În urmă cu 20 de ani am cunoscut un puşti – era pe atunci la începutul clasei a V-a, un prag important în definirea oricărui tânăr.
De altfel, era şi pentru mine un început de drum: tocmai primisem numirea ca profesor de limba engleză la cel mai nou liceu din oraş, Leőwey Klára, din Sighetu Marmaţiei.
Ce mi-a atras atenţia atunci a fost, în primul rând, o curiozitate avidă – ochii plini de întrebări – bucuria sinceră a fiecărui mic succes, a fiecărei descoperiri pe tărâmul atât de vast al cunoaşterii.
„E pe ştiinţe, indiscutabil! E sclipitor la mate! În plus, desenează extraordinar – deci arhitect!” – spuneau colegii mei.
Parcursul tânărului Arnold Hegedűs avea însă multe necunoscute!
Pasionat de pictură şi artă în general, încă din primii ani de viaţă, el urmărea fiece mişcare a tatălui său, cunoscutul pictor István-Ştefan Hegedűs.
Desena constant, uneori şi în pauze, totul părea să-l inspire, era o adevărată încântare să-l obsevi… la lucru! Pe atunci, în epoca gimnaziu-liceu, era mai mult grafică şi pictură abstractă.
Crezul tatălui său – „să laşi ceva în urma ta” – precum şi gândul de a se înrola în Legiunea franceză la terminarea liceului, l-au făcut să se aplece mai atent asupra pânzei, finalizând câteva lucrări.
Totuşi, destinul a zis nu ideii de uniformă militară, iar Arnold şi-a îndreptat atenţia şi energiile spre o carieră dedicată protejării şi salvării vieţii, absolvind în 2018 Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca.
În clipa de faţă Arnold practică medicina veterinară, într-un spital din apropierea Londrei, astfel că existenţa şi arta sa se circumscriu acestui periplu – vizitele în oraşul natal fiind frecvente. Iubeşte viaţa, oamenii, animalele – profesia sa fiind cea mai vie dovadă! – arta, natura şi drumeţiile montane, toate la un loc reprezentând creuzetul în care se zămisleşte inspiraţia sa.
Andreea Biro (A.B.): Tu, eu, interviu? Sper că nu te simţi ca şi când te-ar fi scos, din nou, diriga la răspuns! Povesteşte-ne despre primele întâlniri cu arta!
Arnold Hegedűs (A.H.): Primele întâlniri au fost… de mic copil. În fiecare zi trăită, mă trezeam imersat în ea. Cum tatăl meu picta, eram înconjurat de pânzele lui, prezente peste tot, pe pereţii casei sau pe şevalet – cele în lucru.
A.B: A existat vreun moment anume în care ţi-ai spus, în mod conştient, „da, e clar, am să pictez câte zile voi avea!”, şi dacă da, ce anume l-a determinat?
A.H: Da! Asta a fost în timpul pandemiei, prin 2021, când am fost mai tot timpul izolat în Marea Britanie şi am realizat câteva lucrări. Am înţeles atunci că relaţia mea cu arta este una pe viaţă.
A.B: Care sunt cele mai importante surse de inspiraţie, ce te motivează să te aşezi în faţa şevaletului?
A.H: Motivaţia cea mai mare este tatăl meu, atelierul lui, pânzele lui. Deoarece, cum am precizat, am mai pictat şi în Marea Britanie, unde practic medicina veterinară, dar nu e la fel ca acasă. Aici, pare că totul în atelier îmi vorbeşte, mă inspiră, mă cheamă, mă provoacă să-mi depăşesc limitele.
A.B: Un top al pictorilor pe care îi admiri, îi studiezi? De la locul 2, te rog, pentru că ştiu că primul loc este ocupat de tatăl tău, cunoscutul István-Ştefan Hegedűs.
A.H: Primul nume care-mi vine în minte ar fi Bob Ross (Robert Norman Ross) – pictor American de peisaje şi munţi. Şi mai mult ca orice motto-ul lui: “Gotta have opposites dark and light, light and dark in the painting. It’s like in life. Gotta have a little sadness once in a while, so you know when the good times come. I’m waiting on a good times. [„Trebuie să ai nişte antagonisme, întuneric şi lumină, lumină şi întuneric în pictură. Ca şi în viaţă: Trebuie să ai parte de un pic de tristeţe din când în când, ca să ştii când vin vremurile bune. Eu încă aştept vremurile bune” – traducerea reporterului]
A.B: Canalul tău de YouTube ne poartă, literalmente, pe cele mai înalte culmi! Sportul extrem, emoţia vibrantă, pericolul poate! – toate sunt elemente constitutive ale artistului care eşti azi. Te invit să dezvălui publicului cititor câteva dintre expediţiile tale şi să ne spui cu ce te-au îmbogăţit ele.
A.H: Din toate călătoriile am învăţat ceva. Dar cea mai importantă lecţie am primit-o când am făcut ascensiunea pe Mont Blanc. Deoarece la primele două încercări a trebui să zicem nu – din cauza vremii nu era vizibilitate destulă şi am ales să ne întoarcem la refugiul Gouter. Dar a treia oară, când era cât pe ce să coborâm, să renunţăm de tot, am întâlnit un grup de români, care ne-au motivat să mai stăm o noapte şi să facem o ultimă încercare. Care a şi fost încercarea norocoasă. Deci ca şi lecţie, în viaţă, sau mai ales pe munte, trebuie să ştii când să te opreşti, dar niciodată să nu te dai bătut, să perseverezi, până reuşeşti. Deoarece dacă nici nu încerci, deja ai pierdut o imensă oportunitate.
A.B: Vorbeşte-ne despre expoziţiile de artă la care ai participat de-a lungul anilor!
A.H: Am participat la expoziţii colective, la Sala Radio din Sighet, Sinestezia Art-Event, Muzeul Satului, la Centrul Cultural Pastoral Sf. losif Mărturisitorul – Ziua Artistului Maramureşean. Iar ultima expoziţie, personală, a fost la Breb, unde lucrările pot să zic că au prins viaţă.
A.B: Anul 2024 a fost – deja! – unul bogat în evenimente la care lumea ţi-a putut admira creaţiile. Ce pregăteşti pentru toamnă-iarnă?
A.H: Urmeazã o expoziţie personală în luna octombrie la Centrul Cultural Pastoral Sf. Iosif Mărturisitorul, iar în decembrie, alături de tatăl meu, la Turnul Croitorilor, în Cluj – Napoca.
A.B: Câteva cuvinte despre inovaţia pe care o aduce în artă medicul veterinar Arnold Hegedűs!
A.H: Inovația ar fi pictatul pe cranii – de bovine, cabaline etc. Totul a început prin 2018, când în drumeţiile mele am început să dau peste cranii, rezultate în urma deceselor naturale. Prin urmare mi-am propus să le re-aduc la viaţă, prin artă. Să evit, sau să împiedic alunecarea lor în uitare.
A.B: Unde te vezi peste 10 ani? Care sunt proiectele tale de medie şi lungă durată?
A.H: În 10 ani – dar poate şi mai repede – mă văd într-o casă de tip Hobbit, cu privelişte spre Breb şi Creasta Cocoşului, pictând peisajele pitoreşti, unice, aşa cum doar Maramureşul reuşeşte să-mi ofere!
A.B: Am o mărturisire! Păstrez acasă, cu sfinţenie aproape, printre comorile adunate în 30 de ani ca dascăl, o lucrare grafică semnată de tine. E vorba – şi sunt sigură că ştii! – despre vechea poartă a conacului Haller, care azi găzduieşte liceul pe care l-ai absolvit, realizată de tine în primăvara lui 2012 şi care a reprezentat piesa centrală a tabloului de absolvire a generaţiei tale şi a sonetelor. Ne-am dorit atunci, noi ca şi grup, un element de unicitate. Iar arta a încrustat în veşnicie dorinţa noastră, prin talentul tău! Îţi doresc să continui să generezi bucurie, emoţie şi eternitate, să dai lumii acea parte a ta pe care toţi cei care te cunosc şi te iubesc o admiră. Mult succes pe cărările vieţii, Arnold!
A.H: Mulţumesc! Mulţumesc, „Salut, Sighet!”, pentru oportunitatea de a-mi expune gândurile şi proiectele!
Asociaţia Cultura Gratia Urbis, în calitate de gazdă a evenimentului, vă aşteaptă cu drag să ne fiţi alături pe 7 octombrie 2024, la vernisajul expoziţiei lui Arnold Hegedűs, un tânăr artist care mai are multe de spus în peisajul artei maramureşene.
Andreea BIRO
Iulie, 2024 – Sighet
De la 1 ianuarie 2007 suntem în Uniunea Europeană (ca țară de mâna a doua și fără drepturi depline, dovadă inaccesibilul Schengen pentru noi), așa că, după înzestrarea corespunzătoare cu oameni și tehnică (mașini, elicoptere, armament), România a primit de la centru sarcina de-a apăra granițele sale, implicit ale blocului comunitar, de nepoftiții învecinați (ucraineni, ruși, sârbi, basarabeni) și de mai departe, în mod deosebit de armele, drogurile și țigările contrabandiștilor.
Acum, mai mult ca oricînd, suprasaturația de orice fel, a cam ajuns la cote nebănuite..
