Ajuns la cea de-a 16-a ediţie, avându-l pe Nicolae Weisz ca iniţiator şi director, cu o echipă de profesori coordonatori de excepţie, festivalul de muzică francofonă „Chants, sons sur scène” adună în fiecare an la Baia Mare un mare număr de melomani şi iubitori de limbă franceză, fie că e vorba de cântăreţi ori doar de spectatori.

Organizat pe 3 secţiuni, în funcţie de vârstă (13-15 ani, 16-17 ani şi 18-25 ani), festivalul a adunat anul acesta în cele 3 zile (12, 13, 14 mai), un număr de aproximativ 50 sau poate mai mulţi adolescenţi iubitori de muzică francofonă din toată ţara care au cântat, au legat prietenii şi au învăţat tehnici noi în atelierele organizate special pentru ei.

Juriul a fost format din Pierre Donoré, artist de mare excepţie care a încântat în seara de sâmbătă publicul prezent cu un recital, Sarah Delbois, Darko Ristovski, François Montier, Pierre Ferrey şi Benoît Bavouset, reprezentanţi ai Institutului Francez sau ai Agenţiei Universitare a Francofoniei. Sponsorii au fost şi ei numeroşi iar premiile consistente: o bicicletă la 13-15 ani, premii în bani la 16-17 ani, iar la 18-25 ani două participări la un festival de muzică din Franţa. Cei doi norocoşi care vor pleca pentru 10 zile în Franţa sunt concurenta din Baia Mare, Sindreştean Cristina şi concurentul din Iaşi, Ţurcanu Ilie Răzvan.

Sighetul a avut şi el reprezentanţi: la categoria 16-17 ani au fost Chiş Andreea acompaniată de Muj Florin de la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” şi Codrea Diana de la Liceul „Regele Ferdinand”, acompaniată de Hreniuc Alexandru, iar la 18-25 de ani au urcat pe scenă Pop Mălina, Pop Augustin de la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” şi Ghilea Andrei.

Ceea ce mi s-a părut extraordinar, a fost implicarea de care au dat dovadă deopotrivă organizatori, participanţi şi invitaţi. După cum puteţi vedea în filmarea de mai jos, adolescenţii au fost implicaţi inclusiv în recitalul susţinut de artistul Pierre Donoré, moment pregătit la atelierul de lucru condus de acelaşi artist. Visele uneori devin realitate, acesta este mesajul transmis pe parcursul celor 3 minunate zile de festival.

Crina Voinaghi

sursă foto: facebook, Soreanu Alina

Am avut marea plăcere, zilele trecute (28-30 aprilie 2017), de a vizita Polonia, împreună cu un grup de cadre didactice și elevi ai Școlii Gimnaziale „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa” și ai altor două școli din Sighetul Marmației.

În ziua de 28 aprilie, parcurgând un traseu bine stabilit, am trecut pe la Kosice, unde am vizitat Catedrala Sf. Elisabeta, construită sub formă de cruce greacă, piatra de temelie fiind pusă încă din anul 1380. În seara aceleași zile am ajuns în Polonia, mai exact în Cracovia, care este al doilea oraș ca mărime și unul dintre cele mai vechi din Polonia.

Traversând centrul vechiului oraș, (având impresia că trec prin Sibiu sau Brașov), am ajuns în cea mai întinsă piață medievală din Europa, Rynek Glowny. Aceasta este  înconjurată de case istorice (kamienice), palate și biserici. Centrul pieței este dominat de Sukiennice (sau Hala Postăvarilor), reconstruită în 1555 în stil renascentist, având o mansardă frumoasă decorată cu măști sculptate.

Pe partea  Sukiennice este Turnul Primăriei (Wieża Ratuszowa), pe cealaltă parte Biserica Sf. Wojciech (Sf. Adalbert) din secolul al X-lea și Monumentul lui Adam Mickiewicz din 1898. Deasupra pieței se ridică turnul gotic al Bazilicii Sf. Maria (Kościół Mariacki).

Parcurgând calea pietonală Grodzka am ajuns pe dealul regal Wawel, unde se înalță semeață catedrala și castelul. Castelul Wawel este o construcție în stil gotic, fiind ridicată la ordinul lui Cazimir al III-lea cel Mare, care a domnit de la 1333 până la 1370.

Tot admirând minunățiile acestei coline, Wavel, ne-am îndepărtat puțin, trezindu-ne din visare în cartierul Kazimierz, unde se desfășoară anual Festivalul Cultural Evreiesc.

Ultima destinație unde am poposit în această excursie, a fost la Auschwitz  (în polonă Oświęcim) sau Auschwitz-Birkenau (nume oficial complet Konzentrationslager Auschwitz, KL Auschwitz (Stammlager), KL Birkenau (Auschwitz II), scurt Konzentrationslager Auschwitz-Birkenau) este numele unui complex de lagăre de concentrare și exterminare al Germaniei naziste.

Auschwitz este numele german al orașului din apropiere, Oświęcim, situat la aproximativ 60 kilometri vest de Cracovia, în sudul Poloniei. Unul din motivele pentru care a fost aleasă această localitate îl constituie faptul că era un nod de cale ferată foarte dezvoltat, având 44 de linii paralele, ceea ce facilita transportul unui atât de mare număr de evrei și alte naționalități din întreaga Europă.

Cunoscut drept cel mai mare lagăr de exterminare nazist, Auschwitz a devenit locul emblematic de implementare a soluției finale, un element major în punerea în practică a Holocaustului; se estimează că cel puțin 1,1 milioane de persoane au fost omorâte acolo, din care peste 90% au fost evrei.

Aproximativ 802 de deținuti au încercat să evadeze de la Auschwitz, din care, aproximativ 144 au reușit. Soarta a 331 de evadați este încă necunoscută. O pedeapsă obișnuită pentru încercările de evadare era moartea prin înfometare. Familiile celor care reușeau să evadeze erau uneori arestate și trimise la Auschwitz pentru a opri alte încercări. Dacă un prizonier evada, 10 deținuți erau aleși la întâmplare și erau omorâți.

Am avut parte de o lecție de istorie, „pe viu”,  alături de doamna dirigintă, Mariana Șuștic!

Emilia Mutu,
(cls. A VII-a A, Școala gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa”)

Anul acesta, la concursul muzical Eurovision a câștigat emoția și autenticiatea. Cea de-a 62-a ediție a concursului Eurovision a avut o încărcătură aparte. Pe fundalul unei atmosfere de poveste, Salvador Sobral a transmis din capitala Ucrainei, un mesaj profund, care se pare că a ajuns la inimile tuturor europenilor. „Iubind pentru amândoi”/ „Amar pelos dois” este mesajul cu care Salvador a „cucerit” Europa, demonstrând încă o dată că o inimă deschisă și pregătită pentru a dărui tot ceea ce este mai frumos face ca ecoul ei să răsune la unison cu ale tuturor celor care s-au săturat de conflicte, ură, ignoranță.

Transmițând un mesaj profund umanitar, interpretul a declarat:
„Când mi-am dat seama că o să ajung aici imediat m-am gândit la refugiați, pentru că ei vor să scape de moarte. Să nu greșiți. Acești oameni nu sunt imigranți, ei sunt refugiați, încearcă să scape de moarte”.

Așadar, Salvador și-a spus nu doar propria-i poveste ci și povestea unei comunități mai mari, povestea unei lumi, din inima unui singur om.

Și România s-a putut lăuda cu o prestație de zile mari, clasându-se pe locul 7, cu melodia „Yodel It” fiind printre favoriții publicului european.

Antonia Luiza Dubovici

Am avut ocazia și bucuria născută dintr-o împrejurare spontanã de a intra într-un sat, la întîmplare, din Bavaria. Am simțit parfumul unei alte lumi de care știam că există, dar pe care, pînă acum, nu mi-am creat tihna de a o trăi… O stradă principală, cu puține case, însă așezate și îngrijite ca și cum ar face parte dintr-o poveste frumoasă, de un bun simț și de o simplitate dezarmantă, cu o paletă cromatică simplă, în stil alsacian, cu o componentă alb-cremoasă contrastată de bîrnele maron închis… Un loc unde, spre deosebire de satul nostru din Maramureșul uitat de lume și de timp, frapantă este combinația dintre simplitatea arhitecturală și confortul interior. Un spațiu dătător de liniște și calm, unde chiar și în șoaptă nu îți venea să vorbești pentru a nu știrbi armonia liniștii cu tot ceea ce era în jur.

Fațade frumoase, desprinse parcă din desenele cu turtă dulce, pavaje bine gîndite, în culori plăcute ochiului și minții, felinare care trădează, prin formă sau revărsarea luminii, multe generații de muncă dedicată detaliului… De fapt, asta e în mare cultura germană: o atenție totală pentru detaliu și o muncă asiduă, constantă, perseverentă, de a șlefui piatra care, în timp, devine diamant. O lume în care concentrarea e maximă pe ce are fiecare de făcut și nu pe ce nu face altul. Un loc unde fiecare își îngrijește, cît poate de bine, grădina și nu e interesat de curtea vecinului. Un spațiu unde, prin liniște, modestie și simplitate, ajungi să fii parte armonică din simfonia poveștii…

Am stat și m-am întrebat de ce nu poate fi și satul nostru la fel… Dincolo de străzi, pavaje, fațade sau armonie, sărăcie sau mizerie, dotări elementare sau părăsire. Și cred că una din cauzele primordiale pentru care satul nostru e gol și golit, paragină și părăginit, e mult-prea-marea atenție dedicată curții vecinului. Atîta vreme cît interesul nostru se va axa pe celălalt (iar aici sensul nu are nimic din accepțiunea creștină a lui), nu există șansa unei dezvoltări armonioase, în context.

Una dintre lecțiile pe care satul bavarez ne-o poate da este de a ne vedea fiecare de treaba noastră și de a nu căuta motive, scuze, intrigi sau critici în cei din jur…

Mihai Pătrașcu

Simona Halep își apără titlul câștigat anul trecut la Madrid și devine deținătoarea dintr-un singur foc a două recorduri la turneul Premier Mandatory din capitala Spaniei: prima jucătoare care se califică în 3 finale la Madrid și – alături de Serena Williams – jucătoarea care are două trofee consecutive la prestigiosul turneu. Madridul devine turneul Simonei, care reușește în premieră să-și apere un trofeu câștigat. Ea ajunge astfel la un număr de 15 trofee, dintr-un total de 23 de finale și de luni (15.05.2017) se va întoarce pe locul 4 WTA, cu șanse bune de a ajunge în preajma primului loc, în cazul unui succes la Roland Garros coroborat cu rezultatele celorlalte fete din top 5.

Am stat mai calm decât la meciul cu Vinci. Știam că Simona va măcina atâta cât va fi necesar și în 2 seturi sau în 3, va pleca cu victoria, chiar dacă Mladenovic nu prea a cedat până la final. Simona e acum la 100% ăla de care zicea Darren la Indian Wells. În momentul ăsta i-ar administra aproape sigur prima înfrângere Sharapovei, sper să apuce să o facă la Roma.

Simona a căzut puțin pradă tertipurilor adversarei, care se ținea de spate la fiecare eroare și uita să o mai facă atunci când dădea lovituri câștigătoare. Cel mai greu e să joci împotriva unei adversare care îți dă semnale că are o suferință dar pe de altă parte nu renunță, ba chiar continuă să alerge după mingi aproape pierdute. La 2-0 în setul secund, Simona putea tranșa partida, însă și-a pierdut puțin concentrarea din motivul explicat mai sus. Ea i-a permis astfel adversarei să rămână undeva aproape pe tabelă, și apoi pe final de set și-a pierdut avantajul break-ului, iar în tiebreak a fost de-ajuns o clipă de neatenție și puțin noroc de partea franțuzoaicei pentru ca jocul să meargă în set decisiv.

Poate altădată, în trecutul nu prea îndepărtat, Simona ar fi acuzat șocul și ar fi capotat în decisiv, acum însă se vede limpede câștigul pe care l-a înregistrat la capitolul mental după ce, așa cum a recunoscut chiar ea, a participat la niște ședințe cu un mental coach. Ea a luat-o muncitorește de la început, convinsă că armele cu care poate învinge sunt încă în posesia ei. Kiki a apărut un pic stoarsă de energie în setul decisiv, a răsuflat, poate prea devreme, ușurată după ce a scăpat dintr-o înfrângere în 2 manșe, iar Simona a trecut în față rapid cu un break, apoi, spre final, și-a dublat avantajul cu încă unul și, asta a fost. Simona cu moțul ei de samurai cu care a sperat să se ridice fizic mai aproape de a(l)titudinea de gazelă a Kristinei, s-a impus în stil de mare campioană, în fața unei adversare în mare formă, care și-a vândut scump pielea. Întreaga săptămână Simona a rezolvat cu mare succes meciuri complicate, a revenit în unele miraculos și a încheiat apoteotic.

În discursul de la final, Mladenovic a vorbit la superlativ despre performanța româncei, iar Simona i-a mulțumit antrenorului că s-a întors să o antreneze după episodul Miami, când cei doi au avut puncte de vedere diferite la un on court coaching.

Mai e de adăugat că unul din cei doi patroni ai turneului – domnul Ion Țiriac – a încercat să-i repare un pic imaginea șifonată a prietenului de o viață Ilie Năstase, invitându-l pe acesta să participe la festivitatea de premiere, după ce, atât organizatorii de la Wimbledon cât și cei de la Roland Garros, au anunțat că nu îi vor permite accesul la turnee în acest an.

Dexter71

sursă foto: Twitter

Mladenovic este o jucătoare pe val, însă, până acum, ea nu s-a prea adaptat la presiunea finalelor, sper să nu o facă nici azi. Are 3-1 cu Simo, însă azi e zgura, iar Simona e una dintre reginele acestei suprafețe. Va conta mult serviciul de ambele părți, important este ca Simona să se expună cât mai puțin pe serviciul secund și să nu ofere prea multe retururi direct câștigătoare adversarei.

În statisticile pe 2017 ale celor două mari jucătoare, procentajele mingilor câștigate pe ambele servicii sunt asemănătoare. Kiki dă mai mulți ași, dar face și un număr dublu de duble greșeli. Simona are de înfruntat o altă jucătoare care dă scurte și la 2 noaptea cu ochii închiși și le dă bine, sper să i le citească din timp și să poată astfel să le răspundă cu contrascurte.

Răbdarea și tăria mentală vor fi determinante în acest joc, Kiki poate fi destabilizată, a făcut-o și Pati Tig, poate să o facă și Simona. Mladenovic este o jucătoare în plin progres, dar este de bătut, meciul stă în racheta Simonei.

Așa că… Hai, Simo! Be a smart aggressive fighter 2night!!!

Dexter71

Olimpiada Națională de Pedagogie – Psihologie s-a desfășurat la Arad, în perioada 23 – 26 aprilie 2017. Au participat în acest an peste 245 de elevi din liceele pedagogice din țară, la disciplina pedagogie – psihologie, clasele IX – XII.

Profesorul Felix Gabriel Szabo (Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand” Sighetu Marmației) a fost evaluator în Comisia Centrală la disciplina “Psihologie generală”, clasa a-X-a.

Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand” Sighetu Marmației a fost reprezentat de două eleve la faza națională: Bledea Emilia, clasa a XI – a, a participat la disciplina “Psihologia vârstelor” (prof. îndrumător, Felix Gabriel Szabo) și Mureșan Melania, clasa a XI – a, disciplina “Managementul clasei de elevi” (prof. îndrumător, Rozaura Simion).

Bledea Emilia a revenit acasă de la Arad cu mențiune (nota 9) la disciplina “Psihologia Vârstelor”.

Felicitări profesorilor, felicitări elevilor!

Felicitări Emilia Bledea!

Echipa „Salut, Sighet!”

Disputele dintre enoriaşii români şi cei ruteni privind proprietatea bisericii (nr: din apropierea actualei Primării Sighet) au condus la situaţia în care enoriaşii greco – catolici români au rămas fără un lăcaş de cult. Pentru a-i ajuta, episcopia Bisericii romano – catolice le-a oferit spre folosinţă capela „Bunul Păstor”, aflată la vremea aceea în centrul oraşului. Pe locul ei, azi se află farmacia „Manna”: clădirea a căzut pradă mai multor incendii, fiind demolată în 1892.

În urma creşterii numărului de enoriaşi şi mutării la Sighet a Protopopiatului Bisericii Greco-Catolice a Maramureşului, se hotărăşte construirea unui lăcaş de cult propriu. Finalizarea acestui proiect a avut loc în 1892, cu sprijinului financiar acordat de prefectul Lónyay János şi contribuţia enoriaşilor.

Sfinţirea noii biserici a avut loc la 20 martie 1892, fiind oficiată de către reprezentantul episcopului greco-catolic român de Gherla, canonicul Erdöss Sándor, predica fiind rostită de vicarul Titus Bud.

Biserica, bijuterie arhitecturală, este construită în stil neogotic, fiind una din puţinele clădiri din oraş care are un stil unitar.

Picturile interioare poartă semnătura mai multor artişti renumiţi, dintre care, cei mai cunoscuţi sunt: Traian Bilţiu Dăncuş, Tasso Marchini și Lucreția Munteanu, toate fiind realizate în perioada interbelică.

În jurul bisericii a fost amenajat un frumos parc englezesc, având într-o parte a bisericii ridicată o cruce de fontă. Lângă biserică se află o construcţie mică în care a funcționat prima şcoală românească din Sighet.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012).

N.R.: Azi biserica este ortodoxă și are hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

În sec. al XX-lea sculptura românească stătea sub semnul „expresivităţii dramatice, al formelor încântătoare, elegante”  (prof.univ.dr. Grigore Arbore).  Pe acest fundal stimulator se proiectează arta lui Gheza Vida, care apare din Maramureş:  un sculptor inedit, creator în lemn şi rareori în piatră,  ale cărui opere sunt considerate monumente – simbol ale poporului român.

Creaţiile sale „articulează arta arhaică maramureşeană cu modernismul european” (Ion Marchiş, 2017) şi sunt sculpturi realiste, în lemn dur, cu forme robuste, pline de energie vitală şi degajând sinceritate expresivă. Opera lui Gheza Vida este o întrepătrundere, o îngemănare inedită a artei clasice mediteraneene (influenţe greceşti) cu expresionismul nord-european în execuţie, dar, de fapt, o reformulare a cioplitului ţărănesc în lemn, prin prisma modernismului european.

Toată arta lui încorporează elemente figurative arhaice, reprezentări ale omului şi reprezentări simbolice din mitologia autohtonă. Ţara Maramureşului, considerată unul dintre spaţiile primare ale etnogenezei poporului român, este „generatoarea” autenticităţii şi valorii sale. „Trecutul Maramureşului a devenit poveste, s-a sfinţit cu puterea unor duhuri, a crescut şi a rodit prin vreme ca un pom minunat. Faptele trecutului maramureşan au crescut prin însemnătatea lor, însuşirea lor de a fi începutul, de a fi temelia…” (Ernest Bernea,  „Maramureşul – ţară românească”, Ed. Predania, 2012).

Conform apriorismului filosofic, Spaţiul, ca şi Timpul,  face parte din condiţiile transcedentale ale experienţei. Frobenius şi Spengler susţin că la baza oricărei culturi stă un „suflet” generator, iar la baza modului de expresie (proprie sau comună) stă  un spaţiu specific, un simbol spaţial. Acest cadru inconştient al vieţii noastre este „spaţiul mioritic”…

În „Trilogia culturii”, 1944, Lucian Blaga  spune atât de frumos:  „Cultura românească populară posedă şi ea o viziune spaţială specifică, care ia forma determinată a infinitului ondulat”. Infinitul ondulat a fost transpus de Constantin Brâncuşi în Coloana  recunoştinţei fără sfârşit  (Coloana infinitului), pe când Gheza Vida îl transpune în liniile corpurilor minerilor, ţăranilor, femeilor şi copiilor sculptaţi de el. Prin ei, tinde spre infinit.

Analizând creaţia lui Gheza Vida, e uşor de sesizat că NU doar: moda, modelele umane sau înţelegerea şi admirarea vieţii contemporane au fost cele care au alimentat fluxul său creator. În Dasein-ul  său (concept fundamental în filosofia existenţială a lui Heidegger) se „cuibărea” memoria colectivă a unui întreg neam, moroşenesc şi românesc. Sau, inversând perspectiva lui Marcel Proust, parcă Gheza a purtat în sine timpul regăsit al românilor.

Gheza Vida a ”trăit” interior, în sine,  spaţiul Ţării Maramureşului, apoi l-a conceput, l-a exteriorizat şi l-a transformat într-un fenomen concret, pozitiv, transpunând adânc cioplite în lemn: sentimente şi trăiri,  emoţii şi evenimente. Vorbind  pe limba lemnului (joc de cuvinte legat de opera lui Ferdinand de Saussure, părintele lingvisticii moderne), Gheza Vida pune în legătură directă timpul ireversibil al subiectului ales şi al momentului creaţiei cu timpul reversibil al oamenilor care ajung în faţa sculpturilor sale.

Fiul artistului, Gheorghe, spunea despre tatăl său: ”S-a refugiat într-o lume de legende (…) pe care le-a transfigurat în opere sculpturale unice (…), pe care le purta, din copilărie în sufletul său. A dat formă plastică unui limbaj verbal, unui univers poetic greu de echivalat în volume sculpturale”.

Cine a fost omul Gheza Vida? S-a născut în Baia Mare, în 28 februarie 1913 (ziua în care a fost tras pe roată Horea), într-o familie de mineri. S-a stins în 11 mai 1980, tot la Baia Mare.

Credinţele populare, magia şi supranaturalul îl însoţesc încă din primele zile. Gheza Vida însuşi povesteşte: „Am mai avut şapte fraţi. Toţi şapte au murit datorită condiţiilor grele de viaţă. […] Când m-am născut, fraţii mei nu mai trăiau. Şi ca să rămân măcar eu în viaţă, al optulea fecior, după un obicei ţărănesc din acele timpuri, s-a încercat o „solomonie”: s-a adunat tot neamul nostru şi s-a hotărât să fiu „vândut” şi „schimbat” în taină cu o păpuşă, prin fereastră, ca să fie păcălită în acest chip ursita.  Au căutat şi un nume care să nu fi fost purtat de nimeni în tot neamul nostru de români. Mi s-a dat numele de Gheza, după un ortac al tatălui meu, care mi-a fost şi naş. Era maghiar. Între mineri, în special, nu existau probleme de naţionalitate.” (Raoul Şorban, „VIDA”,  Ed. Meridiane, Bucureşti 1981)

Copil fiind, începe să dezvăluie, din bucăţi de lemn, animale, păsări şi figuri umane, iar la doar 10 ani ciopleşte, cu un briceag, o nuntă şi o înmormântare ţărănească.

Este influenţat de atmosfera artistică efervescentă din Baia Mare,  care avea o faimă internaţională, datorită şcolii de pictură întemeiată aici la sfârşitul secolului al XIX-lea. Chiar în primele lui lucrări, sculptează personaje din lumea satului maramureşan sau inspirate din viaţa minerilor. În vremea în care a lucrat ca grădinar, paznic, salahor sau muncitor forestier s-a apropiat de oameni, le-a ascultat poveştile purtătoare de credinţe străvechi, a intrat în universul superstiţiilor acestora. Probabil doar pasiunea lui pentru bufniţe depăşea crezul popular,  al păsării aducătoare de boală sau moarte. Gheza Vida a considerat-o ca şi  vechii greci  –  pasărea Atenei, zeiţa înţelepciunii. Bufniţa-personaj înţelept, care dă sfaturi bune, a trăit în curtea şi casa artistului, l-a vegheat în lungile ore ale creaţiei şi s-a numit, cum altfel?…, Măriuca.

Ia contact cu lumea artistică europeană, cu fauvismul francez şi expresionismul german prin atelierul pictorului Alexandru (Şándor) Ziffer, din Baia Mare, acesta fiindu-i şi îndrumător. Iar prin cercul de prieteni ai pictorului Iosif (József) Klein ajung la el şi influenţele „artei negre”.

Primele sale lucrări datează din perioada 1932-1937, numită perioada telurică, de tinereţe, caracterizată de energie primară, forţă brută şi un fel de Început de lume… Acum sculptează: Muncitor forestier, Ţăranca cu coşul, Cosaşul, Răscoala, Mineri, Horia pe roată, Ţăran la interogatoriu. A expus pentru prima dată în 1937, la Baia Mare, în cadrul unei expoziţii colective organizate de societatea nou-înfiinţată a artiştilor băimăreni, remarcându-se prin lucrările expuse (Minerii, Răscoala, Iobag legat la stâlp) ca un artist cu stil  format.

Această maturitate artistică rapidă este legată de parcursul vieţii sale. Binecuvântat cu o inteligenţă nativă, a „extras” esenţa sufletului uman din fiecare contact al său cu: ţăranii din Maramureş, ţăranii din Spania (urmându-şi convingerile, puternic îndreptate spre om şi umanitate, pleacă voluntar în Spania în timpul războiului civil  din 1936-1939, luptând de partea guvernului republican) sau soldaţii de pe fronturile Europei. În 1939, Gheza Vida şi voluntarii români din Armata Republicană spaniolă, împreună cu numeroşi civili, se refugiază, trecând Pirineii, în Franţa. Membrii Brigăzilor Internaţionale au fost internaţi în lagărele de la Saint-Cyprien şi Gurs.

În Franţa, în lagărul de la Gurs, a sculptat şi a expus busturile eroilor naţionali Horea, Cloşca şi Crişan. Scriitorul Dumitru Radu Popescu povesteşte, în 1976, acest episod, relatat de însuşi sculptorul Vida: „În Franţa, venind din războiul din Spania, în lagăr, ciopleşte din trei butuci aruncaţi la bucătărie pe cei trei capi de răscoală: Horea, Cloşca şi Crişan. Într-o baracă, unde se face o expoziţie, Horea, Cloşca şi Crişan sunt o revelaţie… Până şi conducătorul lagărului îl felicită pe artist. Vine adjunctul lagărului şi-l întreabă de unde a avut lemnul… «De la bucătărie»;  «Deci l-ai furat»; «Era aruncat»; «Dar nu ţi l-a dat nimeni, l-ai furat! Zece zile carceră!». Şi Vida Gheza face în Franţa, în lagăr, zece zile de carceră pentru Horea, Cloşca şi Crişan. Când iese din carceră e purtat pe braţe de ceilalţi. …Zece zile de carceră pentru o filă din istoria noastră. De ani de zile, Vida Gheza dă viaţă lemnului, intrând în istoria artei noastre!“.

A studiat, între 1942 şi 1944, la Academia de Belle-Arte din Budapesta, dar rămâne fidel credinţelor lui şi crezului său creator unic: lemnul. Parcă rupt din basmul „Omul pădurii” (Herman Hesse, “Pe urmele visului”, Ed. RAO, 2007)  trăieşte arta prin materialul său preferat, lemnul. Acesta accentuează volumele și le dă pregnanță în spațiul pe care îl propune substanța operei, în același timp valorificând sobrietatea vechimii trunchiurilor. Unul dintre izvoarele pentru creația sa de o forță copleșitoare a fost admirația pentru țăranii simpli și pentru modul lor de viață,  în forma cea mai arhaică și mai curată. Iar tehnica o avea în sânge,  căci „în ocupaţii şi unelte, în port, în datine şi (…) în conştiinţă, oamenii locului păstrează milenii de civilizaţie” (Ernest Bernea, „Maramureşul – ţară românească”, Ed. Predania, 2012). „În sculptura în lemn, Gheza Vida este, alături de Brâncuşi şi Ladea, cel mai apropiat de linia tradiţiei populare.” (Petre Comărnescu, 1958).

Comentând Expoziţia Gheza Vida de la Sala Dalles din Bucureşti, criticul Dan Hăulică nota: „… n-am văzut nici un chip care să respire atâta copleşitoare tărie, câtă se desprinde din imensul Cap de ţăran, sculptat în lemn de Vida Gheza. N-am întâlnit în expoziţiile din ultimii ani nici-un obraz asemenea acestuia, aspru şi grav, de titan superb şi îndurerat. Ar fi trebuit, fără îndoială, să se cheme Cap de erou” („Gazeta literară”, 1958).

Intrând în cea de-a doua perioadă a creaţiei sale, cea mitologică, cu multe elemente arhaice, realizează sculpturi cu o bogată încărcătură metaforică în anii 1970-1973: Omul apelor, Omul dintre focuri – Foca, Omul nopţii, Omul Pădurii, Solomonarul, Ploaia, Varvara, Priculiciul minei, Fata pădurii, Cuşma dracului, Mărţoaia, Vâlva minelor, Carnaval, Botegiunea de pe Iza. Se pare însă, povestesc cei care l-au cunoscut, că într-o plimbare a sa pe Dealul Crucii (lângă Baia Mare) a dispărut… A fost găsit abia după 3 zile, de nişte mineri, căzut în gura unui vechi puţ de mină, epuizat fizic şi „cu minţile parcă duse”… O vreme,  s-a spus că l-au răpit solomonarii şi l-au dus pe Tărâmul Celălalt,  unde a văzut toate duhurile pe care apoi le-a sculptat. Solomonarii – ființe stranii ale mitologiei româneşti, se regăsesc în legende, dar şi în realitatea cotidiană a satului românesc. Solomonarii sunt considerați personaje semidivine, ce dețin puteri magice și sunt cunoscuţi în credinţele populare sub diferite nume precum: grindinari, hultani, gheţari, izgonitori de nori, salmani sau zgrebunţaşi.

Gheza Vida a realizat însă şi opere monumentale, de for public în etapa de maturitate creativă – Monumentul Ostaşului Român de la Carei (din piatră), ale cărui planuri le realizează în colaborare cu arhitectul Anton Dâmboianu, inaugurat în 1964, Sfatul Bătrânilor din Baia Mare (1971) sau Monumentul Ţăranilor Martiri de la Moisei (sculptat mai întâi în lemn, în 1966, transpus apoi în piatră în 1972) – ce sunt simboluri ale istoriei naţionale. 

Sfatul bătrânilor este un impresionant grup statuar, din piatră, cu o largă deschidere filosofică, ce vine dinspre străvechea civilizaţie a satului românesc, reprezentând un moment profund şi solemn legat de viaţa obştei: sfătuirea. Cinci personaje (cinci solomonari, „paznicii ordinii, ai armoniei universale” – susţine Ramona Novicov), cinci postúri, cinci vârste, o singură bătaie de inimă din pieptul satului românesc. Sat care, prin Gheza Vida, pare să devină etern.

E greu de descris magia creatoare a sculptorului şi magia pe care o crează Monumentul ţăranilor martiri de la Moisei, „o sinteză a spiritualităţii româneşti, atingând acea tensiune unică la care s-a afirmat vocaţia ordinii, a echilibrului psihic şi cosmic, a locului impregnat decisiv de umanitate, de sanctuarele dacice sau din spaţiile de evocare brâncuşiene” (Constantin Prut). Reconstituind locul caracterizat de sacru, rit şi umanitate din sanctuarele dacice de la Grădiştea, Gheza Vida  pune „în scenă” eterna luptă dintre viaţă şi moarte,  în prezenţa Soarelui (al cărui cult este frecvent în Maramureş), cu 12 raze, 12 luni ale anului – cele 12 statui – 10  măşti tradiţionale maramureşene: Omul Pădurii, Omul nopţii, Omul apelor sau Omul care horeşte (cântă) şi 2 chipuri umane, 2 feciori, martori la priveghi… Monumentul a fost creat de artist  în memoria celor 29 de patrioţi români ucişi mişeleşte de horthyşti la 14 octombrie 1944.

Călătorind prin Maramureş, în 1967, Geo Bogza nota: „Oamenii Maramureşului – acei oameni pe care nu mi-i pot închipui decât falnici şi mândri – au ridicat la Moisei, din trainic şi nobil lemn de stejar, un complex monumental (…), căruia i se poate spune aşa, ca şi aceluia ridicat de Brâncuşi la Târgu Jiu… Totul e sobru, sever, plin de simboluri şi semnificaţii profunde, reintegrând în nobilele tradiţii ale Maramureşului, amintirea celor douzeci şi nouă de fii ai săi, ucişi de cea mai rea fiară ce şi-a purtat paşii pe acolo. Autorul acestui monument, inspirat din sanctuarul dacic de la Grădişte, este sculptorul Gheza Vida, a cărui faptă merită lauda întregului nostru popor”.

Sintetizând, Raoul Şorban spune: „Vida este sculptorul unui popor, întărit cu credinţa în dreptul de viaţă universală a valorilor autohtone. Cu această înzestrare, opera sa rămâne mărturia acelei acţiuni spirituale ce întruneşte într-o structură unică omul, artistul şi istoria imediată“.

„Prin Gheza Vida, artist al locului, devenit printr-o operă nepieritoare artist al esenţelor, Neamul Românesc din Maramureş şi întreaga seminţie românească şi-a văzut Sufletul. Suflet aşezat în Sfatul bătrânilor, (…) în Pintea Viteazul, în Monumentul de la Moisei, în Balada lui Pintea, în Dans din Oaş…” (Teodor Ardelean – „O personalitate accentuată prin care Neamul Românesc din Maramureş şi-a văzut Sufletul”, în Familia Română, 2013).

Autor, Eliza Tudor

Filiala română a Asociaţiei I COLORI PER LA PACE, reprezentată prin Preşedintele ei, prof. Caius Lugojan, a participat, alături de întregul Consiliu Director al Asociaţiei italiene, de Ambasadorul Asociaţiei pentru Orientul Mijlociu, precum şi de reprezentanţii Asociaţiei I COLORI PER LA PACE în Belgia şi Luxemburg, în data de 6 mai 2017, la un important eveniment la Bruxelles, la sediul Uniunii Europene: EU open day.

Participarea noastră acolo cu ocazia Expoziţiei de desene ale copiilor din întreaga lume ,,Culori pentru pace”a fost urmare a invitaţiei făcute domnului Antonio Giannelli, Preşedintele Asociaţiei I COLORI PER LA PACE, de doamna Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al Afacerilor Externe al Uniunii Europene şi Vicepreşedinte al Comisiei Europene, cu ocazia Summit-ului G7 din Italia, în aprilie. Întâlnirea noastră cu doamna Federica Mogherini a fost una emoţionantă dar şi utilă prin încărcătura mesajului de pace pe care copiii din lumea întreagă îl transmit prin desenele lor reprezentanţilor Uniunii Europene, culminând cu mesajul copiilor din Siria prin planşele desenate de ei, a spus prof. Caius Lugojan, Președintele Asociației I Colori Per la Pace.

În momentul protocolar, Preşedintele Asociaţiei I COLORI PER LA PACE România, prof. Caius Lugojan, a dăruit, din partea Asociaţiei, doamnei Federica Mogherini volumul de poezii ,,Pasăre nebună” al autoarei Ileana Nemeş Pop, Secretara Asociaţei I COLORI PER LA PACE România.

Preşedinte,
prof. Caius Lugojan

Vă invităm la… „Amfiteatrul artelor” (ediția I) – Lansare de carte: „Nouă vieți”, autor, Crina Voinaghi.

Evenimentul este organizat de Editura „Valea Verde”, site-ul „Salut, Sighet!” și Universitatea „Babeș-Bolyai” – Extensia Sighet!

Miercuri, 17 mai 2017, de la ora 15:00, în Amfiteatrul „George Vâlsan” (str. Avram Iancu, nr.6, Sighet). 

Vă așteptăm!

Andra este o adolescentă pasionată de șah. Practică acest sport de aproximativ 8 ani. Este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Dragoș Vodă” pe care-l va părăsi în curând pentru a se îndrepta spre alte zări. Pe parcursul activității sale șahistice a participat la numeroase competiții interne și internaționale cucerind medalii și trofee. Înțeleapta Andra Cîmpean ne răspunde la câteva întrebări legate atât de pasiunea ei, cât și de apropiata despărțire de perioada liceului.

Salut, Sighet!: Un șahist bun își anticipează mișcările. Care sunt țintele tale pentru “partida” postadolescentină?
Andra Cîmpean: Am să ”deschid” partida vieţii cu licenţiere în psihologie la Universitatea de Vest din Timişoara, care mă va ajuta şi în activitatea şahistă. Partea psihologică joacă un rol imens atât în viaţa de zi cu zi, cât şi în jocul de şah. Adesea partida stă doar în mâinile tale, lupta cea mai grea de dus fiind cu propria-ţi persoană. În ”jocul de mijloc” mă aştept să dobândesc titlul internaţional de Mare Maestră a şahului şi o carieră în psihologie criminalistică. Omul modern trebuie să se dezvolte multilateral, aşadar nu mă văd facând o singură facultate. Cum ”finalul” este cea mai importantă fază a partidei de șah, Familia va fi cel mai important factor în viaţa mea.

Salut, Sighet!: Ce materii preferate ai avut în perioada liceului? Care este anul tău preferat?
Andra Cîmpean: În clasa a IX-a mi-a plăcut mult informatica. Era o materie nouă, pe care nu o studiasem în generală. Din păcate, deşi eram la profil mate-info, mi-am dat seama că acordam mai mult timp la alte materii care NU erau de profil şi care îmi ocupau şi puţinul timp care îl aveam după ce veneam de la şcoală şi făceam şah… Acesta a fost unul din motivele pentru care la finalul clasei a XI-a, m-am transferat la profilul uman. În clasa a XII-a, studiind istoria şi geografia în detaliu am ajuns să le iubesc. Pentru mine cel mai frumos an din viaţa de licean a fost clasa a XII-a. Deşi catalogat ca un an stresant de către mulţi elevi, pentru mine a reprezentat o experienţă deosebită. Am trăit momente fericite alături de colegi și profesori, cărora ţin să le mulţumesc din tot sufletul.

Salut, Sighet!: Ai avut timp pentru lectură, pentru pasiunile “nesportive”?
Andra Cîmpean: Da, însă nu pe timpul zilei. Trebuie să recunosc că, în comparație cu şahul, şcoala şi internetul, somnul rămânea pe dinafară de multe ori. Cu greu îmi aduc aminte de zilele în care mă culcam înainte de miezul nopţii. În vacanţă în schimb, când câştigam cele şase ore de şcoală + cele trei de teme, aveam timp să pictez şi să ascult muzică.

Salut, Sighet!: Ai putea schița profilul șahistului de performanță? Care sunt variabilele care îl definesc?
Andra Cîmpean: Pasiune si devotament. Fără pasiune e chin. Nu poţi să stai ore întregi pe zi să faci ceva ce urăşti sau nu consideri atractiv. Munca este reţeta succesului. Munca individuală este cea care face diferenţa.

Salut, Sighet!: Privind în urmă, spre adolescența pe care tocmai o “abandonezi”, cu ce performanțe te lauzi?
Andra Cîmpean: Începând din clasa a V-a am luat Locul I la Olimpiada Judeţeană de Şah şi m-am calificat 8 ani la rând la Olimpiada Naţională. Am fost medaliată la Olimpiada Națională de Șah din 2015, ceea ce mi-a garantat admiterea la facultate încă din clasa a X-a. Am participat la Campionatul Mondial Şcolar de la Iaşi din 2012. Sunt de 7 ori medaliată cu aur la Naţionalele de Juniori pe Echipe, Campioană Naţională a Cluburilor Sportive Şcolare în 2015, medaliată de 4 ori cu argint și de 3 ori cu bronz la C.N. Individuale de Juniori şi fac parte din Lotul Naţional de Junioare. Am reprezentat România la Campionatul Uniunii Europene din Cehia 2013, unde am luat locul VI, Campionatele Mondiale din Emiratele Arabe Unite 2013, Campionatele Mondialele din Grecia 2015, și Europenele Feminine Individuale de Senioare 2016.

Salut, Sighet!: Care ți-e cea mai dragă distincție/medalie obținută și de ce?
Andra Cîmpean: Sunt Candidat de Maestru al Sportului de când aveam 13 ani, distincţie obţinută în urma clasării pe podiumul naţional în 2012. Cea mai dragă medalie a fost primul aur naţional pe echipe. Atunci am învăţat cu adevărat ce înseamnă munca în echipă şi responsabilitatea de căpitan. E adevărat că de atunci am mai luat încă 6 medalii de aur la C.N. Echipe, însa cea din 2011 a avut un „feeling” special.

Salut, Sighet!: Cine te-a antrenat pentru performanță?
Andra Cîmpean: Tatăl meu s-a implicat la început intens, ghidându-mă spre performanţă. În al doilea an de participare la naţionale am cucerit două medalii, calificându-mă la Campionatul Uniunii Europene din Malenovice – Cehia. După aceea dl. antrenor Maestru Internațional la Șah, Ardelean George-Cătălin, mi-a continuat dezvoltarea şahistă. Am rămas în topul junioarelor din România, am reprezentat cu mândrie România la Campionatele Mondiale şi ţin să-i mulţumesc în mod special pentru timpul acordat în dezvoltarea mea şahistă. Recent, am început să lucrez cu un mare maestru din străinătate.

Salut, Sighet!: Pe la ce cluburi ai trecut până acum? La ce club ești legitimată în prezent?
Andra Cîmpean: Am fost pe la multe cluburi. M-am legitimat la Sighet apoi la scurtă vreme m-am transferat la CSM Baia-Mare unde am jucat în divizia A feminină, apoi au venit anii sub CS Partyum Marghita unde am adus primele medalii naţionale. Sub LPS Satu-Mare am devenit campioană naţională a Cluburilor Sportive Școlare în 2015 şi multiplă medaliată la Campionatele Naționale de Juniori. La CS Apollo Satu-Mare am jucat în Divizia B, Divizia A și Superliga Masculină (cea mai înaltă divizie în România). Clubul actual la care sunt legitimată este CSU Universitatea de Vest Timişoara. Sper să-l reprezint cu mândrie şi să aduc multe rezultate bune.

Salut, Sighet!: Cu ce alt sport ai schimba șahul?
Andra Cîmpean: Deşi este foarte obositor îmi place foarte mult şi nu l-aş înlocui cu nimic. Dacă ar fi să practic alt sport pe lângă şah, aş juca tenis de masă sau badminton.

Salut, Sighet!: Ce deschidere preferată ai în șah?
Andra Cîmpean: Deschiderile le pregătesc în funcţie de adversar şi stilul lui de joc, dar, în general, cu o mutare care să mă lase să-mi expun „agresivitatea”.

Salut, Sighet!: Care este maestrul de șah care ți-a atras atenția și pe care l-ai luat drept model și de ce?
Andra Cîmpean: Primul Mare Maestru care m-a impresionat a fost Veselin Topalov. Deşi era deja un jucător consacrat, nu înceta să surprindă, să improvizeze. Era foarte muncitor, venea cu multe noutăţi teoretice şi puteai să vezi pasiunea și implicarea sa. Totodată, am avut ocazia să fiu colegă de echipă cu Andriy Baryshpolets, Mare Maestru ucrainean, alături de care am văzut ce înseamnă seriozitatea, adevărata pregătire şi uşurinţa cu care „nenorocea” alţi maeştri ai sportului. Victoriile sale păreau fără efort şi foate rapide. Era pilonul de bază al echipei. Am înțeles atunci că este vorba de o cunoaştere superioară a fenomenului şahist. Am avut ocazia să joc câteva meciuri amicale cu el şi a demonstrat că un campion adevărat este şi un om extraordinar. A oferit sfaturi cu mare plăcere și se vedea devotamentul său pentru şah.

Salut, Sighet!: Cum te-ai “înțeles” cu sponsorii/finanțatorii?
Andra Cîmpean: Cu părinţii mă înteleg bine :))). Au fost primii sponsori la competiţiile mele şi nu se opresc nici acum din sprijinirea mea constantă. Odată cu performanţele apărute am primit sprijin şi de la cluburile la care eram legitimată sau de la Consiliul Judeţean care m-a ajutat cu deplasările la Campionatele Mondiale, mulţumită preşedintelui C.J. Zetea Gabriel.

Salut, Sighet!: Dă-ne o definiție a șahului pe înțelesul… majorității.
Andra Cîmpean: De ani întregi mă gândesc ce este şahul în sine şi ce înseamnă şahul pentru mine. Nu cred că pot sintetiza în doar câteva rânduri măiestria acestui joc. Am să încerc să-l descriu prin câteva cuvinte cheie: ambiţie, toleranţă, lacrimi, zâmbete, extaz, depresii, dureri de dinţi de la prea multa încordare… toate se întamplă, trebuie să ştii cum să le gestionezi. Şahul este un joc de coordonare, concentrare, strategie, creativitate, bazat atât pe cunoştinţe cât şi pe instinct, unde factorul psihologic are şi el un rol important.

Salut, Sighet!: Unde poţi folosi cunoştinţele şahiste în viaţa de zi cu zi?
Andra Cimpean: În opinia mea, şahul este viaţa însăşi. Eşti pus mereu în faţa deciziilor şi ai diferite modalităţi de abordare. Totul se află în mâinile tale şi tu eşti cel care controlează destinul acestui joc. Studiind ore întregi, înveţi cum să ”înveţi”, cum să extragi ceea ce este important dintr-o carte de 500 de pagini, cum să utilizezi poziţiile învăţate din cărţi şi să le aplici într-o partidă. Toate aceste deprinderi se învaţă şi pot fi transpuse şi în viaţa reală. Şahul m-a ajutat enorm la capitolul memorie și atenţie. În şah înveţi să pierzi. Viaţa este plina de urcuşuri şi coborâşuri, iar momentele cele mai grele necesită multă răbdare, iar şahul asta ne învaţă.

Salut, Sighet!: Cum își petrece timpul liber un șahist… serios?
Andra Cîmpean: Ştiţi ce face un şahist…”serios” în timpul liber? Joacă şah ! :)) În vacanţă îmi petrec timpul liber uitându-mă la filme și anime, citind manga și ascultând muzică. O altă pasiune de a mea este pictura. Adesea mă relaxez desenând. Iubesc să urmăresc documentare şi tot ce este legat de cultura generală. Îmi place să călătoresc şi îmi doresc să vizitez cât mai multe ţări.

Salut, Sighet!: Tu ești o veterană a șahului. Ce sfaturi ai da copiilor care se îndreaptă spre acest sport al minții?
Andra Cîmpean: Veterană… a sosit şi vremea asta. Pot să spun că am văzut multe la ”viața mea de şahist”. Am fost pusă atât de des în situaţii în care trebuia să iau decizii, încât mă opresc şi înainte să beau apă şi mă întreb dacă este bine sau nu… :)) Sfaturi… am citit şi am primit multe. Mulţi se conformează, mulţi nu, însă un lucru e sigur: dacă vrei să faci performanţă în şah, în orice domeniu, trebuie să te dedici în totalitate. Vrând să împaci şcoala, prietenii şi pasiunile, mai renunţi la somn din când în când. 🙂 Sfatul meu pentru tineri este să facă ceva de performanţă, nu doar şah, orice… să vadă ce implică performanţa, să înțeleagă ce înseamnă munca. Munca individuală este atuul cel mai important, aşadar dacă vă îndreptaţi spre acest sport, pregătiţi-vă de multe ore de muncă. Satisfacţiile nu vor întarzia să apară.

Salut, Sighet!: Șah-mat în câte mutări?
Andra Cîmpean: În opinia mea, jucătorul de performanţă nu este acela care te bate în doar câteva mutări, este acela care bate un amator 100 din 100 fără să depună efort. Asta am găsit eu fascinant la marii maeștri.

Salut, Sighet!: Ce înseamnă Sighetul pentru tine?
Andra Cîmpean: Nicăieri nu e ca acasă! Am vizitat multe ţări şi am văzut zeci de oraşe, însă locul unde m-am născut mă atrage într-un mod aparte. Mă bucuram nespus de mult când oameni din alte oraşe sau alte ţări spuneau că au fost la Sighet şi le-a plăcut. Sunt mândră că sunt Sigheteancă!

Salut, Sighet!: Mulțumim, Andra! Baftă, baftă, baftă și multe deschideri fericite în viață!
Andra Cîmpean: Mulţumesc mult, am să încerc să profit de ele şi să duc „partida” la un bun sfârşit! 😉

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

Prin acest demers îmi doresc să aduc în atenţia cititorilor proprietăţile unor elemente şi remedii naturiste adesea ignorate. Studiind literatura de specialitate şi utilizând de mulţi ani remediile naturiste, m-am convins de reala lor valoare terapeutică. Pentru început, mă voi opri asupra miracolelor terapeutice ale cepei. Aflată la îndemâna oricui, ceapa este adesea ignorată, majoritaea dintre noi necunoscând beneficiile acesteia.

Se spune în a patra carte a lui Moise, numită “Numeri”, că în timpul rătăcirii prin deşertul Sinai, israeliţii tânjeau după alimentele pe care le consumau în Egipt, ceapa, usturoiul şi prazul care, alături de alte alimente, constituiau o parte importantă din alimentaţia lor.

Nu întâmplător aceste legume erau preferate. Secretul lor consta în valoarea lor medicinală, fiind alimentele cele mai vindecătoare în multe afecţiuni, conferind vigoare şi sănătate. Plauzibil este şi faptul că sclavii care au lucrat la edificarea piramidelor, acum 3.500 de ani, aveau o imunitate mărită, deşi munceau toată ziua în noroiul rece pentru a confecţiona cărămizi din argilă. Imunitatea le era conferită de consumul legumelor din familia „allium”. Virtuţile terapeutice ale cepei erau pomenite şi în antichitate (Dioscoride, Pliniun), ca tonice, antiinfecţioase, factor de sănătate şi longevitate. De exemplu, bulgarii, care consumă foarte multă ceapă au un mare număr de centenari.
În zilele noastre, aceste legume din familia „allium”, continuă să fie alimente dintre cele mai vindecătoare, mai cu seamă ale căilor repiratorii şi altele, conferind organismului vigoare şi sănătate.

Proprietăţi: stimulent general al sistemului nervos, hepatic şi renal; diuretic puternic, dizolvant şi eliminator al ureei şi clorurilor; antireumatismal; antiscorbutic; antiseptic; antiinfecţios (stafilococic – ceapa se comportă în această privinţă ca un antibiotic, L. Binet); secretor, expectorant; digestiv ( ajută la digestia făinoaselor); echilibrant glandular; afrodisiatic; hipoglicemiant; antisulfuros; vermifug; uşor hipnotic; curativ al pielii şi sistemului pilos; proprietăţi enzimatice; emolient şi rezolutiv (resorbant); antalgic (sedativ, calmant); efect alcalinizant; anticancerigen.

Uz extern : abcese, panariţii, furuncule, degerături, crăpături, migrene, congestii cerebrale, surditate, ţiuituri, nevralgii dentare, negi, plăgi, ulcere, arsuri, pistrui, înţepături de insecte.

Indicaţii majore: astenii (surmenaj fizic şi intelectual), creştere, retenţii lichidiene (edeme,ascite, pleurezii, pericardite), hidropizie, azotemia, cloruremie, reumatisme articulare, litiază biliară, fermentaţii intestinale (diaree), infecţii genito-urinare, afecţiuni respiratorii (guturai, bronşite, astm, laringite), gripe, dezechilibrări glandulare, obezitate, ateroscleroză, prevenirea trombozei, prevenire senectute, prostatism, impotenţă, diabet, limfatism, rahitism, paraziţi intestinali.

Mod de preparare şi utilizare

Cele mai bune rezulate se obţin prin consumul cepei crude. Gustul picant poate fi atenuat dacă o spălăm câteva minute şi adăugăm lămâie. Persoanele suferinde de ulcer sau gastrită vor consuma ceapa fiartă sau coaptă (timp moderat). Se poate macera în ulei de măsline câteva ore, în salate, crudităţi, aperitive şi în toate ciorbele. Tăiată fin şi pusă în lapte, supă sau înnăbuşită, aşezată pe o tartină cu unt sau ulei.

O ceapă tăiată mărunt, macerată în apă caldă câteva ore, se bea maceratul dimineaţa pe nemâncate cu câteva picături de lămâie.

În ceapă se regăsesc în cantităţi mici vitamine, cu excepţia vitaminei B12. În ceea ce priveşte mineralele, de asemenea, sunt în cantităţi mici, cu excepţia potasiului, cu rol foarte important, iar cel mai abundent este sulful care face parte din esenţa volatilă a cepei. Sărurile minerale existente în ceapă sunt convertite când trec în sânge în carbonaţi cu reacţie alcalină, fapt ce explică efectul alcalinizant al acestui bulb.

Alimentele alcalinizante facilitează eliminarea din organism a produselor reziduale acide (cu efect cancerigen). Deşi conţinutul nutriţional al cepei este lipsit de importanţă, compensează cu acţiunea terapeutică şi fiziologică majoră. Uleiul esențial, care dă mirosul specific al cepei, este foarte volatil, evaporându-se uşor. În compoziţia sa, are la bază peste 100 de substanţe diferite, predominând alil disulfida şi tiosulfinalol.

Flavonizii sunt glicozite care îmbunătăţesc circulaţia sângelui, previn formarea de cheaguri şi reduc aderenţa trombocitelor, blochează oxidarea lipoproteinelor cu densitate mică (LDL), un tip de grăsime din sânge care cauzează ateroscleroza.

Bogăţia cepei în quercitină, unul dintre cei mai activi flavonizi care ajută la afecţiunile inimii, a fost subiectul unui amplu studiu realizat la Universitatea Wageningen (Olanda) şi care demonstrează că quercitina este bine absorbită de intestine, indiferent dacă ceapa este crudă sau gătită.

Flavonizilor şi substanţelor care formează uleiul esențial le sunt atribuite majoritatea proprietăţilor cepei. Inhalarea uleiului esențial din ceapa mărunţită este, de asemenea, benefică, fiind adecvată pentru copii. Ceapa este bogată în substanţe enzimatice cum ar fi oxialoza şi diastoza, cu puternic efect revigorant asupra proceselor digestive. Numeroasele proprietăţi medicinale ale acestei legume, în felurite afecţiuni, sunt recomandate pentru efectele benefice. Din moment ce uleiul esenţial este foarte volatil se impregnează rapid în toate ţesuturile organismului, acţionând asupra unor organe şi sisteme multiple.

S-a dovedit ştiinţific că ceapa are efect în vindecarea următoarelor afecţiuni: astm bronşic, arterioscleroză, boli coronariene, nivelul ridicat al trigliceridelor din sânge, disfuncţii renale, diabet, boli ale ficatului, cancer.

Reţete pentru uz intern cu valoare terapeutică maximă

Ceapa crudă (trebuie să fie proaspătă) ca atare sau macerată câteva ore în ulei de măsline. În salate de crudităţi, aperitive, în toate ciorbele. Ceapa tăiată mărunt, macerată câteva ore în apă caldă. Se bea maceratul dimineaţa pe nemâncate cu câteva picături de lămâie.

Contra gripei – lăsăm ceapa să se macereze (două cepe tăiate în felii subţiri în ½ litri apă). Un pahar mare de macerat se bea între mese şi un altul la culcare. Cura durează 15 zile. În cazul când simţim că începe o răceală, tăiem o ceapă în felii subţiri, o punem într-un pahar şi inhalăm mirosul 5-10 minute. Este foarte eficient în cazul persoanelor care suportă mirosul. Dacă avem aerosol, se pune în recipient suc de ceapă şi se inhalează.

Contra diareelor – o mână de foi subţiri de ceapă (brună) la un litru de apă, se lasă să dea în clocot 10 minute, se consumă ½ litri pe zi.

Contra paraziţilor intestinali – se lasă 6 zile la macerat o ceapă mare tăiată felii într-un litru de vin alb. Se bea un pahar în fiecare dimineaţă la trezire, timp de o săptămână. Se reia la 2-3 luni.

Contra reumatismelor – decoct de 3 cepe tăiate, necurăţate de foiţele învelitoare, într-un litru de apă, se fierb 15 minute, se strecoară şi se bea câte un pahar dimineaţa şi la culcare.

Contra litiazei biliare – o ceapă tăiată (fără foiţele învelitoare), 4 linguri cu ulei de măsline, 150 g apă şi 40 g untură nesărată. Se lasă la fiert 10 minute. Se bea caldă mai multe seri la rând. După 2 ore, înainte de culcare, se bea un decoct de cruşin, 2-5 g de scoarţă la o ceaşcă. După fierbere se lasă să infuzeze la rece 4-6 ore. Tratamentul se face o data pe an.

Contra digestiilor grele cu gaze gastrointestinale – supa de ceapă este foarte eficientă ca şi în zilele care urmează după mesele copioase, cepele trebuie rumenite înainte de a le mânca.

Contra guturaielor – Dr. Marcel Marlet recomandă următorul gen de sirop de ceapă: se taie cepele în rondele, se aşază într-o farfurie, se presară cu zahăr, de preferinţă brun. Se lasă la macerat 24 de ore. Se beau 2-5 linguri pe zi.

Contra hidropiziei – exclusiv 3 mese de lapte pe zi cu o ceapă crudă tocată mărunt. Ameliorarea se remarcă după o săptămână. Urinările devin abundente în 15 zile.

Uz extern

Contra congestiei cefalice şi a meningitei (tratament de sprijin) – se freacă tâmplele cu o ceapă şi înfăşurăm picioarele în 1-2 kg ceapă tăiată, se lasă 8-10 ore.

Contra calviţiei – amestec de ceapă, sare şi piper prin aplicări locale.

Contra negilor – se amestecă ceapa cu sare marină şi argilă în părţi egale sau se scobeşte o ceapă şi se pune în cavitatea ei sare de mare, se freacă negul dimineaţa şi seara cu lichidul obţinut, sau se freacă negii cu ceapă roşie tăiată în jumate.

Contra abceselor, furunculelor, hemoroizilor – cataplasme de cepe coapte. O ceapă coaptă în cuptor, călduţă, colectează abcesele, furunculele, flegmoanele.

Contra înţepăturilor de viespi şi alte insecte – se freacă locul cu ceapă 1-2 minute după ce s-a scos acul înţepător.

Contra panariţiului – se înconjoară cu o pojghiţă de ceapă.

Contra degerăturilor, a crăpăturilor şi juliturilor – comprese cu suc de ceapă.

Contra plăgilor, tăieturilor, ulcerelor, arsurilor – comprese cu pojghiţă fină care despart straturile cepei din bulb. Este un pansament aseptic aplicat pe leziune şi pansat.

Contra pistruilor – frecţii cu suc de ceapă sau cu oţet în care s-a macerat ceapa spartă.

Contra surdităţii – se pune în ureche vată îmbibată cu suc de ceapă tăiată în două.

Contra nevralgiilor dentare – se pune în cavitatea dintelui cariat un tampon îmbibat cu suc de ceapă.

Ceapa are şi aplicaţii utilitare. Se foloseşte pentru ştergerea urmelor de degete de pe uşi, ferestre. Se freacă cu o ceapă tăiată în două. Pentru a scăpa de cariile de lemn, se freacă cu ceapă locurile afectate, timp de 10-15 zile. Arămurile cu pete de muşte se badijonează cu pensula îmbibată cu suc de ceapă. Rugina de pe soba de gătit sau alte obiecte de nichel, se freacă cu ceapă. Geamurile, cuţitele ruginite se freacă cu ceapă. Pentru a se reda strălucirea poşetelor sau centurilor lăcuite se dă cu ceapă pe ele.
Dr. Coriolan Dragomir