În fiecare zi, în fiecare clipă, îngerii păzitori ne veghează și ne ocrotesc, aducând lumină și alinare în cele mai întunecate momente ale vieții noastre. Dar cine sunt acești îngeri și cum îi percepem în lumea noastră?

DARIA, un înger printre noi, a fost o prezență extraordinară, o comoară de talente și bunătate. La vârsta fragedă de 16 ani, ea strălucea ca o stea pe cerul nostru comunitar. Cu un zâmbet molipsitor și ochi strălucitori, Daria aducea bucurie și speranță în inimile celor din jurul ei. Era un izvor nesecat de energie pozitivă, inspirându-i pe toți cei ce aveau privilegiul de a o cunoaște.

În calitatea sa de artistă, Daria își găsea expresia în arta dansului, a teatrului și a muzicii. Talentul ei era egalat doar de pasiunea și devotamentul pe care le punea în fiecare activitate pe care o întreprindea. Fie că era pe scenă, în sala de repetiții sau în mijlocul prietenilor, Daria strălucea ca un diamant, aducând o rază de lumină în fiecare încăpere.

Dar Daria nu era doar o artistă talentată; era și un suflet generos și plin de compasiune. Ea era mereu acolo pentru cei din jurul ei, oferindu-le un umăr pe care să plângă sau o mână întinsă în momentele grele. Prietenoasă și empatică, Daria știa mereu să găsească cuvintele potrivite pentru a încuraja și a susține pe cei aflați în nevoie.

Daria, luptătoarea noastră preferată, a fost și va rămâne întotdeauna un exemplu de talent și valoare, un model pentru toate generațiile care au întâlnit-o și o vor întâlni mereu prin povestea ei extraordinară despre viață și prețuire.

Fiecare apariție a ei a fost memorabilă: atitudine, eleganță și stil. Ea a fost o sursă inepuizabilă de energie pozitivă, dăruită în întâlnirile cu ea. Implicată în proiecte de suflet și în arta pedagogiei aplicate, ea a fost o inteligență deosebită în realizarea celor mai alese obiective.

Unde oamenii zâmbesc, Daria era motivul! Ea a fost o stea care lumina și strălucea tot mai tare în fiecare zi. Un suflet magnific la teatru, care s-a înălțat când cortina a căzut și luminile s-au stins în aplauzele tuturor.

Toți au primit prin Daria o lecție despre iubire și prețuire, tocmai la ultimul ei moment de dans în emoția vieții. Aplauzele continuă prin fiecare gând care șoptește: „Iubește și trăiește în pasiune și autenticitate!”

Pierderea ei tragică a fost o lovitură grea pentru toți cei care au avut privilegiul de a o cunoaște. Cu toate acestea, în mijlocul durerii și tristeții, comunitatea noastră s-a unit în jurul amintirilor frumoase și a legăturii puternice pe care am împărțit-o cu Daria. Împreună, ne-am ridicat ca un zid de susținere, oferindu-ne reciproc sprijinul necesar pentru a trece peste aceste momente dificile.

În această uniune a inimilor noastre, am descoperit că puterea iubirii și a solidarității poate învinge orice obstacol. În mijlocul suferinței noastre, am găsit consolare în amintirile frumoase și în promisiunea că Daria va trăi pentru totdeauna în inimile noastre.

Astăzi, în lumina îngerilor, ne ridicăm privirile către ceruri și îi aducem un omagiu etern Dariei, îngerul nostru pământesc, care acum zboară liberă printre stele, veghindu-ne din lumea de dincolo. În sufletele noastre, ea va trăi pentru totdeauna ca o amintire strălucitoare a frumuseții și a luminii pe care a adus-o în viețile noastre.

Orly FRANKEL

Marți, 23 aprilie 2024, ora 15:00, va avea loc vernisajul Expoziției „GENESIS” a artistei vizuale Raluca IANCĂU. Evenimentul se va desfășura la Centrul Cultural Pastoral Sf. Iosif Mărturisitorul din Sighetu Marmației.

* * *

Raluca Maria IANCĂU s-a născut la 27.09.1990, Sighetu Marmației.
După studiile gimnaziale (Sighetu Marmației) și liceale (Liceul de Artă Baia Mare) urmează studiile superioare la Universitatea de Artă și Design, Cluj-Napoca, Licență – specializarea Design Vestimentar (2009 – 2012) și Master – specializarea Arte Vizuale (2016 – 2018). Pe parcursul studiilor universitare a beneficiat de două burse Erasmus în Polonia și Franța.
A fost asistent galerist la „Plan B Gallery”, Berlin, Germania, în perioadele 27.05.2017 – 30.09.2017 și 01.06.2018 – 30.09.2018; asistent profesor, Accademia di Belle Arti di Bari, Mola di Bari, Italia, 26.02.2020 – 30.05.2020; asistent galerist, Associazione Culturale Donne per Roma, Roma, Italia, 03.06.2020 – 01.10.2020; asistent galerist, Associazione Culturale FigurAzioni – Centro Studi Arte e Ricerca, Roma, Italia, 02.10.2020 – 02.03.2021.
A participat cu lucrări la expoziții colective în Baia Mare, Sighet, Cluj – Napoca, București, Torino (Italia).
A avut câteva expoziții personale la Sighet și Cluj – Napoca.
În prezent este studentă doctorand la Universitatea de Artă și Design, Cluj-Napoca și liber-profesionist.

Salut, Sighet

La Editura Valea Verde din Sighet a apărut  un nou volum semnat de George PETROVAI: ILUMINĂRI PERENE (editor – Ion Mariș, design copertă & tipar – Aska Grafika). Volumul de poezii este dedicat medicului și poetului Irimie Lenghel.

Cartea a apărut cu sprijinul financiar oferit de ing. Gavrilă DRIMUȘ (administrator S.C. ADETRANS S.R.L. Sighetu Marmației),Ioan VANCEA și Laurențiu VANCEA  (medici veterinari, administratori S.C. LAURENVAN S.R.L.) și ing. Liviu Vasile DUNCA (†).

Salut, Sighet!

Trupa de teatru  PROSCENIUM  de la Colegiul Național Pedagogic  „Regele Ferdinand”, Sighet, coordonată de dl. profesor Marian Gelu, a participat (cu piesa „Albă ca Zăbava și cei șapte pitici”) la Festivalul de teatru contemporan pentru tineret „ACTING”, care, în perioada 10-13 aprilie 2024,  a aniversat a 10-a ediție, la Teatrul Municipal Baia Mare cu spectacole ale tinerilor liceeni din Iași, Târgu Jiu, Huedin, Cluj-Napoca, Arad, Sighetu Marmației și Baia Mare. PROSCENIUM nu doar că a participat, ci s-a întors și cu două Premii Speciale: unul pentru Ludic-Teatral și celălalt pentru Costume.

Despre această ediție  organizatorii au făcut câteva precizări:
Și dacă tot suntem la o ediție aniversară, am pregățit un program în care să trecem de la teatrul amator, prin teatrul studențesc către teatrul profesionist. Astfel, pe lângă spectacolele din concurs ale tinerilor actori amatori, am invitat studenți de la două din facultățile de teatru ale cărei pepinieră s-a dovedit a fi acest festival, facultățile din Cluj-Napoca și Sibiu. La care am adăugat și două spectacole profesioniste ale Teatrului Municipal din Baia Mare, Delfini și Heaven. Ideea de la care am pornit acest festival, în anul 2014, a fost crearea unui spațiu de exprimare pentru cunoașterea și aprecierea artei teatrale în rândul tinerilor. Parteneriatul inițiat încă de la prima ediție cu Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a constituit fundamentul pentru profesionalismul cu care s-au desfășurat cele nouă ediții de până acum ale festivalului. Rezultatele palpabile ale acestui efort colectiv se reflectă pe scenele teatrale românești, unde peste 30 de tineri, inițial participanți în acest festival, strălucesc ca studenți sau absolvenți ai unor facultăți de teatru din Cluj-Napoca, București, Sibiu sau Târgu Mureș.

„Lumea întreagă e o scenă, iar bărbații si femeile sunt doar actori”, spunea William Shakespeare evidențiind prezența teatrului în viața omului. Pentru mine, teatrul reprezintă o modalitate de a explora și de a înțelege mai bine lumea. De asemenea, poate fi un mijloc de exprimare a ideilor si a emoțiilor precum și o metodă de a conecta oamenii cu personajele. Nu credeam niciodată că voi ajunge să joc pe o scenă sau că voi fi membră în trupa de teatru a liceului, însă domnul profesor Gelu Marian mi-a oferit această oportunitate. Datorită dumnealui, am reușit să joc pe marea scenă a Teatrului Clasic Ioan Slavici, Arad, în cadrul Festivalului Amifran, iar recent am jucat pe scena Teatrului Municipal din Baia Mare, în cadrul Festivalului Acting. Stresul care s-a acumulat înainte de spectacolul pe care l-am jucat recent, s-a transformat într-o emoție puternică în momentul în care am pășit pe scenă, aceasta reușind să creeze o legătură între mine și spectator. Întelegerea dintre colegii trupei poate ajuta de multe ori la clădirea relațiilor pe scenă, în sensul că spectacolul va părea mult mai natural, iar acest lucru se întamplă și în minunata trupă Proscenium. Eu si colegii mei ne susținem unul pe celălalt, fapt care ne-a ajutat să învățam din greșelile făcute. Sunt foarte recunoscătoare Festivalului de teatru contemporan pentru tineri Acting, deoarece atmosfera acestuia m-a facut să mă simt ca acasă, iar discuțiile cu invitata speciala a festivalului, actrița Ofelia Popii, care este cunoscută pentru rolul său în piesa Faust regizată de Silviu Purcărete, m-au ajutat să creez o legătură între mine si personajul pe care îl joc. Teatrul Municipal Baia Mare si Festivalul Acting ne așteaptă mereu cu brațele deschise, de aceea sunt nerebdătoare să înceapă urmatoarea editie a festivalului! (Paula Feier, actor amator)

Îmi place teatrul, deoarece poți să exprimi sentimente și mesaje cu un impact mult mai puternic față de un mesaj scris pe o foaie de hârtie. Ca actor amator am învățat multe din puținele festivaluri la care am mers. De exemplu, în cel mai recent, Festivalul Acting din Baia Mare, am învățat la atelier ce înseamnă să faci și să porți un costum, și cum poate acesta influența personajul pe care îl joci. O frază pe care am reținut-o la atelier este: „Ceea ce se vede e ceea ce se vede, nu ceea ce semnifică”. Am învățat si că piesele de teatru nu trebuie mereu să fie filosofice și cu un mesaj sumbru, ci pot fi și hazlii precum piesa pe care am jucat-o recent. (Teofil Kvasciuc, actor amator)

Fiecare festival la care am participat se simte ca o nouă aventură, dar acesta a aprins ceva adânc în sufletul meu încă de la ediția anterioară, însă acel sentiment nu a dispărut nici la cea de-a 10-a ediție. Este genul de festival care aprinde un foc în tine, care te face să crezi în puterea povestirii, a creativității, a teatrului. Este ca și cum aș veni acasă, într-un loc de care aparțin, unde fiecare moment este plin de posibilități. Din momentul în care am pășit în teatru pentru deschiderea acestui festival, aerul este încărcat de emoție. Se aude un bâzâit de anticipare, unul care îți dă fiori pe șira spinării și îți face inima să bată repede. Energia, pasiunea, creativitatea pură — sunt îmbătătoare. Acest festival îmi reafirmă visul de a urma teatrul la Facultatea de Teatru și Film din Cluj-Napoca, deoarece nu este vorba doar de a fi pe scenă; este vorba de întregul proces, de prieteniile create, de fiorul de a da viață unei povești. În timp ce trec prin mulțimile agitate de colegi pasionați de teatru, simt un sentiment de apartenență care mă cuprinde. Acesta nu este orice festival; este sanctuarul meu, locul meu de joacă, inspirația mea. Pe măsură ce mă cufund în spectacole, ateliere, conversații cu persoane care au aceleași gânduri ca mine, îmi pot simți pasiunea reaprinzându-se, arzând mai luminos decât oricând.
Teatrul, pentru mine, este mai mult decât o scenă și un scenariu; este o poartă către o lume cu posibilități nesfârșite. Acolo îmi găsesc vocea, scopul meu, cel mai adevărat eu. Acolo mă simt în viață. Pe scenă, înconjurată de strălucirea caldă a reflectoarelor și de fețele dornice ale publicului, mă simt vie într-un mod imposibil de reprodus. Fluxul de adrenalină în timp ce luminile se sting și cortina se ridică – este ca și cum aș reveni acasă. Și când văd bucuria de pe fețele colegilor mei din trupă, când simt energia vibrând între noi în timp ce colaborăm pentru a da viață unei povești, este pură magie. Dar ceea ce deosebește cu adevărat acest festival este simțul comunității care pătrunde în fiecare aspect al acestuia. Nu este vorba doar de spectacole sau de ateliere; este vorba despre oameni — pasiunea lor, dăruirea, sprijinul lor neclintit. Totodată, a face parte din echipa de teatru „Proscenium” e ca și cum ai păși într-o îmbrățișare caldă de fiecare dată când ne adunăm pentru repetiții. Există un sentiment palpabil de prietenie, de scop comun, care ne leagă ca o familie. Colaborarea cu prietenii mei adaugă un alt strat de bogăție experienței. Nu suntem doar colegi; suntem spirite înrudite, unite de dragostea noastră pentru artă și teatru. Indiferent dacă exersăm un dans până rămânem fără suflu sau dacă repetăm replici până la miezul nopții, există o legătură incontestabilă care ne stimulează creativitatea și ne determină să excelăm. În această familie unită, ne ridicăm unul pe altul, ne împingem unii pe alții spre noi culmi și sărbătorim succesele celuilalt cu entuziasm real. Aplauzele pe care le primim din partea publicului sunt dulci, dar privirile pline de recunoștință și îmbrățișările din culise sunt cele care îmi fac cu adevărat inima să zvâcnească. Legătura pe care o împărtășim, atât pe scenă, cât și în afara acesteia, se formează prin nenumărate ore de colaborare, râsete și vise împărtășite. Este o legătură care transcende luminile scenei și răsună mult după căderea cortinei – o amintire durabilă a magiei teatrului și a puterii comunității. Acest festival nu prezintă doar o scenă pentru talentele noastre; este o simfonie a creșterii, un mozaic în care descoperim culorile sufletului nostru. Când Festivalul de teatru contemporan pentru tineret „ACTING” ajunge la actul final, nu îmi iau rămas bun; îi șoptesc o promisiune de a mă întoarce, știind că melodiile sale vor răsuna în sufletul meu până când voi juca din nou în lumina reflectoarelor. (Bakk Evelyn Francesca, actor amator)

La început, când am intrat în trupa de teatru, nu prea știam ce presupune această formă de artă. Doar știam că trebuie să te prefaci și să-ți intri în rolul pe care un regizor ți l-a dat. Abia după prima repetiție, mi-am dat seama cât de greu este și câtă muncă trebuie să depui ca să duci piesa la bun sfârșit și să o faci să fie memorabilă. Atunci îmi era foarte greu să mă exteriorizez și să intru în rolul pe care regizorul mi l-a dat, dar acuma îmi este mult mai ușor, și să joc, dar să și fiu o persoană mult mai deschisă datorită teatrului și festivalurilor la care am luat parte. De pe urma acestora am avut de învățat numai lucruri bune și frumoase, am cunoscut oameni extraordinari, înclinați si dedicați cu multă pasiune de a arăta lumii că oricine poate fi orice pe scena de teatru. Și unul dintre cele mai bune sentimente pe care actorul trebuie să nu le uite, este de a se distra cât mai bine în timpul reprezentării. (Boșca Miruna, actor amator)

Pentru mine, teatrul este într-adevăr o experiență de neuitat, atât la propriu, cât și la figurat. Când eram mică, visam la ideea de a cânta, de a dansa, de a transmite un mesaj prin felul în care mă comport, de a recita, de a fi aplaudată pentru un lucru la care doar visam cu ochii deschiși, dar niciodată nu m-am gândit că voi ajunge să fac acest lucru mai ales alături de niște oameni extraordinari, de la colegii de trupă, dascăli, actori profesioniști, până la oameni care aparțin organizării, părții tehnice, prozatorilor, scriitorilor și studenților care mi-au oferit șansa de a vedea un vis îndeplinindu-se și crescând frumos. Am intrat în trupa liceului cu un singur gând: la început, a fost nevoia de a-mi ocupa timpul și de a experimenta, dar pe parcurs, s-a transformat într-o plăcere deosebită, o activitate de care nu aș putea să mă desprind așa ușor. M-a dezvoltat din punct de vedere cultural și social și m-a făcut să realizez că un spectacol reușit nu îl poți vedea doar la televizor, ci și în viața reală, cu oameni extraordinar de talentați care își dăruiesc sufletul pe scenă. Și, mai presus de toate, mi-a arătat și partea din spatele cortinei. Munca depusă pentru o piesă reușită. Faptul că înveți replici, mimă, expresii, improvizație, dans, alături de un mic colectiv care are același scop: SĂ FACĂ TEATRU! este deosebit. Caruselul de emoții prin care treci de la început până la final, bagajul emoțional și respectul pe care îl acumulezi de-a lungul timpului față de alți elevi, profesori, studenți și de locurile în care ai jucat, acel sentiment când, la final, ești aplaudat și tot efortul depus alături de partenerii tăi de trupă a meritat, este unul unic. Nu am destule cuvinte prin care să exprim în adevăratul sens al cuvântului impactul pe care această trupă de oameni, spectacole și experiențe l-a avut asupra mea, dar doresc să-l comprim printr-o simplă frază, prin care să-mi exprim mândria că AM FĂCUT TEATRU ÎN LICEU! Teatrul va rămâne mereu imprimat în sufletul meu din perspectiva unui spectator, dar și a unui mic „actor” care, într-un colț uitat de lume, își învață replicile sârguincios, pentru a exprima mai târziu tot ceea ce își dorește pe scenă. (Martiniuc Daniela, actor amator)

Trupa Proscenium mulțumește doamnei Ștefania Adela Pop  pentru costumele Albei Ca Zăpada, Mamei vitrege și Prințului.

PROSCENIUM

După mai bine de trei decenii de postdecembrism, România este atât de bogată în anomalii și neîmpliniri (codașa Uniunii Europene la nivelul general de trai, cu un gol populațional de circa șase milioane suflete, cu o datorie externă ce depășește 150 miliarde euro, cu economia, sănătatea, învățământul și educația vraiște etc.), încât este cu neputință să alcătuiești o listă completă a nenorocirilor economico-sociale abătute asupra României de tâlharii interni și externi, bașca cea a dezastrelor moral-spirituale (sporul semidocților, mitocanilor și falșilor culți, preponderența preocupărilor strict materiale în fața celor cultural-educative – Institutul Național de Statistică a dezvăluit recent că peste 11 milioane de români, dintr-un total de vreo 18 milioane, în ultimii ani n-au citit nici măcar o carte ș.a.m.d.).

Da, căci realitatea demonstrează nu numai strânsa legătură dintre planul spiritual-cultural și cel material-civilizatoriu (cu necesara prioritate acordată primului, așa ca în secolul de aur al  Greciei antice), ci și faptul că în prim planul istoriei rămân doar popoarele și națiunile cu culturi temeinice, pe când cele dedate războaielor de cotropire, prădăciunilor, consumului și trândăviei (precum mongolii și otomanii) sunt împinse la periferie, mai înainte de-a fi înghițite de uitare.

Astfel stând lucrurile și nedorind o supradimensionare a prezentului text (nu-mi este indiferent disconfortul unora dintre cititori !), mă voi opri la cele dovezi, care în opinia mea sunt cele mai elocvente în acest sens, prin persistența în timp și influența exercitată asupra corpusului social (numărul și mărimea dezastrelor provocate).

Sigur, prima în această catastrofică serie pentru țară și popor este lovitura de stat din Decembrie 1989, pe care înfăptuitorii ei (grupul de alogeni bolșevizați, în frunte cu Ion Iliescu, Silviu Brucan și Petre Roman), cu sprijinul serviciilor secrete străine, țin morțiș să o numească revoluție. Că doar de aia a fost scoasă lumea în stradă, s-a creat haosul televizat și s-a vărsat atâta sânge nevinovat…

Acuma, nu fiindcă această revoltă nu era necesară, după ce liderii planetari (american și sovietic) s-au întâlnit la Malta și au decis că bolșevismul european, inclusiv cel sovietic, și-a trăit traiul și și-a mâncat mălaiul, iar cei mai mulți trăitori pe aceste meleaguri se săturaseră până peste cap de dictatura ceaușistă și – vorba lui Jean-Paul Sartre – doreau cu aprindere să fie „condamnați la libertate”.

Atâta doar că la noi revolta a fost altminteri ca în celelalte state europene bolșevizate (a se citi „era însetată de victime”) și că, îndată după aceea, ea s-a dovedit o adevărată cutie a Pandorei pentru țară și grosul nației, deoarece – odată deschisă de mâinile necușere ale „umplătorilor vidului de putere” de după asasinarea Ceușeștilor – a ticsit spațiul mioritic cu toate relele din lume: minciună, hoție, impostură, ipocrizie, incultură, cruzime mineriadică (și nu numai).

Deși evenimentele s-au derulat sub ochii noștri (unii pe baricade, cei mulți și naivi în fața televizoarelor), nici după trei decenii și jumătate nu ni se spune adevărul gol-goluț (vorba e, câți știu ce sfori s-au tras în culisele puterii planetare?!), iar criminalii morali nici vorbă să fie pedepsiți pentru dispozițiile politice și ordinele militare date întru făptuirea multiplelor forme ale genocidului național: biologic, social, economic, cultural-educațional, identitar.

A doua mare catastrofă rezultă din „legile făcute de hoți pentru hoți” (Traian Băsescu). Adică nu numai că sunt prost întocmite (încâlcite, ambiguizate, lesne interpretate și aruncate în derizoriu de avocații cârciogari), nu numai că unele dintre ele sunt cu dedicație (de pildă, pentru pensionarea magistraților și polițiștilor la 45-50 de ani, respectiv pentru reeșalonarea datoriilor companiilor clientelare, ba chiar ștergerea unora dintre obligațiile fiscale ale acestora către statul mafiot), dar majoritatea actelor normative au menirea să încurajeze fărădelegea și să-i facă scăpați pe răufăcători (îndeosebi pe cei cu ștaif), astfel încât enorma confuzie și nemulțumire socială, învecinate cu haosul, alimentează (a se citi „subminează”) de zor instituțiile statului  nostru eșuat.

Păi cum să meargă lucrurile în chip mulțumitor pentru cei mulți, când Legea fundamentală/Constituția este atât de păcătoasă (n-am știre să mai existe pe undeva o struțo-cămilă de tip semiprezidențial), iar legile ba sunt încălcate grosolan prin neaplicare, ba nițel edulcorat prin aplicarea lor parțială și/ sau cu mare întârziere?! Că, de, la noi hoțul neprins e om cinstit, așa că toate formațiunile politice postdecembriste și-au îngroșat și continuă să-și îngroașe rândurile cu faimoși „descurcăreți”, care – atunci când nu-și ating scopurile mârșave (imunitate sau intangibilitate juridică, sinecure, funcții plătite regește, ranguri, tinichele) – la țanc trec în tabăra adversarilor…

De pildă, în completarea găunoaselor promisiuni ale primului om din statul eșuat („România lucrului bine făcut”, „România educată”, dublarea alocației de stat pentru copii etc.), câțiva ani la rând guvernanții noștri de haram nu s-au sinchisit de faptul că există Legea indexării și că aceasta îi obligă, chiar mai abitir decât pe oamenii de rând (da, căci ei se consideră modele de străduință și vrednicie), să crească pensiile și veniturile tuturor cârmuiților, nu doar ale lor și ale altor mari nesimțiți, cu rata reală a inflației. De-abia la începutul acestui an multielectoral, „rotativii” și-au amintit de indexări (mă rog, doar una parțială de 13% și un pic, deoarece inflația la produsele de bază era atunci de peste 30% și tot crește!), ba chiar au găsit resursele financiare necesare, inclusiv pentru recalcularea/ întregirea milioanelor de pensii „jumulite” de ei și ai lor.

Indiscutabil că aceste măsuri tardive sunt binevenite, dar să nu fie văzute ca niște sporuri/ majorări izbutite de destoinicia și omenia ciolacilor, ci ca niște drepturi consfințite prin lege. Numai că trebușoara asta tare seamănă cu mita electorală (de ce doar în multielectoralul an 2024 s-au găsit bani pentru românii de rând?!) și cu lovitura sub centură aplicată partenerilor de rotativă…

N-are rost să ne întrebăm cine va plăti cândva pentru progresiva sărăcire a grosului românilor (prin micimea veniturilor, mărimea taxelor și impozitelor, inflație, neindexarea ritmică), pentru că nimeni n-a fost și nu va fi vreodată sancționat pentru astfel de marafeturi, mai ales când decidentul este policefal: Parlament, Guvern, curți, consilii, comitete, comisii. În schimb, merită să ne întrebăm și să întrebăm, de ce statul român plătește consistente despăgubiri cetățenilor care câștigă procese la CEDO, când corect ar fi să li se rețină adevăraților vinovați (procurori, judecători) din enormele și nemeritatele lor lefuri?!…

Că tot suntem în an electoral și la mai puțin de două luni distanță de alegerile comasate din 9 iunie (europarlamentare + locale), avem dovada celei mai jegoase încălcări a Legii 208/2015, potrivit căreia campania electorală durează 30 de zile (se încheie la ora 7 în sâmbăta care precedă data alegerilor) și, printre multe altele, afișele electorale nu pot să depășească, în locuri special amenajate, maximum 50×35 cm.

Ei bine, legea este astfel (ne)respectată, încât – cu două luni înaintea primului scrutin – țara-i plină ochi de corturi și afișe gigantice, iar catindații harnici (!) și neobrăzați își fac mendrele încă de la începutul lunii martie (cu mărțișoare electorale și flori politice de Ziua femeii), ba unii chiar de la încheierea precedentului scrutin.

De exemplu, pe 6 aprilie strada noastră a fost invadată de auriști (nu cumva acronimul trebuia să provină de la Convenția pentru Unitatea Românilor?) întru burdușirea cutiilor poștale cu mincinoasele lor materiale pentru europarlamentare (cică ei și numai ei ar fi „Apărătorii patriei române în Europa”).

Păcat, zic eu, de intelectualii care – în goană după demnități și avantaje materiale – se prefac a crede în această jalnică făcătură, doldora de extremiști și suveraniști à la Moș Teacă, făcătură condusă de un fost ultraș grobian, fără vreun program judicios de guvernare și, în consecință, evitată de politicienii rezonabili din țară și străinătate.

George  PETROVAI

Sighetenii, prezenți într-un număr foarte mare la Recitalul Maestrului violonist Florin IONESCU – GALAȚI de la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice din Sighet, au avut ocazia – Vineri, 12 aprilie 2024 – să se încarce spiritual cu muzica scrisă de mari compozitori (Bach, Mozart, Schubert, Kreisler, Corelli, Tartini, Monti) și interpretată magistral de invitatul Clubului Rotary Sighet.
Câteva secvențe din Recitalul Solist – concertistului și Director artistic al Filarmonicii din Brașov, puteți urmări în continuare:

Foto & video: dr. Sorin MARKUS

Tânărul tenismen Andrei Fejszes-Mihaljek (C.S. Orizont Baia Mare, antrenor Marius Babiciu) a reușit frumoasa performanță de a câștiga competiția de tenis Trofeul Marc – Cupa Swisspor  (categoria 10 ani) desfășurată zilele trecute (6-8 aprilie 2024) la Cluj-Napoca.
Andrei continua astfel tradiția pe linia tenisului în familia Mihaljek după bunicul lui (prof. Mihaljek Eugen – Cetățean de Onoare al Sighetului – ale cărui performante sportive sunt bine cunoscute) și mama lui Laura Fejszes-Mihaljek (care a fost o foarte bună jucătoare de tenis câștigând numeroase concursuri FRT).

Salut, Sighet!

Azi, 11 aprilie 2024, maestrul Florin Ionescu – Galați a ajuns la Sighet și a avut amabilitatea de-a acorda reprezentanților mass-media prezenți la Școala Gimnazială de Muzică și Arte Plastice  (unde maestrul avea programată o repetiție oficială) un scurt dar bine focalizat interviu, pe care-l puteți urmări în continuare:

Vă așteptăm la recitalul de mâine, 12 aprilie 2024, ora 19:00, la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice Sighet (sala „Monica Chifor”).

Video: dr. Sorin MARKUS

Foto: captură video

Să încep cu „rezolvarea” specific românească a chestiunii: nu se poate! Sau, altfel spus, am rezovat-o şi pe-asta, dar rămâne tot aşa!

Despre ce-i vorba.

Am făcut un calcul. Am presupus că un pensionar stă în Timişoara şi trebuie să meargă cu trenul la Bucureşti de cât de multe ori poate într-un an, deci mai mult de şase drumuri dus-întors cu preţ redus (cu preţ redus, nu gratis!) pe care Statul, în bunăvoinţa sa, i le acordă cu mărinimie.

https://mersultrenurilor zice că pentru un adult, drumul pe calea ferată de la Timişoara la Bucureşti Nord costă, la clasa a doua, 131, 5 lei, iar pentru un pensionar, în aceleaşi condiţii de călătorie, costă 68, 5 lei. Făcând scăderea, rezultă 63 de lei.

Avantajul pensionarului dispare după şase drumuri dus-întors, dar ce ne facem dacă omul are de călătorit mult mai mult? Atunci are de ales. Ori îşi pune pofta-n cui, sau sănătatea, sau posibilitatea de a sta şi a-şi îngriji nepoţii, sau… treaba lui ce caută la Bucureşti! Sau… ce caută atât de des la Timişoara, el fiind bucureştean!

Ministrul Muncii, Bucura Oprescu, zice că: „că scopul tichetelor de călătorie pe care le primesc pensionarii din România este de a-i ajuta pe aceștia să fie activi indiferent de vârstă, motiv pentru care tichetele nefolosite nu pot fi nici transformate în vouchere și nici nu pot fi primiţi bani pe ele. Aceste tichete sunt un drept pe care noi l-am gândit, şi-n vechile legi ale pensiilor au existat aceste drepturi, tocmai în sensul de incluziune socială şi de meținere a vieții active a pensionarilor, de a le da posibilitatea să călătorească. Acestea nu pot fi transformate în vouchere sau altceva tocmai pentru a menține acest drept. Pe lângă alte drepturi pe care le au, pensionarii au şi acest drept de a călători datorită acestor tichete”, a precizat ministrul Muncii în emisiunea România la raport, conform Bugetul.ro”. (sursa: https://cugetliber.ro)

Asta numai gândire nu-i! Dacă pensionarii ar putea folosi legal tichetele de călătorie ale altor pensionari (rude, vecini, cunoscuţi), ar avea de câstigat şi călătorii, şi CFR-ul!!! O procură notarială că pensionarul „X” folseşte tichetele de călătorie de la pensionarul „Y” (dacă vigilentul Stat are nevoie de dovezi!) sau doar prezentarea tichetului de călătorie, indiferent al cui ar fi şi astfel toată lumea ar fi mai mulţumită.

Unii pensionari sunt mai în putere şi ar putea călători mai mult si mai des dacă ar avea reducereile date de tichete. Alţi pensionari, fac „colecţii” an de an de tichete de călătorie pe care n-au cum să le folosească, din motive de vârstă, de sănătate, sau că pur şi simplu, n-au unde sau la cine să meargă.

La noi, pensionarii sunt încurajaţi să meargă cu preţ redus doar (!) şase drumuri încolo, şase drumuri încoace!
Restul, e pe bani mai mulţi şi o rezolvare, cum spuneam, specific românească…

Horia PICU

LUME, DOR…
*
Neveste: „…Mi-am făcut analizele. Îs bune tăt’e hucucior. Numa’ la diabet îi un pic mai…, noa!”
*
– Alio, alio!…
– Ceă, o sunat iară? Tăt ie’?
– Nuu, amu io. Cum am dat înapoi…
*
„Are fete deștepte, cu facultate. A tria-i advocată!…”
*
„- Năroc! Ceă faci, bă?”
*
La tarabe. Nevastă către un vâj curtezan: „Miha’, dă-mi pace-amu! Că-i Post…”
*
„…Un măr de vară, un păr roșu și cinci pruni… Am șaptezăci!…”
*
Cu primăvara, invalizii străzii nu se mai satură de afară, de lume, de oameni. Convorbesc îndelung, îmbrățișați cu telefoanele…
*
Culoar la doctori, plin: „Tăt intră și iesă câte unu’. Tăt aștept….Fac ce vre’u! Calculatoarele nu mărg… ”
*
Plouă la Iza. Două femei fug în mașinuța lor, ștergându-și picioarele de sár. (& G. C.)

***

Avertisment
Sighet, 10 ceasuri a.m., Martie. La ferestrele „Pedagogicii”, lângă „Studio”, prin ferestrele larg deschise, glasuri și țipete de copii. Se-aud până la biserica reformată, mai austeră ca niciodată în acest anotimp. O fetiță strigă clar, după o alta: „Te urmăresc pe Instagram!”

OBSCURE
…La sera. Miroase iarba, pomii înfloriți consfințesc tâmpla caselor. * Casă în ploaie. Un câmp plin de brândușe se așterne după portiță. Numai după o portiță… * Martie, spații. În parc, psalmodiază continuu un veteran, gimnastul locului… * Martie, hăul din cutia poștală. Un păr alb înflorit la cer.

Marin SLUJERU

Trec destul de des pe lângă garajele aflate lângă Şcoala generală „George Coşbuc” din Sighetu Marmaţiei. Au apărut nişte petice de asfalt pe ici, pe colo. Le-am şi pozat, că cine ştie… prima ploaie mai vijelioasă şi dovada că s-a lucrat pe-acolo n-am mai avea de unde s-o luăm.

Văzând peticirea specifică pe care o suportă an de an multisecularul nostru oraş în ultimii treizeci de ani şi mai bine, mi-a venit ideea să-i spun articolului de faţă „Sacul şi peticul”. Peticul, peticele, peticirea. Aici e clar. Peticire, sau improvizaţie, sau muncă de mântuială. Important e să ţină lucrarea până se taie pnglica, sau trec alegerile.

Peticire… Atât s-a putut, atâţia bani ne-a dat „ăl de sus”. N-am scris „Ăl”, deci mă refer la fonduri care curg de la un robinet numit Baia Mare, sau de la unul mai mare numit Bucureşti, sau la unul şi mai mare, dar ăsta îţi dă doar dacă ştii cum trebuie să ceri, numit U.E.

Cu petice de asfalt ne întâlnim în fiecare an. Suntem obişnuiţi cu ele. Sau, folosind un termen general valabil, ne-am obişnuit cu peticul de peste tot. Se mai pune o floare, se mai taie nişte crengi, se mai mătură şi se „îndrumă” gunoiul stradal spre gurile de scurgere, se mai pun nişte borduri, din când în când suntem anunţati că s-au retrasat nişte marcaje rutiere. Cu alte cuvinte, se mai pune de o improvizaţie. Adică se mai peticeşte ceva, pe undeva.

Este o postare pe internet care m-a inspirat pentru titlu. Se poate citi, e o foarte frumoasă fabulă despre un sac şi un petic, pe: https://bookwrite.home.blog/2023/11/20/sacul-si-peticul-poem-fabula-2/

Mai greu este să găsesc cine sau ce-i sacul în povestea sigheteană. În fabulă, sacul nu acceptă peticul, dar soarta nemiloasă îi ştirbește mult din mândrie şi, decât să rămână fără grâu în el, care se tot scurge prin gaură, acceptă să fie peticit.

Sighetul se peticeşte în loc să primească „haine noi”, pe măsura importanţei sale istorice. Ar putea avea clădirile înnoite care să arate ca şi cum cei de azi le-au ridicat.

Totuşi, nu poate merge improvizaţia pe care o vedem an de an la nesfârşit… În fabulă, scrie că „Țăranul întinse supărat/ Sacul cel rupt cu grâne scurse/ Şi aşteptă ca croitorul/ să-l peticească iute”.

Adică avem un sac, un petic, dar apare şi un croitor. Îl aşteptăm şi noi la Sighet pe „Croitoraşul cel viteaz”, dar asta-i altă poveste.

De iunie…

Horia PICU

Trei artiști sigheteni, Lia Stan, István – Ştefan Hegedűs și Arnold Antal Hegedűs, au participat joi, 04 aprilie 2024, la Castelul Károlyi din Carei, la un atractiv eveniment unde și-au expus creațiile.
Cei doi artiști vizuali (István – Ştefan Hegedűs și Arnold Antal Hegedűs) au fost prezentați tot de o sigheteancă, prof. Andreea Biro, iar impresiile post-factum sunt consemnate de Lia Stan, reprezentanta feminină și feministă din trio-ul care a „cucerit” Castelul.

* * *

István – Ştefan Hegedűs – omul şi arta sa 

István – Ștefan Hegedűs s-a născut la 14 octombrie 1960 la Sighetu Marmaţiei. În adolescenţă, pe parcursul gimnaziului, urmat la Şcoala Generală Nr. 2, începând cu vârsta de 13 ani, a frecventat cursurile de pictură ale profesorului András Csaba, temele iniţial abordate în lucrările sale ţinând în special de peisajul natal, maramureşean. Mărturiseşte că raiul terestru în care ne-a hărăzit Bunul Dumnezeu a reprezentat o inepuizabilă sursă de inspiraţie, pe tot parcursul celor 50 de ani de când pictează. De asemenea, conexiunea cu înaintaşii, nevoia de conservare a acesteia – un ceas de perete de la străbunicul, un ceainic, o farfurie ţărănească – memoria vie a legăturii ancestrale cu cei ce au fost, cultura şi obiceiul locului.
A absolvit liceul la Baia Mare şi a revenit la Sighet, unde s-a stabilit definitiv. Artistul este căsătorit şi mândrul tată al unui fiu, care i-a îmbrăţişat pasiunea pentru aşternerea frumosului pe pânză. A lucrat timp de 33 de ani în cadrul Serviciului de Aprovizionare din cadrul Combinatului de Prelucrare a Lemnului din oraşul natal (1978-2011).
După debutul apropierii de pictură (tehnica utilizată acuarela), a trecut la ulei pe pânză, adoptând ulterior „inovaţia” picturii în ulei pe lemn. Lucrările sale reflectă pasiunea pentru peisaj, flori, natură statică, imaginea umană – portrete, nuduri, dar şi lucrări din sfera post modernistă.
Mentor şi sponsor i-a fost, începând cu anul 1975, Dr. Kővesdi Páll, care l-a îndrumat şi nu a permis niciodată ca artistul să se îndepărteze de pictură.
A avut patru expoziţii personale în oraşul natal (1996, 2002, 2016, 2022) şi a participat la numeroase expoziţii de grup (Sighetu Marmaţiei, Baia Mare, Satu Mare, Târgu Lăpuş, Vaja – Ungaria) şi este laureatul anului 2017 al Concursului Naţional de Artă Plastică “Gheorghe Chivu”.
Are lucrări în diferite colecţii particulare din România, Ungaria, Italia, Germania, etc.
Talentatul pictor sighetean participă de mulţi ani la tabăra internațională de pictură de la Vaja, Ungaria, unde nici măcar a… treisprezecea oară nu a fost „purtătoare” de ghinion, cu toate că, în acel moment omenirea se pregătea de un sumbru lockdown, din pricina pandemiei din urmă cu câţiva ani! Căci arta urmează viaţa şi, la fel ca şi aceasta, ori timpul, nu se poate opri sau zăvorî.
La capitolul inspiraţie, artistul bifează, desigur, Şcoala Băimăreană, precum şi nume mari ca Van Gogh, Rembrandt, Dali, sau Picasso.
Fidel crezului că omul trebuie să lase ceva în urma sa, István – Ștefan Hegedűs mărturiseşte că va picta şi la 90 de ani, dacă Creatorul îi va da zile şi, desigur sănătate. Subliniază însă că misia artistului nu e una uşoară şi că în absenţa sprijinului celor dragi, a familiei în primul rând, dar şi a celor care îi savurează arta, ar fi aproape imposibilă!
A fost extrem de emoţionant să… împărţim scena cu doi artişti aparţinând aceleaşi familii – tată şi fiu mai exact; să observăm şi simţim conexiunea extraordinară care există între cei doi şi care s-a revărsat asupra tuturor participanţilor, făcându-ne parte integrantă dintr-un fior artistic copleşitor.

Arnold Antal Hegedűs – artist în secolul XXI

Arnold- Antal Hegedűs s-a născut pe 21 februarie, 1993 la Sighetu Marmaţiei. Pasionat de pictură şi artă în general, încă din primii ani de viaţă tânărul urmărea fiece mişcare a tatălui său, cunoscutul pictor István -Ştefan Hegedűs.
A absolvit Liceul Teoretic cu predare în limba maghiară Leőwey Klára, din Sighetu Marmaţiei, în anul 2012.
În perioada adolescenţei se dedică predilect artei grafice, pentru ca în 2011, în clasa a XII-a, să treacă la ulei pe pânză, îmbrăţişând pentru o vreme pictura abstractă.
Crezul tatălui său – “să laşi ceva în urma ta” – precum şi gândul de a se înrola în Legiunea franceză, l-au făcut să se aplece mai atent asupra pânzei, finalizând câteva lucrări. István – Ştefan Hegedűs
Ulterior, în perioada studenţiei, urmând cursurile Facultăţii de Medicină Veterinară din Cluj Napoca, alunecă treptat către un stil realist, cu accent pe peisaj, canalizând mai apoi importante energii pe “inovaţia picturii în ulei pe cranii”- majoritatea găsite în drumeţiile prin Munţii Maramureşului, adesea consecinţă a unor decese naturale, prilej de reflecţie asupra efemerului existenţei speciilor şi indivizilor, comparativ cu eternitatea artei. Era modalitatea aleasă de artist pentru a reda viaţă unor suflete, ori existenţe stinse.
Lucrările tânărului artist reflectă pasiunea pentru natură, peisaj, dragostea pentru necuvântătoare şi atracţia abstractului.
Este distins cu premiul al II-lea la Concursul de Artă Plastică Gh. Chivu din Sighetu Marmaţiei, in 2019, respectiv 2020.
A participat la expoziţii colective, la Sala Radio din Sighet, Sinestezia Art-Event, Muzeul Satului, la Centrul Cultural Sf. Iosif Mărturisitorul – Ziua Artistului Maramureşean. Urmează o expoziţie în luna decembrie, alături de tatăl său, la Turnul Croitorilor, Cluj – Napoca.
În clipa de faţă, Arnold practică medicina veterinară, într-un spital din apropierea Londrei, astfel că existenţa şi arta sa se circumscriu acestui periplu – vizitele în oraşul natal fiind frecvente. Iubeşte viaţa, oamenii, animalele – profesia sa fiind cea mai vie dovadă! – arta, natura şi drumeţiile montane(vârfurile Omu, Moldoveanu, Negoiu – în ţară, precum şi Mont Blanc, Dolomiţi, Ararat, Grand Canyon, Islanda – în lumea largă; urmează, pe o listă scurtă, Kilimanjaro şi Everest – base camp ), toate la un loc reprezentând creuzetul în care se zămisleşte inspiraţia sa.
Are lucrări în colecţii private din România, Ungaria, Austria şi Marea Britanie.
O scurtă privire asupra palmaresului, lucrărilor sale şi, desigur, vârstei artistului, ne îndreptăţeşte să afirmăm că este un tânăr care mai are încă multe de spus în pictura cu sorginte maramureşeană.

Andreea Biro

* * *

Redivivus… Sighet via Carei

Am avut şansa zilele trecute să particip la o veritabilă la sărbătoare a artei, în cele mai nobile forme ale sale, într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, ce poartă amprenta a secole de istorie remarcabilă – castelul Károlyi din Carei.
Pentru orice om care îşi trăieşte viaţa conectat la fenomenul artistic, pentru mine personal, ca promotor cultural, reprezentant al trupei de reenacting Redivivus, din Sighetu Marmaţiei, a fost o deosebită onoare să mă aflu acolo, în acel cadru somptuos. M-a făcut să mă simt parte din istoria locului, dar şi din creaţia minunaţilor artişti care au expus.
Fascinaţia întunecatului Ev Mediu… care însă a revărsat şi lăsat în urmă şi copleşitor de multă… lumină, manifestată plenar în artă, în toate formele sale disponibile la acea vreme – şi aş îndrăzni să spun că, la Carei, era suficient să privim în jur pentru a avea dovada veridicităţii acestei afirmaţii! – pare să aibă rădăcini puternice la Sighetu Marmaţiei, un oraş cu o istorie documentată de 700 de ani. În acel colţ de ţară pe care noi, cu mândrie, îl numim acasă, ne-am format, ca oameni şi ca artişti, noi, cei care am făcut să vibreze şi să… răsune de culoare într-o zi de joi timid primăvăratică, castelul Károlyi.

Trupa „Redivivus” s-a născut din pasiunea iniţiatoarei pentru ceea ce îmi place să numesc straie împărăteşti. În urmă cu 6 ani, primeam propunerea de a mă alătura echipei care a conceput şi realizat decorul şi parte din costumele admirate de public în filmul În umbra lui Shakespeare, după romanul omonim al scriitorului băimărean Walter Übelhart. Nevoia de acurateţe istorică mi-a îndrumat paşii către numeroasele informaţii disponibile pe internet, dar cele câteva incursiuni la Biblioteca Centrală din Bristol, U.K au reprezentat, ultimativ, sursa cea mai consistentă. Totuşi, după încheierea colaborării cu echipa de producţie a filmului, „microbul” a rămas, astfel încât, la ultimele câteva ediţii ale Festivalului Medieval Eternul Maramureş, oamenii minunaţi care îmi împărtăşesc pasiunea au devenit trupa care azi are în portofoliu o reprezentaţie constând din două scenete, mai multe cântece medievale şi, desigur, o grandioasă paradă a costumelor.
Despre perioada de documentare aş mai adăuga că am început să privesc tablourile cu alţi ochi, am studiat detaliile, m-am întors cu o colecţie bogată de manuale ce conţineau tipare făcute din deconstrucţia pieselor aflate prin muzee, şi am remarcat termenul de „acurateţe istorică” ce m-a intrigat si mi-a plăcut cum suna şi mi-am dat seama că exact asta doresc să respect în lucrările cărora urma să le dau naştere.
Dacă materiale care să corespundă perioadei istorice specifice mai existau pe piaţa locală, la capitolul accesorii, bijuterii si furnituri am fost nevoită să improvizez. Astfel, am reuşit să creez un număr de 10 costume doar pentru film.

Pentru că de mică am fost fascinată de materiale şi rochii (păpuşa mea era cea mai îmbrăcată de pe stradă!) obişnuită fiind cu acul şi aţa, până am crescut suficient ca să ajung la pedala maşinii de cusut, mi-a fost destul de uşor să fac din cusut un hobby. Mai târziu a devenit un mod de a-mi câştiga existenţa, specializându-mă pe decoraţiuni interioare, un business ce mi-a adus multe satisfacţii şi titlul de Regina Perdelelor. Spaţiul destinat magazinului tip galerie/ atelier cuprindea şi lucrări de artă ale actanţilor locali, deoarece, pe lângă stocul de materiale aveam expuse picturi, sculpturi, împletituri, ceramică, etc. Astfel, am reuşit să cunosc artiştii din zonă şi să le fac puţină promovare. Între timp, cochetez şi cu ideea de pictură, sunt în primul an de studiu la Şcoala de Artă „Gheorghe Chivu” din Sighet, clasa profesorului Robert Zolopcsuk.

Onoraţii oaspeţi, oamenii frumoşi care iubesc frumosul, şi-au înnobilat sufletele cu arta pe care le-am oferit-o împreună cu un crâmpei dintr-al nostru, pentru ca mai apoi să-şi îngăduie un prilej de socializare la degustarea pregătită cu drag pentru Domniile lor.
În numele artiştilor expozanţi, al membrilor trupei Redivivus şi al meu personal, respectuoasă plecăciune în faţa lor şi a gazdelor generoase care au făcut ziua de 4 aprilie 2024 posibilă!

Lia Stan
(Artist vestimentar)

Foto: Dragoș Georgescu