Sunt adolescent pentru că nu ştiu care-i faza cu adolescenţii, nu ştiu care-i faza şi cam atât. Nu-mi prea pasă, de altfel, de nimic din jur. Sau îmi pasă, uneori, mai ales când spun că nu-mi pasă. Ştiu, e complicat, chiar e, dar puţini adulţi din jurul meu îşi dau seama de asta. Poate niciunul. Iau în calcul moartea, însa îmi place prea mult să trăiesc şi uit repede de ea. Azi am părul albastru, mâine-l am portocaliu. Azi îmi place de Radu, mâine-mi place de Alexa.

Care-i faza cu adolescenţii? Depinde cât de norocos eşti. Mie-mi place să fiu optimistă, să-mi hrănesc de cele mai multe ori entuziasmul până când prind un foarteeee mare avânt şi mă lovesc, în încercarea de a intra pe balcon, de primul geam de sticlă pe care nu-l observ. Nimic şi nimeni nu are mai mult sens decât acum, momentul prezent. Acum mi-e cel mai bine şi-mi dau seama că nimic în afară de somn nu mai are rost. Aaa, si ăla pe care-l iubesc de vreo câţiva ani. Iubire? Ce-o fi iubirea? Cam patetic. Ce patetic! Oare ce-avem în frigider? Dacă mi-ar scrie, aş fi tare fericită. Stai, stai, vibrează. Telefonul, telefonul vibrează. Mesaj, aoleo. Mami: dc nu dormi?!?.

Ce simt eu acum? Sincer, că pot să fac orice. Dar sunt un caz fericit. Eu nu prea am simptome de „Materialism acut” sau „Doamne, fată, ai văzut-o pe aia?”, în schimb mă gândesc uneori la sensul vieţii si probabil că e destul de grav având în vedere că răspunsu-i aşa simplu.

Sunt cine vreau eu să fiu. Dacă vreau, dar numai dacă vreau, am ziua de mâine de partea mea, am caţi ani vreau eu. Am înţeles că totul e despre mine , iar când eu spun stop, e gata, ca la teatru. Oamenii aplaudă, zâmbesc, momentul le-a plăcut, însa odată ce se trage cortina, spectacolul s-a terminat. Cel mai important acum e să mă cunosc. Ciudat că-mi pare azi mai trist decât ieri, ciudat că-mi pare azi ca şi cum aş vrea sa fiu mai bun şi mâine-mi pare că politica e calea mea. Partea amuzantă vine când îţi dai seama că în politică sunt şi oameni buni, eu cunosc vreo doi , dar nimeni nu mă ia în serios.

Uneori, adolescenţa înseamnă refugiu în solitudine. Alteori, mă simt ca şi cum aş avea de împărţit mii de inimioare pe stradă. În fond, cred că sunt un copil ceva mai mărişor. Ce vreau eu să-ţi spun e să ai grijă , orice vârstă ai avea, să nu devii un trist. După cum spuneam, eu sunt un caz fericit, cu toate că poate te aşteptai să mă plâng de cât de grea e viaţa, dar oamenii-s diferiţi şi tot recent am înţeles şi asta. Am mai înţeles că adolescenţa e despre experienţă, despre cunoaşterea de sine, ca mai apoi să poţi alege corect cam în ce direcţie vrei să mergi. Oricum, noi suntem prieteni oricine ai fi, aşa că vreau să-ţi mai spun ce-am învăţat, poate-ţi iese şi ţie şi-mi mulţumeşti într-o zi. Cum zice prietena mea Alexandra : « Nu te opri niciodată din a vrea să fii mai mult, o să dai mereu de oameni care o să-ţi spună că nu poţi, că ai ţeluri prea mari, că eşti copilăros, naiv, patetic la anii tăi. De ignorat, nu poţi să-i ignori, dar nu le răspunde cu aceeaşi monedă. Îndepărtează-te doi paşi, aminteşte-ţi cine eşti şi apoi zâmbeşte-le ca unor oameni care nu ştiu nimic. Căci ei chiar nu ştiu nimic.»

Autor, Daiana Opriș

(elevă, clasa a XII-a B, C.N. Dragoș-Vodă)

Luni, 19 decembrie 2016, elevii clasei a XI-a A, profil pedagogic, de la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, împreună cu profesorul diriginte Lengyel Angela, coordonator principal, au desfăşurat proiectul „Un colind şi pentru mine” la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă din Sighetu Marmaţiei.

Doamna diriginte Angela Lengyel concluzionează: ”A fost un proiect de suflet, cu un deosebit impact educativ și emoțional asupra acestor copii: am colindat, am întâmpinat mascotele, am confecționat obiecte decorative pentru brăduț, am oferit baloane, fructe și inima noastră. Acest eveniment se înscrie într-o serie de acțiuni menite să transmită acestor copii importanța socializării cu aproapele, dar și rolul terapeutic al actului creativ.”

Scopul activităţii a fost socializarea cu elevii CSEI, însuşirea de noi colinde şi, nu în ultimul rând, confecţionarea de obiecte decorative specifice Crăciunului.

Oana Mariş, al doilea coordonator al proiectului, afirmă că: „M-am simţit extraordinar de fericită alături de micuţi. Nu e prima dată când desfăşor proiecte în această şcoală, întrucât colaborez cu aceasta de mai bine de trei ani. Îi iubesc pe toţi şi le mulţumesc că de fiecare dată îmi oferă cea mai sensibilă stare de bine.”

Doamna profesor Lupşac Olena, stâlpul de sprijin al tuturor activităţilor desfăşurate de clase doamnei profesor Angela Lengyel în Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă, spune că: „ Elevii şcolii au fost foarte încântaţi de activitate. Feedback-ul a fost pozitiv din partea lor, cât şi din partea cadrelor didactice.”

Au oferit culoare acestei activităţi Asociaţia Familia 31, prin facepainting şi prezenţa a trei mascote, Goofy, Mickey şi Minnie Mouse, Regatul Baloanelor, prin prezenţa Albei ca Zăpada, a celor doi clowni şi prin sponsorizarea baloanelor, dar, nu în ultimul rând, Auto Expert Service S.R.L pentru sponsorizarea materialelor necesare desfăşurării activităţii.

Rezultatele obţinute au fost pe măsura aşteptărilor, copilaşii având parte de zâmbete, afecţiune, îmbrăţişări şi obiecte alese confecţionate de ei înşişi, alături de elevii clasei a XI-a A.

Una dintre încercările la care este supus omul contemporan (și în ultimul timp parcă voit-afișată) este practica – penitentă sau cu bucurie asumată – a postului. Devine chiar un mod de a fi să postești, să comanzi mîncare de post sau să îți asumi, de multe ori în văzul celor din jur, practica, valorile sau manifestările creștine. Învelișul ia locul miezului și suprafața devine esență.

Mă gîndesc, cu o oarecare speculație lingvistică, la echivalentul englez al verbului „a posti”: to fast, care este foarte apropiat de to fasten. A posti, to fast, în primă accepțiune, are, dincolo de ideea de a ține post, ca omonim, a face ceva în grabă, a se grăbi, iar adjectivul este, ca percepție imediată, axat pe rapiditate și pe o mișcare iute, nu numai în sens temporal, ci și ca dimensiune spațială. To fasten, în schimb, este verbul care are, aproape întotdeauna, atributele unei constrângeri. Este verbul potrivit pentru a fixa (de regulă o centură de siguranță, ceva ce ne leagă și ne dă o stabilitate).

Postul, în sine, este cel care ne leagă și ne asigură de ceva. Însă, în ultimul timp, parcă cele două accepțiuni se întrepătrund și omul contemporan mizează mai mult pe latura lui rapidă, a lui fast, iar siguranța lui fasten tinde să fie doar învelișul, nu și esența. Nu pot să nu merg mai departe cu gândul la literalul post din engleză. To post este, în engleză, a informa, a posta, a afișa, a trimite (tot ca sens informativ), a actualiza… El descrie o serie de verbe care țin de registrul afișării, al informării, al actualizării – și îmi pare că aici este și sensul denaturat al invaziei electronice și al televiziunii: ieșim din zona fixării, a asigurării, a constrângerii și derapăm voit spre latura afișării…

Ne îmbrăcăm în haina postului și vrem să stăm la cina cea bogată. Și, culmea, o facem chiar cu fast, cu pompă, în văzul celor din jur. Uităm că nu trebuie să ne afișăm pentru a fi smeriți, ci trebuie să ne smerim pentru a ne înălța…

Autor, Mihai Pătrașcu

sursă foto: internet

Miercuri, 21 decembrie 2016, de la ora 12.00, în cadrul Muzeului Maramureșului (P-ța Libertății, nr. 15), va avea loc vernisajul expoziției internaționale Culori Pentru Pace. Acest proiect a fost creat pentru a promova pacea prin schimburile culturale în rândul noilor generații. Este a doua expoziție a Asociației I COLORI PER LA PACE în România, după cea din octombrie anul trecut, și este rezultatul muncii deosebite a domnului Antonio Giannelli, președintele Asociației, care a colectat desenele copiilor exprimând dorința lor de pace, din 86 de țări de pe cinci continente. Expoziția vine în România după ce a dus mesajul de pace în Italia, Brazilia (Rio de Janeiro), insulele Tonga, Vanuatu, Emiratele Arabe Unite cu punctul final Dubai. Pe simeze au fost prezente și desene ale copiilor sigheteni de la Cercul de pictură al Clubului Copiilor Sighetu Marmației.

Coordonator proiect- profesor Caius Lugojan

Duminică, 18 decembrie, Corul „Cristos Rege” (dirijor, prof. Rodica Gheorghiu) şi cvartetul Voces (format din Rodica Gheorghiu-sopran, Monica Chifor-alt, Ştefan Loga-tenor şi Teodor Popovici-bas) au susținut, în prezența unui numeros public, tradiționalul concert de colinde la Biserica Greco-Catolică din Sighet.

Filmare: Camelia Pesek

Sâmbătă, 17 decembrie 2016, la Sala Radio Sighet a avut loc cea de-a treia ediție a concursului de artă și oratorie S.Q.S. (Speeches Questions Sand). Evenimentul a fost organizat de Asociația Țara Maramureșului Turistic, Cultural și Ecologic, în colaborare cu Rotaract Sighetu Marmției.

Cei 10 concurenți au susținut discursuri pe tema acestei ediții- SQS-Fericire, succes, bunăstare- iar la final, publicul și juriul de specialitate au votat câștigătorii. Aceștia sunt:

Locul 3: Ștefania Miculescu
Locul 2: Oana Mariș
Locul 1: Corina Vele

S.Q.S. este un concurs de artă și oratorie care promovează liberatea de exprimare, libertatea de gândire și umanismul. S.Q.S. permite oratorilor amatori și profesioniști, să-și învingă temerile, să-și transmită mesajele, să-și dezvăluie viziunile, iar în Sighet a fost organizat pentru prima dată de clubul Rotaract Sighet, fiind un proiect derulat la nivelul întregii țări, încă din 2014.

Autor, Diana Mariana Apopi

„Moșul” a ajuns devreme anul acesta la Liceul Tehnologic Forestier din Sighetu-Marmației (director – prof. Mariana Ștețca, director adjunct – prof. Maria Roman). Le-a adus în această primăvară (în luna mai) o „casă” nouă, după derularea unui proiect generos (4,5 milioane euro), prin implementarea căruia a rezultat un campus ultra modern, reabilitarea liceului aducând o transformare spectaculoasă a imaginii instituției.

Și pentru că este cu gândul și la cei mai puțin favorizați de prea-solicitatul Moș, Liceul Tehnologic Forestier a organizat în data de 16 decembrie 2016, a VI- a ediție a evenimentului caritabil ”Suflet bun, dăruiește de Crăciun”. Elevii liceului, mărinimoși dar și frumoși (mai ales la suflet!), au confecționat atractive ornamente pentru Crăciun organizând o expoziție cu vânzare, fondurile colectate urmând a fi transformate în…daruri.

Programul zilei de 16 decembrie – oferit cu dărnicie unui public foarte numeros – a debutat, (după intervenția concisă a directoarei Liceului, prof. Mariana Ștețca) cu „Grupul de colindători” al Liceului Tehnologic Forestier, care a introdus auditoriul în spiritul sărbătorilor de iarnă prin binecunoscute colinde din repertoriul internațional, interpretate în limbile engleză și franceză.

După „încălzirea” atmosferei, a intrat în scenă ansamblul folcloric ”Flori de Maramureș” (instructor prof. Ștefan Sas), adresându-se sighetenilor – spectatori ca de la suflet la suflet de ”moroșan”, printr-un minunat grupaj de colinde, scos din „traista” obiceiurilor de iarnă specifice zonei noastre.

„Prin bunăvoința și mărinimia celor de la S.C. SIGSTRAT S.A., S.C. PLIMOB S.A., S.C. COMERPAN S.R.L., S.C. ORIZONT S.R.L., PRIMĂRIA SIGHET, Farmacia – IDM CONSULTING (Mariș) și, nu în ultimul rând, a elevilor și a dascălilor Liceului Tehnologic Forestier, a Ansamblului folcloric ”Flori de Maramureș”, (cei care au colindat pe la societățile – instituțiile din oraș), s-a reușit colectarea de fonduri suficiente, cu ajutorul cărora vor fi cumpărate cadouri copiilor de la Casa de tip familial de pe strada Cloșca, Sighetu Marmației” a precizat prof. Maria Roman (director adjunct).

Implicarea celor 42 de elevi din ansamblul „Flori de Maramureș” – care au făcut cunoscut numele liceului la numeroasele competiții la care au participat – la acțiunea ”Suflet bun, dăruiește de Crăciun”, a marcat o contribuție semnificativă și la menținerea vie, cu pasiune și dăruire, a obiceiurilor și tradițiilor maramureșene.

Alături de ceilalți sponsori, mai trebuie menționat aportul companiei Kaufland, care a contribuit cu 15.000 de euro la dotarea cu aparatură, scaune și mese a sălii multimedia din Liceul Tehnologic Forestier.

Darurile Moșului urmează a fi distribuite cu generozitate de către o instituție de învățământ modernă, ce se gândește și la cei mai puțini norocoși din comunitatea de care aparține.

Dăruind din suflet, ne dăruim pe noi înșine, cu sinceritate!

Autor, Ion Mariș

Aşezată cu faţada spre Piaţa “Regina Elisabeta” (n.r. azi Piața Libertății) şi flancată de strada Coroana, clădirea hotelului datează din secolul al XVIII-lea. Devine proprietatea arhitectului şef al oraşului, Mandel József, care îi modifică stilul, în 1891, conferindu-i un aspect eclectic clasicizant.

Decorarea pereţilor interiori îi aparţine pictorului Tilger, printr-o execuţie de un înalt nivel calitativ.
Mult timp hotelul a fost cel mai cunoscut din oraş, aici fiind cazaţi chiar şi membri familiei imperiale de Habsburg.
Ca şi în cazul celorlalte hoteluri din oraş, Coroana avea un apartament special, unde erau cazate personalităţile dar, spre deosebire de restul, această cameră era mobilată în stil popular, pereţii fiind împodobiţi cu trofee de vânătoare şi covoare ţărăneşti specifice Maramureşului.

Graţie numeroaselor oglinzi veneţiene cu rame sculptate și încrustate cu bronz, care sclipeau în lumina arămie a candelabrelor, cafeneaua amenajată la parter, în colţul clădirii, era considerată un punct special de atracţie. Restaurantul, închiriat de Östereicher Sámuel, servea meniuri renumite, printre care şi meniuri cuşer.
Grădina de vară era locul unde, la umbra copacilor, se puteau servi sortimente de bere şi băuturi scumpe.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r. Hotel Korona, actualmente Hotel Coroana

Clinica Life Support este un centru medical multidisciplinar privat,  care-şi doreste să acopere un număr cât mai mare de specializări, la aceasta aducându-şi contribuţia atât medici ai corpului medical maramureşean, cât şi cadre universitare şi medici de la universităţile de medicină din Cluj Napoca şi Oradea.

Clinica Life Support este concepută să-şi desfăşoare activitatea la nivelul celor mai înalte exigenţe caracteristice actului medical. Situată în Sighetu Marmaţiei pe strada Gheorghe Doja nr. 58, într-o clădire nouă, modernă, cu spaţii ample şi luminoase, clinica și-a deschis porţile la finalul acestui an, oferind pacienţilor acces facil, confort ambiental şi o atenţie specială din partea personalului medical.

Calitatea actului medical este garantată de către o echipă formată din medici de elită ce vor oferi servicii medicale de excepţie caracterizate prin promptitudine şi profesionalism, precum şi de aparatura medicală de ultimă generaţie achiziţionată de la producători de renume mondial.

Sloganul clinicii este : “Life Support – Suportul vieţii tale este sănătatea!”.

Managementul clinicii este asigurat de dr. Adrian Danciu- director medical și ec. ing. Alina Prisăcaru-director administrativ-marketing.

Sursă informații: http://www.life-support.ro/

Sărbătoarea religioasă „Sfântul Nicolae” , în folclor denumită „Moş Nicolae”, este o zi în care fiecare copil ar trebui să se simtă fericit, împlinit şi înconjurat de afecţiune. Din păcate însă, nu toţi copiii din lume se bucură de această zi, căci adesea nu au pe cineva care să le aducă o bucurie sau să le dăruiască măcar o mică atenţie.

Am avut în primul rând în vedere copiii instituţionalizaţi, aflaţi în casele de tip familial ale fundaţiei Hope and Homes for Children România. De aceea, scopul nostru a fost de a-i conştientiza pe elevii unităţilor noastre şcolare de faptul că ei, deşi poate provin din familii cu o stare materială nu tocmai bună, au mult mai mult decât alţii şi, din puţinul lor, pot să dăruiască pentru a aduce o bucurie unui alt copil. Conştientizarea elevilor din şcolile implicate despre problemele altor tineri sau copii de vârsta lor, educarea în spiritul muncii pentru comunitate şi dezvoltarea plăcerii de a dărui, de a fi generoşi au fost obiectivele principale ale proiectului.

În perioada 15 noiembrie-15 decembrie 2016 s-a organizat în fiecare şcoală împlicată în acest proiect colectarea de fructe, dulciuri şi jucării care să fie donate copiilor. Suntem foarte fericiţi, deoarece la această a IV-a ediţie participarea a fost foarte numeroasă, fiind implicate 27 de şcoli şi licee din Maramureşul istoric, Sighetu Marmaţiei şi Baia Mare. Cantitatea de fructe, dulciuri şi jucării care s-a colectat a fost impresionantă, astfel că sub bradul de Crăciun vor exista dulciuri, fructe, cadouri pentru copiii din casele de tip familial, centru primire regim de urgență și centru maternal din Sighet.

Multumim tuturor celor care şi-au asumat rolul de Moş Nicolae în cadrul acestui proiect, cadre didactice pline de dăruire şi elevi generoşi şi buni, fără contributia lor n-am fi reuşit să aducem un zâmbet pe buzele copiilor mai puţin norocoşi.

Director prof. Piţura Casian, prof. Emilia Codrea şi prof. Cristina Roatiş de la Liceul Pedagogic “Taras Şevcenko” Sighetu Marmaţiei, iniţiatorii Proiectului educaţional judeţean de caritate/voluntariat „Moş Nicolae vine la toţi copiii!”

Cu o situație dramatică se confruntă sigheteanul Mihai Gheorghe. Imaginea oferită de acest biet bătrân, în vârstă de 73 de ani, este greu de descris în cuvinte. Abia mișcându-se, deplasându-se doar cu ajutorul unui cărucior cu rotile, este nevoit să înfrunte un destin crud. A crescut la casa de copii. A muncit o viață întregă în subteran. Ajuns la vârsta pensionării a avut parte de un tratament inuman din partea fiului care, neavând milă de el, îl bătea regulat. Cu lacrimi în ochi, nea Gheorghe ne povestește : “ La început m-am îmbolnăvit de diabet, iar ulterior am dezvoltat alte boli, nu mai puțin de 14 afecțiuni, care într-un final m-au doborât la pat și mă pot mișca doar cu ajutorul unui scaun cu rotile, fiind încadrat în pensie cu handicap grav. Am rămas să-mi duc traiul cu cel care credeam că-mi va fi un sprijin la bătrânețe. Nu a fost să fie. Soția a rămas cu casa iar eu cu fiul meu ne-am mutat într-un apartament pus la dispoziție de un cetățean. În loc să-mi fie alături propriul meu copil mă bătea rău de tot ca să-i dau banii de pensie. Dumnezeu a făcut ca el să moară înaintea mea. Proprietarul apartamentului mi-a spus că trebuie să-l eliberez. Unde să mă duc? Am încercat să fiu primit la o casă de bătrâni. Am fost refuzat deoarece nu au locuri. Am tot stat prin spital ,dar nici acolo nu mă mai pot ține. Am nevoie mai tot timpul de tratament de specialitate. Mai vin pe la mine reprezentanții unei asociații care se ocupă cu îngrijirea la domiciliu, dar nu este îndeajuns. Nu vreau altceva decât să fiu primit la o casă de bătrâni unde să-mi duc zilele care mi-au mai rămas’’.

Privindu-l pe acest bătrân cu sonda atașată de corp și sistemul împrovizat de frânghii suspendate în tavan, care îl ajută să se ridice în șezut, nu poți să nu te înfiori de ceea ce îi este dat acestui semen de-al nostru să pătimească. Poate acum în pragul sărbătorilor de iarnă i se va găsi și acestui om un loc la o instituție specializată pentru ca, într-un final să poată avea și el parte de ceva mai bun, de o alinare a suferinței. Ne despărțim de nea Gheorghe pe care îl lăsăm printre găleți și uneltele meșterilor care deja au început renovarea apartamentului pe care va fi nevoit să-l părăsească. „Cunoaștem acest caz și vom continua să-l sprijinim pe domnul Mihai Gheorghe în demersurile prin care să i se găsească un loc la o casă de bătrâni”, a spus Cornel Petrovai, asistent social la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Sighetu Marmației.

Autor, Liviu Șiman

Știu că suntem catalogați ferm, nu atât având în vedere profilul psihologic al maramureșeanului, ci mai mult pe considerente geografice: locuitori ai teritoriului unde “se agață harta în cui”. Nu cred că avem multe carențe intelectuale comparativ cu zonele favorizate de natură și educație, nu cred că avem IQ-ul mai mic dacă nu ne tragem de la… Bruxelles, Londra sau București. Nu cred că trebuie să ne afecteze imaginea izolaționistă pe care ne-o “trântesc” cei care învârt ciorba elitistă din zonele fierbinți ale țării sau ale lumii. De fapt gena “periferiei” o regăsim cu brio și-n segmentele dezvoltate ale societății noastre. Diversitatea umană și abundența de individualități/ personalități nu pot fi comasate simplist într-o masă amorfă și inertă, incapabilă de judecată proprie.

Dar, să revenim cu picioarele pe pământul care ne suportă pe absolut toți și să ne oprim un pic asupra statisticilor apărute zilele trecute ce vizează alegerile desfășurate în 11 decembrie. Se pare că parlamentarele de anul acesta au suscitat un interes mult mai redus decât precedentele alegeri din 2012, fiind prezenți la vot sub 40% dintre cetățenii “eligibili”. Prezența relativ redusă naște un mare semn de întrebare. Cine sunt cei care au cu adevărat… conștiință civică? Cei care – din diverse motive – au preferat să stea acasă, spectatori “profesioniști” sau cei care s-au “deranjat” și au ales? Oare oferta politică nu a fost destul de atractivă, credibilă? Simpla comoditate? Sunt multe explicații și multe… scuze.

Statistica ne spune că peste 60 % dintre cetățenii cu drept de vot nu au profitat de oportunitatea de-a decide pe cine trimit în Parlament. De ce nu reușesc “partidele” să-i convingă pe cei neimplicați politic dar, totuși, activi civic, să voteze? Oricum, regula democrației este clară, cei care doresc să spună ceva trebuie s-o facă prin instrumentele pe care le avem la dispoziție și care sunt validate de o lume pe care o iubim (uneori) orbește: occidentul.

Revenind la rezultatele proaspete pe care tocmai le-am disecat, deși sunt destui cârcotași, nu putem nega o schimbare de paradigmă. Cetățenii României sunt din ce în ce mai pragmatici, analizează potențialele rezultate pe termen scurt și mai puțin strategiile mirobolante pe termen mediu sau lung. Care profesor sau medic nu și-ar dori creșterea salariului?

În plus, oamenii par mult mai atenți la portretul cameleonic al candidaților și nu pot fi chiar așa ușor păcăliți sau… manipulați. La aceste alegeri segmentul urban a fost mult mai prezent la vot, ceea ce ne duce cu gândul la o asumare, în creștere, a dorinței de exprimare a spiritului citadin. De ce au pierdut unii și au câștigat ceilalți, nu ține doar de o teorie bazată pe epitete și metafore, de simpatii și antipatii (deși acestea contează destul de mult!) ci mai mult de… încredere. Pierderea încrederii într-o “țintă”, într-o idee – ideal, într-un model, poate schimba fundamental lucrurile. Partidul câștigător, social – democrat, s-a situat în fruntea clasamentului și la votul celor cu studii superioare, votul celor din urban, votul intelectualilor. Aceste semnale ne oferă imaginea deziluziei vis-a- vis de oferta liberalismului actual, lipsit de imaginație și de oameni credibili. Poate că o așezare pe principii social – democrate a societății noastre, cu ușor iz de liberalism, va limpezi puțin gândirea arhitecților viitoarei societăți bazate pe meritocrație. Fiecare este liber să gândească și să accepte ideile pe care se poate plia în mod concret, real, nu poate fi nimeni “tarat” de o opțiune sau alta pe care o adoptă neconstrâns și în deplină cunoștință de cauză. Nu demogagia ne va ridica nivelul de trai, ci proiectele precis calibrate (nu spun un lucru inedit!), tocmai de aceea societatea trebuie condusă alternativ de echipe cu ideologii diferite dar bine ancorate în contextul economic național, alternanța oferindu-ne un tablou complet al ofertelor și-al implementării lor. Dezamăgirea populației crește rapid când lucrurile nu funcționează, când așteptările nu sunt satisfacute în timp real, tocmai de aceea este bine de analizat “la rece” ce putem “primi”, în mod onest, sustenabil, de la un partid sau altul, fără a ne amaneta viitorul. În toate formațiunile politice sunt și bune și rele, nu cred că sunt unii mai deștepți decât ceilalți, dar sunt lideri care pot schimba semnificativ percepția populației. De data aceasta – contrar previziunilor subiective – și intelectualii au ales o altă cale. Sunt ai noștri mai puțin intelectuali decât cei din aceeași categorie a susținătorilor lui Nigel Farage, Donal Trump sau Marine Le Pen? Nici vorbă! Azi când informațiile circulă cu viteza… gândului și mai ales când acestea nu pot fi premeditat ascunse, unde este pericolul în a accepta profesionist ideile bune, bine conturate?

Chiar dacă nu ne pasă, când vorbim de lucruri “minore”, gen vot sau implicare politică, nu putem continua să negăm eficiența lor și să ne dorim mai mult fără să… acționăm. Ține de educație, o educație complexă (ce include și respectul pentru “adversar”), să ne debarasăm de egocentrism și să acceptăm si adevărul celuilalt.

Până la urmă nu contează culoarea învingătorilor, contează performanțele pe care ni le vor oferi. Parafrazând un mare învingător al vremurilor demult apuse putem spune… Vae Victoris!… Nu le va fi ușor!

Autor, Ion Mariș