Sâmbătă seara (25 februarie), Clubul Rotary Voievodal Sighet (președinte în curs, d-na Mariana Șimon) a strălucit în lumina reflectoarelor, atât la propriu, cât și la figurat.

La restaurantul „Casa Iurca” din Sighet, s-au adunat peste 200 de persoane, dintre cele mai alese și cu dare de mână la Balul Rotary Voievodal. Început la ora 18.00, balul a ținut mult după miezul nopții oferind celor prezenți mâncare bună, băuturi gustoase și momente artistice deosebite. Rotarienii nu au optat de această dată pentru o tematică anume, ci au preferat să combine dansurile populare ale copiilor, cu dansurile de societate, recitaluri de muzică populară cu muzică de cameră.

A existat și o licitație axată pe obiecte de artă, scopul balului fiind acela de a strânge bani pentru a sprijini Dispensarul T.B.C. Sighetu Marmației. Pe lângă rotarienii sigheteni, la bal au participat și colegi din Borșa, Vișeu, Baia Mare, Târgu Mureș, Bistrița, dar și din Ucraina. De asemenea, a fost prezentă la eveniment, Martha Maria Mocanu, fost Guvernator al Districtului Rotary 2241 România și Republica Moldova. La final, oaspeții au plecat acasă, unii cu buzunarele mai ușoare, alții cu mâinile încărcate, asta dacă au avut noroc și au câștigat la tombola organizată de Rotary Voievodal. Printre premii s-au regăsit cărți, farfurii cu modele tradiționale, ouă încondeiate, obiecte decorative realizate prin tehnica quilling, dar și doi tabureți și câteva tablouri.

Diana Mariana Apopi

Într-o atmosferă de sărbătoare, vineri, 24 februarie, în restaurantul sighetean „Grădina Morii”, ospătarii au făcut un bacşiş de 2.000 de lei! Desigur că nu se câştigă chiar atât de bine în această meserie, însă această seară a fost una specială.

Ospătarii au fost tinerii din Clubul Rotaract Sighet care, pentru câteva ore, şi-au pus şorţul de ospătar, ancărul pe mână, s-au înarmat cu carneţel şi pixul şi s-au apucat de servit, în cadrul proiectului ”De Dragobete, Rotaract Servește!”. Cauza a fost una nobilă. Rotaractienii au pus accent pe tombola cu premii-surpriză şi pe tipsul lăsat de clienţi. Astfel, au strâns la final de seară, suma de 2.000 de lei. Banii vor fi folosiţi în proiectul ”De ziua femeilor uitate”, când, pe 8 martie, împreună cu seniorii clubului Rotary Sighet vor oferi un spectacol locatarilor Căminului de Bătrâni din Sighet. De asemenea, se vor cumpăra articole vestimentare şi fructe, iar doamnele vor avea parte de un moment de răsfăţ.

Suma de bani strânsă la proiectul ”De Dragobete, Rotaract Serveşte!” a fost un record pentru club, fiind cea mai mare sumă adunată până acum în cadrul celor trei ediții ale acestui proiect. Pe lângă bucate şi băuturi alese, cei peste 50 de clienţi au avut parte de un recital de pian oferit de Hodor Alexandru, chitară de Buftea Nemeş Alexandru, iar momentele vocale au aparţinut domnişoarelor Andreea Mariş şi Andreea Chiş. Cei 4 fac parte din Clubul Interact Sighetu-Marmaţiei.

”Dorim să mulţumim pe această cale tuturor celor care s-au implicat în proiect, de la ospătari, gazde, clienţi şi presă. A fost un proiect frumos, o seară deosebită şi un adevărat succes pentru club”, declară coordonatorii proiectului.

Diana Mariana Apopi

Wise Company  (companie de web developement și web deisgn din Baia Mare) anunța în urmă cu aproximativ 10 zile lansarea platformei de programări online pentru serviciile de examinare permis auto, preschimbare permis, înmatriculări și pașapoarte pentru Instituția Prefectului – Județul Maramureș (www.prefecturamaramures.ro/programari/). Platforma a fost implementată gratuit de către Wise Company pentru instituție, aceasta fiind o rezolvare a problemei bonurilor de ordine și a cozilor zilnice din fața instiuțiilor care furnizează serviciile amintite.

Wise Company a hotărât ca la 10 zile de la lansare să facă o mică analiză a modului în care a fost folosită platforma și a rezultatelor pe termen scurt pe care care le-a avut implementarea acesteia.

În urma analizei Wise Company, s-a constatat că platforma a fost accesată, în cele 10 zile de la lansare, de peste 8.000 de persoane. Din cele 8.000 de persoane care au accesat sistemul, peste 63% au fost utilizatori care l-au accesat folosind un telefon sau o tabletă și doar 37% au folosit un sistem de tip desktop.

Din numărul total al celor care au vizitat platforma, peste 6.000* de persoane (75% din numărul total de vizitatori) au făcut și o programare pentru serviciile pașapoarte, examinare auto, preschimbare permis sau înmatriculări. Numărul celor care au facut o programare este calculat pe baza numărului de zile ocupate de la lansare până la prima zi disponibilă pentru o nouă programare și nu al numărului de oameni care s-au prezentat deja la un ghișeu cu o programare.

Mergând mai departe cu analiza, se poate oberva că cel mai solicitat serviciu dintre toate este cel de înmatriculări auto (peste 2.500 de programări existente) fiind urmat de cel pentru examinarea auto (peste 1.700), preschimbare permis și pașapoarte.

Sistemul folosit de către Instituția Prefectului a fost lansat inițial într-o variantă pe care să o putem adapta pe parcurs încât să se poată introduce noi servicii pentru care să fie disponibilă programarea online.

*Datorită faptului ca Wise Company nu are acces la bazele de date ale instituției, numărul de programări este calculat în funcţie de numărul de zile ocupate deja și în funcţie de numărul maxim de bonuri de ordine care se pot elibera zilnic pentru fiecare Serviciu în parte.

sursă articol: http://www.wise-company.com/

La La Land este scris şi regizat de Damien Chazelle, regizorul de 32 de ani care a reuşit să ia în 2015 cu Whiplash, 3 premii Oscar şi un Glob de Aur plus multe alte premii. Se pare că povestea se repetă cu ultimul film al regizorului, cel din 2016 – La La Land – care are, deocamdată, nu mai puţin de 172 de premii şi 227 nominalizări. Este de aşteptat să aibă succes şi la Gala Oscar, dar asta vom vedea cu exactitate duminică noaptea începând cu ora 2:00.

Se spune: „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”, dar nu aş spune acest lucru despre filmul cu sute de premii şi nominalizări. Are mai multe elemente care îndreptăţesc aceste premii deşi, dacă vrei, îi poţi găsi şi neajunsuri. Pentru mulţi, faptul că e muzical e o barieră de netrecut. Dar e doar o prejudecată. Apoi comparaţia cu alte muzicaluri celebre pe care, dacă eşti cinefil, o faci vrând nevrând: West Side Story, The Phantom of the Opera, My fair Lady, Swing Time, Shall we dance, Moulin Rouge…

Pentru a fi mai uşor, am făcut o listă cu ce mi-a plăcut şi ce nu mi-a plăcut. Poate vă ajută să vă hotărâţi să vizionaţi cel mai premiat film din 2016. Şi după noaptea de duminică, poate şi din 2017.

Ce mi-a plăcut: Ryan Gosling, jazzul, chestiile siropoase şi muzicale, rolul pe care l-a făcut Emma Stone, rochiile ei (mai ales cea galbenă), apusurile de soare, că se ascultă viniluri, acordurile de pian care răsar de oriunde, dansul printre stele, că are o anume poezie, felul cum sunt filmate secvenţele de parcă te-ar lua la dans, localurile de jazz, idealismul plin de speranţă, jocul de la sfârşit de-a „ce-ar fi fost dacă” (de fapt mi-a plăcut tot sfârşitul, mai degrabă cum a fost realizat decât ca desfăşurare a evenimentelor, dar asta e altă poveste) şi, nu în ultimul rând, ideea care e veche ca jazzul, dar nu se învecheşte niciodată, cum că trebuie să-ţi urmezi visul, să lupţi pentru el şi că visătorii vor exista mereu, nesăbuiţi pentru restul lumii, deranjanţi chiar, dar cu atât mai importanţi.

Ce nu mi-a plăcut: freza şi pantofii lui Ryan Gosling (de fapt aveam pretenţii mai mari de la el şi în ceea ce priveşte rolul), faptul că banii nu reprezintă o problemă decât în teorie, lucru ce face evenimentele neverosimile, conversaţiile de la masă, faptul că cei doi par nişte Fred şi Ginger de mâna a doua, povestea în sine care altora le poate părea interesantă şi un paradox. Explic. Iubirea a fost sacrificată pentru împlinirea visurilor individuale. Visătorii nu cred în asta. Visătorii cred că iubirea învinge tot. Dar, pe de altă parte, iubirea lor rămâne ca în Casablanca (deşi e departe de a fi acelaşi lucru), îngheţată în timp şi deci, eternă, nu se dezvoltă, nu scade, nu creşte, este mereu tânără. Dar el pare la sfârşit însingurat iar ea plină de regrete.

Cu siguranţă sunt filme mai bune decât La La Land. Poate chiar printre cele nominalizate la Oscar. Dar faptul că lasă loc pentru evadare din prea mult real, că e plin de muzică, vis şi iubire îl face favorit în cursa pentru cel mai bun film al anului 2016. Dacă merită văzut? Da, merită! Măcar pentru a spune „Nu mi-a plăcut” în deplină cunoştinţă de cauză.

Crina Voinaghi

sursă foto: internet

Noël Bernard (Noël Bernard Berkovici) s-a născut la Sighet la 25 februarie 1925, pe strada ce azi se numeşte Mihai Viteazu nr. 19, dintr-o familie mixtă, tatăl fiind evreu iar mama săsoaică.

În anul 1937 se stabileşte împreună cu părinţii la Tel Aviv de unde, în anul 1940, emigrează la Londra; urmează cursurile Facultăţii de Matematică şi, după ce primeşte cetăţenia britanică, devine colaborator al secţiei române al postului de radio BBC şi Vocea Americii. Din anul 1953 se stabileşte la München, în Germania, unde devine redactor al secţiei de limba română al postului Europa Liberă, în 1957 fiind promovat director adjunct iar apoi, între 1966-1981 director al secţiei române a Radio Europa Liberă. Vorbitor al limbilor ebraică, idiş, engleză, germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă şi română, în cariera sa de jurnalist s-a remarcat ca un fin şi erudit analist politic. Noël Bernard a murit din cauza unui cancer pulmonar suspect, la vârsta de 56 de ani, la 23 decembrie 1981. Cât a fost directorul Departamentului românesc al postului de radio “Europa Liberă”, a fost ţinta unor campanii de discreditare şi de intimidare şi a fost condamnat la moarte de regimul Ceauşescu, fapte confirmate de colegii săi, de ofiţeri superiori ai fostei Securităţi şi ai STASI. Fiind incinerat la cererea sa testamentară, cenuşa sa se află într-o urnă în casa ultimei sale soţii, Ioana Măgura, în San Diego, California – SUA.

Ioan J. Popescu

Buletin informativ al Inspectoratului de poliţie al Judeţului Maramureş (13 ianuarie 2017):

“Infracțiunea de furt nu-i tradiție de Bobotează: Doi tineri din localitatea Glod care, conform obiceiurilor din ajunul Bobotezei, au sustras poarta de acces în locuința unei consătene, au fost identificați de polițiști și sunt cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat. Bunul sustras a fost recuperat și restituit părții vătămate.

O femeie din localitatea Glod a sesizat poliția că în noaptea 05/06 ianuarie a.c., persoane necunoscute i-au sustras poarta de acces în curte. Prejudiciul reclamat a fost de 500 de lei. Activitățile de cercetare și investigare efectuate de polițiști au dus la identificarea a doi tineri de 14 și 16 ani, domiciliați în aceeași localitate, care au sustras poarta sub pretextul îndeplinirii unei tradiții de Bobotează. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat”.

Acest fapt (ba «conform obiceiului», ba «sub pretextul tradiţiei») s-a petrecut în Ţara Maramureşului, în locul unde «tradiţiile se păstrează ca nicăieri altundeva», într-o zonă unde întreg statul român, de ar fi să o crezi, luptă să-i sprijine pe păstrătorii tezaurului folcloric şi etnografic moştenit din bătrâni!

«Furatul porţii» este un obicei ancestral, practicat mai ales la casele cu fete de măritat – semnificând deschiderea accesului pentru peţitori, obicei care nu se soldează însă cu dispariţia reală şi definitivă a porţilor, ceea ce ar justifica intervenţia organelor statului! Cred că sunteţi de acord că, la Glod şi în satele învecinate, s-a terminat pe veci cu furtul porţilor…

Pe de altă parte, în Germania şi Austria din UE, ale căror standarde năzuim să le adoptăm, de fiecare 1 Mai are loc tradiţia «Maibaum», în care bărbaţii încearcă să ridice la verticală un stâlp sau un trunchi de arbore decorat, care provine din furat (da, în Germania!) dintr-un sat învecinat. De dragul tradiţiei, furtul, deşi ilegal, este tolerat, nimeni negândindu-se să-l interzică, precum «furatul porţilor» din Maramureş…

Tristeţe la Cimitirul Vesel

Acum auziţi alta, de la Cimitirul Vesel din Săpânţa, cel mai cunoscut loc de veci din lume unde cei îngropaţi sunt simplii săteni, nu celebrităţi.

Fondatorul cimitirului, Stan Ioan Pătraş, a avut 16 ucenici (cf. propriilor sale spuse), din care azi mai lucrează câţiva. Din cele peste 1300 de cruci ale celebrului cimitir, doar vreo 150 sunt moştenite de la Pătraş (restul lucrărilor sale fiind repictate sau înlocuite), majoritatea fiind create de către urmaşii acestuia.

Cel mai prolific dintre toţi este Stan Gheorghe Colţun (Colţun tânărul), care a realizat până acum peste 500 de cruci! Practic, omul a lucrat cât toţi ceilalţi meşteri la un loc, dar laurii îi culege nu el, ci cei care le zâmbesc turiştilor… Colţun, care a lucrat şi la Casa Poporului şi la restaurarea Palatului Cotroceni, face parte din aceeaşi familie cu alţi renumiţi cioplitori de cruci: Teodor şi Vasile Stan Colţun, ultimul avându-l ginere pe Turda Toader Sepe, singurul rudă cu Pătraş, căruia i-a fost nepot.

Alţi meşteri de cruci din Săpânţa, unii dintre ei încă activi: Dumitru Pop Tincu, fratele său, Viorel Pop Tincu, Ion Stan şi Toader Nacu şi alţii, inclusiv femei!

Până în urmă cu câţiva ani, meşteşugarii din Săpânţa trăiau în armonie în timp ce ciopleau crucile care se pun la mormintele sătenilor, aşa cum a fost de pe vremea lui Pătraş. Dar, în anul 2008, Dumitru Pop Tincu a înregistrat ca marcă individuală la OSIM «crucea de Săpânţa» (şapte modele distincte) şi culoarea «albastru de Săpânţa» (care este cumpărată din magazin şi are nenumărate nuanţe diferite), după ce a cumpărat drepturile de continuitate ale operei lui Pătraş de la una din cele două fiice ale celebrului creator popular! Greu de priceput cum OSIM a putut accepta aşa ceva!

Apoi Tincu l-a dat pe mâna organelor pe prolificul Colţun, care a fost amendat pentru că a confecţionat cruci fără forme legale şi fără respectarea dreptului de autor! Patru dintre meşteri au atacat în justiţie decizia OSIM, obţinând în 2011, la Tribunalul Bucureşti, anularea mărcii crucilor: «pentru lipsa caracterului distinctiv» şi anularea mărcii culorii: «pentru înregistrare cu rea-credinţă». Numai că Tincu a obţinut, în 2013, o altă marcă înregistrată, de data aceasta de la ORDA (Oficiul Român pentru Drepturi de Autor)!

În 2014, Tribunalul Maramureş le-a interzis lui Toader Sepe şi celor doi Colţuni activi (unul fiind Gheorghe cel harnic) «dreptul de a produce şi de a comercializa modele de cruci, integral sau parţial, identice sau similare cu cele confecţionate de reclamant (Tincu, n.n.), sau alte obiecte decorative, inclusiv mobilier, care conţin elemente protejate» dar şi «reproducerea, totală sau parţială, a textelor de pe crucile confecţionate de reclamant, înregistrate ca mărci» (adică crucile cu «soacra» şi cu «beţivul»)! Cei trei «infractori» au făcut apel, situaţia rămânând în continuare neclarificată.

Ce ar mai fi de spus? Pe semnul funerar al fondatorului Stan Ioan Pătraş, lucrat în timpul vieţii acestuia, scrie: «Crucea mea când s-a lucrat/ Care eu mi-am comandat/ Doi elevi ce-am învăţat/ Mi-au făcut lucru pe plac/ Turda Toader, Stan Vasile/ Dumnezeu Sfântu să-i ţie». Iar cei doi elevi sunt chiar Turda Sepe şi Colţun bătrânul, nicidecum Tincu, cel cu mărcile înregistrate!

Pătraş nu a lăsat pe nimeni moştenitor peste meşteşugul său, nu a patentat nici albastrul şi nici rima epitafurilor, ci le-a dat dreptul tuturor să-i continue opera, aşa cum este pretutindeni în lumea aceasta, atunci când avem de-a face cu arta populară. Numai că, instanţele au decis altceva…

Iar Tincu, în loc să cioplească cruci şi să prezinte frumuseţile Maramureşului miilor de turişti ori televiziunilor străine care-i trec regulat pragul (el fiind custodele Casei memoriale şi al atelierului de cruci Stan Pătraş), îşi iroseşte forţele în conflicte sterile. Mai ales că nu se ştie să aibă vreun ucenic, dar va împlini curând 62 de ani…

Deci, cam aşa sunt protejate tradiţiile în Maramureşul contemporan («cel mai important bastion al conservării tradiţiilor din Uniunea Europeană»)…

S-a dus grosul elementelor tradiţionale ale culturii ţării acesteia: de la împuşcăturile de nuntă, la riturile de Dragobete, Caloian, Paparude sau Sânziene, ori la ridicarea Armindeniului şi bătaia de la Ruginoasa, interzisă de poliţie după lupta din 2011. Sub ochii noştri, dispar bocitoarele, transhumanţa, instituţia moaşei, semnificaţia Căluşarilor sau a Pluguşorului…

Tradiiţiile reale, izvorâte direct din comunitate pentru beneficiul membrilor acesteia, sunt din ce în ce mai rare, majoritatea acestor fenomene fiind azi artificiale şi organizate de către ONG-uri şi muzee, pentru satisfacţia turiştilor.

Iar când apar excepţii, precum «furatul porţilor» ori cioplitul crucilor de la Cimitirul Vesel (care nu este protejat de UNESCO chiar din motivul că este un cimitir viu, care se modifică continuu, unde se îngroapă oameni şi acum), aceste iniţiative sunt pedepsite, nicidecum sprijinite…

Aş avea o nelămurire: care este rolul de azi al Centrelor pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, prezente în toate judeţele ţării, inclusiv în Capitală?!

N-au mai rămas multe lucruri autentice în satul românesc, dar ele vor fi anulate, una câte una, acestea nefiind conforme, după cum am văzut mai sus, nici cu legislaţia naţională în vigoare, nici cu standardele UE.

«Standardele» UE sunt pentru alţii

UE am zis?! Păi, acolo, în multe locuri este cu totul altfel!

În fiecare an, sute de locuitori din zona Valenciei (Spania) constituiţi într-un club (!), capturează pui de prepeliţă pe care-i catapultează în aer, în nişte arme de foc, ucigându-i. Deşi au fost proteste uriaşe, barbara tradiţie continuă. În oraşul Siena din Italia are loc o renumită cursă de cai, «Palio», atât de violentă încât a cauzat decesul a 48 de cai din 1970 încoace. De «Pero Palo», festivitate anuală în Villanueava de la Vera (Spania), bărbaţii fugăresc un măgar, îl lovesc cu pumnii, beţe, pietre, îi dau alcool, îl călăresc cu toţii. Iată poziţia oficială a departamentului regional de turism: “nu vom ceda presiunii activiştilor pentru drepturile animalelor. Este tradiţia noastră şi va continua”.

Continuă neabătut sângeroasele lupte cu tauri din Spania, Portugalia sau Franţa, unde taurii sunt ucişi în chinuri şi unde, uneori, matadorii sunt la rândul lor ucişi sau grav răniţi. Şi nimeni nu a oprit cursa cu tauri de la Pamplona (Spania), care cauzează 2-300 de răniţi anual şi care a făcut până acum 15 decese (de necomparat cu Ruginoasa!).

Bătăile cu portocale de la Ivrea (Italia) şi cele cu tomate de la Buñol (Spania) lasă întotdeauna în urmă câţiva răniţi. La fel se întâmplă şi în timpul Calcio Fiorentino, brutalul meci de fotbal-rugby medieval ce se ţine anual la Florenţa (Italia).

În Duminica de Paşte, în insula Chios din Grecia are loc o bătălie cu artificii între sutele de enoriaşi a două parohii rivale, fiecare ceată încercând să atingă clopotul celeilalte biserici. De-a lungul timpului s-au înregistrat incendii şi chiar morţi, dar tradiţia continuă. Şi lista evenimentelor din UE care excelează prin violenţă sau prin încălcarea legilor, nu este gata…

În România, deocamdată, se mai tolerează încă mersul la colindat care, probabil, curând va fi echivalat cu cerşetoria. Şi încă se acceptă şi furtul miresei. Dar, după cum merg lucrurile, deja se întrevede ziua când nevinovatul obicei va fi considerat răpire, ba poate chiar terorism!

Vom ajunge de râsul curcilor!

Autor, Teofil Ivanciuc

Articol preluat de pe platforma: http://www.contributors.ro/

Construit după planurile arhitectului Kreiszel Géza, în anul 1893, în stil neorenascentist, pe locul fostei săli de sport a Liceului Reformat şi a casei părinteşti a actriţei Prielle Kornelia, fapt consemnat de o placă de marmură albă montată în 1896 pe faţada palatului cu ocazia aniversării celebrei actriţe: “Pe locul acestei clădiri s-a aflat casa în care s-a născut Prielle Kornelia, marea artistă a ţării. Această placă memorială a fost înălţată în anul 1896, la a o mia aniversare a existenţei Ungariei”. Cheltuielile plăcii au fost suportate de proprietarul clădirii.

Szabó Aurel, un renumit avocat, a studiat la Budapesta, fiind unul dintre cei mai culţi oameni ai vremii. Palatul a fost construit cu multă grijă. Intrând pe poarta monumentală a faţadei ne aflăm într-un coridor pictat în stil neorenascentist, de o calitate artistică impresionantă. La stânga intrării, din holul principal urcăm treptele de marmură roz, putând admira pereţii şi tavanul bogat pictat. La etaj, salonul de primire a invitaţilor are un parchet ornamentat, de o frumuseţe aparte, sugerându-se modelul unui covor. Fiecare cameră are alt model de parchet, marchetăria fiind de o calitate unică în zonă.

Atracţia clădirii era celebra bibliotecă, care cuprindea mii de volume, aşezate în dulapuri sculptate. Sticla care împodobea uşile acestor dulapuri era marcată cu monograma Sz.A., iar între ornamentele florale se puteau vedea în basorelief portrete ale unor scriitori şi poeţi. Pereţii erau tapiţaţi cu catifea şi mătase, iar sobele erau adevărate opere de artă. Aici au fost păstrate obiectele personale ale actriţei Prielle Kornelia, donate ulterior oraşului.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

La recenta Conferință de Securitate de la München (17 – 19 februarie 2017), ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, sugera și previziona „o nouă ordine mondială democratică și justă”. Este foarte clar că Rusia se va implica, în perioada următoare, mult mai mult în jocurile geopolitice și geostrategice. Este din ce în ce mai clar că politica Moscovei de „recâștigare” a prietenilor din centrul și estul Europei va marșa pe pârghiile economice, pentru a-i apropia pe cei mai nehotărâți dintre europeni. Actuala criză de identitate europeană unionistă este momentul favorabil pentru implicarea decisivă a Rusiei. Indiscutabil, Rusia își dorește un rol care să-i readucă poziția de leader în (re)configurarea economică mondială ce va avea loc în perioada următoare. Noua ideologie, globalizarea, are tendința de-a consolida o segregare politico – economică brutală ce poate resuscita orgoliile naționaliste transcontinentale. Istoria o vor scrie, azi și mâine, nu doar… illuminati.

Și vizita recentă la Sighet a ambasadorului Rusiei, Excelența Sa Valery Kuzmin, diplomat remarcabil, se înscrie, probabil, pe noua agendă rusească de recâștigare a încrederii cel puțin a foștilor aliați. Faptul că amabasadorul a găsit căile de comunicare în primul rând cu apropiații pe criterii etnice, ne obligă să regândim și noi potențiale formule de reamorsare a colaborării pornind de la valorile comune, culturale în primul rând, ce pot oferi garanții României că mai poate spera la echidistanță din partea unui colos mondial, ce dispune de pârghii eficiente să ne… trezească la realitate.

Am apreciat, la discuția pe care a avut-o ambasadorul cu reprezentanții presei, desfășurată marți, 14 februarie 2017, politețea naturală și mai ales atenția la detaliile răspunsurilor. Fără să jignească sau să afișeze un aer de pragmatism indiscutabil, Excelența Sa a ținut să puncteze ferm și părerea oficială vis a vis de relațiile noastre “nefirești” privind securitatea în regiune.

Întrebându-l despre “nota” pe care domnia sa ar acorda-o relațiilor ruso – române actuale, am aflat că NATO rămâne totuși “cuiul” ce deranajează și incomodează discuțiile bilaterale. NATO, în viziunea domniei sale, nu a fost prezentă în momentele fierbinți din istoria recentă a României, dar aduce blocaje consistente – în concordanță cu strategiile inflexibile pe care le-a impus, cel puțin până în acest moment – în relațiile paneuropene firești, atrăgându-ne, deocamdată, dezavantaje economice. Oricum, șansa și salvarea noastră pot fi relațiile cultural – artistice ce țin nestinsă prietenia româno – rusă la nivel comunitar.

O altă nedumerire a mea vizând fluxul de turiști ruși nesemnificativ spre România (considerată de domnul ambasador o țară cu istorie și obiective turistice foarte interesante) mi-a adus o sugestie la fel de fermă: dacă ne dorim vizibilitate dinspre Rusia e de dorit să vorbim…. rusește și să țintim precis imensa piață rusă! O concluzie simplă: trebuie să ne promovăm mult mai bine și să luăm la modul serios în considerare faptul că Rusia poate înghiți orice… produs „Made in Romania”.

Dacă Germania tratează cu multă condescendență relația cu Rusia, nu văd de ce nu am putea și noi să gândim în special pe criterii economice și să facem pași spre un parteneriat favorabil nouă. Trebuie să ne învingem prejudecățile și să acceptăm că nu suntem atât de puternici – cu toate scuturile ce ne induc senzația de siguranță – încât să ne permitem dușmani de talia Rusiei.

Ion Mariș

Am ales să mărturisim din trei perspective această inegalabilă bătălie, tocmai pentru ca voi, cei ce citiţi acest articol, să vă puteţi da seama cât de frumoasă este Bătălia Cărţilor.

1. Corneștean Anca, finalista de anul trecut, întoarsă de la Cluj – Napoca cu un Premiu Special, care ieri, 23 februarie, a fost membră a juriului: „Am fost profund impresionată să pot vedea că în Sighet sunt atât de mulţi iubitori de lectură. Azi, mi-am adus aminte de când am fost şi eu în locul concurenţilor, cu câtă ardoare mi-am susținut punctul de vedere asupra cărților citite. Nu e ușor nici să fii în juriu. A fost greu de jurizat, concurenţii au fost foarte buni, ceea ce nu a putut decât să îmi bucure inima şi să mă facă fericită. Puteam zări pe chipul lor nerăbdarea de a afla cine este câștigătorul, dar și bucuria, pasiunea cu care prezentau cărţile. E minunat să vezi că oameni de vârsta ta iubesc aşa mult lectura. M-am simțit onorată să fac parte din acest juriu, să văd prezentări atât de frumoase şi ingenioase, să-mi doresc atâtea alte titluri de cărți spre lecturare.”
2. Ancuța Suciu, perspectiva spectatorului: „Emoţii este cuvântul care descrie cel mai bine atmosfera din sala în care s-a desfăşurat bătălia. Vedeam pe chipul fiecărui concurent emoţii, indiferent de cât de pregătit era. Emoţiile erau un semn al dorinţei de reuşită, indiferent că erau pe chipul concurenţilor, al juriului sau al profesorilor, ba chiar pe chipul meu şi al colegilor noştri. Pasiunea cu care prezentau a fost uluitoare. Unii dintre concurenţi au trăit odată cu acțiunea din carte şi acest lucru s-a văzut. Îmi pare foarte bine că am asistat la acest eveniment, fiindcă am realizat cât de importantă este lectura într-o eră în care tehnologia este mai presus de orice, chiar mai importantă decât relaţiile dintre oameni. Lectura stârneşte interese comune, face ca oamenii să comunice mai mult între ei, prin dezbaterea cărţilor citite.”
3. Impresiile concurentei, Gabriela Mich, elevă în clasa a VIII-a A la Liceul Pedagogic, una dintre cele mai bune concurente de la bătălie: „Am fost, am participat, mi-a plăcut, voi reveni! Acestea sunt cele patru cuvinte cheie pentru a descrie cea mai frumoasă bătălie: cea a cărţilor. La acest tip de evenimente cel mai mult apreciez faptul că întâlnești persoane cu interese şi pasiuni comune de la care poţi învăţa câte ceva sau pot învăţa ei de la tine. Suspans, entuziasm, emoţie, bucurie, amuzament, dar, mai ales, scăparea de tracul scenei sunt câteva dintre senzaţiile trăite astăzi, 23 februarie, la Bătălia Cărţilor. Când am păşit pragul sălii festive, am crezut că intru într-o lume diferită în care cărţile – cei mai tăcuţi prieteni – îţi vorbesc. După aceea, a urmat dezbaterea Convinge-mă să citesc! Am fost împlinită sufleteşte după aceasta, deoarece speram că o parte din prezentarea mea – facută din toată inima şi cu toată pasiunea – va ajunge în sufletul fiecărui spectator şi îl va face să citească această minunată carte. A fost o experiență inedită pe care nu o voi uita niciodată! Abia aștept să mă împrietenesc cu următoarele 10 cărţi!”

Aşadar, acestea fiind spuse, Bătălia Cărţilor a impresionat atât juraţii, spectatorii şi, nu în ultimul rând, concurenţii! Sperăm ca organizatorii să realizeze şi următoarea ediţie !

Redactori: Anca Corneştean
Anca Suciu
Mich Gabriela
Clasa a VIII-a A, Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”
Profesor îndrumător: Odarca Bout

Aș vrea să înțeleg oamenii însă, cu cât caut mai multe răspunsuri cu atât mă izbesc mai tare la pământ întrebările, care parcă nu se mai termină. Nici măcar nu știu de ce fac asta, de ce caut. Pare inutil, de ce ne complicăm viața cu lucruri atât de evidente?! La vârsta mea, majoritatea relațiilor se consumă repede și, cel mai grav e că ne consumă brutal din esența vieții și din timp. Timpul… E atât de prețios și de puțin, încât nu ne permitem să-l risipim pe oamenii nepotriviți.

Singură sau „luată”? Oamenii se împart în două mari categorii, indiferent dacă asta îi împlinește sau nu și, culmea e că le-a devenit parte din mentalitate. În cel mai bun caz singuraticul se încarcerează în vicii, iar cel dintr-o relație, înșală. Există excepții, dar de aceea se numesc așa, fiindca sunt rare. Oamenii vin și pleacă, nu-ți risipi timpul! Fă artă, devino opera propriilor decizii! Succesul și odihna nu vin la pachet, deci asta înseamnă sacrificiu. Nu e timp pentru compromisuri sentimentale, efort neapreciat și lacrimi acum. Iubesc, căci nimeni nu poate trăi fără iubire, însă iubesc în felul meu. Iubesc o pizza bună, un apus de soare frumos sau o carte remarcabilă. Iubesc să vreau.

Când îți dorești ceva cu adevărat, te implici total. Ești flămând, dar totuși sătul; obosit și parcă energic, de neoprit. Ce poate fi mai frumos de atât? Să încerci să uiți pe cineva pe care l-ai iubit, e ca și cum ai încerca să-ți amintești pe cineva pe care nu l-ai cunoscut vreodată. Imposibil, corect? Asta vreau să însemn eu. Un gând, poate o idee, poate un sfat, o lecție sau poate o poveste de viață. Am dedus faptul că noi, oamenii, iubim modul în care ne face acea persoană să ne simțim, și devenim egoiști. E atât de simplu, logic, cu toate că puțini acceptă, dar iubirea nu se rezumă la atât. Când treci la cealaltă extremă și renunți la tine în favoarea celuilalt, e doar ignoranță. Dacă te ignori pe tine și te sacrifici pentru cineva, te condamni singur. Repet: toate trec și toți pleacă, dar tu, tu rămâi. Educă-te, vindecă-ți trupul și sufletul, ia-ți vacanțe, ia-ți și visele cu tine, scoate-te la cină și trăiește-ți viața! Vei iubi mai încolo. Acum însă, învață despre tine, descoperă-te!

Mirela Costinar

(clasa a X-a F, C. N. „Dragoș – Vodă”)

sursă foto: internet

De-a lungul timpului urbea de pe malul Izei a dat sportului adevărate valori, confirmându-se faptul că Sighetul are un potențial de netăgăduit. Printre cei care se află în plină ascensiune se numără și tânărul fotbalist George Gavrilaș. La cei 26 de ani pe care îi are a ajuns să acumuleze rezultate dintre cele mai bune.

Liviu Șiman: Cum ai ajuns să practici fotbalul?
George Gavrilaș: Inițial, deoarece aveam rudenii care activau în box, mama m-a trimis la o sală de box în ideea să îmbrățișez această disciplină sportivă. După ce am văzut cum decurge un antrenament mi-am spus că boxul nu este de mine. Am început să joc fotbal de la vârsta de 7 ani la imboldul dat de către fratele meu, Tudor. Acesta era pregătit de regretatul antrenor Lulu Stan. Deoarece fratele meu juca pe post de atacant și neavând portar am ajuns și eu să joc sub îndrumarea antrenorului Lulu Stan. După o perioadă, fiind junior, am plecat la “Luceafărul Dej’’, unde am continuat junioratul de la vârsta de 12 ani până la 19 ani.

Liviu Șiman: Cum a fost la Dej?
George Gavrilaș: După ce am trecut probele de joc, cei de acolo au decis să rămân la Centrul de Copii Și Juniori. După 4 ani am intrat la Unirea Dej.

Liviu Șiman : Tot în intervalul de timp petrecut la Dej exista posibilitatea să fii selecționat la „A.C. Milan”?
George Gavrilaș: Da. A venit o echipă de scouteri din Italia. M-au urmărit cum joc timp de 2 săptămâni, după care și-au dat avizul pentru a fi transferat. Din păcate, cele două cluburi nu s-au înțeles și am rămas acasă.

Liviu Șiman: Ce a urmat după Dej?
George Gavrilaș: În anul 2009 am venit la „F.C. Baia Mare”. După o perioadă mai scurtă de timp am plecat la „Astra Giurgiu”. Am jucat pentru un timp și la „F.C. Brăila”, fiind împrumutat la această echipă.

Liviu Șiman: Cum ți s-a părut la „Astra”?
George Gavrilaș: La ’’Astra’’ am găsit cu totul altceva față de Dej. Difereau foarte mult condițiile de joc și antrenament, în sensul că erau mult mai bune.

Liviu Șiman: Care a fost meciul de debut la „Astra”?
George Gavrilaș: Am debutat într-un meci jucat cu „Universitatea Cluj’” într-o atmosferă aparte. A fost un debut fericit. Am câștigat meciul cu 3-1.

Liviu Șiman: Cu care dintre colegii tăi de echipă te înțelegi mai bine ?
George Gavrilaș: Suntem o echipă unită. Nu pot zice că mă înțeleg mai bine cu unul decât cu altul. O relație mai aparte, să zic așa, am avut-o cu William De Amorim (acesta joacă în prezent la „Steaua’’ n.red.). Am fost colegi de cameră 5 ani.

Liviu Șiman: Care sunt calitățile pe care trebuie să le posede un portar de fotbal?
George Gavrilaș: Capacitate de muncă enormă, dublată de responsabilitate.

Liviu Șiman: Cum relaționezi cu antrenorul Marius Șumudică?
George Gavrilaș: Ne cunoaștem încă dinainte să devină antrenor. El a avut un rol foarte important în formarea mea.

Liviu Șiman: Recent ai avut un eveniment ferict în viața ta. Despre ce este vorba?
George Gavrilaș: Anul 2016 a fost un an foarte bun pentru mine. Pe lângă câștigarea „Super Cupei României” m-am și căsătorit. Așteptăm deja și un copil.

Liviu Șiman: Crezi că fotbalul poate fi un element benefic în procesul de formare/dezvoltare psiho-somatică a generației tinere?
George Gavrilaș: Cu siguranță. Din păcate, copiii nu prea ies la joacă pentru a bate mingea, ori să practice alte sporturi. Cred că ar fi benefică suplimentarea orelor de pregătire fizică în cadrul instituțiilor de învățământ, chiar să devină obligatorii. Mulți se eschivează și de la ora de sport.

Liviu Șiman: Ce îi sfătuiești pe tinerii care vor să îmbrățișeze fotbalul, în special pe cei care vor să devină portari?
George Gavrilaș: În primul rând să dea dovadă de seriozitate însoțită de multă determinare, antrenamente multe.

Liviu Șiman: Ce rol are familia în procesul de formare/dezvoltare a unui fotbalist?
George Gavrilaș: Un rol foarte important. Nu aș fi reușit să fac nimic fără sprijinul familiei mele, care m-a susținut și mă susține în continuare în tot ceea ce fac. Îmi aduc aminte de o fază de la meciul de debut când am jucat cu „Universitatea Cluj’’. S-a executat o lovitură liberă din lateral. Am ieșit pe centrare și am boxat mingea, după care a venit un jucător de la „Universitatea Cluj” și m-a lovit. Am căzut la pământ. Era pe final de meci. Tata era în tribună și când m-a văzut la pământ a s-a speriat foarte tare. Nu este prea plăcut să-ți vezi copilul în asemenea ipostaze. Nu pot să nu amintesc de sprijinul primit din partea soției mele, Corina, căreia îi mulțumesc că mă înțelege și-mi este alături.

Liviu Șiman: Crezi că la Sighet se mai pot forma fotbaliști de valoare?
George Gavrilaș: Desigur. Sighetul a dat de-a lungul timpului jucători de mare valoare. Sunt convins că la Sighet se poate face performanță dacă se și vrea acest lucru.

Liviu Șiman: Păstrezi contactul cu fotbalul sighetean?
George Gavrilaș: Da. Apreciez eforturile pe care le fac unii și care vizează pregătirea copiilor și a juniorilor. Aici îl amintesc pe domnul antrenor Neluțu Hotea, care dă dovadă de multă implicare în formarea noilor generații de fotbaliști sigheteni.

Liviu Șiman: Ce proiecte de viitor ai?
George Gavrilaș: Mai am o jumătate de an contract cu „Astra”. Aștept să se încheie contractul și voi vedea ce voi face. (interviul a fost realizat la finele anulu 2016. Recent George a plecat, înainte de expirarea contractului, la F.C. Voluntari, existând un acord între cele două echipe n. red.)

Liviu Șiman: Îți dorești să joci la o echipă din străinătate?
Geeorge Gavrilaș: Da. M-au contactat câțiva impresari și, cine știe, poate voi pleca și la o echipă din afară.

Liviu Șiman: Cum îți petreci timpul liber?
George Gavrilaș: Ies cu soția la plimbare. Mai mergem pe la familia soției.

Liviu Șiman: Ai vreun model de portar care te inspiră?
George Gavrilaș: Favoritul meu este Oliver Kahn.

Liviu Șiman: Ce echipă din afară îți place?
George Gavrilaș: Real Madrid.

Liviu Șiman: Îți mulțumesc, George, pentru interviul acordat și-ți doresc să reușești să joci la o echipă din afară și să ai rezultate dintre cele mai bune.
Geeorge Gavrilaș: Vă mulțumesc și eu și vă asigur, indiferent unde voi juca, că voi fi mereu aproape de sighetenii mei dragi!

Autor, Liviu Șiman

Ziua Internațională a Limbii Materne a fost sărbătorită în Sighetu Marmației, la Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko”, în cadrul Proiectului educațional județean ”Omagiu Limbii Materne” inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.

Marți, 21 februarie, la Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko” au avut loc manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Internaționale a Limbii Materne. Proiectul a fost inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș în parteneriat cu Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației și a avut ca obiectiv principal promovarea diversității cultural-lingvistice din județul Maramureș, deoarece acțiunile ce promovează diseminarea limbilor materne servesc nu doar scopul încurajării diversității lingvistice și educației multilingve, ci ajută și la dezvoltarea conștiinței tradițiilor lingvistice și la dezvoltarea solidarității bazată pe înțelegere, toleranță și dialog. Activitățile desfășurate în cadrul proiectului au debutat la ora 9.30 în sala de festivități a liceului, cu prezentarea obiectivelor și a grupului țintă și au continuat cu vizitarea expoziției de preparate culinare care s-a desfășurat pe două componente: elevii Liceului Pedagogic ”Taras Șevcenko” au pregătit preparate culinare tradiționale specifice minorităților din România: ucraineni, maghiari, germani, polonezi, sârbi, rromi, turci, slovaci, ruși lipoveni, iar elevii școlilor participante la proiect au pregătit și expus preparate tradiționale ale etniei din care fac parte. Manifestarea a cuprins și prezentarea costumelor populare, dar și a unor obiecte tradiționale ale fiecărei etnii. Spectacolul de gală s-a desfășurat la sala de spectacole a Școlii de Arte ”George Enescu”, de la ora 12.30 și a debutat cu discursurile oficialităților prezente: domnul Gheorghe Andrasciuc, inspector școlar general adjunct, domnul Horia Scubli, primar al Municipiului Sighetul Marmației, doamna Elvira Codrea, consilier MEN pentru minoritatea ucraineană și polonă, domnul Dan Pralea, director al Centrului Cultural Sighet. Sărbătoarea a strălucit prin cântecele, dansurile și momentele artistice pregătite de elevii școlilor implicate în proiect, ilustrând cu desăvârșire și candoare unitatea care ne unește prin diversitate: Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko”, Colegiul Național ”Dragoș Vodă”, Școala Gimnazială Nr. 10, Sighetu Marmației, Liceul Teoretic ”Leowey Clara”, Școala Gimnazială Crăciunești, Școala Gimnazială Rona de Sus, Școala Gimnazială Valea Vișeului, Școala Gimnazială Bistra, Școala Gimnazială Remeți, Liceul Tehnologic Vișeu de Sus, Școala Gimnazială Câmpulung la Tisa, Liceul Teoretic ”Nemeth Laszlo” Baia Mare, Școala Gimnazială Repedea, Școala Gimnazială Ruscova, Grădinița ”Otilia Cazimir” Baia Mare, Școala Gimnazială „Benko Ferenc” Dămăcușeni, Liceul Tehnologic Poienile de sub Munte.

Proiectul educațional ”Omagiu Limbii Materne” s-a desfășurat în cele mai bune condiții și datorită sprijinul financiar acordat de Rotary Club Sighetu Marmației.

Sursa: prof. Emilia Codrea (Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko”)

Un alt proiect îndrăzneț al Clubul Interact Sighet a debutat vineri, 17 februarie. Membrii clubului s-au gândit cât de mult lipsește orașului un cinematograf și au venit cu ideea de a improviza un mini cinematograf, unde își propun să proiecteze, săptămânal, filme. Au început cu seria de filme Harry Potter, o alegere foarte bine primită de sigheteni, după cum mărturisește Antonia Hosu, președintele în curs al clubului.

La această primă proiecție au participat în jur de 50 de persoane care au primit în schimbul biletului în valoare de 10 lei, suc și popcorn. Banii încasați au fost folosiți pentru achitarea licenței pentru filme urmând ca pe viitor, în funcție de succesul proiectului, aceștia să fie o sursă de finanțare pentru alte activități propuse de membrii clubului, sau de sigheteni.

Pe această cale, Clubul Interact Sighet vă invită să luați parte la cea de-a doua proiecție de film din seria Harry Potter, vineri, 24 februarie, ora 18:30 la Galeria de artă Vassiliev, gazdă a acestui proiect deosebit!

Camelia Pesek