Tembelismul universal (autor, Horia Picu)

Universal, adică fără frontiere. Ca un virus care niciodată n-a putut fi oprit la graniţă, la porţile cetăţii, la uşă. Acum, tembelismul, sau altfel numit: apatie, delăsare, indiferență, indolență, nepăsare (ne oferă sinonimele https://dexonline.ro/definitie/tembelism), înseamnă şi copierea a ce fac alţii, preluarea unor cuvinte care zăceau nebăgate în seamă în lexicul limbii române şi punerea lor în orice vorbă, mai lungă sau mai scurtă, rostită.

Un poliţist a prins un infractor. I-am văzut poza celui care ne aduce un uşor sentiment de siguranţă când suntem în public. Pe ecusonul uniformei scria <poliţia> invers, exact aşa cum scrie pe maşinile de pompieri sau de poliţie, în faţă. Omul când îşi face o poză, scrisul apare ca la maşinile de poliţie sau pompieri, pe dos. Dacă îl pozează cineva, scrisul apare normal, aşa cum se scrie. Lucruri explicabile.

De neînţeles însă e de ce scrie pe dos în faţa maşinilor care sting focuri sau ne ajută să fim cuminţi pe stradă. Explicaţia că şoferul din faţa acestor dispozitive de făcut bine trebuie să poată citi din maşină cui trebuie să facă loc nu ţine! Şoferul din autoturism, camion, autobuz, vede că se apropie, de exemplu, o maşină mare, roşie, cu girofarurile aprinse, aude sirena în funcţiune, şi ştie că trebuie să-i facă loc. Nu cred că vreun şofer stă să citească în oglinda retrovizoare Pom-pi-e-rii, Po-li-ţi-a şi apoi să proceseze informaţia şi să le facă loc pentru a ajunge mai repede acolo unde trebuie.

Dar, cum spuneam, tembelismul e fără frontiere. Au zis unii că trebuie scris pe maşini aşa cum vedem acum, gata, aşa se scrie şi nu se comentează! E ordin, se execută! Mi-e imposibil să înţeleg cum se poate confunda o maşină de pompieri cu un autocamion sau autobuz.

Nu pot înţelege nici cum încape în ţara asta atâta rezilienţă. Rezistenţa, la gunoi! Dau un exemplu. Înainte, fotbaliştii aveau rezistenţă, la alergat, la încasat goluri. Acum, toţi au rezilienţă!

Ne schimonosim limba cu celeritate, că viteză, rapiditate, nu mai ştim să spunem…

Horia Picu

P.S.: Am pus la articol o poză cu o maşină de pompieri de pe vremea când gândeam cu capetele noastre. Ce vremuri…




Am demarat reabilitarea potecii de pe Dealul Solovan: Poteca Sighet 700! (autor, Ion Mariș)

La sfârsitul anului trecut Asociația Valea Verde din Sighet a primit acceptul Ocolului Silvic „Mara” Sighet pentru a demara reabilitarea potecii de pe Solovan, care duce spre platoul din vârful dealului. În urma constatărilor că există porțiuni foarte deteriorate, alunecoase, improprii pentru o plimbare „mai ușoară” spre Vârful Solovanului – altădată un loc de relaxare și punct de belvedere a împrejurimilor Sighetului – un grup de inițiativă din cadrul asociației a decis asumarea acestui proiect important pentru locuitorii orașului nostru.

Am beneficiat de sprijinul unor sponsori și voluntari inimoși, s-au procurat (prin sponsorizare!) materialele necesare (contratrepte și țăruși din lemn etc.), care respectă cerințele impuse de reglementările valabile pentru situl Natura 2000 – Valea Izei și Dealul Solovan (Sit de Importanță Comunitară – SCI având codul ROSCI0264) și… în prima parte a lunii august 2025 am început munca la primele trepte.

Am continuat  cu alte câteva trepte și ne dorim – evident că totul depinde de vreme și de voluntarii care ni se vor alătura pe parcurs – să ajungem până pe platou cel târziu până în luna mai a anului viitor. Vom monta aproximativ o sută de trepte „eco”, doar lemn (sponsorizare) și piatră de acolo din zonă, care vor fi plasate pe porțiunile mai greu accesibile și vom fixa – acolo unde va fi nevoie – și mâna curentă pentru a ușura ascensiunea turiștilor și a facilita plimbarea. Cu cele câteva trepte amenajate marți, 16 septembrie 2025, am ajuns la un total de 20 de trepte (la două trepte – conform unui „obicei tradițional” – s-au furat din păcate scândurile–contratreaptă, dar au fost înlocuite de către noi).

Vom numi poteca astfel reabilitată Solovan – Sighet 700, pentru a marca și în acest fel cei 700 de ani de la atestarea documentară a Sighetului.

Debutul acestui proiect a fost susținut – evident prin muncă voluntară… la fața locului! – de către Dani Murczko (responsabilul acțiunii), Ticu Bogdan, Zoli Navodarszky, Ștefan Tivadar, I. Mariș dar și  logistic – informațional de către Doina Balazs (președinta asociației), Arina Haranguș, Crina Lihet.

Am primit mesaje și semnale că ni se vor alătura și alți voluntari, de aceea acest proiect al Asociației Valea Verde îl vom finaliza pentru a demonstra că implicarea societății civile poate constitui un semnal că… nu sunt puțini cei cărora le pasă de Sighet.
Resursele proiectului nostru sunt desigur limitate, este o inițiativă privată, dar poate că acest început este și impulsul de-a contribui mai ales prin voluntariat, atât cât se poate, la schimbarea imaginii orașului nostru și de-a rămâne… împreună!

Ion Mariș

 




„O istorie pentru viitor”… la Sighet!

Fundația Academia Civică, PEN Club România, Fundația Hanns Seidel și Fundația Ana Blandiana & Romulus Rusan organizează, în perioada 18-21 septembrie 2025, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, conferința „O ISTORIE PENTRU VIITOR. Cum privesc tinerii istoria contemporană și recentă.”

Participă: Ana Blandiana, Gheorghe Mihai Bârlea, Ruxandra Cesereanu, Bogdan Crețu, Mariana Gorczyca, Gelu Hossu, Katharina Kilzer, Ionela Nușfelean, Olimpiu Nușfelean, Călina Părău, Adrian Popescu, Ion Pop, Lucian Vasiliu, Smaranda Vultur, precum și studenți de la Facultatea de Litere din Cluj și elevi din Cluj și Bistrița.

Programul conferinței:

19 septembrie 2025

09:30 – 11:00 – Vizită ghidată a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței;
11:00 – 13:30 – Masă rotundă: Locul scriitorului într-o lume care se schimbă și se repetă: comunism, postcomunism, noua ordine mondială;
16:00 – 17:30 – Remember Romulus Rusan. Proiecție de film documentar și amintiri colegiale;
18:00 – 19:00 – Lectură de Mariana Gorczyca;
19:00 – 19:30 – Proiecție de film documentar din seria Rezistența prin cultură: Revista Echinox din Cluj, o productie TVR;
ora 21:00 – Recital de poezie.

20 septembrie 2025

o9:30 – 11:00 – Vizită ghidată a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței;
11:30 – 12:30 – Lectură de Ruxandra Cesereanu;
12:30 – 13:30 – Lectură de Bogdan Crețu;
16:00 – 18:00 – Masă rotundă: Cum gestionează tinerii memoria colectivă? Cum e România din trecut și prezent din perspectiva lor?
18,00 – 19,00 – Vizitarea Cimitirului Săracilor;
21:00 – Anul 2025 – Anul Cardinal Iuliu Hossu. Proiecție de film artistic: Cardinalul, un film de Nicolae Mărgineanu.

21 septembrie 2025

Vizită ghidată prin Sighet.

Conferința este deschisă și publicului din  Sighet.

Comunicat de presă




Festivalul Internațional de Poezie Sighetu Marmației 2025, ediția 52

Centrul Cultural Sighetu Marmației are deosebita plăcere să anunțe cea de-a 52-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie, un eveniment de prestigiu dedicat pasionaților de cuvânt și frumos. În perioada 17-19 octombrie 2025, orașul Sighetu Marmației devine un adevărat teren fertil pentru întâlnirea poeților, iubitorilor de poezie și personalităților culturale din întreaga lume.

Acest festival aduce împreună poeți consacrați, tineri talentați și cititori entuziaști, într-un schimb vibrant de idei, emoții și creație literară. Prin versuri  muzică și poezie, vom celebra frumusețea limbajului, diversitatea culturală și puterea cuvântului de a uni și inspira.

Vă invităm să fiți parte din această sărbătoare a poeziei, în care cuvintele prind viață și ne poartă spre noi orizonturi ale sufletului. Programul complet al evenimentelor va fi anunțat în curând.

Vă așteptăm cu drag să ne fiți alături în această ediție specială, la Sighetu Marmației!
Sunt aşteptaţi scriitori din întreaga țară și din străinătate. Se vor acorda premii pentru debut, volum, antologie de autor etc.

Autorii pot trimite cărțile până la data de 10 octombrie 2025 (data poștei), la adresa: Centrul Cultural, str. Libertății nr. 24A, Sighetu Marmației, cod poștal 435500.
Lucrările selectate de câtre juriu pentru premiere vor fi anunțate în data de 14 octombrie 2025.

Comunicat de presă




ÎN GRĂDINA LUI ION din Sighet sculpturile… cresc și se înmulțesc! |VIDEO – Ion Mariș|

Sâmbătă, 13 septembrie 2025, sculptorul ION BLEDEA și-a invitat prietenii la a opta ediție a întâlnirilor anuale… ÎN GRĂDINA LUI ION.

Mulți prieteni, mulți iubitori de artă, s-au bucurat de o „altfel” de grădină, verdele naturii fiind „pigmentat” cu 38 de lucrări de sculptură, figurativă și non figurativă, care s-au integrat perfect, pentru o zi, într-o mostră de simbioză firească natură – artă și – mai ales – o mostră a naturaleței artei.
Plimbându-ne printre lucrările „răsărite” în curtea familiei Bledea am putut lăsa imaginația să „zboare”, am (re)găsit oaza de frumusețe care ar trebui cunoscută și „adoptată” de întreaga comunitate, un exemplu de dăruire – dedicare pasiunii de-o viață, creației.
Această ediție a marcat – în mod fericit – și cei cincizeci de ani de când sculptorul Ion Bledea și soția lui, Maria, „cultivă” o căsnicie durabilă, își îngijesc grădina familiei cu sufletul, fiind mereu preocupați și de împărtășirea bucuriei de a fi, împreună cu prietenii.

Vă invit să vizitați virtual grădina de poveste și de… povestit:

La mulți ani și multe alte zeci de ediții familiale, în grădina – model care a devenit o tradiție a Sighetului!

 

Text, foto & video: Ion Mariș




NOAPTEA CERCETĂTORILOR EUROPENI 2025

TURUL CATACOMBELOR și  ALTE MISTERE organizat sub egida NOAPTEA CERCETĂTORILOR EUROPENI, SCIENCE4FUTURE-III. Evenimentul devenit tradițional la final de septembrie va avea loc în data de 26.09.2025, între orele 19:30-22:00 la sediul Extensiei Universitare Sighetu Marmației a UBB și simultan în alte peste 400 de orașe din Europa.

Obiectivul principal al acestei inițiative este de a crea un context potrivit pentru ca tinerii să observe cum sunt transferate rezultatele cercetărilor științifice, inovarea și tehnologia în produsele și serviciile folosite de către comunitate. Având în vedere specificul programelor de studii din Extensia Sighetu Marmației, Facultatea de Geografie va prezenta într-o manieră accesibilă experiențe care integrează în practică rezultatele cercetărilor din domeniul turismului.

Anul acesta activitățile se vor desfășura după apusul Soarelui deoarece dorim să exploatăm și să monitorizăm elementele mediului în lipsa luminii naturale în cadrul unor tururi ghidate cu jocuri și concursuri.

Din programul evenimentului:

  1. Turul catacombelor 2.0
  2. Turul de noapte al Sighetului
  3. Jocuri cu lumini și obiecte luminoase
  4. Concursuri pe tema tururilor

Pentru mai multe detalii despre evenimentul de la UBB Sighet, vă invităm să accesați: https://sites.google.com/view/geografieubbsighet/noaptea-cercetatorilor-europeni-2025
Instagram: https://www.instagram.com/turismubbsighet/
De asemenea sunt și activități online, prezentări, prelegeri și demonstrații la https://noaptea-cercetatorilor.eu/concursuri/  pe pagina oficială a proiectului https://noaptea-cercetatorilor.eu/

Despre proiect

Evenimentul se desfășoară la nivel european sub egida Acțiunilor Marie Skłodowska-Curie – MSCA & Citizens, parte a programului Horizon Europe al Comisiei Europene. Proiectul Science Building the Future (Science4Future-III), nr. 101162512 este organizat în parteneriat de către Universitatea Babeș-Bolyai Cluj Napoca, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud,. La Sighetu Marmației acest proiect este implementat de Facultatea de Geografie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Extensia Sighetu Marmației. Lider de proiect este Extensia Bistrița-Năsăud.

Pentru mai multe detalii despre proiect, vă invităm să accesați:

Pagina web a proiectului: https://noaptea-cercetatorilor.eu/
Pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/NoapteaCercetatorilorEuropeniBistrita/

Comunicat de presă




O lucrare esențială pentru istoria Maramureșului interbelic (autor, Nicolae Iuga)

Am în vedere cartea monumentală a domnului dr. Laurențiu Batin intitulată Armata și Biserica Ortodoxă în Maramureșul interbelic (Editura Limes, 2016), două volume mari, de peste șapte sute de pagini fiecare, conținând totodată peste o mie de ilustrații, fotografii din epocă și facsimile după documente.

Este vorba de un segment scurt la scara istoriei, de doar două decenii, dar plin de evoluții dramatice din istoria Maramureșului, perioada interbelică, atunci când după Unirea cu Regatul României de la 1 Decembrie 1918, pentru Transilvania în ansamblu și pentru Maramureș în special, pentru Maramureșul zis „Istoric” de la nord de Munții Țibleș – Gutâi cu reședința la Sighet, județ de graniță fiind, s-a pus problema nu doar a formării unei administrații românești și a organizării sistemului de învățământ în concordanță cu cel din vechiul Regat, ci și a structurării apărării militare a acestei provincii proaspăt unită cu patria-mamă, precum și a unei unificări de ordinul mentalităților culturale, spirituale și religioase. Pentru că, oricât ar părea de curios, partidele istorice românești din perioada interbelică aveau, totuși, ceea ce se cheamă azi un „proiect de țară” în raport cu Ardealul, care consta în ceea ce s-a numit atunci nevoia de a crea un „suflet românesc”.

Un interes aparte îl pot suscita evoluțiile de ordin religios–confesional în Maramureșul interbelic. În secolele XVIII – XIX românii din Maramureș au fost trecuți, într-un fel sau altul, aproape în totalitate la confesiunea greco-catolică, cu excepția existenței unor parohii ortodoxe române încă de pe vremea Austro-Ungariei în sate românești precum Săcel sau Dragomirești. Însă după Unirea de la 1 decembrie 1918 s-a creat în mod obiectiv un complex de factori care au determinat reînvierea Ortodoxiei în Maramureș imediat după Primul Război Mondial, deci o Ortodoxie care nu a fost „adusă de către comuniști”, ci mult mai-nainte, ca o consecință a făuririi Româniai Mari, evoluție care a culminat cu înființarea Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului cu sediul la Sighet, în 1936, Episcopie desființată cu înverșunare la scurtă vreme, în două rânduri, o dată desființată de către administrația horthystă în 1940, și a doua oară de către regimul comunist în 1948.

Câteva cauze care au dus la renașterea Ortodoxiei aici, într-o enumerare aproximativ cronologică, ar fi  (a) legătura permanentă a unor ortodocși din zonă cu instituții ortodoxe din afara Maramureșului, cu biserici și mănăstiri din Moldova și din Ardeal, pelerinaje la mănăstirile din Bucovina (de exemplu Mănăstirea de la Moisei era metoc al Mănăstirii Putna) etc.;  (b) arondarea parohiilor greco-catolice din Maramureș la nou-înființata Episcopie Greco-Catolică de la Hajdudorog (Ungaria) începând cu anul 1913, Episcopie care tipărea cărți de slujbă numai în limba maghiară și care avea misiunea de a-i maghiariza prin biserică pe românii, rutenii și slovacii din Austro-Ungaria;  (c) venirea și în Maramureș, din vechiul Regat, a unui număr mare de reprezentanți ai noului stat: cadre ale ale Armatei, grăniceri, jandarmi, învățători, funcționari ai aparatului administrativ cu familiile lor, toți de confesiune ortodoxă;  (d) comportamentul unor preoți uniți de a cere de la credincioși contribuții fixe mari la bugetul parohiilor și de a practica tarife („stole”) foarte mari pentru serviciile religioase, iar în caz că enoriașul nu putea plăti, acesta era târât de către preot în judecăți, pentru recuperarea datoriei, împreună cu o dobândă cămătărească.

Acolo unde au fost înființate după 1918, parohiile ortodoxe din Maramureșul Istoric erau toate sărace, lipsite de biserici, de case parohiale, de terenuri și de salarii pentru întreținerea preoților. Multe lăcașuri bisericești s-au ridicat cu ajutorul Armatei Regale Române, prin contribuția financiară a ofițerilor și prin munca cu brațele a soldaților.

Cartea domnului dr. Laurențiu Batin are meritul cu adevărat extraordinar de a fi prima cercetare la cele mai bune standarde științifice a acestei perioade din istoria Maramureșului, centrată pe aceste două instituții fundamentale, Armata și Biserica. Materialul documentar este impresionant, sunt utilizate mii de documente și ilustrații inedite, din izvoare care nu sunt accesibile cercetătorului de rând, din Arhivele Ministerului de Interne de la Pitești, din Arhivele județene, din Arhivele protopopiatelor ortodoxe și greco-catolice din Maramureș (autorul fiind și fost ofițer MI și actual deputat în Adunarea Eparhială a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului), precum și din colecțiile publicațiilor locale din acea vreme. Avem în față, foarte probabil, o cercetare exhaustivă în sensul propriu al termenului.

                                                                                                            Nicolae IUGA




Importanța moștenirii culturale evreiești pentru Sighet – Zilele Europene ale Culturii Evreiești 2025 (autor, Ion Mariș)

În fiecare an, la început de toamnă, Zilele Europene ale Culturii Evreiești, inițiate în anul 1999 de către Asociația Europeană pentru Conservarea și Promovarea Culturii și Patrimoniului Evreiesc (AEPJ), oferă comunităților din întreaga Europă ocazia de a-și îndrepta atenția spre un patrimoniu istoric și cultural multisecular, bine integrat în identitatea continentului.
Ediția din 2025, centrată pe tema “People of the Book”/ „Oamenii Cărții” (a debutat la 7 septembrie 2025 și continuă până la finalul lunii noiembrie), se desfășoară sub semnul dialogului intercultural și al redescoperirii rădăcinilor și a prilejuit un eveniment interesant în orașul nostru, Sighetu Marmației, un loc aparte în această rețea europeană a memoriei și culturii.

Sighetu Marmației are o bogată istorie multietnică, a fost vreme de secole un punct de întâlnire al culturilor română, maghiară, evreiască și ucraineană. Comunitatea evreiască locală, atestată încă din secolul al XVII-lea, a jucat un rol esențial în dezvoltarea vieții economice, sociale și culturale a orașului. Până la tragedia Holocaustului, evreii reprezentau o parte însemnată din populația Sighetului, iar sinagogile, școlile și tipografiile lor animau viața publică.

Astăzi, deși comunitatea evreiască locală s-a diminuat drastic, moștenirea ei spirituală, culturală și memorială este prezentă prin monumente, instituții și prin personalitățile pe care Sighetul le-a dat lumii, de la laureatul Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel, până la scriitori, medici și intelectuali care nu și-au negat originile maramureșene în diaspora.

Evenimentul organizat joi, 11 septembrie 2025, la Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici” din Sighet a avut o dublă dimensiune, recuperarea memoriei și revitalizare culturală, constând într-o donație de carte evreiască făcută Bibliotecii Municipale Sighet de către doamna Peninah Zilberman. Prin acest gest, doamna Zilberman a dorit să marcheze Zilele Europene ale Culturii Evreiești și să ofere comunității locale acces la resurse culturale suplimentare care să îmbogățească memoria colectivă. Colecția donată cuprinde volume de literatură și memorialistică care deschid căi spre o mai bună înțelegere a universului evreiesc.

Donația de carte nu este doar o contribuție la patrimoniul bibliotecii, ci și o invitație la dialog, fiecare volum fiind o conexiune între trecut și prezent, între comunitățile de ieri și cititorii de azi, oferind șansa ca tradiția evreiască să rămână vie în spațiul cultural sighetean. Într-un oraș unde Holocaustul a lăsat răni adânci, asemenea gesturi au valoare de reparație simbolică și de reafirmare a legăturilor cu patrimoniul material și imaterial al comunității evreiești.

La eveniment au participat intelectuali sigheteni, având scurte intervenții Crina Delia Șerba (reprezentant Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici” Sighet), Peninah Zilberman (președinta Fundației Tarbut), David Liberman (președintele Comunității evreiești din Sighet), Alina Marincean (manager Departamentul pentru  Zilele Europene ale Culturii Iudaice – Asociația Europeană pentru Conservarea și Promovarea Culturii și Patrimoniului Evreiesc Barcelona) și Ion Mariș (Editura Valea Verde & publicația „Salut, Sighet!”).

Discuțiile s-au focalizat pe aportul și contribuția intelectualilor evrei născuți la Sighet, dar și din alte arii geografice, la îmbogățirea culturii europene. Au fost făcute și propuneri pentru „descinderea bibliotecii” (prin reprezentații instituției) în școlile și liceele orașului nostru, pentru o abordare mult mai „vie” și interactivă  a istoriei și – nu în ultimul rând – pentru asigurarea unei educații civice adecvate secolului XXI.

Ion MARIȘ

Foto: Florian Szabo




Sighet Run 2025 – revalorizarea serpentinelor de pe Dealul Solovan (autor, Alin PRALEA)

Alin Spiridon Pralea

Sighet Run 2025 este primul eveniment organizat în perioada recentă care readuce în atenția publicului vechile serpentine ale dealului Solovan.

Pentru că lucrez la o monografie a parcului Grădina Morii, profit de această ocazie pentru a împărtăși câteva date despre construirea și evoluția serpentinelor.

Construcția unui pod peste Iza, la Grădina Morii, precum și amenajarea unui traseu turistic cu un punct de belvedere pe dealul Solovan au constituit o veche dorință a locuitorilor Sighetului și a proprietarilor acestui parc.

Aceste proiecte s-au aflat printre planurile lui Müller Albert, proprietarul parcului între anii 1889 și 1895, iar Societatea pe acțiuni Malomkert, proprietara parcului între 1895 și 1907, a încercat, fără succes, în anul 1896, să construiască podul printr-o colectă publică.

Podul a fost construit abia în anul 1906, prin colaborarea Primăriei orașului Sighet, a Direcției Silvice Maramureș și a armatei. Cheltuielile au fost acoperite prin exploatarea pădurii orașului, armata a detașat pentru lucrări douăzeci de soldați, coordonarea tehnică a fost asigurată de István Bakó, consilier tehnic, iar proiectul a fost supervizat de Karácsonyi Sándor, maistru forestier (erdőmester). Lucrările s-au finalizat în luna octombrie. Odată cu finalizarea podului, au început lucrările de construcție a serpentinelor, desfășurate sub conducerea aceluiași Karácsonyi Sándor, iar acestea au fost inaugurate în luna mai a anului următor, 1907.

În anul 1914, la Sighet s-a constituit filiala Maramureș a Asociației Turistice Maghiare (Magyar Turista Egyesület). Printre obiectivele anunțate în ședința constitutivă, un loc important l-a ocupat amenajarea serpentinelor din punct de vedere turistic și construirea unui turn de belvedere la capătul acestora. Proiectul a fost aprobat în ședința Consiliului Local din 18 iunie 1914, dar izbucnirea Primului Război Mondial a zădărnicit aceste planuri.

Serpentinele au fost utilizabile în primii ani după război. Au fost reparate în 1922, iar ultima menționare a lor în stare bună o găsim în 1924. Mult-doritul turn de belvedere a fost construit abia în anul 1935 prin strădaniile Societății Carpatine Ardelene (Erdélyi Kárpáti Egyesület) și ale viceprimarului Tiberiu Szollosy din aceea vreme. În acel moment însă, serpentinele erau prăbușite în mai multe locuri, astfel că cei care au dorit să participe la inaugurarea din 23 iunie 1935 au fost nevoiți să urce pe o rută ocolitoare. Vizitatorii puteau urca în turn plătind o taxă de doi lei și erau rugați să-și înscrie numele în cartea de oaspeți, aflată la paznicul turnului.

În 1942, în contextul construcției Hotelului Sport (astăzi Grădina Morii), drumul serpentinelor și turnul de belvedere au intrat din nou în atenția publică. De construcția și administrarea celor două obiective s-a ocupat Societatea Carpatină Maghiară (Magyar Kárpát Egyesület), cu sprijin financiar din partea Primăriei Sighet și a Comitatului Maramureș. Noul turn a fost inaugurat la data de 18 august 1943. Pe lângă turnul de belvedere a fost construit un refugiu montan, prevăzut cu 18 locuri de cazare și un mic restaurant, unde turiștii puteau să servească gustări reci și băuturi răcoritoare (inclusiv alcoolice). Complexul a primit numele Zrínyi Ilona. La refacerea și întreținerea drumului serpentinelor a contribuit în mare măsură armata maghiară, care folosea turnul ca post de observație antiaeriană.

În acest moment al cercetărilor, nu știm ce soartă a avut complexul Zrínyi. Având în vedere caracterul său militar, bănuim că a fost distrus în perioada imediat următoare sau poate mai târziu …

În perioada postbelică serpentinele au fost refăcute de mai multe ori prin muncă patriotică. Potrivit ziarului Pentru Socialism, în anul 1958 a fost deschis un șantier al tineretului pentru refacerea serpentinelor. Lucrările au continuat în 1959 și au fost finalizate în vara anului 1961. În anul 1973, tinerii de la școlile și întreprinderile din oraș au îndreptat și lărgit 120.000 m² de drum de serpentină.

Vechile serpentine, „care încolăcesc până la vârf trupul bătrânului străjer”, cum frumos le descria Ioan Ardeleanu-Pruncu în 1973, în ziarul „Pentru Socialism”, așteaptă de multă vreme o nouă reabilitare.

 

Alin Spiridon PRALEA
muzeograf




„Începeți prin a schimba viața unui singur om și veți vedea cum acel gest se multiplică!” (autor, Andreea Biro)

„Vai, sunt atât de emoţionată! El nu ştie! I-au spus doar că vine în Maramureş. Uite, se vede microbusul! Am să plâng… Plâng deja!”

Uneori considerăm, în mod eronat, că nimic nu ne mai poate surprinde. Uneori, angrenaţi în tăvălugul unei existenţe care nu prea lasă loc de introspecţie, tindem să privim oamenii şi faptele lor ca pe o simplă normalitate, pentru că, deh!, fiecare face cum şi ce poate, deci ce atâta tevatură?!
Dar nu e chiar aşa. Sau, cel puţin, n-ar trebui să fie.
Sunt clipe şi oameni care, dacă le dai şansa, ar putea să-ţi aducă o rază de speranţă! Că încă se poate! Că umanitatea încă nu şi-a epuizat resursa de lumină sufletească!
Pe Viorica Opriş o cunosc de ceva vreme; îi cunoşteam în parte şi activitatea, fie că vorbim de îngrijirea persoanelor fără adăpost – tineri sau vârstnici – ori de protejarea animalelor străzii.
Ne-am întâlnit la finalul lunii iunie la Cinema Mara, cu ocazia premierei filmului artistic Izidor, povestea băiatului salvat din ceea ce a devenit cunocut drept „orfelinatul groazei”.
M-a întrebat atunci dacă aş fi dispusă să ascult – şi, eventual, să scriu – povestea tânărului care a reprezentat pentru ea şi soţul ei… pacientul 0, cel care i-a schimbat iremediabil cursul vieţii şi felul în care priveşte societatea, cu metehnele şi neajunsurile sale. Am agreat să avem o discuţie mai aplicată în scurt timp; mi-a trimis mai apoi câteva date despre Alexandru, fotografii şi scurte înregistrări reale de la începuturile relaţiei lor.
Vara ne-a luat pe sus, n-am mai vorbit; până săptămâna asta când m-a întrebat simplu „Vrei să-l cunoşti?”
Cum aş fi putut refuza?… Povestea mă impresionase profund, atât cât am perceput-o din datele furnizate de Viorica Opriş.
Întâlnirea cu Alexandru şi colegii săi de la cămin a fost o revelaţie! Nu ştiu cum altfel să o definesc. Am înţeles atât de multe, în scurtul timp petrecut alături de ei! Despre om, despre responsabilitate asumată, despre abnegaţie, despre iubire pură. Senină. Fără piedici, ori limite.
Despre un crez. Al ei. Al acestei femei debordând de energie. Un crez în care a atras pe mulţi – în primul rând propria sa familie.

Andreea Biro (A.B.): Cine este, în câteva cuvinte, Viorica Opriş?
Viorica Opriş (V.O.): Nu-mi place să vorbesc despre mine, pentru că nu cred că e important cine sunt eu, ci ceea ce pot face pentru ceilalți. Totuși, dacă trebuie să mă descriu, aș spune că sunt, înainte de toate, mamă. Apoi, sunt voluntar și inginer de profesie – dar mai presus de orice, sunt un om care a înțeles că adevărata împlinire vine din a dărui.
De câțiva ani, mi-am dedicat timpul și resursele celor care au cea mai mare nevoie: bătrâni uitați, tineri ieșiți din sistem, oameni ai străzii și suflete rănite care au nevoie de sprijin, de un acoperiș și de o mână întinsă. Cred în puterea rugăciunii, în bunătatea sinceră și în faptul că fiecare om are dreptul la o șansă.
Nu fac lucrurile pentru recunoaștere, ci pentru că simt că așa trebuie. Dacă aș putea alege cum să fiu reținută, aș vrea doar să se știe că am fost acolo unde era nevoie de mine.

A.B: Cine compune familia Dumneavoastră?
V.O: Familia mea este formată din soțul meu și cinci copii minunați, fiecare cu propria lui poveste. Unii ne-au fost dăruiți prin naștere, iar alții ne-au fost trimiși în viață prin împrejurări care ne-au pus la încercare inima, dar ne-au și îmbogățit sufletul.
Toate aceste lucruri au fost posibile doar cu binecuvântarea Domnului. Am trecut prin multe încercări, dar ele ne-au învățat să ne sprijinim unii pe alții și să ne clădim familia pe iubire, credință și iertare. Așa am devenit mai mult decât o familie – o mică mână de oameni care încearcă, împreună, să fie lumină pentru cei din jur.
Ei sunt binecuvântarea și sprijinul meu cel mai mare. Soțul meu, omul fără de care nimic din ce am făcut nu ar fi fost posibil. Copiii noștri, care au crescut în mijlocul acestor realități și care, fiecare în felul lui, ne-au fost alături.

A.B: Povestiţi-ne, pe scurt, momentul primei întâlniri cu Alexandru şi în ce fel v-a schimbat prezentul şi viitorul?
V.O: Prima întâlnire cu Alexandru m-a marcat pentru totdeauna. Era o seară obișnuită, veneam de la cursuri, când l-am văzut pe partea cealaltă a străzii, ținându-se de semaforul roșu. Când s-a făcut verde, băiatul s-a lăsat în patru labe și a traversat strada, trecând printre oameni care nu păreau să observe nimic neobișnuit. Lacrimile mi-au curs instant pe obraz. Nu doar durerea lui m-a cutremurat, ci și indiferența celor din jur – părea că nimeni nu vede, că toți consideră acest lucru normal.
Am rămas acolo, la distanță, urmărindu-l, în timp ce trei tineri l-au ridicat brutal și l-au dus într-un loc ascuns, forțându-l să facă lucruri împotriva voinței lui. Am simțit atunci că trebuie să fac tot ce îmi stă în putință ca să-i ofer ajutor, protecție și șansa la o viață normală. Am început să-l urmărim discret, să-i înțelegem rutina, să-i oferim hrană și sprijin, până când am reușit să îl apropiem de noi și să-i fim vocea către autorități.
Acea întâlnire a schimbat totul pentru mine. M-a făcut să înțeleg cât de fragili sunt oamenii care trăiesc în invizibilitate și cât de mult contează să vezi, să acționezi și să nu aștepți ca alții să facă asta. Prin credință, rugăciune și iubire, am reușit să-i oferim lui Alexandru căldură, hrană, siguranță și, mai ales, speranță. Astăzi, el nu mai este doar un caz, ci un simbol al puterii binelui făcut din inimă și al importanței de a fi VOCEA celor care nu mai au pe nimeni.

A.B: Cum reuşiţi să vă faceţi timp pentru activitatea, deloc uşoară, a asociaţiei Suntem vocea lor, al cărei preşedinte sunteţi?
V.O: Nu este ușor, dar când faci ceva din iubire, timpul se lărgește cumva. Nu am program fix, nu există «orar de voluntariat» — sunt acolo când e nevoie, uneori zi, alteori noapte. Împart timpul între familie, muncă și asociație, dar niciodată nu simt că pierd ceva, pentru că fiecare gest de ajutor se întoarce în sufletul meu ca o binecuvântare.
Dar adevăratul motor al fiecărui proiect sunt voluntarii, oameni minunați care dau totul pentru cei aflați în dificultate. Donatorii noștri ne sprijină și „ne pun la treabă”, transformând ideile în fapte concrete. Eu vin cu ideile, dar forța care le pune în mișcare aparține oamenilor de bine din jur. Și știu că, împreună, putem face cu adevărat diferența în viețile celor care au nevoie de noi.

A.B: Cum au înţeles şi îmbrăţişat copiii Dumneavoastră activitatea pe care o desfăşuraţi?
V.O: La început, nu le-a fost ușor. A trebuit să le explicăm de ce alegem să ajutăm oameni pe care ceilalți îi ignoră. Dar odată ce au cunoscut poveștile, au înțeles. Astăzi, copiii noștri sunt cei care ne ajută să strângem, să distribuim, să comunicăm. Nu pentru că le cerem, ci pentru că au simțit pe pielea lor câtă nevoie e de un strop de bunătate. Au crescut printre oameni răniți, dar au învățat să iubească vindecarea.
De-a lungul anilor, au văzut că gesturile mici pot schimba vieți și că fiecare persoană merită să fie văzută și sprijinită. Au înțeles că ceea ce fac nu este doar o activitate, ci o misiune, și că implicarea noastră aduce bucurie și speranță celor aflați în dificultate.
Ei ne-au fost alături în multe momente, chiar dacă în moduri diferite – fie prin mici ajutoare, fie prin încurajare și răbdare. Le-am explicat că voluntariatul nu înseamnă sacrificiu, ci o oportunitate de a fi mai buni și mai empatici. În felul acesta, au învățat că bunătatea și implicarea nu sunt doar cuvinte, ci acțiuni care transformă vieți, și le-au făcut parte din propria lor viață.

A.B: Care a fost cel mai dificil moment al acestui parcurs şi cât de aproape v-a adus el de o eventuală renunţare?
V.O: Au fost multe momente grele, dar cel mai dificil este când vezi cum sistemul îți pune piedici acolo unde ar trebui să fie sprijin. Când vezi oameni pierduți, iar tu ești ultima lor speranță, iar dacă nu reușești, rămâne golul. Au existat clipe în care am vrut să renunț, dar de fiecare dată apărea un semn, un zâmbet sau o mână întinsă din partea cuiva, și înțelegeam că trebuie să continui.
A fost extrem de dezamăgitor când am fost amendați pentru că nu aveam licență să ajutăm, chiar dacă acei oameni ajunseseră pe stradă tocmai din cauza indiferenței sistemului. Totuși, credința, sprijinul familiei și implicarea voluntarilor ne-au dat puterea să mergem mai departe și să nu abandonăm ceea ce am început. Fiecare mic succes ne reamintește că efortul nostru contează și că viața celor pe care îi sprijinim se poate schimba cu adevărat.

A.B: Cum vedeţi continuată activitatea asociaţiei? Strict de către familie, sau poate într-un context mai larg?
V.O: Îmi doresc ca activitatea Asociației «Suntem Vocea Lor» să continue mai departe, nu doar prin familia noastră, ci și printr-un context mai larg. Familia va rămâne mereu nucleul iubirii și sprijinului, dar ceea ce construim trebuie să fie sustenabil și să inspire și alți oameni de bine să se implice.
Visul meu este ca asociația să devină un punct de referință pentru cei care vor să ajute, un loc unde voluntarii, donatorii și cei care cred în schimbarea vieților celor vulnerabili să se întâlnească și să transforme ideile în fapte. Cred că, atunci când mai multe inimi bune lucrează împreună, impactul poate fi mult mai mare decât putem imagina și poate ajunge la cât mai mulți oameni care au nevoie de ajutor și speranță.

A.B: Mi-aţi mărturisit că doriţi ca povestea lui Alexandru şi a altora ca el să fie cunoscută publicului larg, sens în care am convenit să o scriem împreună. Ce finalitate speraţi să aibă acest demers?
V.O: Vreau ca lumea să nu mai întoarcă privirea. Să vadă că, dincolo de statistici, dosare sau rapoarte, sunt vieți reale, oameni cu dureri, cu povești, cu speranțe și nevoi. Povestea lui Alexandru nu este doar despre un băiat salvat de pe stradă, ci despre toți tinerii care au trecut prin suferință, care au fost uitați sau ignorați de societate și care au nevoie de o voce care să le fie alături.
Îmi doresc ca această poveste să deschidă inimi, să miște instituții, să trezească conștiințe și să le arate oamenilor că fiecare gest de bunătate contează. Sper să inspire curajul de a acționa, să determine oamenii să spună: «Și eu pot ajuta!» și să înțeleagă că fiecare faptă, oricât de mică, poate schimba destinul unui om.
Vreau ca Alexandru să fie simbolul speranței și al schimbării , să fie o voce pentru cei invizibili, pentru cei care au nevoie de sprijin, pentru cei care simt că nimeni nu mai crede în ei. Și cred că, dacă vom reuși să transmitem această poveste cât mai multor oameni, am făcut primul pas spre o societate mai empatică, mai responsabilă și mai umană. Pentru mine, aceasta nu este doar o poveste, ci o misiune – o misiune de a aduce lumină acolo unde e întuneric și speranță acolo unde există suferință.

A.B: La urmă, un mesaj către toţi cei care doresc să desfăşoare activitate de voluntariat, în beneficiul diverselor cauze sociale, dar nu ştiu de unde să înceapă!
V.O: Celor care vor să se implice în voluntariat le spun doar atât: începeți cu ceea ce simțiți în inimă. Nu așteptați să aveți totul perfect planificat sau toate resursele la dispoziție. Fiecare gest de ajutor, oricât de mic, contează enorm.
Căutați oamenii care au nevoie, întrebați, observați, implicați-vă pas cu pas. Nu trebuie să salvați lumea deodată, începeți prin a schimba viața unui singur om și veți vedea cum acel gest se multiplică. În drumul vostru veți descoperi oameni minunați (voluntari, donatori, profesioniști) care vă vor sprijini și vă vor arăta că împreună puteți face cu adevărat diferența.
Și nu uitați: tot ceea ce faceți cu iubire și credință se întoarce în sufletul vostru ca o binecuvântare. Fiecare acțiune bună pe care o faceți nu doar că schimbă vieți, ci vă schimbă și pe voi în cel mai frumos mod posibil.

A.B: Vă mulţumesc în numele cititorilor „Salut, Sighet!” şi vă asigur de toată determinarea mea pentru ca povestea lui Alexandru să vorbească lumii atât dintre coperţile unei cărţi, cât şi de pe scena teatrelor.

Andreea BIRO
Sighetu Marmaţiei, Septembrie, 2025




Violistul Thurzó Sándor József invitatul Taberei Internaționale de Creație Fotografică Sighetu Marmației |VIDEO – dr. Sorin Markus|

Între 1 și 14 septembrie 2025 are loc la Sighetu Marmației Tabăra Internațională de Creație Fotografică, organizată de Asociația Internațională „Euro Foto Art” (AIEFA) și Summit Agro România, în parteneriat cu Muzeul Maramureșean și Departamentul Cultural al Microregiunii Solotvino. Evenimentul se desfășoară sub patronajul Consulatului României la Solotvino (Ucraina).

Scopul taberei este realizarea unor fotografii inedite în Maramureș, care vor îmbogăți cea de-a doua ediție a Salonului Internațional „Tradiții și modernitate în agricultura din România”. La eveniment participă 20 de artiști fotografi din Serbia, Slovacia, România și Ungaria.

Invitat de onoare al taberei este violistul Thurzó Sándor József, care timp de 42 de ani a fost șef de partidă la Filarmonica de Stat din Oradea. Activitatea sa artistică este recunoscută la nivel internațional: timp de două decenii a susținut cursuri de măiestrie și a organizat concerte în Brazilia.
De asemenea, participă ca interpret la vernisajele internaționale organizate de AIEFA și, totodată, se oferă cu plăcere ca model pentru artiștii fotografi.

În recitalul pe care vă invităm să îl urmăriți au fost prezentate lucrări ale unor compozitori clasici și contemporani din Oradea și din străinătate, iar momentul de vârf l-a constituit interpretarea Baladei lui Ciprian Porumbescu, oferind publicului o experiență muzicală deosebită.

Foto & Video: dr. Sorin Markus
Text: Ștefan Tóth István




Sighet – Album retro (112)

Sighetul în anul… 1971. Un oraș liniștit, curat, elegant, fără zgomotul… motoarelor.
Și-n Parcul Central aerul… respirabil.

Fotografie din colecția Ernest Villand.

Salut, Sighet!




Trupa sigheteană ANTURAJ – pasiune pentru muzică! (autor, Brîndușa Oanța)

Trupa Anturaj s-a înființat în noiembrie 2023 la Sighet și este alcătuită din patru elevi ai Colegiului Național „Dragoș-Vodă”: Barbu Matei la chitară solo și ritmică, Rus Andrei la chitară bass, Grigor Darius la tobe, Natalia Ferenț – clape și Koszte Diana (din octombrie studentă la Jurnalism), voce. Îi unește pasiunea pentru muzică, iar energia lor se simte de la primele acorduri. Stilul lor muzical este eclectic, incluzând influențe din rock (cu precădere), pop și alte genuri, reflectând pasiunea și dorința lor de a împărtăși iubirea pentru muzică. Trupa încurajează ascultarea unei varietăți de stiluri muzicale și consideră muzica un mijloc prin care pot exprima emoții și pot scăpa de rutina zilnică Am stat de vorbă cu ei și au răspuns deschis la câteva întrebări despre începuturi, planuri și ce înseamnă Anturaj pentru fiecare.

Brîndușa Oanța: Cum a apărut ideea de a forma trupa Anturaj și ce v-a motivat să cântați împreună?
Anturaj: A fost ca un puzzle care s-a așezat singur. Matei s-a apucat de chitară în clasa a VIII-a din simpla pasiune pentru muzica rock și și-a dorit nu doar să asculte, ci să și cânte. A descoperit cum prin chitară are șansa de a exprima ceea ce simte și a considerat-o o modalitate de relaxare. Ulterior,s-a gândit că toate trăirile transmise prin muzică pot fi amplificate alături de un grup de prieteni care să împartă aceeași pasiune și dedicare,iar după ce a apărut ideea de trupă a mai rămas doar să găsească „anturajul” potrivit. Așa l-a convins pe Andy să își cumpere bass, au cântat un timp ei doi și împreună l-au convins pe Dudu (Darius) să își cumpere un set de tobe și prin exercițiu au devenit tot mai buni. Diana (vocalista) a intrat în trupă printr-o coincidență favorabilă, ne aflam cu toții pe tren spre Iași în vară, băieții căutându-și o solistă. Naty ne-a ajutat încă de la început cu tot ceea ce a însemnat Anturaj, ulterior alăturându-se și ea cu clapele, completând imaginea trupei. Pasiunea pentru muzică ne-a ținut uniți și ne-a motivat să continuăm, iar dorința de a împărtăși cu ceilalți ceea ce facem și de a motiva persoanele din jur să se exprime, a fost combustibilul nostru.

Brîndușa Oanța: Ce genuri muzicale vă influențează cel mai mult și cum le integrați în piesele voastre?
Anturaj
: Ne bazăm pe coveruri, muzica rock ne influențează, fiind fani ai rock-ului dinainte de formarea trupei. Nu e neapărat ușor să cântăm rock, fiind un gen muzical complex și solicitant, dar tocmai asta ne atrage la acesta, luând totul ca pe o provocare, cântând ceea ce iubim.

Brîndușa Oanța: Cum arată procesul vostru de repetiție? Aveți un program fix sau lucrați mai mult spontan?
Anturaj
: Fiind un hobby, lucrăm mai mult spontan. Deși nu avem un program fix, după ce ne hotărâm ce piese cântăm, fiecare repetă acasă, iar când ne putem întâlni punem totul cap la cap și vedem unde mai avem de lucru. Înainte de concerte ne întâlnim zilnic ca să iasă totul cât mai bine.

Brîndușa Oanța: Care a fost cel mai dificil moment de până acum pe scenă și cum l-ați depășit?
Anturaj:
Cel mai dificil a fost să cântăm la festivalul „Eternul Maramureș”, poate cel mai important moment al nostru de până acum. Am avut emoții foarte mari și a fost pentru noi realizarea visului cu care am pornit.

Brîndușa Oanța: Ce rol are fiecare membru în trupă, dincolo de instrumentul cântat? Cine se ocupă de versuri, cine de aranjamente?
Anturaj:
La noi fiecare are un rol dincolo de instrument. Versurile sunt de obicei scrise de Diana, dar ceilalți intervin cu sugestii și idei pentru a le potrivi cu muzica. La aranjamente lucrăm împreună: pornim de la o progresie de acorduri de bază, iar apoi fiecare adaugă instrumente proprii-basul dă direcția ritmică, chitara construiește atmosfera, vocea aduce linia melodică, clapele colorează și completează armonia, iar tobele susțin energia. Matei este gazda, el organizează repetițiile la el în beci. Andy este traducătorul lui Dudu, acesta din urmă fiind metronomul nostru și șoferul „limuzinei”, Naty se ocupă de social media și de promovare, iar Diana ne face rost de cântări și se asigură că suntem auziți. 

Brîndușa Oanța: Cum vă împărțiți timpul între școală și pasiunea pentru muzică?
Anturaj:
Nu este un lucru ușor să ne gestionăm timpul, dar facem tot posibilul. Sunt anumite momente, mai ales în aproprierea evenimentelor, când dedicăm mai mult timp repetițiilor, încercând totuși să ținem cont și de celelalte aspecte ale vieții noastre, dar sunt și momente când e nevoie să dedicăm timp școlii și nu apucăm să ne vedem. 

Brîndușa Oanța: Ce feedback ați primit de la colegi, profesori sau public după concertele susținute?
Anturaj:
Toți ne susțin. Am avut multe aprecieri din partea colegilor, a profesorilor, prietenilor și mai ales a familiei, existând puține trupe și inițiative în Sighet. Pentru toți a fost ceva ieșit din comun. Primim în continuare și critici constructive de la mentorul nostru, domnul profesor Mihai Lumei care profesează la Școala de Arte „Gheorghe Chivu” și ne ajută să evoluăm atât ca trupă cât și individual.

Brîndușa Oanța: Există o piesă proprie pe care o considerați cea mai reprezentativă pentru stilul vostru? De ce?
Anturaj:
În momentul de față nu avem piese proprii, dar suntem în procesul de creație. Acesta este următorul nostru obiectiv.

Brîndușa Oanța: Care este cea mai mare provocare pentru o trupă liceană care vrea să se facă remarcată la nivel local sau național?
Anturaj
: În primul rând, până a deveni cunoscuți trebuie să dăm dovadă că suntem o trupă unită, că ne înțelegem atât pe scenă, cât și în afara ei, iar împreună trebuie să ne promovăm cât mai mult pe social media și să nu ratăm nicio ocazie de a cânta. În al doilea rând este o provocare mare să găsim oamenii potriviți, care să ne facă auziți. Am avut noroc totuși cu multe persoane care au apreciat efortul și pasiunea noastră și ne-au promovat fără a ne cere ceva în schimb, de exemplu, Dorel Grigor, care ne-a organizat concertul de debut cu care a început povestea noastră și care ne rămâne aproape și acum.

Brîndușa Oanța: Ce planuri aveți pe viitor? Vă gândiți la un album, la colaborări sau la participarea de competiții muzicale?
Anturaj:
Planul pe viitor este să lucrăm la compoziții proprii, să ne dezvoltăm din punct de vedere muzical și să rămânem cel puțin la fel de uniți ca și până acum. Suntem deschiși și la participarea de competiții muzicale, deoarece le vedem ca pe ocazii de a ne promova și de a ne dezvolta.

Brîndușa Oanța: Mult succes în continuare și cât mai multe concerte reușite!

Brîndușa OANȚA