Senzațional! Azi, 16 decembrie 2018, sub povara zăpezii, Moșul a fost luat pe nepregătite… a îngenuncheat în fața naturii… Doamne-ajută să ieșim cu bine din iarnă!

Salut… iarna!

Duminică, 16 decembrie 2018, de la orele 19.00, Corul „Cristos Rege”, dirijat de doamna profesor Rodica Gheorghiu, susține tradiționalul concert de colinde la Biserica Greco-Catolică din Sighet.

Suntem așteptați cu drag pentru a ne apropia sufletește de marele moment al NAȘTERII MÂNTUITORULUI!

În anii 1942-1943, administraţia horthistă a ridicat un număr de 29 de clădiri publice în Sighet, printre acestea aflându-se şi sediul cu două etaje al jandarmilor („cazarma cendorilor”, cum era cunoscută de către populaţia locală) de care a fost alipită locuinţa de serviciu a primarului (corpul mai scund, din dreapta).

Cazarma a fost înălţată pe locul fostei movile a Calvariei din cimitirul romano-catolic, care a fost rasă de pe faţa pământului cu acest prilej, pământul acesteia fiind utilizat ca umplutură a primului dig construit pe malul Izei, la Grădina Morii.

După război, clădirea a devenit Policlinică a Spitalului Orăşenesc, azi fiind cunoscută sub numele de „Policlinica Veche”, clădire cvasi-abandonată şi aflată într-un stadiu avansat de degradare.

Teofil IVANCIUC

Galerie foto: Sebastiana JOICALIUC

Evenimentul caritabil ”Suflet bun, dăruiește de Crăciun”, ediția a VIII-a, a demarat oficial vineri, 14 decembrie 2018, la Liceul Tehnologic Forestier din Sighetu Marmației în prezența profesorilor și elevilor noștri dar și a unor invitați.

Evenimentul cuprinde trei etape, în prima parte, participanții au admirat „Expoziția de ornamente/ decorațiuni inedite de Crăciun”! Ornamentele au fost confecționate de către elevii Liceului Tehnologic Forestier sub îndrumarea dascălilor organizatori, în zilele anterioare. Toate obiectele handmade au fost prezentate participanților și vândute, iar alături de donațiile ce s-au făcut și se vor face, se vor achiziționa dulciuri și îmbrăcăminte, cadouri pentru copiii de la o casă de tip familial din Sighet.

Partea a doua a proiectului – eveniment a adus bucuria colindului: „Noi umblăm să colindăm!” Elevii din Ansamblul Folcloric ”Flori de Maramureș” au colindat și au prezentat obiceiuri tradiționale specifice sărbătorii Crăciunului din zona noastră iar colegii lor din trupa ”Scenic dreamears” au susținut un recital de colinde în limbile engleză și franceză.

Elevii din clasele cu profil Turism au amenajat un stand cu produse tradiționale pentru toți colindătorii, aceștia fiind reale gazde primitoare.

Ultima parte a proiectului, va desăvârși colindul sufletelor caritabile. ”Dăruind vom dobândi”!… spunem noi, doar e Crăciunul! Astfel că Luni, 17 Decembrie 2018, elevii implicați vor continua colindul și vor dărui celor care îi așteaptă, pachetele cadou.

Indiscutabil, elevii și profesorii de la Liceul Tehnologic Forestier din Sighet știu să aducă zâmbetul în sufletul și-n casa celor ce apreciază colindul sincer, oferit cu tot dragul.

Prof. Maria Roman
Liceul Tehnologic Forestier

După 5 ani de refugiu și un drum greu și lung de întoarcere, în decembrie 1945 am ajuns din nou la Sighet, orașul nostru pe care-l părăsisem în 1940 în conjunctura dramatică a cedării Ardealului de nord.

Cum arăta orașul în ’45 față de cel pe care-l părăsisem în ’40 ? Fiind doar de șapte ani la plecare, amintirile mele erau puțin conturate, deci o comparație riguroasă nu puteam face. Totul era marcat de sărăcia de după război și semnele comunismului incipient. Am observat totuși existența unor clădiri noi pe care autoritățile maghiare le-au construit în anii de ocupație pentru funcționarii și muncitorii forestieri precum și eleganta clădire de la Grădina Morii (actualul hotel Marmația/ Grădina Morii).

Am observat însă o realitate mult mai dramatică – dispariția populației evreiești (cu excepția unui grup mai puțin numeros care s-a reconstituit din supraviețuitorii lagărelor de concentrare naziste). Bunica mea de pe Mociar cunoștea bine mai multe familii de evrei cărora le vindea zilnic lapte la domiciliu. Mi-a spus cum fuseseră masați în ghetto și apoi deportați.

Vecinul nostru de la Cămara (unde locuisem în ’40), domnul Gavaller, comerciant prosper înainte de război, se plimba singur și trist prin oraș. Mă uitam la el de la distanță… știam că din toată familia (părinții, soția și cele două fiice) doar el s-a întors de la Auschwitz. Fiica lui, Edith (eu îi spuneam Edita), fusese colegă de grădiniță cu mine. Aș fi vrut să-l întreb ce s-a întâmplat cu ea, dar n-am îndrăznit… mi-era frică de răspuns…

Mulți din copiii evreilor întorși din lagăre aveau să fie mai târziu elevii mei la Liceul “Dragoș Vodă”, pentru ca apoi, imensa majoritate să plece cu familiile spre Israel, S.U.A. sau în alte părți. Aveau să revină însă, în număr mare, la întâlnirile de 30, 40, 50 de ani… și să-și exprime, fără excepție, respectul și recunoștința față de profesorii sigheteni și față de învățământul românesc în general. Și bucuria mea a fost mare de fiecare dată…

Prof. Aurelia VIȘOVAN

O seamă de cuvinte din latina vulgară fosilizate în graiul arhaic maramureșean

Cu privire la apariția creștinismului la români, în planul ipotezelor cred că putem accepta, fără prea mari rezerve, următoarele principii stabilite de mai multă vreme de către istoricii Bisericii: (1) Poporul român s-a creștinat în primele veacuri, primind mai întâi revelația divină în limba latină zisă Vulgata, transmisă prin păturile de jos ale societății, soldați, negustori, sclavi sau funcționari ai administrației imperiale; (2) Limba slavonă a devenit limbă de cult la românii nord-dunăreni mult mai târziu, în chip fortuit, după așezarea unor populații slave la sud de Dunăre și închegarea unor organizări politice și militare ale acestora, populații slave care au primit mai târziu religia creștină (în secolele IX – X). În acest interval de aproximativ șapte veacuri, dintre secolele III – X, protoromânii (sau vlahii, cum mai erau numiți), au avut o limbă de origine latină și a fortiori o formă de viață religioasă creștină bazată pe aceasta; (3) Românii au avut o continuitate de viețuire pe teritoriul vechii Dacii până în nordul provinciei, la izvoarele Tisei. Pentru primul mileniu de după Christos în care, după cum spun unii istorici, documentele scrise tac, avem altfel de documente care vorbesc, avem documentele vii ale limbii vorbite, o limbă cu un substrat evident latin. De notat că, din punct de vedere cantitativ, avem mai multe acoperiri în arhaismele limbii române de azi din limba latină vulgară, în care a fost tradusă Biblia, decât din limba latină literară.

Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere faptul că, în afară de tăblița votivă de la Biertan (județul Sbiu) din secolul al IV-lea d. H., inscripționată în limba latină cu celebra: ego zenovivs votvm posvi, noi avem și o serie de arhaisme (și totdată regionalisme) maramureșene de origine latină, deci din extremitatea nordică a arealului românesc, arhaisme care sunt de fapt latinisme fosilizate și păstrate intacte în straturile profunde ale limbii, multe dintre acestea regăsindu-se ca atare în textul Vulgatei. De unde ne vin aceste cuvinte? Au fost preluate din limba Cărții sfinte, care a picurat zilnic în urechea omului neștiutor de carte? Sau provin din alte surse, de natură laică și accidentală? Noi am selectat aici doar câteva astfel de arhaisme, performate în Maramureș de către oamenii în vârstă până în urmă cu trei-patru decenii, cuvinte care se află și în Biblia Sacra Vulgata, așa cum a fost Cartea tradusă din greacă în latină de către Sf. Ieronim, pe la sfârșitul sec. al IV-lea după Christos.

Aierlea – altundeva; a merge în alt loc, a fi în altă parte. A grăi aierlea – a grăi în altă lature, a vorbi fără sens, a buigui, a aiura, a delira. În latină: alius – altul; aliunde – din altă parte. Iar în limba-soră franceză îl avem pe ailleurs exact cu același sens. În Evanghelia după Ioan: „Adevărat, adevărat zic vouă: cine nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe altundeva, acela este fur și tâlhar” (X, 1). În Biblia Sacra Vulgata: „Amen amen dico vobis qui non intrat per ostium in ovile ovium sed ascendit aliunde ille fur este et latro”.

A dehonosta – a dezonora, a prejudicia onoarea, cinstea cuiva; a calomnia (arhaism performat până în urmă cu câteva decenii pe cursul superior al Văii Izei). În latină: honestas – onoare, cinste, bun nume, iar termenul negat, opusul: dehonesto – însemnând dimpotrivă a dezonora, a înjosi. Normal, termenul de onoare nu era curent în graiul vechi țărănesc, dar se găsește în Noul Testament, Sf. Apostol Pavel folosindu-l de mai multe ori în Epistolele sale (de ex. Rom. IX, 21; II Timotei, II, 20). În Epistola către Romani, Apostolul Pavel scrie: „Sau nu are olarul putere peste lutul lui, ca din aceeași frământătură să facă un vas de cinste, iar altul de necinste?” (Rom., IX, 21). În Biblia Sacra Vulgata: „An non habet potestatem figulus luti ex eadem massa facere aliud quidem vas in honorem aliud vero in contumeliam?”.

Blem – a merge, la imperativ (de exemplu: „Noa, amu blem acasă!”. Sau: „Frunză verde de arin / Blem la crâșmă să bem zin” etc.). În latină: ambulare – a umbla. În Evanghelia după Ioan (V, 8), Iisus Christos zice slăbănogului de la scăldătoarea Betesda: „Ridică-te, ia-ți patul tău și umblă!” (In., V, 8). În Biblia Sacra Vulgata: „Surge, tolle grabattum et ambula!”.

Bucin – instrument muzical de suflat de mari dimensiuni, folosit de către păcurari la stână; trâmbită. În latină: bucina – trompetă, goarnă, trâmbiță. Când au început să apară autocamioanele și automobilele în Maramureș, oamenii bătrâni nu ziceau despre acestea că au claxonat, ci că „au bucinat”. Pe Valea Izei, la hotarul dintre Săliște și Săcel, spre sud, se află un deal înalt despădurit, de pe care există o foarte bună vizibilitate de-a lugul văii până departe și unde se poate improviza un bun post de observație, iar acest deal se numește „Gruiul Bucinilor”. Se vede treaba că de acolo se dădea alarma în vreme de primejdie sau de venire a altor neamuri asupra noastră. În Vechiul Testament, acolo unde este descris asediul Ierihonului, se spune: „Șapte preoți să poarte înaintea chivotului șapte trâmbițe din corn de berbec” ( Iosua, VI, 4). În Biblia Sacra Vulgata: „Septimo autem die sacerdotes tollant septem bucinas quarum usus est in iobeleo et praecedant arcam foederis”.

Cot, plural Coți – unitate de măsură pentru lungime, aproximativ 65 cm. În latină: cubitus – cot. Se măsura trecând o frânghie din mijlocul palmei pe la îndărătul cotului și înapoi în palmă, în lungul osului principal al antebrațului, numit în cărțile de anatomie cubitus. În Evanghelia după Luca este scris: „Și cine dintre voi, purtându-și de grijă, poate să adauge staturii sale un cot?” (Lc., XII, 25). În Biblia Sacra Vulgata: „qui autem vestrum cogitando potest adicere ad staturam suam cubitum unum”?.

Frămbdie – sfoară mai groasă de lână colorată, de regulă terminată cu mici ciucuri, cu care femeile își legau pânzătură sau zadia pe talie. În latină: fimbria – ciucure. Iisus Christos, atunci când descrie comportamentul fariseilor, spune: „Toate faptele lor le fac ca să fie priviți de către oameni, căci își lățesc filacteriile și își măresc ciucurii de pe poale” (Mt., XXIII, 5). În Biblia Sacra Vulgata: „Omnia vero opera sua faciunt ut videantur ab hominibus dilatant enim phylacteria sua et magnificant fimbrias”.

Fugău – fugar, pribeag, om care fuge de stăpânire și se ascunde în pădure. Și a zis Cain către Dumnezeu: „Rătăcitor voi fi eu și fugar pe pământ” (Fac. IV, 14). În Biblia Sacra Vulgata: „Ego vagus et profugus in terra”.

Iască – Ciupercă parazită care crește pe trunchiul copacilor, văcălie. În vechime era folosită ca aliment și medicament. În stare uscată, era folosită la aprinderea focului, iasca se aprindea de la scânteile ce săreau la lovirea unei bucăți de cremene cu un amnar de oțel. În latină: esca – hrană, momeală pentru vânat. Încă din primul capitol al Cărții Facerii, Dumnezeu le-a zis primilor oameni de pe pământ: „Iată, vă dau toată iarba ce face sămânță de pe toată fața pământului și tot pomul ce are rod cu sămânță în el. Acestea vor fi hrana voastră” (Fac. I, 29). În Biblia Sacra Vulgata: „Ecce dedit vobis omnem herbam adferentem semen super terram et universa ligna quae habent in semet ipsis sementem generis sui sint vobis in escam”.

Jămânări – frați gemeni, termen folosit nu doar pentru oameni, ci și pentru vitele casei, pentru iezii și mieii gemeni etc. În latină: geminus – gemeni. Cu privire la copii: „Și i-a venit Rebecăi vremea să nască și iată erau în pântecele ei doi gemeni” (Fac., XXV, 24). În Biblia Sacra Vulgata:  „Iam tempus pariendi venerat et ecce gemini in utero repperti sunt”.

Lăut – Spălat, curat. În duminici și la sărbătorile mari, omul era lăut (spălat pe tot corpul) și cu hainele schimbate. În latină: lavatum, lautum: – spălat. Este un fapt notoriu că evreii practicau spălatul pe mâini, din motive simultan igenice și rituale. Evanghelia după Marcu ne spune: „fariseii și toți iudeii, dacă nu își spală mâinile nu mănâncă”  (Mc., VII, 3).  În Biblia Sacra Vulgata: „Pharisaei enim et omnes Iuidaei nisi crebro lavent non manducant”.

Mas – a rămâne de mas peste noapte, a fi găzduit pentru o noapte undeva. De unde: masalău – locul unde dorm vitele pentru o vreme mai scurtă, staul. În latină: manere – a rămâne; mansio – oprire; iar mansit – a rămâne pentru mai multă vreme. În Vechiul Testament ni se spune ce a făcut Lot în Sodoma, atunci când au venit îngerii. Anume i-a rugat să rămână de mas la el peste noapte: „Stapânii mei, abateți-vă pe la casa slugii voastre ca să rămâneți aici peste noapte” (Fac., XIX, 2).  În Biblia Sacra Vulgata: „Domini, declinate in domum pueri vestri et manete ibi”.  Iar după ce Lot a fost scos din Sodoma, „A ieșit Lot din Țoar și s-a așezat în munte și a locuit într-o peșteră, împreună cu cele două fete ale sale” (Fac., XIX, 30). În Biblia Sacra Vulgata: „Ascenditque Lot de Segor et mansit in monte duae quoque filiae eius cum eo et mansit in spelunca ipse et duae filiae eius”.

Mur – zid de piatră. Fundația vechilor case de lemn din Maramureș era făcută din piatră de râu și se numea mur, iar mortarul cu care erau prinse pietrele se numea muruială. În latină: murus – zid. În Vechiul Testament, întâmplările legate de scăparea spionilor evrei din cetatea Ierihonului este relatată astfel: Rahab „le-a dat drumul cu o frânghie pe fereastră, căci casa ei era în zidul cetății și ea locuia chiar deasupra zidului” (Iosua Navi, II, 15). În Biblia Sacra Vulgata: „Dimisit ergo eum per funem de fenestra domus enim eius herebat muro”.  Sau, în Epistola a doua către Corinteni, Sf. Apostol Pavel își narează peripețiile, scriind: „În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea ca să mă prindă, și printr-o fereastră am fost lăsat în jos peste zid, într-un coș, și am scăpat din mâinile lui” (II Corint., XI, 32-33). Și în Biblia Sacra Vulgata:  „Damasci praepositus gentis Aretae regis custodiebat civitate ut me conprehenderet et per fenestram in sporta dimissus sum per murum et effugi manus eius”.

Oarzăne – (despre fructe) care se coc mai timpuriu. Derivat de la orz, plantă cerealieră care se coace mai repede decât celelalte din același gen, cu 7 – 10 zile înaintea grâului. În latină:  hordeum – orz. În Sf. Evanghelie după Ioan, la minunea înmulțirii pâinilor, se spune: „Este aici un băiat care are cinci pâini de orz și doi pești” (In., VI, 9).  În Biblia Sacra Vulgata:  „Est puer unus hic qui habet quinque panes hordiacios et duo pisces”.

Teglă – cărămidă arsă. În latină: tegula – cărămidă. În limba română literară latinescul tegula l-a dat pe „țiglă”, însemnând element de acoperiș la casă format tot din lut ars, dar în graiul arhaic din Maramureș, exact ca și în latina vulgară, tegula înseamnă un element de construcție a peretelui, cărămidă. Din aceeași familie de cuvinte, în latină: tegumentum – înveliș; tectum – acoperișul casei etc. Unii autori de dicționare consideră în mod greșit că termenul „teglă” ar proveni din limba maghiară, pentru simplul motiv că termenul există și în această limbă, deși cuvântul latin este considerabil mai vechi decât stabilirea maghiarilor în zonă. Pe de altă parte, nu este exclus însă ca și cuvântul asemănător din maghiară să provină tot din latină. În Sf. Evanghelie după Luca, acolo unde se descrie cum a fost introdus un paralitic la Iisus prin acoperișul casei, se spune: „Dar negăsind pe unde să-l ducă, din pricina mulțimii, s-au suit pe acoperiș și, printre cărămizi, l-au lăsat cu patul în mijloc, înaintea lui Iisus” (Lc., V, 19). În Biblia Sacra Vulgata: „Et non invenientes qua parte illum inferret prae turba ascenderunt supra tectum per tegula submiserunt illum cum lecto in medium ante Iesum”.

Uștioară (cu varianata ușcioară) – diminutiv de la ușă, însemnând o ușă mai mică, o portiță de intrat în ocol ori în staulul oilor. În latină: ostium – intrarea în casă, ușă; Ostia – cetate veche în Italia, unde se afla poarta de intrare din Mare pe râul Tibru spre Roma. În Evanghelia după Ioan: „Adevărat, adevărat zic vouă: cine nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe oareunde, acela este fur și tâlhar” (X, 1). În Biblia Sacra Vulgata: „Amen amen dico vobis qui non intrat per ostium in ovile ovium sed ascendit aliunde ille fur este et latro”.

Vargă – nuia subțire și flexibilă cu care se aplicau uneori pedepse corporale la copii. În latină: virga, sau virgula – nuielușă. Cuvântul apare frecvent în Proverbele lui Solomon. De exemplu: „Prostia este lipită de sufletul copilului, numai varga certării o va depărta de la el” (XXII, 15). Sau: ”Nu cruța pe copilul tău de mustrare, căci dacă îl lovești cu varga nu moare” (XXIII, 13).  În Biblia Sacra Vulgata: „Stultitia conligata est in corde pueri et virga disciplinae fugabit eam”, respectiv: „Noli subtrahere a puero disciplinam si enim percusseris eum virga non morietur”.    

Vintre – pântece, abdomen. În latină: ventriculus – stomac. În Sf. Evanghelie după Ioan: „Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui” (In, VII, 38).  În Biblia Sacra Vulgata: „Qui credit in me sicut dixi Scriptura flumina de ventre eius fluent aquae vivae”.

Zipt (cu varianta vipt) – un sac mare de grăunțe sau de făină cât poate duce un bărbat, o anumită cantitate suficientă pentru o perioadă mai îndelungată;  prin extensie: merinde, provizii de hrană. În latină: victus – hrană. În Proverbele lui Solomon (XXVII, 27): „Și laptele de capră îl ai cu îndestulare, pentru hrana casei, și merinde pentru slujnicele tale”. În Biblia Sacra Vulgata: „Sufficiat tibi lac caprarum in cibos tuos in necessaria domus tue et ad victum ancillis tuis”.

Prof. univ. dr. Nicolae IUGA

Marți, 18 decembrie 2018, de la orele 16.00, Școala de Muzică și Arte Plastice Sighet – director, prof. Muntean Ioan – organizează, în sala de spectacole „Monica Chifor”, un recital de muzică clasică și o expoziție de arte plastice susținute de elevi și profesori ai acestei instituții de învățământ.

Pentru realizarea evenimentului își aduc contribuția profesorii: Berniczki Elza, Bodnar Antoneta, Fenici Cristina, Fenici Rafael, Gavaller Agnes, Gavaller Alexandru, Iosif Cinthya, Iurcuț Nicolae, Miron Marina, Muntean Ioan, Paraschiv Nicolae, Pipaș Ileana, Stan Ileana, Szekely Ioan, Yurkuts Uliana.

Intrarea este liberă.

Ansamblul folcloric „Comorile Izei” (coordonat de d-na prof. Georgeta Lucaci) al Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Sighet, în parteneriat cu Palatul Copiilor din Baia Mare – director, prof. dr. Ion Iuga – a participat la Spectacolul Aniversar Multicultural „EU și eu. Copiii României la Centenarul Marii Uniri”, desfășurat la Sala de spectacole a Palatului Național al Copiilor din București, de unde, ansamblul sighetean a revenit cu Diploma de Excelență.

Urmând tradiția creștină, la Ministerul Educației Naționale, în prezența doamnei ministru Ecaterina Andronescu și a domnului Secretar de Stat, Ionel Florian Lixandru, am vestit Nașterea Domnului nostru, Isus Hristos, prin colinde, încântând cu prezența noastră întreg auditoriul.

Am poposit și la Ministerul Tineretului și Sportului unde am fost primiți de domnul Secretar de Stat Cosmin Butuza, căruia-i mulțumim și pe această cale. (prof. Georgeta Lucaci)

Împinși de necazuri, de nevoi, de dorința de a schimba soarta lor și a familiilor pentru care se sacrifică, românii au luat calea pribegiei, a emigrației, și-au format “cealaltă” Românie, România de… afară. Peste 4 milioane de români, răspândiți în toate colțurile Europei, dar și ale globului, rezistă greutăților și marilor provocări pe care și le-au asumat “ajutați” de criza generalizată de după revoluție, mereu cu gândul acasă și reconstituie, în momentele de sărbătoare, crâmpeie de țară pe-acolo pe unde se află și muncesc. Marile sărbători, religioase și/sau naționale îi unesc și le oferă ocazia de-a construi câte o mică Românie din tradițiile, amintirile și “micile” comori pe care le poartă cu ei pretutindeni.

Mulțumim cititorilor noștri care ne urmăresc și ne apreciază munca, mulțumim doamnei Maria Sălăjan din Baia Mare care ne-a expediat o serie minunată de imagini de la Sărbătoarea Centenarului din Madrid. Acești minunați concetățeni de-ai noștri care se bucură și ne bucură cu România “secretă”, puternică, vie, ferecată în sufletele lor admirabile, iubitori neprefăcuți de țară, aceștia sunt prietenii și patrioții adevărați. Ei, cei care au fost ”abandonați” de țară, dar continuă s-o iubească, merită respectul nostru. Gesturile lor de devotament și mândire de români sunt mult mai puternice și mai credibile decât toată demagogia și falsitatea conducătorilor noștri care (cei mai mulți) nu ne mai reprezintă!

Mulțumim, dragi prieteni din România exilată!

Salut, Sighet!

Galerie foto: Maria Sălăjan

Diaspora. Nu trebuie să ne mire faptul că această mare sărbătoare națională se respectă și se aniversează și într-un loc atât de departe de țară, cu o înlăturare totală a formalismului și într-o trăire  cu adevărate sentimente patriotice. De regulă, astfel de sărbători naționale se desfășoară și se aniversează în patria lor, cu toată amploarea, în exterior fiind doar rezonanțe de curtoazie ale acestora, între state. În cazul țării  noastre însă, problemele de acest gen au o particularitate specifică: întreaga  Românie  este formată din mai multe Românii, este o Românie „pe bucăți”, cum s-ar spune, în mod real, efectiv și nu „figurativ”.

„România celor de afară”, a celor plecați pe toate meridianele lumii, a imigranților, a „diasporei”, denumire atât de puțin suportată de conducătorii patriei noastre, în exprimare și conținut; doar o singură componentă, legată de aceasta,  este agreată, este cu bucurie acceptată: transferul în țară a multor miliarde de euro/an, cu care se echilibrează bugetul țării și se împiedică uneori intrarea ei în colaps financiar. Iar aceștia sunt așa de mulți, în jur de un sfert din populația țării! Te întrebi: oare ce i-a putut determina să ia drumul pribegiei, oamenii să se despartă oarecum „de ei înșiși”, de cele mai firești și profunde intimități ale lor, de copii, de părinți,  frați și surori, de neamuri și prieteni, de locurile îndrăgite care parcă i-a și asimilat, de pământurile și țara lor?! Acest exod reprezintă într-adevăr un „fenomen”! În mod cert, nu pleacă din dorința de cunoaștere a altor pământuri, care să fie atât de brutal exprimată și nici din spirit de aventură, îndemnuri ce le lipsesc românilor. Au plecat și pleacă pentru a-i salva pe cei rămași acasă, apoi pe ei înșiși, de clica și corupția  cocoțate  la administrarea țării, care sub falsa motivare de „majoritate” fac tot ce vor; „facem, că putem”, cum tot se exprimă, însușindu-și în mod atât de hulpav avuția țării, în toate formele ei. Toate acestea blochează orice dezvoltare în infrastructură, în sănătate, educație, investiții și în toate și fac ca morții pe șosele țării să se numere zilnic, bolnavii din spitale să moară infectați pe acolo, greutățile traiului cotidian împingând pe așa de mulți la cumplitele desmembrări familiale, la salvările sau situațiile dramatice ce se produc. Chiar și atitudinea, prezentă acestor comportamente, cu de-a sila, repugnă psihic și-i alungă!

„O altă parte a României este a românilor din România”, parteneri de viață, copii, bătrâni, frați, surori, în empatie familială directă cu cei plecați afară, care se ajută între ei cât și cum pot, liniștind și pe cei plecați, care-i și sprijină și împreună cu aceștia suportă suferințele despărțirilor, dorurile și bucuriile revederilor, dar și atâtea drame familiale, care s-au produs și se vor mai produce, neputându-și acorda direct ajutor unii altora, din cauza depărtărilor. Împreună cu aceștia mai sunt și neamurile celor plecați, prietenii și simpatizanții lor, care, împreună le triplează numărul, aceștia formând adevărata majoritate truditoare a țării.

Mai rămâne acea parte a țării, în afara celor precizate, cu orientări politice diferite, majoritatea și din aceștia fiind opozanți ai politicii bazată pe corupție și fărădelege a coaliției conducătoare, „PSD-ALDE”.

Centenar 2018 în Minnesota. Se spunea cu ani în urmă că ar fi în jur de 5 mii de români în Statul Minnesota; acuma cred că sunt mult  mai mulți. Aceștia se adună, în jur de câteva sute, cu ocazia anumitor sărbători sau aniversări, de regulă pe lângă cele două biserici ortodoxe, români din toate confesiunile, fiind prezenți și musafiri americani și de alte naționalități, precum și din familii mixte. În anumite situații, când numărul lor este mai mare, întrunirile sunt găzduite de Biserica Catolică, Grecească sau Ucraineană, care dispun de săli spațioase, așa cum a fost și în ziua de 1 decembrie 2018, zi de mare aniversare, gazda fiind Biserica Ucraineană.

În vederea pregătirii acestei mărețe aniversări, Biserica Ortodoxă Sf. Maria și Biserica Ortodoxă Sf. Ștefan din Saint-Paul, MN și Societatea Română de Genealogie (RGS) au avut inițiativa organizării și susținerii acestei importante și simbolice aniversări de 100 de ani de la Unirea celor trei regiuni cu țara, Bucovina, Transilvania și Basarabia, aflate sub stăpânirea Imperiilor Austro-Ungar și a Imperiului Țarist, în destrămare. S-a  reușit o aniversare de excepție cu sprijinul Asociației HORA (Heritage Organization of Romanian Americans in MN).

Președintele American W. Wilson a sprijinit  această Unire cu 100 de ani în urmă, impunând drepul la autodeterminare a națiunilor sub stăpânire străină, profitând de această decizie mai multe State, cele două Imperii fiind de drept destrămate.

În ce privește românii din Minnesota, deși numărul lor nu este atât de mare, ei au beneficiat de Proclamația Guvernatorului acestui Stat, Mark Dayton, care a proclamat ziua de 1 Decembrie 2018,  ca fiind ziua românilor din Minnesota, încă din 15 oct. 2018,  fapt transmis în cadrul întâlnirii de către Consulul Onorific pentru români, Patrick Ledray. Această Proclamație a fost transmisă în mai multe State din America, de către Guvernatorii acestora, la inițiativa ambasadorului României din America, Dl. George Cristian Maior. Se mai precizează în această Proclamație că această zi este celebrată de comunitatea româno-americană din Minnesota, cu contribuția acesteia la viața socială, economică și culturală a Statului.

Programul aniversar a avut o parte artistică și o parte comemorativă, care alternau în desfășurarea si exprimarea lor, cu mult efect, „artiștii” amatori fiind la mare înălțime. Toate puteau fi urmărite pe două ecrane mari panoramice, ce prezentau imagini, videoclipuri  superbe, traduse și în limba engleză, cu imagini și sonoritate excelente. S-a început cu un număr de „toacă”, executat de un „artist” american, un instrument cu muzicalitatea ei aparte, din vechimi, de inspirație religioasă  profundă, mănăstirească, un „cântec al lemnului” atât de frumos și deosebit. Excelentele viori transmit tot prin fibrele lemnoase superbele lor sunete; lemnul are și el „naturalețea” lui, atât de placută și frumoasă.

Programul artistic a început cu un recital la pian de dansuri românești, Valurile Dunării, un recital al corului Ciprian Porumbescu, dansuri populare cu o orchestră locală de dansuri și sârbe românești, în costumații naționale din diferite regiuni, cu acele ii superbe. S-au angajat apoi în suite de dansuri cei mai mici, talentații și frumoșii copilași, nădejdea noastră, urmați de frumoase execuții de dans al cuplurilor și apoi cu toții la un loc, formând „unirea” de generații, iar  aceste bucurii festive au fost gustate de cei prezenți în ropote de aplauze.

Programul comemorativ a fost interpretat de un grup de 9 „artiști”, care s-au perindat pe scena în grupuri mici, cu numere din literatura și dramaturgia româneasacă, din istoria formării limbii române și a poporului român, din istoria Principatelor, cu figurile mărețe ale voievozilor acestora, despre Unirea Mică, dar mare, cu o suită de cântece patriotice (din repertoriul artistului Furdui Iancu), Hora Unirii, Războiul pentru independendență și apoi Primul Războiu Mondial, care a dus la Unirea Mare și destrămarea Imperiilor, pe care anumite minți desprinse de realitate vor să le reinstaleze, inducând un pericol mare pentru omenire. Sunt amintite figurile mărețe ale regelui Carol I al României, precursorul Unirii, ale regelui Ferdinand I, înfăptuitorul acesteia, sprijinit și de alți mari oameni de stat români, și de mulți alții, care au înfruntat și ani grei de închisoare pentru suprimarea asupririi naționale (amintesc aici Școala Ardeleană, cultul Gr. Catolic, I. C. Brătianu, Iuliu Maniu, Al. Vaida Voievod, V. Goldiș, Iuliu Hossu, Miron Cristea, memorandiștii Ion Rațiu, George Pop de Băsești, pr. V. Lucaciu….). Țara și interesele ei erau singurele prioritare pentru aceștia și s-a folosit eroic acel moment de cumpăna al istoriei, care numai o dată vine. Suntem tot într-un moment de cumpănă și acum.

Prezentarea și executarea acestui program, văzut și pe ecrane, a fost însoțit de numeroase mesaje scurte, dar deosebit de impresionante, de imagini video de mare efect, care lăsa sala în lacrimi. Masa a fost comună, aceeași pentru toți, din preparate de post, fiind aproape de Crăciun, la alegere din același meniu, nu fasole cu ciolan pentru unii și caviar pentru alții! Fiecare din cei prezenți a primit o „cocardă”, formată dintr-un disc în trei culori, pe care scrie România 100, înconjurat de o panglică „Trei culori”. Pe lângă Instituțiile amintite, a mai fost un grup de circa 8 persoane, care s-au ocupat în detaliu de această aniversare și care au primit diplome și plachete, așa cum au fost Dna. Gina Popa, Dl. Gabriel Petre, coordonatorul tehnic al programului, Familia Felea, ș. a. Programul s-a incheiat în jur de orele 22, prin Hora Unirii, într-un lanț „unit” de aproximativ 300 de persoane, care apoi, rând pe rând au plecat pe la „casele” lor.

Majoritatea celor prezenți sunt imigranți, de câțiva ani pe aici, în puține cazuri fiind prezent grupul familial de bază, părinți și copii, în multe cazuri fiind lăsați acasă și copiii, în grija bunicilor, a bătrânilor, alte rudenii în griji și suferințe, în destule cazuri chiar un partener de viață fiind rămas în țară, pentru îngrijirea celor rămași acolo. De aceea, la plecări și despărțiri se remarcau secvențe de tristețe, de dor și grijă pentru cei absenți, de câte și mai câte ce s-au petrecut și s-ar mai putea petrece, bucuriile înșirate nefiind depline, pentru majoritatea.

Toate mulțumirile pentru cei ce au organizat acest splendid eveniment aniversar, pentru „artiști”, pentru gazde, dar și pentru participanți și, nu în ultimul rând, pentru Administrația Statului, care a permis și favorizat această manifestare, cu urări de revedere pentru bicentenar!

Unele reflexii. Câteva ore împreună a românilor, unde își spun dorurile, bucuriile și durerile, cântecele și dansurile lor, considerându-se că în acel mediu sunt puțin „acasă”! Distanțele dintre diferite locații fiind mari, cei de foarte departe vin mai rar aici, uneori și ninsorile abundente fiind o piedică. Dar se fac și întruniri mai restrânse, pe grupuri, prietenii, pe la unii sau alții, prin alte sedii, în diferite ocazii, poate nu așa de organizate, dar tot plăcute și optimiste, de comuniune. Este o rețea de comunicare amplă între cei ce au părăsit țara, între ei și cei de acasă, uneori membrii aceleiași familii fiind în țări sau continente diferite și se simte această comunicare ca o necesitate. Cât de mult s-au împrăștiat românii și se tot împrăștie! Oare ce-i mână în „această luptă”?! (întrebare retorică!). Aproape în fiecare din aceste astfel de întruniri se realizează și programe culturale, deosebit de plăcute și mult apreciate și de către cei ai locului; viața se încearcă a fi trăită în firescul ei, oriunde s-ar desfășura. În regiunile unde densitatea românilor este mai mare, se organizează centre culturale, sportive și de altele.

Începutul acestei frumoase întâlniri a fost aici la orele 17, în România find orele 1 din noapte (diferența de fus orar fiind de 8 ore), având astfel prilejul să vizionăm și măreața aniversare din țară, în reverberație cu ai noștri, cu cei dragi, cu românii de pretutindeni, în pregătirea și petrecerea ei. A fost o plăcere să urmărim „căruțele” maramureșenilor, plecați din Sighet, de pe Valea Izei, până în Alba Iulia, capitala Marii Uniri, îmbrăcați în frumoasele lor costume naționale și împodobiți cu Tricolorul, așa cum au făcut-o și cu 100 de ani în urmă părinții, moșii și strămoșii lor, ca și pe alții din toate zonele țării. Am văzut venind și pe frații bucovineni și basarabeni  cu bucurie spre Cetatea Unirii, de parcă ar vrea să se mai unească o dată, ca și când acea unire ar fi fost încălcată?! Ticăloșie mare! Cât de vrășmașă poate fi istoria  cu vecinii, mari sau mici, doritori de imperiile de altădată, sau și mai mari, având mereu prezent spiritul de năvălire barbară, înrobitoare. Este o blamă cumplită ca, peste această sfântă zi națională, o scurtime de timp, să-ți fie aruncate jigniri din aceste vecinătăți, fără nicio reținere, care nu pot fi privite decât cu disprețul meritat al unor sălbăticii retardate din alte timpuri!

A fost o prezență mai mică, restrânsă, a unei mici comunități de români, care, departe de țară își aniversează aici România Întregită de acum 100 de ani, știrbită puțin de ticăloșiile și nesimțirea celor mari și puternici, care vor să o știrbească și mai mult. Dar această întrunire este o stea mare pe harta lumii, o lumină strălucitoare, o Românie Mică, dar mare altfel, care-și manifestă suveranitatea, libertatea și democrația aici și, alături de ea, stau alte multe Românii Mici din  America, unite în aceeași Proclamație a guvernatorilor din Statele Americii, ca și din  mulțime de alte orașe mari din toată Europa, din toată lumea. Toate împreună formează o cunună imensă de stele, care, împreună, formează o Românie Mare, mai mare ca oricând, cu atât de multe „Treiculori” fâlfâind, cu Imnul Național cântat pe atât de multe voci, în atât de multe locuri, cu cântecele patriotice, dansurile și frumoasele costume naționale din toate zonele țării, parada și renumitele ii, în multitudinea lor de modele, toate într-o simțire și într-un glas exprimând în sărbătoare și demnitate Centenarul României Întregite, așa cum a fost ea cu 100 de ani în urmă. Diaspora atât de amplă a României, cu o răspândire globală, a făcut ca Centenarul ei să aibă o desfășurare de excepție, plină de măreție, în toată lumea, așa cum nu cred să mai fi fost o astfel de aniversare a vreunui stat.

prof. Gheorghe BĂRCAN,
fost elev al Liceului „Dragoș Vodă”, Sighet

08.12.2018, Minneapolis/USA

– De câte ori să îți mai repet să nu laşi geamul deschis când plouă!
– Care geam?
– Faci pe naiva… cum, care geam? Cel din camera ta.
– Acel geam va rămâne deschis permanent, fie că îți place, fie că nu.
– Eşti cam încăpățânată, nu crezi?
– Acuma sunt şi încapățânată, da’ lasă-mă să îl țin deschis că doar e camera mea!
– Offf, copiii ăștia cred că lumea funcționează după legile impuse de ei.
– Lumea funcționează după legile inimii, tată!
– Ehh! Te las, că văd că adolescența îşi spune cuvântul…

Închide uşa uşor, eu, probabil, aş fi trântit-o aşa încât să fiu sigură că sare din balamale, dar nu, că tata merge pe principiul „Trebuie să fiu un exemplu pozitiv!”, însă se cam amăgeşte singur, că doar de la el am moștenit temperamentul vulcanic.

– Ioana! Ioana! Ioana! Ieşi te rog până la geam!

Cine m-o fi strigând că ”ai mei” sigur nu sunt. Ies, că şi aşa ziua mi-e stricată… Ce rău ar putea să mi se întâmple?! Nu văd pe nimeni, dar continui să aud:

– Coboară, nu îți fie frică.
– Să cobor? Da’ ce sunt eu, Omul Păianjen să mă cațăr, să sar ori să scap oraşul de vagabonzi?!
– Hai, no, că deja eşti râzgâiată!

Bineînțeles că, decât să îmi pară rău că nu am făcut un lucru, mai bine să îmi pară rău şi să suport consecințele. Mă uit în stânga şi în dreapta, ca nu cumva să mă vadă vreun vecin, apoi urc pe pervaz, îmi fac curaj şi sar. Dar oare unde să fi sărit? Asta nu e curtea mea. Tot ce puteam distinge în jur era un peisaj de basm şi un vechi şi lăturalnic drum de țară. M-a cam cuprins frica în momentul în care din depărtare se zărea cineva care se apropia. Dau să fug, dar acea persoană necunoscută îmi spune:

– Nu te speria, nu am intenții rele!

Tăceam, însă inima îmi era deja ca la maraton. Cu toate că nu schimbasem o vorbă cu acea persoană, îmi era oarecum cunoscută, iar ceea ce m-a fascinat şi mai mult, au fost semnele mele din copilărie, pe care le recunoșteam pe fața ei. Iau atitudine:

– Cine ești și ce vrei?
– Sunt tu din viitor.
– Ce? Nu se poate!
– Uite că da.
– Şi ce vrei de la mine?
– Nimic deosebit, ci doar am o promisiune de care vreau să mă țin şi pe care vreau să o duc la bun sfârșit.
– Ce promisiune?
– Fetițo, ai răbdare! Uite o stea care în fiecare noapte răsare pentru tine, m-a rugat să vin să îți transmit un mesaj. Ştiu că pare ireal, dar totul e adevărat.
– Ce mesaj?
– În primul rând, vreau să-ți expic de ce tu ai ținut morțiș să nu închizi geamul. Ştim amândouă că trecutul îți lipseşte, iar tu nu ai închis acel amărât de geam, pentru că acolo în spate ai oameni pe care nu îi poți uita, oameni de care încă ai nevoie şi oameni de dorul cărora te macini profund. Undeva pe drum s-au pierdut anumite aspecte, dar altele le-au luat locul, însă, ce admir eu la tine, este puterea te a trăi prin vise şi speranţe, ceea ce mulți nu o fac. Şi mă bucur că eşti aşa!
– Aşa cum?
– Aşa euforică. Tu eşti prezentă încă, în amintirile de altădată, râzi cu oamenii care te-au făcut să plângi şi îi iubești pe cei care te-au lăsat cândva la cumpăna vieții. Uite, nu am venit aici doar ca să te fac pe tine fericită, ci doar să îți spun că acea stea luceşte atât de tare datorită ție, este mândră de tine şi eu din viitor la fel, îți mulțumesc şi mai lasă din când în când geamul deschis… este singura mea portiță spre COPILĂRIE.

– Tu nu înțelegi deloc. Mai nou, dormi cu geamul deschis pe gerul ăsta!
– Tată, sunt geamuri care trebuie să rămână pe veci deschise şi uşi care trebuie închise după primul vânt.
– Ce tot vorbești acolo?
– Nimic tată, lasă, închide geamul dacă asta te face fericit, o să îl deschid eu altădată.

Ioana TRIFOI
clasa a XI-a F
C. N. ”Dragoș Vodă”

Vineri, 7 decembrie 2018, Clubul Rotary Sighet Voievodal a adus bucurie pe chipurile a peste 140 de copii de la școlile din oraș.

Moș Nicolae, după ce a tot împărțit cadouri încă de prin seara zilei de 05 decembrie, a ajuns și la Casa Iurca de Călinești, gazda evenimentului alături de RC Sighet Voievodal, care le-a oferit copiilor o masă caldă și ceva foarte dulce, înainte ca aceștia să-l întâlnească pe Moșul și să-i spună cât de cuminți au fost.

Sponsorul evenimentului, LAGUNA SRL, s-a asigurat că acești copilași se distrează pe cinste alături de DJ Adi Tivadar, Simona Pașca și Familia 31, Let’s Dance și Mark Mesaros.

Încântați de inițiativa acestui eveniment caritabil, tinerii din programul internațional Youth Exchange (YEP), aflați în Sighet, alături de voluntarii Interact Sighet au dat o mână de ajutor la servirea mesei micuților.

Prezent la eveniment, președintele RC Sighet Voievodal, prof. Vasile Mih, ne-a precizat: ”Este vorba despre un eveniment anual pe care Clubul Rotary Sighetu Marmației Voievodal îl organizează pentru elevii din ciclul primar de la școlile din Sighet. Anul acesta, au fost prezenți aproximativ 140 de copii pentru care a venit Moșul. De asemenea, în organizarea evenimentului au fost implicați membrii Interact Sighetu Marmației care, împreună cu tinerii care au venit pentru un an în România, în cadrul programului YEP, au ajutat micuții la servirea mesei.

Anul acesta Clubul Rotary Sighet Voievodal își propune să sprijine educația. A sponsorizat, alături de alte organizații, Concursul de matematică și informatică Sigma, organizat de Colegiul Național ”Dragoș Vodă”. Anul viitor, la sfârșitul lunii februarie, începutul lunii martie, va organiza un Bal caritabil având drept scop strângerea de fonduri pentru inițierea unui club de robotică la CNDV.”

Mirela COSTINAR
clasa a XII-a F
C. N. ”Dragoș Vodă”

“Irsa Béla a fost fondator şi profesor al Şcolii de Muzică din Sighet fiind și cel care, alături de profesoara Hitter Mária, a pus bazele primei orchestre simfonice din oraș, dând un nou impuls culturii sighetene de la începutul anilor 1900” (Pal Robert Zolopcsuk – Sighetul Marmației, Editura Valea Verde, 2012).

Salut, Sighet!