Klara Markus (născută Kaufman) s-a născut în Carei, judeţul Satu Mare la 31 decembrie 1913 (însă data nașterii a fost consemnată în certificatul de naștere 1 ianuarie 1914).

A supravieţuit, miraculos, ororilor celui de-al Doilea Război Mondial fiiind închisă în cele mai teribile lagăre. În august 1942 a fost deportată într-un ghetou pentru evrei din Budapesta, unde a muncit la o fabrică de confecţionat umbrele. După doi ani de muncă forțată în ghetoul din Budapesta a fost trimisă la Dachau, unde a ajuns în octombrie 1944, iar o săptămână mai târziu a fost transferată la Ravensbruck, un cunoscut lagăr pentru femei. Ulterior, a fost mutată la Spandau (Berlin) și, în final, la Oranienburg – Sachsenhausen.

Înainte de eliberare, în ianuarie 1945, Klara, care avea 30 de ani, a fost trimisă în camera de gazare. “Dumnezeu a vegheat asupra mea”, după cum declara într-un interviu doamna Klara și terminându-se gazul a scăpat.

A părăsit Germania și s-a întors La Carei, în România unde a aflat că întreaga sa familie murise. S-a îndreptat spre Sighet în căutarea bunicului din partea mamei, Schongut, dar, se pare că nici acesta nu mai trăia.

A rămas la Sighet unde s-a căsătorit cu dr. Andrei Markus (și el supraviețuitor al Holocaustului).

A decedat la 106 ani, marți, 24 martie 2020!

Dumnezeu să o odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndoliate din partea colegilor din colectivul de redacție.

Salut, Sighet!

sursă foto: dr. Sorin Markus

Trăim o perioadă ciudată și nu prea bună dar cine spune că avem dreptul doar la perioade bune? S-a schimbat viața de fiecare zi, trebuie să stai la rând la supermarket, să lucrezi de acasă, să-ți faci griji mai mari pentru bunicii și părinții tăi, oamenii poartă măști peste tot și toată povestea îmi aduce aminte de un film american SF al cărui nume îmi scapă dar nu e atât de important, toate seamănă.

Trec de la o fază la alta. Îmi spun că-i grav, apoi că nu este, apoi că varianta ideală ar fi să fim toți cumpătați și optimiști, de acasă. Trăiesc mai mult în online, mai mult decât de obicei și de obicei telefonul era prietenul meu. Acum pare dușmanul meu. Vibrează într-una – nu am mai suportat să tot sune și l-am pus pe vibrații – luminează la fiecare mesaj și primesc multe, pe diverse grupuri, în interes de serviciu, în interes personal, toate amestecate. Parcă în ultimele zile s-a mai calmat, învață și el să fie cumpătat. Să nu se intoxice cu știri dar nici să transmită mai departe că este o simplă răceală, să nu fie răutăcios spunând „alții greșesc, eu tot ce spun e adevărul adevărat”, să își ia o pauză atunci când nu îl mai ține bateria.

Nu pot să nu observ, de la mine de acasă, cum oamenii nu și-ar schimba pentru nimic în lume rutina lor de fiecare zi, mai degrabă ar susține că toată lumea greșește, că se exagerează, că până la urmă viața merge mai departe. Adevărat. Dar asta nu înseamnă că trebuie să te îmbraci în fiecare dimineață la aceeași oră pentru a-ți face plimbarea la supermarket după o pâine și două portocale, revenind acasă după trei ore timp în care ai mai povestit cu unul cu altul despre cât exagerează ăștia la televizor și cum tu știi mai bine că este o conspirație. Nici nu ar fi nevoie să iasă poliția noaptea ca să te trimită acasă atunci când te-ai hotărât brusc să ieși la o plimbare ca să-ți cumperi țigări sau să faci o vizită – așa, de amuzament – unui prieten terifiat de virus care nu ar avea puterea să-ți închidă ușa în nas. Nici să postezi #stamacasa pe facebook atunci când tu de fapt ești la un picnic în parc.

Cred că este de bun simț să respectăm regulile, să ne respectăm pe noi și pe celălalt. Să ne regăsim pe noi înșine, familia noastră, cărțile preferate sau altele noi, serialele pe care le-am întrerupt pentru că am fost foarte ocupați, să ascultăm o muzică bună și să avem răbdare. De mâine se va circula mai puțin, oamenii vor fi mai înțelegători, mai altruiști și mai empatici. Cel puțin mai mult ca până acum. Sau poate nu? Rămâne de văzut, #stamacasa. Nu numai în online, efectiv stăm acasă, contează mult, pentru noi și pentru ceilalți.

Crina VOINAGHI

sursă foto: www.rfi.ro (Facebook/Ala Nemerenco)

Sunt studentă. Locuiesc în Cluj-Napoca, orașul în care în fiecare minut al zilei ai ceva de făcut. De la parcuri la baruri, de la teatru la operă, evenimente în aer liber sau seri cu bere și jocuri de societate prin căminele studențești. E, am revenit acasă, la Sighet, unde lucrurile nu stau chiar așa. Pe lângă că nu se întâmplă mare lucru prin municipiul nostru, am mai primit și vestea că trebuie să #stămacasă.

Supărată, evident, îmi încep prima zi de auto-izolare la domiciliu. Netflix este un bun prieten de-al nostru, nu ne lasă la greu, iar tocmai de aceea i-am acordat multă atenție în prima zi. L-am răsfoit și am urmărit câteva filme interesante, apoi am început să mă plictsesc de ecranul laptopului și am decis să o stresez puțin pe sora mea mai mică. Surpriză! Avem multe în comun! La 16 ani ai ei este interesată de subiecte grele, precum religia și spiritualitatea, sistemul de învățământ, are o cultură generală bine pusă la punct pentru un copil de liceu și am fost șocată de logica argumentelor în discuțiile puțin mai aprinse. Copilul ăsta chiar are ceva de spus. Câștigul mi-a fost clar în prima zi de stat acasă.

Serile le petrecem în familie, vorbim mult despre noi și despre ce simțim, ce știm. Ne mai și certăm, dar virusul ăsta nu ne lasă să plecăm, să renunțăm la ideea finalității. Discuția trebuie să se termine undeva. Suntem nevoiți să ne rezolvăm problemele! Ce dezastru, nu? Mama are niște super-povești din copilărie, iar tata chiar e foarte amuzant. Ce de realizări! Virusul ăsta ne obligă să fim adevărați, să comunicăm real, să ne chinuim puțin ca să acceptăm că omul de lângă noi e diferit și are propriile opinii, idei, reguli de viață și valori. De asemenea, am avut timp să povestesc cu prietenii mei plecați în alte orașe sau țări, prieteni cu care nu m-am întâlnit de multă vreme, iar din cauza agitației de pană acum, nu am prea povestit. M-am uitat la multe documentare pe care am vrut să le urmăresc, am început o carte despre pictorul meu preferat, Vincent van Gogh, am ascultat muzică și am făcut yoga intens, nu o dată pe săptămână.

Când aveam ocazia să fac toate acestea dacă nu stăteam acasă? Până să fie nevoie să ne izolăm puțin, mergeam la facultate, munceam, activam într-un ONG și se presupune că mai aveam și viață socială. Eram mereu prinsă între cursuri, deconturi și postări pe Facebook. Odată cu asumarea responsabilității de a avea grijă de mine și de semeneii mei, a venit și doza de timp petrecut cu mine. M-am bucurat de fiecare minut de liniște. Mi-am băut cafeaua cu mama.. M-am reapucat de pictat. Am privit apusul de pe balcon și am dansat prin casă.

Sigur că îmi pare rău pentru ce se întâmplă la nivel mondial. Sunt o fire empatică, care suferă și pentru oamenii pe care nu îi cunoaște. Am tot respectul și toată admirația pentru cadrele medicale, armată, poliție, pentru oricine este la datorie și care are mare grijă de noi și de securitatea noastră. Îmi imaginez câte ore de nesomn s-au acumulat până acum, cât stres, câtă responsabilitate. Ei își fac treaba cât de bine le stă în putință și cred că cel mai bine îi putem ajuta stând acasă, cu familia. Dacă ei nu pot face asta, măcar să se bucure prin intermediul nostru. Faceți-o de dragul lor!

V-am spus multe despre mine și despre cum îmi petrec timpul. Știu că nu asta vă interesează, dar doresc să transmit pe această cale că în tot acest haos este și ceva pozitiv. Într-o lume fără timp, dintr-o dată am reușit să căpătăm prea mult. Îl putem valorifica, prin diferite metode care depind de interesele și nevoile fiecăruia.
Îndemn pe toată lumea să profite de această perioadă făcând tot ce nu a avut timp să facă până la hashtag-ul #stauacasă. Să ne bucurăm că ne numărăm printre cei sănătoși, care nu sunt în spitale, cu psihicul la pământ. Să citim, să ne uităm la filme și seriale, să gătim, să facem tot ce ne pică bine. Avem o mulțime de variante.

Planeta ia o pauză. Hai să luăm și noi!

Oana M. MARIȘ

Avem timp, oameni buni din Sighet!

Suntem acasă?
Suntem încă pe drumuri?
Suntem printre străini?
Nu pregetaţi să vă gândiţi cu dragoste unii la alţii,
Să vă faceţi planuri frumoase pentru planeta aceasta,
Pentru spaţiul şi timpul în care se vor ridica urmaşii noştri !
Eu sunt religioasă, cred în Sfânta Treime, cred în Sfânta Maică a lui Isus Hristos.
Aşa m-a crescut mama
Cu puterea faptelor de acum 2000 de ani.
Dar asta nu contează. Puteţi să credeţi în ce vreţi atâta timp cât vă priviţi semenii în ochi cu iubire, înţelegere, cu compasiune şi mai ales, şi dacă mai faceţi ceva important pentru ei.

Azi, pentru cei care învaţă să fie răbdători şi deschişi , vă propun un poem de Octavian Paler!

Doina Rândunica ANTON

Salutare, dragi cititori!
Azi, vreau să vă vorbesc despre ceva foarte important, ceva despre care doar am menționat vag în articolul precedent și anume, despre școala online. Nu credeam vreodată că voi spune asta, mai ales pentru că mie îmi place enorm de mult să merg la școală, dar consider că școala online e ceva nemaipomenit. Când am fost anunțați că vom face cursuri online, nu mă așteptam la mari rezultate, având în vedere că fiecare era acasă la el, în confortul său și nu aveam siguranța că vom realiza ceva. În seara când am aflat că vom desfășura ore online la limba și literatura română cu diriginta mea, doamna Odarca Bout, am încercat să căutăm diverse platforme care să ne ajute să ne desfășurăm lecțiile organizat, fără întreruperi de rețea. Fiind 29 de elevi în clasă și cu diriginta noastră 30, a fost destul de greu să găsim o platformă care să corespundă cerințelor noastre. După lungi căutări, în care fiecare a depus efort pentru a găsi o soluție cât mai bună, am găsit o platformă excelentă și anume „Go to meeting” unde „încăpeam” toți cei 30, așa încât să ne și vedem, dar să ne și auzim. Să creezi un „meeting” pe această platformă este foarte ușor, nu e nevoie decât să faci un cont, să creezi un meeting, să distribui link-ul meeting-ului persoanelor cu care vrei să te întâlnești și astfel vă conectați și luați parte la o conferință care poate dura cât doriți.

Uite așa și noi, marți în 17.03.2020, la ora 12:00 am luat parte la prima lecție de limba și literatura română online. Pot să spun că a fost un real succes și reflecțiile colegilor mei au fost incredibile. Cel mai interesant lucru, care nu credeam că se va întampla, a fost faptul că am învățat multe lucruri noi și totuși eram acasă, unii în pat, alții la birou, unii pe fotoliu, deci fiecare învăța ceva în mediul său și se simțea bine. În această primă oră, am vorbit despre realism și naturalism, având ca exemplu nuvela „În vreme de război” de I. L. Caragiale care se află la granița dintre aceste două curente literare. Am dezbătut nuvela, fiecare intervenind atunci când doamna dirigintă l-a solicitat. Un sfat pe care vreau să vi-l ofer în cazul în care doriți să folosiți această platformă: atunci când cineva vorbește, restul ar fi bine să își închidă microfoanele pentru a-l auzi mult mai bine pe cel care vorbește. La finalul lecției, știam deja o mulțime de lucruri noi, părându-ne cumva rău că a trecut atât de repede ora. Doamna dirigintă ne-a oferit tema pentru următoarea oră online și astfel s-a încheiat prima noastră întâlnire. Să nu uit faptul că, tot la final, doamna dirigintă a fost interesată să vadă reflecțiile fiecăruia și bineînteles că nu am părăsit conferința până nu ne-am trimis pupici.

A doua întâlnire a fost în aceeași săptămână, joi, în data de 19.03.2020. La început am citit tema, am dezbătut-o, diriginta ne-a oferit diferite sfaturi, am comparat ideile, a fost perfect. Am discutat părțile argumentării pe care am avut-o de făcut, fiecare elev a citit, ne-am implicat și am învățat din nou o mulțime de lucruri. Fiecare a pregătit 10 întrebări legate de nuvela despre care v-am spus mai sus și aproape de finalul lecției ni le-am adresat între noi, realizând astfel, un test de lectură. Ne-am descurcat de minune și totul a decurs precum ne-am propus. Diriginta ne-a oferit din nou tema și ne-a spus că următoarea întâlnire va fi marți în 24.03.2020, când ne așteaptă cu drag și cu tema bineînțeles… făcută. De asemenea, la matematică doamna profesoară ne trimite materiale cu care putem lucra și asta ne ajută foarte mult. Fiind un profil pedagogic, pedagogia este o materie importantă, așa că profesoara, urmează să ne trimită lecții pe care să le transcriem în caiet, astfel încât să nu pierdem nimic.

Ce părere am eu de școala online? Mi se pare o idee absolut folositoare, cu scopul de a nu pierde materia și a ne fi mult mai ușor să recuperăm atunci când ne vom întoarce la școală, sperând că acest lucru se va întâmpla cât de repede. Cu toată nebunia aceasta, mă gândeam într-o zi, cum ar fi dacă am face școala online pentru totdeauna. Cred că atât mie cât și multor elevi ne-ar fi plăcut această idee atunci când mergeam la școală, dar cum suntem „închiși” în casă pentru o perioadă, începe să ne fie dor să ne trezim dimineața și să mergem la școală. Ei, ce să facem? Nu învățăm să prețuim un lucru până nu îl pierdem. În orice caz, nimic nu ne poate liniști mai mult, pe noi, elevii, decât să știm că suntem pe drumul cel bun, că încet-încet recuperăm și atunci când ne vom întoarce la școală, totul va fi bine. Mulțumesc profesorilor pentru această inițiativă, pentru că ne arată că le pasă de noi și de cunoștințele noastre, că nu își pierd speranța, în ciuda vremurilor în care ne aflăm. Am auzit și de alte platforme pe care profesorii și elevii le utilizează, cum ar fi: Google classroom, Zoom meeting, Discord, Skype (dacă sunt 25 cu tot cu profesor sau mai puțin de 25) și multe altele. Deci se poate, important este să îți dorești!

Eu sunt foarte mulțumită de ce s-a realizat până acum în clasa mea, nu suntem stresați, devenim din ce în ce mai dornici să învățăm și acest lucru nu poate fi decât extraordinar pentru toată lumea. Acum vă las, mai am și de citit pe lângă scris, da, marți am oră… online. Ce tare sună!…

Anca Maria CORNEȘTEAN
Clasa a XI – a
Colegiul Național Pedagogic “Regele Ferdinand”
Sighetu Marmației

Luna martie ne-a adus, pe lângă semnele primăverii și…. pandemia care a răsturant toate previziunile. Viața cotidiană și derularea tuturor activităților au fost perturbate de impactul cu un dușman invizibil. Nu știm ce surprize ne va aduce viitorul apropiat, cert este că lumea se poate transforma dramatic. Toate activitățile încep să se adapteze la restricțiile impuse, lumea virtuală – vrând – nevrând – devine o a doua „casă”.

La sfârșitul lunii februarie, pictorul sighetean Ștefan – István Hegedűs, a participat la cunoscuta Tabără Internațională de Pictură de la Vaja (Ungaria). A fost ultima activitate „reală” pentru că, la doar câteva zile de la încheierea taberei, a început sarabanda închiderii granițelor. Piști Hegedűs a parcurs cu bine cele două săptămâni petrecute la Vaja (14 – 28 februarie 2020) și, ajuns la momentul potrivit acasă, la Sighet, mi-a dat câteva detalii despre perioada petrecută acolo. La tabără au participat 12 pictori, 5 din România și 2 din Ucraina. Fiecare artist a finalizat trei lucrări, dintre care două – conform înțelegerii – au fost donate organizatorilor. István Hegedűs a oferit cea de-a treia lucrare unei importante galerii de artă din Budapesta și s-a întors acasă cu o experiență frumoasă, fără tablouri dar… sănătos. De altfel, pictorul sighetean are numeroase lucrări în mai toate galeriile importante din Ungaria dar și în colecții private de acolo și din întreaga lume.

Talentatul pictor sighetean a participat la tabăra internațională de la Vaja pentru a… treisprezecea oară și, este convins că cifra 13 nu este „purtătoare” de ghinion.

Piști Hegedűs, deși s-a conformat deciziei generale de autoizolare, continuă să ne comunice și să ne transmită virtual mesajele lui frumos „colorate”!

Ion MARIȘ

De ce abstract? Îmi beau cafeaua la apus. Ai primi un străin în casa ta?

Ironic abordând, ți-ar deconspira intențiile mai bine decât ar face-o un cunoscut?! Printre subterfugii, fiecare este străinul cuiva și îl avem pe al nostru. Unul revelatoriu, nu oricare. Dacă ajută la înțelegerea procesului, v-aș sugera că nu m-am opus acestuia. Ca urmare, privirea mi-a devenit lucidă. Nu doar mintea. Mi-a găsit scrierile vechi, uitate și mi-a cerut o cafea. L-am lăsat să aleagă el muzica. Aș insinua că-i telepatie, doar a mizat pe Scorpions; exact ce voiam la acel moment, iar eu nu sunt imună la dorințele mele. L-am apreciat, într-o tăcere complice.

Implementam idei preconcepute și imploram inspirație, dar m-a întrerupt:
– De ce abstract? Ceașca asta de cafea e palpabilă, concretă, așa zic ei.
– Dar noi avem o fluiditate abstractă. Mâna mea o metamorfozează cu acea enigmă ce îmi conturează trupul.
– Stii deja că vorbele tale sunt inconsistente, goale. Și scrisu-i nesigur și ochii detașați. Ce rost are să te ascult? Ești atât de inconștientă.

I-am zâmbit, ca mai apoi sa mă las distrasă de versurile: ,,The wind of change/ Blows straight into the face of time/ Like a stormwind that will ring the freedom bell” și am rostit ușor derutată:
– Inconștiența vine de nicăieri.

Acel nicăieri?! Poate-i nedefinit sau cineva ne privează de o cunoaștere totală. Certe sunt senzațiile unice în fața unui timp îmbrăcat în veșminte sonore. Sonoritate. Crez. Poate doar utopie. Însă fără acestea am fi exclusiv umani, iar umanitatea nesusținută de o idee grandioasă e doar mediocră.

– Te agăți de cuvinte și te pierzi printre ele, iar muzica nu-i conștiență, poate nici evadare. Actul tău se numește joc neasumat, sfidător. Nu doar pe tine te intrigă jocurile, dar m-ai extenuat. E o extenuare frumoasă, absurdă. De ce nu le faci mai simple?
– Nu mă împotrivesc, însă mințile simple pier printre umbre, nu creează. Restul sunt doar formalități și alte forme de cădere. Cât despre tine, ai găsit acel început, aurora? Ochii mi s-au dilatat.
– Simt durerea pe care mi-o dă exasperarea temporalității. E un soi de început? (..) Și privesc retrospectiv la timpul ăla, uzat, urât.
– Nu ești atât de bătrân, de ce nu s-ar suspenda timpul?
– Am fost pe punctul de a mă renega. Vin de nicăieri și gândesc lucid. Nu-mi permit un nou eșec.
– Și tu?! Mi s-a spus că sunt conservatoare. Pentru ce îmi conserv energia? întreb pierdută.
Mi-a neglijat întrebarea, pentru a-mi adresa aceea de care aveam cea mai mare nevoie:
– Iartă-mi indiscreția, dar cum e cafeaua?
– Îmi dă senzația de vulnerabilitate. De ce are un astfel de efect? De ce abstract? M-a privit, iar timpul a înghețat, subit. Fascicule de lumină.
– De data asta n-aș zice abstract. Aș zice conștiență. (…) Fum, clopotele bisericii, un fundal amețit de lumini difuze și haotice, beatitudine… flori de lotus. Flori așezate pe o masă albă, somptuoasă. Litere ce devin tot mai mari: ,,Doar conștientizând vulnerabilitatea umană ne putem răscoli, atingând spiritualitatea.”

Slabi, dar lucizi, doar împreună și-au regăsit imaterialitatea.

Rodica MIHALI
clasa a XII-a E, C.N. „Dragoș-Vodă”

Darius Colopelnic, absolvent (2019) al Colegiului Național Dragoș – Vodă (CNDV), este actualmente student la UBB Cluj – Napoca (Facultatea de Studii Europene). Este un tânăr implicat în proiectele propuse și implementate de societatea civilă (ONG-uri). A aplicat, din partea Tineretului Maltez – sucursala Sighetu Marmației, pentru un proiect interesant #GenerationEU și a fost selectat printre cei 20 de tineri Promotori care se vor implica în implementarea acestuia.

#GenerationEU este un proiect organizat de Biroul de Legătură a Parlamentului European în România, în parteneriat cu GEYC, Asociația Pro Democrația și Institutul European din România.

“Faptul că am fost selectat pentru proiectul #GenerationEU reprezintă pentru mine atât o mândrie profesională, fiind încurajat să continui în domeniul meu, cât și o responsabilitate față de cei care mă sprijină.” (Darius Colopelnic)

Tema cu care a candidat Darius Colopelnic se numește „Pace în Ucraina”.

Care sunt „parametrii” acestui proiect?
Nevoia identificată: în municipiul Sighetul Marmației, dar și în împrejurimi conviețuiesc în liniște și pace români, maghiari și ucrainieni. Totuși, în timp ce Ungaria și România se bucură de stabilitate și beneficiază de sprijinul Uniunii Europene, minoritatea ucraineană este afectată de știrile despre război și prizonieri, de protestele din Kiev, de nemulțumirea confraților lor și de lenta aderare a Ucrainei la UE.

Obiectivele acțiunii: sporirea încrederii generale în aderarea Ucrainei la UE; informarea comunității despre beneficiile aderării la U.E.; trezirea empatiei și a solidarității între etnii; promovarea democrației, a păcii între popoare.

Publicul țintă va fi comunitatea locală, dar și de dincolo de graniță, tineri care frecventează liceele din orașul Sighetu Marmației, îndeosebi Liceul ucrainean „Taras Șevcenko”, Liceul maghiar „Leöwey Klara” și Colegiul Național „Dragoș Vodă”; tineri de la Liceul „Mihai Eminescu” și de la Școala de arte din Solotvino (Ucraina); Tineretul Maltez.

Mesajul principal: tinerii europeni militează pentru pace în Ucraina. Și Ucraina se află în Europa și este dreptul ei la aderare la Uniunea Europeană. Cetățenii ei doresc acest lucru, iar noi suntem alături de ei. La 10 ani de la semnarea Parteneriatului Estic, Ucraina încă este în așteptarea unei stabilități, a unei speranțe; de aceea este important de-a se transmite semnale de solidaritate față de semenii noștri vecini ca spațiu și cultură.

Un lucru inedit pentru Sighet ar fi colaborarea dintre tinerii care frecventează liceele din oraș cu limbi diferite de predare, dar și cu cei de dincolo de graniță, colaborare pe teme legate de pace, stabilitate, prosperitate în Europa și între țările membre. Într-un context multietnic, ar fi mai interesantă informarea lor cu privire la problemele Uniunii Europene, dezbaterea acestora, stimularea creativității pentru găsirea de soluții. Toate aceste deziderate și multe altele se pot realiza în vremuri de pace și înțelegere între oameni. Iar legăturile între tineri cu aceleași interese se pot consolida ușor prin activități artistice. Ar fi un model de colaborare pentru generațiile următoare de tineri, chiar pentru întreaga comunitate.

„Consider că se învață multe lucruri noi de la cei care vorbesc altă limbă și au o altă cultură decât a ta. Au alt mod de a percepe viața, din alte perspective și această unitate în diversitate presupune adaptare, toleranță, empatie, înseamnă cunoaștere și mai târziu înțelepciune. A fi deschis, tolerant, adaptabil, empatic, comunicativ, spontan și creativ sunt competențele pe care mi le doresc pentru mine, pentru membrii organizației mele, pentru comunitate și pentru generația din care fac parte.” (Darius Colopelnic)

Proiectul se va derula în intervalul septembrie – decembrie 2020 și se va încheia la Bruxelles cu o vizită de o săptămână a celor 20 de Promotori.

Salut, Sighet!

„Orice haos este o nouă ordine, pe care tu încă nu o vezi”.

Salut, dragi cititori ai site-ului www.salutsighet.ro și nu numai. Vă salut tocmai de la 3112 km distanță, și dacă vă gândiți că sunt pe vreun munte, pe undeva, NU, deși mi-aș dori nespus. Vă salut din Irlanda – Dublin, situată în Europa de Vest.

Irlanda-frumoasă, deși mai mereu ploioasă, este pregătită de primăvară, narcisele și lalele au acaparat atenția trecătorilor, o țară curată, cu bune maniere, cu oameni simpli, respectuoși, cu bun simț la fiecare pas. Stau la 30 de minute de mers cu mașina de centrul orașului, care este chiar capitala, Dublin. Vin cam de două-trei ori pe an în Irlanda (marea și iubirea mă cheamă), pe 14 martie am avut zborul, urmând să vin în vacanță, ca să-mi petrec cele 10 zile de liniște, spun „urma” pentru că începând de astăzi, mă număr printre cetățenii statului Irlandez pentru cel puțin două luni (așa se spune).

Toate companiile aeriene și-au anulat zborurile spre România, până când vom ieși din starea de urgență sau până când lucrurile vor lua o altă direcție. Nu pot să spun că regret această „împiedicare”… aici îmi este familia, nu sunt singură, însă trecem tot prin aceeași panică și îngrijorare ca și în România. Ziua stau în casă, citesc, Netflix-ul e best friend-ul meu în această perioadă, mai ies în curtea casei, iar cel mai des, sun acasă la Sighet și mă informez despre situația actuală. Aud că toată lumea e acasă, izolată, totul închis. Wow! În sfârșit Sighetul respiră. Prea multă agitație pentru un oraș așa mic.

Această pandemie de Coronavirus, pune la grea încercare întreaga omenire… dar, stau să mă gândesc: oare vom învăța ceva după toate acestea? A venit momentul să facem o pauză de la tot și să ne concentrăm asupra a ceea ce valorează cu adevărat. Suntem în momentul în care trebuie sa fim solidari, responsabili, să urmăm niște reguli (până la urmă, nu e așa rău să stai în casă), nu se cere imposibilul, ci doar să fim responsabili pentru viața noastră și a celor din jurul nostru.

Eu totuși vreau să cred că acesta este un „stop” a tot ceea ce înseamnă „nesănătos”. Până la urmă, pe lângă dezastrul global „Corona” ne oferă cumva indirect un dar: cel al timpului, al cititului, să-ți petreci timpul cu familia, să te joci cu copiii, să ne descoperim valorile, dorințele și să ne reorganizăm prioritățile. Acum avem timp să-i sunăm pe ai noștri, să citim tot ce ne-am propus și nu am reușit pentru că eram „ocupați”. După toate acestea, vom învăța să iubim mai mult? Să fim mai atenți la cei de lângă noi? Să fim mai responsabili?!

Vă sfătuiesc să reflectați asupra a ceea ce se întâmplă, rugati-vă des și mult, fiți responsabili, ascultați autoritățile, iubiți și petreceți-vă timpul într-un mod sănătos. Gândiți-vă la momentul în care această „poveste” va fi transpusă în istoria României, la momentul în care ne vom putea îmbrățișa, să alergăm haotici pe străzile Sighetului. Dar pentru moment: STAȚI ACASĂ! Să stăm la distanță azi, pentru a ne putea îmbrățișa mâine.

Sighet, mi-e dor de tine, chiar și așa cu „gropițele” tale.

P.S. Un lucru absolut minunat la acești oameni: în fiecare zi, magazinele sunt deschise între orele 9-12 doar pentru vârstnici. Nu e frumos? Egalitate, fraternitate și solidaritate!

Monica BUD
(corespondență din Irlanda
20.03.2020)

Salut, dragi prieteni!
Știu că am ajuns vremuri mai puțin plăcute, știu că nu este ușor, știu că soarele, vremea de afară vă atrag și vă îmbie la o plimbare. Știu! La fel simt și eu! Dacă cineva îmi spunea acum câteva luni, că asta se va întâmpla cu lumea, aș fi spus că a înnebunit. Dar, ce putem face? Nu putem înfrunta legile naturii, așa că ne conformăm. Zilele mele de stat în casă nu sunt ușoare. Cu toții stiți că sunt o fire energică și îmi este cam greu să mă descurc cu această perioadă de liniște totală. De ce am ales să stau în casă? Nu neaparat pentru mine, ci pentru cei din jur. Repet! Nu mi-e ușor, am aceeași rutină zilnic și nu mă prea pot obișnui cu ideea ca nu pot ieși pe-afară, dar… gândesc altfel, mă gândesc la alte țări cum ar fi Italia unde mor oamenii pe capete, mă gândesc la cadrele medicale expuse la un pericol atât de mare, la frica ce le străpunge șira spinării de fiecare dată când intră în spital și, îmi dau seama, că un moft de-al meu ar putea aduce probleme și în țara/orașul meu. Oricum situația e destul de gravă și la noi în țară, însă sunt sigură că dacă rămânem uniți se vor rezolva toate.

Așa că, zilele mele petrecute în casă se desfășoară destul de normal. Îmi iau micul dejun, ascult muzică, mă uit la filme, ies în grădina casei mele (imediat încep să măsor lungimea firelor de iarbă :))) și mai mult decât atât, mă pregătesc la… școala online. Ideea aceasta îmi place foarte mult și chiar o văd folositoare, mai ales pentru noi, liceenii, dar și pentru restul elevilor. După 2 ore desfășurate online mă simt mult mai în siguranță și mai relaxată, știind că atunci când mă întorc la școală nu voi avea atât de mult de recuperat. Un mare LIKE din partea mea tuturor profesorilor care își desfășoară orele așa! În rest, m-am apucat de gătit. Am făcut un tiramisu delicios și am fost tare mândră de ce mi-a ieșit, deci statul în casă nu e așa de rău. Prima jumătate a zilei trece, a doua jumătate e puțin mai anevoioasă, deoarece încep să mă cam plictisesc și simt nevoia să ies dar, nu e o problemă, pentru că acum am de citit romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Tema trebuie făcută. Deocamdată am activitate și când rămân în pană de idei mai scriu câte un articol pentru voi, cititorii sigheteni. Voi știți că îmi place și să cânt! Vă cânt cu drag și vouă!

Mi-ar plăcea să știu și chiar să văd ce faceți voi în aceste zile destinate statului acasă și, poate, îmi dați și mie idei.

Până atunci, vă transmit multă iubire și căldură! Respectați sfaturile medicilor și a autorităților, igiena să fie pe primul loc și, aveți grijă de voi! Fără oameni, ce s-ar face Pământul? Râmânem uniți, stăm în case, petrecem clipe prețioase cu familia și astfel totul va fi bine. Vă doresc multă sănătate și… imunitate maximă!

Anca Maria CORNEȘTEAN
Clasa a XI-a
Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”, Sighetul Marmației

În zilele acestea de preocupare și (pentru mulți) panică din cauza epidemiei de coronavirus, mai e cineva interesat de istorie? Și totuși istoria (cu părțile albe, negre, și multe cenușii…) face parte din noi, o ducem cu noi, de fapt istoria suntem noi…

Azi se împlinesc 30 de ani de la tragicele evenimente de la Tg. Mureș din 20 martie 1990, când conflictul interetnic între români și maghiari s-a soldat cu morți și mulți răniți… și o traumă psihologică care nu s-a vindecat până azi lăsând urme dureroase pentru oamenii de acolo (o falie adâncă între cele două comunități din oraș, rude și prieteni care nu și-au mai vorbit ani de zile deși nu-și greșiseră unul altuia cu nimic… decât că se aflau în etnia „opusă”), dar și un grad sporit de antipatie reciprocă în tot Ardealul.

Am fost și eu acolo, două zile mai târziu, pe 22 martie. Nu mai erau bătăi pe stradă, doar niște tancuri ale armatei în centru și un grup mic de români care manifesta cerând eliberarea sătenilor din Hodac. Am stat câteva ore plimbându-mă în sus si în jos încercând să surprind atmosfera. Trebuie să recunosc că atunci eram convins că ungurii sunt total vinovați de ce s-a întâmplat (ulterior, informații clare m-au făcut să-mi nuanțez mult opinia).

După ce primele emoții au trecut, orice observator cât de cât rațional și-a pus întrebarea: Cui prodest? Cui folosește? A fost totul spontan și ne-organizat? Asta n-o crede nimeni, nici de o parte, nici de cealaltă. Regimul Iliescu, contestat vehement de opinia publică anticomunistă, avea nevoie de un șoc care să distragă atenția. Și a cules foloase imediate. S-a re-legitimat prezența oficială a Securității, cu numele ușor schimbat în SRI (dar cu 90% dintre cadrele vechii instituții). Dar a mai fost o consecință, mai profundă, și care a marcat scena politică cel puțin un deceniu – a indus într-o mare parte a românilor din Ardeal frica de pericolul maghiar care urmărește schimbarea frontierelor, repetarea atrocităților din ’40… această frică a dat milioane de voturi lui Funar, Vadim și alții ejusdem farinae etc la toate alegerile din 1990 până în 2000 (concretizându-se în număr de parlamentari, primari, consilieri PUNR, PRM, care au fost în mod constant aliații PSD) și care se deosebeau de Iliescu doar prin derapajele veninoase de limbaj care să dea impresia de „vajnici patrioți” iar Iliescu să-și păstreze imaginea de om civilizat, echilibrat, pro-european (după 2000), care combate extremismele de orice fel… Manipularea a funcționat și putem spune că cei 10 ani de domnie Iliescu s-au bazat și pe șocul din martie ’90 (dincolo de Carpați manipularea PSD a reușit și mai bine, dar temele erau altele). E adevărat că și elita politică maghiară a folosit de multe ori un limbaj greu de acceptat pentru sensibilitatea românească, iar unele aniversări istorice maghiare organizate super – festiv în România (mai ales 15 martie 1848) au produs diviziune, stârnind reacții opuse.

E posibilă pacea între românii și maghiarii din Ardeal? Categoric da… și mulți pași s-au făcut în ultimii 30 de ani și poate fi și mai bine… cu condiția ca spiritul critic (și auto-critic!) să nu ne părăsescă niciun moment nici pe unii, nici pe alții. Când românii auzim ceva rău despre unguri (pe plan local sau mai general) să nu ne grăbim să credem automat… să verificăm cu calm înainte de a ne forma o opinie. Iar maghiarii să facă același lucru (se zice că populația maghiară din Harghita și Covasna se informează doar din canale TV ungare… nu pot verifica, dar dacă e așa, nu e bine).

Dar iubirea? Nu e un cuvânt prea mare? E posibilă iubirea între două comunități care au identități puternic conturate și multe amintiri istorice citite diferit, dacă nu chiar opus? ….Se poate spera la o reconciliere istorică de tip franco – german care să ducă la o simpatie reciprocă reală, cu totul de neimaginat în trecut ? Analiza mă depășeste deja… dar cu siguranță e posibilă iubirea creștină între oameni de etnii diferite, bazată pe solidaritatea din viața de zi cu zi privită în lumina Evangheliei lui Cristos.

Românii și maghiarii din Sighet sunt vecini, colegi de serviciu, prieteni și (de multe ori) chiar rudenii. În relația cu celălalt e esențial să primeze nu etnia, ci calitatea de om ! Și, dacă se poate, cea de creștin! Acestea sunt bazele iubirii pe care o dorim! Orașul este al nostru, al tuturor! (fără să-i uităm pe concetățenii noștri ucraineni, evrei, romi etc).

Preot prof. Marius VIȘOVAN

ACTUALIZARE (19 martie 2020, ora 18:45): Din surse medicale am aflat că, cele două persoane confirmate cu coronavirus (starea lor de sănătate având o evoluție pozitivă) sunt încă la Spitalul Sighet, aici fiind toate condițiile necesare tratamentului, monitorizării etc.

Dintre cele două persoane, este posibil ca în următoarele zile pacienta domiciliată în Cluj să fie transferată în unitatea spitalicească din Cluj-Napoca. Cealaltă pacientă, fiind sigheteancă, va rămâne sub tratament în Sighet.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Joi, 19 martie 2020, sunt confirmate două cazuri de coronavirus la Sighet (la nivelul județului Maramureș au fost raportate până acum trei cazuri – două la Sighet și unul în Borșa). Este vorba despre două femei care au fost transportate la Cluj. Din păcate, există suspiciunea de infectare cu COVID-19 pentru alte trei persoane. Se așteaptă rezultatele finale de la instituțiile medicale de specialitate.

Am luat legătura cu primarul Sighetului, ing. Horia Scubli, care ne-a confirmat că sunt funcționale trei corturi (în curtea Spitalului Municipal Sighet) unde se realizează testarea epidemiologică, acestea fiind complet echipate. La acest moment, în Sighet sunt în carantină 120 de persoane, repartizate în trei locații securizate (dintre care, 74 la Liceul Forestier).

Dacă în rândul populației există suspiciuni de infectare sau cu simptomatologie pe această direcție, persoanele respective sunt rugate să se prezinte la punctele de triaj.

Autoritățile locale îi roagă pe sigheteni să limiteze drastic deplasările prin oraș și, mai ales, să evite plimbările/ ieșirea prin parcuri.

De asemenea, de la Inspectoratul Poliției de Frontieră am fost informați că Punctul de Trecere a Frontierei Sighet-Solotvino (spre/dinspre Ucraina) este închis, ca de altfel și punctele de la Halmeu și Siret. La Halmeu, au acces doar camioanele de transport marfă.

Rugăm și noi, insistent, să se respecte ferm regulile și recomandările autorităților.

Pentru informații suplimentare legate de coronavirus există o linie permanentă deschisă: 0800.800.358.

Salut, Sighet!

Foto: Ion Mariș

În vremuri de criză e nevoie de implicare și solidaritate! Odată cu trecerea țării la scenariul 3 al crizei Corona Virus, s-a format în mun. Sighetu Marmației grupul de solidaritate comunitară “VĂ AJUTĂM DIN SIGHET!”. Grupul are în prezent 50 de membri și reunește mai mulți cetățeni activi, sub coordonarea a două organizații implicate civic din Sighet: Asociația Vocea Lor și Asociația Szmisz. Astfel, Sighetul se alătură orașelor Cluj, București, Sibiu, Arad și Constanța care au pornit inițiative similare pentru a sprijini cetățenii și autoritățile în gestionarea situației generate de coronavirus.

Unde găsiți acest grup?
Pentru a evita propagarea virusului, grupul se organizează pe rețelele de socializare și exclusiv online.

Ce își propune?
Loc civic de întâlnire pentru sigheteni pe tema Coronavirus, dar mai ales grup de sprijin pentru cei aflați în imposibilitatea de a se aproviziona în perioada următoare. De asemenea este un apel la responsabilitate și organizare civică.

Principalul obiectiv al nostru este să organizăm eficient voluntari care să poată ajuta în perioada critică oameni în vârstă, persoane cu afecțiuni specifice ori familii cu copii care nu trebuie sau nu pot să iasă din locuințe pentru cumpărături sau medicamente. Va fi organizat un program de livrări la domiciliu, care să respecte aceste nevoi speciale și care să mențină siguranța atât a voluntarilor implicați, cât și a beneficiarilor.

Cumparaturile vor fi plătite de solicitanți și se vor face în mare parte prin colaborarea cu câțiva furnizori din lanțul retail.
Pe lângă activitatea de aprovizionare, ne așteptăm să apară în timp și alte tipuri de nevoi, pentru care ne pregătim deja: procurarea și distribuția de echipamente de protectie, monitorizarea datelor persoanelor în carantină, discuții specifice cu autoritățile și ajutor oferit lor la cerere.

Cum își propun să ajungă la vârstnici și alte persoane imobilizate sau izolate la domiciliu?

Voluntarii din grup vor distribui informații despre ajutorul pe care ei îl pot oferi persoanelor din categoriile menționate mai sus. Vor fi responsabili pe zone și vor comunica cu cei aflați în nevoie, din zona lor.

Asigurarea unei activități fără riscuri și cu respectarea tuturor normelor de siguranță indicate de autorități se va face cu ajutorul Asociației Szmisz și fiecare voluntar va trece printr-un instructaj specific.

Oricine este dispus să se implice și să ajute, o poate face pe Facebook în grupul „Vă ajutăm din Sighet!”: https://www.facebook.com/groups/543722242931234/

Formular de înscriere voluntari:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSe_XmaX0UrZSoDaGtmRW4i-QURGwg_mC2e5Y3cO6_097_IEWA/viewform?fbclid=IwAR3GeqZIdyGqJi_NEWA7VvpX13s0APqmERMipBQwgBhxEIhztasdCuO9oZI

Comunicat de presă