Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței în parteneriat cu Fundația Hanns Seidel organizează la Memorialul Sighet, în perioada 9-12 martie 2018, conferința  „CENTENARUL UNIRII. BASARABIA 1918-2018”.

PROGRAM:

Vineri, 9 martie

Sosirea participanţilor

Vizitarea Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței

Sâmbătă, 10 martie

 9.30-13.00

Prima masă rotundă

Anatol Petrencu, dr. hab., prof. univ., Universitatea de Stat din Moldova, Însemnătatea istorică a Unirii Basarabiei cu România (27 martie 1918)

Alexandru Gheţan, doctorand, Universitatea de Stat din Moldova,  Rolul Armatei Române în desfășurarea campaniei antiepidemice în Basarabia anilor 1918-1919

Armand Goșu, dr., istoric, Memorialul Victimelor Comunismului, Recunoașterea internațională a unirii Basarabiei cu România

Ion Xenofontov, conf. univ. dr., Universitatea de Stat din Moldova, Basarabeni în Academia Română (1918–1940)

Ioana Elena Secu, dr., cercetător, Institutul Național pentru Studierea Totalitarismului, Noua idee rusă și relațiile româno-sovietice: Cazul Basarabiei (1924-1941)

Discuții

16.00-19.30

A doua masă rotundă

Ana Cuculescu şi Nelea Cogălniceanu, studente, Universitatea „Alecu Russo”, Bălţi. Represiunea stalinistă în cazul deputaților Sfatului Țării: documente și mărturii

Dan Radu, doctorand, Universitatea de Stat din Moldova, Aspecte ale activităţii Universităţii din Odesa (1941-1944)

Vasile Guţu, doctorand, Universitatea de Stat din Moldova. Vadim Pirogan despre munca prestată de el în Gulag

Liviu Ţîrău, conf. univ. dr., Universitatea Babeş Bolyai,  Documente  americane: de la Basarabia la RSS Moldoveneasă

Rodion Rusnac, doctorand, Universitatea de Stat din Moldova, Instituirea orânduirii colhoznice în RSS Moldovenească: premise, mijloace, consecinţe

Mihai Croitor, conf. univ. dr., Universitatea Babeş Bolyai,  De la diferendele romano-sovietice la apropierea romano-chinezä: rolul chestiunii Basarabiei

Discuții

 Duminică, 11 martie

9.30-12.00

A treia masă rotundă

Ludmila Stuparu, masterand, Universitatea București, Contribuția României la consolidarea democratică a Republicii Moldova prin asistență oficială pentru dezvoltare. Probleme și oportunități

Liviu Rotaru, student, Universitatea de Stat din Moldova. Relaţiile economice între Republica Moldova şi Federaţia Rusă: probleme şi tendinţe

Cătălina Bălan, masterand, ASE București, Specificități ale tranziției Republicii Moldova: 1988-2001

Discuții

12.00-13.00

Vernisarea expoziției GENERAȚIA UNIRII, VICTIMĂ A REPRESIUNII COMUNISTE, realizată de Centrul de Studii asupra Comunismului – celularul Memorialului Sighet, etajul I

Prezentarea expoziției programului „Recuperarea şi valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar-comunist din RSS Moldovenească în perioada anilor 1940-1941 şi 1944-1953”, Spațiul expozițional de la etajul II

Prezentarea expoziției Sub cer străin. Locuitorii Lituaniei în lagărele şi locurile de exil din U.R.S.S. Anii 1940-1958, Spațiul expozițional de la etajul I

16.00-19.00

A patra masă rotundă

(Programul de Stat Recuperarea şi valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar-comunist din RSS Moldovenească în perioada anilor 1940-1941, 1944-1953)

Anatol Petrencu, dr. hab., prof. univ., Universitatea de Stat din Moldova, Locul şi însemnătatea memoriilor supravieţuitorilor deportărilor comuniste în ştiinţa istorică

Lidia Pădureac, dr., conf. univ., USARB, Foametea ca formă de represiune. Memoria victimelor și mărturiile crimelor comise de regimul totalitar-comunist în Basarabia în perioada anilor 1946-1947

Ludmila D. Cojocaru, dr., conf. univ., Universitatea de Stat din Moldova, Copilăria în Gulag: recuperarea unei experiențe istorice traumatice

Virgiliu Bîrlădeanu, dr., conf. univ., Institutul de Istorie din Chișinău, Memoria recurentă. Strategii de supraviețuire și probleme de reintegrare socială în memoriile victimelor regimului sovietic de ocupație

Discuții

19.00-19.30

Concluziile conferinței

Luni, 12 martie

Plecarea participanţilor

Comunicat de presă

Ne naştem, trăim şi ne întoarcem în eternitate. Simplu, deseori subapreciat şi banal! Când am primit cel mai frumos cadou, darul vieții, cadou pentru care nu avem niciun merit, automat ne-am asumat responsabilitatea fructificării acestui dar… fiecare după posibilități!

Azi sărbătorim Ziua Internațională a Femeii, Ziua Mamei mai simplu… aşa cum, pentru cei norocoşi dintre noi, Femeia şi Mama sunt doar una.

Şi totuşi, Ziua Internațională a Femeii este sărbătoare socialistă, care situa femeia în rândul „lumii”, egală a bărbatului, în drepturi, dar mai ales în responsabilități!

Pentru mine sună mai bine „Ziua Mamei” şi asta pentru că orice Mamă este Femeie, în timp ce orice femeie este mamă … dacă doreşte, poate, îi este permis!

La mulți ani vouă, stimate Femei, care v-ați asumat un rol aşa de frumos tocmai prin greutatea lui! Nu vă lăsați copleşite de greutațile pe care le trăiți şi care sunt împărtăşite mai mult sau mai puțin de cei din jur. Încredințați fiecare moment Creatorului şi va şti El să vi-l dăruiască înapoi astfel încât să vă umple sufletul de fericire!

Camelia Pesek

Sigheteanul Alexandru Cadmiel Boțac începe studiul pianului de la o vârstă fragedă, la Școala de Muzică și Arte Plastice din orașul natal, sub îndrumarea d-nei profesor Monica Chifor. Își completează formarea artistică la Mozarteum International Summer Academy de la Salzburg și International Summer Academy Vienna, împreună cu artiștii Robert Levin și Boris Berman.

După școala generală se înscrie la C.N. “Dragoș Vodă”, profil matematică – informatică, apoi continuă la Cluj, la Liceul de Muzică „Sigismund Toduță”, specializarea pian. În prezent este student, anul III, la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, la clasa renumitului profesor și pianist Daniel Goiți.

Primul concurs național îl câștigă la doar 6 ani. Urmează numeroase alte premii naționale și internaționale dintre care cele mai importante: Premiul I la concursul “Young Virtuoso” – Zagreb şi Premiul I la Concursul “Dinu Lipatti”- Bucureşti, Premiul I la Concursul Internaţional “Astana Piano Passion” din Kazahstan (2014). Câștigă, de asemenea, Concursul “Milano Piano Talents” și Concursul Internaţional “Adilia Alieva” din Franţa, Premiul I la Concursul “Mozart” din Cluj-Napoca, atât la secțiunea pian solo cât și la cea de duo pian-vioară, Premiul I (secțiunea pian) la Concursul Mihail Jora (2017). Tânărul artist a primit Premiul I (categoria Tineri Artiști, 19-28 ani) în cadrul “Transylvanian International Piano Competition” (13-16 iulie 2017, Brașov).

A susţinut recitaluri în SUA, Luxemburg, Croația, Italia, Franţa, Rusia și la Ateneul Român.

În data de 28 februarie 2018, într-o sală arhiplină (cum rar se întâmplă la Sighet) Alexandru Cadmiel Boțac (pian) a susținut, alături de Aurelia Vișovan (pian) și Raluca Michnea (vioară), un concert In Memoriam Monica Chifor la Sala “George Enescu”/ “Monica Chifor” a Școlii de Muzică din Sighetu Marmației. Am stat de vorbă cu Cadmiel despre acest eveniment, dar și despre cariera sa muzicală.

Brîndușa Oanță: Cât de des îți poți permite să revii acasă ținând cont de programul tău muzical și concertistic încărcat?
Alexandru Cadmiel Boțac: Fiecare concert pe care îl susţin acasă are o semnificaţie specială. Aici e locul în care am învăţat să cânt la pian şi, fără ajutorul doamnei Chifor Monica, nu aş fi ajuns aici. Viaţa de muzician nu e uşoară, cere multe sacrificii şi timp dedicat, aşa cum aţi menţionat în întrebarea dumneavoastră. Din păcate vin destul de rar la Sighet, dar pentru un concert de pian întotdeauna va fi loc.

Brîndușa Oanță: Te rog să ne dezvălui câteva detalii de suflet din colaborarea ta cu profesoara Monica Chifor.
Alexandru C. Boțac: Colaborarea cu doamna Monica îmi stârneşte amintiri pe care nu le voi uita niciodată. Pentru mine, Monica Chifor a fost combinaţia fericită a unui profesor, om şi părinte de excepţie. Era ca o a doua mamă pentru mine. De cele mai multe ori, la concursuri nu eram însoţit de părinţi iar doamna profesoară trebuia să îmi fie şi mamă, să aibă grijă de mine. Şi-a dedicat timpul, resursele, cunoştinţele şi toată puterea pentru a ne învăţa tainele pianului. Cred că e minunat să vorbim în data de 8 Martie despre o femeie care, prin exemplul ei, va rămâne mereu în inimile noastre. Nu voi uita niciodată momentele de după fiecare concert sau concurs, când ne întorceam în sala de studiu. Acolo aveau loc cele mai frumoase discuţii, cele mai sincere aprecieri şi critici și, tot acolo, primeam cele mai bune dulciuri din lume.

Brîndușa Oanță: Știm că ai o bogată activitate concertistică. Pe unde te-ai “plimbat” în ultimele luni?
Alexandru C. Boțac: În luna octombrie am participat la un concurs internaţional în Viena. Am reuşit să fiu printre primii cinci finalişti care au fost selectaţi pentru a participa la un concurs mult mai mare în Malta. Aşa că, luna viitoare voi fi două săptămâni în Malta. Tot în această perioadă am susţinut patru concerte în ţară, iar peste două săptămâni voi avea un alt concert în Italia.

Brîndușa Oanță: Cum ai simțit publicul și ce ți-a “transmis” concertul de la Sighet?
Alexandru C. Boțac: Publicul a fost receptiv la muzică şi simţeam cum oamenii parcă nu îşi doreau ca recitalul să se termine. M-am bucurat să văd multe feţe cunoscute. De asemenea, a fost o mare surpriză şi bucurie să văd sala neîncăpătoare. Emoţiile sunt mai puternice şi amintirea e mai plăcută.

Brîndușa Oanță: Te mai preocupă, ai informații despre viața culturală sigheteană?
Alexandru C. Boțac: În urmă cu şapte ani şi jumătate am plecat din Sighet. De atunci ştiu tot mai puţine lucruri despre viaţa oraşului. Din păcate, cred că oraşele mari atrag aproape toţi studenţii, şi e normal să fie aşa. Posibilităţile sunt mai multe, perspectivele mai mari şi nivelul de educaţie e mai ridicat. Din fericire, o parte dintre ei, după ce studiază într-un centru universitar mare se întorc acasă. Nu ştiu care va fi soarta mea, dar cum ar fi ca măcar o parte din studenţii sigheteni de azi să se întoarcă peste ani acasă pentru a transmite şi altora lucrurile aprofundate?

Brîndușa Oanță: Care sunt compozitorii români pe care preferi să-i interpretezi și de ce?
Alexandru C. Boțac: În opinia mea, George Enescu e cel mai cunoscut şi mai valoros muzician român. De aceea, îmi place să includ în concertele pe care le am muzica lui George Enescu, aşa cum am făcut şi la Sighet.

Brîndușa Oanță: Ce perspective ți se deschid după terminarea Universității clujene, eveniment care se va întâmpla în curând?
Alexandru C. Boțac: Mi-aş dori ca după terminarea Conservatorului să plec în străinătate pentru alte studii. Ar fi un vis devenit realitate.

Brîndușa Oanță: Ai participat în februarie la un concert sub egida ICR la Viena. Cum ai fost selectat/invitat?
Alexandru C. Boțac: Aşa cum aţi spus, luna trecută am susţinut un recital la ICR Viena. Am primit acest concert ca un premiu obţinut la “Transylvanian International Piano Competition” în Braşov.

Brîndușa Oanță: Este muzica o profesie din care se poate trăi onorabil?
Alexandru C. Boțac: E o întrebare dificilă. Depinde unde se trăieşte, depinde foarte mult de contextul cultural al ţării şi de uşile deschise de care te poţi bucura. Din păcate, în România, muzica clasică nu e apreciată ca în străinătate deşi avem muzicieni şi artişti la nivelul celor de-afară. Cred că asta ţine de cultura noastră, de faptul că nu suntem obişnuiţi cu arta. Aş putea parafraza o vorbă cunoscută spunând că eşti ceea ce asculţi. Cred că se poate trăi onorabil din muzică atâta timp cât păstrezi legătura cu străinătatea, şi atâta timp cât muzica e mai mult decât o profesie. Pentru mine muzica e un mod de viaţă, e felul în care mă exprim. De cele mai multe ori, când cuvintele sunt de prisos, muzica vorbeşte. În primul rând, cânt la pian ca să mă bucur de acest dar al muzicii pe care Dumnezeu ni l-a dăruit, aspectul financiar nefiind cel mai important.

Brîndușa Oanță: Îți mulțumim pentru interviu și te mai așteptăm să concertezi acasă, la Sighet! Ce mesaj ai pentru publicul tău… feminin?
Alexandru C. Boțac: Şi eu vă mulţumesc pentru această discuţie fructuoasă! Le urez tuturor doamnelor şi domnişoarelor o primăvară frumoasă, iar dacă fiecare sighetean ar influenţa Sighetul aşa cum doamna Chifor Monica a făcut-o, atunci vom avea unul din cele mai frumoase oraşe din lume. Vă mulţumesc!

Brîndușa Oanță

N.R. Interviul de azi este dedicat doamnelor și domnișoarelor cu ocazia zilei de 8 Martie.

Centrul Cultural Sighet (Piața Libertății, nr. 24 A) va găzdui vineri, 09 martie 2018, de la orele 15:00, conferința cu tema: “De la crimele din 1989 la diversiunile din 2018”, susținută de ziaristul Grigore Cartianu.

Acesta este autorul a patru cărți meticulos documentate despre evenimentele din Decembrie 1989: “Sfârșitul Ceaușeștilor”, “Crimele Revoluției”, “Teroriștii printre noi” și “Cartea Revoluției”. De asemenea, a realizat scenariul filmului documentar “Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, în regia maestrului Radu Gabrea.

Conferința va cuprinde o prezentare făcută de Grigore Cartianu, un dialog cu publicul (întrebări / răspunsuri) și o sesiune de autografe. Autorul va semna autografe pe toate cele 8 volume din seria de autor Grigore Cartianu, inclusiv pe ultimul dintre ele – “600.000” -, lansat recent la Târgul Gaudeamus.

Cărțile pot fi procurate la fața locului. Intrarea este liberă.

Cărțile din seria de autor Grigore Cartianu

* „Sfârșitul Ceaușeștilor” – vol. 1 din trilogia “Misterele Revoluției”. Este povestea tragică și grotescă a unui cuplu dictatorial care se credea nemuritor. O carte de mare impact în România, cu vânzări de 147.000 de exemplare. Publicată în tiraje de mii de exemplare în Italia și Brazilia; în curs de publicare în alte țări europene.

* „Crimele Revoluției” – vol. 2 din trilogia “Misterele Revoluției”. Un volum de investigație care a schimbat profund percepția românilor despre evenimentele din decembrie 1989. O decriptare a diversiunilor FSN-iste, majoritatea televizate, care au dus la asasinarea a 957 de oameni. Și o concluzie crudă: cei care pozau în salvatori erau, de fapt, ucigași cu sânge rece, executanți și beneficiari ai unui plan sovietic insuportabil de cinic.

* „Teroriștii printre noi” – vol. 3 din trilogia “Misterele Revoluției”. Revoluția tragică și comică la Sfântu Gheorghe, Brașov, Focșani, Buzău, Galați, Brăila, Constanța sau Mizil. O colecție de întâmplări atent investigate, care descriu atmosfera suprarealistă în care oameni nevinovați au fost împușcați, înjunghiați sau linșați.

* „Cartea Revoluției” – o ediție enciclopedică, tipărită în condiții de lux, care strânge între copertele sale cele 1.600 de pagini ale celor trei volume din seria “Misterele Revoluției”. Lucrarea, o adevărată bijuterie, conține peste 300 de imagini istorice sau inedite.

* „Jurnalul unui puci ratat” – relatarea la cald a crizei politice din vara anului 2012. Volumul cuprinde editorialele scrise de autor zi de zi, timp de trei luni, și publicate în ziarul “Adevărul”, pe care-l conducea în calitate de redactor-șef. O carte-document.

*„Miracolul din noiembrie” (în colaborare cu Laurențiu Ciocăzanu) – fabuloasa poveste a zilei de 16 noiembrie 2014, în care Diaspora română, solidarizată prin Facebook, a obținut o victorie eroică. Volumul scoate la lumină destine luminoase și povești emoționante, oferind explicații convingătoare pentru o surpriză colosală.

* “600.000” – povestea fenomenului #Rezist, cea mai amplă mișcare de rezistență civică din istoria României. O carte-manifest, scrisă la temperatura înaltă a evenimentelor trăite pe viu. Un pamflet usturător la adresa celor care, prin ordonanțe de urgență și legi ticăloase, încearcă să impună tirania hoției. Un elogiu adus celor peste 600.000 de români care au înfruntat gerul iernii pentru a-și salva justiția și țara.

* „Hagi” – povestea vieții celui mai mare fotbalist din istoria României: Gheorghe Hagi. Un volum temeinic documentat, fără egal în privința bogăției de informații. O lectură alertă, care reface saga balcanică a comunităților de aromâni din Grecia și Bulgaria, în vremuri tragice. În 500 de pagini palpitante, autorul urmărește evoluția lui Hagi, ca om și ca sportiv, de la naștere (1965) până la retragerea de pe gazon (2001). Este o lucrare ajunsă la ediția a IV-a.

* „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” – film pe DVD. Este reconstituirea, sub forma unei docu-drama, a ultimelor trei zile din viața cuplului ceaușist: 22-25 decembrie 1989. Regizorul Radu Gabrea a produs un video-document istoric, bazat pe scenariul lui Grigore Cartianu și inspirat de volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”. Filmul are 90 de minute și este prezentat în șase limbi: română, engleză, franceză, germană, spaniolă și italiană.

Autorul

Grigore Cartianu (49 de ani), născut la Brădiceni, com. Peștișani, Gorj, este unul dintre ziariștii cu notorietate mare din România. A condus redacțiile unor ziare importante (Adevărul, Evenimentul zilei) și a semnat mii de editoriale, interviuri și anchete gazetărești. Este o apariţie frecventă în emisiuni TV, pe teme de maxim interes. În prezent este Senior Editor al cotidianului România liberă și realizator al emisiunii zilnice Cronica de noapte, de la Nașul TV.

Serialul său despre prăbuşirea dictaturii comuniste şi despre Revoluţia Română (în ziar și la TV) a produs o emoţie naţională. Românii au aflat, şocaţi, că au fost cobaii unui experiment sângeros. Şi că mulţi dintre asasinii din decembrie 1989 se află încă în libertate, ocupând chiar funcţii importante în stat.

Fire iscoditoare, chiar aventurieră, Grigore Cartianu şi-a satisfăcut stagiul militar într-o unitate de paraşutism (Buzău, 1987–1988). Este absolvent al Facultăţii Tehnologia Construcţiilor de Maşini, din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti (1993).

La prăbuşirea regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu, Cartianu era student în anul 2. A participat activ la evenimentele din decembrie 1989, apoi la mişcările civice din 1990, care au fost înăbuşite violent de către noul regim politic de la Bucureşti, prin aducerea minerilor şi devastarea Capitalei.

În 1991, la 22 de ani, a debutat în presă, la publicaţia cu cel mai mare tiraj din acel moment: revista Expres Magazin. Din 1992 a lucrat la cele mai importante cotidiene din România: Evenimentul zilei (1992-1996, şef departament), Sportul românesc (1996–1997, reporter special), ProSport (1997–2002, şef departament), Jurnalul Naţional (2002–2004, redactor-şef adjunct, apoi redactor-şef) şi din nou la Evenimentul zilei (2004–2008, prim-redactor-şef adjunct). Din aprilie 2008 până în februarie 2013 a fost redactor-şef / director editorial al cotidianului Adevărul.

În anii dedicaţi presei sportive, a publicat două cărţi: Hora de la miezul nopţii (1995 – povestea World Cup, USA 1994) şi Hagi (2000, reeditată în 2001 și în 2014).

Din 2006, Grigore Cartianu s-a dedicat cu pasiune elucidării evenimentelor sângeroase din decembrie 1989. Este singurul publicist român care a reconstituit în detaliu ultimele zile ale dictatorului român şi care a demonstrat, cu dovezi zdrobitoare, că răsturnarea lui Ceauşescu s-a produs printr-o lovitură de stat. Tot el a dezvăluit cinismul noilor conducători, care – în dorinţa de a confisca puterea după scoaterea din scenă a lui Ceauşescu – au produs aproape 1.000 de morţi şi peste 5.000 de răniţi.

A publicat 8 volume, vândute într-un tiraj total de peste 350.000 de exemplare.

Comunicat de presă

Joi, 8 Martie 2018, Muzeul Maramureșan (Secția Etnografie) organizează, de la orele 15:00, vernisajul expoziției de arte plastice „Femeia contemporană și preocupările ei”.

Expoziția cuprinde lucrări de pictură, grafică, fotografie, mozaic, creație vestimentară, design textil și de interior, tehnică mixtă a 38 de doamne ce activează în domeniul artelor vizuale, din Sighetu Marmației, Baia Mare, Satu Mare, Cluj-Napoca, Târgu Mureș.

Pe data de 23-24 februarie 2018, eleva Turda Oana Daiana din clasa a V-a, clasa profesor Uliana Yurkuts a participat la Concursul Național de Interpretare „Șansa egală”, ținut laTârgu Mureș. Daiana a obținut premiul al III-lea.

La Olimpiada de Muzică, ținută La Baia Mare, elevii școlii noastre s-au prezentat onorabil, obținând următoarele premii:
– Vancea Răzvan, clasa a III-a pian, Pr. special, profesor Cristina Fenici;
– Semeniuc Sofia, clasa a IV-a pian, Mențiune, profesor Cristina Fenici;
– Boboșan Tudor, clasa a III-a vioară, Pr. al II- lea, profesor Alexandru Gavaller;
– Drăguș Paul, clasa a V-a vioară, premiul al III-lea, profesor Elza Berniczki;
– Bidenci Claudiu, clasa a IV-a clarinet, premiul al III-lea, profesor Ioan Szekely.
Mulțumim profesorilor care i-au pregătit și deopotrivă micilor artiști care si-au găsit timp pentru studiu! Un plus de mulțumire și părinților.

prof. Nicolae Paraschiv,
directorul Școlii de Muzică și Arte Plastice

Suntem cu toții (cei care am fost acolo… dar și cei conectați spiritual de la distanță) sub impactul atmosferei emoționante a concertului de miercuri, 28 februarie, închinat memoriei doamnei profesoare Monica Chifor (atmosferă redată admirabil în articolul Roxanei Pontoș). A fost un eveniment memorabil pentru orașul nostru, un act de cultură, o dovadă de dragoste, o afirmare a spiritului sighetean. Prezența publicului a fost impresionantă fiind reprezentate toate vârstele, etniile, confesiunile, (eventual) orientările politice, toată bogăția diversității umane a orașului nostru (dar și persoane din Vadu Izei, Sarasău, Giulești etc) coagulată de dragostea pentru muzică și respectul pentru minunata noastră profesoară, colegă, prietenă, concitadină.

Concertul a trecut, publicul s-a împrăștiat, interpreții se întorc la studii sau pe scenele Europei, orașul își reia ritmul cotidian, în bună măsura cenușiu… dar amintirea vie a doamnei Monica rămâne cu noi și în noi.

Deși nu sunt (nici pe departe) cel mai îndreptățit să vorbesc despre dânsa, simt nevoia să exprim câteva gânduri subiective (dar poate unele vor fi și de folos cititorilor care ar dori s-o cunoască mai bine). În primul rând, trebuie să spun că eu o cunosc de mult, să tot fie 40 de ani…. Eram elev al Școlii de Muzică, prin clasa a V-a cred… când am auzit prima dată de numele dânsei, ca fiind profesoara de pian a unor colegi de-ai mei. Dar atât, eu fiind la vioară, elevul domnului profesor Paraschiv timp de opt ani.

Aveam să o cunosc mai bine în anii ’80 când familia Chifor a ajuns vecină de bloc cu unchiul meu, Alexandru Chindriș (fratele mamei mele, cunoscut în oraș având funcții de conducere la mai multe întreprinderi timp de peste două decenii). Acolo, la masa unchiului meu am purtat primele discuții personale cu distinșii soți Chifor pe teme atât muzicale și medicale, cât și generale. De fapt, dânșii vorbeau mai mult cu părinții mei… dar eram și eu de față. Pe măsură ce și statutul meu evolua, de la elev la student apoi profesor de matematică, și implicarea mea în discuții creștea. Din păcate, starea de sănătate a unchiului meu s-a agravat și a plecat dintre noi în decembrie 1995 la doar 56 de ani (după ce doctorul Chifor îl salvase in extremis de câteva ori).

O nouă linie de colaborare cu doamna Chifor a apărut după Revoluție când Biserica Greco Catolică renăscută la Sighet și-a organizat corul, doamna Monica fiind alături de profesoara Rodica Gheorghiu piesele principale ale unui minunat “mecanism” care are deja aproape 3 decenii de frumoase realizări îmbinând armonios profesionalismul muzical cu un fior hieratic emoționant (trebuie menționat că în perioada liturghiei la Casa de Cultură a mai funcționat și un alt cor greco-catolic condus de regretatul profesor Teodor Borca). Din acest cor al doamnelor Rodica și Monica am făcut parte și eu cu soția mea în perioada 1991-1994 (după hirotonire și numirea la Șugău nu am mai putut participa la liturghiile din Sighet). Avem amintiri foarte frumoase de atunci.

Dar, de departe momentul cel mai important care ne-a apropiat decisiv și definitiv de familia Chifor, a fost când fiica mea Aurelia (Reluța) în vârstă de 5 ani a început să studieze pianul la Școala de Muzică. Cu o intuiție specifică marilor mentori, doamna Chifor a observat repede la fetiță un talent deosebit și s-a înhămat alături de ea la o muncă imensă pe durata a șapte ani făcând-o să deprindă repede meșteșugul instrumentului la un nivel de perfecțiune mereu mai înalt. Și rezultatele n-au întârziat să apară – zeci de premii și distincții la concursuri interjudețene, naționale și internaționale care au făcut cinste școlii și Sighetului. Dar asta a presupus mii și mii de ore de pregătire (mult peste programul de la școală), drumuri și iar drumuri, vara și iarna, cu trenul sau cu mașina personală a familiei Chifor: București, Cluj, Bistrița, Piatra Neamț, Oradea, Nyiregyhaza (Ungaria) și iar de la început… Noi, părinții, eram liniștiți știind că fetița e cu “tanti Monica” , și cu acest nume a rămas în familia noastră mai ales că apoi au mai studiat cu dânsa și Cristina, Liviu și Aurel (n-au continuat pe linie muzicală, dar se mai așează din când în când la pian…).

Efortul doamnei profesoare din acei ani (timp, bani, oboseală…) în beneficiul direct al Aureliei nu poate fi recompensat în valori pământești ci doar prin rugăciune și un profund respect. Munca dânsei a fost pentru Aurelia treapta fundamentală a devenirii ca artist. Și tot dânsa a îndrumat-o spre următoarea treaptă – distinsa profesoară Gerda Türk de la Liceul de Muzică “Sigismund Toduță” din Cluj (plecată și dânsa dintre noi prematur în 2008). Reluța a fost preluată apoi de alți profesori renumiți, la Cluj și Viena, dar pe “tanti Monica” o căuta mereu când venea prin Sighet pentru a-i cere un sfat și a-i împărtăși bucuria performanțelor adunate în Europa și pe alte continente. Între timp, doamna Monica a mai “stors” din Sighet câteva mari talente (Cadmiel Boțac e exemplul cel mai bun, dar mai sunt și alții) făcând ca peste tot în țară la concursuri Sighetul să fie respectat și admirat. Succeselor de la pian li se adăugau mai mereu cele de la vioară ale elevilor profesorului Alexandru Gavaller, cu care doamna Monica făcea o echipă perfectă.

În ambianța caldă în care eram totdeauna primit în familia Chifor am aflat multe lucruri interesante: tatăl doamnei Monica a fost deținut politic în perioada comunistă, iar mama dânsei s-a născut în… SUA, familia s-a întors însă în Maramureș după câțiva ani (iată că acum fiul Bogdan “închide bucla” și locuiește în țara natală a bunicii…). În ce privește marile drame ale familiei mele în timpul comunismului, soții Chifor și-au exprimat constant un deosebit respect față de tatăl meu, Aurel Vișovan, pe care l-au cunoscut foarte bine. O altă temă frecventă a fost nașterea ultimului lor nepoțel, mult așteptat. Am fost fericit să fiu părtaș la marea bucurie a familiei Chifor, participând la botez la Cluj în iunie 2016.

Un subiect mereu prezent în discuțiile mele cu doamna Monica a fost situația Bisericii Greco – Catolice (în general, și a parohiei Sighet, în special) și importanța menținerii unei atmosfere deschise în spirit catolic, un element esențial fiind celebrarea liturghiei cu fața spre popor. Fiind un suflet care s-a dăruit Bisericii în mod constant (alături de soțul dânsei) în aceste trei decenii, doamna Monica era foarte preocupată de prezentul și viitorul comunității.

…După terminarea concertului de miercuri, am urcat câteva clipe în sala de pian a doamnei Monica. Aveam emoții, o lacrimă discretă mi s-a prelins la colțul ochilor. Nu-mi pot imagina locul acela făra dânsa… Sunt convins că Monica Chifor se odihnește în împărăția lui Dumnezeu și cântă în corul îngerilor. Dar pe pământ ce rămâne după dânsa? Rămâne iubirea pe care a oferit-o și care continuă să rodească. Și de fiecare dată când elevii ei (și elevii elevilor ei ) vor cânta la pian, ne va zâmbi de sus…

Preot prof. Marius Vișovan

E deja o tradiție la Sighetu Marmației participarea la etapa zonală și apoi națională a „Bătăliei Cărților”. În urma unor frumoase pledoarii pentru romanul preferat, juriul alcătuit din reprezentanți ai Centrului Cultural, a premiat cu titlul „Cititorii anului” pe Cristina Kubaș la categoria copii și Darius Colopelnic la categoria adolescenți, urmând ca aceștia să participe la a patra ediție, desfășurată la Miercurea Ciuc.

Pe 2 martie a.c., la Biblioteca Județeană „Kájoni János” din Miercurea Ciuc, alături de reprezentanții județelor Sibiu, Galați, Dâmbovița, Caraș-Severin, Suceava, Argeș, Iași, Mureș și Cluj, elevii maramureșeni au lăsat impresii puternice asupra publicului numeros și a juriului format din cadre didactice și bibliotecari.

Modul de prezentare, coerența în argumentare și interacțiunea cu publicul au fost principalele criterii de evaluare. Astfel, Darius Colopelnic a primit premiul „Cel mai inspirat discurs”, iar Cristina Kubaș a fost numită „Cititorul anului”.

Dacă discursul Cristinei, pe marginea romanului „Pollyanna, jocul bucuriei” de Eleanor H. Porter, a fost unul convingător, plin de pasiune și îndemnuri pentru a citi și a ne bucura de lucrurile mărunte din viața noastră de zi cu zi, discursul lui Darius, inspirat de romanul „Pasăre cântătoare” de Kathryn Erkine, având pe fundal coloana sonoră din celebrul film „Să ucizi o pasăre cântătoare”, a fost unul sensibil, profund, orientat spre acceptarea diferențelor dintre noi și crearea de relații trainice cu familia și cu cei din jur.

Nu e prima dată când elevii noștri se întorc acasă cu premii de la acest concurs, dovadă că la Sighetu Marmației se citește, iar pentru aceasta îi felicităm și ne plecăm în fața profesorilor și a bibliotecarilor care, cu mult suflet, îi îndreaptă spre cea mai nobilă pasiune, lectura.

Autor, prof. Luminița Colopelnic

Sâmbătă, 03.03.2018, la Sighetu-Marmației, în sala Transist a Primăriei, a avut loc primul seminar de informare cu privire la proiectul „SUS-Start Up Smart”, proiect finanțat prin Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman.

Proiectul înseamnă cursuri gratuite de inițiere în afaceri pentru orice cetățean al județului care își dorește să își deschidă o afacere, iar apoi, finanțări de până la 40 000 de euro pentru aceste afaceri. Condiția de participare la cursuri este de a avea reședința sau domiciliul în județul Maramureș, indiferent dacă vorbim de persoane din mediul rural sau cel urban.

Primul pas în proiect reprezintă urmarea acestui curs gratuit, după care, persoanele care au o idee de afaceri pe care vor să o implementeze într-unul din cele 12 orașe ale județului, vor primi consiliere antreprenorială pentru a-și scrie planul de afaceri.

O a doua etapă importantă în cadrul proiectului constă în concursul de Planuri de Afaceri, la care pot câștiga cel puțin 12 persoane din județ, o sumă de până la 40 000 de euro.

”Dorim să oferim șansa tuturor celor care au visat de mult timp să își deschidă o afacere, dar au avut temerea că nu știu suficiente sau nu au suficienți bani”, declară reprezentanții Asociației pentru Integrare și Dezvoltare Comunitară INDECO, partener în cadrul proiectului.

”SUS- Start Up Smart” se derulează în 6 județe din regiunea de Nord-Vest, iar scopul constă în creșterea gradului de ocupare și dezvoltare a mediului antreprenorial cu profil non-agricol din zona urbană a regiunii Nord-Vest stimulând inițiativa antreprenoriala.

Cei doritori să se înscrie la curs și să fie beneficiari ai proiectului, indiferent dacă au sau nu un loc de muncă, pot cere mai multe informații de la reprezentantul Asociației INDECO, la sediul de pe strada Dragoș Vodă, nr. 1 din Sighetu-Marmației.

Comunicat de presă

Noaptea, locul unde toate visele devin realitate. Văd două lumini, ca printr-un tunel al nepăsării în care fiecare trece fără a ști de ce. Până și noaptea are mai multe sentimente decât tine, pasăre măiastră care zboară în infinitatea de speranțe.

Cum ar fi să uit de tot, dimensiunea asta, raportul dintre aparență și esență este bine definit, chiar dacă eu tot cu uitarea sunt cel mai bun prieten. Transpune-te într-un corp diferit, altundeva, acolo unde timpul nu are relevanță, unde știi cu adevărat cine ești și că, no matter what, you are what you are. De ce ne amintim trecutul, dar viitorul nu?

Mă uit atent la suflete, căci ele vorbesc din interiorul ființei și văd un neant de lucruri care-mi amintesc de faptul că nimic nu e infinit.

Cine suntem noi? Cine suntem… Depinde doar de noi și de universul în care ne învârtim. Viața e un drum lung, lung, timpul trece mult prea încet, caut încontinuu un drum către orizont. În războiul sufletelor, singurele victime sunt săracii care le posedă… Armele sunt sentimentele, cuvintele spuse și nespuse, toate gândurile care ne trec prin cap când stăm și admirăm vastul cer înțesat de milioane de stele. Totul, totul trebuie filtrat prin prisma sentimentelor, a viziunii asupra vieții oferită de experiență. Acest război sacru durează de când timpul a început să curgă, până în momentul în care toate ceasurile se vor opri și acele busolelor se vor învârti frenetic, până când Vocea Rațiunii, Atotștiutoare le va șopti tuturor: „acesta e sfârșitul”.

Trei perechi de aripi nu sunt îndeajuns să mă ridice deasupra acestei mări de oameni prefăcuți, singurătate și iluzii, o mare de amăgiri în mijlocul căreia tronează toate gândurile negre ale aceluia care își pregătește ștreangul…

Uită de tot, draga mea, și pășește cu mine în universul creionat de noi… Universul acela angelic, în care nu există timp, sentimentele sunt suprapuse cu vorbele, unde știi care ți-e locul, și totuși nu. Totul e la locul lui. Dar apoi, te-ai gândi ca „e prea plictisitor” dar, în același timp, ți-aș putea introduce cele 9 trepte ale iadului, care-și au originile în adâncurile pământului. Locul mitic unde oamenii sunt pedepsiți pentru toate felurile în care au greșit în viața pământească. Și totuși, ce rost are să arzi în focurile iadului pentru o viață „trăită”. Are foarte mult sens când ne gândim că lumea asta e bazată pe neîncetata luptă între bine și rău, și la faptul că noi înclinăm balanța, prin faptele noastre, într-o anumită poziție, totul depinde de noi…

Nici durerea nu mai e cum îmi amintesc, o las să mă străpungă până în adâncul firii, acolo unde nimeni, nici măcar eu nu m-am avântat, din simplul motiv că mi-e frică de ce voi găsi acolo, de faptul că voi regăsi acea parte din mine pe care am jurat că o voi da uitării, că o voi arde, dar reminescențe ale tuturor lucrurilor prin care am trecut vor fi mereu acolo. Am călătorit prin nebunie ca să mă regăsesc…

Autor, Filip Vălean
clasa a XI-a B, C.N. „Dragoș Vodă”

Gheorghe Codrea s-a născut la Sighet (02 martie 1928), în urmă cu 90 de ani. Are un fiu, Dan, arhitect, stabilit în Anglia.

Gheorghe Codrea a absolvit Liceul „Dragoș Vodă” în anul 1948. Pe la sfârșitul anilor ’40 este remarcat și îndrumat spre artele plastice de către cunoscutul pictor maramureșan Traian-Bilțiu Dăncuș. A urmat și absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj (1949 – 1953), specializarea pictură, clasa profesorilor Catul Bogdan, Aurel Ciupe, Nagy Imre, Andrassy Zoltan, după care a continuat studiile în scenografie la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (1953 – 1956) avându-i profesori pe Alexandru Moscu, Toni Gheorghiu, Walter Siegfried.

La încheierea studiilor, conform uzanțelor, a fost repartizat la Teatrul de Stat din Oradea dar, iubind Clujul, a aplicat la un concurs deschis pentru un post similar în inima Transilvaniei, unde a şi fost angajat în 1956 până la pensionare în anul 1989.

A inovat și modernizat tehnica scenografică a secolului trecut, introducând în spectacole proiecțiile, creând elemente scenografice ce relevau și talentul de pictor, adevărate lucrări de artă de sine stătătoare.

Gheorghe Codrea a fost 33 de ani un scenograf – artist al Operei Române din Cluj, aducând în scenografie o abordare modernă, fiind adept al spectacolului vizual total.

A creat scenografia pentru spectacole lirice memorabile, Bărbierul din Sevilla, Coppelia, Don Carlos, Lacul lebedelor, Secretul lui Don Giovanni, Tripticul puccinian (1972), Povestirile lui Hoffmann, Nunta lui Figaro, Flautul fermecat, Don Juan, Zamolxe și Ulysse, Voievodul țiganilor, Nabucco, Falstaff, Boris etc.

S-a remarcat și în pictură, având mai multe expoziții personale atât în țară cât și în străinătate (Iugoslavia, Germania, Anglia).

La mulți ani, Maestre!

Salut, Sighet!

A fi străin în orice ţară, în orice lume: a-ţi ridica starea juridică la calitate metafizică. (Emil Cioran)

Am ajuns în America în 31.01.2018, iar prima impresie despre această lume „nouă” mi-am făcut-o de sus, din avion, chiar înainte de a ateriza, de la o altitudine de aproximativ 8.000 de metri, o priveliște care-ți taie răsuflarea, văzând coasta de Est a Statelor Unite delimitată subtil de apele Atlanticului.
N-am mai avut până acum posibilitatea financiară să vizitez alte continente, toate căutările mele se opreau în cărți, în muzee virtuale și, eventual, google maps.

De aproape o lună de când sunt aici, am avut posibilitatea de a mă integra într-o comunitate românească de origini ucrainene stabilită în Statele Unite de câțiva zeci de ani, comunitate puternic coagulată și compactă, mai ales în jurul bisericii.

După câteva ore așteptând la birourile de imigrări ale Aeroportului Internațional J.F. Kennedy din New York, rândurile erau uriașe, vedeai oameni din toate colțurile lumii înghesuindu-se: oameni care provin din culturi și regiuni diferite, care veneau cu familiile lor, cu copii, obosiți, așteptându-și rândul. Atunci mi-am pus prima întrebare: de ce atrage America? De ce să vii aici și să fii un străin cu acte în regulă, sau fără acte, să stai la coadă, să lași totul în urmă pentru a o lua de la zero? Răspunsul aveam să-l aflu în următoarele zile: civilizație, bunăstare materială, o atenție sporită pentru nevoile populației, accesul onest la muncă neimplicând pile și relații, accesul la o educație orientată înspre formare de deprinderi de viață mai degrabă decât o învățare rigidă și mecanică a unor formule și date fără posibilitatea de a fi aplicate în timp real, oportunități nenumărate de avansare în muncă dar și de formare și reformare profesională, șanse egale, posibilități numeroase de a investi în creșterea potențialului de dezvoltare personală și colectivă, iar lista este exhaustivă.

Aici meritocrația este un fapt împlinit și necontestat, aici nu o să auzi de tavane prăbușindu-se peste oameni în clădiri publice, pentru că cea mai mică rezervă în asigurarea calității serviciilor și mai ales a siguranței și integrității umane ar însemna din start imposibilitatea funcționării.

Toți cei care vin în America aduc cu ei nu doar propria lor experiență de viață ci și esența lor acumulată până atunci: tradiții, obiceiuri – cultură, cu alte cuvinte. Faptul de a-ți aduce inima cu tot ceea ce o face să bată este, probabil, cel mai important bagaj de drum oriunde te-ai îndrepta: valori, credințe, competențe, calități- lucruri care irigă permanent America, asigurându-i toate resursele necesare de a se autoîntreține ca supracomunitate.

Vii cu tot ceea ce ai mai bun și pui la bătaie totul, iar câștigul este garantat, fiindcă în sens material ai posibilitatea să te bucuri de tot ceea ce poftești. Aici o să vezi oameni suficient de bogați nu doar pe hârtii, ci și dincolo de ele, încât să doneze aproape tot ceea ce au (nu doar după moartea lor, ci și în timpul vieții), oameni care au inima suficient de mare să redea comunității poate cea mai mare parte a bogăției acumulate, mai degrabă decât s-o lase pradă risipirii inutile, înțelegând că nu poți trăi în această lume sau măcar face parte din ea dacă nu dăruiești din ceea ce ți-a fost dat. Aș vrea să văd măcar un milionar din România care ar face așa ceva.

Aici, munca prestată îți este apreciată indiferent de rolul tău în piramida funcționării unei corporații, firme, sector business etc, condiția este una, doar una: să fii performant, respectul nu ți-l impui, ți-l câștigi, dar, din păcate, în România, cu cât ești mai bun în ceea ce faci, atragi antipatii, ești un ghimpe care trebuie extras și expulzat din corpusul economico-social fiindcă nu rezonezi cu întregul, fiindcă încurci ițele mersului trenului și, cel mai adesea, răspunsul pe care îl primești este că nu este nevoie de tine, că ești inutil.

Diferența pe care am resimțit-o aici, comparativ cu țara în care m-am născut și am trăit până în momentul de față, este, în primul rând de viziune, de mentalitate, de depășire a prejudecăților, pentru că America așa a fost clădită, din oameni care au venit fără nimic și au construit tot ceea ce se vede, printr-o muncă asiduă care, cu timpul, a fost uitată mai ales de generația actuală. Evident că și acest sistem nu este unul care să nu fie lipsit de fisuri, iar aceste fisuri vin de obicei din frustrări, din decalaje, din contrariile care sunt asimilate într-o singură unitate: „E pluribus unum” este unul dintre motto-urile Statelor Unite, iar echilibrul fragil al unității sub mantia diversității este un aspect fundamental care trebuie luat în considerare, atunci când îți propui să înțelegi mecanismul întreg.

Dar dincolo de acest portal civilizat care-ți garantează accesul la performanță și dezvoltare, apare și un miraj al oportunităților, vii aici, te obișnuiești cu confortul, cu facilități care îți ușurează existența, lucrezi, câștigi, te întreții, întreții pe alții care nu lucrează, de fapt întreții sistemul și contribui la funcționarea lui. Însă, acest flux de imigrare continuă nu poate fi permanent, nu fără să preceadă o criză, o supraaglomerare care, la un moment dat, va cauza declinul ca în toate marile civilizații care, odinioară, au promis cea mai înfloritoare și prosperă sursă de trai.

Eu una m-aș întoarce acasă, pentru că România este frumoasă, este bogată în resurse, dar această bogație nefructificată este, probabil, cel mai puternic argument pentru care exodul din România este hemoragic. România sângerează, iar conducătorii noștri privesc din balcoanele vilelor lor fără să miște măcar un deget.

Când mi se face dor de casă, și nu mă refer la casă ca la o clădire, cu ziduri, în sens material, ci mai mult din punct de vedere spiritual, la un sentiment în care poți locui oriunde te-ai afla, mă gândesc la Grădina Morii, locul meu preferat pentru citit, pentru scris, pentru meditație.

Salut și îmbrățișez Sighetul,
de aici, de peste ocean, dintr-un mic orășel din Nordul Americii!

Antonia Dubovici,
01.03.2018

Noi îl considerăm sighetean, deși s-a născut la Bârsana și a copilărit în Glod, cunoscut ca satul fraților Petreuș. A urmat clasele primare la Sighet, la Școala generală nr. 3 (clasele I-III), a continuat la Școala Generală nr. 4 (clasele III-VII) și Școala Generală nr. 2 (clasa a VIII-a), dar a ales să continue studiile liceale la Cluj, la Liceul Energetic. Era un elev cu o inteligență nativă, ambițios, dornic de cunoaștere și focalizat pe latura realistă a vieții. A dat examen și a fost admis la Facultatea de Fizică din cadrul Universității București pe care a absolvit-o cu notă maximă. La sfârșitul facultății a fost repartizat la Sighet ca profesor, astfel… drumul vieții l-a readus acasă. A profesat timp de opt ani ca profesor de fizică la Liceul „Dragoș Vodă”, contribuind la educarea mai multor generații de elevi, mulți dintre discipolii săi au urmat studii universitare și chiar doctorat în Fizică.

În anii ’80 România era izolată, nu erau permise studiile în afara țării dar, după revoluție, s-au deschis porțile. Și el, Ioan Opriș , și-a deschis aripile spre noi orizonturi ale cunoașterii. Deblocându-se cursurile doctorale de la Facultatea de Fizică București, profesorul universitar Gheorghe Ciobanu i-a propus să se înscrie la doctorat. Dorind foarte mult să progreseze profesional, s-a reîntors la Facultatea de Fizică din București ca asistent și lector universitar, doctorand. Și-a ales o temă de doctorat revoluționară în domeniu, iar practica și colectarea de date necesare tezei de doctorat le-a realizat în Japonia, la Institute of Technology din Tokyo. În anul 1994 și-a luat doctoratul dar, era hotărât să nu se oprească la atât, își dorea să continue la marile universități ale lumii din SUA, a luptat, a muncit și a ajuns acolo.

În anul 1995 și-a asumat „visul american” care nu a fost deloc ușor dar, a reușit! A urmat cursuri postdoctorale universitare la două dintre universitățile de top din SUA, universitățile Yale și Columbia, apoi a făcut cercetare tot în SUA la universitățile din Wake Forest și Duke. În prezent este profesor asociat la Universitatea Miami și face parte din echipa „Miami Project to Cure Paralysis”, un proiect revoluționar în care colaborează cu oameni de știință din SUA și din lumea largă într-un domeniu fascinant: neuroștiința și fizica minții. De fapt, ultima carte apărută la sfârșitul anului 2017 la celebra editură Springer Nature (USA), scrisă împreună cu un alt om de știință de nivel mondial, profesorul Manuel F. Casanova de la University of South Carolina-SUA, chiar așa se numește: „The Physics of the Mind and Brain Disorders” („Fizica Minții și Tulburările Creierului”). Recenzii despre acest volum au apărut în numeroase publicații internaționale, provocarea pe care și-o asumă prof. univ. dr. Ioan Opriș poate revoluționa cercetarea minții umane și poate depăși bariere aparent impenetrabile. Pe coperta cărții apar aprecierile a doi dintre cei mai celebri oameni de știință din lume, profesorii Joaquín M. Fuster, M.D., Ph.D., Distinguished Professor of Cognitive Neuroscience, UCLA Medical School și Apostolos P. Georgopoulos, MD, PhD, Regents Professor of Neuroscience, University of Minnesota.

Sigheteanul Ioan Opriș nu a uitat de unde a pornit și, dorind să ajute învățământul românesc, a acceptat și postul de profesor universitar la Facultatea de Medicină Veterinară București. Tot pe planul realizărilor profesionale se remarcă prin numeroase lucrări și cărți de specialitate publicate, prin participarea la numeroase conferințe internaționale. Este editor la revista „Frontiers in Neuroscience” din Elveția unde, în iunie 2017, a luat premiul „Frontiers Spotlight Award 2017” și este vicepreședinte al Academiei Româno Americane (ARA).

Ne cunoaștem de mulți zeci de ani, din „epoca de aur”, perioadă pe care elevul Ioan Opriș de-atunci o blama cu toată… patima. Ioan Opriș este un om ce nu acceptă monotonia vieții, își caută și „inventează” consecvent provocări și, mai ales, luptă pentru depășirea limitelor cunoașterii. Cu multă amabilitate a acceptat să purtăm o discuție deschisă, pentru a ne aminti și a aminti nu doar celor care-l cunosc, că rămâne fiul Maramureșului.

Ion Mariș (IM): Stimate domnule profesor universitar dr. Ioan Opriș, ne cunoaștem din… secolul XX. Au trecut destul de mulți ani de când ai părăsit orașul unde „se agață harta în cui”. Spune-mi sincer, ce ți-a oferit Sighetul, ce a însemnat pentru tine?
Ioan Opriș (IO): Sighetul este un loc aparte, locul unde am copilărit și mi-am format abc-ul cunoașterii.

IM: Ce amintiri „extreme” te leagă de Sighet?
IO: Nu știu dacă amintirile mele sunt „extreme”, sunt amintiri legate de o lume care nu mai este, de oameni deosebiți și de profesorii mei.

IM: Știu că păstrezi o specială amintire unor profesori care te-au înțeles și te-au apreciat în mod deosebit. Ce nume îți vin instantaneu în minte?
IO: Tocmai am amintit de profesorii mei cărora le port o amintire deosebită. Domnul Petru Grigor, a fost profesorul meu de fizică care m-a „făcut” olimpic în clasa a VIII-a. Dirigintei mele, d-ra Irina Buftea, profesoara de istorie educată în pension francez, de la care am învățat despre Alexandru Macedon, istoria antică, modernă și contemporană, doamna Coca Iusco de la care am învățat biologia de liceu în școala generală și să navighez pe oceanele lumii (pe hartă) alături de căpitanul Cook, domnul Gheorghe Bilașcu, de la care am deprins viziunea în spațiu, le port mult respect. Nu pot să nu le amintesc și pe d-nele învățatoare Borca Stanca de la Școala Generală nr. 4 și pe Viorica Batin de la Școala Generală nr. 3, a căror lectură a basmelor m-a fascinat. Totuși, cu domnul profesor Petru Grigor am avut o relație apropiată și după ce am devenit la rândul meu profesor de fizică. Era un geniu în educarea tinerilor olimpici și nu numai, era un prieten adevărat … la modul absolut al cuvântului. Prin această carte „Physics of the mind and brain disorders” aș dori să-i arăt că germenii științei pe care i-a plantat Domnia sa în mine, își aduc rodul și să-mi exprim recunoștința pentru acea „cuantă” de enegie intelectuală pe care mi-a dăruit-o.

IM: Dintre foștii elevi de la Liceul „Dragoș Vodă”, ai vreun discipol care s-a circumscris pe traiectoria Fizicii?
IO: Da, chiar zilele trecute am fost contactat de fostul meu elev, Ioan Bălin din Budești, care a absolvit Facultatea de Fizică de la Universitatea din Iași, a obținut doctoratul în Fizica Atmosferei la Institutul Politehnic Federal din Lausanne, Elveția, iar acum este conferențiar la Școala de Ingineri din Yverdon și director la EnviroScopY SA – Elveția.

IM: Cum se explică ascensiunea ta spectaculoasă?
IO: Nu știu dacă există o rețetă, este mai degrabă aplicarea metodei pașilor mărunți și multă muncă pentru a fi la curent cu toate noutățile din domeniu. Totuși, am fost privilegiat cu un conducător de doctorat (profesor univ. dr. Gheorghe Ciobanu) care a studiat la rândul său în SUA și care a știut să mă îndrume atât ca student cât și ca doctorand pe direcția performanței.

IM: Ai fost, în “epoca ceaușistă”, studentul profesorului Alexandru Glodeanu, la Facultatea de Fizică din București. Cum a fost colaborarea cu profesorul cu rădăcini maramureșene?
IO: Domnul Director Glodeanu a fost mentorul meu nu numai în studenție ci și mai târziu când, la sugestia domniei sale, m-am înscris la doctorat la domnul profesor univ. dr. Gheorghe Ciobanu, „cel mai bun profesor din Facultatea de Fizică” din București. Domnul Profesor Ciobanu a fost cel care m-a îndemnat să mă pregătesc pentru admiterea la doctorat, în Decembrie 1989, când Bucureștiul era în plină revoluție, iar eu pierdusem speranța că voi mai deveni om de știință.

IM: Cum ai ajuns la… fizica minții?
IO: Academicianul Șerban Țițeica definea fizica ca fiind un „produs al fizicienilor”, iar ultima frontieră a cunoașterii este mintea umană și, singura știință care o poate aborda este fizica. Mintea este un fenomen fizic având la bază celula nervoasă cu microcircuitele neuronale și undele de natură electrică și magnetică ce se propagă pe straturile corticale și buclele subcorticale din creier.

IM: Pentru publicul larg te-aș ruga să sintetizezi conceptul – concert al volumului „The Physics of the Mind and Brain Disorders”.
IO: Sigur că da. „Fizica Minții” demonstrează că creierul este un sistem biofizic care constă din sute de miliarde de elemente (neuroni) care sunt interconectate pentru a forma microcircuite și bucle/circuite neuronale sau câmpuri neuronale organizate ierarhic în care distribuția de potențiale electrice formează un sistem dinamic pe mai multe frecvențe/unde. Sistemul este organizat anatomic pe baza unei arhitecturi ierarhice a modulelor corticale (straturi și minicolumns -> microcircuite), nuclee subcorticale (ganglioni bazali, talamus -> bucle cortico-subcorticale), trunchiul cerebral și măduva spinării.

Cartea este organizată în 34 de capitole și demonstrează că legile fundamentale ale fizicii (cum ar fi simetria și legile de conservare a energiei, sarcinii electrice etc) sunt implicate în emergența minții. Mintea este un sistem foarte complex, cu entropie minimă, care funcționează pe baza unei dinamici ierarhic organizată. Arhitecturile ierarhice discrete dar foarte complexe ale creierului și dinamica funcțiilor superioare ale minții sunt supuse unor vulnerabilități care pot duce la tulburări disfuncționale și debilitante. De asemenea, cartea susține că elucidarea completă a funcționalității creierului/ minții reprezintă cea mai mare provocare din știință.

Semințele acestei cărți au încolțit în mintea mea de student în timp ce creierul opera cu concepte de Fizică Cuantică pentru a înțelege mișcarea electronilor pe nivelurile energetice cuantificate ale atomului. Ce analogie izbitoare cu neuronii din cortexul prefrontal al creierului uman care trimit trenuri de potențiale de acțiune peste straturile corticale, sărind de la straturile supra-granulare până la straturile infra-granulare. Practic, mintea, creierul și materia se împletesc într-un joc elegant cu reguli de bază similare.

IM: Ești român și uneori, față de naționalitatea noastră se manifestă diverse restricții și adversități. Ai simțit acest fenomen în cercurile externe în care ai activat?
IO: Da, desigur, și nu este plăcut.

IM: Einstein spunea că omul nu trebuie să se supună Statului. Cât de mult te-a sprijinit sau te spijină statul pe drumul cercetării, al științei?
IO: Statul Român m-a sprijinit cu bursa de student. Nu aș dori să vorbesc despre actualii reprezentanți ai statului.

IM: Care sunt țintele tale pentru următorii ani?
IO: Să fiu sănătos și să pot face știință.

IM: Mobilitatea oamenilor de știință în acest secol este remarcabilă. Globalizarea are doar părți bune?
IO: Da, dacă ai susținere financiară poți să faci turism științific, dar prefer știința și mai puțin turismul. Este destul de incomod prin aeroporturi cu atâtea controale din cauza terorismului internațional. Nu, globalizarea nu este doar benefică, în realitate exista și „bisericuțe” cu interese peste tot în lume. Românii au un dezavantaj – nu sunt uniți, deoarece nu au înțeles conceptul de sinergie sau… ajutor reciproc.

IM: Cine va stăpâni lumea?
IO: Va mai rămâne ceva de stăpânit după atâtea acte de terorism?

IM: Ești în cele mai importante baze de date științifice ale lumii, te poți mândri cu un parcurs excepțional în viață. Ce atuuri ai avut?
IO: Munca și uneori un dram de șansă, alteori ghinioane care m-au făcut să mă regrupez. Atuul meu a fost exemplul ce l-am avut în oamenii care m-au format: Domnul prof. univ. Dr. Gheorghe Ciobanu de la Universitatea Bucuresti si Domnul prof. Petru Grigor care mi-a dat încredere în propriile forțe „de spartan”.

IM: Einstein spunea că „știința este un lucru minunat, dacă nu trebuie să-ți câștigi traiul de pe urma ei”. Cum tăiește azi un om de știință?
IO: Trăiește modest, asta este realitatea cam peste tot în lume. Oamenii de știință ar trebui să fie plătiți cu greutatea lor în aur. Un impresar de fotbaliști câștigă cât 100 de profesori universitari, este corect? Progresul societății nu vine din fotbal.

IM: Dacă nu ne „oferea” istoria o schimbare socială majoră în anul 1989, unde crezi că te-ai fi aflat la ora asta?
IO: Cred că eram tot în Sighet.

IM: Dacă n-ai fi fost fizician, ce-ai fi fost?
IO: Medic neurolog.

IM: În ce proiecte te vei implica pe viitor?
IO: Mai multe proiecte în care tratarea bolilor creierului să se facă prin stimularea electrică și magnetică neinvazivă.

IM: În lumea noastră ultra-tehnologizată Dumnezeu își mai are locul?
IO: Bineînțeles, nu-l putem alunga pe Dumnezeu din propria-i creație, deși asta se tot încearcă. De fapt știm atât de puțin!

IM: Există „ordine” în ființa umană?
IO: Există! Legea a II-a a termodinamicii ne spune că sistemele materiale tind spre starea de dezordine maximă. Viața și mintea umană se bazează pe un grad ridicat de organizare a materiei vii.

IM: Cum se va încheia secolul XXI, dând credit previziunilor unui fizician?
IO: Fenomenele neliniare nu pot fi prevăzute.

IM: Stimate domnule profesor, stimate prieten, mulțumesc pentru discuție și pentru sinceritatea răspunsurilor tale și-ți doresc în numele ziarului nostru on-line “Salut, Sighet!” să deschizi cât mai mult mintea… universului!
IO: Mulțumesc mult.

Autor, Ion Mariș

Notă: În fotografie, în centru, prof. univ. dr. Ioan Opriș prezent la decernarea premiului Frontiers Spotlight Award 2017 Lausanne, Elveția.