Paștele ebraic (Pesach) sărbătorit la Sighet |VIDEO – dr. Sorin Markus|

Pesah sau Pesach, (în ebraică פֶּסַח, Pesaḥ, Paștile ebraic), este sărbătoarea religioasă a poporului evreu și a iudaismului care simbolizează eliberarea din robia egipteană și ieșirea din Egipt a fiilor lui Israel – conduși de Moise – și cei 40 de ani de peregrinare prin deșert. Este o sărbătoare fixă din calendarul religios ebraic, care se desfășoară anual în perioada 15-21 a lunii nisan, lună ce marca în antichitate începutul anului ecleziastic ebraic. În timpul acestei sărbători nu se consumă pâine și nici produse dospite.

Pastele evreiesc (Pesah) în anul 5786 (2026) a început miercuri seara, 1 aprilie, la asfințit, și se încheie joi seara, 9 aprilie. Sărbătoarea durează opt zile, prima masă de Seder având loc în prima seară.

Urmăriți înregistrarea VIDEO a primei seri de Pesah:

Foto & Video: dr. Sorin Markus




Membrii partidelor aflate la guvernare sunt părăsite de alegători! Sute de cetățeni își depun adeziunile la Partidul Renașterii și Dezvoltării Maramureșului!

Noul sediu al Partidului Renașterii și Dezvoltării Maramureșului (PRDM) din Sighet, partid înființat în anul 2024, a fost luat cu asalt de către cetățenii dezamăgiți de partidele „tradiționale” și aleg să își ofere sprijinul acest partid proaspăt – grupat în jurul unei echipe credibile – atrași de valorile și proiectele sale. Această creștere a popularității partidului este un indicator clar al dorinței de schimbare și de implicare politică creativă a cetățenilor.

Unul dintre proiectele importante al PRDM-ului – cu șanse mari de reușită dacă Țara ne susține –  este transferul capitalei județului Maramureș de la Baia Mare la Sighet.

Alte câteva proiecte importante susținute de PRDM:
1. Profitul caselor de jocuri de noroc se va vira integral la stat,
2. Interzicerea migrației către partidele „uzate”;
3. Confiscarea „de îndată” a tuturor averilor care depășesc un milion de dolari (o conexiune cu butada „nimeni nu întreabă cum ai făcut primul milion de dolari”, dar te întreabă musai la diferență).

Toate proiectele partidului nostru vor fi supervizate de Comitetul Național al Inteligențelor Naturale (CONIN).
Datorită valului de noi membri care se alătură partidului și pentru a facilita trimiterea adeziunilor în regim de urgență vă invităm să ne contactați la adresa de e-mail: [email protected].

Ras_Publica




Muzicianul RÉMAN GERGELY BÁLINT și armoniile țambalului au cucerit publicul sighetean! |VIDEO – dr. Sorin Markus|

Concertul de țambal desfășurat marți, 31 martie 2026, la Școala de Muzică Sighet – sala „Monica Chifor”, a oferit sighetenilor o frumoasă „lecție” de muzică clasică cu „nuanțe” contemporane, susținută de tânărul percuționist și țambalist RÉMAN GERGELY BÁLINT. Evenimentul a fost organizat de Rotary Club Sighet.

O înregistrare VIDEO din concert puteți urmări în continuare:

Foto & Video: dr. Sorin Markus




Alte punctări, observări

Lume, dor…

*
Un penzieș comandă un „meniul zilei” la pachet: „Cât??…. Atunci o ciorbă a zilei la pachet!” Apoi, către un mesean de alături: „N-am știut ce să fac cu pensia!”
*
Căruțaș la o bere: „Mie îmi spui unde și când și eu și zin. Amu ietucă zin!”
*
Post. Două mătuși înfulecă „meniul zilei”. Plătind, îi mulțumesc ospătăriței: „Foaarte delicios!”.
*
La supermarket. Un tip la casă văzând florile perfect artificiale:
– Da’ vindeți și flori?… O, da, mâine-i 8 Martie, gen… Alea, alea…, Na!..
*
La supermarket. Două vecine întâlnindu-se la rafturi:
– Nem veszek semmit. Csak nézem.
*
Doi zugravi la cafea. Principalul conchide despre niște măsurători ce le-a făcut; „Nu perfect. Foarte perfect!”
*
În telefon
„Noa, noa… Nu-i zic Irinii.”

Comentarii sportive
*
„Ce preluare imaculată, lipit de balon!”
*
„Ce picioare telescopice are!”
*
Vacarm de fluieraturi din senin pe stadion.
„- Dar de ce fluieră publicul?
– Chiar, de ce? Din principiu.”
*
„Barcelona se prăbușește spre poarta adversă.”
*
Eu: Vinicius jr. este format din fotbal. Nu mai dați în el!

Hет культуры
Zilele trecute, la „Matinal”, la Radio Romania Actualitati, se spunea: „O întâmplare simplă, cum zicea Nicu Alifantis – o idee și un cântec originale”. Pe youtube, dacă scrii „Decembrie”, apare exclusiv Nicu Alifantis. Ce Blaga? Ce Bacovia?
La concertele folk, majoritatea cantautorilor își atribuie, prin omisiune, poeziile-suport și chiar melodiile preluate. Ce drepturi de autor?! Care decență, onestitate?
(Dar și la case mai mari se întâmplă același lucru. Tot pe youtube, dacă vrei „E lucevan le stele”, sub videoclip găsești scris: „melodie de Luciano Pavarotti”.)

O imperfecție
Yanina cu Neri sunt una din perechile scânteietoare de milonga. Vedeți „Milonga de Buenos Aires”, de pildă. La un moment dat, încercând să meargă numai pe tocuri, fetei i se strâmbă tocul stâng. Zâmbește abia și reia figura perfect, cu ușurință. La final, publicul izbucnește într-un talaz de aplauze. Cred că și datorită acelei slăbiciuni. „Nu, nu suntem invulnerabili…” – par a spune ei. Poate de aia sunt atât de …perfecți și iubiți.

Obscure

*
Seniori la râu, cu mâinile în soare – dând Primăvara…
*
Râu în apus. Ieșiți la plimbare, soțul își ține consoarta de mână. Împreună de-a pururi. O intimitate adjudecată.

Marin Slujeru




Leordina, centrul „conspirației”? (autor, Marius Vișovan)

A doua arestare

O parte dintre membrii  „lotului Vișovan” (primul lot de deținuți politici maramureșeni, majoritatea elevi ai Liceului „Dragoș-Vodă” din Sighetu Marmaţiei), după executarea  primei condamnări au fost din nou arestaţi în 1958, de această dată pe baza unor acuzaţii complet inventate. În toată ţara aveau loc arestări, sub pretexte care de care mai fanteziste. Toţi opozanţii reali, potenţiali sau imaginari ai regimului comunist trebuiau anihilaţi; Securitatea  încerca să împiedice o evoluţie asemănătoare celei din Ungaria din 1956.

Dintre tinerii maramureşeni, o parte reuşiseră, în cei câţiva ani de libertate, să-şi întemeieze o familie. Arestarea şi condamnarea soţilor a  însemnat  pentru  tinerele soţii şi pentru micuţii copilaşi un calvar greu de imaginat. Pe lânga şocul psihologic şi durerea sufletească, au urmat percheziţiile şi şicanele Securităţii, necazuri la locul de muncă, marginalizarea socială, greutăţile materiale duse la limită, batjocură şi umiliri la tot pasul. Alături de sângele soţilor, lacrimile soţiilor şi copiilor  au curs pe altarul de jertfă al neamului românesc….

În cazul elevilor sigheteni care trecuseră deja printr-o primă detenție, Securitatea a speculat faptul că unii dintre ei lucraseră în Leordina în perioada 1955-1958. Cu siguranță era un început de „reoganizare”, care punea în pericol stabilitatea regimului comunist. Doar ei fuseseră foarte solidari și în închisoare, nu-i așa? și refuzaseră orice formă de reeducare. Unii din ei chiar se întâlniseră și cu Aurel Vișovan în cele două săptămâni în care acesta fusese liber în 1957. Deci, se leagă lucrurile…

Florica Dunca, o credință statornică

Soția lui Vasile Dunca (născut la Ieud, 9 ani de închisoare) relatează pe scurt prigoana pe care a îndurat-o:
„Familia  mea  a avut de suferit mult din cauza comuniştilor încă înainte de a-l cunoaşte pe  viitorul soţ, Vasile Dunca.  Locuiam lângă Carei, în satul Dindeşti şi  autorităţile au considerat că aveam prea mult pământ aşa că în 1949 ne-au deportat cu forţa confiscându-ne tot: casa, terenurile, animalele… Ne-am stabilit cu mari greutăţi la Gherla unde am avut domiciliu obligatoriu. Trebuia să ne prezentăm la Miliţie o dată pe lună. Părinţii mei au suferit foarte mult, dar şi noi copiii  am simţit din plin sărăcia şi umilinţele. Statutul meu politic a făcut să fiu exmatriculată  din liceu şi de-abia mai târziu, cu greu am putut să-mi continui studiile.
În 1957 m-am căsătorit cu Vasile şi am locuit în Maramureş, în comuna Leordina, la circa 50 de km de Sighet, unde am găsit post de contabilă la o cantină. În anul următor ni s-a născut fetiţa, Sanda. În 1958 atmosfera politică s-a înrăutăţit şi mai mult. Cei care mai fuseseră închişi erau din nou persecutaţi. Au început să aresteze și dintre foștii elevi de la Sighet. Faptul că mai mulți dintre ei lucraseră în Leordina după eliberarea din prima detenție era folosit de Securitate ca dovadă de „reorganizare”!? Soţul meu a fost dat afară din serviciu, apoi reangajat la Vişeu şi făcea naveta zilnic. Acolo la Vişeu l-au arestat în octombrie 1958, apoi 2 securişti au venit la noi acasă la miezul nopţii, au percheziţionat, au luat poze, scrisori, cărţi… Nu l-am mai văzut până la proces… Fetiţa noastră  avea 9 luni…
Viaţa mea a devenit foarte grea. După câteva luni fetiţa mi s-a îmbolnăvit  şi am internat-o în spital la Gherla unde putea fi îngrijită de mama mea. Alergam între  Vişeu –  unde aveam serviciul, Gherla – unde era fetiţa bolnavă şi Baia Mare – unde se derula procesul soţului meu. N-am mai făcut faţă şi m-au dat afară din serviciu.Ţin minte cum în zilele procesului umblam prin Baia Mare, ca o umbră, cu fetiţa în braţe. Mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat, numai El ştie prin câte am trecut. Soţul meu s-a întors acasă în 1963 şi astfel familia s-a reîntregit şi am reuşit să depăşim toate greutăţile.” (mărturia doamnei Florica Dunca, în lucrarea Maramureșul în lupta anticomunistă, 2012, coordonată de subsemnatul)

Am cunoscut-o bine pe doamna Florica Dunca și am avut ocazia să o vizitez de multe ori în ultimii ani de viață (pe soțul ei l-am văzut o singură dată în 1990, anul plecării la Domnul, tatăl meu mi l-a prezentat ). Un suflet de mare credință, liturghia și rugăciunea erau viața dânsei – era prezentă zilnic la biserica greco-catolică din Sighet – alături de bucuria adusă de nepoți  și  strănepoți… Iar când ne aminteam de demult, de Crucea celor dragi ai noștri, de fiecare dată îi dădeau lacrimile… În unire cu Domnul!

Preot prof. Marius Vișovan




Rotary Club Sighet vă așteaptă la o seară de rafinament sonor: Concert de țambal!

Rotary Club Sighet organizează Concert de țambal, Solist – RÉMAN GERGELY BÁLINT, marți, 31 martie 2026, ora 18:00 la Școala de Muzică Sighet – sala „Monica Chifor”. Biletele se găsesc la Școala de Muzică. Preț bilet – 20 lei (elevi preț bilet– 10 lei).

* * *

RÉMAN GERGELY BÁLINT este percuționist și țambalist de muzică clasică, membru al Orchestrei Române de Tineret și al Orchestrei Simfonice Naționale. În prezent este angajatul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. Studiile universitare de licență le-a făcut la Academia de Muzică „Gh.Dima” din Cluj-Napoca cu profesorii universitari Mircea Ardeleanu și Emil Simion. A petrecut o jumătate de an ca student invitat la Academia de Muzică „Liszt Ferenc” din Budapesta.

Încă de la începutul anilor universitari, a participat ca colaborator extern în spectacolele Operei Române și Maghiare din Cluj-Napoca și a colaborat cu Filarmonicile din Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Oradea, Sibiu și Odorheiu Secuiesc. În semestrul petrecut la Budapesta, a urcat pe scenă cu Ansamblul de percuție „Amadinda”, orchestra simfonică a Academiei de Muzică și Orchestra „Dohnányi” din Budafok, pe lângă acestea a participat la mai multe înregistrări de studio. Tot în această perioadă a fost invitat la Orchestra Simfonică a Maghiarilor de Peste Hotare, în care a concertat cu ocazia Zilei Apartenenței din data de 3 iunie 2018. În perioada 2019-2022 a fost angajat ca percuționist la Filarmonica de Stat Oradea.

Este membru al Orchestrei de Tineret din România din 2016 și al Orchestrei Simfonice Naționale din 2017. De atunci, a colaborat ca percuționist în peste 70 de concerte din România și din toată Europa, în săli de concerte celebre din orașe precum Paris, Berlin, Hamburg, Viena, Istanbul, Basel, Bruxelles, Belgrad, Skopje, Sofia, toate acestea în cadrul unor festivaluri de talie mondială de muzică clasică precum Festivalul de Muzică „Schleswig-Holstein” din Hamburg, „Young Euro Classic” din Berlin, Festivalul „Mahler” din Dobiacco și Festivalul „George Enescu” din București.

A cântat cu dirijori și soliști renumiți precum Cristian Mandeal, Cristian Măcelaru, Andrei Ioniță, Elizabeth Leonskaja, Michael Sanderling, Nobuyuki Tsujii, Fazil Say, Tiberiu Soare, Gabriel Bebeșelea, Domingo Hindoyan și ansamblul „Wave Marimba Quartett „ din Austria. În ianuarie 2019, a călătorit cu trupa în Statele Unite, unde a cântat atât muzică clasică, cât și jazz simfonic. În New York cu orchestra „Jazz at Lincoln Center”, alături de JLCO Big Band au interpretat lucrarea „The Jungle” de W.Marsalis.

Începând cu toamna anului 2019, ca student particular al lui Balogh Kálmán și-a aprofundat studiul repertoriului de țambal în muzica clasică. Drept urmare, la invitația Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca, a cântat la țambal în Suita „Háry János” de Kodály Z. ca artist invitat, iar apoi întreaga lucrare în spectacolele Operei Maghiare din Cluj-Napoca. În martie 2021, cu ocazia sărbătorii naționale a maghiare, a fost solist în cadrul concertului Filarmonicii din Ținutul Secuiesc, într-un program selectat dintre lucrările lui Kodály Zoltán și Erkel Ferenc. În 2022 a fost solist în cadrul unui concert al Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș.

În septembrie 2021, a fost admis la Academia de Muzică „Liszt Ferenc” din Budapesta, unde și-a făcut studiile universitare de masterat la clasa profesorului universitar Szalai András.

Salut, Sighet!

 




Poemul de duminică: Vasile IGNA

Ca florile, ca zarea

Ca florile, ca zarea când își ridică pleoapa
privind de sus în jos ori dimpotrivă când
se aud în Vale căprioarele plângând
ca ochii orbi ai serii, când se deschide groapa

în care cad ai nopții de nepăsare bulgări
tot astfel se prăvale în nicăieri Mioapa
ce poartă-n loc de rochii o rasă de călugări
și-n păr frunze de laur precum coroană Papa.

O, și de-a fost vreodată, azi nu-i decât părere
a buzelor rotunde poteci sunt pietruite
și-a sânilor coline desferecate sfere

clopote de vecernii ce tac înmărmurite
virtuții închinate, tristeții dând putere
și focului din urmă vâlve de fum cernite.

                                                           (din volumul „Capcanele”, Vasile IGNA, Editura Limes, 2022)

* * *

VASILE IGNA s-a născut la 4 martie 1944 în comuna Ardusat, județul  Maramureș.
Urmează liceul la Șomcuta Mare, apoi la Baia Mare, cu bacalaureatul luat în 1961. Continuă studiile la Facultatea de Filologie din Cluj, secția de Limba și literatura română, pe care o absolvă în 1966.
Un timp este profesor la o școală generală din judetul Cluj (1966-1969), apoi este numit redactor la Editura Dacia. Din 1970 până în anul 1994 ocupă funcția de șef de secție și o perioadă îndelungată este directorul acestei cunoscute edituri clujene .
A debutat publicistic în anul 1963 cu poezia „Seara în cherhana”, apărută în revista  „Viața studențească”. De-a lungul timpului a mai publicat versuri, eseuri, cronici literare și plastice, traduceri în „Luceafărul” și în alte reviste de cultură, îndeosebi în cele clujene: „Steaua”, „Tribuna”, „Echinox”. Poemele sale au aparut în volume, antologii și reviste literare din numeroase țări europene, precum și în SUA, Canada, India și Coreea de Sud.
Între anii 1994 – 2007 a activat în diplomație (Paris, București, Berna).

Volume de versuri: Arme albe (1969), Fum și ninsoare (1972), Provincia cărturarului (1975), Starea de urgență (1981), Grădina oarbă (1984), Insula verde (1986), Orbite (1989), Călăuzele oarbe (1999);  Clepsidra cu cenușă (antologie, 1999); Urme și semne (2004); Provincii. Grădini. Orbite. (antologie, 2006); Lumină neagră (2008); Brume (antologie, 2010); Animale domestice (2011); Locuri pustii (Cartea Românească, 2013); Periscop (2019); Capcanele (Editura Limes, 2022), Cartea din vis (Antologie de autor, 1969-2024), Roata (2024).
Proză: Ora morilor de vânt (povestiri, 1978), Andante (roman, 2006); Camera obscură (roman, 2013), Ora închiderii (2016); Paragina (2023).
Eseuri: Naufragii în bibliotecă (2010); Subteranele memoriei (2001); Marx contra Isus (2003).
Cărți pentru copii: Poveștile ariciului Păpădie (1999); Pisoi mai mari, pisoi mai mici și un castel cu cinci pitici (2009); Vara căluțului de lemn (2024),

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și al PEN Club și laureat al mai multor premii literare.

Salut, Sighet!

 

Foto: reproducere după o pictură de Georges Braque (Landscape near Antwerp).




Semn de carte: Ieremia LENGHEL – „În prag de Zen”

„În prag de Zen” , al șaptelea volum de versuri al poetului Ieremia Lenghel, a apărut la sfârșitul anului 2025 la Editura Limes, Florești – Cluj (editor – Mircea Petean, prefață – Vasile Igna).

* * *

LENGHEL IRIMIE (pseudonim literar: IEREMIA LENGHEL), n. la 18 nov. 1943, în com. Boiu Mare, jud. Maramureș. Psihiatru. Poet. Eseist. Prozator. Absolvent al Facultății de Medicină Generală din Cluj (1968). Secundariat în Psihiatrie la Clinica de profil din Cluj-Napoca (1973-1975); medic specialist (1975, Iași) și primar (1991, Cluj). Cursuri de perfecționare în Psihiatrie și Organizare Sanitară în țară și în Franța. Doctorand în art-terapie la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca (din 2006). Certificat de competență lingvistică, în limba franceză, la Universitatea de Nord Baia Mare (2006). în prezent, medic primar psihiatru la Spitalul Municipal din Sighetu Marmației, unde a fost medic șef secție (1977-2009) și director medical (1990-2000). Articole și comunicări de specialitate ca prim autor sau în colaborare.
7 decembrie 2011 – obținerea titlului științific de doctor în domeniul artelor plastice și decorative OMECTS. nr. 6468/2011.
De câțiva ani, dr. Lenghel Irimie este pensionar.

OPERE LITERARE principale: „Timpul floral” (versuri, Ed. Echim, 1994); „Inocențele visării (versuri, Ed. Echim, 1998),  „Poeme pastelate” (versuri, Ed. Casa Cărții de Știință, 2001); „Poeme atemporale” (versuri, Ed. Casa Cărții de Știință, 2006); „Impasto” (versuri, Ed. Casa Cărții de Știință, 2008); „Poienile luminii” (versuri, antologie de autor, Ed. Dacia, 2010).




Un salon de altădată a prins viață pe scena Centrului Cultural Sighetu Marmației

De Ziua Mondială a Teatrului (27 martie), scena Centrului Cultural Sighetu Marmației s-a transformat într-un veritabil salon de epocă, unde eleganța, rafinamentul și farmecul teatrului au prins din nou viață.Într-un decor atent construit, cu obiecte și detalii care evocă o lume de altădată, publicul a fost invitat într-o incursiune artistică ce a îmbinat muzica, teatrul și emoția autentică. Un bilețel, un evantai, o ceașcă de ceai, o umbrelă, o pălărie, o dantelă — toate păstrează aerul rafinat al unei lumi de altădată. Momentul muzical „Până când nu te iubeam, dorule” a fost interpretat de Crina-Delia Șerba, bibliotecar la Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici”, care a deschis o atmosferă sensibilă și caldă. Aceasta a adus în scenă și farmecul personajului Chirița, din opera lui Vasile Alecsandri, într-o interpretare plină de expresivitate. Corina Paul a interpretat rolul Doamnei Henriette Damian din „Criză” de Tudor Mușatescu, surprinzând cu naturalețe și finețe situațiile comice ale personajului.

Un moment aparte l-a constituit monologul lui Spiridon, interpretat de elevul Raul Goteciuc, clasa a VIII-a A, de la Școala Gimnazială Rona de Sus, alături de Zița, interpretată de Darvai Rita-Monica, gestionar la Aviva Sighetu Marmației, care a adus în scenă energia, sensibilitatea și umorul specific personajului caragialian. Personajul Veta, din „O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale, a fost prezentat printr-un monolog care a păstrat autenticitatea și farmecul textului original, în timp ce Zoe a prins viață într-un dialog adaptat despre oameni, oraș și micile bârfe între prietene, cu un schimb de replici care s-a potrivit la fel de bine ieri, ca și astăzi. Aceste momente au fost interpretate de Ileana Nemeș-Pop, referent cultural, care a semnat și regia întregului proiect.

 Narcisa-Ionica Vaida, referent cultural, a propus o adaptare liberă inspirată din universul lui Ferenc Molnár, construind un monolog de caracter susținut cu finețe și control scenic, în care jocurile de putere, seducția și ironia sunt transformate, într-o notă absurd-comică, într-o reflecție subtilă asupra relațiilor umane. Un moment sensibil a fost reprezentat de textul „Preaiubită prietenă”, interpretat de Ștefania-Adela Pop, dar și de lectura unei scrisori adresate simbolic unui ministru, în sprijinul unui elev.

În registru contemporan, sceneta „Proba de dactilografie”, interpretată de Crina-Delia Șerba și Narcisa-Ionica Vaida, a adus un contrast dinamic și actual întregului spectacol.

Toate actrițele implicate sunt voluntare, fiecare contribuind nu doar artistic, ci și logistic și financiar la realizarea proiectului. Decorul a fost realizat cu implicarea echipei, sub coordonarea Ileanei Nemeș-Pop, cu sprijin în scenografie din partea Narcisei-Ionica Vaida. Costumele de epocă au avut un rol esențial în construirea atmosferei scenice, contribuind la conturarea unei lumi coerente și credibile. Eleganța, detaliile fine și unitatea stilistică au susținut fiecare personaj, completând expresivitatea interpretării actoricești. Acestea au fost asigurate și puse la dispoziția actrițelor, în mod gratuit, de artistul vizual Ștefania-Adela Pop, a cărei contribuție a fost decisivă în definirea identității vizuale a spectacolului și în recrearea autenticului salon de altădată.

Filmările au avut loc pe scena Centrului Cultural, într-un decor care a redat atmosfera unui salon de altădată, materialele fiind realizate de cameramanul și fotograful Florian Szabo. Evenimentul s-a desfășurat fără public, fiind conceput special pentru înregistrare, urmând ca materialele video să fie difuzate în mediul online. Totodată, pentru Radio Sighet au fost realizate înregistrări separate, dedicate difuzării, astfel încât momentele artistice să ajungă la public și prin intermediul acestui post local.

Acest proiect, realizat din pasiune, implicare și dăruire, demonstrează că teatrul trăiește prin oameni și prin emoție.

La mulți ani teatrului și tuturor celor care îl iubesc!

Ileana Pop-Nemeș

 

Foto: Florian Szabo




Lansare de carte: „Moment liturgic”, autor Mihai Ganea

Joi, 26 martie 2026, la ora 14:00, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighetu Marmației, va avea loc lansarea cărții „Moment liturgic”, autor Mihai Ganea.

Prezintă: Gheorghe Mihai Bârlea, Corin Penciuc, Virginia Paraschiv.

Mihai Ganea s-a născut la Baia Mare în anul 1940. Este poet, prozator, eseist, critic literar, editor și publicist și a fost onorat cu Premiul Național pentru OPERA OMNIA la începutul acestui an de către Liga Scriitorilor din România.

Salut, Sighet!




La capătul depărtării… Radu Țuculescu (Tg. Mureș, 1949 – Sighet, 2025)

La capătul depărtării…
                                              … la un an din veșnicia prietenului Radu Țuculescu

În orașul care respiră distant anotimpurile trecute
un nume rămâne în lumina stinsă
dimineața devreme –
aici cândva s-a făcut liniște
dar prietenii au învățat să ocolească absența.

Pe strada fiecărei clipe cineva încă
își amintește râsul veselia provocatoare
ca o pagină nerăsfoită –
cuvintele n-au dispărut dar s-a făcut seară
și s-au ascuns în vocile altora
iar umbrele le poartă spre casa care nu mai recunoaște
indisciplinata oboseală de după-amiază
în pauza dintre partituri
când tăcerea devine infidelă
și transmite recviemuri.

Prin Sighet nu se trece o singură dată
nu se uită niciodată
străzile se aliniază și pleacă împreună
spre ferestrele închise-n paranteze
între memorie și ascunzătoarea
care șterge viața din toți
în manuscrise pe care nu le mai vedem crescând.

Ion Mariș




Extraordinarul Concert al Profesorilor Sigheteni |VIDEO – dr. Sorin Markus|

Profesorii de la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice din Sighet au susținut marți, 24 martie 2026, Sala „Monica Chifor”, un deosebit… CONCERT EXTRAORDINAR.

În continuare înregistrarea VIDEO a concertului:

Foto & Video: dr. Sorin Markus




Doi artiști vizuali sigheteni expun la Roma (Italia) prin programul CONSENSUS!

După proiectul „Peisajul cultural”, realizat în anul 2024 la Accademia di Romania, Accademia d’Ungheria din Roma și Filiala UAP Baia Mare, propunerea noastră extinde colaborarea și deschide perspectiva către un cadru multicultural mai amplu, prin participarea Filialei Bistrița și includerea unui al treilea spațiu expozițional, Muzeul Del Donno din Anagni. Programul expozițional CONSENSUS aduce împreună, într-un cadru european prestigios, un grup de artiști profesioniști ai filialelor UAP Baia Mare și Bistrița, propunând o lectură analitică asupra felului în care se articulează, astăzi, relațiile dintre identitatea individuală și coeziunea unui spațiu cultural comun. Găzduite în martie 2026 la Accademia di Romania din Roma, Accademia d’Ungheria din Roma și Muzeul Del Donno din Anagni, cele 3 expoziții reprezintă un dialog vizual, o întâlnire dintre două centre artistice cu tradiții distincte, dar complementare.

Prin reliefarea expoziției în trei instituții importante – două academii naționale și un muzeu dedicat dialogului intercultural –, programul cultural urmărește consolidarea legăturilor dintre artiști, public și instituțiile culturale, promovând dialogul deschis și coeziunea, într-un prezent atât de fragmentat și dispersat. Simezele devin o platformă de întâlnire, un loc al înțelegerii și al armonizării vocilor artistice contemporane românești și maghiare într-un context european. Artiștii proveniți din generații diferite, exprimă un limbaj vizual convergent, aducând în prim plan diversitatea formelor de expresie ale artei contemporane din nordul Transilvaniei, dar și relațiile subtile dintre memorie, cultură și spațiul european. În contextul artistic actual, consensul nu reprezintă un acord formal, ci un proces dinamic de ajustare și reconectare, prin care artiștii descoperă zonele de convergență ale subtilităților conceptuale.

Expoziția propune o privire reflexivă către interiorul celor două comunități artistice, dar și o deschidere spre exterior, către rețelele culturale europene în care acestea se inserează. CONSENSUS devine o invitație la înțelegerea felului în care artiștii își prezintă propriile identități estetice și la contemplarea procesului prin care arta însăși devine un teren al convergenței și nu unul al uniformizării.

Laura Teodora GHINEA
Președinte Filiala UAPR Baia Mare
Director Centrul de Artă Contemporană Colonia Pictorilor

 

Vernisajul expozițiilor a avut loc în data de 18 martie 2026, ora 11:00, la Polo Museale – Centro Studi Antonio Del Donno din Anagni, și ora 18:00 la Accademia di Romania din Roma iar în 19 martie, ora 18:30, la Accademia d’Ungheria din Roma. Proiectul CONSENSUS cu cele trei expoziții va fi prezent la Roma și deschis publicului, în perioada 18 martie – 19 aprilie 2026.

Expun artiștii: Ludovic Robert Balazsi, Dan Bărcan, Diana Borza, Patrick Cadar, Nicolae Catavei, Adrian Vasile Chira, Loredana Codruța Chiș, Mihai Ciplea, Marian Coman, Georgiana Cotuțiu, Paul Covaci, Cristina Cucu, Vioara Dinu, Emil Cassian Dumitraș, Maxim Dumitraș, Laura Teodora Ghinea, Alexandru Gavrilaș, Radu Hangan, Alin Hereș, Valentin Itu, Călin Ovidiu Itoaia, Paul Iosif Leș, Marcel Lupșe, Raluca Mărginean, Andreea Mihalka, Adina Mocanu, Alexandru Mocanu, Sever Moldovan, Gheorghe Mureșan, Ioan Angel Negrean, Florin Vasile Onț, Mihai Perca, Dorel Petreuș, Eugen Alupopanu, Ioan Pop Prilog, Ioan Pop Vereta, Valentin Iosif Rozsnyai, Postumia Rus, Alina Shiman, Anamaria Stanciu-Barbul, Marcel Stanciu, Rozalia Șutó Petre, Andreasz Szántó, Alexandru Șerban, Gavrilă Ștețco, Paul Târziu, Vasile Tolan, Dorel Topan.