Duminică, 12 octombrie 2025, la nivelul Uniunii Europene va fi operaționalizat Sistemul de Intrare/Ieșire (EES), un instrument electronic modern de control la frontierele externe ale Uniunii Europene.

În România, sistemul va fi operaționalizat etapizat, începând cu punctele de trecere a frontierei Midia (jud. Constanța), Stânca (jud. Botoșani), Naidaș (jud. Caraș-Severin), Sighet (jud. Maramureș) și Aeroport Sibiu, urmând să fie extins gradual și în celelalte puncte de trecere a frontierei în următoarea perioadă (maximum 170 de zile).
Reamintim faptul că EES se aplică doar cetățenilor acelor state care nu fac parte din UE și care intenționează să efectueze șederi de scurtă durată pe teritoriul Uniunii Europene (până la 90 de zile în oricare 180 de zile). Sistemul va înregistra data și locul de intrare și ieșire pentru cetățenii NON-UE, va colecta date alfanumerice și biometrice (imagine facială și patru amprente digitale) și va calcula automat durata șederii legale.
Pe durata perioadei de tranziție (aproximativ 6 luni), pașapoartele vor continua să fie ștampilate manual.
Implementarea sistemului urmărește realizarea unui control mai sigur și eficient, înlocuind treptat ștampilarea manuală a documentelor de călătorie, fără a modifica drepturile de circulație existente.
La prima intrare, după activarea sistemului, vor fi prelevate datele biometrice, iar la călătoriile ulterioare verificarea se va realiza automat, reducând timpul de așteptare la frontieră.
Amprentarea prin sistemul EES se aplică cetățenilor țărilor NON-UE, cu excepția copiilor sub 12 ani, a persoanelor pentru care prelevarea amprentelor este imposibilă și a deținătorilor de permise de ședere sau vize de lungă durată eliberate de un stat membru al UE.
Datele vor fi păstrate timp de 3 ani (sau 5 ani în cazul refuzului intrării ori al depășirii duratei legale de ședere), cu respectarea strictă a legislației europene privind protecția datelor.
Detalii suplimentare pentru călători sunt disponibile pe platforma oficială a Uniunii Europene – www.travel-europe.europa.eu/ees.

Comunicat de presă

Joi, 09 octombrie 2025, la Sinagoga sefardă din Sighet a fost marcată Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului în prezența reprezentanților comunității evreiești din municipiul nostru (David Liberman – președinte și Petre Ganz), Peninah Zilberman (președinta Fundației Tarbut), viceprimarul Sighetului (Crisztofer Orosz), reprezentanții cultelor, cadre didactice și foarte mulți elevi de liceu.

S-au aprins în mod simbolic 7 candele: 6 candele în memoria celor șase milioane de victime ale Holocaustului  și o candelă în memoria victimelor atacului terorist din 07 octombrie 2023 din Israel.

Au vorbit despre tragedia Holocaustului dar și despre semnarea acordului de încetare a conflictului din fâșia Gaza și eliberarea ostaticilor evrei (mijlocit de SUA și președintele Donald Trump), David Liberman, Petre Ganz și Peninah Zilberman.

Un scurt montaj VIDEO de la evenimentul de comemorare puteți urmări în continuare:

Foto & Video: Ion Mariș

Robert Millikan (fizicianul care a calculat sarcina electronului şi constanta lui Planck): „După ce mi-am consacrat întreaga viaţă cercetării ştiinţifice, sunt convins de existenţa unei divinităţi care conduce destinul umanităţii”. (p.248)

Cartea se numeşte şi „Dumnezeu, ştiinţa, dovezile. Zorii unei revoluţii”. Nu cred că de zori e vorba aici. Mai repede aş zice că e dovada clară a unei clarificări imposibil de combătut: Dumnezeu există! Argumentele autorilor, în rândurile de mai jos.

Dovezile sunt împărţite pe capitole. Sunt dovezi ştiinţifice, ale fizicii de înalt nivel, dovezile Bibliei, analizate cu stricteţe ştiinţifică, miracolul apariţiei Fecioarei Maria la Fatima, argumentele marilor filosofi ai omenirii.

Georges Lemaître, doctor la MIT şi totodată preot catolic, în 1927 a publicat teoria sa referitoare la expansiunea Universului. Pe atunci, Einstein nu era adeptul expansiunii universului. Îi răspundea lui Lemaître: „Calculele dumneavoastră sunt juste, dar intuiţia fizică este abominabilă”. (p.80)

„Fizică de popă”, spunea ironic Einstein… Sir Arthur Eddington, fost profesor al lui Lemaître, credea că teoria expansiunii Universului este „atât de absurdă şi incredibilă”, încât era „indignat că cineva ar putea să creadă în ea”. (p.81)

Acelaşi Georges Lemaître emite în 1931 o teorie şi mai şocantă: Universul are un început şi provine dintr-un atom primitiv. Acest atom, care a apărut dintr-o dată ar fi avut concentrată în el „toată materia şi toată energia din Univers, creând spaţiul şi timpul. „Noi putem concepe că spaţiul a început cu atomul primitiv, iar spaţiul a marcat începutul timpului”. (p.83)

Sir Arthur Eddington spunea despre această uimitoare teorie: „ Din punct de vedere filosofic, găsesc respingătoare noţiunea de început al ordinii actuale a naturii”.

Albert Einstein, când venea vorba despre atomul primitiv, exclama: „Nu, asta nu, asta sugerează prea mult creaţia!” (p.84)

Apoi, a urmat teoria despre explozia atomului primordial şi expansiunea Universului, teorie unanim acceptetată astăzi. Chiar Fred Hoyle, cel care a creat expresia „Big Bang” în 1949, în semn de dispreţ pentru teoria atomului primordial, a combătut teoria expansiunii universale, dar, încet – încet, „după mulţi ani de ateism, îşi sfârşeşte viaţa ca deist”. (p.88)

La teoria „Big-Bang” au aderat de la început Alexander Friedmann, Georges Lemaître şi George Gamow. Lemaître spunea „ Această origine sfidează imaginaţia şi raţiunea, punând în faţa lor o barieră pe care nu o pot depăşi. […] este spaţiul însuşi cel care începe, iar noi nu putem să concepem nimic fără spaţiu”. (p.92)

„Acest aspect crucial, căci dacă ştiinţa confirmă că timpul, spaţiul şi materia au avut un început absolut, atunci este clar că Universul provine dintr-o cauză care nu este temporală, spaţială sau materială, adică dintr-o cauză nenaturală, transcendentă, aflată la originea a tot ceea ce există şi la originea reglajului extrem de fin al datelor iniţiale ale Universului şi a legilor fizicii şi ale biologiei, indispensabile pentru ca atomii, stelele şi viaţa complexă să poată exista şi evolua”.(p.92)

Momentul „Marii Explozii”, acel moment unic t=0 nu poate fi descris pe baza legilor fizicii! Se poate descrie ce s-a întâmplat de la momentul t=10^-43 secunde, numit „momentul Planck”, când cele patru interacţiuni fundamentale (slabă, puternică, electromagnetică şi gravitaţională) erau unificate.

„Momentul Planck” este „cea mai mică unitate de timp în sens fizic. Din acest motiv, perioada dinaintea momentului Planck este inaccesibilă fizicii actuale „şi unii savanţi cred că ea va fi pentru totdeauna inaccesibilă”. (p.93)

Autorii spun că nu putem gândi înainte de Big Bang, deoarece categoriile de timp, spaţiu şi materie nu pot fi concepute în afara acestei singularităţi iniţiale, potenţează ideea unui gest creator”. (p.100)

Despre crearea materiei, a spaţiului şi a timpului, Arno Penzias (premiul Nobel pentru fizică în 1978), spunea: „Cele mai bune date pe care le avem sunt exact cele pe care le-aş fi putut prezice dacă n-aş fi citit altceva decât cele cinci cărţi ale lui Moise, Psalmii şi Biblia. Big-Bang-ul a fost un moment de creaţie bruscă din nimic”.

Max Planck spunea: „Toată materia îşi află originea şi există numai în virtutea unei forţe. În spatele acestei forţe trebuie să presupunem că există o minte conştientă şi inteligentă”. (p.102)

Fizicianul austriac Ludwig Boltzmann, la începutul secolului XX, a demonstrat că entropia Universului creşte pe măsură ce timpul trece. Acest lucru, transpus în limbaj neacademic, înseamnă, de exemplu, răcirea cafelei în ceaşcă (p.121) Consecinţa creşterii entropiei (a stării de dezordine) este că într-un viitor foarte îndepărtat se va produce „moartea termică” a Universului, adică Universul nu este etern, este deci creat!

Ideologia bolşevismului impusă de tovarăşul Lenin a început o prigoană nemaintalnită împotriva bisericii, a clerului. Stalin, cel care a urmat la putere în URSS a impus, la 15 mai 1932 (dată memorabilă în istoria întunecată a umanităţii!), „planul cincinal pentru ateism”, cu sloganul „Fără Dumnezeu în 1937”.

Figura bolşevicilor nu ţine… Cam prin 1920 oamenii de ştiinţă încep să înţeleagă că Universul este în expansiune, deci a avut cândva un început. „Şi că acest început are inevitabil o cauză transcendentă, [pe] care unii nu ezită să o numească Dumnezeu”. (p.122)

1922: Alexander Friedmann, matematician la Universitatea din Sankt Petersburg a demonstrat că ecuaţiile Teoriei Relativităţii a lui Einstein arată că Universul este în expansiune. Cel mai cunoscut fizician de pe planetă reface calculele, dar rezultatele arată de fiecare dată expansiunea Universului. Pentru a corecta (?) neajunsul, Einstein introduce în calcule o constantă, pe care o numeşte „constantă cosmologică”. Constanta ajută la demonstrarea faptului că Universul este constant.

Trec peste nişte etape prezentate în carte despre teoria expansiunii Universului şi citez aici pe Albert Einstein, care, întrebat ce caută de fapt în ecuaţiile sale, spune: „Vreau să ştiu cum a creat Dumnezeu Universul. Ceea ce vreau să cunosc este gândirea lui Dumnezeu”. (p.144)

Lupta împotriva teoriei expansiunii Universului s-a dus şi în Germania hitleristă. (p146 şi următoarele). După ce ce Einstein a fost nevoit să părăsească definitiv Germania, Hitler a declarat, mândru şi penibil: „domnia noastră în fruntea Universului nu va avea sfârşit!”. (p.157)

Desigur, cartea se adresează celor pentru care fizica este un domeniu familiar, dar poate fi înţeleasă de toţi cei care vor să ştie, să înţeleagă şi ce-i dincolo de ce se vede. Există o „constantă de structură fină”, care „guvernează comportamentul forţei electromagnetice, este în relaţie profundă cu viteza luminii, sarcina electronului, constanta lui Planck şi […] culmea stranietăţii, care este numărul π. Prin ce minune ?”.

Despre această constantă a structurii fine fizicianul Max Born spunea: „dacă ar fi avut o valoare puţin mai mare decât cea pe care o are, noi n-am mai fi fost capabili să deosebim materia de neant. […] Valoare acestei constante nu se datorează, cu siguranţă, întâmplării […]”.

Pun aici câteva citate ale unor mari fizicieni, care confirmă, în urma activităţii lor ştiinţifice, că Universul a fost creat!

Fred Hoyle: „ o interpretare comună a faptelor sugerează că un super-intelect s-a jucat cu fizica, precum şi cu chimia şi biologia”.

Max Planck: „Toată materia îşi află originea şi există numai în virtutea unei forţe. În spatele acestei forţe trebuie să presupunem că există o minte conştientă şi inteligentă”.

Freeman Dyson (profesor de fizică la Priceton, unde a lucrat şi Einstein): „Cu cât examinez mai mult Universul şi detaliile arhitecturii sale, cu atât găsesc dovezi că într-un anumit sens el a ştiut că sosim”. (p.176).

Probabilitaea obţinerii unui Univers ca cel actual este estimată ca şansă de apariţie de 1 împărţit la 10⁶⁰. (p.199) Totuşi, dacă am presupune că există 10⁶⁰ universuri independente, tot trebuie să existe o maşină care să creeze universuri, […] care să fie bine reglată (de către cine?) […]”.
„De către cine ?”. Bună întrebare, am putea spune. Răspunsul, este atât de evident, încât nu merită insistat asupra lui. Cine are minte de gândit, să gândească!

Autorii cărţii se ocupă şi de informaţia pe care o stochează ADN-ul uman. Un cercetător, Pierre Sonigo e tranşant: „ADN-ul apare ca o cauză istorică, începutul unei istorii, dar nimeni nu ştie de unde vine, nici cum face ca să producă viaţa”. (p.229)

Oamenii de ştiinţă au calculat că probabilitatea de apariţie a celei mai simple celule vii este de o şansă la 10^340.000! În partea consacrată formării Universului, autorii atrăgeau atenţia că  probabilitatea reglajelor fine era de ordinul 1:10¹²⁰. Ce să mai vorbim despre prbabilitatea de apariţie a celulei…(p.242)

Carlo Rubbia, profesor de fizică la Harvard, fost director al CERN: „Venim la Dumnezeu pe calea raţiunii, alţii urmează calea iraţionalului”.

Arthur Compton, profesor de fizică la Princeton: „…puţini sunt oamenii de ştiinţă de astăzi care apară o atitudine ateistă”. (p.257)

Werner von Braun (fost director la NASA): „ Nu ne putem confrunta cu legea şi ordinea Universului fără a trage concluzia că trebuie să existe o concepţie şi un scop în spatele acestora… […]  Ce proces aleatoriu ar putea crea un creier sau un aparat ocular uman ?”. (p.260)

Albert Einstein: „… se întâmplă ca atunci când ne dedicăm ştiinţei, să se nască un sentiment religios special, fără îndoială, foarte diferit de religiozitatea cuiva mai naiv”. (p.292) „Fiinţe omeneşti, legume sau pulbere de stele, toţi dansăm în ritmul unei melodii misterioase, cântate în depărtare de un flautist invizibil”. (p.293) „Întâmplarea este Dumnezeu care se plimbă incognito”. Ştiinţa fără religie este şchioapă, religia fără ştiinţă este oarbă”. (p.294).

Autorii tratează pe larg în voluminoasa şi interesanta lor carte „Erorile Bibliei” (p.346):

1. Lumea a fost creată în şase zile.
2. Pământul a fost creat în prima zi, înaintea stelelor.
3. Lumina ar fi apărut în prima zi, în timp ce stelele, sursa luminii încă nu erau create.
4. Biblia spune că Pâmântul e plat.

Explicaţiile autorilor acestei excelente cărţi cu privire la „erorile” semnalate mai sus:

1. Când a fost scrisă Biblia, conceptul de „miliard” nu exista. „va fi inventat trei mii de ani mai târziu, în secolul al XV-lea, de nişte matematicieni francezi”. (p348)
2. În ebraică, „haarets” înseamnă întinderea de sub picioarele noastre, sau ţinutul în care trăim (p.351). Nu e vorba de planeta Pământ, termen complet necunoscut atunci când a fost scrisă Biblia.
3. Descoperirile secolului al XX-lea au arătat că lumina a apărut după 380.000 de ani de la „Big-Bang”, cu mult înaintea apariţiei stelelor. (p.353)
4. „Nu există niciun pasaj în Biblie care să ne spună că Pământul e plat”. Se spune şi azi, când ştim foarte bine forma Pământului: „în cele patru colţuri ale Pământului”, „la marginile Pământului”.

Citind cartea, poate mulţi se vor situa de partea unicului Einstein, care a spus:

„Eu cred în Dumnezeul lui Spinoza, care se revelează în armonia ordonată a ceea ce există, şi nu într-un Dumnezeu care se preocupă de destinul şi de acţiunile fiinţelor umane”. (294)

Horia Picu

Două lansări de carte vor marca ziua Colegiului Național „Dragoș-Vodă” din Sighetu Marmației, vineri, 10 octombrie 2025, în sala festivă a instituției. De la ora 12 va fi prezentată cartea „Libelula” (Editura Paralela 45, București, colecția Prima dragoste), semnată de Doina Gecse Borgovan (redactor cultural la Radio România Cluj). Evenimentul, organizat de Colegiul Național „Dragoș-Vodă” și Centrul Județean de Excelență Maramureș, îi va aduce împreună pe elevi, profesori și cititori pasionați de literatură. Publicul va putea asculta autoarea vorbind despre procesul de creație, va participa la dialog și va putea obține autografe.

De la ora 13, Editura Valea Verde din Sighet va lansa volumul „Generații față-n față”, semnat de Brîndușa Oanța. Cartea îl are ca editor pe Ion Mariș, lector de carte pe Sebastiana Joicaliuc, iar designul copertei și tiparul au fost realizate de Aska Grafika.

Momentul muzical va fi susținut de trupa CNDV-istă Anturaj.

Cele două lansări vor aduce în prim-plan creativitatea, colaborarea și pasiunea pentru literatură care definesc comunitatea Colegiului Național „Dragoș-Vodă”.

Activitatea este coordonată de profesorii Brîndușa Oanța, Crina Marilena Voinaghi, Gheorghe Andrașciuc, Gabriela Ilieș, Luminița Colopelnic, Andrea Burcuș, Liliana Cheșa, Valeria Rus și Daniela Andrașciuc.

Partenerii evenimentului sunt Editura Paralela 45, Centrul Județean de Excelență Maramureș, Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, publicația online www.salutsighet.ro și Revista AxA.

Salut, Sighe!

Circula pe vremuri un banc despre socialism, cam așa:
Socialismu-i ca vaporu’!
Merge înainte? Merge!
Se clatină? Se clatină!
Îți vine rău de mare? Îți vine! Da’ poți să te dai jos? Nu!

Eu vreau să mă folosesc tot de un mijloc de locomoție, de data asta de un avion, făcînd comparație cu societatea actuală în care trăim.
Cred că sunt puțini acei care, pînă astăzi, nu au apelat la zborul cu avionul.
L-am luat ca reper în comparația mea față de un altul, dar între care se poate face un paralelism bine punctat și anume: asemănarea dintre un avion și societatea noastră actuală, care nu demult s-a înscris pe o traiectorie (zicem noi) nouă, europeană, mi se pare potrivită.
A alege cu ce avion vrei să zbori este strict opțiunea fiecăruia. Aceasta poate fi legată de posibilitatea materială de care fiecare dispune și de așteptările pe care le are din acest zbor.
Știi de la început traseul, distanța, destinația, timpul de zbor, facilitățile pe timpul zborului etc.
Coincidență sau nu, avionul în funcție de pretenții, are două clase, business class și economy class, la fel ca și societatea actuală; bogați și săraci.
Cea de mijloc a cam dispărut.
Cînd treci printre scaunele confortabile de la clasa întîi, te uiți cu puțină invidie, dar te conformezi statutului tău și, data viitoare, nimic nu te împiedică să-ți iei bilet la clasa întîi, dacă-ți permite buzunarul.
La urcare ești întîmpinat de comandantul navei și de pilotul secund, apoi de personalul care deservește avionul.
În societate, președintele și premierul, urmați de stafurile fiecăruia, sunt cei de la manșa țării.
Primul contact vizual cu echipajul de la bord n-are cum să-ți releve toate datele personale despre ei, doar chipurile zîmbitoare îți rămîn în minte.
Pășești în avion încredințîndu-ți viața acestor persoane, fără ezitare, fără să le legitimezi, să le testezi abilitățile, fără să le cunoști soțiile, iubitele, partenerele. Nimic din toate acestea.
Fiecare își ocupă locul, ascultă indicațiile personalului de bord, se conformează condițiilor de zbor și au încredere că vor ajunge la destinație. Pilotul principal și copilotul sunt închiși în cabina de comandă și fac ce au învățat: să conducă avionul!
Nimeni nu-și permite să le bată la ușă, să-i apostrofeze că nu conduc bine, să le ceară să se dea jos! Au încredere că acei care i-au pus la manșă, au avut în vedere că au pregătirea necesară pentru o astfel de meserie.
Pasagerilor nu le rămîne decît să stea liniștiți în scaune și să aștepte să treacă orele de zbor, iar echipajului de a duce „încărcătura” avionului la destinație. Pentru aceasta trebuie să existe un tandem între pilot și copilot. Manevrele trebuie făcute în deplin acord altfel se pot întîmpla catastrofe aeriene, pot apărea goluri de aer, fulgere globulare etc.
Coordonarea aparatelor între ei este vitală, altfel se poate intra în vrie, sau aterizare forțată.
Calitatea umană este definitorie!
Nu-și au loc fricțiuni între cei doi, zborul trebuie să fie lin, iar aterizarea fără șocuri prea mari.
Aplauzele de la finalul zborurilor reușite sunt de fapt, recunoașterea profesionalismului celor din carlingă.
Exact așa se întîmplă și într-o societate. Suntem ca niște călători într-un avion, doar că nu într-un număr așa de restrîns, ne încredințăm soarta în mîinile celor doi piloți; președintele și premierul și ne îmbarcăm în cursă pe o perioadă de ani, nu de ore.
Sunt însă mici diferențe în această comparație.
De la îmbarcare, după ce vedem cine ne sunt piloții (că doar noi i-am ales), începem să vociferăm, să-i contestăm, să le găsim vini, să-i supunem oprobiului public pe ei și pe familiile lor, pe soții, pe iubite sau partenere de viață. Nimic nu rămîne neblamat și huiduit.
Toți știm mai bine să conducem (pînă și avionul!).
Nu stăm liniștiți în scaune, nu lăsăm comandantul să facă manevrele care se cer la timp.
Dacă s-ar putea s-ar intra în cabină peste ei! Și uite așa se poate și deturna un zbor.
Suntem mai mulți ,,piloți” decît pasageri!
La final totuși aș face o separație între cele două componente comparate și aș zice că avioanelor le stă cel mai bine în aer, să planeze ușor, iar unei societăți sănătoase îi stă bine cu picioarele bine înfipte în pămînt!
Pentru aceasta, comandanții trebuie să facă tot ce pot pentru ca ,,aparatele” lor să ajungă la destinația preconizată, fără aterizări forțate și cu cît mai puține pierderi.
Aplauzele vor veni și ele!

Ileana PISUC

Foto: Peter Lengyel

„Festivalul de la Sighetu Marmației era una din rarele oaze de poeticitate necoruptă… Cu alte cuvinte, prestigiul poetic al festivalului a fost posibil grație prestigiului său moral.”

Laurențiu Ulici

Am participat, începînd din anii ‘8o ai secolului (și chiar ai mileniului!) trecut la multe ediții ale acestui festival, în toate ipostazele: invitat, membru în juriu, laureat. Cum nu sînt sigur că voi putea participa la această ediție, m-am gîndit să alcătuiesc un altfel de memorial decît cel mai cunoscut din orașul în care, la naștere, am primit pecetea de maramureșean (cu rădădici în Ieud) de la regretatul medic, doctor Victor Pop, cel mai mare colecționar de pecetare, din Maramureșul Voievodal. Un memorial luminos în care să-i invoc, într-o ordine a aducerii aminte, pe cîțiva dintre poeții laureați ai festivalului, plecați prea repede din această lume, lăsînd totuși, fiecare, cîte o stea pe cerul poetic al Sighetului.
Mă tem că, poate, am omis pe cineva dar sper să fiu iertat. Sînt sigur că o istorie antologică a festivalului, ce va trebui scrisă, îi va cuprinde pe toți, prezenți ori absenți, dar eterni.

Vasile Gogea

________________________________________________________________ 

Cristian POPESCU
(n. 1 iunie 1959, București – d. 21 februarie 1995, București)

„El e vesel acolo, sus. Stă în pozitie de drepti și are în jurul capului, așa o lumină la care duce mereu mîna ca la chipiu. Și salută. Și eu o duc bine. Stau întins în pat cu fata în sus, îmi așez mînușile lui de piele vechi și roase pe piept. Ca să adorm mai ușor. Am un somn odihnitor. Cînd țin ochii închiși semăn mai bine cu el. Mestec un dumicat cît mai mult timp și mă gîndesc la adîncul ăla că-l înghite pe el, ca pe un miez de pîine. Hai, poemule, să-l impresionăm pe tata, să-i dea lacrimile, să-l cinstească lumea și-acolo, sus. Ultimei lui poze i-a desenat cineva păr blond și ochi albaștri, a rujat-o ca s-o port eu în buzunarul de la piept drept o poză de iubită. Îi mîngîi umărul alb. Poza ta dată cu cremă neagră de ghete, tată, lustruită soldățește, sclipind. Hai, poemule, o să-i placă lui tata. El mă iubește, salută și acum amical, pocnindu-și călcîiele soldățește.”

* * *

Călin ANGELESCU
(n. 2 martie 1957, la Ploieşti – d. 12 septembrie 2002, Cârlibaba – judeţul Suceava).

Vârsta politică

Aici iepurele, aici molia, aici cufundacul,
partea cu oase a meduzei e ieri, dar tu ce mai faci?
Uite peste marea grămadă de ape – vechile mări,
pistilul corăbiei,
uite şi farul depărtat al ţărânei
e coasta, e dorul, e nesiguranţa piciorului, e azi,
dar tu, tu ce mai faci?
Băieţii cruzi se trezesc dimineţile în râuri de lapte,
fetele tinere se trezesc dimineaţa în cascade  de sânge
aici marile taine, aici frumuseţea, aici îndelungul
cu farduri şi veşmânt de bumbac,
dar tu, spune-mi, tu ce mai faci?
Vine desigur o zi când înţelegerea şi iertarea se despart
vine desigur o vreme a oaselor de ceară,
a verdelui brotac jupuit de pe cer,
vine,
dar, spune-mi tu, tu mortule tânăr, tu care ne-ai dat o vârstă politică,
tu ce mai faci?

* * *

Gheorghe IZBĂȘESCU
(n. 8 septembrie 1935 , Lăicăi – d. 9 octombrie 2017 , Onești)

Tablouri dintr-o viață regăsită

Acum, băiete acum zic cu gura plină de lintiță și de alge.
Acum, cât înfocatele diguri din spuma murdară mai scot capetele celor înecați salvează-te, plutind pe ele!
Dar pe fiecare obraz de sticlă e scrijelat
chiar chipul meu: cu ochii lucioși înălțați cu credință spre cer.
Pe sub cearceafuri mă întâmpină îmbietoare: băutura care stârnește desfrâul (dar îl și stingherește), cotoiul vărgat ce clefăie cu interes sămânța vremii.

Oare sunt tablouri dintr-o viață regăsită?
Ulei, sare și tămâie turnați peste ele!
în situația asta mai pot gândi la dualitatea lumii?
Mai pot eu aplana acel conflict dintre
vedere și sânge?
Dintre suprafața vorbirii și timpul lichid ce ni se scurge prin porii inimii?
Rafturi de biblioteci, prin spuma murdară,
deșartă deodată tot vinul gros
care i s-a întărit printre file:
urzeli, otravă, fier și cotropire.
Să poată asculta răbdătoare, pe rând,
făpturile blajine ale zilei.

* * *

Clara MĂRGINEANU
(n. 4 iulie 1972 , București – d. 26 aprilie 2020 , București)

Vis cu zbor și frânghie

O să zbor, îţi spuneam, o să zbor!
Auzeam prin ninsori, cum adică?
În galopul forţat către cer, m-am izbit în tavanul de sticlă,
S-a rupt şiragul, perlele au desenat pe podea
O pasăre mică, semăna cu inima mea,
A coborât un fulger, a mângâiat-o, apoi,
Am ştiut că inima ta pierdea, în alt război…
Ia o frânghie, auzeam în coşmar, undeva te va duce!
Să joc cu ea spânzurătoarea, să o aşez în formă de cruce?

Ireală, în lumina verde, a păşit către mine o nălucă de piatră
Îi auzeam trecutul, trăise numai vară,
Venea de cândva, de odinioară, m-a întrebat, într-o doară:
Pe tine nu te-a ucis nimeni, niciodată?

De abia de atunci, visul avea să se scrie,
Când mi-am făcut din frânghie bijuterie.
De abia de atunci, citesc hieroglifele din pustiu,
Privesc tavanul prin ochi de sticlă. Acum ştiu.

* * *

Ion BURNAR
(n. 24 octombrie 1947, Dragomireşti /Maramureş – d. 20 octombrie 2010, Baia Mare).

Prizonier călător

Casa-n care locuiesc, drumul cel mare
masa
sfiala de pe marginea drumului
nici un pat mai fidel ca umbra
nici o fereastră ca strunga degetelor
crengile cerului drept acoperiş
cât ochi ţi s-au dat
nu-i cum
doar pereţii propriului trup
calci pe propria-ţi umbră
fără să te doară
neauzitele hori într-un somn
ce nu ştii de începe
ori se gată. 

* * *

Ion BOGDAN (Dumitru Iuga)
(n. 7 august 1942, Săliștea de Sus – d. 10 septembrie 2017 Baia Mare)

Stampă

Viața poate începe simplu așa cum
râul dimineața în prundurile solare
viața poate fi necugetat destin
lângă însângerate sălciile amurgului
și totuși dacă vei răzbate până aici în
depărtarea mea singuratecă totuși dacă
tu vei ajunge
ochilor mei să le redai strălucire
exist și încă nu știu

* * *

Ioana Ileana ȘTEȚCO
(n. 24 septembrie 1952, Borşa – d. 21 iulie 2022, Baia Mare).

O neîntrecută pasăre cântă

Ce pasăre e aceea ce zboară pe urma
cuvintelor mele
ce pulbere sacră scoate cântecul din pământ
o sărbătoare aştern pe pământ la
picioarele ei
neîntrecuta trece cântând
fără să-ntrebe

Ţie îţi rămân ferestrele ca nişte lămpaşe
iar inima colorează cărările în ierburi
albastre
nu departe se aude cântecul ei
nişte fire de iarbă capătă glas de om
şi cer sinuciderea asistată de cântec

Lasă pasărea din cuvinte să pună-ntrebarea
ce umbră îţi este necunoscută
şi cine-i acela ce exersează adevărul
până la sânge
numai acela ştie că pentru spaţiile ce
se deschid
în trupul de carne
nimeni nu poate face nimic

* * *

Marian Nicolae TOMI
(n. 6 mai 1950, Braşov – 13 aprilie 2013, Vişeul de Sus).

Copilul se duse

O să-i cadă țărâna de pe oase
mi-am zis
și ce dacă doar n-o să se facă
gaură’n cer
ia acolo câteva oase fără țărână
însă un copil de pripas
jucându-se
c’un melc alb
mi-a strigat:
o să te fac arșice!
și-am început să plâng
copilul se duse
lăsînd pe trepte
numai o cochilie goală de melc.

* * *

Ion ZUBAȘCU
(n. 18 iunie 1948, Dragomirești – d. 28 mai 2011, București)

Părinţi şi copii

 dar lucrul cel mai trist şi înfricoşător din lume
e paradoxul că fiii se ataşează cel mai puternic
de cei mai răi şi cruzi părinţi
cum m-am ataşat şi eu de tine, tată
încă de pe vremea cînd mama era în luna a şaptea
şi ai tîrît-o în pivniţa casei şi ai bătut-o acolo
să n-o audă vecinii urlînd ai aruncat-o pe pămîntul rece şi întunecos
peste grămada de cartofi încolţiţi cu viţe albe lungi şi fragile
şi ai lovit-o cu picioarele în burtă
m-ai bătut, tată, pe mine deşi nu aveam decît şapte luni
pe lumea cealaltă unde soarele nu răsărise încă
şi mama a zăcut leşinată în colţul cel mai întunecat al pivniţei
pînă am trezit-o lovind-o şi eu cu picioruşele mele
în aceeaşi burtă îndurerată de izbituri pe dinafară şi pe dinăuntru
încă de pe atunci am descoperit cum stă treaba cu dragostea
cu cîtă ferocitate vor să se distrugă cei care se iubesc mai mult
în lumea luminoasă în care urma să fiu şi eu părinte
şi am învăţat mai tîrziu bătînd-o la rîndul meu pe Maria
cînd era gravidă şi ea în luna a şaptea sub Munţii Rodnei la Borşa
că un părinte atroce va fi înconjurat şi ocrotit pînă la moarte
de atenţia şi dragostea nepieritoare a fiilor lui
în timp ce iubitorii părinţi sunt repede uitaţi de odraslele lor
te port în cîrcă, tată, de 60 de ani cum aş purta un mormînt la vedere
mormîntul tău pe care nu l-ai avut niciodată
pentru că nici acum n-am descoperit unde te-au îngropat securiştii
cînd te-au omorît în torturi în subsolurile Securităţii din Sighet
şi te voi duce pînă la ultima mea suflare
cum îşi purtau femeile din Borşa legănuţul copiilor în umăr
toată viaţa mea de pînă acum şi cea care va mai urma de acum înainte
e o luptă continuă să-ţi cîştig bunăvoinţa şi dragostea ta
nu sunt bun de nimic fără tine, tată, şi nu merit nimic pentru mine
lumea întreagă şi-a lăsat toate durerile pe inima şi umerii mei
şi în clipa cînd simt cu putere că doar eu o voi putea despovăra
mă duc în pivniţa casei noastre din Maramureş
în colţul ei cel mai întunecos
şi plîng cu faţa la peretele rece şi umed
pentru toţi fiii şi părinţii pămîntului
care nu se vor mai putea dezlega niciodată unii de alţii

* * *

Vasile MORAR
(n. 2 noiembrie 1949, Chelința – d. 17 octombrie 2023, Baia Mare)

Se aude-n cer

Între noi își scutură îngerii penele albe
în hârjoneala care nu se mai sfârșește
nu-ți mai văd inima sub fulgii care cad
se-aude doar un clănțănit de clește

Trebuie smulse cuiele din palme
o să le scoatem noi, de nu au ruginit
și-o să le-arătăm mulțimii cât de sfioase sunt
și fierul poate fi iar folosit

Pune-ți palmele peste palmele mele
să stea ca două fețe de gutuie
să vedem fierul alergând prin ele
să nu risipim porția de cuie

Atunci voi fi sigur că n-o să te mai pierd
și inima, și gleznele, și toate
întinde-ți palma, hai, numai un pic
se-aude-n cer ciocanul greu cum bate

* * *

Ioan Es. POP
(n. 27 martie 1058, Vărai, Maramureș – d. 19 iunie 2024, Vărai)

În ziua de paișpe, adică marți, adică ieri
viața mea s-a socotit încheiată. pleoapele s-au
plumbuit. în genunchi ca într-o gară trenul
femurelor s-a oprit. mîinile s-au împreunat și s-au dus
de-a lungul gîtului în sus. au
șușotit ceva la ureche. s-au sfătuit să coboare cu totul
și să-și doarmă somnul în mănuși.
să le fie mănușile odăi pe veci
mîinilor mele triste și subțiri și reci. și gura s-a
ofilit și ea, a zis m-ai ținut cufundată
atîta vreme-n obraz ca să slujesc
la rîsul tău nefiresc, acum pa, dragule, eu mă duc
să mă culc puțin sub limbă, singură cuc.
nu cu tine că pe tine nici cămașa nu stă
fericită. că e lezată-n mătase
de șoarecele care-ți roade-n oase.
dar pantofii tăi sînt încă negri. or să poarte
doliu după degete. or să te jeluiască.
preot o să fie unghia, lăutari genunchii
umerele nași, mîinile nuntași
iar făclie fosforul din unghii.

* * *

Andrei ZANCA
(n. 13 septembrie 1952, Sighișoara – d. 1 iunie 2022, Heilbronn/Germania)

salonul

cel pe care-l căutăm, ne caută la rîndul lui
– prietenului vasile gogea –

zace-n salon, zăvorât de zbaterea
dincolo de fereastră
a ramurii
doar în netimp, murmură, numai în netimp
secătuit de trecutul molipsit de viitor, de tot  –
ce-l înconjura şi-l înconjoară
o prelungire
a umbrelor
adânci
nemîntuire sporită de insomnie, remuşcare, amînări.
imemorial ale noastre, toate
în aura acestui meleag
unde însuşi Hristos
s-ar fi urcat singur
pe cruce, aici
unde arătătorul se mişcă
între martir şi tâmplă
spre a sfârşi
cândva
într-un imn, zace
într-un salon
jinduind
ninsoare.
să ningă. să ningă
universal să ningă
lin, ca peste o criptă
ca peste un somn de prunc

*

Preluare de pe blogul poetului Vasile Gogea – https://vasilegogea.wordpress.com/

În anul 2025, Sukkot (Sărbătoarea Corturilor) începe la apusul soarelui luni – 6 octombrie – și se termină la apusul soarelui luni, 13 octombrie. Această sărbătoare evreiască comemorează cei 40 de ani de călătorie prin deșert a israeliților după ieșirea din Egipt, petrecând perioada în adăposturi temporare, cunoscute sub denumirea de sukkot sau corturi.

Sucot (în limba ebraică סוכות sukót, în pronunția askenază „súkos”), Sărbătoarea Corturilor sau a Colibelor, este o sărbătoare biblică celebrată în a 15-a zi a lunii ebraice  Tisri (sfârșitul lunii septembrie până la sfârșitul lunii octombrie). Este una din cadrul celor trei mari sfinte sărbători biblice evreiești, poruncită de Dumnezeu în Pentateuh, (care încep cu Ziua Trâmbițării, continuă cu Ziua Ispășirilor ori Yom Kippur), cu ocazia cărora, este poruncit ca întreg poporul să făcă pelerinaj la Templul din Ierusalim. Este o sărbătoare a recoltelor, și de recunoștință, care se ține după încheierea secerișului, și după culesul roadelor de toamnă, în amintirea celor patru zeci de ani de pribegie în pustie. Sărbătoarea ține șapte zile, începând cu o zi de odihnă – în ebraică „Yom tov” (zi bună) – când muncile sunt interzise, apoi este urmată de zilele intermediare „Chol hamoéd” și se încheie tot cu o zi de odihnă „yom tov”, în ziua „a opta”, Șemini Ațeret, zi festivă de încheiere. Cuvântul ebraic sucōt este pluralul de la suca, colibă ori cort„, și este o construcție temporară cu pereți acoperiți de „sacah” (material vegetal cum sunt ramuri de copaci ori lăstari de bambus).

Suká – Sukkot are menirea să evoce lăcașurile fragile în care israeliții au locuit în cei 40 ani de drum prin pustiu după ieșirea din robia egipteană. În timpul sărbătorii mesele se servesc în această suká, iar unii și dorm în ea în cursul nopții. În fiecare zi a sărbătorii, membrii familiei recită o binecuvântare asupra lulavului (buchetul cu trei rămurele) și a etrogului (chitra) (Arbaat Haminim, adică cele patru specii de plante).

În continuare, înregistrarea video a sărbătoririi Sukkot de cătrea comunitatea evreiască din Sighet:

Foto & Video: dr. Sorin Markus

Pe 17 octombrie 2025, de la ora 17:00, în Amfiteatrul Centrului Universitar Nord (str. dr. Victor Babeș nr. 62A, Baia Mare), va avea loc proiecția specială a filmului documentar „Nita & Zita”, realizat de regizoarea Marci Darling și produs de Bearcat Tango. Intrarea este liberă.

Acest eveniment are o semnificație aparte pentru comunitatea băimăreană: documentarul readuce acasă povestea surorilor Flora și Piroska Gellért, originare din Baia Mare, care au emigrat la începutul anilor 1920 și au devenit cunoscute pe scenele internaționale sub numele artistic Nita & Zita. De la începuturile lor modeste, până la a deveni figuri iconice ale scenei interbelice, surorile Gellért au fost adevărate pionere, inspirând generații de artiști prin originalitate și libertatea lor de expresie.

Filmul a fost distins și selectat în cadrul unor festivaluri de film internaționale prestigioase:

• Salem Film Fest 2024– selecție oficială,
• Santa Fe Film Festival 2024– selecție oficială,
• Nice International Film Festival 2024– selecție oficială,
• Julien Dubuque International Film Festival 2024– selecție oficială.
• Los Alamos Film & Culture Festival 2024– selecție oficială

Proiecția de la Baia Mare va fi cu atât mai specială prin prezența regizoarei și scenaristei Marci Darling, dar și a producătoarei Sharon Gillen, care vor împărtăși cu publicul experiențe și povești din culisele realizării documentarului.

Evenimentul este organizat de Asociația Maramureș Heritage, în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare – Facultatea de Litere.

Detalii eveniment:
Amfiteatrul Centrului Universitar Nord, Baia Mare; 17 octombrie 2025,  Ora 17:00.
Intrare liberă!

Pentru băimăreni, această proiecție este mai mult decât un simplu eveniment cultural: este un omagiu adus memoriei a două artiste curajoase care și-au purtat rădăcinile locale pe diferite scene ale lumii.

Cotos Robert – president Asociatia Maramures Heritage
Baia Mare, Maramures county, Romania
Web: www.regiomm.ro

Sâmbătă, 4 octombrie 2025, a plouat mocănește la Sighet. Și totuși… impulsionați de Cluburile Rotary Sighet, Rotary Sighetu Marmației Voievodal, Rotaract și Interact, aproape 70 de participanți curajoși au înfruntat – începând de la ora 11:00 fix – capriciile vremii și au demonstrat că au o inimă mare și… sănătoasă.

De la Curtea Veche până în parcul Grădina Morii, „echipa” participanților a confirmat pe teren că prevenția este mai importantă decât sedentarismul. În parcul Grădina Morii, reprezentanții Clinicii RED au efectuat doritorilor investigații medicale, TOP MARKET le-a oferit Aqua Carpatica celor însetați, au „testat” mere eco (cultivate de un coleg rotaryan), iar tombola (cu obiecte oferite de PLIMOB S.A., VALMEDY și Cluburile Rotary) a fost momentul „fiebinte” al zilei. S-au bucurat de aprecieri și produsele dentare oferite de RED Medical Center. Și, nu în ultimul rând, o parte a infrastructurii de lucru a fost asigurată de Hotelul Grădina Morii.

Concluzia participanților: fie vremea cât de rea/ vom „vota” cu INIMA!

Dacă nu ne credeți, urmăriți VIDEO-ul:

Autor (foto&video&text), Ion MARIȘ 

Bursa Dr. Julius Morar (Mandel) a fost inființată în anul 2023, cu sprijinul familiei regretatului doctor, de către Asociația Maramureș Heritage.

Această bursă se adresează elevilor claselor VII – XI din cadrul unităților școlare maramureșene. Elevii trebuie să realizeze un proiect școlar având ca subiect moștenirea evreilor din localitățile lor sau alte subiecte care au legătura cu cultura evreilor din România (se punctează în plus dacă temele abordate au legătură cu județul Maramureș). La finalul anului școlar 2025-2026 se vor acorda trei burse, fiecare în valoare de 500 RON.

Cei interesați trebuie să trimită un e-mail la [email protected] cu titlul proiectului – nume elev – unitate școlară. Mai multe informații și detalii se pot obține la adresa de e-mail, menționată mai sus.

Proiectele realizate se vor trimite până în data de 15 mai 2026, pe adresa de e-mail [email protected], însoțite de o scrisoare de recomandare din partea unui profesor de la școala elevului/ei și poze de la prezentarea proiectului în fața clasei sau în cadrul unității de învățământ.

Beneficiarii acestei burse, vor fi aleși de către reprezentații familiei Dr. Julius Morar și președintele Asociației Maramureș Heritage.

Nu este o bursă socială și nici o bursă de merit! Scopul acestei burse este ca tinerii să descopere, cerceteze și să cunoască istoria și cultura evreilor maramureșeni.

Dr. Julius Morar (Mandel) s–a născut în Baia Mare la 22 iulie 1915. Părinții săi au fost Margit și Menhart Mandel.
Iubita și frumoasa lui soră mai mare, Buschke, a fost Miss Transilvania și s-a căsătorit cu doctorul Berkowitz din Satu Mare. Au avut un fiu, Tomi. Toți trei au murit la Auschwitz când Tomi avea doar opt ani.
Julius și fratele său mai mare, Artur, au urmat amândoi facultatea de medicină din Cluj, o raritate atunci pentru orice familie, mai ales evreiască. Artur a devenit medic obstetrician/ginecolog, în timp ce Julius a devenit medic internist specializat mai întâi în dermatologie și mai târziu în boli infecțioase. Ambii frați au fost în lagăre de muncă forțată. Din păcate, Artur a murit de tifos într-un astfel de lagăr.
Iulius s-a întors în Baia Mare după cel de-al Doilea Război Mondial, însă întreaga lui familie a fost ucisă. Începând cu curaj, lucru pe care l-a făcut în mod repetat de-a lungul vieții sale lungi, Julius s-a căsătorit cu Olga Matyas și au avut trei copii, George, Susan și Eva. În 1961 au emigrat în Israel, lăsând totul în urmă. Datorită generozității miraculoase a domnului Julius Steinberg,în 1965 au ajuns în SUA.
De-a lungul vieții sale, doctorul Morar, cu vocea sa profundă, integritatea, strălucirea și smerenia, i-a impresionat imediat pe toți pe care i-a întâlnit ca tzadik.

Cotos Robert – president Asociatia Maramures Heritage
Baia Mare, Maramures county, Romania
Web: www.regiomm.ro

Salut, Sighet!

Rotary Club Sighet, Rotary Club Sighet Voievodal, Rotaract Club Sighet și Interact Club Sighet, împreună cu Societatea Română de Cardiologie și Forumul Naţional de Prevenție, continuă și în anul 2025 programul „Promenada Inimilor” prin care îşi propun să încurajeze populaţia oraşului să facă mişcare, ca mijloc de prevenţie a bolilor cardiovasculare, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii.

„Promenada” din municipiul Sighet are o lungime de aprox. 3 km și va avea punctual de pornire de pe Platoul de la Curtea Veche, Aleea/ Strada Mihai Eminescu, Parcul Grădina Morii. Parcurgerea traseului va avea loc sâmbătă, 04 octombrie 2025, de la ora 11:00, prin organizarea unei plimbări în grup, la care sunt invitați  să participe toți locuitorii Sighetului. La finalul promenadei, într-un spațiu special amenajat, asistați de personal medical, doritorii vor putea beneficia de inverstigații medicale gratuite (tensiunea arterială, nivelul glicemiei etc.). După Promenadă va avea loc o atractivă… TOMBOLĂ CU PREMII!

Programul iniţiat de Fundaţia Irlandeză a Inimii şi implementat deja în peste 15 ţări europene, „Promenada Inimilor”, a avut un succes deosebit şi printre români. În România, programul a fost lansat în 2013, în ultimii ani participând mii de persoane în lupta împotriva bolilor cardiovasculare.

Promenada Inimilor 2025: PAȘI MICI pentru o INIMĂ MARE!

Salut, Sighet!

Între 2 și 4 octombrie 2025, vor avea loc Conferințele Dilema la Baia Mare, oraș în care acest proiect cultural itinerant ajunge pentru prima dată. Partenerul cultural al acestei prime ediții este revista Nord Literar.

Invitații ediției băimărene a Conferințelor, în ordinea prezenței lor pe scenă, sînt: Cristina Cojocaru, Alexander Baumgarten, Cosmin Popa, Alina Necșulescu,  Nicolae Weisz și Horia-Roman Patapivici. În fiecare seară, de la ora 18:00, vor avea loc două evenimente, după cum urmează:

JOI, 2 octombrie 2025
18:00 Cristina Cojocaru
19:30 Alexander Baumgarten

VINERI, 3 octombrie 2025
18:00 Cosmin Popa
19:30 Alina Necșulescu

SÂMBĂTĂ, 4 octombrie 2025
18:00 Nicolae Weisz
19:30 H.-R. Patapievici

Sub titlul Minunata lume veche,  invitații conferențiari vor vorbi despre tradiție și raportul ei cu noutatea, despre ceea ce, vrînd-nevrînd, moștenim pentru ca, apoi, să alegem sau nu să transmitem mai departe.

Există o singură versiune bună și folositoare a noului – aceea care se creează respectînd vechiul. Chiar dacă îl contrazice, chiar dacă îl neagă. „Minunata lume veche” este, poate, un pleonasm, pentru că lumea în care trăim este, în esența ei, veche. Tot ceea ce e nou devine vechi din prima secundă a existenței sale, iar lumea în care trăim este atît de grăbită și de nouă, încît produce vechiul cu un ritm pe care noi, trăitorii, aproape că nu-l mai putem gestiona.

A vedea minunăția lumii vechi înseamnă, de fapt, a vedea minunăția lumii. Însă lumea veche nu e minunată ca atare, prin alcătuirea ei sau prin cuprinsul ei. Lumea veche este minunată pentru că deșteaptă în om cea mai de preț dintre toate însușirile sale: discernămîntul. Lumea veche vine către noi cu bune și cu rele, iar omul este chemat să își croiască viața făcînd mereu diferența între aceste bune și rele.

Această ediție a „Conferințelor Dilema” este un exercițiu de discernămînt și, astfel, este un exercițiu de admirație a minunățiilor lumii vechi. Iată, dilematicii vin pentru prima dată la Baia-Mare propunîndu-vă o sănătoasă așezare în cea mai importantă dilemă a zilelor noastre și a tuturor zilelor tuturor oamenilor, în general: ce e cu adevărat minunat în minunata lume veche? (Sever Voinescu, redactor-șef al revistei Dilema, moderatorul evenimentelor)

PROGRAMUL DETALIAT
(intrarea este liberă la toate evenimentele, în funcție de locurile disponibile)

Joi 2 octombrie 2025

18:00 Cristina Cojocaru: Moștenirea – o istorie a patrimonializării în spațiul românesc

Cu excepția câtorva gesturi manifeste de păstrare și restaurare a moștenirii trecutului, făcute de unii dintre voievozii locali, preocuparea sistematică pentru patrimonializarea culturii materiale vizuale a debutat în spațiul românesc abia la mijlocul secolului al XIX-lea, în strânsă relație cu fondarea statului național și cu definirea identității acestuia printr-un „specific” cultural și spiritual. Este determinant faptul că, la acel moment, primele artefacte învestite cu statutul de monument sau obiect de patrimoniu au fost construcții ecleziale și fragmente ale acestora sau piese din inventarul cultului creștin: vase liturgice, cruci, icoane, veșminte și mobilier bisericesc. De atunci și până astăzi, trecând prin anii interbelici, perioada comunistă și deceniile de tranziție postdecembristă, conservarea și restaurarea patrimoniului artistic, cu precădere a celui sacru, a reprezentat pentru fiecare etapă din istoria României un vector de promovare a unor idei și regimuri politice, un instrument de reprezentare, legitimare și chiar de propagandă, o formă de reziliență și depozitare a memoriei ocultate, dar și o resursă cu potențial de exploatare financiară.

19:30 Alexander Baumgarten: Adevărul tradiției poate fi plagiat?

Vă voi transmite uimirea mea născută din lectura autorilor medievali, care se plagiau adesea reciproc, credeau ca este o onoare să copiezi din autorii vechi, aveau un cod și o metodă a copierii tradiției și a autorității. Dar trăiesc într-o lume modernă, cu un cult romantic al creatorului și al noutății. Atunci, vreau să arăt că etica damnării plagiatului este ineficientă dacă apelează doar la cultul noutății, dar că ea devine relevantă dacă asumă transmiterea adevărului.

Vineri 3 octombrie 2025

18:00 Cosmin Popa: Nostalgia totalitară ca preludiu al autoritarismului

De ce nostalgia totalitară nu este o formă de evocare a trecutului ci una de distorsionare a realității. Cum funcționa de fapt ceaușismul și cât a rămas din el in noi. O discuție sinceră despre cine suntem și de ce unii dintre noi par că vor să se întoarcă într-un trecut care nu s-a încheiat.

19:30 Alina Necșulescu: Tradițiile între memorie și uitare

Tradițiile nu sunt doar relicve, ci forme vii de memorie care dau coerență comunității. Uneori ne leagă, ca la nunți, pomeni sau în ospitalitatea gazdei, alteori, duse la exces, ne copleșesc. Le putem respinge ca „forme fără fond” sau le putem confunda cu etichete de raft, dar dorul de sens rămâne. Între nostalgia după certitudini și rușinea de a fi „prea românesc”, unde se află măsura? Tradițiile ne pun mereu în fața dilemei: ce păstrăm și cum reinvestim vechiul cu viață în prezent?

Sîmbătă 4 octombrie 2025

18:00 Nicolae Weisz: Paseistul bine temperat

„Am fost şi-om fi”, spune o vorbă din Maramureş. Azi, aici, acum, va fi vorba mai mult de „am fost”. Flashuri extrem de subiective, îngrămădite nu calendaristic, ci alandalistic. Cine va avea răbdare să reconstituie dinozaurul (subspecia Tyrannosaurus) din oscioarele de tip iadeş propuse va cunoaşte satisfacţiile unui paleontolog curios… Dar, atenţie: “Curiosity killed the cat!”

19:30 H.-R. Patapievici: Despre tradiție în epoca inovației ca obligație a noului

În ce constă realitatea vieții noastre? În faptul că toată lumea din jur vrea să schimbe în permanență totul, fără să ne întrebe nimeni nimic. Experiența fundamentală a vieții noastre este noul ca obligație, cu corolarul lui, păstrarea vechiului ca imposibilitate. Ne e foarte greu să înțelegem că a existat un timp în istoria omului în care experiența fundamentală a vieții era vechiul ca obligație, noul ca imposibilitate. Voi încerca să prezint în conferința mea o idee despre cum a apărut în lumea noastră mai întîi noul, apoi o artă nouă, apoi o cultură a noului și o morală a noutății, în fine, o civilizație a noului cu orice preț. Voi confrunta fiecare dintre aceste etape cu atitudinea pe care fiecare dintre ele a avut-o față de vechi și față de tradiție, văzută ca o realitate a vechiului ori a învechitului.

____
Conferințele Dilema la Baia Mare sunt organizate de revista Dilema, Grupul pentru Management și Mediere Culturală și Prietenii Dilemei
Partener strategic: UniCredit Bank
Sponsori: Philip Morris România, PGA Electric, Allianz-Țiriac, Electroplast, Dr. Max România
Parteneri: Amrop, Cărturești, Revista Nord Literar, Colegiul Național Gheorghe Șincai Baia Mare

Comunicat de presă