Camera de Comerț și Industrie Maramureș anunță oficial lansarea ediției 2025 a breviarului „Repere economice maramureșene”, lucrare de referință care oferă anual o imagine de ansamblu asupra stării economice a județului Maramureș, pe baza datelor oficiale furnizate de instituții de specialitate.

Datele analizate aferente anului 2024 relevă menținerea unui echilibru fragil între industrie și servicii, economia județului continuând să depindă într-o măsură semnificativă de sectoare cu productivitate redusă. Totodată, perioada 1990–2024 a fost marcată de o scădere consistentă a resurselor de muncă, atât la nivel național, cât și local, cu impact direct asupra pieței muncii. Indicatorii economici arată că structura economică a județului rămâne dominată de industrie, comerț și construcții, în condițiile unor salarii medii sub nivelul național. În același timp, agricultura și zootehnia înregistrează performanțe peste mediile regională și națională, iar Maramureșul rămâne un important centru forestier. Sectorul turismului este într-o tendință de creștere, valorificând patrimoniul natural și cultural al zonei, însă județul se situează încă sub nivelul celor mai dezvoltate destinații turistice din România, cu un număr relativ redus de turiști străini.

Prin indicatorii economici prezentați în paginile „Repere economice maramureșene”, breviarul poate constitui un instrument de lucru esențial pentru investitori, autorități publice și mediul de afaceri, oferind suport pentru identificarea oportunităților de investiții și fundamentarea deciziilor strategice privind dezvoltarea economică locală. „Repere economice maramureșene” va fi și pe mai departe promovat pe plan internațional prin intermediul partenerilor externi, al Birourilor de Promovare Comercial-Economică și al misiunilor diplomatice acreditate în România.

Camera de Comerț și Industrie Maramureș subliniază, la final de an, importanța perseverenței și a implicării continue în acțiunile cotidiene. Reprezentanții companiilor sunt încurajați să rămână dedicați dezvoltării propriilor organizații, pentru a genera performanță, stabilitate și creștere sustenabilă în economia locală.

Comunicat de presă
Camera de Comerț și Industrie Maramureș

Arestarea majorității membrilor din „grupul Vișovan“ în august 1948 (mai precis 18 din cei 23 membri ai grupului) nu a avut ca rezultat intimidarea și implicit dispariția rezistenței anticomuniste din Maramureș, din contră, inițiative spontane de solidarizare cu cei închiși și de continuare a luptei s-au manifestat imediat atât în Sighet cât și în satele din zonă. Una dintre organizațiile constituite ad-hoc a fost grupul de 6 elevi ai Liceului „Dragoș-Vodă” condus de Ștefan Minică (din Dragomirești) și care mai cuprindea pe Ioan Hotea (din Hoteni ), Alexandru Cora (din Bârsana), Victor Mariș (din Budești), Ioan Pop-Arvinte (din Breb) și Ioan Bizău (din Ieud). Cu toții erau elevi ai lui Aurel Vișovan și colegi ai celor închiși dar nu fuseseră până atunci implicați în lupta de rezistență.

În perioada noiembrie 1948 – mai 1949 (când au fost arestați ) aceștia au fost în contact cu partizanii din grupul Popșa (urmând să li se alăture în munți dacă conjunctura o impunea), au răspândit manifeste antisovietice, mențineau o stare de spirit combativă, dar cu o discreție foarte eficientă, Securitatea aflând destul de târziu de activitatea lor. Au fost cu toții condamnați și au executat detenția în principal la Târgșor și la Canalul Dunăre-Marea Neagră. La Târgșor s-au reunit cu colegii lor de la „Dragoș-Vodă” din primul grup și cu alți câțiva arestați mai târziu, în total numărul elevilor maramureșeni ajungând la 30, fiind cel mai numeros și unit grup, admirat și respectat de deținuții din restul țării.

Ștefan Minică a fost din nou arestat în al doilea val de teroare în 1959, pătimind încă câțiva ani la Satu Mare (coleg de celulă cu Aurel Vișovan, Gheorghe Andreica și Ioan Dunca) și în alte locuri. Cu toții au supraviețuit detenției, azi mai fiind în viață doar Ioan Pop – Arvinte, medic pensionar la Timișoara, în vârstă de 94 de ani (văr primar cu Aurel Vișovan).

Referatul Direcției Regionale de Securitate Oradea (de care aparținea și Maramureșul) din 30 septembrie 1949 îi prezintă pe cei 6 ca „organizație subversivă” și propune ca dosarul să fie înaintat Justiției (cf. Camelia Ivan Duică, Rezistența anticomunistă din Maramureș 1948-1949, Gruparea Popșa). Pe lângă alte fapte și atitudini imputate, cea mai spectaculoasă acuzație adusă de Securitate este că „în aprilie 1949 membrii grupului se pregăteau să atace Penitenciarul Sighet” pentru a-și elibera colegii închiși acolo din august 1948 (cei 18 din „lotul Vișovan”)! Ideea unei asemenea acțiuni, însușită de cei 6 la îndemnul lui Vasile Popșa, poate fi considerată naivă (la Sighet pe lângă Miliția și Securitatea română existau și trupe sovietice) dar ea reflectă starea de spirit a acestor tineri, credința în libertate și solidaritatea ca valoare nobilă pentru care merită să te jertfești. Demnitatea și curajul de a nu te supune răului fac parte din structura sufletului maramureșean.

Am fo’ ș-om si!

Preot prof. Marius Vișovan

Ajuns la acest al treilea volum de ANAMTEME Din Delta Memoriei (Editura Eikon, 2025) am avut revelația procesului „creator” care a generat această  serie. Exercițiile de anamneză consemnate în aceste pagini nu au urmat o ordine prestabilită, nu au avut un algoritm, o „curgere” cronologică, tematică sau afectivă.

Doar primul text, Huta (inclus și în volumul al doilea) indică, simbolic, izvorul primar al unei curgeri, devenit pe parcurs un adevărat fluviu al memoriei, putînd fi considerat o prefață la ceea ce adevenit o trilogie. Însă fluxul amintirilor nu a urmărit cursul acestui fluviu, ca în manualele de geografie, „de la izvor pînă la vărsare”, ci ele s-au relevat doar în așteptarea activă a autorului, retras pe un grind din delta amintirilor lui, însoțit de „caii verzi pe pereți”, visați cîndva, pe malurile Tisei și Izei, ale Oltului și Berivoiului, ale Șcheiului sau ale Someșului. Acestea se reconstituie, aparent aleatoriu, din „analiza” sedimentelor aduse din amonte, adesea amestecate cu alte aluviuni „vărsate” de „afluenți”. Și, da, și… gunoaie. Acest text ar fi putut fi o „prefață” la primul volum, dar și o „postfață” la acesta, al treilea.

Cele trei volume ale ANAMTEMELOR pot fi considerate, din această perspectivă, trei brațe ale unei delte. Brăzdate de o rețea de „canale”, uneori secate prin schimbarea albiilor, alteori transformate în insule plutitoare ori bălți închise. De pe grindul pe care s-a însingurat, autorul înregistrează doar ecourile, vibrațiile și reziduurile cataractelor, cheilor sau meandrelor prin care a curs chiar viața lui.

Vasile GOGEA

* * *

Vasile GOGEA s-a născut la Sighetu Marmației, la data de 07 august 1953. Este absolvent al Facultăţii de Istorie – filosofie, secţia Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (1979).
Este autorul mai multor cărţi în care… „în general, a scris cum s-a priceput mai bine, despre alţii şi despre ale altora”: Scene din viața lui Anselmus, roman, (Ediția I, Editura Litera, 1990; Ediția a II-a, cu o prefață de Ion Bogdan Lefter, Editura Limes, 2oo8), Fragmente salvate. 1975-1989. Jurnal și alte texte. (cu o prefață de Vladimir Tismăneanu, Editura Polirom, 1996), Propoieziții, versuri, (Editura Solstițiu & Decalog, 1998), Exerciții de tragere cu pușca de soc, publicistică, (Editura Paralele 45, 1998), (Re)citindu-l pe Eminescu. În umbra timpului, eseu, (Editura Charmides, 2000), OftalMOFTologia sau ochelarii lui Nenea Iancu, eseu, (Ediția I, cu o postfață de Mircea Muthu, Editura Grinta, 2002, Ediția a II-a, cu o prefață de Gheorghe Grigurcu, Editura Grinta, 2012), Logodnica mecanicului Gavrilov, proză scurtă, (Editura Limes, 2002), Repere ale gîndirii românești, în colaborare cu Aurel Ion Brumaru, (cu o prefață de Acad. Alexandru Surdu, Editura Grinta, 2003), Tratat despre înfrînt, meditații, (Editura Charmides & Eikon, 2004), Încă Propoieziții, versuri (cu o postfață de Ion Mureșan, Editura Grinta, 2006), Voci în vacarm. Un dialog cu Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, interviu (cu o postfață de Liviu Antonesei, Ediția I, Editura Eikon, 2010, Ediția a II-a, Editura Eikon, 2013), Mofteme, comentarii la I.L.Caragiale, (Editura Charmides, 2012), Singur cu Hegel (un autoportret ascuns), (cu o prefață de Vasile Muscă, filosofie, Editura Eikon, 2013), Propoiezițiile din Salonul 9 (6 fiind ocupat), versuri (cu un text critic de Gheorghe Grigurcu în loc de postfață, Editura Charmides, 2014), La scara blogului. Jurnal dedus (2919-2014), (prefață de Dorin Tudoran, postafață de Letiția Ilea, Editura Charmides, 2014), ANAMTEME. Exerciții de anamneză, (postfață de Andrei Zanca, Editura Eikon, 2015), LUCA PIȚU. Fărâmele meteoritului din Cajvana înregistrate la Observatorul cyberspațial Gogea’s Blog. IN MEMORIAM (prefață de Bedros Horasangian, post-prefață de Șerban Foarță, pre-postfață de Dorin Tudoran, postfață de Vasile Gogea, Editura Charmides, 2015), Din gramaTEMAtica, poezii, (Editura Școala Ardeleană, 2016), Timbre literare fără… T.V. A., (Editura Grinta, 2016), ANAMTEME II. Noi exerciții de anamneză, (Editura Eikon, 2017), FRAGMENTE SALVATE (1975 – 1989) Un jurnal din sub – estul Europei, (Editura Charmides, 2019), CUVINTE ÎMPOTRIVITE – 30 de ani de iluzii și speranțe 1989 – 2019, (Editura DOTA, 2019), Din caietul melcului. Poezii din cochilii, Editura DOTA, 2023.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru al PEN Internațional – Centrul România. Luptător cu rol determinant în Revoluția din Decembrie 1989. I-a fost acordat Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Sighetu Marmației în anul 2017.

Volumul ANAMTEME III Din Delta Memoriei a fost lansat la Târgul de Carte Gaudeamus, Duminică, 07 decembrie 2025.

Salut, Sighet!

Felicitări scriitorului Vasile GOGEA – din partea redacției „Salut, Sighet!” – pentru noua apariție editorială și… multă energie pentru a-și continua și completa opera!

Fără titlu

Şi atunci: de ce oare m-aş apuca eu acum de tristeţe,
Când viaţa mea este plină de lucruri pe care nu mi le pot explica?
Am doi copii, pe care îi văd rar, când se cade,
Am un serviciu, pentru care nu pot face mai mult decât fac,
Am zeci de alte obligaţii pe care le onorez când şi cum pot.

Sunt un om rupt de realitate, realitatea nu mă poate conţine
Şi eu în ea nu pot exista, copiii mei sunt crescuţi de un vierme
Pe care îl ademenesc seară de seară să mă suplinească, să-i întreţină,
Pe spate mi-au crescut două aripi de rădaşcă, în cupa lor car apă
Pentru soţia mea iubitoare, care niciodată nu-şi dă, cu adevărat,
Seama de starea în care mă aflu.
În cangele mâinilor mele port găleţi cu nectar şi cu lapte
Cu care-i adăp în fiecare zi pe şefii, patronii, prietenii mei,
Explicându-le cât sunt de frumos şi cât aş putea fi de iubit.

Nu fac nimic bine, pe nimeni nu mulţumesc.
Sunt un tată groaznic, un soţ odios, din cangele mîinilor mele
Se scurge pelin şi puroi cu fiecare somn în care mă adâncesc.
Nu lucrez pentru nimeni, decât pentru mine, şi cu toate acestea
Nimic nu-mi iese ca lumea, cum ar trebui, cum se face.

Lucrez la o sută de lucruri deodată,
Am o soţie absolut minunată,
Nimeni şi nimic nu ar putea înlocui pântecele ei,
Mâna ei caldă, vorba ei, cum numai ea o ştie şi eu.
Mi-e greu să mă concentrez, mă îngrijorez,
Am nişte copii ca o lamă de fierestrău.

Şi atunci mă îngrijorez, albesc, sunt neputincios,
Nimic din cele pe care le-aş putea explica nu vă mai sunt pe plac.
Bine, fie aşa, să fiu eu târfa voastră,
Să mă duceţi prin baruri şi să mă spurcaţi.
Un fagure de miere îmi iese din limbă ca un furuncul,
Limpede vin în faţa voastră ca un fagure plin de rahat.

Aripi, aripi de ţelină şi de pătrunjel peste aripile mele de carne
Se leagă şi se tot înăspresc.

Nu ştiu despre ce vă vorbesc.

* * *

COSMIN PERȚA, poet, prozator, eseist, editor și artist român multimedia, s-a născut la 05 decembrie 1982 în Vișeu de Sus, Maramureș.
Absolvent al Facultății de Litere din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, își continuă studiile la Universitatea din București, unde obține o diplomă de masterat în literatură și titlul de doctor în litere cu o teză despre fantastic în literatura est-europeană. Debutează în 2002 cu placheta Zorovavel publicată la Editura Grinta, din Cluj, debut girat de o prefață a lui Victor Cubleșan și de un cuvânt al lui Ion Mureșan.
Urmează volumele de versuri Santinela de lut (Editura Vinea, 2005), Cântec pentru Maria (Editura Vinea, 2007), Bătrânul, o divină comedie (Editura Charmides, 2009), Fără titlu (Editura Paralela 45, 2011), Cântec de leagăn pentru generația mea (Editura Paralela 45, 2018).
Format ca poet, se afirmă ca prozator odată cu romanul Întâmplări la marginea lumii (Editura Cartea Românească, 2007), continuând cu volumul de proză Două povestiri (Editura Tracus Arte, 2010), Teofil și Câinele de lemn (Editura Herg Benet, 2012), Vizita (Editura Herg Benet, 2013), În urmă nu mai e nimic (Editura Polirom, 2015), Arșița (Editura Paralela 45, 2019), Dispariția (Polirom, 2021), Ca să nu se aleagă praful de toate (Polirom, 2023).
În 2021 publică la editura Polirom volumul pentru copii Anisia și uneltele fermecate, urmat în 2022 de Anisia și manuscrisul mistic.
A publicat și o monografie romanțată a poetului Nicolae Labiș, Labiș. Jurnalul pierdut (Polirom, 2022)
În 2011 publică la Editura Tracus Arte eseul Introducere în fantasticul de interpretare, iar în 2012 monografia Radu G. Țeposu, rafinament și intuiție, la Editura MNLR.
În 2022 a vernisat prima instalație poetică multimedia, intitulată Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Instalația a fost expusă la București (Galeria Galateca) și la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu. În 2023 vernisează la ARCUB o a doua instalație imersivă, Voices of war, realizată în colaborare cu muzicianul ucrainean Denys Vasyliev.
Din decembrie 2022 este curator al SwordS  (Spoken Word Sessions), o scenă independentă de spoken word, performance poetic și experiment transartistic.

Printre alte premii relevante, pentru romanul Teofil și Câinele de lemn este desemnat Tânărul prozator al anului 2012, volumul de poeme Cântec de leagăn pentru generația mea obține premiul Observator cultural, iar romanul Arșița Premiul agentiadecarte.ro.

Opera: Zorovavel (Editura Grinta, 2002), Santinela de lut (Editura Vinea, 2005), Cântec pentru Maria (Editura Vinea, 2007), Întâmplări la marginea lumii (Editura Cartea Românească, 2007), Bătrânul, o divină comedie (Editura Charmides, 2009), Două povestiri (Editura Tracus Arte, 2010), Fără titlu (Editura Paralela 45, 2011), Introducere în fantasticul de interpretare (Editura Tracus Arte, 2011), Teofil și Câinele de lemn (Editura Herg Benet, 2012), Radu G. Țeposu, rafinament și intuiție (Editura MNLR, 2012), Vizita (Editura Herg Benet, 2013), În urmă nu mai e nimic (Editura Polirom, 2015), Cântec de leagăn pentru generația mea (Editura Paralela 45, 2018), Arșița (Editura Paralela 45, 2019), Anisia și uneltele fermecate, (Editura Polirom, 2021), Dispariția (Editura Polirom, 2021), Anisia și manuscrisul mistic, (Editura Polirom, 2022), Labiș. Jurnalul pierdut (Editura Polirom, 2022), Ca să nu aleagă praful de toate (Editura Polirom, 2023), Anisia și oceanul de uitare, (Editura Polirom, 2024), Trilogia lui Teofil: În urmă nu mai e nimic, Arșița, Teofil și Câinele de lemn (Editura Polirom, 2024), Un loc îndepărtat, numai al lor (Editura Polirom, 2025).

Salut, Sighet!

Nota redacției: „suplimentar”, echipa noastră îi urează maramureșeanului nostru Cosmin Perța… LA MULȚI ANI!

În ultimele săptămâni sighetenii au observat transformarea exterioară „neobișnuită” a unei clădiri de pe strada Gheorghe Șincai, aflată la câteva zeci de metri de Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. Schimbarea spectaculoasă a atras curiozitatea multora și a generat numeroase întrebări despre ce urmează să apară în acest spațiu.
Pentru a afla mai multe despre proiectul MiM – Muzeul Imaginației Maramureș – am stat de vorbă cu tânărul antreprenor băimărean Matei Țiboc, inițiatorul și finanțatorul acestei investiții private. Am discutat despre concept, motivație, impactul potențial asupra orașului nostru și direcțiile de dezvoltare.

Ion Mariș (I.M.): Cum a apărut ideea Muzeului Imaginației Maramureș și ce v-a determinat să o implementați în Sighetu Marmației?
Matei Țiboc (M.Ț.): Ideea a pornit din dorința de a aduce în Maramureș un tip de experiență vizuală care este foarte apreciată în orașele din Europa și din lume. Sighetu Marmației are un potențial turistic important, dar lipsea o atracție interactivă, accesibilă tuturor vârstelor. Aici am simțit că un astfel de proiect poate contribui real la diversificarea ofertei culturale și turistice.

I.M.: Cine sunt „actorii” din spatele conceptului?
M.Ț.: Proiectul este o investiție privată pe care o coordonez personal. Am lucrat cu o echipă de design și producție vizuală care m-a ajutat să transform ideile în zone și instalații vizuale concrete. Fiecare element este creat special pentru spațiul de la Sighetu Marmației.

I.M.: Cum definiți „imaginația” în contextul experienței pe care o propuneți vizitatorilor?
M.Ț.: Imaginația este libertatea de a vedea mai mult decât ceea ce există în fața ta. Muzeul provoacă fiecare vizitator să se joace cu perspectiva, cu dimensiunea și cu realitatea, într-un mod relaxat și accesibil.

I.M.: Cât de mult v-ați inspirat în crearea acestui muzeu de la alte muzee sau locații experiențiale din România sau din străinătate?
M.Ț.: Am studiat multe concepte similare din Europa, Statele Unite și Asia. Am luat ce funcționează bine la nivel internațional și am adaptat la spațiul de aici, astfel încât MiM să aibă propria identitate și propriul stil.

I.M.: Ce „mostre” imaginative se vor găsi în muzeu?
M.Ț.: Vizitatorii vor descoperi iluzii optice, instalații vizuale, perspective imposibile și zone configurate pentru fotografii spectaculoase. Spațiul este structurat pe două nivele, cu pereți modulari, astfel încât elementele să poată fi actualizate și completate în timp.

I.M.: Muzeul Imaginației presupune multă inovație. Care este rolul tehnologiei în experiența finală?
M.Ț.: Tehnologia ne ajută în proiectarea efectelor vizuale și în integrarea luminilor, dar esența muzeului este interacțiunea directă cu spațiul. Oamenii se bucură mai mult când nu există o barieră tehnologică între ei și experiență.

I.M.: Pentru cine și cărui public se adresează Muzeul Imaginației? Copii, adulți  sau… oricine simte nevoia să viseze puțin?
M.Ț.: Muzeul este pentru toată lumea. Copii, adolescenți, familii, turiști, grupuri școlare. Este un loc în care vii să te relaxezi, să te distrezi și să te surprinzi. Și am observat un lucru interesant: adulții sunt cei care se bucură cel mai sincer.

I.M.: Cum credeți că va „schimba” muzeul atmosfera orașului și viața culturală din Sighet, mai ales în contextul aniversării a 700 de ani, de anul viitor?
M.Ț.: Este un an important pentru Sighet, deoarece orașul marchează 700 de ani de la prima sa atestare documentară – un moment cu o încărcătură simbolică pentru întreaga comunitate. MiM nu vine să înlocuiască nimic din ceea ce există deja, ci să completeze într-un mod diferit oferta orașului. Cred că o atracție creativă, accesibilă tuturor vârstelor, poate aduce un plus de energie și un motiv suplimentar pentru localnici și turiști să petreacă timp în Sighet într-un an atât de special.

I.M.: Ce provocări ați întâmpinat în procesul de planificare – implementare și cum le-ați depășit?
M.Ț.: Au fost multe detalii tehnice, multe ajustări și multă organizare. Am lucrat etapizat, cu răbdare, alături de profesioniști din domeniu. A fost un proces intens, dar foarte frumos.

I.M.: Ce impact economic estimați că va avea muzeul?
M.Ț.: MiM poate genera trafic turistic și poate susține indirect afacerile locale – de la restaurante și cafenele până la unități de cazare și alte servicii. Este o investiție privată care rămâne în oraș și lucrează pentru economia locală.

I.M.: Aveți deja o perioadă estimativă pentru deschidere? Ce surprize pregătiți pentru primele zile?
M.Ț.: Suntem foarte aproape de final. Deschiderea va fi simplă și naturală. Vrem ca oamenii să intre, să exploreze și să se bucure de experiență fără artificii și fără scenarii complicate.

I.M.: Cum vedeți evoluția muzeului în următorii 3 – 4 ani?
M.Ț.: Ne dorim să adăugăm treptat elemente inspirate din Maramureș – din istoria, cultura și tradițiile locurilor – astfel încât muzeul să devină o atracție emblematică a zonei. Dezvoltarea va fi organică, în ritmul potrivit.

I.M.: Un mesaj pentru sigheteni…
M.Ț.: Vă invit cu drag să descoperiți MiM. Este un proiect construit cu respect pentru oraș și cu dorința sinceră de a aduce o experiență frumoasă și accesibilă comunității.

I.M.: Vă mulțumesc pentru disponibilitate și… mult succes!
M.Ț.: Și eu vă mulțumesc.

Ion MARIȘ

Astăzi, „Salut, Sighet!” împlinește 9 ani. Nouă ani de cuvinte, imagini, povești și oameni. Nouă ani în care orașul a respirat printr-un spațiu care a vrut, de la început, să fie mai mult decât o platformă: să fie o voce, o familie, un loc de reîntâlnire.

Nu pare mult, dacă ne gândim la ritmul lumii de azi. Dar în viața unui proiect născut din pasiune, nouă ani înseamnă maturitate. Au fost ani cu entuziasm, cu nopți nedormite, cu bucurii mici și mari, cu provocări care au modelat direcția și cu oameni care au făcut ca totul să merite.

„Salut, Sighet!” a crescut odată cu orașul – sau poate orașul s-a lăsat uneori ghidat de noi. Am surprins momente, am fost martori la schimbări, am deschis discuții, am promovat poezia, am făcut loc tinerilor să se exprime și celor mai în vârstă să-și amintească. Am scris despre reușite, dar și despre greutăți, păstrând mereu aceeași intenție: să rămânem aproape de oameni.

În spatele fiecărui articol a fost un om cu un „pix”, un telefon sau o cameră, dar mai ales cu un puls care bătea la aceeași frecvență cu a orașului. Oameni care au înțeles că presa locală nu e doar despre informație, ci despre comunitate. Despre ceea ce ne leagă și ceea ce ne inspiră!

Astăzi nu sărbătorim doar anii trecuți, ci și drumul înainte. „Salut, Sighet!” are în față aceeași responsabilitate pe care și-a asumat-o din prima zi: să fie un spațiu onest, cald, apropiat, în care Sighetul să se regăsească așa cum este – frumos, complicat, viu.

La mulți ani, „Salut, Sighet!”! La mulți ani tuturor celor care citesc, contribuie, critică, împărtășesc și (ne) țin aproape. Fără voi, niciun cuvânt n-ar avea ecou.

Brîndușa OANȚĂ

Primii evrei s-au stabilit în Botiza la sfârșitul secolului al XVIII-lea, sosind din Galiția. În anul 1840, în sat trăiau doar zece evrei. Peste patruzeci de ani, numărul lor a ajuns la 59, iar în 1910 au fost consemnate 213 persoane care s-au declarat evrei. După Primul Război Mondial, numărul evreilor începe să scadă, astfel că la recensământul din 1941 în Botiza mai trăiau 117 evrei.

Comunitatea a fost arondată inițial celei din Sighet, ulterior fiind trecută în subordinea comunității din Dragomirești. Evreii din Botiza dispuneau de o casă de rugăciuni, o baie rituală și chiar de un haham propriu.
Majoritatea membrilor comunității erau negustori și se ocupau cu exploatarea lemnului. Limba maternă a evreilor de aici era idiș.
Mordechai Leichter, conducător al organizației Mizrachi din Transilvania, s-a născut în Botiza. În anul 1933, acesta s-a stabilit în localitatea Rehovot, astăzi în Israel.

În aprilie 1944, jandarmeria maghiară i-a deportat pe evreii din Botiza în ghetoul din Dragomirești, de unde au fost duși în gara din Vișeu de Sus. La 19 mai 1944, aceștia au fost îmbarcați în trenurile care aveau ca destinație lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau.
După război, în Botiza s-au întors 28 de evrei, însă majoritatea au părăsit ulterior localitatea, stabilindu-se în Israel. Astăzi, în comuna Botiza nu mai trăiesc evrei.

Cotos Robert – president Asociatia Maramures Heritage
Baia Mare, Maramures county, Romania
Phone: +4 0740 58 92 08
Web: www.regiomm.ro

Miercuri, 3 decembrie 2025, a fost o zi deosebit de frumoasă, senină, plăcută pentru o „plimbare” formală la Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” din Sighet, unde a avut loc conferința de presă la care s-a comunicat finalizarea proiectului „Păstrarea pluralității etnice – Restaurarea și valorizarea bisericii de lemn din muzeu”, finanțat prin Ambassadors Fund for Cultural Preservation (AFCP) — Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale al Guvernului Statelor Unite ale Americii.

Programul Ambassadors Fund for Cultural Preservation (AFCP), înființat în anul 2000 și administrat de Centrul Cultural pentru Patrimoniu al Departamentului de Stat al S.U.A., susține restaurarea siturilor istorice, colecțiilor muzeale și formelor tradiționale de expresie culturală din întreaga lume.

În 2024, Muzeul Satului Maramureșean a câștigat finanțarea AFCP pentru proiectul „Păstrarea pluralității etnice – Restaurarea și valorizarea bisericii de lemn din muzeu”, în valoare de 95.000 de dolari, după ce în 2021 a obținut o finanțare anterioară de 78.495 de dolari pentru restaurarea Casei Memoriale Elie Wiesel.

La eveniment au participat Alys L. Spensley – Consilier pentru Afaceri Publice al Ambasadei S.U.A. la București, Vasile Moldovan – primarul municipiului Sighet, Krisztofer Orosz – viceprimarul municipiului Sighet, Mirela Barz – director al Muzeului Maramureșan, angajați și colaboratori ai Muzeului, reprezentanții presei locale.

„Este un privilegiu să marcăm finalizarea cu succes a restaurării bisericii de lemn din secolul al XVI-lea de la Muzeul Maramureșean din Sighetu Marmației. Întâlnirea de astăzi nu este doar despre un monument restaurat frumos – este despre reafirmarea valorilor care ghidează Statele Unite și inspiră activitatea noastră de diplomație publică în întreaga lume și aici, în România: protejarea patrimoniului cultural și promovarea credinței fundamentale americane în libertatea religiei – o expresie esențială a libertății de exprimare. […]
Îmi exprim recunoștința sinceră pentru toți cei care au contribuit la această realizare: echipei Muzeului Maramureșean, autorităților locale, partenerilor și membrilor comunității. Devotamentul vostru asigură că această biserică va rămâne un simbol durabil al credinței, al înțelegerii multiculturale și al rezilienței.” (Alys L. Spensley)

După întrebările finale de la conferința de presă a urmat o vizită la biserica din Muzeu, care a fost obiectivul central al proiectului și care a fost supusă restaurării (parțiale), unde am primit explicații in situ.

Nu ne rămâne decât să urăm succes echipei Muzeului sighetean în accesarea câtor mai multe și importante fonduri pentru consolidarea și protejarea patrimoniului pe care-l deține.

Foto & text: Ion Mariș

COMUNICAT DE PRESĂ

Carta Geoparcurilor Internaționale UNESCO din România a fost semnată oficial în cadrul unui eveniment găzduit de Comisia Națională a României pentru UNESCO (București, 03 decembrie 2025), marcând un moment esențial în consolidarea Rețelei Naționale a Geoparcurilor și alinierea acesteia la standardele Rețelei Internaționale a Geoparcurilor.

Documentul definește, pentru prima dată într-un cadru comun, rolurile, responsabilitățile și etapele de dezvoltare ale unui geoparc, de la inițiativă locală până la statutul de geoparc internațional UNESCO. Carta este rezultatul unui proces colaborativ ce a durat aproape un an, la care au contribuit geoparcurile internaționale UNESCO, proiectele aspirante, Forumul Național al Geoparcurilor, Rețeaua Geoparcurilor din România și Comisia Națională a României pentru UNESCO.

Pentru Ligia Deca, secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, Carta oferă un ghid esențial pentru toți actorii implicați: „Această Cartă este un instrument prin care înțelegem cu toții mai bine ce este un geoparc, care sunt etapele de dezvoltare și ce responsabilități are fiecare structură. A fost un proces consultativ extrem de incluziv și democratic, iar documentul ne ajută să comunicăm clar autorităților, finanțatorilor și publicului larg cum contribuie geoparcurile la dezvoltarea comunităților și a întregii țări”.

Potrivit lui Alexandru Andrășanu, președinte al Forumului Național al Geoparcurilor, semnarea Cartei reprezintă un moment-cheie în maturizarea programului la nivel național. „Este cel mai important moment pentru Programul UNESCO pentru Geoparcuri Internaționale în România. Documentul stabilește foarte clar statutul fiecărui tip de proiect, de la idee la geoparc aspirant și apoi geoparc UNESCO, și reglementează modul de lucru la nivel național. În felul acesta evităm interpretările diferite, câștigăm timp și oferim proiectelor aflate în dezvoltare o direcție precisă, aliniată practicilor internaționale”.

Prin adoptarea Cartei, România consolidează un cadru coerent și transparent de lucru, menit să susțină dezvoltarea durabilă bazată pe știință, conservarea patrimoniului, educație și turism sustenabil. Documentul întărește colaborarea dintre structurile naționale și rețelele internaționale UNESCO și oferă proiectelor aflate în curs un traseu clar, predictibil și aliniat standardelor globale.

La ceremonie au fost prezenți și opt voluntari pentru Geoparc, elevi ai Liceului „I. C. Brătianu” din Hațeg, care au asistat la semnarea documentului, subliniind rolul educației și al implicării tinerilor în programele UNESCO.

România are două teritorii cu statut de geoparc internațional UNESCO – Țara Hațegului și Ținutul Buzăului și alte 4 teritorii în diferite stadii de obținere a acestui prestigios statut internațional – Oltenia de sub Munte, Carpaterra, Dobrogea Chimerică și Gutâi-Maramureș.

* * *

Geoparcurile Internaționale UNESCO sunt teritorii cu un patrimoniu geologic, natural și cultural de valoare excepțională, gestionate printr-o abordare integrată care îmbină conservarea, educația și dezvoltarea durabilă. Proiectul Geoparcul UNESCO Gutâi-Maramureș, demarat oficial în octombrie 2024, cu o lansare publică în iunie 2025, se derulează în cadrul Acordului de Cooperare dintre Consiliul Județean Maramureș, Universitatea din București, Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare și Asociația pentru Promovarea Turismului și Dezvoltare Durabilă Nord-Vest, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș. Obiectivul final al proiectului este înființarea, până în anul 2027, a unui Geoparc Internațional UNESCO în zona munților vulcanici Gutâi, o zonă cu un patrimoniu geologic valoros, un îndelungat și fascinant trecut minier, biodiversitate impresionantă și o moștenire culturală bogată. Teritoriul vizat cuprinde atât localități urbane, cât și rurale, aparținând următoarelor 13 unități administrativ-teritoriale: municipiul Baia Mare, orașele Baia Sprie, Cavnic, Seini și Tăuții-Măgherăuș, comunele Băiuț, Botiza, Budești, Cicârlău, Desești, Poienile Izei, Ocna Șugatag și Șișești. Un Geoparc UNESCO este un proiect-punte între patrimoniu și viitor, rezultatul unui proces complex, care se derulează pe termen lung și care necesită colaborarea între administrație, instituții, universități și organizații, antreprenori, mass-media și simpli membri ai comunității.

Echipa de proiect Geoparcul UNESCO Gutâi-Maramureș
Coordonator – dr. geolog Marinel Kovacs
Email: [email protected]
www.facebook.com/geoparcMM

Eu n-am trăit în comunism, n-am simțit frigul din apartamente și nu am stat la cozi în față la „Alimentara” din CIL. Nu știu cum este să trăiești cu frica aceea ce îți îngheață vocea. Dar am crescut cu poveștile bunicilor, mamei și a vecinilor de bloc. Acești oameni care au dus acea lume în spate ca pe o piatră grea, mare și pe care nu au abandonat-o nici azi.
Cu toate acestea, când ies în oraș sau merg în vizită la unele rude, aud acea propoziție absolut dureroasă: „ Pe vremea aia era mai bine”. Nu, frate. Nu era!
Doar că actualitatea, prezentul, a comis eroarea de a nu fi suficient de bună încât să-i convingă pe acești oameni că merită să privească înainte, nu înapoi.
Datele doar confirmă asta.
   Sondajul INSCOP din iulie 2025 arată că 55.8% dintre români cred că regimul comunist „a fost mai degrabă bun”, iar 48.4% sunt convinși că „se trăia mai bine înainte de 1989”. Și, cel mai important este că nostalgia este semnificativ mai ridicată la persoanele peste 60 de ani și la cele cu educație primară. Da, fix acei oameni care sunt cel mai expuși dezamăgirilor economice, sociale și sanitare ale acestei vremi.
Nu e doar nostalgie. Cred că este o reacție firească a unor oameni care simt că sunt lăsați în urmă. Dar o comunitate nu-și permite să fie condusă de nostalgii. Ba din contră, are datoria să fie condusă de luciditate. Știți voi, ca să nu se mai repete!
Sighetul este un oraș cu memorie. Nu este prezentă doar în pereți, ziduri, străzi vechi sau în felul în care unii și alții își spun poveștile. Este și într-unul dintre cele mai puternice locuri de pe această hartă a memoriei, în Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. Un spațiu sacru care, indiferent de cât de obișnuiți suntem cu acesta, ar trebui să ne lovească direct în plexul solar de fiecare dată când trecem pe lângă el sau îi călcăm pragul. Avem, la noi în oraș, un muzeu care spune pe de-a întregul povestea acestor ani întunecați. În toate celulele vezi nume de oameni, fotografii, simți moartea tăcută și durerea reală. Acolo este istoria scrisă fără poezie și fără figuri de stil romantice. Doar cu viața și cu prețul ei.
Și totuși, paradoxal, mulți trec pe lângă Memorial ca pe lângă o alta clădire din oraș. Când, de fapt, aceasta ar trebui să fie o busolă morală a orașului. Acest loc ne reamintește că s-au trăit vremuri grele, că frica n-a fost o metaforă și că libertatea nu a venit la ofertă. Și că acum, oricât ne-am plânge, viața este infinit mai bună decât atunci.
Memorialul nu este acolo ca să ne încarce cu pesimism, tristețe și alte sentimente negative. Este acolo ca să ne învețe luciditate. Este acolo ca să ne arate progresul, dar și prețul acestuia. Să ne reamintească faptul că evoluția nu se vede dacă privești doar la prezent, fără să ții cont de locul din care ai plecat. Și, cel mai important, că memoria nu se ignoră. În momentul în care ignori memoria, devii vulnerabil la aceleași iluzii și greșeli pe care istoria ți le-a arătat pe toți pereții celulelor din Memorial.
Poate că azi nu se mai simte greutatea Revoluției din ’89, mai ales pentru generațiile mai tinere. Pentru unii este doar o altă lecție într-un manual ori un alt documentar plictisitor. Dar pentru țara noastră a fost un moment în care, pentru prima oară în mult timp, oamenii au spus „ajunge”. Da, a fost haos și a curs sânge. Da, a fost extraordinar de multă confuzie. Dar, cel mai important, a fost curaj. Și acea ruptură care, cu greu și cu multe bâlbe, cu regres și cu lupte, a setat o direcție spre lumea în care trăim acum. O lume în care putem să vorbim liber, putem să alegem, să criticăm, să înjurăm, să călătorim, să sperăm. Revoluția n-a fost și nu este un decor și nici nostalgie. Revoluția a făcut posibilă libertatea de astăzi, cu bune și cu rele. Și exact de aceea nu trebuie să lăsăm ca direcția începută atunci (foarte greu!), să se piardă acum în extremism, radicalitate și intoleranțe. Nu ai cum să ai Memorialul la doi pași și, în același timp, să crezi povești care vor să te tragă înapoi spre aceleași tipare ale fricii și urii. N-ai cum să promovezi libertatea și, în același timp, să susții idei care o limitează, o îngustează.
Memoria nu este un lux cultural. Memoria este o formă de igienă socială și dacă nu o păstrezi curată, se infectează cu manipulări, nostalgii false și violență. Ajungi să crezi că stagnarea este normală, să tolerezi intoleranța și să crezi că ura este o reacție firească. Ajungi să confunzi liniștea cu regresul, iar gălăgia cu adevărul.
Exact asta se întâmplă și în orașele mici, cu ritm lent, în locurile unde oamenii se cunosc de o viață. Zvonurile circulă mai repede decât vântul, iar opiniile se formează din obișnuințe, nu din informații clare. În loc să vorbim despre proiecte, investiții, spitale, școli, fonduri europene, ajungem să ne blocăm în discuții despre „cine e gay”, „cine de unde vine”, „cine strică tradiția”. Și în tot acest timp, rămânem pe loc.
Pentru că, oricum ar suna, ura nu contruiește absolut nimic. N-o să aducă medici, nu repară drumuri, nu invită investitori și nu o să țină pe nimeni acasă. Dar consumă energia mentală a comunității și o slăbește. Putem mai mult de atât.
Responsabilitatea civică nu înseamnă să faci scandal sau activism de dragul postărilor, like-urilor de pe paginile de social media, sau să stai cu pancarte în stradă. Este ceva mult mai simplu, dar și greu în același timp. Înseamnă să fii atent, să întrebi, să verifici și să ceri claritate, să nu lași lucrurile șă se degradeze în fața ta fără să ai o reacție. Înseamnă să ai respect pentru locul în care trăiești.
Și dacă tot vorbim despre responsabilitate și respect, nu putem evita nici realitatea de la graniță.
Ucraina nu este un concept exotic. Este chiar vecinul nostru. Ușă în ușă. Și stabilitatea Ucrainei care, din punctul meu de vedere ar însemna integrarea sa în NATO și UE, este granița unei frontiere sigure, chiar regiuni stabile și a unei economii sănătoase. Un vecin stabil înseamnă predictibilitate, iar investitorilor le place predictibilitatea. Instabilitatea supune riscului și orice comunitate responsabilă trebuie să înțeleagă asta. Și toate aceste lucruri, memoria, responsabilitatea, luciditate și realitatea politică, se întâlesc în același punct: votul. Nu votul ca formalitate sau ca obligație, ci ca act de maturitate, de memorie. Ca gest prin care spui că știi de unde ai plecat și știi unde vrei să ajungi. Când pui ștampila, nu votezi doar prezentul, ci votezi toți anii în care ai tăi, strămoșii tăi, au tremurat în frig. Votezi toate libertățile furate și acele nume din celulele Memorialului. Votezi tot curajul din ‘89 și tot ce a fost câștigat greu și poate să fie pierdut ușor.
Nu există un vot perfect și nici un candidat perfect. Câteodată, nici nu ai varianta pe care ți-o doreai. Dar votul nu este despre perfecțiune, ci despre direcție. Țin minte că atunci când eram mai mic, am auzit exact comparația aceasta de la prietenii mei mai mari, că votul e ca atunci când pleci spre un loc important pentru tine și poate n-ai un autobuz direct. Dar alegi linia de autobuz care te duce cel mai aproape de destinația ta. Altfel, rămâi în stație sau, și mai rău, te urci într-un autobuz care merge fix în sens invers. Așa e și cu votul. Nu este despre cine îți place, ci despre cine te duce mai aproape de locul în care vrei să ajungi ca societate, comunitate, oraș, țară sau generație. Și dacă vrem ca Sighetul să se așeze frumos pe această hartă a viitorului, nu trebuie să lăsăm memoria să se erodeze prin manipulări sau să lăsăm trecutul să fie rescris de cei care vor un prezent slab. Viitorul nu se construiește pe frică, ură sau extremism. Libertatea pe care o avem azi nu este o moștenire, ci o datorie, și nici un oraș, generație sau om nu merge înainte cu ochii închiși.

Și la final, întrebarea din titlu rămâne. Nu ca reproș și nici ca ironie, dar ca un test simplu al judecății clare: Mă-ta știe cu cine votezi?

Adrian REDNIC

Marți, 02 decembrie 2025, la Centrul Cultural Sighet a avut loc un eveniment complex (vernisajul expoziției și premierea lucrărilor, evocări, intermezzo muzical) prilejuit de Concursul de Artă Plastică „Gheorghe Chivu”, ediția a XVI-a. Lucrările elevilor talentați și pasionați de artele vizuale, expuse pe simezele ad-hoc din sala de evenimente a Centrului Cultural Sighet, au fost în… centrul atenției.

Juriul Concursului de Artă plastică, ediția a XVI-a (destinată elevilor între 6 – 18 ani) format din prof. Robert Zolopcsuk, Irina Szemkovics și Cristina Kövy Cincu a decis acordarea premiilor la două categorii de vârstă:

Categoria 6 – 12 ani: 

Locul I – Botizan Ruxandra
Locul II – Cora Andrei
Locul III – Popovici Rareș

Categoria 13 – 18 ani:

Locul I – Oros Larisa
Locul II – Dunca Sofia
Locul III – Bledea Henrietta

Premiul „Ana Zaharia” instituit de familia Laura și Gelu Zaharia (în mijlocul căreia a trăit la Sighet poetul și pictorul Gheorghe Chivu) a fost acordat elevului FRÂNC Andrei.

Elevii premiați (toți urmează cursurile de la Școala de Artă „Gheorghe Chivu”) au fost recompensați și cu diferite sume în bani.

Felicitări elevilor premiați, felicitări tuturor elevilor care au participat la concurs, felicitări invitaților și organizatorilor!

Ion Mariș

Centrul Școlar de Educație Incluzivă (CSEI) Sighet în parteneriat cu Galeria de Artă Vassiliev organizează miercuri, 03 decembrie 2025, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, de la ora 13:30, cea de-a IX – a ediție a proiectului educațional ÎMI PASĂ.

Evenimentul este dedicat elevilor cu cerințe educative speciale (CES), fiind promovată incluziunea, creativitatea și abordarea artistică.

Programul include un spectacol de colinde organizat de elevii CSEI, alături de cântăreața Voichița Nemeș Andreica dar și o interesantă Paradă a Modei în care peste 100 de elevi vor păși pe scenă purtând ținute realizate de cadrele didactice ale școlii. Momentul zilei va fi completat de o prezentare spectaculoasă oferită de Casa de modă VASSILIEV, sub îndrumarea doamnei Ileana Vassiliev iar la finalul evenimentului foștii elevi CSEI vor prezenta un moment artistic. Un punct important al evenimentului va fi și premierea colaboratorilor.

Sunt așteptați la acest eveniment sighetenii care se simt și doresc să fie solidari cu persoanele cu dizabilități, conștienți și convinși că acestea trebuie sprijinite și încurajate pentru depășirea tuturor barierelor existente.

Evenimentul se va desfășura la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice din Sighet, sala „Monica Chifor”.

Salut, Sighet!

„Domnului profesor cu dragoste” – Concursul de artă plastică” ediția a XVI-a.

Program:
2 decembrie 2025

Ora 12:00 – Cimitirul central al orașului
OMAGIU PICTORULUI ȘI POETULUI GHEORGHE CHIVU
– depunere de jerbe de flori
– rugăciune de pomenire – Parastas

Ora 14:00 – Sala de evenimente a Centrului Cultural Sighetu Marmației
– Vernisajul expoziției din cadrul „Concursului de artă plastică” ediția a XVI-a;
prezintă: prof. Robert Zolopcsuk, prof. Irina Szemkovics.
Premierea lucrărilor și acordarea premiului „Ana Zaharia”, coordonatori: prof. Robert Zolopcsuk, prof. Irina Szemkovics.

EVOCĂRI:
– Școala de artă „GHEORGHE CHIVU”continuatoare și păstrătoare a tradiției învățământului artistic din Sighetu Marmației, prezintă: prof. Ioan Ardeleanu Pruncu.
– Gheorghe Chivu, profesor, poet și pictor- personalitate care a dat numele școlii, prezintă: prof. Cristina Kövy Cincu.
– „Întâlnirea lui Gheorghe Chivu cu Maramureșul”, prezintă: prof.dr. Ioan Dorel Todea.
– „Camil Ressu. Reflexii în pictura lui Gheorghe Chivu – Peisaj”, prezintă: arh. Laura Zaharia
– Gheorghe Chivu – pictor de sensibilitate postimpresionistă, prezintă: conf. univ dr. Laura Ghinea, director Filiala Baia Marea a UAPR.

Realizări, împliniri, succese, evocări, prezintă: prof. Ioan Tivadar, Spiridon Pralea, prof. Ileana Matus.
Intermezzo muzical – moment artistic prezentat de profesorii și elevii Școlii de artă „Gheorghe Chivu”, coordonatori: prof. Serator Dezideriu și prof. Lumei Ionuț Mihai.

Centrul Cultural Sighet