La Comunitatea Evreiască din Sighet, prof. Petru Ganz, a vorbit despre Torah (Tora), textul sacru și fundamental al iudaismului și despre importanța acestuia pentru poporul evreu.

Puteți urmări un scurt VIDEO cu informații despre Tora scrisă și Tora orală:

Foto & Video: dr. SorinMarkus

Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la Sighet a avut loc  întâlnirea Tineretului Național Liberal în cadrul Școlii Memoriale „Gheorghe I. Bratianu”.
Foarte mulți tineri liberali din țară au ajuns la Sighet unde au participat la cea de-a XVI-a ediție a Școlii Memoriale, într-un oraș care păstrează urmele suferinței dintr-o perioadă cenușie a istoriei noastre, fiind unul dintre locurile unde au fost decimate, ucise, elitele României.
La deschiderea evenimentului au participat președintele PNL și prim-ministrul Ilie Bolojan, secretarul general Dan Motreanu și alți lideri liberali din  țară.
Liderii liberali au făcut o vizită la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței după care s-au deplasat la Cimitirul Săracilor unde a fost depusă o coroană de flori la troița Brătienilor.
În continuare premierul României a participat la întâlnirea cu tinerii liberali, desfășurată la Școala de Muzică din Sighet.

În continuare un scurt VIDEO cu un fragment din intervenția premierului Ilie Bolojan:

Text, foto & video: Ion Mariș

Caut trecutul (Keresem a múltat)

Caut trecutul – dar nu-l găsesc –
nu-l aflu, pentru că nu aveam trecut
numai prezent am, care înaintează spre viitorul meu
asta mă caracterizează în viața asta.

Îmi caut copilăria – peisajele sighetene
malul Izei și splendida Grădina Morii
unde de mic copil scriam poeme,
prietenilor și omului din viitor.

Îmi caut cunoscuții bătrâni – rudele
pe care-i salutam în avans –
cei ce au știut totul despre mine
înainte să mă nasc.

Caut fetele din copilărie
pe cele cu care am glumit – recitând poezii,
și voiam – să mă iubească
cum le-am iubit pe ele.

Caut ajunurile de Crăciun intime
când umblam cu prietenii la colinde
vocea noastră răsuna în peisajul cu zăpadă –
și acum îi aud în urechile bătrâne.

Și-au trecut de atunci decenii bune
nici rude, bătrâne cunoștințe nu mai trăiesc
nici aerul sighetean nu mai are acea atmosferă
care caracteriza orașul meu natal.

Dar gândul a rămas liber
și țările s-au închegat
toate națiile Europei s-au unit
și putem privi cu credință în viitor.

* * *

Scriitorul Gabriel Boros s-a născut la Sighetu Marmației la 10 noiembrie 1945. A urmat la Sighet școala primară, gimnazială și Liceul „Filimon Sârbu” („Dragoș – Vodă”) pe care l-a absolvit în anul 1963. După bacalaureat a fost înrolat în armată, până în anul 1965. Între 1965 – 1969 a lucrat la TAPL Sighet, la secția de achiziții.
S-a mutat la Cluj în anul 1969, unde a urmat cursurile Facultății de Drept – Universitatea „Babeș-Bolyai”.În 1972 s-a căsătorit, are doi copii, o fată și un băiat.A revenit la Sighetu Marmației în anul 1980, iar în 1983 a emigrat în Germania.
Primul volum de poezii i-a apărut în anul 2003, în Ungaria, cu titlul „Autoportret”, iar peste câțiva ani (2014) cel de-al al doilea volum, în Germania, cu titlul  „Poezii pentru totdeauna”.
Din 2004 până în 2017 a publicat 12 romane (în limba maghiară), dintre care două au fost traduse în limba germană, „Die Grube aus Eltville I – II” și un volum de poezii tradus în germană „Bis über Dir Kerzen aufleuchten”.
Cărțile lui Gabriel Boros, poezie și romane, i-au fost traduse în mai multe limbi, în țări din întreaga lume dar, cel mai mare succes îl are în Ungaria și Germania.
La ora actuală, scriitorul Gabriel Boros locuiește în Watzehaim – Hessen, Germania.

Salut, Sighet!

Nota redacției: pentru că la începutul lunii noiembrie scriitorul Gabriel Boros și-a aniversat ziua de naștere îi transmitem LA MULȚI ANI!… din orașul natal!
Traducere poemului din limba maghiară – Brigitta Zahoranszki.

Davos este numele localității din Elveția unde, acum un secol, s-a inițiat o serie de conferințe care au reușit să aducă împreună cei mai însemnați profesori de filosofie ai acelor vremuri. Istoricii ideilor afirmă că în urma acelor întâlniri și conferințe de la Davos s-au conturat pozițiile filosofice dominante și s-a trasat direcția pe care avea să meargă cultura și știința universitară germană pentru următorul veac. La fel acum, în România, Baia Mare devine între 26-27 noiembrie 2025 Davosul filosofiei românești cu ocazia Conferinței Naționale de Filosofie, prilejuită cu ocazia aniversării a 25 de ani de învățământ filosofic neîntrerupt la UTCN – Centrul Universitar Nord din Baia Mare. La această conferință vor susține prelegeri profesori universitari, cercetători și personalități consacrate ale filosofiei din România, reprezentând centre academice precum UBB Cluj-Napoca, Univ. București, UAIC Iași, UVT Timișoara, Univ. Galați, ULBS Sibiu și gazdele de la UTCN-CUNBM.

Conferințele vor avea loc la Facultatea de Litere (Str. Victoriei, nr. 76, Baia Mare) și sunt deschise publicului larg, astfel că la acest eveniment, deopotrivă festiv și științific, sunt invitați să participe nu numai cadrele didactice, studenții, masteranzii și doctoranzii UTCN ai Centrului Universitar Nord din Baia Mare, ci și toți cei interesați de filosofie sau dornici să asiste la un eveniment demn de amintit în mediul cultural și academic românesc.

Mai multe detalii pe www.filosofiebaiamare.com

Comunicat de presă

În toamna anului 1949, tinerii deținuți politici maramureșeni (majoritatea elevi ai Liceului „Dragoș-Vodă” din Sighet) deja condamnați de Tribunalul Militar Cluj pentru activitate anticomunistă, au ajuns pentru câteva zile în închisoarea de tranzit Jilava (lângă București) în așteptarea plecării spre închisorile de executare a pedepselor. Gheorghe Andreica, cronicar fidel al istoriei grupului maramureșean, relatează atmosfera cu precizie crudă dar și cu umor:

Intrăm la Jilava

Am mers puţin drum în afara Bucureştiului. Duba se opri într-un loc unde, perpendicular pe şosea, se deschidea o alee mărginită cu plopi tineri şi pardosită cu pietriş curat. Aleea cobora undeva într-o pantă lină.- Jos! urlă un caraliu, ţigan sadea, gata să lovească cu bâta numai de dragul lovirii. Toţi gardienii erau la fel. Parcă ar fi fost fraţi. În stânga se vedea o colonie de baracamente în jurul căreia mişunau sute de gardieni. O parte din ei atunci se încolonau. Acolo era şcoala de cadre unde se pregătea în mare grabă „viitorul luminos” al comunismului în ţara noastră.

Am fost strigaţi nominal de pe o listă şi număraţi de mai multe ori. N-am mers o distanţă prea lungă, când deodată apăru în faţa ochilor o poartă pe care scria în formă de semicerc: „Fortul nr. 13 Jilava”. Întreaga curte a fortului nu era altceva decât fundul unui şanţ enorm de mare. Ici colo câte un deţinut de drept comun stătea încremenit cu faţa la pereţii fortului cu zeghea pusă pe cap. În loc de pistoale, gardienii erau înarmaţi cu bâte. În gură aveau fluierători în care suflau ca la foc, ca la o catastrofă de cale ferată. Involuntar m-am speriat, retrăgându-mă în mijlocul coloanei, favorizat şi de statura mea mai scundă decât a celorlalţi, ca la vederea unui şarpe greţos. Fiecare din noi se făcu parcă mai mic, ridicându-şi umerii cu tot bagajul ce-1 avea în spate ca pe un fel de scut de apărare.

Cum am intrat în clădirea propriu-zisă a fortului, începură urlete şi ţipete stridente însoţite de lovituri de bâtă. Strigau gardienii: – Linia!… Linia… Nu călca linia. Nu înţelegeam nimic la început, dar m-am dumirit imediat despre ce era vorba: pe pardoseala de beton erau trase două linii cu var. Acestea marcau locul pe unde trebuiau să meargă deţinuţii. În cazul că depăşeai locul marcat călcând pe linia trasată sau în afara ei, gardienii de pe margini îi ciomăgeau pe deţinuţi strigând cât îi ţinea gura: – Linia !. Linia !… Ni s-a deschis o uşă grea zăvorâtă şi am fost introduşi într-un lavabou enorm de mare în care totul era numai din beton şi macabru orânduit. Din uşă, un gardian ne porunci: – Vă luaţi cu voi un prosop, două cămăşi, un pulover sau pieptar, două izmene, haină, ciorapi, bocanci şi ce aveţi pe cap. Nici o ţigară sau aliment, nimic altceva decât ce vi s-a poruncit. Restul lucrurilor se depun la magazie. Apoi trânti uşa şi paşii i se pierdură prin sinistrele culoare.

Avem colegi noi

Trupei noastre venite de la Cluj i se adăugaseră la Văcăreşti încă câţiva deţinuţi politici: doi mari oameni de afaceri care arătau ca doi sperţari gata de plâns, apoi unul mărunţel, moldovean, arestat pentru că – oarecând în tinereţe – a făcut parte din Mişcarea Legionară. Acesta nu era condamnat și lângă el era un alt bărbat în jur de 30 de ani care venea de la închisoarea Piteşti cu destinaţia închisoarea Aiud, unde urma să-şi ispăşească cei zece ani de închisoare cu care-1 chivernisise oculta comunistă. Acesta era asistent universitar la catedra de istorie a facultăţii din Bucureşti. De la el am aflat regimul de mare stricteţe ce a fost impus studenţilor la închisoarea Piteşti şi recomanda tuturor să nu se declare studenţi pentru că la Piteşti e iadul pe pământ. Vestea ne-a întristat pe toţi căci Aurel Vişovan şi Milu Vlad erau destinaţi acestei închisori.

Asistentul – pe nume Iordăchescu – cunoştea obiceiurile gardienilor din închisoarea Jilava şi ne dase toate sfaturile cele bune, cum trebuie să ne comportăm ca să scăpăm de cruzimea gardienilor: – Nimeni să nu calce porunca gardienilor cu privire la cantitatea îmbrăcămintei.           Să nu încercăm a dosi alte obiecte prin cutele hainelor. Ne povesti cum la percheziţie deţinuţii sunt dezbrăcaţi în pielea goală şi gardianul îţi vâră un deget în dos după care cu acelaşi deget te caută prin gură și alte practici scârboase… Pe mine şi pe încă câţiva ne pufni râsul. El privea la noi blând şi ne zise că ar fi bine să râdem după percheziţie… Omul avea dreptate, dar ce să faci cu noi cei mărunţei care eram la vârsta când râsul te apuca pe nevrute.

Printre cei străini de noi mai era unul invalid căruia îi lipsea mâna dreaptă din cot. Acesta fusese arestat cu doi ani în urmă deoarece numele lui se potrivea cu al unui legionar vestit urmărit de Securitate. Spera că până la urmă se vor lămuri şi securiştii că nu el este cel căutat. Acesta era grozav de speriat. Cei doi oameni de afaceri aveau ţigări şi chibrituri la dânşii. Au împărţit ţigările tuturor şi astfel fumam cu toţii indiferent că aveam sau nu aveam acest viciu… Mai erau şi câţiva politicieni de meserie, oameni în vârstă de peste 50 de ani, jerpeliţi şi ramoliţi nevoie mare.

Percheziţia

Uşa se deschise brusc şi am auzit vocea unui gardian care tuna la noi: – Afară toată lumea! Mişcăăă!…  striga un altul croind cu bâta pe un deţinut care se împiedicase de o pătură ce o ducea în braţe. Aşa ne pomenirăm cu toţii înghesuiţi într-un colţ al culoarului în timp ce vreo zece caralii înarmaţi cu ciomege zdravene se strânseseră în jurul nostru. În dreapta am văzut o poartă uriaşă făcută din drugi de fier groşi cât piciorul din jos de genunchi. În imaginaţia mea înfierbântată de atunci o asemănam cu poarta iadului. Soclul pereţilor acelui culoar era vopsit cu o culoare vânătă până la statura unui om. Era mai mult un fel de mânjeală decât vopsitorie. Deasupra acestei mânjeli executată de vreo minte întunecată, au desenat un fel de semicerculeţe în trei culori: roşu, alb şi albastru. Acest desen dădea întregului cadru un aspect sinistru, inspirator de groază şi spaimă.
– Toată lumea se dezbracă la pielea goală! sună ordinul. Într-o grabă nemaipomenită ne-am dezbrăcat cu toţii, gardienii  trecând la percheziţionarea bagajelor. Hainele toate fură făcute ferfeniţă…
– Cu faţa la perete! a poruncit un gardian. A urmat apoi batjocura de care fusesem avertizați… După semnarea inventarului ne-am încolonat în rând câte patru între cele două linii trasate cu var. În faţă se postă un gardian ce avea un maldăr de chei în mână. În spate şi pe margini ceilalţi, destul de mulţi cu ciomege în mâini. Îi vedeam cum scuipă în palme pregătindu-se… Se făcu o linişte totală, apoi cel din faţă dădu comanda: -Veniţi după mine ! La auzul comenzii, gardienii din spate începură să croiască pe deţinuţi cu toată puterea pe unde se nimerea, strigând: – Ţine aproape! Ţine aproape!... Luaţi prin surprindere cei din spate au dat buzna în faţă şi ne-am împrăştiat în panică trecând peste cele două linii de demarcaţie. Atunci intrară în funcţie gardienii de pe margini lovind cu ciomegele lor noduroase şi cu cozile de mătură. Urlau ca la foc: – Linia!… Linia!… Nici n-am observat cum am călcat în cameră, dus de puhoiul de oameni intraţi în panică. Am avut impresia că oamenii urcă pe pereţi. În realitate intraseră în cameră şi oamenii urcau pe priciuri ca să facă loc celor ce încă mai erau pe culoar. După ce şi ultimul om a trecut pragul camerei, trei gardieni s-au proptit cu umerii ca să poată închidă uşa. Atât de înghesuiţi eram.

Condițiile de „cazare”

În sfârşit, uşa s-a închis. Am scăpat. Era linişte şi vorbeam în şoaptă. Noi am zis că la Cluj a fost mare înghesuială – iată că e posibil una şi mai mare. Priciuri cu două etaje aşternute cu rogojini uzate. Un bec puternic de 500 waţi ne orbea pur şi simplu. Geamurile erau mânjite cu var şi închise ermetic. Această situaţie ne-a îngrijorat deoarece era pericol de asfixiere. Nu era posibil ca să dormim „picioruş” adică unul cu capul la picioarele celuilalt deoarece priciurile erau puţin înclinate. Lângă uşă erau două „tunuri” (hârdaie) pentru necesităţile fiziologice, având o capacitate de 100 litri fiecare.

Câţiva dintre noi care nu suportau căldura luaseră loc la „subsol” la „şerpărie” adică sub prici, direct pe ciment. Noi sighetenii am ocupat parterul priciului. Obosiţi de drum şi de marea tensiune nervoasă, am adormit cu toţii pe o singură latură, altfel nu încăpeam. Eu dormeam lângă Petrică Ulici zis „Ursu”, care în timpul somnului se răsturnă peste mine cu toată greutatea lui de urs aproape sufocându-mă. Cu mare greutate şi disperare, am reuşit să mă smulg de sub dânsul. Apoi mi-am pus toate bagajele sub cap ca să pot respira.

Geamul era deschis în timpul nopţii astfel că o boare de aer proaspăt parcă m-a mai înviorat. Cu timpul, fiecare din noi şi-a rezolvat problema spaţiului încât înghesuiala nu mi s-a mai părut chiar atât de sufocantă ca la început. În cameră era o duhoare de hoit şi urină în descompunere pe care noi nu o sesizam. O sesiza în schimb gardianul când deschidea uşa. Îl vedeam cum se trage într-o parte ţinându-şi respiraţia.

Politicienii

La închisoarea Jilava am zăbovit doar vreo zece zile. Avizi de a cunoaşte cât mai multe lucruri, l-am rugat pe asistentul Iordăchescu să ne ţină nişte cursuri de istorie din cele mai vechi timpuri şi până în ziua de azi. Iordăchescu începu povestea cea lungă a trecutului umanităţii, iar noi îi sorbeam cuvintele şoptite în linişte făcând cu trupurile noastre un fel de paravan în dreptul vizetei, ca gardianul – când ne spiona – să nu-şi dea seama despre ce este vorba, că de auzit era imposibil să ne audă. Mai încolo purtau discuţii cei doi oameni de afaceri, dar discuţiile lor nu ne interesau şi nici nu înţelegeam nimic din ele.

În colţ, pe prici, cei câţiva politicieni puneau ţara la cale. Tocmai erau în curs de formare a unui guvern de mână forte (după sosirea „sigură“ a americanilor) și își împărțeau ministerele… Deodată, unul din ei se ridică precipitat făcându-şi loc cu coatele ca să ajungă cât mai grabnic la tinetă. Nevoile îl presau amarnic… După ce se uşură de prima „tranşă”, forţând-o pe cea de-a doua – îi zise ortacului său din celălalt capăt al camerei cu voce destul de tare: – Mitică, vezi să nu uiţi, mie-mi rezervi externele…

Pe noi cei tineri ne-a pufnit râsul şi nu înţelegeam… Mai târziu, peste ani de zile, de acum oameni maturi, ne-am dat seama ce au însemnat aceste gunoaie politicianiste… în toate închisorile şi mai ales în lagărele de pe întinsul canalului Dunăre – Marea Neagră, aceşti politicieni hodorogi formau de dimineaţa şi până seara sute de guverne…

Martori oculari spun cum la infirmeria unui lagăr unul din aceşti „miniştri” ramoliţi, adormise pe bancă aşteptând să intre la vizita medicală (în fiecare lagăr exista un fel de infirmerie). Deodată doctorul deschise uşa cabinetului medical întrebând dacă mai este vreunul care aşteaptă pentru „interne”. Atunci bătrânul politician care moţăia apăsat de grija postului ce-1 va ocupa (după venirea americanilor), sări ca ars trezindu-se: – Nu domnule, eu sunt la externe…

Despărțirea de Aurel Vișovan

Înainte de plecarea spre Târgșor (închisoarea pentru elevi, din județul Prahova, unde urma să executăm pedepsele la care am fost condamnați) ne-am despărțit de profesorul nostru Aurel Vișovan, care fiind student urma să fie separat de noi și dus la Pitești. Aurel Vişovan, îngrijorat de soarta noastră, ne-a strâns pe toți într-un colţ al camerei sfătuindu-ne – dar mai mult rugându-ne – să stăm cât mai liniştiţi acolo unde vom ajunge, să ne conformăm la tot ce ni se va cere, spre a scăpa întregi şi vii din această încercare a cărei cruzime n-a prevăzut-o nimeni. Conştiinţa şi-o simţea încărcată… se simțea răspunzător de soarta noastră, deși fiecare dintre noi a decis liber să intre în această luptă.

Noi l-am ascultat cu respect şi cu luare aminte… Numai că el zicea una şi noi gândeam alta. Nu mai eram copii…, aveam fiecare propria conștiință și propria mărturie de dat. El n-a ţinut cont că anul greu ce trecuse peste noi ne-a maturizat cu mult mai mult decât dacă am fi fost liberi.

Gheorghe Andreica,
din volumul „Cu ghiozdanul la închisoare”

Centrul Cultural Sighetu Marmației are deosebita bucurie să anunțe că Ansamblul Folcloric „MARA” sărbătorește anul acesta 57 de ani de activitate dedicată promovării și păstrării autenticului maramureșean.

De-a lungul acestor ani, Ansamblul „MARA” a fost un veritabil ambasador al tradițiilor și patrimoniului cultural al zonei noastre, promovând și păstrând vie frumusețea și autenticitatea folclorului marmureșean.

Cu această ocazie, vă invităm cu drag vineri, 21 noiembrie 2025, de la ora 16:00,  la Sala de spectacole a Centrului Cultural Sighetu Marmației, pentru a marca împreună peste o jumătate de secol de tradiție, pasiune și dăruire.

Publicul va fi încântat de un spectacol complex în care soliștii, orchestra și dansatorii Ansamblului „MARA” vor aduce pe scenă frumusețea cântecului, portului și dansului maramureșean.

Vă așteptăm să celebrăm împreună această zi specială și să ne bucurăm de bogăția culturală pe care Ansamblul „MARA” o oferă comunității noastre de 57 de ani.

Comunicat de presă

Ziua Drepturilor Copilului este marcată pe 20 noiembrie, fiind adoptată de către Organizația Națiunilor Unite, în anul 1989, Convenția privind Drepturile Copilului. Această zi este o ocazie de a promova respectarea drepturilor tuturor copiilor și de a sensibiliza publicul cu privire la problemele cu care se confruntă aceștia.

La Senatul României, în Sala Avram Iancu, s-a desfășurat un eveniment organizat de Senat, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și UNICEF. Tema principală a fost prezentarea recomandărilor de țară formulate de Comitetul ONU în 2025, după analiza rapoartelor periodice ale României. Au participat reprezentanți ai copiilor, ai Guvernului, ai Parlamentului, ai instituțiilor relevante și ai organizațiilor active în domeniul protecției copilului.

Luca Emanuel RUS, elev la Colegiul Național „Dragoș-Vodă” (CNDV) din Sighet, invitat la acest eveniment, a prezentat în fața participanților procedura simplificată de raportare folosită de România către Comitetul ONU privind Drepturile Copilului. A deschis prima secțiune a întâlnirii și a explicat clar ciclul de raportare prin care statul arată cum pune în practică prevederile Convenției ONU ratificate prin Legea nr. 18 din 1990. A fost un moment în care vocea copiilor a devenit vizibilă datorită implicării lui.

Luca este membru al Board-ului Copiilor susținut de UNICEF, bursier al programului Bursele BookLand, ambasador al Conferinței Locale a Tinerilor privind Schimbările Climatice și câștigător al trofeului Elev Implicat în Comunitate. Prin munca lui constantă putem cunoaște problemele reale ale copiilor din comunitate și putem conștientiza soluțiile care pot schimba situații concrete.

Au fost transmise astfel recomandări, direcții clare de acțiune. Exemple: consolidarea sistemelor de protecție, reducerea violenței împotriva copiilor, dezvoltarea serviciilor pentru copiii cu dizabilități, creșterea accesului la servicii de sănătate mintală, combaterea sărăciei și sprijin pentru copiii refugiați. În 2024 au fost înregistrate 20.216 cazuri de abuz, neglijare și exploatare. În același an 33,8 % dintre copiii din România erau expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială. În martie 2025 erau înregistrați 87.054 de copii cu dizabilități. Aceste date arată cât de necesare sunt măsurile clare și aplicate.

Comitetul ONU recomandă formarea profesioniștilor care lucrează cu copii, dezvoltarea infrastructurii pentru educație incluzivă și campanii care reduc stigmatizarea. Recomandă și politici ferme în domeniul sănătății sexuale și reproductive. România avea în 2024 peste 13.345 de mame adolescente. Aceste cifre arată nevoia unor programe educaționale adaptate vârstei.

La finalul evenimentului participanții și-au reafirmat angajamentul de a transforma recomandările în acțiuni reale. Intervenția lui Luca a pus accent pe o idee esențială, orice decizie care privește copiii trebuie să pornească de la întrebarea „Cum ne asigurăm că această politică va îmbunătăți viața copiilor?”

Acest demers, acest eveniment, este un exemplu de implicare responsabilă. Contribuția lui Luca arată că participarea copiilor produce schimbări clare și verificabile.

Felicitări și succes Luca!

Salut, Sighet!

De curând, câteva canale t.v. de la noi au transmis în direct de la Blaj instalarea (numită specific „întronizare”)  noului Arhiepiscop Major al Bisericii Greco-Catolice Unită cu Roma din România.

În urma decesului înaltului arhiereu, Lucian Mureșan (94 ani), întâmplat în 25 sept. a.c. Sinodul Episcopilor  Români întrunit la Roma, l-a ales ca succesor pe Lucian Claudiu Pop, episcopul de la Cluj. Sanctitatea Sa Papa Leon XIV l-a confirmat în 5 nov. 2025 și, câteva zile mai târziu, a avut loc în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj întronizarea înaltului ierarh. Bucuria credincioșilor greco-catolici români de a vedea așezat în fruntea lor un ierarh tânăr, energic și dăruit de Dumnezeu cu frumoase calități preoțești, a avut pentru maramureșeni un motiv în plus de bucurie și – de ce nu! – chiar de mândrie, deoarece în mijlocul vechii și glorioasei Catedrale a fost iarăși așternut pentru acest moment solemn Covorul cu Vultur, dăruit de ei, în anul 1900, Mitropolitului de la Blaj, Victor Mihalyi de Apșa, fiu devotat al acestor meleaguri, cu ocazia împliniri a 25 de ani de episcopat. De dimensiuni impresionante (700/530 cm) și țesut din lână de către 12 dintre cele mai pricepute țesătoare din zonă adunate la conacul lui Petru Mihalyi de la Sarasău, la o „tiară” (război de țesut) făcută anume pentru asta, după un desen realizat de pictorul Octavian Szmigelski de la Blaj și sub îndrumarea directă și permanentă a domnișoarei Sofia, fiica lui Petru Mihalyi, minunatul covor a fost dăruit Catedralei și expus pentru prima dată la grandioasele serbări organizate cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la Unirea cu Roma. Iată, ca mărturie, câteva fraze din ce a scris în ziarul „Unirea” istoricul Augustin Bunea cu acea ocazie: „El reprezintă o cetate cu ziduri mari pe lângă care curg trei râuri. Deasupra cetății stă un vultur uriaș cu aripile întinse… iar țesătura e așa de măiestrit și admirabil executată, cât nici nu-ți vine să crezi, că așa ceva poate fi făcut cu războiul de țesut. Varietatea aceea de culori, feluritele figuri din desemn, cadrul, cetatea cu zidurile ei, cele trei râuri, dar mai ales uriașul vultur sunt de o frumusețe uimitoare. Cu vie plăcere au privit cu toții această lucrare artistică, conglăsuind în a aduce laude domnișoarei Mihalyi și țesătoarelor dibace… Ne grăbim și noi (autorul) a aduce tributul nostru de admirațiune măiestriei neîntrecute a femeilor române maramureșene”.

De menționat că atunci, la acele serbări jubiliare, covorul a fost așezat pe „zidul corului celui mare, față cu iconostasul”, adică acolo unde acum sunt așezate portretele celor șapte Episcopi Martiri ai Bisericii Greco-Catolice și că a fost văzut de zecile de mii de participanți, veniți din toate provinciile românești și din întregul imperiu bicefal Austro-Ungar. În anii următori, a fost așternut în Catedrală doar la sfințiri de episcopi, în restul timpului fiind păstrat cu mare grijă într-un loc special amenajat, cum de altfel se și cuvenea unui obiect încăcat de istoria  acestei Biserici și a acestui Covor, am putea spune „obiect de cult”, dacă avem în vedere câte mari personalități ale timpului și câți episcopi ai acestei biserici și-au plecat pe el, de-a lungul vremii, genunchii și fruntea, printre care se numără și cei 7 Fericiți Episcopi Martiri: Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu, Iuliu Hossu, cu toții trecuți, într-un fel sau altul, pe sub oblăduirea părintească a arhiereului Victor Mihalyi de Apșa, donatorul Covorului cu Vultur.

Dar, revenind în prezent, nu putem trece cu vederea faptul că la întronizarea Arhiepiscopului Claudiu au participat o serie de notabilități clericale și de stat, printre care: Președintele României, Nicușor Dan, Eminența Sa, Claudio Gugerotti, Prefectul Dicasterului pentru Bisericile Orientale, ca reprezentant al Vaticanului, Arhiepiscopul Gianpiero Gloder, Nunțiu Apostolic pentru România și Moldova și mulți alții, și că, în cuvântul său de salut, rostit liber, Nunțiul Gloder a atras atenția celor prezenți oprindu-se, cu vădită și plăcută surprindere, asupra covorului care trona în fața iconostasului și comentând minute în șir frumusețea și armonia culorilor și simbolistica motivelor cu care este decorat, a vădit o profundă și surprinzătoare  înțelegere a sensului îmbinării celor trei motive centrale: simbolul vulturului cu aripile deschise deasupra Cetății Sionului și cele trei ape de la poalele acesteia, ceea ce ne îndrituiește să credem că înaltul prelat a văzut pentru prima dată covorul, care, de altfel, n-a mai fost expus de la ultima sfințire de episcopi, petrecută în 2020.

Gestul Monseniorului Gloder, sincer și firesc pentru un om sensibil și deschis la frumusețile creației, și care cu siguranță nu a trecut neobservat, ar trebui să ne bucure pe toți și să readucă în atenție spre cinstirea cuvenită atâtea și atâtea alte dovezi ale geniului creator al neamului nostru. Și nu putem sfârși aceste câteva rânduri de evocare fără să re/amintim că tot în Catedrala Blajului se află un mic altar de rugăciune și taină, sub o minunată icoană a Sfintei Maria cu Pruncul Isus, zugrăvită de mâna neîntrectului pictor maramureșan, Traian Bilțiu-Dăncuș și dăruită acesteia în anul 1948 – an de tristă aducere aminte pentru Biserica Greco-Catolică din România!- cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Adunări din 14 Mai 1848.

Dar nici Biserica Greco-Catolică din România nu a rămas „datoare” Maramureșului. I-a „dăruit”, prin Temnița de la Sighet, calvarul Episcopilor Martiri și prin Cimitirul Săracilor pământ pentru morminte necunoscute chinuitelor rămășițe pământești pentru patru dintre aceștia. Și tot aici, loc pentru a ridica Sanctuarul în jurul căruia credincioșii ei de pretutindeni se adună în fiecare an, la începutul lunii mai, să-și plece genunchii și să se roage pentru ceea ce-și doresc lor și neamului, la doar câteva zeci de metri distanță de granița dincolo de care, în Ucraina vecină, de câțiva ani, se aud sirenele de alarmă ale unui război cauzator de suferință și de moarte.

Ioan Ardeleanu-Pruncu

Nota red.: mai multe fotografii de la întronizarea Arhiepiscopului Major al Bisericii Greco-Catolice Unită cu Roma din România găsiți accesând link-ul https://www.facebook.com/share/p/1Cbr3XeDpA/

O interesantă apariție editorială – spre finalul anul 2025 – la Editura Valea Verde din Sighet este volumul semnat de MIA NAN: „Eliberează durerea. Ai încredere în vindecare” (editor – Ion Mariș, design copertă – Noelia Lorena Nan, lector de carte – prof. Brîndușa Oanță, tipar –  Aska Grafika).

* * *

Mia NAN s-a născut în 4 iulie 1981, în satul Săcel, Maramureș, într-o familie modestă, cu 10 frați. A absolvit Liceul „Grup Școlar pentru Industrie Mică și Servicii” (actualul Liceu Tehnologic Marmația) din Sighetu Marmației. 
La vârsta de 20 de ani își abandonează familia, satul, țara și călătorește în Spania, „țara minunilor”, cum o numea ea, pentru a-și îndeplini visurile și scopul vieții. După mulți ani de căutare, de studiu al vindecării cuantice și a energiilor, după mulți ani de muncă grea, reușește să lucreze în domeniul care o pasionează, realizându-și visul și scopul vieții: ajută oamenii să își continue drumul vieții chiar dacă sunt asaltați de probleme, făcându-i să vadă că unde este speranță și credință totul este posibil, nimic nu este imposibil.
În prezent, locuiește în Spania, în orașul Elche, provincia Alicante, unde lucrează ca terapeută holistică și predă diferite cursuri în același domeniu. Când cineva o întreabă în ce domeniu lucrează, ea le răspunde „că îi învață pe oameni să treacă prin tunelul din viața lor, pe care într-un anumit moment îl parcurg, cu lumina aprinsă. Acea lumină strălucitoare, minunată pe care fiecare ființă umană o are în interiorul său și pe care fiecare o poate aprinde în orice moment cu dragostea de sine, puterea interioară nelimitată și încrederea în Dumnezeu ori în  Divinitate.”
Marea dorință a Miei Nan de a ajuta la reducerea suferinței umane și la găsirea păcii sufletești, împreună cu tot ce ea a învățat, a decis să împărtășească cu ceilalți prin scrierea cărții „Eliberează durerea. Ai încredere în vindecare.” Această carte, prima dată a fost scrisă în spaniolă, cu titlul: „Suelta el Dolor. Confia en Sanacion”, și publicată în Spania, în iulie 2024.

O nouă întâlnire a Cenaclului „Rivulus Dominarum”

Cenaclul „Rivulus Dominarum” al Revistei de Cultură „Nord Literar” invită iubitorii de literatură la o întâlnire la ceas de seară, joi 20 noiembrie 2025, începând cu ora 17:00, la Muzeul de Mineralogie „Victor Gorduza” din Baia Mare.

Vom evoca personalitatea lui Augustin Cozmuța, unul dintre oamenii care au pus bazele Revistei de Cultură „Nord Literar”, acum când sunt zece ani de la plecarea sa. Prieteni, colegi, scriitori își vor aminti de jurnalistul, criticul literar și omul de cultură Augustin Cozmuța, într-un cadru cald și amical.

Mihaela Ganța și Ștefan Florian, două stiluri și două personalități pe cât de diferite, pe atât de interesante, vor citi din creația lor.

Vor fi alături de noi copiii din Clasa de Canto Muzică Ușoară a Școlii Populare de Artă, coordonați de profesoara Codruța Lupșe.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Comunicat de presă

Muzeul Maramureșan Sighet anunță oficial aprobarea finanțării nerambursabile acordate de Institutul Național al Patrimoniului (INP) prin Timbrul Monumentelor Istorice – Sesiunea I/2025, în cadrul Subprogramului „Punere în valoare – interpretare și prezentare – monumente istorice de importanță națională”.

Proiectul „Pietre. Condeie. Istorie. Revitalizarea unei clădiri monument” își propune realizarea unei expoziții documentare dedicate istoriei orașului și Maramureșului. Expoziția va valorifica documente de arhivă, fotografii de epocă și mărturii, transformând un monument istoric din Sighetu Marmației, Mănăstirea Piariștilor (LMI MM-II-a-A-04724),  într-un spațiu cultural viu, accesibil și relevant pentru comunitate, revalorificând identitatea locală.

Valoarea totală a proiectului este de 274.893 lei, din care: 246.893 lei – finanțare nerambursabilă Institutul Național al Patrimoniului, 28.000 lei – contribuția Muzeului Maramureșan, proiectul derulându-se pe durata a 12 luni.

Obținerea acestei finanțări reprezintă un pas esențial în conservarea și revalorificarea unui monument istoric fundamental pentru identitatea Sighetului. Ne dorim ca noua expoziție să ofere publicului o perspectivă completă asupra istoriei clădirii și a rolului său cultural.

Comunicat de presă
Boboșan Dănuța
Responsabil comunicare proiect

Publicarea ulterioară a motivațiilor Curții Constituționale, a hotărârilor judecătorești și a normelor metodologice la legi, se face după o gravă procedură legislativă vicioasă.

„Atunci vor fi republicile fericite: când domnitorii vor gândi sau gânditorii vor domni”. (Platon)

Este un fapt bine cunoscut că:
1) motivațiile Curții Constituționale (CC) se publică ulterior deciziilor date;
2) judecătorii pronunţă întâi soluţia și apoi (uneori după luni de zile și chiar după un an) pronunță hotărârea în care este motivată soluția dată;
3) normele metodologice date în aplicarea unor legi se publică ulterior publicării legilor în aplicarea cărora sunt date; multe legi nu s-au putut pune în aplicare luni de zile, și chiar după un an, din cauza lipsei normelor metodologice.

Consider că este vorba de o gravă procedură legislativă vicioasă, admisă de Constituţia României, de Legea privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, de Codul de procedură civilă, de Codul civil și de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, anomalie care constă în faptul că: 1) întâi se publică decizia CC, soluția judecătorească, legea, și 2) numai după aceea (uneori după luni de zile și chiar după un an) se publică „motivația”, adică motivele care au stat la baza acestora.

Ori, logic și rațional este faptul că, nu se poate publica o decizie a CC, o soluție judecătorească, o lege, până când aceasta nu a fost temeinic fundamentată, argumentată, motivată.
În condițiile în care o decizie a CC, o soluție judecătorească, o lege, a fost temeinic fundamentată, argumentată, motivată, motivarea se poate publica și ea imediat.
Numai în cazul în care o decizie a CC, o soluție judecătorească, o lege, NU a fost temeinic fundamentată, argumentată, motivată, numai atunci se ridică numeroase și mari probleme cu motivarea, prin aceasta explicându-se și întârzierile în publicare sa.
Aceste întârzieri pot genera incertitudine juridică, pot împiedica aplicarea corectă a legilor, pot crea probleme în practică, pot afecta serios încrederea publicului în actul de justiție, inclusiv prin a se considera (justificat) că respectivele decizii ale CC, soluții judecătorești, legi au fost emise superficial, fără o temeinică fundamentare, argumentare, motivare.
Dar se poate crede și faptul că respectivele decizii ale CC, soluții judecătorești, legi au fost emise 1) fie în grabă, sub presiunea timpului, 2) fie neprofesional, 3) fie, cel mai grav, după soluții prestabilite, primite la comandă, din diferite sfere ale puterii (nota 1), precum politică, statală, la intervenția unor servicii și/sau ale altor organisme statale și/sau suprastatale.

În concluzie, este necesar ca prin legislație să se reglementeze, clar, precis și la modul imperativ, că nu se pot publica decizii ale CC, soluții judecătorești și legi dacă nu sunt însoțite, prin publicarea odată cu acestea, de „motivații”, adică de argumentele care au stat la baza acestora. Altfel spus, este necesar ca motivațiile CC, hotărârile judecătorești și normele metodologice la legi, să fie publicate și acestea tot la data publicării actelor normative în aplicarea cărora se dau.

Nota 1: Spre exemplu, pe https://www.bzi.ro/dezvaluirile-cutremuratoare-facute-de-judecatorul-ovidiu-putura-sri-cu-generalul-dumbrava-si-generalul-coldea-isi-trimitea-oamenii-in-sala-de-judecata-pentru-a-se-asigura-ca-judecatorul-da-v-4973220 se explică cum SRI, prin generalii săi Coldea, adjunctul SRI de la acea vreme, și prin Dumbravă, trimiteau oameni în sala de judecată cu plicuri pe care scria sentința pe care judecătorul trebuia să o dea împotriva inculpatului.

Bibliografie:

https://www.juridice.ro/621020/nemotivarea-hotararii-in-termenul-fixat-de-lege-consecinte.html 
https://www.g4media.ro/decizie-istorica-a-ccr-sentintele-in-dosarele-penale-nu-mai-pot-fi-pronuntate-fara-motivare.html ; https://www.luju.ro/dincolo-de-dna    
https://www.bzi.ro/dezvaluirile-cutremuratoare-facute-de-judecatorul-ovidiu-putura-sri-cu-generalul-dumbrava-si-generalul-coldea-isi-trimitea-oamenii-in-sala-de-judecata-pentru-a-se-asigura-ca-judecatorul-da-v-4973220

Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița

E toamnă, e toamnă, e toamnă!!!…
Să nu îmi închizi uşa în nas,
Căci alt prieten nu mai am
Nopţile sunt tot mai adânci
Cum calc în gropi cum vine noaptea
După chipul şi asemănarea celui căzut
Iau ruleta bunicului şi îmi măsor talia
Iar ai mâncat ca o ….
Hai zii, hai zii !
Măcar am de ce să sparg farfurii
Pe gresia neorealistă
Între podea şi tavan nu mai încap de atâta spirit
Înverşunat
Ies pe hornul pro comunist ca un fum scârbit
De nedreptăţile lumii
Ies în aerul toamnei mai deşirată şi mai deşălată
Decât galbenul spleen
Mă voi lăsa pe terasa luminată de râs
Mă voi uita prin monoclu la vechiul gramofon din vitrină
E toamnă cât val lângă val,
Cât vânt lângă vânt,
Cât frunză lângă frunză
Să nu îmi închizi uşa chiar dacă vin târziu
Deşertul e tot mai greu de purtat.

* * *

■ Doina Rândunica ANTON s-a născut la 6 noiembrie 1956 în comuna Valea Lungă, judeţul Alba ■ A urmat Liceul Sanitar din Târgu Mureș (laborator medical) şi Facultatea de litere (română-franceză) din cadrul Universității Bucureşti. ■ În anul 1976 se stabilește la Sighetul Marmației ■ A publicat primele poezii la Gazeta de perete a Școlii Nr 1, Târnăveni, elevă fiind în clasa a VIII-a
■ Debutul literar a avut loc în anul 1973 în revista Vatra din Târgu-Mureş pe când era liceeană și membră a Cenaclului literar „Excelsior“ ■ În anii 1976, 1977, 1979 obține Marele Premiu la Festivalul-concurs de poezie „Laude-să omul şi ţara” (devenit din 1979 Festivalul Internațional de Poezie Sighetul Marmației, președinte al acestuia fiind, din 1978, criticul literar Laurențiu Ulici)
■ A fost membră a cenaclurilor literare „George Coşbuc“ și „Alexandru Ivasiuc“ din cadrul Casei de Cultură ■ Printre membrii de atunci ai cenaclurilor literare făceau parte Echim Vancea, Gheorghe Pârja, Ion Ardeleanu-Pruncu, Ion Ardeleanu-Mecena, Gheorghe Mihai Bârlea, Marin Slujeru, Lucian Perţa, Valentin Rozsnyai ș.a.
■ În anul 1983 a obținut Premiul „Nichita Stănescu“ din cadrul Serilor de Poezie de la Deseşti.
■ În anul 1986 obține Premiul II la Concursul de Poezie „Lucian Blaga“, Sebeş/Alba şi Marele premiu al Concursului „Octavian Goga”, Ciucea/ Cluj
■ De-a lungul anilor a publicat poezie în revistele literare: Steaua, Tribuna, România literaraă, Vatra, Familia, Singur, Mantaua lui Gogol, Fereastra, Oglinda literară, Nord literar și în ziarele și revistele județene
■ Debut editorial în volumul colectiv ALFA ’85 (debut colectiv în volum, Editura Dacia Cluj-Napoca
■ După debut publică volumele: ■ Cuvinte de interior, (Editura Echim, Sighetul Marmației, 2005) ■ Hei copii, vă salut din Euforia (poezii pentru copii, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2013; volumul a fost distins cu Premiul „InterArt“ al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România) ■ Țărmuri de neocolit (Editura Singur, Tîrgoviște, 2014; volumul a fost distins cu Premiul pentru manuscris al revistei „Nord literar“ la Festivalul „Armonii de Primăvară“, Vișeul de Sus și Premiul revistei „Tribuna“ la Festivalul Internațional de Poezie Sighetul Marmației) ■ În ce mă privește (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2015) ■ Trandafirul de noiembrie (Editura Junimea – Iași, 2018)
■ Alte premii: Mențiune și Premiul revistei „Oglinda literară“ la Concursul Naţional de Literatură „Agatha Grigorescu-Bacovia“, Mizil (2014) ■ Premiul „Gheorghe Chivu“ la Festivalul-concurs de poezie, Baia Mare (2014) ■ Premiul I la Festivalul de poezie „Armonii de Primăvară“, Vişeul de Sus (2015) ■ Premiul I la Ilidia/ Caraş-Severin (2015) ■ A fost desemnată „Poetul anului“, Sighetul Marmaţiei (2015) ■ Este inclusă în antologiile de poezie: „Veghe în septentrion“ (Baia Mare, 1977) ■ „Nord statornic“ (Baia Mare) ■ „Un sfert de veac de poezie“ (Sighetul Marmației, 1998) ■ „Dialog despre melancolie“ – antologie a revistei „Singur“ ■ „Cinci poete“ ■ „Antologie de poezie religioasă“ ■

Salut, Sighet!

Nota redacției: Și pentru că la începutul lunii noiembrie Rândunica Anton și-a aniversat ziua de naștere, „semnalarea” la „Poemul de duminică” o însoțim cu „mesajul” nostru firesc: Să-ți fie viața Poezie!