Tinerii șahiști sigheteni s-au fortificat la FISCA 2024!

Șahiștii sigheteni au participat la FISCA 2024 susținuți de un grup de 88 suporteri (părinți, rude sau cazați prin CS Sig-Mar Sighetu Marmației).

Având în vedere că a fost un turneu de vacanță, pretențiile conducerii clubului Sig-Mar au fost minime (turneu de odihnă, de vacanță, de recreere, dar și șah). Noi, sighetenii din nordul țării avem nevoie de litoral, acolo întâlnim condițiile esențiale vieții: vitamina D (soare), apă, nisip. FISCA e un turneu la care participăm  de 21 de ani.

Totuși, trebuie să remarc succesul jucătorului Șofineți David-Andrei, care la cat. 14 ani, a câștigat locul III la șah clasic, locul III la șah rapid, locul I la blitz și a acumulat 25 puncte ELO la ratingul său. S-a impus ca un jucător complet (sper definitiv). Mai remarc jucătorii Ananie Cosmin-Dacian și Țiple Darius, care au cumulat puncte ELO la ratingul personal, pe Perța Eduard la cat. 12 ani, dar și pe Moșneagu Raluca-Daciana la cat. 8 ani care și-a depășit valoarea.

Toți au revenit sănătoși acasă, fără accidente, fără probleme, fortificați pentru ceea ce urmează: Cupa Tisa, ed. a VII-a, în perioada 27-28 iulie 2024, turneu omologat la F.R. Șah și FIDE.

Variațiile CIV și ELO de la FISCA vor apare după omologarea concursului, la F.R. Șah și FIDE după 15 iulie respectiv la 1 august 2024.

Felicit toți participanții care au fost la FISCA, indiferent în ce postură.

ing. Andrei Jurassa
(arbitru, secretar CS Sig-Mar Sighet)




Sighet: Expoziția reputatului artist fotograf KOSEY MIYA din TOKIO (Japonia)

După succesul de care s-a bucurat la începutul anului trecut vernisajul expoziției renumitului artist fotograf Kosei Miya din Tokio (Japonia) intitulată „Maramureș, centrul lumii” în Galeria „Euro Foto Art”, Centru Expozițional FIAP Oradea – România, din cadrul secției Muzeului Orașului Oradea aparținătoare Muzeului „Țării Crișurilor”, această minunată colecție va fi prezentată și la Sighetu Marmației.

Pe simezele Muzeului Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor” vor fi expuse 72 de fotografii alb-negru ale reputatului artist fotograf japonez Kosei Miya realizate în urmă cu câteva decenii, majoritatea pe filme de analog cu ocazia deplasărilor efectuate în minunatele locuri pitorești din Maramureș. Toate fotografiile expuse se pot admira și pe sit-ul AIEFA: https://eurofotoart.ro/expo-foto-kosei-miya-tokio-jp-maramuresul-centrul-lumii-muzeul-maramuresan-sighetu-marmatiei/

Expoziția este organizată sub patronajul Ambasadei Japoniei în România, sub auspiciile Federației Internaționale de Artă Fotografică (recunoscută de UNESCO) de către Asociația Internațională „Euro Foto Art” (AIEFA) și Summit Agro Romania în parteneriat cu Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației.

Evenimentul de excepție – un omagiu artistului japonez cu inima de maramureșan, ambasadorul spiritual al României în Japonia vreme de 6 decenii, dedicat truditorilor pământului de pe aceste meleaguri, iubitorilor artei fotografice, precum și Zilei Internaționale a Fotografului va avea loc vineri, 12 iulie 2024, ora 17:00 la Muzeul Maramureșan Sighet, în prezența autorului. La vernisajul expoziției sunt invitați să participe toți iubitorii fotografiei. Evenimentul va fi transmis online pe facebook: https://www.facebook.com/EuroFotoArtAssociation

Publicul prezent la eveniment va fi salutat de către doamna dr. Mirela Ana Barz, managerul Muzeului și de către domnul av. Vasile Moldovan primarul municipiului Sighetu Marmației. La vernisaj vor participa și vor lua cuvântul consilierul Ambasadei Japoniei în România domnul Tatsuo Kitagawa și doamna dr. ing. Patricia Maria Știrbu, președintele Summit Agro România.

Artistul fotograf s-a născut în anul 1937 în Tokio (Japonia). Fotografiază de 58 de ani, din anul 1965. A aflat prima dată de Maramureș cu totul întâmplător în anul 1965. A călătorit de peste 200 de ori în România (Maramureș)! A avut expoziții personale în: Chaillot – Paris (F), Muzeul Etnografic Național Viena (A), Roma (I), Linz (A), Veneția (I), New York (SUA), Auckland – Noua Zeelandă, Milano (I),Tokio (JP), Oradea și Sibiu (RO). În Sighetu Marmației (RO) expune pentru prima dată. Pentru artistul fotograf japonez Maramureșul înseamnă: oamenii locului și toleranța lor, iar fotografia este o dragoste desăvârșită!

În cadrul vernisajului artistul fotograf Ștefan Tóth István AFIAP, ESFIAP, președintele AIEFA va prezenta și va lansa albumul intitulat Kosei Miya – Maramureș mijlocul lumii, apărută cu sprijinul Summit Agro România, în îngrijirea Editurii „Euro Foto Art”.

Momente muzicale ale vernisajului vor fi susținute de către artiștii Ansamblului „Mara” al Centrului Cultural Sighetu Marmației, care vor interpreta mai mult melodii populare maramureșene.

Noua expoziție va rămâne la dispoziția publicului până la data de 12 septembrie 2024, putând fi vizitată zilnic între orele 09:00 – 17:00.

Comunicat de presă




Raidul auto „Gumbalkan 2024” traversează Maramureșul (autor, Teofil Ivanciuc)

Foto 2

Azi au trecut prin Sighetu Marmației mai multe mașini care participă la raidul auto de anduranță „Gumbalkan 2024”, ediția de vară.

Organizatori sunt o comunitate cehă a iubitorilor de natură și aventură, iar participanți pot fi toți doritorii ce achită o taxă de înscriere și care dețin vehicule ce au costat mai puțin de 1000 euro ori au vechimea mai mare de 33 ani.

Început în 6 iulie la Ostrava, raidul se va încheia pe 12 iulie în satul cehesc Eibenthal din județul Mehedinți de la noi, după un traseu care trece prin Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria și, desigur, România.

Fără asistență (în caz de pană șoferii se depanează unul pe celălalt), fără viteză excesivă ori timpi limită, fără un traseu foarte precis (ei trebuind doar să bifeze anumite puncte de pe traseu), esențiale sunt în primul rând plăcerea de a călători cu buget limitat, distracția, cunoașterea dar și ocazia de a socializa și de a lega noi prietenii.

Un concept original care își găsește, an după an (prima ediție a avut loc în 2018), tot mai mulți adepți, ediția din zilele acestea adunând peste 400 de participanți.

Teofil IVANCIUC

Sursă Foto 1: www.gumbalkan.cz

Sursă Foto 2: Teofil Ivanciuc




„Succesurile” polițiștilor noștri de frontieră (autor, George Petrovai)

De la 1 ianuarie 2007 suntem în Uniunea Europeană (ca țară de mâna a doua și fără drepturi depline, dovadă inaccesibilul Schengen pentru noi), așa că, după înzestrarea corespunzătoare cu oameni și tehnică (mașini, elicoptere, armament), România a primit de la centru sarcina de-a apăra granițele sale, implicit ale blocului comunitar, de nepoftiții învecinați (ucraineni, ruși, sârbi, basarabeni) și de mai departe, în mod deosebit de armele, drogurile și țigările contrabandiștilor.
Firește, până la primirea ucrainenilor și basarabenilor în lăbărțata UE, România și Bulgaria se situează la extremitatea estică a conglomeratului multistatal, iar polițiștii de frontieră ai celor două state trebuie să apere colosul de niscaiva intruziuni, chit că deja el este plin ochi de musulmani, africani, arme, crime, droguri și sodomiți.
Deocamdată ne mulțumim cu ceea ce primim (refugiați ucraineni, urecheli, promisiuni, bani pentru perpetua umilință, devalizare și necrâcnire politică), uitându-ne cu neputincioasă silă la polițiștii de frontieră, care – aidoma altor „scule” postdecembriste (politruci, ciocoi, sepepiști, jandarmi, polițiști locali, urmași ai milițienilor și securiștilor) – își plimbă trupurile doldora de belșug, aroganță și prostie în mașini luxoase, cu aerul că, fără ei, ar fi vai de nația română, care oricum a ajuns la coada țărilor din UE prin ticăloasa cârdășie dintre tâlharii interni și externi.
Oricum, nu-s prea mulți români care mai cred că alde ăștia (politruci, sinecuriști, bugetari nesimțiți) sunt dispuși să se jertfească pentru țara unde o duc mai bine ca-n sânul lui Avraam, de îndată ce ei realizează că există patriotism, cinste și omenie de-abia atunci când își pierd funcțiile (nu și uriașele averi necușere!), iar Emil Cioran ne asigură în cartea Schimbarea la față a României (Editura Humanitas, București, 1990) că, pe aceste meleaguri, fondul românismului a rămas la fel de precar ca-n urmă cu 90 de ani: „Ceea ce spunea un lăutar țigan unui cerc de români: «aveți noroc cu noi, că de nu, ați fi ultimii»”, fapt copios confirmat de actualul proces de manelizare; „Defectul României este că a fost prea multă vreme o potențialitate”, sistematic întârziind „să devină o actualitate istorică”; „Poate că toți românii nu suntem decât niște copii bătrâni”, născuți „din oboseala romanilor și din lacrimile dacilor”?; „Să fie o utopie dacă am crede că România ar putea să se ridice vreodată peste nivelul și fatalitatea culturilor mici”, care cu toatele „apucă pe căi bătătorite”, căci – netrecând prin perioadele ce generează „perfecțiunea istorică a marilor culturi” – „nu cunosc logica stringentă a evoluției”?; Balcanii – „centru de periferii spirituale”, unde „răbufnește ecoul marilor respirații spirituale”; „Țărănimea nu mai poate fi decât rezerva biologică a unei națiuni, o simplă sursă de alimentare”; „Istoria nu cunoaște un popor cu armată glorioasă și repetat verificată, care să nu fi creat și o cultură”; „Pentru omul politic, spiritul este un lux necesar, pentru artist o substanță”; „Un filozof nu poate fi decât…președinte”; „Ura este virtutea esențială a omului politic” („condimentată”, adaug eu, cu impostură, necinste, ipocrizie și minciună), atâta timp cât ținta/ finalitatea este câștigarea cu orice preț a puterii, deseori cu mijloace flagrant neortodoxe.
Totuși, fiind românii condamnați la năstrușnica libertate de tip balcanic și postbolșevic, fătată de „democrația originală” (într-un asemenea cadru politico-legislativ, orice nelegiuire este cu putință și aproape nimic nu-i posibil din ceea ce este uman, creștinesc și tradițional!), nu-i de mirare că taman ăștia ajung la butoanele puterii centrale sau locale, de câte ori vor mușchii lor (ai dinastiilor hipermafiote).
În sfârșit, dar nu în ultimul rând, trepădușii ajunși miniștri sau secretari de stat, dar mai ales comandanții de zonă/ de coastă din Poliția de frontieră (toți cu galoane de ofițeri superiori și lefuri astronomice), organizează din când în când conferințe de presă, ocazie cu care își prezintă bilanțul „succesurilor”. Aferim, este dreptul lor…
Atâta doar că țigările de contrabandă capturate de polițiștii frontieriști (mii, uneori zeci de mii de pachete la o acțiune), nu reprezintă decât un mizilic în comparație cu milioanele de pachete din TIR-uri, care fie se îndreaptă spre marile orașe ale țării, fie (desigur, cu acordul vameșilor corupți și nu numai) trec granița spre statele din centru și vestul continentului, unde rețeaua mafiotă are o uriașă piață de desfacere și profit pe măsură, chiar atunci când apar riscuri și pierderi neplanificate.
În aceste condiții (informațiile mi-au fost furnizate de un fost contrabandist, care „activa” numai pe teritoriul României), nu poate fi exclusă ipoteza că „marile” capturi ale polițiștilor sunt în realitate niște momeli pentru naivi, ca nimeni să nu poată spune că aceștia nu-și fac datoria.
Dar iată încă o nostimă dovadă de „profesionalism” din partea tuturor polițiștilor, nu numai a acelora de frontieră. Aleea care duce la Piața centrală de alimente din Sighetu Marmației este realmente flancată de două șiruri dense de tutungii, care-i aprovizionează cu țigări și pe polițiști. Ei bine, atunci când în culise se pune la cale o razie, contrabandiștii mai răsăriți sunt înștiințați din timp, iar ei aruncă în gura lupului doar câțiva amărâți cu câteva pachete de țigări.

N.B.: Cândva l-am întrebat pe un polițist de ce tolerează așa ceva. Mi-a răspuns ca la carte: „Primăria cunoaște foarte bine situația de la intrarea în piață și din interiorul pieții, dar o lasă mai moale fiindcă nu poate să le ofere locuri de muncă…” Iar eu, în timp ce mă întrebam cam câți dintre ăștia ar fi dispuși să trudească potrivit (ne)pregătirii lor profesionale, mi-am adus aminte de următoarea anecdotă auzită cu ani și ani în urmă: „Un șmecher transpiră doar atunci când visează că lucrează”.

George PETROVAI




MODERATORUL T.V. (autor, Nicolae Rădoi)

Mereu grăbit cu punerea întrebărilor, n-are timp să asculte răspunsurile.

Ascultînd răspunsurile înainte de a pune întrebările, ar avea șansa de a nu deveni ridicol. Nu-și permite acest risc… Alege să devină ridicol!

El trebuie să fie penibil pînă la excelență. Și chiar „excelează” aici!… MODERATORUL e, de obicei, o EA. Îndeobște atrăgătoare ca prezență grafică. Vîrsta? Cam 30 de ani + către – 50. Cînd ultimele pulsiuni, reprimate sau nu de trecerea timpului necruțător și ireversibil, arată fără tăgadă „Balada lu Toma a lu’ Moșu”(!!!). Ale cărei versuri spun atît de clar: „Să-ți arăt la bătrînețe/Ce-am plătit la tinerețe!”

Dacă nu se umple de ridicol, înseamnă tăieri salariale: a nesocotit grav „politica p(r)ostului”, care spune să nu se rușineze de nimic. A învățat asta de la „șefu-tzu” ei, unul văr cu „sun-tzu”! (Să nu te miri dacă citește „san ța”, că a trecut pe lîngă limba engleză de mică…)

Dă lecții valorice – își permite la cei -35 de ani, neinteresînd-o principiul care spune „Primum vivere. Deinde philosophare…”.

Eh, ce ți-e și cu „francejii” ăștia…

Ea îți spune doct că „francejii au creat francizele”! Înmărmurești auzind asta. Mai tare decît „Înmărmureanu” prevestind un cutremur care a avut loc acum trei săptămîni…

MODERATOAREA te privește. Pare să înțeleagă ce-i spui. Asemenea lui TUCKER CARLSON la interviul cu PUTIN. Îți ia ceva vreme pînă să-ți dai seama că n-o interesează nimic din ceea tu încerci să comunici. EA e cu ochii pe întrebările de pe foaie. „Se înfoaie” cînd își dă seama că nu te poate aduce „la ordine”. E clar că acasă dă ordine. Executate întocmai și la timp de tălîmbul de lîngă ea. Ca să n-o supere!… Că dacă o supără, îl pune la regim hormonal o lună…

Se vede clar că s-a pregătit masiv „în nervii capului” pentru interviu: a stat trei ore la coafor și la cosmetică!… Aici are acoperire totală!

Abia aștepți s-o ștergi de acolo ca să te „machiești ” și tu. Amestecînd vodka rusească Stalinskaya cu Xtasy. Dacă tot intri la pîrnaie, măcar să bei cea mai bună vodkă rusească!

Nu înțelegeți ce vorbesc eu, nu-i așa? Tare bine vă „prea faceți”!…

Puneți mîna pe… vodkă! E mai greu cu cartea…

COMENTATOAREA e oripilată atunci cînd o anunț că scriu NUMAI cu STILOU CHINEZESC AVÎND PENIȚĂ RUSEASCĂ DE AUR, cum era odinioară! Sper zadarnic să ratez Gulagul. Șansele mele tind către zero. Accept situația „Că nu sînt vremurile sub om, ci omul sub vremi” ne mai spune „cronicariul”, rozînd din grindă mai abitir decît timpul. Vreau să o aduc la înțelegere. Care? A orice… „90% e gata din prima. Apoi finisez ceea ce mi se pare nelalocul său”. E oripilată de mărtuirsirea mea. Abia aștept să mă confesez unui PLAY BOY AL ORTODOXIEI DE CUMETRIE. Unul care ține în frigider flacăra sfîntă adusă de la JERUSALEM. Ca să nu se altereze… Termin confesiunea către SCUTURATUL-DUNĂRII-DE-JOS. Nefiind sperjur, evit „complicățiile”!

Vorbesc așa cum scriu: pentru omul care trudește zilnic; ai căuri copii mor cu zile pentru că n-a avut bani de șpagă pentru doctorii prestatori de „servicii secrete” după ce au prestat „jurămîntul lui HYPOCRIT”!; medicul milostiv există; nu l-a găsit el… Ghinion!…

„Ăla care nu citește”, zic eu, pe alt subiect. „Acela”, mă corectează ea doct. Am doar 40 de ani de învățămînt, deci nu am ce s-o-nvăț. Știe tot!

Încerc să-i dibui creierul. Cutia ei craniană are 5 cm grosime. Rezistentă. La orice vine dinafară. Greu, găsim creierul. Cam cît nuca. S-a dilatat… Zgîtia pune întrebări. Nu așteaptă răspunsul. Știe ea mai bine. A ajuns pe merit COMENTATOARE…

Sînt mîndru văzînd asta. Din acest popor mă trag și eu. Ce viitor!…

Prietenii sînt oripilați. Mă cunosc bine. „Cum accepți?”, întreabă ei. Le spun simplu: „E un test personal. Dacă scap teafăr, nu mă mai atinge nimic”. Scap teafăr. Rîndurile astea certifică.

Nu oricine își permite infatuarea găunoasă a celui oprit la mijlocul unei evoluții discutabile, luîndu-și dreptul de a te taxa. De a-ți arăta, dîndu-ți peste nas. „ Că știe el mai bine…”

Mă cufund liniștit în subcultura care a generat ceeea ce trăim, prin acea ultimă generație: „Fără principii, fără educație…”

Aud șoferul de autobuz dezafectat întrebînd: „Coboară cineva?” Lumea tace mîlc. Tac și eu, chitic.

Păi, cine să mai îndrăznească?…

Nicolae RĂDOI

Foto: I. Mariș




ATENȚIE, ELEVI, STUDENȚI ȘI PROFESORI… SIGHETENI!

Un proiect gândit de tineri pentru tineri are loc anul acesta, încă o dată, la Sighetu Marmației – un eveniment care scoate elevii din sala de clasă și transformă învățarea științelor prin metode practice și inedite.

Invităm toți elevii și profesorii să ni se alăture pentru un proiect cu totul special, cu scopul de a învăța și descoperi știința alături de un grup de mentori, cercetători și profesioniști ai unor universități și companii de renume mondial.

Elevii și profesorii se vor înscrie în cadrul unui Program de Mentorat online care se va încheia cu un Festival de Științe fizic, organizat pe 21 septembrie 2024 în Parcul Central din Sighetu Marmației.

Programul este GRATUIT și destinat tuturor profesorilor și elevilor, indiferent de nivelul lor academic. Chiar și tinerii care susțin că „urăsc” științele sunt invitați să le exploreze dintr-o nouă perspectivă.

Programul include următoarele materii: Artă, Matematică, Chimie, Biologie / Medicină, Neuroștiință, Fizică, Chimie, Astronomie, Sustenabilitate, Geografie, Informatică & Inteligență Artificială, Robotică.

Tinerii se pot înscrie și în echipele pentru logistică și promovare.

Locurile sunt limitate și alocate în ordinea înscrierii. Pentru mai multe detalii și înscriere: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSc311BV840-0XSw6smT0QjS1FHTharqKviBDBSAV-hokfy5VA/viewform

Echipa de organizare a acestui program și festival este alcătuită în întregime din tineri maramureșeni care doresc să aducă știința și educația prin metode practice și non-formale mai aproape de Sighet. Pentru a susține acest proiect avem nevoie de ajutorul celor din sectorul industrial cu posibilitatea de a susține proiecte non-profit. Susțineți educația tinerilor sigheteni alături de noi!

Comunicat de presă




Andreea Biro: „Să înviem un oraş care are o istorie şi o tradiţie de 7 veacuri!” (autor, Ion Mariș)

Asociația Cultura Gratia Urbis – deși înființată cu doar trei ani în urmă – este un „actor” important în peisajul cultural sighetean. Pentru a cunoaște mai bine activitatea asociației de până acum dar și din dorința de-a  afla ce proiecte are în stand-by, pentru anul în curs, am avut o discuție cu doamna Andreea Biro, președinta ONG-ului sighetean.

Ion Mariș (I.M.): Doamnă prof. Andreea Biro, știu că ați implementat câteva proiecte interesante în orașul nostru. Pentru cititorii noștri v-aș ruga să menționați cele mai importante activități/ proiecte pe care le considerați de… succes.
Andreea Biro (A. B.):  Eu le consider pe toate de succes! Pentru că din fiecare am învăţat şi prin fiecare mi-am apropiat oameni: tot mai mulţi, minunaţi cu toţii, din diferite bresle, de vârste variate (de la 2 la 85 de ani!). Un uriaş succes şi o imensă emoţie a fost atunci când am reuşit să aducem un spectacol de balet clasic la Sighet, pentru prima oară după 35 de ani (Spărgătorul de Nuci, la Ballroom Miraj, în februarie 2020), dar şi când, în vara aceluiaşi an, în aceeaşi locaţie, l-am avut oaspete pe titanul Eugen Doga, în spectacolul, Simfonia Iubirii – moment care marchează şi primul proiect de anvergură cu cel mai important partener al nostru, Opera Vox; sau fabulosul spectacol de balet Carmen, în regia bunului nostru prieten Vlad Sebastian, apoi cele deja două spectacole Trei Tenori Italieni care ne-au trecut pragul, dezbaterile găzduite, ori expoziţiile de artă vernisate din postura de amfitrion!

I.M.: Ce impact considerați că are Asociația dumneavoastră pe „scena” culturală sigheteană?
A. B.: Impact…? Nu urmărim neapărat să fim de impact, pentru că prea mulţi fac lucruri în oraşul ăsta al nostru, cu ochii pe câştigul de imagine! Eu am decis, alături de sora şi soţul meu, în urmă cu vreo 4 ani, că trebuie să facem ceva, atât ca tribut faţă de memoria părinţilor noştri, cât şi ca reacţie la scăderea alarmantă a standardelor de valori, a aşteptărilor omului obişnuit din Sighet. Vorba aia, dacă îi oferi constant omului non-valoare, va ajunge s-o aplaude extatic. Nu mi se pare normal să ne comportăm ca un… oraş rural: să avem un muzeu etnografic cu două locaţii, dar să ignorăm constant primenirea edificiilor monument aparţinând celor aproape 700 de ani de istorie locală! Să avem de 5 ori mai multe magazine de straie populare, decât suma bibliotecilor, galeriilor de artă, librăriilor şi sălilor de spectacole! Să promovăm, la nivel de autoritate locală, aproape exclusiv manifestări din sfera folclorică, sub falsa premisă că, dacă nu porţi năframă eşti… mai puţin român.
Ne-am asumat să facem cultură urbană, printr-un management privat 100%, iar dacă evenimente cu sute de oaspeţi plătitori de fiecare dată, fără un leu de la buget, dacă o carte de vizită ca actanţi serioşi, care nu-şi bat joc nici de public, nici de artişti se numeşte impact, atunci – da, aş zice că asociaţia Cultura Gratia Urbis are unul considerabil!

I.M.: Cât de „interesată” de cultură credeți că este comunitatea locală?
A.
B.: Prin excelenţă interesată! Am avut la un moment dat un sondaj pe pagina de social media a asociaţiei; întrebam atunci ce evenimente îşi doresc cei care ne urmăresc. Ei bine numărul de răspunsuri, diversitatea lor, alături de numărul în constantă creştere a publicului la evenimentele noastre, ne îndreptăţeşte să fim extrem de încrezători în viitorul demersului nostru! De asemenea feedback-ul pozitiv al onoratului nostru public!

I.M.: Ce/ cum credeți că trebuie „ajustat” contextul socio-cultural local pentru a apropia mai mult comunitatea locală de diversitatea „exprimărilor” artistice?
A.B.: Omului… trebuie să-i oferi! Să-l expui, să-l inviţi să testeze, să experimenteze. Să-i dai un motiv de mândrie locală, o flacără a apartenenţei – un proiect, o… stare! Ne trebuie o idee în jurul căreia să ne adunăm! Şi sincer, idei există! Noi le avem, urmează să vedeţi tot mai mult din concepţia noastră în perioada care urmează. Avem nevoie, ca şi comunitate, să ieşim din amorţeală, să înviem un oraş care are o istorie şi o tradiţie de 7 veacuri! Iar dacă autorităţile vor eşua în a identifica ajustările de care vorbeaţi, va rămâne în sarcina ONG-urilor să aprindă flacăra de care pomeneam, apoi să o vegheze, spre a rămâne veşnic vie – precum cea olimpică.

I.M.: Cum vă susțineți activitățile/ proiectele sau altfel spus care sunt (re)sursele dvs. financiare?
A.B.: Activitatea asociaţiei Cultura Gratia Urbis este complet autofinanţată. Nu am beneficiat niciodată de sponsorizări sau subvenţii, dar nu o spun critic! Atunci când s-a putut, am avut evenimente gratuite, sau cu preţ moderat. Recunosc, unele sunt scumpe, dacă judecăm bugetul unei familii obişnuite; însă dacă punem preţul respectiv în balanţă cu valoarea artiştilor prezenţi pe scenă, paradigma se schimbă. În ce priveşte banii de pornire, ei au provenit din moştenirea lăsată de părinţi.

I.M.: Ce activități/ proiecte pregătește Asociația Cultura Gratia Urbis pentru a doua jumătate a anului 2024?
A.B.: De ceva vreme ne-am extins activitatea, printr-o colaborare cu două prietene speciale – coregraful Cristina Kövy Cincu şi artistul vestimentar Lia Stan – pe zona evenimentelor medievale. Producţiile noastre cuprind parade fastuoase, dansuri medievale autentice, scenete, cântări medievale şi prezentări de personaj istoric. Cu acest superb buchet cultural – artistic ţintim câteva festivaluri de profil din ţară – desigur, unul dintre ele este cel de acasă! – iar începând cu primăvara viitoare, chiar din afara graniţelor României!
Recomandăm cu multă căldură cele două vernisaje găzduite de Centrul Cultural Pastoral Sf. Iosif Mărturisitorul, în organizarea noastră: „Între pământ şi cer”, o expoziţie fotografică semnată de doi artişti foarte dragi nouă – Szeremi Julia şi Dragoş Georgescu – care va putea fi admirată pe parcursul lunii septembrie şi prima expoziţie personală de anvergură a tânărului Arnold Antal Hegedűs  – un pictor tămăduitor, sau un medic care pictează – care va avea vernisajul pe 7 octombrie, rămânând deschisă pe tot parcursul lunii.
Încununarea activităţii noastre din acest an se va săvârşi pe 21 decembrie, când, la ora 18, la Cinema Mara, sighetenii se vor bucura, în premieră, de cunoscutul deja Regal Vienez, un concept original aparţinând Opera Vox: orchestră, cor, balet şi solişti care ţin capul de afiş al marilor teatre de operă din Europa. Trebuie să vă mărturisesc, la doar zece zile de la punerea în vânzare a biletelor, peste 60% dintre ele s-au epuizat!

Ion Mariș: Mulțumesc doamna Andreea Biro pentru discuția noastră interesantă și… succes durabil în continuare!

Ion Mariș




Cei mai buni elevi sigheteni sunt la Mare… competiție de Șah!

După ce a terminat cu bine și foarte bine școala un grup de elevi sigheteni a plecat la Mare, nu (doar) pentru distracție ci pentru a participa la o competiție importantă de șah: Festivalul Internațional de Șah – FISCA 2024.

Festivalul Internațional de Șah Cap Aurora – FISCA 2024 se desfășoară în perioada 28 iunie – 07 iulie 2024 la Jupiter – Cap Aurora.

Elevii sigheteni participă la trei categorii de șah clasic: Turneul A (copii până la 8 ani, sistem elvețian, 6 runde), Turneul B (copii peste 8 ani și până la 10 ani, sistem elvețian, 8 runde) și Turneul C (copii până la 14 ani, născuți după 01.01.2010, sistem elvețian, 8 runde). Turneele sunt omologate de către Federația Română de Șah și FIDE (Fédération Internationale des Échecs).

La Turneul A participă Bordea Victor, Moșneagu Raluca-Daciana, Perța Antonie-Ioan și Pop Ilinca.

La Turneul B s-au înscris Bordea Maria, Chindriș Alexandru-Tudor, Dobra Miruna-Ioana, Lenghel Sonia-Mara, Nemeș Amalia-Ioana, Pop Maria, Tsiple Maksymilian-Ivan.

La Turneul C au fost înscriși cei mai mulți elevi sigheteni: Ananie Cosmin-Dacian (ELO 1434), Coman Alexandru (ELO 1492), Mintău Iulian, Moșneagu Iulia-Maria, Perța Eduard, Sofineti Alexandru-Mihai (ELO 1545), Sofineti David-Andrei (ELO 1700) și Țiple Darius.

Până acum s-au desfășurat primele patru runde, ultimele runde se încheie Sâmbătă, 06 iulie 2024.

Elevii sunt însoțiți de Ioan Costiuc, antrenorul și președintele SC SIG-MAR Sighet, dar și de părinți iubitori de SM (Șah & Mare).

Tinerii șahiști clasați pe primele locuri vor fi recompensați cu premii în obiecte și bani.

Vom reveni – suntem convinși! – cu o… mare veste la încheierea competiției internaționale șahiste de la Jupiter – Cap Aurora.

I. Mariș




Arnold Hegedűs: „Am înţeles că relaţia mea cu arta este una pe viaţă.” (autor, Andreea Biro)

În urmă cu 20 de ani am cunoscut un puşti – era pe atunci la începutul clasei a V-a, un prag important în definirea oricărui tânăr.
De altfel, era şi pentru mine un început de drum: tocmai primisem numirea ca profesor de limba engleză la cel mai nou liceu din oraş, Leőwey Klára, din Sighetu Marmaţiei.
Ce mi-a atras atenţia atunci a fost, în primul rând, o curiozitate avidă – ochii plini de întrebări – bucuria sinceră a fiecărui mic succes, a fiecărei descoperiri pe tărâmul atât de vast al cunoaşterii.
„E pe ştiinţe, indiscutabil! E sclipitor la mate! În plus, desenează extraordinar – deci arhitect!” – spuneau colegii mei.
Parcursul tânărului Arnold Hegedűs avea însă multe necunoscute!
Pasionat de pictură şi artă în general, încă din primii ani de viaţă, el urmărea fiece mişcare a tatălui său, cunoscutul pictor István-Ştefan Hegedűs.
Desena constant, uneori şi în pauze, totul părea să-l inspire, era o adevărată încântare să-l obsevi… la lucru! Pe atunci, în epoca gimnaziu-liceu, era mai mult grafică şi pictură abstractă.
Crezul tatălui său – „să laşi ceva în urma ta” – precum şi gândul de a se înrola în Legiunea franceză la terminarea liceului, l-au făcut să se aplece mai atent asupra pânzei, finalizând câteva lucrări.
Totuşi, destinul a zis nu ideii de uniformă militară, iar Arnold şi-a îndreptat atenţia şi energiile spre o carieră dedicată protejării şi salvării vieţii, absolvind în 2018 Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca.

În clipa de faţă Arnold practică medicina veterinară, într-un spital din apropierea Londrei, astfel că existenţa şi arta sa se circumscriu acestui periplu – vizitele în oraşul natal fiind frecvente. Iubeşte viaţa, oamenii, animalele – profesia sa fiind cea mai vie dovadă! – arta, natura şi drumeţiile montane, toate la un loc reprezentând creuzetul în care se zămisleşte inspiraţia sa.

Andreea Biro (A.B.): Tu, eu, interviu? Sper că nu te simţi ca şi când te-ar fi scos, din nou, diriga la răspuns! Povesteşte-ne despre primele întâlniri cu arta!
Arnold Hegedűs (A.H.): Primele întâlniri au fost… de mic copil. În fiecare zi trăită, mă trezeam imersat în ea. Cum tatăl meu picta, eram înconjurat de pânzele lui, prezente peste tot, pe pereţii casei sau pe şevalet – cele în lucru.

A.B: A existat vreun moment anume în care ţi-ai spus, în mod conştient, „da, e clar, am să pictez câte zile voi avea!”, şi dacă da, ce anume l-a determinat?
A.H: Da! Asta a fost în timpul pandemiei, prin 2021, când am fost mai tot timpul izolat în Marea Britanie şi am realizat câteva lucrări. Am înţeles atunci că relaţia mea cu arta este una pe viaţă.

A.B: Care sunt cele mai importante surse de inspiraţie, ce te motivează să te aşezi în faţa şevaletului?
A.H: Motivaţia cea mai mare este tatăl meu, atelierul lui, pânzele lui. Deoarece, cum am precizat, am mai pictat şi în Marea Britanie, unde practic medicina veterinară, dar nu e la fel ca acasă. Aici, pare că totul în atelier îmi vorbeşte, mă inspiră, mă cheamă, mă provoacă să-mi depăşesc limitele.

A.B: Un top al pictorilor pe care îi admiri, îi studiezi? De la locul 2, te rog, pentru că ştiu că primul loc este ocupat de tatăl tău, cunoscutul István-Ştefan Hegedűs.
A.H: Primul nume care-mi vine în minte ar fi Bob Ross (Robert Norman Ross) – pictor American de peisaje şi munţi. Şi mai mult ca orice motto-ul lui: “Gotta have opposites dark and light, light and dark in the painting. It’s like in life. Gotta have a little sadness once in a while, so you know when the good times come. I’m waiting on a good times. [„Trebuie să ai nişte antagonisme, întuneric şi lumină, lumină şi întuneric în pictură. Ca şi în viaţă: Trebuie să ai parte de un pic de tristeţe din când în când, ca să ştii când vin vremurile bune. Eu încă aştept vremurile bune” – traducerea reporterului]

A.B: Canalul tău de YouTube ne poartă, literalmente, pe cele mai înalte culmi! Sportul extrem, emoţia vibrantă, pericolul poate! – toate sunt elemente constitutive ale artistului care eşti azi. Te invit să dezvălui publicului cititor câteva dintre expediţiile tale şi să ne spui cu ce te-au îmbogăţit ele.
A.H: Din toate călătoriile am învăţat ceva. Dar cea mai importantă lecţie am primit-o când am făcut ascensiunea pe Mont Blanc. Deoarece la primele două încercări a trebui să zicem nu – din cauza vremii nu era vizibilitate destulă şi am ales să ne întoarcem la refugiul Gouter. Dar a treia oară, când era cât pe ce să coborâm, să renunţăm de tot, am întâlnit un grup de români, care ne-au motivat să mai stăm o noapte şi să facem o ultimă încercare. Care a şi fost încercarea norocoasă. Deci ca şi lecţie, în viaţă, sau mai ales pe munte, trebuie să ştii când să te opreşti, dar niciodată să nu te dai bătut, să perseverezi, până reuşeşti. Deoarece dacă nici nu încerci, deja ai pierdut o imensă oportunitate.

A.B: Vorbeşte-ne despre expoziţiile de artă la care ai participat de-a lungul anilor!
A.H: Am participat la expoziţii colective, la Sala Radio din Sighet, Sinestezia Art-Event, Muzeul Satului, la Centrul Cultural Pastoral Sf. losif Mărturisitorul – Ziua Artistului Maramureşean. Iar ultima expoziţie, personală, a fost la Breb, unde lucrările pot să zic că au prins viaţă.

A.B: Anul 2024 a fost – deja! – unul bogat în evenimente la care lumea ţi-a putut admira creaţiile. Ce pregăteşti pentru toamnă-iarnă?
A.H: Urmeazã o expoziţie personală în luna octombrie la Centrul Cultural Pastoral Sf. Iosif Mărturisitorul, iar în decembrie, alături de tatăl meu, la Turnul Croitorilor, în Cluj – Napoca.

A.B: Câteva cuvinte despre inovaţia pe care o aduce în artă medicul veterinar Arnold Hegedűs!
A.H: Inovația ar fi pictatul pe cranii – de bovine, cabaline etc. Totul a început prin 2018, când în drumeţiile mele am început să dau peste cranii, rezultate în urma deceselor naturale. Prin urmare mi-am propus să le re-aduc la viaţă, prin artă. Să evit, sau să împiedic alunecarea lor în uitare.

A.B: Unde te vezi peste 10 ani? Care sunt proiectele tale de medie şi lungă durată?
A.H: În 10 ani – dar poate şi mai repede – mă văd într-o casă de tip Hobbit, cu privelişte spre Breb şi Creasta Cocoşului, pictând peisajele pitoreşti, unice, aşa cum doar Maramureşul reuşeşte să-mi ofere!

A.B: Am o mărturisire! Păstrez acasă, cu sfinţenie aproape, printre comorile adunate în 30 de ani ca dascăl, o lucrare grafică semnată de tine. E vorba – şi sunt sigură că ştii! – despre vechea poartă a conacului Haller, care azi găzduieşte liceul pe care l-ai absolvit, realizată de tine în primăvara lui 2012 şi care a reprezentat piesa centrală a tabloului de absolvire a generaţiei tale şi a sonetelor. Ne-am dorit atunci, noi ca şi grup, un element de unicitate. Iar arta a încrustat în veşnicie dorinţa noastră, prin talentul tău! Îţi doresc să continui să generezi bucurie, emoţie şi eternitate, să dai lumii acea parte a ta pe care toţi cei care te cunosc şi te iubesc o admiră. Mult succes pe cărările vieţii, Arnold!
A.H: Mulţumesc! Mulţumesc, „Salut, Sighet!”, pentru oportunitatea de a-mi expune gândurile şi proiectele!

Asociaţia Cultura Gratia Urbis, în calitate de gazdă a evenimentului, vă aşteaptă cu drag să ne fiţi alături pe 7 octombrie 2024, la vernisajul expoziţiei lui Arnold Hegedűs, un tânăr artist care mai are multe de spus în peisajul artei maramureşene.

Andreea BIRO
Iulie, 2024 – Sighet




Se naște o nouă generație, a celor „puțin pretențioși”?! (autor, Ileana Pisuc)

Acum, mai mult ca oricînd, suprasaturația de orice fel, a cam ajuns la cote nebănuite..
Nu e domeniu în care excesul de orice fel să nu-ți sară în ochi, chiar orb să fii.
Dacă ai vrea să te disociezi, inevitabil vei fi pus la colț și catalogat: „bine că ești tu deștept”!
Tot e mai bine decît să intri în categoria celor puțin pretențioși.
N-o spun cu emfază sau cu ipocrizie, sau din snobism, dar avînd totuși pretenția că te-ai șlefuit cît de cît trecînd prin viața ai atîta discernămînt încît să judeci cu propria-ți minte și să nu iei de bun chiar tot ce ți se oferă, tu doar să te entuziasmezi și să bați din palme la comandă și să faci sluj în fața altora. A acelora care-ți „servesc” surogate pe post de autentic, tradițional contrafăcut, zîmbet sub grimasă, prietenie interesată, promisiuni mincinoase, etc. Toate avînd ca scop să te mulțumească și să te convingă că aceasta este adevărata realitate de care tu nu trebuie să te îndoiești ci s-o adopți ca atare!
Si atunci, unde este unicitatea fiecărei ființe dintre cele aproape 8 miliarde care populează Pămîntul?
De ce la nivel de societate trebuie să ne „tribalizăm” și, asemeni maimuțelor, să ne zgîim tîmp și să aplaudăm orice inepție?
De ce ne-a înzestrat Creatorul cu rațiune și discernămînt ?
Sunt întradevăr lupte de idei dar atîta timp cît ele duc la progres, sunt salutare!
Din contradicții se naște adevărul și progresul!
N-are cum să te dea pe spate o clădire istorică spoită pe dinafară doar ca să placă de moment ochiului fără a se respecta un adevărat protocol privind reabilitarea unui bun arhitectural vechi de secole.
Sau să se taie copacii seculari din parcuri pentru a descuraja înaripatele să se așeze pe crengi. Să faci din ei stîlpi de telegraf!
Sau nu pune în circulație mijloace de transport (CFR), care-și chinuie călătorii aducîndu-i în situația de a apela la 112 pentru a-i culege Smurdul din trenuri din cîmp!
Aproape că nu există domeniu în care să nu ne indignăm! Și asta din cauza „puțin pretențioșilor” de noi, care vedem, tăcem și suntem complici tacit, ajutînd la perpetuarea unor metehne ce ar trebui stîrpite odată!
Zicala „las’ că merge și așa” e în vogă și de ce să ne opunem noi trend-ului!?
Dacă am reacționa încă din fașă, începînd cu prima umilință de la un ghișeu public, pînă la punga cu pui sau pește stricat de la magazinul din colț, de la vagonul-sicriu pe roți cu toaleta înfundată încă de la plecarea din gară, cu uși care nu se închid, cu aerul reglat să nu poată fi oprit de-ți îngheață hainele pe tine pînă atunci transpirate de la lipsa de aer condiționat, de la sacul de ciment (caz real), care după trei zile nu s-a întărit, până la ,,țăranul cinstit” din piețe, care-ți vinde otravă sănătoasă Bio!
Dar, noi suntem din categoria „puțin pretențioși” emanații noii specii adică a formelor fără fond.
După atîta osteneală după alegeri e timpul să ne mai tragem sufletul încă 4 ani, să ne facem că muncim că ne place ce ni se întîmplă, că direcția e tot aia către gard!
Dar să nu ne plîngem!
Să avem satisfacția și mulțumirea că ne-am constituit cu bună știință o societate nouă, progresistă, „societatea celor puțin pretențioși”!

Tot e mai bine decît să fim taxați cu „bine că ești tu deștept”!

Ileana Pisuc




Maramureș Moto Fest, ediția a III-a

Prieteni motocicliști și iubitori de 2 roți, ne revine marea onoare de a vă invita la a III-a ediție a întrunirii Maramureș Moto Fest!
În zilele de 5-7 Iulie 2024 noi îți vom deschide cu drag poarta maramureșană de la Pensiunea Poiana Cornet, din localitatea Rona de Sus și îți vom potoli setea și arșița cu o horincă rece.

Răcoarea pădurii te va pofti să-ți instalezi cortul după plac, ne vom distra la concursuri, concerte și alte surprize, vom servi bucate alese și gustoase, vom cânta și vom depăna povești până în zori.

Vor concerta:
VINERI – 5 IULIE 2024:
MOMENT SURPRIZĂ (folclor)
CD RETRO
GĂVRILĂ
STAR CRYSTAL (Ucraina)
DISCOTECĂ ÎN AER LIBER

SÂMBĂTĂ – 6 IULIE 2024:
ADELINA BĂLBĂRĂU
MPYRE
MYST
MASTERPIECE
NUANȚE

Prețul unui bilet este 70 lei.
Motociclistele pe propriul motor beneficiază de intrare gratuită. Intrarea în incinta evenimentului se face pe bază de brățară.
Vă așteptăm cu mare drag!
Precizăm că informațiile conținute în descrierea evenimentului, în afișul acestuia și în postările aferente pot suferi modificări din motive obiective. Clubul nostru le va aduce la cunoștință în cel mai scurt timp posibil, în situația în care vor exista.

Organizatorii




Sighet: Liturghia de sub salcie!

În urma neînțelegerilor și tensiunilor apărute în ultima perioadă, pe fondul modificărilor „administrative” stabilite de Episcopia  Maramureșului și Sătmarului, prin care era schimbat preotul I al Parohiei Ortodoxe Române „Sfîntul Iosif Mărturisitorul” – Sighet VII, Petrovai Vasile – Cosmin cu preotul II Dunca Vasile, s-a ajuns la situația „ciudată” ca o parte dintre credincoși, nemulțumiți de decizia „impusă”, să se retragă din Biserica ce se construiește de aproape 30 de ani și să-și găsească locul de închinare sub salcia din fața acesteia.

Sâmbătă (29 iunie 2024 – Sfinții Petru și Pavel), la fel ca și în ziua următoare, liturghia s-a desfășurat sub salcia din fața Bisericii „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș” fiind oficiată de preotul Petrovai Vasile senior, cel care a demarat construcția lăcașului de cult în anul 1996.

Dacă schimbările din ultimele zile vor duce la accelerarea finalizării Bisericii (motivația „tehnică” a rocadei din fruntea Parohiei Sighet VII) rămâne de văzut, cert este că și în „zona” moralității și bunei înțelegeri creștine apar schisme care sunt neclare – mai ales – pentru profani.
Nota bene: „Încurcate sunt căile… Domnului!”

Salut, Sighet!

 

Foto: Rami Sion




Voluntarii italieni aduc noi sesiuni de cursuri de italiană și engleză în Sighetu Marmației

Într-o continuare a eforturilor lor de două decenii și jumătate, voluntarii italieni, însoțiți de părintele Massimo Nevola, pregătesc o nouă sesiune de cursuri de italiană și engleză pentru copiii și tinerii din Sighetu Marmației. Cei interesați sunt așteptați pe 1 iulie, la ora 10:00, la Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”.

Această inițiativă, care se desfășoară de 25 de ani, este un exemplu de dedicare și colaborare internațională în sprijinul educației locale.

„De 25 de ani împreună! Mulțumim, padre Massimo Nevola!” – este mesajul de recunoștință exprimat de comunitatea locală față de eforturile neobosite ale părintelui și ale voluntarilor.

Salut, Sighet!