Artistul vizual Ioan BORLEAN a trecut și „pragul” Clujului |VIDEO – Ion Mariș|

Expoziția „Steaguri și Praguri”, a artistului vizual Ioan Borlean, a fost deschisă în perioada 26 iunie – 06 iulie 2025 la Turnul croitorilor din Cluj – Napoca.  La vernisaj am participat un grup majoritar de maramureșeni, ne-am dorit să-l însoțim pe artistul originar din Vadu Izei în tentativa de-a își depăși – în mod sigur – un alt prag personal.

Expoziția lui Ioan Borlean este o călătorie subtilă între vizibil și invizibil, între concretul arhaic și abstracția spirituală și reunește lucrări în care semnele profunde ale Maramureșului – porți, blazoane, geometrii sacre și ancestrale – sunt transpuse într-un limbaj vizual contemporan auster și meditat.

Lucrările lui fac parte dintr-o abordare artistică ce „revitalizează” identitatea culturală prin filtrul contemporaneității, fiind creații ale memoriei, ale simbolurilor și ale rădăcinilor, derulate pe două „paliere”: „Steagul” – ca semn al apartenenței, al demnității și al asumării identității și „Pragul” – ca simbol al trecerii, al devenirii personale și colective, al întâlnirii cu ceea ce ne definește.

Fără a cădea în nostalgie sau ilustrație etnografică, artistul construiește o poetică a simbolului: fiecare formă este aleasă cu rigoare, fiecare culoare – o respirație a pământului. Aceste lucrări nu vorbesc despre un loc, ci dintr-un loc, o geografie spirituală unde tradiția nu este muzeificată, ci trăită și transfigurată.
Cu sobrietate și luciditate, Ioan Borlean propune o pictură care sacralizează discret și invită la reculegere vizuală. Este un demers artistic care pledează pentru „întoarcerea” acasă dar și ieșirea spre universal – acolo unde fiecare semn devine o punte între generații, între lumi.
Într-o epocă a super vitezei și a fragmentării, expoziția lui Ioan Borlean ne-a oferit (azi, 06 iulie 2025, va fi „închisă”) o pauză de sens, un spațiu de regăsire.
Am privit lucrările din expoziție cu atenție și răbdare, cu inima și mintea deschise și, poate, cu gândul la propriile noastre „praguri” și „steaguri”.

Vă invit să urmăriți un montaj video care va aduce „clarificări” mai presus de cuvinte:

Video & Text: Ion MARIȘ

 

Foto: Gheorghe Mihăiescu




După atâta mocoșit, avem guvern bolojănit (autor, George Petrovai)

După lupte/ conflicte politrucianiste care au durat mai bine de o lună (aprige dispute zilnice între liderii formațiunilor pretins proeuropene, de fapt pronicușorene, ce se sfârșeau după mai multe ore în coadă de pește, ba chiar cu amenințările clonțoșilor că se retrag din alianța guvernamentală), iată că de ceva timp avem pestrițul Guvern Ilie Bolojan, din care fac parte reprezentanții (cică cei mai cu moț) ai celor patru formațiuni parlamentare europeniste (PSD, PNL, USR, UDMR), plus codița bleagă a minorităților.
Crede cineva că acest scremut guvern politic majoritar constituie soluția salvatoare pentru foarte îndatorata Românie (o datorie externă de aproximativ 200 miliarde euro) și cu un deficit bugetar de peste 9%? Nicidecum, atâta timp cât pretinșii salvatori de acuma sunt de fapt fie colegii și urmașii celor care, în decursul timpului, au creat actuala catastrofă economico-socială (și nu numai), fie indispensabilii necalificați (precum Cătălin Predoiu), ce – în virtutea rolului și al jocului său politic – își continuă cu seninătate parcursul ministerial, indiferent de coaliția cârmuitoare și de culoarea ideologico-politrucianistă a premierului!
De altminteri, se mai poate vorbi în ultimii ani despre demnitate, pricepere, culoare politică sau principii ferme (nu din cele clamate, ci cu consecvență urmate), atunci când stânga devine dreptistă de câte ori i-o cer interesele, și viceversa (vezi defuncta Uniune Social-Liberală din iepoca Antonescu-Ponta sau „sora” ei mai tânără, moșită de sinistrul cuplu Ciucă-Ciolacu), când traseismul la centru este în floare și tâlhăria legalizată (de regulă în haite – clanuri, dinastii, partide, consilii, autorități, alianțe) este în continuare pe rod bogat?!…
Poate că au fost perioade în amarnica noastră istorie când politica se făcea (și) din plăcere sau cu elan patriotic (de pildă, Alexandru Vaida-Voevod pretindea că a intrat bogat în politică și a ieșit sărac, generațiile de Brătieni n-au acumulat averi colosale din această activitate eminamente umană etc.), însă negreșit că în bolșevism și postdecembrism totul s-a degradat (sentimente, valori morale, funcții, distincții, cultură, educație ș.a.m.d.), mulți dintre (ne)oamenii acestor perioade (alogeni, turnători, răufăcători descurcăreți, oportuniști, impostori, semidocți) pretându-se la ticăloșii ce mergeau până la dezumanizare prin trădare și înjosire moral-spirituală, căci vedeau (cei de azi văd) în politică doar rampa de lansare înspre belșugul ciocoiesc, indiferent de prețul uman plătit de ei și urmașii lor pentru această detestabilă pervertire.
Asta fiind starea de lucruri în profitabila aflare în treabă, poreclită politică, lesne se poate deduce că toți mâncătorii de rahat de pe aceste meleaguri (inclusiv opozanții auriști, potiști și șoșoci) își doresc să ajungă la guvernare. Da, pentru că numai astfel se pot înfrupta pe rupte din buget, unul din puținele bunuri naționale rămase în întregime la cheremul sforarilor de la butoanele puterii.
Atâta doar că actuala coaliție guvernamentală, împreună cu plecații sau exclușii din tabăra opozanților și la țanc absorbiți de PSD, deține o confortabilă majoritate de peste 60%, așa că nici nu vrea să audă de propunerea extremiștilor cu pretenții suveraniste – formarea unui guvern de uniune națională, chipurile în interesul exclusiv al țării și al tuturor cetățenilor…

În articolul Bani pentru România din 11 iunie 2025 am arătat principalele căi de reducere a deficitului bugetar și de achitare a datoriei externe (căi pe care le detaliez cu această ocazie), fără ca pentru asta să fie sporite taxele și impozitele, ticălos mijloc „democratic” la care recurg toate cârmuirile slabe și neinspirate (am spus „democratic”, deoarece prin declanșarea lanțului scumpirilor, după mărirea prețului la curent și hidrocarburi, se ia de la cei mulți și săraci pentru a se da celor puțini și bogați, deci se aplică principiul de bază al demonocrației noastre originale): (a) Economii la nivelul tuturor instituțiilor, printr-o substanțială reducere a numărului de mașini, a cotei de benzină și a deplasărilor în străinătate pe bani publici; (b) Reducerea numărului de funcționari publici  (parlamentari, miniștri, secretari de stat, directori, consilieri de toate calibrele și culorile, sinecuriști de teapa băgătorilor de seamă și ai membrilor consiliilor de administrație etc.), atât prin mult necesara schimbare a Constituție (România să fie republică parlamentară, parlamentul să devină unicameral și cu maximum 300 de aleși, numărul aleșilor/consilierilor la nivelele inferioare – județe, municipii, orașe și comune, să urmeze același algoritm), cât și prin noua împărțire administrativ-teritorială (cel mult 10 regiuni sau provincii în locul celor 41 de județe, comasarea comunelor care încalcă legea prin depopulare, desființarea sectoarelor din Capitală și a inutilei funcții de viceprimar, în prima fază măcar în localitățile mici); (c)Reducerea inumanului decalaj dintre veniturile bugetare minime și cele maxime (raportul, în tot mai multe cazuri, este de peste 1 la 100!), reglementare cu insistență cerută de oficialii europeni, fiindcă nerezolvarea ei într-un anumit termen, se știe foarte bine că poate să ducă la pierderea a peste 10 miliarde euro, bani alocați de Uniunea Europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență; (d) Impozitarea progresivă, adică așa cum se procedează (nu de azi sau de ieri) în absolut toate țările dezvoltate ale lumii; (e) Scutirea României de datoria externă (dacă nu de toată, măcar de cea mai mare parte), prin demonstrarea faptului că împrumuturile făcute în decursul timpului (desigur, fără acordul cetățenilor) intră în categoria datoriilor odioase.

Numai că Guvernul Bolojan, care ține morțiș să devină un uriaș bolovan pentru cetățenii demni și onești ai acestei țări (cu taman cinci vicepremieri  și mai mulți miniștri fără urmă de vocație, ba chiar de-a binelea necalificați pentru noua funcție, precum Alexandru Nazare la Finanțe, Oana Țoiu la Externe și Ionuț Moșteanu la Apărare, ca să dau doar trei exemple stridente), are toate șansele ca, în foarte scurt timp, să devină extrem de impopular prin ajustarea  burselor și mărirea taxelor, îndeosebi dacă – aidoma altor cârmuiri postdecembriste – nu va îndrăzni să se atingă de sfidătoarele privilegii ale baștanilor.

George  PETROVAI




Școala de vară de la Sighet

La Sighet, în perioada 07 – 11 iulie 2025, se desfășoară Școala de vară, organizată de Fundația Academia Civică și Fundația Spandugino.

Cursurile Școlii de Vară se desfășoară în sala de conferințe a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, la Sighetu Marmației, str. Corneliu Coposu, nr.4.

Program:

Luni, 7 iulie 2025
Sosirea participanților pe parcursul întregii zile

Marți, 8 iulie 2025

orele 9.30-10.00:  
Deschiderea Școlii de Vară
Ana Blandiana, Paul Marinescu, Cristian Pătrășconiu

orele 10.00-10.15: pauză

orele 10.15-11.00
Ioan Stanomir
Secolul XX. Totalitarism și politică la scara umană

orele 11.00-11.45: Discuții
orele 11.45-12.00: pauză

orele 12.00-12.45
Mihai Maci
Comunismul a trecut prin fiecare dintre noi

orele 12.45-13.30: Discuții

orele 17.00-19.00
Vizită ghidată a Memorialului Victimelor Comunismului

orele 21.00
Film/Alt program

Miercuri, 9 iulie 2025

orele 9.30-10.15

Teodor Baconschi
Stafia comunismului sau permanența utopiei ca război civil.
De ce memoria anticomunistă e o sursă de pace socială

orele 10.15-11.00: Discuții
orele 11.00-11.15: pauză

orele 11.15-12.00
Virgiliu Țârău
Represiunea statului comunist împotriva societății românești

orele 12.00-12.45: Discuții

orele 16.00-16.45
Armand Goșu
Relația Ucraina-Rusia, o perspectivă istorică

orele 16.45-17.30: Discuții

orele 18.00-19.00
Vizită la Cimitirul Săracilor, parte componentă a Memorialului Sighet

orele 21.00
Film/ Alt program

Joi, 10 iulie 2025

orele 9.30-10.15
Vitalie Ciobanu
Avatarurile comunismului în Basarabia postsovietică

orele 10.15-11.00: Discuții
orele 11.00-11.15: pauză

orele 11.15-12.00
Dorin Dobrincu
„Înainte era mai bine”: nostalgia comunismului în România contemporană

orele 12.00-12.45: Discuții

orele 16.00-19.00
Tur ghidat prin Sighet
Vizită la Muzeul Satului Maramureșean și la Casa memorială Elie Wiesel

Vineri, 11 iulie 2025

orele 9.00-11.00
Concluzii. Închiderea Școlii de Vară

Plecarea participanților




GRIJA APROAPELUI (autor, Nicolae Rădoi)

Anna avea un talent de speriat. Deși era doar în clasa a VIII-a. Cînd desena ceva, era totul expresiv ca într-un film. Dinamic. Sugestiv.
Avea o grămadă de dioptrii. Dar desena ca-n povești. Nimic static. Totul avea dinamică. Și să fi fost o vază de flori ofilite…
Dorea să meargă la Facultatea de Arte Plastice. I-au respins dosarul. Prea multe dioptrii!… „Dacă va orbi, în timp?… Ce ne facem?…”
Grijulii cu viitorul ei oamenii sistemului o protejau… Așa că i-au respins dosarul…
Anna a venit acasă. Trebuia să trăiască. Așa că s-a angajat. Ce noroc pe ea să fie acceptată la P.T.T.R.!…
Lucra șase zile pe săptămînă. Tot scria și calcula pe niște state de plată. Noroc de neonul din tavan. Te orbea, nu alta! Masa pe care lucra era acoperită, pentru protecție, cu un fel de linoleum gri deschis lucitor, care accentua lumina din tavan reflectată perfect, din linoleum, în ochii ei, acoperiți de ochelarii cu sticla groasă ca fundul de borcan.
Nu știu cît a lucrat acolo. N-am mai văzut-o de 50 de ani. Am aflat de ea prin jocul absurd al întîmplării care-și face loc prin șirul logic al necesităților.
Acum era într-un salon, la cardiologie, unde i se puseseră trei by-pass-uri la inimă!
Anna nu orbise! Inima, săraca… Așa am aflat de ea după mai bine de jumătate de secol. Mai lung decît un veac dacă vorbim de viața unui om…
Am aflat că absolvise totuși Artele Plastice. Cum? Cînd? Poate voi ști cîndva…
Anna n-a orbit. Deocamdată… Refuzată atunci, o fi lăsat locul altcuiva.
O fi meritat asta? „Cine?”, mă întreabă Demonul. Îi răspund: „Diavolul sau Bunul Dumnezeu”. Nu știu cum să aflu. Mi-o fi dat să?…
Nu cunosc ce s-o fi ales de ăi care i-au frînt destinul. Sper ca MARELE INCHIZITOR, în mărinimia SA fără de margini, să fi pus lucrurile acolo unde se cuvine.
Prin fereastra închisă, privesc negrul nopții adînci dimprejur. Chipul Annei, îmbrăcată în halatul albastru al Poștei Române, se uită la mine, îngăduitor. „De mult i-am uitat pe toți”, pare să-mi spună. „Mă obosește VIAȚA…”
În lumina zorilor, văd mîna ei de fetiță de clasa a VIII-a cum desenează competent, din cîteva tușe de creion, ceea ce ar fi putut fi dacă n-ar fi avut șansa de a fi evaluată de niște profesioniști ai distrugerii VISULUI…

Nicolae RĂDOI

 

Foto: „Portret de fetiță” de Nicolae Grigorescu




Au început înscrierile la programul de licență în FILOSOFIE de la Baia Mare (UTCN – CUNBM)

S-a dat startul înscrierilor la programul de studii de licență în filosofie, care durează până pe 11 iulie 2025. Iar înscrierea la masterat va avea loc între 15-23 iulie 2025. Intră pe admitereonline.utcluj.ro, creează-ți contul și familiarizează-te cu platforma – te poți loga oricând și încarci documentele pe rând, pe măsură ce le ai pregătite.

Descoperă lumea fascinantă a ideilor, dezvoltă-ți gândirea critică, argumentarea logică și abilitățile creative prin programele de studii universitare acreditate de Filosofie, din cadrul Facultății de Litere a Centrului Universitar Nord din Baia Mare – UTCN: licență, masterat, doctorat. Anul acesta universitar, specializarea Filosofie de la Baia Mare va aniversa 25 de ani de existență, fapt care va prilejui mai multe evenimente speciale și activități științifice în domeniu. Vă invităm alături de noi în acest an de sărbătoare a gândirii, a dialogului și a căutării adevărului.

De ce să studiezi Filosofia?

Specializarea Filosofie este atractivă, interdisciplinară, adaptată contextului socio-cultural actual, acoperind discipline precum: istoria filosofiei, logică, teoria cunoașterii, filosofia limbajului, metafizică, filosofia religiei, antropologie, filosofie politică, filosofia istoriei, estetică, consiliere dar și sociologie, psihologie și științele educației.
Disciplinele  studiate te vor ajuta să înțelegi mai bine lumea în care trăim, să te raportezi critic la ea și să o influențezi în mod pozitiv.
Vei dobândi abilitățile intelectuale de a putea lua o atitudine creativă și constructivă care să-ți facă viața ta și a celor din jur mai frumoasă și plină de sens. Respectiv să te descurci în vremuri de restriște.
Vei învăța că logica, retorica, comunicarea argumentată și cunoștințele solide despre om și societate sunt cu adevărat cheia succesului într-o lume în continuă schimbare, în care comunicarea joacă rolul central.
Învățarea continuă este calea adaptabilității și rețeta unei societăți sănătoase și civilizate. Nu doar dacă tocmai ați terminat liceul, ci și dacă ați mai studiat la o facultate, aveți deja o profesie sau chiar sunteți la pensie, porțile Filosofiei sunt deschise tuturor celor care doresc să exploreze lumea ideilor. Și nimic nu este mai benefic pentru sănătatea noastră psihică și fizică decât să facem parte dintr-o comunitate vie în care să se discute liber marile întrebări ale vieții.

 De ce la facultate la Filosofie în Baia Mare?

Comunitatea academică de la Filosofie Baia Mare este una tânără și dinamică, în care au loc nenumărate activități (conferințe, workshop-uri, seri de film, dezbateri și cluburi de lectură, etc.), campusul universitar este modern, iar căminele și cantinele studențești sunt de o înaltă calitate, oferind tinerilor o experiență studențească de neuitat.
Datorită alianțelor internaționale prestigioase ale universității, ca student la Filosofie la Baia Mare vei avea oportunitatea de accesa mobilități și internshipuri internaționale și de a obține burse Erasmus+ la universități de renume din Europa (Italia, Franța, Germania etc).
În continuarea studiilor de licență vei putea să te înscrii și la Masteratul de Filosofie și Drepturile Omului, iar apoi să aprofundezi tema preferată de cercetare științifică în domeniu printr-un Doctorat în Filosofie.
Specializarea Filosofie din cadrul Facultății de Litere a Centrului Universitar Nord din Baia Mare (CUNBM) face parte din marea familie academică a Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), în prezent una dintre cele mai mari și bine cotate instituții superioare de învățământ din România (top 5), având în structura sa 12 facultăți și 219 specializări grupate în două centre universitare: Cluj-Napoca și Baia Mare – cele mai mari și dinamice orașe din nord-vestul țării.
Programele noastre universitare (licență, masterat, doctorat) sunt acreditate cu „grad de încredere ridicat” (nivel maxim), potrivit evaluării Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior.

Oportunități și perspective de carieră

Programul de studii de Filosofie de la Baia Mare este un reper al educației și culturii din Nord-Vestul României, cu absolvenți care activează deja cu succes în diverse domenii: învățământ, cercetare academică, consiliere filosofică și consiliere școlară, jurnalism, media, instituții culturale și muzeale, industria cărții (scriitori, editori, redactori, librari, traducători), dar și în domeniul resurselor umane, marketing, publicitate/PR, politică, securitate națională, administrație, instituții publice naționale și internaționale. De asemenea, absolvenții de filosofie sunt activi și ca formatori de opinie (influenceri), creatori de conținut și în profesiile din industria creativă, tot mai prezente în societate. Într-o lume în continuă schimbare, dar bazată pe informație, cunoaștere și comunicare, absolvenții de filosofie au calea deschisă spre orice profesie de viitor în care primează inteligența, abilitățile de comunicare și creativitatea.

Filosofia a fost din totdeauna calea înțelegerii prezentului și cheia viitorului! Scopul vieții este fericirea, iar Filosofia reprezintă calea regală spre fericire.

 Centrul Universitar Nord din Baia Mare – UTCN
Facultatea de Litere – specializarea Filosofie




Comunitatea evreilor din Remetea Chioarului

În satul Remetea Chioarului știm din documente că trăia un comerciant evreu, Mihály Kálmán, și soția lui, Reiza. Aceștia dețineau un magazin, dar se ocupau și cu producția de pălincă, de magiun sau cu exploatarea lemnului din zonă.

Dintre cei 1.198 de locuitori înregistrați în anul 1941, 40 s-au declarat evrei. Toți evreii au fost deportați în anul 1944 de către autoritățile maghiare. Doar doi locuitori au supraviețuit: Margó Kálmán, care a supraviețuit lagărelor naziste, și fratele ei, József, care a reușit să evadeze din detașamentul de muncă forțată.

Câțiva localnici neevrei au încercat să ascundă familia Kálmán în pădure. Mihály Kálmán a refuzat propunerea acestora, dorind să rămână alături de ceilalți evrei din localitate. După război, în Remetea Chioarului nu au mai locuit evrei.

Cotos Robert – president Asociatia Maramures Heritage
Baia Mare, Maramures county, Romania




Dana Buzura-Gagniuc, premiată de Uniunea Scriitorilor cu Premiul „Marian Papahagi”

Miercuri, 25 iunie 2025, în cadrul festivității organizate de Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, Dana Buzura-Gagniuc, managerul Revistei de Cultură „Nord Literar”, a fost distinsă cu Premiul „Marian Papahagi”, pentru volumul „Buzura la Berința. Locul de unde n-a plecat niciodată”, publicat la Editura Școala Ardeleană în toamna anului 2024.

Premiul a fost acordat ex aequo (alături de Ioana Pavel, „Canonul (im)perfecțiunilor”, Casa Cărții de Știință) în cadrul secțiunii Cartea anului – Debut, iar această recunoaștere prestigioasă oferă autoarei dreptul de a deveni membră a Uniunii Scriitorilor din România, fără a mai fi necesare etapele preliminare de selecție.

Volumul „Buzura la Berința”, o lucrare cu profundă încărcătură afectivă și literară, a fost remarcat de critica de specialitate încă de la apariție și a mai fost recompensat, în noiembrie 2024, cu Premiul pentru Proză la cea de-a 42-a ediție a Festivalului Național de Proză „Saloanele Liviu Rebreanu”.

Premiul primit o așază pe Dana Buzura-Gagniuc într-o companie literară de elită, alături de alți mari scriitori maramureșeni premiați, de-a lungul timpului, pentru debut: Ioan Es. Pop, Ioan Burnar, Gheorghe Pârja, Adrian Oțoiu și Tatiana Dragomir.

Evenimentul de la Cluj a celebrat și alte voci importante ale literaturii române actuale. Printre laureați se numără:

• Ruxandra Cesereanu, premiul „Liviu Rebreanu” pentru proză;
• Florentin Popa și Olimpiu Nușfelean, premiul „A.E. Baconsky” pentru poezie (ex aequo);
• Andrei Doboș, premiul „Liviu Petrescu” pentru eseu și critică literară;
• Roxana-Ema Dreve, premiul „Virgil Stanciu” pentru traducere;
• Tar Károly, premiul „Bálint Tibor” pentru literatură în limba maghiară.

Juriul, format din critici și scriitori consacrați – Constantina Raveca Buleu (președinte), Victor Cubleșan, Menuț Maximinian, Horea Poenar, Balázs Imre József și Karácsonyi Zsolt – a selectat cărțile care s-au remarcat prin originalitate, profunzime și stil literar autentic.

Premierea confirmă încă o dată rolul activ și prestigios al Revistei „Nord Literar” în peisajul cultural al Maramureșului și al literaturii române contemporane.

Brîndușa OANȚA




10 ani de suflet românesc: comuna Călinești găzduiește Sărbătoarea Rădăcinilor Străbune

La final de iunie, comuna Călinești din Maramureș devine din nou centrul unei emoționante reîntoarceri la origini, găzduind cea de-a X-a ediție a Sărbătorii Rădăcinilor Străbune – un eveniment dedicat promovării tradițiilor, portului popular și spiritualității românești.

Programul evenimentului se desfășoară pe parcursul a două zile:

📍 Sâmbătă, 28 iunie, începând cu ora 10:00, iubitorii de frumos și de rugăciune sunt invitați la pelerinajul cu pricesne intitulat „Lăudăm pe Iisus!”, care va include opriri la mai multe mănăstiri din Țara Maramureșului.

📍 Duminică, 29 iunie, începând tot cu ora 10:00, participanții vor lua parte la Sfânta Liturghie oficiată la biserica din Călinești. De la ora 13:00, va avea loc una dintre cele mai așteptate momente ale sărbătorii: Parada portului popular, cu plecare de la Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” spre Gospodăria lui Iurca.

Aici, de la ora 14:00, va începe momentul central al manifestării – Sărbătoarea Rădăcinilor Străbune (laolaltă ne adună) –, o celebrare autentică a valorilor strămoșești.

Evenimentul aduce împreună oaspeți din Țara Făgărașului: Asociația IIA călătoare, Asociația Drag de Felmer (împreună cu reprezentanți din satele Călbor și Beclean), Ansamblul Arcanul USV de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, precum și numeroase ansambluri folclorice, grupuri vocale și horitori din Maramureș și din alte regiuni ale țării.

Prin muzică, port, dans și comuniune, Sărbătoarea Rădăcinilor Străbune reunește generații și comunități sub semnul identității și al continuității.

Brîndușa OANȚA




„Casa Pălărierului” nu va rămâne… mică!

Privind fotografia, avem impresia că deosebit de interesanta construcție de patrimoniu din centrul Sighetului, cunoscută ca și „Casa Pălărierului”, se… micșorează. Construcție atipică pentru Sighet, cu influență săsească, ridicată în anul 1833, „Casa Pălărierului” (str. Bogdan Vodă,nr. 26) figurează pe Lista clădirilor de patrimoniu cu denumirea „spațiu comercial” dar este de fapt o „Casă cu boltă la poartă”, având codul MM-II-m-B-046923.

În urma semnalelor noastre și a implicării unor „actori” politici se pare că aceasta nu va dispărea și o primă sumă (nu foarte mare) de 375000 lei a fost alocată pentru „Lucrări de intervenție de urgență privind consolidarea construcției existente și construirea frontului din spate a șarpantei și a învelitorii casei monument, str. Bogdan Vodă, nr. 26”. Sunt necesare câteva documente care să completeze dosarul care va fi înaintat pentru aprobare în Consiliul Local al Sighetului. Dacă totul se va derula fără „sincope” – surpriză, lucrările pentru consolidare ar trebui să înceapă – sperăm – în curând. Sigur, acesta este primul pas, sume importante trebuie alocate pentru restaurarea și asigurarea funcționalității clădirii, iar pentru acest scop cei responsabili trebuie să identifice sursele de finanțare.
Vorbim de o clădire unicat din centrul vechi al Sighetului care ar putea fi pusă în valoare cu inteligență și respect pentru arhitectură. Vom vedea când și cum se va rezolva „renașterea” clădirii.

Text & foto: Ion Mariș




„STEAGURI și PRAGURI” – expoziția artistului vizual Ioan BORLEAN la Cluj-Napoca

Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Centrul de Cultură Urbană, „Turnul Croitorilor”, Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Satu Mare, invită iubitorii de artă și istorie la expoziția de artă vizuală STEAGURI și PRAGURI, care va fi deschisă în perioada 26 iunie – 6 iulie 2025, la Sala de Expoziții „Turnul Croitorilor”, Strada Baba Novac, nr. 35, Cluj-Napoca.
Expune Ioan BORLEAN, artist vizual.
Vernisajul expoziției: Joi, 26 iunie 2025, ora 18:00.

Ioan Borlean este artistul vizual legat prin toate culorile și-n toate lucrările de esența/ esențele Maramureșului. „Amprentele” Maramureșului Istoric sunt reformulate cromatic de autorul Steagurilor & Pragurilor printr-o declarație de dragoste sobră, fermă, riguros gândită, destinată și dedicată unui tărâm coborât din veșnicie. Că „veșnicia s-a născut la sat” și-n Maramureș o dovedesc lucrările impresionante ale lui Ioan Borlean, care ne propun o incursiune vizuală modernă în simbolistica „marginii” de Nord a țării, fiind „demonstrația” apartenenței și identității istorice și culturale a unei populații care a posedat și posedă toate „atuurile” demnității și libertății. Patrimoniul spiritual al Țării Maramureșului, oferit secvențial – printr-o abordare originală și complexă – publicului pasionat de cunoaștere, invită la reflecție, la descifrarea (mai mult sau mai puțin metaforică) a „dialogului” dintre trecut și prezent propus de artist. Expoziția în sine este un „prag” conceptual al evoluției artistice și-al trecerii spre… neuitare (Ion Mariș – editor, publicist).

Ciclul de lucrări expuse evocă o multitudine de percepții asupra Pragurilor de trecere – Ciclurile vieții: Minunea nașterii (întâmplare fericită), Mândria – întemeierea familiei/ comunității) și afirmarea (steme și blazoane), Cumpăna și speranța (Cumpăna – la izvorul vieții, Speranța – Pomul vieții – ascensiunea spre cele înalte), Marea taină a trecerii (Poartă de trecere a sufletului, Trepte spre fericire) interpretând în cheie contemporană simboluri ancestrale ca punct de plecare pentru realizarea unor imagini unicat, cu forme, culori și texturi variate, expresii și viziuni proprii artistului.

Curatori: Dr. Ancuța-Lăcrimioara CHIȘ și Ion MARIȘ,
Prezintă: Pr. Ioan BIZĂU.

Comunicat de presă

 




Semn de carte: Gheorghe Gh. POP – „Folclor muzical din Vișeu de Jos – Maramureș”. La mulți ani profesorului Gheorghe Gh. POP!

La Editura Valea Verde din Sighet a apărut lucrarea „Folclor muzical din Vișeu de Jos – Maramureș” (cartea a doua), autor prof. Gheorghe Gh. POP (Coordonatorul trilogiei „Vișeu de Jos. Etnografie și folclor” – Lazăr Năsui, Coperta – Aurel Dan, Culegere computerizată Muzicală – Luca Lazăr, Tehnoredactare și corectură – Dacia-Mara Birta, Editor – Ion Mariș, Tipar – Aska Grafika).  Apariția volumului a fost sponsorizată de Vasile-Doru Năsui, Samatișă-Tistău (Chicago – USA).

* * *

Prof. Gheorghe POP s-a născut în noaptea de Sânziene, la 25 iunie 1945, la Vişeu de Jos, Maramureş. A urmat clasele primare, gimnaziul (clasele V-VII) şi trei ani de liceu (VIII-X) la Vişeu de Sus. În clasa a XI-a s-a transferat la Liceul „Filimon Sârbu” (azi Colegiul Național „Dragoș-Vodă”) din Sighetu Marmaţiei şi a absolvit cu Diplomă de Bacalaureat. Primele noţiuni teoretice de muzică le-a asimilat în clasa a V-a, când a participat la lecţii de teorie-solfegiu şi instrument ale dirijorului Fanfarei Casei Raionale de Cultură din Vişeu de Sus. După trei luni, a devenit membru al fanfarei (la trompetă I – fligorn), în care a activat pe parcursul claselor V-X. La Liceul „Filimon Sârbu” a aprofundat studiul muzicii cu doamna profesoară Cecilia Witman. În urma examenului de admitere a devenit student al Facultății de Muzică a Institutului Pedagogic de 3 ani din Timişoara (1963-1966). În timpul studenţiei la Timişoara a activat în taraful Casei de Cultură a Studenţilor, la partida saxofon tenor.

În perioada 1967-1973 şi-a desăvârşit studiile muzicale la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, curs fără frecvenţă. Prin studii a obţinut titlul de profesor I în specialitatea muzică. După absolvirea studiilor universitare a obţinut, prin repartiţie guvernamentală, postul de profesor de muzică la Liceul Pedagogic şi la Şcoala Generală nr. 1 din Sighetu Marmaţiei, apoi s-a transferat la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice din Sighetu Marmaţiei, unde a activat până la pensionare și unde a deținut și funcția de director timp de 20 de ani. În anul 1980 a obţinut gradul didactic I cu lucrarea metodico-științifică „Folclor muzical din Țara Maramureșului”. A dirijat între anii 1971-1984 Orchestra semisimfonică a Casei de Cultură s,i a Sindicatelor din Învățământ, având în componenţă 35 de membri, cu stagiune de concerte, formaţie de mai multe ori laureată a unor concursuri naționale.

În anul 1972 a înfiinţat, împreună cu prof. Gheorghe Petrovai, Ansamblul Folcloric „Mugurelul” al Clubului Copiilor din Sighetu Marmației, care a obținut titlul de laureat de cinci ori la Festivalul „Cântarea României”, de trei ori la Festivalul „Scoica de Aur” de la Constanţa şi a participat la Festivalul „Bucuriile Europei” din Iugoslavia, Serbia, la Belgrad, în anul 1974,şi în Ungaria în 1976.

În perioada 1972-1987 a făcut parte din taraful Ansamblului Folcloric „Mara” al Casei de Cultură din Sighetu Marmaţiei, participând la numeroase festivaluri în ţară şi în Europa. A condus orchestra timp de opt ani, a îmbogăţit repertoriul acesteia cu melodii populare culese din zona folclorică a Maramureşului, ceea ce a contribuit la obţinerea a numeroase premii printre care „Discul de Aur” la Dijon – Franţa (1976), premiul „Herder” (Germania) și titlul de laureat la numeroase festivaluri folclorice din țară.

Din anul 1990 este dirijorul corului mixt al Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Sighetu Marmației, fiind succesorul profesorilor Mihai Mitriniuc (1969, anul înființării corului – 1979) și Teodor Borca (1979-1989) Din anul 1990 este dirijorul corului mixt al Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Sighetu Marmației, fiind succesorul profesorilor Mihai Mitriniuc (1969, anul înființării corului – 1979) și Teodor Borca (1979-1989).

Între anii 2001-2008 a fost numit lector-preparator al Universității „Spiru Haret” București, secția muzică vocală, unde a pregătit și examinat peste 15 studenți, profesori de muzică și soliști de muzică populară și ușoară: În anul 2010 s-a pensionat la limită de vârstă, după 44 de ani de activitate neîntreruptă în învățământ.

Etnomuzicologul Gheorghe Pop a publicat lucrările: Folclor muzical din Maramureş, Centrul Judeţean Maramureş de Îndrumare a Creaţiei Populare şi a Mişcării Artistice de Masă, Baia Mare, 1982, volum premiat de Academia Română pentru autenticitate; Sculaţi, sculaţi, boieri mari (în colaborare cu Pamfil Bilţiu), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1996 (peste 120 de melodii transcrise pe note, predominând colindele); Folclor muzical din Petrova, Maramureș, Editura Țara Maramureșului, Petrova, Maramureș, 2019.

Comunicări ştiinţifice: Tradiţie inovaţie în contemporaneitate în folclorul maramureşean, lucrare în limba franceză susţinută la Freiburg în Elveţia (1976); Folclorul muzical la kilometrul zero al Europei – Bela Bartok şi Maramureşul, susţinută la Freiburg şi tipărită la Editura Resia în Italia; Horea lungă din Maramureş, susţinută în 2002, la Zalău; Pe urmele lui Tiberiu Brediceanu (1910) și Bela Bartok (1913) – Maramureș, 2005; Preaplinul lăzii cu zestre a Maramureșului – Angela Buciu – 2023.

Munca profesorului Gheorghe Pop a fost apreciată şi răsplătită cu diplome: Diploma de Excelenţă acordată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj pentru participarea la sesiunea de comunicări ştiinţifice – secţiunea folclor – 2002; Diplomă de Onoare – 2002 şi 2005 şi Diploma de Excelenţă – 2004, 2005 şi 2006, acordate de Primăria şi Consiliul Municipal Sighetu Marmaţiei; Diploma Jubiliară, 1997 – 2007, a Asociaţiei de prietenie România-Elveţia; Diplomă de Recunoştinţă acordată de Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului – 2005, 2006; Diplomă de Excelenţă la ediţia a X-a (2005) a Festivalului de Folclor pentru Copii „Am fost ş-om si”, organizat la Sighetu Marmaţiei în perioada 1995-2005 (între 1995-2005 a fost preşedintele juriului la fiecare ediţie anuală); Diplomă de onoare la aniversarea Ansamblului „Mugurelui” – 50 de ani de la înființare – 2023.

Medalii și titluri: La aniversarea a 50 de ani de la înființarea corului Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” , Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Iustin, a înmânat corului Medalia Omagială „Justinian Arhiepiscopul”, iar dirijorului „Crucea Sfântului Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș”.

Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Sighetu Marmației i-a fost acordat prin Decizia Consiliului Local Sighetu Marmației ca recunoștință a celor 20 de ani de activitate directorială la Școala de Muzică, construirea sălii „George Enescu” și pentru întreaga activitate artistică și dirijorială desfășurată de prof. Gheorghe Gh. Pop.

Salut, Sighet!

Echipa „Salut, Sighet!” îi urează profesorului Gheorghe POP mulți, mulți ani, cu sănătate și fructuoasă implicare… muzicală!




Revista de Cultură „NORD LITERAR” are propria sa editură!

Revista de Cultură „Nord Literar” are propria sa editură. E un pas înainte în editarea unor suplimente, în realizarea unor antologii și în promovarea și sprijinirea unor creatori.

Instituția noastră a primit atestatul de înregistrare a editurii de la Biblioteca Națională a României, în 18 iunie 2025. Editura „Nord Literar” a fost înregistrată în Catalogul Editurilor din România CERom și în Catalogul Internațional al Editurilor, iar colegul nostru, Flaviu Claudiu Mihali este cel care va coordona această secțiune, știută fiind experiența sa în acest domeniu.

Înființarea editurii „Nord Literar” nu implică financiar instituția, editura fiind un gir valoric și editorial pentru volumele pe care dorim să le coordonăm sau să le realizăm.

În ultimii trei ani, Revista de Cultură „Nord Literar” a realizat șapte suplimente, dintre care șase cărți și o revistă tematică, la diverse edituri din județ sau din afara acestuia. Dorim ca suplimentele și antologiile noastre să poarte de acum înainte girul editurii „Nord Literar”.

Selecția autorilor și a cărților va rămâne circumscrisă unor standarde valorice de la care „Nord Literar” nu face rabat.

Dr. Dana Buzura-Gagniuc
Manager al Revistei de Cultură „Nord Literar”




Despre unitatea mozaicului (autor, Marius VOINAGHI)

Marți, 17 iunie 2025, Memorialul Victimelor Comunismului și al  Rezistenței și-a onorat cu succes titlul de simbol al memoriei și al istoriei, al  dezbaterilor de idei, de purtător de mesaj al valorilor perene. Sala de conferințe a Memorialului a fost gazda, pentru a câta oară?, a unei  sesiuni de comunicări științifice de o largă respirație, o veritabilă istorie a credinței și identității, cu titlul generic de Vicariatul Ortodox Ucrainean – 35 de ani de la reînființare, eveniment moderat magistral de către pr. consilier Marius N. Lauruc.

În deschidere, P.S. Varlaam Ploieșteanul, episcop vicar-patriarhal, a vorbit despre unitatea creștinilor și unitatea de credință, a marcat semnificația anului 2025,  de la Conciliul de la Niceea încoace, autocefalia Bisericii Române sau sfințirea din toamnă a mozaicului Catedralei Neamului. Domnul Ciprian Vasile Olinici, Secretar de Stat pentru Culte, a punctat în discursul său, cum valorile testamentare, precum limba, memoria și credința, pot păstra vie identitatea unui popor, tot atâtea căi și mijloace regăsite în istoria Vicariatului Ortodox Ucrainean din România. Excelența Sa, Domnul Ihor Prokopchuk, Ambasadorul Ucrainei în România, a insistat pe contactele strânse dintre cele două națiuni, română și ucraineană, de-a lungul istoriilor lor cultural-religioase, pe modelul oferit de Biserica Ortodoxă Română în obținerea Autocefaliei Bisericii Ucrainene (2019).

Vasile Moldovan, Primarul municipiului Sighetu Marmației, a transmis un mesaj de felicitare, în acest moment important,  comunității ucrainene, cu rol esențial în mozaicul etnic al orașului, după care au urmat șapte comunicări științifice, respectându-se ordinea cronologică a conținutului tematic. Domnul Teofil Ivanciuc, în Două vechi biserici de lemn ale ucrainenilor maramureșeni, a trecut în revistă istoricul cercetărilor, a inventariat bisericile existente, câte au mai rămas în urma disparițiilor bisericilor de lemn între anii 1950 – 1967, de pe Valea Ruscovei, și a prezentat cele două biserici de lemn demolate și identificate recent de către Domnia Sa: cea de la Rona de Sus (demolată în jurul anului 1890), respectiv cea de la Crăciunești (demolată în anul 1955). În fapt, destinul acestora: cea de la Rona, transformată în șură și o parte la Muzeul Maramureșan (cu lemn de 300 de ani, tăiat la 1699), și cea de la Crăciunești, in situ altarul și fundația, iar lemnăria în casă tradițională, azi tencuită. Oare se mai poate restaura așa cum se păstrează în fotografia din anul 1913? Pr. drd. Gheorghe Cinar a încântat audiența selectă cu prezentarea Cărți de cult cu însemnătate istorică din parohiile ortodoxe ucrainene maramureșene, de la Poienile de sub Munte, Repedea, Crasna Vișeului, Rona de Sus și Sighet.  Din arhivele parohiilor au fost prezentate Trioduri de secole XVII – XVIII, tipărite la Lvov,  sau câte un Octoih, Ceaslov, Apostol, Liturghier mai deosebit, din bogata zestre arhivistică, cu tot cu numele donatorilor și cu poreclele lor. Una dintre cele mai fascinante biserici de zid din Maramureș, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Câmpulung la Tisa, ne-a fost adusă spre cunoaștere la 225 de ani de zidire, de către pr. Gheorghe Chascear. Este suficient să amintesc aici faptul că iconostasul, icoana Nașterii Domnului și cea a Adormirii Maicii Domnului au fost pictate de către Antin Pylykhovskyi. Lucrarea pr. consilier Marius N. Lauruc, Ucrainenii ortodocși din România în perioada comunistă, a fost structurată pe două paliere distincte: perioada 1949 – 1952 când, potrivit Deciziei 34695 a Ministerului Cultelor, Vicariatul avea 31 de parohii (15 în Maramureș, 5 în Bucovina, 7 în Satu Mare și 4 în Banat), respectiv 1952 – 1990, când, odată cu desființarea Vicariatului, au fost „inventariate” bunurile bisericești, iar unii preoți au fost urmăriți de Securitate, interogați, închiși pe motiv c-ar fi uneltit împotriva țării sau considerați naționaliști sau iredentiști. Oarecum firesc, pr. Vicar Nicolae Lauruc a trecut în revistă cele mai importante momente prin care a trecut Vicariatul  Ortodox Ucrainean din România în ultimii 35 de ani de la reînființare, fiind urmat în luările de cuvânt de pr. Protopop Petru Rosoca, care a creionat un scurt istoric al Protopopiatului Ortodox Ucrainean Lugoj.

„Într-o lume tot mai secularizată și dezorientată moral, în care tinerii credincioși au nevoie de repere clare, autentice și veșnice, educația religioasă devine o necesitate pentru formarea unei identități creștine puternice”, am selectat din prezentarea Pr. Protopop Petru Rahovan Importanța educației religioase în viața tinerilor creștini din cadrul Vicariatului Ortodox Ucrainean.

La finalul întâlnirii, Părintele Marius N. Lauruc a avut amabilitatea să răspundă la câteva întrebări pentru cititorii Revistei online „Salut, Sighet!”, și nu numai, pentru a ne putea bucura împreună:

Marius Voinaghi (M.V.): Cum a evoluat identitatea religioasă și culturală a comunității ortodoxe ucrainene din România în ultimii 35 de ani?
Marius N. Lauruc (M.N.L.):  De la Revoluție și până astăzi, au avut loc câteva schimbări în cadrul populației ucrainene din România. Însă acestea oglindesc schimbările pe plan demografic și religios la nivelul întregii țări. În primul rând, observăm o scădere demografică, însă aceasta este proporțională cu scăderea întregii populații a țării. Mai apoi, pe plan religios, conform datelor obținute prin recensămintele realizate, se poate constata o relativă diversificare a opțiunilor confesionale în rândul populației ucrainene, deși cea mai mare parte e reprezentată de către creștinii ortodocși. Pe plan cultural avem de-a face, mai ales în ultimul deceniu și jumătate, cu o creștere a numărului organizațiilor constituite de către etnici ucraineni în vederea conservării identității etnice. Lucrul acesta este îmbucurător, deoarece demonstrează o creștere a ponderii persoanelor care doresc să se implice în viața comunității ucrainene și să devină factori decizionali  în procesul de conservare a identității etnice.

M.V.: Ce provocări majore a întâmpinat Vicariatul Ortodox Ucrainean în menținerea și promovarea tradițiilor religioase și limbii ucrainene în contextul românesc contemporan?
M.N.L.: Până acum câțiva ani, cei care nu aveau contact direct cu membrii comunității ucrainene din România, aveau dificultăți în a diferenția moștenirea culturală ucraineană de cea rusă, respectiv, poporul ucrainean de cel rus. Această confuzie, cu care aveam de-a face des, a dispărut odată cu războiul din Ucraina. Însă, cele mai mari provocări în acest sens au venit odată cu debutul agresiunii ruse în Ucraina. Vedem războiul informațional ca o realitate cotidiană. Dezinformarea diseminată cu scopul de a manipula și dezbina nu avea cum să ocolească Vicariatul Ortodox Ucrainean, cea mai mare instituție a ucrainenilor din România, cea mai mare comunitate a noastră, cu peste 30.000 de membri. Pentru noi este clar că simpla existență a unei comunități ucrainene de o aemenea amploare îi deranjează pe dușmanii istorici ai ucrainenilor, pentru că are cuvântul cel mai greu de spus în efortul de conservare a identității etnolingvistice.  Însă, asemenea fraților noștri din Ucraina, noi luptăm pe „baricade” și nu ne vom da învinși.

M.V.: Există inițiative concrete de colaborare între Vicariatul Ortodox Ucrainean și alte structuri religioase sau culturale din România și Ucraina pentru sprijinirea comunității ucrainene din diaspora?
M.N.L.: În ultimii 35 de ani, Vicariatul a colaborat cu diverse instituții bisericești din Ucraina și Polonia. Mulți din preoții noștri sunt școliți în Ucraina. Din păcate, după începtul războiului din Ucraina, odată cu escaladarea tensiunilor religioase din Ucraina, am fost nevoiți să suspendăm orice legături cu Biserica Ortodoxă Ucraineană, până la limpezirea situației. Sperăm ca acest lucru să se întâmple cât mai curând. În schimb, ne bucurăm de o relație foarte apropiată cu Ambasada Ucrainei în România. Meritul îi revine, în mare parte și Excelenței Sale, Dlui. Ihor Prokopchuk, care manifestă un interes real față de etnicii ucraineni din România; vizitează des comunitățile ucrainene din țară pentru a afla provocările cu care se confruntă și pentru a identifica posibile soluții. În toamna anului trecut, Ambasada Ucrainei, în colaborare cu Vicariatul și câteva organizații ale ucrainenilor din România (Asociația Ruscovan din Cluj Napoca, Asociația pentru Educație și Cultură „Lesia Ukrainca”, din Sighet, Asociația Dobrotoliubie Sighet) a organizat expoziția de fotografii „Cultură versus război”, în centrul Sighetului, pentru a sensibiliza oamenii cu privire la ororile războiului care se duce dincolo de Tisa.

M.V.: În ce măsură a contribuit Vicariatului Ortodox Ucrainean nu doar la păstrarea identității religioase, ci și la reziliența culturală și civică a comunității ucrainene din România în fața presiunilor istorice și contemporane?
M.N.L.: Ca și în cazul oricărei minorități etnice, cel mai mare pericol îl reprezintă, pentru ucraineni, pierderea identității etnice și asimilarea. Cea mai importantă stavilă în acest sens o reprezintă identitatea lingvistică, pe care Vicariatul o cultivă cu sfințenie, folosind limba ucraineană în cult și în predică. De aceea, fără exagerare, Vicariatul este factor determinant în acest sens. Datele recensământului din 2021 relevă faptul că acolo unde Vicariatul are parohii (Maramureș, Timiș, Caraș-Severin), ponderea ucrainenilor care folosesc ucraineana ca limbă maternă este ridicată. În schimb, în zonele țării în care Vicariatul nu are parohii, ponderea este mult mai scăzută. De pildă, în jud. Suceava, din aproape 8000 de etnici ucraineni, doar puțin peste 5000 folosesc limba ucraineană, iar în jud. Tulcea, din 900 de ucraineni declarați, doar 300 folosesc limba ucraineană. Această tragedie evidențiază, odată în plus, rolul de coeziune și de conservare pe care Vicariatul Ortodox Ucrainean îl are în cadrul comunității noastre.

M.V.: În încheiere, ce proiecte de viitor vă așteaptă?
M.N.L.: În viitorul apropiat urmează premierea cîștigătorilor concursului „Istoria văzută prin ochii bunicilor”, desfășurat în premieră, la nivelul Vicariatului. Acest concurs va fi încununat prin publicarea tuturor lucrărilor într-un volum, o veritabilă colecție de istorie orală. Mai apoi –  publicarea unui volum aniversar, despre Vicariat, în limba ucraineană.
Mă bucură enorm faptul că în ultimii patru ani a început să crească exponențial numărul activităților desfășurate în Vicariat, tocmai cu scopul de a oferi o vizibilitate crescută ucrainenilor din România, pentru a întări identitatea etnică, precum și faptul că începe să se coaguleze un grup de preoți și profesori pasionați de cercetarea istoriei noastre.

M.V.: Părinte, vă tare mulțumesc!

Marius Voinaghi

 

Foto: I. Mariș