Formația Trespass Trio din Suedia va susține, luni, 01 octombrie 2018, de la orele 19.00, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet, un concert de Jazz – Eveniment, „Spirit of Pitești”, inspirat din atrocele „experiment Pitești” efectuat sub autorizația autorităților comuniste.

Concertul Trespass Trio este un eveniment muzical unic, o lecție necesară atât pentru generația nouă, cât și pentru generațiile vechi.

„Spirit of Pitești”, discul lansat în 2017 la casa de discuri portugheză CleanFeed, este un album-eveniment inspirat de Reeducarea de la Pitești, unul dintre cele mai cumplite experimente ale omenirii, aplicat studenților închiși de autoritățile comuniste între anii 1949-1951.

Există o structură narativă care se dezvoltă de la început până la sfârșit, cu o calitate cinematografică, dar totul trece printr-un nivel emoțional (de la furie la o sensibilitate dezarmantă) și invitația clară de a imagina scenarii, personaje și dialoguri.

Pitești este un oraș românesc cunoscut și datorită închisorii locale care a găzduit experimente de spălare a creierului în timpul regimului totalitar. În acest proces de „reeducare” a încarceraților politici, violența dintre deținuți a fost încurajată de Securitate. Ororile au atins cele mai cumplite forme de dezumanizare a deținuților.

Combinând compoziția și improvizația, rigoarea și pasiunea, tonuri minore și gesturi mari, muzica ne atinge profund. Trespass Trio a devenit una dintre cele mai sfidătoare unități ale jazz-ului european contemporan și fiecare nou opus este o capodoperă. „The Spirit Of Pitești” nu face excepție.

Trio-ul Trespass Trio se va afla într-un turneu național ce include locații emblematice pentru scena românească: Ateneul Român din București, Sinagoga Sion din Oradea, Filarmonica din Pitești, Sâmbăta Sonoră.

Organizatori: Fundația Culturală Memoria – filiala Argeș, MuzicaDeVest.ro
Parteneri: Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței Sighet, The Coffee Factory, Sighet-Online.ro, www.salutsighet.ro, Hotel Buți

Comunicat de presă

Cantorul Nachum Shaul din Paris a oficiat anul acesta (5779) la Sighet, slujba de Rosh Hashana, ziua de naștere a lui Adam (și a Evei) deci, a întregii omeniri.

I-am luat un scurt interviu despre Shofar, principalul simbol al sărbătorii de Rosh Hashana:

Autor (text & video), dr. Sorin MARKUS

Moartea tatălui meu, în iulie 1958, ne-a găsit într-o situație financiară foarte grea. Locuiam în chirie pe strada Ady Endre (actualmente Basarabiei) într-o curte cu mai multe familii, de diferite origini etnice. De la întoarcerea din refugiu, în 1945, am dus-o tot timpul greu, am stat o vreme în chirie pe strada Gheorghe Lazăr… salariul de învățătoare al mamei era slab, aveam 3 frați mai mici. După terminarea facultății am început să predau și am adus și eu bani în casă, dar boala tatălui meu ne-a secătuit puținele resurse. Pentru supraviețuirea familiei, mama a intrat și în datorii… Când l-am adus pe tata mort de la Cluj, durerea era mare, nu avea nici 50 de ani… trebuia să ne pregătim de înmormântare, dar eram complet descoperiți… Nu știam în ce direcție s-o apucăm…

Atunci Dumnezeu ne-a ajutat într-un mod total neașteptat. Unul dintre vecini, domnul Huber Iosif, (care avea o fiică de 12 ani care mi-era elevă) vine la mama și ne oferă 1.000 de lei  (cam cât două salarii ale mele din vremea aceea): “Doamna Chindriș, luați banii aceștia. Mi-i dați înapoi mai târziu, când veți putea.” Așa am fost salvați din acea situație limită; domnul Huber a plecat în Israel după câțiva ani, dar i-am rămas recunoscătoare toată viața. Cu fiica dânsului m-am mai întâlnit de câteva ori în ultimii ani, cu mare bucurie.

După 11 ani, am fost din nou într-o situație limită. Împreună cu mama și cu soțul meu, Aurel Vișovan și cu cei doi copii mici – Marius și Flaviu locuiam, tot în chirie, pe strada Republicii (actualmente Iuliu Maniu), foarte aproape de gară. În 1969 a apărut șansa de a cumpăra un apartament într-un bloc nou din cartierul 1 Mai. Trebuia să depunem 28.000 de lei avans și să semnăm contractul (urmând ca ulterior să plătim ratele lunare). Am strâns banii cu mari eforturi, i-am depus și, foarte fericiți, ne-am prezentat la semnarea contractului. Vom avea și noi, în sfârșit locuința noastră!

Când, la fața locului… stupoare! Ni se spune, fără drept de apel, că avansul este de… 40.000 lei. Se primiseră instrucțiuni noi, se schimbaseră nu știu ce reglementări… Nici dacă ne-ar fi dat cu un ciocan în cap n-am fi fost atât de șocați! De unde să scoatem pe loc diferența de 12.000 de lei (cam 10 salarii ale mele la ora aceea) când eram deja îndatorați, n-aveam ce vinde, n-aveam alte resurse? Visul nostru s-a prăbușit!… Am ieșit din clădire întunecați la față și mergeam pe stradă ca un vapor în derivă… soțul meu era și foarte bolnav după cei 16 ani de închisoare… la bolile lui grave de plămâni și de ficat exact de un asemenea șoc mai era nevoie…. Cineva ne vede și ne oprește… era Sandor Fekete, colegul de birou al soțului meu la cooperativa “Mara”. Ne întreabă mirat care era cauza supărării noastre, mai mult decât evidente. După ce i-am povestit, a zis spontan: “Păi vă dau eu banii ăștia!”. Am încercat să protestăm motivând că nu vom avea cum restitui, dar nu ne-a lăsat și a zis: “Nu-i nimic, voi aștepta până veți putea!“ Trecând de la agonie la extaz, am reușit să completăm diferența, iar după un an, în decembrie 1970 ne-am mutat în apartament, în singura locuință proprietate personală pe care eu sau părinții mei am avut-o vreodată, unde locuiesc și azi. Dumnezeu să-l odihnească pe Sandor Fekete, a murit de mult, cu câțiva ani înaintea soțului meu. Era un om foarte cult, pasionat de muzica de operă.

Am ținut să relatez aceste două fapte de mare generozitate, prin care Domnul ne-a binecuvântat și ne-a salvat prin instrumentele Sale – în cazul de față un evreu și un maghiar reformat, ceea ce conferă o dimensiune supra-etnică și supra – confesională acestor minunate gesturi de solidaritate umană.

Prof. Aurelia VIȘOVAN

În localitatea Giulești, județul Maramureș, a fost înființat Centrul de Cercetări Istorico – Teologice ale Credințelor și Cultelor din Maramureș, care a primit aprobarea de a funcționa sub egida Academiei Române conform exigențelor impuse. Directorul onorific și organizatorul acestui Centru a fost acad. Alexandru Surdu, vicepreședinte al Academiei Române și președintele Secției de Filozofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie a Academiei Române, iar directorul efectiv este dr. Livia Ardelean, consilier superior la Serviciul Județean Cluj al Arhivelor Naționale. În organigrama Centrului există mai multe departamente coordonate de către anumite personalități cultural-științifice maramureșene.

În perioada 13-14 septembrie, are loc inaugurarea acestui Centru, dotat conform cerințelor solicitate de Academia Română.

Având în vedere că deschiderea Centrului are loc în anul Centenarului Marii Uniri, dedicăm și noi acest eveniment memoriei eroilor care s-au jertfit pentru acest ideal al românilor, motiv pentru care în sala de conferințe a clădirii Centrului va fi dezvelit un grup statuar în lemn executat de către sculptorul maramureșean Ioan Bledea, grup care simbolizează plecarea maramureșenilor din Giulești cu căruțele spre Alba Iulia.

De asemenea, în cadrul evenimentului, va fi vizitată și Casa Memorială Dr. Ilie Lazăr cel care, împreună cu alți patrioți maramureșeni, a mobilizat satele din dreapta și stânga Tisei pentru a participa la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Ilie Lazăr și-a adus o impresionantă contribuție și la intrarea armatei române în Maramureș în vederea eliberării acestuia de sub ocupația bolșevică.

La acest moment sperăm să fie prezenți acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, acad. Alexandru Surdu, vicepreședintele Academiei Române, George Ivașcu, ministrul Culturii și Identității Naționale, episcopii celor două culte din Maramureș (ortodoxă și greco-catolică), precum și actorii Florin Piersic, Dorel Vișan, Maria Ploae și regizorul Nicolae Mărgineanu, care vor realiza un scurt recital de poezie.

În data de 14 septembrie va avea loc și o sesiune de comunicări științifice sub egida Centrului, Simpozionul Național Istorico-Teologic din Maramureș, ediția a IV-a, Personalități maramureșene participante la Marea Adunare de la Alba Iulia, dar și lansarea cărții Destinul unui erou (învățătorul Grigore Țiplea – reprezentantul învățătorilor maramureșeni la Marea Adunare de la Alba Iulia), autor, dr. Laurențiu Batin, carte apărută la Editura Ethnologica, Baia Mare și prezentată de prof. Doina Voina și dr. Ștefan Mariș, redactor șef al Editurii Ethnologica.

Primarul comunei Giulești,
dr. Laurențiu Batin

Dragi elevi, dragi profesori, dragi părinți, succes în noul an școlar! Baftă! Să obțineți notele pe care vi le doriți! 🙂

P. S. Și totuși… nu neglijați odihna! 🙂

Salut, Sighet!

Imagine din Sighetul interbelic. În stânga, fostul Palat al Băncii Austro-Ungare, fost sediu al Băncii Naționale a României, actual sediu BCR. În dreapta, magazinul Maier Pasternak, actualmente Casa Veche.

Completările cititorilor la această fotografie sunt binevenite.

Fotografie din colecția Ernest Villand.

Salut, Sighet!

Lucrarea „Culturi francofone” (Editura Valea Verde, ediția 2018) propune documentele elveto-române ale zilei Francofoniei care a avut loc la Lausanne (martie 2016), organizată de Cancelaria Cantonului Vaud, de Ambasada României în Elveția și Liechtenstein și de Institutul Pedagogic al Cantonului Vaud. Cartea evocă și partea festivă pregătită și susținută de grupul „Mara” din Maramureș. Această manifestare se înscrie în tradiția unei participări active a României în cadrul Francofoniei. Coordonatorii lucrării, Gafia Galay și Jean-Louis Chancerel, prezintă și prestațiile grupului de elevi al Liceului „Dragoș Voda” pregătit de către profesorii de limbă franceză și de către domnul Dorel Todea.

După prezentarea semnificațiilor actuale ale Francofoniei de către coordonatorii cărții, se succed mesajele Doamnei Ambasador a României în Confederația elvețiană și în Principatul Liechtenstein, mesajul Domnului Rector Guillaume Vanhulst. Aceste discursuri plasează evenimentul în contextul celebrărilor anuale ale Francofoniei. Conferința Doamnei Profesor Dumitra Baron „Exilés du langage” propune o analiză circumstanțiată a unui posibil „exil într-o altă limbă: exil lingvistic” ce exprimă o dezrădăcinare dar și o posibilă cale de a fi recunoscut în „cealaltă țară”.

Conferința Domnului Benoît-Joseph Courvoisier (“Balades et Doïnas, la poésie populaire roumaine en traduction”) abordează problematica traducerii poemului „Miorița” – incomparabila creație a literaturii populare române.

Conferința Domnului Dan Ottiger (“Quelques réflexions sur Panaït Istrati “) aduce prețioase mărturii, anecdote și texte de Panaït Istrati care permit descrierea exilul scriitorului în Elveția.
Cele două texte semnate de Jean-Louis Chancerel („Réflexion sur la traduction et en particulier la traduction des textes poétiques” și „Présentation et analyse du recueil de poèmes de Ioan Dorel Todea: Ruga de Veci”, volum tradus în franceză de G. Galay-Coman „Prière pour l’Eternité”) propun o analiză îndeosebi a dificultăților specifice traducerii poeziei într-o altă limbă.

Plin de emoții a fost și intermediul muzical al pianistului Mihai BOITAN – interpretând J.-S. BACH, C. DEBUSSY și G. ENESCO.

Eleva Camelia Trifoi, laureată a concursului „Ursul de Aur” de la Deva, a susținut un recital de muzică ușoară cu un repertoriu internațional și plurilingv.

În final, grupul Mara, laureat al premiului Herder și al Colierului de Argint din Dijon, a ridicat sala inclusiv la joc prin suitele din Maramureș a lui Mihai Chiș și prin cântecele solistei Ileana Matus – un moment artistic de o mare frumusețe conceput de domnul Dorel Todea.

În concluzie, putem afirma că era necesar ca această carte să fie publicată pentru a arăta că acest eveniment, dincolo de complicații și dificultăți, este o reușită colectivă a numeroaselor personalități din cele două țări.

Referitor la traducere și la experiența traducătorilor care au participat la acest eveniment, putem afirma că abordarea aspectelor de traductologie a permis o reactualizare a traducerii ca negociere și dublă proprietate: cea a autorului și a traducătorului, așa cum de altfel susținea și Pr. Doina Cornea.
Un alt ingredient determinant care a operat de-a lungul acestui eveniment a fost bineînțeles prietenia și încrederea care, dincolo de distanțele geografice și poate chiar dincolo de trecut și de prezent, sugerează perspectiva poetică a eternității.

Gafia Galay & Jean-Louis Chancerel

Aurelia Vișovan a fost… “Încântarea primei zile de concurs!” Afirmația aparține criticului muzical al radioului polonez oficial care a scris cronica Concursului „Chopin” de la Varșovia (probabil cel mai celebru concurs de pian pe plan mondial) ce se desfășoară din cinci în cinci ani.

La concurs, au fost selectați, în urma unei dure preselecții, 30 de pianiști. Iar după prima zi fantastică, povestea va continua pentru Aurelia: s-a calificat între primii 15 concurenți. Aceștia sunt: Dmitry Ablogin (Rusia), Łukasz Byrdy (Polonia), Eric Clark (SUA), Antoine de Grolée (Franța), Naruhiko Kawaguchi (Japonia), Dinara Klinton (Ucraina), Agnieszka Korpyta (Polonia), Justyna Kreft (Polonia), Krzysztof Książek (Polonia), Yui Nakamura (Japonia), Kamil Pacholec (Polonia), Tomasz Ritter (Polonia), Joanna Różewska (Polonia), Aleksandra Świgut (Polonia), Aurelia Vișovan (România).

Urmează etapa a doua la Filarmonica din Varșovia (8 – 10 septembrie 2018), iar finala cu orchestră se va desfășura în perioada 12 – 13 septembrie 2018. Aurelia Vișovan va concura mâine, 08 septembrie 2018, în etapa a doua, de la ora 10:00.

Valoarea premiului întâi este de 15.000 euro.

Succes, Aurelia Vișovan!!!

Salut, Sighet!

Salut tuturor! Azi m-am hotărît să “evadez” și să plimb în sufletul meu și o bucățică din “Salut, Sighet!”. Mi-am luat ghiozdanul în spate, agenda de articole, încălțămintea de călătorie, geaca de blugi și am plecat să îmi găsesc inspirația. Și iată că am găsit-o tocmai într-o Mocăniță și în spatele unor aburi fumurii care lovesc munții și stârnesc în mine mii de emoții. Pătrunzându-mi aburii prin gând, m-am decis să vorbesc despre oameni.

Acum, în jurul meu pot vedea o mare de oameni. Înalți, scunzi, unii mai grași, alții mai slabi, dar fiecare bucurându-se de farmecul pe care natura îl oferă. Sunt fericită că de-a lungul vieții, Dumnezeu mi-a dat ocazia să întâlnesc mii de oameni și să învăț că fiecare om intră cu un scop în viața ta, pentru a-ți arăta ceva și pentru a-ți da o lecție. De multe ori, suntem dezamăgiți de oameni și de faptele lor, dar nu avem cum să știm dacă acea atitudine pe care ne-o oferă, nu are să ne ajute să realizăm anumite aspecte ale vieții.

Cunosc multe persoane de la care am primit lecții și care m-au învățat că oamenii vin și pleacă din viața ta, lăsând în urmă amintiri atât plăcute cât și neplăcute. Sufeream mult din cauza oamenilor, până să învăț cum să mă comport cu ei. Am învățat că pe oamenii aroganți trebuie să îi evit, cu cei mai puțin deștepți, dar pe deasupra și fuduli, trebuie să fac cum spun ei și să tac ca să ne fie bine tuturor. Pe oamenii agitați, am învățat să îi liniștesc, iar pe cei triști am încercat să îi alin cum am putut eu mai bine. Cu oamenii buni și inimoși am făcut în așa fel încât să le ofer și inima mea. Alături de cei fericiți, am râs, iar pe cei care nu știu să râdă, i-am învățat. Nu m-am ferit niciodată de nimeni, am încercat să văd mereu binele la toți și să nu judec nicio persoană până nu o cunosc cu adevărat. Bineînțeles că am îndepărtat o mulțime de oameni de lângă mine, pentru că nu aveau o influență pozitivă asupra mea. Am primit o mulțime de oameni în sufletul meu. Cei care mi-au demonstrat că țin la mine, sunt și acum în inima mea și aș risca orice pentru ei. Viața ne oferă o mulțime de oportunități care ne ajută să ne maturizăm, să devenim din ce în ce mai conștienți de persoanele pe care le avem lângă noi. Cunoscând mulți oameni, e mult mai ușor să alegi pe cine vrei să ai lângă tine. Din punctul meu de vedere, cu cât ești mai retras, necomunicativ, vei ajunge sa fii foarte dezamăgit de lume, pentru că nu vei știi cum să selectezi, cum să faci diferența dintre un om bun și unul mai puțin bun. Nu vreau să atac pe nimeni, toți oamenii au farmecul lor aparte, dar sunt mulți oameni falși care pe față îți vor binele, te iubesc, iar pe la spate, te bârfesc și îți vor răul. De acești oameni m-am ferit mereu, dar Dumnezeu mi i-a dat în cale pentru a mă învăța să nu îi bag în seamă, să îi las să își facă jocul și să merg mai departe.

De fiecare dată când văd un om bun, încerc să îl țin aproape de mine, să mă comport frumos și să îl îndrăgesc. Singurii oameni pe care nu i-am înțeles au fost cei invidioși. Cei care nu se mulțumesc cu ceea ce au și îți poartă ură pentru ceva ce tu ai și ei nu. Invidia mi se pare cel mai urât lucru, după părerea mea, fiind pălăria sub care se ascund toate celelalte păcate. Trebuie să apreciezi ceea ce ai, să te bucuri că nu e mai rău, iar dacă îți dorești ceva ce deține cel de lângă tine, muncește și poate cândva vei avea și tu. Eu nu am purtat invidie niciodată și muncind, am avut numai de câștigat, iar cei ce mi-au purtat mie invidie, acum sunt tot acolo, fără nicio evoluție. Când întâlnesc oameni inteligenți, caut să învăț ceva de la ei, să știu să îi apreciez și să acumulez cât mai multe informații. La oamenii care mi-au atins inima cu o poezie sau un cântec am încercat să îmi stăpânesc lacrimile, iar cu oamenii înțelepți mi-am luat doza de bucurie și puritate.

Acum, aici, văzând mulți oameni care mai de care mai “sofisticat”, îi mulțumesc lui Dumnezeu că am doar oameni frumoși în viața mea, cu care mă pot lăuda și cărora le mulțumesc că au apărut odată cu timpul pentru a-mi face viața minunată. Chiar dacă voi fi acasă când se va publica articolul, vreau să vă spun că aici, în Vișeu de Sus, am înghețat de frig în perechea mea cea nouă de Vans-uri, dar numai aici mi-am găsit inspirația, deci a meritat să mă plimb cu Mocănița și să îmi limpezesc gândurile. Mă bucur că am lăsat o amprentă de “Salut, Sighet!” și aici. Chiar vă recomand să dați o tură cu Mocănița, să vedeți cât de minunat e, dar până atunci, dragii mei, vă îmbrățișez și vă iubesc. Fără voi, nu eram ceea ce sunt acum…

Anca Maria Corneștean
Cls. a X-a A, Liceul Pedagogic “Regele Ferdinand”

Vara asta ţara s-a mişcat. Cu vaucere sau fără, cu diaspora sau fără am avut treabă. Veşti şi poveşti, analize şi surprize, oameni faini sau morocănoşi, interesanţi sau doar banali, am avut de toate. Poate nu se vede da’ mie îmi plac structurile şi sistemele tare de tot. Aşa că fac porţii din de toate ca să pot face conexiunile când voi fi pe pilot automat, respectiv dementă. Habar nu am de ce sau dacă e bine, însă am mare încredere în genul ăsta de lucruri pe care nu le pot înţelege. E atât de simplu să le iau ca atare şi fucţionează de minune pentru că mă supun, în acuzativ. Parafrazându-l pe Bob Dylan aş zice: accept haosul. Întrebarea e dacă el mă acceptă pe mine?

De prin clasa a doişpea de la D-na Voinea, profesoara de la care am aflat că sunt prozaică (asta era atunci 😉 şi probabil se referea la atitudine şi e drept mă compara cu mama, deci avea logică), am primit acceptul că e ok (mai ok, şi nu era chiar asta exprimarea) să îmbrăţişezi un snob, iar cu ignorantul, în cel mai bun caz să fii politicos, dur politicos. Sunt 20 de ani de când uzez această practică însă:

În una din zilele toride de vară, cel mai bogat grup pe care l-a avut vreodată un muzeu din Sighet, poate chiar din România, sau poate chiar din estul Europei, se poate să fie şi din sud estul Europei, către vest încolo…, 17 porţii de haos estetizat, dau buluc în imobil, transpiraţi şi gâfâind, mirosind însă a Chaneluri şi cred, cu asigurarea la purtător. Să fi avut vreo 147 000 de euro pe ei investiţi în îmbrăcăminte, bijuterii şi cine cu somon. Zic şi eu ca una ce habar nu are cum se vede soarele printr-o lentilă mai scumpă de 80 de lei. Drăguţ că au intrat totuşi, mă mustrez eu că m-am grăbit să proiectez, să fiu ,,fin judecător” fără să număr descrescător până la cinci înainte de a opina. Una dintre dame, o blondă-trofeu cu o coadă de cal sănătoasă, refuză să intre şi are decenţa să mărturisească că e de găsit dincolo, la bar. Zâmbesc şi pun pariu cu mine că asta e singura autentică din grup. Îmi povesteşte ultimul intrat, că cele 17 exemplare colorate au parcat autocarul închiriat de la Capitală pentru o pauză de o zi, dintr-un tur al minunatei ţări, de Centenar. Mai să fiu invidioasă când deodată mă pomenesc cu un taifun. Într-un minut şi exact 17 secunde, încă nu apucasem să închei zâmbetul cu ultimul intrat, că primul din grup termină vizita. Mai rapid ca un ultra religios îmi spun, urmând o statistică personală. O rotofeie deshidratată, blondină şi ea, dezorientată şi iritată de-a dreptu că nu găseşte răcoarea, chiar iarna pe uliţă, mă întreabă ce-i aici? Îi zic de muzeu şi ea-mi răspunde cu un reproş piţigăiat: Păi ce, duamnă, nu e Coşbuc aici?!!

Aa………..D-na Voinea?! Ce fac? S-o fi născut între timp şi puiul lor?

P.S.
Alina Marincean este muzeograf la Casa Memorială Elie Wiesel. Muzeul culturii evreieşti din Maramureş obiectiv cultural ce se află la aproximativ 100 de kilometri (!) de Casa Memorială George Coşbuc din judeţul Bistriţa Năsăud. Pam pam! 🙂

Autor, Alina MARINCEAN

Pe itinerariul “Symphonic Jazz in Transylvania” ar fi trebuit să se afle și… Sighetul! Deși în urmă cu un an, prin intermediul Rotary Club Sighet, noi ne-am exprimat dorința de a fi parteneri în proiectul Symphonic Jazz in Transylvania propus de îndrăgita și cunoscuta solistă de jazz Elena Mîndru, am constatat, cu mâhnire, când trebuia luată decizia finală că aici, în “capitala” Țării Maramureșului, nu avem o sală adecvată pentru concerte mai… ample. În acest turneu în care Sighetul – cu părere de rău pentru noi – a fost înlocuit de Negrești Oaș, Elena Mîndru va cânta alături de Orchestra Română de Tineret (60 de instrumentiști) și de alte câteva nume de referință din jazz-ul internațional. Inițial am sperat că va fi finalizată Sala „Studio” și că vom avea ocazia să oferim sighetenilor acolo, un moment special. Dar… viața bate muzica! Negreștiul s-a pliat pe condițiile necesare desfășurării acestui concert, iar noi, noi, sighetenii suntem așteptați la oșeni, să ne bucurăm de jazz.

Pentru a prefața concertul din 08 septembrie 2018, de la Negrești Oaș, (când, cu siguranță, iubitorii de jazz sigheteni vor fi prezenți acolo în număr mare!), am reușit să-i “fur” câteva minute Elenei Mîndru Turunen (stabilită de doi ani în Finlanda), protagonista acestui turneu, pentru o discuție… fulger!

Ion Mariș: După cum bine știi, Elena Mîndru, am avut multe discuții în încercarea de-a organiza și la Sighet un concert din turneul vostru Symphonic Jazz in Transylvania. Dar, lipsa unei infrastructuri adecvate și a sponsorilor ne-a anulat șansa de-a te vedea la noi acasă, pentru a… patra oară. Cred și sper că Negrești – Oașul va fi o variantă adecvată. Știu că ai muncit mult, te-ai implicat pe toate palierele. Cum este perceput acest statut al tău de persoană… multilateral dezvoltată? Așa-i… românul?
Elena Mîndru: Îmi pare extrem de rău că nu reușim să ajungem în Sighetu Marmației, având în vedere că era parte din planul original al turneului. Despre mine, e greu să știu percepția celorlalți, trebuie întrebați cei care mă cunosc despre cum percep ei statutul meu. Aș vrea câteodată să nu pot înșira toate lucrurile de care mă ocup, aș vrea să mă pot concentra pe studiu și muzică.

Ion Mariș: Nu-i prea mare efortul tău și lupta cu o birocrație specific… estică? Ar fi fost mai simplu în Finlanda?
Elena Mîndru: E, într-adevăr, o birocrație imensă, care distrage categoric atenția de la actul cultural. Sper ca într-o bună zi să se renunțe la acest sistem nepotrivit culturii. Da, ar fi fost mai simplu în Finlanda în ceea ce privește partea de decontare a finanțărilor nerambursabile.

Ion Mariș: Ce noutăți aduce acest proiect – concept respectiv turneu, Symponic meets Jazz?
Elena Mîndru: Proiectul urmărește susținerea tinerilor compozitori și a noilor lucrări simfonice scrise de aceștia, dialogul între genurile muzicale și mobilitatea muzicienilor participanți. Prin intermediul turneului Symphonic Jazz in Transylvania din toamna acestui an, urmărim realizarea unui eveniment de calitate superioară, în orașe care nu dispun la ora actuală de filarmonică proprie și în care accesul la acest tip de eveniment este redus. Prezența unor muzicieni internaționali în cadrul combo-ului de jazz precum și a dirijoarei de proveniență cubaneză dă acestui turneu o notă de originalitate și creează un mediu adecvat schimbului intercultural.

Ion Mariș: Soțul tău, pianistul și compozitorul Tuomas J. Turunen, finlandez, care participă la acest proiect, s-a obișnuit cu România?
Elena Mîndru: Da, vorbește chiar și românește la un nivel mediu. Reușește să comunice cu părinții mei doar în limba română. Se descurcă chiar și cu taximetriștii din București fără probleme! :))

Ion Mariș: Dacă ne poți dezvălui, ce program propuneți publicului?
Elena Mîndru: Vom cânta lucrări scrise de muzicieni contemporani, printre care și… eu, sătmăreanul Dan Variu, soțul meu Tuomas J. Turunen și alte surprize. Lucrările sunt o combinație între simfonic și jazz, cu influențe din folclorul românesc.

Ion Mariș: Sala Dallas din Negrești Oaș, unde veți evolua, are o capacitate de 600 de locuri. Vom găsi și noi, “intrușii”, spectatori din alte zone, câteva locuri libere? :))
Elena Mîndru: Intrarea este liberă pentru toată lumea, de la mici la mari și, evident, și pentru sigheteni.

Ion Mariș: Ca să nu-ți răpesc foarte mult timp, îmi spui te rog, în cîteva cuvinte, ce gânduri, idei vei pune în “mișcare”, după ce vei încheia cu succes acest turneu?
Elena Mîndru: În primul rând, voi petrece timp cu băiețelul nostru de un an. Organizarea acestui turneu a presupus multă muncă și timp departe de el. Ca planuri de viitor, voi lansa un nou CD cu Jyväskylä Big Band din Finlanda. CD-ul e înregistrat deja, e în etapa de producție.

Ion Mariș: Symphonic Jazz in Transylvania se dorește și o celebrare a Centenarului României. Muzica, jazzul, ar putea, oare, uni românii?
Elena Mîndru: Categoric. Muzica de orice fel poate uni oameni de pretudindeni. Muzica e unul din puținele limbaje universale, iar actul muzical și cultural deschide suflete și minți.

Ion Mariș: Eu mai sper ca într-un viitor nu foarte îndepărtat să avem o sală adecvată de spectacole și să te vedem împreună cu o orchestră simfonică la Sighet. Mulțumesc! Mult succes proiectului și turneului vostru! Ne vedem la Negrești Oaș!
Elena Mîndru: Și eu sper tare mult ca promisiunile făcute orașului Sighetu Marmației să fie duse până la finalizare. Oamenii acestui oraș merită o sală de concerte! Venim cu drag!!!

Ion MARIȘ,
Salut, Sighet!

Nu e vorba de controversatul aliment… ci de renumita trupă umoristico-muzicală prezentă la Sighet în cadrul Galei Folk „Floare de Colț”, 2018!

Video &  text, Sorin MARKUS

***

– Vezi, dacă eşti doamnă te lăs în faţă, Ilea’, hehe…
– Daa, esti foaarte…
– Gentelmen…, hahaha!…
(Sărbătoare, săteni la îngheţată)

***
„…Tăt acela cenepe’l’ai?, …Ţâgări, ţâgări!, …Ani, ai cenţi?”
(culoarul pieţii)

***
„…,şi 28 de grade în nordul extrem, la SighetuL Marmaţiei.” (R. R. Actualităţi)

***
– Ce faci,G’eo?
– Mă duc la Domiciliu, măi, Şte’!
(iepeni în Staţie)

***
– ‘Daţi, vă rog, un suCola?
(leányka de Câmpulung, chioşc, Staţie)

***
-Maami, mamii! O zis tati că-mi cumpără un ghiozdan frumoos, de la chineji ş-un portofeel…!”
(fetiţă pe corzo)

***
-Ni-tă-l!…, şi câte plăsi am acasă!…
(nevastă supraîncărcată, de la supermarket)

***
– Ai văzut cum arată L…?
– Da’ ce are?
-Ţâne deietă…
(în muieri-grai)

***
„Ni, ie’ cârliguţă!…”
(băbucă, pe culoarul pieţii)

***
„…o dus-o cu ceteră la mormânt …, beie’ cu bărbatu-so la un loc…, femeie tânără …”
(?…)

***
„Pui, pui, Sebi!”
(Nu se văd, dar se-aud. Sfârşit de vară, la blocuri.)

***
– Noa, uite!… Vrei la soare, vrei la umbră…
(pereche, săteni, intrând pe “Pietonală”)

***
– Ce bine că nu ne-o plouat de când ne-am dat jos din autobuz!…
– Dară…, noa!…, mai ’i şi norocu’!…
(sacoşe atârnând mari, goale) (pereche vârstnică la cumpărături)

***
“Uă, Doamne!…”
(un bade, faţă cu întunericul dintr-o privată la oraş)

***
-Domnu’, nu vă supăraţi!… Io vă ştiu de undeva… De nu din Irlanda…(?)
– Ha, ha! Hai, încoace!
(un bade înalt, cu pălărie, către un ochelarist scund)

Consemnări: Marin SLUJERU

foto: Marin Slujeru