Marea Unire a fost imboldul perfect pentru ca tinerii participanți la Proiectul Interjudețean ”Centenarul Marii Uniri”, desfășurat joi, 29 noiembrie 2018, la Colegiul Național ”Dragoș Vodă” din Sighet, să se ”dueleze” în cunoștințele dobândite (prin parcurgerea programei școlare sau din lecturi suplimentare), referitoare la crearea României Mari. 

În urma susținerii celor două probe (analiza surselor istorice, respectiv prezentarea afişului şi a proiectului Power Point cu tema „Marea Unire în istoria localităţii mele”), membrii juriului (prof. drd. Horaţiu Vescan – inspector de specialitate ISJ Maramureş; prof. dr. Flaviu Vida – inspector ISJ Maramureş; Victor Vizauer – cercetător ştiinţific Institutul de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române  Cluj Napoca; Andreea Dobeş – istoric la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei; prof. Muntean Ioan,  directorul Şcolii Gimnaziale cu Program Suplimentar de Muzică şi Arte Plastice Sighetu Marmaţiei) au acordat echipelor următorul punctaj:

1. Liceul Borşa: elevii Timiş Amalia, Timiş Andreea, Morar Melissa, Timiş Adelina coordonaţi de profesorii Mîţ Ioan şi Şteţco Roman Ioana;  89 de puncte
2. T.A. „Alexiu Berinde”, Seini: elevii Prikop George, Pop Ricardo, Pop Elisa, Popan Ioana, îndrumaţi de profesoara Moldovan Silvia Giorgiana; 89 de puncte
3. C. N. „Vasile Lucaciu” Baia Mare: elevii Rad Adrian Radu, Viman Adela Lorena, Pop Carla Maria, Bolba Denisa, coordonaţi de profesorul Şovago Adrian; 92 de puncte
4. C. N. „Dragoş Vodă” Sighetu Marmaţiei:  elevii Bodnariuc Mihai, Apan Letiţia, Hotea Manuela, Almaşi Adrian, coordonaţi de profesorii Dura Claudia şi Voinaghi Marius; 92 de puncte

Câștigătorii au fost recompensați cu frumoase diplome și mult apreciate premii în cărți. Finalul a aparținut Corului ”Armonia” (dirijat de prof. Lenuța Petrovan) al C. N. ”Dragoș Vodă”, care a oferit participanților un potpuriu de cântece patriotice, adecvate temei.

Vivat, Academia! Vivat, România!

La mulți ani, România!

Salut, Sighet!

Colegiul Naţional Dragoş Vodă din Sighetu Marmaţiei organizează joi, 29 noiembrie 2018, Concursul Interjudețean ”Centenarul Marii Uniri”. Participă echipe de la  Liceul Borșa, L. T. A. ”Alexiu Berinde” – Seini, L. T. Negrești Oaș, C. N. ”Vasile Lucaciu” – Baia Mare, C. N. ”Dragoș Vodă” – Sighet.

Concursul se desfășoară sub forma a două activităţi punctate astfel:

• Analiza surselor istorice la prima vedere (45 p);
• Proba practică (45 p);
• Se acordă 10 puncte din oficiu.

Analiza surselor istorice la prima vedere:

Fiecare echipă va primi spre analiză două surse istorice la prima vedere. Elevii vor trebui să elaboreze un răspuns colectiv la rezolvarea de cerinţe (să menţioneze, să prezinte, să compare, să argumenteze etc.) ale unor evenimente istorice.

Proba practică

Fiecare echipă se va prezenta în faţa comisiei cu un afiş şi un proiect Power Point cu tema „Marea Unire în istoria localităţii mele”, realizate anterior concursului. Pentru întocmirea afişului se vor folosi doar culorile primare şi amestecul dintre acestea. Elevii pot folosi tehnica acuarelei, tempera, guaşă, culori acrilice sau creioane colorate. Prezentarea proiectului trebuie să se încadreze în maxim 10 minute.

Evaluarea

Răspunsurile vor fi evaluate de o comisie de specialitate constituită în acest scop. Din comisiile de specialitate fac parte: inspectorul de specialitate, 6 cadre didactice (4 profesori de istorie şi 2 de arte) şi un reprezentant al Muzeului Maramureșean.

Salut, Sighet!

Un impresionant monument a fost dezvelit și sfințit duminică, 25 noiembrie a.c., în fața bisericii greco-catolice din comuna Ieud, județul Maramureș. Monumentul din marmură – o cruce care țâșnește spre cer din harta României – este închinat în egală măsură Centenarului Marii Uniri și martirilor rezistenței anticomuniste, Ieudul fiind unul din focarele acestei lupte îndârjite pentru libertatea și demnitatea neamului românesc.

Cele două plăci comemorative situate pe cele două fețe ale monumentului conțin, una – numele ieudenilor participanți la Marea Adunare Națională de la 1 decembrie 1918, iar cealaltă -numele a peste 60 de ieudeni deținuți politici intemnițați de regimul comunist.

Ceremonia de sfințire a fost oficiată de P.S. Vasile Bizău episcopul greco-catolic al Maramureșului împreună cu un grup de preoți în prezența autorităților locale și județene și a unui mare număr de credincioși din localitate și din alte părți ale țării. Din partea foștilor deținuți politici a luat cuvântul domnul profesor Nistor Man, maramureșean domiciliat actualmente în Tg. Mureș (13 ani de detenție, membru al grupului Vișovan). Au mai fost prezenți și seniorii camarazi maramureșeni Ioan Ilban, Petru Codrea și doamnele Melania Rițiu și Ioana Petrovan, aceasta din urmă, fiică a Ieudului.

Cea mai mare parte a deținuților politici din Ieud (național – țărăniști, legionari, liberali, dar și mulți fără afiliere politică, preoții și călugărițele greco-catolice având un rol semnificativ) au fost arestați și condamnați pentru participarea sau sprijinirea grupului de rezistență armată a fraților Popșa, Vasile și Ioan (originari din Sighet dar retrași în zona muntoasă Ieud -Dragomirești în perioada 1948-1949). Vasile Popșa a fost ucis chiar la Ieud, în luptele cu Securitatea, la 3 mai 1949.

Preot prof. Marius VIȘOVAN

Centrul vechi al Clujului a răsunat azi, 27 noiembrie 2018, la orele amiezii, de chiotele voinicești, încărcate de bucurie și hotărâre ale maramureșenilor, ”îmbarcați” în căruțe trase de cai nărăvași. Alaiul Centenarului, pornit de la Sighet săptămâna trecută (22 noiembrie 2018), a bucurat ochii privitorilor ocazionali, fluturând steaguri tricolore, îmbrăcați în portul popular specific zonei (Valea Izei, Lăpuș etc). În prima căruță, ședea la loc de cinste slătineanul Vasile Ona Jotu, cel care duce spre Alba Iulia mesajul maramureșenilor din dreapta Tisei.

Și totuși există speranță: țara mai are resurse umane ce nu și-au spus ultimul cuvânt. De jos, din popor, țara se vede altfel. Clujenii au văzut azi o țară tradițională, ”simplă”, dar demnă!

Drum bun, frați maramureșeni! Prin voi, ”Salut, Sighet!” salută Alba Iulia!!!

Salut, Sighet!

Foto & video: Ion Mariș

În perioada 23-25 noiembrie 2018 au avut loc în Apșa de Jos, raionul Teceu, regiunea Transcarpatia din Ucraina, la 11 km de Sighetu Marmației, mai multe activități care marchează anul Centenarului și pentru românii din dreapta Tisei. Printre evenimente trebuie să amintim Seminarul Internațional „Patrimoniu Identitar Comun – Casa Memorială Ilieș Filip” și Simpozionul Internațional „Mari personalități din Trasncarpatia, Ucraina”, inaugurarea Casei Memoriale Ilieș Filip, lansarea cărții „Mari personalități din Transcarpatia care au contribuit la promovarea culturii românești, Ucraina,”, volumul II, publicată în cadrul proiectului derulat de Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia „Dacia” și finanțată de Ministerul Pentru Românii de Pretutindeni. Coordonatorul proiectului, Ioan Botoș, este și președinte al Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia „Dacia” și director al Muzeului de Istorie și Etnografie al Românilor din Transcarpatia, Ucraina. Au participat invitați din România, Ucraina și Republica Moldova.

Românii din dreapta Tisei, aflați la o mică distanță de Sighet trăiesc în afara frontierelor României simțindu-se, majoritatea, români. Hazardul istoriei a făcut ca 4 localități să rămână lăsate pe dinafară, influențând nu numai destinul unei comunități ci și destine personale: Apșa de Jos, Apșa de Mijloc, Biserica Albă și Slatina. „Ne apropiem de o sută de ani de când românii din partea dreaptă a Tisei trăiesc în afara granițelor României, dar cu sufletul sunt îndreptați către neam, către limba română”, spune Ioan Botoș în prefața cărții „Mari personalități din Transcarpatia, Ucraina.”

Am simțit, cât timp am fost prezentă, o bucurie și o tristețe. O bucurie că românii, frații lor, nu îi uită și o tristețe pentru că nu au loc în viața lor. Am intrat într-o biserică ortodoxă. Preotul vorbea în ucraineană, oamenii de lângă mine în română. La seminar s-a vorbit în limba română și tot așa s-a și cântat. Melodiile tradiționale cu zongoră și ceteră care totuși sunau puțin diferit. Dar numai puțin. Cât să-ți amintească despărțirea, cotitura pe care destinul lor a făcut-o la un moment dat fără să vrea, obligat de circumstanțe. Nu scriu acest articol ca un istoric. Un istoric ar explica punctual de ce este așa. Eu doar vreau să punctez suferința difuză și dorința profundă a unor oameni calzi și primitori care vor să trăiască în familie, nu în afara ei. Trăiesc mai simplu. Fără atâtea dileme, bucuroși de întâlnire, întâmpinându-te cu bunătate și căldură. S-a cântat pentru sufletul românesc. O mână de oameni, multă solidaritate și o serioasă doză de umanism. Două zile cât am stat acolo, nu s-a discutat despre titluri și bani. S-a discutat despre suflet, limba română, frați, „românii noști”, cărți scrise în limba română, poezie, s-a recitat în limba română și tot ce s-a făcut s-a făcut din suflet.

M-am simțit foarte bine iar când am plecat după două zile, am avut impresia că eram cu toții niște prieteni buni care se despart pentru puțin timp urmând să se reîntâlnească în curând. Și mi-am dat seama că ei își doresc doar puțină solidaritate. Pentru că vorbesc în limba română și tot în limba română gândesc, pentru că sunt români. Am simțit legătura, am simțit afecțiunea și emoția. Iar d-nul Ioan Botoș, cel care a organizat activitățile, precum și soția dumnealui, Ileana Botoș și toți ceilalți români din dreapta Tisei sunt niște oameni extraordinari, i-am simțit în aceste două zile mai mult românii mei decât pe cei de acasă, din orașul meu, Sighetu-Marmației.

Autor, prof. Crina VOINAGHI

Sâmbătă, 24 noiembrie 2018, la Colegiul Național ”Vasile Lucaciu” din Baia Mare, s-a desfășurat cea de a XIII-a ediție a Concursului Interjudețean de matematică ”Prin Labirintul Matematicii”, la care au participat elevi din clasele IV-XI, de la școli și licee din județele Maramureș, Cluj, Satu-Mare și Suceava.

Concursul este organizat de către Asociaţia de părinţi a Colegiului Naţional “Vasile Lucaciu” în parteneriat  cu Consiliul Local Baia Mare,  Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş și Societatea de Ştiinţe Matematice din România – Filiala Maramureş.

Elevii Colegiului Național ”Dragoș Vodă” din Sighet, îndrumați de prof. Bedeoan Loredana și prof. Giurgi Vasile, au obținut următoarele rezultate:

• Clasa a V-a – Dunca Ionuț Alex – mențiune specială
• Clasa a VIII-a – Mintău Andrei – mențiune specială; Trifoi Maria – mențiune specială
• Clasa a IX-a – Mujdar Milan – mențiune specială; Tămaș Iulia – mențiune specială
• Clasa a X-a – Lazăr Laurențiu – premiul II; Treista Georgiana – premiul III
• Clasa a XI-a – Corneștean Jasmina – mențiune specială; Țiplea Ștefan – mențiune

Tot de la C. N. ”Dragoș  Vodă”, au participat Amalia Mihu – profesor corector și Dura Claudia – profesor însoțitor.

Felicitări profesorilor și elevilor! Succes la concursurile viitoare!

Salut, Sighet!

O interesantă expoziție itinerantă, “Reforma în Europa de Răsărit – Transilvania”, a poposit și în orașul nostru fiind oferită publicului de către Forumul Cultural German pentru Europa de Est, (înființat în anul 2000 la Postdam), acțiune realizată în parteneriat și cu alte organizații. Expoziția a fost deschisă publicului pe parcursul săptămânii trecute (18 – 23 noiembrie 2018), fiind găzduită de către Biserica Reformată din Sighet.

Debutul reformei religioase demarate prin afișarea tezelor lui Martin Luther pe ușa Bisericii din Wittenberg în anul 1517 a generat schimbări profunde în toată Europa și implicit în Principatul Transilvaniei de la acea vreme. Mari părți (țări) din Europa Centrală și de Est au trecut la protestantism iar cei 500 de ani de reformă marcați în anul 2017 au prilejuit diverse activități de informare, prin care s-a evidențiat aportul lui Martin Luther la transformarea bisericii catolice dar, indirect, și a celorlalte confesiuni. Actuala toleranță religioasă și pluralismul confesional au la bază, probabil, și reformele lutherane, care au schimbat dramatic “harta” credinței.

Expoziția, constând dintr-un număr de 10 module (panouri), care sintetizează în limbile germană, română și maghiară întreaga evoluție a reformei în Europa de Răsărit, a avut parte – din păcate – de puțini vizitatori, probabil și din pricina unei slabe mediatizări.

Păcat, informațiile pe care ni le transmite expoziția sunt deosebit de utile și interesante.

NB: Am întâlnit totuși în momentul vizitei noastre un grup de elevi de la C.N. ”Dragoș Vodă”, însoțiți de profesorul lor de istorie, Marius Voinaghi.

Salut, Sighet!

De-a lungul timpului, am întrebat mai mulți oameni ce înseamnă pentru ei, iubirea. Unii copii mi-au spus că iubirea e atunci când mama te așteaptă cu mâncare caldă acasă, unii adolescenți mi-au spus că iubirea înseamnă un sărut, o îmbrățișare, un cuvânt frumos și bineînțeles că cei adulți mi-au spus că iubirea înseamnă respect, onestitate, grijă și afecțiune.

Albert Schweitzer spune că: “Ceea ce numin noi iubire, este în esență venerația vieții”. Dacă privesc la toate acestea, nu pot spune decât că iubirea e un sentiment pe care îl purtăm cu noi indiferent de situație. Iubirea e pretutindeni: în oameni, în natură, în tot ceea ce ne înconjoară. Suntem creați din iubire, pentru a oferi iubire. Ei bine, aici, rămâne de văzut. Din păcate, oamenilor le e frică să iubească. Ne este frică să spunem te iubesc. Ne temem de acest cuvânt minunat, care are o semnificație atât de mare. Când spunem te iubesc, mai spunem de fapt și te respect, am grijă de tine, o să fiu acolo pentru tine indiferent de situație.

Întrebarea mea este: De ce ne temem de iubire, dar de ură nu? Ne este atât de ușor să bârfim, să jignim, să ne răzbunăm, dar când e vorba de a oferi o îmbrățișare, un zâmbet, depunem cel mai mare efort sau poate unii, nici nu îl depunem. Oamenii sunt cerșetori de iubire. Fiecare își dorește afecțiune și dragoste din partea altora. Din nefericire, nu mai avem timp pentru așa ceva. Nu mai ieșim la plimbare cu persoana iubită, nu mai oferim flori. Toți suntem în goana după propria fericire și bineînțeles în nesfârșita goană după bani. Doar prin iubire vom ajunge la fericire. Dacă iubim, automat devenim mai fericiți. Dacă primim afecțiune din partea cuiva, automat moralul nostru se ridică. Antoine de Saint-Exupery spune că: „Adevărata iubire începe de acolo de unde tu nu mai aștepți nimic în schimb”. Așa este. Nu iubim pentru ca să fim iubiți, ci iubim pentru că doar prin iubire devenim mai fericiți și împliniți. Dacă vom fi oameni iubitori, cu siguranță în jurul nostru vom avea oameni asemeni nouă.

Sunt o fire iubăreață și ajung să iubesc repede pe oricine. Mulți spun că e un defect, că nu ar trebui să mă atașez așa repede de cineva, dar automat dacă simt că cineva are nevoie de iubire, nu ezit nicio clipă să i-o ofer. Consider că atașarea nu e altceva decât o altă teamă de-a noastră. Ne temem să ne atașăm ca să nu fim dezamăgiți, dar dacă nu ne atașăm, sentimentele nu vor fi decât unele false și până să ajungă sincere, practic înșelăm iubirea. Boethius spune că: „Dragostea nu cunoaște legi”. Nimeni nu ne dictează cum să iubim. O facem în felul nostru, important este să o facem. Din punctul meu de vedere, dragostea nu are nici limite. Putem iubi până unde vrem noi, până la lună și înapoi, așa cum mi-au spus copiii, sau putem iubi până la Dumnezeu sau putem iubi atât de mult sau așa de mult, putem iubi o secundă, un minut, ore, zile, luni, ani sau pe veci. Important e să iubim.

Nu vă ascundeți, iubiți, exprimați-vă sentimentele, râdeți, jucați-vă, apoi iubiți, plângeți, fiți nervoși, apoi iubiți din nou. Orice ați face nu renunțați niciodată la iubire. Ea este sentimentul ce ne mai ține vii. În final vă las cu frumosul citat a lui Don Miguel Ruiz care spune că: “Fericirea se naște din iubire, iar iubirea se naște chiar din inima omului”. Nu vă temeți să iubiți, pentru că iubirea e cel mai frumos sentiment pe care poate cineva să-l simtă.

Anca CORNEȘTEAN

clasa a X-a A,
Liceul Pedagogic ”Regele Ferdinand”

Vineri, 23 noiembrie 2018, sala de spectacole a Centrului Cultural Sighet a fost arhiplină. În ultimii ani, la diversele acțiuni/activități cultural – artistice găzduite de municipiul dintre ape, rar mi-a fost dat să văd atât de mulți sigheteni strânși “indoor” (toate locurile au fost ocupate, nu puțini participanți au rămas… în picioare!), în numele… culturii!

Oare care a fost “mobilul” agitației? Să fi fost ceasul bun?… cei 100 de ani (și câteva ore) scurși de la efervescentul an 1918, atât de drag maramureșenilor sau… omul bun? Toate s-au potrivit! Ceasul bun cu omul bun, în cazul nostru autorul volumului “Maramureșul – ziare și ziariști de la începuturi până în anul 1945”, profesorul Ioan Ardeleanu – Pruncu. 

Ne-am întâlnit aproape 150 de sigheteni iubitori de cultură (inclusiv prefectul Maramureșului, Vasile Moldovan și primarul Sighetului, Horia Scubli), prieteni de-ai autorului (poetul, jurnalistul Gheorghe Pârja și poetul – senator Gheorghe Mihai Bârlea au comentat “din interiorul” profesiei, cartea), membri ai familiei, nobili participanți, ca să-l felicităm și să-l apreciem pe omul care, pe parcursul a 12 ani, a răscolit arhive și-a parcurs zeci, sute de materiale/ surse bibliografice pentru a ne oferi un volum solid calitativ și cantitativ (peste 600 de pagini), reper de-acum înainte pentru cercetarea jurnalismului maramureșan de la începuturi până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

După prezentarea oficială a cărții și a autorului, la care au mai participat, Dorel Todea (directorul Centrului Cultural Sighet) și I. Mariș (editorul volumului), d-na Rodica Gheorghiu, dirijoarea corului în care activează și dl. Ioan Ardeleanu – Pruncu. a avut o intrvenție emoționantă. Întâlnirea de Vineri, ne-a mai oferit o surpriză, profesorul Ioan Ardeleanu – Pruncu, ne-a recitat o poezie dedicată zilei de 1 Decembrie, pe care a scris-o în urmă cu o jumătate de secol.

Partea de final, deloc ușoară, i-a revenit tot autorului care a scris și a tot scris… autografe, numeroșii doritori fiind obligați să aștepte cu multă… răbdare.

A fost o zi frumoasă ce s-a încadrat simplu, decent și din/cu suflet în Sărbătorirea Centenarului.

Pentru mai multe informații, musai… citiți cartea!

Ion MARIȘ

N.R : Volumul „Maramureșul ZIARE ȘI ZIARIȘTI de la începuturi până în 1945”, autor, Ioan Ardeleanu-Pruncu, apărut la Editura Valea Verde, grafică copertă – Andreea Ștefania Kadar, tehnoredactare – Dragoș Ardelean, index – Szonjia Kadar, a fost tipărit în condiții grafice deosebite la Aska Grafika cu sprijinul unui grup de sponsori generoși.

foto & video: Florian Szabo

Colegiul Național ”Dragoș Vodă” se numără printre cele 25 de școli care participă la Programul ”Școli-ambasador ale Parlamentului European” (EPAS), program care se află la cea de a III-a ediție. Acest proiect urmărește creșterea gradului de informare a tinerilor cu privire la Uniunea Europeană.

Implementarea proiectului presupune desemnarea în școală a 15 ambasadori juniori și a 5 ambasadori seniori ai Parlamentului European, stabilirea unui punct de informare despre UE în instituție, realizarea de activități specifice precum și sărbătorirea Zilei Europei.

În zilele de 15-16 noiembrie 2018, d-na prof. Cornelia Hotea a participat, în calitate de coordonator al acestui proiect, la prima sesiune de instruire care s-a desfășurat la sediul Biroului de Informare al Parlamentului European în România.

Pornim încrezători că la finalul acestui proiect, colegiul nostru va deveni ȘCOALĂ AMBASADOR. Succes viitorilor ambasadori juniori și seniori, implicare, creativitate și multă dăruire!

Prof. Cornelia HOTEA

La exact 100 de ani de la Adunarea Maramureșenilor de pe întreg cuprinsul comitatului (la apelul Sfatului Național Român), azi, numeroși sigheteni, primari de pe toate văile depresiunii Maramureșului, inclusiv primarul Sighetului, purtând o adecvată ținută tradițională, alături de prefectul județului, au ales să-și cinstească înaintașii.

Pe platoul din fața clădirii Curtea Veche, fosta Prefectură a județului Maramureș, joi, 22 noiembrie 2018, s-au rostit discursuri, s-au interpretat cântece patriotice, iar garda militară a prezentat onorul și a defilat, admirată de sutele de privitori. Un sobor de preoți ortodocși și greco-catolici (amintindu-ne de unitatea în credință de acum un secol) a participat la dezvelirea și sfințirea plăcii comemorative amplasate pe Casa Memorială ”Dr. Ioan Mihalyi de Apșa”, dar și la binecuvântarea căruțelor cu maramureșeni, amintind de drumul spre Alba Iulia de acum 100 de ani.

Și, cum se obișnuiește mai nou la adunările populare, s-a servit și o masă caldă, spre bucuria… majorității.

Salut, Sighet!

Pe teritoriul țării sunt multe spații, în delimitarea lor, cu expresivitatea, frumusețea și utilitatea fiecăruia în peisajul Patriei. În prezenta relatare, am să mă refer la două dintre acestea: „Piața Universității” și „Piața Victoriei”, fiecare cu strălucirea și istoria ei, cu asemănări între ele, dar și cu deosebiri profunde.

Piața Universității. Universitatea București a fost construită în anul 1864 și ea cuprinde majoritatea facultăților capitalei. Spațiul liber din fața acesteia s-a organizat în simbolistica acesteia, primind denumirea de Piața Universității. Ea devine un spațiu emblematic național, mai ales după evenimentele din 1989, cu eroismul, jertfele și strălucirea ei. Aceste două unități spațiale sunt parcă într-o adeziune deplină, împreună formând un reper de instrucție și educație, de eroism și acțiune civică forte; atunci când o exprimi pe una, o „simți” lângă ea și pe cealaltă. Mai mult, între ele s-a instituit oarecum și un spirit de „solidaritate”. Astfel, atunci când hoardele minerilor au tăbărât peste mulțimea protestatarilor, care nu voiau pierderea și jefuirea țării de cuceririle democratice, de libertate, câștigate prin sânge, năvălitorii umplându-o de răniți și schilodiri, aceștia s-au refugiat prin sălile și laboratoarele Universității, care i-a primit, fiind urmăriți însă de brutele care distrugeau tot ce întâlneau în cale, lovind cu sete pe „nesupușii” întâlniți, unii dintre ei scăpând cine știe pe unde ascunși.

Sunt cunoscute cutremurătoarele evenimente din 13 iunie 1990, când forțele de ordine au pătruns în Piața ocupată de tineri, majoritatea studenți, care protestau pașnic împotriva deturnării măreței izbânzi din decembrie 1989, prin participarea activă și strigătul peste tot auzit al țării întregi: „Jos Ceaușescu, Jos Comunismul!” În bucuria succesului și în tumultul puernic, care a fost admirat și a fascinat o lume întreagă, au neglijat și n-au oprit la timp o altă voce ce striga cu disperare, până la răgușire: „Ceaușescu a murdărit comunismul, a întinat Socialismul științific”! (citat de conținut). Aceasta a exprimat în fapt un program de țară, pe care l-a și pus în practică de îndată, continuarea evenimentelor devenind sângeroasă, cu mii de morți, vieți suprimate prin această diversiune.

De-a lungul lungii sale domnii, acest personaj central, în mers invers firescului, sub forța impusă de evoluția evenimentelor perturbatoare, a admis formal schimbarea, dar el tot timpul a muncit la „curățarea” a ceva ce nu poate fi niciodată curățat și această „spoială” continuă și azi, mai țin unii încă la ea, cu rezistența specifică „răului”, a diabolicului. Au năvălit în Piață milițieni și securiști, care au devastat totul, producând mulțime de răniți, schingiuiri și victime în masa mare de oameni care se aflau acolo, care manifestau pentru democrație și pentru libertatea câștigată cu multe jertfe. Au chemat și muncitori de la câteva întreprinderi, pentru a simula o intervenție civică în conflict și care strigau „noi muncim, noi nu gândim”! Și n-au gândit! Mai apoi au solicitat și ajutorul minerilor, care au răspuns prezent pe 14 iunie, conduși de Miron Cozma, cu misiunea: „Curățați Piața de golani, de…”! Aceștia au agresat zona și Instituțiile vizate cu barbariile lor, pătrunzând peste tot, în baza acelei „autorizații” oficiale. Era cumplit să vezi cum alergau persoane ce veneau de la serviciu, ori treceau pe acolo și, dacă nu erau destul de iuți la alergare, tăbărau pe ei acele ființe întunecate, cu mulțime de bâte și îi striveau cu sălbăticie, evenimente condamnate tot de o lume întreagă.

Piața Universității a rămas de atunci sub o aureolă de respect a idealurilor de libertate, de liberă exprimare și dreptate socială, iar Instituția de alături, Universitatea, susține prin instrucție și educație aceste tradiții. Este punctul zero, este zona percepută și trăită „liberă de comunism”, rămâne un reper moral al țării, de demnitate, sfințit prin jertfe.

Este fabuloasă relatarea unui miner din timpul acelor acțiuni care, în exprimarea lui fragmentată, cu „instrucția” cu care era înzestrat, a redat însă exact spiritul de manipulare, de diversiune și minciună ale vremii, a acelor forțe ale răului, exprimate de altfel prin simplitatea și sinceritatea acestuia: „Am găsit la PNȚ mașina de scris, automată (!), droguri și dolari, la PNL am găsit fabrica de făcut dolari,…” (citat de conținut). Vom auzi, mai târziu, aceleați exprimări, făcute de către un alt pesonaj, mai spilcuit, într-o formă mai „evoluată”, cu o exprimare mai perversă, manipulatoare, într-o altă „Piață”, după alte evenimente desfășurate în aceeași optică.

Piața Victoriei. Un alt spațiu imens vine cu denumirea ei tot din evenimente de măreție din istoria Patriei: „Războiul de Independență din 1878”, în urma căreia armata română își face intrarea triumfală în capitală, când Șoseaua asociată cu „Podul Mogoșoaia” primește denumirea de „Calea Victoriei”. Piața în care aceasta se „varsă” a fost și ea denumită „Piața Victoriei”, denumire rămasă sfântă, ca și „Piața Universității” și care nu suferă amputări, dar care totuși s-au produs, mai nou; un sacrilegiu!

Palatul Victoria a fost construit în jurul anilor 1940 și a fost Sediul „Ministerului de Externe”, apoi a devenit Palatul Consiliului de Miniștri. Începând din 1989, în această construcție de referință s-a instalat „Sediul Guvernului”, care tronează de atunci în „Palatul Victoria”. Analizând „propășirea țării”, în toate domeniile, de atunci încoace, sub diferite guvernări, se constată că, după aproape 28 de ani, mersul nu a fost spre succese, ci aproape mereu retrograd, sub chingile ideologiei forțate de a „curăța” mereu comunismul, reușind să aplice însă doar „tactica” acestuia cu succes, mergând „un pas înainte, doi pași înapoi” (titulatură din operele lui V. I. Lenin)! Dar chiar și acest principiu s-a actualizat și se exprimă prin „Un pas înainte, mulți pași înapoi!” Foarte rare și sporadice succese, victorii, obținute cândva (nu mai recent!), ne îndreptățesc să spunem că această mare cetate din centrul Pieței Victoria nu se sincronizează cu ea, cu denumirea ei, dată prin „botez”, că sunt antagoniste.

Ocupanții acestui Palat au dat și dau alt sens noțiunilor de „succese”, de „victorii”, așa cum s-a evidențiat cu mare forță mai ales în evenimentele memorabile din 10 august 2018, când o manifestație pașnică a circa 110.000 de protestatari, legitimă, majoritatea dintre participanți fiind veniți din diaspora, de la mii de kilometri, purtând și mesajul simbolic că doreau să se întoarcă „acasă”. Dar această necesară manifestație a fost suprimată deosebit de brutal, după cum s-a văzut; o „victorie”(!). Cine, împotriva cui?! Cei ce primesc bani, împotriva celor ce-i trimit! Și cât de greu se adunau acei bani, cu cât „iefort”! Zeci de miliarde de euro! Au fost bătuți cumplit, „pe banii” lor, în loc să fie apărați de provocatori! Aceștia au fost izgoniți și acuma, ca și la plecare, de data aceasta fiindu-le administrată o agresiune puternică, aruncându-li-se lacrimogene în față, fiind gazați cu cine știe ce chimicale, baia lor de mulțime fiind scăldată cu tunuri de apă, cu bastoane speciale, grenade cu efecte demolatoare, cu o forță blindată foarte bine pregătită, cu un plan de luptă profesionist elaborat și executat, cu o brutalitate de „dușmani (?). Pentru „orice eventualitate”, aveau și arme cu gloanțe letale. Evident, se nasc multe întrebări legate de această „gâlceavă”.

În anul anterior, a fost o manifestație mult mai amplă, de peste 600 de mii de protestatari, pe țară, în București probabil fiind în jur de 300 de mii (de ce oare s-au „strâns” și atunci, atâția ?). Manifestația a fost pașnică, nu s-au produs incidente, turbulențe. De ce atunci s-a făcut o pregătire atât de minuțioasă, cu mult timp înainte, atât de blindată, cu atâtea costuri pentru „mijloacele de luptă” achiziționate, cu proiecte, planuri, mobilizări, cu ofițeri de grad superior coordonatori, generali „specializați” în lupte, deși amploarea ei a fost logic intuită de mult mai mică anvergură, incomparabilă cu cea precedentă, tot pașnică?! Un răspuns cu totul nereclamat de situație, care nu justifică o așa intervenție, atât de agresivă și care s-a dat din cu totul alte motive. S-a petrecut ceva cumplit: au fost gazați, orbiți, învăluiți de nu mai știau pe unde să fugă, să mai suprime bastoanele, precum la mineriade.

Cuvântul „mineriadă” a fost scris și pronunțat prima dată în limba română; acuma se află în vocabularul, în dicționarul lumii întregi. În analizele acestei intervenții s-a auzit și pronunțarea cuvântului „jandarmeriada”, pronunțat prima dată tot în limba română și, probabil, se va afla curând în toate limbile țărilor care au aceeași poziție față de acele evenimente, ca și pentru mineriade. Inovatori! (Câteva date despre instituții, denumiri, ani, le-am lut de pe internet).

Au „curățat” Piața Victoriei, alungând protestatarii și de prin bulevardele adiacente, mult mai ușor decât au curățat minerii Piața Universității. Aceștia erau cu pregătire specializată, mai „luminați” și cu mai mulți generali, nu cu unul singur (!), ceilalți venind din întunecimile pământului. Un bătrân, cu sănătatea precară, aflat și el în Piață, care a dorit probabil să mai prindă un protest pașnic, să dea și el „o semnătură” împotriva nedreptăților grosolane, a murit, probabil sufocat de gaze, orbit de lacrimogene, de amărăciune. În mod sigur, dacă nu se produceau acele agresiuni, el ar fi mai trăit altfel, oricât de puțin! L-ați ucis! O crimă, numai una (!), dar poate au fost și alte consecințe, și alte urmări mai tardive, după așa „răzbel”! Au ascultat comanda de la șeful acțiunilor, cine știe cine, din cine știe ce locație, cine știe pe unde aflată, fără gaze și lacrimogene în jur, de pe uscat, fără udeală. Generalii, în „alb” sau în alte „uniforme”, în adeziune și asemănare cu cea a milițienilor de altă dată, pe care aceștia i-au înlocuit (se vede că le-au moștenit și năravurile), împreună cu superiorul lor, erau simpli executanți ai planului de luptă elaborat.

Corifeul politic de azi nu s-a văzut, nu i s-a auzit vocea în vâltoarea acelor evenimente, ca și altădată, în situații de convulsie socială; nici nu ne-ar fi mirat dacă în ziua următoare, sau în a doua zi, ar fi întrebat: a fost o manifestație în București, în Piața Victoriei?! Acolo erau tineri și bătrâni, femei și copii, care se așteptau să le fie respectat acest demers legitim, prin care nu solicitau decât suprimarea sau reducerea corupției, a hoției, care i-a alungat pe atâția din țară, rupându-o parcă în două: România celor rămași în țară, cu mulțime de bătrâni și copii, pe lângă „aleșii neamului”, în desfătări nelimitate, și România imigranților, a diasporei, care tot crește, se mărește amenințător; până la urmă poate vor să rămână doar „ei, între ei”! Dar au fost sufocați de o deosebită agresivitate și alungați din nou peste granițe, diaspora, cu alții după ei! Au venit de la așa mari distanțe, nicidecum pentru a încasa bastoane peste cap, peste spate, orbiți și gazați până la prăbușire, ci pentru a manifesta împotriva corupției cavernoase de la noi, care a pătruns peste tot, chiar și în „palatele” în care cinstea, onestitatea, demnitatea, integritatea, sentimentul național, credința și grija pentru țară și cetățenii ei ar trebui să fie la ele acasă! Le-au infestat și pe acestea, cu comportamentul lor malefic, au batjocorit și jurămintele de profesie, ori cele depuse în solemnitate pe Biblie, le-au golit mult de conținut și au mai golit țara de locuitorii ei, au alungat oamenii de pe pământurile lor și au dezmembrat familii, cu multe consecințe dramatice, mai ales printre bătrâni și copii.

Este ciudat cum ofițeri de grad superior întrețineau și impulsionau agresiunea prin ceea ce transmiteau în Piață: „Cel mai greu o să-mi fie să anunț pe mama colegei noastre că fiica ei va rămâne paralizată, urmare „agresiunii” protestatarilor, care i-au fracturat coloana”. O minciună sfruntată, jandarmerița fiind accidentată ușor, nu de manifestanți, care au apărat-o de provocatorii angajați, punând mâinile peste ea, așa cum arătau imaginile, atunci când „colegii” ei au abandonat-o! Poate n-au vrut să-i deranjeze pe provocatori! Aceasta se asociază și cu un alt anunț din Piață: „Doi jandarmi au fost uciși”! Cât de ticăloase, iresponsabile și periculoase au fost acele anunțuri, într-o masă de oameni, batjocoriți, umiliți și agresați printr-un sistem de proceduri diabolice și care puteau să-i „scoată și pe ei din pepeni”, din „tăcerea” lor și se putea atunci produce un adevărat carnagiu! Sau au fost și acestea programate?! Se află la noi personaje care sunt extrem de pricepute în a scoate castanele fierbinți din foc cu mâinile altora, fără să aibă măcar o bășica pe vreun deget și nici măcar mâinile „afumate”! Le poate ridica sus cu strigarea, cu „dovada”: sunt nevinovat! Nicio semnătură, nicio voce posibil a fi auzită, „în van” de altfel, fiind doar șoptită, la ureche!

Este ciudată și încercarea de falsificare a orei la care s-a cerut, prin ordin, „eliberarea Pieței”, Prefectul refuzând să mintă, fiindu-i alături și primarul Capitalei! De ce?! Un raport mai nou al anchetatorilor acestor evenimente spune că au fost provocatori, care au produs conflicte, turbulențe, pentru a compromite manifestația pașnică, așa cum dorea ea să fie și se crede că au fost aduși de cineva și acuma se caută să fie identifcată persoana. Cine oare putea fi acea persoană, oare cine putea gândi și programa această enormă ticăloșie criminală, întunecând un eveniment de măreție, prin care se protesta pașnic împotriva unei corupții demente, ce depășește orice limite?! Când cineva a întrebat pe ministrul de interne și pe șeful de partid despre brutalitatea agresiunii jandarmilor, aceștia au dat un răspuns identic: „jandarmii și-au făcut datoria!” Același răspuns l-a dat și pentru cuplul de torționari de la închisoarea din Gherla, la întrebarea unuia din familie: cum au putut să se poarte frații tăi cu atâta sălbăticie, făcând atâtea victime? Acesta le-a răspuns simplu, tot „convingător”: „Ei nu și-au făcut decât datoria!”Are multe fațete și această „datorie”!

Un membru marcant din conducerea partidului conducător pronunță, într-un grup de colegi: „Trebuie acuma să cercetăm sursele străine de finanțare a acestei manifestații neaprobate (?) și agresive și să vedem proveniența drogurilor (?!)” (citat de conținut). Seamană cu cel din „Piața Universității” amintit care s-a produs în timpul mineriadelor (finanțarea străină, valută, droguri și lipsea doar mașina de scris, automată!). Mai concis însă, rostită de un intelectual acuma, cu funcții înalte, cu manipulări mai perverse, gândire originală expusă în toată falsitatea ei.

prof. Gheorghe BĂRCAN

Sâmbătă, 17 Noiembrie 2018, la Pensiunea Perla Sigheteană a avut loc evenimentul Moștenirea Mihai Pop, organizat de Asociația Academician Mihai Pop și finanțat de Consiliul Județean Maramureș. Scopul acestei întâlniri a fost prezentarea rezultatelor proiectului de recuperare și organizare a arhivei personale a profesorului Mihai Pop, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Născut în 1907 la Glod, cu o formare europeană la intersecția mai multor discipline – lingvistică, teoria literaturii, sociologie, etnografie și folclor, Mihai Pop a devenit pasionat la maturitate de semiotică și antropologie culturală și a fost printre cei care au importat idei din aceste discipline în mediul academic românesc. Pop a fost o personalitate socratică, cu o deosebită abilitate de a intra în dialog cu oameni din toate mediile sociale și de a influența destinele celor cu care intra în contact.

Mihai Pop a făcut parte din generația de intelectuali români care s-a afirmat între cele două războaie mondiale și este unul dintre interbelicii rămași în umbră. Recent descoperite, documentele lăsate în urmă de Mihai Pop vor fi puse la dispoziția publicului larg în cadrul Arhivei de Imagine a Muzeului Țăranului Român. Prelucrarea arhivei de către o echipă de cercetători printre care și Rucsandra Pop, nepoata profesorului, este un exercițiu de creativitate colectivă care completează portretul lui Mihai Pop așa cum era cunoscut. Fondul ascunde o bogată corespondență cu cercetători români și străini (printre care Harry Brauner, Constantin Brăiloiu, George Călinescu, Roman Jakobson, Piotr Bogatyrev, Julien Greimas, Allan Dundes, Margaret Mead sau Katherine), caietele de teren ale lui Mihai Pop din campaniile școlii de sociologie conduse de Dimitrie Gusti, lucrarea lui de doctorat care încă nu a fost publicată, documente legate de participări la congrese naționale și internaționale, telegrame, bilete de avion, notițe ale cursurilor pe care le-a audiat sau pe care le-a predat, liste de cărți, documente legate de activitatea lui la Institutul de Folclor și multe altele. Fiecare bucată din arhivă se poate transforma într-o carte.

Materialul documentar cercetat în cadrul proiectului cultural Moștenirea Mihai Pop, care s-a desfășurat pe parcursul unui an, a fost pus în valoare printr-o instalație performativă prezentată și la Sighet. Instalația este o combinație de materiale video realizate de colectiva Black Horse Mansion și intervenții ale actriței Grațiela Bădescu care recompune performativ portretul personal al academicianului pornind de la bucăți de corespondență și jurnale.

La eveniment au participat doamna Delia Suiogan, prodecanul Facultății de Litere Baia Mare, doamna profesoară Otilia Crăciun, domnul Mihai Dăncuș – apropiat al profesorului Pop, preotul Sorin Ferenț din Botiza, istoricul Andrea Dobes – Fürtös, muzeograf la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighet, Iris Șerban de la Arhiva de Imagine din cadrul Muzeului Țăranului Român și din echipa de proiect: specialistul video Ana Banu, actrița Grațiela Bădescu, Alexandru Iorga, de la Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București.

Evenimentul a inclus și o vizită la Glod, satul unde s-a născut Mihai Pop și s-a desfășurat în preajma zilei în care faimosul cercetător maramureșean ar fi împlinit 111 ani.

Asociația Academician Mihai Pop este o organizație înființată în mai, 2017 de preotul Dan Ioan Sidău și Rucsandra Pop, care au fost și organizatorii evenimentului, pentru a oferi un cadru instituțional demersurilor legate de valorificarea moștenirii culturale a etnologului și folcloristului Mihai Pop.

Scopurile principale ale asociației sunt stimularea gândirii critice legate de moștenirea culturală lăsată de profesorul Mihai Pop, valorificarea acesteia și derularea de programe de cercetare în domeniul folclorului, antropologiei, sociologiei și istoriei, precum și în domenii conexe.

Rucsandra POP