Ne întoarcem mereu acolo unde am lăsat o parte din noi…

Și au trecut zilele, săptămînile, anotimpurile… A trecut timpul ca vîntul, s-a scurs ca apa… Vrînd, nevrînd, am ajuns iar în punctul de unde am plecat. Să fie oare „Blestemul pămîntului” sau „Blestemul iubirii”? Sau amîndouă la un loc? Există un ciclu în viață, care își urmează oricum nestingherit drumul lui. Nu ține cont de promisiuni, de jurăminte… E ca un fel de supapă, care atunci cînd se acumulează prea mult, sau prea multe, în viața oricui, se închide pur și simplu, nu mai permite nici să refuleze, nici să mai acumuleze nimic în plus. Adică menține un echilibru .

De multe ori nici nu ne dăm seama de cît de necesară este această supapă, pe care noi niciodată n-am ști s-o acționăm la timp. Liberul arbitru „lucrează” și menține totul sub control. Dacă urmărim ceea ce se întîmplă și în societatea din imediata apropiere a noastră, nu putem să nu observăm, sau să bagatelizăm anumite „mutații” conceptuale și comportamentale.

Cînd o societate (sau o anumită parte a ei) ajunge la o culme a tot ce înseamnă stare materială (acumulare de bunuri), stare socială de invidiat (succese peste succese), liniștea intervine așa, ca un declic și apare nevoia de restartare.

Altfel e inexplicabil ce se întîmplă într-o societate avansată, cu persoane ajunse, totuși, la un nivel de pregătire superioară, cu niște conturi în bănci ce au la coadă multe zerouri, să lase așa pur și simplu totul baltă și să se retragă în locuri izolate din imensitatea Siberiei.

Aceștia renunță pînă și la cele mai elementare condiții de civilizație (curent, apă curentă, mijloace de informare), adică tot ce înseamnă tehnică, vile cu zeci de camere și băi, mașini de lux etc., într-un cuvînt, viață socială de secol XXI !

Se mulțumesc doar să fie o familie, într-o iurtă primitivă, să mănînce și să se îmbrace doar cu acele produse pe care le au la îndemînă, pe care le oferă mediul auster din ținuturile înghețate ale Siberiei. Și fac asta fără nici un regret. Singura spaimă care-i bîntuie este, că această pace ancestrală le-ar putea fi tulburată de alții care ar gîndi ca ei, înmulțindu-se peste măsură și atunci solitudiunea lor ar putea fi pusă în pericol.

Oricum, societatea aceasta de consum începe să dea rateuri. Viața socială, prea mult expusă pe tarabă (internet), dă semne că a obosit. Apar deja „vîrfuri” în ale tehnicii care declară că își închid conturile de socializare, deoarece se simt vulnerabili în fașa acestui „flagel” scăpat de sub control.

Mi-au rămas în minte cîteva constatări dintr-o emisiune a d-nei Eugenia Vodă, „Profesioniștii”, al cărei invitat era patrologul Cristian Bădiliță, care trăiește în Franța (a tradus Vechiul Testament, Proiectul Septuaginta). Pe el l-a marcat mulțimea oamenilor singuri. Exemplul cel mai viu a fost chiar bunica lui, care, timp de 40 de ani (după colectivizarea forțată), n-a mai ieșit din curtea ei. A devenit un fel de pustnică. Așa de mult a supărat-o orînduirea de atunci, că a refuzat orice contact cu lumea…

Întrebat, care ar fi pentru el libertățile fundamentale, a răspuns: Sunt trei. De a iubi. De a scrie. De a fi solemn. Despre religie, el s-a mulțumit doar să nuanțeze: Credința este deasupra oricărei ideologii, deoarece lumea lui Isus nu-i din lumea asta.

Cîți nu am vrea să fim sfinți, dar cîți avem curajul de a trăi zi de zi, minut cu minut, viața lor? Pe ei nu-i interesa viața politică, socială, decît viața veșnică. Cel mai mare canon care ar putea să i se întîmple ar fi acela să fie obligat să trăiască în România și să poată face ce face în Franța. Ei, se pare că societatea a avansat și unii își doresc să trăiască chiar și în Siberia…

Liniștea și izolarea de tot ce presupune tumultul aberant al vieții cotidiene mie nu mi se pare o fiță de ultimă oră, eu o văd ca pe o gură de oxigen al unui înecat, care îl salvează.

Această ultimă „epistolă” o scriu de pe un balcon al unui apartament din apropierea Dallas-ului și numai concentrarea la ceea ce vreau să vă împărtășesc, m-a determinat să fac abstracție de „mediul ambiant” ce mă înconjoară (era să zic, mă împresoară). Parcă aș avea pe urechi niște căști în care zumzăie non-stop un vacarm de fundal, pe care, dacă-l conștientizezi, simți brusc nevoia să te ridici și să fugi. Pe cer avioane, elicoptere cît e ziua de lungă, pe autostrăzile suspendate rîuri de mașini, pe lîngă blocuri, unitățile care fac aerul condiționat. Dacă întri în casă, tot așa, aerul vine condiționat numai cu larmă. Parcă ai fi tot timpul într-un experiment, încercîndu-ți-se timpanele cu fel și fel de zgomote, cu decibeli scăpați de sub control. Încă nu s-au inventat (sau n-am văzut eu) cabine speciale, unde în loc să respiri aer curat (ca în Japonia), să-ți odihnești urechile de mediul „prietenos”!

Mi-e dor de o liniște ca la mama acasă!

Sper să nu greșesc avioanele și să ajung cu bine, dacă nu, pînă și Siberia ar fi o variantă…

Ileana Pisuc,
11 aprilie 2018, Dallas (încă!)

Foto: Sebastiana Joicaliuc

Țipete de eliberare în adâncu-mi strigă:
Idealul și sentința tocmai le-am expus.
Într-o falsă libertate de societate-acidă
Mă minți că mă lași să zic ce-am de spus.

Libertatea-i o esență ce-ar pătrunde fierul –
E-o tărie ce te-mbată doar cu-al ei miros,
Cum norii par aproape când privești cerul
La fel de-aproape pare libertatea dar, de prisos.

Conștiința-i uneori stârnită de frică și invidie,
Din orizonturile vocației rămâne doar un șablon,
Doar dansatorii slabi joacă pe-o singură melodie,
Dacă simți, libertatea-i prea mult spus un zvon.

Ne dorim s-atingem cerul făr-a știi ce-ascunde
La fel cum libertatea am înghiți-o-n câteva secunde.
Dar, spune-mi, nesăbuite, spre ce direcție te-ai îndrepta
Știind că începând de-acuma lumea e a ta?…

Mihai Petrețchi
elev, Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”

Foto: Peter Lengyel

Paști în Maramureș, 10.04.2018 – ediția a V-a

Atmosferă primăvăratecă după mult frig și ploi. A treia zi de sărbătoare pascală a prilejuit sighetenilor și turiștilor o după-amiază de relaxare la Muzeul Satului Maramureșean. Costume tradiționale, oameni odihniți, cântec, joc și multă voie bună. Celor care nu au reușit să ajungă la acest eveniment, le oferim puțină… esență de Maramureș.

Sebastiana Joicaliuc
studentă Jurnalism, UBB Cluj

SALUT, tuturor! Astăzi am ales să vorbesc despre ceva mai sensibil, să vorbesc despre un “lucru” pe care îl obții destul de greu de la un om în ziua de azi. Am ales să vă vorbesc despre zâmbete. Dar nu despre orice fel de zâmbete, ci acele zâmbete sincere de care eu am parte mai mereu. Acum câțiva ani, am ales să devin voluntară în grupul “ Speranța” la Oratoriul „Sfântul Francisc de Assisi”, ordinul Fraților Minori Capucini. Sunt foarte mândră de alegerea mea, pentru că de atunci mi-am dat seama că, de fapt, există o mulțime de diferențe între zâmbete. De multe ori credem că oamenii ne oferă zâmbete sincere, care exprimă fericirea adevărată. Este complet normal să credem acest lucru, neștiind, de fapt, ce înseamnă cu adevărat un zâmbet venit din adâncul sufletului și care poate îți stârnește și o lacrimă.

Grupul „Speranța” se ocupă de… fericire. Acesta este obiectivul nostru. Noi vrem fericire. Oferim fericire și primim fericire. Noi iubim toți oamenii și vrem binele tuturor. De cele mai multe ori ne focusăm asupra copiilor care nu au tot ce își doresc, copii care merită să fie fericiți, dar nu au posibilitatea. Noi suntem cei care vrem să le dăm o șansă la fericire.

Grupul „Speranța” este o mare familie compusă din mulți membri, fiecare dedicându-se în felul lui, încercând ca totul să decurgă cum trebuie. În fiecare sâmbătă, dar și duminică, strângem copii de la casele de tip familiar și încercăm să le oferim câteva ore de vis pe care și le doreau demult. A fi voluntar înseamnă a fi dedicat și implicat în tot ceea ce se întâmplă. Scopul este unul singur: de a aduce fericire.

Ei bine, revenind la zâmbete, acestea sunt cele mai sincere, iar în momentul când vei atinge acest scop și vei aduce fericire unui copil, vei observa că zâmbetul este unul cu adevărat revelator. Pe mine, acest grup m-a făcut să devin un om mai bun, mai sufletist, dar, mai ales, m-a făcut să realizez cât de importantă este viața și cât de important este să prețuiești ceea ce ai, pentru că poate unii nu au nici ceea ce ai tu în prezent.

Vorbind mai pe larg, grupul „Speranța” organizează și un frumos campus de vară, în fiecare an, unde de asemenea așteptăm pe oricine pentru a petrece timp împreună și a genera amintiri.

Sunt de părere că fiecare copil are o poveste, fiecare om are soarta lui, dar ceea ce este cel mai important este să fii fericit și să te bucuri de viață. Consider că un voluntar adevărat nu aduce bucurie din milă pentru acești copii, ci aduce bucurie pentru că o merită, iar atunci când faci un copil fericit, din punctul meu de vedere, tu devii de 100 de ori mai fericit. Astfel va fi fericire peste tot! Cel mai important este să putem oferi un zâmbet curat și onest, un zâmbet care să creeze în jurul nostru un ocean de fericire.

Așadar, grupul nostru este o mare familie care caută pace, bucurie și frumusețe. Împreună aducem zâmbete. “Să ne întălnim mereu cu un zâmbet, căci zâmbetul este începutul dragostei, iar dragostea înseamnă viață”. (Maica Tereza)

Mai jos, vă supun atenției un clip cu ceea ce însemnăm noi:

Anca Maria Corneștean
clasa a IX-a A,
Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”

O intersecție „pietonală” sigheteană la început de secol XX (mesaj din anul 1903). Azi, după peste 110 ani, noutatea o reprezintă doar… sensul giratoriu!

N.r.: Vederea (fotografia) face parte dintr-o colecție sigheteană.

În perioada 01 aprilie – 06 aprilie 2018, la Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, Prahova, s-a desfășurat a 54 – a etapă națională a Olimpiadei de Fizică. Din județul Maramureș au participat 13 elevi care au obținut următoarele rezultate:

Singura elevă din Sighet calificată la etapa națională  a olimpiadei de fizică, Anastasia Herbil, din clasa a VI-a de la C. N. „Dragoș Vodă” din Sighet ne-a oferit câteva impresii „la cald”:

Olimpiada Națională de Fizică a fost, pentru mine, o experiență de neuitat, prima aventură în lumea fizicii. Rezultatul, după părerea mea, a fost unul mulțumitor, aducându-mi un zâmbet pe buze și o medalie la gât. Cu toate că sunt mai nouă în „gașca” olimpicilor la fizică din Maramureș, pot spune că abia aștept olimpiada de anul viitor, o oportunitate de a mă întrece pe mine însămi din nou. Bineînțeles, pentru a ajunge aici, unde mi-am propus, a fost nevoie atât de inspirație, cât și de transpirație. În ultima lună, orele de clasă au fost înlocuite de lecții noi, probleme și lucru în laboratorul de fizică, sub îndrumarea profesorului Mih Vasile, căruia i se datorează o parte din rezultatul meu.

Pentru a atinge acest nivel, sacrificiile nu pot fi trecute cu vederea. Degetele murdărite de cerneală vorbeau în locul meu, în timp ce colegii de clasă îmi duceau dorul de parcă aș fi fost deja plecată. Nu pot spune că regret, deoarece nici un minut nu a fost timp pierdut. Toate clipele, orele, zilele de muncă s-au adunat la un loc, și din toate, amestecându-le cu un strop de sclipire și istețime și niște sprijin din partea profesorului și a familiei, am construit o potecă spre rezultatul ce ne-a făcut mândri pe toți.

Fiind primul meu an în ținutul fizicii, olimpiada a fost singurul concurs considerabil la care am participat, deocamdată. Însă, trecând de această materie, aș zice că nici la matematică nu stau rău. Anul trecut, spre marea mea surprindere, m-am calificat la Olimpiada Națională de Matematică, având cel mai mare punctaj pe Maramureș, împreună cu un elev de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu”, Baia Mare. Anul acesta, punctajul meu a fost al treilea pe județ. Mai pot zice că și la partea literară mă descurc destul de bine. Printre pasiunile mele se numără poezia și proza, deși nu mi-am împărtășit lucrările în concursuri notabile; de mai mulți ani, îmi aștern prin caiete și prin foi trăirile și gândurile cele mai profunde, păstrându-le pentru mine.

Performanța devine, încet, încet, tot mai familiară pentru mine, cu fiecare rezultat și medalie de prin concursuri. Tot ce aș putea zice e că, pentru a ajunge aici, nu poți lucra cu forța. A-ți plăcea ceea ce faci e un factor extrem de important pentru a atinge succesul. Desigur, e nevoie și de sclipire, talent, niște lucruri pe care le primești la naștere și pe care le îmbogățești odată cu trecerea timpului. Apoi, menționez o vorbă foarte cunoscută între olimpici, constituind o parte din secretul performanței: „1% inspirație și 99% transpirație!”

Unii spun că nu merită tot efortul, tot stresul pentru olimpiade și concursuri. Alții sunt de părere că elevii sunt obligați de părinții lor, sau că își pierd degeaba copilăria. Ei bine, eu nu sunt de acord. O minte înzestrată e precum o floare – înflorește numai când cel care o are este dispus să o ude (numai că aici, munca ține locul apei). Olimpicii toți fac totul din plăcere, și spun asta atât din propria experiență, cât și din cea a celorlalți mici fizicieni. Așa că da, merită să depui muncă și efort atâta timp cât asta vrei tu. Pentru că, dacă este din propria voință, nu ți-ai irosit copilăria pentru performanțe. Ți-ai petrecut-o fericit, cu manualele în brațe. (Anastasia Herbil)

Felicitări elevilor pentru rezultatele obținute, profesorilor pentru pregătirea elevilor și părinților pentru susținere!

Brîndușa Oanță

Dragi cititori ai site-ului „Salut, Sighet!”, vă dorim ca Sfintele Sărbători de Paște să vă aducă multă liniște, lumină spirituală și bucurie sfântă!

Echipa „Salut, Sighet!”

Pictură – Ștefan Hegedüs

La începutul lunii aprilie (04.04.2018-07.04-2018), la Târgu Jiu s-a desfășurat Olimpiada Națională de Informatică, secțiunea gimnaziu, la care a participat și lotul maramureșean, alcătuit din elevi de la Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Sighet și de la Colegiile „Gheorghe Șincai” și „Vasile Lucaciu” din Baia Mare.

În urma probelor, au fost desemnați laureații care au obținut medalii strălucitoare: cea de aur, Iulia Hosu, clasa a VIII-a, C.N. „Dragoș Vodă” (prof. coordonatori, Amalia Mihu și Ovidiu Roșca); medalie de bronz, elevul Alexandru Florea, clasa a V-a, C.N. „Dragoș Vodă” (prof. coordonator, Amalia Mihu), și medalie de argint, Alexandru Mărcuș, clasa a VII-a, C.N. „Gheorghe Șincai” (prof. coordonator, Diana Contraș). Toți cei trei elevi au participat și la proba de baraj în vederea selectării în lotul național.

Din lot au mai făcut parte: Ilieș Luca, clasa a VI-a, prof. coordonator, Bodnariuc Dănuț; Dolca Diana Alina, clasa a VII-a, prof. coordonator, Burcuș Andrea; Mujdar Milan, clasa a VIII-a, prof. coordonator, Mihu Amalia – de la C.N. „Dragoș Vodă”, Sighet, iar din Baia Mare, elevii Ioniță Sebastian-Filip, clasa a VI-a, C. N. „Gheorghe Șincai”, prof. coordonatori Roman Ciprian și Pintescu Alina; Diaconescu Răzvan, clasa a VII-a, C. N. „Vasile Lucaciu”, prof. coordonatori Diaconescu Adriana și Bonto Alina.

Seria rezultatelor excepționale de la C. N. „Dragoș Vodă” continuă! Felicitări și Sărbători Minunate!

Salut, Sighet!

Muzeul Maramureșan Sighet vă invită miercuri, 11 aprilie 2018, de la orele 10:00 (după deschiderea oficială a expoziției Culori pentru Pace pe Aleea Pietonală), la vernisajul expoziției cu vânzare „Primăvara reconstituită din 100 de…”

Expoziţia a fost donată de educatoarele de la grădiniţele din Maramureş, iar lucrările au fost realizate de către copiii preşcolari sub îndrumarea acestora. Banii obţinuţi din vânzarea lucrărilor vor fi donaţi unei fetiţe de 6 ani, care suferă de tetrapareză spastică.

Lucrările sunt expuse la Muzeul Etnografic al Maramureșului (str. Bogdan Vodă, nr. 1).

Evenimentul este organizat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.

Pro Primăvara

Degeaba vine primăvara,
Cu-anglici și iarbă de mătasă,
Cînd sufletul ți-e înghețat
Și-acasă nu mai e acasă.

Nici soarele, nici vîntul cald,
Nu pot străpunge gheața dură,
Din sufletul încremenit
Ce-a adunat prea multă ură.

Nici ploile dezlănțuite
Nu spală rana din cuvinte
Ce-odată spuse, ard continuu
Și stăruie aprinse-n minte.

De ce atîta-ncrîncenare
Și-atîta vrajbă strînsă-n noi,
Cînd primăvara bate-n ușă
Și cîntă cucu în zăvoi!

Cînd albăstrelele-n cărare
Se zbat încet să prindă viață,
Și pomii-ncep să dea în floare,
Dînd dealului o nouă față!

Și mîțișorii de sub coastă,
La soare își arată puful,
Vestind că vine Primăvara,
Și iarna ‘ncepe-a-și da duhul!

Eu zic că-i timpul împăcării,
Cu fiecare dintre noi…
Să-i dăm o șansă primăverii
Să nu se-ntoarcă înapoi!

Ileana Pisuc
1 aprilie 2018
Dallas

Foto: Peter Lengyel

Expoziția internațională „Culori pentru pace”, ajunsă la cea de a III-a ediție în Sighetu Marmației, cuprinde desene ale copiilor din peste 20 de țări aflate în conflict militar. Scopul evenimentului este de a transmite mesajul de pace al copiilor de pe întreg mapamondul.

„Culori pentru Pace” este un proiect care a luat naștere în anul 2015 – proiect inițiat de domnul Antonio Giannelli, președintele Asociației I COLORI PER LA PACE – și la care au aderat, încă de la început, 70 de școli din 50 de țări de pe 5 continente. S-au adunat mii de desene realizate de copii cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani. Desenele lor au călătorit în toată lumea fiind expuse în expoziții internaționale în toate colțurile mapamondului.

Evenimentul sighetean se împletește cu expoziția de la Muzeul Maramureșean (secția de Etnografie), intitulată „Primăvară recreată din 100 de…” culori, gânduri și materiale reciclate, expoziție a copiilor din grădinițele din județ.

Ca în fiecare an, vernisajul expoziției este completat de un program artistic la care participă Corul Clopoțeii (clasele a VI-a B și a VII-a A) de la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, dirijat de doamna prof. Rodica Gheorghiu, corul Școlii ” Dr. Ioan Mihalyi de Apșa” condus de doamna prof. Lucreția Herșcovici, grupul elevilor Școlii nr. 5 coordonat de doamna prof. Maricuța Borca, elevi ai Școlii „George Coșbuc” și ai Școlii gimnazială nr. 2 (clasele a IV-a A și B, alături de a VIII-a B), prof. coordonator Mihalca Codruța. Cântă și îndrăgita elevă a Liceului Pedagogic „Regele Ferdinand”, Anca Corneștean. Anul acesta, cântecele de pace ale copiilor sigheteni celebrează acordarea Mărcii de Patrimoniu European Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet.

Deschiderea expoziției va avea loc pe Aleea Pietonală din Sighetu Marmației (str. Corneliu Coposu), miercuri, 11 aprilie 2018, începând cu ora 10:00.

Adela Ștefania Pop,
consilier cultural
Primăria Sighet

Ediția din acest an a evenimentului „Paști în Maramureș” va avea loc marți, 10 aprilie, de la orele 14:00, la Muzeul Satului din Sighetul Marmației.

„Paşti în Maramureş” încearcă creionarea unui peisaj uman şi comunitar în care să se regăsească elementele identitare ale locului într-un moment central al vieţii, şi anume Sărbătoarea, Sărbătoarea Învierii într-o atmosferă arhaică şi pusă în scenă cu ajutorului publicului.

Evenimentul își propune să promoveze satul tradițional maramureșean, cu elementele identitare ale locului, respectiv muzica, portul, meșteșugurile și bucatele, într-un moment important al vieții țăranului credincios – sărbătoarea Paștelui.

Din program amintim:

• Moment religios
• Satele din Maramureș își prezintă tradițiile, obiceiurile și bucatele în gospodăriile din Muzeul Satului
• Târgul meșterilor populari
• Expoziție de unelte agricole din gospodăria țăranului maramureșean
• Moment special prin care publicul va fi antrenat în atmosfera de sărbătoare a satului de odinioară (cântec și joc cu Ansamblul Mara)

Activitățiile incluse în program se vor desfășura pe parcursul întregii zile.

Cea de-a V-a ediție a evenimentului „Paști în Maramureș” este organizată de Primăria Sighet, Muzeul Maramureșean și Centrul Cultural Sighet.

Adela Ștefania Pop,
consilier cultural
Primăria Sighet

Azi, sculptorul Ion Bledea împlinește 69 de ani: s-a născut la Bârsana la data de 04 aprilie 1949. Are în urmă un trecut artistic solid – un număr impresionant de lucrări semnate Ion Bledea fac parte din colecții private de pe întreg mapamondul sau se înalță monumental în orașe importante din Europa și Mexic. Ion Bledea este un nume de referință pentru Sighetul Maramureșului, dar și pentru România.

Am “răscolit” împreună – din lada cu amintiri – mii de fotografii, în ultimele săptămâni, mii de momente importante din viața artistului. Mi-a vorbit despre oameni importanți, miniștri, ambasadori, oameni de cultură, artiști, personalități din țară și din lumea largă. Mi-a povestit despre zecile de premii, marea majoritate obținute în străinătate, despre sculpturile sale răspândite din Germania până în Mexic și mi-a descris cu lux de amănunte fiecare lucrare, detalii profesionale dar și observații exotice de la concursurile la care a participat. Ion Bledea își iubește munca, arta, modelatul lemnului, lucrează cu aceeași pasiune ca și-n tinerețe și are planuri pe termen lung. Vizitatorii, oaspeții Sighetului, cei care sunt cunoscători într-ale artei ajung și pe la locuința familiei Bledea, îl caută și-i cercetează cu drag muzeul de-acasă, toți fiind seduși de “armata” de lucrări, de subiectele abordate și mai ales de stilul inconfundabil prin care sculptorul dezvoltă atât teme tradiționale cât și subiecte moderne.

Când Ion Bledea atinge lemnul, acesta îi vorbește, comunică cu el și-mpreună ne spun câte o poveste. Pe zi ce trece, an de an, Ion Bledea ne uimește cu tinerețea artei lui, prin lucrările sale Sighetul a ajuns pe harta făuritorilor de cultură.

Ion Bledea are multe de povestit, mai are multe lucrări superbe de arătat lumii și mai ales are de finalizat câteva proiecte de suflet.
În anii ce vin Ion Bledea ne va oferi multe și frumoase… surprize!

La mulți ani, prietene Artist!

Ion Mariș