Ordonanță, în care urgența se naște peste noapte… Proteste… las’ că merg ei în case, s-or plictisi corporatiștii ăștia ce întărâtă poporul împotriva ordinii de drept (pentru cei din generațiile de dinainte de 89 sună foarte comun acest principiu).

Ce-i și cu studenții ăstia nerecunoscători, doar le-am dat călătorii gratuite cu trenul, nu le ajunge ? Nu pot să-și vadă de sesiunea lor, să stea cuminți? Oricum după ce termină pleacă, de ce ne deranjează acum? Uite și școlarii ăia mici, în loc să-și vadă de vacanță, ei vin să ne dea sfaturi, nouă, ăstora de-am ajuns peste noapte conducători. Ce părinți iresponsabili! Au ieșit împreună cu copiii la miting. Dar noi nu ne temem. E drept că nu mai avem de unde chema niscaiva minieri, da’ poate de-un million de deținuți facem noi rost și-i învățăm minte. Na, uite am abrogat și ordonanța da’ lor tot nu le ajunge, sunt tot în stradă. Sigur sunt manipulați, dirijați, coordonați.

Acești copii au trecut, cu brio, cel mai mare examen al vieții lor, acela al dreptului lor la o viață fără minciună, fără hoție, fără șmecherie exercitată la cel mai înalt nivel. Nu suntem o masă de manevră, poate am ațipit noi vreo 27 de ani, dar vorba unei lozinci „Neam trezit”.

De ce nu e suficientă abrogarea unei ordonanțe printr- o altă ordonanță? De ce au ieșit mai mulți oameni în stradă după abrogare? Pentru că a continua în această formulă e o ofensă adusă poporului român. O astfel de atitudine de sfidare, de ignorare a determinat oamenii să fie acolo, în stradă și după abrogare. Momentul Colectiv a fost un pas spre trezirea noastră. Acum într-adevăr am dobândit acea conștiința a ceea ce suntem: un popor cu adevărat European. Un popor care are valori și care își capătă valoarea, un popor care nu acceptă minciuna ca politică de stat. Piața Victoriei luminată e o imagine greu de înlocuit, greu de uitat . E de fapt imaginea României curate. A României, ce vrea să rămână în democrație și, nicidecum să se întoarcă spre est. A României, care a devenit un model pentru bulgari și moldoveni.

În zilele acestea România a devenit conștientă că doar noi putem fi schimbarea pe care o dorim în lume, că Țara este poporul, iară nu tagma jefuitorilor, indiferent de partidul în care aceștia se înrolează.

Cred că în cei 27 de ani de la Revoluție Imnul României nu a fost intonat de atâtea ori, ca în această ultimă săptămână. Ca un simbol, ca un îndemn, ca o dovadă că România este una, din Maramureș și până la malul mării, din dulcele târg al Ieșilor, până în Bănia Craiovei, din cetatea Ardealului, din Cluj, până la Brașov, din Timișoara renașterii noastre până în inima României, care bate cu toată forța la București. Să fie acesta ceasul renașterii noastre?

Roxana Pontoș

sursă foto: facebook (Rareș Bogdan)

În această duminică (5 februarie 2017) tumultuoasă meteorologic și politic, două orașe înfrățite, Kiryat Yam și Sighetu-Marmației, au decis să se dedice culturii și au organizat o seară muzicală la Coffee Factory, în centrul orașului Sighetu-Marmației.

n.r. Concertul (cu un repertoriu lărgit) va fi oferit publicului sighetean azi, 6 februarie, de la ora 18.00, la Sala „George Enescu” a Școlii de Muzică.

Autor, dr. Sorin Markus

Participant la protestele (1 februarie 2017 – 4 februarie 2017) de la Sighet, tânărul Bogdan Lucian, elev la Colegiul Național „Dragoș- Vodă”, ne oferă o succesiune de instantanee (foto, video) ce surprind pulsul sighetenilor.

3 februarie 2017

4 februarie 2017

Autor, Bogdan Lucian

(elev, clasa a IX-a G, Colegiul Național „Dragoș Vodă”)

DIMINEAŢĂ LA ORAŞ
„Noa, asta-i!” – zice unchieşul, după lecturarea orarului farmaciei veterinare închise şi închide cu pocnet tocul ochelarilor. (Mai precis: întâi aşeză ochelarii în toc şi îi prezentă spre Soare, apoi răsună strada şi el privi cocoşeşte de jur-împrejur.) Nevastă-sa îl priveşte cu admiraţie mută, de sub pânzătura ei.

ORĂŞELUL STUDIOS
Liliacul sub ferestră freamătă… Privim absolventele – coboară spre Centru, pare că merg să alăpteze Oraşul. „Uite! Fiecare o Alma mater!” – le imită careva formele pline. „Alma mater pe dracu’! Toate îs modificate genetic!” – răbufneşte, cătrănit, altul.

COMERCIANŢII
În parcarea supermarketului sighetean un automobil cu 1, 2, 3 pânzături verde-măşcat şi aparţinătoarele; la volan o pălărioară Gio Jeans verde-întunecat, cu un nenea mic, vesel. De fapt, o semicamionetă „Dacia” ticsită cu marfă (străiţi, saci, lăzi, sacoşe). O ia spre sat, cu ocupanţii drepţi, mândri, la… trap.

CUMĂTRĂ
Duminică, la amiază. Ea trece în ralenti, pe lângă biserica din centru, în djipalău, cu mistreţul aferent. Șade în faţă, pe locul mortului. De dincolo de geamul mare al portierei, i se vede blana întreagă, de vulpe.

COMPLIMENT
Între treptele magazinului şi camionul din care se descarcă mobilă trece a nu ştiu câtea înaltă manechină. „’A coborî Ceru’ odată jos!” – răbufneşte, de sub un dulap, tânărul manipulant.

PETRE LA VEDERE
Duminică la Spital. Bolţi de trandafiri, vizitatori. Bolnavi în pijamale pe bănci. „Da’ aici eşti, Pă’?” – dă să-l căineze pe unul dintre ei o nevastă venită în vizită. „ Da’ unde’ai vrea să fiu?” – o repede Pătru. „Aici vin oamenii!” – şi îi arată cu un gest larg marea de bolnavi şi vizitatori.

Marin Slujeru

sursă foto (piață): internet

Românul s-a născut poet, asta o ştim deja. Nu prea are ocazia să o arate, viaţa fiindu-i împărţită între job, familie şi prieteni. Dar odată ajuns în stradă, jignit şi terfelit pe toate părţile, făcut nemernic, putoare, dezinformat, prost, ş.a.m.d., românul regăseşte poezia plină de năduf pe care o poartă în el.

Pancartele au mesaje multiple care, în totalitatea lor, sunt unul singur: nu suntem proşti, ştim că nu poate fi ceva bun într-o ordonanţă de urgenţă dată la 10 seara şi publicată în Monitorul Oficial la 1 noaptea. Orice lucruri nobile ar putea conţine ea. E anormal. Unele sunt dure, limbajul e libertin, ca un uf!, nu mai pot!, trebuie să spun! Oamenii şi-au adus aminte de „Voi lupta până la ultima picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fi de acord cu mine” a lui Ion Raţiu sau de „ Negociem orice, dar nu negociem principii” a lui Corneliu Coposu. Au reluat o idee mai veche „Tot ceea ce e nevoie pentru ca răul să câştige este ca oamenii buni să nu facă nimic” şi au inventat altele noi, majoritatea caricaturale, pline de umor amar şi năduf. Iată câteva adunate de pe internet, facebook, live la protest :

« Îi atâta de grav că o ieşit şi introvertiţii. »
« Dragnea, nu uita, aşteptăm şi cartea ta! »
« Consumul excesiv de putere dăunează grav libertăţii. »
« Aţi dat de dracu : se încălzeşte vremea! »
« Altă întrebare! Suntem destui??? »
« Banii, viața sau mustaţa. »
« N-aveţi tupeu voi, cât suflet avem noi! »
« Dacă politicienii români au devenit atât de interesaţi de situaţia închisorilor imediat după ce au început să le viziteze, vă daţi seama ce învăţământ aveam dacă ar fi trecut şi prin şcoală ? »
« Dragnea connecting people. »
« Dragnea, m-ai făcut să ascult Voltaj, tufu-ţi mustaţa. »
« Eu sunt Gruia şi rezist. » (pe un cărucior în care dormea un copil de maxim 6 luni)
« Îmi vine să urlu. » (la gâtul unui câine)

Sunt doar o mică parte a inventivităţii românului, a simţului de dreptate, a libertăţii câştigate atât de recent şi cu atât de multă trudă.

Crina Voinaghi

sursă foto: facebook (Romana Puiulet)

Construită în jurul anilor 1880 la interescţia străzilor Lónyay János şi Szlatinai, casa Koch – Gruber este printre primele clădiri care a fost construită în stilul eclectic.

La începutul secolului i se zideşte poarta mare, intrarea în clădire rămânând doar cea de pe strada Lónyay János.
În interiorul clădirii a funcţionat magazinul lui Paszternák Mayer care, cu ocazia sărbătorilor oferea clienţilor fideli câte un mic pachet cadou.

În salonul casei a fost înălţat primul brad din oraş care avea ca şi decoraţiuni becuri colorate, stârnind admiraţia localnicilor.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: actualmente clădirea găzduiește… restaurantul Casa Veche.

Este a treia zi de proteste la Sighetu Marmației (3 februarie, 2017), plouă, dar vremea urâtă nu a împiedicat aproximativ 300 de sigheteni să se adune în semn de solidaritate cu celelalte orașe din țară pentru a protesta împotriva ordonanței emise de Ministerul Justiției privind grațierea unor fapte și modificarea Codului Penal.

În seara aceasta am văzut sute de inimi care, bătând la unison, au construit o inimă colectivă, iar câteva dintre mesajele sighetenilor scrise pe pancarte și rostite cu voce clară și răspicată au fost: „Eu încă mai cred în țara mea”; „Vrem justiție, nu corupție”; „Vă rugăm să ne scuzați, nu producem cât furați”; „Amnistie pentru voi, doar în viața de apoi”; „Uniți salvăm toată România”; „DNA suntem de partea ta!”; „Jandarmeria, jos pălăria”.

În această seară, versurile imnului țării “acum ori niciodată croiește-ți altă soartă” sau “uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri” au răsunat în inima fiecărui sighetean prezent la protest, afară, în frig, pentru viitorul acestei țări.

Antonia Luiza Dubovici

Ce titlu interesant! Oare ce v-a atras atenţia: cartea sau dragostea? Bineînțeles ca a fost EA, cartea, cea fără de care nu se poate trăi frumos.

Am ales să vorbesc despre acest subiect pentru că îmi place ,,să călătoresc prin suflete, gânduri şi frumuseţi” (Arghezi), iar altă cale nu am găsit decât prin cărţi. Cred că nu există oameni care urăsc cărţile, ci oameni care nu şi-au găsit cărţile potrivite, din acest motiv am ales şi titlul: ,,Cartea şi dragostea”. Cititul este o ,,hrană” pentru suflet şi scoate din tine tot ceea ce te reprezintă, trebuie să citim şi să alegem ce ne este de folos. Nu uitaţi că, înainte de orice, scopul unei cărţi este să te facă să gândeşti.

Este un proverb: ,,Spune-mi ce citeşti ca să îţi spun cine eşti!” Vă sugerez să-l aplicaţi în viaţa voastră şi aşa îi veţi cunoaşte mai bine pe cei din jur.

Iubirea din cărti este pură, o trăieşti cu tot sufletul, la cote maxime, simţi importanţa ei şi în acelaşi timp îi dai valoare, te pui în locul personajului, iar aici vă recomand dintre romanele secolului al XlX- lea, „Anna Karenina”, de Lev Tolstoi. La mine este primul pe lista, dar cea mai importantă listă, este cea personală, pentru că acolo vă vedeţi idealurile, aspiraţiile şi poveştile voastre. Din punctul meu de vedere, fiecare om are anumite sentimente cu o anumită profunzime, fiind unic, această profunzime este atinsă doar în unele momente ale vieţii.
La final, vă recomand câteva cărți care „sunt dispuse” să vă arate drumul spre adevărata dragoste:

1. “Mândrie şi prejudecată”, Jane Austen
2. “Emma”, Jane Austen
3. “Eugenie Grandet”, Balzac
4. “Micul prinţ”, Antoine de Saint-Exupery
5. “Pe aripile vântului”, Margaret Mitchell
6. „Umbra vântului”, Carlos Ruiz Zafon

Autor: Iuliana Moiş

sursă foto: internet

Înființat în 2004, Centrul de Diagnostic Santa Vita a oferit, în primii ani de activitate, servicii de laborator și de Medicină Internă. Încetul cu încetul s-a extins oferind diverse servicii medicale pe mai multe specializări. Societatea a pornit inițial cu un spațiu relativ redus, iar azi are numeroase cabinete în care medicii din Sighet sau din centre universitare cunoscute îi consultă pe cei doritori să apeleze la domeniul privat al serviciilor medicale. Santa Vita s-a adresat de la început populației din Țara Maramureșului în dorința de a facilita accesul bolnavilor și la o altă alternativă, cea a medicinei private. Stăm de vorbă cu medicul Sorin Markus, managerul Centrului de Diagnostic Santa Vita, cel care a inițiat acest “demers” medical.

Salut, Sighet!: Domnule doctor Sorin Markus, cât de greu vă „apasă” cei 13 ani de când ați inițiat demersul înființării Centrului de Diagnostic Santa Vita?
Dr. Sorin Markus: Răspunsul scurt e că acești ani cît și onoarea de a fi a 5-a generație de medici din familie mă responsabilizează, mă obligă să progresez pe plan profesional și organizatoric. Dacă ar fi să detaliez, aș porni de la însăși denumirea instituției – centru de diagnostic. Santa Vita s-a dedicat în toți acești ani depistării precoce în populație a afecțunilor de care aceasta suferă, îndeplinind acest obiectiv prin mijloace clinice (consultații medicale), imagistice (echografie, explorări endoscopice) și de laborator. Toți acești 3 stâlpi au pornit discret în 2004 și s-au dezvoltat progresiv în acești ani. Au pornit de la un cabinet de medicină internă și un laborator de analize și au ajuns azi la 2 laboratoare și o policlinică cu toate specialitățile de bază.

Salut, Sighet!: Cum a fost începutul, când încă populația era destul de reticentă la inițiativa privată, chiar dacă se numea doar… laborator?
Dr. Sorin Markus: Nu se numea doar laborator. De la început se numea Centrul de diagnostic Santa Vita, însă era constituită pe atunci dintr-un singur cabinet și laborator. Dacă mă uit în urmă, în urmă cu 13 ani mă aflam în Carei, lucram la spital iar în timpul “liber” ofeream consultații la un cabinet aflat în incinta unui laborator de analize din Carei. Făceam urgențe la domiciliu, la 2 noaptea eram chemat la spital și dimineața se făcea prezența la raportul de gardă iar directorul spitalului, mai în glumă- mai în serios ne punea să introducem 1 leu într-o cutie dacă întârziam la raport. Pe scurt, acesta este sistemul medical de stat în percepția mea. Am introdus acolo o evidență informatizată a pacienților. Mergeam la spital cu propriul meu laptop, cu propriul meu echograf, holter de EKG si de TA (nu exista neurolog și nici cardiolog la acel spital, eu eram 3 în 1 -internist, cardiolog și neurolog). Munca la acel cabinet privat după orele de spital mi-a deschis orizontul spre medicina privată. A trebuit să fac pionierat și la Sighet, să lupt cu mentalități învechite dobîndite în sistemul de stat. Am introdus recoltarea cu vacutainer, sistemul informatic în medicina de laborator cu aparate conectate la un server central, upload-ul rezultatelor online. Populația spre norocul meu nu a fost reticentă, a conștientizat de la început că sistemul privat reprezintă viitorul în domeniul medical.

Salut, Sighet!: Ce v-a determinat să abordați această cale anevoioasă, în detrimentul jobului relativ ușor la „stat”?
Dr. Sorin Markus: Spitalul municipal Carei a reprezentat pentru mine o perioadă foarte frumoasă, dar nu ușoară. Eram 3 interniști în oraș, aveam de lucru zi și noapte. Uneori eram trezit noaptea ca să interpretez un EKG deoarece un pacient trebuia să fie operat și nu se putea opera fără o prealabilă evaluare a funcțiilor vitale. Spitalul din Carei era nou, aspectul era ca în Europa de Vest dar dotarea lăsa de dorit, așa că aveam de ales între a lucra ca Dr Quinn (Medicine women) sau a moderniza prin mijloace proprii actul medical. (Fiecărui pacient i-am făcut biletul de ieșire în word iar în cele din urmă am ajuns să am o bază de date imensă cu pacienții din Carei.) Mă căutau pacienți din toată țara pentru diagnosticul și tratamentul bolilor autoimune, domeniu în care mi-am susținut teza de doctorat și despre care am scris cartea “Actualități în colagenoze”, însă laboratorul din Carei nu lucra aproape nici una din investigațiile imunologice de care aveam nevoie. Am decis să vin acasă și să înființez un centru de diagnostic modern, în care capitolul bolilor autoimune a ocupat un loc preferențial. Am lăsat în urmă pacienții din Carei care m-au iubit, au ieșit la geam toți pacienții din secția de Medicină Internă și m-au salutat cu aplauze când am plecat.

Salut, Sighet!: Cine și cum v-a sprijinit în demersul inițial?
Dr. Sorin Markus: În primul rând părinții. Mama mea este, spre deosebire de mine, un bun organizator. Eu nu știu să fiu sever, iar pentru a lucra cu oamenii uneori trebuie severitate. Toată investiția s-a făcut anevoios, fără fonduri europene și fără ajutor de la nimeni, reinvestind aproape în totalitate profitul în aparatură medicală.

Salut, Sighet!: Există diferențe între actul medical „la stat” și „la privat”?
Dr. Sorin Markus: Da, foarte mari diferențe. Medicul este același indiferent de unde își desfășoară activitatea, cunoștințele lui și devotamentul pentru pacienți e același. Dar modul de lucru de la stat, sub presiunea salariului mic, a oboselii permanente generate de personal puțin și cozi imense, gărzi, dotare perimată, materiale sanitare și medicamente condiționate de prețul de cost își pot pune amprenta asupra actului medical. În sistemul privat nu există atît de mult personal auxiliar, nu există scurgeri de fonduri spre alte obiective decât actul medical și atunci gestionarea fondurilor este mult mai riguroasă. Nu asigurăm urgențe, medicina de urgență este extrem de consumatoare de resurse. Pacienții ajung la noi prin programare și atunci timpii de stat în sala de așteptare sunt mult mai mici decât la cozile de la policlinica municipiului. Pacientul vine la cabinetul de Medicină Internă cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau alți specialiști în urma programării telefonice. În urma anamnezei și examenului clinic îl examinez ecografic, îi fac EKG, investigații de laborator care în marea lor majoritate sunt gata în aceiași zi, îl trimit spre alte specialități în funcție de motivul prezentării și o mare parte din aceste examene clinice se pot face în aceiași zi în incinta Santa Vita, iar a doua zi vine cu rezultatele de laborator și de la ceilalți specialiși, stabilesc diagnosticul și primește rețeta compensată, scrisoare medicală către medicul de familie. La spital acest workflow durează în general 1 săptămînă, pacientul stă internat ceea ce consumă resurse. Desigur, sunt situații când internarea este necesară însă majoritatea cazurilor pot fi investigate în ambulatoriu în circuitul pe care l-am relatat.

Salut, Sighet!: Care sunt în acest moment specializările de care poate beneficia populația zonei la Santa Vita?
Dr. Sorin Markus: Medicină Internă, Endocrinologie, Cardiologie, Psihiatrie, Gastroenterologie, Balneologie-Fizioterapie, Medicina Muncii, Pediatrie, Urologie, Nefrologie, O.R.L., Obstetrică-Ginecologie, Osteodensitometrie, Laborator de analize medicale.

Salut, Sighet!: Din punct de vedere al dotărilor medicale, unde vă situați pe „ruta” Sighet – Cluj?
Dr. Sorin Markus: Foarte mulți pacienți care au ajuns în Cluj pentru investigații suplimentare după ce au fost investigați la Santa Vita au spus că investigațiile de la Santa Vita au dat rezultate identice în Cluj. Din punct de vedere al dotării de bază, nu este absolut nicio diferență între dotările cabinetelor noastre și cele similare din centrele universitare. Desigur, sunt servicii de înaltă performanță, cum ar fi RMN, ecografie cu substanță de contrast, coronarografie, scintigrafie, fibroscan, care nu pot fi realizate în Sighet. Nu efectuăm la Santa Vita intervenții invazive, nu realizăm intervenții chirurgicale, ele rămîn apanajul Spitalului Sighet și al clinicilor universitare. În ce privește dotarea laboratorului, ea este competitivă cu un laborator din Europa de Vest sau SUA, nu lipsește absolut nimic față de un laborator medical din centrele universitare. Legat de ruta Sighet-Cluj aș dori să precizez că naveta pe 180 km este aproape imposibilă pe termen lung, astfel încît nici un medic din Cluj nu a rezistat.

Salut, Sighet!: Contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș se derulează în condiții normale? Fondurile sunt suficiente?
Dr. Sorin Markus: Relația cu CAS Maramureș a fost mereu și este foarte bună, există acolo specialiști de mare valoare în domeniul asigurărilor de sănătate. Ceea ce este însă anevoios este legislația schimbătoare. Contractarea cu CAS are loc odată pe an și atunci este pentru mine o muncă imensă birocratică cu durată de aproximativ o lună. An de an se cer xeroxate mii de documente care ar putea fi informatizate, ar putea să rămînă aceleași de la un an la altul și adăugate doar actele nou apărute. Există pus la punct un set de criterii după care se împart fondurile între instituțiile din județ, însă ele suferă modificări de la un an la altul, așadar nu există o predictibilitate care să permită un business plan pe un termen lung. Ca să dau un exemplu, noi primim fondurile în funcție de aparatură, fiind astfel obligați mereu să cumpărăm aparate noi. Fondurile obținute în 2016 au permis să acordăm asistență gratuită pe tot parcursul lunii, cu mici excepții. Eu dacă aș fi ministrul sănătății aș da fonduri nelimitate, nu în funcție de aparatură, personal, numărul de analize acreditate RENAR, criterii care după părerea mea nu sunt relevante pentru calitatea activității unui laborator. Adresabilitatea pacienților oricum ar limita cheltuirea fondurilor.

Salut, Sighet!: Probabil ați avut destule insatisfacții pe parcursul acestor ani. Credeți că vă cerem prea mult dacă vă rugăm să vă reamintiți una, două situații de acest gen?
Dr. Sorin Markus: Insatisfacțiile legate de pacienți apar atunci când vin prea târziu, cu boli incurabile. Orice om sensibil e marcat când întâlnește un caz incurabil și mai ales când trebuie să comunice. Din acest motiv, guvernul/casa de asigurări ar trebui să organizeze screening-uri periodice, foarte serioase, ale stării de sănătate. Noi, ca policlinică și laborator, putem organiza la scară mică așa ceva, însă e mult mai bine dacă se organizeaza la scară națională.

Salut, Sighet!: Se respectă deontologia profesională în branșa dumneavoastră?
Dr. Sorin Markus: În marea majoritate, da, dar nu există pădure fără uscături.

Salut, Sighet!: Cum percepeți presiunea concurenței la Sighet?
Dr. Sorin Markus: Într-un sistem capitalist, fiecare este liber să realizeze tot ce își propune. Mai mulți medici înseamnă mai bine pentru populație, și așa nu există medici suficienți în România raportat la populație. Din păcate nu vin în Sighet medicii care termină facultatea an de an, majoritatea lor pleacă din țară sau rămîn în centrele universitare. Mai ales în specialitatea laborator, radiologie, neurologie, A.T.I., ei sunt total insuficienți.

Salut, Sighet!: Vă rugăm să vă „promovați” Centru de diagnostic Santa Vita prin intermediul resurselor umane care fac parte din echipa dumneavoastră. Cu ce specialiști colaborați?
Dr. Sorin Markus: Santa Vita are medici specialiști în marea majoritate tineri și cu un nivel profesional foarte ridicat. Din punct de vedere medical există o strânsă colaborare între specialiștii de la Santa Vita, cu medicii de familie, cât și cu medicii din spital și din clinici universitare din țară și străinătate. Dacă e vorba de promovare, aș dori să anunț că de 2 ani am deschis în cadrul Santa Vita și un cabinet de osteodensitometrie DXA pentru screeningul osteoporozei.

Salut, Sighet!: Asigurați doar managementul Centrului de Diagnostic sau aveți timp și de exercitarea specializării dumneavoastre?
Dr. Sorin Markus: Exercitarea specialității este pe prim plan. Medicii nu sunt angajații mei, deci nu am activitate de management în ceea ce îi privește. Fiecare medic primește spațiu gratuit în incinta Policlinicii Santa Vita pentru a acorda servicii medicale. Managementul însă mă implică în achitarea facturilor, luarea deciziilor privind personalul laboratorului, contractarea cu CAS.

Salut, Sighet!: Cum doriți să vă dezvoltați pe viitor?
Dr. Sorin Markus: Am vise și planuri, dar doresc să le dezvălui doar de îndată ce sunt îndeplinite.

Salut, Sighet!: Ce riscuri presupune medicina modernă actuală?
Dr. Sorin Markus: Riscul major este al îndepărtării de pacient prin punerea pe locul 2 a anamnezei, examenului clinic și apropierii de pacient în favoarea tehnicii moderne medicale.

Salut, Sighet!: Haideți să facem o paralelă managerială: dacă ați conduce Spitalul Municipal Sighet, care ar fi primele trei măsuri pe care le-ați lua în regim de…. urgență?
Dr. Sorin Markus:
1. Aș publica de urgență posturi de medici de laborator, radiologi, ATI, neurologie și aș solicita sprijinul autorităților locale pentru a le asigura cazare în condiții civilizate.
2. Aș moderniza spațiul imobiliar al spitalului care e neschimbat în unele secții de pe vremea bunicului meu.
3. Aș externaliza meniul pacienților prin contract cu o firmă de catering sau aș organiza în cadrul spitalului o gospodărie proprie care să asigure nutriția în condiții decente (nu pot uita când făceam practică în spital ca student și vedeam pe holuri acele găleți metalice din care se lua cu un polonic în farfurii metalice iar holurile miroseau îngrozitor). De laborator dacă aș spune nu aș fi imparțial… dar desigur că ar trebui externalizate și serviciile de laborator pentru a degreva spitalul de povara financiară a acestora.

Salut, Sighet!: Ce profesie v-ați fi dorit să îmbrățișați dacă nu erați medic?
Dr. Sorin Markus: În mod sigur aș fi fost artist fotograf peisagist: www.photo-markus.com. De curând am absolvit photoserge academy, un curs de fotografie organizat de renumitul fotograf francez Serge Ramelli.

Salut, Sighet!: Sunteți un membru activ al Comunității Evreilor din Sighet și participați la diversele evenimente locale. Cum și de ce reușiți să vă faceți timp și pentru… tămăduirea sufletului?
Dr. Sorin Markus: Pentru tămăduirea sufletului mă preocupă în mod deosebit Kabbalah pe care o studiez de 3 ani. Evenimentele locale nu se încadrează aici, ci la păstrarea tradițiilor, pe care o consider de asemenea importantă, poporul evreu în acest fel a supraviețuit de 5777 ani. Încă un motiv pentru care particip la evenimente este pasiunea pentru fotografie și video, îmi place să imortalizez în imagini și filmări aceste evenimente.

Salut, Sighet!: Față de perioada interbelică, în care comunitatea evreiască avea un rol major la Sighet, comunitatea redusă de azi are o influență destul de redusă. Cum s-ar putea revigora aportul comunității evreiești la cultura și economia locală?
Dr. Sorin Markus: Prin promovarea potențialului turistic al obiectivelor evreiești și muzeale, a istoriei evreilor din Sighet, a personalităților marcante originare din Sighet.

Salut, Sighet!: Ce știți despre investițiile israeliene în Sighet? Am auzit destule zvonuri în ultimii ani și, totuși, nu se văd semnele unei implicări semnificative.
Dr. Sorin Markus: Din câte știu, nu există investiții israeliene în Sighet.

Salut, Sighet!: De la Sighet au plecat în lumea largă numeroase personalități evreiești. Elie Wiesel este cunoscut în întreaga lume. Dați-ne alte câteva nume celebre.
Dr. Sorin Markus: Pe lângă laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, amintim pe scriitorii Hertzl Apşan, Dora Apşan Sorell, Hedi Fried, Alice Kern, Hindi Rothbart, Salomon Isacovici, Hersh Leib Gottlieb, celebrii dramaturgi Ludovic Arie Bruckstein şi Garvay Andor, poeţii József Holder, Berl Schnabel şi Ezekiel Ring, muzicienii Szigeti Joseph, Abraham Adler, Frid Géza şi Harry Maiorovici, pictorii Glück Gábor, Kázmér Klein Ernő şi Vasile Kazar. În medicină au excelat Dr. Gisella Perl, Dr. Rose Bilbool Perl, Dr. Aladár Naftali Sternberg şi bunicul meu – Dr. Markus Andrei, cel care a îngrijit bolnavii întorşi din lagărele de exterminare. Foarte puţini ştiu că peste o sută de clădiri publice din Ierusalim au fost construite de arhitectul Harmat Zoltán din Sighet. Şi, nu în ultimă instanţă, amintim de Amos Manor, pe numele adevărat Arthur Atzi Mendelovici, şeful Shin Bet şi Michael bar Yehuda Moldovan, sigheteanul care a participat la arestarea lui Adolf Eichmann. Primul psiholog din lume care s-a ocupat de terapia supravieţuitorilor Holocaustului este scriitoarea originară din Sighet, Hedi Fried. “Nu poţi învinge, dar poţi învăţa să trăieşti cu trauma asta”, spune Hedi Fried. A scris 4 cărți despre viața sa – “Patru tragedii. Patru călătorii. Un singur scop”.

Salut, Sighet!: Vă mulțumim domnule doctor și mult succes în continuare!
Dr. Sorin Markus: Și eu vă mulțumesc și, de asemenea, urez mult succes publicației “Salut, Sighet!”.

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

Una dintre cele mai mari şi mai impunătoare proprietăţi private din Piaţa Regina Elisabeta (azi Piața Libertății), a fost construită prin unirea a două clădiri sub o faţadă unitară. Această lucrare a fost realizată în 1873, când clădirii i-au fost anexate două balcoane din fier forjat, accentuându-se astfel simetria faţadei, şi dând un aspect mult mai grandios casei.

În această clădire s-a născut marele pictor Simon Hollósy, unul dintre cei mai celebri locuitori ai oraşului, fondatorul şcolii de pictură băimăreană, precum şi István Hollósy – scriitor şi Jozsef Hollósy, acesta din urmă fiind om de ştiinţă şi autorul a numeroase scrieri literare.

În curte se află atelierul foto deţinut iniţial de Dapsy Károly, apoi de Szabó János.

Trebuie să amintim şi numele celebrului pictor şi profesor de desen, Zahorai János, unul dintre cei mai renumiţi portretişti ai Ungariei, născut la Sighet în 1835, cu toate că posteritatea l-a dat uitării, deşi merita admiraţia acesteia.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: actualmente imobilul găzduiește la parter diverse magazine 

„Patria sunt eu, eşti tu, e tot ceea ce iubim, tot ceea ce visăm, tot ceea ce va fi când nu vom mai fi noi.” Romain Rolland

27 de ani de la căderea comunismului. 27 de ani de așteptare. 27 de ani de agonie și bătaie de joc. De la tragedia Colectiv încoace, ceva din inimile noastre a tuturor s-a aprins: speranța că împreună putem schimba ceva iar legea grațierii a fost picătura care a umplut paharul.

În ultimii ani am fost martorii dezolării, descurajării și nepăsării, martori tăcuți și resemnați. Majoritatea dintre noi am trăit cu gândul că țara noastră nu are un viitor, că persoanele pe care le-am ales să ne conducă ne sorb până și ultima picătură de sânge.

Pe oricine oprești și întrebi cine e de vină fiindcă s-a ajuns aici auzi același răspuns: sistemul. Dar oare cine sau ce anume este acest sistem? Noi, oamenii de rând, îl putem modela, putem să oferim un contur care să ne asigure bunăstare și un trai decent.

Datoria noastră este să punem punct agoniei. Ies în stradă oameni de toate vârstele care sunt nemulțumiți, care s-au săturat de tot ce nu funcționează sau funcționează prost în țară, care vor să trăiască normal, într-o țară care se presupune că face parte din rândul statelor europene.

Sistemul suntem toți: dacă privim societatea ca un organism, iar individul în calitate de celulă socială, putem înțelege importanța și responsabilitatea pe care fiecare dintre noi o avem nu doar pentru țara ci și pentru lumea în care trăim. Nu există nevinovați, ci diferite grade de responsabiliate.

Cred că orice român știe în adâncul sufletului lui că nu se mai poate, că avem nevoie de schimbare iar aceasta trebuie să fie în primul rând una a mentalității, după această schimbare tânjește țara noastră. Sunt total de acord cu afirmația lui Osho: „Omul trebuie să se creeze singur. El nu este un produs finit. Și omul se poate crea doar singur- nimeni nu o poate face în locul lui. Fiecare trebuie să lucreze singur asupra sa”.

 Sistemul nu îl putem schimba dacă nu ne schimbăm mai întâi pe noi înșine și câtă vreme mai avem reminescențe din vechiul sistem, sunt șanse mici de reușită. Întâi, trebuie să schimbăm mentalitatea, să aducem valorile înapoi unde le este locul, în conștiința noastră indiviuală și colectivă.

Mă întreb oare de ce fiecare sistem care a venit la putere n-a făcut decât să înăbușe acest glas, acest strigăt. Nu s-au gândit că odată cu fiecare generație, vocea va fi mai puternică?

Întrebarea pe care mi-o pun, v-o adresez și vouă: ce fel de țară dorim să lăsăm moștenire posterității?

Antonia Luiza Dubovici

sursă foto: internet

Hollosy Simon, fondatorul Şcolii băimărene de pictură, s-a născut la Sighet într-o zi de 2 februarie. Tot într-o zi de 2 februarie i-a fost furată lucrarea „Cetatea Hustului”.

Pentru istoria Sighetului, data de 2 februarie este semnificativă datorită a două evenimente legate de numele fondatorului Şcolii băimărene de pictură, una dintre cele mai mari personalităţi ale artelor plastice maramureşene, Hollosy Simon: pictorul s-a născut la Sighet, la 2 februarie 1857 şi tot într-o zi de 2 februarie, în anul 1992, a fost furată una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, „Cetatea Hustului”.

Născut într-o familie de armeni înstăriţi, după absolvirea gimnaziului în oraşul natal, studiază artele plastice la Budapesta şi München, unde va deschide o şcoală particulară de pictură ce va deveni curând celebră în întreg Imperiul Austro-Ungar. Împreună cu câţiva prieteni pictori, printre care Réti István şi Thorma János, în anul 1896 fondează, în Baia Mare, o colonie de pictură unde îşi va petrece verile alături de elevii şcolii müncheneze. Fire sensibilă, din cauza unor neînţelegeri cu colegii plasticieni, se desparte de colonia băimăreană, mutându-se cu elevii la Teceu, unde va şi muri la 8 mai 1918.

Hollosy Simon nu a fost un pictor prolific, preferând să-şi găsească satisfacţii în pedagogie: personalitate puternică şi carismatică, va imprima elevilor un stil interiorizat, liric şi realist în acelaşi timp, stil care va fi marca Şcoalii băimăreane de pictură chiar şi după dispariţia sa.

 Una dintre lucrările cele mai cunoscute semnate Hollosy Simon, ce poate fi admirată şi azi la Casa memorială „Dr. Mihaly de Apşa” din Sighetu-Marmaţiei, este „Cetatea Hustului” – ulei pe pânză de 1,5 pe 2 metri – lucrată în anul 1896. Vreme de patru decenii, tabloul a fost expus în clădirea municipalităţii. În anul 1940 tabloul este ascuns într-o pivniţă din Turda, fiind recuperat în anii ’50 de Francisc Nistor, directorul de atunci al muzeului sighetean, şi expus publicului abia în anul 1990, la galeria de artă a Casei „Dr. Mihaly de Apşa”. De aici, alături de alte obiecte de valoare, la 2 februarie 1992, este furat de doi indivizi care l-au vândut câteva zile mai târziu în Ungaria. După doi ani, tabloul este recuperat, restaurat şi redat proprietarului de drept, Muzeul Maramureşean.

Ioan J. Popescu