Anul 2024 va fi – prin prelungirea războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu – nu numai crucial pentru europeni, nord-americani și multe seminții asiatice, ci și un an al alegerilor cu pretenții democratice în Statele Unite, Federația Rusă și România (posibil și pe alte meleaguri, situate la distanță de sforăriile internaționale și de imediatul interes informațional al nostru). Sintagma „pretenții democratice” nu urmărește să pună semnul de egalitate între dictatoriala parodie a alegerilor kremliniste (după modelul coreano-chinezesc, toți adversarii incomozi ai Putinosului au fost sau urmează să fie scoși din luptă, mai înainte de data fixată pentru mascarada națională) și aparența democratică din Statele Unite. De ce „aparență democratică”? Pentru că în în acest fief al „democrației” planetare, o „democrație” înrobită colosului american și intereselor sale politico-strategice, nu sutele de milioane de alegători desemnează noul chiriaș la Casa Albă, ci – funcție de interesele globaliștilor sionisto-oligarhici – el, peste capul și votul vulgului, va fi declarat președinte (deseori cu mult înainte de terminarea numărării tuturor opțiunilor cetățenești) de către supravotul majoritar (sic!) al zecilor de electori.

Exact ce se întâmplă și în penibila (ne)democrație a Uniunii Europene (UE). În față este Parlamentul European, care nu poate să adopte legi fără acordul prealabil al Comisiei Europene;  cei circa 50.000 de birocrați care formează această monstruoasă Comisie, inclusiv președintele, nu sunt aleși, ci cu toții sunt numiți în funcții și cu toții beneficiază de lefuri și drepturi mai consistente decât ale găunoșilor și păgubitorilor europarlamentari (fiecare din cei 27 de membri UE are dreptul, proporțional cu populația, la un anumit număr de euroaleși, pe care statul este obligat să-i plătească regește, chit că mulți dintre acești profitori pledează și votează împotriva intereselor naționale). Iar în spatele fațadei „democratice” și a Comisiei, stau – nevăzute și atotputernice – trusturile farmaceutice și petrochimice, ale căror recomandări (făcute comisarilor europeni în culise), devin de îndată obligatorii pentru întreaga Uniune, mai obligatorii (!) decât actele emise de inutilii europarlamentari în aceste condiții organizatorico-funcționale.

Păi cum naiba să fie democratic acest conglomerat supranațional, când arhitectul lui a fost Walter Hallstein, proeminent avocat al regimului nazist și apoi, vreme de 10 ani (1958-1967), președintele Comisiei UE, numit în această funcție („primul rege al Europei moderne”) și răsplătit în consecință, inclusiv cu un castel bruxellez, de către „acționarii politici ai Cartelului petrolului și medicamentelor”?!…

Ce să mai vorbim despre jenantele alegeri demo(no)cratice din România postdecembristă, când este răsștiut că minciuna, ipocrizia și frauda politrucilor, îndeosebi ale ălora de la butoanele puterii, fac casă bună cu naivitatea (posibil prostia) acelor alegători, care cred și susțin cu înverșunare că votul este mai tare ca glonțul (orb, adaug eu) și că numai prezența masivă la urne poate să schimbe în bine dezastruoasa stare de lucruri din această țară (încă) bogată nu doar în oameni valoroși și sistematic ignorați/ marginalizați de calpele autorități postdecembriste, ci și în inestimabile resurse naturale (ale solului și subsolului), pe care nevrednicii cu puteri decizionale fie le înstrăinează (milioane de români s-au stabilit în străinătate), fie le vând sau le închiriază pe bani de nimic tâlharilor interni și externi, spre paguba întregului popor și uriașul profit al trădătorilor.

Chiar este necesară prezența masivă la urne? Păi în fatidica Duminică a Orbului din 1990, mulți dintre „democrații” de astăzi au stat ore în șir la rând ca să-l voteze pe Ion Iliescu cu neverosimilul procent de 85%, evident, în dauna „occidentalilor” Radu Câmpeanu și Ion Rațiu, care – spre deosebire de onctuosul bolșevic și moscovit Ion Ilici – n-au stat în țară ca, alături de cei mulți și duși cu pluta, să înfulece salam cu soia (rețeta patriotismului nerod și hedonist), chit că la acea vreme soia era nemodificată genetic, deci necancerigenă.

În plus, aproape toți ăștia n-au lipsit de la niciun vot în cele peste trei decenii de postdecembrism (mă rog, cu inerentele și total nesemnificativele schimbări de macaz politico-afectiv: iliescieni, feseniști, pesediști, țărăniști, liberali, udemeriști, băsescieni, pedeliști, iohannieni, aldiști, useriști etc.), pentru ca rezultatele acestor lamentabile străduințe cetățenești să se concretizeze în următoarele „realizări”: 1) România este pe ultimul loc în UE la absolut toți indicatorii care reflectă nivelul general de trai, instruire, educație și sănătate, excepțiile contribuind la întărirea regulii; 2) Întreaga economie (industrie, agricultură, transporturi, cercetare) a fost temeinic pusă pe butuci de absolut toți cârmuitorii postdecembriști, doar câteva localități bine gospodărite (Oradea, Cluj, Arad, Timișoara, comuna Ciugud) abătându-se de la cutuma postdecembristă; 3) Ființa noastră națională este grav afectată de expatrierea a peste cinci milioane dintre fiii ei (procesul continuă, îndeosebi în rândul tinerilor înzestrați, chiar dacă pe ici-pe colo se înregistrează timide repatrieri); 4) Execrabil guvernată, țara a acumulat imensa datorie externă de peste 150 miliarde euro.
Iată ce zestre le lăsăm noi, prima generație de postcomuniști, urmașilor noștri prost instruiți (peste 70% dintre cursanți sunt analfabeți funcționali) și nedispuși să înfrunte anumite lipsuri, necum să se jertfească pentru țară sau pentru un scop social înalt!

Și când te gândești că neșcolatul Nicolae Ceaușescu a strâns cureaua națională pentru achitarea unei datorii externe de vreo 16-17 miliarde dolari, deși țara avea la acea vreme un apreciabil potențial economic (de pildă, capacitatea transportului nostru maritim și fluvial se situa pe locul patru în lume!), bașca miliardele din creanțe, neîncasate la timp de la mai multe țări arabe și africane.

Unde mai punem faptul că rezultatul referendumului din 2009 n-a fost pus în practică în aproape 15 ani, că la alegerile din anul 2020, în Sectorul I al Capitalei s-au furat voturile cu sacii (deși există înregistrări, a plătit cineva pentru această megaticăloșie?) și că la noi este în floare atât frauda electorală fățișă (voturi falsificate), cât și cea nițel subtilă (numărarea voturilor à la Pristanda, liste pe care continuă să „voteze” o droaie de morți). De unde lesne se deduce cât de actuală este pe meleagurile noastre cinica spusă a lui Stalin: Nu contează câți cetățeni votează, contează cine numără voturile!…

Mai poate să creadă cineva că alegerile din 2024 (cinci rânduri, căci prezidențialele se desfășoară în două tururi) vor îmbunătăți starea României și a grosului românilor? Eu unul nu cred în ruptul capului. De ce? Deoarece nu-i cu cine, chiar dacă actuala coaliție (rotativă), în urma ordinului primit de la UE de-a limita expansiunea auriștilor și șoșocilor (altfel spus de-a le „tăia macaroana politică”), intenționează să unească europarlamentarele cu localele din punct de vedere legal. Asta ca asta, dar se zvonește pe internet (și nu numai) că deja s-a împărțit viitorul ciolan al puterii: liberalilor le revine președinția (mai ales în varianta că Iohannis își dă demisia pentru o funcție în UE sau NATO, locul lui fiind automat ocupat de exghinărarul plagiator), iar pesediștii vor deține majoritatea parlamentară și puterea executivă.

Dacă astea sunt aranjamentele de culise (în mod cert cu încuviințarea sforarilor din axa Bruxelles-Washington și cu totala implicare a serviciilor secrete), ce importanță mai are câți cetățeni români se vor prezenta la urne și unde vor pune ei ștampila?…

                    George  PETROVAI

Foto: I. Mariș (măști confecționate de Adela Pop)

Azi o persoană foarte dragă mi-a atras atenţia că la Radio Cultural s-a discutat despre Brâncuşi şi domnişoara Pogány. N-am ascultat emisiunea, dar despre apropierea dintre cei doi, despre prietenia dintre românul Brâncuşi şi domnişoara Pogány, o unguroaică din Oradea, am aflat lucruri interesante prin intermediul site-ului https://adt.arcanum.com, care a digitalizat milioane de pagini de ziare şi reviste, româneşti şi ungureşti, apărute de vreo două sute şi mai bine de ani.

„Domnişoara Pogány, muza maghiară a lui Brâncuşi”, titra ziarul românesc din Ungaria „Foaia Românească” din 30 martie 2001. Citez din articol: „Ochii ei stranii ce-i cotropesc obrazul aduc aminte (într-o măsură) de ochii Precistelor zugrăvite pe vechi icoane de tradiţie bizantină, lucind în orbite sub două imense arcade ritmate cu ovalul chipului, şi care îi vor sugera, de pildă, lui André Malraux acele sprîncene croite împărăteşte ale sumerianului Gudea. Părul modelului este strîns deasupra grumazului într-un conci dublu spiralat, ca un fel de melc din aur, iar pe gîtul care coboară prelung, mîinile, alungite ca doi lujeri, se odihnesc într-un gest caracteristic. De o individualitate unică, portretul, asemănător modelului, degaja într-adevâr o vrajă halucinantă”. (Din Barbu Brezianu: C. Brâncuşi – Ed.11- 1998)

Domnişoara Pogány, pe numele ei adevărat Margit Pollacsek s-a născut la Budapesta la 31 octombrie 1879. A studiat pictura cu Bertalan Karlovszky şi Lucien Simon. La 85 de ani, pe 31 decembrie 1964, se stinge în Australia. Domnişoara, evreică maghiară, a studiat pictura şi la Baia Mare timp de patru veri, începând cu anul 1902. La o expoziţie a avut o lucrare care a fost bine apreciată, „Pod la Baia Mare”. Patriotismul local nu-mi dă pace şi presupun că la vestita Şcoală Băimăreană de Pictură de la începutul secolului XX l-a cunoscut pe conducătorul şcolii, Hollósy Simon, născut la Sighetu Marmaţiei.

Constantin Brâncuşi a cunoscut-o pe domnişoara Pogány în 1911, la Paris. Domnişoara locuia şi mânca la acea pensiune. Brâncuşi doar mânca acolo. Domnişoara Pogány şi prietena ei au fost invitate de sculptor în atelierul lui. Acolo, Margit Pogány a văzut un cap sculptat, care semăna cu capul ei, mai ales pe la forma ochilor. Chiar ea însăşi fusese modelul…

Sculptorul a făcut mai multe încercări de a-i face bustul domnişoarei Pogány. „După mai multe încercări, distruse pe măsură ce le făcea, bustul „Domnișoara Pogány ” a fost prezentat la Armony Show din New York, din 15 februarie pînă în 15 martie 1913. În 1913, Brâncuși l-a tras în bronz la turnătoria Valsuani, cu o patină neagră pentru păr și pentru ochi. Bronzul îi era destinat lui Margit Pogány”.

Între cei doi s-a legat o prietenie sinceră, chiar mai mult, o iubire înflăcărată. Mărturie sunt scrisorile pe care şi le-au trimis. Ea îi scria lui: „Tot timpul m-am gîndit la tine. Cît de bun şi de tandru ai fost cu mine. A fost un pic ca şi cum m-ai fi însoţit. Aş vrea să-ţi dau tot atîta bucurie pe cîtă am primit, Margit”.

I-a tradus lui Brâncuşi în franceză fragmente din „Pandora” de Goethe, pe care i le-a trimis însoţite de următoarele cuvinte: „Dragul meu îţi trimit astăzi o cupă de vin foarte tare, Prometeul lui Goethe. Să nu te ameţească! Dar citeşte-l, dacă ai o oră de amărăciune, de descurajare îţi va da forţe noi. Şi vei vedea că moartea glorioasă este mult mai puţin frumoasă decît lupta. Nu te mai gîndeşti la moarte, glorioasă sau nu, nu-i aşa? Nu te mai gîndeşti, nu? Margit”.

Apoi, peste ani, în 1949, domnişoara Pogány îi scrie lui Brâncuşi că, nemaiavând avere, trebuie să vândă unul din cele două busturi „Domnişoara Pogány” pe care le avea. „Au o colecţie frumoasă, iar anul trecut au achiziţionat un tablou de Modigliani. Celălalt bust, pe care l-am adus de asemenea, nu vreau să-l vînd decît dacă aş putea obţine să-l ridice după moartea mea. Aş vrea să fac în aşa fel încît bustul să intre în muzeu după moartea mea. Pentru aceste două tranzacţii, o să te rog să mă ajuţi spunîndu-mi care este cu aproximaţie suma pe care trebuie s-o cer. […] Aş vrea totodată să aflu cum aş putea curăţa bustul, care şi-a pierdut strălucirea. Îţi aminteşti că, spre deosebire de exemplarul tău, pe al meu l-ai dat parţial cu o patină neagră – părul şi ochii. A devenit acum maro, dar nu ştiu dacă e aşa dinadins sau dacă e lucrarea timpului. Bustul a fost ţinut ani de-a rîndul într-o pivniţă, de teama bombardamentelor, şi n-am îndrăznit să-l curăţ. Nu mă ating de păr, nu-i aşa? Mă bucur să ştiu că această parte a bustului a fost dată cu culoare şi că ai făcut-o chiar tu. Sau te-ai răzgîndit în această privinţă, căci asta nu se regăseşte pe celelalte busturi?”.

Precizare: Museum of Modern Art din New York va cumpăra bustul.

Modigliani a fost influenţat artistic de român. „Această afirmație se confirmă în portretele în ulei ale lui Modigliani: în majoritatea lor, chipul și gîtul au aceeași mișcare, aceeași atitudine ca a „Domnișoarei Pogány”.” (scria în ziarul „Cuvântul Libertăţii” din august 1994)

Eminentul publicist al Ungariei contemporane, Bajomi Lázár Endre (aşa este prezentat în revista „Ramuri” din 15 septembrie 1974) vorbeşte elogios despre Brâncuşi şi muza lui, domnişoara  Pogány, despre care s-a spus că este „bunica zână a artei abstracte”.

Bajomi Lázár Endre zicea (citez din revista „Ramuri”) că Margit, „ începînd din 1910, pînă în ianuarie 1912, a trăit la Paris, şi nu oriunde, ci în Rue Champagne-Premiere, despre care vorbeşte şi Ady Endre. O stradă mică, întrunind în clădirile ei numele unor artişti de răsunet în epocă. Acea stradă îmi aminteşte, printre alţii, de Modigliani, Léger, Archipenko, Max Iacob, Apollinaire, Tristan Tzara, Man Ray şi Triolet, iar în ceea ce ne priveşte pe noi, maghiarii, pe Cigány Dezső, Bölöni, Farkas István şi Déry Tibor. Tînărul sculptor român, căruia Bölöni îi zicea „unicul – fără egalul Brâncuşi“, considerându-l „singurul artist mândru, de o mîndrie romantică, sublimă“, a întâlnit acea fată din Oradea în vestitul restaurant Rosalie, prezentată fiindu-i, după toate probabilităţile, de Itóka (Otilia Cozmuţă n.n.), viitoarea soţie a lui Bölöni. Ea l-a cunoscut bine pe Brâncuşi, şi tot ea l-a recomandat atenţiei lui Rodin. în decembrie 1910. Brâncuşi a invitat-o în atelierul său pe domnişoara Pogány, iar aceasta a venit însoţită de Itóka, să-i vadă cele mai noi sculpturi”.

Brâncuşi a mai primit recomandări şi de la alte importante personalităţi ale epocii: „În 1907, datorită intervenţiilor Reginei Elisabeta a României (Carmen Silva), ale Mariei Bengescu si ale Otiliei Cozmuţă, Brâncuşi este acceptat ca practician în atelierul lui Auguste Rodin”.
(sursa:https://brancusi.1dez.com/biografie-brancusi-2.html)

Constantin Brâncuşi şi muza sa de la Paris, „bunica zână a artei abstracte”, pe care ne-o putem imagina stând „ cu obrazul aplecat, cu ochii nefiresc de mari” şi visând „— etern mirată — la poarta infinitului deschisă de sculptor. În mirarea ochilor acestora sînt tot atitea taine cîte sînt şi în surîsul Monei Lisa”. (sursa: revista „Ramuri” din 15 septembrie 1974)

Ştiind despre ea, ne este mai uşor să înţelegem miracolul creaţiei brâncuşiene.  Au fost doi oameni care s-au înţeles perfect, deşi fiecare a „locuit” în limba lui.

Acesta este miracolul existenţei umane. Dragostea, buna-înţelegere, n-au nevoie de cuvinte. Ele vin din inimă şi se simt cu inima!

Horia Picu

Satul Lăpuș (azi în județul Maramureș) a avut la recensământul din anul 1941, 111 persoane care s-au declarat de religie israelită. 110 dintre și-au declarat limba idiș ca limbă maternă. Statistic reprezentau undeva la 10% din populația totală.

Comunitatea a fost destul de mare, astfel și-au construit o casă de rugăciuni, o baie rituală și chiar au putut să își angajeze un șakter (măcelar). Majoritatea evreilor din sat munceau în pădure sau erau agricultori.

În anii războiului satul Lăpuș făcea parte din comitatul Solnoc – Dăbâca. În primele zile din luna mai 1944, jandarmeria maghiară (aflată sub ocupație nazistă) a strâns evreii din sat și i-a transportat în ghetoul din Dej. După câteva săptămâni aceștia au fost transportați în lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau, aici și în alte lagăre au fost uciși aproape cu toții.

Puținii supraviețuitori care s-au întors după război au părăsit satul în următorii ani. Azi, în comuna Lăpus nu mai trăiesc evrei.

Cotos Robert – președinte
Asociatia Maramures Heritage

Profesoara de limba română Viorica ȘUTEU s-a născut la 6 februarie 1939, în localitatea Rădăuţi, județul Suceava. Părinţii, Ioan şi Victoria Topor, au fost învăţători.

În anul 1942, familia se refugiază la Slatina, judeţul Olt, tatăl fiind concentrat. Între anii 1942-1943, urmează grădiniţa la Slatina. Întoarsă din refugiu, în 1944, familia se stabileşte la Iezer, Dorohoi, unde părinţii primesc post în învăţământ. Acolo urmează şcoala primară între 1944-1949. Gimnaziul îl face la Liceul Teoretic de fete din Dorohoi. Tot la Dorohoi, va absolvi, în 1956, Şcoala Pedagogică.
În anul 1960, absolvă Facultatea de Română – Istorie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi şi devine, prin repartiţie ministerială, profesoară de limba română la Şcoala Pedagogică din Sighetu Marmaţiei (azi Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”), judeţul Maramureş.
În ziua de 15 mai 1961, se căsătoreşte cu profesorul Ioan Şuteu, au doi copii: Cella Mariana şi Marius Ioan.

În 1964, obţine definitivarea în învăţământ, în 1971 gradul didactic II, iar în 1975 gradul didactic I, cu lucrarea „Ion Creangă, scriitor şi pedagog”. În anul 1979, obţine titlul de Profesor Evidenţiat, prin ordinul M.E.I.

A făcut parte din conducerea Liceului Pedagogic Sighet în calitate de director adjunct, între anii 1965 – 1968, iar din 1 septembrie 1974 până în 1982, a fost directorul acestui liceu.
Pe parcursul anilor a condus cu multă pricepere şi Cercul dramatic, cu vechi tradiţii în Liceul Pedagogic, contribuind la succesele manifestărilor cultural-artistice ale şcolii.
În calitate de profesoară metodistă a lucrat cu multă pasiune şi perseverenţă pentru perfecţionarea proprie şi pregătirea viitorilor învăţători. A căutat să insufle elevilor dragoste pentru profesiunea aleasă.
Îşi încheie activitatea didactică în anul 1997, după 37 de ani de activitate, în aceeaşi unitate şcolară.

În anul 1997 prof. Viorica Șuteu pleacă în Statele Unite ale Americii, stabilindu-se la fiica ei. Între 1999-2010, urmează o şcoală de învăţare a limbii engleze, iar în 9 august 2011, devine cetăţean american.

Prof. Viorica Șuteu a publicat la Editura Valea Verde Sighet volumele: „Fețele timpului” (2018), „Fețele timpului. O nouă patrie” (2019) și „Fețele timpului. Amintiri. Întâmplări. Oameni și locuri” (2022).

Echipa „Salut, Sighet!” îi urează Doamnei Profesoare Viorica Șuteu mulți ani cu sănătate, pace și liniște sufletească!

Salut, Sighet!

În Italia, la Roma, 25 de artiști vizuali expun grafică, pictură, fotografie în cadrul expozițiilor colective „Paesaggio vs spazio culturale/ Peisaj vs spațiu cultural”.  Toți expozanții sunt membri ai UAP – filiala Baia Mare.

Prima expoziție a fost vernisată la 02 februarie 2024 la Accademia d’Ungheria (Centrul Cultural Maghiar) iar cea de-a doua la 05 februarie 2024 la Academia di Romania din Roma. Ambele expoziții sunt deschise până la data de 27 februarie 2024. La vernisaj au participat Laura Teodora Ghinea, curatorul expoziției și președinta filialei Uniunii Artiștilor Plastici din Baia Mare și artiștii plastici Dorel Topan, Ioan Angel Negrean și Dorel Petrehuș.

Cei 25 de artiști vizuali care expun pe simezele romane sunt Ludovic Robert Balazsi, Edgar Balogh, Nicolae Cațavei, Adrian Vasile Chira, Cristina Cucu, Laura Teodora Ghinea, Valentin Itu, Călin Ovidiu Ițoaie, Botond Bertalan Kovacs, Gyorgy Tamas Madarassy, Camelia Ofelia Moisima, Anamaria Nagy, Ioan Angel Negrean, Dorel Petrehuș, Ioan Pop Prilog, Ioan Pop Vereta, Oana Valentina Pop, Adrian Prykop, Valentin Iosif Rozsnyai, Postumia Rus, Anamaria Stanciu, Marcel Stanciu, Andreasz Szanto, Gavrilă Ștețco, Dorel Topan. Îi remarcăm printre expozanți și pe sighetenii Balogh Edgar, Ioan Pop Vereta, Valentin Iosif Rozsnyai.

„Paesaggio vs spazio culturale/ Peisaj vs spațiu cultural” este un eveniment cultural ce promovează valorile maramureșene peste hotare și susține dialogul vizual transfrontalier european.

Salut, Sighet!

Din ce în ce mai rar ajung în orașul care m-a găzduit peste treizeci de ani. Sunt nerăbdător să văd ce s-a mai întâmplat și pătrund în Sighet dinspre granița nordică; o bună bucată de traseu admir râul Tisa ce-și curge învolburat necazul abătut asupra vecinului din dreapta. Sunt decis să-l străbat de la Tisa până la Ronișoara, profitând de traficul ceva mai lejer. Rulez la ralanti tocmai să văd distributiv orașul pe care l-am iubit si-l iubesc, să observ clădirile, drumul și trotuarele pe care m-am plimbat odinioară, poate observ pe cineva cunoscut. Dar, cu cât mă apropii de zona centrală simt o undă de tristețe. Mi se părea că acum-acum se prăbușește peste mine. Clădirile emblematice, excepție Primăria și poate ceva clădiri de pe margini, sunt cotropite de igrasie, scorojite, parcă gata să-mi sară înaintea roților – în semn de strigăt – bucăți din pereții încărcați de istorie.

Am avut noroc că gropile din șosea erau goale ceea ce m-a făcut șă nu am grija că o să-i stropesc pe cei de pe trotuar, dar țineam bine de volan să nu cumva să-l scap din mână.

Viteza mi-a permis să urmăresc și oamenii de pe trotuare ce se deplasau având diverse griji și probleme, fără să observ vreun zâmbet, mulți concentrați pe telefoane, poate-poate primesc vreun mesaj. Era cât p-aci să opresc în dreptul Primăriei unde, pe trotuarul din stânga, l-am recunoscut pe întâiul meu director de la Fabrica de Șuruburi, acolo unde mi-am început activitatea profesională. Se deplasa vioi într-o ținută de iarnă ce-mi amintea de acei ani, „alaindelonul” clasic și căciula ce părea tot de atunci, cu un zâmbet optimist în ideea că poate-poate o să i se ivească cineva cunoscut, ceva șurubar din vremea directoratului lui. L-am pierdut în oglinda retrovizoare la câțiva metri de zidurile scorojite ale clădirii muzeului din centru.

Îmi continui traseul cu ochii țintă în asfalt, ocolesc cât pot gropile și poposesc în punctul meu de interes. Îmi fac o retrospecție a parcursului pe care l-am avut în Sighetul meu, pe care l-am părăsit fizic dar nu și spiritual. Am lăsat aici primii mei ani sigheteni unde mi-am exercitat profesia, „sejurul” de peste treizeci de ani cu de toate. Cu cozi de trei zile la butelii, cu deșteptarea la trei-patru dimineața să fiu cât mai în față la coadă la lapte, la cozi la pâine și hârtie igienică și aveam grijă ca după ce am avut „privilegiul” să pot renunța la bolțarul cu rezistență pe care încălzeam apa și fierbeam laptele pentru cel mic și am instalat soba pe lemne racordată la aerisirea pe coloană a apartamentelor, să îmi asigur necesarul de lemne pe care le-am depozitat în balcon.

După 1990 parcă lucrurile s-au mai relaxat, însă dupa 2009 am părăsit Sighetul care mi-a fost gazdă, orașul care, trebuie să recunosc, m-a propulsat și artistic. În cei paisprezece ani cât am activat în emblematicul Ansamblu folcloric MARA s-au obținut cele mai mari performanțe artistice, inclusiv marele premiu european. Să fii primul în Europa și asta să nu însemne nimic pentru autoritățile locale de atunci, parcă îți lasă un gust amar.

De curând am asistat la modul cum câștigătorul de la Australian Open a fost omagiat la cel mai înalt nivel statal. Cred că ține de educație, de cultura celor ce își apreciază valorile.

Nu doresc să dezvolt subiectul cultural, dar Sighetul își urmează cursul șchiopătând, cu grija trecătorului să nu cumva să-i cadă în cap vreo bucată din zidurile pe lângă care trece, atenționându-l că aici GRIJA VALORILOR probabil că nu există.

Apăs accelerația și părăsesc orașul scorojit ce m-a găzduit ani mulți, cu gândul la zile mai bune!
La revedere, Sighet!

Gheorghe Mihăiescu

Consumul de droguri în rândul tinerilor care frecventează medii recreaționale crește considerabil de la an la an. Este un fenomen care a luat amploare, „explorând” în primul rând populația tânără, cu vârsta cuprinsă între 15-30 de ani.

Proiectul Districtului Rotary 2241 (România & Moldova)  „Drogurile – de la fascinație la dependență”, implementat și în orașul nostru de Rotary Club Sighetu Marmației Voievodal și Rotary Club Sighet, în parteneriat cu Inspectoratul școlar județean Maramureș, a avut un real succes în rândul tinerilor și al adulților. Acesta s-a desfășurat sub formă de dialog liber cu cei din public, fiind o dezbatere pe tema prevenției consumului de droguri. Cătălin Țone, speaker-ul zilei de 02 februarie 2024, este licențiat în drept, psihologie și sociologie și deținător a două doctorate.
Acesta nu a venit de unul singur să susțină această activitate, ci însoțit de Sebastian Petruț, un fost consumator de substanțe interzise. Pe lângă modalitățile de a recunoaște o persoană care cochetează cu drogurile, ori măsurile de prevenție, tânărul de 23 de ani ne-a împărtășit povestea sa cutremurătoare de viață. La doar 14 ani, acesta a încercat prima țigară, chiar în curtea bunicilor. A continuat pe urmă cu alte substanțe, ca mai apoi să renunțe la studii și ulterior, să părăsească țara. „Nu mă mai drogam ca să fiu fericit, ci ca să funcționez ca un om normal”. Captiv într-un lagăr necruțător, într-un infern pătat cu roșu, Sebastian reușește să scape din anturaj cu ajutorul părinților săi. Lăsând orgoliul deoparte, acesta o sună pe mama sa și se internează de bunăvoie într-un centru de recuperare. Țelul său acum, este de a-i ajute pe tinerii care se confruntă cu probleme asemănătoare. De mai bine de doi ani de zile, Sebastian nu mai este un consumator. În prezent, acesta își continuă studiile, fiind elev în clasa a XII-a, încurajându-i totodată pe adolescenți să nu uite că și alcoolul, cafeaua sau telefonul pot fi considerate un viciu. „Nu am Instagram sau Facebook”.

Unii tineri încearcă substanțele toxice pentru a se baricada într-o lume a fantasticului, într-o lume în care chiar și pentru o clipă de fericire ar fi în stare să își vândă casa. Acest comportament poate duce la dependență, suicid sau automutilare. „Vărul meu s-a sinucis. Era și el un consumator de droguri”. Într-adevăr, anumite etape din viața noastră ne pot stimula să ne izolăm, ori să ne schimbăm stilul de viață. Certurile din familie care se lasă cu lacrimi de crocodil, curiozitatea de „a fi diferit”, de a nu depinde de nimeni, ca într-un final să ajungi să depinzi de acea pastilă, de acea seringă, ignoranța din partea celor dragi care ușor, ușor devine teren pentru a-ți planta suferința. Toate aceste aspecte contribuie la ademenirea minorului într-un mediu turbulent din care foarte greu va fi capabil să iasă. În primul rând părinții trebuie să fie precauți și atenți la schimbările comportamentale, relaționale, financiare sau fizice.

Orice fărâmă de îndoială te poate aduce cu un pas înainte spre o cărare mai puțin abătută. Iar eu, în calitate de elev, consider că mulți dintre noi nu realizăm că suntem iubiți și apreciați. Că suntem așteptați acasă cu o cană de lapte, cu patul proaspăt făcut, cu tandra îmbrățișare a bunicii. Zilnic așteptați acasă, de torsul pisicii doamnei Lenuța, de lalelele ce înfloresc în spatele curții, de ursul de pluș primit în dar la 14 ani. Pentru că viața nu s-a încheiat atunci. Pentru că acum e momentul să faci schimbarea aia, să o iei pe mama ta în brațe și să realizezi că ea e fascinația care îți dă serotonină, care îți dă dependență.

Mira ORZA
Clasa a X-a E
C. N. „Dragoș-Vodă”

Foto: I. Mariș

Declarație de drag!… Muzică, Poezie, Teatru, Dans, Plastică, Impro… la Berbești.
S-a „întâmplat” Vineri, 02 februarie 2024:

Foto & video: dr. Sorin Markus

Înscrieri pentru apelul internațional Oulu Dance Hack 2024, până pe 18 februarie

Propunând un concept transdisciplinar și având misiunea de a lucra colectiv la idei noi, Oulu Dance Hack 2024 va avea loc între 27 și 31 mai 2024 în Oulu, în nordul Finlandei. Făcând parte dintr-un proiect mai amplu realizat de TaikaBox (Finlanda) în parteneriat cu Central Europe Dance Theatre (Ungaria) și Developing Art (România), Dance Hack-ul din Finlanda va fi urmat de evenimente similare la Budapesta, în noiembrie 2024, și București, în aprilie 2025.

Apelul internațional este deschis, iar aplicațiile sunt binevenite atât de la artiști, cât și de la programatori, designeri, muzicieni, dansatori etc. – care își pot demonstra angajamentul față de experiența colaborativă, cu accent pe integrarea corpului în mișcare în practica lor.

„Oulu Dance Hack 2024 este o oportunitate unică de a întâlni artiști cu idei similare și specialiști în tehnologie care sunt interesați de asumarea de riscuri creative și de colaborare într-o atmosferă interesantă și dintr-o perspectivă de susținere. Împreună explorăm relația dintre dans și tehnologie pentru a porni viitorul performanței.” – echipa TaikaBox.

Conceptul de Dance Hacks propune un spațiu sigur pentru explorare. Participanții vor lucra împreună pentru a experimenta tehnologia furnizată într-un context performativ, ghidați de mentori cu experiență. Tema este axată pe relația dintre dans și tehnologie și pe procesul de integrare a celor două. În anul precedent, senzorii, proiecțiile și peisajul sonor interactiv, muzica live și inteligența artificială au făcut parte din experiența performativă.
Programul va include, de asemenea, un eveniment de matchmaking joi, pe 30 mai, și se încheie cu o împărtășire informală de idei în ultima zi – cu un public restrâns invitat.

Participanții selectați vor primi o remunerație și diurnă atât pentru perioada hack-ului, cât și pentru zilele de călătorie, precum și acoperirea cheltuielilor de cazare și de călătorie. Proiectul Dance Hack este dedicat sustenabilității mediului, așa că este esențial ca participanții să ajungă la destinații folosind călătoria lentă și rute alternative – nu este permisă călătoria cu avionul! De asemenea, organizatorii vor să asigure egalitatea pe tot parcursul proiectului, așa că sunt binevenite cererile artiștilor cu nevoi speciale.

Cei interesați să aplice pentru Oulu Dance Hack 2024 sunt rugați să acceseze taikabox.com/hack înainte de 18 februarie 2024, unde pot completa un formular de înscriere și pot încărca un CV și o scurtă scrisoare de intenție.
Oulu Dance Hack 2024 este realizat de TaikaBox (Finlanda) în parteneriat cu Central Europe Dance Theatre (Ungaria) și Developing Art (România) și este cofinanțat de Uniunea Europeană și Oulu Culture Foundation Oulu2026.

TAIKABOX
TaikaBox este o importantă organizație nord-europeană de dans/ tehnologie, care se concentrează nu numai pe furnizarea de concepte noi în dansul digital și augmentat, ci și pe dezvoltarea de noi metode pentru implicarea comunității și de sustenabilitatea în sectorul cultural. În calitate de inițiatori ai conceptului Dance Hack în Finlanda din 2016, TaikaBox tratează acest proces în profunzime, dedicându-se în același timp creației de artă durabilă prin călătorii lente, sisteme online inovatoare și compensarea amprentei de carbon. Cu sediul în Oulu, Finlanda, fac parte din programul Capitală Europeană a Culturii în 2026.
taikabox.com

CENTRAL EUROPE DANCE THEATRE
Progresist. Stilat. Contemporan. CEDT este una dintre cele mai inovatoare companii de dans din Ungaria. Piesele repertoriului lor unic luptă în direcția actualității și reflectivității. Ei au ales limbajul divers al dansului contemporan pentru a incita concentrarea asupra problemelor care apar în viața de zi cu zi și pentru a formula răspunsuri la provocările pe care le pun. CEDT, așa cum este anunțat în numele său, se angajează să fie legat de o anumită regiune geografică; Bazinul Carpatic și regiunea sa definesc nu numai zona principală de funcționare, ci și o lume unică a mișcării și alegerii temelor.
cedt.hu

DEVELOPING ART
Developing Art este o organizație culturală cu sediul în București. Din 2017 a dezvoltat un număr mare de proiecte interdisciplinare care acordă prioritate dansului contemporan, mixed media, educației și cercetării și artelor vizuale. Unul dintre obiectivele principale ale organizației este de a contribui și de a dezvolta bune practici în procesele de lucru cultural. Co-fondatorii și membrii Developing Art sunt activi pe scena artei contemporane, lucrând atât în contexte naționale, cât și internaționale.
developingart.org

Comunicat de presă
Anca Spiridon

Fundația Academia Civică și Fundația Corneliu Coposu vă invită vineri, 2 februarie 2024, de la orele 11:00, în sala de conferințe a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, str. Corneliu Coposu nr. 4, la lansarea cărții „Iuliu Maniu în jurnalul lui Corneliu Coposu. O reinterpretare a istoriei” de Dan Pavel.

Vor vorbi, alături de autor, conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea și Ion-Andrei Gherasim, președintele executiv al Fundației Corneliu Coposu

Moderator: Dr. Andrea Dobeș

Salut, Sighet!

Era o zi însorită, dar geroasă de iarnă.
Așa începeau compunerile senine din vremea școlii, dar vă asigur că a mea numai senină nu e. Prin urmare, dacă vă știți mai gingași sau suferinzi cu inima, nu o citiți. (în felul ăsta, o să găsesc un pretext demn pentru situația în care nu îmi va citi nimeni istorisirea).

Pe la orele amiezii, vecina în vârstă de la etajul 2 se afla deja la al patrulea „transfer” pe casa scării. Când zic „transfer”, mă refer la următoarele: la primele ore, începe cumpărăturile, care presupun târât cărucior (numit în continuare troller) pe scări, treaptă cu treaptă la coborâre, plecat la supermarketuri,  întors ṣi târât iar troller foarte greu și foarte zgomotos. Știu că e greu, fiindcă de câteva ori am ajutat-o și mi-am rupt spatele. I-am dus cumpărăturile în fața ușii în vreo trei tranșe și pot zice, chiar dacă o să fiu condamnată, că m-am lecuit de astfel de gesturi. Și știu că e zgomotos, fiindcă îl aud zi de zi, cum spuneam. Trăiește singură, e imposibil să aibă atâtea nevoi reale de a cumpăra ceva și totuși face asta de dimineață până seara, ca în transă, ca o jucărie stricată. Procedura din scară durează cam 10 minute la coborâre ṣi vreo 20, uneori chiar 30 la urcare. Zdrang-zdrang-zdrang la fiecare treaptă, un zgomot metalic, dar ṣi bufnit, repetitiv până la exasperare. Îmi dă fiori ce face, ṣtiu că nu e cu mintea limpede și evit să ies din casă când o aud, căci nu cred că mă sperie mai tare ceva decât genul ăsta de afecțiuni și manifestările lor. Cam pe când începea a cincea procedură a zilei, o sun pe maică-mea, care lipsea de acasă de ceva vreme și eram deja îngrijorată:
– Unde ești? o întreb.
– La piață, îmi răspunde. Te rog ia trollerul și hai să mă ajuți la cumpărături.

Foto & text: Rada Pavel

 
Rada Pavel este băimăreancă și scrie sincer, fără prețiozități, când îi vine, despre trei categorii de lucruri: care o enervează, care o sperie și care o emoționează. E adevărat că în ultima vreme scrie mai mult despre primele două. Odinioară, scria despre obiceiuri tradiționale, patrimoniu cultural material și turism, dar acum face o pauză, deși subiectele mai sus menționate au enervat-o, au emoționat-o și au speriat-o suficient cât să îi fi servit drept muză pentru o viață.

Luni, 29 ianuarie 2024, comunitatea evreiască din Sighet a marcat Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

27 ianuarie este data la care, în 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau (astăzi în Polonia) a fost eliberat de armata sovietică.

Foto&Video, dr. Sorin MARKUS

update (31 ianuarie 2024):

Domnule Primar,
Noi, semnatarii acestei scrisori deschise, vă mulțumim pentru retragerea de pe ordinea de zi a Proiectului de hotărâre cu privire la stema municipiului și reluarea procedurii.

29 ianuarie 2024:

În atenția Domnului Primar al municipiului Sighetu Marmaţiei, av. Moldovan Vasile!

Domnule Primar,

În urmă cu mai bine de doi ani, atrăgeam atenția, prin intermediul publicației online www.salutsighet.ro, asupra faptului că, în peisajul heraldicii maramureşene, Sighetul nu beneficiază de o stemă oficială.

La vremea aceea, am apreciat disponibilitatea dumneavoastră de a iniţia un dialog instituțional cu Muzeul Maramureșan Sighetu Marmației, dar şi de a consulta specialiştii, pasionații de istoria Sighetului, profesorii şi pe toţi cei interesați de conservarea moștenirii acestui oraș secular.

Astfel, noi, semnatarii acestei scrisori deschise, vă reamintim faptul că, în data de 7 august 2023, ne-am manifestat disponibilitatea pentru a ne constitui într-o Comisie, în urma adresei Cabinetului Primarului nr. 5890/18 aprilie 2023, cu scopul de a elabora o listă cu elementele care ar putea fi incluse într-un proiect reprezentativ de stemă a Sighetului.

După o analiză temeinică a istoricului orașului și a evoluției heraldicii acestuia, am căzut de acord ca viitoarea noastră stemă să conste într-un cap de zimbru/ bour cu o cruce greacă (cu brațe egale) între coarne, pe un scut împărțit în două pe verticală. Stema municipiului Sighetu Marmației se compune, conform anexei, dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite despicat.
Mobila centrală este un cap de zimbru, negru cu coarne de argint, cu cruce dreaptă de aur între coarne. În partea dreaptă, în câmp roșu, se află o stea de aur cu șase colțuri. În partea stângă, în câmp albastru, se află un lujer de crin, de aur. Am respectat stema istorică, considerând că e cea mai potrivită și că nu are logică schimbată. La finalul discuţiilor, consemnate într-un Proces verbal, nr. 12751/07.08.2023 (Anexa 1), am cerut ca Primăria și Consiliul Local să organizeze un concurs pe această temă (scutul și coroana murală cu cinci turnuri crenelate fiind elemente obligatorii, în conformitate cu legislația în vigoare).

Am constatat cu stupoare, consultând ordinea de zi, aşa cum a fost publicată în mediul virtual, că în ședința de Consiliu Local din 30 ianuarie 2024, vor fi supuse la vot trei variante ale proiectului de stemă care nu au nimic de-a face cu lista de elemente întocmite de noi. Mai mult, Metodologia Comisiei Naționale de Heraldică, Genealogie și Sigilografie a Academiei Române pentru elaborarea și avizarea stemelor localităților și județelor, adoptată în 2002 și completată în 2021, și care este obligatorie, menționează la articolul 4: „Se va respecta cu prioritate tradiţia heraldică locală, dar cu obligaţia de a se revizui eventualele compoziţii greşit alcătuite în perioadele anterioare”, iar la articolul 5: „Se pot introduce elemente heraldice noi, acolo unde evoluţia comunităţii a înregistrat o transformare de însemnătate majoră, de interes național”. Din păcate, niciuna din propunerile de stemă supuse la vot nu respectă articolul 4.

Prin urmare, în spiritul cooperării, al prioritizării intereselor comunității şi al transparenței, noi, semnatarii acestei scrisori, solicităm respectuos retragerea de pe ordinea de zi a Proiectului de hotărâre cu privire la stema municipiului şi informarea corectă a decidenților, astfel încât, în vederea votului, să fie inclusă și varianta propusă de noi (Anexa 2,3). Credem cu tărie că, astfel, nu facem decât să solicităm perpetuarea mobilelor și tincturilor stemei istorice din considerente diplomatice și de reprezentativitate (printre altele), ținând cont de faptul că, prin vechiul crin, putem fi „înfrățiți” simbolic cu o mare parte din Europa. Crinul apărea și pe stema Moldovei, și pe blazonul lui Ștefan cel Mare, fiind prezent astăzi, printre multe altele, și pe stemele Parisului, Florenței, Spaniei, Marii Britanii ori a jumătate din Franța, sau orașul slovac Košice.

Menţionăm totodată că proiectul propus de noi nu a fost supus unei dezbateri publice. De asemenea, faptul că există doar o firmă specializată în domeniu, cea de la Sibiu, reprezintă un neadevăr sau o omisiune (a se vedea, în acest sens, https://www.faxmedia.ro/contact/ sau https://www.szekeres.ro/?lang=ro ).

În calitate de cetăţeni ai Sighetului, îi mulțumim domnului Istvan Matruk pentru stema realizată și pe care vă rugăm respectuos s-o luați în calcul pentru un viitor vot.

Vă dorim multă sănătate și înțelepciune în luarea deciziilor.

Cu aleasă prețuire,
Ioan Ardeleanu-Pruncu
Teofil Ivanciuc
Krisztofer Levente Orosz
Alin Pralea
Marius Voinaghi

* * *

Anexa 3

Varianta comisiei locale de propunere a stemei municipiului Sighetu Marmației

Descrierea heraldică a stemei:

Stema municipiului Sighetu Marmației se compune, conform anexei, dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite despicat.
Mobila centrală este un cap de zimbru, negru cu coarne de argint, cu cruce dreaptă de aur între coarne.
În partea dreaptă, în câmp roșu, se află o stea de aur cu șase colțuri.
În partea stângă, în câmp albastru, se află un lujer de crin, de aur.
În vârful scutului se află trei brâuri undate, de argint.
Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu cinci turnuri crenelate.

Semnificația elementelor însumate stemei:

Stema este cea istorică, atestată în anul 1576 și aflată în uz, practic neschimbată, vreme de 350 de ani.
Partajarea și smalțurile scutului și ale elementelor acestuia: capul de zimbru, crucea, steaua și crinul, sunt cele istorice.
Brâurile undate reprezintă cele trei râuri care mărginesc localitatea: Tisa, Iza și Ronișoara.
Coroana murală cu cinci turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rang de municipiu.