Cu ocazia aniversării a 167 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, în avans, Inspectoratul Județean de Jandarmi Maramureș a organizat și derulat în aceste zile, pe lângă alte activități și o serie de competiții sportive interne și interinstituționale.

La competiția de tenis de masă a participat un număr mare de practicanți ai acestui sport, jandarmi și personal din cadrul instituțiilor cu care se cooperează. La tenis simplu, clasmentul este următorul: locul I lt. col. Ovidiu Moldovan, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș, locul II ing. Florin Onea, de la Vital Baia Mare, locul III lt.col. Dan Pop, din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș. La tenis dublu: locul I Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș, locul II Inspectoratul Județean de Jandarmi Maramureș, locul III Centrul Militar Județean Maramureș.

Totodată, în această perioadă, la sediul Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș, s-a desfășurat și concursul de șah interinstituțional, la care au participat jandarmi și personal din cadrul instituțiilor cu care se colaborează. După disputarea partidelor a rezultat următorul clasament: locul I a fost ocupat de către căpitan Zaharia Văsuț, din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș, locul II i-a revenit plt. adj. șef Cornel Băbuț, din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Marmureș, locul III și l-a adjudecat subinspector Alexandru Burian, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

În această perioadă s-a desfășurat și competiția de minifotbal, cu participarea echipelor din cadrul structurii Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș. Rezultatele finale ale competiției sunt: locul I Detașamentul de Jandarmi Baia Mare, locul II Comandamentul Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș, locul III Detașamentul 4 Jandarmi Sighetu Marmației.

“De asemenea, tot din seria activităților dedicate Zilei Jandarmeriei Române, în această perioadă, la sediul nostru, se desfășoară turneul de fotbal interinstituțional. Festivitatea de premiere a jandarmilor sportivi câștigători va avea loc luni 3 aprilie 2017, în cadrul manifestărilor dedicate comemorării a 167 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române’’, a spus căpitan Radu Vasile, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș.

Liviu Șiman

Tânărul elev Tudor Andrei Boboșan a obținut locul I la un Concurs Internațional din Serbia.

La Concursul internațional de interpretare instrumentală (pian, vioară, chitară, violă, violoncel, acordeon), desfășurat în perioada 17 – 21 martie 2017 în localitatea Backa Topola, Serbia, au participat concurenți din Serbia, Ungaria, România, Slovacia. La secțiunea vioară (concursul s-a desfășurat sâmbătă, 18 martie 2017) au urcat pe scenă 55 de tineri artiști, diferențiați pe 6 categorii de vârstă.

Tânărul sighetean Boboșan Tudor Andrei, clasa a II-a, elev la Școala Gimnazială de Muzică și Arte Plastice Sighetu Marmației, profesor Gavaller Alexandru, a câștigat Premiul I cu punctaj maxim (100 puncte).

Boboșan Tudor Andrei a interpretat două piese în concurs: Antonio Vivaldi – “Concert No. 8 În sol major” și Adalbert Winkler – “Ca la Oaș”. Corepetitor a fost Suci Budai Klara, profesorară la Școala de Muzică din Backa Topola. Atât Tudor Andrei cât și părinții proaspătului premiat internațional au dorit să transmită mulțumiri conducerii și profesorilor de la Școala de Muzică și Arte Plastice Sighet pentru munca depusă și sprijinul acordat și, în mod special profesorului Gavaller Alexandru.

Este important de reținut: Școala de Muzică Sighet are trecut, dar, în mod sigur, are viitor!

Echipa „Salut Sighet!”

Înalt, cu umerii adunaţi, cu mâinile lungi de adolescent în buzunare, fără ghiozdan sau alt accesoriu specific elevilor, Luca se îndrepta grăbit spre poarta secundară a liceului. Era pe jumătate adormit şi cam îngrijorat de testele ce fuseseră anunţate pentru acea zi cât şi de faptul că era final de semestru. Fulguia slab făcându-l să mijească ochii şi să-şi tragă tot mai des pe urechi căciula pe care o purta încă din octombrie. Era friguros, fragil, dureros de slab, îmbrăcat cu aceeaşi pereche de blugi şi o geacă verde ce părea moştenită de la un frate mai mare. Citise până târziu în noapte, îl descoperise pe Dostoievski la biblioteca şcolii, două volume prăfuite din Crimă şi pedeapsă şi nu adormise decât spre dimineaţă. Mai tot timpul îşi petrecea nopţile citind iar apoi îi era teribil de greu să se trezească.

Era departe de a fi un elev model. Nu avea aproape niciodată tema făcută, nu învăţa lecţiile decât în cazuri extreme cum era cel de azi, era luat prin surprindere de întrebările profesorilor şi aproape niciodată nu ajungea la timp la şcoală. Profesorii cu care avea primele ore se obişnuiseră: unii îi permiteau să intre chiar la jumătatea orei, alţii făceau crize în momentul în care îi zăreau părul în dezordine apărând în cadrul uşii. „De câte ori ţi-am spus, Răduleeeescu, aici nu vii când vrei tu, afară cu tine, eşti absent, auzi, ABSENT!” El făcea stânga-mprejur, cei din băncile de lângă uşă auzeau un „Mă scuzaţi, vă rog”, şi îl regăseau apoi în pauză, nimeni nu-şi dădea seama cum ajungea la locul lui. Stătea în penultima bancă de la geam şi de multe ori în timpul orelor profesorii îi atrăgeau atenţia pentru că nu asculta aproape niciodată, visa mai tot timpul, cu ochii pierduţi pe terenul de sport.

Ştia că poarta elevilor se închide la 8 fix, era o noutate în regulamentul de ordine interioară şi traversă strada alergând. Dacă nu ar fi ajuns la prima oră ar fi rămas cu siguranţă corigent, informatica aplicată şi programarea nu prea se potriveau unuia cu capul în nori. În momentul când ajunse, profesorul de serviciu tocmai închidea poarta.

– Vă rog, domn’ profesor, lăsaţi-mă să intru, îi spuse prin poarta grea de fier profesorului firav pe care îl cunoştea doar din vedere. Nu ştia dacă e înţelegător sau sever, dacă merită sau nu să înceapă o negociere.
– Copile, ora 8 a trecut. Respectăm regulamentul că nu suntem animale. Ai fost informat de schimbare, asta e, rămâi afară până în pauza de 9 când redeschidem poarta.
– Dar vă rog frumos… Mă scuzaţi că am întârziat… Nu înţelegeţi…
– Tu nu înţelegi, a schimbat brusc profesorul tonul, făcându-l pe Luca să tresară. O să ţi se scadă media la purtare, vorbesc eu cu dirigintele tău! Ia spune…

Luca s-a îndepărtat de poarta şcolii. Nu ştia ce să facă o oră, era atât de frig! Îşi privi mâinile roşii şi încercă să le ascundă în buzunare, blestemând momentul în care nu se întoarse pentru a-şi lua mănuşile. Şi oricum întârziase. Neştiind ce să facă, încercă să se plimbe să-şi mai dezmorţească picioarele îngheţate. Strada era aproape pustie, doar câţiva se aventuraseră afară din case. Se hotărî să escaladeze gardul din cealaltă parte, cea cu terenul de sport, în primul rând pentru a se mai încălzi şi apoi cu speranţa că va putea salva corigenţa. Nu era genul sportiv, ba chiar lipsea de la orele de sport, uitând de timp în bibliotecă, aşa că gardul ce se înălţa în faţa lui părea un zid de care nu era chiar uşor să treacă. L-a încurajat privirea pe care îşi închipuia că i-ar fi aruncat-o mama lui dacă ar fi rămas corigent. A fost însă repede descurajat de faptul că odată ajuns în vârf, nu a mai ştiut cum să coboare. Într-un final şi-a grăbit aterizarea încercând să blocheze chicotelile unui grup de fete şi băieţi ce fumau pe teren. A simţit o durere ascuţită în gleznă şi abia s-a ridicat. Cu râsetele celorlalţi în spate a intrat în şcoală. Glezna i se umflase şi îi pulsa dureros. A bătut la uşă, sala de clasă era la parter, un adevărat noroc.

– Doamna profesoară, mă scuzaţi, pot să intru?
– Extraordinar, tu de unde ai apărut? a părut deranjată profesoara de informatică aplicată şi programare. E 8.30. Parcă am stabilit că se închide poarta. Pe unde ai intrat?
– Am sărit gardul, a spus el şi toţi ceilalţi au izbucnit în râs.
– Ceee spui tu acolo? Ai sărit….gardul? Ia treci afară!Să-l sari înapoi şi să intri ca oamenii normali nu ca hoţii în şcoală! Auzi la el, a sărit gardul!
– Dar, ştiţi..
– Nu ştiu nimic! Eşti corigent, habar n-ai de programare! Ieşi!
– Mă scuzaţi, doamna profesoară!

Glezna îl omora, în rest i se părea puţin amuzant cum provoca în şcoală asemenea valuri de furie prin simpla lui prezenţă defazată. Partea bună era că durerea îl trezise şi putea să răspundă la orice nenorocită de materie, şi-ar fi găsit el câteva cuvinte. Dar se pare că nu avea ocazia. Ştie ce i-ar fi spus mama lui: trebuia să spui cuvintele în timpul semestrului, nu la sfârşit când se poate întâmpla orice. Se va supăra pe el, îi va spune iar lăcrimând, poate chiar plângând de-a binelea cât îi este de greu să-l crească singură, el se va simţi vinovat şi… nu mai putea să se ţină pe picioare. S-a aşezat lângă perete iar când a sunat de ieşire abia s-a ridicat pe piciorul sănătos.

– Să nu crezi că mă impresionezi, Rădulescu, eşti un pierde vară care nu are nicio şansă de a deveni un om integru. Revino-ţi cât mai este vreme, lasă visele că nu ţin de foame şi stai drept, cine te-a învăţat să te scurgi pe un perete când un profesor vorbeşte cu tine?!
– Mă scuzaţi, doamna profesoară.

Abia a ajuns în bancă. Deja devenise extrem de dureros să se sprijine pe gleznă. A încercat să se gândească la altceva dar nu prea îi reuşea.

– Nu fi supărat, Luca, hai să bem o cafea, te trece semestrul viitor.

Era Ana, colega lui cu păr verde şi gene rimelate, singura din clasă care vorbea cu el. Ceilalţi îl considerau un ciudat şi sincer nici nu ar fi vrut să-l fi luat ca fiind unul de-al lor.

– Nu pot, Ana, scuză-mă, am absenţe multe, diriga o să-mi scadă şi media la purtare.
– Poate te înţelege… Da ce-i cu tine, eşti palid…
– Mă cam doare glezna, cred că mi-am sucit-o când am sărit gardul.
– Vrei să mergi la cabinet? Azi e consultanţă virtuală dar poate îşi dă seama şi aşa.
– Nu prea are rost, cu ce să mă ajute dintr-un ecran? Am auzit că se discută ca de anul viitor să avem profesori care să predea lecţia online, concomitent la mai multe clase. Tu ştii ceva de asta?
– Atât ne-ar mai lipsi… Ne-am înţelege cu ei ca şi cu ecranul cu picioare de la chioşc. Spui o brioşă şi el îţi dă o gogoaşă. Şi mai trebuie să şi plăteşti altfel nu se deblochează uşa. Îţi dai seama cum ar fi când unul dintr-ăsta te-ar asculta?
– Nu prea cred că se poate pune în aplicare, ar rămâne mulţi oameni fără serviciu, ce s-ar alege de jumătate din profii noştri?
– Eu nu cred că le pasă. Până una alta avem oră cu diriga, iar o să-ţi facă morală că nu ai uniformă.
– Se prea poate, sper doar să nu mă ridice în picioare, zise el încercând un zâmbet şi gândindu-se că Anei îi stătea bine în albastru. Pe el îl făcea să semene cu un utecist, aşa cum îl văzuse pe bunicul lui în poze.

Nu s-ar fi gândit că vremurile se vor întoarce. Că elevii vor purta iar albastru. Iar bunicul lui nu s-ar fi gândit că elevii în albastru vor trebui să-şi ceară tot timpul scuze unor profesori iritaţi, pe cale să fie înlocuiţi de nişte maşinării care sigur îi vor verifica şi interoga fără înţelegere sau simpatie. Regulile vor fi respectate cu sfinţenie, la 8 fix în şcoală, albastru obligatoriu, teme da sau nu, învăţat da sau nu, corigent da sau nu. Nu vor exista nuanţe, nu va fi loc de vise şi interpretări. Luca spera să mai întârzie un an şi să termine liceul. Apoi, mai vede el.

Încercă să se aplece să vadă în ce stare era piciorul dar se dezechilibră şi căzu cu zgomot exact în momentul când profesoara şi diriginta lui îşi făcu apariţia în clasă. Toţi colegii îşi îndreptară privirile asupra lui, Ana îşi duse mâna la gură reţinându-şi un icnet speriat şi Luca auzi glasul piţigăiat care de atâtea ori îi spusese că îi dă 5 să nu-l mai vadă, pentru că nu e atent şi nu citeşte ce trebuie:

– Rădulescu, iar faci tâmpenii, nici n-am intrat bine în clasă…. Îţi scad media la purtare să ştii, asta a umplut paharul!
– Mă scuzaţi, doamna dirigintă.

S-a ridicat cu ochii în lacrimi, încercând să-şi închipuie că nu are decât un picior şi aruncând o privire spre Ana care arăta atât de bine în albastru…

Crina Voinaghi

Stăm de vorbă cu dubla campioană națională de juniori la triplusalt (12, 04 m) și la săritura în lungime (5,60 m), Patricia Daria David. Așa cum v-am informat zilele trecute, la București, Patricia David a reușit să intre în posesia a două premii I și a medaliei de aur la juniori 3, concurs desfășurat în sală, la București, în periaoda 18 – 19 martie 2017.

“Salut Sighet”: Ai confirmat si anul acesta la triplu salt și, iată, și la săritura în lungime. De ce-ai ales aceaste probe? Cine te-a “influențat”?
Patricia Daria David: Pot spune că domn’ profesor (Zoltan Csillik), în momentul în care m-a cunoscut mi-a „prescris” proba de triplusalt :)). În acel moment mi-a spus „vei fi bună la triplusalt” și, uite că astăzi suntem campionii României atât la triplusalt cât și la lungime cu două cele mai bune rezultate personale de până acum!

“Salut Sighet”: Bănuim că sunt și niște cheltuieli cu sportul pe care-l practici: echipamente, deplasări, etc. Cine te-a susținut/ sponsorizat pentru a atinge performanțele pe care le-ai realizat până acum?
Patricia Daria David: Într-adevăr, „sunt anumite cheltuieli cu deplasările, însă trebuie să le mulțumesc cluburilor sportive C.S.S. Sighet și C.S. DINAMO BUCUREȘTI pentru tot suportul. Coordonatorii acestor cluburi au încredere în mine și în performanțele mele, iar acest lucru mă bucură foarte mult! Sper să îi pot recompensa cu rezultate excepționale!

“Salut Sighet”: Cât de important este aportul antrenorului tău, prof. Zoltan Csillik, la obținerea acestor rezultate deosebite ?
Patricia Daria David: În primul rand, îl consider pe antrenorul meu, Zoltan Csillik, un antrenor „ca la carte”! Este un om deosebit, iar tot ceea ce lucrăm noi (de la întărirea psihică până la antrenamentul zilnic) și modul în care lucrăm, ne face să fim cei mai buni. Atunci apar rezultatele deosebite când un profesor știe să lucreze și cu psihicul și gândirea unui sportiv . Îi mulțumesc mult antrenorului Zoltan Csillik! Împreună am reușit să devenim cea mai bună echipă!

“Salut Sighet”: Care sunt pasiunile tale, altele decat atletismul, sportul?
Patricia Daria David: Pe lângă atletism mai am, desigur, și alte pasiuni. Îmi place foarte mult să călătoresc, să decorez și, de ce nu, să fac oamenii să se simtă în largul lor. Însă, cel mai mult îmi place să fiu diferită.

“Salut Sighet”: Ce vei face, în ce direcție vei merge, după terminarea liceului? Tot … sport?
Patricia Daria David: Îmi doresc să continui cu atletismul, deoarece aici mă regăsesc. Nu am să renunț niciodată la visul meu și n-am să uit ceea ce am promis: să aduc o medalie olimpică aici, la Sighet.

“Salut Sighet”: Mult succes Patricia Daria! Îți dorim să calci pe urmele altei sighetence celebre…. Monica Iagăr! Chiar să o depășești!!
Patricia Daria David: Vă mulțumesc și eu foarte mult și sper ca în continuare să vă fac mândri de mine! Cât despre sportiva  Monica Iagăr, trebuie să spun că este modelul meu. Vreau să o urmez deoarece a fost o atletă deosebită și este un om deosebit!

Echipa “Salut, Sighet”

sursă foto: facebook

O postare de pe pagina de facebook a prof. dr. Odarca Bout ne-a atras atenția asupra unei activități (proiect) atipice: „Poemul din cutie”. Suna foarte bine! Ce-o fi făcând elevii de la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand” cu cutia aceea fermecată? N-or fi având nevoie de poeți?! Ce-o fi vrând să-nsemne, am decis să aflăm direct de la sursă.

Brîndușa Oanță: Cine a inițiat acest proiect, „Poemul din cutie”?
Odarca Bout: Cu ani în urmă, am participat la proiectul internațional Primăvara poeților, proiect derulat concomitent în 44 de țări, adus în orașul nostru de poetul Echim Vancea, fost director al Bibliotecii Municipale „Laurențiu Ulici”. Nostalgică din fire după lucrurile bune, mi-am amintit cu cât entuziasm au participat elevii la o activitate similară din cadrul acestui proiect. Așadar, Poemul din cutie nu e un proiect, ci este, mai degrabă, o activitate prin care vom marca Ziua Internațională a Poeziei. Cred, însă, că e o bună idee de a-l transforma într-un proiect educațional… Temă de reflecție !

Brîndușa Oanță: Cum se va desfășura /care sunt modalitățile de „accesare” a cutiei?
Odarca Bout: Elevii au pregătit deja o cutie, ce va fi amplasată pe holul liceului marți, 21 martie, între orele 8-13. Elevii și profesorii vor pune câte un vers preferat dintr-o poezie. După ce se termină orele, elevii implicați în organizare, împreună cu profesorii de limba și literatura română, cu bibliotecara școlii vor scoate, aleatoriu, versurile din cutie și, pe o tablă flipchart, se va naște un poem…

Brîndușa Oanță: Are șanse să iasă la lumină poemul din cutie, din colivie?
Odarca Bout: Cu siguranță ! Vom surprinde toate momentele! Cred că va fi interesant și distractiv. Din start, elevii au fost foarte receptivi și foarte implicați – au confecționat cutia, au făcut un promo, încearcă fiecare în felul lui să promoveze evenimentul din școală și așteaptă cu nerăbdare… POEMUL DIN CUTIE!

Brîndușa Oanță: Nu v-ați gândit să extindeți „Poemul din cutie” la toate liceele din oraș? Probabil ar fi o idee acceptabilă.
Odarca Bout: Îmi dați idei! Idei bune! Să vedem ce va ieși la nivelul școlii noastre și, cine știe, peste un an se vor naște mai multe poeme în Sighet. Ar fi interesat, nu?

Brîndușa Oanță: Care estimați că va fi impactul acestei activități asupra elevilor?
Odarca Bout: Cunosc bine adolescenții, de aceea, cu certitudine, voi spune că se vor implica activ și afectiv, cu entuziasm și interes. Cu un efort minim, impactul va fi mare ! Va fi o zi de școală mai frumoasă, mai interesantă, mai primăvăratecă !

Brîndușa Oanță: Cât de mult iubesc poezia profesorii din zilele noastre? Nu neapărat cei de limba română.
Odarca Bout: Dificilă întrebare! Vreau să cred că răspunsul e afirmativ. Un mare lingvist spunea că „în timp ce proza merge, poezia dansează”, așa că, depinde ce preferi… Cert este că poezia trebuie iubită! Mult! Face parte din sufletele noastre!

Brîndușa Oanță: Ziua Internațională a Poeziei poate face mai bună lumea actuală, globalizată?
Odarca Bout: Dacă ne gândim că Ziua Internațională a Poeziei este declarată de UNESCO, începând din anul 1999, drept o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale, răspunsul e evident. De asemenea, Ziua Internațională a Poeziei urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, editarea și promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor. Eu cred că menirea dascălului este și aceea de a deschide elevilor săi toate căile spre artă, cea care ne purifică sufletele și ne face mai frumoși și mai buni!

Mulțumim doamnei profesor de limba română, Odarca Bout, pentru informații și promptitudine!

Brîndușa Oanță

Şcoala de Muzică şi Arte Plastice (SMAP) din Sighet, cu o tradiţie de 57 de ani, şi-a pierdut personalitatea juridică, deoarece are „doar” 220 elevi. Să ştiţi că avem licee cu mai puţini elevi, iar pe de altă parte, numărul copiilor de la SMAP ar fi putut fi apreciabil mai mare, având în vedere faptul că pentru admitere se dădea examen, deoarece numărul de solicitări depăşea substanţial totalul locurilor aprobate!      

Începutul: pe 31 ianuarie 2017, Consiliul Local Sighet întrunit în şedinţă a votat în unanimitate, în urma propunerii Direcţiei Economice a Primăriei (care a obţinut pe 13 ianuarie şi avizul ISJ Maramureş) pierderea personalităţii juridice a SMAP, care a fost comasată începând din anul şcolar 2017/2018 cu Şcoala Gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apşa”.

Directorul ultimei şcoli, prof. Florin Simion, declară pe FB: „Şcoala Gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apşa” Sighet nu a solicitat arondarea ca structură a Şcolii de Muzică, această decizie fiind luată în Consiliul Local Sighet”.

Directorul SMAP, prof. Nicolae Paraschiv, pe FB: „Consiliul profesoral al şcolii nu a fost consultat şi am fost puşi în faţa faptului împlinit”. 

Autoritatea locală (prin viceprimarul Beres Ildiko) a declarat: „O unitate cu personalitate juridică trebuie să funcţioneze cu minim 350 de elevi, potrivit legii. Excepţii sunt pentru liceele cu predare în limba minorităţilor şi anumite situaţii speciale, în care s-ar putea încadra Şcoala de Muzică, dar…în Sighet mai avem Şcoala de Arte ”Gheorghe Chivu” cu clase de instrumente şi clase de pictură, plus Clubul Copiilor. Asemenea şcoli gimnaziale de muzică funcţionează în cadrul liceelor de artă din reşedinţe de judeţ”.

De fapt, Legea Educaţiei Naţionale nr. 1 din 2011, spune la art. 19, aliniat (3): „Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în funcţie de necesităţile locale, se organizează, la cererea părinţilor sau tutorilor legali şi în condiţiile legii, grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu predare în limba română”.

Art.42: „Unităţile şcolare în care se organizează învăţământ de artă şi sportiv de stat se stabilesc de autorităţile locale”.

Aşadar, mingea s-a aflat exclusiv în terenul edililor locali, care au şutat-o, însă, afară! Ni s-a spus că la Sighet mai există şi Şcoala de Artă de pe lângă Centrul Cultural, care ar dubla cumva Şcoala de Muzică. În realitate, la Şcoala de Artă nu se predă muzică clasică. Autoritatea susţine apoi că nu se poate acoperi fondul de salarii. Dar, acesta nu are cum să fie acoperit, nici la restul şcolilor de tip vocaţional din ţară neputând fi asigurat din fonduri proprii, ceea ce nu înseamnă că acele instituţii se închid…

Şi, de fapt, din fondul de salarii de la SMAP ar dispărea doar „indemnizaţia de funcţie de conducere şi postul de contabil”…

Bugetul Sighetului pe anul 2015 a fost de 146 mil lei, din care Spitalul Municipal a primit 40,2 mil. lei, Urbana 15,1 mil. lei, Mara Nord 12,6 mil. lei, Asistenţa Socială 11,9 mil. lei, Primăria 5 mil. lei, Salubritatea 4 mil. lei, Centrul Cultural 2,1 mil. lei, Poliţia locală 1,23 mil. lei, iluminatul public 1,2 mil. lei iar Învăţământul, 50,3 mil. lei.

Dintre unităţile şcolare, dăm ca exemplu Grupul Şcolar „Marmaţia” care a primit un buget de 4,9 mil. lei, CN „Dragoş Vodă” 3,6 mil. lei, Şcoala Gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apşa” 2,58 mil. lei, Liceul „Leowey Klara” 1,16 mil lei, creşele 0,84 mil. lei, iar SMAP un buget de 0,94 mil. lei, nu cu mult mai mare decât Grădiniţa nr. 9, care a avut un buget de 0,83 mil. lei.

Poveştile despre cheltuielile imense sunt puţin altfel. Astfel, Sala „George Enescu” a fost renovată de Fundaţia „Hilfswerk Kinderspital Sighet” din Zürich (Elveţia) prin dr. Andreas Fanconi şi Nagy István Zsolt, muzician de renume internaţional, sighetean de origine şi absolvent al SMAP. Renumitul Concurs de Interpretare Muzicală şi Arte Vizuale este susţinut de 25 de ani de către entităţi private, mai ales de către  Clubul „Rotary”, nu din banii publici.

Legat de numărul prea mic de elevi: Şcoala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” din Lugoj (37 mii locuitori, precum Sighetul) are tot 200 de copii şi nu se comasează. Şi nici alte şcoli.

Cu logica aceasta, dacă EF Academy Oxford ar fi la Sighet, ar fi închisă de autorităţi, deoarece are numai 200 de elevi! Citiţi lista celor mai mici şcoli celebre din lume şi gândiţi-vă ce s-ar alege de destinul lor de ar încăpea pe mâna autorităţilor sighetene!

Afirmaţiile că SMAP ar fi „ultima care mai funcţionează sub această formă în ţară” sau că acest tip de structuri „există numai în reşedinţe de judeţ” nu se susţin.

De fapt, la Lugoj există şcoala de care am amintit, în Bârlad (nici acesta nu e reşedinţă de judeţ) funcţionează Şcoala de Muzică şi Arte Plastice „N.N. Tonitza”, apoi la Cluj-Napoca se află Şcoala Gimnazială de Muzică „Augustin Bena”, alte cinci şcoli cu acest profil funcţionând în Capitală etc.

Referitor la faptul că SMAP nu pierde nimic în afară de nume şi de director: numele este foarte important! Una este să spui că ai făcut muzică la prestigioasa Şcoală de Muzică din Sighet şi alta să spui că ai absolvit pianul la Şcoala nr… sau la nr…

Şcoala nu se închide, rămâne la fel, doar că devine structura alteia? Timpul a dovedit că toate şcolile devenite structuri au decăzut total (la Sighet avem deja exemplul Şcolilor nr. 4, Câmpu Negru, Iapa sau Cearda). Să nu uităm de Clubul Sportiv Şcolar…

După 27 de ani de democraţie, constatăm că Sighetul a pierdut ambele cinematografe, Palatul Cultural (dat Episcopiei Ortodoxe), Casa de Cultură, Biblioteca Municipală şi Şcoala de Artă (comasate ca Centru Cultural şi ajunse în chirie pe la alţii), precum şi Sala „Studio”.

Acum, urmează Şcoala de Muzică, care are singura sală de spectacole funcţională din Sighet. Cine garantează că va rămâne aşa şi că la mijloc nu sunt alte interese (poate o altă instituţie ar vrea acel spaţiu)? Cine dă asigurări că peste câţiva ani nu se vor reduce catedrele de pian şi vioară transferate acum la Şcoala Gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apşa”? Dispare o Şcoală care nu a dat nici plagiatori şi nici analfabeţi funcţionali, ci elite, oameni de mare valoare, ambasadori ai Sighetului şi ai Maramureşului! O instituţie care aducea peste 100 de premii anual! Mai mult, copiii talentaţi din familii modeste material au avut posibilitatea să înveţe acolo muzică sau pictură gratis, ceea ce nu se poate la Şcoala de Artă „Gheorghe Chivu”, unde trebuie plătite taxe.

Trăgând linie, vedem că, aparent, lupta s-ar duce pentru economia făcută pentru indemnizaţia de conducere a directorului şi salariul contabilului, pentru că celelalte salarii de profesori, facturile la curent, apă, căldură, oricum se vor plăti! Asemenea eforturi pentru câteva mii de lei pe lună?! Stimaţi aleşi să conduceţi destinele urbei: dacă s-ar găsi un contabil şi un director care să lucreze pro bono, atunci aţi mai transforma Şcoala într-o anonimă structură?Una din soluţii ar fi ca Şcoala de Muzică să rămână cu personalitate juridică şi să fie finanţată din bugetul local. Sau, avându-l ca Secretar de Stat pentru învăţământul preuniversitar pe Liviu Marian Pop, senator de Maramureş, edilii noştri ar putea cere sprijinul Ministerului Educaţiei, nu? Dacă aleşilor locali le-ar păsa de muzică, artă şi de educaţia copiilor, ar găsi fondurile necesare pentru finanţarea Şcolii de Muzică. Atâţia bani din bugetul Sighetului se duc, zi de zi, pe Apa Sâmbetei…

Sute de oameni au reacţionat la auzul acestei veşti, mulţi dintre ei semnând o petiţie prin care se solicită revenirea la situaţia anterioară. Iată ce spun doi foşti absolvenţi de marcă ai Şcolii:

Yolanda Covacinschi: „Pentru mine, Şcoala de Muzică şi Arte Plastice din Sighetu-Marmaţiei înseamnă baza formării mele ca muzician, este instituţia în care am primit o educaţie muzicală exemplară, susţinere, îndrumare şi certitudinea că acesta este drumul pe care trebuie să îl urmez, cu disciplină şi multă muncă, azi slujind în continuare arta şi muzica ca solistă la Opera Maghiară din Cluj-Napoca. Sunt recunoscătoare că am avut şansa să studiez la această şcoală de renume, având profesori extraordinari, care de ani de zile formează şi educă copii talentaţi. Daţi o şansă generaţiilor viitoare de a-şi urma visul şi de a-şi fructifica talentul, deoarece fără muzică, artă şi cultură suntem pierduţi!”

Istvan Loga: „Sunt pur şi simplu consternat de faptul că şcoala care m-a format timp de 8 ani urmează să dispară. Fost elev al domnului profesor Gavaller Alexandru, am urmat liceul Kodaly Zoltan din Debrecen (Ungaria), am absolvit Academia Regală de Muzică din Bruxelles (Belgia) la violă şi am urmat Universitatea Roosevelt din Chicago – secţia solistică, rămânând aici ca membru de cvartet, instrumentist, profesor şi membru al mai multor orchestre simfonice. Voi populariza aici, în Chicago şi SUA, situaţia Şcolii de Muzică din Sighet, pentru ca şi autorităţile locale să înţeleagă importanţa şi necesitatea ca tânăra generaţie să poată primi o educaţie muzicală profesionistă necesară formării artistice, de care am beneficiat şi eu cât am fost elev al acestei Şcoli de Muzică!”

PS 1. Pentru cei care nu ştiu, lista posturilor vacante la catedrele de muzică a fost deja aprobată de I.S.J. Maramureş şi se găseşte în oferta Şcolii Generale « Dr. Ioan Mihalyi de Apşa ».

PS 2. E adevărat ce se aude, că urmează închiderea Secţiei Pavilionare şi predarea Muzeului Maramureşului către Consiliul Judeţean din Baia Mare?

Teofil Ivanciuc

UPDATE (19.03.2017) – Patricia David a devenit campioana României şi la lungime cu 5,60 m !!!

Școala sigheteană de atletism duce mai departe… tradiția!

La Campionatul Național de Atletism de Sală, Juniori 3 (desfăşurat în perioada 18-19 martie 2017),  sigheteanca Patricia Daria David, elevă la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”- antrenată de profesorul Zoltan Csillik – a obținut medalia de aur și locul I, devenind, pentru al doilea an consecutiv, campioană a României la triplusalt (12, 04 m).

 Mă simt foarte fericită pentru că munca și ambiția au dat rezultate. Competiția a fost destul de grea dar m – am gândit că trebuie să mă lupt cu propriile mele limite astfel medalia va veni „de la sine”. Am fost multe fete la triplu, însă am reușit să dau tot ce este mai bun. Obiectivele mele sunt, în primul rând, cât mai multe recorduri personale și, bineînțeles următoarea etapă finală a Campionatului Național în aer liber. Sunt bucuroasă că am reușit să – i fac fericiți pe membrii familiei mele, pe antrenorul meu și pe toți sighetenii care mă cunosc și apreciază, a declarat pentru „Salut, Sighet!” proaspăta campioană națională.

Felicitări campioanei! Felicitări antrenorului!

Echipa „Salut, Sighet!”

Baraj de PET-uri la marginea municipiului Sighetu – Marmației pe râul Ronișoara

Foto, video: Sorin Hotea (Prietenii Naturii Sighetu Marmației)

Prima casă de tip vilă de pe strada Lónyay a fost construită de către Kutka Kálmán, vicecomite al comitatului Maramureș și consilier regal.

Construcția a fost terminată în anul 1892, fiind realizată după planurile arhitectului Kreiszel Géza care s-a inspirat din cele ale vilei Groedel. Pentru înfrumusețarea exteriorului s-au folosit plante rare la acea vreme, multe înmulțindu-se și răspândindu-se în oraș.

Kutka Kálmán a fost unul dintre cei mai culți sigheteni, el fiind și autorul volumului „Colecția de legi a comitatului Maramureș”, publicată în 1889, la Sighet.

De remarcat că, spre deosebire de casele din acea perioadă care aveau doar fațada decorată, casa Kutka avea toți pereții exteriori bogat ornamentați.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: azi se mai pot vedea doar ruinele casei pe strada Iuliu Maniu

Coana Chirița (scuzați, Olguța) în voiaj la „Niu Iorc”

Doamne, cu ce am păcătuit în fața ta, de ne binecuvântezi, la fiecare 4 ani cu niște guvernanți ce n-au pereche pe Pământ? Noi, Doamne, de data aceasta, nu i-am votat pentru ulei, zahăr sau pui congelați. Nu! I-am votat pentru că i-am văzut că sunt tineri, că sunt frumoși, că sunt deștepți și că ne vor reprezenta cu cinste peste mări și peste țări. Din păcate, Doamne, am fost trași pe sfoară și de data asta. Tu, Doamne, de acolo de sus, toate le vezi și le știi. Ai văzut-o și tu, Doamne, pe Coana Olguța ce discursuri „magistrale” a ținut pe unde a umblat. Că și tu, Doamne, puteai să-i luminezi mintea și să-i sugerezi să-și țină discursurile numai în RUSĂ pentru că avea de la cine să învețe, doar bunicul său ideologic ar fi făcut-o cu toată dragostea. Așa, Doamne, ai văzut și tu ce a ieșit. Eu, la engleză, nu mă pronunț, pentru că în anii tinereții mele era considerată o „limbă imperialistă”. Așa că prima limbă a fost rusa, limba aceluia pentru care scandam de 7 noiembrie: „Stalin și poporul rus/ Fericire ne-a adus” . Cei de vârsta mea, își mai amintesc de un MARE POET, care, ia ascultați cu ce se lăuda: „Eu sunt Beniuc, Beniuc, Beniuc/ Cunosc 3 limbi și limba rusă”. Ba ne stimula și pe noi, cititorii, oferindu-ne niște „mere ROȘII” din pomul de LA MARGINEA DRUMULUI. Am închis paranteza cu limba rusă. Văzând Coana Olguța că nu i-a ieșit cu limba lui Shakespeare, la al doilea discurs, s-a decis să vorbească în limba lui Baudelaire. Eu, când am auzit-o vorbind franțuzește, am rămas „bouche-bee”. Olguța, dragă, ce frumoasă franceză ai învățat! Toată lumea și-a dat seama că ești TAMBOUR D’ INSTRUCTION. Ce „nuanță suavă” i-ai dat acestei limbi! Avea o muzicalitate, o gingășie, încât părea că e cântată și nu vorbită! Ce frumos a sunat din gura ta sintagma LA MARCHE DE TRAMVAI! Nu conține decât 4 cuvinte, iar tu ai comis 3 greșeli (corect era LE MARCHE DU TRAVAIL, adică pe românește PIAȚA MUNCII). Ce tramvai ți-o fi trecut ție prin cap, nu știu, dar parcă văd și aud chicotelile celor din sală. Așa că, coano Olguțo, (cacofonia am lăsat-o intenționat), te-ai dus la NIU IORC, așa POUR LES FLEURS DE COUCOU, iar când ți-ai dat seama că ai greșit TU AS LAVE LE BARIL (AI SPĂLAT PUTINA) , nu înainte D’AVOIR BU UNE CIGARE.

Te îmbrățișează cu toată dragostea, profesorul tău de franceză, MUSIU ȘARL

Autor, Vasile Pop

sursă foto: adevărul.ro

Frumusețe, emoție, demnitate, sensibilitate… fără prejudecăți!

Miercuri, 15 martie 2017, la Palas Mall Iași, a avut loc a 12-a ediție a evenimentului „Atipic Beauty” (organizat de Asociaţia „Open Your Heart”) , desfășurat sub genericul: „Frumusețea e în noi, nu în aparențe!”. Sigheteanca Anișoara Mârza „a bifat” și această ediție a fashion-show-ului (Anișoara a participat încă de la început la „Atipic Beauty”).

Particip la acest eveniment pentru a 12-a oară, de fiecare dată cu aceeași încărcătura emoțională și sufletească. Sunt la fel de entuziasmată ca la prima ediție Atipic Beauty când am defilat pentru întâia oară pe catwalk. Acest lucru se întâmplă deoarece este un proiect de suflet și foarte drag mie, la care voi participa de fiecare dată, cu mult drag. Prin acest proiect îmi doresc ca cei din jur să privească persoanele în scaun rulant ca pe niște oameni normali ai societății și să ajute la integrarea acestora, așa încât să le ofere accesibilitatea de care au nevoie pentru a duce o viață normală și independentă, a declarat în exclusivitate pentru „Salut, Sighet!” Anișoara Mârza.

Organizatorii au asigurat condiții deosebite și i-au primit pe participanți cu multă căldură. Make-up-ul Anișoarei a fost asigurat de o echipă de profesioniști: Alex Rădulescu și Anca Pop. Aproape 400 de spectatori au admirat și aplaudat cele 12 modele, care au defilat cu 12 ținute create de 12 designeri cunoscuți din țară.

Anișoara Mârza a purtat o rochie de mătase naturală creată de Aleha Toncea (este pentru a doua oară când Anișoara prezintă ținutele acestui designer) un creator de modă apreciat în toată țara, care concepe ținutele vedetelor de la București.

Evenimentul a fost prezentat de Cosmina Păsărin și a durat aproximativ o oră și jumătate. Alături de tinerele modele a fost prezent și cunoscutul analist – critic de modă, Alin Gălățescu.

Echipa Salut, Sighet!

Clubul Sportiv „Sig – Mar” cu sprijinul Primăriei Sighetu – Marmației, al Consiliului Local Sighet, organizează, în perioada 30 martie – 2 aprilie 2017, Cupa „Cuiul Sighetean”, ediția I („NAIL OF SIGHET” CUP, 1st ed.). Este un turneu închis dotat cu trofeele: Cuiul de Aur, Cuiul de Argint și Cuiul de bronz.

Structura turneului:
A. Turneu închis, pe bază de invitaţie – se raportează la FIDE si FR Șah
B. Turneu închis pentru copii pana la 12 ani – se raporteaza la FR Șah

Sportivii vor prezenta la înscriere, legitimaţia vizată pe anul în curs (vize F.R.Șah+viza medicală).
Organizatorii asigură materiale sportive.

1. Sistemul de joc:
Turneul A se va desfășura pe durata a 7 runde – sistem elvețian. Durata partidei 90 min. KO + 30 sec./mutare începând cu prima mutare.
Turneul B se va desfășura pe durata a 7 runde – sistem elvețian. Durata partidei 2 x 61 minute
2. Programul rundelor:
Turneul A
R I – 30.03.2017 orele 16.00
RII – 31.03.2017 orele 10.00
RIII – 31.03.2017 orele 16.00
R IV – 01.04.2017 orele 10.00
R V – 01.04.2017 orele 16.00
R VI – 02.04.2017 orele 9.00
R VII – 02.04.2017 orele 15.00

Turneul B
R I – 31.03.2017 orele 16.00
RII – 31.03.2017 orele 18.15
RIII – 01.04.2017 orele 10.00
R IV – 01.04.2017 orele 12.15
R V – 01.04.2017 orele 16.00
R VI – 02.04.2017 orele 10.00
R VII – 02.04.2017 orele 12.15

3. Locul de desfăşurare: Turneele se vor desfasura în Piaţa Libertăţii nr. 25, etajul 1, Sighetu Marmaţiei, jud. Maramureş.
4. Sedinţa tehnică: 30 martie 2017 orele 15.00
Tragerea la sorți se va efectua cu ajutorul calculatorului, program Swiss Manager. Criteriile de departajare: se vor anunța la ședința tehnică.
5. Festivitatea de premiere:
Turneul A: 2 aprilie 2017 după terminarea ultimei runde
Turneul B: 2 aprilie 2017 după terminarea ultimei runde
6. Taxe de participare:
Turneul A: 30 lei, juniori şi copii 10 lei, pensionari 10 lei
Turneul B: 10 lei
Taxele de participare se achită la ședinţa tehnică!
7.Premii (garantate): 5.000 lei (în bani, obiecte) + premii surpriză
Clasament general (2600 lei):
Turneul A:
Locul I – 1000 lei + cupă+medalie
Locul II – 600 lei + medalie
Locul III – 400 lei + medalie
Locul IV – 200 lei
Locul V – 200 lei
Locul VI – 200 lei
Turneul B
Locul I – cupă, medalie, diplomă
Locul II – medalie, diplomă
Locul III – medalie, diplomă
(Se premiază separat fete și băieți)

Arbitru șef: Costiuc Ioan
Director turneu: Culcear Petru-Gheorghe, preşedinte C.S. Sig-Mar Sighetu-M.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE ȘI ÎNSCRIERI:
Costiuc Ioan, tel.: 0741-066886; 0262-312553
Jurassa Andrei, email: [email protected]

Dacă pînă mai ieri stăteam cu căldura pornită şi înfofolită prin casă, azi stau în balcon şi fac plajă la aproape 30 de grade. E o anomalie pe care n-o înţeleg. Îţi dai seama cam ce se petrece cu organismul de la minus noaptea sau cu o zi în urmă, pînă la peste 30 de grade în decurs de cîteva ore. Alina resimte cel mai acut aceste fluctuaţii: e permanent răcită. O mai ajută şi mediul de la şcoală, încărcat cu viruşi de la toţi copiii şi de la aerul condiţionat, reglat cînd pe rece, cînd pe cald. Cred că şi experienţa aceasta o face să mediteze mai profund dacă merită schimbată America cu Europa. Eu una zic că nu.

De o vreme am simţit că nu mai am ce scrie. Că ce a fost de văzut, am văzut. Totuşi, am mai avut o experienţă “nouă” şi, ca să nu o uit, am să o imortalizez în scris. Tot le amintesc alor mei că vreau să vizitez Southforcul unde s-a filmat Dallas-ul, ca să îmi fac o idee despre ce am văzut şi mi-a încîntat la momentul acela, tinereţea. Ce a înţeles Dani, încît s-a sfătuit cu un prieten de al lui şi au luat bilete la fotbal american cu 2 echipe puternice. Una dintre ele era reprezentanta Universităţii North Texas, favorita băieţilor. Drumul pînă acolo ne-a luat vreo 4 ore, dus-întors. Stadionul era amplasat în incinta campusului universitar pe sute de hectare, ce cuprindea întreaga locaţie universitară. Era ca un oraş cu Poliţie proprie, spital. Magazine, absolut tot pentru studenţi. Maşina a trebuit să o lăsăm în parcare, noi trebuind să o luăm la picior, preţ de cîţiva kilometri. Din toate părţile, de pe toate colinele din jur, puhoi de oameni se îndreptau spre stadion, îmbrăcaţi în culorile echipei gazdă, adică verde – negru. Ca la noi la 23 august. Peste tot chioşcuri cu grătare şi cîrnaţi, bere, rulote cu suporteri veniţi din toate colţurile Texasului, muzică dată la refuz.

După ce ne-au puricat şi scanat, ne-au dat drumul în „arena leilor”. Imaginează-ţi o arenă ca Arca lui Noe, construită încît aveai impresia că ajungi din colţurile cele mai înalte, în cer. Bătea şi un vînt şi trebuia bine să te ancorezi să nu te ia cu totul. Arena era ca un cîmp de luptă. O fanfară uriaşă, compusă mai ales din saxofoane, învîrtite de după cap, tobe ce îţi spărgeau timpanele şi o armată de majorete cu pămătufuri în mînă, ţineau spectatorii cu sufletul la gură şi stomacul în gît pînă la începrea meciului.

Era ca un fel de ritual de intimidare a adversarului, de năucire, ca să se vadă cine-i şeful! Pentru cei iniţiaţi era ceva normal. Pentru mine era ca şi cum aş fi picat direct în bătălia de la Neajlov a românilor cu turcii. Stadionul plin! Majoritatea coloraţi în verde-negru, puţini în portocaliu (cei din echipa adversă). Nu era american să-l vezi că-i stă gura. Toţi ronţăiau şi beau din nişte borcane mari, Coka Cola cu gheaţă. Era o fojgăială continuă. Cum li se gătau cutiile şi ronţăielile, cum fugeau după altele. Cred că aieştea din cauză că văd prea multe meciuri în viaţa lor, ajung să fie obezi.

La un semnal s-a retras fanfara şi exact cum se dau drumul la tauri la coridă, aşa s-au slobozit şi jucătorii din nişte grote de sub tribune, la mijlocul terenului. Arătau exact ca nişte lăcuste verzi-negre şi portocalii, faţă în faţă, cu nişte grilaje pe chipuri, proţăpiţi ameninţători, nemişcaţi, pîndind fiecare reacţie a celuilalt. Jur ca n-am vazut mai încîlcit joc decît acest fotbal american. Nu am înţeles nimic, nu am văzut minge, n-a dat unul cu piciorul, n-am văzut poartă, numai ce ne trezeam cu salve de tun care marcau fiecare gol şi fanfara urla ca bezmetica, încurajîndu-i în momentele decisive.

Aveau un tun cum numai în filme am văzut: adevărat, încărcat cu praf de puşcă, ce-ţi spărgea timpanele. Se ridica partea de răsărit a stadionului ce urla „North!” iar cea opusă striga „Texas!” I-au marcat echipei portocalii 21 de goluri. N-am văzut mingea, decît un muşuroi verde – negru – portocaliu, care se spărgea, se împiedicau unii pe alţii, cădeau ca nişte bosaci, dar se ridicau fuguţa.

Eu, care cu gîndul zburdez şi unde n-ar si hia, am făcut aşa o legătură între fotbalul lor american şi realitatea imediată. Echipa verde – neagră ce a dominat, am comparat-o cu America iar pe cea portocalie, ce a fost bătută, CU RESTUL LUMII. Prima: cu toate mecanismele din dotare (fanfara ce îţi lua auzul, alămurile zăngănitoare, tunurile, cei îmbrăcaţi ca ei, ce urcau la unison aceleaşi slogane) şi a doua echipă portocalie (musafira), adusă ca ei să îşi poată arăta supremaţia. Adică Big Brother, faţă în faţă cu Mic Prostăr. Niciodată nu şi-ar fi putut arăta supremaţia dacă nu era cealaltă echipă sortită eşecului de la început.

Aşa e şi societatea americană. E frumoasă, atrage pe mulţi ca zepelinul, musca, ai vrea să te răzgîndeşti dar lipiciul nu te mai lasă. Fericit de musca „cu nas” ce nu se lasă ademenită de zepelin. Mai are o şansă. Dani de multe ori zice că dacă ar fi să o mai ia de la început, nu crede că ar mai alege America. Alina a avut şansa să dea tîrcoale zepelinului, dar să nu se aşeze încă pe el. Eu sper să zumzăie înapoi în Italia. Poate ar fi regretat toată viaţa că n-a încercat, dar trăind printre americani, lucrînd alături de ei, a înţeles că e foarte mare preţul de a locui aici…
(Dallas, 9 ianuarie 2014)

Ileana Pisuc