Locale (VII) – Marin Slujeru

VIAŢA CONTINUĂ
Înmormântare. Din corul minimal se desprinde o coristă. Aleargă la intrarea în cimitir (acolo locuieşte) şi îşi adună rufele de pe sârmă. Tot în pas alergător, se-ntoarce în formaţie. Ajunge fix când se reia cânticelul. Se-anunţă ploaie.

CARTIER
În spatele blocului, doi burlaci masivi pornesc agale, legănat, într-o nouă zi cu spirt. Câinii, copiii, toţi îi petrec. Până să golească sticlele, oamenii ăştia umplu locul, de dimineaţă.

ÎMBRĂCAŢII
O poză din anii ’70. Serată dansantă la liceu. Băieţii, cu mâna stânga în faţă, păstrează o distanţă speriată. Ele se lasă conduse cu greu, drepte ca scândura. Cu toţii, încheiaţi la ultimul nasture. Doamne, ce-mbrăcaţi eram!…

ANOTIMPURILE
Ticsit oraşul de-atâta mamiţe şi cuconiţe, încât, doar un miros puternic de muşeţel mă face atent la bătrâna de-mi trecu razant pe sub nas.

ADEVĂRATE CUMPĂRĂTURI
Vine admirată de trecători, dinspre „Piaţa ruşilor”, agăţată de mămica ei. E toată o încântare. Are o rochiţă nou-nouţă, cu broşă şi se tot împiedică, de bucurie, în ea.

PROLEGOMENE…
Apar pe aleile noului hipermarket, afundate în cizmuliţele lor. Îmi plutesc prin faţă, cu zâmbetul desenat, prora uşor ridicată. – Aşa se vor preumbla şi prin Rai…

SĂRBĂTOARE
Trei fire semimoarte de iasomie, o băbucă cu ele în mâini – se duc la slujba de Înălţare, tremură plăpând. La geamurile farmaciei au înflorit toate „pirulele”.

STRANIERII
Iată-i şi vara asta! Se plimbă pierduţi prin oraş, cu şi mai puţină bucurie pe faţă. Revin an de an în oraşul natal. „Cum s-ar face inventarul”, remarcă prietenul meu, fost magazioner.

ANGRENAJUL
Ea râde, el îi mai toarnă o cupă de şampanie argintie. La urmă, el citeşte şi reciteşte nota de plată (ochelari întristaţi), ea priveşte Solovanul, îmbufnată (s-a reîntors, în sfârşit, de la grupul sanitar muzical). La masa de-alături, doi nemţi dau calificative angrenajului hotelier: „ţais!, Zeiss!”.

ATENTAT…
În zona pieţei ambulante de la „Big” se încalcă inviolabilitatea persoanei. Mă hărţuiesc, sar pe mine ceapa verde, ridichile, busuiocul, pătrunjelul, îmi puşcă-n nări și-n ochi mărarul. Ca să nu mai vorbesc de florile aduse din grădinile dinspre râu – cum îmi caută faţa, cât se mai unduie în aerul prin care trec!

Marin Slujeru




„Bunica” Forestierilor premiată!

Târgurile firmelor de exerciţiu au rolul de a crea şi dezvolta abilităţi antreprenoriale şi manageriale în rândul elevilor care studiază în licee cu profil Servicii. În cadrul firmei de exerciţiu elevii învaţă să iniţieze o afacere, să facă tranzacţii, să negocieze, să realizeze materiale publicitare şi oferte, să ţină evidenţa contabilă a activităţii. Elevii simulează activităţile unei firme reale, dobândind competenţe în toate departamentele unei firme.

Vineri, 31 martie 2017, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare, s-a desfășurat Târgul Regional al Firmelor de Exercițiu „Un pas spre carieră”, ediția a III-a. La eveniment au fost prezente 25 de firme, din mai multe județe ale țării.

Competiţiile organizate în cadrul târgului au vizat cel mai bun stand, cele mai bune materiale promoţionale, cel mai bun catalog profesional, cea mai bună prezentare a firmei, cele mai multe tranzacţii, cea mai bună pagină web, cel mai bun vânzător, cel mai bun spot, cea mai reprezentativă mascotă, cea mai bună firmă la toate secţiunile.

Liceul Tehnologic Forestier a fost reprezentat la competiție de firma de exercițiu F.E. BUNICA S.R.L., în organizarea căreia s-au implicat elevi din clasa a XI-a E, coordonați de prof. Cozuplean Luminița: Onișa Bianca, Peter Lenuța, Repa Patricia, Talpoș Alexandra și Tomoiagă Florentina. Firma de exercițiu F.E. BUNICA S.R.L. din cadrul Liceului Tehnologic Forestier, a obținut următoarele premii: premiul II la secțiunea CEL MAI BUN STAND, premiul III la secțiunea CEA MAI REPREZENTATIVĂ MASCOTĂ, mențiune III la secțiunea CELE MAI BUNE MATERIALE PROMOȚIONALE.

Felicitări elevilor pentru munca depusă!

Maria Roman
Luminița Cozuplean

 




Voluntariatul nu are vârstă!

Ne-am obişnuit în ultima vreme ca, în preajma sărbătorilor, oamenii să fie mai darnici şi mai atenți la nevoile semenilor lor! E adevărat, vorbim despre acei cetățeni responsabili şi totodată potenți financiar. Dar nu e o regulă! De multe ori, din puținul celor mulți se îmbunătățesc multe situații grele ale concetățenilor noştri mai puțin norocoşi!

Am ales astăzi să scriu despre un proiect foarte drag mie: am deosebita onoare să cunosc un frumos grup de senioare (stimabile doamne pensionare care frecventează Clubul de Seniori al Centrului de Zi „Micul Prinț”), cu un deosebit spirit civic. Printre multele activități de socializare la care participă au găsit timp, energie şi resurse să țină cont şi de semenii lor cu o soartă vitregă.

De doi ani de zile, au reuşit, atât de Sfintele Sărbători de Paşte cât şi de Crăciun să strângă din resurse proprii alimente pentru zece familii nevoiaşe din oraş. Partea cu adevărat frumoasă este că dumnealor nu se limitează doar la a oferi sprijin material, ci încearcă să sprijine şi moral cazurile identificate. Fiind vorba şi de persoane în vârstă care nu se pot deplasa, vizita senioarelor aduce multă alinare şi speranță acestor persoane singure. Le dorim multă sănătate şi le felicităm pentru un exemplu frumos, demn de urmat de cât mai multe persoane!

Camelia Pesek




Concursul Național de Oratorie „Demostene”

Auzim adesea că „tinerii sunt viitorul”, iar aceștia se formează prin educație. Clubul Interact Sighetu Marmației caută să își asume o parte infimă a acestei educații, depășind granițele sălilor de clasă și invitând tinerii sigheteni la o adevarată provocare, o experiență unică la nivel local.

Clubul Interact organizează în data de 7 aprilie 2017, de la ora 16.00, în sala de conferințe a Primăriei, etapa locală a Concursului Național de Oratorie ,,Demostene”, aflat la a 10-a ediție . Prin intermediul acestei competiții, elevii cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani sunt stimulați să-și descopere talentul oratoric și aptitudinile de a vorbi în fața publicului.

Etapa locală se bazează pe o singură probă, și anume, prezentarea discursului centralizat în jurul unuia dintre cele două citate propuse: „Fantezia, abandonată de raţiune, produce monştri imposibili; fantezia unită cu raţiunea este mama artelor şi originea minunilor.” (Francisco de Goya) sau, „Raţiunea este metoda lentă şi întortocheată prin care cei care nu ştiu adevărul, îl descoperă.” (Blaise Pascal). Durata prezentării trebuie să fie cuprinsă între 4 și 5 minute, iar orice discurs care depășește acest timp, va fi oprit la intervenția juriului. Un participant poate primi întrebări de la toate persoanele prezente în sală, cu excepția celorlalți concurenți.

Tinerii urmează să fie analizați de un juriu profesionist, deciziile acestuia fiind incontestabile. Se va ține cont de următoarele aspecte: armonizarea temei (aspect esențial) cu mesajul, construcția discursului conform regulilor oratorice, originalitate și claritate, dicție, mimică, gesturi și ținută, relevanța mesajului/caracterul persuasiv.

Câștigătorul desemnat va participa la faza națională a Concursului Național de Oratorie ,,Demostene”, ce se va desfășura la Pitești, în perioada 21-23 aprilie (unde va exista o probă în plus: Elevator Pitch – discursul spontan, cu un timp alocat de 3 minute).

Clubul Interact Sighetu Marmației invită atât potențialii participanți care doresc să se alăture acestui proiect cu tradiție și caută să se redescopere pe ei înșiși, cât și simpli curioși, care doresc să privească tineretul sighetean dintr – o perspectivă cu totul aparte și să-și lărgească orizonturile de cunoaștere în cadrul unei după-amiezi plăcute.

Antonia Hosu (președinte Interact Sighet, 2016-2017)




Nervi de primăvară (Alina Marincean)

Auzind ieri o replică răutăcioasă la adresa unei colege sau poate chiar a mea, cine știe, m-am trezit într-o pauză nocturnă, bombardată de replici scenografiate pline de mustrare și moralitate. Și atunci când vrei să te adormi cu somn și nici tehnica de ,,letting go” a lui Hawkins nu funcționează, te ridici la 4: 37 dimineaţa și scrii despre tine, despre noi, o chestie aparent complet ieșită din context.

Aşadar prima dată când am fos în București aveam vreo 17 ani. M-am dus să-l văd pe Papa. Nu l-am văzut, evident. Am ajuns în schimb la faimoasa pe atunci Europă. Paradisul textilelor şi nu numai. Nu vă puteți imagina entuziasmul unei fetișcane de liceu când prinde haine ieftine și ,,trendi”. Cui îi pasă de materialul sintetic atâta vreme cât e elastic? Pe atunci mă luptam doar cu poftele culinare deci era vitală elasticitatea. Am fost atât de veselă că i-am luat și lui frate-meu o pereche de pantaloni. Scurți. I-a purtat vreo patru ani, erau de la București, băh!

Atunci am auzit prima dată de mol (mall). Aha… MOL! Era în posibilul itinerariu făcut de cunoștințele gazde bucureştene. Printre alte opțiuni era mormântul lui Ceaușescu, McDonald’s și the Almighty Molul. Am rămas cu Mecdonaldsu’. Era deja prea mult, întâi Europa , apoi mirosul acela încă necunoscut şi virgin de…. mecdonalds şi chestiile alea de mâncat cu care nu puteai să asociezi decât noutatea, viitorul, occidentul, banane coapte de la nemţi, balsam de rufe, lego original, limbi străine, haine colorate, libertate frateee, ca-n Vamă! O lume nouă, mare pe care îţi doreşti să o încerci, să o consumi, să o supui, să o domini, să te intorci apoi acasă la Sighet şi să fii deasupra tuturor, să vorbeşti corrrrect cu „a fost şi s-a dus” şi să te piţigăi ca sudiştiii simandicos şi elevat ca-n capitală. Bineee, proiectat, mai iei un pachet mare de la mecdoladsu’ din gară şi te pui pe tren la clasa a doua şi pleci spre casă cu pântecul mare de ambiţii.

În timpul facultăţii am revenit în Bucureşti, de la Cluj cu naşul, spre mare, o experienţă de studenţie – un must cum am zice azi. Ei, atunci Bucureştiul e cel mai cool, totul e posibil şi frumos aşa urât cum e, sau e urât aşa frumos cum e. Mănânci pe stradă, sărăcăcios, dar râzi şi bei bere, mergi la concerte pe care le uiţi şi te întorci epuizat la datoria distracţiei din cămine, în Clujul tihnit.

Apoi a fost vizita angajatei corporatiste. Vii la Bucureşti cu avionul plătit de firmă, cu acte pentru consulate, ambasade, te vezi cu oameni care te tratează cu respect şi importanţă. Suni cunoştinţele din Bucureşti, te scuzi, n-ai timp să le vezi, eşti cu jobu, bei un pahar de vin elegant la hotelul la fel de elegant şi pleci. Tristă. N-ai timp să vezi Bucureştiul. Ei, e un oraş doar. Te consolezi neîncrezătoare.

Apoi vine vremea să depăşeşti complexul provincialului la Bucureşti şi te duci să consumi tot. Da’ tot! Hotel Intercontinetal, ba nu, Casa Capşa ca e brand cu dimensiune romantică. Te lăfăi în aşternuturile de puf organic și ceri scăriţa de la recepţie să urci în patul cu saltea de sute de centimentri grosime; şi te dau pe spate draperiile de brocard şi verdele mochetei şi chelnerii interbelici doamneee, şi teatru şi film şi balet şi operă şi dans experimental şi discuţii şi dezbateri şi drepturi civile şi principii şi revoluţie şi veganism şi spiritualitate şi cartier armenesc şi expoziţie de balegă cu imprimeu uman, consumi… TOT. Ăsta e Bucureştiul! Complex vindecat .

În sfârşit Bucureştiul după naşteri, lupte existenţiale cu tine, cu lumea, cu slujba, cu viaţa. Te duci la Bucureşti, cuminte, la cuşetă. Dormi toată noaptea frântă de la oboseala traiului cu tine şi ajungi. Ajungi… Mai încet, dar cu atenţie, bine pregătită. Te vezi în nervii taximetristului, în blazarea vânzatoarei, în entuziasmul lectorului, în lupta protestatarilor, în eleganţa Căii Victoriei. Te laşi însă purtată de radarul simţurilor cristalizate şi priveşti cu îndrăzneală şi conştientizare în prezent. Primeşti veselă mirarea oamenilor, răspunzi politicos, chiar dacă te ceartă anticarul că ai atins mânuşa de piele. Te desfeţi în efectul unui no şi ioi scăpat în conversaţii şi te bucuri că poţi să fii tu: aparent neproductivă, idealistă, mai iubînd o carte mai ratând o bursă. Fără reproşuri, doar cu dorinţe, încredere şi integritate.

Nu e aşa greu. La Bucureşti, la Sighet şi la noi în viaţă, e azi ca-n parcul Cişmigiu: o oază de potenţial, nici mic, dar nici mare, nici îngrijit, dar nici murdar, cu replici ieftine de amfore şi ceas art nouveau, cu plante aranjate simetric şi lac secat în reparaţii, cu băbuţe şi moşulici, cu piţi şi cu pocăite pline de pace, cu derbedei şi cu îndrăgostiţi. E cu de toate. Ce să fac cu ele? În funcţie de bancă îi văd pe unii şi uit de alţii. Schimb banca, intru în vorbă amintindu-mi mereu de mine şi sunt mai blândă. Pot să mă văd trecând prin viaţă după ce poze fac. Cu cât mai multe selfiuri, cu atât mai bine, aş zice eu azi. Să ne uităm la noi mai des cu înţelegere.

Aşadar domnilor, mai daţi-mi insomnii. Măcar mai scriu şi Salut… Sighet :)!

Alina Marincean




Impresii… „Vesperare” (scrise de Lavinia Grijac)

(De fiecare dată când mâinile mele primesc ca nou obiect al „explorării” o carte, dintr-o curiozitate de copil, las să se deschidă volumul… unde dorește el. Uneori, cartea poartă un mesaj care mă privește chiar prin coperți închise și, atunci când eu nu îl văd, el tot mă privește… așteptând…)

Privind atent, titlul „Vesperare” nu stă singur pe albul coperții volumului de poezii scrise de dl. Ion Mariș. Este, însă, nevoie de o privire răsturnată spre a-l găsi… Cu susul în jos, altă dimensiune, o dimensiune mai aproape de semnificații cunoscute doar de autor și intuite de liniile mele. O aripă, nu două, un profil și o umbră, două cutii craniene „ghicite”, culori… dar un număr aparte stă de veghe în imagine răsturnată…

Multe aspecte ale poeziilor din carte urmează acest joc – vulnerabilitatea, răsturnată, devine sinceritate, cuvinte ale căror mamă se credea a fi Matematica dezvăluie în arborele lor genealogic melodioasa Artă, spațiul dintre rânduri odihnește moment de respiro după întâlnirea cu slovele cerneluite până în măduva conceptelor cu nuanțe de un puternic caracter personal.

Cu cât este cititorul mai aproape de oglinda sa lăuntrică, fie că reflectă limpede, fie că prezintă deformări (caz în care trebuie să ne aflăm într-o stare de deplină… conștientizare a acestora!), cu atât îi va fi mai aproape mesajul fiecărei poezii… nu… fiecărui vers… nu!… fiecărui cuvânt! căci fiecare cuvânt îl simt cu grai ales atent și pus să cânte unde trebuie. Împreună, cuvintele cântă armonios de sfâșietor sau sfâșietor de armonios, doar să ascultăm cu mintea și inima curată și deschisă care le este cântul sufletului, dincolo de elegant costum de vers alb sau clasic costum cusut în rime.

„Vesperare” îmi clădește în gânduri un univers bogat în imagine și nebănuită sensibilitate lirică, pe care o cunoșteam parțial din poeziile lui… Sir A. I. Camino!… însă, acum, cu cartea înainte, pot răsfoi anvengura din pană în pană și din filă în filă a volumului care împletește suflet de om expus la lumina Artei cu foi în alb și negru întâmpinând Timpul cu rezistență.

(… Între zgomote vii în rapidă succesiune, pregătind botezul cărții căreia i-am dăruit creionate forme în acompaniamentul formelor în versuri, și între priviri – multe și noi – de oameni, eu doream ca privirea mea și privirea mesajului cărții să se întâlnească.

Și s-au întâlnit… la pagina 113. „Ecoul doare…”, ultimul vers: „De ce urăști, de ce nu te-ai plăcut?”

Mesajul era, de această dată, chiar… pentru mine, trecând prin irișii mei și îmbibându-se de intimă subiectivitate care doar mie, personal, îmi este clară… în timp ce vesperarea rămâne taină a poetului… însă cartea întreagă este acum a tuturor celor care văd… cu adevărat.)

Lavinia Grijac




Meci de țurcă în scop caritabil

Duminică, 2 aprilie 2017, Asociația Sportivă de Țurcă a punctat deschiderea sezonului de țurcă printr-un meci demonstrativ cu scop caritabil. Pe terenul de țurcă, de la ora 14.00 s-au adunat cu mic cu mare, jucători împătimiți de țurcă, care, de ani de zile au depus eforturi consistente pentru a readuce acest joc al copilăriei, uitat de mulți, în atenția publicului.

În fața spectatorilor au jucat 4 echipe care și-au demonstrat forța și tactica, însă, pe lângă ideea de meci demonstrativ și deschiderea sezonului, țurcașii au strâns bani pentru cazul lui Oliver, un băiețel diagnosticat cu o problemă gravă la ochi ce are nevoie de operație urgentă.

Jucătorii s-au declarat mulțumiți de joc, de vremea frumoasă care a ținut cu ei, precum și de donațiile făcute de cei prezenți la joc. Tot ei mai spun că urmează Campionatul Sighetean de Țurcă, deschis doar pentru cei înscriși în Asociația Sportivă Clubul Român de Țurcă, iar în iulie sunt șanse mari să participe la un turneu internațional de țurcă, în Slovenia. De asemenea, țurcașii au în plan organizarea unui turneu internațional la care deja și-au dat acordul echipe din Spania, Slovenia și Italia. Despre acestea, vom afla cu siguranța la momentul potrivit.

”Dorim ca acest joc sportiv tradițional să devină recunoscut ca sport național. Pentru ca asta să se întâmple, avem nevoie de sprijinul tuturor ong-urilor, cluburilor, grupurilor de tineri dispuse să adere la această mișcare sportivă. Cei interesați și dornici pot oricând să ne scrie un e-mail pe adresa [email protected] si vom răspunde în cel mai scurt timp”, susțin țurcașii sigheteni.

Diana Mariana Apopi




Vax populi?!

Mult iubite și stimate, domnule CUREA (cu accentul pe „u”)/CUREA (cu accentul pe „a”). Noi vrem să ne prezentăm încă de la începutul scrisorii. Să stiți că noi reprezentăm poporul cel adevărat, noi care suntem prezenți aproape în fiecare seară la emisiunea d-lui Pătraru la rubrica „VOX POPULI”. Tare mult ne place, dar tare-i scurtă. N-ați putea d-voastră să puneți o vorbă bună la domnul Pătraru s-o facă mai lungă? Ș-acum să vă spunem, domnule CUREA (cu accent pe „u”)/CUREA (cu accent pe „a”) de ce vă scriem.Vă scriem să vă mulțumim că sunteți de-al nostru, de-al poporului și am auzit și noi că tare mândru ați scris despre „broscoiul bubos” ce-o fost prim-ministru. Pe noi ne-o uns la inimă când am auzit că folosiți cuvinte de-ale noastre și să vadă tot poporul că o condus țara un „broscoi bubos” și pe deasupra și „ungur”. Noi ne transmitem zilnic, unul altuia, frumoasele d-voastră cuvinte și expresii: „un **lică cu liceu agricol” (bine ați zis „**lică” care-i un diminutiv, că doar un om mic ca el nu putea avea un… „augmentativ”), „o stârpitură”, „un avorton”, „un idiot” și „un nesimțit” .

Apoi, domnule ziarist cum o ajuns prăpăditul ăsta să ne conducă pe noi atâta vreme? Musai c-o avut niște pile tare sus, de-o mai venit și cu gașca lui de tehnocrați de la Brusăl. Niște tălhari, domnule C/ C. Că străinii ăștia ne-o adus numai rău în țara asta. Uitați-vă și d-voastră ce-o lăsat în urma lor: pământ pârjolit, ape poluate și otrăvite, româncuțe batjocorite și violate. De popor ce să mai spunem? O fost adus la sapă de lemn. Se mai vorbește pe la noi că „broscoiul ăsta bubos” și-a făcut studiile pe afară, iar noi credem că n-o putut ajunge acolo numai cu pile și în special cu ajutorul nevestei, care se zice că-i franțuzoaică. Se mai afirmă că are un „SIVI” foarte bogat, numai mastere și doctorate pe la mari universități din Franța. Dar noi ne întrebăm ce-o căutat el pe acolo, n-o văzut el câți au doctorate pe la noi și cum și le iau? Ăsta, credem noi c-a făcut-o pentru că-i trădător de neam și țară, n-o iubește decât pe franțuzoaică, că de-și iubea țara și poporul, în două luni domnul Oprea îi putea oferi și 5 doctorate. Așa că, credem noi, că numai franțuzoaica l-o ajutat să vină numai cu o diplomă de doctor.

Tare bine ați făcut domnule C/ C, că l-ați sfătuit să mai meargă și la muncă: „… dar un serviciu, așa, v-ați găndit să vă luați? Un job onest, de agronom, nu v-ar deranja, că tot n-ați muncit pe bune în viața d-voastră? Măcar un șef la vrun colectiv, la un cules de vie, de livadă, de ceva, un maistru la un cazan de țuică. Vedeți că SIE are niște ferme agricole, de ce nu cereți detașarea acolo?” Nouă ne-o plăcut, domnule C/C, nu zicem că nu ne-o plăcut, dar musai să facem niște observații, pentru că noi suntem de la țară, noi suntem „talpa” ei. Agronom n-ar fi bine să ajungă, că de-ar ajunge ar fi în stare să fure tot, și apoi nu prea mai este pământ, că noi l-am cam vândut străinilor. De livezi, nici nu poate fi vorba, fiindcă, după revoluție, am tăiat pomii și-am făcut foc cu ei. Nici la SIE n-ar fi bine, că ăștia-s spioni, lucră cu străinii, iar „broscoiul bubos” cu nevastă-sa ar fi în stare să vândă la străini toată producția. Noi am auzit că acolo, în satul său natal, nu sunt decât peri și ceapă. Dacă era un inginer așa deștept mai planta și altceva.

Se mai laudă unii că comuna aceea a lui a mai dat țării un mare om de stat de-o ajuns și ăla prim-ministru. Și se mai șoptește prin popor că el ar fi fost un fel de ctitor al ROMÂNIEI MARI. Pă dracu, niște lăudăroși că doar România a fost tot așa de mare de când e lumea și pământul. O fost și ăla un mincinos și un lăudăros, un reprezentant al burghezo-moșierimii. Da bine i-o făcut partidul nostru drag că l-o băgat la pușcărie și l-o ținut acolo până și-a dat obștescul sfârșit. Merită toate felicitările post-mortem fostul director al închisorii care a dus cu el în mormânt secretul despre locul în care a fost înmormântat. În concluzie, domnule C/ C noi v-am dovedit că comuna aceea n-o dat țării 2 prim-miniștri, ci 2 trădători de neam și țară. Ș-am mai dori ca și actualul fost prim-ministru să-și ia tălpășița împreună cu franțuzoaica sa și să nu mai auzim de ei.

Vă îmbrățisează cu drag poporul de la rubrica VOX POPULI a domnului Pătraru.

P.S.1 Am avut, domnule ziarist, o mică problemă cu numele d-voastră. Noi, când v-am văzut la TV am auzit că vi se pronunță numele cu accentul pe „u”, iar noi știm de un obiect pe care îl băgăm în brăcinar și în care accentul cade pe vocala „a” . Am mai avea multe de spus, dar nu vrem să vă obosim.

P.S.2 Autorul vă cere scuze pentru toate greșelile de ortografie, punctuație și de exprimare. Fiind vorba de „poporul” de la rubrica „Vox populi”, nu puteam scrie altfel.

Vasile Pop




PREMIERĂ ABSOLUTĂ la Sighet: OFELIA… inedită !!!

În premieră absolută, Secția de Teatru a Centrului Cultural Sighetu Marmației prezintă, în interpretarea unui grup de tineri actori, o adaptare după celebra piesă „Hamlet, prinţ al Danemarcei” de William Shakespeare. Spectacolul va avea titlul „OFELIA” și va urmări destinul acesteia, relațiile cu celelalte personaje, cauzele care duc la sinuciderea tinerei iubite a lui Hamlet. Adaptarea textului, scenografia și regia artistică aparțin lui Ioan Dorel Todea. Este pentru prima dată când o trupă de amatori din Sighetu Marmației pune în scenă un text de William Shakespeare. Costumele sunt asigurate de creatorul de modă Ileana Vassiliev.

Poate mulți dintre noi nici nu au auzit măcar de „Hamlet”, sau au auzit, dar nu știu ce se ascunde cu adevărat în spatele acestui titlu. „A fi sau a nu fi: iată-ntrebarea”este celebra replică pe care o regăsim în această tragedie semnată de William Shakespeare. Cu ajutorul acestor cuvinte înțelegem pe deplin tulburarea sufletească ce ia naștere în interiorul tânărului Hamlet.

Hamlet este una dintre capodoperele lui William Shakespeare. Lui Hamlet, tânărul prinț al Danemarcei, reîntors de la studii, i se arată într-o noapte, pe zidurile castelului Elsinor, fantoma tatălui său, care îi dezvăluie că a fost asasinat mișeleste de către propriul său frate, actualul rege Claudius, care a împins crima până la a se căsători cu soția celui ucis, mama lui Hamlet. Tânărul prinț, fire înclinată spre studii şi reflecție, se vede brutal obligat de evenimente să acționeze și să-și răzbune tatăl. El simulează nebunia, acumulează dovezile şi caută momentul prielnic răzbunarii, ezitând mereu să acționeze. Pentru a-și îndeplini datoria sa răzbunătoare, Hamlet sacrifică dragostea pentru Ofelia, care moare înecată și pe al cărei tată, curteanul Polonius, îl omorâse luându-l drept rege. Hamlet avea un sentiment aparte față de Ofelia, iubire care oarecum era interzisă.

Am ales să prezentăm în prim-plan acest personaj, Ofelia, întrucât gama sentimentelor și trăirilor pe care le exprimă oferă o paletă largă de abordare actoricească și regizorală. În piesa „Hamlet” de W.Shakespeare, drama “Ofeliei“ culminează cu pierderea sufletului. Imposibilitatea regăsirii de sine marchează traiectoria personajului, iar încremenirea sa în universul nebuniei devenit atotstăpânitor, reprezintă motivul central al construcției textului propus în acest spectacol.

Ofelia va trăi deziluzia iubirii față de Hamlet, moartea tatălui său și învinuirea lui Hamlet de moartea acestuia, toate conduc personajul spre sinucidere. Devenită prizoniera propriului eu, Ofelia poartă povara trecutului său unde trăirile de maximă nebunie alternează cu cele de fericire.Trecerea spre fericire (cănd trăia tatăl ei și avea iubirea lui Hamlet) se realizează cu ajutorul amintirii cauzate de revederea cu ochii sufletului a „florilor de rosmarin, ca să-ți aduci aminte” sau a „panseluțelor, florile gândului, ca să te gândești”. Exteriorizarea lăuntrică se datorează dorinței evadării de propriul eu, deoarece, ajunsă în extazul propriilor trăiri, se creează agonia reîntoarcerii în trecut, respectiv a regăsirii de sine.

Ideea acestei monodrame a venit direct proporțional cu dorința de-a crea un spectacol incitant pentru public prin modul în care personajul prezenat conduce audiența în propriul univers. Din distribuție fac parte: Denisa Vraja (Ofelia), Adela Neag (Regina), Mihai Petrețchi (Hamlet), Alexandru Iura (Horațiu), Darius Colopelnic (Laertes), Dorel Todea (Polonius), o distribuție care respectă vârsta personajelor și care va avea ocazia unei experiențe artistice inedite.

Shakespeare are un stil aparte de a da viață personajelor și de a contura fiecare operă a sa în așa fel încât, dacă pentru o secundă ai închide ochii, te-ai trezi în mijlocul acțiunii într-un decor al marelui dramaturg. Opera lui Shakespeare poate contribui la regăsirea sinelui și la o trecere bruscă într-o lume diferită, dar totodată normală, percepută așa cum crede de cuviință fiecare.

Studiindu-i opera am descoperit ceva aparte si anume, tragicul care se îmbină cu puținele secvențe romantice și care, împreună, dau o notă impunătoare acțiunii.

Prof. dr. Ioan Dorel Todea

N.R. În perioada 5 – 7 aprilie are loc la Sighet cea de-a II-a ediție a FESTIVALULUI DE TEATRU pentru elevii din învățământul liceal (foto).

Premiera absolută a piesei „Ofelia” va avea loc joi, 6 aprilie 2017, de la ora 18.00, în sala de spectacole a Palatului Cultural și în reluare vineri, de la ora 12.30.




CALEA SFINTEI CRUCI – drum salvific al Mântuitorului

O tradiție frumoasă continuă și în acest an în Dieceza Romano – Catolică de Satu – Mare din care fac parte și credincioșii catolici din Maramureș. Sâmbătă, 1 aprilie 2017, un grup numeros de persoane de rit latin din Sighet și împrejurimi a răspuns invitației de a se uni în rugăciunea Calea Sfintei Cruci, în localitatea Coștiui. De ce au ales tocmai acest loc? Deoarece, într-un cadru natural mirific, pe un mic deal, sunt înșirate cele XIV Stațiuni/Opriri care ne reamintesc drumul Mântuitorului spre Golgota.

Câteva sute de credincioși au rememorat astfel drumul de sacrificiu salvific al Mântuitorului nostru conduși de preoții păstori, parohi în Sighet și în împrejurimi. Momentul de rugăciune a fost billingv și a strâns persoane de toate vârstele unite în dorința de a se pregăti pentru Sărbătorile Pascale.

Dacă acum mai bine de 2000 de ani Isus își ducea Crucea la locul unde, prin sacrificiul său, ne-a dat posibilitatea să ne bucurăm de viața veșnică, azi suntem chemați fiecare dintre noi să acceptăm și să purtăm cu bucurie ”Crucea” personală, chiar dacă uneori povara ei este istovitoare, și să o încredințăm în momentele critice Tatălui Nostru iubitor.

Camelia Pesek




Noi suntem… Copiii Războiului! (Ion Mariș)

L-am privit aproape înțelegător pe amicul meu revoltat, ce nu-și putea ascunde dezamăgirea că voi participa la întâlnirea cu un scriitor recunoscut pe plan internațional, dar în același timp politician… „duplicitar”. Am fost “certat” de bunul cetățean pentru că am înțeles „frica” omului Varujan Vosganian și tentația/tendința fugii de o potențială înfruntare exclusiv juridică.

Pentru că politicianul din umbra scriitorului a greșit, sau poate a fost cuprins de o frică omenească, nu trebuie pusă în discuție valoarea scrierilor sale. Cred că libertatea și înțelegerea libertății reprezintă un bonus doar pentru cei care știu să aleagă din toată zbaterea, esențele. Doar cine dăruie din ce nu are, cunoaște măsura echilibrului. Altfel este o prefăcută anatemă.

„În jurul meu sunt oameni fericiţi/ care nu ştiu că sunt fericiţi,/ în primul rând, lor le vorbesc.”  (Varujan Vosganian – Origami)

Poetul, romancierul, cărturarul propus pentru Premiul Nobel pentru literatură în 2013 și 2014 este un pravoslavnic creștin care-și urmează conștiincios trecutul: „Trecutul merge înaintea mea./ Eu merg în urma trecutului meu.” (Elegie pentru un paltin)

Ascultându-l aici, la Sighet, am simțit în glas dârzenia armeanului adevărat, ce-și iubește genetic țara, numele, fără ostentație. Indiscutabil, Varujan Vosganian, prim – vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România, este un intelectual ce-și caută în oglinzile sufletului toate personajele pe care le-a întâlnit, iubit, urât dintr-o viață trăită din plin. Uneori ne șoptește povestea/ poveștile dar atât de apăsat că doare/ dor tare.

Dacă șoaptele de altădată au fost înlocuite cu vorbe grele, palme ucigătoare și ură, la fel de adevărat și angoasant este războiul pe care-l duce/ ducem mai departe. Citindu-l iubim doar ceea ce rezonează cu noi, iubim ce înțelegem și înțelgem blocați de constrângerile din inima/mințile noastre. Restul este filozofie, civism utopic.

N-au niciun fel de importanță numele personajelor ce se perindă prin scrierile lui Varujan Vosganian, indiferent dacă se numesc Matei, Eugen, Lucian, Matilda, Haralambie, Prodan, etc. Dialogurile și veridicitatea faptelor, ancorarea lor într-un realism “morbid”, limbajul crud, ne (re)aduc lumile pe care, unii, le-am cunoscut și trăit sau, revelația – pentru alții – amintirilor părinților.

Nici secolul XX nu s-a vindecat în noi, nici noi – urmașii părinților noștri – nu ne-am vindecat, războiul îl ducem, îl perpetuăm ca să nu ne uităm suferința și să ne refuzăm viitorul plat, “banal”.

“Şi astfel viitorul merge în urma mea,/iar eu merg înaintea viitorului meu.” (Elegie pentru un paltin)

Scurta vizită la Sighet a scriitorului Varujan Vosganian m-a făcut să remarc omul focalizat pe destinul încercatului popor din care provine, l-am ascultat vorbind despre mucenicii martiri ai Armeniei, trimițându-ne in/direct și la pictorul Simon Hollosy, locuitor al Imperiului Austro – Ungar, plecat în pribegie pentru a duce mai departe spiritul artei, liant pentru calitatea multiculturalismului transferat peste zeci de ani lumii noastre „moderne”.

Războiul nostru este continuu, îl ducem, uneori, din păcate, între noi, între prieteni, luptându-ne pe false teme, ignorând frumusețea clipei/clipelor. Lupta noastră, războiul nostru al celor ce gândim și credem în rațiune dar suntem – din fericire – atât de diferiți, nu se va sfârși niciodată.

Ion Mariș




Sighet – Teatrul de Vară „Prielle Kornelia“

Teatrul de Vară a fost ridicat în parcul oraşului, în locul vechii Arene care, la acea dată, se afla într-o stare avansată de degradare.

Din cauza resurselor financiare limitate, proiectantul clădirii, inginerul Nagy György, a adoptat varianta unei structuri de lemn îmbinate cu cărămidă, proiectată la o capacitate de 750 de locuri, întreaga construcţie fiind evaluată la 35.000 florini. După finalizarea construcţiei, strada, care până atunci era cunoscută sub numele de „Stea”, a devenit Strada Teatrului.

Deschiderea a avut loc la 21 mai 1887 cu un prolog scris de Szabó Sándor în interpretarea Emmei Szabó, urmată de comedia în trei acte „Buborékok” („Baloane de săpun”) de Csiki Gergely.

Actriţa Prielle Kornelia a donat teatrului o cortină somptuoasă, adusă de la Budapesta. La etaj, deasupra intrării, a fost amenajat un mic muzeu dedicat istoriei teatrului din Sighet, cu documente şi diferite obiecte de gen. În principal, stagiunea teatrală era susţinută de trupe itinerante în special din Debrecen, dar, pe scenă au urcat şi – pe atunci numeroasele – trupe de amatori locale.

Din cauza materialelor folosite, Teatrul de Vară necesita reparaţii frecvente, iar la sfârşitul anilor ‘30, sub pretextul pericolului unor incendii, a fost demolat.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)




EXCLUSIVITATE – Sigheteanca Daria Nicola Colopelnic a câștigat BĂTĂLIA!

Vineri, 31 martie 2017, la Biblioteca Județeană din Târgu Mureș a avut loc finala națională a concursului „Bătălia cărților”. Biblioteca „Laurențiu Ulici” din Sighetu Marmației a fost reprezentată de câștigătoarele etapei locale, Daria Nicola Colopelnic (foto) la categoria copii, și Daniela Berciu la categoria adolescenți (eleve la C.N. „Dragoş Vodă”).

Fiecare din cei 18 concurenți a avut la dispoziție 5 minute pentru a vorbi despre cartea preferată din lista propusă pentru anul 2016. Au urmat dezbateri pe subiectul propus de concurent în care juriul și concurenții au pus întrebări capcană, pline de perspicacitate, menite să scoată la iveală misterele, simbolurile, morala acelei povești. Discursurile, de o mare încărcătură emoțională, puse în valoare de un talent artistic sau de personalitatea participantului, dezbaterile pătimașe i-au convins pe cei prezenți de faptul că tinerii nu doar citesc, ci și aleg pentru sufletul lor ceea ce li se potrivește și văd în lectură șansa de a deveni un om mai bun.

Juriul, format din scriitori, un muzeograf, un profesor de limba română și finalistele ediției trecute, au evaluat coerența și argumentarea discursului, originalitatea și implicarea în dezbatere. Pe baza acestora, la categoria copii s-a oferit titlul „Cititorul anului” elevei Daria Nicola Colopelnic și un premiu special lui Rafael Conțiu, reprezentant al Bibliotecii Județene Mureș. La categoria adolescenți titlul „Cititorul anului” a fost obținut de Elena Stanciu de la Biblioteca Orășenească Filiași, iar premiul special a revenit Danielei Berciu.

Daria Nicola Colopelnic va face parte din juriul finalei naționale a „Bătăliei cărților”, 2017.

Participanții au primit invitația de a vizita Palatul Culturii din Târgu Mureș, dar și de a participa la ediția a IV-a, listele cu cărțile propuse fiind deja în posesia bibliotecilor din țară.

 

Luminița Colopelnic