Romancierul Alexandru Ivasiuc ar fi împlinit 84 ani (autor, Ioan J. Popescu)

La 12 iulie se împlinesc 84 ani de când, în 1933, la Sighet se năştea Alexandru Ivasiuc, unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani.

Refugiată la Bucureşti după Dictatul de la Viena, familia Ivasiuc se întoarce în Sighet în anul 1951, astfel că tânărul Saşa – cum îi spuneau prietenii – va absolvi Liceul „Filimon Sârbu” (azi Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”). După bacalaureat se înscrie la Facultatea de Filozofie din Bucureşti, dar este exmatriculat din motive ideologice. Înscris ulterior la Facultatea de Medicină din Bucreşti, participă la mişcările studenţeşti din anul 1956, motiv pentru care este arestat şi condamnat la 5 ani închisoare corecţională pe care le execută în puşcăriile din Jilava, Gherla şi în diferite lagăre de muncă. După eliberare i se fixează domiciliu forţat în localitatea Rubla din judeţul Brăila. În anul 1963, după o scurtă perioadă în care lucrează la o fabrică de medicamente, este transferat la Ambasada SUA unde va lucra până în anul 1968.

Între anii 1968-1969 beneficiază de o bursă de studii în Statele Unite, perioadă în care ţine o serie de conferinţe. Între anii 1970-1974 este redactor şef şi director adjunct al editurii „Cartea Românească”, secretar al Uniunii Scriitorilor apoi director la Casa de Filme nr. 1. Alexandru Ivasiuc a murit în cutremurul din Bucureşti la 4 martie 1977.

Ca scriitor a debutat în anul 1964 cu povestirea „Timbrul” publicată în „Gazeta Literară”, urmată de o serie de articole. În memoria literară, Alexandru Ivasiuc rămâne romancierul dezbaterilor etice şi social-politice. Opera lui cuprinde romanele „Vestibul” (1967), „Interval”, „Cunoaştere de noapte”, „Păsările” şi „Apa” (1973), „Iluminări” şi „Racul” (1976), volumul de nuvele „Cornul de vânătoare”, două volume de publicistică precum şi mai multe volume de esuri publicate sub titlul „Pro Domo”.

Romanul „Apa”, a cărui acţiune se petrece la Sighetu-Marmaţiei în anii tulburi de după cel de-Al Doilea Război Mondial, a stat la baza scenariului filmului „Trei zile şi trei nopţi” realizat în anul 1976 în regia lui Dinu Tănase.

Autor, Ioan J. Popescu




Generația de la care se așteaptă schimbarea s-a confruntat cu… „maturitatea” (autor, Aurelia Dragoș)

În fiecare an retrăiesc emoția absolvirii liceului. Consider că perioada anilor de liceu este cea mai frumoasă în viața unui tânăr/tinere. Cu bune, cu rele, cu suișuri și coborâșuri, prietenii legate poate pentru toată viața.

Și apoi vine examenul de maturitate. Emoții, contestații… rezultate finale. Lacrimi, zâmbete misterioase, îmbrățișări și apoi, mai departe, studenția.

Să ai 18-19 ani, să fi luat Bacul, ai lumea la picioare și în față, un palat cu sute de uși tainice… Cheia de intrare este la tine, trebuie doar să știi pe care să o alegi pentru a-ți realiza idealul.

Succes în viață tinerilor absolvenți, promoția 2016/2017!

Aurelia Dragoș

sursă foto: Peter Lengyel




Propunere nedisimulată (autor, Ileana Pisuc)

Viața este un exercițiu al muririi. (Dorel Vișan)

Dacă tot am intrat în „era” simulărilor (în toate domeniile), dacă tot experimentăm și încercăm să găsim calea cea bună și nu reușim, eu, „persoană fizică”, mi-aș permite să vin cu o idee de simulare. Doar într-un singur domeniu, și anume în CIRCULAȚIE. Se tot schimbă codurile rutiere, se tot încearcă să se aducă noi amendamente, dar se pare că nu prea ne ies până acum. Se moare pe șosele mai rău ca în cazul unor conflagrații mondiale.

Îmi permit această „aroganță” de a da sfaturi, deoarece una e să elaborezi o lege dintr-un fotoliu confortabil, și alta e să fie aplicată „la sânge”, pe persoane nevinovate (ca în cazul meu). De aceea, codul rutier existent mie mi se pare prea indulgent față de anumiți „teribiliști” ai volanului, care, dacă au sub ei un bolid puternic, se simt zeii șoselelor, iar cei pe lângă care trec, eventualele lor victime.

Tocmai pentru a preveni suferințe inutile (suportate, culmea!, de persoane nevinovate care respectă regulile de circulație), aș veni cu următoarea sugestie:

  • să se înființeze pentru fiecare departament din cadrul Serviciului Circulație, câte un laborator de tipul celor NASA pentru zboruri spațiale, unde piloții sunt familiarizați cu noile condiții de zbor în care vor trăi, făcându-se, practic, o selecție: reziști ori renunți! Laboratorul de care vă vorbesc să fie destinat acelor „piloți” (șoferi) care nu înțeleg să respecte regulile de circulație cu tot ce implică ele. Adică, dacă s-a hotărât acea reducere a vitezei în localitate de 60 km/h, apoi aia să fie sfântă, sau, în cazul în care calcă în curbă accelerația până la podea, să știe de la început că este oricând un posibil criminal!

Să revin la laboratorul ce-mi stăruie în minte (și în carne), și să enumăr aparatele cu care trebuie să fie dotat:

  • un simulator de izbire a „pilotului” într-un șanț, pe marginea lui având și un gard din sârmă ghimpată (cât mai ruginită), presarea lui sub gard până la limita pierderii cunoștinței, cu desfigurarea lui pe viață;
  • un simulator de rupere a coastelor (cât mai multe) și cât mai aproape de coloana vertebrală;
  • un simulator de spargere a splinei printr-o lovitură bine calculată, în așa fel încât aceasta să facă implozie, urmată de pierderea a cel puțin 2-3 l de sânge;
  • un simulator de spargere a dinților (fără număr), fără anestezie (totuși, pentru un pic de amortizare să i se umple gura cu pământ steril de pe marginea drumului);

(După aceste „probe” simulate „pe viu”, bineînțeles „experimentatul” să fie transportat de urgență la spital cu ajutorul unei mașini speciale (în cazul meu a fost o dubiță) prima care a apărut pe șosea. Pentru șosea să se intervină cu anumite trucaje pentru a da senzația că mașina dă din groapă în groapă. În situația în care „pilotul” a ajuns aici cu experimentul, vă garantez că deja acest mic amănunt îl va umple la fiecare hârtoapă de un adevărat extaz. Agonia o lăsăm mai la urmă.)

  • în sfârșit, ajung la ultimul accesoriu al laboratorului meu imaginar, care constă dintr-un pat special, pe care pilotul trebuie așezat în așa fel încât poziția obligatorie trebuie să fie numai culcat pe spate, pe o perioadă de cel puțin 1-2 luni, intubat în toate orificiile posibile, injectat în toate venele cu care-i dotat, cu anumite substanțe care să-l mențină în viață (asta dacă a trecut cu bine prin operație!) – numai așa el putându-se bucura de reușita experimentului;
  • pentru ochi, trebuie neapărat ca laboratorul să aibă niște dispozitive speciale (trăgărici) cu care să-i mențină deschiși 24h din 24h, cu privirea fixă în tavan. Dacă totuși ar dori să-i închidă, atunci, pe un ecran, să i se deruleze niște scene de coșmar (cu un bolid scăpat de sub control, care să nu-ți dea nicio șansă de scăpare);
  • în sala de operație trebuie neapărat un monitor care să simuleze oprirea inimii de cel puțin două ori, și care să țiuie că se termină sângele, iar niște telefoane să sune întruna cerând cu disperare sânge, și un robot să răspundă: NU AVEM! NU AVEM!

Și dacă totuși, și după aceste „experimente” sau simulări (că tot e la modă) pilotul se va încăpățâna să rămână în viață și va susține în continuare că nu poate respecta regulile de circulație, atunci, următoarea fază a experimentului să fie transferul la spitalul de nebuni cu diagnosticul INCURABIL!

Semnează,
un cobai pe care s-a făcut experimentul fără cererea lui, în 4 aprilie 1999.

Ileana Pisuc




IMPORTANT: Orice informații care ajută la găsirea adolescentului dispărut, Vida Adrian Georgel, sunt foarte utile!

Vida Adrian Georgel în vârstă de 17 ani a dispărut fără urmă sâmbătă seară, 08 iulie 2017, în jurul orei 22.00, în stațiunea Ocna Şugatag, în zona cabanelor de lângă lac. 

Poliţia, familia, prietenii îl caută fără încetare. Până astăzi nici urmă de băiat. Familia a cerut ajutor şi pe facebook în speranţa că vor da de adolescent.

Dacă l-aţi văzut sunteţi rugaţi să sunaţi la 112 sau la telefon 0742514964.

Foto & video: Adi Oros




Verdeață à la… Sighet

Chiar pe lângă Primărie
E-o terasă – bălărie,
Ce se vede-așé frumos:
E un loc… misterios!

Ține de pietonală
Mândra neorânduială:
Să se bucure turiștii,
Să se inspire artiștii

Că într-un oraș micuț
Crește așa verde gărduț.
Și tot crește și se-ntinde
Pe toată lumea surprinde

Că e colțul cel mai eco
Frumusețe marca loco,
Și-om ajunge mai vestiți
Cu vizitatori uimiți.

Nouă ne place bontonul,
Asfaltul, da’ și gazonul:
Că-n centru-i bună verdeața,
La sigheteni… măgăreața.

Ars Publica




Ziua Crestei Cocoșului, ediția a II-a [VIDEO]

Asociația EcoLogic din Baia Mare, custodele Sitului Natura 2000 Gutâi Creasta Cocoșului, președinte Edit Pop, în colaborare cu Muzeul Județean de Mineralogie a organizat sâmbătă, 8 iulie 2017, cea de-a II-a ediție a Zilei Crestei Cocoșului. Au participat 114 iubitori de natură, cel mai tânăr participant de 7 ani, cel mai vârstnic de 74 de ani.

Au „interferat” cu această sărbătoare și membrii Taberei de Creație de Film Documentar pe teme de ecologie, prima de acest fel din Maramureșul Istoric, organizată de Asociația Valea Verde din Sighet, rezultatul fiind un scurt film ce va fi prezentat publicului la Festivalul Internațional de Filme de Scurtmetraj cu subiect ecologic de la Sighet – SEFF, din perioada 5-8 octombrie 2017.

Despre Ziua Crestei Cocoșului a vorbit Edit Pop, „eco-motorul” oraganizației:




Sighet – Biserica Reformată (I)

În cel mai înalt punct al oraşului din acea vreme s-a aflat biserica romano – catolică, sfinţită în cinstea Sfântului Imre (St. Emeric). În privinţa construirii bisericii, părerile sunt împărţite: unii istorici o datează 1050, alţii în jurul anilor 1150.

La acea dată, biserica a fost cea mai mare şi impozantă clădire de piatră din comitatul Maramureş. Planul de construcţie este cel al unei bazilici cu trei nave, nava principală fiind mai înaltă decât cele două nave laterale. În jurul bisericii a fost construit un zid de piatră în formă ovală, cu bastioane, prevăzut cu două porţi, una spre vest şi alta spre est. În lipsa unor săpături arheologice, existenţa bastioanelor se bazează pe numele de atunci al străzii, respectiv strada Bastionului. Mai târziu ea îşi schimbă numele în strada Lyceum, pentru ca astăzi să fie cunoscută sub numele de strada Dr. Ioan Mihalyi de Apşa.

În secolul al XIII-lea, absida bisericii care avea formă de semicerc specifică stilului romanic, este reconstruită într-o absidă cu cinci laturi, pe exterior fiind întărită de contraforturi specifice stilului gotic. În acelaşi timp, se construieşte şi un turn nou cu clopotniţă, în stil gotic, cu portal, fereastră gotică şi o fereastră luminator în formă de rozetă. Tot în această perioadă se poate data şi construcţia sacristiei, cu fereastra tot în formă de rozetă.

Sub ocupaţia trupelor moldoveneşti, biserica este jefuită, frescele şi mobilierul distruse; pentru refacerea bisericii, locuitorii oraşului sunt nevoiţi să ceară sprijin financiar regelui Matei Corvin.

Accesul în biserică se făcea prin poarta turnului cu clopotniţă, la vremea aceea fiind şi singura cale de acces.

Desenul alăturat este realizat pe baza unei gravuri de epocă ce reprezintă biserica aflată în reconstrucţie, probabil după un incendiu. Se poate observa că, în partea superioară, turnul cu clopotniţă are deja forme specifice stilului baroc, iar buştenii sunt pregătiţi pentru refacerea acoperişului. Interesant de remarcat prezenţa celor şase pietre de moară, folosite la măcinarea tencuielii căzute, materialul urmând a fi refolosit.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)




Spitalul Sighet, mereu în centrul… atenției! – Interviu cu managerul Dan Dunca

Numit manager al Spitalului Municipal Sighet în urmă cu un an de zile, economistul Dan Dunca și-a asumat o muncă dificilă, cu multe provocări. De-a lungul ultimilor ani, Spitalul a fost mereu un subiect fierbinte atât pentru clasa politică locală, dar mai ales pentru pacienții spitalului. Discuția foarte deschisă pe care o avem cu managerul spitalului, ar trebui să fie relevantă pentru cititorii noștri, ținând cont că Spitalul este un punct strategic pe harta socio-medicală a orașului și chiar a zonei… Maramureșului Istoric.

Salut, Sighet!: Domnule manager, ați fost o perioadă destul de îndelungată director de bancă. Cât de ușoară/ grea a fost trecerea în/ spre domeniul sănătății?
Dan Dunca: Nici nu știu dacă pot să spun că a fost ușor sau greu, dar sigur pot să spun că a fost interesant. Am întâlnit o problematică nouă, terminologii noi, o cultură organizațională nouă, complet diferită față de cea din sistemul bancar. A fost și este o provocare.

Salut, Sighet!: „Gura lumii” spune că Spitalul are cei mai mulți angajați dintre instituțiile bugetare din Sighet. Care este adevărul?
Dan Dunca: Numărul de angajați se situează în jurul cifrei de 850. La 30.06.2016 exista un număr de 848 salariați, iar la data de 30.06.2017 sunt 830 salariați. Este un colectiv mare fiind pe locul 3 în topul angajatorilor bugetari din municipiu, după Poliția de Frontieră și unitățile de învățământ.

Salut, Sighet!: Haideți să mai lămurim un aspect important. De unde primiți finanțare? Doar de la bugetul local sau există fonduri direcționate către Spitalul Sighet și de la Ministerul Sănătății?
Dan Dunca: În primul rând, trebuie menționat faptul că Spitalul Municipal Sighetu Marmației este un spital public local aflat în subordinea unității administrative teritoriale (Consiliul Local al municipiului), dar care este finanțat integral din venituri proprii și funcționează pe principiul autonomiei financiare.

Art. 190. – (1) din Legea 95/2006 actualizată, privind reforma în domeniul sănătății prevede: „Spitalele publice primesc, în completare, sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, care vor fi utilizate numai pentru destinațiile pentru care au fost alocate…”

De la bugetul de stat se asigură: a) desfășurarea activităților cuprinse în programele naționale de sănătate; b) dotarea cu echipamente medicale, în condițiile legii; c) investiții legate de construirea de noi spitale, inclusiv pentru finalizarea celor aflate în execuție; d) expertizarea, transformarea și consolidarea construcțiilor grav afectate de seisme și de alte cazuri de forță majoră; e) modernizarea, transformarea și extinderea construcțiilor existente, precum și efectuarea de reparații capitale; f) activități specifice unităților și instituțiilor cu rețea sanitară proprie; g) activități didactice și de cercetare fundamentală; h) alte cheltuieli curente și de capital.

Bugetele locale participă la finanțarea unor cheltuieli de administrare și funcționare, respectiv bunuri și servicii, investiții, reparații capitale, consolidare, extindere și modernizare, dotări cu echipamente medicale. Spitalele publice pot realiza și venituri suplimentare.

Cam acestea sunt prevederile legale. În cazul nostru, peste 90% din venituri se realizează în baza contractelor de prestări de servicii medicale încheiate cu Casa Județeană de Asigurări Sociale de Sănătate Maramureș. Sumele facturate și încasate sunt proporționale cu valoarea contractului cadru încheiat și cu prestările efectiv realizate.
De la bugetul de stat, prin Ministerul Sănătății, primim finanțare tot în baza contractelor încheiate pentru serviciile medicale prestate în cadrul Programelor Naționale de Sănătate ce se derulează prin Ministerul Sănătății. Dar, în anul 2016 am primit și suma de 48.000 lei, tot de la bugetul de stat prin Ministerul Sănătății, pentru modernizarea Compartimentului de Primiri Urgențe, în baza unei solicitări de finanțare depuse de spital, și cu o cofinanțare de la bugetul local de 5.000 lei.

De la bugetul local se primesc anual finanțări conform prevederilor legale atât pentru investiții cât și pentru finanțarea unor cheltuieli de administrare și funcționare (plata utilităților, etc…). Veniturile suplimentare ce le realizează spitalul sunt, în principal, cele rezultate din prestări de servicii medicale la cerere (pentru persoanele care nu sunt asigurate sau nu apelează la statutul de asigurat în sistemul de sănătate), sponsorizări și donații, precum și venituri din închirierea unor spații.

În concluzie, putem spune că funcționăm aproape pe aceleași principii ca un agent economic, dar, opțional, putem primi finanțări și de la bugetul local sau bugetul de stat.

Salut, Sighet!: Care este nivelul finanțării Spitalului (procentual) din bugetul municipiului?
Dan Dunca: Pentru anul 2017 Spitalul Municipal a primit o finanțare de 1,72% din bugetul municipiului pentru investiții și bunuri și servicii.

Salut, Sighet!: Bănuim că fondurile alocate sunt insuficiente, cum de altfel se întâmplă și în alte domenii (cultură, educație, etc). Pentru un nivel rezonabil de finanțare, cu cât ar trebui plusate fondurile spre spital față de nivelul actual?
Dan Dunca: Este foarte greu de făcut o estimare. Mă refer la faptul că, pe lângă indicatorii cantitativi, mai intervin și cei calitativi. De exemplu, ar trebui să completăm dotarea cu aparatură medicală, dar, în același timp, putem vorbi și de înlocuirea celei existente cu alta, de ultimă generație. Mai trebuie avut în vedere stadiul avansat de degradare al clădirilor ce necesită resurse finaciare în vederea reparațiilor, dar, în același timp, putem să ne gândim la o relocare într-o clădire mai nouă, sau chiar construirea unui alt spital monobloc. Deci, variabilele sunt foarte multe pentru a face o estimare cât de cât pertinentă. Dacă ne gândim doar la o funcționare la nivelul celei existente, dar să ne permitem să ne achităm datoriile restante față de furnizori (cca. 4 milioane de lei) într-o perioadă de cca. 4 ani, ar trebui ca finanțarea lunară să crească cu cca. 175.000 lei – 200.000 lei.

Salut, Sighet!: Care sunt problemele mai sensibile cu care se confruntă spitalul (indiferent de natura lor)?
Dan Dunca: Lipsa medicilor pe anumite specializări, infrastructura învechită și degradată și, în unele cazuri, atitudinea personalului față de pacienți.

Cea mai mare problemă este că pe anumite specializări nu dispunem de un număr suficient de medici. Este vorba de medici de urgență fapt pentru care este din ce în ce mai greu să asigurăm permanența serviciului de gardă pe Compartimentul de Primiri Urgențe. La alte specializări avem un singur medic: neurologie, oftalmologie, oncologie, diabet și boli de nutriție, radiologie, pneumologie, anestezie și terapie intensivă. Acest lucru ne creează probleme în a asigura continuitatea activității secțiilor pe perioada concediilor de odihnă ale medicilor. Alte specializări la care am mai avea nevoie de medici sunt: psihiatrie, pediatrie, laborator de analize.

Salut, Sighet!: Ce credeți că ați îmbunătățit de când ați preluat conducerea Spitalului Sighet?
Dan Dunca: În primul rând, relația dintre echipa managerială și consiliul medical, relație care se bazează pe respect și colaborare. Cred că și unele aspecte ce vizează infrastructura spitalului, mă refer aici la câteva secții și compartimente reabilitate, igienizate și care, în final, sporesc confortul pacientului și, nu în ultimul rând, ridicarea suspendării temporare a activității compartimentului de anatomie patologică, prosectura (morga).

Salut, Sighet!: În ultima perioadă am avut câteva mesaje, nu tocmai pozitive, de la sigheteni, care vizau secția de oncologie, unde știm că doar un singur medic acoperă întreaga activitate. Cum apreciați că se desfășoară activitatea la oncologie?
Dan Dunca: Și în anul acesta, ca și în ultimii ani, datorită faptului că avem un singur medic oncolog, pe perioada cât acesta a fost plecat în concediu de odihnă, compartimentul de oncologie a fost închis, ocazie cu care s-a realizat igienizarea acestuia și unele reparații și modernizări. Existența compartimentului de oncologie în cadrul spitalului nostru este un avantaj pentru pacienții care necesită tratamente cu citostatice, aceștia nefiind obligați să facă deplasări în alte localități mai îndepărtate. Din păcate, existența unui singur medic specialist creează unele deficiențe în activitate, dar așteptăm ca peste doi ani să vină la post un alt medic care, în prezent, este rezident pe această specialitate.

Salut, Sighet!: Probabil știți, pe site-ul nostru au apărut unele articole critice la adresa Spitalului Sighet, asumate de către semnatari. Era vizat comportamentul nu tocmai “hipocratic” al unor medici. Ați fost sesizat în privința unor cazuri de discriminare în tratamentul bolnavilor pe criterii sociale, de vârstă, etc? Dacă da, ce măsuri ați luat?
Dan Dunca: Am avut o singură sesizare în scris formulată de pacient/aparținător față de modul de acțiune al medicului (diagnostic, tratament) și care, conform legislației, a fost cercetată de comisia de etică din cadrul spitalului. Nu am avut nicio sesizare din partea pacienților privind o eventuală discriminare pe criterii sociale, de vârstă, etnie, etc… doar sesizări datorită neînțelegerii de către pacienți a modului de funcționare a sistemului.

Salut, Sighet!: Cum poate proceda un bolnav nemulțumit de serviciile medicale ce i-au fost oferite?
Dan Dunca: În cazul în care pacientul consideră că i-au fost încălcate drepturile prevăzute în legislația specifică de către personalul medico – sanitar și auxiliar, poate depune o sesizare la registratura spitalului care va fi repartizată spre analiză consiliului etic din cadrul unității noastre.

Pentru fapte săvârșite cu vinovăție de medici, prin care se încalcă jurământul depus, legile și regulamentele specifice profesiei de medic, Codul Deontologic, deciziile obligatorii adoptate de Colegiul Medicilor din România, precum și orice altă faptă săvârșită în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care este de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau a corpului profesional, pacienții se vor adresa Colegiului Medicilor.

În cazuri de malpraxis pacientul fie sesizează Comisia de Monitorizare și Competență Profesională pentru cazurile de malpraxis (organizate în cadrul DSP a fiecărui județ), fie sesizează direct instanța de judecată.

Salut, Sighet!: Care considerați că este secția cel mai bine pusă la punct din spital, din punct de vedere material, dar și al resurselor umane?
Dan Dunca: În prezent, în urma investițiilor recent efectuate, secția de Obstetrică – Ginecologie împreună cu cea de Neonatologie sunt cele mai bine puse la punct atât prin prisma infrastructurii (saloane, săli de operații și de tratament), cât și a personalului medico-sanitar.

Salut, Sighet!: Știm că în ultimii ani, datoriile spitalului s-au situat la un nivel destul de ridicat. Cât de mare este la această oră datoria spitalului, către cine, și cum se va „stinge”?
Dan Dunca: La 30.06.2017 Spitalul Sighet înregistrează datorii totale în sumă de 3.243.000 lei, față de 30.06.2016 când acestea se ridicau la 4.316.000 lei. Se observă o reducere a acestora, în contextul în care doar facturile de gaz în perioada octombrie 2016 – mai 2017 au fost în sumă de 1.200.287 lei, față de aceeași perioadă a anului precedent, când a fost doar de 902.000 lei. Deci, se poate observa că dacă nu aveam „norocul” de această iarnă grea, soldul datoriilor față de furnizori era și mai mic. Datoriile se înregistrează față de furnizorii de medicamente, materiale sanitare, utilități, dezinfectanți, materiale, etc.

După cum se observă, am început să reducem soldul datoriilor, în contextul în care am îmbunătățit hrana pacienților, am crescut valoarea achizițiilor lunare de medicamente, am alocat resurse financiare mai mari pentru dezinfectanți, am efectuat unele modernizări și igienizări pe secții și compartimente. Acest lucru a fost posibil datorită creșterii veniturilor și optimizării/ reducerii unor cheltuieli, proces care trebuie să fie continuu și care, în final, ar trebui să ne permită la un moment dat să „stingem” toate datoriile față de furnizori.

Salut, Sighet!: Relația cu Casa de Asigurări Maramureș este benefică spitalului? Sunt acreditate toate tipurile de servicii medicale?
Dan Dunca: Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Maramureș este reprezentantul în teritoriu al Casei Naționale de Asigurări Sociale de Sănătate, instituție prin care se asigură finanțarea spitalelor publice locale. Avem o relație bună cu această instituție, dar suntem parteneri de contract, deci ei vor să cumpere servicii cât mai ieftine/ puține, iar noi vrem să vindem cât mai scump și mai multe. Trebuie să găsim o soluție de mijloc. Atât spitalul cu secțiile și ambulatoriul, cât și laboratorul de analize sunt acreditate.

Salut, Sighet!: Ne permitem să vă semnalăm și diverse critici vis-a-vis de secția pediatrie în privința igienei și a confortului interior. Ați fost sesizat pe această direcție?
Dan Dunca: M-am autosesizat de la prima vizită pe secție, încă la preluarea mandatului, precum și la postările pe facebook făcute de unii părinți, fapt pentru care am solicitat primarului să convoace o ședință a Consiliului Local la Spitalul Municipal Sighetu Marmației. Ședința a avut loc în incinta secției de pediatrie și a participat majoritatea consilierilor.

S-a vizitat întreaga secție, inclusiv etajele abandonate (închise) datorită condițiilor improprii de cazare, și am prezentat proiectul de reabilitare al secției. Ca urmare, este cuprinsă în bugetul trimestrului III, suma de 1.163.000 lei pentru lucrările de reabilitare.

Lucrarea este publicată pe SEAP, în data de 17.07.2017 se închide procedura. Dacă nu vor exista eventuale contestații, până la sfârșitul lunii vor începe lucrările.

Salut, Sighet!: Vă mai solicităm un punct de vedere privind modul în care se desfășoară activitatea în zona „bugetară”. De ce uneori, așa ni s-a transmis, pacienții sunt tratați ca la… stat?
Dan Dunca: E greu de înțeles că aceeași persoană dimineața la stat tratează pacientul într-un anumit fel, iar după amiaza, într-un cabinet privat, are complet o altă atitudine, dar, din păcate, mai există astfel de cazuri, dar din ce în ce mai puține. Probabil diferența o face concurența, mai bine spus, lipsa concurenței pentru serviciile medicale decontate de Casa de Asigurări Sociale de Sănătate, servicii de care pacienții din Sighet nu pot beneficia în altă parte decât în cadrul spitalului.

Salut, Sighet!: De ce-și doresc foarte mulți sigheteni locuri de muncă în spital (infirmiere, asistente)? Ce-i atrage pe oameni (salariul, programul, lejeritatea, etc.)? Am fost avertizați că se mai practică… aranjamentele la angajare. Ce ne puteți spune?
Dan Dunca: În primul rând, salariul care, începând din octombrie 2015, a crescut progresiv în mai multe etape astfel încât, la ora actuală, se situează la un nivel decent, fiind mult mai mare decât în alte sectoare de activitate. În al doilea rând, pentru mulți salariați, programul în ture de 12 ore este foarte avantajos, oferindu-ți posibilitatea să acumulezi timp liber pentru a-ți putea rezolva alte probleme fără a necesita zile de concediu de odihnă sau învoiri de la serviciu.

Am auzit despre aranjamente la angajare chiar înainte de a lua decizia de a angaja personal. La concursul pentru asistente medicale, cele 50 de întrebări pentru proba scrisă, au fost extrase de reprezentanți ai concurenților (la începerea concursului) dintr-un număr total de 1.230 de întrebări care acopereau întreaga bibliografie de concurs. Concluzia, vă rog să o trageți dumneavoastră!

Salut, Sighet!: Care este gradul de adresabilitatea pentru serviciile oferite de Spitalul Sighet. Știm că mulți bolnavi preferă centrele medicale din Baia Mare și mai ales din Cluj Napoca. Se justifică alegerea?
Dan Dunca: În ultimii ani, gradul de adresabilitate s-a păstrat relativ constant, respectiv pe secțiile spitalului s-a internat un număr de cca. 16.500 pacienți, anual. Acoperim o arie geografică destul de mare, respectiv pentru unele specializări, zona se întinde de la Borșa până la Piatra și Mara. Pentru cazurile de psihiatrie cronici, zona se extinde și dincolo de pasul Gutâi. Așa cum în unele situații pacienții din zona Vișeu de Sus sau Borșa apelează la serviciile noastre, sunt cazuri în care pacienții din zona Sighet ajung în unele centre universitare sau la Spitalul Județean Baia Mare. În unele cazuri este dorința pacientului, sau în alte cazuri, este decizia medicilor noștri de a transfera pacienții în alte spitale. Sunt cazuri în care, neavând medici de o anumită specializare pe serviciu de gardă, nu se poate trata pacientul (ex. anestezist), sau nu avem deloc medici pe acea specialitate (ex. neurochirurgie).

Salut, Sighet!: Ne-au fost semnalate în anumite cazuri, și lipsa unor medicamente din spital. Sunt situații izolate? Sunt… constante?
Dan Dunca: Sunt cazuri izolate. În general, avem medicamente pentru toate afecțiunile, dar nu întotdeauna cele de ultimă generație, care sunt mai scumpe. Dacă un pacient nu răspunde la tratamentul cu medicamentele ce se găsesc la farmacia spitalului și se impune alt medicament, se aprovizionează în regim de urgență medicamentul respectiv. De asemenea, se pot achiziționa de către pacient/ aparținător și se decontează ulterior de către spital (în baza bonului fiscal).

Salut, Sighet!: Știm că ați avut și mici proiecte finanțate din sectorul privat (inclusiv de către cluburile Rotary, dar și de către alte organizații caritabile din străinătate). Cât de utile sunt aceste ajutoare?
Dan Dunca: Donațiile și sponsorizările primite de la organizațiile caritabile din țară și străinătate, vin în completarea veniturilor realizate de către spital. De multe ori aceste donații s-au materializat în aparatură medicală, mobilier medical, saltele, lenjerii, paturi, materiale sanitare, etc. care, de multe ori, lipseau din spital sau se aflau într-un stadiu avansat de degradare. Sponsorizările primite ne-au dat posibilitatea să achiziționăm noi cele necesare desfășurării activității și pentru care nu întotdeuna aveam sursa de finanțare. Acest ajutor primit prin donații și sponsorizări este foarte util instituției, fapt pentru care mulțumesc pe această cale celor care au fost alături de Spitalul Municipal Sighetu Marmației.

Salut, Sighet!: Ați gândit și/sau depus proiecte pentru finanțare pe sume mai consistente, care să lase urme mult mai vizibile la Spitalul Sighet și în ce constă acestea?
Dan Dunca: Este în curs de finalizare (expertiza tehnica, audit energetic și DALI și s-au obținut toate avizele necesare) un proiect de finanțare pe programul POR 2014 – 2020, măsura 8.1, „Modernizare, reabilitare, extindere și dotare a ambulatoriului integrat din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmației” cu o valoare de cca. 9 mil. EUR. Titular de proiect, Spitalul.

În lucru pe același program, dar pe măsura 3.1 se află un proiect ce vizează creșterea eficienței energetice pentru trei clădiri din cadrul spitalului (s-au efectuat expertizele tehnice și auditul energetic, se lucrează la DALI ). Titular de proiect, Municipiul Sighetu Marmației în calitate de proprietar al clădirilor.

În faza de căutare de partener de proiect din Ucraina pe programul ENI CBC Programme 2014 – 2020 Hungary –Slovakia – Romania – Ukraine pe prioritatea nr. 2 „Support to the development of health”. Valoarea maximă a programului este de 1 milion EUR ce se împarte pe cei doi parteneri și a cărui termen de depunere a cererilor de finanțare este pe 15.09.2017. Pe acest program am dori achiziționarea de aparatură medicală.

De asemenea, s-a lansat în consultare publică, ghidul pentru un program pe România – Ucraina tot pe domeniul medical cu două componente, respectiv una „SOFT” în valoare de 500 mii EUR, și o componentă „HARD” în valoare de 1,3 mil. EUR. Dorim să aplicăm și pe aceste programe de finanțare.

Nu renunțăm nici la un proiect mai vechi, demarat de vechea conducere, de comasare a secțiilor chirurgicale în clădirea fostului Spital de copii deficienți, și pentru care există expertiza tehnică, auditul energetic și DALI, dar care trebuiesc actualizate și, ce este mai important, de căutat finanțarea.

Salut, Sighet!: Ce mesaj aveți pentru sigheteni vizând îmbunătățirea activității Spitalului Sighet?
Dan Dunca: Dacă va exista consecvență, în cca 5 – 7 ani, imaginea Spitalului Municipal Sighetu Marmației, se poate îmbunătăți radical.

Salut, Sighet!: Vă mulțumim pentru amabilitate și vă promitem să… revenim!
Dan Dunca: Și eu vă mulțumesc pentru ocazia de a face cunoscută sighetenilor o parte din problematica Spitalului Sighet. Vă mai… așteptăm!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș




Lupul dacic papă… leii?

Lupul dacic vine-n Sighet
Să ne facă mai eterni:
Zornăit de arme, icnet,
Să fim antici… subalterni.

Vin la noi să-ncerce leii
Dacă țin la tăvăleală,
Noi suntem blajini ca mieii
Nu le ținem socoteală

Celor ce gândesc anticul
Un aranjament sadea,
Că de aia-i simbol “micul”
Peste tot în… țara mea.

Înghițim idei pe pâine,
Credem în comiții drepte:
Tot sperăm, ziua de mâine
Un pic să ne redeștepte.

C-o fi una, c-o fi alta,
Avem bani și pentru lupi,
Bucuroși om duce soarta:
Bani să fie și să-i… pupi!

Ars Publica




Sighet is fun…tastic! (autor, Darius Colopelnic)

În fiecare vară, Centrul Educațional „Andreea’s Club” cu sediul în Piatra Neamț organizează tabăra internațională „English is fun…tastic!” Într-un peisaj feeric, din vecinătatea orașului Bicaz, se desfășoară, în serii de câte o săptămână, activități dintre cele mai interesante pentru copii cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani.

Cursurile de limba engleză, susținute de profesori voluntari din Marea Britanie, sprijiniți de elevi voluntari de la liceele din Piatra Neamț, atrag prin maniera lor inovatoare, copiii învățând prin joc, proiecte și muncă în echipă.

După-amiezile sunt consacrate excursiilor tematice la Lacul Roșu, Cheile Bicazului, Piatra Neamț, Cetatea Neamțului, plimbărilor cu telegondola, tiroliana, vapor sau bărcuțe. Astfel, copiii au ocazia să afle povestea muntelui Ceahlău, informații interesante despre Ștefan cel Mare și cele mai importante obiective din Piatra Neamț, să viziteze bojdeuca lui Creangă, dar și să se relaxeze.

Tabăra dezvoltă, de asemenea, spiritul competitiv prin nenumărate concursuri începând cu dans, karaoke, Miss și Mister și continuând cu competiții sportive pentru toate gusturile. Serile debutează cu opt dansuri de formații și se continuă cu discotecă sau concerte în aer liber. Ultima seară culminează cu barbecue lângă focul de tabără și proiecție de filme.

Elevii sigheteni, prezenți pentru a șasea oară în această tabără, însoțiți de neobositele doamne profesoare Luminița Colopelnic și Ileana Petrovan, s-au întors cu premii și medalii la toate categoriile: 9 premii I la concursul de talente, 1 premiu I și 3 premii II la karaoke, 2 premii II și un premiu III la dans, 1 premiu I la tenis de masă juniori, 1 premiu I și un premiu II la tenis de masă seniori, 1 premiu II la tir cu arcul, premiul I la fotbal, paintball și volei.

„Îmbini utilul cu plăcutul fără să-ți dai seama. Înveți prin joc, dar faptul că profesorii sunt englezi te constrânge să interacționezi în engleză. Este o tabără minunată și încurajez orice copil mic sau mare să o încerce măcar o dată”. (Diana Ștefănescu)

„Tabăra a fost o ocazie minunată de a-mi face prieteni noi și amintiri de neuitat. O experiență pe care aș repeta-o curând”. (Nicola Colopelnic)

Am descoperit această tabără în urmă cu șase ani și ceva mă face să revin aici mereu. Să fie profesorii prietenoși? Sau mâncarea bună, engleza autentică, prețul accesibil, jocurile bune, competiția? Pentru toate acestea vă recomand „English is fun…tastic!”

Autor, Darius Colopelnic
(clasa a X-a E, C.N. „Dragoș Vodă”, Sighet)




Hai Sighet! Hai România! – Interviu cu valoroasa atletă Patricia David (autor, Brîndușa Oanță)

Atleta Patricia Daria David este obișnuită cu dialogul permanent în cadrul site-ului „Salut, Sighet!”. Știm că în perioada 21-29 iulie urmează Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) din Ungaria, iar sigheteanca Patricia David, legitimată la C.S.S. Sighet, multiplă campioană națională la triplusalt, face parte din lotul național de juniori al României.

Brîndușa Oanță: În ce localitate din Ungaria se desfășoară Festivalul și care sunt disciplinele de concurs pe care le include FOTE?
Patricia David: Competiția se va desfășura în Satul Olimpic Gyor – Ungaria. FOTE (Festivalul Olimpic al Tineretului European) este olimpiada europeană de juniori. Această competiție include toate sporturile olimpice numindu-se și miniolimpiadă. Echipa României este formată din juniori care practică următoarele sporturi: atletism, ciclism, gimnastică artistică, înot, judo, kaiac canoe, tenis, handbal.

Brîndușa Oanță: În ce categorii de vârstă se încadrează competitorii?
Patricia David: Competitorii sunt juniori născuți în 2001-2002. 

Brîndușa Oanță: Câte țări s-au înscris în competiție?
Patricia David: Informațiile sunt încă în curs de actualizare, dar, pot să vă spun că va participa un număr mare de țări din Europa, la diferite discipline sportive. 

Brîndușa Oanță: La câte probe poate participa un sportiv, și la câte ești înscrisă tu?
Patricia David: Un sportiv poate participa la maximum două probe și o ștafetă. Eu voi concura în proba de triplusalt și cea de săritură în lungime.

Brîndușa Oanță: Vei fi însoțită de antrenorul tău, prof. Zolatan Csillik, sau aveți antrenor/antrenori al/ai lotului?
Patricia David: Voi fi însoțită și de domnul Zoltan Csillik, cel puțin în zilele în care voi avea probele, dar echipa României va fi însoțită de șefi de delegație, antrenori și cadre medicale.

Brîndușa Oanță: Ce așteptări ai de la probele la care participi?
Patricia David: În primul rând, mi – am dorit foarte mult să particip deoarece este o experiență frumoasă, în care pot învăța ce înseamnă un concurs de o asemenea anvergură. Unul dintre primele obiective este să realizez recorduri personale și să reușesc sa mă autodepășesc. Bineînțeles că țintesc finala în probele de triplusalt și lungime, cu un rezultat cât mai bun. Dacă e să vorbim de medalie, sincer, încă nu știu ce să cred, dar un lucru știu sigur: voi continua să cred că pot să fac o surpriză plăcută pentru că am acolo lângă mine niște oameni care mă vor susține necondiționat, printre care și domnul Zoltan Csillik. Concentrarea și ambiția cred că pot face lucruri deosebite. Sper să fie mândri toți cei care cred în mine prin rezultatele pe care le voi obține!

Brîndușa Oanță: Felicitări pentru admiterea la Liceul Pedagogic “Regele Ferdinand” Sighet și mult succes la “miniolimpiada” europeană!
Patricia David: Hai România!

Brîndușa Oanță

 




Varză de Maramureș gătită înspre Cluj (autor, Alina Marincean)

Bunica mea a fost bucătăreasă. De acolo mi se trage filtrul gustativ al vremurilor noastre. Tot de la ea am învăţat că omu-i om când primul lucru pe care-l face pentru altul este să-l hrănească şi tot ea zicea că femeia e femeie dacă are mereu aşternutul alb şi apretat ceea ce-ţi permite chiar să laşi patul desfăcut! Vă puteţi imagina că n-am urmă de aşternut creponat în casă şi puţinii bani pe care îi am îi pun toţi la bătaie pentru frigiderul mereu gol. Tot aceşti bunici m-au învăţat ce înseamnă bolnavul de om, cântări religioase fără noimă şi faptul că dacă vrei să faci bani trebuie să învârţi bani. Whatever… asta n-am prins-o nici azi. Fac voluntariat de când mă ştiu.

Crescută sub presiunea unei confuzii totale comparativ cu restul cunoscuţilor mei n-am reuşit să fac altceva mai bun decât să observ şi să accept foarte devreme că lumea nu e aşa cum o văd eu e aşa cum e… sau o fi invers?

Sunt ceva ani de când nu am mai făcut un drum lung cu autobusul. Tranziţia dintre NOI (maramureşenii) spre EI (restul) începe din gară, autogară sau staţia K mai nou. Aştepţi nerăbdător să vezi cine o fi şoferul. Element nou: există priorităţi. Pentru Cluj întâi!!! se aude vocea afumată a unui şofer transpirat, cu părul dat pe spate şi criza vârstei în plină sevă. Păcat că nu e cel bătrân cu vocea lui blândă şi povesti lumeşti de pă Iza. Bun. Deci Cluj prioritar, apoi restul călătorilor se împart în fătuce aspirante, emigranţi modeşti financiar, mame ce-şi vizitează copiii la Cluj, bolnavi, unguroici politicoase şi cei ce vor să urce cu roţi de bicicletă în autocar. Aceştia însă, sesizaţi la timp de bunul şofer ce urlă cât poate ce crezi, măh, că-i tractor aiesta?, se lasă supuşi păgubaşi şi-şi pun la bagaje micile lor comori.

Pornim. Şi încep poveştile, se impart rolurile şi reprezentaţia se dezvoltă: aspiranta cu şoferul schimbă intimităţi când domneşti când de pe vale. Ea e cea care prinde locul cel mai bun, exact în faţă lăngă şofer, loc în care diva sătească se tranformă cu dulce voie în obiectul jocului tulburător al exemplarului alpha. Degeaba încearcă mama dirigintă să poarte glume deocheate cu perdea cu monsieur şofior că el pur şi simplu O IGNORĂ. Femeia se fâstâceşte şi-şi mută locul de trei ori până când, îmbufnată pentru nereuşitele ei se aşează lângă mine şi, văzându-mi faţa, îşi pune vată în urechi. Să nu o ia curentul oare? Mai are o şansă însă. Un moşulic muult prea îmbrăcat pentru cele 30 de grade plus ne întreabă dacă avem copii şi ne înmânează un talisman asigurându-ne că nu e de pocăiţi e de ortodocşi de la hram de la Rozavlea. Emigranta vorbind la telefon despre prima zi de relaha, îşi întoarce capul în ignor ostentativ cum că e trecută demult de genul ăsta de spiritualitate… limitată. Pardon. L-am citit eu, pe talisman şi mi-am asigurat traiul şi mălaiul şi bunăstarea oaselor şi mai ales mi-am asigurat paza de duşmani pe vecie!? Ce fel de oameni or fi şi ăia, m-am întrebat eu, să duşmănească o jumate de om cât sunt.

Cu greu ajungem şi debarcăm personajele fiecare după statul: la aeroport, ira, napolact, farmec şi beta. Ne dăm jos buimăciţi de cărătură şi ne deconectăm complet de la leagănul civilizaţiei şi dăm frontal de lumea Lor. No, amu să vezi varză când dai de Pride, Jazz in the park şi Marşul pentru normalitate! Toate la un loc şi deodată!

Despre asta, To be continued… dar nu înainte de a o cita pe celebra mea moaşă Călină din Şieu, ce ar zice:
Uăăă sâliţâvă şi siţi buni!

Autor, Alina Marincean




Sighetenii au câștigat… „Țara din sufletul meu”

Suntem mândri că suntem maramureșeni și, prin urmare, ducem mai departe tradițiile noastre, fiecare în felul său, cu talentul hărăzit de Dumnezeu. Doi dintre elevii cenedeviști și-au spus povestea meleagurilor natale, în versuri sau în acuarele, în cadrul concursului „Stories about my county” desfășurat la Liceul Teoretic „George Călinescu” din Constanța.

Proiectul a reunit, pe parcursul a opt luni, eforturile a 178 de elevi din opt județe și a avut ca scop dezvoltarea abilităților de comunicare și valorizarea creativității elevilor în contextul identificării, cultivării și promovării valorilor culturale locale și naționale.

La secțiunea Creație literară, elevul Darius Colopelnic, clasa a X-a, a obținut Premiul III cu poeziile Din străinătate, Cercuri și Te laud, iar la secțiunea Arte vizuale, eleva Andreea Ananie, clasa a IX-a, a obținut Premiul III cu lucrarea „În straie maramureșene”. Cei doi laureați sunt elevi la Colegiul Național „Dragoș Vodă” și au fost coordonați de profesor Luminița Colopelnic.

Aflat la a doua ediție, concursul oferă elevilor din gimnaziu și liceu o paletă largă de posibilități de exprimare a creativității pe tema „Țara din sufletul meu” începând cu creații literare în limba română, franceză, engleză, spaniolă, italiană și germană și continuând cu jurnal de călătorie, eseu, desen, flyer, spot de promovare.

Vă dorim succes la cea de-a treia ediție pentru care înscrierile încep în luna februarie. Până atunci, inspirați-vă din farmecul estival al plaiurilor mioritice!