Trebuie să dai dovadă de multă ipocrizie și să nu recunoști că totuși ceva, ceva se mișcă și în orașul nostru, pentru că în peisajul anost și prăfuit s-a petrecut o schimbare, e drept mai timidă, cam unică, dar totuși e altceva!
E o adevărată apariție! Din oricare parte te-ai uita, din orice unghi, place ochiului!
Ziua prinde o culoare străvezie iar noaptea, luminează pur și simplu totul în jur.
Era și timpul să mai aibă și sighetenii cu ce să-și mai scalde ochii!
Oricum, în jur, nici nu prea ai avea cu ce s-o compari.
Aliura ei aristocrată, cu elemente care să-i scoata silueta impozantă și în același timp zveltă în panoplia orașului.E drept că demult lumea vocifera se scandaliza că dacă nu se iau măsuri urgente, va fi prea tîrziu și orașul va fi vitregit de o frumusețe centrală.

Dar iată că minunea s-a întîmplat!

Din spuma mării (era să zic a varului), iată că s-a desprins ea, frumoasa burgului, dichisită nevoie mare, cosmetizată, aranjată de să-ți ia ochii nu alta! Nu poți să treci pe centru fără să nu recunoști (excluzînd invidioșii și cîrtitorii) că s-a petrecut o metamorfoză chiar în buricul tîrgului!
Din Cenușăreasa centrului acum a devenit ditamai „doamna”!
Tronează mîndră, cu toate frontispiciile în soare, sub vălul ei vinețiu de spoială, clădirea Cinematografului și a Muzeului Maramureșean, căci despre aceasta este vorba. Despre una dintre clădirile emblematice ale Sighetului aflate de zeci de ani în suferință și uitare…

Oi fi eu o cîrcotașă prin vocație, dar trebuie ca cineva să mai iasă la rampă și să pledeze și pentru oraș cînd ceva nu merge sau se împotmolește la mal.
Poate mă abțineam (și eu), dar am cam intrat în prelungiri, tot așteptînd să văd că s-a dus la bun sfîrșit cosmetizarea acestei clădiri, atît cît s-a putut. Că de reabilitare profesionistă, nici nu se pune problema. Doar suntem țara lui „las că merge și așa”!
Cît să coste (mai coste!) să repari și intrările laterale (acelea din dos), cu scările aferente și trotuarele, pentru ca în final să poți vedea ceva finit!

Făcînd o paralelă cu titlul pe care l-am dat, nimic nu e întîmplător. Sunt sigură că opera lui Leonardo da Vinci a durat ceva mai mult timp decît văruirea edificiului dar, de atunci lumea venită s-o privească cade în admirație în fața ei! Scopul e același, atunci cînd realizezi sau reabilitezi o operă de artă de orice gen ar fi. V-ați închipui o Giocondă  zîmbitoare și cu dinții sparți?

Cam așa arată clădirea  neterminată! Cu dinții sparți!
Se știe că eleganța la o femeie începe de la pantofi. Cum ar fi ca la o ținută impecabilă să vezi niște pantofi scîlciați, cu tocurile tocite?
Așa și la o construcție, eleganța începe de la fundație.
Dacă aceasta e șubredă, urîțește întreaga imagine de ansamblu!

Haideți domnilor edili, continuați-vă „opera”, e drept cam timidă, și încîntați-ne privirea cu lucrări de calitate, care să și dureze, nu să ne luați doar ochii (și banii) pe spoieli lăsate în coadă de pește!

La cît mai multe realizări!

Ileana PISUC

Foto: Tomi Hoffer

Terapii

Zi de zi ne abatem la Iza, să trecem cu ea o vreme, neabătut. Cu pocnetele dezghețului, cu șopotul/ susurul apei, cu poveștile de la Banca de rezerve.

Tocana, zupa, zama 

– Atâta-i de bună, că doamne-feri cât îi de bună!
– Ioai, feri-doamne cât îi de bună!

Tristeți de plastic

La jocuri, în parc. Copiii aleargă și aleargă. Îngerașul unuia se așează pe o bancă. Obosit, roz.
(E plastic turnat în forme. Aripile închipuie două băncuțe pentru doi copilași – of course… Cu cât mai frumos, cu atâta mai hâd. Tot așa, primăverile trecute lucrătorii de prin localuri puneau într-o mică vază, la fiecare masă, câte o floare minunată – de plastic, desigur….)

MM

– Când dai jos căciula, Ioa’?
– Dacă aud roata de la tileguța plugului. (& M. L.)

Lecția

Supermarket. Doi copilandri romi tocmai pleacă dezamăgiți de la raionul „Mezeluri”:
– Noa, nu aveți micii…
– Niște micii…, doi micii…!
Intervin:
– Nu vă supărați, copii…. Se zice „mici”, cu un „i”, pentru că…
– Știm, nenea! Am glumiit…
…Ați reușit.                                       

Consemnări, Marin Slujeru

Foto: I. Mariș

Avocatul sighetean Oscar Dahinten, împreună cu un grup de prieteni, odihnindu-se în cabana de la Țiganu – acolo unde cei care practicau schiatul se bucurau de zăpadă – în 27-28 ianuarie… 1934.

Salut, Sighet!

NR: Fotografie dintr-o colecție privată.

Sighet

Învăluiţi într-un potop de clipe
Prin viaţă trec buieştri năzdrăvani
Croindu-mi din trecut nişte aripe
Şi-un zbor prin timp de nouăzeci de ani.

Şi iată-mă din nou întors la tine,
Rup ceaţa-n două să te pot vedea,
Căci prin mireasma gândurilor, cine
Alăturea de pasul tău să stea?

Pământul mi-a adus miros de stele
Din Maramureş hohotind în ploi
Şi-un râu al amintirii, să ne spele
Pe veci singurătăţile din noi.

Acum se-adună brumele în struguri
În ghiceii tîmplelor cărunţi.
Mi-adun în cântec sfintele belşuguri
Ce se adună peste anii mulţi.

Spre cer se urcă verdele cu scara
Nuntite aripi încercând să zboare.
În roua din căuş vuieşte Mara
La Sighet cu văpăi de sărbătoare.

Sunt zările Marmaţiei visare
Şi holdele sunt una cu veşmântul
De parcă glia legendară
Se leagănă în ritmuri precum vântul.
                                            Mircea BELU

* * *

Mircea BELU s-a născut la Lugoj, mama sa fiind fata cea mai mică şi foarte frumoasă a unei vechi familii maramureşene, familia Popenilor: „avem arborele genealogic din 1700 însemnat”. Tatăl lui a fost adjunctul lui Ştefan Voiteg, preşedintele Marii Adunări Naţionale, apoi ataşat cultural la ambasadele româneşti din Viena, Praga, Berlin.
Mircea Belu a făcut liceul la Sighetul Marmaţiei. A urmat Facultatea de Teatru, desi mama voia cu tot dinadinsul să-l facă farmacist. În 1969, termină facultatea de actorie şi-şi ia repartiţia la Teatrul Bacovia din Bacău.
În 1972, debutează cu poezie în revista „Ateneu”. În 1974, cucereşte „Premiul Criticii pentru poezie”. De poezie nu s-a putut lăsa niciodată. „Sunt singurul actor din România care are pregătite simultan trei spectacole de poezie adevărată, dedicate lui Eminescu, George Bacovia şi Nichita Stănescu”. A creat şi a susţinut spectacole de poezie începând cu „Arena de paiaţe” (1975) şi terminând cu „Întâlnire cu Nichita” (2001).
În 1975, decide că „e timpul pentru o schimbare” și dă concurs la Teatrul Naţional Timişoara, la care director era profesorul Traian Bunescu. A cucerit Timișoara greu, dar definitiv, în roluri precum Velasquez şi Astrov în regia lui Ioan Ieremia, Despot Vodă în regia lui Dan Nasta, Bologa în regia lui Emil Reus.
Tot el este singurul actor din România laureat cu Medalia în aur de 24 de carate, cu figura lui Menumorut. În 1989, a primit „Premiul Eminescu” din partea Centrului Universitar Timişoara, iar în 2000, prin decret prezidenţial, „Premiul Anului Eminescu”. Nichita Stănescu a fost cel care „i-a moşit” lui Mircea Belu prima carte de poezii. S-au tipărit 12 cărţi de poezie semnate Mircea Belu (dintre care trei au apărut postum).
Îmbolnavindu-se, în septembrie 1988, Mircea Belu a fost pensionat. Hotărârea de-a urma Facultatea de Teologie a luat-o pe patul spitalului, la Bucureşti, înaintea primei operaţii pe cord deschis. Singurul lucru care-a rămas neschimbat în viaţa lui Mircea Belu, singurul şi cel mai mare viciu a fost Poezia.
Sala de festivități a Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației poartă numele celui care a fost elev la această instituție școlară, actorului și poetului Mircea Belu.

Volume de versuri: Gongul şi masca (1986), Tăcerile unui actor (1993), Lacrima de seară (1996), Cuibul zăpezilor albastre (1998), Întâlnire la Zenit (1999), În numele meu (2000), Recviem pentru Maria (2000).

Salut, Sighet!

Sâmbătă, 15 martie 2025, s-a stins din viață inginerul Gheorghe Iancu.

Gheorghe Iancu s-a născut în comuna Culciu Mare judeţul Satu Mare, într-o familie de agricultori, la 23 aprilie 1935. A urmat școala primară în localitatea de baştină, apoi liceul de prelucrare a produselor din lemn din Satu Mare. Studiile universitare le-a făcut la Braşov (1953 – 1958) unde a absolvit Facultatea de Industrailizare a Lemnului de pe lângă Institutul Politehnic. Gheorghe Iancu a fost bursier pe toată durata studiilor liceale şi universitare, în ultimii doi ani de facultate beneficiind de bursă republicană.

După absolvirea Facultăţii de Industrializare a Lemnului este repartizat la Fabrica de mobilă IPROFIL Sighetu Marmaţiei (1958 – 1960). Între anii 1973 – 1974 a urmat cursul postuniversitar de „pregătire a specialităților pentru management în industrie”, București.

Activitatea profesională a desfăşurat-o în unităţi de prelucrare a lemnului, timp de aproape 40 de ani, până în anul 1995 când s-a pensionat, ocupând, la diferite niveluri, funcţii de conducere tehnică, comercială, în dezvoltare, investiţii şi personal. Cea mai îndelungată şi apreciată activitate profesională a desfăşurat-o la CIL/ CPL (Combinatul de Industrializare/Prelucrare a Lemnului) din Sighetu Marmaţiei.

Construcţia Combinatului (CIL) a început în anul 1963, din acel an Gheorghe Iancu a ocupat, succesiv, funcţiile de director adjunct, inginer șef adjunct, director tehnic şi director general. Un sfert de veac, numele lui Gheorghe Iancu a fost legat de activitatea acestei unităţi industriale reprezentative pentru municipiul Sighetu Marmaţiei, pentru Maramureşul istoric, din acea perioadă. Primele capacităţi de producţie ale acestei unităţi industriale de prelucrare a lemnului au intrat în funcţiune în anul 1965 – secţia de placaj şi de mobilă corp – ajungând la un număr de 11 secţii şi fabrici la Sighetu Marmaţiei, Baia Mare şi Vişeu, cu un total de peste 6300 de salariaţi, devenind, în anul 1980, una din cele mai mari unităţi industraile de profil din România.

Combinatul de Prelucrare a Lemnului din Sighetu Marmaţiei a derulat contracte de export în ţări din întreaga lume: Germania, Anglia, Italia, Franţa, Rusia, SUA și a participat la importante târguri internaţionale de mobilă de la Koln – Germania, Lyon – Franţa, Manchester – Anglia, Nord Carolina – SUA, Moscova, Kiev – fosta URSS. Combinatul a avut relaţii foarte bune cu firma IKEA care a apreciat colaborarea cu specialiștii sigheteni.

După pensionare, ing. Gheorghe Iancu a fost reprezentant și agent de asigurări la Generali Asigurări SA (1997 – 2004), director tehnic la SC XILOBAIA SA Sighet (1998 – 2000), consilier de management și membru în Consiliul de Administrație la SNGFOR SA Satu Mare (2000 – 2004).

Gheorghe Iancu s-a implicat pe lângă problemele de specialitate şi în viaţa cultural-artistică și sportivă a municipiului Sighetu Marmaţiei, a sprijint Ansamblul folcloric „Ţapinarii„ echipa de fotbal CIL Sighetu Marmaţiei (divizia B) etc. A fost membru fondator (în anul 2000) al Fundaţiei Asociaţia Prietenii Muzeului Maramureşului din Sighetu Marmaţiei, fiind ales și preşedinte.

Este autor al monografiilor SC PLIMOB SA (2002), SC SIGSTRAT SA (2007), CPL – Citadela Industrială din Sighetu Marmației (2008), “Citadela Industriei Lemnului Sighetu Marmației – repere istorice” (2012) și “PLIMOB la dublu jubileu – 25 de ani de succese, 125 de ani de la primele scaune curbate” (2016). A fost, de asemenea, inițiator și colaborator la publicarea monografiei satului natal Culciu Mare, Satu Mare (2011).

Este cetățean de onoare al municipiului Sighetu Marmației din anul 2019.

Echipa Salut, Sighet! transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate!

Slujba de înmormântare va avea loc marți, 18 martie, ora 14:00, la Capela Centrală – Cimitirul Romano-Catolic, de pe strada Rodnei. Parastasul va fi luni, 17 martie, ora 19:00. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Încă din adolescență m-am atașat atât de mult de valorile americane (libertate, democrație, nivel de trai, cultură, vestimentație ș.a.m.d.), încât pe la 17 ani, împreună cu un coleg de liceu, am luat hotărârea ca, în vacanța de vară, să mergem la Constanța, unde, ajutați de noroc, să ne ascundem pe o navă (românească sau străină) și astfel să ajungem în mult dorita lume nouă nord-americană. Dar cum socoteala de-acasă nu se potrivește aproape niciodată cu cea din târg, îndeosebi în cazul unor adolescenți necugetați și îndrăzneți, ne-am procurat taman atâția bani cât credeam că ne vor acoperi cheltuielile cu drumul și niscaiva hrană până la mare.
Nu ne-au ajuns (cred că fiecare dintre noi își rostuise cam 100 de lei), motiv pentru care nu numai că de la București încolo am mâncat răbdări prăjite, dar – gândindu-ne de-abia acuma la greutățile ce ne așteaptă în oraș și port – n-am avut încotro și am făcut blatul…
Și iată-ne sosiți trudiți, flămânzi și morcoviți în orașul de pe malul mării, dar nici pomeneală să putem pătrunde în incinta portului, necum să ne furișăm pe vreun vas pregătit de drum, a cărui destinație să fie Statele Unite. Cum speranțele plecării s-au risipit deodată cu ultimii noștri bănuți și cum foamea ne dădea ghes, bașca neplăcuta perspectivă de-a dormi cu frica-n sân pe băncile parcurilor sau în incinta gării, ne-a părut bine când am izbutit să intrăm într-o echipă de zilieri, ce efectua săpături în apropire de Năvodari. Măcar așa ne-am asigurat hrana zilnică, dormitul într-o șandrama de tablă cu paturi suprapuse și desele îmbăieri în mare, plus mizera plată pentru istovitoarea muncă de 10 ore, pe o căldură sufocantă.
Totuși, puținii bani primiți s-au dovedit îndestulători nu doar pentru cumpărarea biletelor de întoarcere (prilej de justificată mândrie pentru noi), ci și ca să ne spălăm obrazul de rușinea plecării intempestive de-acasă, episod ținut secret și, tocmai de aceea, peste doi ani necuplat de securiști cu interceptarea uneia dintre scrisorile adresate de mine postului de radio „Europa liberă”. Lesne de priceput că, dacă anchetatorii ar fi cunoscut această tentativă a mea de-a părăsi țara la sfârșitul clasei a zecea, pedeapsa era cu mult mai grea ca cea înfățișată în articolul Amintiri cu securiști.

În pofida acestor riscante eșecuri personale, încrederea mea în rolul izbăvitor al democrației occidentale (în special al celei americane) n-a slăbit, chiar dacă numeroasele lecturi mi-au demonstrat fără putință de tăgadă că anglo-americanii (mai exact W. Churchill și Franklin D. Roosevelt) ne-au vândut lui I.V. Stalin după al doilea război mondial, supliciu care a durat aproape o jumătate de veac (mă rog, atrocea consecință a împărțirii sferelor de influență între învingători), că filosoful francez Henri Bergson neagă existența criteriilor viabile de selecție a valorilor în democrațiile apusene și că gânditorul german Hermann von Keyserling (născut în Estonia pe 20 iulie 1880, mort în Austria la 26 aprilie 1946) vedea colectivismul american „la fel de dăunător ca cel rusesc”. Unde mai punem la socoteală tulburătoarea mărturie a compatriotului nostru Constantin Virgil Gheorghiu din romanul Ora 25…

Însă, cu toate aceste incontestabile dovezi privind fragila condiție a omului din pricina fanatismului tuturor ideologiilor (atât ale Estului, cât și ale Vestului), în articolul America a fost sfidată de o triadă deocheată din 30 iunie 2018, făceam următoarea afirmație interogativ-exclamativă, justificată pentru conduita politicienilor americani de la acea vreme: „Păi cum să nu fie românii proamericani, când yankeii întruchipează ideea de prosperitate și libertate, când, prin principiile wilsoniene ale autodeterminării popoarelor, ei au contribuit decisiv după prima conflagrație mondială la formarea națiunilor europene libere, așa încât jertfele și aspirațiile noastre legitime s-au putut concretiza în România Mare, și când, în lunga și amarnica perioadă de bolșevizare, cei mai mulți dintre români (eu am fost unul dintre ei) doreau cu ardoare să vină odată americanii și să-i scape de colectivismul rusesc?!”

Dar iată că alegerile prezidențiale din 2024 sunt câștigate de necușerul (are mai multe dosare pe rol), înfumuratul, arghirofilul și necalificatul Donald Trump, despre care se știa încă din primul lui mandat cât este de aberant și catastrofal în negocieri. De pildă, nu numai că acordul încheiat doar de el (fără participarea aliaților) cu talibanii le-a dat acestora mână liberă la atrocități și, în timpul administrației Biden, armata – potrivit termenilor înțelegerii – a trebuit să se retragă în grabă, dar nerecunoscându-și nicio vină, acuma (la început de nou mandat) își acuză predecesorul atât de retragerea precipitată din Afganistan și de dezastrul aferent, cât și de… declanșarea războiului din Ucraina!

Deci nu „țarul” Putin este vinovat de agresiune, distrugeri și curmarea atâtor vieți (civili, bătrâni, femei și copii, dimpreună cu sutele de mii de luptători ucraineni, ruși și nord-coreeni), ci ba Joe Biden, ba președintele V. Zelensky, pe care cu ceva timp în urmă l-a făcut „dictator” (ulterior a negat că el ar fi folosit acest epitet!), iar de curând, cu prilejul vizitei liderului ucrainean la Casa Albă, și-a permis incalificabilă golăneală să strige la musafir și să-l dea afară. Motivele acestui megaderapaj nu sunt fleacurile invocate de partea americană (cică ucraineanul n-ar fi fost suficient de recunoscător, inclusiv prin refuzul de a purta costum până la încheierea unei păci juste pentru țara lui), ci faptul că șeful statului european ar fi pus la îndoială promisiunile rușilor, deci însuși viitorul proces de pace, și mai ales acela că a refuzat ca, fără garanții de securitate, să cedeze jumătate din resursele/mineralele rare ale Ucrainei.

În paranteză fie spus, un nătărău american exclama după nefericitul incident că este mândru de președintele D. Trump, iar alt nătărău din România, se bucura într-o mizerie de text că bravul ucrainean a fost amarnic insultat de primii doi (ne)oameni ai actualei administrații – președintele și vicepreședintele. Păi, nenicilor, rușine fără margini ar trebui să le fie celor doi nesimțiți, care au încălcat într-un mod monstruos legile diplomației și ale ospeției (n-am știre ca în vremurile moderne vreun „ordinar” de cârmuitor să fi procedat astfel!), totul din pricina goanei lor turbate după bani. Or, în anturajul lui Trump, acest lucru este cu putință (sigur se va repeta, ori de câte ori bolovănosul yankeu va întâlni un dârz interlocutor), pentru că niciunul dintre ciracii lui (consilieri, miniștri) nu îndrăznește să-l contrazică și, la o adică, să-i atragă atenția că a luat-o serios pe arătură.

Întrucât toți dictatorii nătăfleți, dar cu aere de atotștiutori, permit să li se spună doar ceea ce vor să audă, nu-i de mirare că Trumpul îl consideră pe Putinos inteligent și-l numește prietenul lui. Desigur, la trăsăturile de gașcă politică (nu trebuie uitat Kim Jong-un, fiorosul lor amic), se adaugă cele de breaslă (foști spioni sovietici susțin că Rățoiul ar fi fost racolat de KGB în anul 1987) și ale firii (yankeul și muscalul sunt amândoi lăudăroși, mincinoși, lacomi de bani, ahtiați după lingușiri, cruzi și răzbunători).

Bombasticul și lungul discurs ținut în urmă cu puțin timp de Trump în fața camerelor reunite ale Congresului, este atât de înțesat cu laude (alți președinți n-au realizat într-un mandat, ba chiar în două, atâtea lucruri câte a făcut el în doar câteva săptămâni!) și atâtea minciuni gogonate (Zelensky nu i-a trimis vreo scrisoare, ci doar a postat un mesaj pe platforma X; Statele Unite n-au ajutat Ucraina cu 450 miliarde dolari, ci cu circa 100 miliarde, un ajutor mai mic decât cel dat de UE; la lucrările Canalului Panama au murit sub 400 de americani, nicidecum zeci de mii; războiul ruso-ucrainean n-a făcut milioane de victime, ci sub două milioane de morți și răniți, cei mai mulți din rândul rușilor; prin ridicarea tarifelor, taxelor și impozitelor, care – avertizează specialiștii – toate se reflectă în costuri, economia americană va înregistra în curând pierderi, nicidecum fabuloasele câștiguri visate de trumpiști etc.), încât nu cred că e nevoie de alte dovezi la acest penibil capitol…

Considerându-se providențial pentru americani, practic pentru întreaga planetă (pesemne că, aidoma lui Hitler și Stalin la vremea lor, se socoate mai îndreptățit ca Putin și Kim Jong-un la Premiul Nobel pentru Pace!), după „eleganța” diplomatică cu care – secondat de slugarnicul și necalificatul JD Vance – l-a tratat în Biroul Oval pe președintele Zelensky, instabilul Trumpov (da, căci modelul lui politic actual este odiosul dictator muscal) a ordonat suspendarea imediată a ajutorului militar și a schimbului de informații pentru Ucraina. Și poate că el, împreună cu lamentabilii lui ciraci (alde Elon Musk), nu s-ar fi sinchisit că, prin această josnică răzbunare, încurajează bombardamentele rusești asupra Ucrainei, dacă tot mai mulți senatori și congresmeni republicani (nu mai vorbesc de cei democrați) n-ar fi criticat măsura cu asprime, cerând administrației continuarea ajutorului militar și umanitar pentru poporul agresat de hoardele putiniste.

Cum Buldogul are nevoie ca de aer de sprijinul politic al tuturor republicanilor, inclusiv pentru utopica șansă a celui de-al treilea mandat (păi de ce, mă rog, să fie dictatori pe viață doar rusul, chinezul și nord-coreanul?), iată motivul pentru care imprevizibilul și inconsecventul lider american, uitând în aceste condiții de tovărășia kaghebistă, de îndată a schimbat foaia și i-a amenințat pe muscali (în opinia lui mai „înțelegători” ca ucrainenii) cu cele mai cumplite sancțiuni economico-financiare, dacă refuză să înceapă negocierile de pace. Numai că putiniștilor prea puțin le pasă de sancțiuni (cică, susțin ei, au trecut teferi și neafectați peste multe altele), atâta timp cât primesc ajutor politic, economic și militar din partea Chinei, Iranului și Coreei de Nord, mai nou (după restabilirea ambasadelor la nivelul anterior) chiar din partea Statelor Unite.

Da, pentru că ticălosul lor scop, neîncetat declarat, scop care are darul să-i alarmeze deopotrivă pe ucraineni și pe aproape toți europenii (mai puțin pe unguri, slovaci și alți proruși înrăiți), nu constituie nici cel mai mic pericol pentru americanii situați peste Atlantic, îndeosebi acuma când administrația Trump este pe punctul să sacrifice tradiționalele și fructuoasele relații economico-financiare și geo-politice cu europenii, în primul rând cu britanicii (cu bune și cu rele, America este creația de vârf a europenilor!), în naiva încercare politică de-a decupla Rusia de China și apoi de-a stăvili expansiunea colosului galben printr-o redutabilă alianță americano-rusă: ducerea până la capăt a „operațiunii militare speciale”, așa încât tratatul de pace să fie în realitate o capitulare pentru Ucraina distrusă și amputată teritorial (în limbaj kremlinist „denazificată și demilitarizată”, adică gubernizată), iar Rusia slăbită economic, însă puternic înarmată și animată de nepotolite tendințe expansioniste, să poată ține în șah întregul continent, în primul rând vecinii (țările baltice, Polonia, Republica Moldova, România) de-abia ieșiți din ghearele sovieticilor.

Nefiind în momentul de față înarmată corespunzător (vorba premierului polonez Donald Tusk: 500 de milioane de europeni așteaptă ajutorul militar al celor 350 de milioane de americani, ca să-i apere de 140 milioane de ruși), Uniunea Europeană este profund îngrijorată nu numai de redusul ei potențial militar, în comparație cu cel rusesc (tocmai de aceea, după recentele semnale neprietenești primite de la Casa Albă, liderii bătrânului continent au decis să aloce în acest scop circa 800 miliarde de euro), ci și de marile concesii pe care Trump, peste capul ucrainenilor și al europenilor, ar putea să le facă rușilor, ceva similar cu catastrofalul acord încheiat de el cu talibanii.

De ce afirm că încercarea lui Trump de-a decupla Rusia de China este o naivitate? Din următoarele trei motive: (a) Spre deosebire de anii ’70 (epoca Mao Zedong), când – din pricina fricțiunilor cu Uniunea Sovietică – China a bătut palma cu SUA, în timpul celor peste trei ani de război s-au strâns atât de mult relațiile pe diverse planuri dintre muscali și asiatici, încât China a devenit principalul partener comercial al Rusiei, lucru care nu poate/nu se dorește să fie schimbat la ridicola dorință a lui Trump, mai ales că acesta a avut proasta inspirație să declanșeze războiul tarifelor cu colosul galben; (b) Atât Putin, cât și Xi doresc o lume multipolară, deci amândoi urăsc Statele Unite pentru poziția lor de lider mondial, pe care caută să și-o întărească necontenit prin toate mijloacele; (c) Nici liderul chinez și nici cel rus nu acceptă să dea vrabia din mână pentru cioara de pe gard, ei știind prea bine că mandatul clonțosului și nesigurului american (dacă și-l va duce până la capăt!) se încheie peste mai puțin de patru ani și că – din motive întemeiate (vârsta înaintată, gafele yankeului) – șansele celui de-al treilea mandat sunt practic egale cu zero.

Apropo de grija Trumpului pentru respectarea principiilor democratice nu doar în România (se spune că, îmboldit de mult dubiosul Elon Musk, își va trimite un emisar ca să constate că „profetului” Călin Georgescu… i-a fost respinsă candidatura la prezidențiale de către BEC), ci practic în toată Europa jignită și aproape abandonată de el, eu zic că ar trebui să se uite mai atent în propria „ogradă” și să realizeze că face de rușine democrația americană și marea ei politică internațională.

Închei cu o foarte profundă și mereu actuală spusă japoneză: „Când puterea are dreptate, dreptatea n-are putere”, precum și cu câteva aforisme ale excepționalului Baltasar Gracián (Oracolul manual, BPT, Editura Minerva, București, 1975), care se potrivesc ca o mănușă Trumpului și ortacilor săi: „Marele August se mândrea că e mai mare om decât împărat”; „Portul omului e fațada sufletului”; „Judecata se retrage în fața sentimentului”; „Trufia a fost totdeauna supărătoare”; „Mintea nu trebuie să stea în șira spinării”; „Omul ciudat rămâne izolat”.

George  PETROVAI

Foto: „Luceafăr stins”, lucrare de Călin Ițoaie

Cu muzică şi voie bună, dar şi cu lectura Sulului Esterei de către domnul David Lieberman, Purim s-a desfăşurat anul acesta la Sighet, sub semnul speranţei de Pace.

Haman, nepotul lui Hagag din tribul Amalek – simbolizând Îndoielile – a vrut sa distrugă poporul israelit (simbol al spiritualității), însă Megillat Esther (în traducere-revelația ascunsului) dezvăluie secretele prin care poporul israelit este salvat, iar Haman este ucis în locul iudeilor. Purim nu este nicidecum celebrarea uciderii unui om, chiar dacă acesta este Haman, ci victoria asupra îndoielilor și negativităților, culminând cu terminarea perioadei de exil prin reconstrucția Templului din Ierusalim.

Imagini de la sărbătoarea Purim-ului puteți viziona în continuare:

Foto & video: dr. Sorin Markus

Sf. Ioan Gură de Aur spune că: „Nu omul cel vechi este om, ci omul cel nou”. Cu adevărat, cuvinte grele de înțeles! De ce oare? – Pentru că omul cel vechi poartă în mintea sa sămânța minciunii (Tatăl minciunii către strămoșii noștri: „Nu, nu veți muri!… vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul” Fac.2,4-5).

Tocmai de aceea și Sf. Justin Popovici spune, că: „A fi om nu înseamnă nimic altceva decât a fi întruparea adevărului”. Așadar, omul cel nou – creștinul – trebuie să se lupte a purta în sufletul său sămânța adevărului. Virgiliu Gheorghe spune, că omul se află: „…între domnia minciunii și Împărăția Adevărului”. Acest mare apologet al credinței vremurilor noastre consideră că:  „…trăim fără să ne dăm seama sub adevărata dictatură a minciunii… Acum însă, minciuna este mult mai persuasivă, îmbrăcată în hainele poleite ale adevărului democratic, urcată sus  pe scena lumii mediatice… Minciuna s-a insinuat într-o măsură fără precedent ca adevăr al mulțimilor, deziderat al omului de mâine…”1).

Tot mersul vieții trebuie să-lprivim prin prisma cuvântului Sf. Scripturi. Însă, cuvântul proorocului Amos parcă este mai actual ca oricând. „Iată, vin zile zice Domnul Dumnezeu, în care voi trimite foamete pe pământ, nu foamete de pâine și nu sete de apă, ci de auzit cuvintele Domnului”. (Amos 8,11).

Prima binecuvântare care a dat-o Dumnezeu oamenilor a fost procrearea. „Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie. Și Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți.” (Fac.1,27-28). Însă, dușmanul neamului omenesc nu s-a mulțumit doar cu scoaterea strămoșilor noștri din rai, ci a început lupta împotriva omului, ridiculizând binecuvântarea lui Dumnezeu. „Această luptă se extinde la întreaga istorie și se amplifică cu trecerea timpului” 2).

Nu ne permite spațiul a face o exegeză profundă a primei binecuvântări date omului de către Dumnezeu, dar totuși aș dori să privim puțin asupra a două daruri: „stăpânirea pământului” și  „procrearea umanității”. De la bun început trebuie să spun că Biserica Ortodoxă (privesc aceste cuvinte din prisma Bisericii Ortodoxe) nu este împotriva performanțelor tehnicii vremurilor noastre, ci doar împotriva stăpânirii tehnicii asupra omului. Biserica ne îndeamnă ca noi să stăpânim tehnica, având discernământ autentic creștin.

Folosirea rețelelor de socializare: facebook, telefonul inteligent, televizorul fără discernământ a dus la concluzia oamenilor de știință, că „noii mediatori au devenit tirani”. Aceștia creează „imagini trucate a lumii reale”, spune Virgiliu Gheorghe.

„Deși tinerii de astăzi dețin mai multe informații ca în trecut, ei se dovedesc totuși incapabili de a face conexiuni, de a organiza cunoștințele pe care le posedă, de a trage concluzii… Televiziunea în loc să-i provoace, să-i obișnuiască pe copii să persevereze, să lupte pentru a dobândi ceva, îi învață să aștepte ca înțelesurile și lumea să li se descopere singure, să se desfășoare în fața ochilor lor sub formă de imagini. Învățarea departe de a fi facilitată de televizor, este chiar defavorizată de acesta.” 3)

Binecunoscutul psiholog și teolog francez Jean-Claude Larchet a scris o carte având titlul sugestiv „Captivi în internet”.
Deși vorbește despre devierile umanității, în introducere spune următoarele: „Nimeni nu contestă aportul pozitiv al noilor mijloace de informare în masă, în materie de comunicare, de informare, de acces la cultură în diversele ei forme.” 4)
Însă, tot în introducere spune următoarele: „Scopul studiului nostru este acela de a invita la o reflecție critică asupra folosirii acestor noi mijloace de comunicare, care au devenit pur și simplu invadatoare și cu efecte în mod vădit negative. Pornind de la o mai bună cunoaștere a deviațiilor provocate de noile media și a efectelor patologice reale și potențiale să învățăm să le controlăm și să reducem utilizarea lor în zona în care produc efecte nedorite. 5)  Amintește de o mulțime de stăpânitori falși ai bietului om, între care falsa impresie de libertate, distrugerea relațiilor interpersonale, patologii psihice, diminuarea capacităților intelectuale și sărăcirea vieții spirituale.

Tinerii zilelor noastre care sunt atacați cum nu au mai fost niciodată așa de atacați și hrăniți cu mâncarea antihristului (drogurile) sunt ispitiți și privitor la viața  spirituală. Li se propune să formeze o altă religie, care să nu aibă nicio legătură cu cerul, ci numai cu pământul.
Acest subcapitol este intitulat „O înlocuire a verticalului cu orizontalul”.

Astfel este amintit Alain Finkielkraut, care propune că „…odată cu noile tehnologii, e vremea ca lumea caracterizată prin reculegere și verticalitate să se sfârșească, pentru a intra într-o lume caracterizată prin deschidere și orizontalitate.” 6)

Cei ce mai citesc în Sf. Scriptură înțeleg prin aceasta că este vorba de pregătirea venirii antihristului. Iată ce ne spune, legat de aceasta, Domnul și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Eu am venit în numele Tatălui meu și voi nu mă primiți; dacă va veni un altul  în numele său pe acela îl veți primi.” (In 5, 43)/ Antihristul nu are nicio legătură cu cerul.

Încheierea cărții lui Jean Claude Larchet este destinată capitolului „Terapii și profilaxii”, care trebuie să înceapă cu buna educație a copiilor.

Acest subcapitol are un motto foarte edificator și anume un text din psalmi: „Să rupem legăturile lor și să lepădăm de la noi jugul lor” (Ps.2,3) Spre aceasta ne îndeamnă și Sf. Ap. Pavel, care ne învață: „Nu vă înjugați la jug străin cu cei necredincioși” (II Cor. 6, 14)
Jugul străin este distrugător de suflete nevinovate, iar jugul lui Hristos este ușor și de suflete odihnitor. (Mt.11, 29-30)

Privitor la ridiculizarea primului dar al lui Dumnezeu, cel al procreației, dat omenirii, avem multe dovezi ale oamenilor de știință cinstiți și credincioși care spun că teoria suprapopulării pământului este neîntemeiată.
Foarte interesant, că această teorie au început dușmanii adevărului să o transmită tinerilor: „…există prea mulți oameni în lume. Nu mai avem  spațiu. Nu mai avem resurse energetice. Nu mai avem hrană. Și deși prea puțini oameni își dau seama de acest lucru, timpul trece cu repeziciune.” 7)

Elevii au fost îndemnați să citească cartea lui Paul Ehrlich, „Bomba demografică”. Astfel, au fost învățați „…în mod fals, că populația lumii crește cu 2% pe an, iar rezervele de hrană, cu 1% pe an… Apoi, elevilor li se mai spunea că familiile cu copii mulți cresc problemele suprapopulării și pe lângă asta, copiii sunt o povară costisitoare care au nevoie de atenție, 24 de ore din 24 și că distrug mariajele, făcându-i pe tații lor geloși, iar pe mame epuizate.” 8)

Profesoara Jacqueline  Kasun a făcut cercetări în urma cărora a tras următoarea concluzie: „În ceea ce privește pretențiile economice ale controlorilor demografici, ele dispar la o examinare atentă. Resursele, departe de a fi limitate, abundă. Nu mai mult de 1-3 % din suprafața pământului neacoperită cu gheață este ocupată de ființe umane, Populația mondială din prezent se poate susține pe sine și chiar dacă ar fi de 8 până la 22 de ori mai mare, cu actualul standard de viață.” 9)

 Pr. dr. Nicolae Lauruc

Bibliografie:

1. Virgiliu Gheorghe, Între domnia minciunii și Împărăția Adevărului, Rev. Familia Ortodoxă, nr.2/2025, pag. 4
2. Vocabular de teologie biblică, Ed. Arhiepiscopiei Rom – Cat., București, 2001, pag. 586
3. Virgiliu Gheorghe. Efectele televiziunii asupra minții umane, Ed. Evanghelismos, București, 2005, pag. 195
4. Jean- Claude Larchet, Captivi în internet, Ed. Sofia, București, 2018, pag. 5-6
5. Ibidem, pag. 7
6. Ibidem, pag. 282
7. Jaqueline Kasun, Războiul împotriva populației, trad. în lb.română Provita Media, București, 2008. Pag. 20
8. Ibidem, pag. 21
9. Ibidem, pag. 316

Foto: Ion Mariș (stânga – „Inima albă” de Adrian Chira, dreapta – „Rio – Contre jour” de Valentin Rozsnyai)

Încerc să mă lămuresc pe mine însumi despre opera lui Mircea Cărtărescu. Vreau să îmi pot face o părere, desigur, fără pretenţii de specialist în arta literaturii, doar ca cititor care tot trece de la un autor la altul, de la un stil la altul, de la un arhicunoscut la un aproape necunoscut scriitor.

Ideea mi-a venit de curând, după ştirea neprimirii scriitorului în rândurile academicienilor. Înainte de a face primul comentariu despre „Mendebilul”, pun aici numele unor scriitori care au fost şi academicieni, folosind sursa https://acad.ro/bdar/armembri.php

Fac precizarea că din toată lista am ales doar scriitorii din secolele XX şi XXI, fără cei care au primit – ? –  onoranta recunoaştere după moarte. Aşadar, scriitorii academicieni şi anii când uşa Academiei le-a fost deschisă: Tudor Arghezi 1955, Eugen Barbu 1974, Jean Bart (Eugeniu Botez) 1922, Mihai Beniuc 1955, Geo Bogza 1955, Demostene Botez 1963, Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti 1918, Nicolae Breban 2009, Augustin Buzura 1992, George Călinescu 1948, Eusebiu Camilar 1955, Barbu (Ştefănescu) Delavrancea 1912, Ştefan Augustin Doinaş 1992, Geo Dumitrescu 1993, Victor Eftimiu 1948, Petru Dumitriu 1993, Gala Galaction 1947, Nicolae Gane 1908, Mihnea Gheorghiu 1996, Nicolae Iorga 1910, George Murnu 1923, Fănuş Neagu 2001, Camil Petrescu 1948, Cezar Petrescu 1955, Alexandru A. Philippide 1963, Dumitru Radu Popescu 2006, Titus Viorel Popovici 1974, Marin Preda 1974, Liviu Rebreanu 1939, Mihail Sadoveanu 1921, Marin Sorescu 1992, Zaharia Stancu 1955, George Topîrceanu 1936, Dumitru Ţepeneag 2019, Elena Văcărescu 1925, Tudor Vianu 1955, Grigore Vieru 1993, Romulus Vulcănescu 1993.

Se observă că după 1990 deschiderea uşii Academiei Române s-a îngustat pentru scriitori. Au reuşit să treacă „într-un borcan, dar într-unul tăiat parcă în cristal de stîncă […] […] borcanul […] din cînd în cînd scăpăra curcube[i]e. În peretele borcanului, care scînteia nebuneşte, apăruseră contururile subţiri ale unei uşi”. (sursa: Mircea Cărtărescu – „Mendebilul”): Marin Sorescu în 1992, Ştefan Augustin Doinaş în 1992, Augustin Buzura în 1992, Geo Dumitrescu în 1993, Petru Dumitriu în 1993, Grigore Vieru în 1993, Romulus Vulcănescu în 1993, Mihnea Gheorghiu în 1996. După anul 2000, s-a deschis doar pentru: Fănuş Neagu în 2001, Dumitru Radu Popescu în 2006, Nicolae Breban în 2009 şi Dumitru Ţepeneag în 2019.

După cum se vede, uşa Academiei s-a deschis ultima oară pentru un scriitor în 2019. De mai bine de cinci ani, „un lacăt enorm, moale, ca de carne, atîrna la uşă”. (aceeaşi sursă).

Scriitorului Cărtărescu, uşa Academiei i se arată mereu întredeschisă, cu cineva înăuntru care o ţine bine să nu se deschidă mai tare. Pe opera lui, pe întreaga sa operă, nu-i deloc uşor de aplicat o ştampilă pe care să scrie: bună sau de refuzat pentru ca autorul ei să devină sau nu academician.

Revin acum la „Mendebilul”. Întâmplări din lumea copilăriei, trăite şi închipuite, cu autorul personaj principal şi povestitor, care ne duc în vremurile când fiecare descoperă lumea şi, pe măsură ce aceste descoperiri apar, vălul inocenţei se dă, uneori încet-încet, uneori brusc la o parte, sunt elementele fundamentale ale nuvelei.

„Vova şi Paul Smirnoff (ce contrariat am fost mai tîrziu cînd am auzit de vodca numită la fel!), Mimi şi Lumpă (nu ştiu cum îi mai chema), Luţă, Dan de la scara trei, Marconi şi frati-su Chinezu, Luci, Marian-Marţianu-Marţaganu-Ţaganu-Ţacu, cel care acum vreo doi ani s-a însurat cu o vînzătoare de la cofetărie, Jean de la etajul şapte, Sandu, vecinul meu, Nicuşor de pe scara cealaltă. Fiecare, mi se pare acum, era interesant în felul lui”, sunt colegii de joacă ai povestitorului.

Mimi îi pune porecla Mendebilul lui Dan Nebunul, „o poreclă ciudată, despre care nici pînă acum n-aş putea spune de unde venea şi cum a trecut prin mintea greoaie a lui Mimi”.

Colecţiona cutii de ţigări străine, creştea un arici şi era cel mai mare dintre toţi şi îi putea bate oricând pe ceilalţi. De-asta era şeful.

Încet-încet, Mendebilul atrage auditoriul de partea sa. Avea harul povestirii, al imaginaţiei care prinde într-un grup de copii inocenţi. Mendebilul spunea că – şi mai mai departe trebuie să-l citez în totalitate pe Mircea Cărtărescu, altfel textul pierde din inedit:
„Femeile nu se împreunează niciodată cu bărbaţii. Ele poartă în pîntece o celulă. Cînd ating vîrsta potrivită, vor să nască. Atunci dau drumul la treptele naşterii. Ele sînt acestea: din celulă iese un purice. Din purice, un gîndac. Din gîndac, o broscuţă. Din broscuţă, un şoarece. Din şoarece, un arici. Din arici, un iepure. Din iepure, o pisică. Din pisică, un cîine. Din cîine, o maimuţă. Din maimuţă, un om. Femeile se pot opri la orice treaptă. Unele femei nasc broscuţe, altele pisici. Dar cele mai multe îşi doresc copii. Ele ar putea să nască o fiinţă mult mai minunată decît un copil, pentru că treptele naşterii nu se termină cu omul. Şi Mendebilul încheie: „Eu am văzut o astfel de fiinţă. […] Oamenii nu sînt toţi de un fel. Ei sînt de patru feluri: cei care nu s-au născut, cei care trăiesc, cei care au murit şi cei care nici nu s-au născut, nici nu trăiesc, nici nu au murit. Aceştia sînt stelele. […] Cît sîntem vii, vedem doar ca prin crăpătura unei cutii de scrisori, dar după moarte vedem de jur împrejur, cu toată pielea”.

Mendebilul şi ceilalţi colegi de joacă şi de „explorare” ai lumii oamenilor mari se maturizează. Se maturizează şi Mirciosu, aşa cum îi spuneau ceilalţi copii lui Mircea, viitorul scriitor.

Nuvela e o împletire de real şi imaginar. Mircea Cărtărescu scrie despre Mendebil că „Nu a existat un copil atît de savant la noi în bloc”.  Nici ceilalţi nu sunt uitaţi: „Vova Smirnoff e acum inginer, Lumpă e picolo la Athenee Palace, îl tot văd pe-acolo. Marţaganul e şi el ceva pe undeva, Sandu e tot inginer, iar Nicuşor e amicul meu, Nicolae Iliescu”. 

Sigur că „Mendebilul” nu e un maxim al creaţiei lui Cărtărescu, dar are meritul că trezeşte în fiecare cititor amintirea momentului sau momentelor când ceva, cumva, în copilărie, ne-a arătat lumea reală.

Rândurile de mai sus pot fi luate ca răspunsul unui cititor la întrebările pe care şi le pune autorul: „Dar unde e Mendebilul? De unde naiba a apărut povestea asta?”.

Horia PICU

La alegerile locale de anul trecut (09 iunie 2024), avocatul Vasile Moldovan a reușit să „surclaseze” competitorii și să-și adjudece conducerea primăriei Sighet pentru al doilea mandat. Acest fapt înseamnă o și mai mare responsabilitate, așteptările cetățenilor fiind la cote înalte. Domnul primar a accepta să  discutăm despre problemele dar și despre perspectivele orașului nostru.

Ion Mariș (I.M.): Domnule primar cât de mult v-ați dorit un al doilea mandat la conducerea primăriei?
Vasile Moldovan (V.M.):  Am fost întotdeauna motivat de dorința de a contribui la dezvoltarea și binele comunității în care am crescut, care m-a format și în care am ales să mă întorc după terminarea studiilor. Al doilea mandat de primar este o continuare firească a proiectelor începute și a angajamentului față de locuitorii orașului nostru. Nu a fost vorba despre o ambiție personală, ci de un angajament față de comunitatea care mi-a acordat încrederea în urmă cu patru ani și care, pe parcursul primului mandate, m-a făcut să înțeleg că sunt pe drumul cel bun.

I.M.: Primul mandat, primii patru ani au fost marcați de lupta destul de „zgomotoasă” de la vârful conducerii primăriei. Totuși, contrar tuturor cetățenilor dezamagiți de puținele fonduri atrase, au intrat și bani din surse externe. Ce sumă totală a intat la bugetul local – în cei patru ani – prin proiecte, și care au fost cele mai importante?
V.M.: Peste 100.000.000 euro (implementate și în derulare). Astfel:

PROIECTE IMPLEMENTATE/ FINALIZATE ÎN ULTIMII PATRU ANI:
1.Achizitie mijloace de transport public – 7 autobuze electrice de 12 metri, destinate transportului public urban de călători, operabile în condiții de deal, 2 de staţii de încărcare rapidă și 7 de staţii de încărcare lentă, sursă de finanțare POR – valoare 23.800.050, 00 lei.
2.Etica si integritate, (creșterea integrității, reducerea vulnerabilităților la corupție, creșterea transparenței și eticii prin dezvoltarea și implementarea unor măsuri de prevenire a corupției, îmbunătățirea cunoștințelor salariaților în ceea ce privește prevenirea corupției), sursă de finanțare POCA/924/2/2 – valoare 916,60 lei.
3.MARMATIA- Strategii și standarde (simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației pentru cetățeni, implementând măsuri din perspectiva back-office și front-office pentru serviciile publice furnizate), sursă de finanțare POCA/972/2/1 – valoare 421.443 lei.
4.STEM Education in vocational and Professional Schools (ateliere de lucru privind educația STEM, cursuri de formare , tabără pentru elevi, program de mentorat în antreprenoriat, în robotică/ 3D și artă fotografică, întâlniri ale Consiliului Consultativ, achiziția de echipamente pentru modernizarea atelierelor/ laboratoarelor din cele 6 licee implicate), sursă de finanțare ENI CBC/RO/UA – valoare 490,28 lei.
5.SAFE FUTURE (realizarea Sistemului de supraveghere video, gestionat de Direcția Poliția Locală, compus din Dispecerat central de monitorizare, centru de backup și rețea de camere video fixe și mobile (36), distribuite în 17 locații), sursă de finanțare ENI CBC/RO/UA – valoare 196.750,25 lei.
6.REVITAL (revitalizarea resurselor naturale în Solotvyno cu o perspectivă generală pentru prevenirea poluării ulterioare a Bazinului Tisei Superioare prin pregătirea unui sistem complex de monitorizare), sursă de finanțare ENI CBC/HUSK/RO/UA – valoare 938,10 lei.
7.Construire Gradinită și dotare cu mobilier, sursă de finanțare POR/401/10/1 – valoare 690,90 lei.
8.Sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public (achiziționarea și instalarea unui număr de 687 de corpuri de iluminat cu LED și achiziționarea și instalarea sistemului de dimare/telegestiune), sursă de finanțare AFM – valoare 340.208,58 lei.
9.Wifi4you (acces de înalta calitate la internet în spații publice), finanțat de Comisia Europeană – valoare 000 lei.
10.Creșterea siguranței pacienților în Spitalul Municipal Sighetu Marmației prin reabilitarea/ modernizarea/ extinderea infrastructurii electrice, de ventilare și tratare a aerului, finanțat prin POIM – valoare 574.104,00 lei.
11.Programul „Curățăm România”- „Sănătatea Mediului, condiționează sănătatea ta!”, sursă de finanțare AFM – valoare 000 lei.
12.ROMarmatia – abordare integrată a sărăciei și excluziunii sociale, sursă de finanțare POCU – valoare 387.807,55 lei.
13.Întocmire documentații tehnice – DTAC- Muzeul „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa” în vederea depunerii unei finanțări prin programul POR, finanțare prin POAT/868/1/1/1 – valoare  820, 00 lei.
14.Servicii sociale integrate, proiect depus de Consiliul Județean Maramureș în Parteneriat cu Municipiul Sigehtu Marmației în valoare de 587.920,55 lei.

PROIECTE ÎN CURS DE IMPLEMENTARE:
1.Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirea Liceului „Tehnologic Marmația”, finanțare prin AFM/BL – valoare 236.499,02 lei.
2.Renovarea energetică moderată a Școlii gimnaziale nr. 10, finanțare prin PNRR, Componenta 5 – valoare 036.565,24 lei.
3.Consolidarea mobilității urbane, finanțare prin PNRR, Componenta C10 – valoare 375.000 lei.
4.Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitare, finanțare prin PNRR, Componenta C15 – valoare 256.514,56 lei.
5.Renovare energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale, bloc nr. 4 de pe strada Cuza Vodă, și a blocurilor nr. 1 și nr. 2 de pe strada Independenței, localitatea Sighetu Marmației, județul Maramureș, finanțare prin PNRR, Componenta 5 – valoare 024.766,00 lei.
6.Renovare energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale, blocurile nr. 3, nr. 4 și nr. 9 de pe strada Independenței, localitatea Sighetu Marmației, județul Maramureș, finanțare prin PNRR, Componenta 5 – valoare 609.824,00 lei.
7.Construire, echipare și operaționalizare Creșă medie str. Făget, finanțare prin PNRR, valoare 640.271,92 lei.
8.Elaborarea/actualizarea în format GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană, finanțare prin  PNRR, Componenta C10 – valoare 384.211,29 lei.
9.PUZ – ZONA INDUSTRIALA/ PUZ-REGENERARE URBANA/ PUZ-MALURI/ PUZ-ZONA PROTEJATA/ PUZ – MODELARE CULOAR, finanțare prin PNRR, Componenta C10, valoare 925,01 lei (pentru fiecare puz)
10.Construire insule ecologice digitalizate în Municipiul Sighetu Marmației, finanțare prin PNRR – valoare 639.088,50 lei.
11.Reducerea riscurilor infecțiilor nosocomiale în Spitalul municipal, finanțare prin PNRR – valoare 679.772,45 lei.
12.Reabilitare si dotare Sectii chirurgicale Spitalul municipal, finanțare prin CNI- valoare 364.700,31 lei.
13.Reabilitare străzi: Gheorghe Barițiu, Zimbrului, Corbului, Locul Târgului, Gării, Pintea Viteazul – parțial, finanțare prin programul național Anghel Saligny – valoare 223.782,48 lei.
14.Pod peste Tisa în zona Teplița – în parteneriat cu Consiliul Județean, finanțare prin Programul Operaţional Infrastructură Mare – POIM, valoare 248.584,32 lei.
15.Construirea bazei sportive de pe strada Făget, finanțare prin CNI, valoare 375.205,58 lei.
16.Cresterea Eficientei Energetice a Spitalului municipal, finanțare prin PNRR C5 – valoare 808.884,34 lei.

PROIECTE IN CURS DE EVAUARE /CONTRACTARE:
1.REABILITARE MODERNIZARE ȘI DOTARE CLĂDIRE ȘCOALĂ CU 16 SĂLI DE CLASĂ, finanțare CNI (se află pe lista de sinteză);
2.REABILITAREA ȘI MODERNIZAREA LICEULUI TEORETIC „LEOWEY KLARA”, finanțare CNI (se află pe lista de sinteză);
3.NEXT SAFE FUTURE (continuare proiect safe future, instalare 30 camere de supraveghere), finanțare prin HUSK/RO/UA – valoare 1.460.000 lei (în evaluare);
4.GREEN HORIZONS dezvoltarea de zone verzi urbane, finanțare prin Interreg VI-A NEXT România-Ucraina – valoare 855 lei (se află în evaluare);
5.FIRST AID READY! Pregătirea a 100 de profesori din România și 100 de profesori din Ucraina în furnizarea în primul rând ajutor și să-și antreneze abilitățile de a răspunde situațiilor de criză, finanțare prin Interreg VI-A NEXT România-Ucraina – valoare 000 lei (în evaluare);
6.PROFI SCHOOL UP, 6 unități educaționale modernizate/îmbunătățite: școala profesională superioară #21, școala profesională superioară #13 în Ivano-Frankivsk (UA); Liceul „Simion Bărnuțiu” Liceul Tehnologic Carei Tasnad din județul Satu MAre (RO); Liceul Tehnologic Marmatia și Liceul Pedagogic Taras Sevcenko Sighetu Marmatiei; finanțare prin Interreg VI-A NEXT România-Ucraina – valoare 575.000 lei;
7.Bridges Between Cultures, achizitionarea unei scene mobile de concert, din aluminiu, pachet Sound Pachet Mixer, Cablaj, diverse accesorii si lumini de scena. Se va organiza un Festival multicultural cu participare internatională. Ungaria, Slovacia, Ucraina si ateliere de lucru de dans și artă tradițională, finanțare prin Interreg HUSKROUA – valoare 1.136.965,00 lei (în evaluare);
8.Regenerare urbană prin revitalizarea pieței agro-alimentare locale POR PRNV/2023/714.B/1 – Regenerare urbană și securitatea spațiilor publice – valoare  116.429,67 lei (în evaluare);
9.Construirea unei unitati de producere a energiei electrice din surse regenerabile in vederea compensarii consumului propriu, finanțare prin PFM/169/PFM_P1/NA/P1_OS1/FM_1.1 – evaluare 14.961.072,50 lei (în evaluare);
10.MaraHUB – Finanțarea bibliotecilor din județul Maramureș pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale, finanțare prin PNRR COMPONENTA 7 – valoare 17.856.902,45 lei (în contractare);
11.Reabilitare și dotare „Casa Muzeu Dr. Ioan Mihaly de Apșa”, finanțare prin PRNV/54/PRNV_P7/OP5/RSO5.1/PRNV_A1 – PRNV/2023/711/1 – valoare 19283050 (în evaluare);
12.Construire bazin de înot – finanțare prin CNI (aflat pe lista de sinteză).

I.M.: Cu ce gânduri ați demarat actualul mandat?
V.M.: Am demarat cel de-al doilea mandat cu gândul de a continua procesul de dezvoltare al Sighetului și de a îmbunătăți calitatea vieții concetățenilor mei . Poate veți spune că sunt cuvinte mari, dare eu consider că de asta avem nevoie acum la Sighetu Marmației.

I.M.: În actuala conjunctură, chiar criză economică am putea spune, care sunt prioritățile pe care vi le asumați?
V.M.: Prioritățile mele sunt clar stabilite: să aduc schimbări concrete în infrastructură, să sprijin educația, sportul și sănătatea și să asigur transparența și colaborarea continuă cu toți locuitorii. Am încredere că, împreună cu echipa din primărie, cu consilierii locali și cu sprijinul comunității, vom reuși să îndeplinim obiectivele stabilite.

I.M.: O problemă sesizabilă în orașul nostru este curățenia. Nu este la nivelul la care și-ar dori cetățenii. Cum vi se pare azi – privind acest aspect – orașul și de ce?
V.M.: Și eu consider că acest aspect trebuie să fie mereu o prioritate. Deși am realizat unele progrese prin creșterea frecvenței de colectare a deșeurilor, amplasarea unor noi pubele și organizarea de campanii de conștientizare – sunt conștient că încă există loc de mai bine.
Astăzi, privind orașul, pot spune că în multe zone s-au făcut îmbunătățiri, dar nu este suficient. Lucrăm la implementarea unor soluții pentru a optimiza managementul deșeurilor, prin îmbunătățirea infrastructurii de colectare selectivă și prin încurajarea cetățenilor să fie mai atenți la menținerea curată a spațiilor publice. Este un proces continuu și, cu ajutorul tuturor cetățenilor, sunt convins că putem face din orașul nostru un loc mai curat și mai plăcut de trăit.
Avem în implementare proiectul de construire de insule ecologice digitalizate, am semnat deja contractual pentru  execuția platformelor pe care vor fi montate cele 50 de insule ecologice și sunt convins că vom resimți o îmbunătățire a acestui aspect.

I.M.: Aveți și – se pare – veți avea o bună colaborare cu viceprimarul orașului. În Consiliul Local aveți o majoritate „impenetrabilă”. Ce proiecte credeți că veți implementa în următorii ani?
V.M.: Varianta de ocolire Sighetu Marmației a fost avizată de Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional. În şedinţa Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe din 21 august 2024, au fost avizaţi indicatorii tehnico-economici pentru studiul de fezabilitate care vizează realizarea variantei de ocolire a municipiului Sighetu Marmației.
Valoarea totală a investiției este de 238.843.000 lei, traseul va avea o lungime de 4,15 km, iar durata de execuție va fi de 24 de luni. Finanțarea, asigurată prin Programul Transport 2021-2027, are ca ordonator principal de credite Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Centura va rezolva una dintre problemele cu care ne confruntăm tot mai mult în ultimii ani, congestionarea traficului rutier. Aceasta va face legătura cu cele două drumuri naționale care tranzitează orașul și cu noul pod peste râul Tisa, din zona Teplița.
Conform proiectului drumul de ocolire va avea un pasaj suprateran, intersecții de tip sens giratoriu, un drum care face legătura cu fosta platformă CPL, o parcare generoasă, iar podul de beton armat peste râul Ronișoara va fi reabilitat. Traseul variantei de ocolire suprapunându-se cu traseul drumului național DN 18, presupune totodată modernizarea acestuia.
A fost aprobat proiectul „TraFixNetwork_RO-UA: collaboration network for climate change adaptation and disaster risk prevention”, depus în cadrul Programului Interreg NEXT Romania-Ucraina 2021-2027.
În cadrul proiectului va fi înființat un Centru pentru Situații de Urgență și a unei rețele de cooperare transfrontalieră pentru schimb de bune practici în domeniul situațiilor de urgență.
Suma totală aprobată este de 656.329,85 euro din care:
Proiectul a fost depus în cadrul Programului Interreg NEXT Romania-Ucraina 2021-2027, în parteneriat cu Kalushawtodor – Ucraina și Seini – România, lider de proiect fiind Municipiul Sighetu Marmației, iar durata de realizarea a investiției este de 24 de luni.
De asemenea, vom identifica resursele financiare necesare modernizării infrastructurii rutiere, vom continua demersurile pentru extinderea rețelelor de apă, canal și gaz, urmând să acordăm atenție și cartierelor din municipiu prin amenajarea de noi locuri de parcare, spații de joacă și zone verzi.

I.M.: În mandatul precedent au fost multe și destul de „agitate” discuții pe tema organigramei primăriei. S-au lansat acuzații, s-au invocat scuze în ideea „flexibilizării” organigramei. În actualele condiții de austeritate bugetară aveți intenția de-a aduce modificări organigramei?
V.M.: Bineînțeles cu toții ne dorim o administrație eficientă și o primărie funcțională. Atât la finalul mandatului trecut, cât și la începutul noului mandat am reușit să vin în fața consiliului local cu propuneri de desființare de posturi (vorbim de un număr de 28 de posturi din aparatul de specialitate al primarului și instituțiile subordonate consiliului local), reducerea numarului posturilor de conducere, aducerea în cadrul aparatului de specialitate al primarului a unor direcții sau servicii pentru o mai eficientă activitate a acestora și nu în ultimul rând mutarea unor angajați pe posturi unde randamentul acestora a crescut. Și să nu uităm că prin implementarea proiectului „Marmația – Strategii, Standarde” relația cu cetăteanul s-a simplificat vizibil, digitalizarea primăriei neconstituind o obțiune, ci o necesitate în lupta cu reducerea birocrației.

I.M.: Mulți sigheteni discută destul de mult și despre reorganizarea instituțiilor din subordinea primăriei, Centrul Cultural, Școala Populară de Artă „Gheorghe Chivu”, Muzeul Maramureșean. Ce ne puteti spune despre acest subiect?
V.M.: Când este vorba despre oameni suntem puși în fața unor decizii care, evident, nu pot fi pe placul tuturor. Se pot desființa posturi, funcții de conducere dar vă asigur că propunerile cu care voi merge în fața consiliului local vor fi doar cu respectarea legislației în vigoare.

I.M.: Probabil, citind acest interviu, sighetenii mai „vocali” mă vor critica dacă n-aș aborda subiectul… VITAL. Deși sunteți/  suntem parțial „captivi” la livrarea apei noastre cea de toate zilele, credeți că veți mai accepta creșterea prețului în acest an, ținând cont că cetățenii sunt chiar „defavorizați” vizavi de resursele financiare proprii, individuale?
V.M.: Municipiul nostru este membru în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru servicii publice de apă și de canalizare iar contractul de delegare al serviciului este încheiat cu un operator autorizat, respectiv S.C. Vital S.A. Nu este cel mai mare tarif la apă din România, așa cun vehiculează unii, fiind situați undeva pe locul 25 ca tarife prestate de operatorii autorizați din țară (se poate verifica). Bineînțeles că nu vom fi de acord cu noi creșteri, dar nu am cunoștințe de o astfel de situație. Cert este faptul că prin ADI apă – canal Maramureș vom beneficia în perioada imediat următoare de extinderea rețelei de apă și canal, precum și de reabilitare în unele zone, suma alocată municipiului nostru prin această invesției atrasă din fonduri europene fiind de aproximativ 1.600.000 lei, cu o cotă de cofinanțare din partea noastră de 2 %.

I.M.: Ce se întâmplă cu clădirea „Studio” sau Viorel Costin?
V.M.: Este cuprinsă în Strategia integrată de dezvoltare urbană a municipiului Sighetu Marmației, în prezent este în lucru actualizarea documentației tehnice și obținerea avizelor, urmând să individuăm o linie de finanțare pentru depunerea proiectului privind reabilitarea întregii clădirii.
Datorită gradului avansat de deteriorare a clădirii s-a luat măsura de a interveni asupra acoperișului, pentru a stopa procesul de degradare al acesteia. Am reușit să înlocuim acoperișul, cheltuielile fiind suportate din bugetul local al Municipiului Sighetu Marmației.

I.M.: S-a finalizat cu întabularea străzilor sighetene?
V.M.: Întabularea străzilor este un proces de durată și cu costuri deloc de neglijat, anual cuprinzând bani în bugetul local cu această destinație. Ne-am stabilit un grafic și finanțăm documente de cadastrare în principal pe străzile pe care urmează să intervenim cu proiecte de reabilitare și modernizare, inclusiv pe cele pe care au loc extinderi de rețele de apă, canal, gaz, lucrări pentru care este necesară eliberarea autorizației de construire.

I.M.: Sunt șanse să se finalizeze noul pod peste Tisa, spre Ucraina, anul acesta?
V.M.: La începutul acestui an am avut o întâlnire cu Președintele Consiliului Județean Maramureș, șeful Inspectoratului Territorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației și factorii implicați în realizarea acestei investiții de 130 de milioane de lei, bani europeni prin care se va asigura o legătură directă cu comunitatea de români de peste Tisa.
La această dată execuția lucrărilor este realizată în proporție de peste 50%, următoarea etapă fiind cea de turnare a stratului de asfalt.
Lucrările sunt în desfășurare și pe partea ucraineană, iar până la sfârșitul acestui an va fi recepționat unul dintre cele mai moderne puncte vamale din țara noastră, dotat la cele mai înalte standarde internaționale.

I.M.: Dați-mi vă rog 2 – 3 exemple de proiecte pentru care sunteți sigur că veți primi finanțare și se vor finaliza în acest an!
V.M.: De la finanțare până la finalizare nu putem vorbi de un an pentru proiecte de anvergură. Vorbim de documentații, avize, studii atât antecontractare cât și postcontractare.

I.M: Aveți ceva important de comunicat sighetenilor dar – vă rog! – fără a apela la clișee, la generalități?
V.M.: Să fie responsabili și să aibă grijă de spațiile publice, să facă fiecare ce poate și ce-i stă în putință pentru a îmbunătăți imaginea orașului nostru, din jurul casei sau a blocului în care locuiesc și mai ales să aibă încredere și răbdare.

I.M.: Mulțumesc pentru discuție! Aș mai avea multe întrebări dar  – cu acceptul dvs – vom continua în… „episodul” următor. Așteptăm proiecte bune și foarte bune care să determine… „capitalizarea” Sighetului!
V.M.: Și eu vă mulțumesc pentru oportunitatea pe care mi-ați oferit-o de a mă adresa sighetenilor.

Foto & text: Ion Mariș

Duminică, 09 martie 2025, la Sighet, lângă bustul poetului național al Ucrainei, Taras Șevcenko (n. 09 martie 1814 – d. 10 martie 1861), au fost prezenți foarte mulți elevi, profesori, preoți, politicieni, ucraineni și români, oameni care iubesc poezia, care știu ce înseamnă educația, cultura și care l-au omagiat pe cel care a luptat pentru o țară căreia i-a lăsat „Testamentul” cu îndemnul… „Jugul nimiciți-l”. Organizatorul evenimentului a fost – ca de obicei – Uniunea Ucrainenilor din România – filiala Maramureș.

După intonarea imnurilor de stat ale României și Ucrainei s-a desfășurat o ceremonie religioasă de pomenire a celui care s-a identificat cu națiunea pentru care a scris și a luptat, a fost evocată personalitatea artistică complexă (poet, pictor, antropolog, dramaturg, etnograf, filosof etc.), s-a cântat și recitat în limba ucraineană cu trimitere vibrantă la cel numit „Cobzarul” Ucrainei.

Momentul cel mai sensibil, încărcat de dramatism, a fost mesajul grupului de copii (cu vârste de aprox. 5 – 14 ani, foto principal) și al profesoarei lor, refugiați din Ucraina, prin care au mulțumit pentru găzduirea temporară în orașul nostru (copiii urmează cursurile la Liceul Taras Șevcenko) și au solicitat sprijin în continuare pentru ei și pentru țara lor răvășită de război.

Războiul aduce doar suferință, cei traumatizați sunt – în primul rând – copiii și femeile care au luat calea pribegiei, pe lângă morții și răniții pe care conflictul sângeros de la granița noastră îl aduce unor națiuni care încearcă să facă față unor provocări de neimaginat pentru secolul XXI.

Asemenea evenimente ar trebui să conștientizeze, la nivelul tuturor categoriilor sociale, economice, politice, religioase – că pacea poate fi generalizată „doar atunci când vom gândi limpede (și) vom găsi curajul să biruim frica ce bântuie lumea” (A. Einstein).

Foto & text: Ion Mariș

Iată o expresie locală, rămasă în graiul de pe Valea Tisei din Maramureș, râul de graniță (atunci româno-sovietică, azi româno-ucraineană).

În perioada 1946-1991, pe ruta Câmpulung la Tisa – Sighetu Marmației – Valea Vișeului treceau minim 10 trenuri sovietice („rusești”) pe zi, garnituri de marfă lungi de câte 40-50 de vagoane a câte 40-60 de tone fiecare.
Linia cu ecartament larg era utilizată de sovietici în regim de peaj (tranzit), deoarece, pe teritoriul lor, calea ferată nu acoperea întreg sectorul.
Trenurile erau tractate de una sau, deseori, de două locomotive M62, atât de grele și de zgomotoase, încât puteau băga în sperieți (ne vibrau pereții caselor aflate la 150 m distanță de linie).
De acolo, expresia de mai sus.

În imagine: tren de marfă tractat de o pereche de locomotive M62, foto – John Tomlinson.

Teofil Ivanciuc

Am scris mai multe articole despre liderul de la Casa Albă. Însă, acuma când face cu nesimțire gafe după gafe, eu spun că atât el, cât și ortacii lui (vicepreședintele JD Vance, secretarul de stat Marco Rubio, șeful Pentagonului Pete Hegseth ș.a.m.d.), ar trebui să citească și apoi, după o mult necesară spiritualizare prin meditație, în continuare să se călăuzească după nemuritoarele spuse/ sfaturi ale lui Baltasar Gracián din cartea Oracolul manual (BPT, Editura Minerva, București, 1975): „Decăderea cugetului e mai dăunătoare decât cea a trupului”; „Fii întâi stăpân pe tine însuți și vei fi apoi și peste ceilalți”; „Ce se face iute, iute se desface”; „Nu te făli necontenit, căci mâine nu vei mai uimi pe nimeni”; „Obișnuita restriște a norocoșilor este că au începuturi foarte prielnice, dar încheieri nespus de tragice”; „Mediocritățile nu sunt obiect al aplauzelor”; „Unora li se strică urechile de prea multă dulceață auzită în lingușiri”.
Să fie conflictele generate de administrația Trump dovada declinului Statelor Unite și al întregului Occident? Căci iată, cartea Declinul Occidentului a lui Oswald Spengler (primul volum în anul 1920, al doilea în 1922), ne informează Petre P. Negulescu în Destinul omenirii (Fundația pentru Literatură și Artă Regele Carol II, București, 1939), tratează „Ideea mobilității fatale și a inevitabilei nestatornicii a tot ce există”, o remarcabilă continuare a lucrării dedicată în 1904 (perioada studiilor universitare) lui Heraclit din Efes.
Întrucât, în opinia lui O. Spengler, culturile au un „ciclu vital”, cu durata maximă de un mileniu (cazul culturilor mari, adică cele care și-au parcurs în întregime ciclul lor – egipteană, babiloniană, indiană, chineză, greco-romană, mexicană, căci mai există și din cele care au pierit „mai înainte de sfârșitul normal al ciclului lor” – cazul culturilor hitită, persană, peruviană etc.), și întrucât civilizația reprezintă „moartea unei culturi și agonia perioadei istorice pe care a inaugurat-o ea”, iar cultura modernă/occidentală începe în jurul anului 1000 (de pildă renașterea ottoniană, adaug eu), concluzia gânditorului german este următoarea: După toate probabilitățile, durata ei nu va depăși cu mult anul 2000!
Luând aminte la toate semnele prezentului (devansarea culturii autentice de către civilizația mașinisto-calculatoristă, sporul anafalbetismului funcțional și al abandonului școlar, declinul moral-spiritul al întregii omeniri și cel educațional al tinerilor, totul din pricina goanei nebune după lucruri pieritoare etc.), noi, oamenii secolului 21, constatăm că realitatea depășește cu mult sumbrele previziunii spengleriene. Da, căci cugetătorul german era preocupat la vremea lui de decăderea doar a culturii și civilizației, însă – o sută de ani mai târziu – pământenii cu discernământ observă că lucrurile au luat-o razna pe întreaga planetă și că viața este pretutindeni amenințată cu dispariția (deja au dispărut mai multe specii și altele sunt în pragul extincției), toate acestea din cauza lăcomiei, nechibzuinței și cruzimii omului civilizat și mai puțin civilizat: consum exagerat, risipă, înarmare până-n dinți (inclusiv uriașe stocuri termonucleare), războaie nimicitoare, despăduriri, poluarea tot mai agresivă a solului, apei, aerului și alimentelor.
Sigur, toți muritorii sunt mai mult sau mai puțin vinovați de cumplita năpastă ce s-a abătut asupra casei noastre planetare, odată cu începutul revoluției industriale (startul necinstirii naturii-mamă de către robul banului) și care – tot progresând în timp prin forme din ce în ce mai perfide – astăzi constituie cea mai directă și mai serioasă amenințare la adresa vieții în general, a omului în mod special: unii (industriași, afaceriști, cârmuitori, cercetători) lucrând de zor pentru opulența lor și progresul otrăvit al generațiilor viitoare, alții conștienți de iminența pericolului generalizat, însă prea puțin capabili să schimbe ceva în bine prin avertismente întemeiate și/sau proteste îndreptățite, cei mai mulți inconștienți, ba chiar sfidători în raport cu chestiunile ce nu afectează imediat și în mod direct traiul lor obtuz-larvar, astfel contribuind – prin obediență și indolență – la înrăutățirea stării de lucruri.
Cum altfel se explică perpetuarea milenarei anomalii politico-sociale că o mână de cârmuitori (aristocrați, democrați, despoți ș.a.), cu ajutorul forțelor de ordine anume create (gărzi de corp, armată, poliție, jandarmerie, servicii secrete, justiție clientelară), au izbutit să domine și să exploateze popoare de ordinul milioanelor, pentru ca astăzi să fie prostite și ținute în nedemnă îmbotnițare peste opt miliarde de pământeni, chiar și atunci când sforarii planetari își permit să facă experimente (eugenice, pandemice, nutriționale) cu cei mulți sau își dezvăluie mârșavele planuri de exterminare într-atît de inumane, încât populația globului să nu depășească două miliarde (în variantele atroce sub un miliard)?!…
E clar că cea mai mare vină în toate chestiunile ce privesc sănătatea pământului și a viului revine guvernanților, îndeosebi cei ai statelor întinse și cu un mare număr de locuitori (India, China, Statele Unite, Indonezia, Brazilia, Japonia), respectiv ai țărilor militariste și cu apetit hegemonic (SUA, Rusia, China).
Într-o asemenea complicată situație internațională și potrivit hazardantei promisiuni din campania pentru Casa Albă („Voi încheia conflictul ruso-ucrainean în 24 de ore!”), Donald Trump și-a trimis emisarii în Europa (JD Vance, Pete Hegseth, generalul Keith Kellog) și în Arabia Saudită (Marco Rubio, consilierul Mike Waltz, emisarul special Steve Witkoff). Nu se știe cu exactitate ce a discutat delegația americană cu cea rusă la Riad (cică numai probleme bilaterale, „ciomăgarii americani”, vorba lui Traian Băsescu, fiind jucați pe degete de bătrânul vulpoi Serghei Lavrov), dar se știe prea bine că, respectând dispozițiile primite de la patronul lor, zărghitul arghirofil Donald Trump, și știind diplomație cam până la genunchiul broaștei, ceilalți s-au apucat să-i ironizeze, să-i muștruluiască și să-i tragă de urechi pe toți liderii și oficialii Uniunii Europene.
Memorabil la capitolul stridențe și incongruențe, dar fără să amintească măcar de război, pentru mult timp de-acu înainte va rămâne haoticul discurs al vicepreședintelui JD Vance, discurs pe care nu numai președintele Trump l-a găsit „strălucitor” (mă rog, a fost la nivelul priceperii și „eleganței” lui politice), ci și unii dintre gazetărașii noștri suveraniști, ce-l cred salvatorul României pe ridicolul „profet” Călin Georgescu și-i tâlcuiesc cu devoțiune toate aberațiile. Unul dintre aceștia, nu prididea într-o făcătură să laude logoreea vanciană (desigur, pentru scurta și inexacta referire a arogantului american la anularea primului tur al prezidențialelor de la noi, implicit la necușerul catindat suveranist), ba chiar să-l laude pe acesta că a venit în Europa cu soția și copilul, adică taman pentru ceea ce le-ar imputa oficialilor români („Cum, pe banii noștri îndrăzniți să mergeți în străinătate cu întreaga familie?”), chiar dacă întâlnirea ar avea loc pe bătrânul continent…
Spunea acest fost jurnalist de Ohio (ajuns vicepreședinte prin vrerea unui bătrân limitat și clonțos), printre altele, că primul tur al prezidențialelor din România a fost anulat de guvern, după care (dar asta mai încolo) a arătat cu degetul spre Curtea Constituțională. Vasăzică, informațiile primite de vicepreșeedinte, vagi și inexacte, provin dintr-o sursă colaterală (cel mai probabil de la un prieten sau adept al Georgescului), nicidecum din sursă oficială. La sfârșitul conferinței, același oficial american și-a permis să facă presiuni asupra ministrului român de Externe pentru ridicarea restricțiilor de călătorie în cazul fraților Tate (Andrew și Tristan), care au dublă cetățenie (americană și britanică), îl admiră pe Rățoi și, în anul 2022, au fost arestați în România pentru trafic de persoane, spălare de bani și înființarea unei grupări criminale.
Să vezi și să nu crezi la ce se pretează trufașa administrație Trump, același nezdravăn și mojic președinte care-și trimite ciracii nemintoși ca să le spună liderilor europeni că, pe aceste meleaguri, este ăncălcată în mod grav și repetat democrația, după ce el, marele Rățoi, în urmă cu cinci ani nu numai că n-a recunoscut victoria democratului Joe Biden, dar chiar – caz fără precedent în istoria democrației americane! – și-a îndemnat fanii ciomăgari să ia cu asalt Capitoliul (Congresul).
După cum tot fără precedent este ca un individ cu mai multe dosare pe rol să fie desemnat „nedreptățitul” candidat al republicanilor, ba chiar să câștige alegerile, pentru ca îndată după instalarea la Casa Albă, să-i vâneze cu armata pe imigranți, să-i grațieze pe atacatorii Capitoliului și să-i demită pe toți procurorii numiți de Joe Biden, să emită pretenții teritoriale (la fel au procedat Hitler, Stalin și Putin) asupra Canadei, Groenlandei și Canalului Panama (mai subtil și asupra Fâșiei Gaza), să dea înapoi în cazul Canadei și Mexicului, apoi să declanșeze războiul comercial cu China, India și Uniunea Europeană, pe care o vrea slăbită și dezbinată (pesemne că n-are habar că cea mai strălucită realizare a coloniștilor și misionarilor europeni este America, mai ales Statele Unite!) și să-și dea jos patalonii politici în fața neomului Putin (prin reactivarea sau restabilirea personalului ambasadelor rusă și americană, muscalii ies din izolarea internațională), dar îndeosebi să denatureze cu grosolănie adevărul (pretinde că Ucraina a pornit războiul!) și să-l insulte ca la ușa cortului pe președintele V. Zelensky (actoraș de comedie, incompetent, dictator).
Istoria ne spune că președintele Franklin D. Roosevelt și soția sa Eleanor (ambii sioniști) închinau pahare de șampanie în sănătatea megacriminalului I.V. Stalin și că liderul american, peste capul și (poate) fără știrea aliaților, pe 20 martie 1943 a trimis la Kremlin Scrisoarea către Zabrousky, prin care transmitea propunerile pentru Noua Ordine Mondială (implicit sferele de influență) de după al doilea război mondial. Da, dar a făcut-o fără încălcarea înțelegerilor și fără să uite de aliați, în primul rând de englezi…
Cărui fapt se datorează scandaloasa întoarcere a lui Trump împotriva lui Zelensky? Nicidecum neparticipării ucraineanului la discuțiile ruso-americane de la Riad (a cerut și continuă să ceară ca la negocieri să participe și o delegație a Uniunii Europene), ci cu siguranță refuzului acestuia de-a ceda americanilor, fără garanții de securitate din partea lor, jumătate din pământurile rare ale țării, cu o valoare de ordinul trilioanelor. Or, hapsânul de yankeu s-a simțit jignit că un oarecare fost actor de comedie l-a împiedicat să pună mâna pe această uriașă avere, în schimbul datoriei de război a Ucrainei, mult umflată de afaceristul gerontocrat.
Apropo de discursul vancian, respectul pentru adevăr mă obligă să precizez că singura parte din el, care merită reținută nu numai de români, este avertismentul în legătură cu democrația ce poate fi cumpărată, iar prin aceasta răsturnată cu câteva sute de mii de dolari, dovadă îndestulătoare că n-a fost o democrație consolidată.

George PETROVAI