Încă din luna decembrie a anului trecut, când am avut imensa bucurie de a ne alătura miilor de melomani din întreaga țară care au aplaudat frenetic fiecare piesă cuprinsă în spectacolul fenomen Regal Vienez, poposit pentru al treilea an consecutiv la Sighet, a început numărătoarea inversă pentru ziua de 6 martie 2026.
Atunci, Opera Vox a promis publicului sighetean că va reveni, fixând chiar o dată precisă, dându-ne întâlnire în pre-ajunul Zilei Femeii.
Spectacolul Simfonia iubirii se află în turneu național pe tot parcursul lunii martie, acoperind peste 30 de spectacole în peste 25 de orașe!
Așa cum v-am obişnuit, încercăm să vă desluşim din gândurile şi emoțiile celor aflați pe scenă, realizând câte un interviu după fiecare spectacol propus de Cultura Gratia Urbis; azi a venit rândul îndrăgitului tenor italian Paolo Spagnuolo să dialogheze cu sighetenii, prin intermediul nostru.

Andreea Biro (A.B): Paolo, bine ai revenit la Sighet! Cum ai defini, în câteva cuvinte, spectacolul Simfonia iubirii? Ce îl face unic, de ce este de neratat?
Paolo Spagnuolo (P.S): În primul rând, salut cu afecțiune publicul din Sighet și pe stimata prietenă Andreea Biro, mulțumindu-vă pentru obișnuita voastră primire călduroasă. Este o călătorie în suflet, nu doar un concert. L-aș defini drept limbajul universal al iubirii. Ceea ce îl face unic este intimitatea care unește arta cu spectatorul. Este de neratat pentru că celebrează frumusețea, într-o lume care uneori pare să o uite.

A.B: Reprezinți o marcă în sine, având în palmares roluri de referință, premii prestigioase, apariții pe cele mai importante scene de teatre de operă din lume. Care a fost, din punctul tău de vedere, rolul ce te-a definit iremediabil? Aria ce rezonează cel mai adânc în sufletul tău!
P.S: Fără îndoială, Cavaradossi din Tosca. Există o forță vitală în cântecul său pe care o simt ca fiind a mea. Aria care mă răscolește cel mai profund este E lucevan le stelle: în acele câteva minute se află toată groaza morții și toată frumusețea disperată a vieții. De fiecare dată când o cânt, o parte din mine rămâne pe acea scenă.

A.B: Te-ai mărturisit impresionat de căldura și entuziasmul publicului român în general și al celui sighetean în special. Cum repercutează emoția venită din sală asupra artistului de pe scenă? Ce simți când captezi și reții privirea cuiva din public, sau când zăreşti, eventual, o lacrimă în ochii lor?
P.S: Este cea mai mare recompensă, mai presus de orice aplauze furtunoase. Când zăresc o lacrimă, înțeleg că vibrația vocii mele a întâlnit vibrația poveștii lor personale. În acel moment, eu și publicul devenim una; nu mai sunt un artist pe un piedestal, ci un om care își mărturisește fragilitățile unui prieten.

A.B: Destinul tău artistic a fost, incontestabil, marcat de privilegiul de a-I fi avut ca profesor pe inegalabilul Luciano Pavarotti. Eşti unul dintre foarte puținii elevi pe care i-a avut Maestrul. Cum s-a transpus această colaborare în viziunea ta interpretativă?
P.S: Maestrul m-a învățat că tehnica este doar mijlocul, nu scopul. Îmi spunea să cânt cuvântul, dar cu sufletul dezgolit. De la el am învățat disciplina respirației și importanța acoperirii vocale. Moștenirea lui în cântul meu este căutarea luminozității sunetului, chiar și în momentele cele mai dramatice.

A.B: La ce vârstă ai înteles că viața ta este legată indisolubil de muzică și cine din familia ta a avut rolul de a te îndruma și susține pe acest drum deloc ușor?
P.S: Aveam 18 ani când, pentru prima dată, am ascultat la televizor un celebru cântăreț italian, Claudio Villa, interpretând Un amore così grande. El a fost cel care m-a inspirat în această minunată călătorie. Pe parcursul lungului drum al studiilor, părinții mei m-au susținut mereu în toate. Simplitatea lor dezarmantă și dragostea lor mă vor însoți în fiecare zi a vieții.

A.B: Ai o familie frumoasă! Cât este de uşor – sau de dificil!- să păstrezi echilibrul între menirea ta în muzică si cea de părinte?
P.S: A reuși să menții echilibrul între carieră și familie reprezintă provocarea cea mai dificilă. Muzica mă poartă departe fizic, dar încerc să le transmit copiilor mei pasiunea pentru ceea ce iubim, pentru ce e important. Când sunt cu ei, tenorul rămâne în afara porților, iar eu sunt doar un tată care încearcă să recupereze timpul pierdul. Prin momente de calitate.

A.B: Există, în fiecare arie, în fiecare canzonetă, o amprentă personală uşor de identificat pentru cei care te ascultă. Unde îşi are ea rădăcina? Ce o hrăneste zi după zi?
P.S: Își are rădăcinile în originile mele mediteraneene, în soarele pământului meu și în poveștile oamenilor obișnuiți. Ceea ce îmi hrănește cântul zi de zi este observarea realității: un gest, un parfum sau demnitatea unui meșteșugar la lucru. Artistul trebuie să fie ca un burete care absoarbe viața pentru a o reda sub formă de sunet.

A.B: În ziua concertului te-am văzut admirând cu un zâmbet larg artizanii si florarii care umpluseră esplanada din fața sălii de spectacole. Este captarea energiei societale un… combustibil important pentru tine?
P.S: A-i observa pe meșteșugarii și pe florarii din Sighet m-a umplut de bucurie. Da, energia vieții reale și sociale este combustibilul meu principal. Arta nu trebuie să fie închisă într-un turn de fildeș, ci trebuie să respire aerul pieței și al oamenilor.

A.B: Un mesaj de final pentru publicul sighetean, care aşteaptă cu nerăbdare reîntâlnirea cu tine!
P.S: Dragi prieteni din Sighet, căldura voastră este un dar prețios. A cânta pentru voi este ca și cum m-aș întoarce acasă. Continuați să păstrați frumusețea și cultura, pentru că ele sunt adevărata lumină a lumii. Ne vom revedea curând pe scenă!

A.B: Mulțumim pentru confesiuni! Sperăm să avem ocazia de a te avea printre noi cât mai curând!
În numele meu personal, al colaboratorilor si voluntarilor Cultura Gratia Urbis, pioasă plecăciune în fața artiștilor care ne-au fermecat cu talentul lor și a publicului sighetean, care şi-a demonstrat încă odată afinitatea pentru cultura urbană autentică.
Traducerea discuției noastre a fost asigurată de buna mea prietenă – şi oaspete nelipsit al tuturor evenimentelor noastre! – Beatrice Pesek, căreia îi mulţumesc şi pe această cale!

Andreea Biro
Martie, 2026

Violistul sighetean Istvan LOGA – despre care cunoșteam câteva detalii de la tatăl lui, profesorul Istvan Loga – mi-a transmis în urmă cu câteva săptămâni, la rugămintea mea,  o scurtă biografie a lui și… recunosc, am fost plăcut surprins de performanțele pe care le-a „punctat” în carieră până la această dată. Am selectat doar câteva borne din biografia sa, pe care le puteți citi în continuare. Mai mult, muzicianul Istvan Loga – cu o deosebită condescendență – și-a dat acordul pentru un interviu pe care-l încadrez sub logo-ul… #SIGHET700.

Cine este Istvan LOGA?…

Istvan LOGA este un violist născut la Sighet, premiat cu GRAMMY. Și-a început călătoria muzicală la Școala de Arte „George Enescu” din Sighetu Marmației, punând bazele unei cariere remarcabile în muzica clasică. Căutarea sa pentru excelență l-a condus la Chicago College of Performing Arts, unde a obținut o Diplomă de Performanță sub îndrumarea eminentului Roger Chase.
Continuându-și educația, Istvan a întreprins o călătorie transformatoare la Conservatorul Regal din Bruxelles, obținând un Master în Muzică la Viola sub mentoratul Prof. Paul De Clerck. Înainte de aceasta, și-a perfecționat abilitățile la Facultatea de Muzică a Universității din Debrecen, Ungaria, studiind cu Dr. Gabor Pongracz și rafinându-și și mai mult meșteșugul.
Explorând Olanda, Istvan s-a dedicat clasei de cvartet de coarde a lui Marc Danel și Stefan Metz la Nederlandse Strijkkwartet Academie din Amsterdam. De asemenea, s-a aprofundat în clasa de muzică de cameră a cvartetului Artemis la Chapelle Musicale Reine Elisabeth în Waterloo, Belgia, primind instruire specializată în clasa de viola a Prof. Ervin Schiffer la Prins Claus Conservatorium Groningen, în Olanda.
Angajamentul lui Istvan față de îmbunătățirea continuă este evident prin participarea la masterclass-uri în întreaga Europă, învățând de la muzicieni de seamă precum Adam Romer, Vladimir Bukac, Eberhard Feltz, Josef Kluson, Stefan Metz, Oliver Wille, Schmuel Ashkenazi, Brant Taylor, Matthias Tacke și alții. Călătoria lui a inclus experiențe semnificative la festivaluri și academii renumite în orașe precum Morges, Davos, Bruxelles, Zagreb, Dusseldorf, Nordhorn, Mainz, Bruges, Casalmaggiore și altele.
Cu un talent excepțional și o pregătire riguroasă alături de cei mai buni muzicieni și violiști ai lumii, domnul Loga a fost invitat să cânte la violă alături de pianista de renume mondial Martha Argerich și violonista japoneză Yuzuko Horigome, după cutremurul devastator din Japonia, pentru a strânge fonduri pentru o cauză caritabilă. A cântat cu orchestre precum Charlemagne Orchestra, Camerata Ardesko, Mainzer Virtuosi, Civic Orchestra of Chicago, Illinois Philharmonic Orchestra, Chicago Philharmonic, Oistrakh Symphony of Chicago, Northbrook Symphony, Chicago Jazz Philharmonic și Chicago Sinfonietta. De asemenea, este violistul principal al renumitei Camerata Chicago.
În plus, Istvan Loga a colaborat cu ABC/Disney în drama de televiziune ”Betrayal”, fiind ales din peste 200 de aplicanți pentru a cânta la vioară în episodul nouă. Interpretarea sa abilă a încântat publicul la evenimente notabile, inclusiv Warner Bros. Bugs Bunny at the Symphony, Johnny Mathis la Akoo Theatre și Andrea Bocelli la Allstate Arena.
A colaborat cu artiști de top precum John Legend și Kirk Franklin și recent a lucrat cu PJ Morton, tastieristul formației Maroon 5 și artist solo R&B, prin Matt Jones Orchestra. În calitate de violist principal, a contribuit la succesul înregistrărilor și concertelor live ale MJO, incluzând piesa câștigătoare de GRAMMY „How Deep Is Your Love”, apreciatul Tiny Desk Concert și spectacolele sold-out de la Kennedy Center. Colaborările domnului Loga se extind la o gamă diversă de artiști, inclusiv Austin Mahone, Dorinda Clark-Cole, Benjamin Wright, Jr., Eric Benét, BJ the Chicago Kid, Spike Lee, Big Sean și mulți alții.
Dincolo de realizările sale academice și masterclass-uri, Istvan și-a arătat arta prin lansarea a două albume solo pentru viola: „Homage to Korea”, inspirat de călătoriile sale în Coreea și vizionarea producțiilor de muzică folclorică, și „Journey”, un album experimental care îmbină R&B plin de suflet cu bogate cântece folclorice coreene. Aceste albume demonstrează virtuozitatea și expresivitatea sa muzicală și reflectă vocea sa unică ca violist solo.

Discuția cu violistul Istvan LOGA…

Ideea discuției, interviului, se dorește a fi și un omagiu adus orașului natal, Sighetu Marmației, dar și un preambul – sper – la întâlnirea oficială, aniversară, a celor 700 de ani de la atestarea orașului nostru, întâlnire cu personalități din țară și din diaspora care va avea loc în luna august a.c..

Ion Mariș (I.M.): Domnule Istvan Loga… faceți parte din categoria personalităților care „luminează” imaginea orașului nostru. Puteți să ne destăinuiți cât de încurajator a fost începutul sighetean? Care sunt primele amintiri muzicale legate de copilăria dumneavoastră în Sighet?
Istvan Loga (I.L.): Primele mele amintiri muzicale sunt legate în primul rând de familie și de anii copilăriei petrecuți la Sighet. Tatăl meu mi-a deschis foarte devreme interesul pentru muzică și m-a expus la multe genuri muzicale încă din copilărie. În casă se asculta multă muzică, iar asta mi-a trezit curiozitatea și dorința de a cânta. Bunica mea obișnuia să îmi cânte când eram mic, iar eu am descoperit că îmi plăcea și mie să cânt. A fost, într-un fel, primul meu contact direct cu muzica.Tatăl meu și-a dorit întotdeauna să cânte la un instrument cu coarde, dar nu a avut această oportunitate când era tânăr. Astfel, când a apărut ocazia, m-a încurajat pe mine să urmez acest drum. Privind în urmă, îmi dau seama că acel sprijin din familie a fost foarte important pentru începutul meu muzical.

I.M.: Ați fost oare și elev al Liceului „Dragoș-Vodă”? Cât a contat palierul liceal în educația primită?
I.L.: Nu, nu am fost elev la Liceul „Dragoș-Vodă”. După clasa a VIII-a am plecat din Sighet pentru a continua studiile în Ungaria, unde am urmat un liceu vocațional de arte. Acolo existau mai multe specializări – dans, pictură și muzică – iar eu am ales, bineînțeles, secția de muzică. Din câte îmi amintesc, la momentul respectiv opțiunile erau să merg la Cluj-Napoca sau în Ungaria. Încă de atunci eram curios să văd lumea și să experimentez lucruri noi. În același timp, oportunitatea de a studia muzica într-un cadru diferit era foarte interesantă pentru mine. Privind în urmă, cred că acea decizie a fost un pas important care mi-a deschis drumul către experiențele internaționale pe care le-am avut mai târziu.

I.M.: Care sunt profesorii din Sighet care v-au descoperit talentul muzical?… bănuiesc că aici a avut un important rol și…  tatăl dvs!
I.L.: Da, fără îndoială tatăl meu a avut un rol foarte important. El a fost cel care m-a încurajat de la început și mi-a cultivat interesul pentru muzică.
În același timp, la Școala de Arte din Sighet am avut profesori care au contribuit mult la formarea mea muzicală. Am studiat vioara cu profesorul Gavaller Alexandru, iar la solfegiu și teorie muzicală cu profesorul Nicolae Paraschiv. Ei au fost printre cei care m-au ghidat în primii ani și m-au ajutat să îmi dezvolt disciplina și baza muzicală.
Privind în urmă, îmi dau seama că acea perioadă și oamenii care m-au îndrumat atunci au avut un rol foarte important în parcursul meu.

I.M.: Pe parcursul carierei internaționale, v-ați prezentat vreodată – explicit – ca fiind din Sighet – Maramureș – România? Cum a reacționat publicul?
I.L.: Da, desigur. De multe ori spun că sunt din Sighetu Marmației, din Maramureș, România. Pentru mine este important să menționez locul din care provin.
De cele mai multe ori, reacția oamenilor este una de curiozitate. Mulți nu cunosc foarte bine regiunea, iar atunci apar discuții interesante despre România, despre Maramureș și despre tradițiile de acolo.
În același timp, port cu mine și amintirile din oraș – străzile, clădirile vechi, atmosfera copilăriei și comunitatea diversă care l-a format: români, maghiari, evrei și alte minorități. Sighetul are o istorie foarte bogată, iar pentru mine este important să povestesc despre aceasta – despre memoria evreiască, despre perioada comunistă și faimosul penitenciar, dar și despre cultura vie care există aici.

I.M.: Care sunt amintirile sighetene pe care le purtați „la suflet” prin lume?
I.L.: Cele mai dragi amintiri din Sighet sunt legate de familia mea și de atmosfera copilăriei. Îmi amintesc cu drag de anii petrecuți la Școala de Arte „George Enescu”, de competițiile muzicale organizate acolo și de momentele în care cântam la biserică. Străzile orașului, muzica din casă și sărbătorile împreună cu cei dragi sunt lucruri pe care le port mereu cu mine. Chiar și când călătoresc prin lume, aceste amintiri îmi dau rădăcini și inspirație.

I.M.: Cât de dificilă a fost adaptarea în sistemul muzical universitar internațional?
I.L.: Adaptarea la sistemul muzical universitar internațional a fost o călătorie cu mai multe etape. În Ungaria, nivelul nu era foarte ridicat, dar chiar și așa, mediocritatea colegilor m-a motivat să dau tot ce am mai bun și să fiu mai bun decât… mine însumi.
Când am ajuns în Belgia și Olanda, lucrurile au fost complet diferite. Sistemele muzicale internaționale sunt foarte exigente, iar nivelul colegilor mei era extrem de ridicat. La Conservatorul Regal din Bruxelles și la Prins Claus Conservatorium din Groningen, te întâlneai cu oameni din întreaga lume, extrem de competitivi și dedicați. A fost nevoie nu doar de disciplină și multă muncă, ci și de abilitatea de a te înțelege cu toți colegii. Reputația ta și etica muncii erau la fel de importante ca talentul muzical.
În același timp, această perioadă m-a provocat și m-a ajutat să mă dezvolt foarte mult. Am învățat să fiu responsabil, să primesc feedback și să colaborez cu oameni din culturi diferite. Privind în urmă, pot spune că aceste experiențe m-au format nu doar ca muzician, ci și ca persoană.

I.M.: Ce diferențe majore ați observat între viața muzicală din România și cea din țara în care v-ați stabilit, Statele Unite ale Americii?
I.L.: Diferențele între România și Statele Unite în privința vieții muzicale sunt foarte evidente pentru mine. În România există foarte mult talent și pasiune, dar oportunitățile profesionale pentru muzicieni sunt limitate. Chiar dacă există orchestre sau școli de muzică, cantitatea de muncă și proiecte stabile este mult mai mică.
În Statele Unite, lucrurile stau complet diferit. Aici există o cerere reală pentru muzică, inclusiv muzică clasică, și ești respectat ca profesionist. Bisericile, orchestrele și diverse proiecte oferă oportunități reale de a cânta și de a construi o carieră. Etica muncii și reputația sunt foarte importante, iar nivelul profesional este ridicat, ceea ce te motivează să dai tot ce ai mai bun.
Din experiența mea personală, aceasta diferență se simte cel mai mult: în România, muzica clasică există, dar cultura muzicală s-a schimbat mult și nivelul general de apreciere a acestui gen nu mai este la fel de puternic. În schimb, în SUA simți că muzicienii sunt respectați și există oportunități reale de a face performanță la cel mai înalt nivel, ceea ce te ajută să crești continuu ca artist.

I.M.: Este dificil de trăit din muzică în lumea occidentală?
I.L.: Viața de muzician în lumea occidentală are provocările ei, dar și oportunități reale. Pentru a reuși, nu este suficient să fii doar talentat – trebuie să fii un instrumentist foarte bun, pentru că nivelul cerut este foarte ridicat.
În același timp, contează enorm să fii plăcut, ușor de lucrat și să ai o reputație bună. În această industrie, oamenii revin la cei cu care se înțeleg bine și care își fac treaba cu profesionalism. Combinația între calitate muzicală excelentă și etică impecabilă este cea care îți oferă cele mai multe oportunități și te ajută să construiești o carieră durabilă.

I.M.: Ați avut experiențe muzicale pe întreg mapamondul și succese deosebite. Care a fost „povestea” GRAMMY-ului?
I.L.: Povestea GRAMMY-ului începe aproape întâmplător. În Chicago, l-am întâlnit pe stradă pe Matt Jones, un talentat aranjor de coarde, care căuta muzicieni pentru a înregistra câteva piese pentru un artist. Am început să lucrăm împreună și, de-a lungul anilor, am construit o relație profesională foarte strânsă.
Treptat, vestea s-a răspândit că există un grup de muzicieni specializați în înregistrări de coarde în Chicago, iar oportunitățile au început să apară. Aceasta ne-a adus colaborări cu artiști importanți, inclusiv PJ Morton, pianist și membru al formației Maroon 5. Am avut privilegiul să fiu violist principal pe piesa „How Deep Is Your Love”, care a câștigat un GRAMMY.
A doua experiență GRAMMY a venit prin colaborarea cu legendarul artist gospel Kirk Franklin, câștigător al Grammy-ului pentru albumul „Long Live Love”. Am avut ocazia să înregistrez și să lucrez direct cu el, ceea ce a fost extrem de inspirant și memorabil.
Pentru mine, aceste realizări nu sunt doar despre premii, ci despre relații, muncă de echipă, reputație și pasiunea pentru muzică. Tot ce am construit de-a lungul carierei, inclusiv studiile internaționale și colaborările constante, a dus la aceste momente speciale.

I.M.: V-ați gândi la un proiect artistic dedicat orașului natal, în contextul aniversării… #Sighet700?
I.L.: Mi-ar plăcea să fac un proiect dedicat Sighetului, nu neapărat pentru #Sighet700, ci mai degrabă pentru viitorul apropiat.
Am câteva idei, dar nu m-am decis încă ce anume aș face. Poate un concert sau un proiect muzical care să aducă împreună artiști din diaspora și să celebreze cultura și tradițiile orașului. Pentru mine ar fi o bucurie să pot aduce un omagiu orașului natal și să creez o experiență memorabilă pentru comunitate.

I.M.: Cum apreciați viitorul cultural al Sighetului și ce rol credeți că poate juca diaspora artistică în dezvoltarea lui?
I.L.: Cred că viitorul cultural al Sighetului poate fi promițător dacă se valorifică tradițiile și patrimoniul local. Este un oraș cu o istorie bogată și diversitate culturală, care poate inspira noi proiecte și inițiative artistice.
Diaspora artistică poate juca un rol important, aducând experiență internațională, idei noi și colaborări care să sprijine și să încurajeze tinerii artiști. Chiar dacă nu sunt mereu acasă, legătura mea cu Sighetul rămâne puternică și orice contribuție, oricât de mică, poate avea impact asupra comunității.

I.M.: Dacă aveți un mesaj destinat tinerilor muzicieni din Sighet… care ar fi acela?
I.L.: Le-aș spune tinerilor muzicieni să fie curajoși și să nu se teamă să își urmeze pasiunea. Talentul este important, dar munca, disciplina și dorința de a învăța continuu fac diferența.
Să fie deschiși la colaborare, să asculte și să învețe de la cei din jur și să fie mândri de rădăcinile lor. Chiar dacă drumul poate părea greu, oportunitățile vin pentru cei care perseverează și se străduiesc să fie cele mai bune versiuni ale lor.

I.M.: Mulțumesc! Sper să ne vedem la Sighet, în luna august, la întâlnirea cu personalitățile din țară și din diaspora sigheteană!
I.L.: Mulțumesc! Abia aștept să revin la Sighet și să întâlnesc comunitatea. Va fi o ocazie frumoasă să ne revedem și să schimbăm impresii.

Ion Mariș

POEZIA

Poezia este ochiul care plînge.
Ea este umărul care plînge,
ochiul umărului care plînge.
Ea este mîna care plînge,
ochiul mîinii care plînge.
Ea este talpa care plînge,
ochiul călcîiului care plînge.
O voi, prieteni,
poezia nu este lacrimă
ea este însuşi plînsul,
plînsul unui ochi neinventat,
lacrima ochiului
celui care trebuie să fie frumos,
lacrima celui care trebuie să fie fericit.

                                     Nichita STĂNESCU (din volumul „Necuvintele”)

Foto: reproducere lucrări de Pablo Picasso (La Lecture)

Radio România Sighet și Uniunea Artiștilor Plastici din România – filiala Satu Mare a organizat expoziția „Corabia stelară” (expune artistul vizual Ioan Borlean), vineri, 20 martie 2026, la Sala de conferințe Radio România Sighet.

În cadrul aceluiași eveniment a avut loc și prezentarea cărții (albumul) „Corabia de nisip” (2025), autor… Ioan Borlean.

Imagini VIDEO de la vernisaj & lansarea de carte puteți urmări în continuare:

Foto & Video: dr. Sorin Markus

Evenimentul emoționant a avut loc miercuri, 18 martie 2026, în Biserica din Budești, numită și „Catedrala Cosăului”, la Sfânta liturghie a Darurilor mai înainte sfințite.

Preasfințitul Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, i-a conferit Înaltul Ordin pentru Laici „Crucea IUSTINIAN ARHIEPISCOPUL” Poetului-țăran IOAN DUNCA „pentru dăruirea și noblețea sufletească ce l-au însoțit în cei 100 ani de viață, timp în care a rămas un reper luminos de moralitate și înțelepciune îmbogățită prin Opera sa de poet țăran, izvorâtă din suflet curat și grai străbun, Patrimoniul spiritual al Maramureșului și păstrând vie frumusețea lumii țărănești.”

Ioan Dunca este autorul a cinci cărți de poezie religioasă, filosofică și patriotică, dintre care amintesc: „Semeția mirării”, „Cununa anului”și o monografie: „O Poveste frumoasă despre Construcția Bisericii din Budești”.

Este prezent în antologii de referință („Starea de dor”), reviste și cotidiene, dar mai ales în rețelele de socializare, adunând zeci de mii de vizualizări.

Între anii 1991-2006, în calitate de curator al Parohiei Budești, a organizat activitățile de construcție a noii biserici și de strângere de fonduri, fapt relatat în Cartea scrisă de el, despre construcția Bisericii „Sfânta Treime”.

Sfințirea a avut loc în a doua zi de Rusalii, în 2006 când P.S. Iustin, i-a conferit în semn de recunoștință „ÎNALTA DISTINCȚIE DE EPITROP”.

Recent i-a fost acordată Diploma de Cetățean de Onoare al localității Budești, de către primarul Simion Pop.

De-a lungul anilor, în semn de prețuire, a mai primit și alte Diplome printre care cele acordate de către Consiliul Județean Maramureș, Diploma de „Ambasador onorific al Maramureșului” și de către Ministerul de Interne „Diploma de recunoștință”, pentru activitatea deosebită la cei 80 ani și pentru poezia patriotică.

În prezent este în pregătire o frumoasă Carte de poezie cu tematică istorică și patriotică ce va purta un titlu semnificativ: „Cămașa de zale”.

Să-i dea Dumnezeu sănătate și viață lungă, Tatălui meu!

Prof. univ. dr. emerit Petru DUNCA

Nota redacției: La mulți ani cu sănătate venerabilului poet centenar Ioan DUNCA!

A doua arestare

O parte dintre membrii „lotului Vișovan” din Sighetu Marmaţiei, după executarea  primei condamnări au fost din nou arestaţi în 1958, de această dată pe baza unor acuzaţii complet inventate. În toată ţara aveau loc arestări, sub pretexte care de care mai fanteziste. Toţi opozanţii reali, potenţiali sau imaginari ai regimului comunist trebuiau anihilaţi; Securitatea  încerca să împiedice o evoluţie asemănătoare celei din Ungaria din 1956.

Dintre tinerii maramureşeni, elevii din 1948, o parte reuşiseră, în cei câţiva ani de libertate, să-şi întemeieze o familie. Arestarea şi condamnarea soţilor a  însemnat  pentru  tinerele soţii un calvar greu de imaginat. Pe lângă şocul psihologic şi durerea sufletească, au urmat percheziţiile şi şicanele Securităţii, necazuri la locul de muncă, marginalizarea socială, greutăţile materiale duse la limită, batjocură şi umiliri la tot pasul.

Situația paradoxală a lui Gheorghe Bulacu

Absurdul anchetelor și proceselor din acest nou val de teroare comunistă îl vedem și din cazul lui Gheorghe Bulacu din Budești (numit Gicu de către prieteni, fiul cunoscutului învățător Bulacu), care a pătimit în total 7 ani în temnițele și lagărele Sighet, Cluj, Jilava, Târgșor, Poarta Albă, Satu Mare, Balta Brăilei. Îl lăsăm pe acesta să relateze la persoana întâi.

„În 1958 am fost arestat din nou, la câteva luni după ce m-am căsătorit. Am fost acuzat că am continuat activitatea dușmănoasă la adresa regimului, că în închisoare am refuzat reeducarea, că am ținut legătura între noi după eliberare, că am ascultat posturi de radio străine, că am încercat să organizăm o mișcare similară celei din Ungaria din 1956, ba chiar că am fi constituit deja o organizație „Familia maramureșeană”…

De data aceasta nu era nimic adevărat, ba mai mult în cazul meu era chiar ridicol, deoarece în perioada incriminată eu fusesem în armată! Îmi amintesc că ni s-a reproșat și infracțiunea deosebit de gravă că la un Crăciun am cântat în casa preotului din Budești o colindă pe versuri de Radu Gyr!

În fine, când anchetatorii securiști au văzut că nicio acuzație nu se susține, mi-au spus așa: Ți-au fost mai dragi ei (ceilalți deținuți) decât noi, așa că stai cu ei  (în închisoare). Și am mai făcut încă 4 ani… (mărturia domnului Gheorghe Bulacu din lucrarea Mărturii ale rezistenței anticomuniste din Maramureș, 2008, coordonată  de subsemnatul)

Calvarul unei familii

Momentul arestării și ce a urmat după aceea sunt relatate de doamna Maria Bulacu: „Eu m-am căsătorit  cu Gheorghe Bulacu la 8 septembrie 1958, şi la mai puţin de o lună, Gicu – cum îi spuneam în familie –  a fost dat afară din serviciu şi s-a anganjat ca muncitor necalificat la un depozit. Locuiam în vremea aceea la Crăciuneşti, în satul meu natal. Ştiam deja de arestarea mai multor  camarazi de-ai lui, aşa că ne așteptam  la ce e mai rău. La 1 noiembrie  l-au arestat şi  pe el şi l-au adus acasă la 2 noaptea. Trei securişti au răscolit toată casa căutând materiale compromiţătoare, au căutat şi prin grajd, ne-au confiscat bicicleta. A apucat să-mi spună doar atât: „Să ştii că nu am absolut nici o vină. Nu ştiu de ce mă arestează”.

N-am ştiut nimic despre el mult după aceea. M-am dus la Securitate de mai multe ori şi cu greu am aflat că e închis la Baia Mare. Nu l-am mai văzut până la proces când am reuşit să stau puţin de vorbă cu el. Unui securist care încerca să mă oprească  şi m-a bruscat i-am răspuns revoltată să mă lase în pace. Am fost luată şi dusă într-o cameră timp de două ore şi păzită de doi militari înarmaţi. Când  a venit  mai târziu acelaşi securist şi mi-a dat drumul de acolo eram atât de nervoasă  şi cu un curaj greu de explicat i-am strigat: „Nu se ştie unde o să ne mai întâlnim noi !” Am aflat mai târziu că era chiar comandatul Securităţii din Baia Mare.

Soţul meu a fost condamnat la 15 ani de închisoare, sentinţa redusă la 4 ani după recursul de la Satu Mare din 1961, unde am putut vorbi mai mult cu el; atmosfera parcă se schimbase oarecum… Eu am fost însă  dată afară din învăţământ şi am dus-o foarte greu, dar am fost ajutată mult de socrii mei şi așa am supravieţuit. După eliberarea soţului, Dumnezeu ne-a învrednicit să avem două fetiţe şi să ne bucurăm de familia noastră până la o vârstă frumoasă. Anul acesta (2008) Dumnezeu l-a chemat la El… Înconjurat de dragostea  camarazilor aflaţi încă în viaţă, el se gândea la Aurel Vişovan şi la ceilalţi fraţi de suferinţă care s-au mutat la cele veşnice şi spunea: „Nu mă duc în loc pustiu… ei mă aşteaptă”  (mărturia doamnei Maria Bulacu, în lucrarea Maramureșul în lupta anticomunistă, 2012, coordonată de subsemnatul)

Domnul Gheorghe Bulacu a fost un om de mare deschidere sufletească, corectitudine exemplară dar și un umor reconfortant. L-a ajutat pe Aurel Vișovan (ieșit din închisoare în 1964 bolnav și traumatizat) să se reintegreze în societatea sigheteană. A rămas mereu un prieten adevărat căruia i-am arătat un sincer și constant respect.

Veșnica odihnă și memoria binecuvântată!

Preot prof. Marius Vișovan

„Dialog cu florile”, expoziția cu lucrările artistei Lidia Buleandră,expoziție aflată la cea de-a III-a ediție, organizată de Asociația Ancestral din Sighet, a fost vernisată  joi, 19 martie 2026 la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighetu-Marmației.

Imagini VIDEO de la vernisaj puteți urmări în continuare:

Foto & Video: dr. Sorin Markus

Ne bucurăm să vă anunțăm că, în perioada martie–septembrie 2026, se va desfășura proiectul Școala naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș, o inițiativă care își propune să stimuleze voluntariatul și implicarea comunității în cunoașterea, protejarea și promovarea patrimoniului geologic și natural din viitorul Geoparc UNESCO Gutâi-Maramureș.

Proiectul este finanțat prin „BRAVoluntar” ediția 2026 – program dezvoltat de Fundația OMV Petrom și Asociaţia pentru Relaţii Comunitare (ARC) și va fi implementat de Asociația pentru Promovarea Turismului și Dezvoltare Durabilă Nord-Vest, unul dintre partenerii proiectului Geoparcul UNESCO Gutâi-Maramureș, demarat oficial în 2024 (alături de Consiliul Județean Maramureș, Universitatea București și Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare).

Pentru atingerea obiectivelor proiectului, vor fi organizate ateliere educative, tururi ghidate, colecții tematice și evenimente de conștientizare dedicate elementelor definitorii ale geoparcului: Oameni, Apă, Foc, Lemn și Timp.

Astfel, în următoarele șapte luni, vom descoperi și vom spune o mulțime de povești despre muzica geosferelor, despre martorii unei lumi dispărute, Marea Tethys, care acoperea aceste locuri în era mezozoică, despre formarea Lacului Albastru și elementele sale de unicitate, despre trecutul vulcanic al Munților Gutâi și despre biodiversitatea remarcabilă din Codrii Seculari de la Strâmbu-Băiuț. Aceste povești vor fi ilustrate prin scurte filme documentare realizate în cadrul proiectului.

Activitățile tematice se vor desfășura în patru localități de pe teritoriul viitorului Geoparc UNESCO Gutâi-Maramureș (Baia Mare, Baia Sprie, Șișești și Băiuț) și sunt menite să transforme noțiuni teoretice în experiențe memorabile pentru elevi, profesori, ghizi, comunități locale, ONG-uri și publicul larg.

Pe parcursul derulării proiectului vom reveni cu noutăți despre activități, impresii și rezultate și ne-ar face o deosebită plăcere să urmăriți evoluția acestui demers. Actualizări despre proiect vor fi transmise și pe canalele noastre de social media, menționate mai jos.

APTDD NV & Echipa proiectului Geoparcul UNESCO Gutâi-Maramureș

Email: [email protected]
www.facebook.com/geoparcMM
www.instagram.com/geoparcmaramures

Comunicat de presă

Profesorii de la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice din Sighet susțin un CONCERT EXTRAORDINAR marți, 24 martie 2026, ora 18:00, Sala „Monica Chifor”.

În program lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Claude Debussy, Charles-Auguste de Bériot, Carlos Gardel, Raúl Riera, Henry Mancini și Horia Moculescu.

Intrarea este liberă!

Salut, Sighet!

Radio România Sighet și Uniunea Artiștilor Plastici din România – filiala Satu Mare organizează expoziția „Corabia stelară” (expune artistul vizual Ioan Borlean), vineri, 20 martie 2026, ora 15:00, la Sala de conferințe Radio România Sighet (str. Plevnei, Nr. 8, Sighetu Marmației).

În cadrul aceluiași eveniment va avea loc și prezentarea de carte (album) „Corabia de nisip” (2025), autor… Ioan Borlean.

Cele 20 de lucrări (picturi) pe pânză dar și volumul „Corabia de nisip”  vor fi analizate de Ioan Dorel Todea, Gheorghe Mihai Bârlea, Vasile Timur Chiș, Ion Mariș.
Gazda evenimentului – Ioana Popovici (coordonator Radio România Sighet).

„Să trăiești întru artă este o trudă continuă, care începe încă din copilărie și se desfășoară ca un fir al Ariadnei pe parcursul vieți, cu suișuri și coborâșuri, printre meandre de labirint, între lumini izvorâtoare de culoare și penumbra căutărilor de adevăr. Un astfel de căutător este Ioan Borlean […]” (Mihaela Ganța, artist plastic)

Salut, Sighet!

Asociația Ancestral din Sighet organizează vernisajul expoziției de pictură „Dialog cu florile”, semnată de artista Lidia Buleandră, aflată la cea de-a III-a ediție.
Evenimentul va avea loc joi, 19 martie 2026, începând cu ora 14:00, la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighetu-Marmației.

„Expoziția propune o întâlnire sensibilă între culoare, lumină și emoție, unde florile devin limbaj artistic și prilej de dialog între natură și suflet. În fiecare lucrare se regăsesc energia, delicatețea și bucuria de a crea, transformate în armonii cromatice care invită privitorul la contemplare.
Prin această expoziție, artista Lidia Buleandră ne invită să descoperim frumusețea lucrurilor simple și să redescoperim, prin artă, sensibilitatea și optimismul care dau culoare vieții.
Vă așteptăm să celebrăm împreună arta, inspirația și frumusețea unui dialog pictural cu florile.” (Dana Izabela Bacs-Balea)

Asociația Ancestral
Dana Izabela Bacs-Balea – președinte

viitorul se micșorează, dar cum am
putea vedea noi asta într-o stație
uitată de dumnezeu, din care n-avem
cum ști când va porni tramvaiul,
dacă nu avem habar când va sosi.

lasă că nici în aeroport nu-i mai bine,
căci avioanele nu mai aterizează la timp,
așa că unii așteaptă cu zilele ca să plece,
mai ales acum, de sărbători.

și în timp ce noi dârdâim în stație,
așteptând nenorocitul de tramvai,
auzim că la nici zece metri după colț
tocmai a trecut autobuzul,

dar dacă alergăm acolo și ne punem
să îl așteptăm pe următorul
precis aici va sosi în sfârșit și tramvaiul,
blestematul nostru de tramvai.

                                  Ioan Es. POP, din vol. „un somn pe scaunul electric” (Editura Tracus Arte, Editura Charmides, 2020)

* * *

Ioan Es. POP (n. 27 martie 1958, Vărai, Valea Chioarului, Maramureș, România – d. 19 iunie 2024) a fost un poet și publicist român.
A absolvit în 1993 Facultatea de Filologie, secția limba și literatura română – limba și literatura engleză a Universității din Baia Mare.
Ca student activează în cenaclul „Nord” al revistei studențești omonime, fiind, între 1981 – 1983, și redactorul-șef al acestei publicații.
După terminarea studiilor activează o perioadă lungă de timp ca profesor de limba româna la Ieud (Maramureș).
Din 1987 participă sporadic la ședințele cenaclului „Universitas” din București, condus de criticul și profesorul Mircea Martin. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1995. A fost editor-șef al „Ziarului de duminică”, supliment al „Ziarului financiar”, și editor senior al revistei „Descoperă”.
În 1994 debutează editorial cu volumul de poeme „Ieudul fără ieșire”. Colaborează cu poezii la: „Luceafărul”, „Nouăzeci”, „Tribuna”, „Astra”, „Transilvania”, „Contemporanul”, „Vatra”, „România literară”, „Contrapunct”, „Convorbiri literare” ș.a.
A publicat grupaje de poezie în „Revista Iberorrománica” (Madrid), „Asheville Poetry Review” (SUA) și în reviste literare din Irak, Iugoslavia și Suedia.

Volume publicate: Ieudul fără ieșire, Ed. Cartea Românească, 1994; ediția a doua, Ed. Ninpress / Charmides, 2009; Porcec, Ed. Cartea Românească, 1996; Pantelimon 113 bis, Ed. Cartea Românească, 1999; Podul, antologie, Cartea Românească, 2000; Rugăciunea de antracit / The Anthracite Prayer, antologie bilingvă, Ed. Dacia, 2002; Petrecere de pietoni, Ed. Paralela 45, 2003; Confort 2 îmbunătățit (împreună cu Lucian Vasilescu), Ed. Publicațiilor pentru Străinătate, 2004; Lumile livide / The Livid Worlds, antologie bilingvă, Ed. Institutul Cultural Român, 2004; Și cei din urmă vor fi cei din urmă, volum bibliofil, 2007; No Exit, antologie, Ed. Corint, 2007; O căruță încărcată cu nimic (împreună cu Peter Srager, Robert Șerban), ediție bilingvă, Ed. Brumar, 2008; Unelte de dormit, Ed. Cartea Românească, 2011; Căderea-n sus a corpurilor grele, antologie, Ed. Tracus Arte, 2012; Nicăieri.ro, antologie, Editura Știința, 2012; 1983. marș. 2013. xanax, Charmides, 2013; Fețe jupuite. 12 interviuri cu Ioan Es. Pop, Editura Casa de Pariuri Literare, Colecția „Interviu”, București, 2015; Arta fricii, Charmides, 2016; Opera poetică, Ed. Paralela 45, 2016; Un somn pe scaunul electric, Ed. Tracus Arte, 2020.

Prezență în Antologii: „Testament – Antologie de Poezie Română Modernă – Ediție Bilingvă Engleză/Română”, „Testament – Anthology of Modern Romanian Verse – Bilingual Edition English/Romanain” (Daniel Ioniță, Editura Minerva 2012).
Premii: Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (1994); Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1994); Premiul de debut al revistei „Poesis” (1994); Premiul Festivalului Național de Poezie de la Sighetu-Marmației (1994); Premiul Primăriei municipiului București pentru cel mai bun volum din colecția „Poeții orașului București” (1996), Marele Premiu acordat de Ministerul Culturii și Cultelor Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescu”, Premiul Academiei Române pentru poezie, Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1999; Premiul ASPRO, Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 2003; Ordinul Meritul Cultural în grad de ofițer, 2004; Premiul Național de Poezie „Lucian Blaga” acordat de Uniunea Scriitorilor din România, 2024.

Salut, Sighet!

Foto: reproducere după lucrarea „The Arrival” de Giorgio de Chirico.

La 22 noiembrie 1918 se organizează la Sighet o impunătoare Adunare Naţională care alege delegaţii comitetului Sfatului Naţional Român în frunte cu dr. Vasile Chindriş şi delegaţii pentru Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia (1 decembrie 1918). Prin Decretul -lege 3631 din 11 decembrie se consfinţea unirea pe plan intern şi se organiza Transilvania provizoriu prin cele două organisme, Marele Sfat Naţional, cu rol legislativ, şi Consiliul Dirigent, drept for executiv. Acesta din urmă, avea în componență 15 Resorturi (ministere), la Culte și Instrucțiune Publică fiind numit Vasile Goldiș. La 14 decembrie 1918, Consiliul Dirigent înființează Gazeta Oficială, care apare neîntrerupt, la Sibiu, până la 31 martie 1920. Ea publică hotărârile Marelui Sfat al Transilvaniei, decretele, ordonanțele, notele circulare și alte decizii ale Consiliului Dirigent. În anunțul ministrului Valeriu Braniște, nr. 5742, Sibiu 14 iunie 1919, publicat în Gazeta Oficială, nr. 35 din 16 iunie 1919 se înființează: a) 17 licee  de băieți – din care  8 licee complete (clasele I-VIII) și 9 deocamdată cu primele 5 clase românești, la poziția 5 figurând „Dragoș” – Sighet; b) 4 școli reale superioare (clasele I-V românești); c) 3 licee de fete deocamdată cu clasele I-V românești; d) 2 școli superioare de fete (clasele I – V), la Brașov și Sighet; e) 2 școli comerciale de băieți; f) 2 școli comerciale de fete; g) 6 Școli Normale,  5 de băieți (printre care și cea de la Sighet) și una de fete.

Astfel, după cum se poate remarca, în Sighetul interbelic s-au impus, prin contribuţia lor deosebită la educarea tinerei generații Liceul de băieți „Dragoș Vodă”, Liceul de fete „Domnița Ileana” și Școala Normală „Regele Ferdinand”.

Liceul de băieți Dragoș Vodă şi-a deschis cursurile la 10 octombrie 1919. Festivitatea prilejuită de acest eveniment rămâne o zi memorabilă, care a început cu sfinţirea şcolii de către părintele vicar Ilarie Boroş, preot greco-catolic la Sighet. Şcoala a funcţionat şi funcţionează şi azi într-o clădire construită în 1912. Imobilul a intrat în proprietatea Ministerului Educaţiei Naţionale la 3 martie 1937. Liceul de băieţi „Dragoş Vodă” a fost instalat la parterul şi primul etaj al clădirii, preluate de la fostul liceu catolic de băieţi la 10 august 1920.

În perioada interbelică, la acest liceu au predat 105 cadre didactice, dintre care 64 profesori cu studii superioare, opt dintre ei având și titlul de doctor. Îi amintim pe dr. Eugen Seleș, primul director al liceului, transferat în 1920, profesor și director, în 1920 la Liceul „Mihai Eminescu” din Satu Mare; îi urmează la conducerea liceului până în anul 1940 profesorul de matematică Mihail Șerban, originar din Săpânța, transferat de la Liceul de fete din Blaj; Alexandru Gheorghe Flore, autorul Graiul mirilor români de pe Valea Someșului (1914), Titu Liviu Doroș, Iacob Dermer, care a desfăşurat o prodigioasă activitate publicistică, în special la ziarul Graiul Maramureşului  și coautor la Maramureşul românesc, Alexandru Balint, Nicolae Angelescu, Marcu Csoti, Dumitru Simion, care activa în același timp și ca director al Școlii Normale (până în anul 1928, când este transferat la Focșani) sau pictorii Traian Bilțiu-Dăncuș – fondator și redactor al gazetei Graiul Maramureșului, director al Muzeului sighetean de etnografie – Liviu Bordeaux, cel care la Palatul Cultural de la Sighet a înfiinţat o şcoală particulară de pictură, și unde a organizat expoziţii cu caracter permanent.
Dintre absolvenții de seamă ai liceului din perioada interbelică se remarcă folcloristul și etnologul Mihai Pop, președinte al SocietățiiInternaționale de Etnografie și Folclor, laureat al premiului internațional „I.G. Herder” (1967), membru de onoare al Academiei Române (2000). Una dintre trăsăturile absolventului de „Dragoș Vodă” o reprezintă opțiunea de-a se întoarce în calitate de profesor, de-a fi coleg cu foștii profesori. Este cazul lui Andrei Radu, care în 1932 este numit profesor suplinitor și colaborator la „Graiul Maramureșului”. La sfârşitul carierei didactice, Andrei Radu a fost lector la catedra de metodică a Universităţii din Cluj-Napoca, calitate în care şi-a susţinut doctoratul la Sorbona cu tema: „Methodologie de l’enseigment du francais”. Îi datorăm cele mai frumoase mărturii despre oamenii liceului în lucrarea „Mierea amintirilor”. Un alt absolvent întors la Sighet în 1931 a fost Mihai Marina. Secretar al Despărţământului Maramureş, fondator al „Graiului Maramureşului”, a fost primpretor al plasei Sighet. A participat la lucrările de pregătire a materialului documentar pentru Conferinţa de Pace de la Paris. Se impune prin studiul referitor la numele Sighetului şi prin lucrarea monografică intitulată „Situaţia Maramureşului între cele două războaie mondiale”.

Un alt pasionat de gazetărie dar şi de istorie, absolvent al Liceului „Dragoş Vodă” în acelaşi an cu Mihai Marina (1926), a fost Gheorghe Dăncuş. După terminarea facultății, obţine catedra de limba şi literatura română la Şcoala Normală din Sighet, până la 1934, când se va angaja la Arhivele Judeţene. Din anul 1950 a fost numit director al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, pe care l-a condus până la sfârşitul vieţii sale (în 1967), cu excepţia perioadei 1956-1959, când a fost director al Muzeului Emil Isac. Și lista poate continua cu artiștii Vasile Kazar – profesor la catedra de grafică de la Institutul „Nicolae Grigorescu”, distins cu Marele premiu al U.A.P. pentru întreaga carieră (1985) și Harry Herman Maiorovici, membru al Uniunii Cineaștilor Români și vicepreședinte al Asociației de prietenie România – Israel.

După al Doilea Război Mondial, Liceul de băieți „Dragoș Vodă” își va modifica de mai multe ori numele, devenind rând pe rând, Liceu Mixt, (odată cu unificarea cu liceul de fete) Liceu Mixt „Filimon Sârbu”, Școala Medie Nr.1 Sighet, Școala Medie Nr. 1„Filimon Sârbu”, Liceul de cultură generală, Liceul „Dragoș Vodă”, Liceul real-umanist „Dragoș Vodă”, Liceul Industrial „Dragoș Vodă”, Liceul Teoretic „Dragoș Vodă”, pentru ca începând cu 1 septembrie 1999 să devină Colegiul Național „Dragoș Vodă”.

Tot la 10 octombrie 1919 şi-a început activitatea şi Liceul de fete Domniţa Ileana, festivitatea de deschidere având loc în curtea interioară a Liceului Pedagogic „Taras Șevcenko” de azi. Cursurile şcolare s-au desfăşurat într-un edificiu care cuprindea opt clase, o capelă, o sală de gimnastică, o sală de muzică, opt săli destinate laboratoarelor, bibliotecii şi altor activităţi adiacente. În clădire se afla şi locuinţa directorului școlii, profesorul Corneliu Sânjoanu, formată din patru camere. Totodată, liceul de fete dispunea de un internat cu 32 încăperi. În afara camerelor destinate fetelor care frecventau şcoala, în incinta internatului se afla şi o locuinţă cu două camere pentru directoarea internatului.

Liceul de fete „Domniţa Ileana” înscria şi fete care doreau să se prezinte la sesiunile de examene organizate pentru candidatele care s-au pregătit particular. În 1924, în clasa întâi a fost înscrisă o elevă, în clasa a doua trei, în clasa a treia zece, în clasa a patra nouăsprezece, în clasa a cincea trei, în clasa a şasea o elevă, iar în clasa a şaptea două. Situaţia cea mai slabă s-a înregistrat în 1932, când erau înscrise doar două eleve particulare, una în clasa a doua şi cealaltă în clasa a şaptea. În 1934 au fost şcolarizate 16 eleve, în 1935 – 26, în 1936 – 22, în 1937 – 17, în 1938 – 15, în 1939 – 18 şi în 1940 – 27. Majoritatea elevelor particulare erau înscrise în primele patru clase, deci în cele gimnaziale. Absolvirea acestora era suficientă pentru a ocupa un post de funcţionar public. Liceul de fete „Domniţa Ileana” se înscrie în realizările învăţământului românesc interbelic. Din motive financiare, în anul 1938 printr-o Decizie a Ministrului Educației Naționale, Armand Călinescu, liceul de fete este transformat în gimnaziu.

Prin același decret al Consiliului Dirigent din 1919, urmau să fie înființate cinci Școli Normale de băieți la Cluj, Deva, Timișoara, Zalău şi Sighet. Se preconizau două cicluri de câte doi ani, primul an cu o instrucţie comună celorlalte licee teoretice, iar ciclul secundar, dedicat specializării. La 11 octombrie 1919, își începe cursurile Școala Normală de băieți din Sighet, primul director fiind profesorul Ion Borgovan. Încă din primul an de studiu, 46  de elevi au fost cazați în internatul din strada Avram Iancu, internat deschis în prezența directorului Enea Hodoș și a profesorului Ioan Bilțiu-Dăncuș. Tot acum se organizează și școala de aplicație. Potrivit Decretului Ministerului Instrucțiunii și Cultelor, în anul 1920 este numit director profesorul Dimitrie Simon, care-și desfășoară activitatea până în anul 1928, când se transferă la Focșani, iar în locul acestuia este adus profesorul Vasile Pop.

Între 1922 şi 1932 Şcoala Normală „Regele Ferdinand” a dat învăţământului 237 dascăli. În următorii şase ani, până la desfiinţarea şcolii, numărul total al absolvenţilor a fost de 79. Majoritatea absolvenţilor au devenit învăţători în Maramureş, acoperind o parte a posturilor vacante, foarte numeroase. Numai în anul şcolar 1921-1922 au fost vacante 117 posturi în învăţământul primar local. În acelaşi an şcolar, Şcoala Normală avea 150 elevi înscrişi, însă din aceştia doar opt erau absolvenţi.

Cei 237 de învăţători, care s-au calificat la Şcoala Normală din Sighet în perioada 1922-1932, reprezentau un contingent ce avea să contribuie parţial la rezolvarea crizei de cadre didactice din învăţământul primar. Scăderea numărului de absolvenţi din anii următori, faptul că în intervalul 1933-1938, cât a mai funcţionat şcoala s-au calificat doar 79 învăţători, a contribuit numai în parte la îmbunătăţirea efectivului de învăţători.

La catedrele şcolii au funcţionat profesori cu o frumoasă pregătire, iar de pe băncile acesteia au ieşit învăţători care au urmat exemplul dascălilor lor. Rămân repere: Ioan Berinde – absolvent al Școlii Normale (promoţia 1927), s-a remarcat printr-o intensă activitate publicistică, concentrându-şi atenţia asupra problemelor şcolii în general și asupra învăţământului primar rural în mod special; Petre Lenghel Izanu, absolvent și el al școlii (promoția 1926) – a îndeplinit funcții de conducere în cadrul Revizoratului Școlar Județean. În 1938 a realizat manualul Geografia Judeţului Maramureş pentru clasa a II-a; Ion Bârlea – prestigios folclorist și om de cultură și-a desfășurat activitatea la Școala Normală între 1920 – 1930 ca și profesor de religie greco-catolică, iar în 1938 s-a transferat la Cluj, unde a editat seria nouă a săptămânalului Gazeta Maramureşană. Cât timp a deţinut funcţia de director al Arhivelor Statului din Sighet a publicat „Contribuţii la istoria Maramureşului”; Gheorghe Vornicu – la 1 septembrie 1921este numit la profesor la catedra de istorie și geografie, pe care o va ocupa timp de 10 ani; cu ocazia Congresului profesorilor de geografie din Maramureș inaugurează la 7 septembrie 1926 Muzeul Etnografic al Maramureșului; Vasile Pop – participant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, ca reprezentant al comitatului Satu Mare, profesor la Școala Normală din Gherla, este numit director în 1928; va deține această funcție până în anul 1938, timp în care s-a ocupat de buna funcționare a Școlii de Aplicație și a cursurilor de vară de perfecționare didactică; în perioada celui de-al doilea război mondial a fost profesor la Şcoala Normală din Blaj, iar după 1945 la Liceul „Dragoş Vodă” de la Sighet.

Din motive financiare, în anul 1938, printr-o Decizie a Ministrului Educației Naționale Armand Călinescu, liceul este desființat. Își redeschide porțile după zece ani, la 1 octombrie 1948 sub numele de Liceul Pedagogic, iar prin unificarea de la 1 septembrie 1960 cu secția pedagogică a liceului cu limba de predare ucraineană, va purta denumirea de Școala pedagogică din Sighet. Începând cu 1 septembrie 1966 își schimbă din nou titulatura, devenind Liceu Pedagogic, pentru ca după revoluția anticomunistă din decembrie 1989 să se transforme în Colegiu Național Pedagogic „Regele Ferdinand” (2024).

* o infimă contribuție dintr-un viitor volum omagial
Sursa foto: Muzeul Maramureșean

Bibliografie:

Vasile Anișorac, Liceul „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației. Monografie 1919-1996, Editura Valea Verde, Sighetu Marmației, 2012.
Constantin Băjenaru, Consiliul Dirigent și problematica școlară din Transilvania (decembrie 1918-aprilie1920), în Acta Terrae Fogarasiensis, VIII, Editura Negru Vodă, Făgăraș, 2019.
Odarca Bout, Vasile Paul, Mihaela Sautriot, Radu Zlati, Monografia Liceului Pedagogic din Sighetu Marmației. File din istoria liceului de ieri și de azi, Editura Valea Verde, 2012.
Petre Lenghel Izanu, Situația învățământului primar în Maramureș, în Graiul Maramureșului, nr. 17, 1933, 2.
Vasile Popeangă, Mărturii transilvănene despre acte creatoare de pedagogie românească, „Vasile Goldiș” University Press, Arad, 2007.
Andrei Radu, Mierea amintirilor, „Vasile Goldiș” University Press, Arad, 2008.
Marius Voinaghi, Liceul „Dragoș -Vodă”Sighet la început de drum, în Centenarul Unirii 1918-2018. Maramureșul înainte și după Marea Unire a românilor, Editura EUROTIP, Baia Mare, 2019.