Știați că pomul de Crăciun are în realitate undeva aproape de 20 de ani? 20 de ani i-au trebuit luminii să-i atingă crengile, soarelui să-l încălzească și zăpezii să îl acopere pentru a crește frumos. Cu ce scop? Să ajungă în casele oamenilor. Și, în astfel de momente ne gândim cât de egoiști suntem ca specie fiindcă nu conștientizăm uneori, cum un gest de-al nostru poate afecta întreaga natură.

Marți (02.04.2017), un grup format din interactieni și rotaractieni a descoperit părțile nebănuite și neștiute ale pădurilor maramureșene. O mini-acțiune coordonată de domnul inginer Adrian Danci a însemnat o lecție despre natură și despre viață. Stiți cum să deosebiți bradul de molid? Participanții la activitatea de marți, știu. Știu să se uite la culoare, la forma acelor, la conurile lor, precum și la perdeaua pe care o creează în pădure. Știți că în Maramureș 75% din păduri înseamnă păduri de fag? Știați că defrișarea înseamnă de fapt coasta goala, iar pădurarii sunt în plin proces de „cosmetizare” a pădurii?

Un drum lung, de câteva ore bune, a însemnat o vizită la pepiniera din Bârsana, unde au putut fi observate semințele de brad așezate în culcușul lor din rândul format în pământ. Urmează să fie acoperite cu nisip și apoi cu pământ, iar la anul va apărea în locul lor, o plantă. Apoi a urmat un drum spre Cavnic. Am observat pădurea, am identificat pe hartă zonele ce urmează să fie împădurite și-am „monitorizat” pădurarii care curățau zona. Gutinul, stiați că ascunde minunății? Micile intrânduri de la drumul principal oferă ochiului și necunoscătorului sclipiri de viață verde. O pepinieră deosebită de brazi, înconjurată de un gard din lemn și păzită de paltini înalți ca niște paznici. Tarlale cu brazi în „fașă” de 1 an, apoi de 2, de 3 și 4 ani. Toți înghesuiți unii în alții ca și tufele de pătrunjel din grădina noastră.

„Când am aflat că priveliștea de dimineață avea să-mi fie imaginea de zi cu zi pe care o voi vedea la muncă, iar apusul soarelui, ora la care voi pleca de la muncă, am spus da. Aici vreau să muncesc.” Cu dedicare, pasiune, iubire față de natură, ing. Adrian Danci ne-a arătat cele mai frumoase locuri nu doar din zona noastră, ci și din sufletul său.

Pentru orice om care iubește natura, salutări de la natură!

Diana Mariana Apopi (președintele Clubului Rotaract Sighet pe anul 2016-2017)

Filmul Ana, mon amour, regizat de Călin Peter Netzer şi premiat anul acesta la Berlinale cu Ursul de Argint pentru realizări artistice şi tehnice deosebite (montaj), va fi proiectat în perioada următoare într-o serie de orașe din țară în care nu există un cinematograf sau, pe care, nu le-a atins până acum în timpul exploatării în cinematografe.

Astfel, pe 11 mai , filmul va avea o proiecție specială la Friend’s Pub – Sighet începând cu ora 17:00. Biletele vor fi puse în vânzare la fața locului iar prețul unuia este de 5 lei. 

 O incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate şi delicate momente din evoluţia unui cuplu, Ana, mon amour explorează dinamica celor mai importante relaţii din viaţa unui om, analizând povestea de dragoste dintre doi tineri.

Toma şi Ana se cunosc în facultate, se apropie rapid şi încep o relaţie de iubire care devine în scurt timp o luptă contra tuturor. Din cauza unor probleme din copilărie, Ana are frecvent atacuri de panică, iar Toma îşi asumă rolul de protector necondiţionat. Deşi pare să deţină controlul asupra relaţiei, ani mai târziu el se trezeşte gravitând în jurul unei femei pe care nu o poate înţelege, forţându-se până la limită în încercarea de a o salva.

Potrivit regizorului, filmul nu surpinde erodarea relaţiei lui Toma cu Ana, ci, mai degrabă, imposibilitatea de a construi în mod corespunzător o relaţie. Ana, mon amour este o poveste despre încercarea unui om de a afla cum ceea ce nu a văzut, ceea ce nu a spus, chiar şi ceea ce nu a gândit i-au format viaţa.”

Rolurile principale sunt interpretate de către Mircea Postelnicu şi Diana Cavallioti. Alături de ei spectatorii îi vor putea recunoaște în film pe Adrian Titieni, Vlad Ivanov Carmen Tănase, Vasile Muraru, Tania Popa şi Igor Caras Romanov.

Scenariul este semnat de Călin Peter Netzer, Cezar Paul Bădescu şi Iulia Lumânare, şi a fost inspirat de romanul „Luminiţa, mon amour“ scris de Cezar Paul Bădescu. Directorul de imagine este Andrei Butică, montajul şi sound design-ul îi aparţin Danei Bunescu, decorurile sunt realizate de Mihaela Popescu, costumele de Augustina Stanciu, sunetul înregistrat de Andre Rigaut, iar machiajul a fost realizat de Christina Paul. Producătorii filmului sunt Călin Peter Netzer şi Oana Iancu.

Ana, mon amour este cel de-al patrulea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer după Maria (2003), premiat la Locarno, Medalia de onoare (2009), care a câştigat premiul Silver Alexander la Thessaloniki şi Poziţia copilului (2013), filmul românesc care în perioada lansării sale cinematografice a deţinut recordul pentru cel mai mare succes de box office al ultimilor 15 ani și pentru care a câștigat Ursul de Aur și Premiul FIPRESCI la Berlin, în 2013.

Ana, mon amour este o producţie Parada Film în co-producţie cu Augenschein Filmproduktion (DE) şi Sophie Dulac Productions (FR). Filmul a fost sprijinit de Centrul Naţional al Cinematografiei, Eurimages, Programul MEDIA al Uniunii Europene, Film- und Medienstiftung NRW, Aide aux Cinémas du Monde / Institut Francais, HBO România, Studio Video Art, Watch Me Production, Orange România, Next Advertising, McCann Bucharest, Dedeman , OMD, Lay’s, Dacia, Tuborg, Vodafone România, JYSK România, United Media, BDG Import, Caranda Baterii, OMV Petrom, Rosal.

Filmul este distribuit în România de Freeman Entertainment și a avut premiera națională pe 3 martie 2017.
Cu sprijinul: Friend’s Pub
Parteneri media locali: SighetOnline.ro, Salut Sighet

Comunicat de presă (PR & Press: Dan Lupu)

Larisa Covrig este în clasa a VII-a la C.N. “Dragoș Vodă” din Sighet fiind o elevă extrem de serioasă, silitoare, discretă, cu rezultate foarte bune la toate materiile. Pasiunea pentru șah pe care o are de la o vârstă fragedă o menține într-o permanentă stare de concentrare pe “câmpul de luptă” al celor 64 de pătrățele albe și negre. Este o “mică” regină ce-și gândește mereu strategia de învingător nu doar pe tabla de șah, ci și în viața de zi cu zi.

Salut, Sighet!: Tocmai te-ai întors acasă de la Campionatul Mondial Școalar de Șah de la Iași (desfășurat în perioada 23.04.2017-30.04.2017). Povestește-ne câte ceva despre competiția la care ai participat și rezultatele pe care le-ai obținut.
Larisa Covrig: Am reuşit să obţin locul 6 mondial, realizare care mă încântă foarte mult. A fost o competiţie dificilă, dar frumoasă. Cei mai buni jucători juniori din lume s-au adunat să pornească o luptă pe tabla de şah. Acest concurs a fost bine organizat, locaţia competiţiei a fost superbă şi s-a trecut cu succes peste problemele meteorologice.

Salut, Sighet!: Cine ți-a stimulat/activat pasiunea pentru șah?
Larisa Covrig: Pasiunea mea a început încă din clasa întâi, când profesorul a venit şi ne-a prezentat piesele de şah. De atunci, cu susţinerea părinţilor, am continuat să joc din ce în ce mai mult în competiţiile locale şi am început să joc şi în cele naţionale, până la performanţa de a juca în competiţiile mondiale.

Salut, Sighet!: La ce club/cluburi ești legitimată și cine îți este antrenor?
Larisa Covrig: Sunt legitimată atât la clubul local, C.S. Sig-Mar Sighetu Marmaţiei, unde am început antrenamentele cu dl. Costiuc Ioan, cât şi la un club foarte puternic din Satu Mare, LPS Satu Mare, unde îmi şi ţin antrenamentele cu dl. Cătălin Ardelean.

Salut, Sighet!: Care sunt cele mai importante rezultate/trofee pe care le-ai obținut până acum?
Larisa Covrig: Fiecare trofeu are importanţa lui, deoarece toate au fost câştigate cu multă muncă. Premiile dobândite care au cel mai mare renume sunt cele de la Campionatul Naţional (locul I – şah blitz, de mai multe ori argint – şah clasic, etc.) şi cele de la Campionatul Naţional Elisabeta Polihroniade (locul I x2 – şah clasic, locul I- şah blitz). Cât despre rezultate, cele care m-au făcut cea mai bucuroasă au fost locul 6 -Camipionatul Mondial Şcolar – şah clasic şi locul 4 – Campionatul Mondial Şcolar- şah blitz.

Salut, Sighet!: Cât muncește un elev/tânăr pentru a obține rezultate maxime, pentru a face performanță, în competițiile de șah?
Larisa Covrig: Obţinerea performanţelor, nu doar în şah, ci în orice domeniu, se realizează prin foarte multă muncă, zilnic. E nevoie de un surplus de informaţii şi cunoştinţe în domeniul respectiv, iar acestea se pot dobândi doar prin exerciţiu.

Salut, Sighet!: Ce întâmplare mai șugubeață îți amintești de la numeroasele concursuri la care ai participat?
Larisa Covrig: Îmi amintesc când eram la Timişoara şi am mers într-un parc. Era un parc de joacă, erau tot felul de locuri pentru căţărat. Am încercat unul care mergea deasupra unui lac cu nuferi şi mătasea broaştei. Eram foarte atentă la ce e în jur şi m-am dezechilibrat, sfârşind în lac. Când am ieşit, eram udă din cap până în picioare şi aveam atârnată pe umeri chiar mătasea broaştei. 🙂

Salut, Sighet!: La ce materii poți aplica principiile/ strategiile specifice șahului?
Larisa Covrig: În principal, şahul se potriveşte cu materiile realiste, în care toate informaţiile sunt simple, verificabile şi nu pot fi interpretate. Şahul, asemenea materiilor de profil real, se bazează pe logică şi pe înţelegere, teorie.

Salut, Sighet!: Dar în viața de zi cu zi?
Larisa Covrig: O partidă de şah e foarte asemănătoare vieţii, astfel că ai deschiderea (tinereţea), jocul de mijloc (vârsta mijlocie),  finalul (bătrâneţea). Din şah poţi învăţa multe lucrui care te ajută şi în viaţă. Trebuie să fii mereu atent, deoarece o greşeală în tinereţe îţi poate afecta bătrâneţea. De asemenea, te învaţă cum să procedezi în situaţii sub presiune, astfel că stresul dintr-o partidă de şah e mult mai mare faţă de cel dintr-un test. Trebuie să nu te laşi niciodată, deoarece nu ştii când ai şansa să repari tinereţea şi să ajungi fericit în bătrâneţe şi multe altele. Şahul e ca o bătălie, e asemenea vieţii.

Salut, Sighet!: Timpul de joacă/ relaxare este diminuat din cauza antrenamentelor “prea” intense la șah?
Larisa Covrig: Da, e adevărat. Timpul meu liber e foarte restrâns, dar asta nu e o problemă, deoarece merită efortul. Totul ţine de cum îmi organizez activităţile. În viaţa unui sportiv de performanţă nu există leneveală, deorece, oricum e destul de dificil să îmi administrez timpul pentru a avea parte şi de socializare.

Salut, Sighet!: Cine te susține financiar? Dacă ei există, ce sponsori ai? 
Larisa Covrig: În mare parte sunt susţinută financiar de către părinţi, majoritatea competiţiilor fiind susţinute în România.

Salut, Sighet!: Ce-o să te faci când vei crește mare? Șahist sau om de afaceri?
Larisa Covrig: Încă nu m-am decis, mi-ar plăcea să merg spre medicină, dar şahul va rămâne mereu o pasiune şi nu voi renunţa niciodată. Să fii şahist e foarte greu şi e o activitate care nici nu îţi aduce multe satisfacţii materiale. În viitor, în timpul liber, mi-aș dori să fiu arbitru, dar asta nu e ceva cert.

Salut, Sighet!: Mulțumim, Larisa! Îți dorim succes armonios… combinat: școală – șah!
Larisa Covrig: Şi eu vă mulţumesc frumos!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

sursă foto: facebook (Gabriel Obada)

LA NOI...
”La Cireșu”, Aprilie, de dimineață. Părea că un sensei stă înmărmurit, singur cu ”33”-ul său la masă. – La noi asta n-ar fi o minune, poate să se întâmple oricând.

O ALTĂ MULȚIME
Duminică, spre amiază, pe străzi aproape nimeni, vezi-auzi fiecare om în întregul său (” Sé-tált a városban … Katival… , meg láttam, tegnap… ” – trec și trec doi bicicliști șterși …). Clădirile se relaxează, în sfârșit, se-arată fiecare așa cum este, pe larg, în întregul ei. Ajung perfect obosit la destinație, mai încărcat decât dacă aș fi trecut printr-o mare mulțime.

BORNE, TRAVERSE
Felicitări. Sub „ Happy New Year!”, stă, totuşi, scris: două mii şaptesprezece. * Flori galben-muştar – din tulpini, frunze moarte – zăpadă la bloc. * Cópii albastre, de xerograf pe sfârşit – iarna la Tisa * Februarie – roşii răchiţi la Tisa – iluminare. * Casă-n livadă – ţurţuri clari la verandă – lemnul cald, sonor. * Nu-i spun haikú-ul – zâmbeşte la altceva – îl surâd – sunt un surâjin. * Expoziţie de pictură abstractă în micul oraş. Nimic mai urât decât publicul prezent morţiş, în haine de biserică – excelează vorbitorii. * “Ce să păţim? ‘Ce dacă plouă? Avem pelerini. Cu picăţele.” * Bătrânii blocului se-ntorc împreună, osteniţi, de la vot. Sunt mulţumiţi, sunt importanţi. Au ‘plinit Numărul. * Duminică. În grădinuţa cabinetului său privat, cardiologul palpită cu trandafirii. * Consult. Medicul constată o îmbunătăţire. Pacientul, un om altfel tăcut şi lent, devine dintr-odată guraliv şi grăbit. * Iunie în oraş – gloria perucilor noastre argintii. * Privesc aerul. Suntem mulţi privind astfel. Adânc de vară. * Dimineaţă de vară. Grădinuţa de la bloc a rămas necosită. Roua scânteiază pe urzici, întârzie tolănită pe brusturi. În umbră, arbustul cu ciucalăi aurii încă nu s-a îndreptat. * Casa cu arbori. Chiar astfel, înalt păzită, o împresoară seara. * În geamul spre livadă, pomii, brazii au treabă numai cu cerul. * Micul târg, vara – noi nu plecăm, stăm aici – spre …ilustrare. * Seară de vară – ziua lungă şi ternă vraişte peste haijin. * Stau în parc, vara – fără prietenul meu – cel puţin o spun. * La “Second hand”, o clientă: ”Bună ziua! Nu mai sunteţi în Învăţământ? Aţi deschis ceva?”.* “Mă calcă nevoia, asta am! Nu mă-ntreba atâtea! Hai, odată!” – strigă un moş la dispecerul de la 112. * Vecinele de scară mă compătimesc. Ar merita să mă îmbrac în zdrenţe. * Duminică, toamna. Bătrâna din fereastră ţine la suprafață toată strada cu ochii ei obosiţi. * Vara pe corzo, un nou bătrân. O zi poartă pălărie à la ”Roland Garros”, o zi şapcă albă. La urmă, mișunăm prin oraș. În locul imaginii noastre sfinte stingându-se, purtăm, vai, bonomia.

GRABĂ
Trec unul pe lângă altul în pas elastic, fără să se privească: ea în jeanși negri, bluză neagră, brunetă, mică, vorbind la celular, el – jeanși negri, bluză neagră, blond, scund, vorbind la celular. Apoi, se vede din spate, ei i se inroșesc progresiv urechile.

MEMORIES
Are vreo doi ani şi ceva. Trece ţinută de mână:
– Tatiii, mai ţii minte când eram mică?…
– Siigur că da…

Marin Slujeru

sursă foto: Peter Lengyel

De pe malul Izei și Tisei în deșertul Omanului. Temerarul SIGHETEAN Radu Roman concurează la a V-a ediție a “Oman Desert Marathon“.

Sigheteanul Radu Roman, polițist de frontieră în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, are o pasiune „extremă” practicată în timpul liber: alergarea de anduranță. Maratoanele și ultramaratoanele întinse pe zeci de kilometri de asfalt sau pe poteci de munte în condiții extreme. În ultimii doi ani și-a intensificat participările la competiții interne și internaționale, dintre care amintim: Maratonul Internațional Cluj-Napoca 2016 și 2017, Ultramaratonul Transylvania 50 k – Munții Bucegi 2016 și 2017. Maratonul Internațional Lacul Maggiore – Italia 2016, Semimaratonul Rakvere – Estonia 2016, Maratonul Internațional Emporio Armani Milano – Italia 2017.

Radu Roman își propune să participe în luna noiembrie a acestui an la ultramaratonul “Oman Desert Marathon” aflat la a V-a ediție găzduit de Sultanatul Oman. Acest maraton reunește anual aproximativ 80 de alergători din toate țările mapamondului, într-o cursă de anduranță în deșert, pe o distanță de 165 de km, în 6 etape/zile. Pe parcursul celor 6 etape ale competiției, fiecare participant trebuie să-și asigure subzistența și sacul de dormit, organizatorii punând la dispoziție doar apa potabilă și materialele de campare.

Pentru a-și împlini visul de a reprezenta Sighetul și instituția din care face parte, pe harta lumii „a alergărilor de anduranță”, Radu are nevoie de susținere financiară pentru a acoperi o parte din cheltuielile de deplasare și înscriere. În speranța că va fi auzit de potențialii sponsori, am decis să îi ascultăm și să îi popularizăm povestea din spatele pasiunii pentru acest sport extrem.

Salut, Sighet!: Care sunt atuurile unui polițist de frontieră pentru practicarea maratonului?
Radu Roman: Îmi desfășor activitatea de aproximativ 12 ani în cadrul Poliției de Frontieră Române, perioadă care m-a format atât din punct de vedere profesional, fizic cât și mental. Printre atuurile dobândite în cariera mea, principalele ar fi: rezistența la efort fizic și psihic, seriozitatea, perseverența și… spiritul de aventură.

Salut, Sighet!: De unde pasiunea pentru sportul acesta din zona extremă?
Radu Roman: Totul a început din dorința de a avea un stil de viață sănătos și de a ieși din zona de confort. Am început cu alergări pe distanțe scurte și medii, după care s-a născut dorința de a-mi depăși limitele în cadrul unor probe pe distanțe lungi și în condiții extreme (maratoane și ultramaratoane pe asfalt și în zone muntoase cu altitudini de peste 2.000 m în condiții de vreme și relief dificil).

Salut, Sighet!: Pasiunea pentru acest sport o mai au și alți polițiști de frontieră?
Radu Roman: Da, pregătirea fizică are un rol important fiind esențială în activitatea fiecărui polițist de frontieră. Am mai mulți colegi care practică acest sport, alergarea pe distanțe mari devenind “virală“ în rândul colegilor.

Salut, Sighet!: Din datele pe care le deții, au mai participat români la “Oman Desert Marathon”?
Radu Roman: Din datele de pe site-ul competiției nu rezultă participarea unor competitori români.

Salut, Sighet!: Care sunt “pericolele” pe care și le asumă un ultramaratonist?
Radu Roman: Pheidippides (grecul care a alergat primul maraton) a făcut „check-out-ul”, iar Einstein zicea că „e o nebunie să faci lucrurile la fel și să aștepți rezultate diferite” – epuizarea fizică și psihică determinată de deshidratarea severă, scăderea glicemiei, dureri musculare severe și alți factori „care pândesc după colț”.

Salut, Sighet!: Pentru ce “lupți” la ultramaratonul de la Oman: faimă, distracție, bani?
Radu Roman: Am convingerea că niciun participat la o asemenea probă nu își propune un asemenea scop. În primul rând, consider competiția o luptă dată cu sinele, de a-ți depăși barierele fizice și psihice prin terminarea etapelor. Fiecare “finish“ reprezintă suportul unui început.

Salut, Sighet!: În ce constă pregătirea pentru participarea la maratonul Sultanatului Oman?
Radu Roman: Pe cât posibil voi încerca să mă antrenez în condiții de vreme cu temperaturi ridicate, pe distanțele prevăzute în etapele de concurs (21 km – etapa 1, 25 km – etapa 2, 29 km – etapa 3, 28 km – etapa 4, 42, 195 km de noapte – etapa 5 și 20 km – etapa 6), cu rucsacul de competiție (aprox. 15 kg).

Salut, Sighet!: Cu ce situații limită/extreme te-ai confruntat până acum?
Radu Roman: Păi, ar fi așa, câteva date tehnice la întâmplare – start la temperatură de 15 grade Celsius, altitudine de aprox. 900 m, pe parcurs la altitudinea de 2.000 m ninsoare viscolită și temperatura de -5 grade Celsius; la altitudinea de 1.800 m ploaie cu grindină și un parcurs în condiții de umezeală cu întreg echipamentul leoarcă; finish în stare de hipotermie cu dureri musculare severe. Ajung? (râde)

Salut, Sighet!: Câștigătorii de la ultramaratonul din Oman vor fi recompensați cu cantități însemnate de apă sau/și cu… diplome de participare?
Radu Roman: Da! Dacă putem considera o recompensă, organizatorii pun la dispoziția alergătorilor „lichidul vieții” pe întreaga desfășurare a concursului (atât în punctele de control, cât și în locurile de campare). Cât privește diploma de participare și medalia de finisher, sub rezerva modestiei, să lăsăm savoarea momentului pentru data de 23.11.2017.

Salut, Sighet!: Care e „rețeta” financiară a participării la maratonul Omanului?
Radu Roman: Taxa de participare 1.200 de euro, transportul pe ruta Sighet – Cluj – București – Istanbul – Muscat și retur aprox. 4.000 lei, echipament sportiv adecvat condițiilor de deșert și produse de subzistență minim 2.000 kcal/zi/6 zile, aprox. 2.000 lei.

Salut, Sighet!: Cum și prin ce mijloace vei promova potențialul sponsor?
Radu Roman: Voi purta unui sticker personalizat pe echipamentul de concurs.

Salut, Sighet!: Cum percep colegii tăi „aventurile” tale maratoniste?
Radu Roman: În rândul colegilor sunt văzut ca un performer și primesc multă pozitivitate din atitudinea lor încurajatoare.

Salut, Sighet!: Dar familia ta cum apreciază pasiunea pentru cursele de maraton?
Radu Roman: Familia m-a sprijinit moral, dar și financiar, înțelegându-mi hobby-ul, acceptând programele prelungite de antrenament și deplasările la competiții.

Salut, Sighet!: Știm că ești prieten bun cu celebrul fotograf Miya Kosei. Nu te-ai gândit la o participare sigheteană la maratonul de la Tokyo și la un fotoreportaj pe care să ți-l dedice Miya Kosei?
Radu Roman: Cum am mai spus, fiecare finish reprezintă pentru mine un început, sper ca finishul din Oman (Asia Mijlocie) să mă aducă mai aproape de un posibil maraton nipon (Tokyo sau Nara).

Salut, Sighet!: Ce iubești/preferi: muntele, deșertul sau marea?
Radu Roman: Iubesc răsăritul soarelui și briza mării, ozonul de pe crestele munților, dar și nisipul fierbinte.

Salut, Sighet!: Mulțumim pentru interviu! Noi, „Salut, Sighet!”, te vom susține și te vom sprijini după puterile noastre! Îți dorim mult, mult succes, sperăm să-ți găsești sponsori puternici și… ne gândim să transmitem fotoreportaje din fiecare zi a competiției din Oman!
Radu Roman: „Salut, Sighet!” vă mulțumesc pentru ocazia acordată de a-mi face cunoscută povestea și promit sponsorilor să ne regăsim în cadrul fotoreportajelor dumneavoastră din fiecare etapă a competiției.

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

Unul dintre evenimentele pugilistice aşteptate de toată lumea în acest an s-a desfăşurat sâmbătă noaptea (29 aprilie 2017) la Londra, pe stadionul Wembley şi i-a avut ca protagonişti pe britanicul Anthony Joshua (27 de ani) şi pe ucraineanul Vladimir Kliciko (41 de ani). Meciul a fost urmărit de 90.000 de fani, înregistrându-se un nou record de audienţă la un meci de box, ultimul datând de la întâlnirea dintre Len Harvey şi Jock McAvoy de pe Harringay Arena din anul 1939.

„Ciocanul de Oţel” Vladimir Kliciko, deţinătorul centurilor WBA şi IBO după ce Tyson Fury a fost deposedat de ele pentru consum de cocaină, a acceptat provocarea lui Anthony Joshua, campion mondial la categoria grea IBF din 2016 cu toate titlurile pe masă. Meciul, foarte spectaculos, a avut toate ingredientele pentru a deveni legendar. Au existat încălcări de strategie, celebră fiind runda a 4-a în care Anthony atacă nepregătit epuizându-şi forţele, Kliciko este numărat, după care îşi revine din pumni şi trece-n ofensivă, însă britanicul este salvat de gong. Anduranţa şi rezistenţa la efort au fost clare în rundele 5 – 7, lovituri directe şi croşee de stânga trimise de ucrainean metodic, în runda a 8-a acestea făcându-l pe Anthony Joshua să fie trimis la podea, după care, pentru a doua oară, să fie salvat de gong. Runda a 11-a este de povestit nepoţilor. Dintr-un clinci, de nicăieri sau de peste tot, vine upercutul de dreapta al mai tânărului boxer britanic ce-l destabilizează pe Vladimir urmat de un croşeu de stânga şi „regele” este detronat. Sfârşitul inevitabil vine după o altă serie de croşee şi directe când arbitrul intervine: KO Tehnic, iar britanicul îşi păstrează imaculată cartea de vizită: 19 victorii la profesionişti, toate prin KO.

Şi atunci, de ce „cultură sportivă… în box”? Puţini sunt cei care ştiu că Anthony Joshua pe când era la amatori (devenind ulterior campion olimpic la categoria +91 de kg la Jocurile de Vară de la Londra în 2012) a fost învins la Campionatul European de Box Amator de la Ankara din 2011 de către românul Mihai Nistor, în runda a 3-a printr-un KO Tehnic. Meciul îl găsiţi pe youtube având aproape 150.000 de vizualizări, în timp ce meciul de sâmbătă noaptea a strâns în două zile aproape un milion de vizualizări. Azi, Mihai Nistor (26 de ani) este campion mondial APB, divizia profesionistă a boxului internaţional amator AIBA, şi a reprezentat România la Jocurile Olimpice de Vară de la Rio în 2016.

Într-un sport cum e boxul, „nobila artă”, ca să devii legendă este nevoie de multă muncă, ambiţie, determinare şi pe lângă toate acestea mai este nevoie şi de un staff bine pregătit şi manageri buni. Ţinteşte întotdeauna sus şi caută mereu să te autodepăşeşti făcând totul cu pasiune şi dedicare.

Prof. Marius Voinaghi & antrenor, maestru al sportului, Claudiu Râşco

sursă foto: internet

Sunt fericit. Sunt fericit alături de poporul meu! Suntem răi (de gură!) da’ pașnici! Atacăm doar… Guiness Book (cu excepția situațiilor când atacăm marile puteri cu inimaginabile, mioritice… surprize)!

Avem – europeni viteji fiind – zile multe libere, că, de!… mai trebuie să ne și relaxăm, să ne gândim mai mult la fizicul și psihicul nostru tulburat de prea multa muncă, de-a lungul secolelor! Dacă franțujii-și reduc cu nesimțire săptămâna de lucru, nemții se țin – vrând – nevrând – și ei pe-aproape, alături de tot occidentul discriminat pozitiv de câmpul muncii, e cazul ca și noi să avem cât mai multe zile libere, să bem, să ne relaxăm, să ne trăim clipa și să ne obișnuim cu binemeritatele bonusuri oferite de capitalismul zilelor noastre. Dacă tovarășii comuniști ne băgau munca pe gât (și nu numai!) și-n sfânta zi de duminică, capitaliștii politically omenoși & prietenoși ne bagă frigăruile și berea în multele zile libere pe care ni le dăruiesc… democratic. Dintr-un popor flămând și îmbuibat cu muncă & muncă, am ajuns un popor îngrășat forțat cu produse mirobolante, care mai de care mai colorate, mai “apetisante”, ca să ni se tulbure mințile de bine! Îmi veți spune că noi, românii, mai cârcotași decât capra vecinului (ungur și de data asta!), nu ne convine – vorba omului de la munte – nici… șe, nici șe! Adică muncă multă nu vrem, cu zilele destule (de) libere nu se satură omu’… ce dracu dorește națiunea mai puțin unitară română?!

Eu vă spun: sunt fericit pentru poporul meu! Avem și zile bune, în principal trei sărbători care ne satisfac poftele… culinare! Mâncăm bine mai ales de Crăciun, de Paște și mai ales de… Unu Mai! Mai avem multe, alte multe zile libere votate strategic de Parlamentul nostru minunat dar mai ales de Unu Mai este… veselie beton (așa zicea recent o intelectuală cu mult botox prin ea!).

În aceste zile de Unu Mai Muncitoresc – în care simțim în toate papilele ce este patriotismul – dă în clocot cazanul românesc. Sfârîe în aceste zile grătarele în România, că transpiră ungurii originari pe la graniță zăpăciți de mirosurile apetisante ce depășesc toate simțurile etnice & estetice. Asta-i Țara Românească, mici, bere, frigărui, până și niște fructe de mare merg printre oalele tradiționale, si să zbârnăie… sentimentele maneliste! Să moară dreacu toți dușmanii… poporului nostru!

Păi avem mâncare, avem băutură, zile libere din belșug, ce naiba ne mai interesează pe noi PIB –ul și deficitul bugetar?! Cu ce se mănâncă astea? Avem chermeze periodic, șogori de top, sărbători laico – religioase recunoscute SUS ce ne oferă gura de oxigen pur pentru un trai “creștin”, la ce să (mai) gândim?… Merită să ne batem capul cu teorii, strategii, gargară capitalistă?

Și… cireșica de pe tortul muncitoresc de Unu Mai, ai noștri au făcut un mic de 64 – 100 metri! Da, bă, fraților! Ne băgăm ceva și noi în cartea recordurilor cu toată opoziția… dușmanilor invidioși, cu tot Brexit-ul sau mai știu eu ce gărgăuni au occidentalii ăștia.

Sunt fericit! E Unu Mai adevărat, cu cele mai iubite emisiuni culturale, cele de bucătărit, cu chef-i inteligenți și atenți la detalii asezonate lingvistic, care ne fericesc pe bandă rulantă! Ce ne mai trebuie? Vorba unuia mai hâtru plecat în lume departe: România-i țară mare/ ne batem doar în/cu grătare!

Dragi români, poftă mare!… de la MIC până la… mare!

Ion Mariș
(gurmanderist)

Asistenții Centrului de Îngrijire la Domiciliu „Sf. Carol” pun accent pe calitatea serviciilor medicale, dar și pe asigurarea unei palete largi de servicii sociale.

Centrul de Îngrijire la Domiciliu „Sf. Carol” din Sighetu Marmației, instituție care funcționează sub egida Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare a fost înființat în anul 2000. De-a lungul anilor serviciile de îngrijire oferite au fost extinse și pe raza localităților Coștiui și Vișeu de Sus.

„Centrul asigură îngrijire la domiciliu pentru 67 de vârstnici”, spune Laura Polyak, coordonatoarea instituției. Pe lângă serviciile de îngrijire medicală, asistenții centrului asigură și servicii sociale pentru a ușura zilele și a împuțina grijile vârstnicilor: oferă ajutor în treburile gospodărești, achită facturile la utilități, achiziționează medicamentele de la farmacii și duc bolnavul la medic, dacă este necesar.

Membrii clubului de vârstnici şi angajaţii centrului de îngrijire colaborează de mulţi ani
Centrul de zi pentru vârstnici din Sighetu Marmației al Caritas și-a asumat un rol foarte important. Clubul, inaugurat cu 16 ani în urmă, este legat de centrul de îngrijire nu doar prin curtea comună, ci mai ales prin spiritul comun, dorința de a ajuta semenii aflați în dificultate. Înainte de Paști, de exemplu, asistenții centrului, alături de câțiva membri ai clubului de vârstnici s-au întrunit pentru a face curățenie de primăvară la o doamnă de 94 de ani din localitate, beneficiară a serviciilor de îngrijire ale centrului.

Tot înainte de Sărbătorile Pascale, datorită unor donații bănești din partea a trei persoane fizice mărinimoase din Sighet, angajații centrului de îngrijire au achiziționat și au distribuit pachete cu alimente pentru vârstnicii aflați în evidența centrului la Sighetu Marmației și la Coștiui. În cadrul acțiunii, 30 de vârstnici, care, din cauză că se mișcă greu sau deloc, sau a situației financiare precare, nu au avut posibilitatea să facă cumpărături sau să își prepare singuri meniul de Paște, au beneficiat de aceste pachete pline cu bunătăți cum ar fi: pască, produse alimentare neperisabile, produse de carne și lapte, respectiv fursecuri.

„Mulți bolnavi ne sunt ca niște membri de familie.”– afirmă Imola Gallov, asistenta centrului din Sighet. Laura și Imola ne-au arătat cu mândrie albumul de fotografii al centrului, care conține poze cu cei mai dragi bolnavi, dar și cu membrii clubului de la centrul de zi.

Când am întrebat-o pe Laura ce o motivează zi de zi, ne-a răspuns: „Atunci când seara mă gândesc la ce am făcut în ziua respectivă, și trag o linie, simt o bucurie și o liniște sufletească pe care mi-o oferă doar îngrijirea bolnavilor și experiențele pozitive legate de această activitate. Asta mă motivează, da.”

Orice ajutor este binevenit!

Redirecționarea a 2% din impozitul pe venit este un ajutor important pentru funcționarea Centrului de Îngrijire la Domiciliu „Sf. Carol” din Sighetu Marmației. În vederea redirecționării se completează formularul 230 cu datele Organizaţiei Caritas a Diecezei Satu Mare şi se depune până pe data de 25 mai la sediul Administrației Finanţelor Publice sau la biroul Caritas din Sighetu Marmației. Datele organizației sunt: Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, CF 4960929, cont bancar: RO80 RNCB 0221011282140001.

Lorand Gallov

În plin curent de globalizare când tradiţiile riscă să se piardă înghiţite de această tendinţă acaparatoare, un obicei vechi de peste 150 de ani se păstrează în urbea de pe malul Izei.

În fiecare an, în noaptea de 30 aprilie spre ziua de 1 mai, străzile din Sighet răsună în ritmurile unor melodii celebre din repertoriul naţional şi international. Despre această tradiţie ne-a povestit Ştefan Covacinschi.

“Într-adevăr este o tradiţie veche de peste 150 de ani. Este specifică nu doar Maramureşului ci o regăsim şi în întreg Ardealul, dar şi în anumite zone din Moldova. Îmi aduc aminte de perioda când mama mea primea serenade. Domnii ne caută pentru a le da serenade persoanelor dragi. Fac acest lucru de la vârsta de 14 ani. Pe atunci îi aveam alături pe bunul prieten Ernest Rackz, prof. Anton Maruşciac. Anii au trecut şi în prezent fac echipă cu fiul meu Ştefan, prof. Szekely Ioan, Zoltan Cuceric. Începând de la miezul nopţii şi până în zori dăm serenade. La fiecare casă ni se aprinde o lumină în semn de recunoştinţă. Sper să am sănătate şi putere pentru a putea continua această tradiţie. Şi în acest an vom da serenade. În cadrul acestora predomină melodii specifice de dragoste, dar şi melodii care marcheză primăvara”, a spus Ştefan Covacinschi.

„Am rămas profund impresionată de gestul prin care soţul meu, în urmă cu 40 de ani, pe atunci fiindu-mi curtezan, a reuşit să mă cucerească definitiv dându-mi o serenadă. Este o tradiţie foarte frumoasă pe care femeile o aşteptă cu nerăbdare în fiecare an”, a mărturisit Maria Pop.

Liviu Şiman

Apariţia calvinismului în oraş a dus la dispariţia, aproape completă, a romano-catolicismului. Revenirea lui are loc în anul 1717 odată cu sosirea din Baia Mare a călugărilor aparţinând Ordinului Minorit. Aceştia s-au stabillit temporar în oraş pentru a pune bazele unei noi comunităţi catolice şi pentru a organiza viaţa religioasă.

Ordinul din Sighet a fost înfiinţat de către regele Carol al III-lea, sprijinindu-l financiar prin intermediul trezoreriei imperiale.

Piatra de temelie a bisericii romano-catolice a fost pusă la 28 mai 1736, biserica primind hramul Sfântului Carol de Borrromeo.

La origini, biserica era amplasată în centrul pieţei centrale a oraşului dar, odată construit Palatul Finanţelor (partea dinspre parcul central al clădirii Curtea Veche), biserica a ajuns în colţul pieţei.

Stilul bisericii aparţine barocului târziu. Iniţial, turnul, în stil baroc transilvănean, a fost acoperit cu tablă de cupru, iar nava cu şindrilă. Din mobilierul original au rămas doar amvonul, bancile şi cele patru picturi ale altarelor laterale. Peretele opus amvonului păstrează epitaful comitelui Kvassay Josef, care marchează anul 1774. Altarul principal a fost realizat în anul 1862, fiind pictat de artistul Mezey József în stil neobaroc.

Un detaliu deosebit de interesant este reprezentat de aşa-numitul „altar armean”, realizat în stilul rococoului austriac, care prezintă scene din viaţa episcopului martir, Sfântul Gregorie. Pictura altarului a fost adusă la Sighet de către armenii stabiliţi în oraş. Originea altarului a rămas până astăzi necunoscută.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, candelabrul, inițial pentru lumânări, a fost adaptat utilizării curentului electric.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

Membră NATO din anul 2004, România este un aliat și un scut de nădejde al occidentalilor împotriva Rusiei. Necruțătorul Donald Trump, recent instalatul președinte la cârma “crucișătorului” mondial al democrației, S.U.A., a impus partenerilor NATO un procent de 2% din PIB pentru cheltuieli de înarmare. România, soldat credincios și virtuos al alianței democrat – dominante, și-a început campania de înzestrare a armatei printr-o achiziție de avioane de vânătoare (second hand) F16, prin modernizarea elicopterelor de atac Puma și – de ce nu? – își doreste și câteva baterii (bune, rău!) de rachete PATRIOT. Toate aceste achiziții se focalizează pe dorința noastră de-a impune respect (tovărășesc!) în războiul psihologic pe care-l ducem cu Mama Rusia.

Punctul nostru forte sunt… serviciile noastre ultra – secrete și de spionaj ce lucrează și ele mai mult pe la spate (adică să nu mă-nțelegeți greșit: cu mănuși!). Noi, cei ce ne extragem strategiile din vechi legende și balade, din nemuritoare poeme din care până și viitorii absolvenți de bacalaureat (mult prea mulți!) pot înțelege esența românismului și principiul supraviețuirii naționale “…tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul,/ Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este”, suntem mândri că națiunea noastră a îndrăznit să preia intițativa unui atac subtil, nu doar de imagine, în disputa (tradițională!) Est – Vest. Într-o mișcare fulger, printr-un parteneriat secret TR (Togo – România) a avut loc exercițiul naval cu nume de cod “Miorița 8800”. Nava cargo (second hand), sub camuflaj comercial și pavilion togolez, cu încărcătura nesecretă de 8800 de miorițe (adică oi, OI – OI!) pur românești a scufundat în apele Bosforului nava – spion rusească Liman (dotată cu sofisticate sisteme radio – radar și rachete antiaeriene IGLA sau STRELA). Nava de cercetare și culegere de informații ce aparținea puternicei flote ruse a fost avariată în Sfânta Zi de 27 aprilie a.c. (adică anul ăsta, fraților!) și trimisă la fundul Mării Negre de suflul miorițelor noastre, soldatii ruși fiind salvați (bogdaproste!) de armata prietenă turcă. Propun Parlamentului să voteze ca ziua de 27 aprilie să fie zi liberă.

Este o dovadă de necontestat că România dispune de puternice arme tradițional – strategice și că din prima confruntare directă româno – rusă de după cel de-al Doilea Război Mondial am ieșit învingători. Este o pierdere rușinoasă pentru flota rusă și, din infomațiile complet neverificate pe care le deținem, Federația Rusă a ordonat retragerea întregii flote din Marea Neagră la baze.

Occidentul se poate oricând bizui pe noi, suntem bine pregătiți să ne luptăm cu orice tip de dușman real (pe ăia virtuali i-am răpus de mult!) și-i asigurăm pe toți partenerii noștri că… unde-s cel puțin doi puterea crește, iar dacă-s 8800…. Doamne!… ferește!

N.S. (Nota secretă): Din informațiile pe care le-am obținut din surse acoperite, România va lansa în curând exercițiul militar Kunta Kinte.

Ion Mariș
(rezervist)

sursă foto: Peter Lengyel

Am stat de vorbă cu Reghina Dragoș, unul dintre profesorii cu rezultate remarcabile obținute de-a lungul anilor la concursurile și olimpiadele școlare de chimie, dascăl la Școala generală „George Coșbuc” din Sighet, de la care am aflat ultimele noutăți și vestea deosebită că Maramureșul a cucerit LOCUL I pe țară la Olimpiada Națională de Chimie desfășurată în perioada 19-24 aprilie 2017, la Târgoviște.

Doresc să vă spun că anul acesta, din Sighet, au participat la Olimpiada Națională de Chimie doar doi elevi – Buciută Daniel de la C.N. „Dragoș Vodă” (prof. Mihalache Georgeta) și Roșu Alexandru – de la Șc. gen. „George Coșbuc” (n.r. prof. Reghina Dragoș), cel din urmă obținând Mențiune Specială. Punctajele realizate de întregul lot au plasat Maramureșul pe locul I pe țară. Din lot face parte și elevul Ardelean Claudiu – fostul nostru elev (Șc. gen. „George Coșbuc” Sighet) care acum este în clasa a IX-a la Colegiul „Gheorghe Șincai” din Baia Mare, el obținând Locul II și Premiul Special pentru cea mai bună lucrare teoretică. Menționez că, începând din clasa a VII-a, Ardelean Claudiu a avut rezultate remarcabile la etapele naționale ale Olimpiadei de Chimie: în clasa a VII-a s-a clasat pe locul 5 pe țară, iar în clasa a VIII-a, pe locul 4. A fost selectat pentru tabăra națională de chimie, obținând locul III, respectiv locul II la olimpiada organizată în cadrul taberei în cei doi ani. În august 2016, a participat la faza națională a Olimpiadei „Științe pentru Juniori” (Fizică + Chimie + Biologie), unde a obținut cel mai mare punctaj la proba teoretică la chimie și proba de laborator. În noiembrie 2016 a participat la Concursul „Nenițescu” care s-a desfășurat la Facultatea de Chimie Aplicată din București unde a obținut locul I. De asemenea, a participat la Concursul – „Noi și Chimia” atât în clasa a VII-a cât și în clasa a VIII-a, obținând premiul I pe țară. (prof. Reghina Dragoș)

Lotul care a reprezentat Maramureșul la Olimpiada Națională de Chimie din acest an, este alcătuit din elevii: Roșu Alexandru (Șc. gen. „George Coșbuc”, Sighet, clasa a VIII-a, prof. Reghina Dragoș), Herzal Radu (C.N. „Gheorghe Șincai”, Baia Mare, clasa a VIII-a, profesor Pop Aneta), Turda Raul Tudor (C.N. „Gheorghe Șincai”, Baia Mare, clasa a VIII-a, profesor Predoiu Nicoleta), Ardelean Emeric Claudiu (C.N. „Gheorghe Șincai”, clasa a IX-a, profesor Predoiu Nicoleta), Stan Damian (C.N. „Vasile Lucaciu”, Baia Mare, clasa a X-a, profesori Radu Margareta/ Covaci Magdalena), Buciută Daniel George (C.N. „Dragoș Vodă”, Sighet, clasa a XI-a, profesor Mihalache Georgeta), Temian Maria Carmen (C.N. „Gheorghe Șincai”, profesor Predoiu Nicoleta), Horț Iulia Alexandra (C.N. „Gheorghe Șincai”, clasa a XI-a, profesor Pop Aneta).

Felicitări tinerilor chimiști maramureșeni! Să-și păstreze și pe viitor locul de top obținut în acest an!

Brîndușa Oanță

Absolvent al Facultății de Matematică și Informatică (U.B.B. Cluj Napoca), Vraja Lokos Ioan Dănuț este profesor de matematică la Liceul Tehnologic Marmația. Pasionat printre altele de cinematografie, coordonează, de 10 ani, clubul de actorie de la acest liceu unde, împreună cu elevii săi a realizat mai multe filme artistice și documentare.

Elevii sunt actori amatori, dar cu aspirații mari, iar eu sunt regizorul acestor filme. Am realizat filme de lung metraj, dar și filmulețe scurte mai pe placul tinerilor, care nu mai au răbdare să urmărească cu atenție un film lung. Spun cu plăcere despre mine că „sunt un regizor care în timpul liber face matematică”. Am încărcate pe youtube peste 100 de filmulețe printre care se disting: „Nibiru” –  film SF , „Criza de… râs” 1, 2, 3, 4 și 5, „Căpșunarii”, etc. Toate filmele mele sunt create cu scop pur educativ. Cu câteva dintre aceste filme am participat la diverse concursuri naționale de profil, unde am obținut rezultate bune și foarte bune: locul 1 la Târgu Mureș, la Campania Antiviolență, în 2010, cu filmul „Alcoolul nu te face mare”, locul 2 și 3 la Bacău, la Concursul național al filmelor de comedie „Martzobossul de Aur”, cu filmele „Criza de… râs 3” și „Criza de… râs 4”, mențiune la faza națională a Concursului „Exprimă-te liber!” de la Zalău , 2016, cu filmul „Prima zi de școală”. Anul acesta particip cu două filme: „Zidul” și „Ora de Psihologie”, la două concursuri naționale unde aștept jurizarea din luna mai. Am abordat, cred eu, toate genurile posibile de filme, de la dramă, dragoste, până la horror, SF și acțiune. (Vraja Lokos Ioan Dănuț)