Au mai rămas exact şase minute. Trei pentru a-mi pregăti ceaiul de roiniţă, două pentru a-mi mângâia observatorul tăcut, un pui Chartreux găsit acum două zile în ghiveciul cu Howea (nu am o explicaţie pentru vizita aparent permanentă a micuţului) şi unul pentru a-mi deplasa trupul amorţit până la fereastra ce dă spre răsărit.

5:50 a.m. Începe. Primele particule de lumină se strecoară printre siluetele clădirilor de care atârnă ultimii fluturaşi de la campania de vot din noiembrie anul trecut. Îmi place să privesc răsăritul, îmi aminteşte că un dezastru naţional este atât de infim pe lângă procesul de eternă derulare a Universului.

Mă numesc Victor M. şi sunt un intelectual, de aceea nu mă implic în viaţa politică. Prefer să stau deoparte, să observ şi să analizez. Asta şi pentru că, dacă mă manifest, îmi semnez sentinţa la moarte, stadiu la care oricum voi ajunge, însă doresc să-mi las câteva gânduri înainte ca acest lucru să se întâmple. Tind să cred că această ţară nu este în realitate atât de deplorabilă din punct de vedere politic pe cât este în capul meu, deşi, aproape de fiecare dată când încep a mă informa cu privire la situaţia actuală, mă opresc după maxim două minute şi înghit în sec.

Bănuiesc că mi-aţi observat deja opoziţia faţă de mult lăudatul regim reformator, în principal rezultată din faptul că am o repulsie pentru orice sau oricine îmi impune un mod de gândire sau un stil de viaţă altul decât cel pe care îl consider eu corect, mai ales venind din partea unor oameni care promovează frauda şi crima. Pe lângă acest lucru, gândul că în curând singurul venit al tatălui meu, clasicul ţăran cinstit şi prea sufletist pentru lumea în care trăieşte, îi va fi confiscat, iar eu nu voi putea împiedica cu nimic această nedreptate, îmi provoacă o senzaţie profundă de dezgust şi încleştări incontrolabile ale pumnilor.

Ultima şansă la libertate am risipit-o conştient în momentele în care amânam plecarea din ţară. Cine ar fi prevăzut că în timp ce dincolo de graniţe apare primul calculator digital, în plan naţional vom avea parte de izolare? Cu siguranţă aceleaşi persoane care consideră că falsificarea voturilor este varianta cea mai justă pentru a câştiga o campanie electorală. Hm, dar acesta este un aspect demult apus. Însă unii nu şi-au închis ochii în faţa acestor nedreptăţi şi au avut proasta inspiraţie de a riposta. Printre aceştia se numără şi prietenul meu din copilărie, Adam L., fost membru al Partidului Naţional Liberal. Zic „fost” pentru că acum el nu mai este. Şi nici Partidul Naţional Liberal.

Obişnuiam să găsesc o bizară plăcere în a critica pe cei care pleacă ochii în faţa acestei calamităţi politice, însă nu acelaşi lucru fac şi eu cu natura? Oare nu mă conformez cu fiecare aspect al ei fără a pune nimic la îndoială? Oare nu refuz a crede că poate există o altă versiune a ei, mai bună? Oare… Există o portiţă de scăpare din acest lagăr? Prefer să nu ştiu. Statutul de „duşman al poporului” nu mi-e compatibil. Totuşi, ce impozant este apusul unei seri de vară… de ce-ai vrea să-l schimbi?

23 aprilie 1949

Vreau să schimb apusul. Pasivitatea mea în ceea ce priveşte regimul a fost tulburat de un telefon prin care am fost anunţat că tatăl meu fusese arestat pentru refuzul său de a se înscrie în Gospodăria Agricolă Colectivă. S-a terminat cu indiferenţa.

Nu pot să stau deoparte nepăsător în timp ce omul care a dat tot ce avea mai bun din el ca eu să fiu ce sunt azi este tratat în cel mai josnic mod posibil. Indignarea din interiorul meu este net superioară preferinţei de neimplicare de acum câteva luni, tocmai din cauză că este vorba de tatăl meu şi nu de propria-mi siguranţă. Ultimele două zile le-am dedicat redactării unui articol pe care l-am trimis revistei „Adevărul” cu dedicaţie specială secretarului general al Partidului Muncitoresc Român, Gheorghe Gheorgiu Dej. Nu sunt nebun, sunt conştient de ce va urma, dar nu regret nicio secundă. În momentul de faţă stau în fotoliul meu Vivere, mai destins ca niciodată. De data aceasta ignor formele bizare ce ies din pipă, focalizându-mi toată atenţia asupra uşii de unde nu întârzie a se auzi nişte ciocănituri nervoase. Nu o să mă prefac că sunt surprins. Deschid uşa, îi salut politicos pe cei doi domni rotofei şi plictisiţi. Îi scutesc de banala introducere, aşa că îi rog să aştepte două secunde până îmi iau paltonul.

Rămân neclintit lângă intrare, cu spatele către domni, pentru a-mi imprima în minte sufrageria. Mă întorc şi ies, fără să realizez că în urma mea căzuse biletul pentru vecina de peste drum: „Vă rog insistent să aveţi grijă de Chartreux-ul meu. Am plecat în vacanţă”.

Autor, Ciobanu Georgiana,
clasa a XII-a E, C.N. Dragoș Vodă
(prof. coordonator, Marius Voinaghi)

Lucrare înscrisă și premiată în cadrul concursului de creaţie pentru liceeni „Comunizarea României. Tu ce ai face ?”, concurs organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi cu Fundaţia Konrad Adenauer.

Cornelia Lucaci, handbalistă profesionistă, plecată de pe plaiurile maramureșene să joace în cele mai importante campionate din Europa, s-a întors acasă și încearcă, cu o ambiție și perseverență demnă de toată admirația să descopere și să crească talente, să le dezvolte și să le promoveze, pentru a demonstra că sportul poate fi practicat și-n cele mai… nordice locuri.

Cornelia Lucaci, născută la Sighet, a practicat handbalul de performanță atât în țară, în Liga I (Baia Mare), dar mai ales, a jucat de-a lungul anilor în campionatele puternice din Austria (6 luni), Germania (1 an), Ungaria (3 ani), Italia (6 ani). A fost, de asemenea, componentă a echipei naționale de junioare a României. Fiica dânsei, Ravasz Alexandra, este jucătoare de handbal în lotul național de senioare al… Italiei.

Cornelia Lucaci a revenit la Sighet în urmă cu patru ani – actualmente este profesor de sport la Școala Generală „George Coșbuc” – și a înființat Asociația Handbal Club GENIUS, a cărei președinte – antrenor este. Deși fără istoric spectaculos, Asociația Genius are deja rezultate frumoase pe tărâmul unui sport foarte iubit în România dar și la Sighet. Încă de la debutul activității, Genius s-a focalizat pe segmentul tinerelor de la 7 la 14 ani și începe deja să culeagă… roadele. La minihandbal, junioare V, în anul 2016, echipa Genius Sighet, s-a calificat în premieră la turneul final.

Iată că și în acest an, în 2017, echipa de junioare IV s-a calificat la turneul final feminin național, ce se va desfășura în Baia Mare (15 – 18 iunie 2017), unde participă echipe foarte puternice din București, Timișoara, Iași, Bacău, Craiova, Reșița, Galați, etc. care au fost repartizate în patru grupe. Echipa Genius Sighetu Marmației va juca în grupa a treia alături de CSS Bacău, ACS Unirea Dobroiești și HCU FEFS Craiova. Componența echipei de handbal calificate la turneul final include jucătoare de mare perspectivă: Brîndușa Sorina, Boiciuc Alisia, Pop Denisa, Romaniuc Denisa, Rusneac Mihaela, Andreicuț Andreea, Szakacs Ana, Utan Daria, Bârdaș Denisa, Jurj Denisa, Gridjac Melisa, Calena Anamaria, Botici Cristina, Pop Alexandra. Unele dintre tinerele anterior menționate sigur vor evolua pe viitor și în echipa României!… așa m-a asigurat doamna profesor – antrenor. Un aspect deosebit de important, demn de subliniat, 50 % dintre sportivele de care se ocupă doamna profesor Cornelia Lucaci, provin din mediul rural (Rona de Sus, Crăciunești, Tisa, etc.).

Să urăm succes tinerei dar ambițioasei echipe GENIUS Sighetu Marmației! Multă baftă!

Ion Mariș

Fericiți făcătorii de pace! 

Acesta este mesajul care a adunat pentru al 9-lea an consecutiv voluntarii asociației Frați Minori Capucini în colaborare cu diferite instituții și școli din Sighet pentru a sărbători Voluntariatul: dragostea de a dărui necondiționat frumusețea sufletului.

Cine a ieșit duminică, 11 iunie, în parcul „Grădina Morii” doar la o plimbare și nu știa de această „sărbătoare” cu siguranță a avut parte de o surpriză placută. Totuși, organizarea unei asemenea eveniment nu e chiar atât de ușoară. Voluntarii, copiii și tinerii implicați în programul artistic au dedicat mult timp pregătirii minuțioase a evenimentului. Momentele artistice, jocurile pentru toate vârstele, tombola și diferitele ateliere au făcut deliciul și au antrenat mulțimea de sigheteni aflată în parc.

Cu sufletul la gura și începând ziua cu o liturghie specială, voluntarii s-au rugat pentru o zi de succes, dar și pentru vreme bună! Condițiile meteo au fost perfecte pentru o zi cu adevărat specială!

Am fost plăcut surprins să văd oameni maturi implicându-se în jocuri, regăsindu-se în activități care stârneau zâmbete și bună dispoziție. Sighetenii au avut de unde să aleagă: de la tenis de masă, la fotbal mecanic, face painting sau darts, baschet sau cursa cu sacul, dar și tatuajele “Hena” au atras curiozitatea celor prezenți. Pentru odihnă și relaxare unii au ales să se așeze în fața scenei și să se bucure de momentele artistice, care, probabil, nu erau rupte de pe scenele hollywoodiene, dar erau interpretate cu pasiune și dăruire de artiști locali… câteodată nici nu ne dăm seama câți artiști avem în oraș, cât talent se ascunde în tinerii de azi! Nu e nevoie de ureche muzicală specială să sesizezi că acești voluntari cântă sau dansează din suflet!

Spre bucuria noastră, acest eveniment a atras și persoane din alte orașe. Și când spun asta, mă refer la faptul că studenți și alte categorii de persoane au venit în Sighet special pentru acest eveniment. Bucuria se simțea la orice pas! Puține evenimente adună atâția oameni, atâția copii, și rar ți-e dat să auzi atâtea râsete pure.

După o zi destul de lungă și obositoare, speranța voluntarilor a fost ca cei care au trecut prin parc duminică, să fi plecat cu sufletele pline de fericire, încărcați cu gânduri bune. Toți cei care erau acolo, voiau doar să răspândescă Binele, să fie Făcători de Pace.. Dacă spectatorul se lasă purtat de val la un astfel de eveniment, fără să realizeze, devine un „făcător de pace” deoarece transmite mesajul mai departe.

Fiecare persoană care a trecut prin parc a contribuit cel puțin cu un strop de bunătate din interiorul ei! Chiar și simpla curiozitate de a participa la un eveniment care promovează voluntariatul, a făcut posibilă schimbarea în sufletul celor prezenți, făcându-i mai buni, mai darnici!

Mulțumim tuturor celor care au sărbatorit voluntariatul alături de asociația Frați Minori Capucini și s-au lăsat ”atinși” de ceea ce au oferit copiii azi, cei care sunt viitorul de mâine!

Autor, Levente Pesek 

De 3 săptămâni lucrurile merg din rău în mai rău. Nu mai mănânc, nu mai dorm, trăiesc cu spaima că în curând voi fi luat pe sus și aruncat în cine știe ce colț umed al unei închisori comuniste. Circulă zvonul că foști liberali alături de mari politicieni sunt racolați săptămânal din locuințele lor și nimeni nu mai știe nimic de ei.

Exact acum 3 ani a avut loc cea mai sumbră zi a existenței mele. Eram la cursuri, tânăr student al Facultății de Drept, cu vise mari înainte și o ambiție nebună să creez o societate fără cusur. Am fost crescut într-un sat săracăcios al județului Sibiu, cu un tată sas și o mama născută în zona nordică a Maramureșului. Am copilărit în ambele părți ale țării, însă, de departe, Bucureștiul rămâne locul meu preferat. Mă fascinează fiecare colțișor al capitalei, fiecare chip firav pe care îl văd în drum spre facultate. Când am venit la studii, eram plin de ambiții. Trăiam cu impresia că lumea e a mea, iar eu mă aflu printre puținii care își asumă responsabilitatea de a o schimba. Eram un mare admirator al familiei Brătianu, iar implicarea de care aceștia au dat dovadă, alături de Partidul Liberal, în ceea ce privește dezvoltarea economică și politică a țării în perioada interbelică mi-a schimbat cu totul concepția despre starea societății și despre viitorul pe care l-ar merita aceasta. Ce mai, visam să devin următorul Gheorghe I. Brătianu!

Însă toate aspirațiile mele mărețe s-au dus pe apa sâmbetei în ziua în care prietenul meu, Dinu, a intrat în mica noastră cameră închiriată și a urlat din toți rărunchii: „Au câștigat comuniștii! Au venit la putere, asta e!”. Am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare. Păi cum, așa ușor s-a dus totul? Parcă mai ieri a fost 23 august și se zvonea prin țară că am întors armele. Suntem ai rușilor acum, și, pe deasupra trebuie să le mai plătim și paguba de război. Nu-i de-ajuns că vor să ne îngroape de vii în regimul lor mizer și să ne facă una cu sovieticii? Ne iau sufletul și, pe lângă asta, mai vor și munca noastră!

În 1944, Partidul Comunist nu cred că avea mai mult de o mie de adepți. Azi, sunt în jur de 700 de mii și sunt de-a dreptul șocat. Corespondam cu părinții mei cât de des puteam, însă, până și mesajele dintre noi au ajuns să fie codate. Trăiam cu spaima că aceea urma să fie ultima noastră scrisoare. Din ce îmi povestea tatăl meu, preot apreciat al micului nostru cătun, am remarcat că țăranii de acolo nu aveau cunoștință politică nici cât un copil de clasa a 7-a, școlit la București. În timp ce elita intelectuală din inima capitalei ne îndemna pe noi, tinerii studenți, să înclinăm capul spre dreapta, parcă ne luptam cu morile de vânt.

Pe urmă a venit la putere regimul lui Petre Groza, să se asigure că plătim rușilor ceea ce nu le datoram. Ne-a luat totul. Tata a rămas sărac lipit pământului, iar eu am fost nevoit să mă întorc în satul meu natal, să renunț la visele mele bucureștene și să urmez gloata muncitorească a poporului român. Eram înconjurați din toate părțile, iar grupurile de partizani erau tot mai numeroase.

La un moment dat, am crezut că vom reuși să dăm jos regimul. Agenții erau infiltrați în țară, voiau să introducă ideea vestului, să nu ajungem supuși în fața acestei puteri mârșave dar, atât de tragic! Partizanii erau uciși pe capete. Securitatea avea dreptul să ucidă oamenii care îndrăzneau doar să-i privească lung. Era o imagine de-a dreptul înfricoșătoare.

Acum încerc să fug din țară. Dinu plănuiește să ne mutăm în Berlinul de Est și să ne continuăm de acolo pribegia până vom gusta într-o zi, dulceața Europei vestice. Mi-am făcut bagajele și am așteptat. Întins în pat, mă gândeam la săracii mei părinți. Mi-am părăsit satul natal în noapte și m-am întors la București. Nu le-am lăsat nimic alor mei, nici măcar un bilet. Sigur îi va căuta Securitatea, dar măcar nu vor fi nevoiți să mintă, când vor spune că habar nu au unde m-am dus.

Aud niște bătăi nebune în ușă. Atât mi-a fost, sunt aici, au venit să ne ia! Dinu nu are de gând să le deschidă, dar ei sparg ușa și îl iau pe sus. Îl văd prin ușa întredeschisă a dormitorului cum îi pun un sac pe față apoi intră în camera mea. Unul mă lovește puternic în ureche și mă prăbușesc la podea.

E atât de întuneric! Nu știu dacă e de la sacul de pe capul meu, sau noaptea pur și simplu e mai neagră când știi că te așteaptă ceva mai rău ca iadul. Ei știu că ne curg prin vine idei liberaliste, că profesorii noștri universitari ne-au îndemnat să-i sfidăm. I-au luat pe toți, iar acum este rândul nostru.

Mașina se oprește cu zgomot și simt mai multe trupuri căzând peste mine. Cred că suntem în jur de 12 oameni în mașină. Toți respiră greu, dar niciunul nu are curajul să scoată un cuvânt. Cu mișcări bruște și lovituri nemiloase, securiștii ne scot din mașină și ne aruncă în rând pe jos. Ne numără, iar apoi șușotesc ceva între ei. Cât de nebunesc ar fi să mă ridic și să o iau la goană? Habar nu am unde mă aflu, iar rinichii mă dor îngrozitor. Până și echilibrarea respirațiilor mi se pare un calvar.

Aud un clopot, sună o dată. Noaptea e atât de neagră. Mai sună o dată, l-am mai auzit cândva. A treia oară, sunt convins. E clopotul bisericii din Sighetu-Marmației. L-aș recunoaște dintr-o mie. Întrezăresc pentru o clipă chipul bunicii când mă îmbrăca dimineața pentru biserică, simt mirosul casei aceleia în ruine. O duceam atât de greu pe atunci!

Aș da toate clipele vieții mele mizerabile ca să mă pot întoarce acolo. Erau vremuri grele, dar vremurile pe care le trăiesc acum sunt apogeul suferinței sufletului omenesc. O să mor aici în câteva luni. O să mor fizic. Dar sufletul mi-a explodat când m-au legat întâia oară. O să fiu o legumă între 4 pereți de piatră.

Aud o împușcătură. Și încă una. Două trupuri cad cu greutate pe pavajul rece pe care eram noi întinși.
O voce groasă îmi țiuie în urechi: – Ridicați-vă și fugiți unde vedeți cu ochii. Nu aveți mai mult de 5 minute. Occidentul nu ne mai trimite nimic, ne-au părăsit! Dar prindeți-vă voi de el! a strigat.

Apoi și-a zburat creierii. Eram convins că adepții democrației și ai vieții duse în perioada interbelică nu s-au risipit cu totul. Poate că nu era liberal, probabil nici măcar țărănist, însă, ce suflet nobil trebuie să fi avut!

Toți se ridică în jurul meu și fug încotro văd cu ochii, călcându-mă pe mâini și pe picioare. Nu pot să-mi ridic trupul, ceva mă ține la pământ. Apoi simt mâna lui Dinu luând-o pe a mea. Mă ridică cu greutate și șchiopătăm amândoi în noapte. Îl implor să mă lase în urmă. I-am spus unde era casa bunicii, asta în cazul în care mai era în picioare. Îl mușc de mână și îl lovesc cu picioarele. Aveam să îngreunez drumul și să murim amândoi. Sudoarea îmi curge pe fruntea înfierbântată în timp ce o boare răcoroasă îmi inundă sufletul. Nu vrea să-mi dea drumul. Dar nu-l condamn. Dacă eram în locul lui, l-aș fi cărat și în dinți. Să fie acesta sentimentul eliberării?

Ne continuăm drumul în neant câteva ore, când, în sfârșit, găsim casa cu fundație șubredă și lumini palide. Urcăm cu greutate scările din piatră și bat șovăielnic în ușă de două ori. Trag adânc aer în piept și îl privesc pe Dinu. El mă bate pe spate, îmbărbătându-mă, și începem amândoi să plângem în prag. Înăuntru sau e o capcană, sau e libertatea. Acum ori niciodată!

Autor, Simona Tivadar,
clasa a IX-a A, C.N. „Dragoș Vodă”
(prof. coordonator, Marius Voinaghi)

Lucrare înscrisă și premiată în cadrul concursului de creaţie pentru liceeni „Comunizarea României. Tu ce ai face ?”, concurs organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi cu Fundaţia Konrad Adenauer.

sursă foto: internet

Joi, 8 iunie 2017, la Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Sighet, a avut loc ediția I a Proiectului Educațional „Dincolo de științe” din cadrul Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Performanță, un proiect inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. Au fost prezentate 82 de proiecte de cercetare ale elevilor din clasele V – XII. Au participat elevi și cadre didactice de la aproape toate Centrele de excelență din județul Maramureș. Încercăm să „clarificăm” detaliile proiectului apelând la unul dintre coordonatorii acestuia, domnul inspector general adjunct, prof. dr. Gheorghe Andrașciuc.

Brîndușa Oanță: Domnule inspector, spuneți-ne vă rog, ce aduce nou acest proiect în învățământul maramureșean?
Gheorghe Andrașciuc: Proiectul „Dincolo de științe” vine în completarea activității desfășurate în cadrul Centrelor de excelență din județul Maramureș. La baza inițierii acestui proiect educațional, se află nevoia de a dezvolta competențele de cercetare a unei teme de actualitate din sfera disciplinelor ce se aprofundează la nivelul Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Performanță, mai exact limba și literatura română, limba și literatura rusă, matematică, fizică, chimie, biologie, istorie, geografie, informatică, astronomie, electromecanică și servicii. Sub coordonarea profesorilor care predau în cadrul Centrelor de excelență, au fost formate echipe de elevi care și-au fixat o temă de actualitate. Mai departe, sub îndrumarea cadrelor didactice, echipa de lucru trebuia să cerceteze tema aleasă, într-o formă științifică. Ideea era ca aceste teme să fie cercetate într-o formă inter/transdisciplinară.

Brîndușa Oanță: Din cine este compusă echipa de proiect și cum sunt repartizate „rolurile” în echipă?
Gheorghe Andrașciuc: Proiectul a fost inițiat de un grup de inspectori școlari de la Inspectoratul Școlar al Județului Maramureș. Echipa este compusă din trei coordonatori: Ana Moldovan – inspector școlar general, Gheorghe Maiorescu – inspector școlar pentru matematică și coordonator al Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Performanță și Gheorghe Andrașciuc. Membrii proiectului sun inspectorii școlari de la disciplinele pentru care se organizează cursurile în Cadrul Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Performanță, precum: prof. Iuliana Mărieș – inspector școlar pentru informatică, prof.dr. Valentina Todoran – inspector școlar pentru limba și literatura română, prof. Simona Malearciuc – inspector școlar pentru limba ucraineană maternă și limba rusă modernă, prof. Carmen Ulici – inspector școlar pentru chimie-fizică, prof. Camelia Duță – inspector școlar pentru biologie, prof. Livia Pop – inspector școlar pentru discipline tehnice, prof. Pavel Filip – inspector școlar pentru istorie și pentru științe socio-umane și prof. Adrian Gavra – inspector școlar pentru geografie. Dintre membrii amintiți în proiect face parte și Daniela Andrașciuc – profesor drd. la Colegiul Național Dragoș Vodă. Evident, inspectorii școlari, responsabili de disciplinele menționate, coordonează întreaga activitate de cercetare științifică la nivelul disciplinei pe care o au în subordine. Ei au rolul de a monitoriza activitatea de elaborare a proiectelor de cercetare și de a oferi suportul metodologic și științific în realizarea acestora, la nivelul Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Performanță.

Brîndușa Oanță: Ce obiective specifice are proiectul?
Gheorghe Andrașciuc: Precizez că obiectivul general al proiectului „Dincolo de științe” este de a forma și de a stimula promovarea competențelor de cercetare a unei teme ce prezintă interes pentru un anumit domeniu de cunoaștere. Acest obiectiv general este susținut de obiective specifice precum: stimularea curiozității intelectuale prin aprofundarea unor teme de actualitate dintr-o anumită arie a disciplinei, conștientizarea necesității promovării rigurozității în susținerea unor idei, dezvoltarea spiritului de interrelaționare în susținerea unei activități de echipă, familiarizarea cu nevoia de a distinge ideile personale de sursele citate, formarea capacității de a sintetiza informațiile obținute în urma cercetării unei teme dintr-un anumit domeniu de cunoaștere, înțelegerea nevoii de a promova interdisciplinaritatea și transdisciplinaritatea în procesul de cunoaștere/ cercetare a unei teme de actualitate, în vederea înțelegerii globale a unei teme, formarea spiritului interogativ, autonom și critic etc.

Brîndușa Oanță: Care sunt așteptările, pe ce rezultate se mizează?
Gheorghe Andrașciuc: Așteptările sunt mari. Am pornit de la ideea că avem elevi extrem de valoroși, cadre didactice competente, preocupate de creșterea calității întregului demers didactic. Toate proiectele prezentate pe secțiuni vor fi analizate cu atenție, urmând, ca cele mai valoroase să fie publicate într-un volum colectiv editat de Centrul Județean al Tinerilor Capabili de Performanță din cadrul Inspectoratului Județean Maramureș. Cu certitudine, aceste exemple de buna practică, prin diseminare, vor contribui la stârnirea curiozității intelectuale atât în rândul elevilor, cât și în cel al cadrelor didactice.

Brîndușa Oanță: Cum puteți descrie activitatea de prezentare a proiectelor de cercetare?
Gheorghe Andrașciuc: După cum ați precizat și dumneavoastră în preambulul acestui interviu, azi au fost prezentate 82 de proiecte de cercetare științifică la toate disciplinele pentru care se organizează cursurile de excelență în cadrul Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Excelență. Am avut opt secțiuni organizate pe discipline, precum: literatură română – moderator prof.dr. Valentina Todoran, infomatică – moderator prof. Iuliana Mărieș, limba rusă – moderator prof. Simona Malearciuc, matematică – moderator general prof. Gheorghe Maiorescu, ajutat de prof. Giurgi Vasile, prof. Amalia Mihu, prof., prof. Gheorghe Gherasin, prof. Ioan Tomoiagă, prof. Maria Mărioara Chiș, istorie și geografie – moderatori lect.univ.dr. Ilie Ghergheș și prof.dr. Flaviu Vida, fizică, astronomie și electrotehnică – moderator prof. Ioan Tivadar, chimie – moderator prof. Mărcuța Tomoiagă, biologie – moderator prof. Ana Grigor și servicii – moderatori prof. Claudia Mintău și prof. Anuța Bologa. La activitățile de prezentare au fost implicați 196 de elevi și 146 de cadre didactice. Lucrările prezentate pe secțiuni au avut un nivel calitativ foarte bun și, ce este foarte important, după susținerea acestora în plenul secțiunilor, au urmat discuții pe marginea temelor prezentate. Ce am remarcat este faptul că elevii prezenți la această activitate de ținută intelectuală de excepție sunt animați de o curiozitate intelectuală remarcabilă. Cu siguranță, această preocupare a elevilor, sprijinită de o susținere metodologică și științifică din partea cadrelor didactice, conjugate, vor crește calitatea întregului demers didactic în învățământul maramureșean.

Brîndușa Oanță: Acest proiect va continua?
Gheorghe Andrașciuc: Prezentarea lucrărilor de cercetare a fost la prima ediție. Anul școlar viitor, tot în luna iunie, va fi organizată ediția a doua. Sperăm ca la ediția următoare să se înscrie mult mai multe proiecte, întrucât exemplele de bună practică vor fi diseminate la nivelul tuturor Centrelor de excelență din județul Maramureș. Ne dorim ca la ediția viitoare să ne focusăm mai mult pe abordări interdisciplinare și transdisciplinare în cercetarea temelor. De asemenea, vom realiza un parteneriat cu mediul academic în vederea creșterii nivelului științific al demersurilor de cercetare din zona de interes atât pentru elevi, cât și pentru societate, în ansamblul ei.

Brîndușa Oanță: Mulțumim și mult succes în diseminarea și promovarea proiectului!

Dacă privesc cerul strălucitor și de prea multă lumină îmi vine să închid ochii, imediat apare un norișor prietenos care ia din puterea orbitoare a soarelui și mă lasă să privesc în voie frumusețea albastră a zilei. Acesta este prietenul meu Marin Slujeru. Dacă vreau să privesc cloșca cu puii de aur și luna trăgând la carul mare într-o noapte anume, iar norii stau îndesaţi unul în altul acoperind cerul, vine un vânt povestitor și îi ademenește ducându-i cu el, ca să mă bucur de frumusețea luminoasă a nopții. Acesta este prietenul meu Marin Slujeru. Dacă scriu un poem frumos, prietenul meu Marin se ridică și pornește la drum prin sufletul lui. Eu aștept cu bucurie să se regăsească și pe el pe acolo și să îmi trimită semne binevoitoare. Întotdeauna voi păstra dulcea alunecare prin oameni a acestui prieten ca pe un reper de depășire a deșertăciunii.

La mulți ani!
(Doina Rândunica Anton)

***

Întorcându-mă spre casă, m-am abătut din drum să văd dacă a înflorit arborele de lalea și, brusc, am avut niște „Tresăriri”, „Târziu, în iunie”, în acest „Anotimp neprevăzut”. Domnul profesor Marin Slujeru își aniversează ziua de naștere.  O figură comună, cu sprâncene stufoase, mărunțel – la prima vedere. Un munte de cultură, bun simț, jovialitate – când îl cunoști mai de-aproape. La aniversare, îi doresc acestui Domn, apropiat familiei mele, sănătate, noi apariții editoriale și, fără…” P.a.u.za de lectură”, „În neștire”.

La Mulți Ani!
Cu prețuire,
Eva Oanță

P.S. Titlurile cu majusculă reprezintă volumele de poezii și, apropiat sufletului meu, râmâne „Leptem”.

***

Domnul Marin Slujeru scrie o poezie vie, decupată din mijlocul nostru, al tuturor sighetenilor. Este poetul care vede poezie într-un parc, într-o vitrină, într-o cafenea, el simte și caută frumusețea nealterată, o frumusețe autentică pe lângă care cei mai mulți dintre noi trecem grăbiți și n-o observăm. Cuvintele domnului Marin iau pulsul orașului și-l transformă într-o captură, într-un veritabil tablou în care abundă detaliile. E un alt fel de Sighet văzut prin ochii unui poet. Nu știu câți oameni realizează ce valoare imensă poate avea un tablou al cuvintelor, unde culorile se amestecă iar persoanjele sunt fluide, totul petrecându-se într-un prezent continuu. Domnul Marin îmi este mentor, dintotdeauna mi-a fost și mă bucur fiindcă orașul acesta micuț este așa bogat în oameni care dăruiesc ceva neprețuit. Îi doresc mulți ani fericiți poetului Marin Slujeru și îi mulțumesc pentru tot sprijinul, încurajarea și aprecierea cu care mereu mă întâmpină în orașul poeziei.

La mulți ani!
(Antonia Luiza Dubovici)

***

Istoria e o poveste. Poate să-ți placă sau nu. Depinde de tine, dar mai ales de povestitor. Eu am avut norocul să ascult și să învăț istoria predată de domnul profesor Marin Slujeru. Am avut norocul de a învăța de la domnia sa a vedea dincolo de manual, dincolo de înșiruirea de ani, de date, de epoci, de domni, de războaie, de tragedii și împliniri. Am învățat să învăț istoria. Apoi, după ani, am avut șansa de a-l descoperi pe poetul Marin Slujeru, de a-i citi poezia, plină de melancolie, haiku-urile realiste, dar și acele schițe ale Sighetului nostru cel de toate zilele surprins în cuvinte subtile. 

La mulți ani, Domnule Profesor!
(Roxana Pontoș)

***

Poetul Marin Slujeru, sighetean o mie la sută (născut la Ocna Șugatag), este Fiul de Onoare al Orașului nostru. Este un fin observator al lucrurilor „mărunte”, „locale”, pe care le filtrează poetic. Marin valsează prin oraș, se oprește la ținte fixe și scrie. Scrie cu sufletul, cu inteligența, cu bogata lui cultură și zâmbește cu multe subînțelesuri. Pe urmele lui, fără grabă, răsar poemele.

Să ne trăiești frumos, Domn’ Profesor!
(Brîndușa Oanță)

***

Marin – Haiku
Prin oraș Marin
Salută prietenii.
Agale trece.

Hai ku Marin
De dimineață,
Cafeneaua cu Marin
Sfidează ora.

Marin marin
La mulți ani, Marin!
Murmură trecătorii.
El tace sfios.
(Ion Mariș)

sursă foto 2: Florentin Năsui

În premieră, în perioada 16-18 iunie 2017, la Sighetu Marmaţiei va avea loc o întâlnire a paramotoriştilor sosiţi din întreaga ţară. Evenimentul face parte dintr-un raid aerian de anvergură, Timişoara- Sighetu Marmaţiei.

„Va fi un bun prilej de a le prezenta colegilor noştri din ţară atracţiile turistice din zonă, cum ar fi mânăstirile de la Săpânţa şi Bârsana, Cimitirul Vesel, Muzeul Satului, toate văzute de sus. De asemenea, pentru doritori, se vor executa zboruri în tandem cu paramotorul”, ne-au declarat organizatorii evenimentului.

Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon: 0740625780.

Liviu Șiman

Colegiul Național „Dragoș Vodă” a câștigat proiectul Erasmus+ cu titlul „Competențe europene în domeniul informaticii dobândite prin activități practice”, depus în sesiunea din 2 februarie 2017 și având o valoare de 78.740 euro. Obiectivul proiectului este dobândirea de către participanții la proiect a unor competențe și aptitudini cheie, prin promovarea învățării bazate pe muncă și activități practice, realizată prin parcurgerea unor teme din curriculumul național în cadrul unui stagiu de două săptămâni de instruire practică efectuate la un partener din Marea Britanie.

Astfel, pe parcursul anului școlar 2017-2018, două grupe de 15 elevi de clasa a XI-a de la profilul matematică-informatică și matematică-informatică bilingv, însoțite de câte doi profesori, vor parcurge un stagiu de două săptămâni de instruire efectuate în condiții reale de muncă la o instituție din Marea Britanie, pe baza unui Acord de învățare convenit între școli. Parcurgerea activităților de învățare bazate pe muncă le va îmbogăți elevilor cunoștințele privind cariera în IT, facilitând tranziția acestora către învățământul universitar și piața muncii, și va permite elevilor dobândirea competențelor validate prin Europass Mobility Document și Cerificatul de competențe profesionale dobândit la absolvirea liceului.

Partenerul extern din Marea Britanie este Grwp Llandrillo Menai / GLLM care va oferi elevilor Colegiului Național „Dragoș Vodă” posibilitatea efectuării stagiului de instruire într-un Centru de pregătire în domeniul IT. GLLM este un grup de instituții de învățământ din Țara Galilor, de drept public, formată din trei Colegii: Colegiul Llandrillo, Colegiul Meirion Dwyfor și Colegiul Menai, care au fuzionat într-o singură instituție. Grwp Llandrillo Menai / GLLM are în totalitate un efectiv de 27.000 de elevi la toate nivelurile de învățământ. Colegiul Llandrillo, la care elevii vor efectua stagiul de instruire, este un colegiu de excelență, având 1.400 elevi in 7 campusuri: Bamgor, Abergele, Colwyn Bay, Denbigh, Llanrwst, Rhos-on-Sea și Rhyl.

Colegiul Național Dragoș Vodă – director, prof. dr. Vasile Mih

Prin unele trăsături care se pot remarca la prima vedere – culori grave, spații monocrome tăiate ferm și delimitate net unele de altele, împărțirea uneori a cadrului prin diagonale energetice, o simbolistică ubicuă insinuată sau explicitată – lucrările lui Valentin Rozsnyai îmbie la conceptualizare. În spatele tablourilor se poate ghici și se poate reconstitui o narațiune mitologică intrinsecă ce abia așteaptă să fie decriptată hermeneutic, confirmând o dată în plus ideea că mai întâi nu a fost nici oul și nici pasărea, ci mai degrabă ideea de zbor, că mai întâi a fost mitul și mai apoi metafora, iar metafora – fie ea și palstică – nu este altceva decât un mit comprimat aposteriori, un mit povestit eliptic.

Câteva teme se decelează cu claritate. Mai întâi Timpul. Timpul curge continuu, uniform și într-un singur sens, ca râul lui Heraclit, numai pentru simțul comun. Timpul fizic, cel dat de mișcarea astrelor, de mișcarea de rotație și de revoluție a planetelor, pe care noi oamenii îl măsurăm cu două mijloace convenționale, ceasornicul și calendarul, este în esență și el un timp care curge uniform încetinit, dar cu o încetinire imperceptibilă la scara infimă a vieții omenești și chiar la scara scurtei durate a civilizației umane pe pământ. În timpul fizic avem „infinitul rău” cum îl numea Hegel, adică linia timpului unidimensional care curge de la trecut prin prezent spre viitor la infinit, reprezentat punctiform printr-un șir de numere: 1 + 1 + 1 și așa mai departe la infinit. Și tot așa și spațiul, care continuă din punctul în care ne aflăm noi în toate direcțiile spre depărtări indefinite, prin reprezentarea 1 + 1 + 1 + 1 și așa mai departe la infinit. De ce „infinit rău”? Pentru că acest fel de „infinit”, ca un șoc infinit de-a lungul lucrurilor finite, nu poate fi atins niciodată și nu satisface nevoia de raționalitate intrinsecă a spiritului omenesc. Și atunci? Ei bine, acest fel de infinit trebuie „recurbat în sine”, reflectat în sine, adică adus în oglinda Spiritului, a conștiinței cunoscătoare și atunci obținem „infinitul bun”, infinitul fără rest, pentru că oglinda Spiritului rămâne aceeași, chiar dacă reflectă o infinitate potențială sau actuală de lucruri. Sau, pe fiecare existență noi ne-o putem reprezenta integral ca pe un cerc, prin circularitatea fazelor sale: naștere – viață – moarte, și atunci infinitul bun devine ceva ca un „cerc de cercuri” (după același Hegel).

În lucrările lui Valentin Rozsnyai timpul infinitului rău este reprezentat ca o spirală care crește de la stânga la dreapta, după mișcarea aparentă a soarelui (sensul mișcării acelor de ceasornic), este timpul creat în desfășurarea lui cosmică, timpul Universului în expansiune după actul Creației (sau marea explozie, Bing Bengul), timpul făcut, în care Creatorul a pus și creaturile sale, dar este totodată și Cronosul care ne macină ființa lent dar sigur, transformând-o în heideggeriana ființare neabătută către moarte. Reprezentarea plastică poate să fie asemănată și cu o cochilie de melc, care crește de fapt urmând cumva o lege matematică (șirul lui Fibonacci).

Dar Creatorul nu ne-a dat numai „Timpul făcut”, Cronosul, ci ne-a dăruit și „Timpul re-făcut”, Timpul restaurat, sau mai bine-zis „Timpul răscumpărat” (așa cum păcatul nostru a fost răscumpărat cu însuși sângele Fiului Său) și, mai mult decât atât, ne-a dat nouă înșine posibilitatea de a ne răscumpăra viața-în-timp, prin viața-prin-valori. Ne-a dat nu numai timpul rău al Cronosului, ci și timpul bun al Kairosului, timpul bunei alegeri, în care ne putem schimba destinul nostru în bine, caierul vremii pe care noi trebuie să îl privim abstrăgând de la tors. Timpul bun poate fi reprezentat plastic ca o spirală inversă, care crește în sens opus acelor de ceasornic în planul Spiritului, care înseamnă o reîntoarcere în sine, o ieșire din infinitul rău prin întoarcerea acestuia la reflecția în sine a conștiinței cunoscătoare. Un exemplu ar putea fi edificator. În anul 1929, un Constantin Brâncuși deja celebru la Paris, a fost rugat de către un James Joyce nu mai puțin celebru să-i deseneze portretul. Atunci, spre stupefacția tuturor, marele Brâncuși a făcut dintr-o singură mișcare de mână o spirală întoarsă în sine. Asta era tot? Da. A fost deajuns.

Cele două spirale orientate diferit, cea crescătoare a lumii fizice, a Universului în expansiune, și cea întoarsă în sine a lumii Spiritului, pot fi aflate îngemănate genial în arhetipul numit „coarne de berbec”, în cele două volute simetrice ale capitelului care încheie coloana ionică. Sau, în cazul lucrării lui Valentin Rozsnyai care dă și titlul expoziției, în afară de sugestia cornelor de berbec pe care o putem observa aici, se află și într-un ou cosmic plutind imponderabil, în care așteaptă facerea lumii cele două spirale în stare latentă. Tabloul lui Valentin Rozsnyai, cel care dă și titlul expoziției: „Facerea și refacerea timpului”, mai este pigmentat și cu elemente onirice, pești stilizați care zboră impetuos pe verticală, criptograma paleocreștină a lui Iisus Christos înălțându-se la ceruri, sau evoluția Cosmosului în îndreptarea lui către punctul suprem Omega, ca în Fenomenul uman al lui Teilhard de Chardin.

O a doua temă a discursului plastic al lui Valentin Rozsnyai este aceea a Păsării Phoenix, care este mai degrabă o legendă decât un mit, pentru că nu explică cu mijloace sacre ceva din ordinea profanului, ci de fapt Pasărea Phoenix se mitizează pe sine. Pasărea Phoenix în varianta lui Valentin Rozsnyai este tratată în triptic, potrivit cu secvențele de bază ale legendei, auto-îngroparea în sarcofagul de tămâie, arderea și apoi renașterea din foc. Prin efectele sale cromatice, pânza pictorului nostru ne provoacă certe sinestezii, ne face să auzim efectiv Pasărea cântând cu putere sau țipând exaltat, la fel cum putem auzi și păsările pictate de către Joan Miró. Echivalentul muzical ar putea fi Pasărea de foc a lui Igor Stravinski.

În esență, cred că în persoana lui Valentin Rozsnyai avem un pictor al maturității depline, cu un discurs plastic cerebral, cu o tehnică bine elaborată și diversificată, parcurgând facil distanțele dintre cubism, futurism și suprarealism, reiterând cu succes nu numai mituri fundamentale ale culturii noastre europene, ci și paradigme mitologice dintr-o hyponoia a filosofiei.

Prof. univ. dr. Nicolae IUGA
(eseu scris pentru Catalogul Expoziției Personale – Valentin Roznyai, Baia Mare, iunie 2017)

Valentin Rozsnyai, pictor sighetean, născut la Carei la data de 22.02.1952, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Maramureș, este unul dintre cei mai apreciați și cunoscuți artiști din țară, fiind la nivelul la care a depășit granițele proprii, fizice și artistice și, cucerește dezinvolt piața internațională de artă. Pe lângă numeroasele expoziții personale (prima personală vernisată în anul 1972) a participat la alte câteva zeci de expoziții colective și de grup (în România, Croația și Republica Moldova), fiind laureat al Expoziției Internaționale “Homage to Picasso”, Zagreb, Croația (a obținut Marele Premiu pentru pictură) și al Bienalei Internaționale de Pictură, Chișinău (a fost distins cu Diploma de Execelență a Ministerului Culturii din Moldova). Are lucrări în colecții particulare din România, Elveția, Ungaria, S.U.A., Canada, Olanda, Germania, Austria, Suedia și Spania.

Galeria de Artă a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Baia Mare, îi va găzdui în perioada 13 – 26 iunie 2017, expoziția personală “Facerea si refacerea timpului”.

Clădirea Tribunalului a fost ridicată între anii 1896 -1897, cu bani provenind din visteria Regatului Ungar, administraţia locală contribuind doar cu achiziţionarea terenului. Clădirea a fost proiectată cu faţa către strada Rákóczi, pe partea laterală fiind deschisă o stradă care a purtat mult timp numele de „strada Tribunalului”, deschisă circulaţiei odată cu terminarea construcţiei.

Pentru ridicarea clădirii au fost folosite aproximativ 3 milioane de cărămizi. Tribunalul regal avea 14 curţi interioare şi încăperile decomandate, toate fiind accesibile direct din culoare.

La parter şi etajul întâi au funcţionat Tribunalul, Judecătoria şi Cartea Funciară, iar la etajul doi se afla locuinţa preşedintelui Tribunalului.

Faţadele sunt bogat ornamentate, cea principală fiind dominată de o cupola falsă, cu rol exclusiv decorativ acoperită cu eternit colorat şi ornamente din fier forjat. Pe fronton se zăreşte stema ţării, încadrată de doi îngeri din marmură alba, acroterii şi două lampadare romane din fontă ce accentuează aspectul artistic al clădirii.

La intrare, o placă de marmură neagră aminteşte că această clădire a fost ridicată “În timpul domniei lui Franz Josef I, asistat de ministrul Erdély Sándor, sub supravegherea preşedintelui de tribunal Lászlófalvi Eördögh Virgil, după proiectul arhitectului Wagner Gyula, construit de antreprenorii Gerster Béla şi Kreiszel Géza la 1896 – 1897.”

Până în secolul XX, Tribunalul Regal Maghiar a fost singura clădire cu două etaje de pe teritoriul comitatului Maramureş.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

N.R. În această clădire funcționează azi Primăria Municipiului Sighet

Un mare număr de elevi din toată ţara şi-a încercat norocul participând la concursul de creaţie pentru liceeni „Comunizarea României. Tu ce ai face ?”, concurs organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi cu Fundaţia Konrad Adenauer.

Tinerii au fost provocaţi să facă un exerciţiu de imaginaţie şi să îşi închipuie că trăiesc în România postbelică în anii acaparării puterii de către Partidul Comunist, iar gândurile lor să fie transpuse într-un eseu în care să urmărească un destin personal din această perioadă, insistând pe influenţa pe care regimul şi noua societate au avut-o asupra oamenilor de rând. Ei şi-au determinat personajul să aleagă: opoziţie faţă de regim, adaptare în noua societate sau plecare clandestină din ţară.

Printre cei 20 de câştigători se numără şi 3 elevi de la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” din Sighetu-Marmaţiei: Apan Letiţia Teodora, clasa a X-a B, Ciobanu Georgiana-Evelina, clasa a XII-a E şi Tivadar Simona, clasa a IX-a A, coordonaţi de prof. Voinaghi Marius.

Câştigătorii vor participa la Şcoala de Vară pentru liceeni; cei din clasele IX-XI vor merge în perioada 2-7 iulie la Braşov, iar cei din clasele a XII-a vor merge la Râmnicu Sărat în perioada 20-26 august. Costurile de cazare, masă şi transport vor fi acoperite de către organizatori.

Ei sunt încă o dovadă că adolescenţii sunt frumoşi, sensibili şi empatici, pasionaţi de lectură, istorie şi cultură generală, creativi şi deschişi provocărilor.

Crina Voinaghi

Miercuri, 7 iunie 2017, Corul „Armonia” al C.N. „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, condus de doamna profesoară Ileana Petrovan, a obținut PREMIUL I la Concursul Județean de Formații Corale (organizat de I.S.J. Maramureș) care a avut loc la Liceul de Arte din Baia Mare. Acesta s-a desfășurat pe două secțiuni: grup vocal și formații camerale. Corul Armonia a interpretat piese din repertoriul românesc și universal, din epoci și stiluri diferite. O cerință specială a fost aceea de a interpreta A CAPELLA o lucrare din repertoriul ales.

Pentru „cenedeviști”, participarea la acest concurs a însemnat o „aventură” plăcută. Am stat de vorbă „armonios” cu câțiva membri ai corului, care au dorit să-și facă auzite impresiile „la cald”.

„Ora 10:34. Eram în timpul repetiției cu numărul… da, nu am reușit să țin socoteala, însă a fost prima în timpul căreia am simțit emoțiile acelea ce te determină să uiți de așa zisa „usturime în gât”. Am intrat încrezători în sală, vegheați de privirea doamnei profesoare care știa ce copilași gălăgioși are „acasă” și am urmărit spectacolul, bucurându-ne de prestația concurenților. Momentul în care am intrat pe scenă mi-a transmis acel sentiment pe care îl experimentezi în timpul vacanței cu familia. Ne-am zâmbit larg unul celuilalt, transpunând emoțiile în priviri sclipitoare. Mai bine zis, ne îmbrățișam sufletește unul pe celălalt prin zâmbete. În timpul evoluției noastre, am simțit acel liant puternic dintre noi și public, întrucât privirile acestora erau încărcate de duioșie și admirație. Aplauzele furtunoase ne-au deconectat din transa în care ne aflam, dat fiind faptul că deja nu mai simțeam că eram într-o competiție, ci în mijlocul unor oameni dragi pe care doream să-i încântăm.”  (Manuela Hotea, clasa a X-a E)

„Tot ce aş putea spune este că a fost o experiență unică, mi-a plăcut foarte mult şi îi mulțumesc doamnei profesoare de muzică, Lenuța Petrovan, pentru că ne-a îndrumat spre această victorie.” (Delia Grigor, clasa a X-a E)

„Corul este bucuria noastră perpetuă, facem totul cu pasiune, dăruire și în mod voluntar atât noi, cât și doamna profesor care ne coordonează. Întâlnirile frecvente ne-au unit atât pe noi ca oameni, cât și glasurile noastre care au învățat să lucreze în echipă, ele știu să lase tonul jos când o voce suavă trebuie să se facă auzită, și când să se ridice pentru a acoperi un glas rătăcit. Rezultatele de azi ne bucură și ne motivează. Asta am simțit de când am urcat pe scenă, când oamenii au rezonat la fiecare cântec. Iar la final, un val de aplauze ne-a umplut inimile de bucurie. Cântecul este pentru noi bucuria de a fi între oameni și pentru oameni.” (Adriana Botizan, clasa a X-a E)

„A fost o experiență emoționantă, dar frumoasă atât pentru elevi, cât și pentru mine. Nu ne așteptam la Premiul I, pentru că întotdeauna este loc de mai mult și mai bine. Sunt fericită că am reușit această performanță, pe măsura  eforturilor depuse!”, mărturisește profesoara Ileana Petrovan.

Colecția de locuri I crește continuu în portofoliul C.N. „Dragoș Vodă”!

Felicitări Corului „Armonia”!

Autor, Brîndușa Oanță & Armonia „cenedevistă” (coordonată de prof. Ileana Petrovan)

Joi, 08 iunie 2017, a avut loc festivitatea de absolvire a studenților Universității „Babeș Bolyai”, Extensia Sighetu Marmației, specializările „Contabilitate și Informatică de Gestiune” și „Geografia Turismului”.

Deși vremea nu a fost favorabilă unei festivități în aer liber, la fel ca și anul trecut, și cum și-ar fi dorit cu toții, cele două specializări au sărbătorit în amfiteatre diferite finalizarea studiilor. La eveniment au fost prezente atât cadre didactice ale Extensiei sighetene, cât și cadre didactice venite de la Cluj care au predat de-a lungul celor 3 ani de studii, părinți, bunici și proaspeții absolvenți.

Marin Ilieș, prodecan al Extensiei de la Sighet a deschis festivitatea de absolvire, aducând aminte de primele întâlniri pe care le-a avut cu studenții:

„La început de an le-am spus că vom porni de la punctul 0 și, de aici, fiecare poate să își construiască propria carieră. Finalizarea studiilor nu înseamnă a fi desăvârșit în meserie. E nevoie de continuarea studiilor, de multă muncă pentru un viitor profesional. Cel mai important moment din viața noastră este prezentul, în care ne putem construi personal. În rest, e nevoie de multă muncă.” (Marin Ilieș)

La festivitate a fost prezent și primarul orașului, ing. Horia Scubli, care a transmis următorul mesaj proaspeților absolvenți:

„S-a scurs cea mai frumoasă perioadă din viața voastră. Comportați-vă de acum înainte în așa fel încât să puteți dărui măcar grija pe care v-au purtat-o părinții în tot acest timp. Să vă gândiți de trei ori înainte de a pleca de acasă. Rămânând aici, veți aparține familiei. Iar cel mai important lucru în viață este familia.” (Horia Scubli)

Vizibil emoționat, primarul și-a încheiat discursul cu un sfat: „nu uitați că n-aveți voie să uitați de copilul din voi. Păstrați-l cu emoție!”

Anul viitor, Extensia Universității „Babeș Bolyai” de la Sighetu Marmației, împlinește 20 de ani, iar porțile sunt deschise tuturor celor care doresc să urmeze atât studii de licență, cât și de nivel masterat.

Diana Mariana Apopi