„Unele lucruri sunt iubite pentru că au valoare. Altele au valoare pentru că sunt iubite”. (C.S. Lewis)

Haideți să facem un scurt exercițiu de imaginație. Suntem în anul 1939, Germania, descoperind oroarea celui cel de-al doilea Război Mondial. De parcă tot acest tablou al morții nu ar fi de ajuns, trăim și într-o modestă familie numită Hubberman. Câți dintre noi am mai citi într-o astfel de lume? Câți am fi prinși în mreaja descoperirilor? Dar acum… ce ne oprește? Dacă pentru Liesel Meninger cartea devenise o adevărată comoară de care s-a ținut chiar și cu prețul vieții/libertății, noi de ce nu am putea măcar să o considerăm ca pe un tovarăș de drum?

Am fost întotdeauna de părere că nu trăim doar o dată, ci avem atâtea vieți câte cărți citim. Vrei să fii rege, zmeu, aviator, luptător, președinte sau să călătorești în Alaska, Coreea de Nord, SUA, cea de-a cincea dimensiune, dar în același timp nu te-ai depărta de responsabilitățile tale? Atunci… CITEȘTE ca să TRĂIEȘTI. Pe mine cărțile m-au salvat de disperare, lașitate, plictiseală, lacrimi. De multe ori mi-am cuibărit sufletul printre paginile volumelor cu satisfacția că, prin lectură, scap de povara existenței cotidiene. Și tot de atâtea ori am mers spre raftul bibliotecii la fel ca la cei mai dragi prieteni pentru a le spune motivul zâmbetului meu. Uneori m-au înțeles, alteori am încercat eu să înțeleg cum procedează familia mea de hârtie. Am crescut împreună, am asimilat informații împreună și, chiar dacă uneori o părăseam, ea mă aștepta tăcută tot în același loc.

📖 Citesc pentru că nu pot fi altfel.
👩‍🏫 Împart, adun, fac grafice și limite pentru că nu pot fi altfel.
✒️Și învăț… pentru că nu pot fi altfel. Toate acestea fac parte din mine. Peste adevărurile matematicii se potrivesc atât de bine povești de viață, lecții din trecut și idei pentru viitor încât cartea și științele exacte tind să realizeze un întreg greu de observat din perspectiva unora.

Îmi place să simt vibrația oamenilor fericiți, încrezători, înțelepți, dar mai ales cititori. Iubesc să stau în jurul lor și să îi ascult. De ce? Deoarece transmit emoție, dăruiesc iubire, așază câte o cărămidă la zidul cunoașterii, au curajul să greșească și puterea să învețe, vorbesc despre cărți ca despre vechi prieteni și, nu în ultimul rând, au puterea de a vedea frumosul indifrent de norul ce s-a așezat în fața lor.

INTERBOOK a apărut atât ca o provocare, cât și din pasiune pentru oameni și cărți. Ce facem dacă sighetenii chiar citesc și în Sighet nu a ajuns încă acest virus al ignoranței? Ce facem după ce citim o carte: cu cine o dezbatem, cum analizăm ingredientele care au lipsit, ce am învățat din ea și ce punem în practică? Într-o astfel de situație ce ți-ai dori mai mult decât un club de carte, o întâlnire între prieteni prin care să ajungi să te cunoști chiar pe TINE!

Miercuri (4 martie 20202) a avut loc prima noastră întâlnire. Mai sfioși sau îndrăzneți, pasionați de lectură sau doar curioși, dornici de cunoaștere sau de a lega prietenii, ne-am strâns pentru prima dată. Fără a aștepta recompense, ceilalți ne dăruiesc prietenia, înțelepciunea și timpul lor. Pentru toate acestea aș dori să vă mulțumesc tuturor celor care ați făcut ca acest proiect să devină realitate: participanților, Clubului Interact Sighet, echipei de proiect, The Coffe Factory… și nu numai.

➡️ Ce am făcut și ce vom mai face?
De toate… Pentru cei care încă nu știți, INTERBOOK este un club de carte destinat tuturor (indiferent de vârstă, școală, pasiune) celor care doresc să tranforme lectura într-o activitate cool de grup și astfel să fie creatori de viitor. Vom avea două întâlniri pe lună în care vom dezbate cartea, vom sta de vorbă cu diferiți invitați, vom avea parte de abordări la care nu ne-am fi gândit și vom cunoaște povești, frânturi de istorie. Pentru detalii puteți vizita pagina de facebook – CLUB INTERACT SIGHETU-MARMAȚIEI, iar pentru orice nelămuriri mă puteți contacta.

➡️Ce surprize pregătim și ce așteptări avem?
Știm că nu va fi ușor, dar un drum fără obstacole nu duce nicăieri. Vom fi uneori obosiți, alteori dezamăgiți că nu am putut face mai multe, dar întotdeauna vom fi dornici să vă întâlnim. Zâmbetele de pe fața voastră vor alunga orice umbră. Vă pregătim jocuri, activități practice, teste, provocări, deoarece o dragă participantă spunea că avem „apucături faine de tot” și îi dau dreptate.

➡️Ce înseamnă pentru mine INTERBOOK?
Curaj, ieșire din zona de confort, creativitate, prietenie, familie, lucru în echipă, solidaritate, empatie, comunicare, distracție, artă, cărți… Interbook a devenit o parte din mine!

Viața e o carte, iar noi o filă din ea. Haideți să ne scriem povestea în cel mai frumos mod posibil!

Gabriela MICH
Secretar Club Interact Sighet

Sunt fericită, dar, dacă ar fi să iau de la capăt viața, să mă reîntorc în trecut, nu aș mai face aceleași alegeri… Nu aș renunța la fundița din voal de pe cap și nici la cerceii mici și aurii. Nu aș intra în anturaje necunoscute care nu mă reprezintă. Nu m-aș pierde pe mine de dragul altora și nu i-aș lăsa să-mi răpească identitatea. Dacă aș putea să scap de mine însămi cu siguranță aș putea să sar și să ocolesc constrângerile impuse de propriul meu respect. Da, recunosc! Fac parte din categoria de oameni care-și regretă trecutul și toate alegerile lui, pe toate planurile. Partea mai puțin bună e că la fel ca mine, sunt mulți. Oh, și mai recunosc că nu-s o tipă puternică, Am făcut tot posibilul să-mi opresc uzura sufletului în timpul nopților în care nu puteam dormi. Nu înțelegeam din ce mormânt mă trezeam dimineața. Oamenii ca mine, ca noi, nu renunță la nimic în totalitate, dar nici nu acceptă ceva în întregime. Tu trebuie să faci pace, cu tine, cu trecutul tău și cu viața. Astfel… am câteva ponturi, ca de la oameni de lacrimi la oameni de lacrimi:

1.Oprește-te din a da explicații, oprește-te din a căuta scuze și fă doar ceea ce simți.
2. Tot ceea ce primești cu resemnare în viața ta, va prinde ființă. (Aici nu vorbesc doar despre aspectele pozitive.)
3. Nu mai aștepta, implică-te!
4. Nu renunța la libertate!
5.Renunță, în schimb, la… așteptări.
6. Vederea să-ți fie întotdeauna îndreptată spre nou.
7. Unde nu te simți tu însuți, pleacă, dar pleacă rapid!
8. Călătorește!
9. Nu renunța la plăcerile tale de dragul altor oameni.
10. Odihnește-te intens după fiecare lacrimă.

Bonus: Plânge adânc, răscolitor, dar o singură dată din același motiv!

Daniela BERCIU

sursă foto: THINKING

Vă invităm vineri, 6 martie 2020, ora 13.00, la Muzeul Etnografic al Maramureșului, la vernisajul expoziției „Femeia – al cincilea anotimp. Maramureșence în fotografii de epocă din colecțiile muzeului. Fond Nicolae Pipaș”.

Femeia este prezentă în toate momentele majore ale existenţei, dar şi în obiceiurile de peste an şi face, totodată, legătura între toate etapele vieţii. Este mai ataşată de trecut, mai conservatoare şi mai bună păstrătoare a tradiţiei. Ea se implică în tot ceea ce înseamnă familie, viaţă casnică, în toate muncile delimitate de gospodărie şi casă şi în toate muncile cu caracter social. Femeia este stăpâna casei, a locului unde familia îşi petrece o bună parte din viaţă, unde îşi trăieşte bucuriile şi necazurile și tot ea este cea care luptă prin toate mijloacele pentru păstrarea armoniei şi echilibrului în familie.

Expoziția cuprinde fotografii vechi, datând de la începutul secolului al XX-lea, reprezentând femeia în diferite ipostaze: de la fată tânără, drușcă sau mireasă la ipostaza de mamă alături de copii, dar și portrete de femei în vârstă, toate subliniind faptul că femeia este și va fi centrul universului tradițional.

Astfel o regăsim în ipostaza de fată tânără. Viaţa fetei este mult mai restrictivă decât a băieţilor. În societatea tradițională nu-i este permis să întârzie seara, există reguli nescrise care sunt respectate de către comunitate și orice manifestare şi comportament care se abat de la aceste reguli, duc mult mai uşor la condamnarea acesteia decât a băiatului. De aceea, modul cum se îmbracă, cum vorbeşte, cum se poartă este în centrul atenţiei întregii comunităţi. Se pune mai mult accent pe comportamentul moral al fetei – pentru a nu face familia de ruşine.

O regăsim în ipostaza de fată aflată în pragul căsătoriei. Dacă bărbatul este cel care cere mâna fetei, fata este preocupată ca acest lucru să se întâmple, recurgând la o serie de practici de anticipaţie care au ca finalitate căsătoria: are grijă să nu măture gunoiul spre uşă, „pentru a nu-şi alunga peţitorii”, este mereu atentă ca atunci când cineva intră în casă să-i ofere un loc să şadă „ca să nu-i fugă peţitorii”.

O regăsim în ipostaza de mireasă. Toate secvenţele de ritual din cadrul ceremonialului de nuntă sunt dominate de prezenţa femeilor. Ele sunt actanţii principali: despărţirea miresei de părinţi, însoţită de iertăciune, dansul miresei, împletitul cununii, strigătura găinii, jocul miresei, „furatul” miresei, cântecul miresei – aruncarea „grâului” la intrarea mirilor în casă – ca rit de fertilitate şi fecunditate, „îmbălțuitul” miresei (înlocuirea cununii cu năframa de nevastă). Pe lângă faptul că mireasa este cea care stă în centrul atenției întregului ceremonial, alături de ea stau și alte personaje feminine, care au un rol esențial în buna desfășurare a ceremonialului. Ca actanţi principali se detaşează mireasa, mama, soacra care primeşte tinerii căsătoriţi în pragul uşii, domnişoarele de onoare, „socăciţele” care așteaptă mirii cu grâu pe care îl aruncă peste miri şi nuntaşi urându-le noroc. Tot ea este cea care se ocupă de pregătirea mâncării pentru nuntă, pregăteşte şi aduce găina miresei, care este răscumpărată de nănașă şi o împarte nuntaşilor.

O regăsim în ipostaza de mamă. Încă de la constituirea unei familii, femeia încearcă să păstreze familia unită, fiind preocupată de bunul mers al gospodăriei, dar şi de dorinţa ca bunul Dumnezeu să o binecuvânteze cu fii sau fiice care să le perpetueze neamul. După naștere, atât mama cât şi copilul, în timpul primelor zile, erau îngrijiţi de către actantul principal – moaşa (alt personaj feminin) – care oficia riturile de separare: secţionarea cordonului ombilical, prima baie rituală şi următoarele pe parcursul întregii săptămâni, primul înfăşat şi chiar şi ritul de dare a numelui şi de creştinare, adică riturile de agregare la societatea familială şi cea religioasă. Moaşa îşi avea locul ei bine stabilit, iar femeile „moşite” devin „nepoate”. Rolul moaşei în cadrul obiceiurilor de naştere era primordial. Prof. Mihai Pop ne spunea că „în viaţa tradiţională a satului, moşitul era o funcţie, o cinste obştească, nu o profesie în sensul de azi şi, ca atare, nu se remunera în bani”. Moaşa era „răsplătită” cu daruri „într-o zi anume”, fiind sărbătorită în aşa-zisul obicei „Adunarea nepoatelor”

Somnul copilului era vegheat de mamă cu cele mai mari precauţii. În leagănul copilului se punea sub pernă o cruciuliţă „să-l apere de rău” și de fiecare dată când o femeie intră în casa unde doarme copilul îi lasă la plecare „somnul şi ţâţa”.
Şi în ceremonialul de înmormântare femeile sunt cele care se implică, pregătind încă din timpul vieţii îmbrăcămintea de înmormântare, pregătirea în mod special a camerei în care va fi aşezat defunctul (acoperirea oglinzilor, aruncarea scaldei mortului într-un loc neumblat din cadrul gospodăriei), dar şi cele necesare pentru trecerea din vechea stare şi integrarea într-o stare nouă (lumânări, colaci, busuioc) pentru lumea de dincolo. Cântatul după mort este făcut tot de către femeile din casă, de către persoanele mai apropiate.

Femeia are un rol important și în buna desfășurare a obiceiurilor de peste an: în perioada duodicesimei, care reprezenta o perioadă de prag în societatea tradițională, femeile au recurs la o serie de practici magice, rituri care vizau existenţa şi destinul familiei (copii şi adulţi, soarta animalelor şi a gospodăriei în anul care vine). Se credea că toate aceste practici erau necesare, fiindcă forţele răului erau mai active în această perioadă decât în alte momente ale anului. Pentru a trece din vechiul an într-unul nou, femeia ştia ce e bine şi ce nu e bine să facă; în obiceiurile de primăvară și cele care însoțesc muncile agricole, femeile se implicau în diverse rituri de purificare a spaţiului din gospodărie şi din jurul acesteia, în speranţa unui an roditor şi în speranţa protejării familiei de toate relele.

Deci, iată că, pentru societatea tradițională, femeia era și este centrul universului tradițional, performer al practicilor magice.

Dr. Mirela BARZ
Muzeograf, șef secție etnografie Muzeul Maramureșan

La intersecția străzilor Nicolae Titulescu cu Primăverii, la doar 200 de metri de vama din Sighet, un imobil dărăpănat, părăsit, „veghează” trotuarul care duce spre ieșirea din România. Un cetățean, animat de mult-doritul „virus” al civismului, ne-a semnalat pericolul pe care această clădire îl reprezintă pentru trecători, sighetenii care-și părăsesc temporar țara, pentru a-și vizita rudele din Maramureșul de peste Tisa sau pur și simplu pentru a-și îmbunătăți – după abilități! – situația financiară personală.

Preluăm aceste imagini deoarece ne dorim să oferim concetățenilor noștri posibilitatea de-a semnala micile sau marile imperfecțiuni ale Sighetului nostru. Vorbim despre aspectul unui oraș care, chiar dacă este „doar” poarta periferică de ieșire spre… exteriorul Uniunii Europene, merită bine întreținut!

Cine trebuie să ia măsuri, cine trebuie să se (auto)sesizeze?… Vom vedea?!

Salut, Sighet!

Cartea este un tovarăș care nu te copleșește cu laude, prieten care nu te ademenește, partener care nu te plictisește… este un prieten care nu vrea să obțină nimic de la tine lingușindu-te… prieten care nu umblă să te viclenească, să te mintă. (Al-Djahiz)

S-a declarat panică generală în legătură cu destinul cărților… Tot mai multe biblioteci personale ticsite de cărți prăfuite… Tot mai multe târguri de cărți pline …. pline de oameni care își fac poze. Din ce în ce mai multe televizoare pornite, gadgeturi de ultimă generație în mâinile celor care nu cunosc arta scrisului; tot mai mulți oameni plictisiți, distrași… iar într-un colț de lume o comoară suspină, nimeni nu o atinge. Degeaba ea strigă Citiți ca să trăiți!. Cine o ascultă? Panică generală cică… eu zic că mai degrabă e nepăsare generală.

STOP! Și dacă sighetenii chiar citesc? Dacă în Sighet nu a ajuns încă acest virus al ignoranței? Ești curios să afli? Atunci haide miercuri, 4 martie, ora 16:00, la Coffee Factory cu cartea preferată! INTERBOOK te așteaptă!

Ce este INTERBOOK?

Interbook este un proiect al clubului Interact Sighetu-Marmației prin care se încearcă promovarea lecturii nu ca activitate solitară, ci ca una de grup. Și, ca un secret: încă ești cool dacă citesți. Clubul nostru nu va însemna doar o discuție pro-contra, ci o întâlnire cu alte tipuri de cititori; o întâlnire în care ne vom cunoaște pe noi.

Cum a apărut totul?

De la o simplă întrebare: Am terminat cartea, și ce? Cu cine o dezbat? Fiecare pagină citită e o fărâmă din marele discurs al lumii. Citește și fă ceva! Deșteaptă-ți mintea. Cum vor afla și alții valoarea cărții dacă eu citesc și tot eu înțeleg? Așa s-a născut INTERBOOK: din pasiune pentru oameni și cărți, din dorința de a crea legătura între carte și univers.

Cum funcționează?

Prima întâlnire va fi doar una de cunoaștere, dar dacă vrei cu adevărat să pătrunzi în lumea cărților, Interbook a fost creat special pentru tine. Vom avea două întâlniri pe lună: una va fi o dezbatere informală și prietenoasă despre carte, autor, personaje, iar în cea de-a doua vei putea discuta cu invitații noștri, vei participa la diferite activități practice și nu numai. Important de menționat e că nu va fi obligatoriu să fi finalizat integral cartea, însă îți vei asuma riscul de a auzi câteva spoilere. Vrei să vorbești despre Holocaust, uniformizare sau sacrifiu suprem? Vom încerca să avem de toate. Lectura oferă posibilitatea de a avea aspirații mari și de a continua să progresezi. Vrei să îți faci noi amici, să te împrietenești cu ființele de hârtie sau să fii surprins de abordări la care nu te-ai fi gândit vreodată? Fă primul pas într-un club al bibliobibulilor (ești curios ce înseamnă? Haide în 4 martie, ora 16:00 și vei afla!)

Cine poate participa?

Oricine. Fie că ești cititor amator sau pasionat; tăcut sau vorbăreț; critic literar, blogger, entuziasmat, interesat sau nu, tânăr sau cu mai multă experiență, când vei păși pragul clubului vei fi iubit, special, respectat și ascultat. Cochetezi cu scrisul sau iubești activitățile practice? Atunci te așteptăm alături de noi pentru a-ți pune în valoare talentul creativ. Sportul tău preferat este Maratonul 24 ore de citit? Ești pasionat de film, muzică, teatru, artă? Oricare ar fi pasiunea ta, haide în INTERBOOK – un club cu și despre oameni Nu-ți face griji dacă ești timid! Cititorii INTERBOOK nu se mănâncă între ei, ba chiar își fac viața mai frumoasă unii altora.

Pe mine cărțile m-au salvat de disperare, lașitate, plictiseală, lacrimi. De multe ori mi-am cuibărit sufletul printre paginile volumelor cu satisfacția că, prin lectură, scap de povara existenței cotidiene. Și tot de atâtea ori am mers spre raftul bibliotecii la fel ca la cei mai dragi prieteni pentru a le spune motivul zâmbetului meu. Uneori m-au înțeles, alteori am încercat eu să înțeleg cum procedează familia mea de hârtie. Am crescut împreună, am asimilat informații împreună și, chiar dacă uneori o părăseam, ea mă aștepta tăcută tot în același loc. Vrei să facă același lucru și în cazul tău? Vrei să descoperi valoarea cărții? Haide la INTERBOOK! Îți cer doar o oră! Nu vei regreta!

Gabriela MICH
Secretar Club Interact Sighet (2019 – 2020)

Gheorghe Codrea s-a născut la Sighet (02 martie 1928), în urmă cu 92 de ani. Locuiește la Cluj. Are un fiu, Dan, arhitect și o nepoată Anna, stabiliți în Anglia.

Gheorghe Codrea a absolvit Liceul „Dragoș Vodă” în anul 1948. Pe la sfârșitul anilor ’40 este remarcat și îndrumat spre artele plastice de către cunoscutul pictor maramureșan Traian-Bilțiu Dăncuș. A urmat și absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj (1949 – 1953), specializarea pictură, clasa profesorilor Catul Bogdan, Aurel Ciupe, Nagy Imre, Andrassy Zoltan, după care a continuat studiile în scenografie la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (1953 – 1956) avându-i profesori pe Alexandru Moscu, Toni Gheorghiu, Walter Siegfried.

La încheierea studiilor, conform uzanțelor, a fost repartizat la Teatrul de Stat din Oradea dar, iubind Clujul, a aplicat la un concurs deschis pentru un post similar în inima Transilvaniei, unde a şi fost angajat în 1956 până la pensionare în anul 1989.

A inovat și modernizat tehnica scenografică a secolului trecut, introducând în spectacole proiecțiile, creând elemente scenografice ce relevau și talentul de pictor, adevărate lucrări de artă de sine stătătoare.
Gheorghe Codrea a fost 33 de ani un scenograf – artist al Operei Române din Cluj, aducând în scenografie o abordare modernă, fiind adept al spectacolului vizual total.
A creat scenografia pentru spectacole lirice memorabile, Bărbierul din Sevilla, Coppelia, Don Carlos, Lacul lebedelor, Secretul lui Don Giovanni, Tripticul puccinian (1972), Povestirile lui Hoffmann, Nunta lui Figaro, Flautul fermecat, Don Juan, Zamolxe și Ulysse, Voievodul țiganilor, Nabucco, Falstaff, Boris Godunov etc.

S-a remarcat și în pictura de șevalet, având mai multe expoziții personale atât în țară cât și în străinătate.

La mulți ani, Maestre!

Salut, Sighet!

NR: În fotografie sunt membrii familiilor Codrea și Ilnițchi. Rândul de sus, de la stânga la dreapta: Petru Codrea (tipograf), Ilnițchi Felician (profesor ┼), Eugen Codrea (profesor). Rândul de jos, de la stânga la dreapta: Elena Codrea (născută Fodoruț, profesor, ┼),  Georgeta Maria Ilnițchi (născută Codrea, învățătoare), Aurelia Codrea (născută Grigorescu, funcționar, ┼); Gheorghe CODREA (pictor – scenograf). Fotografie din arhiva familiei.

“Povăţuiţi copiii spre virtute; ea singură, şi nu banii, îi poate face fericiţi. Vă spun din experienţă.” – Ludwig van Beethoven

În dimineața zilei de vineri, 28 februarie, în cadrul ședinței Consiliului Local Sighetu-Marmației, pe lângă multe alte subiecte, a fost votat bugetul pentru anul 2020. Buget în care, la partea de investiții, era încadrată suma de 150.000 LEI pentru achiziționarea unui pian, sumă cu greu ținută „în viață” de către consilierii care încercau să gestioneze cât mai bine modul în care urmau sa fie cheltuiți banii.

Acest pian care urmează să fie achiziționat și adus în sala „Monica Chifor” a Școlii de muzică, reprezintă cea mai mare mână de ajutor acordată culturii din Sighet din ultimii ani.

Vreau să mulțumesc în primul rând domnului director al Școlii de Muzică, Ioan  Muntean, membrilor Rotary Sighet, Rotary Voievodal Sighet, Rotaract Sighet și Interact Sighet, care m-au susținut, încurajat și ghidat pe calea care ne-a adus unde suntem astăzi (cu un extraordinar instrument muzical pe drum), membrilor Consilului Local, Primarului, Viceprimarului și  nu în ultimul rând, Secretarului Primăriei Sighet, care au agreat această idee ambițioasă și au făcut-o realitate și, tuturor celor care într-un fel sau în altul au susținut acest proiect.

Aurel VIȘOVAN
clasa a XI-a B, CNDV

Semne de primăvară (II) – Maria Tirenescu

***
Zăpadă pe munţi –
în vale înfloreşte
liliacul alb

***
Se lasă seara –
pe mormântul vecinei
flori de liliac

***
Târziu în noapte –
cărăbuşi zburând
în jurul lămpii

***
Dimineaţă caldă –
urmărind primul fluture
cu privirea

***
Un fluture
dă târcoale cănii de ceai –
zi senină

***
Cuib de rândunici
sub balconul blocului –
răsare luna

***
Zori fără nori –
cinteza îşi face cuib
în mărul bătrân

***
Nuc înmugurit –
un piţigoi îngână
alt piţigoi

***
Zi ploioasă –
pe lespedea de piatră
mâţişori de nuc

***
Plouă peste-oraş –
guguştiucii clocesc
fără umbrelă

***
Pisoiul agaţă
ghemul bunicii –
flori pretutindeni

***
Mijloc de mai –
pianista ascultă
sunetul ploii

***
Banchet de absolvire –
florile de mac
fără petale

***
Iaz în pădure –
iedul de căprioare
surprins de-o broască

***
Dublu curcubeu –
ei cu picioarele goale
în ploaia de mai

***
Apa reflectând
umbrele colorate –
singură pe mal

***
Tremurătoare
imaginea teiului –
seara lângă lac

***
Mama şi fiul ei
sub teiul înflorit –
liniştea serii

***
Teiul plin de flori –
pe banca bunicului
numai o frunză

***
Teiul bătrân –
pe singura creangă vie
doar o floare

***
Zori în cimitir –
se scutură florile
de iasomie

***
Cer fără nori –
cicoarea stăpâneşte
vechiul cimitir

***
Înflorind din nou
salcâmul plantat de mama –
azi pentru nimeni

***
Salcâm în floare
sub ploaia ce se cerne –
nici o albină

Nota redacției: însoțim – azi – „buchetul” de haiku-uri creat de doamna Maria Tirenescu cu urările noastre, dedicate doamnelor și domnișoarelor care ne citesc (sau nu!), dar care iubesc Sighetul (sau nu?!), urându-le să-nflorească mereu precum mult așteptata și proaspăta primăvară!

Clădirea din fotografie – din start având destinația de școală – a fost construită într-un frumos stil seccesion – varianta germano – austriacă a curentului Art Nouveau, apărut în Europa la sfârșitul secolului al XIX – lea și începutul sec. XX.
Şcoala a fost dată în funcțiune în anul 1902, cu denumirea de Școala primară “A. Sandor”, până în 1948 funcționând ca și școală primară de băieți, Din anul 1948 se introduc clasele V-VII (băieți și fete) iar din anul 1964 se introduce învațământul obligatoriu de 8 ani și se va numi Școala generală/ gimnazială nr. 2 (cu clasele I-VIII).

Sunt binevenite completările cititorilor la această fotografie.

NR: Fotografie din colecția privată a scriitorului sighetean Gabriel Boros (Germania).

Salut, Sighet!

De-abia am reușit să ne „lansăm” în noul an și deja am fost nevoiți să coborâm cu picioarele pe pământ și să asistăm la dezastrul produs de natură în Australia… milioane de hectare rase de pe fața globului și mii de animale arse și pârjolite de flăcările dezastruoase ale incendiilor! Sute, ba chiar mii de oameni luptând împotriva iadului care s-a extins și a devastat timp de aproximativ patru luni! Mulți dintre martori au rămas cu sechele după acele imagini pe care le-au surprins în timpul luptei cu flăcările iadului!

„De ce ?” practic aceasta este întrebarea pe care și-o pune orice persoană, doar în momentul în care dă de rău! Nu avem un răspuns clar dar știm că vina ne aparține nouă, oamenilor, care nu știm ce să mai facem de la atâta bine… nu știm să ne comportăm și să ne mulțumim cu ceea cea avem și ceea ce ni se oferă, mereu încercăm să obținem imposibilul! Ajunși de multe ori la… înălțime uităm de tot și începem să tratăm lucrurile superficial…
De parcă nu era de-ajuns… o boală infecțioasă atacă omenirea! Sub numele de „Coronavirus” sau mai bine zis „Asasinul globului pământesc”, cel care a ucis aproape trei mii de persoane, i-a adus în stare gravă pe alți câteva mii și din păcate nu se oprește aici! Panica crește în majoritatea statelor, mulți sunt infectați deja iar restul se așteaptă la acest lucru…
Oare „de ce ?” mulți reluăm această întrebare și încă nimeni nu ne-a oferit un răspuns… Să fie un semn al destinului sau doar o criză de stres global pentru o perioadă mai scurtă?

Nimeni nu ne dă un răspuns ferm la aceste „evenimente”… și chiar dacă ar fi „destinul”, ce ar vrea să ne transmită? Faptul că se apropie cu pași repezi „sfârșitul” sau o să fie un nou… început?

Acestea fiind practic unele dintre cele mai frecvente întrebări stârnite odată cu apariția acestor catastrofe! Specialiștii fac tot posibilul să găsească vreun antidot, însă nimic (deocamdată?)! Nu știm de unde au pornit aceste probleme și nici când se satură să ne terorizeze…

Aceste dezastre naturale o să ne ucidă sau o să ne facă mai puternici?! O să reușim să ieșim din aceste situații teferi sau vătămați? Întoarcem și a doua pagină din această carte intitulată „Anul 2020”, a doua pagină fiind luna Februarie, care se încheie cu începutul epidemiei care lovește o dată la zeci de ani!

Să fie doar o coincidență sau un semn divin pentru a ne arăta că putem dispărea de pe o zi pe alta?

Nu știm ceea ce ne prezice viitorul, dar un lucru e cert, o să ne schimbe… în cel mai scurt timp!

Bogdan GODJA
clasa a XII-a F, CNDV

NR: foto „Salut, Sighet!”

O superbă clădire din centrul Sighetului în anii (sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX) când adăpostea Finanțele Maramureșului. Azi, pentru unii, probabil, nu foarte spectaculoasă, dar, totuși, un imobil (în prelungirea fostei clădiri a Prefecturii comitatului) care atrage privirile. Face parte din centrul vechi al Sighetului, oricând putând deveni un obiectiv turistic interesant.

Acest centru vechi este, fără îndoială, în ciuda lipsei strălucirii și a culorilor vii de azi, cel care definește personalitatea Sighetului.

Sunt binevenite completările cititorilor la această fotografie.

NR: Fotografie din colecția privată a scriitorului sighetean Gabriel Boros (Germania).

Salut, Sighet!

Eram deosebit de încântați când ședeam la copii în Franța, la Paris (!), care aveau locuința pe una din zonele circumscrise metropolei. Centrul era ocupat mai ales de Instituții, servicii, cu imobile de locuit mai puține, mai scumpe și mai gălăgioase…

Dar deplasările, călătoriile, mai lungi sau mai scurte, prin spațiul acestuia, pe oriunde, era o desfătare. Evident, anumite cartiere, zone, unde nici nu eram bine văzuți, întâmpinați, nu le frecventam. În aceste „rezervații”, cu obiceiurile și cu toate intimitățile lor, nici nu era bine să intri, să-i deranjezi, ori să te deranjezi. Rămâneau altele destule de văzut, atâtea și nici nu le puteai pe toate prospecta. Mai mult, câte dintre ele nu ai dori să le vezi și să le tot revezi, pentru că sunt prea pline de toate și asimilarea e mai înceată, cu așteptări. Am vrut să vedem Moulin Rouge, poate prindeam o reprezentație, așa la întâmplare. Am mers tot pe centru, cu tramvaiul, pentru ca pe strazi, pe ambele părți, erau numai cinematografe cu mizerii de filme, cu afișaje stradale indecente, Place Pigalle fiind o industrie pornografică. În acea zi nu era spectacol și am privit doar prin geam; am văzut imagini afișate, cu faze din diferite spectacole, deosebite și doar atât.

Odată, am întâlnit prin Paris o colegă și prietenă, Doina Coman, din Tg. Mureș (mică-i Lumea!), care ne-a povestit că a făcut de curând o excursie în Maroc, staționând și la Tanger, un oraș splendid, cu plaje extraordinare, un oraș foarte plăcut și primitor, sub toate aspectele; mergeți și voi, că o să aveți ce vedea. Ne-am gândit și, având mijloacele necesare (copiii ne ofereau „gratuități”), am decis să „zburăm”până la Tanger, având avionul „la scară”.

Tangerul. Dupa cca două ore de zbor, aterizam pe aeroportul din Tanger, pe malul Atlanticului sau al Mediteranei, cum vrei să spui, după cum priveai, fiind aproape și de o „Apă” și de „Cealaltă”. Un frumos oraș marocan, așezat într-o zonă exotică încântătoare, încărcată de frumuseți; am putea spune un oraș de frontieră, cu multă influență spaniolă, cum sunt de altfel toate orașele despărțitoare de state. Am sosit înainte de masă, într-o atmosferă umedă cu miros de plajă și, încercând să potrivim ceasul după cel local, constatăm că am ajuns cam la aceeași oră la care am și plecat. Distanța de cca 2000 de km, cu viteza avionului de 1000 km/oră și diferența de fus orar de 2 ore, explică această „teleportare”. Cu un taxiu ne-am deplasat pentru cazare la un hotel mai central, fiind destule în jur, reclama turistică fiind larg răspândită, datorită excepționalelor condiții ce le oferea și care se și vedeau, de îndată ce puneai piciorul pe solul acestuia. Ne-am cazat, pentru câteva nopți și am intrat apoi imediat în tumultul de lume, fiind pregătiți și de o baie, ceva mai târziu. În auzul unor convorbiri amestecate, în franceză, arabă și spaniolă, într-o ținută la costumație diferită, sau în renumitele jilabale albe, cu turbane pe cap de aceași culoare, ne-am amestecat în acea mulțime, vorbind în franceză, pentru a nu aduce și limba română în atâtea exprimări din acel mediu și așa destul de amestecat. Am intrat la un local și am servit masa, meniul preferat fiind pui la rotisor și cartofi prăjiți, pregătit la vedere, o masă obișnuită, fără alte combinații; am servit la urmă o cafea și suc de citrice, „original”. Ne-am deplasat apoi spre plaja mediteraneană exepțională, încărcată de exotism, culoare și vrajă, Tangerul fiind o citadelă care sfidează parcă măreția de granit a Gibraltarului, prin toate frumusețile și ofertele lui, cu acea unică atmosferă de cer senin și ape albastre, un sejur de vis, plăcut și mult dorit. Era însă, și loc de refugiu pentru alții, ce se ascund, pentru cine știe ce fapte, loc de o intensă activitate cu drogurile, un fel de paradis al lor, a spionajelor, a căutărilor și întâlnirilor clandestine ale celor certați cu legea, exemplificat de altfel și prin diferite opere de artă, literatură, muzee, ca și prin producții de filme, alături de Amsterdam și multe alte astfel de centre.

Tangerul avea o zonă liberă, schimburile valutare fiind aici permise, acoperite de lege, cu prețurile unor produse mult reduse.
Aflându-te într-o zonă sau alta a lui, centrală sau mărginașă, prin zona portuară sau prin piețe, ai pe rând impresia că te afli într-o locație spaniolă, într-o provincie franceză sau într-o țară arabă, auzind conversații în cele trei limbi, separat sau în amestec, întâlnindu-se, de fapt, aici cele trei culturi: arabă, franceză și spaniolă. Poate cea mai puternic reprezentată este cea spaniolă, pe lângă cea arabă, datorită interferenței de secole dintre acestea, fiind și țări vecine, cu frontierele care, de-a lungul anilor s-au tot schimbat; aveai impresia, uneori, că te afli într-un oraș spaniol.

Apele mediteraneene de aici, al căror albastru profund îți lasă impresia unei reflexii în oglindă a boltei cerești, cu nisipul fin și
auriu al plajelor sale, cu întreaga atmosferă de basm ce le înconjoară; era un îndemn pentru oricine de a-l vizita, pentru a petrece momente de neuitat.

Această cetate este în coasta Gibraltarului, puțin mai spre vest de acesta și ea unește și separă apele Mediteranei de cele ale Oceanului Atlantic; la un moment dat, în plimbarea ce ai face-o pe marginea celor două întinse, profunde și multe ape, ai putea spune că, într-o anumită staționare, te afli cu un picior în apele Mării și cu celălalt în ale Oceanului! Ce „depărtări apropiate”, sau ce „apropieri depărtate”! Stând așa și privind aceste imagini, vezi „la picioarele tale”, într-un orizont imens, marile întinderi de ape care se „confruntă”, parcă, prin agitația valurilor înalte, prin acea „îngustime”, strâmtoare, trecătoare, ele neputând săî se ocupe, pentru că nu o încăpea nici una pe cealaltă, iar stâncile de granit ale Gibraltarului spuneau unde sfârșește una și unde începe cealaltă.

Fără să vrei, îți pui în mod firesc o întrebare: de ce au puncte de întâlnire în această superbă locație atâția și atâtea feluri
de răufăcători? Ea nu este o „zonă liberă” și pentru aceștia, nu le protejează și nu împiedică pedepsirea lor, suprimarea ilegalităților ce le comit sau le pot comite. Mă gândesc că le oferă protecție chiar frumusețea, fascinația acestei localități, atmosfera ei sublimă sub toate aspectele, mediul luxuriant care te captivează, îți absoarbe toată atenția și-ți oferă o ședere de vis oriunde te-ai afla. Această cucerire fără rezerve se referă și la urmăritorii celor urmăriți, le împuținează atenția și spiritul de observație, îi „prindea” și pe ei, dacă nu erau într-o excepțională formă profesională, care să nu-i facă dependenți de aceste „droguri” și, într-un anume fel, „să nu audă, să nu vadă”. Astfel, pentru mulți răufăcători, aceste sublime aspecte ale metropolei formează o perdea invizibilă, ce-i făcea și pe mulți dintre ei invizibili, scăpați, ori cu posibilități de acțiuni ascunse, în fărădelege.

În aceeași zi, am făcut o baie și o plajă excepționale, cu tot felul de ingrediente pe aproape și, pe înserate, ne-am retras pentru
odihnă, după această atât de minunată zi. Au mai urmat și alte zile, cu băi și plaje în totală desfătare, pe întinsa arie cu plajele ei atât de minunate, într-un mediu de basm; nu era rece și-ți venea să rămâi să dormi acolo, pe nisipul „aurifer”, fin și cald. După plecarea noastră, mai rămâneau persoane pe nisip și, probabil, ceea ce doream să facem noi, n-ar fi reprezentat o noutate.

În timpul unei zile, mai spre finalul sejurului nostru, în acest spațiu superb, în plimbările făcute, ne-am abătut și pe la o
„medina”. O bogăție de articole, de toată frumusețea, confecționate artizanal, dar și altele, produse ale unei dezvoltate industrii. Erau covoare persane de diverse modele, tăvi gravate, din cupru sau metal alb, suflat în argint, multe alte construcții metalice, mulțime de pufuri frumos modelate, haine de piele în diferite modele, multe magazine încărcate cu bijuterii din aur, de 18 karate, de diferite forme și dimensiuni, la prețuri rezonabile, care-ți luau ochii și multe altele. De fapt, medinele marocane se spune că reprezintă o adevărată industrie turistică, care aduc o componentă principală de venituri pentru Maroc. Multe din aceste medine au intrat și in Patronajul Unesco, ca modele unice de piețe comerciale. Am luat doar câteva „ouă”
frumoase din onix, pietre semiprețioase, lucioase și în nuanțe de culori deosebit de frumoase. Nu erau prea scumpe și le puteam achita la prima „strigare”, dar am respectat obiceiul locului, ne-am adaptat. Peste tot, în jur, se duceau negocieri acerbe între vânzător și cumpărător, unul mai lăsa, altul mai adăuga ceva la preț, până când vânzătorul spunea: de accord și tranzacția se încheia cam la jumătatea primei oferte, sau mai puțin; așa că am achitat și noi mai puțin de jumătate din prețul inițial. O persoană alăturată, francez probabil, ne spunea că în cazul în care nu te angajezi în negociere, uneori și refuză să-ți mai ofere articolul; poate era o pauză activă între prezențele mai rare ale cumpărătorilor.

După o ultimă noapte de odihnă în acel mediu fermecător și după un dejun și o cafea, ne-am întors la Paris („acasă”),deosebit
de încântați de ceea ce am văzut. Cele relatate aici fiind descrierea unor locuri de o excepțională frumusețe, a unei oaze fermecate, rară, din mulțimea acestora distribuite în „lumea noastră”, le-am realizat folosind și unele ficțiuni, pentru omogenizarea descrierii de ansamblu, o prospectare mai amplă nefiind posibilă în câteva zile, păstrând însă intactă realitatea splendorii lor, atâta cât eu pot să o redau. Era bine să port cu mine și un „GPS”, pentru orientare, care să-mi arate
că nu am uitat locurile de basm pe unde am mai trecut în zilele mai dinainte și să mi le împrospătez pe acelea ce doream să le păstrez, de durată.

Gheorghe BĂRCAN, fost elev al Liceului „Dragoș-Vodă”
Minneapolis, 20.02.2020

foto: https://www.traveleuropa.ro/poze-tanger/

* „Goool! O superbitate de fază!” * „Aoleu, mingea i-a spart ceasul şi nu s-a dat henţ, nici 11 metri!” (– faze)
* În cadrul predicii din „program”, sunt incriminaţi „păgânii care au făcut rău credinţei: Socrate, Platon şi… şi…” „- …Aristotel!” – sare o băbucă dintre „participanţii” la înmormântare.
*„…amu aşe’ stau, câte doi-tri ani…, să cunună şi-i bine…” (– vârstnici pe Aleea încuiată)
* „Să vezi tu-n Baia Mare cei-i!…, un oraş plin…, aici încă nu-i luume…” (– neveste, pe străzile clinice ale Sighetului)
* „Pe vremea când eram elev îmi doream să văd prin rochie, cum e aşezată… Acuma vezi tot!…” (– V3 café)
* Un tânăr întreprinzător aproviziona cu „Mona”, printre alte alimente, nişte sate îndepărtate. Nu apuca să bage „albăstrucu’ ” în „magazen”. Oamenii făceau coadă lângă camion şi cumpărau toată marfa. „De ce beţi aşa ceva, uncheşule?” – întrebă, odată, tânărul pe un cumpărător bătrân. „Mn’e primen’iuiet na rânzu!” – explică omul. (& N. I.)

* Culoarul Pieţii: „- Ţigări, ţigări! / – Noi nu fumăm, tanti! – răspund nişte elevi./
– Bine faceţi! – le spune negustoreasa. / – …Daa, bine fac…” – comentează ironic o tovarăşă de-a ei.

Aşteptând la doctori…

* „Un blid de o litără de gunoi, la 10 litri de apă şi pus la rădăcină la ridichi, la roşii…”
* „Eu îs bătrână şi beteagă, da’ nu pot boli. Când mi să vaietă fetele că le doare ceva, nu-ncap… Se duc la servici’: „Mamă, faci focu-n centrală?” / – Fac, ce-oi zice?…”
* Îi tare periculos la bloc. Pe 30 de ari le-am făcut case la toţi nepoţii… Pe tăţi i-am adus de la bloc… Da’ nu-mi pare rău, că-i văd acolo, lângă mine…”
* „-Cel mai bun doctor din Sighet îi…” / „- Ba acela-i cel mai prost…!”
* „Dimineaţă atâta de frumos cânta mierla… O plouat destul!” / „Da’ ai băgat hârleţu-n pământ? Şi ce-ai văzut, noa?”
* „- …Sfârşitu’, da… Da’ numa’ bunu’ Dumnezău ştie…” / „ – E’i da, da’ după semne…” / – „După semne, da!…”
* „…Ş-a mn’eu! Joi sara o fo’ pă picioarele lui, sâmbătă noapte o murit…”
* „- …Atâta apa o băut înainte de-a muri…” / „- Aşe’ beu înainte…”/ „- Au foc, febră…”
* „- Mă iertaţi c-am intrat înaintea dumneavoastră şi poate c-am vorbit nişte prostii…” / „- Ce să te iert?! Poate că m-am mai hodinit şi eu …. Omu’ care nu glumeşte îi prost și mut, nu steie între oameni!… “ (– pacient turmentat, ieşind din cabinet)

Consemnări: Marin SLUJERU