BAC 2013. DUPĂ SCRIS
„Noa vezi că şi camera te lasă, tu?!… Numa’ cu bun-simţ… Cu bun-sîmţ, tu!” * „Cum a fost în sala la voi?” * „ Cum să fie? O ştiut unu’ , am ştiut toţi.” *  „ …Şase! Ura!!! Fix 6! O luat Bacu’!” – strigă babacul intrând în cârciumă. ”Să-l aibă şi pe ăsta!… Mai departe? Nu-i trebuie altceva. O cheltuit destul. Deja-i în drum, înapoi, spre Paris. M-o sunat, totuşi, din avion, să mă uit după o facultate tot aşa.”

*
ORIGINALUL
Noul An şcolar. Intru la a V-a, în şcoala din sat, unde lucrez de mult. Mă uit la copii şi-mi amintesc chipul unor fraţi, surioare, părinţi de-ai lor. Pe unii îi identific „din prima”, pe alţii mai greu. Par nişte xerografii vii, mai mult sau mai puţin reuşite. Stau acolo –  expuşi, cuminţi, sperând să (le) recunosc originalul… – Eu – copia tot mai palidă, mai ştearsă, a fraţilor, părinţilor, bunicilor mei…

*
AM VALOARE…
La „opţionalul” de istorie şi civilizaţie locală, elevii aduc de acasă diverse obiecte, documente, poze vechi şi le prezintă colegilor. Află astfel că lucrurile vechi sunt de preţ.  Prâslea clasei mi-a făcut portretul, inclusiv ţepii bărbii: în stânga sus mi-a scris numele, iar în dreapta a inscripţionat „ cel mai vechi lucru din clasă”. Cu un aer conspirativ, mi-a dat portretul împăturit, să-l studiez acasă.

*
RIDICARE
Patru copii roşii la faţă. Ies din şcoală în şir indian, încadraţi de nişte asistenţi de la Direcţia Copilului. Sunt fraţi, au între 3 şi 14 ani, cu părinţi inexistenţi, îngrijiți de o bunică bolnavă. Doamnele plâng, toţi elevii au ieşit să vadă cum „îi duc”..
– După două săptămâni, se-ntoarce el hăt! – se-mbărbătează unul dintre colegii fratelui mai mare.

*
NĂUCA
Profa prezintă proiectul de lecţie la control. Metodista îl citeşte amănunţit. Văzând propoziţia „se formează grupe de câte 3-5 persoane”, taie peste „persoane” şi scrie „elevi”: ”La oră nu avem persoane! Avem elevi!”

*
MÂNDRIE
– Ruptură de ligament! – precizează răspicat eleva. O întrebasem cum de-a făcut entorsă, la cules de cartofi.

*
SHARE
O ciocolată străineză  aşteaptă în colţul colţului catedrei fix.   Dirigintele cercetează din privire clasa. Vinovata  îngaimă din bancă: “A venit mama … din Italia”.

*
ÎNVĂŢĂTURA
Tocmai veniţi cu treburi la oraş, tatăl, bunica (maternă) şi Mihăiţă se preumblă.

– Ce-i aici, tată? – întreabă copilul, în dreptul unui edificiu.
– Nu ştiu – dă din umeri cel întrebat.
– Da’ aici? – insistă copilul, în drepul altei clădiri.
– Nu ştiu – repetă figura taică-său.
– Nu-l mai întreba atâtea, Mihăiţă! – sare să fie de folos mama-soacră.
– Lasă-l să-ntrebe… –  o contrează ginerică –, …că aşe’ învaţă.

*
„CIVICĂ”
– Avem dreptul de a vizita muzee. Doar că, numai în unele este permisă fotografierea –  arată profesoara.
– Şi care-i problema? Fotografiem în minte – găseşte soluția o elevă.

Autor, Marin SLUJERU

O seară minunată la Sighetu-Marmației în a doua zi a Galei Folk „Floare de Colț”, ediția a V-a!

(20.08.2017)

Autor (foto & video), Sorin MARKUS

Pensionarii noștri “jalnici”
Sunt mulțumiți c-un ban de pâine:
Deși au fost odată harnici,
Azi ei trăiesc de azi pe mâine.

Să-i mai întrebi cât le dă statul
Pe câți leuți și-au vândut viața?
E prea târziu, așa li-i datul
Din pensie-și pot face… piața,

Să-și strângă-n pungă niște ceapă,
Cartofi, doi morcovi și-o gulie,
Iar cei de Sus n-or să priceapă
De ce fac “ăștia” gălăgie.

Se mai revoltă, rar, sărmanii,
Pe cei cu pensii speciale,
Pe cei ce au trișat cu anii
Și au muncit cu… vorbe goale.

Cică din toți prea – specialii
Ce s-au retras cu pensii grase
Cei mai plătiți sunt generalii,
Parlamentarii și-alte caste:

Soldați ce n-au văzut războaie,
Judecători cu grade-ascunse,
Chiar bugetari cu mari căsoaie,
Și alte funcții bine… unse.

Iar cei săraci, bieți profesórii,
Pensionari cu multă carte,
Și inginerii, muncitorii,
Categorii ce n-au fost parte

La marea luptă pe ciolan,
Trăiesc în lumea imperfectă
Ce îi “suportă” an de an,
Și-așteapt-o soartă mai… corectă.

Ars Publica

Dacă vă numărați printre cei aproximativ 400 – 500 de spectatori care s-au bucurat de spectacolul de pe Bradova, vă felicit! Ați ales bine! De ce? Păi, o să vă zic ce mi-a plăcut mie: cadrul natural în care s-a desfăşurat concertul – un mare plus! Grozavă treabă a făcut Mama Natură! Publicul? Foarte fain, de toate vârstele, culorile (apreciez pe cei care au încercat să se îmbrace tradițional… chiar pentru prima oara în viață), gusturile în materie de muzică (DA, susțin ideea de a promova valorile tradiționale… chiar şi în debutul unui concert rock!). Şi da, mi-a plăcut mâncarea bio şi, surprinzător, să îmi spăl vasul din care mănânc!!!

Da, multe cuvinte de laudă, apreciere pentru modul civilizat în care s-a desfăşurat totul sus pe Bradova, la cea de-a 8-a ediție a Festivalului „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”! Felicitări lui Peter Hurley, mă alătur celor care îl laudă şi îi susțin activitatea. Un mic îndemn, rugăminte de fapt: hai să ne trezim puțin şi să nu alegem să participăm la evenimente cu aromă de grătar… Bio e mai bun şi mai sănătos! Să ne vedem cu bine… la anul! Într-un număr mai mare!!!

Autor, Camelia PESEK

Construită la intersecţia străzilor Timár şi Hajnal, sinagoga Mahazike Totra a fost una dintre cele mai impozante şi artistic realizate sinagogi din oraş. Înălţarea ei se datorează muncii asidue a rabinului Lejb Joszovitz.

Fiind singura sinagogă din zona numită “Felszeg” şi datorită măreţiei arhitectonice, nu trecea neobservată de cei care veneau dinspre Vadul Izei.

Războiul nu a dus la distrugerea ei, cu toate că, asemeni celorlalte lăcaşuri de cult evreieşti, a fost folosită de armată ca depozit de porţelanuri şi obiecte din sticlă confiscate din casele evreilor, iar în balconul femeilor au fost depozitate băuturi alcoolice.

Armata sovietică sosită în oraş a jefuit sinagoga: având în vedere că interesul era axat doar asupra alcoolului, obiectele fragile au fost distruse în întregime.

În anii ‘60, sinagoga a fost demolată: pereţii dintre ferestre au fost legaţi cu sârmă şi cu ajutorul unui tractor au fost dărâmaţi, ceea ce a dus şi la prăbuşirea tavanului. După demolare, localnicii şi-au însuşit materialele de construcţie pentru a le folosi în interes propriu.

Singura încăpere care a rezistat mult timp demolării a fost baia rituală, folosită după dărâmarea sinagogii ca centru de colectare a sticlelor şi borcanelor.

Astăzi, în locul sinagogii Mahazike Tora se află staţia de autobuz de la „Big”, precum şi succesiunea de blocuri de după staţie.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

Încă îmi răsună în urechi acordurile ultimei piese interpretate de domnul Szekely Ioan și elevul Malicski Kristian de la concertul de muzică simfonică ținut în sala mare a Centrului Cultural din oraș (recent transferat în locația actuală), în cadrul Festivalului Aeternus Maramorosiensis.

Știam că există în multe domenii profesioniști de o înaltă ținută morală. Astfel de oameni mi-a fost dat să văd la acest concert. Deși evenimentul a fost larg popularizat, sala a fost aproape goală. Eram o mână de oameni. Cu toate acestea, la ora indicată în program, interpreții au început să cânte arii din Rigoletto, Oberon, piese de J.S. Bach, F. Schubert, Puccini, Weber. Ne-au încântat cu interpretarea lor!

Cred că dacă în sală ar fi fost doar unu-doi oameni, domnul profesor Szekely și tânărul Malicski Kristian ar fi procedat la fel. Au fost răsplătiți cu puternice aplauze. Respect pentru cei doi interpreți sigheteni! Respect pentru tot ceea ce oferiți comunității sighetene, domnule profesor Ioan Szekely!

Autor, Aurelia DRAGOȘ

sursă foto: Florian Szabo

Vă mărturisesc încă de la început că primul impuls a fost să tac, să nu văd, ca să nu-mi aud expresii de genul „bine că ești tu mai deșteaptă!”, „ce câștigi că-ți umblă gura (eventual ură), că oricum nu se schimbă nimic”, etc.

Însă, subiectul pe care-l voi aborda, ar trebui să fie de interes nu numai pentru mine, ci pentru toți, deoarece a ajuns să fie deranjant cu fiecare an și, mai ales, cu fiecare vară.

Pe mine Dumnezeu nu m-a „înzestrat” cu cine știe câte hectare de pământ, provin dintr-o familie mai modestă, am doar o căsuță și o grădină în jur, sub un deal, dar pentru mine reprezintă o lume. Însă, în jurul meu se întâmplă niște fenomene care sfidează tot ce am învățat despre cum să-ți gospodărești bucata de pământ pe care o ai.

Se zice că și drumul până la iad e pavat cu intenții bune. Când s-a hotărât ca acei care dețin mai multe hectare de pământ, să fie ajutați să-l lucreze și să li se dea o anumită sumă de bani pentru aceasta, sunt convinsă că nu s-a avut în vedere că acei bani se vor transforma în scrum, iar fumul ne va otrăvi sufletul an de an, vară de vară.

În condițiile de afară, la aproape 40 de grade Celsius, să dai foc fânului, fără să-ți pese că otrăvești aerul și așa irespirabil, numai pentru a elibera terenul de recoltă și a nu-l lăsa pârloagă, mie mi se pare de-a dreptul criminal! Nimeni nu urmărește parcursul acestor bani? Cum să premiezi niște proprietari mai „binecuvântați” decât alții cu sume de bani, doar pentru faptul că au mai mult pământ decât alții, fără să urmărești ce se întâmplă cu fânul rezultat? Vorbim de încălzirea globală, dar nimeni nu vede cum de pe toate dealurile se ridică vălătuci de fum în aerul înconjurător cât e vara de lungă (pe secetă focul arde mai bine). Chiar nu se poate găsi o soluție pentru a li se da acestor furaje o destinație? Sudul, de obicei, e pârjolit de secetă și, la intrarea în iarnă, suferă de o gravă penurie de furaje pentru animale. La noi, în nord, se aprind clăile de fân, deoarece, efectiv nu li se găsește o întrebuințare. Ar trebui să nu-mi pese – doar nu eu dau banii – însă mă afectează direct.

De multe ori vara, trebuie să stau cu geamurile închise, mai ales seara, când se aprind focurile. Pericolul unui incendiu e cea mai mică problemă pe arșița asta, dar de ce să fiu privată de aer curat? E dreptul meu și mi-l apăr!

Domnilor de la APIA, care împărțiți cu atâta dărnicie aceste „premii” pentru cei cu pământ mult! Gândiți-vă și la cei cu pământ mai puțin, dar care trebuie să inhaleze fumul ce iese din acești bani europeni! Bani care ar putea fi utilizați, poate, în alte scopuri, nu neapărat a-i transforma în fum și scrum.

Doamne, ce fel de popor suntem? În vechime se dădea foc holdelor, se otrăveau fântânile pentru a mai ostoi pofta de înaintare a hoardelor de cotropitori. Acum, în anul de grație 2017, se dă foc clăilor de fân, se dau găuri copacilor la rădăcină pentru ca pădurea să moară încet, în picioare. Acum, din calea cui fugim? Sau, dimpotrivă, alergăm în întâmpinarea dușmanului? Și acesta este BANUL –  care se știe al cui ochi este!

Ileana PISUC,
Sighet, 13.08.2017

sursă foto: evz.ro

Ce faini sunt oamenii! Uneori ca nişte extratereştri care ar vrea să se îmbrace în roşu deşi se ştie că trebuie să fie verzi. Vor să aibă copii atunci când decid ei – nici mai devreme nici mai târziu – să mănânce în funcţie de oră nu de foame, să moară când vor ei adică niciodată, să fie fericiţi tot când decid ei adică tot timpul. Iar dacă ceva din toate astea nu iese, au întipărită în toate ridurile nedreptatea care li s-a făcut deşi ei merită mult mai mult şi resemnarea faptului că viaţa e o curvă.

*

Cât de supuşi sunt copiii toanelor părinţilor, problemelor imaginare sau reale ale acestora, cât de mult le influenţează viaţa şi cum nu trec uşor peste ele cu toate că îşi spun în fiecare zi eu când voi fi mare voi face asta şi asta, dar nu e aşa de simplu, cine te vindecă de cealaltă, cine îţi redă şansa pe care o aveai la naştere, mintea neatinsă de vreo urmă de gând aiuritor, de vreo senzaţie neplăcută în afară de cea de foame, sete, somn şi plictis. Şi dacă ar şti părinţii cât de greu le e copiilor fără s-o ştie, s-ar ascunde undeva într-o fântână şi s-ar certa acolo, să nu-i audă nimeni. După care, cu siguranţă ar declara că fiecare e cea mai mare iubire a celuilalt. Şi cât de liniştiţi sunt cu bunicii care şi-au rezolvat problemele metafizice şi nu se mai simt nedreptăţiţi de viaţă, asta bineînţeles dacă au reuşit să-şi păstreze minţile intacte, măcar un dram de luciditate şi două picioare sănătoase pe care să se poată baza. Copiii care au petrecut mult timp cu bunicii sunt cei mai fericiţi şi mai trişti copii: fericiţi pentru că au avut parte de toată atenţia şi răbdarea, de toată nebunia jocului cu barba bunicului şi trişti pentru că în cele din urmă ajung la părinţi şi îşi dau seama că diferenţa dintre cele două universuri e de-a dreptul prăpăstioasă şi teribil de crudă. Poate bunicii sunt doar nişte copii mai mari care îşi aduc mult mai bine aminte de copilărie. Şi poate că pot iubi din tot sufletul.

*

Oamenii se strică şi ei. Ca mecanismul unui ceas de exemplu. Poţi să-l repari, normal, dar nu va fi niciodată ca înainte. Şi uneori, foarte rar sau destul de des se strică atât de rău încât funcţionează o bună bucată de vreme pe sistem de avarie ducând o viaţă de autişti care maschează destul de bine boala de care suferă.

*

Am impresia că unii oameni rămân la fel şi îmi dau seama că nu e posibil. Adică din punct de vedere fizic. La fel de bătrâni, de parcă au fost bătrâni toată viaţa lor, la fel de tineri, de parcă nu ar îmbătrâni niciodată, ca şi cum timpul s-ar hotărî să stea pentru toată lumea în loc, mai puţin pentru mine.

*

Există oameni care îţi rămân în minte toată viaţa. Învăluie, mângâie sau înţeapă. Există şi un dor de toţi acei oameni dar asta nu înseamnă neapărat că ai vrea să-i reîntâlneşti, că ai face orice ca să-i reîntâlneşti. Nu mai eşti acelaşi, nici ei nu mai sunt aceiaşi. Viaţa unui om e mai mult decât cea a unui peştişor auriu, nu începe în fiecare zi de la zero. Din păcate, am putea spune uneori. Din fericire, de cele mai multe ori. Pentru că astfel, ieri nu e bun trecut, inutil şi vechi, ieri suntem noi. Iar oamenii pe care nu o să-i mai vedem vreodată stau cuminţi cu noi şi apar uneori desenaţi pe pleoape atunci când închidem ochii.

Autor, Crina VOINAGHI

sursă foto: facebook (Mark Varga)

De la toţi boierii Maramureş-ului Tv (cu tot respectul pentru realizatorii unor emisiuni ale postului tv, precum şi cea moderată de dl. Romeo Dobocan cu o săptămână în urmă, „Atac la cenzură”) şi de la toţi voievozii (a se citi ziariştii invitaţi în studioul postului tv) şi de la toţi românii maramureşeni de dincoace de Deal, îţi scriem ţie, domnule Ciprian DRAGOŞ, maramureşean (sic!) şi Ciprian voievod. Ai tu oare omenie, ai tu minte, ai tu creieri de-ţi prăpădeşti cuvântul (şi poate şi hârtia) pentru un prefect de dincoace de Gutâi, „finul psd-eului maramureşean”? Nu credem! Atunci de ce te mănâncă undeva atât de tulburător să verşi atâta de mult venin asupra noului prefect de Maramureş, Dl. av. Vasile MOLDOVAN? (Se prea poate să nu fie cea mai bună soluție). Dar de ce te deranjează faptul că îi de dincoace de Deal? Că nu are pagină de facebook? Că nu are blog? Ş.a.m.d. Că d.ta nu l-ai cunoscut? Că nu ai informaţii dacă este căutat de DNA? Da’ de ce te stropşeşti atât de tare împotriva noului prefect de Maramureş, voievodule?

Nu sunt un fan al psd-ului. Nu am fost şi nu voi fi niciodată. Dar sunt un fan al DOMNULUI avocat Vasile MOLDOVAN, numit mai ieri Prefect al Maramureşului, un OM de o rară corectitudine morală şi socială! A arunca cu „zoaie” într-un OM, fie el şi politic, pe care nu l-ai cunoscut, nu ai stat cu el de vorbă nici măcar un minut (fie ca gazetar sau om obişnuit), numai pentru că este de dincoace de Deal, mi se pare a fi o atitudine de „urechist”. Un purtător de cuvânt al domnului, partidului care scoate euro-ii din teşcherea!

Dle Ciprian DRAGOŞ,

Dacă ai rău de Deal (îţi înţeleg furia care este datorată, probabil, căldurii excesive care a „atacat” Maramureşul în ultima vreme (!) şi că vrei să îţi faci un bine, atunci lasă-l pe Dl. prefect Vasile MOLDOVAN să fie PREFECT! Acceptă şi dumneata să-ţi fie domn (Doamne iartă-mă Prefect!). Şi îţi învaţă cuvântul să te slujească, iar de noi să te fereşti. Căci de cauţi duşman, ai să-l găseşti. Şi aşa să ştii: prefect avem, mare (nu ştiu şi cât de bun!) şi avem şi pace din toate părţile! Şi să ştii că toţi pe capete vom veni asupra sa şi vom sta pe lângă Prefectul Vasile MOLDOVAN, măcar de-ar fi să ne „pierdem” capetele. Nu de alta dar am avut prea mulţi prefecţi de dincoace de Deal pe care cei de dincolo de Deal i-aţi cumpărat!

P.S.: Dle Dragoş,
Nu vi se pare cam, prea la zi, acţiunea în forţă a Composesoratului Borşa asupra Prefecturii în chiar ziua următoare numirii în funcţie a d.lui Vasile Moldovan, în condiţiile în care sentinţa definitivă privind situaţia juridică a acestuia datează de prin 2004?

■ Echim VANCEA

Parohia romano-catolică din Sighetu-Marmației invită sighetenii să participe la manifestările culturale dedicate Sfântului Ștefan. Program:

Cantautorul sighetean Ducu Bertzi, iubitor de Sighet și de Maramureș, va fi prezent la Festivalul folk „Floare de Colț” pe care l-a inițiat și promovat. Deși stabilit de mulți ani în București, nu-și uită puternicele rădăcini sighetene și revine mereu, cu sau fără…. cântec, acasă. Deși în secolul XXI muzica folk pare că a ieșit din „modă”, sighetenii iubesc genul acesta muzical și, ajutați de Ducu Bertzi, participă cu plăcere la „relansarea” folkului. Am profitat de scurta vizită acasă a lui Ducu Bertzi, la sfârșit de iulie, pentru a-l „inoportuna” cu întrebările noastre.

Salut, Sighet!: Salut, Ducu Bertzi! Când s-o-mpărțit norocu’?…
Ducu Bertzi: Eram în Maramureș și încă nu bănuiam cât noroc am că m-am născut aici.

Salut, Sighet!: Cât de bine „respiră” Floarea de Colț?
Ducu Bertzi: O „Floare de colț” trăiește la munte, într-un mediu curat, așa că la Sighet ea – floarea de colț – se simte foarte bine.

Salut, Sighet!: Haide să ne reamintim cum a luat naștere Festivalul „Floare de Colț”?
Ducu Bertzi: Îmi doream de mult un festival de referință în orașul meu natal. Cred ca nu este destul doar să umbli prin țară să aduci bucurie în sufletele oamenilor, ci trebuie și să construiești ceva concret. Acest festival, aflat la a V-a ediție, mă reprezintă și prin modul de oragnizare, Centrul Cultural, Primăria Sighet l-au ridicat la standardele dorite de mine. Le mulțumesc tuturor celor care au avut deschiderea să pornim, să continuăm un lucru care a început foarte bine!

Salut, Sighet!: Am văzut și am publicat programul festivalului, dar am vrea să ne spui tu care sunt invitații cei mai „grei” de la ediția din acest an a festivalului?
Ducu Bertzi: Fiecare artist este important, de aceea este prezent în Gală. Că unii se bucură de mai multă notorietate, asta e cu totul altceva. Dar fiecare dintre cei prezenți are un mesaj de spus, are o reprezentare personală. Diferiți în modul de exprimare, dar uniți în același gând-folk românesc pe pâine!

Salut, Sighet!: Scade sau nu scade numărul iubitorilor de folk în zilele noastre?
Ducu Bertzi: Nu scade, dovadă prezența numeroasă a publicului la toate festivalurile pe unde am fost prezent.

Salut, Sighet!: Știm că există câteva festivaluri folk în țară (Folk You – Vama Veche, Folk’n’ Iași, Gărâna Folk, etc). Înseamnă că, totuși se… mănâncă folk pe pâine?
Ducu Bertzi: Din păcate Folk You din Vama Veche s-a îndepărtat de la ce se dorea să fie în primii ani, când, alături de Florian Pittiș ne-am strâns într-o idee clară: un om și o chitară pe plajă, la malul mării. Organizatorul evenimentului s-a îndepărtat voit de proiectul inițial, și e păcat. Dovada, și publicul s-a schimbat, e un public care nu mai știe la ce vine și reacționează în consecință. Gărâna Folk rămâne de referință, apoi mai sunt festivalurile de la Bistrița, de la Alba Iulia, de la Ploiești, cel din sectorul 3 de la București (Flori pentru suflet – Remember Florian Pittis), Gala Om Bun de la București, Poarta Sărutului de la Tîrgu Jiu, Kira Kiralina de la Brăila. Acestea sunt festivalurile mari și importante, iar de anul acesta a intrat și Oradea în circuit cu un festival important. Sigur, sunt și altele mai mici, dar care au importanța lor, cum e cel de la Colibița, cel de la Ilva Mică, de la Gura Humorului, de la Calafat.

Salut, Sighet!: Există „ucenici” care să continue tradiția numelor mari de altădată din folk?
Ducu Bertzi: Desigur. Unii au fost deja prezenți și la Sighet.

Salut, Sighet!: Care sunt motivele ce determină un artist să participe la festivalul de la Sighet?
Ducu Bertzi: Este un festival important, foarte bine mediatizat, și care se desfășoară într-un oraș de referință al țării, Sighetu-Marmației, Maramureș.

Salut, Sighet!: Care sunt beneficiile festivalului pentru Sighet? Orașul are o vizibilitatea mai mare? Există conotații turistice?
Ducu Bertzi: Câștigul pentru oraș este evident. Când organizezi un festival despre care toți artiștii vorbesc apoi un an de zile, sigur că reclama pentru oraș, pentru gazdele festivalului, este foarte mare. Și turistic este important, numai eu știu zeci de oameni care deja vin de ani buni la Gală, din alte colțuri ale țării.

Salut, Sighet!: Cum ți se pare „cocktail”-ul festival medieval + festival folk?
Ducu Bertzi: Folkul actual vine din medieval, așa încât, această continuitate nu poate fi decât benefică.

Salut, Sighet!: Se poate trăi, din punct de vedere financiar din folk?
Ducu Bertzi: Dacă ai notorietate, poți trăi civilizat din folk. Față de alte categorii muzicale, onorariile folkiștilor sunt mai mici, dar noi avem o continuitate pe care mulți alții nu o au. Asta fiindcă noi avem ce spune, ce transmite.

Salut, Sighet!: Ce face vara, pe canicula asta, Ducu Bertzi & friends?
Ducu Bertzi: Umblă prin țară.

Salut, Sighet!: Care sunt proiectele tale din viitorul apropiat?
Ducu Bertzi: Întâi să terminăm cu Gala de la Sighet și apoi mai vorbim.

Salut, Sighet!: Ce nu-ți place la/în Sighet?
Ducu Bertzi: E orașul meu. Cu bune, cu rele, e al meu și îl iubesc așa cum e!

Salut, Sighet!: Cât de greu atârnă harta în cuiul sighetean?
Ducu Bertzi: Sighetul e în centrul Europei. Geografic. De la București se vede că acolo se agață harta în cui. E o chestiune de percepție.

Salut, Sighet!: Știm că ești prieten cu primarul Sighetului, Horia Scubli. Ce sugestii i-ai da pentru ca Sighetul să devină mai vizibil în plan cultural?
Ducu Bertzi: Sugestiile i le voi da personal. Poate și Horia și Primăria ar face mult mai multe dacă ar avea fonduri și mai multe. De la dorințe, trebuie să te uiți și dacă poți să ți le permiți.

Salut, Sighet!: Dacă nu ne înșelăm – și cred că nu este cazul – primul tău premiu de tinerețe, la primul tău concurs folk, a fost o… valiză. Nu te-ar tenta să-ți „faci valiza” și să te reîntorci definitiv la Sighet?
Ducu Bertzi: Întotdeauna mi-e gândul la „acasă”, la Sighet.

Salut, Sighet!: Mulțumim pentru interviu! Îți dorim o „Floare de Colț” cât mai atractivă, parfumată și… naturală.
Ducu Bertzi: Vă mulțumesc! Să fie atractivă și naturală. Parfumată nu e nevoie! Cu cât este mai naturală, cu atât este mai adevarată, mai aproape de sufletele oamenilor.

Brîndușa Onață & Ion Mariș

sursă foto: facebook

În perioada 18-20 august 2017, la Sighet se desfășoară Festivalul „Aeternus Maramorosiensis” (a VII-a ediție) şi Gala folk „Floare de colţ” (ediția a V-a), organizate de Consiliul Județean Maramureș, Consiliul Local, Primăria Sighet și Centrul Cultural.

PROGRAMUL EVENIMENTELOR

VINERI, 18 august 2017

Ora 11:00 – Centrul Cultural Sighetu Marmației, str.Libertății nr.24/A – Simpozion: “Sighetu Marmației între tradiţie şi modernitate“ (participă: Primarul municipiului Sighetu Marmației, membrii Consiliului Local, cetățeni de onoare ai municipiului, foști primari și foști membri ai Consiliului Local, personalități ale vieții economice, sociale și culturale din comunitate);

Parcul “Grădina Morii“ :
Ora 12:00 – deschiderea atelierelor de creație, care își vor derula activitatea pe toată durata zilei; animații pentru copii; vizite în tabăra medievală;
Ora 16:00 – MAREA PARADĂ A FESTIVALULUI – Aleea pietonală – Bogdan Vodă, Parcul “Grădina Morii“ (participă: oficialități, muzicieni, trubaduri, menestreli, cavaleri, paji, scutieri, domnițe, meșteșugari, nobili, bucătari, Cnezii de Maramureș);
Orele 17:00-19:00 – demonstrații cavalerești, lupte full contact între cavaleri cu armură; concursuri interactive; școala de dansuri medievale; fotografii la “Oglinda fermecată“;
Ora 17:00 – sala de spectacole a Centrului Cultural Sighetu Marmației – recital de muzică simfonică SZ.M. MUZIK – își dau concursul: prof. Ioan Szekely, Malicski Cristian, elevul Andreica Claudiu
Ora 18:00- 22:00 – scena din Parcul „Grădina Morii”
– Recital formația „Another rock summer”
– Concret prezentat de „Taraful Rutenilor”
– Formația pirotehnică Fire Dream și Paladinii de Terra Medies
– Concert medieval – simfonic.

SÂMBĂTĂ, 19 august 2017

Parcul „Grădina Morii”
Ora 14:30 –  miniconcert Lupus Dacus & workshop; vizite în cadrul Expoziției „Medievalum”, concursuri interactive pentru public; „Asediul Cetății Sighet”: lupte cavalerești între paladini și localnici;
Ora 17:00 – MAREA PARADĂ A FESTIVALULUI – Aleea pietonală – Bogdan Vodă, Parcul “Grădina Morii“;

Ora 18:00 – scena din Parcul “Grădina Morii“
GALA FOLK “FLOARE DE COLȚ”
Gheorghe Ștețca și folkiștii formați la Școala de Artă „Gheorghe Chivu”
Anghelina Iovdii – Botoș, Apșa de Jos Ucraina
Mircea Baniciu & Vlady Cnejevici si Teo Boar
Alexandru Andrieș
Florin Săsărman și Vali Șerban
Daniel Iancu
Ștefania Iacob
Traian Cosma
Prezintă actorul Adrian Păduraru

DUMINICĂ, 20 august 2017

Ora 18:00 – scena din Parcul “Grădina Morii“
GALA FOLK “FLOARE DE COLȚ”
Parada costumelor medievale create de Casa de modă Ileana Vassiliev
Gheorghe Ștețca
Ducu Bertzi & friends (Irina Furdui, Constantin Neculae, Tavi Iacob)
Emeric Imre
Alina Manole & band
Walter Ghicolescu
Dinu Olărașu si Titus Constantin
Prezintă actorul Adrian Păduraru

Închiderea Festivalului de muzică și artă medievală & folk-2017

Comunicat de presă Centrul Cultural

Vai de biet popor săracu’
E mereu servit din… gură,
Că doar n-a votat cu… dracu’
Pentru țara – sinecură.

Și-au tras toți conducătorii
Pe criterii, cu respect,
Lefuri supra-meritorii
După muncă și-ntelect.

Să ne țină doar bugetul
C-au votat cu mare râvnă
Să le dăm din plin bănetul!
Iar boborul, mucles, smirnă!

Sigur merită cu toții
Salarii grase și premii,
Ei sunt sus, iar jos netoții
Parlamentu-i plin de genii.

Sunt ai noștri, sunt pe cai –
N-au treabă cu deficitul,
Și-au dat iama în… mălai
Vede tot nenorocitul.
.
Că… de’!… uite-n primării
E-o efervescență rară
Sunt plimbate chiar hârtii
Ca să vadă cei de-afară!

Toți se zbat să meargă șnur
Să se facă școli, șosele,
Iar pe noi ne doare-n… pur,
Ne plângem că-s zile grele!

Nu-i vedem cum se agită,
Cum se-ndeamnă la proiecte?!
Da’ țara-i nenorocită
Plină-i de minciuni abjecte

Cum că se plătesc aiurea
Bani pentru politik klass,
Da’ românu-i ca pădurea
Mult-o fost, n-a mai rămas

De-aia vrea omul la… stat:
Se fac investiții grele
Pentru cei care se zbat
Fix opt ore… de plăcere!

Ars Publica