Generalul Roberto Vannacci este cel mai faimos „General de armată” din Italia!
Haideți să vedem cine este și de ce a devenit dintr-o dată atât de invidiat și de temut de partidele italiene de stânga. Are doar 55 de ani și este General de Divizie, a acoperit cam toate teatrele de război din lume cu roluri de Comandant al Task Force 45, la 9° Regiment de asalt parașutiști „Col Moschin”, a Brigăzii „Folgore”, a contingentului italian în războiul civil din Iraq și Afganistan, etc. și a primit 15 medalii pentru merit. A absolvit trei facultăți: Universitatea din Torino, Universitatea Trieste si Universitatea din București – Facultatea de Științe Militare plus alte două masterate de cel mai înalt nivel la Luiss și Milano. Este căsătorit cu Camelia, o româncă superbă, este poliglot și vorbește foarte bine limba română! Din 2023 a preluat conducerea Institutului Militar Geografic din Florența după care a fost numit Șef de Stat Major la Comanda forțelor operative terestre.
Iar din august 2023 au început problemele: Generalul Vannacci a fost suspendat disciplinar pentru 11 luni și salariul înjumătățit de către Ministrul Crosetto, după publicarea primei sale cărți apărute, Il Mondo al Contrario (Lumea cu sus-ul în jos). Cartea a avut un succes neașteptat ajungând un bestseller, fiind cea mai vândută și mai contestată carte a momentului. La scurt timp iese în librării cu a doua carte: Il Coraggio Vince (Curajul învinge), o carte autobiografică, un volum foarte personal care invită cititorul să descopere un om care a ales să fie mereu în prima linie, capabil să realizeze imposibilul. Și din acest motiv a decis să candideze pentru alegerile europene ca și independent cu LEGA SALVINI, partidul lui Matteo Salvini, actualul Ministru al Transporturilor. A avut amabilitatea să ne dea un interviu în exclusivitate, fiind onorat că poate vorbi românește!

Julia-Sandra Virsta: Domnule General Vannacci, de ce în politică?
Gen. R. Vannacci: Pentru că eu cred în viitor, am două fiice tinere și doresc să le ofer un viitor mai bun. Am apărat Italia cu o armă pe umăr luptând pentru interesele naționale, deseori nenegociabile și voi continua să combat dar șezând pe scaunele din Bruxelles. Candidatura mea nu este de fațadă! Dacă electorii mă vor alege nu vor fi dezamăgiți pentru că nu sunt ca și candidații de fațadă ci unul original.

J.S.V: Mulți vă reproșează că reprezentați Lega?
Gen. R. Vannacci: Eu nu fac parte din niciun partid, nu sunt înscris în partidul Lega, sunt candidat independent și am în comun cu Lega principii și valori care se bazează pe o patrie caracterizată de un teritoriu delimitat de granițe, care trebuie apărate, un popor cu o identitate a sa; fără această identitate nu am fi un popor ci o adunătură. Sunt trei elemente care constituie Statul și sunt în linie perfectă cu Lega din acest punct de vedere.

J.S.V: Cum trebuie să fie Europa pe care o doriți?
Gen. R. Vannacci: Europa trebuie să fie o comunitate de state puternice și suverane, sunt contrar Europei care tinde să șlefuiască, să dilueze suveranitatea națională încercând să o centreze într-un guvern pan-european. În ce privesc alianțele, sunt convins că trebuie schimbate, dacă vedem că rezultatele guvernului cu tracțiune social-democratică au dat rezultatele pe care le vedem, atunci a sosit vremea să se schimbe și să avem un just timonier.
Sper că în Europa va fi o majoritate și un Parlament diversificat. Trebuie să se facă o schimbare. Orice se va întâmpla nu voi trăda idealurile și principiile mele. Trebuie să insistăm pentru o comunitate de state naționale! Sunt contrar unei Europe, cum am mai spus, care vrea să diminueze suveranitatea națională.

J.S.V: Vi se reproșează că sunteți împotriva imigrației, poate fi un risc pentru securitate?
Gen. R. Vannacci: Criminalitatea este legată de imigrația ilegală, e suficient să se vadă datele de la Interne care demonstrează înclinația spre activități criminale a imigranților care nu au locuințe și locuri de muncă. Părerea mea este că deși imigrația este necesară, aceasta trebuie reglementată. Să se intre cu o viză în pașaport așa cum se întâmplă în aproape orice țară.

J.S.V: Ce părere aveți despre OK-ul dat Ucrainei de către USA la utilizarea armelor de atac împotriva Rusiei? Suntem în pragul celui de-al Treilea Război Mondial?
Gen. R. Vannacci: Orice rachetă sau bombă poate fi o amenințare nucleară! A lovi Rusia în teritoriul propriu înseamnă a ataca Rusia și a crește incredibil riscul de amplificare a conflictului. Cred că este ceva ce trebuie evitat la maximum pentru ca acest război să nu își asume tonuri din ce în ce mai grave. NATO nu este în conflict dar toate dispozițiile date privind cedarea armelor spre Ucraina au fost făcute de statele suverane, dar NATO pare să vorbească în numele tuturor. Ne jucăm cu focul, cred că este momentul să vorbească diplomația și să o facă în așa mod încât să se termine acest razboi.

J.S.V: Domnule General Vannacci, ați reușit să declanșați polemici din partea partidelor de stânga care susțin și acum că nu aveați dreptul să candidați. Ne puteți spune, vă rog, de ce ați fost suspendat din armată?
Gen. R. Vannacci: Într-o țară democratică, cu o societate civilă puternică, am fost suspendat pentru că am publicat o carte! Am făcut recurs și vom vedea ce se va întâmpla. Evident că nu m-am simțit bine pentru o hotărâre pe care nu o consider corectă, dar mă așteptam, pentru că procedura disciplinară a început cu luni înainte și am observat că nu prea mergea bine pentru mine dar… speranța moare ultima. Nu am înțeles nici până acum motivele suspendării. Nu am priceput nici ce anume s-a criticat la cartea mea și, pe de o parte, am fost abandonat de leadership-ul meu. Pentru un militar nu e un aspect plăcut. Poate și acest lucru m-a impulsionat să intru în politică.

J.S.V: Vă mulțumim și vă dorim multă baftă, Generale Roberto Vannacci!

Julia-Sandra Virsta
Roma, 5 iunie 2024

Nota redacției: Julia-Sandra Virsta s-a născut la Sighet, s-a stabilit cu mulți ani în urmă în Italia unde este jurnalist. Este corespondent de presă pentru mai multe publicații din România.

Parafrazând un mare scriitor al secolului XX, mă întreb și vă întreb (fără intenții retorice): „Oare vom avea tupeul să afirmăm că nu suntem răspunzători de soarta Sighetului?”

Din patru în patru ani ne agităm și ne certăm intra-comunitar. Facem scenarii, calcule, speculații, intuim aranjamente, ne jurăm că vom părăsi orașul, țara și revenim la normal după ce „co_vidul” alegerilor a trecut. Este – din păcate – felul de a fi al majorității cetățenilor, să se îngrijoreze „verbal-teatral” și să se solidarizeze mai mult sau mai puțin credibil cu… viitorul comunității.
Când tragem linie „matematică” constatăm că la ultimele alegeri, la noi, dar și la nivelul multor altor UAT –uri, prezența la vot a fost sub 45 – 50%. Asta-i democrația, o minoritate de votanți decide pentru noi toți. Trebuie să acceptăm regulile, legislația în vigoare, lamentările ulterioare sunt nerelevante și neproductive.
Ce spectacol trist îl reprezintă amalgamul și efervescența părerilor, comentariilor, analizelor celor care nu sunt dispuși să-și sacrifice câteva zeci de minute pentru un vot care poate schimba multe. Sunt amintite mereu nereușitele celor 34 ani de libertate, sunt invocate (ne)norocul, lenea, comoditatea, lehamitea, „românismul”, manipularea etc. și nu neimplicarea, cacealmaua „tradițională”, hazul de necaz (de ambele părți ale „baricadei”). Vrem schimbare dar nu ne implicăm pentru că – spune un fals mit – nu se schimbă nimic. Gurile unora mai isteți știu sigur că „jocurile sunt făcute”.
Pretindem/ invocăm transparență, corectitudine, schimbare, fonduri europene, muncă (din partea aleșilor), salarii mai mari, pensii europene etc., dar alegem să ignorăm VOTUL.
„Nu putem schimba nimic!… mafiile, baronii, clanurile, sinecurile, înțelegerile ultra secrete sunt mai puternice decât noi!” spun cei „înțelepți”, negândindu-se la evenimentele istorice – mai îndepărtate sau mai recente – care confirmă că oamenii, printr-un vot/impuls masiv pot schimba totul, pot răsturna sondaje și calcule „sigure”, pot dărâma piedestaluri.
De ce să aveți dreptul să comentați furibund și ireconciliabil de pe margine, din mulțime, „anonim”, dacă nu vă obosiți să acordați democrației… un vot?…
Nu vă place cum arată orașul nostru? Ce faceți pentru asta? Criticați „constructiv” neobosindu-vă să lăsați party-urile, micii și grătarele în stand by (adică să le lăsați dracului în așteptare!) și să mergeți să votați, să decideți cu propria minte și prin propria evaluare CINE și DE CE trebuie să conducă/ gestioneze/ „menegerieze” orașul nostru. Trebuie mereu să lăsăm decizia la cheremul unei „mase critice” care votează disciplinat, care are încredere oarbă în promisiuni, care este… captivă?…
Ce-ar fi să meargă toți la vot – cei care nu au „altceva mai bun” de făcut – să gândească fiecare „la rece” (nu la răcoare!), să-și imagineze Sighetul pe alte paliere de mișcare – dezvoltare, să compare traiectoria altor orașe similare cu traiectoria „târgului” nostru, să-și imagineze fiecare ce înseamnă implicarea și forța unei comunități unite. Sunt multe ONG –uri care participă la bunul mers al comunității și oferă soluții/ proiecte prin voluntariat și din surse private. De ce la nivel „nebirocratic” se poate iar în zona „bugetar-paralelă” sunt mai mereu invocate scuze și „alibiuri”, sunt justificate „rezonabil”… nereușitele/ întârzierile?
Haideți la vot, să mergem la vot și dacă 70 – 80 % din populația care are acest drept (poate și obligație?!) va fi prezentă duminică, 09 iunie 2024, la urne, vom putea spune că ne pasă și vom reuși.
Faceți niște calcule și veți vedea că o participare masivă la vot schimbă mult… „jocurile”. Dacă ne dorim altceva, nu doar presupuneri, bârfe și suspiciuni, trebuie să alegem cu mintea/ rațiunea, nu cu „prietenia” și cumetria.
Primul pas al implicării noastre este… VOTUL. Este simplu, ușor, să facem măcar primul pas dar putem să-l facem și pe următorul, să alegem să ne reprezinte și alți cetățeni; pe cei mai mulți dintre aleși i-am văzut și „admirat” pe parcursul mult prea multor mandate… ineficiente.

Ce-ar fi să ne încercăm „norocul” și cu alte formațiuni politice, născute în zona noastră, „la firul ierbii”?! Poate că PRDM – Partidul Renașterii și Dezvoltării Maramureșului – nu vă spune azi nimic, nu are „istoric”, nu are „strategii” fulminante, dar votul celor care-i cunosc pe candidații acestuia la Consiliul Local Sighet îi poate onora și responsabiliza, ținând cont și de implicarea civică anterioară, de entuziasmul și pasiunea lor de-a se dedica sincer comunității. Și asta poate fi schimbarea clamată de unii dintre noi.
Ne vedem la VOT!

Foto & text: Ion Mariș

DOAMNA CU CĂȚELUL
Privește prin geamul ușii și iese rapid din magazin. Își atenționează cățelul, tocmai îmbrățișat de un copil: „Ne báncsa a gyermek!” Apoi, reintră, liniștind-o pe mama copilului: „…Nu, nu!”

SCURTISSIMĂ
Neveste povestind: „…’ș’apoi i-o dat!…” ( E. B.)

GRIJĂ
„…I-n pușcărie acum! Care, noa… Ăla ce-avea numa’ o grijă, s-arate totdeauna aspect.”

AZI-NOAPTE
– …De ce-o venit la mine? Cum m-o văzut?
– Că ai scuipici la furcă. …Cu cine să povestească și el? (V.S.)

LA LUCRU
Între orele 7 și 8, se umple strada de seniori. Cu cât îmbătrânim, cu atâta mai de dimineață ne trezim.

DELAY
Moșucul face gimnastică zi de zi la Iza sau citește psalmi. Este cam surd. Dacă îl saluți, nu răspunde, până ajunge la punct.

TREMURICI
Grafomanii. Când li se năzare că ar fi ceva de scris, îi apucă tremuratul dreptei de nerăbdare. Se apucă pe loc, fericiți, de lucru. Visul lor: să se afle în treabă.

EVENIMENT
O zi oarecare. Sighetean frezat, parfumat, călcat, periat, la costum, cămașă albă, pantofi lustruiți oglindă. Așa-i învățat de mic, dacă iese în oraș, să se îmbrace frumos, „din respect pentru oameni”.
– Unde mergi așa de elegant? Era să nu te recunosc.
– …ÎNMORMÂNTARE!

„ROLAND GARROS” OPEN 2024
* Olga Danilovic, demnă urmașă a Anei Ivanović, a executat-o pe marea lunetistă Danielle Collins… Apoi a luat-o în cătare pe croata Donna Vekic. Țintit, lovit!!
* Meci intens, arzător, Swiantek vs Osaka. Câștigă poloneza. Un evantai pentru Iga, vă rog! (Naomi trebuie că are la ea.)
* Anastasia Potapova este dăruită de Iga cu un dublu 6-0 (bagel). Poate și pentru că în ziua anterioară au stat camerele mai mult pe ea, decât pe meciul la care asista din lojă – au deocheat-o. Efectele frumuseții…
* Nole cade pe burtă pe zgură și începe să înoate /să zboare…
* Mira Andreva – o ruscuță de 17 ani, cu ochi mărunți, de culoarea cicorii. La interviul de pe teren, după victoria asupra favoritei publicului (Gracheva), mărturisește că nu i-a fost prea ușor să joace când toată arena scanda: „Varvara, Varvara!”. La care, francezii de pe „Suzanne Lenglen” răspund: „Mira!, Mira!”
* Iga era bună de profesoară. După ce expediază câte o lovitură în forță, fulgerătoare, adversarele își duc mâna la frunte, în postură meditativă.

ALTE SPORTURI
* Real Madrid – Bayern Munchen 2-1. Concluzione: „Ce să te faci cu muntele ăla de Joselu în careu!?” (traducere liberă din germană)
* AC Milan este condusă cu 0-1, 1-2 și apoi egalată la de Genoa la 3, acasă. Din tribune se aude „il rumore del silenzio”. Nici o cântare la urmă.
* Formula 1, Monte Carlo. Crainic tv: „Încă 11 tururi până la finalul acestei procesiuni.”

OBSCURE
* Azi Iza este despre devenirea întru încremenire.
* Vremea salcâmilor. Iza cu„”piscina călduță” și „coloana vertebrală”.
* 12 Mai 2024, ceasul amiezii. Fotografiez cerul. Numa’ să să ști’!…
* Zi de vară. Un puști contemplând râul, cu veșnicia.

Marin SLUJERU

Foto: Brîndușa Oanța

„Beyond Fashion Limits” este un eveniment care va schimba percepțiile oamenilor despre frumusețe și eleganță!
„Beyond Fashion Limits” este o incursiune în lumea modei care depășește orice așteptare. Pe 15 iunie 2024, Londra devine epicentrul unei revoluții de frumusețe, unde fiecare detaliu strălucește prin diversitate și incluziune.
La „Beyond Fashion Limits” din Londra va participa și cunoscutul creator de modă Cătălin Botezatu, evenimentul urmând să fie prezentat de Cosmina Păsărin.

Cu eforturi unite de la echipa Desire Avenue și Magda Coman, președintele Asociației Open Heart, aducem în prim-plan moda incluzivă și puterea de a defini frumusețea într-un mod nou. Vrem să spargem barierele și să oferim o platformă pentru modelele extraordinare, cu o gamă largă de abilități și talente, în cadrul primei ediții „Atipic Beauty Fashion Show” din Londra.
În plus, fiecare pas pe catwalk reprezintă un pas către o lume mai bună. Susținem proiectul inspirațional al Magdei Coman, pentru crearea unui centru de reabilitare în București, destinat celor cu nevoi speciale. Cu fiecare participare, vei fi parte dintr-o schimbare reală și vei contribui la visul unei comunități mai unite și mai incluzive.
Descoperă moda dintr-o perspectivă nouă și fii martorul unei revoluții de frumusețe și inspirație! (Organizatorii)

Î𝐧 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚 𝟏𝟓-𝟏𝟔 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞 2024, 𝐕𝐢𝐬̦𝐞𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐒𝐮𝐬, 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐂𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥-𝐒𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥, 𝐯𝐚 𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚 𝐑𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐚, 𝐜𝐚 𝐢𝐧𝐯𝐢𝐭𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐨𝐧𝐨𝐚𝐫𝐞, 𝐥𝐚 𝑭𝑬̂𝑻𝑬𝑺 𝑪𝑶𝑵𝑺𝑼𝑳𝑨𝑰𝑹𝑬𝑺 (𝐒𝐞𝐫𝐛ă𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐮𝐥𝐚𝐫𝐞) 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐋𝐲𝐨𝐧.
Suntem onorați ca, la invitația consulului general al României la Lyon, E.S dl. Oleg Ungureanu, să fim parte a unui eveniment unic în Franța, un eveniment de diplomație publică de maximă vizibilitate, ce pune în valoare bogăția culturală a celor aproape 70 de țări reprezentate la nivel consular la Lyon.
Tema de anul acesta, 𝑨𝒓𝒕𝒊𝒛𝒂𝒏𝒂𝒕 𝒆𝒕 𝑺𝒂𝒗𝒐𝒊𝒓-𝒇𝒂𝒊𝒓𝒆 𝒅𝒆 𝒏𝒐𝒔 𝒕𝒆𝒓𝒓𝒊𝒕𝒐𝒊𝒓𝒆𝒔 (𝑨𝒓𝒕𝒊𝒛𝒂𝒏𝒂𝒕𝒖𝒍 𝒔̦𝒊 𝒄𝒐𝒎𝒑𝒆𝒕𝒆𝒏𝒕̦𝒆𝒍𝒆 𝒕𝒆𝒓𝒊𝒕𝒐𝒓𝒊𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒏𝒐𝒂𝒔𝒕𝒓𝒆), aduce în prim plan artizanatul, meșteșugurile. Iar România, în general, și Maramureșul, în special, se poate mândri cu o adevărată zestre de valori ieșite din mâinile meșterilor populari. De aceea, la standul României, francezii și turiștii veniți din întreaga lume (pe parcursul celor două zile standurile sunt vizitate de aprox. 200.000 de persoane) vor descoperi țoluri și ștergare maramureșene, trăistuțe și zgărdane, blide și ulcele de lut ori fuse cu zurgălăi, pe care s-a tors, de veacuri, firul tradiției.
Iar pentru că evenimentul are loc în preajma „Zilei Universale a Iei”, împreună cu Consulatul General al României la Lyon și reprezentanții asociațiilor românești din zonă, vom expune ii și cămeși din diferite zone ale țării, arătând „unitatea în diversitate” a portului tradițional românesc, dar și măiestria și ”savoir-faire”-ul transmis din generație în generație.

Comunicat de presă

Prin intermediul lui Cristi Fernea, librar și pasionat om de cultură, de curând am primit cartea Sfera inteligibilă în tradiția platonică și creștină a lui Viorel Igna, fost profesor de filosofie și logică, în anii ’70 – ‘80, la două licee sighetene, iar din 1993 stabilit cu întreaga familie în orașul italian Perugia.
Întrucât eram în relații cultural-filosofice foarte apropiate (de aceeași vârstă și amândoi în febrila căutare a cuvântului „ce exprimă adevărul”, prin neobosite lecturi și interminabile dezbateri, deseori sugerate și/ sau supervizate de regretatul Jean Bălin), pot să afirm că-i cunosc marea pasiune pentru anticele și mereu incitantele fundamentări greco-romane în plan moral-spiritual (inclusiv nobila și fecunda influență exercitată de ele asupra creștinismului incipient), cât și pentru formidabilele sincronisme/ interinfluențe greco-orientale (indiene și chinezești), despre care marele indianist român Theofil Simenschy afirmă cu prudență în cartea Cultură și filosofie indiană în texte și studii (Bibliotheca Orientalis, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978) că „Toți au dreptate întrucâtva; greutatea stă în a deosebi de la caz la caz aceste influențe, a le determina originea și epoca și a stabili până unde merg”.
De pildă, îmi amintesc de furtunoasele discuții pe marginea celor trei mari „vehicole” sau mijloace de mântuire ale budismului („micul vehicol” sau hinayāna, „marele vehicol” sau mahāyāna, „vehicolul tantric” sau vajrayāna), precum și cele despre marii reformatori Nāgārjuna (în secolul al II-lea e.n. a sistematizat doctrina mahāyāna, elaborând un sistem nihilist în care nu există nici eul și nici non-eul, eliberarea dobândindu-se prin conștientizarea acestui vid universal) și Asanga (potrivit mai moderatului său sistem filosofic din secolul al IV-lea e.n., numit „al idealiștilor” sau „al practicanților metodei Yoga”, lumea înconjurătoare nu are existență, dar – la fel ca la Platon – există eul sau gândirea, care zămislește iluzia realității).
Cu câteva veacuri înaintea celor doi gânditori indieni, subtilul dialectician chinez Mo Zi (sec. V-IV î.e.n.) a exercitat o rodnică influență asupra mahāyānismului prin teza iubirii universale: „Cel ce-și iubește aproapele va fi neaparat iubit și cel ce face servicii aproapelui va fi neaparat răsplătit, iar cel ce urăște va fi urât și cel ce face rău, de rău va avea parte”.
Dezbăteam, totodată, năucitoarele asemănări dintre Unul plotinian („fără formă și de nimic limitat”, care – prin situarea dincolo de gândire – trebuie admis ca „puterea infinită de la care provine toată pluralitatea ființelor inteligibile”) și supremul Dao („nu are formă sau înfățișare, nu are culoare, sunet, gust sau miros, nu are început sau sfârșit, nu se află sus sau jos, înlăuntru sau afară, nu cunoaște binele sau răul”), implicit cu De, principiu strâns legat de Dao și echivalent în românește ba cu termenul Putere (puterea specială a individului), ba cu Virtute (spontaneitatea tuturor lucrurilor „în sensul elanului bergsonian”), sincronisme sistematizate și ilustrate ulterior de mine (martie 2017) în textul Asemănări și deosebiri între primele principii din filosofia antică greacă și taoism (daoism).
Nu în ultimul rând, purtam îndelungi discuții pe marginea oului cosmic (la indieni și vechii egipteni), formă premergătoare a desăvârșitei sfere, deoarece conține „sub coajă” germenele vieții și al existenței (Brahma, ființa supremă și „izvorul tuturor lucrurilor”, nu doar că s-a născut din ou, dar „cu gândul numai” a făcut cerul din jumătatea de sus a acestuia și pământul din jumătatea de jos), treceam în revistă suita sistemelor creaționiste antice („cu gândul” la Brahma, „cu cuvântul” Vac, predecesorul Logos-ului, la zeul indian Prajapati și „din nimicul absolut” la Augustin), neomițând „ideea preexistenței unei materii cosmice primordiale” (am numit apa) la chaldeeni (Apsu sau Oceanul-tată, Tiamat sau Haosul-mamă) și la Thales din Milet, precum și cosmogoniile din cele două versiuni ale Genesei biblice: iahvistă sau jahveistă (sec. al VIII-lea î.e.n.) și elohistă (sec. al V-lea î.e.n.), ambele descinse din vechea concepție chaldeeană.
În paranteză fie spus, concepția indiană a creației „cu cuvântul” a ajuns la Philon, teologul-filosof preocupat să dea un nou impuls Bibliei mozaice (Vechiul Testament la creștini) cu ajutorul filosofiei grecești, datorită faptului că la acea vreme (ultimul secol î.e.n.) Alexandria de la gurile Nilului era un oraș cosmopolit nu numai pentru negustori, ci și pentru învățații din toată lumea, atrași – ne înștiințează Petre P. Negulescu în masivul tratat Problema ontologică (Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1977) – „de marile înlesniri culturale, de colecțiile de manuscrise mai ales”.
Același autor ne informează cum Philon, adeptul principiilor „Dumnezeu ca Ființă transcendentă, nu poate să aibă raporturi directe cu lumea” și „Unitatea absolută (Dumnezeu) exclude multiplicitatea absolută (lumea)”, se vede nevoit să introducă mai mulți intermediari/agenți între cele două entități disjunctive, concepție preluată apoi de creștinii „încurcați în controverse”, pentru ca de la Sinodul niceean (anul 325 e.n.) să devină temelia Trinității.
Și iată în ce mod. Mai întâi, Philon împrumută de la stoici termenul Logos (rațiune), care la el – cu precizarea că „l-a creat mai întâi Dumnezeu” – are înțelesul atât de „rațiune”, cât și de „cuvânt” sau „discurs”. Însă, fiind Dumnezeul lui Philon mai filosofic, deci mai abstract decât concretul Dumnezeu vechitestamentar, El nu pronunță mai multe cuvinte creatoare, ci doar unul singur – Logos, care „avea în sine tot ce trebuie pentru ca procesul creațiunii să se desfășoare mai departe, fără altă intervenire a lui Dumnezeu” (P.P. Negulescu), căci avea rolul de „organ de concepție”. Numai că, prin natura sa, Logos-ul se situa „prea departe” de lumea ce urma să apară, așa că era nevoie de un alt intermediar, gândit ca un „organ de execuție”, cu scopul de-a transforma ideile generale ale organului de concepție în lucruri particulare. Iar acesta, la fel ca în doctrina stoică, era Spiritul (pneuma).
Din nou distanța fiind prea mare între „tendința generală” a Spiritului și lucrurile materiale ce trebuiau produse (firește, prin prelucrarea materiei informe de început), cascada descendentă a intermediarilor este completată cu îngerii și demonii, ființe spirituale prevăzute cu indispensabilul înveliș material, care le permite să lucreze materia spre „a realiza într-însa ideile”.
Primele trei ipostaze au atras atenția creștinilor și au avut un rol important în orientarea creștinismului spre neoplatonism („coloritul filozofic al celor mai mulți dintre gânditorii creștini, de la sfârșitul antichității și din prima jumătate a evului mediu, a fost neoplatonic”, precizează P.P. Negulescu), întrucât prima ipostază era „Dumnezeul unic al monoteismului iudaic”, a doua (Logos-ul) era numită de Philon „Primul născut”, ba – într-o formulare mai mult familiară decât filosofică – chiar „Fiul”, iar Spiritul (a treia ipostază) devine la creștini Sfântul Duh, astfel născându-se inexplicabila dogmă a Dumnezeului „unic și nedespărțit”, în trei ființe diferite…
Citind mult documentata carte a lui Viorel Igna (atât de încărcată cu citate, încât nu există afirmație fără una sau mai multe „proptele” cu moț filosofico-teologic), m-am mirat că nicăieri nu pomenește de sincronisme și de fascinantele teorii cosmogonice orientale, în mod deosebit de oul cosmic și influența subtilei filosofii indiene asupra lui Philon, a cărui triadă ipostazică – așa cum am arătat – stă la baza Trinității creștine și a orientat creștinismul înspre neoplatonism. Căci sfera inteligibilă a creștinismului, potrivit superbelor definiții diseminate în carte: „Dumnezeu este sfera cu centrul oriunde și circumferința niciunde”, „Imensitatea esenței lui Dumnezeu ia forma sferei”, „Spiritul este sferic” etc., purced din originala concepție a lui Philon, nicidecum din comentariile și scrierile elaborate de Marius Victorinus 300 de ani mai târziu, cu atît mai mult că acesta rămâne un zelos și inspirat filonist atunci când afirmă că „Dumnezeu «este unitatea celor trei potențe – a Ființei, a Vieții și a Gândirii»”, identificând Ființa cu Tatăl, Viața cu Fiul și Gândirea cu Duhul Sfânt.
Din păcate, în comparație cu Marius Victorinus și Augustin, cu neoplatonicienii (Plotin, Porfir, Iamblichos, Proclus, Damascius, Simplicius) și întreaga henologie, cu Pitagora, Xenophan, Parmenide, Zenon și Heraclit, dar mai ales cu Platon și Aristotel, alexandrinul este amintit la pagina 197 doar într-un scurt și irelevant paragraf: „(…) în reformulările lui Philon din Alexandia, care a pus pe primul loc înțelepciunea”…
Și încă ceva. Ignorând complet filosofia indiană și chineză, V. Igna urmează exemplul mult citatului Giovanni Reale, care a scris o enormă istorie a filosofiei greco-romane (la noi a apărut în 10 volume), în mod eronat intitulată Istoria filosofiei antice.
În rest, cartea prietenului Igna merită să fie citită (de inițiați și mai puțin inițiați) pentru pilduitoarea acribie cu care urmărește sfera inteligibilă (cosmică și spirituală) în filosofia antică greacă, „acasă” la neoplatonicieni și la primii teoreticieni valoroși ai creștinismului.

George PETROVAI

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” în parteneriat cu Fundația Freedom House România și în colaborare cu elevi și cadre didactice de la licee din Baia Mare și Sighetu Marmației, lansează o expoziție de benzi desenate cu povești de viață ale evreilor din județul Maramureș, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

În urmă cu 80 de ani, în perioada 15 mai – 7 iunie 1944 de pe teritoriul Transilvaniei de Nord, anexată Regatului Ungariei prin Dictatul de la Viena (1940), 131.639 evrei au fost deportați la Auschwitz-Birkenau.

„Imagini din trecut. Holocaustul din Maramureș” este un proiect care ne apropie, prin intermediul benzilor desenate de experiențele trăite de evreii din Sighetu Marmației și Baia Mare în perioada Holocaustului din România și ne prezintă o istorie diferită a comunităților în care locuim; o istorie a celor persecutați, deportați, exterminați pentru că au fost/s-au născut ALTFEL.

Luni, 3 iunie 2024, de la ora 16:00, la Centrul de Afaceri Millenium, publicul larg este invitat la un dialog despre istorii locale, iar de la ora 17:30, în Piața Cetății, va fi inaugurată expoziția de bandă desenată, ilustrată de Octav Ungureanu, după un scenariu realizat de cercetători ai Institutului „Elie Wiesel” în colaborare cu elevi și cadre didactice de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul de Arte Baia Mare, Liceul Teoretic „Leőwey Klára” Sighetu Marmației.

Vor participa la dialog:
Ana Bărbulescu, cercetător științific la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.
Robert Cotos, președinte Asociația Maramureș Heritage.
Reprezentanți ai elevilor și cadre didactice de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul de Arte Baia Mare.
Moderator: Cristina Guseth, director Fundația Freedom House România.

Accesul la eveniment este liber, gratuit, iar înscrierile se fac completând formularul de aici https://forms.gle/RAAsyxwvqrE6ePQN7

***
„Imagini din trecut. Holocaustul în România!” este o expoziție de bandă desenată realizată în cadrul proiectului cultural-educațional „Visualising The Past Through Graphic Novels. Prompting Local Involvement For Holocaust Remembrance In Romania” finanțat de Uniunea Europeană prin programul Citizenship, Equality, Rights, Values (CERV-2022-CITIZENS-REM), implementat de Institutul ,,Elie Wiesel” î̂n zece județe din România (Bihor, Botoșani, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Maramureș, Prahova, Sibiu, Timișoara) cu sprijinul Fundației Freedom House România și a comunită ților locale.

Detalii despre proiect: https://www.inshr-ew.ro/portfolio-item/visualising-the-past- through-graphic-novels-holocaust-remembrance-in-romania-imagini-din-trecut.

Comunicat de presă

Societatea „Mihai Eminescu” pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, din regiunea Cernăuți (Ucraina) și Societatea Scriitorilor Români din Cernăuți, organizează duminică, 02 iunie 2024, de la ora 12:00, la Palatul Național al Românilor din Cernăuți (P-ța Centrală, nr. 9) o întâlnire de comemorare a scriitorului Ilie T. ZEGREA, care la data de 03 iunie anul curent ar fi împlinit vârsta de 75 de ani.

* * *

S-a stins prea repede. La toamnă vor fi deja doi ani, iar în 3 iunie anul curent ar fi împlinit abia 75 de ani. Doar celor mai tineri de 45 li se pare că aceasta este o vârstă foarte înaintată. De fapt, la orice vârstă încă îți dorești să te bucuri de viață, de urmași, de prieteni. Ilie T. Zegrea avea prieteni scriitori prin multe colțuri ale Patriei istorice, însă o zonă pe care o iubea nespus de mult era Maramureșul cu farmecul lui neuitat, dacă l-ai văzut odată. Iar aici printre cei mai buni frați de condei îi avea pe scriitorii Gheorghe Mihai Bârlea și Gheorghe Pârja. Venea pe la ei când se afla la tratament cu băi de sare, iar pe lângă aceasta nu lipseau discuțiile despre literatură, cultură, renaștere spirituală. […] (Nicolae Șapcă)

* * *

Un român exponențial, un poet excepțional, un prieten frate de Bucovina, pe care l-am întâlnit în premieră la începutul lunii Mai 1990, la Cernăuți. Eram împreună cu poeții Echim Vancea, Gheorghe Parja, Dan Pralea, director al Casei de Cultura din Sighetu Marmației, Ansamblul folcloric Mara, la invitația poetului Stefan Hostiuc. Au fost zile de neuitat, cu spectacole în comunitățile românești, inclusiv Cernăuți. Ne-am revăzut de multe ori în Maramureș și îndeosebi la Ocna Sugatag, unde obișnuia să vina cu distinsa lui doamna Doina, cu prieteni. Din păcate, o boala ireversibila l-a răpit prea repede. Vreau să cred că se află printre Cetățenii Raiului. Mă emoționează că prietenii, scriitorii din Cernăuți îl omagiază la împlinirea a 75 de ani de la la naștere și îl comemorează la doi ani de la plecarea lui spre Veșnicie. În amintirile mele este viu și îi venerez viața și opera. (Gheorghe Mihai Bârlea)

* * *

Scut de neam

                                           Poetului Ilie Tudor Zegrea
Știam că sunt un muritor
și că viața pare uneori bravură
în ochii lașilor nefericiți
încremeniți în propria lor ură;

O, Doamne, ce odihnă-mi dai,
dar lasă-mi graiul mamei ca veșmânt
peste eternul frig din oase
drept scut de neam și în mormânt.

Pe unde sunt e nesfârșirea
nimeni cu ochii nu pătrunde,
e o grădină în care moartea
să ne pândească n-are unde!…

                                                                           Gheorghe Mihai Bârlea

Nota redacției: Un emoționant interviu realizat de Ilie T. Zegrea împreună cu scriitorii Gheorghe Mihai Bârlea și Gheorghe Pârja a fost publicat în anul 2019 în cotidianul „Graiul Maramureșului” și reluat în săptămânalul „Monitorul Bucovinean”, nr. 21, joi, 30 mai 2024.

Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret „Am fost ș-om fi” organizat de Clubul Copiilor Sighetu Marmației a ajuns în acest an la ediția a XXVI-a și este organizat în perioada 28 mai – 03 iunie 2024.

Evenimentele din cadrul proiectului sunt organizate cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș, Consiliul Local și Primăria Municipiului Sighetu Marmației, Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, Ministerul Educației și Visit Maramureș.

Proiectul festivalului din acest an a fost realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș.

Activitățile din proiect au început Marți, 28 mai 2024 în ateliere de creație organizate în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit nr.9 și Școala Gimnazială nr. 2 din Sighetu Marmației.

Vineri, 31 mai 2024 de la ora 13:00 la Centrul Cultural – Pastoral „Sf. Iosif Mărturisitorul” va avea loc vernisajul  Expoziției Concurs de Arte Plastice „Datini şi obiceiuri – forme şi culori”.

Sâmbătă, 01 iunie 2024, începând cu ora 15:30 va avea loc Parada Portului Popular de pe Platoul de la „Curtea Veche” până în Parcul „Grădina Morii”. Concursul ansamblurilor folclorice se va desfășura în Parcul „Grădina Morii”.

Duminică, 02 iunie 2024, de la 13:00, tot în Parcul „Grădina Morii”, va avea loc Concursul soliștilor vocali și instrumentiști, urmat de Spectacolul de gală și Premierea participanților.

Salut, Sighet!

Citesc pe internet fel de fel de aberații despre războiul ruso-ucrainean, „enormul” potențial militar al muscalilor și alianța pe multiple planuri a acestora cu chinezii (cică Putinosul ar fi prieten la toartă cu Xi Jinping, pesemne cum a fost Stalin cu Hitler), precum și despre forța economico-militară a BRICS-ului (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), care – prin sprijinul acordat rușilor (cu excepția Chinei, de peste doi ani doar unul vag politico-diplomatic!) – va lovi sub centură dolarul și actuala supremație a Statelor Unite și a întregului Occident (Uniunea Europeană, NATO), instaurând o lume multipolară/ multicefală, în care vor fi mai mulți lideri și mai multe orientări planetare.
Numai că pretutindeni în lumea viului, cu atâta mai mult în comunitățile umane (popoare, națiuni) și în politicile lor internaționale, nu există egalitate și libertate deplină, întrucât egalizarea impusă sau autoimpusă (să ne-o amintim pe cea bolșevică) duce fatalmente la sterilizare și staticizare, iar libertatea cu hurta/ cu polonicul generează haos și imbecilizare în masă, bunăoară așa ca în originala noastră democrație postdecembristă.
Aceasta fiind nedreapta, dar fireasca stare de lucruri în întreaga istorie umană (antică, feudală, contemporană, preindustrială, industrială și postindustrială de tip globalisto-digital), este de râsul curcilor să crezi că cea mai mare putere economică, politică, militară, științifică, sportivă și culturală a lumii actuale (am numit Statele Unite, cu toate păcatele lor privind ipocrizia cârmuitorilor, jafurile întreprinzătorilor și uriașele consumuri ale cetățenilor, cu neomarxismul, satanismul și sodomismul în floare), ar putea să fie detronată sau, mă rog, determinată să se retragă (sic!) de pe poziția de lider planetar, în pofida faptului că are logica susținere a celor mai industrializate state (Germania, Japonia, Marea Britanie, Canada, Franța, Italia) și a altor redutabili aliați (Uniunea Europeană, NATO, Australia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Singapore, Taiwan etc.), numai pentru că niște mastodonți într-ale întinderii (Rusia în primul rând) și numărului de locuitori (India, China, Brazilia) doresc, ba chiar pretind acest lucru în politicile lor confraterno-periferice, dar fără argumente îndestulătoare la diverse capitole: dezvoltare economică temeinică (niciuna dintre aceste puteri emergente nu face parte din selectul „club” al țărilor hiperindustrializate), nivel ridicat de trai, democrație reală, independență juridică, libertatea gândirii, exprimării, asocierilor și întrunirilor (cu excepția Indiei, parțial a Braziliei și Africii de Sud la ultimele trei capitole).
Aminteam mai sus de „prietenia” dintre Putin și Xi Jinping. Deși amândoi sunt niște dictatori (cu notabila diferență că liderul chinez nu este multimiliardar și nu-i susținut de o nesimțită gașcă de oligarhi așa ca muscalul, iar China este realmente o însemnată putere economico-militară), nici pomeneală de sentimente sincere și trainice la acest nivel postuman, nivel născut și cerut de/ din înalte și – deseori – inumane considerente politice. Da, căci jucând constant la două capete (schimburi comerciale avantajoase atât cu Rusia belicoasă, slăbită și nerealistă, cât și cu Occidentul inventiv, prudent și putred de bogat), China promovează o politică asemănătoare cu cea stalinistă din preajma celui de-al doilea război mondial: chipurile dorește încheierea conflictului ruso-ucrainean (însă, cum se constată, una spune și cu totul altceva face), de fapt – prin exponențiala creștere a schimburilor comerciale cu gașca putinistă – ea îl alimentează și-l prelungește, așteptând ca, după slăbirea beligeranților direcți și indirecți, să intervină cu forțele ei intacte pentru a-și impune punctele de vedere – să se întroneze liderul planetei și să-și redobândească teritoriile siberiene ocupate de muscali.
Fiind Putinosul un cârmuitor de tip feudal (corupt până în măduva oaselor, neiubit de apropiați și foarte temut de norodul rusesc, limitat și egocentric, ahtiat după putere și bani, cu o avere evaluată la mult peste 200 miliarde dolari, nu în ultimul rând ipocrit, mincinos, crud și răzbunător, adică o sinistră medie caracterologică între Ivan cel Groaznic, Stalin și Kim Jong-Un), a ordonat pe 24 februarie 2022 atacarea Ucrainei din trei părți nu din dragoste și multă grijă față de soarta rușilor rămași pe teritoriul Ucrainei după destrămarea Uniunii Sovietice și, cică (susține propaganda kremlinistă), teribil persecutați de ucrainenii rusofobi (aceeași retorică a fost întrebuințată de Hitler și ciracii lui întru justificarea anexiunilor teritoriale, ba chiar a declanșării celui de-al doilea război mondial), ci din smintitele considerente ale unuia care crede despre sine că-i providențial, deci care – preocupat până la demență de măreția extensivă a Rusiei – e convins că are menirea să elimine fatalele erori politico-militare săvârșite de predecesori, în mod deosebit cele ale reformistului Mihail Gorbaciov: (a) Refacerea Uniunii Sovietice, strategie prefațată prin invadarea Ceceniei, mutilarea teritorială a Georgiei și ocuparea Peninsulei Crimeea în anul 2014 (neriposta categorică a anglo-americanilor în timpul celor trei agresiuni, adeverește spusa „Dă-i nas lui Ivan și-o să urce pe divan”); (b) Încredințat după aceste ticăloase demonstrații de forță că occidentalii se tem de Rusia militarizată și că armata muscălească este invincibilă, criminalul de Putin (a nu se da uitării suspectele morți ale multora dintre criticii și adversarii săi) nu numai că a plănuit cu ani în urmă invadarea și ocuparea Ucrainei printr-un război-fulger de câteva zile, astfel (la fel ca în situațiile precedente) punând Occidentul în fața faptului împlinit, dar era atât de sigur de rapida îngenunchere a Ucrainei, încât le-a sugerat primelor eșaloane îndreptate spre Kiev să aibă în rucsacuri uniformele de paradă!
Atâta doar că mai mica, dar mai eficienta armată ucraineană (din 2014 antrenată de tehnicieni occidentali și bine înarmată de anglo-americani), dă peste bot invadatorilor (e drept, cu catastrofale pierderi materiale și umane – pe front și în rândul civililor), așa încât, în cei peste doi ani de lupte crâncene, aceștia au pierderi umane și în tehnică de luptă de câteva ori mai mari decât ale sovieticilor în zece ani de război cu afganii (1979-1989): circa 500.000 de soldați morți, inclusiv vreo 10 generali, zeci de mii de tancuri, blindate și lansatoare de rachete, peste 10.000 de drone, sute de avioane și elicoptere, câteva zeci de nave și ambarcațiuni, ba chiar și un submarin.
Dacă la astea se mai adaugă sancțiunile impuse Rusiei putiniste de cele mai multe țări ale lumii, inflația, marile probleme cu care se confruntă industria muscălească din pricina orientării ei spre producția de război, dar mai ales a crizei de forță de muncă (sute de mii de specialiști au fugit în străinătate, alte sute de mii de tineri au fost trimiși pe front), precum și schimburile comerciale extrem de avantajoase pentru chinezi, îndeosebi la petrol și gaze (neavând conducte ca în Europa și alte posibilități de alimentare a mașinii de război, rușii s-au împăcat cu condiția economică, în parte și politică, de vasali ai chinezilor), toți acești factori, vasăzică, plus lipsa componentelor electronice pentru industria de vârf și de înarmare, importate înainte de război de la occidentali și japonezi, au generat un nesfârșit lanț de dificultăți, care în mod necesar se răsfrâng în dramatica scădere a nivelului de trai pentru cei mulți, extrem de redus și înainte de invazie (potrivit unui jurnalist independent, veniturile lunare ale majorității siberienilor erau mai mici de 50 de euro).
Desigur, toate aceste nenorociri, scoase de război din cutia Pandorei, îi afectează pe rușii europeni mult mai puțin, motiv pentru care, în pofida legilor draconice (concepute exact pentru înfricoșarea maselor) și a legiunilor de brute oficiale, înarmate până în dinți, încă n-au pornit marile proteste ale nemulțumiților, iar privilegiații odiosului regim putinist (consilieri, miniștri, oligarhi, securiști, gărzi de corp, înalți funcționari ai statului mafioto-opresiv) nu sunt afectați absolut deloc, căci scopul ăstora nu este asigurarea unui trai decent pentru cei mulți și libertăți cu adevărat democratice pentru toți cetățenii, inclusiv prin reducerea colosalelor decalaje dintre hiperîmbuibați și ultrasăraci, ci să-și mențină pozițiile/ funcțiile și avantajele prin „eternizarea” la putere a unui individ nevrednic și necinstit.
Însă istoria ne face cunoscut că foarte puțini tirani au murit de moarte naturală (după pieirea lui Stalin, marele infect Beria se lăuda că l-ar fi otrăvit!), majoritatea lor fiind trădați sau chiar uciși de apropiați: degeneratul împărat Caligula a fost lichidat prin înjunghiere chiar de șeful uriașei sale gărzi pretoriene, taman acela care-l purta în brațe când era mic, Alexandru Lăpușneanu a fost otrăvit de soția lui Ruxandra, domnitorul Constantin Brâncoveanu (devenit tiranic spre sfârșitul domniei cu membrii în vârstă ai familiei) va fi trădat de unchiul lui, stolnicul Constantin Cantacuzino, gărzile țarului reformist Alexandru al II-lea n-au putut sau n-au vrut să prevină asasinarea sa etc.
La fel se poate întâmpla și cu Putinosul, atunci când – presați de cursul evenimentelor (sărăcie generalizată, furia maselor, nemulțumirea și revolta trupelor) – generalii și consilierii vor decide că trebuie înlăturat, ba chiar lichidat, locul lui fiind luat de un om vrednic și înțelept, devotat poporului și agreat de lumea liberă, chiar dacă paza actualilor kremliniști este asigurată de vreo 50.000 de lachei, considerați loiali și impecabil antrenați. Păi da, că și ei sunt mai mult sau mai puțin oameni, nu niște automate, adică au sentimente și relații, simpatii și antipatii, sensibilități și aspirații, oricât de consistentă ar fi leafa primită de la un stăpân cvasidement și fără scrupule.
Iată încă o dovadă că ăsta-i neomul Putin: la moartea lui Mihail Gorbaciov, părintele glasnostului și perestroikăi (instrumente politice întru salvarea mastodontului anchilozat prin democratizare și liberalizare), noul tartor kremlinist regretă atât de mult dispariția Uniunii Sovietice (mereu afirmă că-i „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului 20”), încât nu numai că i-a refuzat o înmormântare de stat ultimului președinte sovietic, dar n-a participat la modestele lui funeralii…
Tot istoria ne face cunoscute următoarele adevăruri:
1) Toate conflictele militare de după Războiul de independență al coloniilor americane, la care Anglia (singură sau în alianță, îndeosebi cu Statele Unite) a luat parte, au fost câștigate: bătălia navală de la Trafalgar (1805) și celebra luptă de la Waterloo (1815), Războiul Crimeii (1853-1856), Războiul ruso-japonez din 1904-1905, englezii instruind militarii japonezi și furnizându-le armament, Primul război mondial (1914-1918), Al doilea război mondial (1939-1945), lungul război rece;
2) În toate marile lupte purtate de Rusia țaristă în epoca modernă (Războiul Crimeii, Războiul ruso-japonez, Primul război mondial), ea n-a rezistat mai mult de trei ani, păcile încheiate fiind mai mult sau mai puțin umilitoare, iar Uniunea Sovietică, fără imensul ajutor anglo-american (de la tancuri și până la alimente), n-ar fi făcut față nemților, lucru recunoscut de Stalin, mai puțin faptul că tot occidentalii au făcut din mastodontul sovietic o mare putere postbelică;
3) Fiecare înfrângere a Rusiei țariste și apoi a Uniunii Sovietice a fost urmată de mari frământări și prefaceri politico-sociale: după războiul Crimeii, țarul Alexandru al II-lea a demarat în anul 1861 complexul proces de abolire a iobăgiei, iar românii au realizat unirea din 1859; umilirea rușilor de rasa galbenă în 1904-1905 a fost îndată urmată de revolta acestora (unii îi spun revoluție); debandada armatelor rusești din 1917 (bolșevizarea, lichidarea ofițerilor, retragerea de pe front) a culminat cu lovitura de stat leninisto-troțkistă din octombrie (nemeritat numită revoluție), succedată de asasinarea țarului Nicolae al II-lea și a familiei sale, chit că acesta abdicase cu câteva luni înainte; sfârșitul războiului rece, la pachet cu retragerea sovieticilor din Afganistan (firește, din pricina epuizării mastodontului) a dus peste puțin timp la dezmembrarea Uniunii Sovietice.
Toate aceste lucruri fiind bine cunoscute de strategii occidentali, ei nu se grăbesc cu aplicarea de lovituri nimicitoare Rusiei (tocmai de aceea, zic eu, încă n-au livrat ucrainenilor avioane de luptă și, îndeosebi, rachete cu rază lungă de acțiune), ci-i lasă pe ruși să fiarbă în suc propriu, să simtă în viața de zi cu zi ce înseamnă jaful putiniștilor și neroadele lor ambiții expansioniste, dimpreună cu izolarea impusă și autarhismul contraproductiv în care țara se complace pe moment, pentru că numai atunci vor renunța la paternalismul anacronic, vor dori democrația reală (aia începută de Gorbaciov) și – după mătrășirea actualilor kremliniști nocivi – își vor alege pe bune niște cârmuitori vrednici.
Motivul pentru care anglo-americanii nu doresc zdrobirea Federației Ruse nu este teama de învechitul ei arsenal nuclear (putiniștii știu prea bine că războiul nuclear nu are învingători), ci acela că ea a reprezentat și continuă să reprezinte „marele stat-tampon” dintre rasa albă din Europa și cea galbenă din Asia. Căci, citându-l pe doctorul Legendre, profesorul Petre P. Negulescu ne informează în tratatul Destinul omenirii (Editura Pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, București, 1939) că „Rusia dacă n-ar exista, ar trebui inventată” și că ea are rolul de „santinelă înaintată a rasei albe, a civilizației noastre”.

George PETROVAI

A fost un eveniment cu oameni rari, cu momente speciale, cu târg de carte și cu Muzeul Autografelor la Baia Mare, la aniversarea a 21 de ani ai Revistei de Cultură „Nord Literar”. De fapt, au fost două zile intense, în care cultura s-a întâlnit cu publicul, iar dialogul a fost la cel mai înalt nivel, în cadrul unor evenimente dedicate cărții, autorilor ei, presei culturale, poeziei și muzicii de cea mai bună calitate.

În prima zi,  în cadrul momentului de deschidere, s-au acordat cinci premii ale Revistei de Cultură „Nord Literar” unor personalități care, prin activitatea lor editorială și publicistică au marcat viața culturală a acestui spațiu. Astfel, au primit premiu pentru întreaga activitate: Ion Cristofor, Adrian Popescu, Ion Papuc, Ana Olos, Florian Roatiș – colaboratori și prieteni apropiați ai revistei, nume de referință ale poeziei, ale criticii și ale eseisticii românești.

Dezbaterea „Cultură și presă”, la care au participat, alături de invitați, studenți și cadre didactice ale Centrului Universitar Nord, Baia Mare al Universității Tehnice din Cluj Napoca, a adus pe tapet principalele probleme cu care se confruntă presa culturală și presa în general, ca oglindă a societății. Au avut intervenții: prof. univ. dr.  Elena Abrudan, prof. univ. dr.  Petru Dunca, Ana Herța, Alice Valeria Micu, Menuț Maximinian, Olimpiu Nușfelean, Mircea Petean, Cornel Cotuțiu, Gheorghe Mihai Bârlea.

Târgul de carte, desfășurat în 24 mai, în holul Palatului Administrativ din Baia Mare, a reunit zece edituri din Cluj, Sălaj și Maramureș, alături de standurile de carte ale instituțiilor de cultură din subordinea Consiliului Județean Maramureș. Desfășurat sub sloganul „Cumpără o carte! Într-o zi, ea te va citi”, târgul a reușit să concentreze un maraton al lansărilor și al prezentărilor de carte și de reviste de cultură. Au fost alături de „Nord Literar” edituri precum: Școala Ardeleană – Cluj, Casa Cărții de Știință – Cluj, Limes – Cluj, Cuantic –  Cluj, Caiete Silvane – Sălaj, Memoria Ethnologica – Maramureș, Cartemma – Maramureș, Marist – Maramureș, Cetatea Romei – Maramureș, Casa Cărții – Maramureș. Nume de rezonanță ale culturii românești, precum: Horia Bădescu, Vasile Igna, Mircea Popa, Ion Mureșan, Ion Cristofor, Ion Papuc, Radu Ulmeanu, Daniel Săuca, Delia Muntean, Mircea Petean, Vasile George Dâncu, Ana Olos, Daniela Sitar-Tăut au avut un cuvânt de spus fie pentru a prezenta Muzeul Autografelor expus în holul Palatului Administrativ din Baia Mare, fie pentru a prezenta carte de cea mai bună calitate. În cele câteva ore de târg, s-a vândut multă carte, s-au epuizat titluri și autori, acest fapt fiind un semnal că există un orizont de așteptare al publicului pe segmentul respectiv.

Revista de Cultură „Nord Literar” a editat, cu prilejul acestei aniversări, două suplimente sub formă de antologii. „Orfeu la «Nord Literar»” reunește poeme ale celor mai importanți autori români care s-au regăsit în paginile revistei, la rubrica „Orfeu”, reprezentând o oglindă a poeziei românești contemporane a ultimelor decenii. Al doilea supliment, „Pe muchia poemului”, adună în paginile sale o selecție de cronici, eseuri, studii critice publicate în timp în revistă de criticul literar Delia Muntean.

Muzeul Autografelor, un proiect inedit al scriitorului clujean Marcel Mureșeanu, vernisat vineri, 24 mai, în deschiderea Târgului de carte, rămâne în holul Palatului Administrativ din Baia Mare până în 10 iunie.

Serile celor două zile de sărbătoare s-au derulat sub genericul „Muzica și poezia la Palat”. În cadrul generos oferit de curtea și de clădirea Palatului Administrativ, poeții oaspeți, poeții maramureșeni și tinerele creatoare din Cenaclul „Voci eminesciene” au recitat din creațiile proprii. Iar muzica românească a completat emoția poeziei. Au recitat: Vasile Igna, Adrian Popescu, Ion Cristofor, Ana Herța, Alice Valeria Micu, Loredana Știrbu, Florina Juncu, Valeria Bilț, Menuț Maximinian, Gabriel Cojocaru, Gheorghe Mihai Bârlea, Nicolae Scheianu, Liviu Coroiu, Flaviu Mihali. Au cântat: Ducu Hotima, „Focul Viu”, Florin Ștefan și grupul „Lira”, Alina Andreicuț și Sorina Gherman. Momente speciale au creat copiii de la Școala Populară de Artă a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, coordonați de profesoarele Codruța Lupșe și Ramona Darha.

Comunicat de presă

La Editura Charmides din Bistrița (editor, Gavril Țărmure), a apărut recent al cincilea volum de poezie, „Re_semnat”… semnat de Ion Mariș, prefațat de Ion Popescu-Brădiceni, membru al Uniunii Scriitorilor din România și postfațat de Echim Vancea, de asemenea membru al Uniunii Scriitorilor din România; lector de carte, Iulia-Dora Mariș, DTP și copertă, Francisc Baja.

***

Ion Mariş s-a născut în 16.04.1961. A absolvit Liceul „Dragoș-Vodă”, Sighetu Marmației (promoția 1980), ulterior, Institutul Politehnic Cluj Napoca – Facultatea TCM, extinzându-şi activitatea şi în alte domenii: bancar, burse de valori, turism, consultanţă, farmaceutic.

A activat în diverse cenacluri literare atât ca elev la Sighet  cât şi ca student la Cluj-Napoca. A publicat poezie şi proză în diverse reviste şi periodice (Mantaua lui Gogol, Marmația Literară, Nord Literar etc.). Este membru fondator al Clubului Rotary Sighet (2001) și coordonatorul Editurii Valea Verde din Sighet.

A publicat volumele: „Autostop printre gânduri” (2016), „Salut, Sighet!” (2016) ,„La masă cu președinții” (2016), „Vesperare” – poezie (2017), „Ultimul poem (…)” – poezie (2019), „Ion Bledea – Sculptorul Nordului” – album (2019), „#CNDV100 – Convorbiri – mărturisiri” – interviuri, co-autor (2019), „Sentimente neasigurate” – poezie (2021), „Semne, pe_semne” – poezie (2022).

Salut, Sighet!

Vineri, 24 mai 2024, la Sighet a avut loc premiera europeană a filmului Janka. La premiera sigheteană au participat actrița Janice Noga (nora sighetencei Janka Festinger, deportată la Auschwitz, care a interpretat-o pe Janka) și Oscar Speace – scriitor și regizorul filmului (fiul Jankăi Festinger). Prezența celor două personalități în municipiul nostru se datorează Clubului Rotary Sighet, care i-a invitat să revină la Sighet după 12 ani de la precedenta vizită – care a avut loc în anul 2012 – când au asistat la punerea în scenă a piesei Janka, în regia lui Toma Enache, rolul Janka fiind interpretat de Maia Morgenstern. Janice Noga și Oscar Speace sunt membri ai Fresno Cultural Arts Rotary Club (California, SUA), iar drepturile de difuzare pentru România – cu focalizare filantropică – au fost oferite Clubului Rotary Sighet.

O parte din discuțiile de la finalul difuzării filmului la Sighet sunt surprinse în următorul montaj video:

Foto & video: dr. Sorin Markus