Sâmbătă, 20 septembrie 2025, Colegiul Național „Dragoș-Vodă” Sighetu Marmației împreună cu ITPF Sighetu Marmației – IPA  – Regiunea 2 Maramureș organizează în parteneriat cu Primăria Sighetu Marmației, Serviciul de Ajutor Maltez din România, Filiala Sighet și Clubul de Speologie MONTANA – Baia Mare, evenimentul Sighet Run 2025, o competiție sportivă dedicată comunității, care marchează într-un mod activ apropierea aniversării celor 700 de ani de la prima atestare documentară a orașului nostru.

Evenimentul include patru probe accesibile publicului larg – semimaraton (21 km), cros (10 km), cursă populară de 4 km și o competiție pentru copii – cu un traseu natural atractiv ce străbate malurile râului Iza, Dealul Solovan și pădurile din sud-vestul orașului, cu startul și sosirea în Parcul Grădina Morii.

Pe lângă componenta sportivă și socială, evenimentul are ca scop esențial să sprijine Clubul de Robotică Tech-X (https://tech-x.ro) din cadrul Colegiului Național „Dragoș Vodă”, un spațiu în care elevii pasionați de tehnologie, programare și inovație se dezvoltă prin proiecte concrete, participări la competiții naționale și internaționale, și muncă în echipă. Pentru a continua acest parcurs de excelență clubul are în prezent nevoie de resurse suplimentare – echipamente, componente și infrastructură digitală.

Sighet Run 2025 este, astfel, mai mult decât un eveniment sportiv. Este o investiție în viitorul tinerilor, în educație, în aprofundarea carierei de polițist de frontieră.

Totodată, Sighet Run 2025 este un proiect cu potențial, care poate deveni o tradiție pentru oraș. Mulțumim tuturor sponsorilor pentru sprijinul financiar arătat și partenerilor media pentru implicare!

Vă invităm ca-n zilele următoare când deschidem oficial înscrierile la concurs pe www.my-run.ro să ne fiți alături. Mult succes tuturor!

Organizatorii

Oamenii se deosebesc în chip neîndoielnic (Leibniz era convins că nici măcar două frunze nu sunt identice) prin însușirile lor fizice și, mai ales, prin cele moral-spirituale, astfel încât, pe parcursul vieții și cu mâna destinului, fac ca schița genetică să devină acel unic portret al viului rațional și conștient, pe care ne-am obișnuit să-l numim eu sau personalitate. Însă afurisitele de instincte și cutra de civilizație îi învață pe oameni să fie duplicitari, adică histrioni mai mult sau mai puțin izbutiți. Prin urmare, poate că în intimitate sunt ei înșiși (mitocani și agresivi, într-un cuvânt nesuferiți), însă în cetate depun eforturi considerabile să pară altceva. Iar lucrul acesta este cu atât mai necesar, cu cât individul este mai ambițios și rangul lui social mai înalt. Firește, de la această regulă eminamente umană se abat săracii cu duhul, adică taman aceia despre care Mântuitorul va spune următoarele în Matei 5/3: „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor!”. Pragmatismul, anticreștina religie a profitului, susține contrariul: Ferice de cei care s-au descotorosit de conștiință, că a lor va fi efemera împărăție a banului!…

N.B.: Fiindcă am amintit mai sus despre conștiință, respectiv despre „cunoașterea a ceea ce se petrece în propria minte”, iată părerea profesorului american James Trefil vizavi de acest mister deplin în ceea ce privește motivul și modul cum ia naștere în urma proceselor fizice din creier: „Ce înseamnă, în mod exact, pentru om faptul de a fi conștient… este singura întrebare de importanță majoră a științei, întrebare pe care nu știm nici măcar cum să o formulăm”. La rândul lui, filosoful australian David Chalmers consideră conștiința „unul dintre cele mai profunde mistere ale existenței”, care – și asta, vorba lui Lucian Blaga, schimbă neînțelesul într-unul și mai mare – nu-i cu putință să fie dezlegat de către oamenii de știință nici măcar după „cunoașterea în exclusivitate a creierului”.

O altă netă deosebire dintre oameni decurge din scopul pe care aceștia și-l fixează în viață: unii (tot mai mulți), robi ai carnalului, țin morțiș să aibă, alții (tot mai puțini), robi ai spiritului, se zbat să știe. Cum muritorii din prima categorie nu se dau de la nimic în lături pentru a aduna „averi pe care le mănâncă moliile și le fură hoții”, este limpede că ei, acționând cu conștientă încăpățânare împotriva spiritului noutestamentar, sfidează sistematic scopul divin al mântuirii și prin aceasta se constituie în propriii și cei mai înverșunați dușmani ai lor. Dar nici scopul truditorilor din cea de-a doua categorie nu coincide întotdeauna cu scopul lui Dumnezeu, motiv pentru care, ne avertizează Petre Țuțea, „fără credință, omul devine un animal rațional, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri”.

Vasăzică, omul își va dovedi înțelepciunea, iar viața lui va dobândi sensul veritabilei împliniri, doar dacă se va lăsa călăuzit de inepuizabila înțelepciune divină. De-abia atunci (când se va lăsa absorbit cu totul de acest țel îndumnezeitor), el nu va mai fi descurajat nici de spusa socratiană („Știu că nu știu nimic”) și nici de preaevidenta deșrtăciune a tuturor realizărilor umane. Da, căci prin infuzare cu credință și prin pătrunderea în miraculosul sistem divin inspirație-revelație, cunoașterea orizontală va deveni statornic verticală, astfel că respectivul om căutător va putea lesne depăși limitele fizice ale minții sale (se spune că, în timpul unei vieți de durată medie, omul folosește doar 0,0001% din capacitatea creierului), cât și pe cele logico-filosofice (locul cunoașterii aparențial-fenomenale urmând a fi luat de cunoașterea substanțial-noumenală).

                                                             George  PETROVAI

În prima sa viață, cea de dinaintea revoluției din 1989, românul Radu Țuculescu a fost redactor Studioul de radio Cluj (Cluj-Napoca) și, după închiderea studiourilor radio regionale în 1985, din ordinul dictatorului Nicolae Ceaușescu, violonist la Filarmonica de Stat din Cluj. În a doua sa viață, cea care a început odată cu revoluția, de la vârstă de 40 de, ani a fost redactor la televiziunea română din orașul transilvănean, romancier, dramaturg, critic de teatru, organizator și traducător. Înainte și după tulburările politice, Țuculescu a fost un spirit liber extrem de versatil și original. Energic, activ, plin de energie și extrem de productiv. O figură cu multiple talente. O bursă de la Radio Elveția Internațional l-a adus pe Țuculescu la studiourile radio din Berna și Basel pentru câteva luni, în 1992. Așa a descoperit Elveția și a împărtășit-o cu compatrioții săi prin reportaje TV și texte. Entuziasmul său a avut un efect contagios. Și a devenit traducător. Dacă cineva din România de astăzi știe ceva despre poezia elvețiană în limba germană, probabil că i se datorează lui Țuculescu. Criticul Iulian Băicuș a afirmat de la început: „Țuculescu are meritul de a fi transformat frumoasa Elveție dintr-o destinație turistică abstractă într-o întâlnire culturală plăcută.” (Observator Cultural, 4 iulie 2000)

Țuculescu însuși nu a scris niciodată poezii – cu excepția, dintre toate, a debutului său: în 1966, poeziile tânărului de atunci, în vârstă de 17 ani, au apărut în revista Steaua din Cluj-Napoca. Cu multă perseverență și un simț ascuțit al calității, a tradus poezii de Rainer Brambach, Werner Lutz, Tadeus Pfeifer, Frank Geerk, Alois Bischof, Rudolf Bussmann, Erwin Messmer, Andrea Maria Keller, Gerhard Meier și de mine. De asemenea, a publicat lucrări de Peter Bichsel, Werner Lutz, Fran Hohler, Adolf Muschg, Hugo Loetsche, Urs Widmer, Adelheid Duvanel, Birg Kempker, Alex Capus și Nicolas Lind. Nu numai că a adus textele în România, dar a vizitat personal mulți autori și a realizat filme despre unii dintre ei pentru televiziunea română. Un total de 14 cărți scrise de el au fost publicate în România între 1999 și 2022  cu texte traduse din autori elvețieni. Multe dintre ele se află în seria (bilingvă) Poeți elvețieni de limbă germană din Biblioteca Revistei Familia din Oradea, editată de poetul Ioan Moldovan (1952-2024). Unele dintre volume au fost susținute de Pro Helvetia și/sau Fondul Cultural din Basel, cu contribuții din aproximativ 30 de cărți proprii. Romane, drame,  rețea, mereu în memorie. După aceea, Țuculescu s-a împăcat cu condiția, de înțeles în sfârșit, de luptător singuratic, care dorea să-și urmeze propriul drum independent, iar povestirile sale au fost traduse în germană, maghiară, franceză, italiană, ebraică, cehă, sârbă și mandarină – toate fără sprijinul instituțiilor statului. Specialitatea sa era perspectiva absurd-satirică, preferința sa pentru comedia neagră (fină). Totul era despre comedia neagră (fină). „Unul dintre ei (Bravul nostru Micșa – Al nostru, nimeni nu-l va face).” Acest crez, mi-a spus mie, lui însuși și tuturor celor pe care i-a invitat acasă, face încă parte din repertoriul permanent al expansivului și informalului Teatru Orfeus din Praga. Nuvelele sale (Cuptorul cu microunde, ediția Milo 2008), două romane (Stalin, cu lopata înainte și Măcelăria Kennedy, Mitteldeutscher Verlag 2018 și, respectiv, 2019) și o carte pentru copii (Aventurile miraculoase ale liliacului Vico în Mirabelia, WaRo-Verlag 2024) au fost publicate în limba germană.

„Țuculescu era convins că literatura care nu încântă și nu în-cântă și-a ratat scopul”, scrie Cernat în necrologul său. Pentru el, romanul din 2006, Povestirile mameibătrâne, rămâne „capodopera” a lui Țuculescu. Istoricul literar Ion Bogdan Lefter este de acord: „Este una dintre marile cărți ale literaturii române de după 1990”. (Marmația literară, octombrie 2009)

Monologul sugestiv și profund al unei bătrâne creează un omagiu (colectiv) adus micului ei sat (maghiar-român) din Transilvania, aflat în proces de dezintegrare. Rămâne la fel de evaziv în limba germană precum romanul polițist Femeia de marțipan. În el, detectivul Martin Breda se trezește în cele din urmă blocat la cotul Rinului, încercând să rezolve misteriosul caz. Cartea este, de asemenea, un omagiu virtuos adus orașului Basel – unul dintre punctele focale din a doua viață a lui Țuculescu. Radu ne-a invitat pe mine și pe Erwin Messmer de mai multe ori la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighet, de mult timp prezent, și la Reghin, unde el însuși a fondat întâlnirea culturală europeană Ars Maris în 2007 (anul aderării României la UE). Și ne-am văzut în timpul vizitelor sale regulate la Basel, unde s-a bucurat de ospitalitatea cunoștinței sale loiale din vremea radioului, redactorul-șef de la DRS-2, Olga Rubitschon, chiar pe Rin, și și-a continuat proiectele. Așa ne-am împrietenit de-a lungul anilor. După ce Ana Blandiana a citit volumul meu Berg mit Madonna, tradus de Radu, eminenta poetă română, acum în vârstă de 83 de ani, mi-a scris: „Poeziile par scrise în limba română.” Tuculescu a trăit și a lucrat în principal la Cluj. Dar, timp de decenii, refugiul său preferat fusese Maramureșul, la granița cu Ucraina. Acolo, la Sighet, alături de Monica, tovarășa sa din ultimii ani, a murit pe 25 martie a acestui an, la vârsta de 76 de ani. Și-a găsit locul de veci la Reghin (Reghinul săsesc) – orașul lutierilor, Cremona românească. Este, de asemenea, locul de naștere al lui Georg Maurer (1907-1971), poetul transilvănean-saxon care a fost profesor de literatură la Leipzig în epoca RDG. Cercurile lui Tuculescu se închid la Reghin. S-a născut acolo (în prima zi a anului), a urmat școala germană de acolo și și-a descoperit prima pasiune într-o viață cu adevărat pasională: cântatul la vioară.

■ ANDREAS SAURER

■ Traducere din limba germană de Paul Farkas – Kiryat Bialik (Israel)
■ articol publicat în revista ORTE, Elveția

Colaj foto: Ion Mariș

* * *

Andreas Saurer este  poet, istoric, jurnalist, sociolog și traducător, s-a născut pe 22 septembrie 1963 în Andeer (Graubunden/Elveția). În prezent, locuiește la Berna și Basel. A studiat istoria modernă, istoria Elveției și literatura germană modernă la Berna, Berlin și Siena.Din 1995 lucrează ca redactor la Berner Zeitung BZ. A publicat mai multe volume dintre care reținem: studiul „Modernisierung und Tradition: Das rumänische Dorf 1918-1989“, Editura „Gardez”, Saint- Augustine 2003; volumele de versuri: „Freie Sicht bis Cagliatscha”, Oberegg/Zurich 2008, „Berg mit Madonna/Munte cu Madonna”, (bilingv, ediție germană/ română), Biblioteca Revistei Familia, Oradea 2005, trad. Radu Țuculescu. Poezia sa este tradusă în limbile retroromanică, română și slovenă. Publică  în periodice culturale și literare elvețiene: Du, Orte, Drehpunkt und Zündschrift, precum și în Literatur und Kritik (Saltsburg), Moosbrand (Berlin), Luceafărul (București), Tribuna (Cluj), Familia (Oradea), Nord Literar (Baia Mare), Contrafort (Chișinău).

Noi, Grupul Redivivus din Sighetu Marmației, am avut bucuria si onoarea de a participa pentru a doua oară (14-17 august 2025) la grandiosul Festival Medieval Ștefan cel Mare din Suceava. În calitate de reenactori am participat  la două momente epice, senzaționale, iar pe parcursul celor patru zile de festival, am reconstiuit crâmpeie din viața aristocratică, dansând și cântând ca la banchetele regale de la Curtea Angliei, la începutul secolului al XVI-lea. Am purtat ținute vestimentare ce respectă tiparele istorice ale modei Dinastiei Tudorilor și am întruchipat, pentru patru zile, personaje celebre ale acestei dinastii: Henric al VIII-lea, cele șase soții ale sale, doamne de onoare, nobili de la curte etc.

Primul moment senzațional a fost emoția trăită la  parada gigantică, de seară, la care participă toate grupurile de reenactori și de artiști invitați (36 trupe din 8 țări, însumând 520 de invitați). Majoritatea participanților poartă făclii aprinse în mâini, cavalerii în armuri vin călare pe cai împodobiți, luptători din toate zările și  toate timpurile evului mediu poartă echipamente de luptă, menestrelii cântă, toboșarii bat ritmuri antrenante, oamenii pe catalige pășesc încet și concentrat ca niște uriași stingheri, scuipătorii de foc uimesc cu îndrăzneala lor, iar noi, suita regelui lui Henric al VIII-lea am salutat publicul din trăsuri special comandate pentru noi. Cei din public au  aclamat,  ne-au complimentat, copiii au fost foarte fericiți, atmosfera a fost incendiară, strălucitoare, peste tot zâmbete și stare de bine. Mii de oameni răspândiți pe traseul paradei ce însumează 8 km, ne-au salutat cu bucurie si ne-au urat bun venit. Un spectacol epic, al bucuriei pure, al interconectării, al frumuseții… .

Al doilea moment senzațional, de neuitat a fost participarea noastră directă la turnirul cavaleresc, în calitate de domnițe ce-am împărțit favoruri (panglici, eșarfe) cavalerilor înainte de luptă, în semn de sprijin și prețuire. Cavalerii Ordinului Antares și ai grupului Vulturii din Țara Călatei ne-au invitat să participăm alături de ei la acest episod de reconstituire istorică. În tribuna oficială se aflau membrii grupului KVH Teokratos, ei reprezentându-i pe regele Sigismund de Luxemburg, pe regina Barbara de Celje, împreună cu episcopul de Estergom Arbitrii au fost Tiberiu Lovasz, Rozalia Lovasz, Bogdan Dărăban, iar în rolul Mareșalului  de Lice, Andrei Prian. Rolul heraldului a fost jucat de poliglotul și omul de la Radio România Timișoara, Sergiu Galiș, cel mai bun herald din Romania și cel mai vânat de evenimentele de gen. La competitie au participat cavalerii Radu Tătar, Mihai  Cotei, Ludovico de Martin și scutierii Andrei Tătar și Marco de Martin. (Fotografia lui Radu Tătar, campionul de anul trecut al turnirului a constituit brand-ul festivalului: imaginea lui călare, în armură apare pe afișul oficial al festivalului – acest lucru arată de câtă prețuire se bucură cavalerii și turnirurile la festivalurile medievale).

Turnirul a debutat într-o atmosferă caldă, calmă, în care heraldul și arbitrul au vorbit despre participanti și  regulile competiției.
Atmosfera s-a încins treptat, muzica de fundal foarte energică și motivantă a invitat în permanență la acțiune, steagurile heraldice au  fluturat, lumina soarelui s-a reflectat în armurile lustruite ale cavalerilor, heraldul a ridicat vocea, iar lupta a început, caii au izbucnit în galop, praful s-a ridicat, lăncile înclinate au țintit scuturile adversarilor în zgomotul vibrant al nechezatului de cal.Izbiturile au fost năpraznice, lăncile s-au frânt, scuturile lovite au  vibrat, iar mulțimea a izbucnit în strigăte: unii au aclamat, alții au oftat… Scenele de luptă s-au succedat în ritm alert, praful s-a ridicat în valuri, caii nechezau iar tropotele lor în galop au făcut să se cutremure pământul. Atmosfera a fost vibrantă, specială cu o energie fantastică! Finala s-a disputat între campionul de anul trecut, Radu Tătar și Ludovico de Martin. Câștigător la puncte, dar nu și în competiția directă, a fost declarat Ludovico de Martin. Trofeul, calul de aramă îi este înmânat cu fast și onoruri… .
Finalul competiției s-a încheiat cu discursul regelui Sigismund de Luxemburg care printre cuvintele de laudă și admirație adresate cavalerilor, a anunțat că scutierii Andrei Tătar și Martin de Marco vor fi ridicați la rang de cavaleri, pentru a fi răsplătiți pentru curajul, vitejia și abilitățile  dovedite în luptă. Ceremonia de ridicare a acestora la rang de cavaleri a avut loc la miezul nopții în capela cetății, conform vechilor cutume.

Aceasta a fost povestea turnirului, dar dincolo de poveste, am înțeles că în lumea reenactorilor există mai mult decât o simplă pasiune pentru istorie și… reenactment. „A fi cavaler” e un mod de viață, o asumare deplină a valorilor promovate de ordinele cavalerești: credință, eroism, demnitate, onoare, moralitate, respect, fairplay etc. Pentru noi, „domnițele” secolului XXI, revelarea faptului că totuși există… cavaleri, ne-a adus bucurie și…speranță!:)

Ce înseamnă pentru noi Festivalul Medieval de la  Suceava? Înseamnă un loc unde de-abia așteptăm să revenim… înseamnă întâlniri de suflet, prietenii, bucurii, experiențe inedite, interacțiuni memorabile… Pentru toate aceste daruri de suflet, îi mulțumim Liei Stan, creatoarea ținutelor vestimentare și a grupului Redivivus! Asemeni cavalerilor ce poartă zeci de kg de metale (armuri) în numele iubirii pentru istorie și autenticitate, Lia Stan poartă povara unei munci epuizante, ușurată doar de talent și de dragostea pentru frumos! Mă întreb, cum ar arăta viața oamenilor comuni dacă nu ar exista pasiunea și sacrificiul… frumoșilor „nebuni”?…

Delia POP

Festivalul Concurs de Muzică Folk „Floare de Colț” 2025, ediția a XIII–a, care s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, a prilejuit întâlnirea sighetenilor (și) cu formația… ȚAPINARII..

Mai jos puteți urmări înregistrarea video a concertului ȚAPINARII:

Foto & video: dr. SorinMarkus

Primăria și Consiliul Local Sighetu Marmației & Centrul Cultural Sighetu Marmației organizează Festivalul Medieval „ETERNUL MARAMUREȘ” – ediția a XIV-a, 2025, în anul în care se sărbătoresc 699 de ani de la prima  atestare documentară a municipiului SIGHETU MARMATIEI, un „test” pentru pregătirea sărbătoririi de anul viitor #SIGHET700.

Evenimentul din acest an, cu spectaculoase momente de reconstituire istorică, se desfășoară în Parcul Central, Sâmbătă & Duminică, 30-31 august 2025. Dansuri și muzică de sorginte medievală, prezentare de armament, tactici şi tehnici de luptă, ateliere de tras cu arcul şi aruncat cu lancea etc. sunt motive suficiente pentru a participa la apogeul lunii august a anului de grație 2025!

PROGRAM:

Sâmbătă: GĂVRILĂ; LUPUS DACUS; DESPERADO; LUPII LUI CALANCEA; CNEJII DE MARAMUREȘ; TRUPA „REDIVIVUS”; ASOCIAȚIA ETNOCULTURALĂ „SARASĂU – LEAGĂN DE DOR”; MARAMORUS BARBARORUM; TRUPA „ANTURAJ”; FORMAȚIA ,MENUET”; ASOCIAȚIA „CASTELUL DIN CARPAȚI”.

Duminică: CD RETRO; LUPUS DACUS; THE URS; PHOENIX.

Prezentator: CRISTIAN TABĂRĂ

Sponsori: Gytral Distribution, NNEUMARKT
Parteneri media: TV Sighet, Radio România Sighet, Salut, Sighet!, Direct MM, Sighet 247.

Salut, Sighet!

Asociația Vasile Tomoiagă și dr. Anuța Pop, în calitate de coordonator de proiect, în parteneriat cu Biserica Ortodoxă Română din Nisa (Franța), derulează, în perioada iunie-octombrie 2025, proiectul „Tradiție și identitate românească pe Coasta de Azur”, proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Valoarea finanțării este de 150.000 lei.

Proiectul se desfășoară în Franța, la Nisa și răspunde unei nevoi stringente de păstrare și revitalizare a identității culturale românești în diaspora, în special în rândul comunității românești de pe Coasta de Azur.

Într-un context european multicultural, Tradiție și identitate românească pe Coasta de Azur își propune să ofere un cadru viu și interactiv de reconectare a românilor din această zonă cu moștenirea lor identitară și are ca obiective : promovarea patrimoniului cultural românesc în diaspora, implicarea activă a comunității românești din Nisa și împrejurimi în activități culturale, dezvoltarea sentimentului de identitate și apartenență culturală, stimularea interesului tinerilor pentru tradițiile și valorile românești și facilitarea dialogului intercultural româno-francez.

Timp de cinci luni sunt organizate ateliere cu tematică tradițională, ateliere de dans popular, activități cultural-educative. De asemenea, proiectul presupune achiziționarea de costume tradiționale, întreaga activitate culminând cu realizarea unui spectacol în care cunoștințele acumulate și abilitățile deprinse în această perioadă vor fi valorificate scenic, iar frumusețea costumelor și bogăția folclorului românesc vor fi aduse în fața publicului.

Prin activitățile desfășurate, proiectul poate constitui fundamentul pentru dezvoltarea unei inițiative comunitare durabile, cu impact pe termen lung în păstrarea și promovarea identității culturale românești pe Coasta de Azur, dar și în promovarea imaginii României.

Persoană de contact: Anuța Pop
Email: [email protected]
Facebook:https://www.facebook.com/share/16zV5923oh/?mibextid=wwXIfr
Website: www.asociatia-vasiletomoiaga.ro

În perioada 19-22 august 2025 se desfășoară a III- ediție a Taberei de vară VACANȚĂ ÎN TINDA BISERICII organizată de și la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din municipiul Sighetu Marmației. Tabăra a mobilizat peste 100 de copii îndrumați de dascăli de la Școala generală nr. 3, Școala generală nr. 9 „George Coșbuc”, Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”, Liceul Tehnologic Marmația, voluntari ai Asociație Dăruim și ne Dăruim și tineri credincioși ai Catedralei.

„Marți, 19 august 2025, a fost o zi specială prin implicarea în tabăra noastră a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmației. Reprezentanții ITPF le-au prezentat copiilor mașini de ultimă generație din dotarea lor și au făcut demonstrații cu câini de urmă și câini dresați pentru depistarea stupefiantelor. Activitățile taberei continuă cu multă… energie.” ne-a mărturisit părintele protopop Dan Ioan Sidău.

Salut, Sighet!

Foto: Ion Mariș

Festivalul Concurs de Muzică Folk „Floare de Colț”, ediția a XIII –a, s-a încheiat duminică, 17 august 2025, cu recitalul cunoscutului cantautor sighetean Ducu BERTZI.

Mai jos puteți urmări înregistrarea video a „intervenției” muzicale, marca Ducu BERTZI:

Foto & video: dr. Sorin Markus

Nu, nu este despre… „a fost odată ca niciodată!”… începutul unor povești/ întâmplări de altădată devenite doar… amintiri (situații specifice zilelor noastre). Este despre… a fost odată și continuă și azi!

O categorie aparte și destul de „galonată” era să fii „șurubar” înainte de schimbarea de regim din 1989, dar și după acel an cutremurător pentru țara noastră. Cei care au muncit la Întreprinderea Mecanică Sighet (unde se produceau organe de asamblare) și/ sau la actuala SC Mecanica Sighet SA (cu același profil) s-au întâlnit să aniverseze cei 50 de ani de existență neîntreruptă a fabricii. Au fost aproape 150 de Oameni, sosiți din toate colțurile țării, unii chiar din străinătate (Franța, Israel, SUA etc) pentru a se bucura de reîntâlnirea colegilor, prietenilor, unii revăzându-se nu „doar” după câțiva ani ci după zeci de ani. Zâmbete, îmbrățișări, priviri nedumerite, bucuria recunoașterii tinerelor chipuri de altădată acum încărcate de un număr de ani.

La această întâlnire de/cu suflet au concurat exemplar actualii conducători ai SC Mecanica Sighet SA (Claudiu Prodan – manager și Tania Maier – Prodan împreună cu familiile), care au punctat aniversarea cu însemnele specifice, persoanalizate, ale profilului… șurubăresc.
Au avut scurte intervenții și foștii directori, Voicu Chioreanu (cel care a contribuit la actul de naștere al întreprinderii, în anul 1975) și Mircea Sechel dar și prefațatorul uneia dintre cărți, scriitorul Gheorghe Mihai Bârlea (având alt tip de conexiune cu Mecanica Sighet SA).

A fost nu doar aniversare ci și o comemorare a celor plecați la ceruri de-a lungul anilor, a celor care au contribuit – la nivelul fiecăruia de competențe – la existența acestei unități aparținând industriei construcțiilor de mașini.
S-ar putea scrie multe pagini despre fiecare fost „șurubar” și despre traseul pe care l-a urmat fiecare dar și despre cei care n-au mai fost prezenți și pentru care s-a ținut un moment de reculegere.

Prietenia, amintirile (predominant cele bune) au contat pentru numeroșii participanți.

Evenimentul (16 august 2025) a fost – probabil – unic la nivelul țării. Au fost lansate, în fabrică, două cărți scrise de foștii „șurubari” (Gheorghe Mihăiescu – „Vibrochenul și Veverița” și Ion Mariș – Cu spatele la Centru”), cărți tipărite la singura tipografie din Sighet (Aska Grafika, deținută tot de un „șurubar”, Laci Kadar). Pentru a completa ineditul evenimentului au fost expuse și câteva sculpturi „semnate” de Ion Bledea (trecut și el prin „școala” organelor de asamblare). Din păcate – din motive obiective – un alt fost „metalist” nu a putut participa la întâlnirea noastră, deși ne-am fi dorit și o mică expoziție cu lucrări de artă de-ale lui. Mă refer, și nu știu câți cunosc aceste „detaliu”, la prietenul Attila Cosovan, sigur unul dintre cei mai realizați dintre noi toți, ajuns profesor universitar la cea mai prestigioasă universitate din Bundapesta (Universitatea Corvinus).

Un scurt video „memento vitae” de la întâlnire puteți urmări în continuare:

Ce poți gândi, cum „justifici” traseul ulterior, după un număr de ani petrecuți, lăsați în urmă, într-un loc de muncă? „Justificarea”  a constituit-o prezența neașteptat de mare la întâlnirea șurubarilor. Ne-am bucurat de revedere, de cei care au considerat că este importantă marcarea jubileului, am ascultat gândurile și amintirile devoalate ad-hoc, ne-am bucurat că mai sunt tineri sigheteni care și-au asumat implicarea (atât de evitată) în producția industrială și că „fabrica de șuruburi” a fost și este o pepinieră de… OAMENI!

Foto & Video & Text: Ion Mariș
(fost inginer „șurubar”)

Festivalul Concurs de Muzică Folk „Floare de Colț”, ediția a XIII – a, a oferit spectatorilor, în prima zi a evenimentului, Sâmbătă, 16 august 2025, în Parcul „Grădina Morii” din Sighetu Marmației, întâlnirea cu grupul de muzicieni… TVA (Trupa cu Valoare Adăugată).

În continuare înregistrarea VIDEO a concertului TVA:

Foto & Video: dr. Sorin MARKUS

A ieșit de sub tipar numărul dublu al revistei de cultură „Nord Literar”, pentru lunile iulie-august 2025, cu 24 de pagini consistente și interesante, din care spicuim câteva idei de lectură.

„Răspunsurile și răspunderile” Irinei Petraș vizează pecetea gândirii filosofice la Eminescu.

De curând, la Editura Academiei Române a apărut o nouă monografie dedicată lui V. Voiculescu, semnată de Florentin Popescu și prezentată în paginile revistei de Gheorghe Glodeanu.

Poetul Valeriu Stancu își mărturisește sentimentele, după ce a fost premiat de Academia Franceză cu „Le Prix Mallarmé”.

Despre poeziile-popas în călătoria spirituală a lui Carol-Daniel Sabău scrie Delia Muntean, în cronica la volumul de versuri „Simplissima”.

Daniela Sitar-Tăut prezintă tulburătoarea carte a Smarandei Nemeth, „Jurnal postum”. Florian Copcea zăbovește asupra volumului lui Gabriel Chifu, „despre petrecerea de sine și alte petreceri”.

Gheorghe Pârja semnează două materiale în acest număr: un interviu cu poetul Petru Cârdu, cu ilustrații inedite din arhiva personală, și un text dedicat premiului Cartea Anului pentru Debut (ex aequo) acordat de Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul „Buzura la Berința. Locul de unde n-a plecat niciodată” al Danei Buzura-Gagniuc.

Despre destinul cărții și al culturii, în general, în vremuri de restriște, despre eforturile pe care editorii și managerii culturali sunt nevoiți să le facă vorbește Dana Buzura-Gagniuc în eseul „Oamenii-orchestră și durerea cărții”.

Mircea Popa apreciază că volumul „Rezemat de noapte” al lui Marius Țion este așezat „sub regimul nocturn al magismului sideral”. Ligia Duruș îl consideră pe Dan Anghelescu „un poet al disimulării”, analizând critic cartea „Poeme sub acoperire”.

Un eseu despre „bătrânele lucruri” purtătoare de mesaj, semnat de Radu Ciobanu, îndeamnă la respectul față de trecut.

Raluca Hășmășan „instigă la lectura” proaspătului volum „Vremea uitată. Eseiști ai Transilvaniei”, coordonat de Irina Petraș, apărut la Editura Școala Ardeleană.

În acest număr se poate citi proză de Petru Racolța și Cătălin Boghiu și poezie de Julia Dragomir, Evelina Vasc și Dana Lazăr.

Recenziile semnate de Cezarina Adamescu și Flaviu Claudiu Mihali vizează două volume de poezii: „Sedus de îngeri” de David Boia, respectiv „Dansul îngerului păzitor” de Costică Ciocan.

Pagina „Orfeu” este dedicată poeziei lui Aurel Ștefanachi și parodiei lui Lucian Perța.

Eseul „Un pretendent Valah la Curțile Europei” al lui Ovidiu Pecican continuă în pagina „Avalon” cu partea a VI-a.

Un nou text din seria celor premiate la Concursul de eseuri filosofice „Emil Cioran” organizat de Catedra de filosofie din cadrul Facultății de Litere a Universității Tehnice din Cluj-Napoca îl are ca autor pe Matei Gâtlan (clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Al. Vlahuță, București).

Doi autori maramureșeni semnează poemul lunii: Vasile Igna și Ștefan Jurcă.

Revista este ilustrată cu creațiile Dalinei Bădescu, artistă care, așa cum afirmă Pavel Șușară într-o consistentă cronică plastică, „refuză să se conformeze urgențelor actualității și să recompenseze privirea doar printr-un spectacol de consum imediat”. Tot ei îi este dedicat și eseul „Daphnis și Chloe la Baia Mare” al lui Ion Papuc.

„Poem întru slava piciorului” de Ilarie Voronca, în traducerea din limba franceză a lui Horia Bădescu este propunerea pentru pagina dedicată traducerilor.

Revista noastră poate fi găsită în librăriile Cărturești din întreaga țară.

Comunicat de presă

Într-un dialog dostoievskian, deoarece primul personaj se arată foarte mirat că Dumnezeu încă mai rabdă mult păcătoasa seminție umană, celălalt îl lămurește că marea toleranță divină se datorează, printre altele, faptului că încă mai există câțiva drepți pe micuța și urgisita noastră planetă, care se roagă pentru toți pământeni, iar Atotputernicul le ascultă ruga.
La fel de necesară ca rugăciunea sinceră și curată a „profesioniștilor” (pustnici, călugări de rând, preoți, pastori), zic eu, poate chiar mai necesară în acest atroce ev/ prezent al decreștinării și sodomiei, este inestimabila pildă oferită celor mulți de puținii semeni ce se conduc în viață după admirabilul îndemn al unui sfânt părinte din vechime: „Să muncești ca și cum ai fi nemuritor și să te îngrijești de suflet ca și cum ai muri chiar mâine”…
Exact acest îndemn, așezat la baza tainicei teorii a predestinației, constituie esența explicației dată de Max Weber uriașului activism calvin al popoarelor nordice, germenele capitalismului: Neștiind care dintre ei este destinat mântuirii și care canonului, ei cu toții se străduiau (aproape sigur că nu se mai străduiesc în acest chip și astăzi) să câștige bunăvoința divină prin hărnicie, belșug și acte filantropice!
Instruit, dinamic și cu frică de Dumnezeu, adică așa cum îi poruncește redutabilul ADN familial (seamănă foarte bine la fire cu tatăl și cu fratele său Ștefan, amândoi plecați prea repede la cele veșnice), neobositul culturolog Ion Mariș se prezintă la ora maturității depline (născut pe 16 aprilie 1961) drept unul dintre cele mai vrednice repere (atât în plan moral-spiritual, cât și civic-atitudinal) din comunitatea sigheteană și cea maramureșeană: absolvent al Liceului „Dragoș Vodă” și al Facultății TCM (Tehnologia Construcțiilor de Mașini) din cadrul Institutului Politehnic Cluj-Napoca, unde a publicat (ca elev și student) poezie și proză în diverse reviste, ulterior (anul 2001) el devine membru fondator al Clubului Rotary Sighet, coordonatorul Editurii sighetene Valea Verde și inițiatorul/ organizatorul a numeroase evenimente cultural-obștești, publicând totodată mai multe volume de poezie (Vesperare, Ultimul poem, Sentimente neasigurate, Semne, pe_semne, Re_semnat) și de proză (Autostop printre gânduri, Salut, Sighet!, La masă cu președinții etc.), inclusiv un album despre sculptura sigheteanului Ion Bledea, iar în colaborare o carte de interviuri și biografia profesorului de tenis Eugen Mihaljek.
Cu spatele la Centru este cel mai proaspăt volum (a apărut zilele trecute la Editura Valea Verde), cuprinzând 54 de articole, toate – ne informează autorul – publicate în perioada decembrie 2016-mai 2025 pe site-ul www.salutsighet.ro.
De ce acest titlu? Pentru că atenta lectură a textelor confirmă cu brio afirmația auctorială de pe Coperta a IV-a: „Normalitatea trebuie să plece azi, cred, de la noi, nu mai este cazul să așteptăm modele-fetișuri de la… sus-puși. Proiectul nostru, individual, trebuie să ne determine să ne dorim să ne respectăm, să nu ne lăsăm prinși în capcana fake-urilor și să ne construim fiecare universul, făcând abstracție de micimea «păstorilor» politici”.
Da, toți pământenii de azi trăiesc într-o lume răsturnată (vezi goana lor turbată după bani, putere, faimă și plăceri, tot mai puțini dintre ei fiind dispuși să ia aminte la strivitorul preț plătit de întregul viu pentru mașinism, poluare, măcelărirea pădurilor și războaie, respectiv pentru ipocrizia, nevrednicia și cruzimea „democratică” a cârmuitorilor), iar noi, românii, cu atât mai mult, pentru că pe aceste meleaguri postdecembriste toate sunt cu gaibaracele în sus, astfel încât „Hoțul neprins este om cinstit” și „Cine muncește, n-are timp să facă bani”. Atâta doar că, prin treptata repliere în propriul univers, adică așa cum recomandă chiar M. Eminescu în Glossă („Tu așază-te deoparte,/ Regăsindu-te pe tine,/ Când cu zgomote deșarte/ Vreme trece, vreme vine), apare riscul unei atari compromiteri a relațiilor interumane și a dialogului social (oricum instituțiile noastre postdecembriste s-au „specializat” în catastrofalul dialog al surzilor), încât cei în cauză, vrând-nevrând ajung să calce pe urmele bizarului personaj cehovian din Omul în carapace (Schițe și nuvele, Editura Univers, București, 1971): „Realitatea îl supăra, îl speria, îi provoca o stare de necontenită alarmă, și poate că de aceea și proslăvea mereu trecutul și lucruri care n-au existat niciodată, pentru a-și justifica teama și sila față de prezent”…
Uneori, Ion Mariș întrebuințează cu mult har ironia fină și subtilă, întru ilustrarea stării dezastruoase la multe capitole din Sighetu Marmației, prin extensie din județ și din întreaga țară. De pildă, constatând în articolul Sighetexit că „Uniunea Europeană ne-a oferit numai firimituri” și că nu avem „nicio șansă să ne îmbogățim”, el propune „să ieșim cu Sighetul din Uniunea Europeană”, gest după care turismul realmente ar exploda („lumea s-ar înghesui să vadă minunea din Centrul Europei”), iar locuitorii urbei, în primul rând tinerii, n-ar mai dori să plece, ci ar rămâne pentru „a ne consuma local resursele, fără să cotizăm la «birocratica» Uniune”. Același procedeu stilistic este utilizat în articolul O poveste cu iz… franțuzesc!, din care aflăm că, după Decembriadă, un bogat filantrop francez i-a ajutat ani la rând pe extrem de săracii locuitori dintr-un cătun românesc și că, atunci când i-a anunțat că nu mai poate să le trimit bani, deoarece are trei copii la sudii superioare, aceștia s-au simțit atât de ofensați de către străinul nesimțit, încât au decis într-o ședință fulger „să-l dea în judecată, constatând și invocând că «trădătorul occidental își ține copiii la școală pe banii lor, ai sătenilor patrioți»”!…
De regulă, însă, tonul este fie deosebit de grav atunci când ne prezintă drame individuale (Turul…tomberoanelor, „Badanta” sigheteană) sau tragedii naționale (Un Trabant numit… România, România prost educată, NU AM AER…, Insuportabilul „profesionalism” al sinecurilor), fie devine luminos și însuflețitor atunci când autorul are prilejul să înfățișeze remarcabili sigheteni prin naștere ori mariaj (Ion Bledea este… monumental!, La 93 de ani Maestrul – sighetean – Gheorghe CODREA continuă să picteze!, „Abstractness” în atelierul pictorului „sighetean” Gabriel PRUNDEANU), respectiv prieteni de talia japonezului Miya Kosei (Miya KOSEI și Maramureșul din Centrul Lumii).
Căci dacă despre necalificații noștri conducători susține în Un Trabant numit… România că „n-au nicio treabă cu managementul țării și al poporului”, despre Miya Kosei afirmă cu îndreptățire că „a făcut – altruist – mai mult pentru Maramureș decât multele instituții de stat, implicate în promovarea turismului”.
Nu în ultimul rând, statornica preocupare a autorului față de prezentul și, mai ales, față de viitorul urbei, răzbate din mai multe texte: Spiritul jazzului, la Sighet, Să facem Sighetul… atractiv, Sighetul atractiv… pentru cine?, O „mică” bijuterie abandonată a Sighetului?!, Sunt mândru că sunt sighetean, sunt mândru că sunt ONG-ist!, Construim, construim la Sighet… deocamdată pe hârtie!

George PETROVAI