Nu-i Sighetul nici lung, nici lat,
Dar are oameni cu idei
Ce le aplică, nu-i păcat?!
Că-i un oraș plin de… căței.

În Primărie-i sărbătoare,
Munca-ncepu să se urnească,
Și toți, cu drag, cu mic și mare,
Pot merge-n… Casa boierească.

Că e nevoie de-o gustare,
De-un mic dejun sau un meniu
Și mai ales de relaxare,
În Primărie toți o știu!

Prea bine-o știe Master – șeful
Că un proiect, să se pornească,
Și ca la cap să urce… cheful
E bun-o… Casă boierească,

Restaurant cu niște stele,
Un fel de clauster gastronomic,
Unde se vindecă sechele
Și se muncește ergonomic.

Să fie anul bun și darnic,
Și roadele să ne uimească,
Să ne dea Domn-un Șef paharnic
La Primăria… boierească!

Ras Publica

La 9 ianuarie 1849 s-a născut la Sighetu-Marmaţiei Brozik Károly, profesor, cartograf, traducător şi editor. Numele lui este legat de apariţia primului Atlas Geografic din centrul Europei şi de traducerea operei scriitorului Jules Verne.

Brozik Károly s-a născut la Sighet la 9 ianuarie 1849. După absolvirea liceului în oraşul natal, îşi continuă studiile la Facultatea Tehnică din Budapesta. Din anul 1870 este angajat profesor la un liceu din capitala Ungariei unde va lucra până la pensionarea din anul 1905. Pe lângă activitatea didactică, Brozik Károly a desfăşurat o bogată activitate de cercetare materializată în numeroase volume de geografie şi studii. Între anii 1896 şi 1906, este iniţiatorul, coordonatorul şi redactorul primului Atlas Geografic ce cuprinde întreaga zonă central-europeană, atlas care stă la baza tuturor atlasurilor ulterioare. Dintre cele aproape o sută de lucrări din domeniul cartorafiei mai amintim „Harta Europei” (1893), „Atlas geografic pentru elevii de liceu” (1898), „Mic atlas istoric” (1899) precum şi un studiu amănunţit al bazinului Tisei superioare cuprinzând date importante privind Maramureşul, lucrare realizată împreună cu o echipă de cartografi celebri ai vremii, originari tot din Maramureş: sigheteanul Vozáry József, Vucskics Zoltán născut la Ocna Şugatag şi băimăreanul Sasku Károly. Alături de lucrările din domeniul geografiei şi cartografiei, Brozik Károly este şi unul dintre cei mai importanţi traducători ai operei scriitorului francez Jules Verne, tradusă integral între anii 1878 – 1892. Brozik Károly a încetat din viaţă la Budapesta la 12 iulie 1911.

Materialul ne-a fost oferit spre publicare de regretatul Ioan J. Popescu și a apărut pe site-ul www.salutsighet.ro în data de 9.01.2017.

sursă foto: Wikipedia

Poveste fără sfârşit…
– Marin, cât ai luat pensia?
– Încă nu… – îi prelungesc aşteptarea…
…Sau în pensii să ne batem? Zi de toamnă până-n seară…

*
În Pariloto grai…
* „Tăt aşe, aleatoriu, da. Mai pun o dată şi mă duc hăt!”
* „… Îngrozî-s-ar!…”

*
În tili-Phone grai…
* „Alo, Ioa’! În vezi, păret’ele ceăla are doi şiaizeci?”
* „Îi pensionar, da’ lucră… Sângur, da… Pruncii i-s duşi…. Când n-a mai putea lucra, a îmbătrâni, ş-a vinde apartamentu’ ş-a vini acasă!”
* „Ce nu i-ai spus lu’ colegăi? Adu-i aminte-i!”

*
În “ABC”- grai…
– Ez minden nap jön să vadă cât îs oauăle – şopteşte vânzătoarea privind pieziş spre o bătrânică frumos gătită. Care căuta îngrijorată 10 bani scăpaţi pe jos.
– Patru ouă, vă rog! – cere ea în cele din urmă.
Cineva îi culege moneda şi i-o dă.
– A, aici erau!… Mul-ţu-mesc! – se tot duce pensionara.

*
În dulce grai…
„Măă, nu vinzi freza?” – strigă pe centru un fecior, după un altul proaspăt ferchezuit.

*
În Local-grai…
“Bună!” – îmi răspunde ospătăriţa la salut. După ce-mi aduce mâncarea, mă anunţă cu glas de stentor: “Pooftă!” La urmă mă încasează, spăşită: “Se mulţumeşte”.

*
În TVR1-grai...
„…Trebuie să fim mai atenţi puţin cu aceste faulturi…, să ne gândim la următoarele meciuri care urmează… De remarcat potenţa lui Enache.”

*
În RRA-grai…
* Marketing: „Magazinele K. vibrează de reduceri ca jungla de animale!”
( Nu mai bine ar foşgăi?)
* Trnsmisiune, Ilie Dobre, sufocat, sufocant: „Stimaţi ascultîtori! A începu prtida dintre …! Este minutul întâi!! Scorul este zero la zero!!!”
* RRA local nu rămâne mai prejos, informându-ne despre “cenaclul literal” al Centrului Cultural.

*
În Digi sport grai…
„…de la Dragoş Balauru mingea ajunge la Ionuţ Balaur. Bine că nu sunt colegi cu Silviu Balaure, ar fi fost o echipă de groază!”

Marin SLUJERU

Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighetu Marmației aniversează anul acesta 25 de ani de existență. Oferim cititorilor „Salut, Sighet!” un interviu recent pe această temă cu domnul Ioan Ilban , președintele AFDP (Asociația Foștilor Deținuți Politici) din Maramureșul istoric.

Memorialul Sighet – patrie a Spiritului, spirit al Patriei – interviu cu domnul Ioan Ilban, președinte AFDP Maramureșul istoric.

Sub denumirea oficială “Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței”, Muzeul amenajat și patronat de Fundația Academia Civică în incinta fostei închisori comuniste de la Sighetu Maramției este recunoscut azi ca un obiectiv de anvergură europeană, cu un prestigiu științific și moral incontestabil, vizitat anual de un numeros public din țară și străinătate, de la oameni politici, savanți, diplomați și jurnaliști până la elevi de școală conduși de învățători și profesori, fără a omite pelerinajele cu motivație religioasă. Scopul acestui demers de proporții este unul esențialmente creștin exprimat în motto-ul Memorialului (scris în câteva zeci de limbi pe celularul principal), cuvintele Mântuitorului Isus Cristos : “Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi “(Ioan 8,32). Societatea românească actuală nu se poate trezi din coșmarul comunist fără o masivă și constantă infuzie de adevăr – Memorialul de la Sighet reușește să fie un început serios al acestei treziri a conștiinței naționale. Iar pentru opinia publică internațională – o carte de vizită a demnității românești. Cei care mai afirmă cu dispreț că “mămăliga nu explodează” să treacă mai întâi pe la Sighet… Titlul acestui articol este inspirat dintr-o frumoasă meditație a regretatului Romulus Rusan, căruia îi aducem pe această cale un respectuos omagiu. (M.V.)

Marius Vișovan: Stimate domnule Ioan Ilban, sunteți președintele filialei Asociației Foștilor Deținuți Politici din Maramureșul istoric. Ce amintiri aveți din perioada de început a Asociației ?
Ioan Ilban: În 1990 s-a constituit AFDP în toată țara, ca reprezentant legitim al rezistenței anticomuniste ce putea în sfârșit să se manifeste și să se organizeze liber. Noi am constituit o filială autonomă în granițele istorice ale județului Maramureș, unul dintre principalele focare ale rezistenței din România. Erau încă în viață mulți camarazi de luptă și suferință. Ca președinte a fost ales Ștefan Minică, iar ca președinte de onoare Aurel Vișovan – șeful nostru din 1948, deja mult slăbit fizic. Eu, având o sănătate mult mai bună pe atunci m-am implicat foarte mult de la început, iar după moartea lui Ștefan Minică am preluat oficial conducerea filialei.

Marius Vișovan: Cum s-a născut Muzeul Memorial ?
Ioan Ilban: În 1990, clădirea fostei închisori era de mult dezafectată și aflată într-o stare avansată de degradare. Nici statutul juridic al clădirii nu era clar. Noi, foștii deținuți politici din Sighet, am început să ne interesăm ce s-ar putea face pentru reabilitarea ei. Din câte îmi amintesc, prima activitate în incinta închisorii a fost un parastas în memoria lui Iuliu Maniu, pe 5 februarie 1991. Apoi, Primăria mi-a încredințat mie cheia (locuiesc foarte aproape) și am început să venim mai des, cu Aurel Vișovan și cu ceilalți camarazi, având ocazional și vizitatori din alte părți. Am organizat, tot în 1991 cred, și un parastas pentru camarazii noștri maramureșeni căzuți în prigoană, în închisori și munți, celebrat de părintele greco-catolic Vasile Hotico, și el trecut prin temnițele comuniste.

Am început să ne interesăm cum s-ar putea obține fonduri pentru repararea clădirii. Unul dintre cei cu care am discutat a fost cunoscutul scriitor Laurențiu Ulici, care venea foarte des în Sighet având părinții originari din zonă; acesta a promis că se va interesa la București. În această perioadă de început am beneficiat și de sprijinul primarului Gheorghe Filipciuc, proaspăt ales în februarie 1992 din partea PNȚCD. Undeva spre finele anului 1992, m-am întâlnit prima dată cu doamna Ana Blandiana, președinta Fundației Academia Civică. Dânsa a preluat oficial clădirea în 1993 și, cu fondurile obținute a demarat lucrările de reabilitare și de transformare în Muzeu Memorial, proiect asumat moral (nu și financiar) de Consiliul Europei. Din acel moment am colaborat constant, pe toată durata amenajării Muzeului; eu personal am deținut și funcția de administrator până în 2001. Ca semn de mare apreciere, doamna Blandiana îi oferea lui Aurel Vișovan cuvântul de deschidere la mai toate simpozioanele care au avut loc aici în anii ’90. Într-un cuvânt, colaborarea între AFDP Maramureșul istoric și Academia Civică a fost și este deplină, chiar dacă noi suntem astăzi mult mai puțini.

Marius Vișovan: Rezistența anticomunistă din Maramureș este bine reflectată în cadrul Muzeului ?
Ioan Ilban: Da, în special în celula 74 intitulată chiar “Rezistența în Maramureș “. Se alocă un spațiu important ”lotului Vișovan” și pe bună dreptate, căci noi am fost închiși în acea celulă în iarna ’48-’49 și acolo s-a compus și Rapsodia Maramureșului, dar se vorbește, cu date și fotografii și despre celelalte loturi de deținuți politici maramureșeni, luptătorii din munți – organizați în mai multe grupuri, din care cel mai important a fost grupul condus de eroul sighetean Vasile Popșa – adevărat simbol al credinței și dârzeniei maramureșene. Sunt prezentate și figuri ale eroismului feminin – călugărițe dar și soții, mame, fiice ale luptătorilor anticomuniști prigonite și ele de către Securitate, dar și preoți greco-catolici persecutați, etc.

Marius Vișovan: Câți membri ai “lotului Vișovan” mai sunt în viață ?
Ioan Ilban: Din 18 am mai rămas 4: Nistor Man, Petru Codrea, Ioan Dunca și cu mine, cu toții trecuți de 80 de ani. Mulțumim lui Dumnezeu că dragostea și fraternitatea dintre noi au rămas statornice până azi, la 70 de ani de când ne-am înfrățit în lupta pentru libertatea și demnitatea neamului românesc.

Marius Vișovan: Sunteți născut în Dragomirești, pe Valea Izei, care ar merita titlul de “localitate martiră”….
Ioan Ilban: Da, de la noi din sat au suferit foarte mulți… Condamnări politice au avut peste 40 de consăteni, dar prigoniți au fost și mulți alții. Alături de Ieud, Dragomireștiul este fără îndoială unul din centrele rezistenței anticomuniste maramureșene.

Marius Vișovan: Vă mulțumim cu respect și vă dorim mult succes în activitatea pe care o desfășurați!

A consemnat Marius Vișovan

Societatea Națională de Cruce Roșie din România – Filiala Maramureș, în parteneriat cu Asociația SZMISZ, în cadrul proiectului „EȘTI INFORMAT. EȘTI PROTEJAT” , desfășoară în data de 13.01.2018, la Sighet, un curs gratuit de inițiere în pregătire și prim ajutor în caz de dezastre.

Cursul este disponibil atât pentru persoanele fizice, instituții, societăți comerciale, cât și pentru ONG-urile sighetene, și este  GRATUIT.

Condiții de participare:

• Vârsta minimă 15 ani
• Completarea formularului de înscriere disponibil aici :

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScM-sHMrX-oXVoaI5vSjqSgQYWGn1WLhQe4rUmAaKe8lHIBxw/viewform

• Trimiterea formularului de înscriere până cel târziu în data de 09.01.2018.
• Domiciliul în Sighetu-Marmației și împrejurimi.
• Disponibilitatea de a participa la toate cele 6 ore de curs.

Cursul va avrea durata de 6 ore (cu pauză de masă). Locuri disponibile: 30. Cursul va avea atât părți formale cât și interactive și practice de învățare, iar la sfarșitul cursului toți cursanții vor beneficia de un certificat de absolvire.

Locația de desfășurare precum și lista participanților selectați la acest curs se vor publica în data de 11.01.2018, pe paginile de facebook și web ale asociației SZMISZ (www.szmisz.ro).

Mai multe informații despre acest curs, precum și despre alte activități ale asociației, puteți afla la adresa de e-mail: [email protected] sau la numărul de telefon 0764.900.800.

Comunicat de presă, SZMISZ

Crăciunul este marea zi a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, fiind sărbătorită de toți creștinii ortodocși ucraineni pe data de 7 ianuarie a fiecărui an. Acum mai bine de două mii de ani, Fecioara Maria, prin puterea Duhului Sfânt, a născut în Bethleemul Iudeii pe Pruncul Iisus, într-o iesle săracă. Atunci, cei trei magi de la Răsărit au văzut o stea luminoasă pe cer și, străbătând cale lungă pentru a o urma, au ajuns la Bethleem, aducându-I Mântuitorului, în dar, aur, smirnă și tămâie.

Sărbătoarea Crăciunului a reprezentat dintotdeauna un prilej de bucurie pentru creștini, și mai ales pentru copii, care așteaptă cu nerăbdare, an de an, zilele în care merg să colinde, împodobesc bradul, se duc la biserică și, după un post lung care începe la mijlocul lunii noiembrie, se bucură de Nașterea Domnului, la o masă îmbelșugată. Crăciunul este sărbătoarea tuturor posibilităților, sărbătoarea mult dorită de copiii emoționați care îl așteaptă cu sufletul la gură pe Moș Crăciun, sărbătoarea în care lumea creează mormane de iluzii, grămezi de vise ce se spulberă odată cu ultima urare auzită ca un șuier prelung, sărbătoare în care omenirea întreagă serbează ceva deosebit și nedefinit. Crăciunul nu este doar o întâlnire cu Moșul, ci este un spirit prezent în inimile noastre.

Creștinii ucraineni ortodocși de pe întreg cuprinsul județului Maramureș sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi la data de 7 ianuarie. Calendarul Iulian după care sărbătoresc ucrainenii Sărbătoarea Nașterii Domnului este decalat cu 13 zile față de calendarul oficial. Datorită diferențelor calendaristice (stil nou și stil vechi), o bună parte dintre ortodocși au serbat multă vreme Crăciunul în ianuarie. Chiar și în zilele noastre, ucrainenii au păstrat acest obicei.

Tradiția locului spune că sub fața de masă se așează fân, iar în colțurile mesei sunt puși colacii pentru spor în anul care vine. Picioarele mesei sunt legate cu lanțuri, simbolizând unitatea familiei în anul care va urma și se aprinde o lumânare, pentru a recrea atmosfera din ieslea Viflaimului unde s-a născut Iisus. Colindătorii sunt răsplătiți cu mere, nuci și alte dulciuri, dar nu lipsesc banii. Cu siguranță că cea mai colindată gospodărie este cea a preotului.

De Sărbătoarea Nașterii Domnului sunt legate o mulțime de obiceiuri frumoase. Copiii care merg cu ,,Steaua” își confecționează o stea mare din lemn, împodobită cu hârtie colorată și cu crenguțe de brad sau vâsc, în mijlocul căreia se află de obicei și o iconiță ce o înfățișează pe Maica Domnului cu Pruncul.

Petrecerea Crăciunului constituie un ceremonial bine închegat. În seara de Crăciun se servesc 12 feluri (cel puțin 9) de mâncăruri de post: hreblenka – tocăniță de hribe; holupții – sarmale; babalke – gomboți; perohe – colțunași dulci; paleaneceke – colțunași cu varză; pșeneția iz medom – grâu fiert cu miere; fasoli iz slevame – fasole fiartă cu prune; iableka vareni – compot de mere fierte; nalezneke – clătite; reba – pește prăjit în ulei sau tăvălit în făină și fanke – gogoși. Cele 12 feluri de mâncare simbolizeză lunile anului și cei 12 apostoli. Sub fața de masă se pun cereale: semințe de dovleac, de floarea soarelui, grâu etc, și se păstrează acolo până în Ajunul Bobotezei, pentru a avea recoltă bună în noul an. De asemenea, se face un colac mic, în golul din mijloc punându-se busuioc, grâu sau ovăz, ori cereale combinate, semnificația fiind aceeași cu a semințelor puse sub fața de masă.

Colacul se taie de Vaseleanek (Ajunul Bobotezei) și se mănâncă. Și când toată lumea se așează la masă, în curte răsună colindele. Nu numai copiii au pornit cu Viflaimul, ci și adulții. Cei mici sun răsplătiți cu nuci și mere, iar cei mari sunt invitați în casă, să închine un pahar de pălincă. Obiceiurile gastronomice, ritualurile, modul de a ne bucura și de a jeli constituie salvări din cutumele globalizării.

În seara din Ajunul Crăciunului colindă doar copiii, iar la miezul nopții începe slujba la biserică – osenosne. La masa de Crăciun participă familia restrânsă sau extinsă, servirea mesei fiind precedată de o rugăciune. În prima zi de Crăciun umblă băieții la fete, însoțiți de instrumente muzicale – acordeon, ceteră, tobă, dar acest obicei este tot mai rar. Cuplurile căsătorite colindă în seara celei de-a doua zile de Crăciun, iar în seara a treia, se merge în pețit. În trecut, părinții erau cei care negociau răspunsul, iar întrebările din timpul ceremonialului de pețit erau codificate: „Aveți otavă de vândut?” – pentru fetele tinere; „Aveți fân de vândut?” – pentru fetele mai coapte; „Aveți paie de vândut?” – pentru cazurile mai dificile dintr-un punct de vedere sau altul în raport cu mentalitatea comunității.

Din tradiția noastră nu lipsește bradul de Crăciun, care este împodobit în familie. Sub bradul de Crăciun sunt așezate multe cadouri, acesta este împodobit cu ghirlande colorate, globuri strălucitoare și lumini multicolore. Și obiceiul de a se împodobi bradul este de dată relativ recentă și provine din țările germanice. Acesta își are originea în vechile credințe păgâne, care spuneau că bradul veșnic verde este un simbol al vieții. Obiceiul creștin al împodobirii bradului a fost atestat prima dată în Lituania în 1510. La început, bradul era împodobit cu mere, dulciuri și nuci învelite în hârtie poleită. Globurile au apărut ceva mai târziu, și fabricarea lor a luat o amploare tot mai mare. În vârful bradului se pune de obicei o stea, pentru a ne aminti de steaua văzută de cei trei magi. Și lumânărelele au fost cu timpul înlocuite cu beculețe electrice.

Ucrainenii nu concep Crăciunul doar în familie. Câțiva băieți se îmbracă în costume tradiționale și reprezintă Viflaimul. Aceștia anunță nașterea Domnului Iisus Hristos. Cu mic, cu mare, toți se duc la colindat, colindele fiind rostite în limba ucraineană. Ucrainenii sărbătoresc Crăciunul timp de 3 zile, aceștia sărbătoresc nașterea Lui Iisus cu aceeași tradiție din moși-strămoși. Crăciunul nu constă doar în a deschide cadourile în fața celor iubiți, ci a ne deschide inima către ei. Crăciunul este singura perioadă a anului când oamenii își pot urma propriile impulsuri și își pot exprima propriile sentimente fără rețineri.

De Crăciun nimeni nu trebuie să fie supărat, ci toți să ne bucurăm de Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos! Este o sărbătoare a împăcării, credinței și păcii. Iubesc Crăciunul!

Autor, Mihaela-Delia Firisciac
clasa a X-a G, C. N. Dragoș Vodă

N.R.: Echipa „Salut, Sighet!” dorește tuturor creștinilor care sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi: З Різдвом Христовим!/ Crăciun fericit! și Щасливі свята!/ Sărbători fericite!

Debutul anului 2018 – moment de bilanț la cel mai vechi club de dans sportiv din oraș: Mini- Maxi Dance Club. Ca membru cu vechime de 6 ani, pot să spun că am crescut în club, evoluând de la stadiul de fulgușor/floricică, la spectacole complexe, având coregrafii elaborate, demne de marile scene ale lumii.

Una din aceste scene a găzduit performanța colegilor noștri cu doar câteva săptămâni în urmă, în cadrul Napoca Dance Festival – un eveniment complex, dedicat atât formațiilor, cât și perechilor.

Putem spune – fără falsă modestie – ca Mini- Maxi a strălucit: trei producții prezente în concurs, la trei secțiuni diferite, și TOATE laureate cu medalii de aur!

Fetele noatre au adus în atenția publicului freamătul Spaniei, cu “Flamenco”:

Mai apoi, tradiția poporului evreu a fost evocată de cinci perechi care au strălucit cu “Shalom, Israel!”:

Evoluția sighetenilor a culminat cu o adevărată amprentă a spiritualității noastre locale: “Balada pentru Sighet”:

Toate acestea au constituit ocazia perfectă să vă împărtășesc câteva gânduri și sentimente “din tranșee”.
Stau de vorbă cu Doamna Profesoară Cristina Kövy:

Mara Biro: Numele dvs. este sinonim cu performanța în dansul sportiv sighetean. De cât timp inițiați copii în această artă?
Cristina Kövy: Mi-am început cariera de maestu coregraf în anul 1985 la catedra de coregrafie a Școlii de Artă Gh. Chivu Sighet, pe atunci Școala Populară de Artă, cu 60 de elevi, ca, după câțiva ani, numărul lor să ajungă la 150. De atunci îndrept picioruşe și coloane vertebrale, ridic mânuțe și sensibilizez ochișori și suflete.

Mara Biro: Care au fost, în timp, cele mai notabile performanțe pe care le-ați obținut alături de elevii dumneavoastră?
Cristina Kövy: Performanțele notabile le regăsesc aproape în fiecare zi în sala de balet prin micile reușite ale elevilor mei. Multe momente minunate am trăit cu generațiile care au trecut prin mâna mea, prin nenumăratele serbări, festivaluri, evenimente și concursuri la care am participat pe plan local, național și internațional. Nu pot să uit emoția organizării primului campionat național de formații la Sighet, sau participările la marile concursuri de formații ca de exemplu Campionatele Mondiale și Europene de Formații din BRAUNSCHWEIG, ELBLANG, MISKOLC, LUDWISBURG, STUTTGART, VIENA, MOSCOVA.

Mara Biro: Ce a însemnat „Napoca Dance Festival” pentru Mini- Maxi D.C.?
Cristina Kövy: NAPOCA DANCE FESTIVAL 2017 a însemnat un nou succes și confirmarea faptului că munca de formație este MINUNATĂ, căci te educă pentru spiritul de echipă, pentru compasiune. În lumea individualismului, dansul de formație este o oază unde nu doar individul cu perechea contează, ci toți membrii echipei sunt la fel de importanți. De multe ori când lupți doar pentru tine obosești și îți pierzi elanul, dar în echipă, și pentru ea, forțele se înzecesc, iar satisfacția este pe măsură, căci povara și responsabilitatea se împart, dar succesul se multiplică. Nici un individ nu poate să fie pe deplin fericit de unul singur, cei cu care îți împarți fericirea te fac să fii cu adevărat fericit.

Există un om care a crescut odată cu Mini- Maxi, care, pentru noi, până mai ieri, era, simplu, Gabi. Azi e Profu’! Tocmai de aceea, următoarele întrebări i se potrivesc cel mai bine lui:

Mara Biro: De cât timp ființează clubul?
Gabor Kövy:  Mini-Maxi DC și-a obținut personalitatea juridică, afiliindu-se la FRDS în vara anului 1996. Sportivii clubului, ca și în prezent, au fost aleși dintre elevii catedrei de coregrafie a Școlii de Artă Gh. Chivu care doreau să se perfecționeze în dansul sportiv.

Mara Biro: Aproximativ câți elevi a avut clubul până azi?
Gabor Kövy: Nu aș putea spune câți dansatori legitimați am avut pâna în prezent. Numărul lor varia de la un an la altul, aproximativ între 25 și 60 de sportivi pe an. Sigur, într-un interval de 20 ani, numărul devine unul frumușel.

Mara Biro: Ce înseamnă pentru un fost dansator să devină profesor-coregraf?
Gabor Kövy: Între calitatea de antrenor, profesor și coregraf, după părerea mea, există destul de mare diferență, deși toți doresc să atingă acelasi țel: SUCCESUL ȘI CALITATEA. Profesorul împărtășește și explică tot ce știe, antrenorul insistă asupra problemelor, iar coregraful creează minunea. Dacă toate aceste calități se regăsesc într-un singur om, este excelent, dar întotdeauna va domina una dintre ele. Ca să devii un bun antrenor sau profesor, necesită studiu, pentru a deveni un bun coregraf trebuie să ai har. Antrenorul este un tehnician, are o meserie, pe când profesorul și coregraful sunt consacrați, au o vocație.

Colegii noștri Bobroczky Rebecca și Kövy Nandor sunt cei mai “galonați” dintre sportivii actuali de la Mini- Maxi.

Mara Biro: Sunteți cei mai “activi” colegi ai noștri la individuale. Ce rezultate au marcat anul 2017?
Rebecca: Latino – locul 4, cupa Medio-Monte, categoria 16-35 ani.
Nandor: Standard – locul 2, cupa Medio-Monte, categoria 16-35 ani.

Perechea Alb Andrea/ Alb Mihai – vechi membri ai clubului – “frații”

Mara Biro: De cât timp faceți dans?
Andrea: Fac dans începând de la vârsta de 5 ani.
Mihai: Dansez începând de la vârsta de 7 ani.

Mara Biro: De cât timp dansați ca pereche?
Andrea: Am început să dansăm ca pereche în urma cu 4 ani.

Mara Biro: Care este coregrafia cu care vă identificați?
Mihai: Coregrafia cu care ne identificăm cel mai mult este “Baladă pentru Sighet”.

Perechea Danea Andreea/ Biro Daniel – “bobocii anului”

Mara Biro: De cât timp faceți dans?
Daniel: Dinainte să învăț să scriu!
Andreea: Cam tot așa- de pe la 6 ani.

Mara Biro: De cât timp dansați ca pereche?
Andreea: Am început să dansăm împreună de acum 3 luni.

Mara Biro: Cum a fost primul concurs împreună? Diferit față de celelalte concursuri la care ați participat?
Daniel: Având în vedere faptul că la antrenamente schimbăm perechile pentru a nu deveni prea obișnuiți cu stilul unui singur partener, nu a fost o prea mare diferență față de restul concursurilor la care am participat.

Perechea Hâncu Alexia/ Mesaroș Alexandru: “fire & ice”

Mara Biro: De cât timp faceți dans?
Alexandru: De mai bine de 12 ani!
Alexia: Fac dans de la vârsta de 6 ani.

Mara Biro: Cum a fost concursul de la Cluj? Diferit față de celelalte concursuri la care ați participat?
Alexandru: Prima experiență de concurs împreună, a fost una diferită din aproape toate punctele de vedere, dar, totuși, una foarte frumoasă!
Alexia: Și care a avut un deznodământ extraordinar pentru clubul nostru!

Perechea Mihnea Ștefania/ Czine Ramon: “gravis aeternam”

Mara Biro: Dacă vă întreb când ați încălțat pantofii de dans, voi o să-mi spuneți că înainte de a învăța tabla înmulțirii?!
Ramon: Evident!Fac dans din clasa I!
Ștefania: Valabil și în cazul meu.

Mara Biro: De cât timp formați o pereche?
Ștefania: Dansăm împreună de numai 3 luni.

Mara Biro: Au fost emoții mari la prima confruntare pe parchet în această formulă?
Ramon: Nu! A fost o experiență minunată, deoarece noi doi eram oarecum obișnuiți unul cu celălalt și în mare, una foarte reușită!

Mara Biro: Ce așteptați, ce vă doriți de la 2018? (întrebare pentru toți colegii).
MMDC: Cât mai multe concursuri, spectacole, podiumuri, noi provocări, noi coregrafii, cât mai mulți spectatori, aplauze – zâmbetele oamenilor care ne privesc cu drag și ne apreciază arta, într-un cuvânt, ne dorim să dansăm!

Autor, Mara Gabriela Biro

CRISTINA KÖVY CINCU s-a născut în 3 ianuarie 1961 la Sighetu-Marmaţiei. A absolvit Școala Populară de Artă Sighet (clasa de coregrafie și chitară) și Liceul „Dragoș Vodă” (promoția 1980). A obținut licenţa de Artist liber profesionist în coregrafie; maestru de balet II A la Centrul de perfecționare București.

S-a specializat în domeniul coregrafiei la Institutul de Coregrafie – Budapesta, Centrul Cultural – Miskolc, Studioul de dans – Timișoara și Teatrul Maghiar – Timișoara.

A participat la numeroase seminarii naţionale şi internaţionale organizate de şcoli de dans sub tutela F.R.D.S. (Federația Română de Dans Sportiv).

A obținut licenţa internaţională de antrenor la Şcoala Națională de Antrenori – București (curs postliceal şi postuniversitar de 2 ani) și a absolvit Universitatea de Arte “VATRA’’ Baia – Mare – Facultatea de Coregrafie. Are, de asemenea, licenţa în Artele Spectacolului de Teatru – specializarea-coregrafie (Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale”- București), licenţa de arbitru naţional clasa OPEN și licenţa de arbitru internaţional profesionist W.D.C. (World Dance Council) Anglia.

Cristina Kövy Cincu este fondatoarea şi coregrafa ansamblului de dans “MINI-MAXI” (1993), iniţiatoarea primei trupe de “MAJORETTE’’ în România (1995) și iniţiatoarea şi realizatoarea primului Festival Internațional de Dans (1996). Din anul 1996 este membru fondator și președinte al Asociației Clubul de Dans Sportiv “Mini Maxi Dance Club”.

Din anul 1997 este membră a FUNDAŢIEI EUROPENE PENTRU CULTURĂ ŞI CARNAVAL cu sediul în OLANDA (F.E.C.C.).

Cristina KÖVY CINCU a obținut cele mai multe și importante succese cu formația “Mini – Maxi”, formație ce a reprezentat municipiul Sighet, începând cu anul 1994, la numeroase competiții și festivaluri atât în țară cât și în străinătate. Elevii Cristinei Kövy Cincu au obținut numeroase titluri de campioni și medalii atât la individual cât și la formații (Standard și Latino).

La mulți ani, Cristina KÖVY CINCU!
Multe, multe succese în 2018 și-n anii ce vor urma!

Autor, „Salut Sighet!”

Un mesaj universal din partea echipei „Salut, Sighet!”: La mulți ani! Boldog új évet! Felice Anno Nuovo! א גוט געבענטשט יאר! Happy New Year! Frohes Neues Jahr! Bonne Année! Щасливого Нового року! Feliz año nuevo! 新年快乐! Annum novum faustum felicem vobis!

Foto: Peter Lengyel

Din surse guvernamentale
Dar și de prin alte surse
Am primit o veste mare:
La Sighet vom avea… burse!

De azi noi fi-vom primii-n top,
Și poate, cu multă răbdare,
Avea-vom o Londră non – stop
Și-un scaun solid fiecare.

C-așa speră prea – mândrul Ilan
Din Londra o bursă s-aducă,
Dar noi, pe tărâm moroșan
Vrem UE arginți să producă!

Să dea Domnul s-avem și noroc
Cu draga de LS Exchange,
Și toți să fim dintr-un foc,
Prințișori, mici moguli și chiar regi.

Ras Publica

Sub umbra necontenită a orizontului, oamenii se cutremură. S-a pus praful pe sufletele noastre. Ne simţim goi şi pustiiți de tot ceea ce ne făcea cândva fericiţi. Prea multe nopţi pline de lacrimi văzute doar de lună, prea multe zâmbete false, prea puţin din noi. În viaţa fiecăruia au existat momente în care am realizat că nu putem să controlăm apele tumultuoase ale râului din viaţa noastră, zbătându-ne pe uscat fără urmă de speranţă.

În liniştea cristalelor de gheaţă şi a fulgilor înfriguraţi, o fetiţă sfioasă îşi îndrepta privirea spre cortina cerului fără să ştie cum a ajuns în acel loc în care până şi stelele păreau pierdute. Luminile pâlpâitoare de-abia se zăreau prin ceaţa care alerga sălbatic, eliberându-se peste Creaţie din lanţurile iernii. Întreaga natură fusese înghiţită de gerul si de vânturile albastre ce îşi făceau auzite glasul în văzduh. Mâinile şi picioarele copilei erau îngheţate, iar energia ei părea a fi pe sfârşite. Ochii i s-au umplut de lacrimi. Totul în jurul ei părea atât de frumos şi totuşi atât de aspru!

A încercat să îşi vadă chipul în tumultul râului ce se aşternea la picioarele ei, însă tot ce a găsit a fost reflexia unui Bătrân ce, de îndată ce a zâmbit, a îndepărtat orice sentiment de frig din fiinţa ei.

– Am călătorit atât de mult în susul acestui râu! Am văzut câmpuri înflorite, ceruri scăldate de soare şi păduri ce îşi făceau covoare din frunzele lor aurii. Acum iată-mă, sunt răpusă de albul zăpezilor şi nu ştiu ce să fac!

– Copilul Meu, ai călătorit atât de mult împotriva râului atunci când trebuia să te laşi purtată de el! Viaţa îşi urmează întotdeauna propriul curs, şi atât timp cât te laşi purtată de el, te vei putea bucura mai uşor de ceea ce întâlneşti. Acum călătoreşte cu râul, lasă-ţi corabia vieţii purtată de el şi vei întâlni un nou an, o nouă primăvară, un nou început. Este cadoul meu pentru tine!

-Cine eşti, Bătrâne, şi cum de ştii toate aceste lucruri?

-Eu? Eu sunt doar cineva care vă iubeşte mai mult!

Acea fetiţă avea părul creţ şi ochii sclipitori. Era în căutarea sălbăticiei. Acea fetiţă sunt eu.

Autor, Dana Berciu

Alaiul Festivalului Datinilor de Iarnă “Marmația”, ediția XLIX (în traducere 49) s-a derulat în condiții destul de… gri (adică fără zăpadă și cu cer noros). Spectatorii au fost – din spusele celor de bună și dreaptă credință – mai puțin nemeroși față de anul trecut. Au participat grupuri folclorice din doar câteva comune din Țara Maramureșului (sunt demult apuse vremurile când erau prezente la Sighet, cu frumoase datini și obiceiuri, toate satele de pe Văile Izei, Marei, Ronișoarei, Cosăului, Vișeului). O imagine aparte ne-au oferit-o co-naționalii noștri din Botoșani, Gorj, Neamț, Sibiu, Suceava și nu în ultimul rând oaspeții de peste hotare, din Republica Moldova și Ucraina.

Probabil ediția de anul viitor, jubiliară, va fi mult mai spectaculoasă!…

Text: „Salut, Sighet!”

Video: Timur Chiș

Foto: Teofil Ivanciuc

Duhul pământului și-a pregătit micul dejun în dimineața de Crăciun.
Aproape de vechile case din lemn.
Căpițele verii i-au folosit drept cuptor.
Fuioare subțiri se înalță din ele spre cerul albastru.
Zăpada atinsă de urma căprioarei
Scrâșnește sub pașii grăbiți spre visare.
O dâră din plapuma îngerilor plutește în vale.
Râul își sapă poteca agale.
Clopotele bisericilor dau clipei contur.
Imensitate străjuită de Creasta Cocoșului.
Decor de iarnă. În Rai.

Autor, Carp

sursă foto: Peter Lengyel