La mulți ani, Sighet! La mulți ani, sigheteni!

Azi marcăm 692 de ani de la prima atestare documentară a orașului nostru (14 mai 1326)!

Noi vă propunem azi o imagine mai nouă: centrul Sighetului în anul 1924. Din acei ani se păstrează obiceiul de-a face mic comerț (mai ales) la tarabe “tradiționale”. Spiritul antreprenorial era și este la el acasă, în centrul Sighetului!

„Salut, Sighet!”

Completările cititorilor la această fotografie, sunt binevenite.

Fotografie din colecția Ernest Villand.

DUMINICA
Ginerele îşi cumpără un Logan alb, iar soacra îi zice: „Duminică să mă iei cu tine în mașână, acolo, înainte! Tăţi oamenii ‘or fi ieşiţi de la biserică și io tăt ‘oi ieși pe geamu’ acela: Lăudăm pe Iisus… Lăudăm pe Iisus!- şi ei: uă, ce maşînă mândră ţ-ai luat!”
(& F. H.)
*
BIATA….
După Sărbători, constatând că nu i se închid fermoarele de la rochii, orăşeanca trece rapid la o cură de slăbit.
– Uă, tu, Ionucă! Biata de tine, ce slabă eşti! Să vede că ţi-i rău… – o compătimesc, revăzând-o, bă-bucăle din satul natal.
*
DISPUTA ICOANELOR…
Moşu’ venise zdruncinat de bolşevism de pe front. Îşi petrecea timpul trăgând din pipă şi privind oamenii, de pe pragul înalt al casei. Nu prea mai umbla la biserică.  Într-o Duminică dimineaţă, după lăut, bătrânul se pieptăna cu cărare pe mijloc, în oglinda cât o icoană de mare – între timp, îşi spunea Tatăl nostru.
– De-ar si mai primit aşe’, ar si plină biserica de oglinzi! – comentă ca să comenteze credincioasa de nevastă-sa, privindu-l câş de sub o icoană…
(& N. I.)
*
AICIUCA…
Un  bârsănean,  să  zicem  din  Bradova, era  la  lucru  în  Bărăgan. Merge  la cooperativa din satul respectiv și cere: un font de miere, o kilă de hrișcaș și o pară la bec. Vânzătoarea se uită: „Dumneata ce limbă vorbești?” Omul nostru îi răspunde: „Dacă nu știi ce grăiesc oamenii, cine te-o pus aiciuca să vinzi?”
(& Il. B.)

Consemnări, Marin Slujeru

Foto: Peter Lengyel

Pelerinajul de la Sighet de sâmbătă, 12 mai, dedicat comemorării martirilor și mărturisitorilor Bisericii Greco – Catolice din prigoana comunistă, începută în octombrie 1948 prin arestarea episcopilor și a unui număr de preoți (unii dintre ei decedați în închisoarea Sighet), confiscarea catedralelor și sediilor episcopale, urmând ca apoi persecuția să se generalizeze la orașe și sate, fiind “încununată” oficial la 1 decembrie 1948 prin decretul de interzicere a cultului greco-catolic (valabil până în decembrie 1989). Cele două milioane de greco-catolici români au fost supuși la o teroare sistematică de durată pentru a renunța la identitatea lor confesională.

Cei 7 episcopi morți în detenție sunt deja într-o fază avansată a procesului de canonizare, ca martiri : Vasile Aftenie (+1950), Valeriu Traian Frențiu (+1952), Ioan Suciu (+1953), Tit Liviu Chinezu (+1955), Ioan Bălan (+1959), Alexandru Rusu (+1963), Iuliu Hossu (+1970). Lor li se alătură, în calitate de mărturisitori, ceilalți 5 episcopi, care, după mulți ani de detenție au fost eliberați și au continuat activitatea greco-catolică în clandestinitate: Alexandru Todea, Ioan Dragomir, Ioan Ploscaru, Iuliu Hirțea, Ioan Chertes.

Mai puțin cunoscute sunt biografiile preoților care au suferit în închisori – peste 500 după cifra care se vehiculează curent, chiar 700 după alte surse (cifra exactă este greu de stabilit după un criteriu unitar, unii preoți fiind anchetați o perioadă la Securitate fără a fi ulterior întemnițați, alții fiind arestați pe motive politice după ce se încadraseră în Biserica Ortodoxă, etc). Lor li se alătură un număr destul de mare de studenți teologi sau intelectuali laici care au fost arestați pentru activitate catolică, dar au fost hirotoniți în clandestinitate după ieșirea din închisoare.

Preoți morți în închisorile comuniste

Preoții morți în detenție constituie o categorie specială care merită un respect deosebit în memoria poporului credincios. Biografiile lor necesită studiate pentru ca informațiile și mărturiile existente să stea apoi la baza unei proceduri de canonizare. Trebuie să recunoaștem că suntem încă la începutul acestui drum.

O listă a preoților greco-catolici morți în închisori (sau asasinați de Securitate), evident incompletă, am reușit să alcătuim din documentele existente, majoritatea informațiilor fiind culese din lucrarea Academiei Civice intitulată “Cartea morților din închisori, lagăre, deportări”. O oferim cititorilor cu precizarea că unele date biografice păstrează încă o doză de incertitudine, necesitând confirmări suplimentare.

Iuliu ARDELEANU – n. 8 septembrie1888 Băbășești (Satu Mare), paroh în Maramureș în satul Iapa (azi aparținător de Sighetu Marmației), fruntaș național român, ar. 28 noiembrie 1952, dec. 2 martie 1953 Văcărești
Augustin BACOȚIU – n. 16 iulie 1909 Valea Lungă (Cluj), ar. 9 octombrie 1951, dec. 1 ianuarie 1960 Periprava
Ștefan BĂLAN – n. 22 octombrie1907 Teiuș (Alba), consilier episcopal la Lugoj, ar. 1 mai 1951, dec. 25 martie 1954, Poarta Albă
Teofil BĂLIBAN – n. 8 mai 1906 Băsești (Maramureș), protopop, ar. 1948, rear. 13 august 1957, dec. 3 februarie 1964, Aiud
Mihai BOCA – n. 21 septembrie 1888, Petea (Satu-Mare), ar. 16 august 1952, dec. 4 august 1953, Văcărești
Ilie BORZ – n. 1 august 1912 Marin (Sălaj), ar. 20 august 1950, dec. 7 mai 1954, Aiud
Iosif CHIRVAI – n. Amati (Satu Mare), dec. 1953, Capu Midia
Iosif CLINTOC – n. 10 noiembrie 1900, Sadu (Sibiu), ar. 15 august 1952, dec. 31 octombrie 1952, Poarta Albă
Ioan DAVID – n. Făgăraș, dec. 7 ianuarie 1955 Porumbacu de Jos (Sibiu) – împușcat de Securitate
Victor FANEA – n. 17 octombrie 1919, Bixad (Satu Mare), ar. 14 august 1956, dec. 4 iunie 1960, Periprava
Augustin FOLEA – n. Blaj (Alba), canonic arhidiecezan, dec. 19 ianuarie 1945, împușcat de soldați sovietici
Mihai GHERMAN – n. 24 noiembrie 1909, Suplacu de Barcău (Bihor), ar. 17 august 1952, dec. 6 iulie 1953, Ghencea-București
Grigore JAFLEA – n. Poșaga (Alba), partizan în grupul Leon Șușman, dec. 1954 în clandestinitate
Augustin MAGHIAR – n. 23 ianuarie 1880, Sanislău (Satu Mare), canonic al diecezei de Oradea, ar. 1 iulie 1950, dec. 16 iulie 1951, Sighet
Demetriu MAN – n. 26 mai 1888, Căianu Mic (Bistrița Năsăud), profesor la Academia Teologică din Cluj, ar. 1948, rear. 1949, rear. 15 aprilie 1952, dec. 18 august 1952, Văcărești
Leon MANU – n. 1 aprilie 1883, Căianu Mic (Bistrița Năsăud), superiorul mănăstirii Nicula, ar. 13 august 1956, dec. 14 februarie 1959, Gherla
Traian MÂRZA – Galtiu (Alba), mort în domiciliu obligatoriu
Grigore MOIȘ – n.10 mai 1893, Biserica Albă (Maramureșul de nord, azi Ucraina), ar. 27 decembrie 1958, dec. 6 ianuarie 1961, Gherla
Dumitru NEDA – n. 22 februarie 1893, Nevrincea (Timiș), canonic mitropolitan, profesor la Academia Teologică din Blaj, ar. 1948, dec. 1956, Craiova – domiciliu obligatoriu
Ioan OSSIAN – n. 27 martie 1886, Homorodu de Mijloc (Satu Mare), fondatorul și directorul liceului Simion Bărnuțiu din Șimleu Silvaniei, prefect de Sălaj, ar. 15 august 1952, dec. 4 august 1953, Ghencea – București
Atanasie ONIGA – n. 10 aprilie 1907, Suciu de Sus (Maramureș), ar. de mai multe ori în 1948, unul dintre conducătorii grupului de rezistență “Țibleșul” (numit și Pop-Oniga), dec. 6 ianuarie 1953 în Munții Țibleșului, împușcat de Securitate
Zenovie PÂCLIȘANU – n. 1 mai 1886, Straja (Alba), secretar al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia (1 dec.1918), istoric de prestigiu, ar. 6 decembrie 1949, rear. 14 aprilie 1957, dec. 31 octombrie 1957, MAI București, în anchetă
Simion ROȘA – n. 15 septembrie 1908, Poșaga (Alba) unul din conducătorii grupului de rezistență din zona Măhăceni (Alba), dec. 18 iulie 1957, împușcat în luptele cu Securitatea
Sabău VASILE – n. Baia Mare, protopop, ar. 1952, dec. 1952 Satu Mare, în anchetă
Victor ȘTEȚIU – n. Vișeul de Sus (Maramureș), ar. 1948, dec. în detenție
Vasile ȘUTA – n. 8 ianuarie 1891, Cig ( Satu Mare), ar. 16 august 1952, dec. 4 august 1953, Ghencea-București
Vasile ZĂPÂRȚAN – n. 27 aprilie 1917, Mănăstirea (Cluj), rector al Misiunii Române Unite din Germania, dec. 5 august 1976 într-un accident rutier provocat de Securitate, la Manching-Pfaffenhofen, Bavaria, pe drumul de înapoiere de la centrul de refugiați din Zindorf.

Preot prof. Marius Vișovan

sursă foto: prof. Vasile Pop

Miercuri, 16 mai 2018, Centrul Cultural Sighet găzduiește, de la orele 16:00, lansarea cărții „EU NICI ÎN MOARTE N-AM SĂ POT MURI: poeme de dragoste”, de Vasile MUSTE, Ed. Școala Ardeleană, Cluj, 2018.

Prezintă: Alexandru Boboc (academician), Vasile George Dâncu (directorul Editurii), Mircea Arman (directorul revistei „Tribuna”), scriitorii: Ani Bradea, Radu Țuculescu, Ioan Pavel Azap, Ioan Romeo Roșiianu.

Cu participarea pianistului Ioan Pop (Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj), soprana Sara Mihali, actorul Claudiu Pintican, cantautorul Ducu Hotima.

Lansarea va avea loc la sediul Centrului Cultural, Piața Libertății, nr. 24 A, etajul I.

Salut, tuturor! Mă bucur să vă scriu deși a trecut un pic de timp. Azi voi atinge o temă frumoasă. O temă despre care nu prea vorbesc… adulții! Acest articol este despre copilărie. Până acum câteva zile consideram copilăria o perioadă în viața omului de care el dorește să se debaraseze, pentru ca să-și asume maturitatea cât mai rapid, pentru ca să devină cât mai repede… responsabil. Ei bine, ieri mi s-a schimbat percepția. Nepoțica mea, în vârstă de 5 ani, mi-a arătat ce frumoasă este de fapt copilăria. Am ieșit cu ea în grădină ca să ne jucăm. Monitorizând-o atent, la un moment dat, văd cum începe să sufle peste păpădii cu putere. Eu consider păpădiile ca fiind ceva deranjant, mai ales când acel puf ți se așează în păr sau pe gene.

Ei bine, ea mi-a spus însă: „Hei, Anca, uite ce frumoase păpădii. Parcă sunt niște umbreluțe care zboară și ajung încet pe pământ”. Atunci mi-am dat seama că există o diferență între ce gândeam eu și ce gândea ea. Așa am realizat de fapt că această perioadă, copilăria, este fără nicio grijă. Fără probleme și fără stres. E perioada când poți gândi orice fără a fi judecat, când nu depinzi de nimeni și când ai libertatea de a-ți imagina că totul e frumos. Copilăria te face să vezi totul într-un mod mai simplu. Stând cu ea, mi-am amintit de anii când eram mai mică și ieșeam afară să mă joc cu copiii, fără să mă gândesc că mâine am teză sau examene… Atunci, tot ce făceam era impregnat de libertate și armonie. Acum înțeleg de ce oamenii mari spun: „Ce n-aș da să fiu din nou copil”. Da. Chiar și eu aș vrea să fiu copil din nou. Sunt și acum, dar în acest articol mă refer strict la perioada grădiniței și cea a claselor primare. Sunt foarte bucuroasă când petrec timpul cu copiii, deoarece ei emană sinceritate. Dacă ar fi să fac o listă cu “atuurile” copilăriei, mi-ar lua pagini întregi, dar cred că cele mai importante sunt sinceritatea, puritatea și frumusețea. Pentru mine, copiii sunt îngerii care îți arată că viața trebuie privită frumos, chiar dacă există și rele în ea. Mereu exită o rezolvare, uneori… copilărească!

Așadar, dacă aș propune o definiție pentru copilărie, aceea ar fi: cea mai frumoasă perioadă a vieții, iar dacă viața noastră ar fi o plajă plină de scoici în care susură marea, cele mai bine fixate în nisip ar însemna copilăria, pentru că ea, copilăria, este fundamentul vieții noastre, pe care ni se clădește întregul destin.

Anca Maria Corneștean
Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”

Sâmbătă, 12 mai, va avea loc la Sighetul Marmației pelerinajul național anual al Bisericii Greco-Catolice la mormintele martirilor din sinistra închisoare din localitate, în primul rând ale celor 4 episcopi catolici, încă neidentificați în gropile comune din Cimitirul Săracilor de la Ciarda.

Procesiunea pelerinilor va porni la ora 9:15 de la închisoarea din Sighet (actualul Muzeu Memorial) până la Ciarda, unde va avea loc Sfânta Liturghie care va fi celebrată de episcopii greco-catolici împreună cu un număr mare de preoți, alături de călugări, călugărițe și credincioși din toată țara.

Cei 4 episcopi catolici morți la Sighet sunt: Valeriu Traian Frențiu (+1952), Ioan Suciu (+1953) și Tit Liviu Chinezu (+1955) – greco-catolici, alături de episcopul romano-catolic Anton Durcovici (+1951 ), deja beatificat.

Procesul de beatificare (prima fază a canonizării) a episcopilor greco-catolici martiri a intrat în ultima linie dreaptă, finalizarea fiind foarte apropiată, poate chiar anul acesta.

Preot prof. Marius Vișovan

sursă foto: http://www.primaria-sighet.ro

Anton Fischman s-a născut la Sighet, a copilărit la poalele Solovanului și, cu toate că a părăsit România în anul 1975 (imediat după terminarea clasei a XI -a la Liceul „Dragoș Vodă”), gândurile și amintirile plăcute l-au determinat să poarte cu el în suflet, peste mări și țări, orașul dintre ape, precum un talisman fermecat.

Imediat după ce a părăsit Romînia a locuit pentru o scurtă perioadă (șase luni) la Viena (Austria) și tot pe atât în Italia, apoi viața l-a “trecut” peste ocean, în Statele Unite ale Americii. Azi locuiește la New York, a fost implicat 35 de ani în afaceri în industria textilă și, ori de câte ori are ocazia, subliniază – cu mândrie! – cunoscuților și prietenilor originile sale sighetene.

Și, pentru că faptele bat vorbele, sigheteanul nostru de la New York, Anton Fishman, a decis să finanțeze execuția bustului scriitorului Elie Wiesel, născut la Sighet, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Bustul scriitorului Elie Wiesel va fi amplasat în curtea casei memoriale ce-i poartă numele, de pe strada Tudor Vladimirescu, iar inaugurarea acestuia va avea loc duminică, 27 mai 2018.

Discut cu domnul Anton Fischman în încercarea de-a descoperi resorturile trainice și tainice pe care Sighetul le inoculează fiilor săi care, oriunde s-ar afla, iubesc necondiționat orașul nostru, “pierdut” pe hartă.

Ion Mariș (IM): Domnule Anton Fischman, are vreo relevanță faptul că dvs., un newyorkez, aveți originile în îndepărtatul Maramureș, tocmai la Sighet?
Anton Fischman (AF): Are foarte mare importanță, pentru mine, că m-am născut la Sighet, orașul în care mi-am stabilit bazele vieții. La Sighet am făcut Școala Comercială, Facultatea și Doctoratul în… piață, unde am ajutat-o pe mama care vindea produse de îmbrăcăminte fabricate de Cooperativa Mara unde și tata era merceolog. Ambii părinți au supraviețuit Holocaustului și s-au întors la Sighet!

IM: Ce mai păstrați din… Sighet?
AF: Păstrez din Sighet și azi cei… 7 ani de acasă care m-au ghidat toată viața. Din clasa întâi până în clasa a XI-a am avut cadre didactice foarte bune care mi-au fixat o bază excelentă în viața mea.

IM: Ați părăsit România în anul 1975. Ce a însemnat aceea perioadă pentru dumneavoastră, un adolescent?
AF: Da, am plecat în anul 1975, toți cei patru membri ai familiei noastre, să căutăm un altfel de viitor, libertate și prosperitate, pe care le-am găsit în America.

IM: Cât de dificilă a fost tranziția de la comunism la capitalism, pentru un tânăr plecat din România?
AF: Tranziția nu a fost ușoară. Am ajuns în SUA fără să vorbim limba, fără meserie, dar știam că se pot realiza visele noastre prin educație, muncă și onestitate.

IM: Legătura cu România, cu Sighetul, ați reactivat-o după 1989?
AF: Noi, când am emigrat, nu am renunțat la cetățenia română, care ne-a ajutat să nu întrerupem legătura cu România. După numai câțiva ani petrecuți la New York am făcut afaceri cu România, am importat multe textile și am ținut legătura, până azi, cu mulți colegi de clasă. În 1990, am înființat cu doi parteneri bucureșteni o companie de import – export în capitala României.

IM: Ce vă determină să rămâneți – atât cât se poate – conectat la… Sighet?
AF: Așa cum spuneam, este locul unde m-am format, unde am foarte mulți prieteni, unde am învățat ABC – ul… comerțului.

IM: Sighetul a devenit un punct de referință pe harta culturală a lumii și prin scriitorul Elie Wiesel. L-ați cunoscut personal pe Elie Wiesel?
AF: L-am întâlnit prima dată la Sighet, l-am ajutat să realizeze un film. A doua oară l-am întâlnit la New York când și-a sărbătorit ziua onomastică, la 75 de ani, unde erau sute de invitați, iar eu eram singurul din Sighet. Atunci am avut ocazia să-i cunosc pe Hillary Clinton și Kofi Annan. Pe vremea aceea, Bill Clinton era președinte al SUA și Kofi Annan secretarul general ONU.

IM: De unde a pornit ideea sau, mai bine zis, cine v-a solicitat sprijinul pentru execuția bustului laureatului Premiului Nobel pentru Pace?
AF: Ideea bustului provine de la actualul primar al Sighetului, Horia Scubli, care mi-a fost coleg de generație, iar Corina Scubli, colegă de clasă. Elie Wiesel, a fost profesor universitar la Boston și a scris mult despre Holocaust, era un supraviețuitor al Holocaustului. Cel care și-a dedicat viața să scrie despre acest dezastru, pentru ca generațiile următoare să nu uite, merită un bust la Sighet.

IM: Cultura este, în zilele noastre – mai mult ca oricând – dependentă de filantropie, de mecenat?
AF: Da, invesțiile în cultură depind mult de filantropie, care este un fenomen nou în România, dar foarte vechi în vest.

IM: Domnule Anton Fischman vă mulțumim pentru implicarea în susținerea culturii sighetene și sper să ne vedem în 27 mai, la sfârșitul acestei luni, la Sighet, la inaugurarea bustului scriitorului Elie Wiesel!
AF: Da, cred că ne vom vedea în 27 mai 2018. Multe salutări sighetenilor!

Ion Mariș

O însoțim pe doamna Doina Cornea pe drumul veșniciei cu gândurile noastre de respect rememorând câteva momente în care traseul familiei mele s-a intersectat cu viața dânsei, momente reflectate în fragmente din două lucrări memorialistice, prima a lui Aurel Vișovan, cea de-a doua, a subsemnatului.

„Era în 1974, eram student la Științe Economice la Cluj… dădeam examen după examen, Ministerul pusese condiția să fac trei ani în unul singur… doar așa mi s-a permis să continui studiile, întrerupte la arestarea din 1948… era foarte greu, dar nu mă lăsam.

Mai aveam un examen, la limba franceză, pentru care nu-mi făceam nici o grijă. Dar nu reuşeam să o găsesc pe doamna profesoară Doina Cornea, cu care mai dădusem examen şi în anul II. Atunci, am recurs la domnul profesor Florea. După câteva telefoane, situaţia s-a lămurit. Doamna Cornea era acasă, dar avea fiica bolnavă de pneumonie. Se îmbolnăvise în timpul unui exerciţiu militar. Ca studentă, era obligată să facă armata. În aceeaşi situaţie cu mine – în sens că trebuia să dea examen la franceză – mai era un coleg. Am hotărât să mergem împreună la dânsa acasă. Pe drum, colegul meu avea emoţii, deoarece se descurca greu în această limbă.

Ajungem acasă la doamna Doina Cornea. Era foarte obosită şi îngrijorată din cauza fiicei ei. Nu-şi amintea de mine. Ca şi cum n-ar şti ce să facă, după o pauză, ne spune: Vedeţi, nu sunt în stare să vă examinez, dar sunt sigură că v-aţi pregătit. Cât să vă dau? – zice glumind. Ştiindu-mă stăpân pe situaţie, nu mă puteam mulţumi cu orice notă. Spun: Eu sunt traducător de limbă franceză, aşa că ori îmi daţi 10, ori răspund! Abia atunci, zâmbi puţin, amintindu-şi, şi îmi trece nota în carnet. Iar lui? Răspund: Lui vă rog să-i daţi 8. Aşa a făcut. Când am ieşit din casa doamnei Cornea, colegul mă îmbrăţişează. Extraordinar! Vă mulţumesc frumos! Dacă trebuia să răspund, poate nu luam examenul.

După Revoluţia din 1989, am avut ocazia s-o întâlnesc pe doamna Doina Cornea la un simpozion de la Memorialul Sighet. I-am amintit îndrăzneaţa mea propunere „Ori îmi daţi 10, ori răspund!”. Şi-a adus aminte şi am râs amândoi.

Când am dat examenul de franceză în 1974, nu bănuiam că în acea firavă şi delicată fiinţă se ascundea neînfricata luptătoare anticomunistă care s-a dovedit a fi mai târziu.” (Aurel Vișovan, Dincoace de gratii) 

„În februarie 1989, eram studenți la Matematică la Cluj… Împreună cu Magda, ne-am gândit să mergem să vedem unde locuiește Doina Cornea despre care știam de la posturile de radio străine că este o luptătoare pentru libertate și denunță cu curaj abuzurile regimului comunist… Ne-am uitat în cartea de telefon și am văzut că adresa era strada Alba Iulia, 16. Am aflat că e situată lângă Calea Turzii.

Într-o seară, am făcut o plimbare și am găsit străduța, dar pe nicio casă nu scria nr. 16. După ce am parcurs toată străduța ne-am întors să ne mai uităm o dată. Un milițian care nu întâmplător era acolo, a văzut că prea suspect ne învârteam prin zonă. A venit spre noi și ne-a întrebat: Ce faceți aici? Eu am răspuns: Ne plimbăm. Replica a fost promptă: Dar de ce vă plimbați tocmai pe aici? M-am forțat să par calm, și am răspuns din nou: Noi ne plimbăm prin tot orașul. N-a fost mulțumit cu răspunsul meu, și a zis: Dați buletinele încoace! Cu frică din ce în ce mai mare, ne-am conformat. Ne-a luat buletinele și a început să-și noteze datele pe o hârtie.

În acele clipe de tensiune auzim brusc o discuție din stația pe care milițianul și-o lăsase deschisă. O voce oarecum alertată spune: Măi, ce se întâmplă?… Ah, nimic… răspunse o altă voce. Doi tineri s-au uitat în curte la D1 și acum albastrul le ia datele din buletin. M-am dumirit pe loc. Cei care vorbeau în stație erau cu siguranță doi securiști, D1 era probabil numele codificat al casei Doinei Cornea, iar “albastrul” nu putea fi decât milițianul… Ne-a dat buletinele înapoi și am plecat speriați. Am condus-o pe Magda la căminul ei și, pe drum, ne făceam cu înfrigurare planuri ce vom răspunde daca vom fi chemați la Securitate. Ce să spunem ca să fie cât mai puțin periculos și credibil în același timp… și, mai ales, să spunem amândoi la fel. Am stat în mare tensiune câteva zile, dar nu s-a întâmplat nimic. Știam de la tata că în anii ‘50 puteai fi arestat pentru mult mai puțin, acum, însă, se vede treaba, Securitatea nu se încurca cu mărunțișuri…

Am mulțumit lui Dumnezeu că întâmplarea de la casa Doinei Cornea n-a avut nicio consecință, iar părinților nu le-am spus, evident, nimic. Cu Doina Cornea aveam să iau legătura 10 ani mai târziu, cerându-i ajutorul în încercarea mea de a salva de la demolare biserica din Vadu Izei.” (Marius Vișovan, Mărturii ale rezistenței anticomuniste din Maramureș)

Iar de intrat în casa Doinei Cornea am făcut-o doar în 2008 când i-am făcut cadou cartea ce cuprinde întâmplarea de mai sus. Și-a adus aminte de tatăl meu, pe care-l întâlnise și la simpozioanele de la Sighet și mi-a făcut și dânsa cadou una din lucrările domniei sale.

Veșnică odihnă și memoria binecuvântată !

Preot prof. Marius Vișovan

sursă foto: internet

Bolnav de albastru

Ah, cer albastru,
De ce ascunzi tu al meu astru?
Şi-mi juri seară de seară,
De parc-ar fi prima oară,
Că-l voi vedea oarecând
Din poama Lunii muşcând?
Că va veni doar la mine,
Iar dacă voi fi-n ruine
În braţe mă va ţine.
Iar sus, pe dealul umbrelor,
Tresar de dorul norilor,
Din lacrimi îmi fac scut:
Azi am curajul să te-nfrunt.
Iar de n-am dreptul la iubire,
Lasă-mi măcar o amintire,
Căci cu spaimă te privesc,
Şi voia lunii împlinesc.
Trăiesc prin tine-n două chipuri,
Visez preaplin, culeg nimicuri.
Mă-ncearc-o tainică ispită,
Astăzi chiar eu mă cred pedepsită.
Şi-ţi aduc ofrandă blesteme,
Nu-ţi mai scriu poeme,
Pentru că tot ce tu ai vrut
A fost să-mi vezi sufletul slut!
Acum în ceas de seară,
Când lumea mi-e amară
Mă sting, mă ofilesc,
Din zbor mă prăbuşesc
Albastrului mă dăruiesc,
Dar nu-ncetez să cresc.

*
De mine fug?…

Văd chipuri rele,
Care smulg zâmbetele mele.
Şi fug …
Pe toţi vreau să-i alung!
Lumea zâmbeşte-amar,
Cu zâmbet fad de chihlimbar.
În ochii lor eu văd minciuna…
Atât de aproape este ura!
Iar stelele-s păcate,
Chiar dacă-n veci sunt luminate.
Sunt reci și sunt de neatins,
În ele-ţi ţin sufletul prins.
Cea mai strălucitoare stea
În plâns te va întemniţa !
Dar le privim și le iubim,
Cu ele ceru-mpodobim.
Eu totuşi fug…
Cu vântu-aş vrea să m-ascund
Şi să m-aşez la colţ de lume,
Ca să ascult ce Soarele are a-mi spune.
Dar îmi e frig şi către Soare strig.
Apoi… stând pe un nor,
Un înger îmi dă aripa să mă-nfăşor.
Iar preamăritul Soare-mi spune
Că se va risipi această lume.
Şi stelele nu vor mai fi,
Iar în lumina Sa toţi vom zâmbi.

Zâmbesc deja… zâmbesc…
Se încălzeşte lumea ce-o privesc.
Azi nu mai fug…
Căci viaţa arde-n mine-un rug.

*

Plasa de vise

Sunt captivă într-o plasă de vise.
Un vis mă prinde în ale sale tentacule
Şi-mi arată puţinele lumini rămase aprinse.
Chiar dacă fug
Răvășind pământul,
Spre un capăt de lume,
Visul mă strigă pe nume,
Mă prinde în mreje,
Mă aruncă spre Soare
Ca să umplu paginile goale.
Sunt captivă într-o plasă de vise…
Oare mă voi îmbolnăvi?
Scriu poezii.
Îmi mai trebuie şi alte „doftorii”?!

Nemeș Bianca,
clasa a VI-a A,
Școala Gimnazială ”George Coșbuc”, Sighet

sursă foto: http://www.vinsieu.ro/

Vineri, 4 mai 2018, Aurelia Vișovan a susținut un nou concert la patru mâini, împreună cu pianistul turc Can Çakmur, în sala mică a Filarmonicii din Bremen (Germania). Tinerii pianiști au interpretat lucrări de Bach, Mozart, Beethoven, Schumann și E. T. A. Hoffmann.

Sigheteanca Aurelia Vișovan, asistent universitar la Universitatea de Muzică din Viena, a început un itinerar muzical, prin care a demarat cucerirea, pas cu pas, a  marilor centre muzicale europene!

Salut, Sighet!

Tomi Stănciulete calcă pe urmele surorii lui, Dina Monika Stănciulete, cunoscută publicului din România prin participarea  la concursul „Românii au talent”, ediția 2015.  Tomi este elev în clasa a VII-a, la Liceul Leőwey Klára din Sighet.

Video, dr. Sorin Markus

Doina Cornea a fost o dizidentă autentică, sinceră, consecventă idealurilor democratice, neînțeleasă și, din păcate, pe nedrept marginalizată de politicenii de conjunctură.

România post – decembristă n-a avut foarte mulți oameni valoroși, modele, dar, dintre ei, universitarul Doina Cornea a strălucit prin modestie, credință fermă în democrație și respect. Deși un om blând, a fost directă în a-și afirma principiile în care a crezut, fără să admită compromisuri. Pe nedrept uitată în ultimii ani, doamna fără pretenții politicianiste, nu a fost agreată de puterea emanată din minciună. Avea un fel atât de simplu de a spune lucrurilor pe nume încât… deranja, nefiind întotdeauna agreată de români. Mulțimea iubește liderii colorat ambalați, falși, descurcăreți, demagogi de profesie. Din păcate, Doina Cornea era maestra adevărului pur, dureros, corect, poate de aceea foarte mulți oameni n-au înțeles-o.

Doina Cornea și-a afirmat crezul în libertate cu mult înainte de 1989; a fost terorizată, agresată, hăituită, izolată de autoritățile comuniste. Îi ascultam mesajele, scrisorile la Europa Liberă și mă bucuram că mai exista curaj în România. În timp ce marea majoritate a populației tăcea complice, executa ordine absurde, o “fărâmă” de femeie înfrunta un regim dur, nemilos.

A ieșit în stradă la Cluj în 21 decembrie 1989, alături de cei care-și doreau să se poată exprima liber, n-a contat că ceilalți, destul de mulți, așteptau timorați. N-a cerut niciodată nimic pentru ea, laurii i-au cules descurcăreții, adaptabilii, învingătorii. Doina Cornea s-a retras din tot ceea ce a însemnat politica, a preferat să fie militantul civic dezinteresat, preocupat doar de temele majore ale societății.

Și totuși, având-o alături pe Doina Cornea, pentru cei care au reușit să-i înțeleagă principiile și fermitatea clar exprimată, a contat mult.

Liniștea s-a așternut peste trupul fragil al Doamnei Doina Cornea, dar cuvintele domniei sale, exemplul pe care l-a oferit țării, sigur vor continua să existe peste ani și ani!

Odihniți-vă în pace, Doamnă Doina Cornea!

Ion Mariș

N. R.: În fotografie Doina Cornea, alături de Corneliu Coposu și Laurențiu Ulici, la unul din primele simpozioane organizate de Fundația Academia Civică în mai 1993, la Sighet. La simpozionul internațional “Închisoarea de la Sighet, de la adevărul istoric la judecata istoriei” desfășurat la Școala de Muzică – Sala “George Enescu”, au fost prezenți peste 300 de istorici și cercetători din 12 țări, inclusiv SUA.

(Foto: Florentin Năsui)

Concursul de interpretare instrumentală și arte vizuale, organizat de Școala de Muzică și Arte Plastice „George Enescu” Sighetu-Marmației, a ajuns la ediția a XXVI-a.

Concursul cu participare internațională (Cehia, Serbia, Ungaria, Ucraina și România) se desfășoară în perioada 17-19 mai 2018,  pe patru secțiuni: cordari, pian, suflat și arte vizuale.

Deschiderea are loc joi, 17 mai 2018, în sala de spectacole „Monica Chifor” cu un recital susținut de câștigătorul ediției 2017, Mare Alexandru Emil, chitară, elev al Liceului Teoretic „Elf” din Cluj-Napoca.

Vineri, 18 mai 2018, concursul se desfășoară pe secțiuni, iar sâmbătă, 19 mai, are loc gala laureaților de la ora 10.00, în sala de spectacole a școlii.

Comunicat de presă