1. Acarul Păun
La începutul sec. XX a avut loc o catastrofă feroviară în stația Vintileanca, de pe ruta Ploiești-Buzău. Ancheta a ajuns la concluzia că vinovat pentru catastrofă era acarul de stație Ioan Păun. Adevărații vinovați au fost scoși de sub acuzație.

2. Abracadabra
Abrevierea cabalistică a cuvintelor ebraice: ab (tata), ben (fiu), Ruah a cadish (sfântul duh).

3. A priori
În latină: “din cele precedente”. Când cineva pretinde că știe acel lucru dinainte, a priori.

4. A da mâna cu cineva
Obiceiul vine din antichitate, când două persoane care se întâlneau voiau să demonstreze că mâna nici unuia nu conține o armă.

5. A-și da arama pe față
În evul mediu, falsificatorii monedelor de aur ori de argint le făceau din aramă și le acopereau numai cu un strat subțire de aur ori argint. După un timp de folosire, se rodea acea pojghiță, rămânând numai materialul inițial, arama.

6. A trăi ca în sânul lui Avraam
Expresia care înseamnă „a trăi fericit”, se trage de la Evanghelia lui Luca (c.XVI,v.22 si 23), unde se spune că săracul Lazăr a murit și a fost dus la sânul lui Avraam (în paradis).

7. Avocatul diavolului
Vine de la Advocatus diaboli, persoana însărcinată de biserica catolică să cerceteze un candidat propus la canonizare. El este în opoziție cu Advocatus Dei (avocatul Domnului).

8. A se bate cu morile de vânt
Expresie care înseamnă, a te lupta cu năluci, cu himere. Cunoscutul personaj a lui Cervantes, Don Quijote de la Mancha a pornit să se lupte cu nişte mori de vânt pe care, în închipuirea lui infierbântată, le luase drept adversari.

9. A spune brașoave
A spune minciuni, lăudăroșenii. Expresia vine de la negustorii brașoveni medievali, care își lăudau exagerat marfa.

10. Banul nu are miros
Împăratul roman Vespasian (69-79) a pus foarte multe taxe, printre ele și una asupra folosirii closetelor publice (numite și vespasiene). La ironia fiului său Titus, care îi reproșa acest lucru, Vespasian a luat un ban, i l-a dat să-l miroasă fiului, și i-a zis: “vezi, nu are nici un miros”.

11. Bătaia e ruptă din rai
Zicală aproape universală care se regăsește la aproape toate popoarele europene. ”Bătaia e ruptă din rai”, ”Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă” și ”încurcate sunt căile Domnului”, nu sunt citate biblice.

12. Călcâiul lui Ahile
Orice persoană are un punct slab. Legendele grecești povestesc că zeița Thetis, la nașterea fiului său, Ahile, l-a îmbăiat pe acesta în Styx, fluviul care despărțea infernul și oferea invulnerabilitate. Dar când l-a scăldat, zeița l-a ținut de călcâi. Astfel, Ahile era invulnerabil, cu o singură excepție, călcâiul. El a fost ucis la asediul Troiei de o săgeată trasă în călcâi.

13. Carpe Diem
Bucură-te de ziua de azi, trăiește clipa. E începutul unei ode scrise de Horațiu “Bucură-te de ziua de azi și nu te încrede în ziua de mâine”.

14. Cui Bono
Expresie latină care înseamnă “cui folosește” ori “în folosul cui”. Este atribuită marelui jurist roman Cicero, care, într-o pledoarie asupra unui asasinat, a cerut să se cerceteze “cui bono”, cui folosește acel asasinat.

15. Curriculum Vitae – Cursul vietii
Toate datele referitoare la starea civilă, studii, ocupații și funcțiile avute.

16. Dacă nu vine muntele la Mohamed, se duce Mahomed la munte
În anul 612, păgânii i-au cerut lui Mohamed, care începuse să predice islamul, să facă o minune și să aducă muntele la el. Mohamed a cerut o clipă de răgaz, a început să se roage spre cer, apoi s-a închinat și a zis “mare este înțelepciunea ta, Allah, dacă ai fi dat ascultare rugii și ai fi urnit muntele ne-ai fi omorât pe toți. Trebuie să mă duc eu la munte pentru a nu muri acești păgâni”.

17. De la Ana la Caiafa
Semnifică o amânare, o tergiversare premeditată a unei rezolvări de mare importanță, amânare ce presupune de fapt un refuz. Sunt trimis de la Ana la Caiafa sau: M-am săturat să mă duc de la Ana la Caiafa – adică nu se rezolvă nimic, niciodată. Iisus, după ce este trădat, s-a dus la Ana, socrul arhiereului Caiafa și fruntaș al Sinedriului. Purtat apoi de la unul la altul i se pun întrebări, la care Iisus răspunde simplu și demn. Pentru a nu fi implicați în pedeapsa lui Iisus, aceștia îl predau procurorului Pilat din Pont.

18. Degetul din mijloc
In ziua de azi este ceva jignitor să arăți cuiva degetul mijlociu. Dar acum sute de ani, gestul avea altă semnificație. Înaintea bătăliei de la Agincourt din 1415, francezii, anticipând victoria lor asupra Angliei, au decis să le taie degetul mijlociu tuturor soldaților luați prizonieri. Asta pentru că fără degetul mijlociu le va fi imposibil să mai tragă cu arcul și astfel să mai ia parte la vreo luptă pe viitor. Însă francezii au pierdut acea batalie, iar soldații englezi îi batjocoreau arătându-le degetul mijlociu, pe care aceștia intenționaseră să îl taie.

19. Demiurg
Cuvântul înseamnă în limba greacă „constructor”, „arhitect”. În filozofia platoniană numele dat lui Dumnezeu, Creatorul, Sufletul universului.

20. Divide et Impera (lat. ”Împarte și stăpânește”)
Acest adagiu roman a fost folosit de Machiaveli sub forma „divide ut regnes”, „divide pentru a domni”.

„Tălmăcite” de poetul Echim Vancea

sursă foto: https://twitter.com/VeraCausa9

Concursul de pictură “Gheorghe Chivu”, ediția a VIII – a s-a încheiat cu succesul sighetenilor!

Două zile (1 – 2 decembrie 2017) de evenimente artistice au marcat cei 69 de ani de la înființarea Școlii Populare de Artă din Sighetu Marmației (și – nu mai puțin important! – 150 de ani de învățământ artistic în orașul nostru cu un trecut cultural remarcabil).

Au fost cântece (chiar patriotice!), folclor, simpozion dar, esența recent încheiatei ediții a fost Concursul Național de Artă Plastică “Gheorghe Chivu“- secția Pictură.

Un juriu format din Liviu Andronic – director Școala Populară de Arte Botoșani, Vasile Corpodean – director Școala Populară de Artă “Tudor Jarda” Cluj Napoca, Florin Pop – director adj. Școala Populară de Arte Satu Mare, Marinel Petreuș – director Școala Populară de Arte Baia Mare, Liviu Buțiu – director Școala Populară de Arte “Francisc Hubic” Oradea și Robert Zolopcsuk – profesor Școala de Artă “Gheorghe Chivu” Sighet, a stabilit ierarhia ediției din acest an: Premiul I (premiul “Gh. Chivu “) – Hegedűs Istvan – Ștefan – Sighet, Premiul II (premiul “Peter Uto Erzsebet”) – Porumbăcean Ioana – Satu Mare, Premiul III (premiul “Lucian Caius Lugojan”) – Valentin Petreuș – Sighet, Premiul Zaharia – Codrea Cristian Răzvan – Baia Mare și Premiul juriului – Buiciuc Cristina Romașcan – Botoșani.

Au fost acordate trei mențiuni artiștilor: Timofte Mihaela – Botoșani; Răcean Felicia – Cluj Napoca și Patrik Moț – Oradea.

Așadar două premii importante au rămas la Sighet, talentații pictori Ștefan Hegedűs (premiul I) și Valentin Petreuș (premiul III) fiind “plasați” de juriu pe podiumul de premiere. Felicitări tuturor laureaților și la cât mai multe și mai valoroase ediții sighetene!

István – Ștefan Hegedűs (născut la 14 octombrie 1960 la Sighetu Marmaţiei) laureatul anului 2017 a Concursului de Artă Plastică “Gheorghe Chivu” are o activitate artistică foarte bogată. În şcoala generală, de la vârsta de 13 ani, a urmat cursurile de pictură ale profesorului Andras Csaba, temele iniţiale abordate în lucrările sale ţinând în special de peisajul natal, maramureşean. A absolvit liceul la Baia Mare şi a revenit la Sighet, unde s-a stabilit definitiv. După debutul apropierii de pictură (tehnica utilizată acuarela), a trecut la ulei pe pânză, adoptând ulterior „inovaţia” picturii în ulei pe lemn. Lucrările sale reflectă pasiunea pentru peisaj, imaginea umană – portret şi pentru natura statică.

A avut trei expoziţii personale (1996, 2002, 2016) şi a participat la numeroase expoziţii de grup (Sighetu Marmaţiei, Baia Mare, Satu Mare, Târgu Lăpuş, Vaja – Ungaria).

Are lucrări în diferite colecţii particulare din România, Ungaria, Italia, Germania, etc.

Ion Mariș

Joi, 30 noiembrie 2017, în cinstea Zilei Naţionale, la Alba Iulia a fost inaugurat Muzeul Museikon, un muzeu unic în țară, care cuprinde 5.000 de piese de artă religioasă şi cărţi vechi, fiind expuse însă, doar câteva sute dintre acestea. Cea mai veche carte aflată în muzeu datează din secolul al XVII -lea iar cea mai nouă, din secolul XIX. Din punct de vedere arheologic, se pot vedea atât piese care aparţin perioadei castrului roman, până la piese care aparţin cetaţilor medievale.

Clădirea muzeului a fost restaurată, aceasta funcţionând în trecut ca spital militar (în secolul XVII), ansamblul fiind Monument Istoric de clasa B. Se presupune că vechiul spital datează din perioada Principatului, neştiindu-se însă, data exactă, a fost atestată cartografic în anul 1711.

Cei 15 elevi ai C. N. „Dragoș Vodă”, însoțiți de prof. Vasile Mih (directorul instituției), Marius Voinaghi și Alina Oana Ilieș, au avut privilegiul de a se afla printre primele 200 de persoane care au vizitat muzeul tocmai în ziua deschiderii. Cu această ocazie, CNDV a fost dublu medaliat: o medalie pentru că a fost prima instituție școlară (grup organizat) care a trecut pragul Museikon – ului, iar o medalie a primit Cercul de Istorie „Gemina”. Întregul grup „drăgoșist” a primit câte un bilet de colecţie.

Cu toţii am fost impresionaţi de varietatea şi frumuseţea icoanelor, dar icoana care a stârnit cele mai multe priviri a fost şi una dintre cele mai controversate, aceasta reprezintă Sfânta Treime prin intermediul simbolului triunghiului şi prin cele 3 feţe care se îmbină. Este originară dintr-un atelier transilvănean şi datează de la finalul secolului al XVIII – lea, a fost găsită la Geoagiu de Sus, în judeţul Alba. Cele mai vechi icoane au fost găsite într-un atelier din Moldova, în Urisiu de Jos (judeţul Mureş), adică o icoană a Sf. Nicolae şi o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul.

Autor, Raluca Simion,
clasa a XI-a B, C.N. „Dragoș Vodă”

La Colegiul Național Dragoș Vodă din Sighetu Marmației s-a desfășurat concursul de istorie destinat elevilor claselor a VII-a din cadrul CNDV şi Şcolii Gimnaziale „George Coşbuc”, dedicat Zilei Naţionale a României. Concursul la care s-au înscris 6 grupe a câte 4 – 5 elevi a avut loc miercuri, 29 noiembrie 2017, de la ora 12.00, fiind organizat de profesorii Dura Claudia şi Dragoste Florin.

Imparțialul juriu a fost format din profesorii Lucaci Georgeta, Havrileţ Simona şi Voinaghi Marius.

Concursul a fost structurat pe 4 secţiuni: Participarea României la Primul Război Mondial, Unirea Basarabiei şi Bucovinei cu România, Unirea Transilvaniei cu România şi Maramureşul şi Unirea. “Formula” de concurs a fost de tip test clasic grilă cu timp de rezolvare 10 minute: 10 întrebări a câte trei variante de răspuns, una fiind corectă, fiecărui răspuns corect atribuindu-i-se un punct. Între secţiuni concurenții au fost susținuți cu frumoase cântece patriotice, şi… nu numai, de către corul CNDV „Armonia”, condus de prof. Petrovan Lenuţa. 

Și așa cum se întâmplă la orice concurs – mai ales cu premii! – au fost stabiliți și laureații: Menţiune – Grupa a V-a, CNDV – Ştefănescu Diana Nadir, Colopelnic Daria Nicola, Şteţiu Antonia Ilaria, Laber Emilia Adela; Premiul III – Grupa I, CNDV – Trifoi Mihaela Ioana, Petrar Andreea, Şteţ Stephanie Ioana, Rodilă Rareş Andrei, Mintău Andrei Cătălin; Premiul II –  Grupa a VI-a, Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” – Coroian – Mariş Ioana Andreea, Motoc Alexandra, Michnea Raluca, Szebeni Amalia, Dăncuş Andreea; Premiul I – Grupa a II-a, CNDV – Dolca Diana Alina, Pontoş Silviu Andrei, Gherlan Marius Vasile, Giurgi Bogdan Vasile, Cotârlan Briana.

Câştigătorii au fost premiaţi cu diplome, cărţi și…. ședințe foto!

A fost un concurs reușit la care s-au evidențiat… elevi cu bună pregătire, profesori serioși, organizatori voluntari.

Anul viitor, în 2018, la Centenarul Unirii, sunt așteptați toți elevii pasionați de istorie, mai ales că CNDV organizează un concurs  județean. Atenție elevi, se pregătesc multe și surprinzătoare premii!

Autor, “Salut, Sighet!”

Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU în 1992, prin rezoluția 47/3, pentru a marca încheierea Deceniului Națiunilor Unite dedicat persoanelor cu handicap (1983-1992).

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în prezent, peste un miliard de oameni, adică 15% din populația lumii, trăiesc cu anumite forme de dizabilitate, 80% dintre ei provin din țări dezvoltate, iar 50% nu au acces la sistem de îngrijire medicală. Și mai grav este că mai mult de 100 de milioane de persoane cu dizabilități sunt copii.

În țara noastră există peste 700000 de persoane cu dizabilităţi.

Sunt date statistice care, poate, la prima citire nu ne spun mare lucru, dar în spatele lor stă multă suferință. Iar suferința copiilor, din sufletul și mintea lor, este mult mai tristă, mai amară decât a celorlalți.

La Sighet, duminică, 3 decembrie 2017, începând cu ora 15:00, Centrul Școlar de Educație Incluzivă în parteneriat cu Galeria de Artă Vassiliev marchează Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabiliăți.

Sub deviza „Îmi pasă!” organizatorii au pregătit pentru această zi o paradă a modei, dar și sensibile momente artistice. Publicul prezent, invitații, vor putea participa la vernisajul a două expoziții, una cu lucrări confecționate de elevii Centrului Școlar de Educație Incluzivă Sighetu Marmației iar cealaltă, o expoziție de pictură și sculptură realizată de membrii Asociației Surdo Muților din Sighetu Marmației.

Evenimentul, care se va desfășura la Galeria de Artă Vassiliev, are ca scop principal reducerea marginalizării copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) și a persoanelor cu dizabilități, dar, mai ales, își dorește să contribuie la schimbarea mentalității și atitudinii față de aceștia.

Am discutat cu Doamna Ileana Vassiliev, care s-a implicat total, fără ezitare în munca deloc ușoară, premergătoare acestui eveniment. Era mândră, fericită și încântată de colaborarea cu acești copii – artiști, convinsă că această primă ediție va fi continuată și asumată la un nivel mult mai amplu anii viitori.

Organizăm această primă ediție a evenimentului „Îmi pasă!”, din dorința de a veni în sprijinul acestor copii, de a le dezvolta abilitățile de comunicare și socializare și în afara orelor de curs, de a le dărui din timpul și dragostea noastră pentru că ei, acești copii, sunt minunați și ne oferă, necondiționat dragostea lor. Au fost extrem de entuziasmați să contribuie la cofecționarea obiectelor, la confecționarea îmbrăcăminții pe care o vor purta la această paradă dedicată lor. Și pentru că avem și expoziție cu vânzare, toate fondurile adunate vor fi direcționate tot întru sprijinul lor, pentru a-i încuraja și susține în continuare pe copiii talentați. E necesar ca ei să fie promovați și în viitor. Sper ca evenimentul  să nu se oprească aici, el trebuie gândit și continuat la scară mai largă, a subliniat doamna Ileana Vassiliev.

Autor, „Salut, Sighet!”

Cu Radu Roman am realizat un interviu înainte de-a pleca în… deșert! A plecat în deșert dar nu la plimbare, ci la Maratonul din Deșertul Omanului. A plecat să lupte într-o competiție dificilă, chiar dură și a revenit acasă poate un pic mai obosit dar totalmente pregătit de… discuții – destăinuiri.

Sunteți curioși și pregătiți pentru noutăți?!… Haideți să-l ascultăm!

Salut, Sighet!: Dragă Radu, cum a fost prin deșert? Cu ce “roade” ai revenit acasă?
Radu Roman: A fost o experiență unică de a găsi plăcerea în osteneala fizică și psihică, timp de 6 zile în mijlocul unei mări de nisip, sub un soare neiertător, cu o căldură care mă îmbrățișa posesiv și obsesiv, sufocându-mă. A fost o negociere continuă cu trupul și psihicul meu, un joc de compromisuri din care a trebuit să ies câștigător. Am ocupat locul 23 din 90 de alergători care au rămas în concurs. 

Salut, Sighet!: Ai obținut sponsorizările pe care ți le-ai dorit înainte de-a pleca? Sau altfel spus, cui ai dori să mulțumești pentru deplasarea ta?
Radu Roman: Am reușit să acopăr jumătate din costurile competiției și aș dori să aduc mulțumiri tuturor celor care au fost alături de mine prin încurajări, sfaturi, vorbe bune, promovare și, bineînțeles, celor care au contribuit prin sponsorizări la demersul meu: Asociația Internațională a Polițiștilor Regiunea 2 Maramureș și Asociația Internațională a Polițiștilor România, Asociația Sportivă Tisa Sighetu Marmației, Hotel Grădina Morii, Banca Comercială Română Sighetu Marmației, Isostar România și prietenilor foarte apropiați care au făcut ca acest demers să fie realizabil.  

Salut, Sighet!: Cât de vizibilă a fost imaginea României în deșertul Omanului?
Radu Roman: Am trăit un amalgam de sentimente când terminam fiecare etapă cu drapelul deasupra capului sau când îl arboram pe cort la fiecare sosire într-o nouă tabără: onoare, patriotism, respect, apartenență și mândrie de a reprezenta o țară la mii de km depărtare. Aș lăsa pozele să vorbească mai… multe.

Salut, Sighet!: Cât de puternici au fost competitorii tăi? Cu cine te-ai confruntat? Pe cine ai învins?
Radu Roman: Au fost foarte mulți sportivi de top, foarte bine pregătiți, care au fost invitați să participe. După ce ne-am împrietenit și fiecare și-a povestit experiențele competiționale am realizat că sunt cel mai novice (1 an și 7 luni de experiență cu 13 competiții la activ). Nu pot spune că a fost o confruntare cu ceilalți, am privit competiția ca pe o provocare de a mă autodepăși și de a mă mobiliza, reușind să termin competiția pe un loc bun.

Salut, Sighet!: Balanța efort/ loc obținut a fost pozitivă?
Radu Roman: Am trăit din plin această aventură, iar cuvântul “efort“ nu poate fi inclus în vocabularul meu. L-aș substitui cu “provocare“. Bineînțeles, am trăit momente de încercare fizică și psihică de maximă intensitate, am privit cu entuziasm și curaj cursa reușind să mă surprind plăcut ocupând locul 23.  

Salut, Sighet!: Care au fost cele mai mari dificultăți întâmpinate în timpul competiției?
Radu Roman: Dificultăți nu, provocări da: clima, insuficiența caloriilor zilnice, setea, menținerea unui moral ridicat în condiții extreme… Au fost doar câteva dintre provocările la care trebuia să țin piept.

Salut, Sighet!: A existat un grad de implicare oficială în cadrul competiției din partea țării noastre?
Radu Roman: Din partea instituțiilor publice nu a existat, cu excepția Asociației Internaționale a Polițiștilor Regiunea 2 Maramureș și a Asociației Sportive Tisa din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș.

Salut, Sighet!: Ce competiții urmează?
Radu Roman: Următorul proiect pe care îl voi realiza este un ultramaraton în Alpi, o cursă non-stop care îmi va pune la încercare pe lângă anduranță, și strategia, capacitatea de a-mi doza forțele pe o distanță mare.

Salut, Sighet!: Câteva observații pozitive vis-a-vis de maratonul din deșertul Omanului, poți să ne oferi?
Radu Roman: Ediția din acest an a “Oman Desert Marathon” găzduită de Sultanatul Oman a reunit aproximativ 100 de alergători, într-o cursă de anduranță în deșert, pe o distanță de 165 de km, în 6 etape/zile, în perioada 18 – 23 noiembrie. Organizatorii competiției au dorit să promoveze Sultanatul Oman prin sport și turism. A fost o organizare foarte bună pe parcursul celor 6 etape ale competiției.

Salut, Sighet!: Care este mesajul pe care-l transmiți cu ocazia Zilei Naționale a României?
Radu Roman: Caracterul unei națiuni se clădește prin voință și disciplină. E un sentiment înălțător să aparții unei națiuni. La mulți ani, România!

Salut, Sighet!: Mulțumim, Radu Roman. Ce sfaturi ai pentru cititoriii “Salut Sighet”?
Radu Roman: Să iasă la mișcare, să-și propună obiective tangibile pe care să le îndeplinească. Oricine poate să realizeze orice, rețeta e simplă: voință și disciplină. Încetați să vă autosabotați visele și începeți să luptați zi de zi pentru ele! La mulți ani, români! La mulți ani, dragi sigheteni!… și… pentru că știu că ziarul on-line “Salut, Sighet!” împlinește peste câteva zile un an de activitate: La mulți ani, „Salut, Sighet”!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

Elevi de la Liceul „Dragoș Vodă” Sighet, figuranți în filmul artistic „Ultima frontieră a morții” (regia Virgil Calotescu, cu Ion Dichiseanu, Emanoil Petruț, Mariana Mihuț). Fotografie din timpul filmărilor de la Moisei din anul… 1978!

N.R. Fotografie din colecția privată Ion Mariș

Cu prilejul Adunării generale a Romanian PEN Centre, care a avut loc la sfîrşitul săptămânii trecute, la Bucureşti, scriitorul clujean Vasile Gogea (foto) a fost primit membru al acestei organizaţii mondiale a scriitorilor.

Iniţiat în 1921 de un grup de scriitori englezi şi francezi, International PEN (acronimul PEN semnifică „Poets Essayists Novelists” – “Poeţi Eseişti Prozatori”) a fost prima şi este până azi singura organizaţie mondială a scriitorilor. Carta PEN, aşa cum fusese ea formulată în 1921 de către părinţii fondatori ai organizaţiei, a fost alcătuită ca un act de reconciliere intelectuală între scriitorii de dincolo de toate frontierele, după experienţa devastatoare a primului război mondial. Cuprinzând treptat peste 100 de ţări de pe toate continentele, organizaţia a devenit un veritabil parlament scriitoricesc, care se preocupă de drepturile profesionale, de libertatea cuvântului şi, nu în ultimul rând, de libertatea autorilor, PEN Clubul Român a fost creat în 1923 şi a avut printre iniţiatori pe Liviu Rebreanu. A avut o activitate remarcabilă pînă în 1944, după cum se poate deduce din câteva caiete salvate de familia Cioculescu la arestarea lui Radu Cioculescu, remarcabilul traducător al lui Proust, şi care deţinuse mulţi ani funcţia de secretar al Centrului. Cioculescu a murit la scurt timp în închisoare, iar cei mai importanţi membri ai Centrului au fost şi ei arestaţi sau li s-a retras dreptul la semnătură.

Interzis după bolşevizarea României, şi recreat din iniţiativa poetei Ana Blandiana în septembrie 1990, PEN – Centrul România întruneşte în jur de o sută de prestigioşi scriitori români, printre care şi alţi membri ai Filialei Cluj a U.S.R., precum Corin Braga, Ruxandra Cesereanu, Dinu Flămând, Alex Goldiş, Vasile Igna, Virgil Mihaiu, Ion Pop, Adrian Popescu. În prezent, Preşedinte al PEN Club România este scriitoarea Magda Cârneci.

Să nu încheiem înainte de a reaminti că Premiul PEN Romania 2017 a fost acordat scriitoarei Ruxandra Cesereanu pentru volumul “Fugarii. Evadări din închisori şi lagăre în secolul XX” (editura Polirom, 2016).

V. DĂDULESCU

În perioada 1-3 Decembrie, Clubul Rotaract Sighetu Marmaţiei va derula cea de-a patra ediţie a proiectului Moş Nicolae îşi caută ajutoare. Acest proiect este organizat în vederea strângerii de rechizite şcolare, dulciuri şi jucării pentr elevii Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Sighetu Marmaţiei.

Datorită acestui proiect, în ediţiile trecute, zeci de copii au primit cadouri din donaţiile făcute de către sigheteni. Îi învităm şi anul acesta pe toţi cei care binevoiesc a ni se alătura la strângerea celor necesare. Membrii clubului Rotaract şi Interact vor fi prezenţi în perioada 1- 3 Decembrie între orele 11:00-15:00, pe platoul de la fostul Cinema Mara.

Invităm sighetenii să participe la  proiectul nostru şi la bucuria pe care o vom aduce acestor minunaţi copilaşi, ajutându-ne să umplem cizmele lui Moş Nicolae!

Contact/ Responsabili promovare proiect:

Anișoara Gog (Mârza)- 0752 397 828

Profesorul Gheorghe Andrașciuc, maramureșean născut la Rona de Sus, absolvent al Universității București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, după ce a cochetat o perioadă cu „dăscălitul” în capitală, a revenit pe plaiurile natale. Este profesor titular de limba română la Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, actualmente fiind inspector școlar general adjunct în cadrul I.S.J. Maramureș. În anul 2010 a obținut titlul de doctor cu o teză – nici nu se putea altfel – dedicată unui scriitor sighetean: Alexandru Ivasiuc. Lucrarea a fost publicată în 2013 la Editura clujeană Grinta, având titlul: Alexandru Ivasiuc sau „vocația speculației teoretice”.

Pentru cititorii noștri solicităm detalii de la autor, din dorința de a-l readuce în casa și lectura concetățenilor noștri pe sigheteanul care promitea să se ridice la nivelul lui Marin Preda.

Brîndușa Oanță: Am observat, stimate domnule profesor, că ați făcut o „pasiune” pentru scriitorul nostru concitadin, Alexandru Ivasiuc. Ce/ cine a determinat interesul pentru opera literară a acestuia?
Gheorghe Andrașciuc: Interesul pentru opera literară a lui Alexandru Ivasiuc derivă din dorința mea de a aprofunda atmosfera culturală a unei perioade în care literatura a cunoscut atât „umbre”, cât și „lumini”. Peste această curiozitate intelectuală personală s-a suprapus statutul aparte al lui Alexandru Ivasiuc, absolvent al actualului Colegiu Național „Dragoș Vodă”, o personalitate care a înrâurit literatura națională din perioada postbelică. În acest sens, mi-am propus să întreprind demersuri de cercetare în vederea înțelegerii dinamicii raportării conștiinței critice la scriitorul și la omul Alexandru Ivasiuc, fiind stârnit de curiozitatea de a înțelege dubla referire la statutul prozatorului: scriitorul, care a făcut parte din canoanele literare românești, alături de Marin Preda, Augustin Buzura, Nicolae Breban ș.a., bucurându-se de toată considerația de care beneficia un scriitor canonic în literatura noastră, după 1989, a fost scos din categoria scriitorilor care au marcat discursul literar românesc. Prin urmare, pentru a adânci acest aspect, am analizat atât opera scriitorului, cât și Dosarele de urmărire informativă pe care Securitatea i le-a întocmit lui Alexandru Ivasiuc. În acest sens, monografia dedicată scriitorului sighetean abordează fără parti pris atât aspectele biografice ale prozatorului, cât și opera sa literară și eseistică.

Un alt element, care m-a determinat să mă aplec asupra lui Ivasiuc, a fost nevoia de a înțelege grila de receptare a operei de către conștiința critică postdecembristă, definită prin impunerea unor șabloane diferite de abordare. Oarecum tiparele ideologice existente în perioada în care a creat Ivasiuc au fost înlocuite cu alte clișee ideologice postdecembriste. Din această perspectivă, mi-am propus să aplic o grilă diferită de lectură a operei lui Ivasiuc și să-i urmăresc pașii în labirintul experiențelor sociale, identificând limbajul duplicității pe toate palierele sale.

Brîndușa Oanță: Considerați că opera lui Alexandru Ivasiuc are o latură subtilă a speculativului… romanesc?
Gheorghe Andrașciuc: Opera lui Alexandru Ivasiuc este omogenizată prin existența unui registru al subtilității gândirii ce scoate în evidență complexitatea ființei în fața jocului dintre „văzut” și „nevăzut”. În perioada „postliberalizării”, Alexandru Ivasiuc examinează tenebrele „obsedantului deceniu”, printr-o retorică în care sunt individualizate interogațiile generației sale. Sub această „umbrelă” a speculativului, se regăsesc temele operei sale precum: familia, iubirea, demascarea, amintirile, trecute prin grila procustiană a supratemei puterii. În reprezentarea acestora, Ivasiuc își articulează ideile cu vocația teoreticianului capabil de a surprinde mobilitatea speculației intelectuale a ideilor în care se reflectă interogațiile condiției umane obligate să trăiască în carapacea ideologică extrem de limitativă. În prelungirea acestui registru al gândirii, prozatorul supune dezbaterii contradicțiile societății, prin conturarea raportului antinomic dintre discursul oficial și adevărata realitate. Participând la încercările de a oferi răspunsuri la interogațiile contemporaneității, Alexandru Ivasiuc este preocupat de observarea inadvertenței dintre discursul politic și consecințele sale în plan social și moral. În această zbatere a prozatorului este oglindită în spațiul speculației intelectuale criza morală a personajelor care, de fapt, particularizează opera lui Alexandru Ivasiuc. Eticul nu este întotdeauna în concordanță cu principiile conștiinței sau nu este susținut de formele tangibile ale logosului, ceea ce determină prezența eșecului existențial și dezechilibrarea microcosmosului subiectiv. Criza ontologică capătă proporțiile unei crize sociale. De multe ori, în cazul personajelor care s-au identificat cu puterea, momentele de cumpănă le ajută să-și recâștige propria individualitate. Impasul social, moral sau politic le trezește sentimentul dureros că au urmat un itinerar greșit și că nu și-au ales „armele” existențiale cele mai eficiente, pentru a-și apăra individualitatea de vicisitudinile sociopolitice.

Singurătatea omului în cadrul societății marcate de ideologia comunistă reprezintă un alt element surprins de prozator în această zonă a speculativului. Ipostazierea interogațiilor individului într-o societate ce-i refuză dialogul creează premisele unui solitarism dureros, resimțit în zona ontologicului. Sentimentul singurătății în fața destinului acaparează aproape toate personajele scriitorului, generând o conștiință alienată.

Brîndușa Oanță: Care sunt „nuanțele” inedite vis-a-vis de opera lui Alexandru Ivasiuc pe care le-ați surprins în cartea dumneavoastră?
Gheorghe Andrașciuc: În proza lui Alexandru Ivasiuc poate fi identificat un palier al limbajului duplicitar în care este reprezentată retorica focusată pe evidențierea tarelor sistemului comunist. Scriitorul proiectează universul său romanesc spre intelectualitate, atât la nivelul ideilor propagate, cât și la nivelul stilisticii retoricii.

Într-un plan general al „jocului” existențelor determinate social, îndreptarea spre trecutul experiențelor reprezintă o încercare de regăsire a propriei identități. Retrospecția și introspecția faptelor săvârșite contribuie la definirea spațiului imanentului, de care personajele s-au distanțat, din cauza participării lor intense la vibrațiile mundaneității. Mulți dintre protagoniștii scriitorului, precum eroii romantici, se refugiază în atmosfera trecutului, unde caută să justifice o anumită stare de paralizie a voinței, cunoscută în prezent. Demersul lor este asociat cu pierderea sentimentului „ordinii”, care le-a dominat ipostaza prezentului. În acest demers, Alexandru Ivasiuc valorifică formula proustiană, în ceea ce privește restabilirea legăturii cu avatarurile ființei, trăite în trecut, pe baza memoriei voluntare sau involuntare. Focusarea pe anterioritate are doar rolul de a defini ființa prezentului, întrucât autorul este preocupat de cunoașterea trăirilor și a interogațiilor actuale.

Alexandru Ivasiuc este unul dintre scriitorii care sesizează atrocitățile săvârșite de aparatul represiv, aservit puterii oficiale. În romanele sale, sunt reprezentate tragediile umane din perioada „obsedantului deceniu”, datorate promovării opoziției eroilor față de pervertirea conștiințelor, urmărită de exponenții regimului totalitar. Printre primii scriitori, Ivasiuc a dezvăluit formele abominabile ale demascării, cruzimea anchetelor din celebrele „beciuri” ale Securității, formele de dezumanizare din cadrul închisorilor comuniste, șantajul, omniprezența informatorilor, modalitățile parvenirii sociopolitice, promovările datorate obedienței față de regimul politic și nu competenței, și alte multe metode care au generat stigmatizarea ființei umane.

În romanul politic, Ivasiuc nu face decât să analizeze, cu obstinație, influența nefastă a politicului asupra individului. În substratul prozei sale, dimensiunea ideologicului strivește omul, îl anulează ca ființă rațională, întrucât cel care acceptă să facă parte din mecanismul ei este supus „purificării” de tot ce înseamnă complexitatea umanului. Cu „ochiul” unui analist al raportului dintre individ și autoritate, Ivasiuc oprește procesul alienării, punându-și personajele în anumite circumstanțe în care să conștientizeze formele nocive ale politicii oficiale. Sentimentul descoperirii ipostazei lor alienate determină declanșarea procesului reabilitării, prin căutarea individualității pierdute.

Din perspectiva receptării operei, o parte a criticii a adus anumite reproșuri dezechilibrului dintre narativitate și descriptivitate, cultivării abstracțiunilor, dar și apropierii periculoase a lui Alexandru Ivasiuc de putere. Cert este că prozatorul s-a folosit de acest mediu pentru a-i surprinde viața subterană și pentru a deconstrui scenariul ideologic în care indivizii reprezentau niște pioni aflați în „jocul” autorității.

Brîndușa Oanță: Istoriografia literară îl prezintă pe Alexandru Ivasiuc ca pe un scriitor destul de controversat. De la implicarea în revoltele din 1956 până la colaborarea cu securitatea, e o schimbare dramatică. Ce ne puteți spune despre acest aspect?
Gheorghe Andrașciuc: Alexandu Ivasiuc a fost o figură imprevizibilă, aflată într-o perpetuă mobilitate. Era un om care nu își putea cenzura ideile și gândurile, ci verbaliza ce simțea. Comunicate rapid, părerile sale nu reușeau să treacă prin sita cenzurii a ceea ce era permis în epoca totalitară. Primele semne de revoltă față de politica oficială sunt depistate încă din anii ’50, în perioada studenției, la Facultatea de Filozofie a Universității din București, când Ivasiuc a intrat sub observația serviciilor aparatului represiv încă din 1952.

Un moment semnificativ al implicării scriitorului în demantelarea mitului comunist este cel al protestelor studențești din noiembrie 1956, când Alexandru Ivasiuc a avut un rol important în procesul destabilizării regimului stalinist. După arestare, Alexandru Ivasiuc a fost încarcerat la Jilava, Aiud și la Gherla și în lagărele de muncă Periprava, Stoienești, Rubla-Călmățui și Salcia.

Atitudinea antitotalitară a prozatorului este cuprinsă în două Dosare de urmărire informativă, organizate în șase volume, întocmite în interiorul structurilor Securității. În spațiul public, este propagată ideea colaborării scriitorului cu structurile Securității. După analiza atentă a Dosarelor, asemenea informație nu este susținută de dovezi concludente. Mulți se referă la acuzațiile formulate de Paul Goma, însă Nota pe care o invocă scriitorul disident nu este semnată, ea putând fi extrasă de către Securitate din catalogul de recenzii existent la vreo editură sau revistă literară. Din cele două Dosare de urmărire informativă ale romancierului nu decurge calitatea de colaborator sau informator, ci dimpotrivă, iese în evidență poziția ostilă față de regimul politic, dar și o exacerbată neîncredere a Securității în prozator. Pentru mai multe detalii, cei interesați de reconstituirea atmosferei epocii respective și a statutului de victimă al prozatorul, impus de serviciile obediente regimului politic, pot citi studiul Alexandru Ivasiuc sau „vocația speculației teoretice”.

Brîndușa Oanță: Ce detalii considerați că sunt mai spectaculoase din biografia familiei Ivasiuc?
Gheorghe Andrașciuc: Întreaga viață a scriitorului este spectaculoasă. Încă de pe băncile actualului Colegiu Național „Dragoș Vodă”, Alexandru Ivasiuc ieșea în evidență printr-o curiozitate intelectuală de excepție, situându-se printre primii elevi ai acestei instituții de învățământ. Această implicare activă în interesele colectivității l-a însoțit pe Ivasiuc pe tot parcursul existenței sale. Oarecum, prozatorul împărtășește situația paradoxală a scriitorului din perioada comunistă, fiind obligat să trăiască în spațiul ideilor exprimate prin operă, modelat de orchestratorul politic. Din această perspectivă, scriitorul sighetean a făcut parte din grupul intelectualilor, redus sub aspect numeric, care a avut curajul de a relativiza linia politică trasată de ideologii partidului unic. Prin urmare, elemente de interes în biografia lui Ivasiuc pot fi situate pe două paliere. Pe de o parte, după cum am scris și în studiul dedicat prozatorului, după eliberare, a devenit o prezență umană și literară ieșită din tiparele firescului, cunoscând rapid succesul social și profesional: a fost secretar al Uniunii Scriitorilor, redactor-șef al Editurii „Cartea Românească”, director al Casei de film nr. 1 și funcționar al Ambasadei SUA din București. În timpul vieții, scriitorul a fost prețuit și recompensat prin numeroase premii naționale, făcând parte din canoanele istoriilor literare. Temeritatea ideilor susținute prin opera sa, utilizarea mijloacelor de primenire a discursului epic și oglindirea interogațiilor generației sale au reprezentat câteva dintre elementele care au fost apreciate de contemporanii săi. Dincolo de această dimensiune a fluxului devenirii sociale și artistice a lui Ivasiuc, ascensiunea rapidă a surprins conștiința critică. De fapt, mobilitatea gândirii, finețea intelectuală a personalității, curajul fără limite, autenticitatea gândirii și a faptelor, retorica de o frumusețe cuceritoare, îl plasau pe Alexandru Ivasiuc în centrul atenției, indiferent de contextul în care se afla.
Într-un alt plan al receptării lui Ivasiuc, din perspectiva conștiinței postdecembriste, dramatismul biografiei, atitudinea antitotalitară a romancierului sunt eludate în totalitate. Receptorii se lasă conduși de eticheta de apropiat de putere, aplicată lui Ivasiuc, de cele mai multe ori nejustificat și malițios. Cititorii din prezent nu mai sunt dispuși să contribuie la descifrarea dramei omului Ivasiuc, care nu s-a putut regăsi în inepțiile proliferate de puterea comunistă, punând în subsidiar statutul de victimă al prozatorului, persecutat de sistem, exmatriculat din Facultatea de Filozofie a Universității din București și din Facultatea de Medicină din București și arestat în urma intenției sale de a organiza o manifestație de amploare în Piața Universității, în vederea sprijinirii colegilor din Ungaria. Din cauza poziției sale anticomuniste, pe 4 noiembrie 1956, scriitorul a fost arestat și supus unor anchete brutale, în celebrele beciuri ale Securității, și condamnat la cinci ani de detenție, iar după eliberare, a fost deportat în Bărăgan, întrucât Securitatea a considerat că prozatorul nu a fost suficient „reeducat” în spiritul societății socialiste. Sunt câteva date din biografia scriitorului curmată brusc în timpul cutremurului din ’77.

Brîndușa Oanță: Prin ce credeți că s-a distins Alexandru Ivasiuc față de ceilalți scriitori din generația lui?
Gheorghe Andrașciuc: Desigur, oricare dintre scriitori se particularizează în raport cu ceilalți prin registrul stilistic și discursiv și prin retorica ideatică, adică viziunea asupra lumii, prin reprezentarea felului în care omul se raportează la celălalt și prin temele abordate. Ce îl individualizează pe Alexandru Ivasiuc față de scriitorii pe care dumneavoastră i-ați amintit este reprezentarea mecanismului puterii, în multiple experiențe umane și sociale. În plan literar, Alexandru Ivasiuc este cunoscut ca promotor al romanului-eseu. Alături de Nicolae Breban, de Augustin Buzura ș.a., el a avut inițiativa salutară de a reînnoda legătura estetică cu romanul interbelic de analiză, întreruptă de realismul socialist. Pe de altă parte, Ivasiuc a avut meritul de a fi contribuit, cel puțin prin romanul său de debut, Vestibul, la dezideologizarea discursului romanesc, prin ocolirea dogmatismului estetic al perioadei staliniste. Din această perspectivă, universul său imaginar se structurează în opoziție cu literatura proletcultistă, centrată pe ilustrarea realismului socialist și pe schematismul maniheic al personajelor, proiectând diegezele spre formele superioare de cunoaștere și spre structurile narativității cu elemente puternic intelectualizate, prezentate într-un mod strălucitor. În mai multe sectoare, Alexandru Ivasiuc depășește retorica realismului dogmatic, care a modificat fundamental structura literarității. Dacă în perioada anterioară „liberalizării” scriitorii au fost nevoiți să redea în operele lor, aliniate ideologic, formarea „omului nou”, ca prototip al societății egalitariste, Alexandru Ivasiuc a fost cel care a modificat radical discursul literar. Pe de o parte, a prezentat „obsedantul deceniu”, cu instrumente critice evidente, sancționând tenebrele sociale, politice și morale ale acestei etape, pe de altă parte, a conturat un discurs care se remarcă printr-o analiză psihologică ascuțită și printr-o atitudine reflexivă și analitică în fața existenței, depășind astfel schematismul prozei agreate de regim. Pentru a demonstra că poate crea în orice registru al epicității, prozatorul revigorează, în unele direcții, formulele tradiționale, însă fără a abandona resursele eseistice.

Pentru Alexandru Ivasiuc, literatura reprezintă o formă eficientă pentru provocarea receptorului la un dialog al conștiințelor. Prin interogațiile lansate, cărțile sale au ca scop suscitarea spiritului reflexiv. În viziunea scriitorului, textul nu reprezintă o oglindire ad litteram a realității, ci surprinde unele trăsături ascunse „ochiului” profan. Așadar, literaritatea lui Ivasiuc pledează pentru o personalitate activă, implicată în scrierea istoriei. Prozatorul eludează evaziunea în spațiile idilice, mitice sau exotice, oprindu-se asupra problemelor contemporaneității. Evaziunea în trecutul nicidecum idilic este determinată doar de oportunitatea conștientizării necesității autoevaluării propriului fatum.

În raport cu ceilalți prozatori, Alexandru Ivasiuc se particularizează și prin reiterarea obsedantă a temei puterii, care a reprezentat dintotdeauna o provocare pentru scriitori. Eroii prozei lui Ivasiuc parvin pe scara socială, nu prin intermediul banilor, ca la Balzac, ci prin intermediul puterii pe care o obțin, de cele mai multe ori, pe căi oculte. Proza scriitorului se individualizează prin tendința personajelor de a se raporta la mecanismele puterii, din interiorul sistemului. Vraja autorității împarte eroii scriitorului în două categorii antagonice: pe de o parte, apar personajele care se identifică cu autoritatea, pe de altă parte, apar personajele care luptă împotriva forței distructive a puterii. Cert este că, în ambele situații, puterea determină prezența eșecului ontologic, punând eroii în ipostaza unor ființe tragice. E o formulă de a se delimita de puterea condamnabilă.

Într-un alt registru al creației sale, predispoziția spre o viziune abstractizată, caracteristică prozatorului, este transferată personajelor sale. Înzestrat cu o puternică forță a teoretizării, scriitorul manevrează cu abilitate ideile conceptuale, care, de multe ori, derutează cititorul în urmărirea lor. Formele epicității sunt reduse la minimum, făcând loc elementelor descriptivității. Cel puțin în primele sale romane (Vestibul (1967), Interval (1968) și Cunoaștere de noapte (1967)), epicul este folosit pentru a promova dezbaterile sociopolitice. În următoarele romane: Păsările (1970), Apa (1973), Iluminări (1975) și Racul (1976), prozatorul adoptă instrumentele tradiționalismului, asigurând un oarecare echilibru între narativitate și descriptivitate. În planul construcției exterioare a personajelor, Ivasiuc își focalizează atenția pe eroii din societatea superioară, atât sub aspect politic, cât și social. Ei devin expresia viziunii auctoriale în raport cu resursele sociopolitice. Protagoniștii sunt puși în situația de a reflecta asupra interiorității lor și asupra statutului ontologic al propriei ființe. Prin această stare reflexivă și introspectivă, ”ființele de hârtie” se înscriu în categoria marilor spirite umane, care caută justificări raționale, privind impasul lor în spațiul mundaneității. Așadar, tensiunea conștiinței generată de dinamica socială, proiectată în zona tumultuoasă a puterii și îmbrăcată într-o formulă eseistică, reprezintă una dintre trăsăturile individualizatoare ale creației lui Ivasiuc.

Brîndușa Oanță: Dispariția sa dramatică la cutremurul din ‘77 a curmat o carieră literară de mare forță. Credeți că s-ar fi ridicat, dacă ar mai fi trăit, la nivelul unui Marin Preda, Nicolae Breban sau Augustin Buzura?
Gheorghe Andrașciuc: Alexandru Ivasiuc are un potențial creator de excepție. Forța narativității atât la nivelul construirii discursive, cât și la cel al viziunii, surprinderea anomaliilor sistemului politic care a mutilat numeroase destine, înzestrarea personajelor cu o anumită forță de dezbatere a ideilor sunt câteva particularități care puteau căpăta și alte forme de expresie artistică. Cu siguranță, Alexandru Ivasiuc a avut un potențial creativ și cultural de excepție. E greu de stabilit locul lui Ivasiuc în raport cu scriitorii pe care i-ați amintit, însă, cu certitudine, ar fi reprezentat o voce de prim-rang în cultura și literatura română și nu numai.

Brîndușa Oanță: Pentru că tot sunteți un specialist în proza maramureșeană, puteți nominaliza un urmaș contemporan al lui Alexandru Ivasiuc?
Gheorghe Andrașciuc: Nu cred că putem vorbi de un urmaș al lui Alexandru Ivasiuc, însă trebuie subliniat că Maramureșul a dăruit țării numeroși prozatori de excepție.

Brîndușa Oanță: Care credeți că ar fi modalitățile de a-l face mai cunoscut pe Alexandru Ivasiuc, cititorilor, mai ales celor maramureșeni, cu precădere celor tineri?
Gheorghe Andrașciuc: Trebuie să pornim de la ideea potrivit căreia prezentul se raportează la această literatură din perspectiva libertății de opinie de care se bucură, ignorând limitele extraordinare și seismele estetice la care au fost supuși scriitorii. Este greu de înțeles pentru cineva care trăiește într-o societate democratică subordonarea scriitorilor unor stereotipii ideologice nimicitoare. Actualitatea nu este dispusă să reflecteze asupra poziției intrepide a multor scriitori, printre care s-a numărat și Ivasiuc, de a ignora, în mod voluntar, șabloanele procustiene ale cenzurii, supunându-se astfel celor mai drastice sancțiuni din partea sistemului represiv. În prezent există, o oarecare recunoaștere a importanței pe care o ocupă Ivasiuc în literatura română. În manualul din clasa a X-a, la nuvela psihologică, se studiază Corn de vânătoare, o bijuterie a creației lui Alexandru Ivasiuc.

În vederea promovării creației scriitorului amintit, intenționăm demararea colocviilor județene la care să participe cadrele didactice, studenții și elevii din județul Maramureș. Sper ca în ianuarie să putem lansa proiectul educațional prin care vom demara o discuție despre rolul operei scriitorului sighetean în cadrul literaturii române.

Brîndușa Oanță: De unde putem procura lucrarea și în ce tiraj a apărut?
Gheorghe Andrașciuc: Cartea poate fi procurată de la Librăria „George Coșbuc” (Sighet) și de la alte librării din țară, și a apărut într-un tiraj de 300 de volume.

Brîndușa Oanță: Mulțumim și vă dorim să continuați (re)descoperirea lui Alexandru Ivasiuc!
Gheorghe Andrașciuc: Cu siguranță, există numeroase valențe în cadrul operei lui Alexandru Ivasiuc asupra cărora merită să ne aplecăm. După cum am mai subliniat, în alte ocazii, lectura operei scriitorului sighetean poate reprezenta un exercițiu intelectual de excepție. Considerațiile exprimate în acest interviu sunt decupate din studiul pe care l-am dedicat lui Alexandru Ivasiuc, elaborat sub coordonarea profesorului universitar doctor, Mircea Popa. Înainte de a vă mulțumi pentru promovarea scriitorului Alexandru Ivasiuc, vreau să spun că, dacă îi vom citi opera în cheia epocii în care a fost creată, cu siguranță, vom „vedea” valoarea extraordinară a acesteia.

Autor, Brîndușa Oanță

La Sighet, sezonul balurilor cu și despre boboci se apropie de sfârșit!

Și-a fost, vineri, 24 noiembrie 2017 și Balul celor de la Liceul Tehnologic Forestier –  zic cei care au umplut sala de spectacole de la Palatul Cultural – frumos tare! Bobocii au avut de lucru și au “obosit” serios în probele de prezentare (unele în versuri), de cultură generală, de dans și de… talent (scenete, pantomime).

Elevii organizatori (clasele X-XII) au prezentat momente artistice savuroase, spumoase și mai ales pline de… talent: sceneta ”Nu citești o carte?” (Bența Tania, Peter Ioana), dans modern (Trupa de Majorete a LTF) – (Covaci Denisa, Bledea Bianca, Ion Alexandra, Blaga Tania, Pop Larisa, Ivanciuc Camelia, Pricop Alexandra, Iura Mariana, Talpoș Sorina), Infuența și efectele Facebook-ului (interpretare în limba engleză) – (Kolcsei Alexandru), Interpretare muzicală – două melodii în limba engleză (Tupiță Alexandra), sceneta ”Interviu pentru angajare” (Oanță Adrian, Perpelea Andrei), muzică populară Ansamblul folcloric” Flori de Maramureș” (40 elevi), sceneta ”Liceenii” (Costaniuc Simina, Rednic Adelina, Peter Ioana, Hera Alexandru, Mihai Daniel) și Dans Modern (Kovacs Gheorghe).

Spectacolul a fost apreciat de public iar la final au fost desemnați (după atente și echidistante deliberări) câștigătorii: MISS BOBOC – Traistă Alexandra și MISTER BOBOC – Iurcuț Alexandru.

Au fost acordate și titluri suplimentare: MISS TALENT – Mureșan Roberta și MISTER TALENT – Pop Adrian, MISS POPULARITATE – Pop Cosmina și MISTER POPULARITATE  – Burmeleac Ionuț.

Invitatul special al Balului a fost  cântăreața Anamaria Spasiuc, fostă elevă a Liceului Tehnologic Forestier.

Și, la sfârșit – dar nu fără importanță – se cuvin adresate oficiale și neoficiale felicitări profesorilor organizatori: Maria Roman (director adjunct),  Erika Sarkadi Csiszar, Loredana Nemeș, Maria Godja, Ioana Csillik, Simona Turda.

Ne auzim la anu’!!!… și LA MULȚI ANI!

I. D. Kin

Miercuri, 22 noiembrie 2017, sala „Alexandru Ivasiuc” a Colegiului Național „Dragoș Vodă” a găzduit o masă rotundă pe tema Centenarului Marii Uniri, care se va sărbători anul viitor.

În deschiderea evenimentului, elevii Simona Tivadar, Dara Mihăilescu, Ionuț Orza și Bogdan Grigor din clasa a X-a A au prezentat un scurt istoric al Colegiului Național „Dragoș Vodă”, în care au evidențiat îndelungata tradiție în excelență a acestei instituții de învățământ care a fost înființată ca o consecință a Marii Uniri.

Cei doi directori ai Colegiului, prof. dr. Vasile Mih și prof. Ioan Pop au adresat și ei câteva cuvinte de caldă primire celor prezenți.

În cadrul mesei rotunde, moderator a fost inspectorul școlar pentru istorie și științe sociale, prof. Pavel Filip, care de altfel ne-a și rezumat temele abordate.

Au fost abordate două obiective: primul, organizarea olimpiadei școlare la istorie. Și a doua chestiune, un proiect al județului Maramureș, respectiv al Inspectoratului Școlar, pentru aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire. Colegiul Național „Dragoș Vodă” a fost gazda acestei acțiuni la care au participat membrii Consiliului Consultativ. După rezolvarea agendei, am beneficiat de o acțiune inițiată de Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației împreună cu prietenul și colegul nostru prof. Marius Voinaghi, care a invitat un profesor universitar de la Universitatea „Babeș Bolyai” care a avut o prezentare adresată inclusiv elevilor liceului. Din punctul nostru de vedere, evenimentul a fost o reușită. (prof. Pavel Filip)

Legat de sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, discuțiile au condus la lansarea unei invitații din partea catedrei de istorie a Colegiului Național „Dragoș Vodă”, prezentă prin prof. Marius Voinaghi și prof. Claudia Dura, la un concurs complex și la nivel național organizat de CNDV anul viitor, despre care sperăm să auzim mai multe în curând. Domnului inspector de specialitate prof. Pavel Filip i-a surâs această inițiativă, și a încurajat-o. L-am întrebat așadar dacă crede că acest tip de acțiuni care premerg centenarului Marii Uniri vor avea un rol important în informarea și mobilizarea tineretului.

Cu siguranță că ele vor avea, pentru că noi, în discuția pe care am avut-o, am creionat un amplu proiect la nivel de județ pentru a realiza acțiuni care, subsumate acestui ideal, vor marca în mod corespunzător acest eveniment. (prof. Pavel Filip)

După încheierea mesei rotunde, conf. dr. Ionuț Virgil Costea a ținut o prezentare intitulată „Nobilimea medievală în istoriografia românească”, în care, printre altele, a prezentat și aportul pe care apariția unei elite românești în sânul comunității transilvănene l-a avut în realizarea Marii Uniri. Printre altele, a menționat și informațiile existente despre regiunea noastră, și anume despre cnezii de vale și urmașii lor, date cuprinse de Radu Popa în lucrarea sa, „Țara Maramureșului în veacul al XIV-lea”. Despre importanța acestor elite, dar și despre Centenarul Marii Uniri am avut ocazia să vorbim cu acesta, în următorul interviu:

Dragoș Ilieș: Cum considerați că va fi sărbătorit centenarul în mod… natural?
Ionuț Virgil Costea: Este o întrebare foarte complicată. De ce? Pentru că, dincolo de apariția și înființarea unor structuri la nivel central, care doreau să coordoneze activități la un moment dat, dar despre soarta cărora știm foarte puțin, lucrurile sunt extrem de fragmentare. Din păcate, nu pare să existe o strategie, o viziune unică, la nivel național, care să promoveze o serie de activități, de manifestări științifice, de popularizare, diverse alte festivități legate de momentul acesta de sărbătoare. Sigur, în diverse medii, legat de anumite universități, de anumite asociații, ONG-uri, probabil că vor exista inițiative, din păcate, le putem afla atunci când ele se vor întâmpla. Nu există un program care să cumuleze toate acestea și să ne pregătească într-un fel pentru ceea ce se va întâmpla.

Dragoș Ilieș: Așadar, credeți că vor fi foarte multe activități spontane?
Ionuț Virgil Costea: Nu neapărat spontane, vor fi activități pe de o parte gândite, stabilite, programate de către diverse organisme, poate mai puțin guvernamentale sau care să aibă o relație cu puterea centrală. Sigur, vor exista și din acestea spontane, sporadice și probabil inventate și derulate cu ajutorul factorilor de decizie ai puterii.

Dragoș Ilieș: Care considerați că este relevanța aportului nobilimii medievale în formarea ulterioară a statului român?
Ionuț Virgil Costea: Aceasta este o întrebare extrem de complexă. Nobilimea medievală, prin faptul că a constituit o elită, o elită care odată cu perioadele acestea de pacificare ale societății, în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, din rândurile acestei nobilimi, mai ales nobilimea măruntă, comitatensă, se vor recruta elitele culturale ale României. Din aceste medii nobiliare se va înfiripa conștiința națională.

Dragoș Ilieș: Credeți că prezența nobilimii de origine română în Transilvania a influențat cumva societatea română încât să se ajungă la Unire?
Ionuț Virgil Costea: Sigur, indirect, se întâmpla și acest lucru. Putem să privim lucrurile și într-o astfel de viziune deterministă. Dar eu cred ca rolul elitei sociale, poate nu atât de bine individualizat în plan politic, pentru că o elită socială românească se construiește în zona preoțimii, a avocaților, deci este mai degrabă o elită care are la bază meritocrația și nu neapărat sângele sau un astfel de criteriu, dar sigur, la nivelul unei nobilimi din acestea extrem de numeroase, locale, din acest bazin social se vor recurta și preoții și avocații, și atunci cu siguranță putem să îi acordăm un rol important nobilimii.

Dragoș Ilieș: Cât de valabile și corecte considerați că sunt informațiile pe care le avem despre nobilimea română? Stau ele în picioare?
Ionuț Virgil Costea: Sigur, avem numeroase informații și ele stau în picioare, sunt lucruri care se validează, prin documente, prin alte tipuri de înscrisuri, prin acte emise de diversele instituții din epoci diferite. Sunt apoi urmele materiale, cultura materială, care poate atesta această bogăție sau prestigiul social pe care nobilimea îl are într-o anumită comunitate.

Dragoș Ilieș: Evenimentele de mai mică amploare, premergătoare sărbătoririi Marii Uniri, vor duce ele la un eveniment major, pe măsura importanței centenarului, sau vor fi cumva în… van?
Ionuț Virgil Costea: Sigur că ele pot duce la un eveniment major. Nu trebuie neapărat să considerăm că e nevoie de imbolduri mărunte pentru a ajunge la o mare explozie. Evenimentele acestea, pe ideea bulgărelui de zăpadă, pot genera în cele din urmă, privind retrospectiv, un fenomen care să aibă o anumită coerență.

Dragoș Ilieș: Cât de conștienți credeți că sunt tinerii și elevii din ziua de astăzi despre importanța acestui mare eveniment care ne așteaptă?
Ionuț Virgil Costea: Aceasta este o întrebare foarte complexă, și cred că tu ai putea răspunde mai bine decât mine la ea pentru că ești familiar cu mediul ăsta al tinerilor. Eu îmi doresc ca ei să rezoneze cu un astfel de eveniment, pentru că face parte dintr-o identitate, identitate culturală a românilor. Sigur, lumea asta este extrem de pragmatică, tinerii sunt și mai pragmatici, mai puțin înclinați spre astfel de trăiri.

Dragoș Ilieș: Consider că majoritatea tinerilor din ziua de azi nu au un profund sentiment patriotic, și nu cred că sunt neapărat interesați, din păcate. Există, însă, și tineri care, totuși, pun preț pe aceste valori.
Ionuț Virgil Costea: Unii vor fi interesați, alții nu vor fi, nu cred că trebuie să fie toți la fel și sigur există destule dezavantaje ale condiției de român care să explice această situație.

Dragoș Ilieș: Vă mulțumesc mult pentru interviul acordat!
Ionuț Virgil Costea: Succes!

Centenarul Marii Uniri se apropie cu pași repezi, dar până atunci, peste doar câteva zile, ne așteaptă Ziua Națională a României. Să încercăm să ne găsim identitatea culturală și națională în epoca granițelor estompate și multiculturalismului, nu este un gest egoist sau naționalist, ci, din contră, unul care ne ajută să decidem cum suntem noi diferiți de alții, și cum putem comunica pașnic cu aceștia în ciuda acestor diferențe. Maramureșul a fost o regiune multiculturală încă din primele secole ale atestării lui documentare, iar noi, ca maramureșeni, indiferent de naționalitate, ar trebui să celebrăm și să respectăm asta. Alături de domnul profesor Marius Voinaghi și de alți reprezentați ai Colegiului Național „Dragoș Vodă”, elevii care au participat la prezentarea de miercuri, membri ai Cercului de Istorie „Gemina” sau colaboratori la revista acestuia, vor fi prezenți și la Alba Iulia, cu ocazia paradei și a evenimentelor de 1 Decembrie.

A consemnat,
Dragoș Ionuț Ilieș,
clasa a XII-a A, Colegiul Național „Dragoș Vodă”

Dacă am fi stat acum câteva zile să ne gândim ce legătură istorică există între elementele din titlu, probabil că nu am fi surprinși să realizăm că nu există vreuna. Totuși, sâmbătă, elevii Colegiului Național “Dragoș Vodă” din Sighet au reușit la Hunedoara să facă ce Napoleon nu a reușit la Waterloo, adică să iasă victorioși.

Pe data de 25 noiembrie 2017, Clubul Copiilor din Hunedoara a organizat Concursul Național de Cultură și Civilizație Franceză “La France Chez Nous” cu trei secțiuni: de limbă franceză, engleză și germană, pe nivelele gimnaziu și liceu. Cerințele concursului au fost complexe pentru fiecare echipaj participant.

Echipajul din Sighetu-Marmației a concurat la secțiunea de limbă engleză. Probele concursului au constat într-o prezentare și dramatizare a unui moment din epoca napoleoneană care să fie legat de istoria Angliei și o probă de prezentare și preparare a unei rețete din gastronomia franceză care a pătruns și în bucătăria engleză.

Echipa de la Colegiul Național “Dragoș Vodă”, coordonată de către prof. Claudia Hotea și prof. Simona Nodiș, a ales ca teme principale bătălia de la Waterloo și deliciosul ecler, care a fost servit alături de trei feluri de milkshake decorate spectaculos. Proba de artă dramatică și prezentarea istorică și culinară i-a avut drept actori pe Thomas Strimbei (10G), Marian Petrovai, Karina Petrar, Ana Măciuca, Andreea Orza (10E) și Ionuț Iuga (11E), iar prepararea deliciosului desert a căzut în seama lui Bogdan Lucian (10E).

Liceenii noștri nu s-au întors de la bătălia talentelor cu mâna goală. Ei au câștigat cam tot ce se putea câștiga: premiul 1 la categoria artă dramatică și prezentare istorică, secțiunea limba engleză-liceu, premiul pentru cel mai bun actor – Ionuț Iuga (11E) și premiul 1 la categoria gastronomie și titlul de Masterchef al concursului pentru Bogdan Lucian (10E).

În calitate de profesor coordonator m-am bucurat enorm pentru fiecare dintre aceste premii, care vin ca o confirmare a potențialului și talentului elevilor mei. Dar bucuria adevărată nu este neapărat dulcele gust al victoriei, ci certitudinea că munca lor nu a fost în zadar, că mulți dintre ei și-au depășit fricile interioare și că acest concurs e doar începutul unui nou drum. În spatele zâmbetului lor câștigător se ascund multe ore de conversații online, pauze scurtate pentru ședințe tehnice, repetiții lungi poate uneori monotone, multă muncă individuală și în echipă, și dorința de a realiza materiale unice și atractive.

Important e să nu ne oprim aici, ci să continuăm călătoria spre perfecționare personală, o călătorie individuală, însă cu atât mai plăcută alături de niște tovarăși de drum și prieteni. Ce altceva putem face noi, adulții, mai valoros decât să le deschidem copiilor noștri ușa tuturor posibilităților, iar ei să pășească încrezători prin ea. Experiența acestui concurs ne arată că școala nu e neapărat plictisitoare și lipsită de provocări creative, ci poate fi chiar interesantă, îndrăzneață, originală și plină de zâmbet și culoare. La final nu pot spune decât… to be continued.

Autor, prof. Claudia Hotea