De o mai lungă perioadă de timp trotuarul de pe strada Iuliu Maniu arată ca după război. Strada este principala arteră ce face legătura cu Gara C.F.R. Este foarte circulată și de către pietoni. Este o situație neplăcută pentru o urbe ce se vrea a fi una europeană. La nivelul administrației locale se tot vorbește de proiecte și planuri de reabilitare a străzilor. Așa o fi, dar oare nu se poate rezolva și această problemă? Situația nu este singulară. Și în alte zone ale municipiului pot fi găsite asemenea situații. Dacă cei din administrația locală ar mai circula și pe jos poate ar da o mai mare atenție felului în care arată trotuarele Sighetului.

„Circul zilnic prin zonă. Fac naveta cu trenul. Mergând și venind de la gară, deplasându-mă pe trotuar trebuie să ocolesc gropile ieșind pe carosabil și risc să fiu accidentat”, a spus Ioan Ivanic.

„Nu este suficient să avem doar o alee pietonală care este de apreciat. Și pe celelalte căi de acces pietonale trebuie să se poată circula în condiții cât mai bune. Pentru noi, cei mai în vârstă, mersul pe jos este mai greu, cu atât cu cât trotuarele ne îngreuneaază deplasarea, nu mai vorbesc de cei care folosesc un baston sau un cărucior cu rotile’’, a spus Gheorge Pop, pensionar.

Odată cu apropierea sezonului cald poate se vor găsi și resurse pentru a se reabilita trotuarul de pe strada Iuliu Maniu, precum și alte trotuare aflate în aceeași situație.

Liviu Șiman

„Tinerii de astăzi nu vor să mai lucreze!” este o vorbă pe care o auzim tot mai frecvent și de pe buzele tuturor: părinți, bunici, instituții publice și private, dar și înalți demnitari. Motivele sunt diferite și nu e momentul să le analizăm. Vă spun doar, că foarte mulți sunt talentați și caută modalități prin care să obțină și câștiguri financiare de pe urma talentului.

Este vorba de cel puțin 14 persoane din zona noastră despre care puțini știm că fac minuni folosindu-și îndemânarea și mintea. De azi la Sighet se deschide un butic, o consignație așa cum era pe vremea lui Moromete, în care puteți găsi lucruri deosebite, la prețuri rezonabile și, poate, uneori prea mici pentru migala, timpul și gândurile împletite ale celor ce le-au creat.

Daniela Petcof este sigheteanca ce s-a gândit să vină în ajutorul tuturor celor pasionați de handmade. Cu 5 ani în urmă și-a început afacerea personală. A descoperit că știe să facă eșarfe și bentițe pentru copii, iar aceste lucruri au prins, astfel că și-a format în timp propria clientelă.

„Cu trei copii pe care să îi crești și care au în permanență nevoie de tine, trebuie să faci ceva ca să câștigi un bănuț în plus pentru a te descurca”, spune Daniela.

Făcându-si simțită prezența în rândurile celor pasionați de lucruri handmade a pus la cale un plan de afacere: un magazin în care să vândă doar produse handmade. Astfel, a adunat în jurul ei până în prezent 14 oameni din zona noastră plus mulți alții din alte colțuri ale țării care și-au adus produsele. De la aranjamente de Paște, sticle împletite, lumânări parfumate, săculeți cu lavandă, hăinuțe pentru copii, bentițe și căciulițe, la tablouri, platouri și cufere realizate prin tehnica decoupage-ului, pahare pentru miri, mărturii de botez și aranjamente florale, în micul butic poți găsi cu siguranță ceva pe placul tău.

Din cei care și-au adus produsele, cel mai mic are doar 9 ani și e o domnișoară în devenire care face zgărdane și brățări tradiționale deosebite. Mai poți găsi brățări și alte accesorii, la prețuri cu mult sub piață, mai ales dacă te gândești la timpul, răbdarea si devotamentul pentru frumos si original.

Așadar, poate că unii tineri de azi nu vor să lucreze pentru că pur și simplu sunt prea buni într-un alt domeniu foarte apreciat peste hotare dar plătit prea slab la noi: handmade-ul.

Daniela și ceilalți iubitori de frumos va așteaptă de luni până vineri, între orele 9.00-17.00, și sâmbăta de la 9.00 la 14.00, în clădirea din centrul orașului, la „Patrissia Boutique”. Nu ezitați sa pășiti pragul și să cumpărați câte ceva sprijinind economia locală. În plus, Daniela așteaptă și produsele altor persoane pentru a-i ajuta să își promoveze munca și talentul.

Diana Apopi

Ce plăcute sunt cursurile fără „temă”, fără constrângeri, seminariile fără lectori rigizi, cu public numeros și relaxat!

„Week-end artistic în… amfiteatru”, ediția a II-a a adus în sala de curs a Universității „Babeș – Bolyai”, Extensiunea Sighet, primăvara împreună cu ingredientele unei întâlniri pigmentate de poezie. Și pentru că la Sighet cultura nu vrea să dispară, în ciuda tuturor greutăților pe care le întâmpină, vineri, 24 martie 2017, am avut o lansare de carte, de poezie (volumul Vesperare, Editura „Valea Verde”, 2017). Am fost invitați la ceas de-amiază (cu mare discreție) pentru a face cunoștință cu poetul Ion Mariș, sensibil, analitic, realist și, în același timp, melancolic. Dacă până acum am văzut publicistul, reporterul, dar mai ales omul implicat în viața socio-culturală a Cetății, vineri am descoperit o nouă latură a unui om obișnuit.

Nu e prima dată când Ion Mariș scrie poezie. A publicat sub pseudonim atât înainte cât și după 1989, volumul de debut fiind tentația de a se confrunta față în față cu publicul.

Startul „Week-end-ului” a fost dat de către profesorul dr. Nicolae Boar din partea gazdelor evenimentului, și de către profesor Brîndușa Oanță (coordonatorul site-ului www.salutsighet.ro și lector de carte) care au precizat parametrii tehnico-poetici ai evenimentului. O scurtă, dar sensibilă intervenție a avut tânăra Lavinia Grijac, studentă la Universitatea de Artă și Design, Cluj Napoca, autoarea coperții și a imaginilor grafice din volumul de versuri.

„Editor fiind și publicând câteva volume de poezie, mi-am zis că Ion Mariș va sfârși, la un moment dat, scriind și publicând el însuși poezie. „Blestemul” l-a ajuns!

Parafrazând o strofă din poemul „Matematică” voi spune că: Într-o dimineață/ editorul s-a îndrăgostit de „victimele sale”/ le-a împrumutat cuvintele/ și în loc să se sinucidă/ s-a ales cu o carte de poezie!” a spus poetul Echim Vancea în intervenția sa, referindu-se la volumul „Vesperare”.

Lansarea volumului a prilejuit și un moment muzical susținut la fluier de un binecunoscut profesor al Școlii de Muzică Sighet, dl. Ioan Szekely. „Week-end-ul artistic” a fost completat cu proiecția unui film realizat de „Green Valley Films”, dedicat unui slujitor al artelor plastice, sculptorului Ion Bledea, intervievat de… Ion Mariș.

O inițiativă inedită a Editurii „Valea Verde” și a site-ului „Salut, Sighet!” a fost decernarea în premieră (ediția I, 2017) a distincției Opera Omnia a Editurii „Valea Verde”  poetului sighetean Echim Vancea, autor a peste 20 de volume de versuri, fost director al Bibliotecii Municipale Sighet, „avansat” la pensie la finele anului trecut.

Au avut intervenții precise, „matematice”, în bon/ton cu mesajul poetic al volumului lansat, poeții: Echim Vancea, Marin Slujeru, Doina Petrulescu Anton.

Volumul a apărut la Editura „Valea Verde”, tipărirea fiind sponsorizată de către Tipografia „Aska Grafika” (Corina și Vasile Kadar).

S.V. Kratos

24 martie 2017, concert Sighetu Marmației, Sala „George Enescu” – e indiciul care apare pe site-ul Aureliei Vișovan (www.aureliavisovan.com) și apare menționat după un concert programat la Ateneul Român. Nu cred că sunt multe orașe din România, de dimensiunile Sighetului ori chiar mai mari, care să se poată mândri cu faptul că talentele lor se întorc, chiar și pentru o seară, să fie alături de comunitatea în care s-au născut și format.

Vineri, 24 martie 2017, am văzut cât de dornici sunt sighetenii de cultură, de frumos, de artă. Sala „George Enescu” s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei veniți să asculte recitalul de pian susținut de AURELIA VIȘOVAN și CAN ÇAKMUR. Emoție, transmisă întregii săli de Aurelia atunci când vorbea, frumusețe răspândită de muzică, bucurie că tinerii talentați ai acestui oraș revin acasă, alături de noi, acestea sunt trăsăturile unei seri de primăvară reușite. Am trăit toți cei prezenți în sală, bucuria și mândria Dascălului ce și-a văzut discipolul luându-și zborul spre performanță, ajungând în elita muzicienilor, dar și a elevului care nu și-a uitat profesorul și a ținut să-i fie alături la aniversare.

Nu știu dacă poate fi bucurie mai mare pentru un părinte decât să-și vadă răsplătită truda de a crește un copil frumos din toate punctele de vedere, prin faptul că acesta nu uită de unde a plecat și, cu toate că are posibilitatea de a concerta în orice colț al lumii, acceptă invitația de a susține un recital aproape de kilometrul zero al Europei, acasă, în Sighetu nostru cel de toate zilele și, mai mult decât atât, a donat toate încasările din vânzarea biletelor Școlii de Muzică.

De remarcat că în sală au fost foarte mulți copii. Au avut ce învăța. În fața lor, pe scenă se aflau doi tineri foarte talentanți, care au ridicat sala în picioare. În fața lor se aflau adevăratele modele ce merită a fi urmate. În fața noastră era dovada că, în viață, talentul, împletit cu munca, duc spre performanță. Performanța cere sacrificii, dar oferă și satisfacții.

Am ascultat un pian care părea să fi prins aripi măiastre sub mâinile celor doi pianiști interpretându-l pe Mozart, Schuman, Schubert, ori Piazzolla. Am admirat modul în care cei doi pianiști se sincronizau. Am ascultat în interpretarea extraordinară a Aureliei Vișovan studiile lui Chopin și Debussy.

Am avut iar dovada că Școala de Muzică „George Enescu” din Sighetu Marmației, prin profesorii săi, este un formator și educator de talente, este un promotor al muzicii, al artei, al excelenței și profesionalismului la cel mai înalt nivel, un loc pe care trebuie să-l prețuim la adevărata lui valoare, aceea de simbol al Sighetului.

Roxana Pontoș

sursă foto: facebook Mirela Buftea Nemeș

Abia trecut echinocţiul de primăvară, învăţam iar, zilnic, lecţia luminii. Tot mai multă. După nopţi (prea) lungi şi după îndepărtare, ne-ntoarcem iar cu faţa spre lumină.

Întunericul şi Lumina, două dintre constantele vieţii noastre, a tuturor, două dintre cuvintele proprii oricărei limbi, poartă, dincolo de semantică, înţelesuri adânci şi puternice.

Alternanţa lor şi relaţia de interdependenţă, deşi antagonică, fac ca Întunericul şi Lumina să fie considerate părţi (dar nu întotdeauna egale) ale unui întreg. Care întreg nu e mereu doar Ziua… Reprezentate grafic sub forma unui taijitu, Yin (întunecos şi sumbru reprezintă totuşi feminitatea, noaptea, Luna) şi Yang (luminos, activ, dătător de de viaţă reprezintă masculinitatea, focul şi cerul) sunt forţele primordiale şi complementare ce stau la baza Universului. O zi se naşte (o dată cu Aurora) din întuneric, evoluează în lumină şi se „stinge” (prin Crepuscul) într-o nouă noapte.

Fără a intra în lumea imposibil de cuprins a sentimentelor, stările umane de conştienţă (trezie, contact vizual, lumină) şi inconştienţă (lipsa raţiunii, somn, meditaţie, întuneric) sunt angajate, pe parcursul vieţii, nu într-o luptă, ci într-un „dans” continuu, necesar, vital. Condiţionaţi de cultura căreia îi aparţinem, de vârsta la care ne aflăm şi de alţi mulţi factori, putem totuşi să ne alegem o parte din coregrafia acestui dans al vieţii.

Noi, oamenii, acceptăm şi iubim Lumina, pentru că ea: dezvăluie, arată, luminează şi pune în valoare. Este simbolul fericirii, al bunăstării şi înţelepciunii. Faţă de Întuneric suntem temători sau reticenţi, pentru că: ascunde, pierde sau tulbură. Este adesea simbolul durerii, al morţii (fizice sau spirituale) sau degenerenţei. Dar, fără existenţa şi prezenţa Întunericului, nu am fi remarcat imensitatea universului din care facem parte, căci numai noaptea putem percepe strălucirea celorlaltor corpuri cereşti, din lumina proprie sau cea reflectată …

Întunericul adânc e simbol al singurătăţii, al neliniştilor, al neştiinţei sau al iadului. Albert Einstein declara simplu: „Întunericul este lipsa luminii”, pe când Ion Minulescu scria:
„Întuneric – frate bun cu nebunia,
cu iubirea, cu păcatul şi cu crima –
tu eşti ritmul infinitului şi rima,
ce ne legi în somn cu veşnicia.”

Întunericul e necesar desfăşurării normale a vieţii; fracţionat în momentele scurte, în care ne creăm propriul întuneric şi închidem ochii pentru a rezista intensităţii unei emoţii, pentru a cugeta mai bine, pentru a „vedea” mai clar şi a alege soluţia optimă sau decizia corectă, sau desfăşurat în secvenţe mai lungi, de somn sau meditaţie, el este vital.

Întunericul ne este tuturor cunoscut, din: încercări, durere, deznădejde… În întuneric, apropierea de noi înşine ne-ar putea ajuta să ne înţelegem, să ne acceptăm, să înaintăm treptat pe drumul sinuos spre cea mai bună variantă a noastră, din această existenţă.

Dar Lumina?
Lumina este adesea înţeleasă în sens ascensional şi poate să sugereze: cunoaşterea, matricea lumii sau legătura între individ şi sinele său astral, calea înălţării, mântuirea şi fericirea divină. Din perspective creştine, Lumina este semn al dumnezeirii şi al începutului. Multe doctrine mistice susţin existenţa unei lumini divine (Lux) din care s-a desprins lumina lumii noastre (Lumen).

Lumina lumânării din noaptea de înviere (focul haric) reprezintă simbolul Învierii lui Hristos, al biruinţei Binelui asupra Răului şi al vieţii asupra morţii.

Andrei Pleşu scrie, în lucrarea sa „Despre îngeri”: „(…) fiind creaturile cele mai apropiate de Creator, ei trebuie să fi fost creaţi cei dintâi. La ei se referă, probabil, primul verset al Cărţii Facerii când vorbeşte de „cer”: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul” sau cel de-al treilea verset, când vorbeşte despre „lumină”: “ Să fie lumină.” E limpede că nu de lumina obişnuită e vorba, cea pe care o va institui abia în a patra zi a creaţiei, o dată cu facerea Soarelui şi a Lunii. E vorba de lumina pre-cosmică, simplu reflex al Luminii lui Dumnezeu. (…). În spaţiul creştin, lumina din care sunt făcuţi îngerii e aceeaşi care se manifestă şi în lumina Duhului Sfânt (…) şi în lumina Logosului, adică a lui Iisus, şi în Lumina Înţelepciunii divine.”

În Extremul Orient se vorbeşte de Lumina divină sau Lumina spirituală, lumina însemnând: cunoaştere şi evoluţie. Buddhiştii chinezi au ca scop al vieţii pământene accederea la iluminare, iar in lumea islamica En-nur, lumina, se identifica adesea cu Er-ruh, spiritul.

Ştiinţa străveche a Kabbalei, încercând să cuprindă esenţa cunoaşterii universului şi a lui Dumnezeu, susţine că radiaţia luminii (aor) porneşte dintr-un punct primordial şi dă naştere spiritului. Aşa se poate interpreta simbolic: „Să fie lumină” din Facerea, cuvinte prin care Dumnezeu încearcă iluminarea şi nu doar ordonarea haosului.

Lumina apare reprezentată grafic ca: aureolă, văpaie, foc, lumina reflectată, fulger sau astre care coboară, raze ce însoţesc imaginea zeilor, aura sfinţilor. Aceste reprezentări sunt uşor de recunoscut, dublate adesea de culoarea galbenă sau portocalie. O reprezentare grafică mai puţin cunoscută este însă cocoşul. Acesta întruchipează lumina, cu toate valenţele ei cosmice şi spirituale. În Grecia antică, el era atributul zeului zilei, al luminii şi al artelor – Apollo. Pentru multe civilizaţii străvechi ale Terrei, cocoşul (mai ales cel alb) este o pasăre a luminii, căci el anunţă apariţia Aurorei, prin cântecul său. În simbolistica creştină, cocoşul semnifică lumina şi inteligenţa ce vin de la Dumnezeu; el apare deseori ca o repezentare a lui Iisus Hristos. Ca vestitor al luminii, ce vine să risipească întunericul nopţii, cocoşul învinge forţele întunericului. Simbolismul luminos zoomorf a stat la baza creaţiei lui Brâncuşi, în „Cocoşul de bronz” (1935). Strigătul îndreptat spre cer al acestui cocoş pământean poate fi o chemare a luminii.

Continuând în lumea pictorilor, remarcăm veşnica „luptă” dintre lumină și întuneric: lumină focalizată (însemnând: adevăr, realitate, apariţie) şi întuneric adânc (minciună, neştiinţă, mister) sau clar-obscur (lupta dintre cunoaştere/filozofie și întunericul mental, sau dintre ceea ce apare şi pare a fi, şi ceea ce ar putea fi…)

În literatura română, avem un poet-solar, „Poet al luminii”: Lucian Blaga. A împărţit lumină, pentru că a avut forţa lăuntrică generată de iluminarea conştiinţei: „Eu cu lumina mea, sporesc a lumii taină” afirma Blaga în poemul său de debut. Lumina pe care o cântă poetul, esenţă a universului, se înfrăţeşte cu întunericul, nu descifrează taina lucrurilor, ci le opacizează; le estompează înţelesurile, cufundându-le în mister.

Preocuparea lui J.W. Goethe pentru lumină a stat la baza unui studiu de peste 40 de ani numit „Lumină, Întuneric și Culori” prin care a demonstrat că, în realitatea noastră perceptibilă, doar îmbinarea între lumină şi întuneric face lumea uşor de recunoscut. Dincolo de acest studiu fizic al luminii, Goethe spunea: „Adevărul este o flacără atât de luminoasă, încât mulţi oameni nu-i pot suporta lumina” sau „Poate să dispară strălucirea soarelui; când e lumină în suflet, noi găsim în inima noastră ceea ce ne refuză lumea întreagă”.

La noi în popor se spune că: „Un singur om bun poate să facă lumină într-un loc întunecat.” Să fie, aşadar, cât mai mulţi oameni buni în jurul nostru, ca să fie Lumină!

Eliza Tudor

sursă foto: walldesk.net

În perioada 1905 – 1906, clădirea inițială a spitalului din Sighet a fost extinsă prin construirea de-a lungul străzii Kossuth Lajos (n.r. azi strada Avram Iancu) a opt pavilioane noi, ridicate pe baza planurilor arhitectului orădean Rimanóczy Kálmán cel Tânăr. Spitalul de psihiatrie avea atât secție pentru femei cât și pentru bărbați.

Spitalul deținea o bibliotecă bogată, marea majoritate a cărților fiind donate de baronul Roszner Ervin, comitele Maramureșului. În jurul clădirilor a fost amenajat un parc a cărui întreținere revenea în sarcina unui grădinar profesionist. Costurile construcției au fost în mare parte acoperite din donații, numele finanțatorilor fiind inscripționate pe o placă de marmură, așezată pe fațada pavilionului central.

Stilul adoptat construcției este art nouveau, specific perioadei. Frontonul pavilionului central, chirurgia de azi, mai păstrează și acum stema comitatului Maramureș. Spitalul avea amenajată și o frumoasă capelă romano-catolică, închinată Sfintei Inimi a lui Isus. În anul 1906 se construiește un turn de apă în stil art nouveau, care există și în prezent; în construcție a fost folosit fierul beton, cu o tehnologie inovatoare pentru acea perioadă.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

Uniunea Armenilor din România, sucursala Baia Mare și Primăria Municipiului Sighetu Marmației vă invită sâmbătă, 25 martie 2017, la evenimentul: Hollósy – 160 de ani de la naștere. Co-organizatori: Muzeul Maramureșului Sighet și Universitatea „Babeș – Bolyai”, Cluj  Napoca.

Evenimentul se va desfășura după următorul program:

Ora 09.30 – Muzeul Maramureșului – Sălile de expoziţie

• Seminar „Simon Hollosy – artistul” – susţinut de Lucian Nastasă Kovacs – directorul Institutului de Armenologie
  În deschidere vor lua cuvântul: domnul Varujan Vosganian – Preşedinte al Uniunii Armenilor din România, Excelenţa Sa Hamlet Gasparian – Ambasador al Republicii Armenia, domnul Horia Scubli – Primar al municipiului Sighetu Marmaţiei
• „Biserici Armene din România” – Expoziţie de tablouri, creaţii ale Cercului de pictură „Hollosy Simon” al UAR, Sucursala Baia Mare. Prezintă: Mihai Tirică – preşedintele AAP „Alexandru Şainelic”
• Lansare de carte: „Copiii războiului” , autor Varujan Vosganian, moderator Ion Mariș

Ora 13.00 – Casa natală a artistului
-Dezvelire placă comemorativă

Ora 15.30 – Cimitirul Catolic
-Depunere de coroane de flori la mormântul artistului

Ora 16.00 – Casa Ioan Mihaly de Apşa 
-Din creaţia artistului: „Cetatea Hustului” , prezintă Gheorghe Todinca – director al Muzeului Maramureşului

Echipa „Salut, Sighet!”

 „URMAȘILOR MEI VĂCĂREȘTI! LAS VOUĂ MOȘTENIRE: CREȘTEREA LIMBEI ROMÂNEȘTI ȘI-A PATRIEI CINSTIRE.” (Ienăchiţă Văcărescu)

-De ce plângi, ZÂNA mea?
-Cum să nu plâng? Tocmai m-am uitat în oglindă și am văzut cât de urâtă sunt, cât de sluțită sunt, cât de batjocorită sunt.
-De cine, ZÂNA mea?
–De voi, de toți! Nu vă mai place de mine, vă duceți pe la alții și aduceți cuvinte cum ar fi: COOL, LOOK, CRAWL, FACEBOOK, etc.
-Recunosc, ZÂNA mea, te rog să nu mai plângi.
–Lasă-mă să plâng! Nu vezi că până și aceia care ar trebui să mă ocrotească, să aibă grijă de mine mă iau în derâdere. Uită-te și tu bine la coperta acestei cărți apărute nu cu mult timp în urmă.
-Mă uit, ZÂNA mea! Parcă văd stele verzi. E posibil? Vă reproduc ce scrie pe coperta cărții:
ACADEMIA ROMÂNĂ. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al.Rosetti”. Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului. Consiliul Național al Audiovizualului. Ești COOL  și dacă vorbești corect.
-De ce taci?
-Pentru că mi-e greață. Eu i-aș fi dat titlul: EȘTI CU ADEVĂRAT ROMÂN DACĂ VORBEȘTI CORECT LIMBA NEAMULUI TĂU. Din titlul cărții pot înțelege că ești COOL dacă vorbești corect chineza sau engleza. Titlul unei cărți trebuie să aibă o semnificație aparte. Ce spune un tânăr când vede în vitrina unei librării un asemenea titlu?
-Iar plângi, ZÂNA mea!
-Aminteste-ți ce-au făcut „emanații” din mine după 1989!
-Numai din tine?
-Recunosc. Oameni fără niciun Dumnezeu s-au apucat să construiască un nou edificiu. Cum oare să dureze acel edificiu când la temelia lui au fost puse trupurile unor oameni nevinovați?
-Și apoi?
-Apoi „emanații” au luat cu asalt totul: economie, bănci, cultură, învățământ, sănătate și, nu în ultimul rând, SUFLETELE NOASTRE.
-Dar cu tine ce-au avut?
-Întreabă-i! Eu îți spun ce cred. Timp de câțiva ani după evenimentele din decembrie 1989, am fost respectată și iubită. Răul a început când s-au cocoțat acolo sus tot felul de agramați, incapabili să rostescă sau să lege două propoziții. Televiziuni, posturi de radio, ziare au fost invadate de oameni politici care aveau, în primul rând, misiunea de a face campanie electorală.
-Exemple, draga mea!
-VANGHELIE, DOCTOR DOCENT ÎN AGRAMATISM!
-Adevărat, în scurt timp a devenit „prietenul” jurnaliștilor.
-Ceea ce mă întristează e faptul că, o mare parte a jurnaliștilor, au continuat să-l aibă ca invitat în platourile televiziunilor, iar motivele pentru care a fost invitat, le știm cu toții.
-Dar școala, școala ce a făcut?
-A făcut ce a putut. Dacă unul a spus azi că-i albă, a doua zi a venit altul și a spus că-i neagră. Un singur exemplu: TESTAREA NAȚIONALĂ DIN 2012. Pentru analiza corectă a unei fraze formate din două propoziții, s-a făcut apel la un specialist în matematică. Consider că a fost o mare rușine pentru școala românească, mai ales că a fost „găsită” cea mai idioată variantă.
-Mi se pare că ești prea dură.
-Mă descarc și eu cum pot. Amintește-ți că o vreme eram prezentă la aproape toate examenele de admitere în facultate. Eram foarte apreciată în acei ani. În cele din urmă, însă, am fost dată pe ușă afară aproape de peste tot, iar rezultatele se văd astăzi.
-Știu. Pe vremuri aveam și eu grijă de tine, pentru că-mi plăceai și te iubeam. Te-am dăruit, așa frumoasă cum erai, multor candidați de la litere, drept, poliție, teologie sau educație fizică.
-Da, dar și tu m-ai trădat, ca un IUDA. M-ai părăsit și te-ai dus la verișoara mea, franceza.
-Așa au fost vremurile. Recunosc, dar am avut șansa să vizitez de mai multe ori Franța.
-Ești un egoist. M-ai înșelat cu verișoara mea, franceza, dar cu mama noastră, LATINA, ce-ați avut de-ați scos-o aproape de tot din școli? Avem noroc că țări, în care nu le e mamă, au așezat-o la loc de cinste.
-Mi-e rușine de „emanații” noștri.
-Ai și de cine. Nu va trece mult timp și voi intra în agonie. Cum e posibil ca cinci milioane de oameni care mă vorbeau să fie obligați să-și părăsească glia și, ce-i mai grav, să nu mă vorbească. Au învățat alte limbi, viața i-a obligat și, încet, încet mă vor uita și nu-și vor mai aminti de mine. Ai auzit ce zicea zilele trecute un europarlamentar român: „România moare încet. Peste 20 de ani în România nu vor mai fi români”. Și dacă România moare, vom muri și noi…
-Te-ai lăudat zilele acestea că foarte mulți foști elevi ți-au cerut prietenie pe Facebook, ba chiar i-ai îndemnat să nu-și părăsească țara.
-Da, ZÂNA mea!
-Repetă-le zilnic acest lucru! Și mai spune-le ceva: să nu mă mai „violeze” zilnic, spune-le că trebuie să fiu tot mai frumoasă, tot mai elegantă, că trbuie să mă lase moștenire și copiilor lor, nu numai feisbuciucului.

Autor, Vasile Pop

Sosesc la Sighet, începând de astăzi, 23.03.2017 și până duminică, 26.03.2017, la invitația președintelui Uniunii Ucrainenilor din România (UUR) și a președintelui Organizației Județene Maramureș a UUR reprezentanți ai Congresului Mondial al Ucrainenilor, dl. Ratushniy Mihailo – președintele Consiliului Mondial de Coordonare al Ucrainenilor, Însărcinatul cu Afaceri a.i. al Ucrainei în România, Excelența Sa Yevhen Levytskyi, reprezentanți ai Guvernului României, Administrației Maramureș, Uniunii Ucrainenilor din România, Televiziunii Române etc.

De asemenea, la acțiunea ,,Sărbătorirea poetului ucrainean Taras Șevcenko” din 26 martie 2017 au fost invitați: vicepreședintele Administrației de Stat Ivano-Frankivsk – dl. Igor Pasichniak, adjuncta șefului Departamentului de Cultură al naționalităților și al religiilor din Ucraina – doamna Myroslava Korneliuk împreună cu membrii Corului de cameră ,,Halytski Peredzvoni” (dirijor Demyanets Igor), vice-guvernatorul Regiunii Verchovyna, Ivano-Frankivsk – dl. Iaroslav Skumatchuk, oficialități locale din Sighet (Primărie, Consiliul Local, Inspectoratul Școlar Maramureș, etc.).

Evenimentul de duminică, 26 martie, se va desfășura după următorul program: 

10.30 – 12.00 – Sfânta Liturghie la Biserica Ortodoxă Ucraineană;

12.30 -13.30 – Slujba de pomenire la bustul poetului Taras Şevcenko, ceremonia de depunere coroane de flori, luări de cuvânt;

14.00 – 16.00 – Concert în aer liber.

Editura „Valea Verde”, „Salut, Sighet!” și Universitatea „Babeș – Bolyai” organizează vineri, 24 martie 2017, de la ora 14.00, la sediul Extensiunii Sighet (amfiteatrul George Vâlsan) evenimentul „Week-end artistic în… amfiteatru”, ediția a II-a. Auditoriul va avea parte de muzică, proiecție de film și… poezie. Va fi lansat volumul de poeme „VESPERARE„, autor, Ion Mariş, Editura „Valea Verde”, tipografia Aska Grafika, Sighet.

Omul sfințește locul. Pentru lumea culturală a Sighetului ION MARIȘ e un nume binecunoscut. Ce nu știe foarte multă lume e că această dragoste pentru cultură, pentru frumos, pentru omul om, e o constantă a domnului Mariș. E o trăsatură a sa. A fost implicat în mișcarea culturală sigheteană încă dinainte de Revoluție. Aș fi zis în tinerețea sa, dar Ion Mariș e tânăr acum tocmai prin forța de care dă dovadă, prin prezența sa la manisfestările de suflet ale orașului. A sprijinit și sprijină publicarea lucrărilor poeților, scriitorilor sigheteni. Este, însă, de remarcat  faptul că Ion Mariș  sprijină necondiționat copiii, tinerii talentați din acest oraș, unde, de ce să nu o recunoaștem, pentru generația tânără se fac tot mai puține lucruri frumoase. Ion Mariș este o prezență constantă însă și la acțiunile privind ecologizarea, protecția mediului, unde, la fel îl găsim înconjurat de tineri. Probabil ei îi dau puterea de a merge mai departe, ca o răsplată pentru efortul depus de a le fi mereu alături. Ion Mariș, prin ceea ce face, prin ceea ce este, mă duce cu gândul la vorbele lui Nicolae Iorga – „Fă-ți datoria oricând. Totdeauna va fi cineva să te vadă: tu însuți.” (B.O.)

Aurelia Vişovan este o tânără pianistă deosebit de talentată și valoroasă şi nu sunt cuvinte de complezenţă, au spus-o specialiştii! A fost prezentată pe site-ul nostru „Salut, Sighet!” zilele trecute, alături de partenerul de scenă, Can Çakmur. Ne mândrim că este sigheteancă şi nu facem economie la complimente, ne afişăm apartenenţa la aceeaşi comunitate şi ne bucurăm de succesele pe care le obţine pe toate marile scene ale Europei.

E de-a „noastră”! E sigheteancă! Aici s-a format!... spunem noi mândri şi nu uităm să ne afişăm respectul şi încântarea, când este vorba de… imagine.

Aurelia a făcut 6 ani de pian la Şcoala de Muzică din Sighet, cu un profesor remarcabil, Monica Chifor, şi-a ajuns cu studiile și la… Viena. Deşi plecată tocmai din nordul nostru „agăţat” în uitare, acolo, în capitala muzicii, a „vorbit” implicit şi despre Sighetul nostru şi despre frumoasa Școală de Muzică pe care a urmat-o pe plaiurile natale. Vineri, 24 martie 2017, domnişoara Aurelia Vişovan, alături de un alt tânăr, un apreciat şi talentat pianist turc, va susţine un recital. Ne vom bucura de muzică bună, cum nu de multe ori putem, din păcate, să beneficiem, la Sighet. Deşi are un program foarte încărcat, am reuşit să-i răpesc câteva minute şi să obţin nişte… răspunsuri.

Ion Mariş: Stimată domnişoară Aurelia Vişovan, ai „părăsit” timpuriu oraşul natal și ai urmat Liceul de Muzică la Cluj. Cât de „acasă” este Sighetul pentru tine?
Aurelia Vişovan: Ca muzician, arareori petrec mai mult de două săptămâni în același loc, astfel încât e greu să mă simt undeva cu adevărat acasă. Însă Sighetul fiind locul în care am crescut, va rămâne mereu pentru mine o sursă de inspirație și un loc unde pot să fiu cu adevărat eu însămi.

Ion Mariş: A avut un rol decisiv Şcoala de Muzică de la Sighet sau a contat doar talentul tău?
Aurelia Vişovan: Fără Școala de Muzică din Sighet și fără doamna profesoară Chifor Monica sunt sigură că nu aș fi ajuns niciodată muzician de profesie. Această școală a “produs” dintotdeauna un număr impresionant de instrumentiști de valoare care mai apoi au ajuns în orchestrele și pe scenele lumii.

Ion Mariş: Cred că ai fost informată în legătură cu măsura „transferului” Şcolii de Muzică în subordinea Şcolii Generale „Dr.Ioan Mihalyi de Apşa”. Ce crezi despre această măsură administrativă?
Aurelia Vişovan: Regret faptul că autoritățile nu iau la cunoștință adevărata valoare a acestei școli. La toate concursurile naționale la care, fiind copil, am participat, Școala din Sighet era singura instituție dintr-un oraș care nu este reședință de județ care pleca cu premii acasă. Ar fi o mare pierdere pentru viitorul cultural al acestei țări ca această școală să își piardă autonomia.

Ion Mariş: Muzicienii trăiesc doar în turnul de fildeş al artei sau mai dispun de timp şi pentru viaţa socială?
Aurelia Vişovan: Meseria noastră este ea însăși una socială: călătorim mult și cunoaștem mereu alți oameni. În plus, uneori ne strângem laolaltă pentru a face muzică împreună, așa cum veți vedea și în concertul care urmează. Aceasta este latura care îmi place cel mai mult în această ocupație: bucuria de a cânta și a împărtăși muzica cu alții.

Ion Mariş: Eşti foarte apreciată pe plan internațional, ai obţinut numeroase premii. La începutul acestui an ai finalizat şi studiile de la Academia de Muzică dinViena. Ce urmează din punct de vedere profesional, muzical?
Aurelia Vişovan: Tocmai am aflat că am primit un post de asistent universitar la Universitatea de Muzică din Viena, lucru care mă bucură nespus. În plus, îmi continui studiile de doctorat la Cluj și susțin concerte, particip la concursuri…

Ion Mariş: Cum ai ajuns să formezi “echipă” cu pianistul turc Can Çakmur? Cum v-aţi întâlnit?
Aurelia Vişovan: Ne-am întâlnit la un curs de vară acum câțiva ani, însă ideea de a cânta împreună ne-a venit când colegul meu a dorit să susțină un concert axat pe personalitatea scriitorului și compozitorului german E.T.A.Hoffmann. Pentru acest proiect a avut nevoie de un al doilea pianist și iată… echipa!… între timp am susținut concerte în mai multe orașe din Austria, Turcia și România, iar publicul a fost foarte încântat.

Ion Mariş: Vei rămâne în România sau te tentează… Vestul „sălbatic”?
Aurelia Vişovan: În ziua de astăzi e foarte ușor să călătorim, astfel încât cred că mă aflu în poziția privilegiată de a nu trebui să aleg. Momentan îmi împart timpul între Austria și România, și mă simt bine așa. Mi-ar părea rău să pierd oportunitățile oferite acolo, dar și să pierd legătura cu țara natală.

Ion Mariş: Domnişoară Aurelia Vişovan, felicitări pentru postul de asistent universitar pe care l-ai primit! Te aşteptăm cu drag, vineri, 24 martie 2017, la Sala „George Enescu” a Şcolii de Muzică Sighet pentru a ne bucura de/cu talentul tău excepţional. Îţi mulţumesc în numele sighetenilor că nu ne… uiţi!
Aurelia Vişovan: Eu vă mulțumesc că mă primiți cu o asemenea căldură și voi încerca să revin cât mai des pe scena Sălii „George Enescu”!

Ion Mariş

sursă foto: www.aureliavisovan.com

La auzul veştii despre comasarea Şcolii de Muzică şi Arte Plastice (SMAP) din Sighet cu Şcoala generală „Dr. Ioan Mihalyi de Apşa”, reacţiile au fost, de ambele părţi, neaşteptat de viguroase.

De partea şcolii s-a aflat, practic, ORAŞUL.  S-a simţit forţa societăţii, a cetăţenilor, care, dacă sunt hotărâţi, pot muta munţii din loc! Printre alţii, peste 600 de semnatari ai Petiţiei lansată pe internet, muzicieni profesionişti, oameni de cultură, dascăli, părinţi, cetăţeni cu bun simţ din Sighet, Maramureş, din ţară, din Europa, din SUA, Canada etc., cum ar fi Dan Grigore, Yolanda Covacinschi, Aurelia Vişovan, Istvan Loga, Gabriel Blotor, Ioana Benţoiu, Crina Varga, Tatiana Oltean, Mirela Capătă, Tiberiu Alexa şi mulţi alţii.

De partea cealaltă, s-au poziţionat primarul Horia Scubli şi viceprimarul Beres Ildiko, care au susţinut că SMAP nu poate rămâne cu personalitate juridică pentru că are doar 220 elevi şi nu 300, precum şi faptul că oraşul are deja o şcoală asemănătoare, adică Şcoala de Artă „Gheorghe Chivu”.

În realitate, Şcoala „Chivu” este atât pentru elevi cât şi pentru adulţi, funcţionând sub legislaţia Ministerului Culturii, în timp ce SMAP aparţine Ministerului Educaţiei, fiind o şcoală gimnazială de arte, având aceeaşi structură a anului şcolar, formaţiuni de studiu şi standarde curriculare precum celelalte categorii de şcoli gimnaziale.

Dacă există bunăvoinţă, Legea Educaţiei Naţionale are articole care permit în mod legal funcţionarea SMAP ca unitate independentă. De exemplu, art. 19, aliniat (3): „Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în funcţie de necesităţile locale, se organizează, la cererea părinţilor sau tutorilor legali şi în condiţiile legii, grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu predare în limba română”. SMAP este singura şcoală de acest fel, nu numai din Sighet, ci din întreg Maramureşul istoric.

Nici nu mai pomenim situaţia şcolilor identice din Giurgiu sau Lugoj, care funcţionează bine-mersi tot cu un număr mai mic de 300 elevi.

Oare se urmăreşte ajungerea la o singură şcoală în Sighet, un soi de CAP, cu un director unic, 7000 elevi şi vreo 20 de structuri, pentru realizarea de economii? Şi aşa, România are cea mai slab finanţată educaţie şi cele mai multe şcoli închise din UE!

Astăzi (22.03.2017), la Primărie, a avut loc o întâlnire între directorul SMAP, prof. Nicolae Paraschiv, prof. Ileana Pipaş, lider de sindicat, câteva zeci de părinţi ai elevilor şcolii şi consilierii locali Eugenia Godja, Liliana Vârsta, Daniela Oniţa-Ivaşcu, Alexandru George Oros, viceprimarul Beres Ildiko şi secretarul municipiului, Sorin Rednic. În urma discuţiilor, s-a propus anularea Hotărârii de Consiliu prin care SMAP îşi pierdea personalitatea juridică şi revenirea, printr-o altă Hotărâre, la situaţia anterioară.

Mâine (23.03.2017), de la orele 14 va avea loc o nouă întâlnire profesori, părinţi, consilieri, sindicat şi reprezentanţi ai I.S.J. Maramureş. De la orele 15 este prevăzută o Şedinţă de Consiliu de îndată, unde ar urma să fie rezolvată situaţia Şcolii de Muzică.

Vom fi acolo şi vă vom spune cum a votat fiecare dintre cei aleşi să reprezinte interesele comunităţii (care au jurat să „respecte Constituţia şi legile ţării şi să facă, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea lor pentru binele locuitorilor municipiului”).

Dacă Hotărârea va trece (este nevoie de minim 9 voturi, doi consilieri din 19 sunt plecaţi), decizia va ajunge la I.S.J. Maramureş, care a promis tot sprijinul. Apoi, urmează ca situaţia să fie rezolvată definitiv la Ministerul Educaţiei.

Dacă cunoaşteţi vreun consilier municipal, contactaţi-l urgent şi rugaţi-l să voteze pentru Şcoala de Muzică ca instituţie de sine stătătoare. Viitorul acestei şcoli, emblemă pentru Ţara Maramureşului, se află în mâinile lor. Să sperăm că, în al 12-lea ceas, aleşii locali vor vota responsabil.

Din RESPECT pentru sigheteni.

Teofil Ivanciuc

În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Poliției Române, miercuri, 22 martie, Poliția Sighetu Marmației și-a deschis porțile. Încă de la orele dimineții sediul Poliției a deveni neîncăpător pentru numărul mare de sigheteni (cu precădere copii și tineri) care și-au manifestat dorința de a-i cunoaște de aproape pe polițiștii sigheteni.

„Ca în fiecare an marcăm și la Sighet Ziua Poliției Române, sărbătorită pe 25 martie. Am derulat o serie de activități în acest sens. Acestea au debutat cu o amplă acțiune de donare de sânge, bonurile obținute au fost valorificate și a fost ajutată o familie greu încercată din județul Satu Mare. Astăzi, în cadrul Zilei Porților Deschise, am avut prilejul de a interacționa cu cetățenii, cu precădere cu copiii și tinerii din rândul cărora cu siguranță se vor forma viitorii polițiști. Oaspeților noștri le-a fost prezentată tehnica din dotare, au avut prilejul să cunoască de aproape ce înseamnă munca polițiștilor. Atracția a prezentat-o o demostrație a unui echipaj canin, realizată de către colegii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș. Tot cu acest prilej am demarat o campanie de prevenire a violenței în familie”, a spus comisar șef Gheorghe Botiș, șeful Poliției Sighetu Marmației.

„Este o zi de sărbătoare pentru polițiștii sigheteni. Pe lângă sentimentul de bucurie suntem încercați și de îngrijorare. Ne confruntăm cu probleme serioase. Pentru rezolvarea acestora suntem angrenați într-o serie de acțiuni revendicative. În data de 25 martie, la București, va avea loc un amplu miting de protest la care vor participa și reprezentanți ai polițiștilor maramureșeni. Sperăm ca revendicările noastre să fie luate în seamă, analizate și rezolvate”, a spus subcomisar Mihai Ion, șeful Biroului Criminalistic din cadrul Poliției Sighetu Marmației, delegat sindical din partea Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual Maramureș.

Liviu Șiman