Ovidiu Pecican este un intelectual norocos, dar nici noi, sighetenii, nu suntem mai prejos!

Este…

Norocos că a scris o bibliotecă de cărți, aproape (sau peste?) 60 de volume!
Norocos că este un romancier, istoric, publicist apreciat, obiectiv, lipsit de… inhibiții.
Norocos că este foarte agreat de prieteni și chiar și de (puținii) dușmani și doar pe… bune!
Norocos că și-a luat Doamnă de la Sighet; de aceea noi îl considerăm (sub jurământ)… sighetean.

Noi…

Suntem norocoși că descinde destul de des în Țara Voievozilor (de obicei cu autobuzul), fiind și el implicit nobil, nu doar prin alianță!
Suntem norocoși că s-a implicat în diverse activități în Sighet și așteaptă propuneri de colaborare (rugăm seriozitate!).
Suntem norocoși că ne recunoaște de prieteni (buni).
Suntem norocoși că are forță elitist – intelectuală maximă la…. 60 de ani.
Suntem norocoși că va continua să scrie, sper, încă cel puțin 60 de cărți.
Suntem norocoși că ne… “povestește” frumos de/pe la Cluj!
Suntem norocoși că profesorul universitar de la Facultatea de Studii Europene (Universitatea “Babeș – Bolyai” Cluj) îi simpatizează și încurajează pe (toți) studenții… sigheteni.
Suntem norocoși că este un bun publicist, un bun critic, un nativ al polemizării atractive, un subtil și serios… mucalit.
Suntem norocoși că a acceptat să publice unul dintre multele volume la Sighet (“Mituri publice, mitologii cotidiene. Polemici”, Editura Valea Verde, 2010).

La mulți ani, Maestre!

Voie bună și sănătate de la întregul… (Salut) Sighet!

Io… Ion Mariș, atât am avut de spus (anul ăsta)!

PS: Să n-avem discuții, norocul musai se combină cu multă muncă și muuuult talent!

Ne-am văzut pentru prima dată în urmă cu câteva luni, când Ioan Bălin se deplasa prin Maramureș și-a ajuns pe la Sighet pentru a rezolva în primul rând probleme “tehnice” dar, a combinat revenirea acasă cu momente de…. relaxare.

Deosebit de sociabil și amabil, absolventul Liceului “Dragoș Vodă”, Ioan Bălin, îmi dezvăluie o parte dintre rezultatele deosebite pe care le-a obținut, îmi descrie etapele pe care le-a parcurs spre performanță. Facultatea de Fizică a absolvit-o la Iași, la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” unde a și activat ca asistent universitar și lector între 1992 – 1997 la Facultatea de Fizică – catedra optică spectroscopie și lector cu delegație la Facultatea de teologie ortodoxă. După o specializare în domeniul investigațiilor științifice în restaurare-conservare la Paris, în 1997 a primit o bursă federală în Elveția unde a făcut un master de doi ani în Științele Mediului și a continuat cu doctoratul în Științe Atmosferice, la faimoasa EPFL (Ecole Polytechnique Federale de Lausanne). La Laussane s-a ocupat de poluarea aerului și de schimbările climatice fiind implicat pe această direcție încă din anul 1999, iar în 2004 a obținut titlul de doctor la EPFL în științele atmosferice. Teza lui s-a focalizat pe tehnica laser (LIDAR) de măsurare a atmosferei terestre și a fost implementată la cel mai înalt observator atmosferic din Europa, cel de la Jungraujoch la 3.600 m altitudine în Alpii elvețieni.

Fizicianul cu doctorat în științe tehnice lucrează deja de mai mulți ani în Elveția, acolo predă cursuri de fizică aplicată la Înalta Școală de Inginerie și Gestiune din cantonul Vaud (HEIG-VD), dar mai are și un business de succes, vechi de 12 ani, derulat prin firma EnviroScopY SA din Elvetia și SC EnviroScopY SRL din România (Iași). Ambele firme s-au focalizat pe diverse proiecte de cercetare și dezvoltare, dar oferă și o gamă largă de echipamente pentru monitorizarea mediului. Mai nou, firma lui Ioan Bălin și-a transferat filiala din România de la Iași la Ocna Șugatag și speră ca și Maramureșul să beneficieze de proiecte inovative în parteneriat public-privat.

La prima vedere, Ioan Bălin poate părea un om nemulțumit cu anumite aspecte din activitatea lui, dar, de fapt, așa l-am perceput, este doar încărcat cu foarte mult entuziasm și energie. Este o persoană, în mod sigur, în continuă căutare și “alergare”. Își dorește mai mult, cercetează, se întreabă, caută soluții pentru a face ceva și pentru Maramureș, pentru Sighet. Am stat de vorbă destul de mult timp și, la final, ne-am propus să demarăm împreună niște proiecte. Nu știu ce vom reuși, dar am mare încredere când tratez cu un absolvent eminent de… ”Dragoș Vodă”. Știu că suntem mici în lumea asta relativ imensă dar, fiecare acțiune, idee, pentru care luptăm și pe care ne dorim să o concretizăm e un pas pentru a mișca lucrurile, pentru a ne bucura de schimbări pozitive.

Ion Mariș (IM): Domnule Ioan Bălin, cum s-a întâmplat, cine v-a facilitat apropierea de fizică? A fost… dragoste la prima vedere?
Ioan Bălin (IB): E foarte clar că entuziasmul tânărului proaspăt numit profesor Ioan OPRIȘ a aprins flacăra interesului pentru fizică. Ambianța competitivă de studiu din acele vremuri și dorința unui copil de la Budești de a deveni „domn” au întreținut și ele focul pasiunii. Dragoste la prima vedere cu fizica nu știu, dar, sigur, de 30 de ani pare o căsnicie durabilă. 🙂

IM: Profesorul de fizică de la Liceul ”Dragoș Vodă”, dr. Ioan Opriș căruia i-ați fost elev, azi profesor universitar la Universitatea de Medicină Veterninară București și profesor asociat la Universitatea din Miami – USA, mi-a vorbit, în urmă cu câteva luni, deosebit de elogios despre dumneavoastră. Colaborați?
IB: După mulți ani ne-am revăzut la Lausanne, în 2018 și am depănat amintiri frumoase. Domeniile noastre sunt complementare, dar putem avea interese comune. Dânsul e în mod „turbo” în mediul academic și de cercetare în biofizică în timp ce eu în fizica aplicată și business pe mediu. Prof. Opriș circulă cu avionul pe tot globul, în timp ce eu cu mașina și doar în Europa. El merge cu viteză spre Nobel eu sunt cu „încet, dar sigur” în spirit de cetățean elvețian.

IM: Ați absolvit Liceul ”Dragoș Vodă” în anul 1987 și apoi ați ales Iașul. Nu era mai convenabil Clujul?
IB: Aici e o poveste mai lungă. De fapt, eu am picat la București în vară și cum erau rămase niște locuri pe toamnă la Iași am decis să merg la loterie (zeci de candidați pe loc). Culmea e că am reușit și atunci am realizat cât de important e să poți să te ridici din “groapă” și să continui lupta, că gropi viața îți pune destule la dispoziție.

IM: Domnule Ioan Bălin sunteți un om de… poveste. O televiziune din România v-a găsit în Elveția și v-a distribuit în “rolul principal”. Ce făceați acolo, în creierul munților?
IB: Da, era nu o televiziune din România, ci chiar Televiziunea Română, dra. Irina Nistor de la emisiunea „Cu ochii în 4” prin 2003. Eram, de fapt, la Observator, la 3.600 metri pe final de teză. Cameramanul era cel care a filmat în studioul 4 la revoluție. Eu am crezut că emisiunea va fi despre schimbări climatice. Până la urmă am jucat rolul, fără să realizez, unui bun român (super-maramureșeanul de pe acoperișul Europei), exemplu pentru migrația românească foarte blamată la acea vreme, înainte de intrarea României în EU. Cu toate acestea am reușit să transmitem încă de acum 15 ani de zile că plouă la 3.600 m, în anul 2003, și ghețarul Aletsch, cel mai lung din Europa, se topea în ritm accelerat!!!

IM: Sunteți specialist în schimbări climatice și poluarea aerului. Aveți un puternic background. Vă ajută asta în relația cu România?
IB: Da, dar de fapt e invers. Asta a ajutat România. Deși nu-mi place să mă laud, chiar detest, nu am cum să nu vă spun ca în anii de după teză am încercat și reușit să conving un grup de tineri cercetători ambițioși de la Măgurele (INOE) să se lanseze în cercetarea atmosferică și acum sunt lideri europeni și mondiali în ceea ce fac. Au obținut multe finanțări și mă mândresc cu realizările lor. Am avut și vreo 3-4 colaboratori pe care i-am îndrumat să ajungă și ei doctori în științe tehnice. În fine, prin implicarea în România în acest domeniu, am reușit să creez și să păstrez în acești 12 ani, în medie, vreo 10 locuri de muncă.

IM: Ați avut destul de multe proiecte implementate în România. În ce au constat acestea?…
IB: SC EnviroScopY SRL de prenume ESYRO, născută în 2006 la Iași, a avut proiecte de cercetare, dezvoltare, inovare, mai ales în partenariat public-privat. Am ales ca exemple primul și ultimul proiect. În 2007 am reușit să cartografiem cu înaltă precizie toată albia Dunării de la Drobeta la Tulcea. Un șantier faraonic cu două avioane și echipe la sol. Rezulatele sunt folosite de Ministerul Apelor pentru a identifica zonele inundabile și măsurile de protecție a populației și de reabilitare economică și ecologică a luncii Dunării (proeictul REELD).

În 2019, vom finaliza un proiect comercial privat mandatat de către ESA (European Space Agency). Este vorba de realizarea unui telescop zis „ Fly-Eye” (ochi de insectă), care trebuie să vadă o minge de tenis la 1.000 de km pentru a fi capabil să detecteze un asteroid de zeci de metri dimensiune cu 2-3 săptămâni înainte de a lovi planeta noastră. ESYRO a fost responsabilă de modulul opto-mecanic, oglinda principală, care este deja executată și livrată la partenerul italian. Multe din proiectele noastre pot fi consultate pe www.enviroscopy.ro.

IM: Cum a apărut ideea unui business în paralel, Elveția – România? Este totuși România atractivă?
IB: Da, a fost o perioadă intensă și încă mai este nevoie, mai ales în domeniul mediului, de multă tehnologie și know-how din Elveția spre România. Sigur că acum au apărut foarte multe firme pur comerciale concurente, unele chiar oportuniste. EnviroScopY combină cercetarea cu soluția. Diferența este exact ca între dispensar și spital. Dacă e serios și grav mergi la spital, adică vii la noi.

IM: În oferta firmei EnviroScopY se menționează că sunteți “activi în domeniul produselor și serviciilor de monitorizare a parametrilor de mediu”. Dați-ne mai multe detalii, vă rog!
IB: Sigur, adică monitorizarea elementelor de mediu aer – apă – sol. De exemplu, stații meteo sau de măsură a poluării aerului. Măsurători de radon (nu prea se știe), un gaz radioactiv cancerigen care se strecoară în casele oamenilor și soluții de a scăpa de el. Noi efectuăm și eșantionări și analize de apă și sol, iar o bună perioadă am fost lideri în bilanțuri de mediu și studii de impact.

IM: Cum se împacă business-ul cu activitatea didactică, de cercetare și dezvoltare?
IB: Se împacă doar dacă lucrezi zi și noapte, inclusiv în week-end. E un avantaj, totuși, să fii la catedră și să dai studenților exemple reale pe care le-ai făcut tu. Eu, de fapt, am înțeles acum că la modul ideal, un profesor ar trebui întâi să activeze în economia reală și apoi să aibă pretenția că are ce sa învețe pe alții. Din păcate, școala e paralelă de multe ori cu viața economică, de unde ni se trag toate problemele social – economice. Noi avem, de exemplu, probleme de sănătate, economice, relaționale, societale, de minorități, educație civică, gestiunea informațională, de resurse energetice, climatice și de nutriție. Ori, noi facem zeci și sute de probleme de fizică, chimie, biologie, matematică etc., fără a explica de ce și motivația pentru ce!!!

IM: Schimbările climatice sunt chiar atât de… agresive în acest moment sau e vorba, mai mult de… prevenție?
IB: După mine, DA, e o problematică reală. În schimb, nu știu dacă prea-incriminatul CO2 este buba problemei. Eu consider că mai importantă este molecula de apă H2O și problematica perturbării ciclului apei în natură, care este capitală pentru că e non-lineară, mai complexă și mai palpabilă ca efect direct. De fapt, apa este o moleculă cu efect de seră și, cu cât e mai cald, cu atât avem mai multă apă în atmosferă, care generează căldura și tot așa un ciclu infernal. Acest ciclu numit și feedback pozitiv, în termeni științifici, duce la inundații și secete, adică la fenomenele extreme cu care ne confruntăm. De fapt, fenomenele extreme sunt de genul rar și rău. Asistăm la un fel de digitizare 0-1 a atmosferei. Ori murim de cald ori de frig, ori nu avem deloc zăpadă ori munți de aur alb, ori nu plouă deloc luni de zile, ba avem indundații severe etc. Unde sunt fenomenele soft de mică intensitate și mai dese? Ar mai fi doi alți parametrii de urmărit, ozonul (vara) și aerosolii (iarna), care afectează direct sănătatea oamenilor și care sunt exacerbați de schimbările climatice. Remarcați că eu folosesc termenii perturbare – schimbare și nu încălzire globală, după mine, un termen ”politiquement correct”, baza de lucru, aș zice, a unor secte de sorginte ecologică. Ca simplu observator pe o bază de timp de jumătate de secol, pare-mi-se că diversitatea climatică s-a redus simțitor, parcă cele patru anotimpuri au devenit două. Ghici ciupercă care sunt acestea?!

IM: Elveția mi se pare a fi o țară destul de reticentă cu străinii. Cum sunt priviți românii? Cum i-ați… “convins” pe elvețieni?
IB: În pofida unor idei preconcepute, Elveția nu este reticentă deloc pentru că, un sfert din elvețieni sunt străini sau foști străini deveniți cetățeni elvețieni după cam 10-12 ani de sejur. Deci, nu există nicio țară în lume mai primitoare ca Elveția. Aș înlocui termenul „reticență” cu „exigență”. Da, Elveția este extrem de exigentă cu respectarea legii și a regulilor de viață și de muncă. Comunitatea română din Elveția este în mare parte o elită (nu doar intelectuală) a diasporei românești și este foarte apreciată. Personal, nu știu dacă am convins, dar am încercat să respect regulile elvetice și am muncit foarte mult. A contat și faptul că din prima secundă m-am îndrăgostit de sistemul democratic și civic elvețian și de întreg setul de valori. Apropo, eu nu am să înțeleg niciodată de ce EU nu „plagiază” acest sistem de democrație directă participativă, de vot prin corespondență și de guvernare proporțională votului care excelează de la 1291 într-un mediu multietnic cum este Elveția?! Dar am putea vorbi mult despre acest model politic care, se pare că devine din ce în ce mai cerut pe piața democratică europeană.

IM: Cu puțin timp în urmă ați inaugurat sediul firmei de la Ocna Șugatag. Cum poate beneficia Maramureșul, Sighetul de know-how-ul dumneavoastră?
IB: În 2018 am mutat firma din Iași la Ocna Șugatag, chipurile, să moară acasă. Însă, eu sper că altfel n-o spovedește nimeni că e păcat mare să nu încercăm un nou ciclu și în Maramureș cu proiecte specifice zonei. În primul rând, am luat contact cu Universitatea de Nord din Baia-Mare și UBB din Cluj pe partea de cercetare – dezvoltare – inovare. Apoi, cred că mi-aș dori mult să ajutăm la relansarea învățământului profesional cu un proiect pilot în parteneriat cu un liceu din Sighet pe o meserie necesară și cerută pe piața muncii sau tradițională specifică. Apoi, sunt câteva urgențe: restaurarea – conservarea patrimoniului în lemn al Maramureșului, dezafectarea minelor, mai ales a celor radioactive (radonul) și a altor zone poluate, o stație de analiza calității aerului și apei și de meteorologie la Sighet și… de idei chiar nu duc lipsă, doar că nu mai am 25 ani.

Fizicianul doctor Ioan Bălin continuă să îmi vorbească foarte convingător despre perspectivele extraordinare pe care le are România, Sighetul. Oportunitățile trebuie… exploatate, mă avertizează cu o retorică tipică omului de afaceri, iar discuția noastră ar trebui – așa cădem de acord! – să aducă și rezultate extra jurnalistice. Continuăm în aceeași notă optimistă. Am devenit prieteni!

IM: După pasiunea ta extremă pentru fizică, ce urmează pe locul doi?
IB: Strict pe partea profesională și a centrelor de interes, eu sunt din fire foarte curios și deci, tot ce ține de fizica aplicată mai ales în domeniul mediului și al patrimoniului cultural, mă interesează. Deviza firmelor mele este, de altfel „Să construim viitorul, păstrând trecutul!”

IM: Care sunt atuurile unui cercetător?
IB: Un cercetător în domeniul cercetării aplicate trebuie în primul rând să fie capabil să identifice o problemă societală reală și să caute soluții. Dacă elaborarea soluțiilor e costisitoare, trebuie să fie capabil să obțină finanțări sau măcar co-finanțări, să facă parteneriate și să fie atent cu proprietatea intelectuală a rezultatelor cercetării. Trebuie să fie așa de pasionat încât să lucreze zi și noapte, pe ploaie și zăpadă, pe caniculă și în week-end și să reușească în aceste condiții să aibă și o viață de familie. Să știe să comunice, să publice și să vândă rezultatele și, ideal, să le aplice în produse și servicii cu parteneri industriali sau să lanseze un start-up care să valorizeze. În fine, ideal ar fi să fie cu adevărat inovativ (să rupă gura târgului de genul celor de la mărul mușcat) sau măcar să facă o treabă de tip 3A: Altfel – Altundeva – Altceva.

IM: Bugetul pentru R&D trebuie să fie… consistent?
IB: Din păcate, pentru cercetarea aplicată trebuie pe lângă pasiune, voință și idei, și materiale și echipamente. Oamenii trebuie să fie motivați și de salarii și trebuie să aibă „jucării performante” cu care să lucreze. Inovativ aici ar fi să poți face mult cu puțin, nu e exclus și ține de eficiență.

IM: Ești specialist LIDAR. Spune-ne mai simplu, despre ce este vorba?
IB: Văleu! Apoi LIDAR-ul ăsta e văr din frați cu RADAR-ul. Diferența e că tehnica Radar se folosește de micro și radio unde, în timp ce tehnica Lidar e pe bază de laser (adică, de lumină de fapt). Instrumentul are un emițător laser pulsat și ca receptor un telescop. Laserul trage într-o țintă sau în atmosferă, de exemplu, și telescopul recuperează ecoul/retro-difuzia. Aplicațiile Lidar sunt multiple. Se pot determina dimensiunile geometrice ale unui aerosol – cristal de gheață – nor, dar și proprietățile optice și concentrațiile lor. De exemplu, cu Lidar-ul folosit pe avionul din proiectul cu Dunărea, am reușit să facem topografia albiei, dar se poate determina și anvergura vegetației (biomasa). Practic, avionul tocmai sosea din Georgia unde a măsurat arborii dintr-o pădure. Dar nu cred că e nevoie în Maramureș de Lidar pentru păduri din motiv că se pot număra câți arbori au mai rămas și manual de către pădurarii noștri. (Râde)

IM: Te consideri un om împlinit?… În ce constă împlinirea individuală?
IB: Pe partea profesională cât de cât e OK. Deși aș fi vrut să fiu actor, oameni ca profesorii Opriș, Vișovan, Motogna, m-au plasat pe altă orbită. Nu-i bai! Sunt bucuros că am o mică familie și m-aș fi considerat împlinit cu adevărat dacă aș fi avut o șatră de plozi. Acuma am rezolvat oarecum partea cu “plozii”, că am avut mii de studenți atât în România, dar mai ales în Elveția, în cei 10 ani de catedră academică. Toți studenții mei sunt de fapt copiii mei, dar soția mea nu știe și nici ei. Pe frustrarea cu actoria mă duc la cursuri ca pe scenă. Atâta timp cât nu dă nimeni în mine cu ouă stricate sau ”porodici”, continui așa. Împlinirea individuală în viața în care nu am ales să venim și nici nu prea dorim să plecăm, oricum, e să ai un job care să-ți placă și să știi să-l faci bine, o familie cu urmași și cât mai multă lume care să te pomenească pentru lucrurile bune, pentru ajutor sau, pur și simplu, pentru că te-au cunoscut. Ideea e să lăsăm cât mai multe urme pozitive, materiale și imateriale, generațiilor viitoare.

IM: În ce țară ți-ai dori să te stabilești, la un moment dat, definitiv?
IB: Nu știu, pentru că eu sunt stabilit în Elveția, dar e dificil, pentru că eu, de fapt, încă nu cred că am plecat cu adevărat din România. E o stare de ambivalență pe care cred că cei din diaspora o cunosc: trăiesc în Elveția cu problemele din România!

IM: Ce gen de business ai iniția la Sighet – Ocna Șugatag, făcând abstracție de preocupările actuale?
IB: La Sighet, poate un birou de consultanță de mediu pentru privat și instituții publice sau/și un parteneriat public – privat cu un liceu pentru un proiect pilot de învățământ profesional. La Ocna, mai adecvat ar fi un micro-centru de sănătate pentru detoxifiere și prelungirea speranței de viață a maramureșenilor.

IM: Se spune că Maramureșul are un peisaj asemănător cu cel din Elveția. Adevăr sau… mit?
IB: Puțină geografie helvetică. Elveția are trei mari elemente geografice: Munții Jura (1.600-1.800 m max), Munții Alpi (peste 4.000 m) și între cele două lanțuri muntoase este Podișul Elvețian (400-800 m) care se întinde de la Geneva la Zürich. Maramureșul duce mult cu Jura. Ghiciți unde stau? La St-Croix (Sfânta Cruce), o localitate la 1.000-1.500 m în Jura (partea din canton Vaud) unde sunt și piste de ski de fond și alpin. Peisajele, vara, sunt verzi și toamna, adevărate acuarele. Deci, adevărat pentru Jura elvețiană și mit pentru Alpi, care sunt granitici, impresionanți, dar fără verdeață.

IM: Întreabă-te ceva… super interesant!… și răspunde!!
IB: De ce am răspuns la acest interviu?… De plăcere și din respect, în amintirea unor vremuri (adolescența) – locuri (Sighet) – oameni (dascălii mei de la ”Dragoș-Vodă”) care marchează o viață de om.

IM: Mulțumesc mult domnule Ioan Bălin pentru discuția deosebit de interesantă pe care ai… întreținut-o. Sper să reușim și să colaborăm cu diverse proiecte!
IB: Deja am început cu acest interviu! Vă doresc un 2019 fericit cu multă sănătate necesară punerii în fapte a multor gânduri bune și ”La mulți ani!” de Sf. Ioan la toți ionii pozitivi și negativi…

Numa’ bine, rău la nimé!

Ion MARIȘ

Echipa „Salut, Sighet!” dorește tuturor creștinilor care sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi З Різдвом Христовим!/ Crăciun fericit! și Щасливі свята!/ Sărbători fericite!

Salut, Sighet!

Un ”colțișor” din Sighet, la sfârșitul secolului al XIX-lea. În imagine este o parte din actualul Liceu Teoretic “Leőwey Klára” și porțiunea ce va fi ulterior supusă sistematizării, unde se va deschide actuala Strada Bradului.

Completările cititorilor la această fotografie sunt binevenite.

Fotocopie din colecția Ernest Villand.

Salut, Sighet!

Un lung ianuarie neprihănit

În trupul meu, lutul se ivește mai limpede în gânduri
înaintea Lui Dumnezeu, ca o față ce și-a făcut cărare între oameni,
din copilărie până la moarte.
Îl poți cunoaște atât de mult pe cât sufletul tău și-a aprins lumina din miezul lacrimilor.
În timp ce mă apropii de Tine, buzele mele sunt pecetluite cu solzi de nisip,
ca un fel de alungare din lume,
să închid mormintele, să nu mai intre nimeni, nici cei răniți,
nici cei singuri, când se adună în jurul luminii ca omizile de mătase în adâncirea cea de pe urmă.

Și noi ne adunăm și ne strângem dragostea
de care ne-am sprijinit ninsorile vieții. Pe unde am umblat
ca niște roiuri însetate de vară,
n-am primit nicio odihnă. Niciun loc de reazem
doar în cuvântul Tău, mai viu decât viața așezată între scândurile timpului.
Dar eu nu Te pot duce
în timp ce noaptea cade
căci ești prea sus, iar aripile mele nu s-au scuturat încă de tot pământul
n-au putere să arunce țărâna în groapă și să-și despartă iubirea de singurătate, s-o aleagă din mijlocul ei, atunci când vine furtuna și păpădiile coapte
rămân dezgolite.

Și-mi simt sufletul cum se răspândește
mai puternic decât moartea, mai puternic decât întunericul în care nimicul a rămas ultimul de rostit.

Antonia Luiza DUBOVICI

foto: Pinterest

Pe la sfârșitul anului trecut am participat la o conferință de presă a unui partid important de opoziție, din zona politică a Sighetului. Am întrebat/propus (poate mai mult retoric!) dacă nu ar fi potrivit să se gândească serios fiecare actor politic local cum s-ar putea face Sighetul mai atractiv. Cetățenii dar și reprezentanții partidelor – mai ales cei din opoziție – se plâng că Sighetul stagnează socio – economic, că este un oraș mort, gri, neatractiv, chiar într-un “ușor” proces de degradare. Probabil nu noi, cetățenii obișnuiți trebuie să căutăm soluții, sunt destui cei care sunt plătiți (bine!) din banul public și care și-au asumat să conducă (bine!) destinele comunității. Nu are niciun sens să subliniez din nou care sunt micile și marile deficiențe/ probleme ale orașului, mi-aș dori să fim – așa cum ne cer demagogic politicienii – constructivi și nu să fim cârcotași.

De aceea m-am gândit la un exercițiu imaginar, potențial proiect, pe care să-l supunem atenției atât politicienilor cât și cetățenilor cărora le pasă (și credeți-mă sunt foarte mulți!). Vă rog să încercați să vă gândiți/imaginați (fără prea mari exagerări) ce s-ar putea face, dezvolta, implementa în municipiul nostru pentru a-i crește vizibilitatea/atractivitatea și, implicit, pentru a preveni depopularea acestuia mai ales de către tineri. Cred că acolo unde există manageri perseverenți, creativi, harnici, nimic nu este imposibil. Este deja un fapt foarte cunoscut și banal că există orașe mai mici, comune din România care au performanțe care ne… lasă muuult în urmă.

Am mai spus și cu alte ocazii, și orașul și țara pot fi comparate cu o societate comercială care trebuie gestionată pentru a obține performanță/ “profit”. “Profitul”, la nivelul administrației locale sau la nivel de țară este echivalent cu nivelul de trai ridicat al populației (nu al angajaților!), infrastructură modernă, context socio – cultural atractiv, într-un cuvânt, condiții rezonabile pentru a determina membrii societății/ comunității de-a nu “dezerta” din locurile de baștină, unde s-au născut și, de ce nu – deși sună romantic! – de-a fi mândri de zona căreia îi aparțin.

Sună bine când cineva spune “sunt angajat la Microsoft” sau, mai simplu, “lucrez la holdingul Dacia – Renault”, echivalentul comunitar cu ”locuiesc în Cluj sau Oradea”. Evident, în virtuatea inerției, deocamdată nu sună rău să spui… sunt din Maramureș, sunt din Sighet. Dar, oare printre puținele “atuuri” ale Sighetului să fie și “celebra” glumă că aici… se agață harta în cui?!

Așadar, mă întreb și vă întreb… cum putem face Sighetul atractiv? Ce-i de făcut?

Evident, sunt câteva răspunsuri clișeu: locuri de muncă bine plătite, evenimente culturale adecvate, spectacole atractive, partea de divertisment și sport foarte bine configurate, educație civică modernă (normală!) adică civilizație de sec. XXI, respect și, indiscutabil, infrastructura “onorabilă” și… și… multe altele.

Știm ce ne dorim, știm ce nevoi avem, cunoaștem problemele… cum/ unde găsim soluții?

Evident, din punctul de vedere – simplist – al multor politicieni, dar și cetățeni mai informați, soluția “rapidă” ar fi atragerea de… fonduri europene! (Să facem abstracție de faptul că mai nou, moda printre mulți politiceni români este să blameze Europa. Probabil că unii ar fi mai adecvați gândirii siberiene!)

Este bine de știut că pentru a accesa fonduri europene trebuie formate echipe foarte bine pregătite și corect dimensionate și un “pic” de răbdare. Evident răbdarea noastră a ajuns la limită, au trecut prea mulți ani cu promisiuni deșarte și păcăleli stupide.

De aceea îmi doresc să-i aud pe toți politicienii (care ne solicită voturile) ce idei/ propuneri/ soluții credibile, rezonabile, ne “oferă” pentru a face Sighetul… atractiv! Excludem – deocamdată! – tunel pe sub Iza, aerodorm pe Solovan (nici n-ar fi imposibil!), pod cu măcar 4 (patru) benzi peste Tisa spre Ucraina etc. Mi-aș dori idei/propuneri ceva mai de… bun simț! Sau, în termeni tehnici, rapid implementabile.

S-ar putea (oare se poate?) porni de la dorința conducătorilor noștri de a-și asuma INVESTIȚII de cel puțin 40% din bugetul local pentru Sighet. Dacă aproape 80% din buget se duce pe salarii, iar Sighetul nu profită cu nimic… unde-i eficiența? Dacă nu se fac investiții orice entitate publică sau privată moare!

Să analizăm câteva exemple pentru încurajare! Cât de mare ar fi o investiție pentru repararea principalelor clădiri de patrimoniu (rămase) din centrul vechi al orașului și/sau păstrarea, intensificarea și controlul curățeniei din urbea noastră? Remodelarea într-un concept arhitectural urban modern a parcului central ar fi foarte costisitoare? Dar un comerț civilizat în zona pieței de alimente ar fi un efort imposibil? Urbanizarea Sighetului, in integrum, ar necesita fonduri… insuportabile? Trei – patru Festivaluri într-un an, impecabil organizate și fără “risipă” de fonduri, ar fi o dorință absurdă? O mult dorită și necesară Galerie de Artă ar fi chiar o utopie pentru sigheteni? Personalizarea intrărilor/ ieșirilor din municipiu ar fi chiar fantezistă? Sau, mai simplu, ceva fără prea mari costuri, doar un pic de bunăvoință: eliminarea cetelor de cerșetori din Sighet, cum sună?

Păi, să vedem! Poate primim mesaje, idei în această direcție și vom avea multe surprize… plăcute!

Sighetul nu mai poate continua așa. Iubiți politicieni, vă invităm să vă exprimați, să luați atitudine, să propuneți fără să… exagerați. (NB: nu uitați, anul acesta avem/ aveți două categorii de alegeri!)

Stimați intelectuali, stimați cetățeni cărora vă pasă de orașul în care trăiți, care nu mimați implicarea civică, vă invit, vă așteptăm și pe voi: faceți-vă auziți! Măcar la nivel de… idei creative!

Cred că așa îi putem ajuta și le putem oferi surse de inspirație conducătorilor noștri.

Sunt convins, chiar puteți contribui cu ceva “smart” la creșterea atractivității orașului nostru!

Vă așteptăm să ne… bombardați cu mesaje – propuneri!

Ion MARIȘ

La ce să vă așteptați în acest an? O să fac o scurtă trecere în revistă (atenție, acest articol nu prezintă toate evenimentele care vor avea loc, sunt doar câteva care sunt mai importante și obișnuite). Vine iarna Adevărată, și autoritățile sighetene vor fi pregătite pentru acest anotimp, dar zăpada le va lua prin surprindere. Vor urma, probabil, și niște inundații, dar să nu ne facem griji, apa trece, iar pentru acest ”fenomen” orașul va plăti (pentru o fantomă) sume uriașe, chiar dacă, practic, nu se va face nimic, doar teoretic (să discuți despre cum curge apa și cum va dispărea până la urmă singură, totuși, costă enorm de mult! + zicala, Dumnezeu a dat, El va și lua). Prin februarie, vor apărea tarabele în centrul orașului care o să vă vândă multă iubire, iar când se termină iubirea urmează ”atenția” pentru femei și mame.

La sfârșitul iernii, vine, din fericire, primăvara, anotimp în care vor fi două evenimente importante. Pentru ambele să vă pregătiți!

Pentru primul eveniment (prin luna mai!), deschideți cămara, pentru că urmează perioada de alegeri, când o să primiți ulei, făină, zahăr dar și pixuri și calendare pe care nu le veți folosi, probabil, niciodată. Pregătiți-vă facebookul pentru pozele de la evenimentele celor care vor să fie aleși. Dacă aveți deja ulei, nicio problemă, vor fi concerte peste concerte oferite gratuit, cu artiști care au mai fost pe aici și vă vor cânta aceleași melodii ca ultima dată. Plus, să nu vă mirați să vedeți, din senin, că cei care candidează la europarlamentare, brusc, vor apărea la biserică, la evenimente organizate de ONG-uri etc.

Al doilea “eveniment” e mai mult pentru posesorii de automobile, fiindcă majoritatea lor merg la service auto pe la sfârșitul primăverii, poate începutul verii. Da, se merge la service, fiindcă sunt atâtea drumuri de nivel de Uniune Europeană în 2019, încât e o plăcere să conduci prin orașul nostru! De cumva vedeți undeva, prin oraș, că se repară o parte dintr-o stradă, plimbați-vă mult de tot pe acolo, fiindcă, după finalizare, cineva își va aduce aminte că e nevoie de o reparație la ceva țeavă. Astfel, apare o groapă uriașă, care se termină cu o binecuvântare, sau cu tipicul moral si responsabilitate a muncitorului român care se uită la groapă și o lasă așa, fiindcă… merge și așa! Și tu, drag șofer, o să mergi pe stradă după o ploaie ușoară, crezând că, pe marginea drumului e doar apă adunată, și așa ajungi la un service pentru o bucșă, o planetară etc.

Urmează vara, când tot orașul e plin de doritori de o plimbare. Veste bună, evident, doar să vă încărcați cu mult calm, fiindcă în centrul orașului la fiecare pas o sa fiți ”poftiți” să cumpărați țigări, fiindcă poliția nu e capabilă să pună punct acestui fenomen. Aaa… să nu uităm că în loc de programe culturale valoroase se vor deschide încă vreo cinci săli de jocuri de noroc în oraș. Vara, să nu cumva să vă surprindă căldura, pentru că nici pentru asta nu e pregătit orașul. La spital să nu mergeți dacă vi se face rău de la căldură, fiindcă și doctorii suferă la fel de mult!

Toamna, va fi mai liniștită, fiindcă aleșii noștri locali, care ne vor solicita votul doar în 2020, vor fi prin locații exotice, așa că, să nu ne asteptăm la reparații în oraș, la evenimente, la construcții etc, poate doar la taxe noi pe care le vom plăti (toate date de aceiași oameni care nu au făcut nimic până acuma, deși au promis minuni în oraș). Spre sfârșitul toamnei alte alegeri, cele prezidențiale, cu alte frumoase… povești și, poate, cu alte… atenții. Că doar are și cetățeanul obișnuit mici și periodice nevoi. Și politicienii nu uită asta!

Iarna, aceeași poveste cu anul ce se termină, centrul blocat, vin acasă personalități din alte țări, personalități care trebuie respectate, ei fiind boieri și peste orice lege sau bun simț (până la urmă ei vin din Europa, stiu ei ce înseamnă cultură și omenie), concerte și evenimente tradiționale care lasă în urmă tradiționalul gunoi și gust amar, fețe care s-au plictisit deja de același nimic.

Se pare că urmează un an nou plin de lucruri minunate, ONG-urile sau grupurile de voluntari se vor strădui din nou să coloreze orașul și să mențină un gram de decență. În rest, toate cele nemenționate, aproape sigur vor fi interesante! Până la urmă, în 2019, ca țară europeană, să ne mândrim de asta! Totuși, cei mai mulți care stau la povești în oraș și visează la țările din vest, la cultura de acolo, sunt cu mentalitatea dintr-o țară din est.

Bine ai venit, 2019!

Levente PESEK

În 1955, am fost dată afară de la liceul „Dragoș Vodă” din Sighet, unde predam matematica și fizica, și transferată disciplinar la …Budești! Motivul declarat – frecventarea bisericii romano – catolice, atitudine considerată incompatibilă cu statutul de cadru didactic într-un stat comunist, care avea misiunea educării tineretului în spiritul ateismului marxist. Orice practică religioasă era rău văzută în anii comunismului dar cea catolică era combătută cu o înverșunare mai mare (Stalin declarase doar că Vaticanul era dușmanul nr. 1 al comunismului…).

Totul a pornit de la o reclamație făcută de doi elevi, fără îndoială „îndrumați” de cineva… Apoi o ședință U.T.C. fulminantă la care am fost obligată și eu să particip, în care eram acuzată și înfierată, cunoscutul lider comunist local Grigore Holdiș declarând că biserica romano-catolică era un „cuib de reacționari” și prin urmare, fapta mea era foarte gravă… Zarurile erau aruncate.

Motivul real era însă altul. Soția unui activist comunist proaspăt stabilit în Sighet îmi vânase postul și toată înscenarea fusese în folosul ei. Fiind fiică și nepoată de deținuți politici, eu eram victima ideală… era clar că nimeni n-ar fi îndrăznit să-mi ia apărarea. „Doamna” respectivă s-a instalat imediat la „Dragoș Vodă” … și la propriu și la figurat – a stat efectiv pe scaunul meu din sala profesorală timp de 3 ani! După 3 ani soțul ei a primit alte însărcinări pe linie de partid și au dispărut defintiv din orașul nostru. Nu i-am reținut numele și nici nu cred că istoria merită să-l consemneze undeva.

Dar nici la Budești nu m-am dus! Începuse anul școlar în septembrie 1955 și eu refuzam să mă prezint la post. Inspectoarea șefă de raion mă presa agresiv: Te duci la Budești! I-am răspuns pe același ton: Nu mă duc la Budești! am bătut cu piciorul în pământ, convinsă că am dreptate. Eu am părinții bolnavi și frați mai mici în întreținere, nu mă puteți arunca acolo! Ceea ce faceți este ilegal, eu am venit la “Dragoș Vodă” prin numire de la Minister!

Nu i-a plăcut deloc răspunsul meu, pentru că îi punea pe toți autorii nedreptății într-o postură inconfortabilă. Dincolo de pretextele propagandistice, un transfer disciplinar al unui profesor titular presupunea o anchetă oficială – inspecții, rapoarte, proceduri – ori, în cazul meu, abuzul era total! Au mizat pe intimidarea mea, dar faptul că refuzam să merg la Budești, îi lăsa în… off – side.

Și atunci s-a găsit o cale “de mijloc”. Am fost numită la Școala nr. 2 din Sighet, unde am predat timp de 3 ani. Nu se făcea dreptate, dar cel puțin rămăsesem în oraș… M-am străduit să-mi fac datoria și acolo și cred că am reușit. În 1958 mi s-a permis să mă întorc la “Dragoș Vodă”, unde am continuat să predau până la pensionare în 1990. …………………………………………………………………….

După ce regimul comunist a interzis Biserica Greco – Catolică în 1948 mulți români din Sighet (în special intelectuali) au început să frecventeze – regulat sau ocazional – biserica romano – catolică. Liturghia era în limba latină, ceea ce a fost ușor de asimilat, iar predica în limba maghiară, pe care mulți sigheteni o înțelegeau. Mai greu era pentru noi, cei tineri, care nu făcuserăm niciodată școala în limba maghiară, dar ne-am adaptat cum am putut. Esențial era să ne trăim credința catolică.

Asistența spirituală pe care românii greco-catolici o puteau primi era totuși limitată și se rezuma la ceremonii private (botezuri, sfințiri de casă, etc). Nu erau posibile slujbe publice de înmormântare, care ar fi dus la conflict cu autoritățile comuniste, care supravegheau agresiv clerul romano – catolic să nu aibă legatură cu etnicii români. Acesta a fost și cazul tatălui meu, învățătorul Chindriș Ioan, decedat în 1958 – i s-a făcut o ceremonie acasă, în cerc restrâns, apoi a fost dus la cimitir fără preot. Atmosfera s-a relaxat parțial în anii ‘80 când unele ceremonii publice în limba română au avut loc, cu mai puține emoții… așa ne-am putut bucura și noi de cununia fiului meu, Marius, la biserica romano-catolică, celebrată de viitorul episcop Pal Reizer.

prof. Aurelia VIȘOVAN

Foto: colecția Pal Robert Zolopcsuk

Cititorilor și colaboratorilor ”Salut, Sighet!” le urăm La mulți ani! cu bucurii și așteptări împlinite! Ne dorim să ne fiți alături și în anul 2019 și, mai ales, să vă exprimați tranșant și onest opiniile.

N. r. Fotografie din colecția Mihai Dăncuș (Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă, ediția din 1972)

Sigheteanul Vlad Guluță este masterand în anul I, la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai”, Cluj. S-a implicat în proiecte de voluntariat încă din primul an de facultate, voluntariatul devenind o a doua ”natură” a sa.

De atunci, Vlad jonglează cu timpul său, făcând ”slalom” între facultate și multele responsabilități pe care le prespun activitățile de voluntariat în care este implicat: fie plecat în Africa pentru a împărtăși copiilor de-acolo câte ceva din cultura noastră, fie în țară, făcând sport cu cei mici, fie, pur și simplu, consiliind persoane care simt nevoia să vorbească cu cineva. Sunt doar câteva dintre activitățile între care se împarte Vlad Guluță și ne îndeamnă și pe noi să facem la fel pentru că, nu-i așa: cine dăruiește la timp, dăruiește de două ori.

Sebastiana JOICALIUC
studentă, Jurnalism, UBB Cluj

Care va fi viitorul Creștinismului?

1. O aparentă resurecție a sentimentelor religioase creștine

Despre scurta resurecţie a sentimentului religios, petrecută la hotarul dintre veacurile XX şi XXI, se poate spune că nu a fost nici prevăzută şi nici previzibilă. Faptul a fost analizat de către noi mai detaliat în altă parte [1]. Și nici nu este de mirare, pentru că modelele globaliste cu pretenții științifice din anii ’80 nu au reuşit să prevadă mai multe evenimente majore, de exemplu nu au reușit să prevadă prăbuşirea fostei URSS, şi de asemenea nu au reuşit să prevadă rolul prioritar pe care îl va recăpăta religia, pentru scurtă vreme, raport cu ideologiile politice fasciste și comuniste, precum şi cu diverse alte categorii de valori, atunci când se punea problema autoidentificării subiective a oamenilor privind apartenenţa la o anumită cultură.

O afirmaţie, atribuită vag lui A. Marlaux şi care a devenit folclor, spunea că secolul XXI sau va fi unul religios, sau nu va fi (nu va exista) deloc [2]. Afirmaţia în cauză a fost făcută pe la începutul anilor ’50, în contextul începerii războiului rece şi se referea implicit la posibilitatea izbucnirii unui al treilea război mondial. Posibilităţile tehnice pentru război, înzestrarea armatelor cu arme de ucidere în masă, combinate cu atrofierea sentimentelor umane provocată de războiul abia încheiat, au ajuns să ameninţe însăşi supravieţuirea umanităţii ca specie. În prima jumătate a secolului XX, conducerile unor state s-au făcut vinovate de moartea a zeci de milioane de oameni şi au comis tentative de exterminare a unor popoare în întregul lor. Dacă aceste tendinţe se vor manifesta şi în secolul XXI, atunci civilizaţia umană riscă să dispară. Sensul afirmaţiei lui Marlaux este că acest risc va putea fi evitat, în ipoteza renaşterii sentimentului religios, care ar implica şi o morală cu valenţe umaniste şi universaliste, o morală a necondiţionatului, şi care ar tempera şi contrabalansa pornirea distructivă, de fapt autodistructivă a omului. Şi Malraux nu este singurul care a făcut un astfel de raţionament. În aceeaşi manieră s-a pronunţat şi Albert Einstein. Întrebat fiind în SUA de către un jurnalist cum vede el un al treilea război mondial, savantul a răspuns că nu ştie cum va arăta al treilea război mondial, dar că este sigur că al patrulea se va purta cu bâte şi pietre. Ideea era că o confruntare militară, care să pună în joc tot armamentul existent, să-l utilizeze în mod real, nu doar ca factor psihologic de descurajare, ar provoca distrugeri de aşa natură încât i-ar arunca pe puţinii supravieţuitori înapoi în preistorie.

Totuşi, o renaştere bruscă și spontană a sentimentului religios la sfârşit de secol XX şi început de secol XXI este o realitate de ordinul evidenţei. Contestarea totalitarismului ateu în statele foste comuniste din Europa centrală a fost complementară cu puternice manifestări de ordin religios, după cum azi contestarea modului de viaţă occidental în statele islamice este una de factură curat religioasă. Moda parastaselor anticomuniste cu soboare de preoţi nu a fost inventată în România în 1990, ci mult mai devreme în Polonia. Faptul poate părea cu atât mai surprinzător, cu cât vine după o diminuare succesivă a rolului pe care îl mai joacă religia în configurarea civilizaţiei europene. În aproximativ două secole s-au produs trei decăderi semnificative. Secolul al XVIII-lea, zis al Luminilor, s-a încheiat cu programul laic, anticlerical şi ateu al Revoluţiei franceze. Secolul al XIX-lea, mai cu seamă în a doua jumătate a sa, a fost secolul pozitivismului, al constituirii ştiinţelor experimentale, al darwinismului în biologie şi al ateismului marxist în ştiinţele sociale. Apoi, prima jumătate a secolului al XX-lea a fost o epocă a ideologiilor, nu a religiei. Ideologia, gândită ca depozitar al adevărului absolut, a fost pusă mai presus decât Revelaţia, iar partidul unic mai presus decât Biserica [3]. Bolşevismul rus şi nazismul german au însemnat ideologii intrinsec ateist-mesianice, de fapt mesianismul în faza sa de parodie, izbăvirea întregii umanităţi fiind operată prin proletariat în cazul leninismului, sau prin rasa pură, în cazul hitlerismului. Războaiele secolului XX nu s-au purtat pentru cauze religioase, pentru locuri sfinte, ci în mod explicit pentru comunizarea proprietăţii, pentru spaţiu vital sau pentru acapararea resurselor de petrol.

Sentimentul religios a renăscut, paradoxal, valorificat fiind în calitate de componentă a specificului naţional de către ţări din centrul şi estul Europei, în cursul schimbărilor politice de după 1990, exact într-un moment istoric caracterizat printr-o reducere dramatică a ponderii paradigmei naţionale în favoarea globalizării. În contextul acestor prefaceri obiective, de profunzime şi de durată, unele naţiuni îşi caută disperat noi elemente identitare, evoluând până la transformarea acestor elemente în motive de confruntare şi cauze de război, cazul fostei Iugoslavii fiind unul relevant în acest sens. Totodată, s-a putut constata o resurecţie a spiritului religios şi la alte civilizaţii, în afara celei creştine.

2. Erodarea din exterior a fundamentelor Creștinismului

Civilizaţia ebraică apare pe scena istoriei în urmă cu aproximativ trei milenii şi jumătate. Religia sa riguros monoteistă conduce triburile de evrei la teritorializarea prin război în „Pământul Făgăduinţei” şi la crearea unui stat tipic teocratic. O religie care părea străinilor, cuceritorilor romani de exemplu, ca fiind de un fanatism și de un formalism excesiv şi de neînţeles. Pedeapsa cu moartea prin lapidare, aplicată cu uşurinţă pentru mărunte dispute pe probleme de terminologie şi de cult, pentru „blasfemie” sau pentru încălcarea interdicţiilor din ziua de sărbătoare, părea de asemenea excesivă, ocupantul roman luând dreptul Sanhedrinului de a judeca procese în care se punea problema pedepsei capitale („Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni”, au zis membrii sanhedrinului către Pilat, vezi Ioan XVIII, 31), astfel încât, atunci când la Ierusalim apare un straniu profet din Galileea acuzat de blasfemie, acesta a trebuit să fie judecat şi condamnat la moarte de către guvernatorul roman, la presiunea plebei manipulate. Totuşi, cu tot formalismul său, acest cult a pătruns atât de adânc în fiinţa poporului evreu, încât i-a asigurat o supravieţuire miraculoasă în diaspora timp de aproape două milenii. Iudaismul este astăzi probabil singura civilizaţie vie până în prezent, dintre cele care au existat în mileniul al II-lea înainte de Hristos. Înfloritoarele civilizaţii de odinioară din Orientul Mijlociu, contemporane cu Moise (sec. XIV î. H.), Babilonia, Fenicia, vechiul Egipt – toate sunt demult praf şi ruine.

Creştinismul este o religie derivată din iudaism, de fapt a fost iniţial o simplă sectă în cadrul iudaismului [4] şi aşa ar fi rămas, dacă nu ar fi existat contribuţia cosmopolitului şi poliglotului evreu cetățen roman Saul din Tars, devenit ulterior Apostolul Pavel, „apostolul neamurilor”. Desigur, se poate vorbi despre un patrimoniu spiritual comun iudeo-creștin dar, pe de altă parte însă, iudaismul şi creştinismul se află într-o puternică şi permanentă divergenţă asupra unui punct esenţial: dacă Mesia a venit deja în lume în urmă cu două mii de ani, sau dacă doar de-abia de acuma ar urma să vină, într-un viitor nedeterminat dar apropiat.

În context, s-a derulat şi o campanie sistematică şi bine disimulată de culpabilizare a bisericilor creştine şi /sau de discreditare a fundamentelor creştinismului, campanie purtată cu mijloace care pot avea un mare impact de public, filme artistice sau scrieri (pretinse) de literatură de ficţiune. În doar câţiva ani, de la începutul acestui secol, a fost lansat pe piaţă filmul Amen, în care preotul catolic german din timpul celui de al doilea război mondial era pus pe picior de egalitate cu ofiţerul SS, a fost scrisă şi tradusă în multe limbi cartea Codul lui Da Vinci, în care întemeietorul religiei creştine era prezentat într-o postură exclusiv umană, ignobilă chiar, s-a pretins că au fost descoperite anumite oseminte, despre care şarlatani patentaţi pretindeau că ar aparţine lui Iisus fiul lui Iosif din Galileea, au fost proferate o seamă de blasfemii prin piese de teatru, încurajate sub pretextul libertăţii de exprimare etc., etc. Reacţia bisericilor şi a laicatului creştin a fost relativ slabă. Mult mai viguroase au fost reacţiile lumii musulmane, faţă de blasfemiile proferate la adresa profetului Mahomed. Să ne imaginăm doar că astfel de lovituri ar fi fost aplicate şi altor întemeietori de religie, lui Moise de exemplu, tot sub pretextul libertății de exprimare, atunci care ar fi fost reacţia mediilor ebraice? S-ar mai fi admis că este vorba de libertatea de exprimare?

Ţinta era, evident, slăbirea creştinismului, din toate ţările şi sub toate aspectele. Ceea ce ar însemna, în opinia unor comentatori avizaţi, o imensă greşeală. Deoarece, aşa după cum a arătat şi Huntington: „Civilizaţia Occidentală ar putea să fie subminată, dacă va fi slăbită componenta sa centrală, creştinismul” [5]. Tentativele de a slăbi creştinismul pot fi eronate şi dintr-un alt punct de vedere. Dacă prin denigrarea creştinismului se are în vedere o diminuare a naţionalismului religios-creştin, acolo unde acesta mai există, de regulă în state foste comuniste cu populaţie ortodoxă, atunci scopul nu va putea fi atins nicidecum, pentru că atacarea fundamentelor creştinismului va avea un efect contrar şi va duce la o escaladare a fundamentalismului religios. Exact acelaşi efect l-a avut şi propaganda ateistă din timpul comunismului. Dacă prin denigrarea creştinismului se caută discreditarea catolicismului, nici acest obiectiv nu va fi atins, pentru că faptul nu face decât să crească la cote înalte resentimentele în sânul clerului şi laicatului catolic.

3. Erodarea din interior a Civilizației creștine contemporane

Mult mai eficiente în sens distructiv și mai nocive sunt însă acțiunile de erodare din interior a fundamentelor civilizației creștine. De exemplu în cultura europeană contemporană, post-modernă și post-creștină, indivizii sunt manipulați cu ușurință ca, în relațiile interpersonale de ordinul sexualităţii, să pună în prim plan componenta hedonistă. Educația permanentă în sensul pervertirii, dusă timp de câteva decenii, a dat roade. În Europa de azi aceste relații se practică având drept scop principal satisfacţia libiduală, mai puţin regenerarea instituţiei familiei sau ideea de sacrament a uniunii bărbat-femeie indusă de religie. Viaţa sexuală, în mentalitatea occidentală de azi, este sustrasă oricărei normativităţi morale sau religioase. Omul occidental postmodern mediu este amoral şi fals religios. Iar în ceea ce priveşte latura juridică, obiectivul lui pare a fi unul singur, obţinerea recunoaşterii uniunii homosexuale ca fiind legală. De la homosexualitatea tolerată, privită ca o chestiune anormală și strict privată, s-a trecut treptat la impunerea ei agresivă, ca alegere normală și ca manifestare publică. Problema este o armă cu două tăişuri. Pe de o parte SUA şi statele europene, din motive de calcul politic, încurajează homosexualitatea şi manifestarea ei publică, deoarece un om rupt de tradiţiile şi de normativitatea moral-religioasă proprie este mai uşor de manipulat. Acesta se va simți total liber și cu adevărat liber, va ajunge la iluzia perfectă a libertății, întrucât este liber să-și aleagă „orientarea” sexuală. Îi ajunge. Individul captiv hedonismului sexual va fi o pradă relativ uşoară pentru manipularea politică circumstanţială şi periodică. Pe de altă parte și pe termen lung însă este de prevăzut că homosexualitatea şi libertinajul în speţă sunt de natură să slăbească grav instituţia familiei tradiţionale şi să conducă la o scădere progresivă a natalităţii, până la o catastrofă a civilizaţiei occidentale.

Din acest punct de vedere, viitorul nu foarte îndepărtat al Europei va fi, demografic vorbind, adjudecat de către musulmanii poligami şi de către micile comunităţi etnice care se vor încăpăţâna să trăiască tradiţionalist creştin, în ipoteza că vor mai supraviețui astfel de comunități. În rest Europa, ipocrită și decrepită, simbolizată prin femeia cu barbă, se va scufunda singură în mocirlă, din cauza propriei sale depravări. Peste tot, lumea musulmană cunoaşte o adevărată explozie demografică. Populaţia islamică a crescut, de la 12% din populaţia globului, cât reprezenta la anul 1900, la aproximativ 20% în anul 2000, în prezent atingând un procent și mai mare, dar imposibil de stabilit cu acribie. Frecvent, în ţările islamice un singur bărbat, împreună cu cele 3 – 4 neveste legitime, formează o singură familie, care poate procrea până la 20 – 30 de copii. Pierderile reprezentate de tinerii morţi în războaie sau în atentate sinucigaşe sunt acoperite şi depăşite cu o repeziciune uimitoare. Astfel că ceea ce nu au reuşit să facă împotriva Europei turcii cu sabia, timp de secole, vor face musulmanii aparent inofensivi, stabiliţi legal în Europa de Vest, cu o sexualitate bine disciplinată moral-religios.

4. Iudaismul aspiră la statutul de religie dominantă pe plan global. Noul Sanhedrin ca interfață între religie și politică

Din punct de vedere istoric [6], Sanhedrinul (de la termenul grecesc syn he-drion – „a fi așezați împreună”, respectiv Consiliu) a fost o formă de guvernământ specifică a vechilor evrei, un organism colectiv de conducere în Israel, în principal cu atribuții religioase și juridice, un fel de Tribunal. Sanhedrinul central din Ierusalim, care funcționa ca o Curte Supremă de Justiție, era format din 71 de rabini, iar cele mai mici, din cetățile mai importante, din 23 de mebri. În perioada celui de al Doilea Templu, Marele Sanhedrin din Ierusalim se întrunea zilnic, cu excepția sărbătorilor și a zilelor de sâmbătă, și își avea sediul într-o clădire anexă a Tempului. Atribuțiile concrete ale Sanhedrinului priveau: reprezentarea în raport cu autoritățile imperiale romane, numirea judecătorilor în toată țara lui Israel, stabilirea calendarului, emiterea de acte normative cu privire la puritate, la strângerea recoltei, la zeciuală, la anul sabbatic, pronunțarea divorțului, trimiterea de emisari către comunitățile din diasporă, stabilirea impozitelor și a modalităților de colectare.

După distrugerea celui de al Doilea Templu, Sanhedrinul și-a mutat sediul în mai multe cetăți din Galilea, apoi din cauza persecuțiilor romane a renunțat la denumirea de Sanhedrin, funcționând ca o școală, în cele din urmă fiind desființat explicit prin decret imperial în anul 358 după Hristos. De atunci nu a mai existat un Sanhedrin cu o autoritate universal recunoscută. Au existat în istorie, în Evul Mediu și în modernitate, mai multe încercări de reînviere a instituției Sanhedrinului, dar acestea nu s-a bucurat de succes.

Ultima dintre acestea, cu adevărat interesantă și importantă, a avut loc în contemporaneitate. În octombrie 2004, un grup de rabini reprezentând diverse comunități ortodoxe din Israel, au au efectuat o ceremonie religioasă în orașul Tiberias, pe tărmul Mării Galileii, unde se presupune că s-ar fi aflat ultimul sediu al Sanhedrinului antic [7]. Aceștia au susținut, cu acea ocazie, că au pus bazele renașterii vechiul Sanhedrin, după principiile enunțate de către renumitul învățat medieval Moise Maimonides (1135-1204). Tentativa este controversată și este dezbătută în prezent în cadrul diferitelor comunități evreiești. Este o inițiativă relativ bine organizată, iar Noul Sanhedrin are deja o serie de obiective clar definite și niște organisme de lucru.

În cadrul Sanhedrinului renăscut există o Asociație numită „Mikdash Educational Center”, condusă de rabinul Hillel Weiss, care inițiază reconstruirea vechiului Templu din Ierusalim [8], Cel de al Treila Templu, și strânge deja fonduri în acest sens, cu cele mai neobișnuite mijloace (între altele a bătut o monedă de argint de 9,5 gr, cu chipul regelui persan Cyrus din antichitate, eliberator al evreilor din captivitatea babiloniană, și cu chipul lui Donald Trump, președintele SUA de azi). Actualul Sanhedrin nu a ezitat să ceară bani inclusiv de la creștini, precum și de la națiunile arabe bogate, în numele vechii lor înrudiri legendare, trimițându-le o scrisoare redactată în ebraică, engleză și arabă în acest scop. Iată un scurt fragment din această Scrisoare: „Dragi frați, fii distinși ai lui Ismael, mare națiune arabă! Cu ajutorul milostiv al Mântuitorului lui Israel, Creatorul lumii, declarăm că pașii lui Mesia se aud în mod evident și că a venit vremea să reconstruim Templul de pe muntele Moria, în Ierusalim, în vechiul său loc. Noi, evreii care susținem reconstruirea Templului, facem cerere către cei onorabili, care au fost numiți de către popor, să aducă făgăduințe și daruri în Templu, așa cum a profețit profetul Isaia” [9].

Însă ideea renașterii Sanhedrinului nu este deloc simplă și este contestată chiar din interior. Se pune problema: după ce criterii se vor alege cei 71 de membri, având în vedere că Sanhedrinul va dispune de o putere religioasă uriașă și de o influență juridică și politică considerabile. Din momentul în care cei 71 de membri ai Sanhedrinului sunt nominalizați ca un fel de sindicat de inițiativă, personalitățile rabinice rămase pe dinafara acestui prim cerc de 71 vor contesta legalitatea sau împrejurările constituirii noului Sanhedrin. Una dintre aceste personalități a scris deja următoarele: „În ultimul an, am auzit mai multe persoane referindu-se la presupusa renaștere a unui Sanhedrin modern. Unii chiar au confundat sistemul religios al Israelului cu faptul că este un nou Sanhedrin, ceea ce nu este. În schimb, există un grup de evrei ortodocși care încearcă să restabilească vechiul Sanhedrin. Dar au ei autoritatea să decidă pur și simplu că sunt guvernământul Sanhedrin? Desigur că nu! Ei nu au nici o autoritate judiciară. Prin acest standard, orice grup de 23 sau 71 de evrei ar putea pretinde că sunt noul Sanhedrin” [10]. S-ar putea ca numai o intervenție fermă și categorică din partea statului Israel, respectiv recunoașterea de către stat a unei anumite componențe a grupului de 71, să scoată lucrurile din încurcătură, să fie decisivă – și atunci va fi clară o fundamentare politică a instituției, iar Sanhedrinul va avea de jucat un rol politic internațional deosebit de important.
Pe de altă parte, o instituție cu atribuții de anvergură internațională, precum este noul Sanhedrin are nevoie și de o recunoaștere internațională, ceea ce grupul de rabini autodeclarați Sanhedrin au început să caute. În ultima zi a Sărbătorii de Hanuka din acest an, după calendarul creștin anul 2018, deci pe data de 10 decembrie 2018, Sanhedrinului a invitat reprezentanți ai 70 de popoare ale lumii (cifră simbolică, care ar constitui un fel de „cvorum” de recunoaștere la nivel mondial) să se alăture Noului Sanhedrin în rugăciune. Din partea unor popoare au existat reprezentanți care au participat la ceremonie la Ierusalim, iar în alte cazuri au existat emisari ai Sanhedrinului care s-a deplasat la fața locului, în diferite țări creștine, unde au reușit să convingă episcopi să participe alături de evrei la Sărbătoarea de Hanuka.

La Ierusalim, punctul culminant a avut loc atunci când reprezentanți străini au urcat pe o scenă, pentru a semna public și solemn un acord cu Sanhedrinul [11]. Prin semnarea acestui acord națiunile respective, prin reprezentanții lor, au recunoscut gruparea în cauză ca fiind Sanhedrin și încă au mai recunoscut că „au răspuns unei chemări din partea Sinedriului lui Israel ca să însoțească poporul lui Yahve, în vederea reînființării Templului din Ierusalim ca o Casă de Rugăciune pentru toate neamurile (națiunile) lumii, așa cum acest lucru este profețit în Biblie”. În afară de Ierusalim, acest act al piesei a fost jucat și în afara Israelului, în diferite țări de religie predominant creștină. De exemplu în România, la Iași, la sărbătoarea Hanuka din 3 decembrie 2018, alături de rabinul venit de la Ierusalim Iosif Wasserman, au mai fost invitați și au participat ÎPS Teofan, Mitropolitul Ortodox al Moldovei și Bucovinei, precum și Arhiepiscopul romano-catolic de Iași ÎPS Petru Gherghel. În alocuțiunea ținută cu acest prilej, Î. P. S. Petru Gherghel a binevoit să îi numească pe evrei „frații noștri mai mari” [12], cam așa cum, pe vremea lui Stalin, sovieticii erau numiți de către activiștii locali din țările satelite URSS „frați mai mari”.

Evident faptul că evreii, prin liderii lor religioși, caută prietenia cu creștinii nu este în sine deloc un lucru rău, ci dimpotrivă, poate fi benefic pentru ambele părți, dar tendința aceasta se confruntă cu o problemă. Problema pentru un Sanhedrin care caută să obțină recunoaștere și donații de la creștini și de la musulmani pentru reconstrucția celui de al Treilea Templu la Ierusalim, este: cum se raportează acesta la întrebarea dacă Yeshua (Iisus Christos) este Mesia sau nu, respectiv dacă Mahomed este cel mai important profet al Dumnezeului unic sau nu? Cei care cred că Yeshua este Mesia (creștinii), cum vor putea fi acceptați să participe activ la ritualul iudaic? Sau, cu alte cuvinte, cum este posibil un altfel de ecumenism, sub conducere iudaică, în cadrul căruia să poată fi acceptați și creștini, precum și popoare de alte religii? Problema a fost rezolvată în stil talmudic, printr-un distinguo.

5. Înaltul Consiliu al Fiilor lui Noe

Un Departament din cadrul Sanhedrinului reînviat, alcătuit dintr-un număr de șapte mari rabini, se numește Înaltul Consiliu al Noahizilor (Fiii lui Noe) și a rezolvat problema în felul următor. A elaborat și dat publicității, la Ierusalim pe 10 decembrie 2018, o „Declarație către toate popoarele lumii”, în care popoarele sunt chemate să vină la Ierusalim ca să venereze Dumnezeul Vechiului Testament în ritualul mozaic și, concomitent, să transfere toată puterea religioasă, politică și juridică a lumii la Ierusalim, unde se propune înființarea unei organizații mondiale de gen ONU, dar pe fundamente biblice, precum și a unei Curți de Justiție mondiale după modelul celei de la Haga [13]. Momentan, problema recunoașterii lui Yeshua ca Mesia este reinterpretată și apoi pusă între paranteze. Mai importante sunt condițiile obligatorii pe care trebuie să le întrunească ne-evreii pentru a participa la ritul mozaic împreună cu evreii, anume respectarea Celor Șapte Porunci ale lui Noe.

Aceste șapte porunci ale lui Noe sunt: (1) Shefichat damim  – Să nu ucizi. (2) Gezel – Să nu furi. (3) Avodah zarah – Să nu te închini la idoli (dumnezei falși). (4) Gilui arayot – Să nu fii imoral sexual (angajat în incest, sodomie, bestialitate, castrare și adulter). (5) Birkat Hashem – Să nu iei numele lui Dumnezeu în deșert. (6) Dinim – Să respecți legile (să ai Curți de Justiție și Justiția să fie aplicată în mod corect). (7) Ever Min HaChai – Nu mânca o parte a unui animal viu.  Prin urmare, oricine primește toate aceste șapte reguli în mod solemn în fața unei curți rabinice are un statut special în iudaism. Chiar dacă nu sunt evrei, ei au intrat într-un „parteneriat deplin” cu evreii în serviciul lui Dumnezeu și pot sluji la Templu împreună cu evreii.

În Declarația Consiliului Fiilor lui Noe [14] se spune, între altele: „Numele Israel, prin care Iacov a fost chemat și toți urmașii săi după el, indică legătura poporului Israel cu Creatorul și această legătură este întărită și prin cântatul Cântului lui Dumnezeu, care se realizează prin Cartea Psalmilor. Scopul cel mai înalt al cântecului este să laude pe Creator […].
1. Toată omenirea trebuie să se pregătească pentru ziua în care Domnul va împărăți în Sion, când popoarele vor face pelerinaje la Ierusalim pentru a lua parte la slujirea din Templu.
2. Învățații ne spun că lumea se sprijină pe trei stâlpi. Pe Tora, pe slujirea la Templu și pe faptele bune ale dragostei. Fără slujirea la Templu, lumea e ca un tron care stă pe două picioare.
3.  Suntem foarte aproape de ziua pe care profeții lui Israel au anunțat-o, în care Dumnezeul lumii, Creatorul a toate, va fi chemat de către lume cu numele Dumnezeului lui Israel, deoarece numai Israel a rămas atașat de El.
4. Omenirea a creat religii precum creștinismul și islamul ca instrumente de-a lungul istoriei pentru a apropia omenirea de această zi, când toată lumea Îl va recunoaște pe Dumnezeul lumii descoperit pe Muntele Sinai.
5. Chemarea lui Dumnezeu de a întoarce poporul Său în țara Sa va demonstra că credința unor națiuni că Israel a fost în exil ca pedeapsă este greșită. Exilul a existat doar pentru ca Israel să servească drept exemplu popoarelor de slujire a lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi fost exilul, Mahomed nu l-ar fi cunoscut pe Dumnezeu și ar fi fost idolatru ca și ceilalți frați ai săi. Dacă nu ar fi fost evrei în Roma, aceștia ar fi rămas idolatri până astăzi. Tora a fost tradusă în greacă și popoarele au copiat cuvântul lui Dumnezeu pentru că existau evrei în exilul egiptean.
6. A venit momentul ca poporul Creatorului să revină în țara sa, iar de aici lumina să se răspândească în întreaga lume. Iar când o vom merita, când Templul va fi restaurat și construit pe locul său, atunci toate popoarele vor realiza și mai mult că a venit momentul să I se închine lui Dumnezeu. Criza religiei de astăzi este o pregătire pentru adevărata adorare a lui Dumnezeu.
7. În concluzie, oricine dorește să ne însoțească, să ne fie partener în slujirea lui Dumnezeu și să aibă legături cu poporul nostru, trebuie să creadă în Dumnezeul descoperit pe Sinai și să fie ca poporul lui Israel, care a fost prezent acolo, și a rămas până astăzi prezent. Vedem lucrarea lui Dumnezeu clar în minunea creării statului Israel, care a renăscut la două mii de ani după distrugerea sa. Tuturor celor ce ne însoțesc le revine sarcina să încerce tot posibilul pentru a răspândi credința potrivit profeților, așa cum evreii au păstrat și respectat cuvintele acestora, și să prevină răspândirea religiilor făcute de oameni. Cei care fac acest lucru trebuie să îi ajute pe evrei să respecte ceea ce Dumnezeu le-a poruncit. Dumnezeu cere de la evrei mult mai mult, mai mult decât a cerut popoarelor, dat fiind faptul că evreii vor sluji ca preoți ai umanității. Iar celelalte popoare nu ar trebui să încerce să influențeze poporul lui Dumnezeu să accepte religiile lor” [15].

Secretarul Sanhedrinului, Rabinul Dov Stein vorbește chiar despre nevoia de a desființa Organizația Națiunilor Unite, care este depășită de evoluțiile din lumea contemporană și de a o înlocui cu o organizație controlată de un Sanhedrin dispus să colaboreze cu toate națiunile lumii. „Acum trăim într-o perioadă când amenințările sunt globale și nu se limitează la o singură țară. Acest lucru este valabil pentru arme, probleme de mediu și chiar probleme sociale. Soluțiile trebuie să provină dintr-un efort universal. Organizația Națiunilor Unite a eșuat în mandatul său, prin respingerea lui Dumnezeu ca Creator și a Legilor lui Noe ca fiind legi comune tuturor oamenilor […]. Trebuie să reeducăm lumea pentru a aborda aceste probleme. Avem nevoie de o organizație universală care să se întoarcă la Biblie, să reeduce lumea. Aceasta nu este o inițiativă religioasă. Aceasta este o inițiativă națională, cu fiecare națiune care aduce aspectul său special, toate națiunile care se reunesc la Ierusalim, unde a fost creată lumea” [16]. La fel ar sta lucrurile și cu Curtea Internațională de Justiție de la Haga, care ar trebui reconstruită pe principii biblice. Cele mai importante instituții internaționale de azi, cea politică (ONU) și cea juridică (Curtea Internațională de Justiție) ar trebui regândite și mutate la Ierusalim, să funcționeze sub autoritatea Templului.

6. Comentarii la Declarația Consiliului Fiilor lui Noe

(a) Declarația ne arată clar că poporul evreu de azi își asumă explicit o misiune mesianică, pe baza profeților vetero-testamentari, de răspândire în întreaga lume a învățăturii biblice mozaice. Baza se află în profeția lui Isaia: „Poporul care umbla în întuneric a văzut lumină mare și peste cei ce locuiesc în umbra morții lumină va răsări (IX, 2) [17], precum și în capitolul 56 din același profet, care se referă la chemarea tuturor popoarelor la mântuirea adusă de Mesia. (b) Această misiune cheamă toate popoarele la împreună-slujirea Aceluiași Dumnezeu, fără a fi nevoie ca ele să fie convertite la iudaism, în baza respectării poruncilor legii morale a lui Noe [18], fiind de ajuns faptul că Îl recunosc pe Dumnezeul Vechiului Testament ca Dumnezeu adevărat. (c) Tot exilul de două mii de ani al poporului evreu nu a fost, cum se susținea în Evul Mediu creștin, o pedeapsă de la Dumnezeu pentru poporul evreu, ci dimpotrivă o misiune dată acestui popor, de pregătire a popoarelor lumii pentru a accepta adevărata religie. (d) Creștinismul și Islamismul sunt două religii care au fost create în scopul de a pregăti lumea pentru ziua în care mozaismul va fi religia universală a întregii omeniri. Deci, invers față de cum sunt concepute lucrurile în religia creștină: nu Mozaismul este o pregătire a lumii pentru primirea Creștinismului, ci invers. (f) Criza actuală a religiilor este o pregătire pentru adevărata adorare a lui Dumnezeu, pe care o va aduce instaurarea unei religiei Mozaice universale la Ierusalim, pe muntele Sion. Ateismul și materialismul ar putea fi considerate ca pregătitoare pentru noua religie Mozaică, s-ar putea spune chiar că au fost create intenționat, cu scopul de a slăbi celelalte religii, în așa fel încât popoarele să fie pregătite pentru a primi o nouă spiritualitate. (g) Rabinii evrei vor fi viitorii preoți ai întregii umanități. Cheltuielile legate de întreținerea lor, a Templului, a Sanhedrinului cu departamentele sale și cu instituțiile subordonate vor cădea în sarcina tuturor națiunilor care vor respecta poruncile lui Noe.
Prin urmare, de aici înainte problema ecumenismului se va pune altfel. Până acuma se vorbea de ecumenism ca despre un ideal de unire a tuturor creștinilor. Acuma, prin recenta Declarație a Sanhedrinului din 10 decembrie 2018, toți creștinii sunt invitați să participe la cultul restaurat al celui de-al Treilea Templu, ca în adevăratul ecumenism, în calitate de parteneri ai evreilor care se închină Aceluiași Dumnezeu unic, revelat pe Muntele Sinai. În consecință, ce viitor ar putea să mai aibă Creștinismul? Sau problema ar putea fi pusă altfel: cum este posibilă împăcarea tuturor, evrei și neevrei, în ideea mesianică? Deocamdată, răspunsul este negativ, atâta timp cât evreii și creștinii înțeleg prin Mesia lucruri diferite [19]. Dar este posibilă oare o reducere a divergențelor și o apropiere a pozițiilor, până la ajungerea la un numitor comun? Se pot oare construi punți de legătură între Iudaism și Creștinism, fără a fi însă compromisă Evanghelia? Și dacă da, cum anume?

Prof. Univ. Dr. Nicolae IUGA

Foto: Miya Kosei

[1] Nicolae Iuga, Cauzalitate emergentă în Filosofia istoriei, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2008.

[2] Idem, p. 62.

[3]  Nicolae Iuga, Bisericile creştine tradiţionale spre o Etică globală, Ed. Grinta, Cluj, 2006, p. 53.

[4] Mircea Eliade, Istoria credinţelor și ideilor religioase, vol. II, ESE, Bucureşti, 1986, p. 328.

[5] S.P. Huntington, Ciocnirea civilizaţiilor, Ed. Antet, Bucureşti, 1999, p. 453.

[6] https://en.wikipedia.org/wiki/Sanhedrin

[7] https://israelnews.arutzsheva

[8] http://en.hamikdash.org.il/about/we-need-your-support/the-70-years-israel-redemption-temple-coin

[9]  https://kehilanews.com/2018/09/22/the-sanhedrin-seduction-and-third-temple-temptations-a-warning-to-christians

[10] https://kehilanews.com/2018/09/22/the-sanhedrin-seduction-and-third-temple-temptations-a-warning-to-christians

[11] https://kehilanews.com/2018/09/22/the-sanhedrin-seduction-and-third-temple-temptations-a-warning-to-christians

[12] https://www.marturisireaortodoxa.ro/printul-bisericii-mitropolitul-teofan-incurajat-sa-participe-la-implinirea-idealului-religios-al-mozaismului

[13] http://www.israelnationalnews.com/News/News.aspx/90646

[14] Adam Eliahu Berkowitz în:  https://www.breakingisraelnews.com/117830/70-nations-hanukkah-altar-third-temple

[15] https://www.marturisireaortodoxa.ro/printul-bisericii-mitropolitul-teofan-incurajat-sa-participe-la-implinirea-idealului-religios-al-mozaismului Traducerea în limba română a Declarației a fost preluată după administratorul acestui site, Mihai-Silviu Chrilă.

[16] https://www.breakingisraelnews.com/116619/sanhedrin-jerusalem-mayor-temple

[17] După Tora, Ed. 2004, Londra.

[18] Mihai-Silviu Chirilă în: https://www.marturisireaortodoxa.ro/printul-bisericii-mitropolitul-teofan-incurajat-sa-participe-la-implinirea-idealului-religios-al-mozaismului

[19] https://kehilanews.com/2018/09/22/the-sanhedrin-seduction-and-third-temple-temptations-a-warning-to-christians

Să fim serioși și realiști,
de Palatul Cultural nu are nevoie orașul
de Școala de Muzică nu are nevoie orașul
de Sala Studio nu are nevoie orașul
de Construcția cea nouă de lângă Sala Polivalentă nu are nevoie orașul
de cea mai veche Construcție din oraș nu a avut nevoie orașul
de Parcul Dendrologic nu are nevoie orașul
de Parcul Central nu are nevoie orașul
de Stadionul Mic nu are nevoie orașul
de un petec de Verdeață nu are nevoie orașul
de un petec de Umbră nu are nevoie orașul
de Podul de la Grădina Morii nu are nevoie orașul
de Serpentinele de pe Solovan nu are nevoie orașul
de Inițialele orașului de pe Deal nu are nevoie orașul
de Toaletă publică nu are nevoie orașul
de Casa de Bătrâni nu are nevoie orașul
de Blocuri Reabilitate Termic nu are nevoie orașul
de Stație de Tratare a apei și Puțuri aferente nu are nevoie orașul
de Multe Altele Nu Are Nevoie Orașul SIGHET.
SE PUNE ÎNTREBAREA FIREASCĂ: DE CE AR AVEA NEVOIE ORAȘUL SIGHET DE FESTIVALUL DE DATINI ȘI OBICEIURI LAICE DE IARNĂ CARE SĂ FIE DE TALIE INTERNAȚIONALĂ, CARE ATRAGE TURIȘTI ȘI CARE E BENEFIC
PENTRU TOT ORAȘUL?!

Attila CSIK

În fața Primăriei Sighetu Marmației, joi, 27 decembrie 2018, s-a desfășurat parada Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă ”Marmația”, ediția a 50-a. Foarte mulți spectatori, majoritatea localnici,  s-au înghesuit pe trotuarele din zona în care oficialitățile (prefect, primar, consilieri etc) au monitorizat cu răbdare trecerea formațiilor prezente în festival. Din păcate, un număr nu foarte mare de grupuri folclorice (aproximativ 28), dintre care am remarcat invitați din Ucraina și județele Neamț, Suceava, Gorj, au avut parte de o vreme…. mocănească.

La ediția cu numărul 50, ne-am fi așteptat să fi fost invitate cel puțin 50 de formații și ansambluri, iar gradul de spectaculozitate să fie mult mai mare. Ne-au atras atenția, punctual, câteva grupuri, câteva chipuri frumoase de coconi și interesul spectatorilor care-și utilizau la maxim telefoanele mobile.

A fost bifată și această ediție (culmea, desfășurată în anul Centenarului!), la fel de gri ca și vremea cu care ne-a dăruit de sus… Domnul.

Salut, Sighet!