1

Sigheteanule, „Ceea Ce Vezi e Ceea ce Ai!” (Horia Picu)

Scris aṣa cum vedeţi, ba cu litere mari, ba cu litere mici, apare în site-ul de prezentare pe care ṣi-o face Primăria Sighetu Marmaţiei în caseta „Proiecte ṣi investiţii – Infrastructura – Măsuri de dezvoltare – PIDU rezumat”. Aici există un „Plan Integrat de Dezvoltare Urbană a Municipiului Sighetu Marmaţiei”, care ne trimite direct de la nemulţumirile pe care le avem mergând cu atenţie încordată pentru a nu călca în băltoace, la împăcarea cu soarta: „Ceea Ce Vezi e Ceea ce Ai!”.

Ca să vedem ceea ce avem ṣi ca să ne lămurim de ce alţii au ṣi noi nu, m-am uitat pe site-urile unor primării cu populaţii aproximativ egale numeric cu a Sighetului. Câteva constatări sunt trecute în rândurile care urmează.

La Oneṣti, ultima hotărâre a Consiliului local e din 09.09.2022, ṣedinţele sunt înregistrate video, (ultima e din 15 sept 2022), dar rapoartele de activitate ale consilierilor sunt din 2016…

La Medgidia e ca la Sighet, adică… mai bine să trec mai departe.

În Lugoj viceprimarul are în subordine Compartimentul de Urbanism, Amenajarea teritoriului, Serviciul Administrare şi Întreţinere a Domeniului Public, Muzeul de Istorie şi Etnologie, Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară. Rapoartele de activitate ale consilierilor sunt din martie, aprilie 2022 pentru toţi!!! Ultima hotărâre a C.L. e din 10 ian. 2022, ultimul proces verbal de ṣedinţă a C.L. e din 18.08.2022.

La Petroṣani, viceprimarul are în subordine: serviciul de urbanism ṣi amenajarea teritoriului, transportul public local, e responsabil cu tehnologia informaţiei ṣi coordonează poliţia locală.

Tot la Petroṣani sunt trecute pe pagina primăriei „Proiecte cu finanţare europeană″, din care implementate (!!!) la „Fonduri structurale″ (le-am numărat, sunt 8), „Phare″ (le-am numărat, sunt 6) ṣi din „Alte surse (nu le-am numărat, sunt prea multe !). Ultimul Proiect de Hotărâre al C.L. Petroṣani e pe pagina de internet din 09.09.2022.

Primăria Tecuci
Deschid pagina primăriei ṣi apare un anunţ de ṣedinţă de îndată a C.L. pentru 21.09 2022, ora 16! Excelent! Să ṣtie poporul când să meargă la ṣedinţă ca să ia atitudine. Ultima dispoziţie a primarului e din 08.07.2021, iar declaraţiile de avere ṣi de interese sunt din 15.06.2021.

Şi la Râmnicu Sărat e ordine în site-ul primăriei, doar rapoartele de activitate sunt din 2019. Primarul are dispoziţii date din 2021.

Şi acum, câteva constatări culese de pe pagina oficială de internet a Primăriei Sighetu Marmaţiei.

E singura primărie care anunţă „Let’s Do It Romania”. Probabil că cele amintite au deja programul de dat amenzi bine pus la punct ṣi acţiunea de „Do It″ e nesemnificativă. E doar o ipoteză.

„Ceea ce vedem e ceea ce avem″, sau „Ceea ce vedeţi e ceea ce vă oferim″. E acelaṣi lucru. Componenţa Consiliului local nu-i actualizată. De ce-ar fi ?…

Ultimele procese verbale de ṣedinţă a C.L. sunt din 30.07.2020 ṣi au fost publicate pe site-ul Primăriei în 29.01.2021.

Rapoarte de activitate au publicat doar consilierii Petrovan Sorin ṣi Fellner Arthur, în 4-feb-2022. Ceilalţi???

La capitolul „Proiecte și Investiții”, la „Proiecte în curs de implementare”, e trecut ṣi proiectul „Reabilitare și extindere pe orizontală în regim de înălțime D+P+2E Școala Gimnazială „George Coșbuc”, cod: SMIS 124613. Perioada de implementare: 01.06.2018 – 31.12.2022 (cuprinde și perioada activităților desfășurate înainte de semnarea contractului)”.

N-am înţeles ce se implementează: proiectul doar frumos desenat ṣi colorat, sau construcţia ṣcolară cu două etaje în pământul patriei răbdătoare? Trec des pe lângă ṣcoala „George Coṣbuc” ṣi nu văd nici reabilitare, nici extindere… Sigur, până pe 31 decembrie 2022 mai e timp…

La „Strategia de dezvoltare a municipiului Sighetu Marmaţiei”, din 29.01.2021, la secţiunea „Cazare”, e trecut ṣi Complexul „Coroana”, cu 86 locuri de cazare ṣi 250 locuri la masă.

De câţi ani stă în stare de ruină hotelul ăla? Cine l-a trecut la categoria „Cazare”? Ce părere are conducerea Primăriei Sighetu Marmaţiei despre aberaţia semnalată? Înainte de a publica ceva emis de primăria locală, e vreun birou cu ṣef, secretar, ajutor de ṣef ṣi purtător de acte de la un birou la altul în care să citească ce urmează să apară în public ṣi – dacă e cazul –să oprească lansarea „docomentului”?

Tot la „Proiecte ṣi investiţii”, e trecut pe 29.01.2021 ceva de „mare” actualitate: „Lucrări investiţii 2009-2010”!!!

La „Stare civilă-publicaţii de căsătorie 2021” – ioc anunţuri! Şi în 2020 tot ioc anunţuri!

Ultima Dispoziţie a primarului e din 2019, dată de Horia Scubli.

Concluzia: pagina oficială de internet a Primăriei Sighet ar trebui să fie actualizată ṣi explicită. Deocamdată, sigheteanule, „Ceea Ce Vezi [pe site-ul Primăriei] e [exact] Ceea ce Ai! [când ieṣi afară din casă]”… Când ai timp, citeṣte pagina de internet a Primăriei Sighetu Marmaţiei ṣi nu te enerva.

Şi mâine e o zi, care începe tot cu speranţă…

Horia Picu




Sighetul cere explicaţii! (Horia Picu)

Am publicat zilele trecute articolul „Consilerii PNL din Sighetu Marmaţiei s-au integrat perfect azi în marea deziluzie locală″. Cititorii au comentat, situându-se în cele trei posibile tabere: PSD, PNL sau a nemulţumiţilor (printre care mă număr ṣi eu) care n-au nicio treabă cu cele două partide.

E nevoie să fac acum niṣte precizări, pentru a nu (mai) lăsa loc la interpretări care ţintesc doar o parte a adevărului.

Mi-am imaginat, pe data de 16 septembrie a.c., în aṣteptarea sensibilului grup al PNL care nu suportă ca cineva din el să fie atacat (fie pe drept, fie pe nedrept – subiect pe care-l voi dezvolta mai departe), ca primarul, sau purtătorul de cuvânt, sau cineva însărcinat cu citirea materialului incriminatoriu la adresa viceprimarului Daniela Oniţa Ivaṣcu ne va citi un pomelnic întreg de nerealizări, puse toate în spatele doamnei avocat.

Nu s-a întâmplat aṣa. După trecerea a 45 de minute după ora 13, ni s-a comunicat că s-a terminat ceea ce nici n-a început.

Viceprimarul unei localităţi nu poate fi demis pe criterii subiective: nu place unora, nu le convine că se pozează mai cu oricare personalitate care trece prin urbe, că i-a propulsat pe unii în funcţii ṣi alţii n-au avut niciun avantaj în urma pozei de grup din campania electorală cu mapele alea goale de conţinut. Singurul criteriu pentru demitere trebuie să rămână faptele. Mai bine spus lipsa faptelor. Sarcinile de serviciu trecute în fiṣa postului ṣi neîndeplinite.

Pagina perpetuu incompletă de internet a Primăriei Sighet, chiar aṣa cum arată ea acum, mi-a fost de mare folos pentru a scrie cele ce urmează. Citez din sursa menţionată:

„HOTĂRÂREA NR. 4/2021 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului local al municipiului Sighetu Marmaţiei. Capitolul III. Organizarea consiliului local. Art. 11 Rolul, numirea şi eliberarea din funcţie a viceprimarului. Secțiunea a 2-a. Viceprimarul municipiului Sighetu Marmaţiei
(2) Viceprimarul este ales, prin vot secret, cu majoritate absolută – 10 voturi -, din rândul membrilor consiliului local, la propunerea primarului sau a consilierilor locali.
(4) Eliberarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliul local, prin hotărâre adoptată, prin vot secret, cu majoritatea a două treimi din numărul consilierilor în funcţie, la propunerea temeinic motivată a primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcţie.
(6) La deliberarea şi adoptarea hotărârilor care privesc alegerea sau eliberarea din funcţie a viceprimarului participă şi votează consilierul local care candidează la funcţia de viceprimar, respectiv viceprimarul în funcţie a cărui schimbare se propune.
Pentru exercitarea votului se va aplica în mod corespunzător procedura prevăzută la alin. al prezentului articol. Eliberarea din funcţie a viceprimarului nu se poate face în ultimele 6 luni ale mandatului consiliului local″.

Îmi pun întrebarea, citind aliniatul (2), când au avut revelaţia primarul sau/ṣi consilierii că doamna Oniţa Ivaṣcu nu-i bună de viceprimar? N-ar fi trebuit să fie cu un pas înaintea trecătorilor sigheteni (care, mergând prin Sighet, nu ṣtiu unde să se uite mai întâi, în sus, la tencuiala ṣi cărămizile căzânde, sau în jos, la denivelările din trotuare), ṣi să-ṣi dea seama că altcineva ar trebui să fie viceprimarul Sighetului ?
Când au aleas-o viceprimar, consilierii locali n-au avut nicio vină?
Realitatea este că doamna viceprimar n-a avut cum să demonstreze ce ar putea face. Nu i s-a dat această ocazie. Indiferent că ne place sau nu de persoana doamnei avocat, acesta-i adevărul! Dacă adevărul este altul, sighetenii trebuie să ṣtie!!!

Îmi pun întrebarea (citind aliniatul (4) – ṣtiind că un răspuns oficial nu voi primi – care e propunerea temeinic motivată pentru demiterea viceprimarului? Chiar dacă n-a fost ṣedinţă pe 16 septembrie, nu se putea citi lista de acuzaţii, astfel încât audienţa să rămână perplexă la auzirea listei cu fărădelegile comise ṣi dintr-o dată comunicate? Noi ṣtim doar că doamna viceprimar a fost responsabilă cu strunirea firmei care adună gunoiul ṣi cu oficierea căsătoriilor. Ce trebuia să facă având aceste două grozav(?) de mari responsabilităţi? Să-ṣi pună niṣte mănuṣi de cauciuc ṣi să participe la inutila ṣi anuala acţiune de strângere a gunoiului aruncat de unii care nu păţesc nimic pentru fapta lor ? Sau trebuia să oficieze căsătorii fără a avea toate actele care dovedesc că cei doi pot să-ṣi unească destinul?

Ce responsabilităţi a avut viceprimarul Sighetului până acum ṣi nu le-a îndeplinit? Ne spune ṣi nouă cineva, dacă are ceva de spus? Ne spune ṣi nouă cineva de ce nu s-a dezvoltat oraṣul, că doar grupul PNL din Consiliu nu deţine majoritatea. Presupunem că toţi PNL-iṣtii sunt rău intenţionaţi. Grupul BUN unde e???

„Dreptate, ochii plânṣi cer să te vadă″ – scria într-un ziar la începutul anului 1990. La Sighet, în 2022, am putea spune „Dreptate, ochii doritori de adevăr cer să te vadă″!

Reiau acum un fragment din aliniatul (6) al Hotărârii nr. 4 din 2021. „Pentru exercitarea votului se va aplica în mod corespunzător procedura prevăzută la alin. al prezentului articol″.

Care aliniat ? Că nu se precizează !!! Scriu cu majuscule, ca să se vadă că… nu se vede! „PROCEDURA PREVĂZUTĂ LA ALIN. AL PREZENTULUI ARTICOL″.

Din moment ce se redactează astfel documentele după care funcţionează Primăria, cum se poate vota schimbarea viceprimarului? Conform cărui temei legal? După „alin. al prezentului articol″?

Pe acelaṣi site al Primăriei apare că ultima dispoziţie a primarului e din 21.08.2019, dată de Horia Scubli. Desigur că primarul actual, Vasile Moldovan, trebuie să fi dat multe dispoziţii de când este în funcţie. Ochii sighetenilor au dreptul să le citească. Unde???

Daţi actualei doamne viceprimar treburi serioase de dus la îndeplinire. De exemplu, puneţi-o responsabilă cu coordonarea Cabinetului care întocmeṣte proiecte europene pentru dezvoltarea oraṣului.

Horia Picu

P.S. Ochii triṣti ai sighetenilor aṣteaptă să citească o explicaţie a grupului de consilieri PNL pentru neprezentarea la ṣedinţa Consiliului local din 16.09.2022. I-o fi ţinut cineva de mânuţă?




Consilerii PNL din Sighet s-au integrat perfect azi în marea deziluzie locală! (Horia Picu)

16 septembrie 2022, ora 13:00. În sala mare de ṣedinţe a Primăriei Sighet câteva persoane aṣteaptă începerea ṣedinţei pentru (s-o iau mai pe ocolite puţin…) alegerea unui nou viceprimar, pentru că cel actual se pare că nu-i bun.

Credeam că s-a atins maximul de penibilitate în Consiliul local Sighetu Marmaţiei, din moment ce acelaṣi Consiliu a votat-o pe doamna Daniela Oniţa Ivaṣcu să fie mâna dreaptă a primarului Vasile Moldovan, iar acum acelaṣi Consiliu vrea s-o schimbe din funcţie.

Nu, azi s-a demonstrat că penibilul din politica sigheteană nu are limite. Dar îmbracă forma concretă a aleṣilor locali, pe care acum, vâzând ce nu s-a întâmplat azi, îmi permit să-i întreb, în numele celor care ṣi-au pus un dram de speranţă în acţiunile lor pentru binele localităţii prea mult împovărate de certuri ṣi interese mărunte.

Când v-aţi trezit, stimaţi consileri locali? Dacă ṣtiaţi că nu va face ce trebuie de făcut, de ce-aţi ales-o? Aţi făcut ceva doar ca să fie făcut? Votăm ṣi mergem repede acasă că ni s-a făcut foame sau ne-am plictisit la ṣedinţa de alegere a viceprimarului? Până când să mai suportăm noi, alegătorii întristaţi, interesele mărunte de partid ale domniilor voastre?

Cititorii îṣi aduc cu siguranţă aminte că pentru alegerea viceprimarului Sighetului s-au făcut mai multe încercări. Până la urmă, din plictiseală, din compromis politic sau mai ṣtiu eu din ce cauză a foast aleasă doamna Oniţa Ivaṣcu.

În loc de bună colaborare cu primarul, la care speram toţi pentru revigorarea cenuṣiului oraṣ ṣi creṣterea mândriei patriotice locale de a locui în el, viceprimarul în sfârṣit ales s-a ales doar cu dreptul de a oficia căsătorii ṣi de a supraveghea activitatea firmei care adună gunoiul.

Cam prea puţin… Cam prea bătaie de joc…

Vechea „prietenie″ dintre PSD ṣi PNL se manifestă ṣi la Sighetu Marmaţiei, la fel ca la Bucureṣti. Acum, preṣedintele tuturor românilor nu mai zice nimic de Pee-See-Dee, pentru că n-are încotro. Ehe… să fi avut PNL posibilitatea unei majorităţi lejere în Parlament, ce răi ṣi infami ar fi fost pesediṣtii…

Azi peneliṣtii din Consiliul local Sighetu Marmaţiei ne-au arătat solidaritatea de nezdruncinat în jurul conducătorului lor local ṣi dispreţul de neîngăduit faţă de votanţii care ṣi-au pus speranţa în prestaţiile lor.

La partidele actuale, indiferent despre care ar fi vorba, jocul de culise, grupuleţele de interese ṣi obedienţa manifestată la modul absolut josnic faţă de cei care-i pot ajuta să-ṣi vadă de propria prosperitate economică au devenit faţeta normală de manifestare pe tărâm politic. De ce-ar fi PNL-ul altcumva ?

Şi acum revin la crunta constatare de azi, 16 septembrie 2022, ora 13:45. Şedinţa Consilului local Sighetu Marmaţiei s-a încheiat fără să fi început. N-a fost cu cine. Reprezentanţii PNL nu s-au prezentat, deci organigrama Primăriei locale rămâne tot aṣa.

Să numim ziua de azi o victorie a PNL-ului local? Poate, doar că cine a câṣtigat azi prin… neprezentare sigur va pierde mâine, la vot.

Mâine, ṣi posibil pentru foarte mult timp! Fapta de azi va atârna greu pe viitor…

Horia Picu




Turismul sighetean, sub pământ, la fel ca Centrul de Informare Turistică? (Horia Picu)

Lumea vrea să vadă locuri nemaivăzute, să ajungă unde n-a mai fost, să adune de fiecare dată colecţii de amintiri, să facă poze, să cumpere câte ceva caracteristic zonei, să meargă la un restaurant cu mâncare specifică, să se plimbe prin locuri neumblate, să vadă, să viziteze, etc. Şi toate astea se petrec în concediu. Atunci e omul interesat (ṣi) de altceva.

Presupunem că interesatul de altceva vrea o vacanţă în Sighetu Marmaţiei. Fără îndoială, Maramureṣul e pe lista de priorităţi a multor călători, indiferent de unde ar veni. Desigur, există întotdeauna un plan al călătoriei, cu ce se poate ajunge în Sighet, unde ne cazăm, ce vedem, unde mâncăm. U.E. s-a gândit ṣi la turistul doritor de Sighetu Marmaţiei ṣi a dat ordin ṣi o parte din bani: „să fie Centru de Informare Turistică ṣi la Sighetu Marmaţiei!”

… ṣi s-a făcut. O construcţie discretă, neobservabilă aproape, unică ṣi penibilă între suratele ei din întreaga ţară, fiind sub nivelul trotuarului. Niṣte steaguri arse de soare ṣi două plăci cu frunza românească, simbolul turismului autohton, pentru care s-a vorbit mult ṣi s-a cheltuit prea mult, ar fi indiciile de care trebuie să ţină seama turistul care vrea să ṣtie cât mai multe despre locul care-i va spori colecţia de amintiri.

Despre ce ṣi cum oferă informaţii pe internet Centrul de Informare Turistică Sighetu Marmaţiei va fi vorba în continuare.

Limbile în care se poate citi site-ul http://www.turismsighet.ro sunt: română, engleză, franceză, germană. Maghiara de ce nu? Ucraineana de ce nu? În afară de asta, site-ul e o combinaţie nefericită de cele patru limbi. Trecem peste acest neajuns care de fapt n-ar fi trebuit să existe ṣi să vedem ce se poate afla de la mai înainte precizatul Centru de Informare.

La deschiderea paginii, eṣti întâmpinat de un desen al proiectului viitorului Centru. Desigur că desenul e mai grăitor decât poza cu realitatea…

Cine a construit site-ul de prezentare s-a gândit la ce-i mai important. Să nu se ṣtie niciodată câţi oameni accesează informaţia (sau dacă se uită cineva) ṣi atunci apare scris: „Trafic […] Ultimele 24 ore: 0. Ultimele 7 zile: 0, Ultimele 30 zile: 0, Online acum: 0”.

Dac-ar fi funcţionat, la „online acum” ar fi trebuit să fie 1, nu 0, pentru că eu mă uitam în acel moment…

La secţiunea (în limba română!) a paginii de internet a Centrului de Informare Turistică, un clic pe englezescul „Tourism”, după care se poate face alt clic pe „Accomodation”. Cazare nu se poate spune? E prea banal? E prea româneṣte ṣi ne e cumva ruṣine de limba ce-o vorbim ṣi pe care o scriem cum putem (cât putem de greṣit, ca să fiu mai exact)? Lista cu „acomodările” nu-i actualizată. Unele posibilităţi de cazare nu-s trecute ṣi nu ṣtiu dacă toate funcţionează. În afară de asta, pare-mi-se că sunt ṣi alte locuri de cazare, venind dinspre Baia Mare, dar turistul nu-i informat despre ele.

Dacă stă omul călător câteva zile prin oraṣul acreditat ca atare din 1352, dacă află că „la 1611 principele C. Bathory întăreşte privilegiile Sighetului, iar în 1659 împăratul Leopold I acordă oraşului drept de stemă: Capul de bou″ (sursa: http://www.turismsighet.ro/sighetu-marmatiei/istoric/), interesul de a cumpăra ceva care să-i amintească pe unde a fost în concediu nu poate decât să crească. Poate găsi o carte cu prezentarea oraṣului ṣi a împrejurimilor (oare poate?), poate să-ṣi cumpere o imprimantă cu activare de la distanţă, un laptop sau o agendă în care să scrie proaspetele impresii din locurile pe unde a trecut, poate cumpăra o conservă ţinătoare de foame, niṣte încălţăminte rezistentă la drum lung sau un cadou mic ṣi scump din aur (Turism Sighet » Cumpărături).

Sunt vreo două magazine care vând elemente ale portului popular maramureṣean. Nu cumva turistul mai degrabă ar cumpăra aṣa ceva?

Turistul e invitat să ne vadă muzeele ṣi asta-i bine! Din Sighet poate pleca turistul la „Schii” (exact aṣa scrie!!!) la Borṣa. Doar că dacă nu vine cu maṣina lui, cam greu îi va fi să înţeleagă la ce oră-i pleacă microbuzul.

Spun asta pentru că la prezentarea în limba română a Sighetului pe care o face Centrul de Informare Turistică Sighetu Marmaţiei, la „Useful information” („informaţii utile” este, normal, o exprimare perimată…), e imposibil să se înţelegă când vin ṣi când pleacă microbuzele.

La transportul local (pardon… „local transport”) de la „Useful information” scrie, indiferent pe unde-ai vrea să ajungi, simplu ṣi concis(?): „500 ǀ Server error”.

„Events” (că „Evenimente” e înjositor să fie scris…) prezintă festivalurile sighetene, sau alte evenimente culturale, dar nu se precizează data când are loc fiecare. De exemplu, dacă de Festivalul Internațional de Folclor pentru copii „Am fost ș-om fi” se interesează un iubitor de folclor din Mauritius care vrea să vadă neapărat cum am fost ṣi cum vom fi la Sighetu Marmaţiei, de unde să ṣtie pe ce date să-ṣi cumpere biletele de avion?

La „Eternul Maramureṣ” tot aṣa, adică nu se precizează când are loc festivalul. Aici apare totuṣi ceva „informaţie”. Sunt trimiṣi doritorii de Maramureṣ ṣi de trăiri medievale la o pagină cu festivalul din 2018.

Folk Festival ,,Edelweiss”, că „Floare de colţ” probabil sună urât, are o pagină tot din 2018.

Merg mai departe pe site-ul Centrului de Informare Turistică pe pagina în limba română ṣi, de la stânga la dreapta parcurgându-l, ajung la „Contact”. Un clic ṣi mai departe se iveṣte o „struţocămilă” de toată frumuseţea: „Adresse”. Tot aici, un nou desen probabil ales tot din proiectul de prezentare. Din nou spun că poate desenul e mai… prezentabil decât o poză luată din realitatea locului.

„Cu „infrastructura” descrisă mai sus, trebuie luată în calcul posibilitatea ca Centrul Naţional de Informare Turistică din centrul Sighetului să fie total inutil”.- scria Teofil Ivanciuc pe https://teofil-ivanciuc.weebly.com/despre-centrul-de-informare-turistic259-din-sighetul-marma355iei.html, înainte de începerea construcţiei.

Eu m-am uitat la (mai) toate Centrele Naţionale de Informare ṣi Promovare Turistică. Niciunul nu-i ca al nostru, sub pământ.

Şi culmea, asta se vede!

Horia Picu




Când plouă, să vă puneţi adidaṣi de lumină! (Horia Picu)

O zi de septembrie din 2022, dimineaţa devreme. Plouă, tună ṣi fulgeră. Tună ṣi fulgeră mai ceva ca-n coaliţia dintre PSD ṣi PNL, formată, după cum se prea bine ṣtie, din dragoste de ţară.

Mă uit afară ṣi încerc, pe baza propriilor simţuri, să apreciez cum e starea vremii. Cum o informaţie trebuie verificată din mai multe surse, verific ṣi pe paginile de internet care ne spun cu incertitudine cum va fi vremea, cu probabilitate îndoielnică cum este ṣi cu maximă siguranţă cum a fost.

Deṣi ploua, de fapt nu ploua, pentru că asta era informaţia! Mai târziu s-a actualizat înṣtiinţarea meteo, astfel încât obsevaţia făcută cu ochii ṣi urechile mele a coincis perfect cu situaţia atmosferică prezentată pe diferite site-uri specializate, uṣor accesibile de pe internet.

Unul din aceste site-uri (https://ro.meteotrend.com/forecast/ro/sighetu-marmatiei/), ne dă ṣi sfatul cum ar trebui să ne îmbrăcăm/ încălţăm în funcţie de starea vremii.

Dimineața, „îmbrăcăminte recomandat″ (ar fi fost corect „recomandată″, dar translatorului Google nu-i putem cere să fie perfect): „pantofi, sandale închise, ghete, adidași, adidași de lumină, șosete, șosete lungi, tricou, fustă, sport, pantaloni, pantaloni, pantaloni cald, cămașă cu mânecă lungă, bluză, bluza cu mâneci lungi, sveter din bumbac, rochie din tricot, sacou″.

După masă ar fi bine să purtăm (scurtez din recomandări) „flip-flops, […] pantaloni, pantaloni, sport″, etc. Seara, suntem sfătuiţi să ne încălţăm ṣi îmbrăcăm ca dimineaţa.

Sunt printre recomandările(?) date unele pe care nu ṣtiu cum le-aṣ/ le-am putea urma.

Cum o fi să purtăm „pantaloni, pantaloni″? Să ne punem două perechi, la o adică? Dacă e mai frig, nu mai punem „pantaloni, pantaloni″ ṣi trecem direct la una singură ṣi sigură pereche de „pantaloni cald″?

Remarcabil e că în oricare moment al zilei se recomandă să „fustă, sport, pantaloni″. Recomandarea(?) „sport″ mi se pare cea mai tare. „Mens sana in corpore sano″ acum într-o nouă interpretare. Dacă ţi-e cald, (fă) sport. Dacă ţi-e frig, (fă) sport!

Între orele 12 ṣi 18, să nu uităm să ne dotăm cu „flip-flops″. O să fie cald. Înaintea integrării noastre euro-atlantice „flip-flopii″ ăia se numeau „ṣlapi″ sau „papuci de plajă″. Acum, ce să facem? Trebuie s-o ţinem ṣi noi în pas cu „feṣîn″!

Oricâte perechi de pantaloni ne-am pune, oricât sport am face, cu flip-flops în picioare sau ce-om găsi la îndemână, să nu uităm că putem avea nevoie în oricare moment al zilei de „adidaṣi de lumină″.

Azi voi întreba prin magazine dacă au „adidaṣi de lumină″. Precaut, o voi face din uṣă, cu mâna pe clanţă, pregătit pentru orice.

Horia Picu




Sighetul va primi niṣte bani. Mintea, va veni altădată… (Horia Picu)

E ceva vânzoleală la nivelul administraţiei locale. Se dau niṣte bani prin Programul naţional de investiţii „Anghel Saligny″. La poziţia 89 din întreaga listă a Maramureṣului pus pe modernizare ṣi reabilitare, e trecut Sighetul cu „Reabilitare străzi de interes local″, suma alocată fiind de 20 milioane lei.

Sigur, sunt sate mult mai importante decât al nostru care vor primi bani mai mulţi. Sunt localităţi unde se vede mâna de gospodar. Nu mai trebuie să ne luăm după numărul de locuitori ṣi să ne indignăm patriotic-local că punga programului de investiţii e doar o punguţă peticită pentru al doilea oraṣ al judeţului.

Mă gândesc că pentru sumele alocate s-a ţinut cont ṣi de isprăvile aleṣilor locali (ṣi mai cu seamă de ale acelora care sunt plătiţi (!!!) să scrie astfel de proiecte) din localităţile care pot arăta că lucrurile se miṣcă, se vede ceva, ṣi nu pe la periferie, ci undeva mai prin centru, pe unde trece mai tot vizitatorul sau cam pe unde-ṣi fac promenada localnicii.

Ce poate spune un turist venit să se pozeze la Cui ṣi care merge pe jos spre Pompieri ṣi mai departe spre Carrefour? După primii paṣi ia contact cu realitatea pentru că vede trotuarul vai-de-el ṣi înţelege uṣor că nu-i mână de gospodar(i) pe-aici…

M-am uitat, cu un ochi de mare… nespecialist, cât costă un metru pătrat de asfalt(are) pentru curţi. Zice-se c-ar fi cam 50 de lei. Presupun că pentru un strat de asfalt pe trotuar, ar fi cam tot atât. Pentru 1200 metri pătraţi (am luat în calcul lungimea de 300m ṣi lăţimea de 4m), ar trebui ca bugetul local să se uṣureze de 60.000 de lei.

Mai iau în calcul vreo 10.000 de lei pentru amenajarea zonei cu ceva iarbă ṣi arbuṣti ornamentali sau gard viu, ṣi deja centrul oraṣului ar arăta altfel.

Dar la noi nu se întâmplă asta!!! Toţi mai-marii localităţii trec impasibili printre denivelări, ocolind cu băgare de seamă pietrele ieṣinde din betonul mâncat de timp ṣi de intemperii. Niciunuia nu i-a trecut prin cap să rezolve o problemă care pentru o aṣezare aṣa de multiseculară n-ar fi mare lucru. Ne plângem că alte localităţi au primit bani mai mulţi. Noi, nu… Vai, vai, vai…

Sighetul nici măcar nu poate preciza care-s străduţele propuse pentru reabilitare. Baia Mare ṣtie exact ce trebuie să facă. Citez din listă: „Baia Mare: Reabilitare strada Victoriei, tronson cuprins între Bulevardul Decebal și Bulevardul Independenței″.

Nu vi se pare, aleṣilor locali, că abordarea aleasă de Baia Mare e diferită, dar e cea normală??? Pe ce să vă dea Programul „Saligny″ bani??? Pe reabilitarea unor străzi de interes local? Care-s alea? Care-s străzile de interes naţional sau internaţional, dacă tot catalogăm străzile după interese mai restrânse sau mai cuprinzătoare?

La bugetul local nu se adună bani, lună de lună, an după an? Se duc toţi pe salarii, după cum vorbeṣte lumea? Stăm ṣi ne milogim la alţii să ne dea bani. Dar noi, pardon, dumneavoastră, administraţie locală, ce faceţi cu banii pe care-i aveţi? Chiar nu puteţi face nimic, nimic?
Dac-aţi obosit, lăsaţi-i pe alţii în loc, chiar dacă nu v-a venit sorocul de plecat acasă. Nu se poate ca în tot oraṣul ăsta să nu fie un grup de oameni care să facă treabă!

Pe https://mdlpa.ro/pages/anghelsaligny sunt destule argumente că nici acum nu v-aţi făcut temele aṣa cum trebuie. Invit cititorul să privească mai în amănunt tabelul cu „Lista obiectivelor de investiții finanțate până la 11.08.2022″.

Sighetul stă „bine″ cu podurile. Niciunul nu trebuie consolidat, sau chiar construit, nu-i aṣa, C.L. al Primăriei din Sighetu Marmaţiei?

Poienile Izei a cerut bani pentru construire poduri. La fel ṣi Bocicoiu Mare. Baia Mare a cerut bani pentru realizarea „unui pasaj rutier zona Independenţei intersecţie cu strada Europa, ṣi pentru „modernizare ṣi reabilitare str. Europa ṣi str. Dumbravei″.

Sighetul, săracul, a cerut bani aṣa, la modul general, ca orice altă localitate insignifiantă, pentru reabilitarea unor străzi de interes local.

Pe https://acad.ro/com2004/pag_com04_0513.htm în articolul „150 de ani de la naṣterea lui Anghel Saligny – O glorie a tehnicii româneṣti″, scrie că „în discursul de recepţie „Opera lui Anghel Saligny″ prezentat în anul 1930, Petru Bogdan a spus de spre marele inginer român: „el a fost sclav al muncii ṣi al datoriei″.

Recunoaṣtem, în aceste măgulitoare ṣi binemeritate aprecieri, munca depusă pentru Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny″ de cei în drept s-o facă pentru Sighetu Marmaţiei.
Sau… nu prea ?…

Horia Picu




Ştiaţi că din 11 iulie 2022 până în… 2022 pot să treacă 24 de luni!? (Horia Picu)

Dacă trăim pe plan mondial în lumea absurdului grotesc (aici mă refer la războiul din Ucraina), iar în România în lumea penibilităţii absolute (lista ar fi interminabilă), invit cititorii să fie îngăduitori cu penibilul din titlul acestui articol. Din nou se vede că realitatea bate orice imaginaţie, iar eu n-am făcut altceva decât s-o transform într-un articol de aducere la cunoṣtinţă pentru cei care aṣteaptă finalizarea măreţei (?) realizări a oraṣului, pentru care s-au dus lupte grele, mai pe faţă, mai în culise.

E necesară precizarea că pe plasticul de informare agăţat de gardul împrejmuitor din zona librăriei „George Coṣbuc″ sunt trecute niṣte informaţii despre ṣantierul în lucru de unde se va iţi spre gloria sighetenilor care administrează orăṣelul (am văzut că populaţia a ajuns acum la 27.000 de oameni, de-aia am pus diminutivul) un nou loc de joacă pentru copii.

E bine că se face! Noi aṣteptăm răbdători să vedem realizările celor 4 ani. Doar că, uitându-ne pe anunţul cu ṣantierul în lucru amintit, intrăm în incertitudini care nu fac bine nimănui în agitatul an în care suntem.

Duminică seară am trecut pe lângă ṣantier ṣi am făcut poza care apare în articol. Bun. Şantier în lucru. Foarte bine! Se construieṣte! Se poate face ceva ṣi la noi! Mândrie patriotică locală în expansiune! Răsuflare binemeritată pentru cei din politică implicaţi în proiect ṣi important punct din lista realizărilor pe care ne-o vor oferi sub nas pentru teleghidarea ṣtamilei ce se va afla în mâna alegătorilor în 2024.

Şantierul a pornit pe 11 iulie 2022. Asta-i clar. Dar nu-i clar când se va tăia panglica. Să fie tot în 2022, aṣa cum scrie, dar când? Nu sunt date amănunte de genul: ziua, luna. Doar anul îl ṣtim.

Îl ṣtim? Nu pot trece aṣa uṣor peste faptul că ṣantierul a început pe 11 iulie 2022, timpul de lucru este de 24 de luni, iar lucrarea se va finaliza în… 2022!

Când se face un afiṣ din ăsta pentru înṣtiinţarea populaţiei că „aici se lucrează″ (lucru rar în zilele noastre în construcţii de orice fel, chiar ṣi în reamenajarea unor locuri de joacă), nu se poate preciza concret cât ţine lucrarea ṣi când e gata?

Aṣteptând să se termine măreaţa lucrare în 2022, s-ar putea să vedem că vine anul cel nou cu ṣantierul încă bine împresurat pe toate laturile ṣi cu pământul încă scormonit în interior, vizibil parţial din afara perimetrului. Dac-am întreba de ce nu-i gata, ni s-ar răspunde cu vis de realegere în funcţie sau ṣi mai ṣi, cu vis de înălţare în funcţie că ṣantierul durează 24 de luni, că doar scrie acolo, pe afiṣ! Nu se vede??? Cum să fie gata în 2022???

Sigheteanule care vei citi afiṣul, te vei bucura că ceva se face ṣi aici ṣi te vei întrista în aceeaṣi măsură, pentru că de pe-aici au dispărut proiectanţii ṣi constructorii. Norocul nostru că Oradea nu-i departe ṣi pe-acolo chiar zici că te te afli într-un oraṣ cum ai vrea să fie ṣi-al tău. Te poţi bucura că ţara-i bine intrată în U.E., din moment ce constructorul are sediul central la Stuttgart, dar sucursală la Oradea.

Dar dacă i-am chema pe cei care au făcut din Oradea un oraṣ atât de frumos ṣi am citi pe undeva, prin apropierea Cuiului-simbol (cu postamentul din ce în ce mai dărâmat) o placă indicatoare pe care să scrie ceva de genul „Sediul central al administraţiei Oradea, sucursala Sighetu Marmaţiei″, cum ar fi ?…

Horia Picu




Privirea vieții din afară, fiind în interiorul ei! (autor, Gheorghe Bărcan)

Dacă te-ai da deoparte și ai privi lumea din apropiere de ea, ai observa că viața, în trăirile ei, prezintă mulțimi de situații. Nu au un caracter general și de multe ori sunt aleatoare, sunt de durată mai mare, pe viață, de durată mai mică sau, altele, de moment. De aceea, voi exemplifica „povestea” mea prin câteva exemple, auzite, văzute sau trăite.

Doi copii mici, un băiat și o fetiță, locuind în vecinătăți, se jucau împreună cu diferite jucării, de la unul și de la altul, se bălăceau în apele călduțe ale unui râuleț, vara, ori se bulgăreau cu zăpadă pe lângă „omul” de ei făcut, iarna. Se pomenesc apoi mergând la școală cu ghiozdanul sau tășcuța, frumos împiestrițită, iar la intoarcere sunt ambii veseli sau supărați, ori în feluri diferite. De ce oare? Au crescut mărișori și odată, trecând un râuleț peste o punte îngustă, s-au prins de mâini pentru echilibru și, coborând, au uitat un timp să-și lase mâinile, privindu-se apoi cu rușinare. Au urmat studiile și în vacanțe se întâlneau, râdeau, dansau și mergeau acasă fără a se mai lăsa de mâini. Își mai făceau vizite și odată au mers la părinții fetei, prinși de mână și băiatul, timid, a întrebat dacă-i permite fetei lor ca el să n-o mai lase de mâini. Au făcut o nuntă ca-n povești, o familie binecuvântată cu copii, împlinită, fericiți și nu au fost străini unul altuia niciodată. O unire statornică, de-o viață. Au rămas „copii mici”, veseli și iubitori și la maturitate! O povestioară, frumoasă, imaginară dar câte nu se petrec astfel pe întinsul țării, nu prea mică, pe care unii se străduesc s-o facă mai mică, prin asocieri și dezertări ciudate.

Eram odată în mașnă, în Minneapolis, eu refuzând să merg prin magazine, din cauza mersului meu foarte greoi. Am văzut mai în față doi bătrânei împuținați de vârstă, care treceau ținându-se de mâini, liniștiți și calmi, chiar în mers vioi, zâmbindu-și unul altuia, fără a avea nevoie careva de sprijin.
Aveau, cred, peste 80 de ani. Se vedea că această ținere de mâini avea izvorul mai depărtat, din copilărie sau tinerețe, pe care au dus-o cu ei, păstrându-o, până la adânci bătrânețe. Îmi venea să mă dau jos din mașină, să-i îmbrățișez, dar nu-i ajungeam.
Astfel de familii liniștite pe tot parcursul, pe toată trăirea vieții de familie sunt peste tot în lume, fericiți, fără a se plictisi unul de altul. Din păcate, sunt multe familii total opuse, fiind căutători de „noutăți”, unul, altul, sau ambii parteneri, semănând multă suferință în jur, mai ales celor mici, până când viața însăși îi „temperează”.

Când trăiau bunicii după tata, eu eram mic, în jur de un an și nu-i țin minte. Trăiau în mare liniște și întelegere, se iubeau mult și țineau în mod deosebit unul la altul. Bunicul a avut un accident mortal, mergând cu doi boi la târg. Bunica s-a supărat enorm. După două – trei zile, mama i-a spus tatălui meu că mama – soacră va muri; tata i-a spus că vorbește „prăpăstii”. Era foarte supărată, dar în câteva zile se va liniști și-i va trece, cu timpul. Doar că în vreo două zile bunica a murit. Mama a visat că bunicul a venit după ea și n-a vrut să o lase, cu toate stăruințele copiilor, spunând că trebuie să fie împreună, nu singuri și a ieșit cu ea din curte. A murit de supărare. Au fost înmormântați în aceeași săptămână sau în săptămâni apropiate.
Dumnezeu să-i odihnescă și răsplătească, în veșnicia Sa!

Bunicul după mamă a fost primar și a plecat si el pe front. A căzut prizonier la sârbi și pe majoritatea i-au ucis. BunicuI meu, Iuga Ioan, nu s-a mai întors acasă. Cu toate greutățile, bunica a trimis pe băiatul mai mic, Gheoghe, la Școala Normală și a ajuns învățător chiar în comună, locuind cu familia la casa bunicii, urmând ca, pentru îngrijire, să-i rămână casa și grădina frumoasă, chiar lângă șosea. Mama, având sub 15 ani, o ajuta, aducea fân și lemne cu utilajele și doi boi, pentru nevoile casei. S-a căsătorit cu dispensă de vârstă, la 15 ani, cu Bărcan Dumitru, Măran, a mers la casa acestuia, cu părinții lui (bunicii mei), unde a întemeiat o nouă familie. A plecat și el pe front, ducând doi cai, care trăgeau după ei un tun și a ajuns până în Franța, la Verdun, unde s-a încheiat războiul, lăsând orașul scăldat în sânge. Cu mari greutăți și destul de târziu, s-a strecurat și a ajuns acasă la familie. Mai târziu, de supărare și nedreptăți, bunica văduvă a paralizat la pat și mama a adus-o de acolo la noi, cu o îngrijire de mamă, Când plecau vara la lucru, eu aveam grijă de ea: eram de 7-8 ani. A fost înmormântată în cimitirul „de peste apă”, singură, lângă altar, alături de ceilalți membri ai familiei noastre, din „lumea ei”.
Domnul să o răsplătească și odihnească în veșnicia Sa!

Am văzut până în prezent trecerea la cele veșnice din supărare, știm că au fost o mare mulțime răpuși de grele suferințe, prin închisori și lagăre de muncă grea, altele prin naturalețea acestei lumi. Mă întreb: oare dacă se moare de mare supărare, nu se poate muri și de mare bucurie? Amândouă se manifestă în simțirile inimii, aici își au lăcașul. Dacă una din ele depășește capacitatea de rezistență a acesteia, ea face inima „să taca”. Amândouă deodată nu se pot întâlni.

Am redat în articolele precedente situația că am fost alungat din școală, am fost urmărit de securitate și am făcut detenție, fără condamnare, mi-au fost blocate studiile prin exmatriculare, mi s-au fixat restricții domiciliare, toate la un loc însumând aproape 12 ani. Motivul confictului a fost tăinuirea și protejarea la noi în casă a unui fugar, urmărit de securitate, în legătură cu manifestări pentru desființarea cultului greco-catolic. Detenția de 29 de luni, fără condamnare, a fost pentru refuzul meu de a colabora cu securitatea, exmatricularea din ultimul an de studii pentru același motiv. Au mai încercat și a treia oară, când am refuzat și i-am deconspirat. Autoritățile m-au sprijinit în al treilea refuz, pentru a nu fi scos din învățământ.

De venirea lui la noi știau cinci familii, cu 8-10 posibile arestări, unele definitive. Eu eram hotărât să-i protejez, să-i fac necunoscuți și să protejez câteva vieți, cu orice preț, cu ori câtă îndurare. Înainte de a mă prezenta la securitate, m-am gândit mult la aceasta, cum să procedez și, în arest, înainte de a adormi, mă gândeam ce întrebări mi-ar putea pune, ce să răspund, pentru a evita orice contradicție.

De la început mă gândeam că problema pincipală pe care vor insista va fi: cum și prin cine a venit la noi, tocmai la noi. Așa a și fost și aici am dus tot greul. În acest scop am construit o minciunică simplă, din câteva fraze și de aceasta am rămas agățat și „i-am obligat” să o accepte, eu nelăsând-o din „mâini”.
Am adus și acuze pentru discriminare religioasă, că excludeau de la școală copii a căror părinți refuzau să intre în colectiv sau că nu divorța partenerul rămas de cel închis. Ce vină aveau ei? Pentru aceste „obrăznicii” am îndurat consecințe grele și le așteptam, făcându-le cu scopul de a-mi crede povestea neadevărată, salvatoare, manifestându-mă curajos. De două ori, mai ales, am avut viața în grea cumpănă, dar am rezistat și i-am învins eu pe ei, chiar pe linia de separare a celor două vieti, la egalitate între ele de a fi exprimate.

Într-un raport, un anchetator scria: „e băiat inteligent, dar bolnav”; aveam TBC pulmonar. La sfârșitul anchetelor au propus la București să fiu transferat la Penitenciarul TBC, Tg. Ocna, sau să fiu pus în libertate, în supraveghere. Dar de acolo (DGSS), s-a trimis Decizia: „La Canal!” În scurt timp, debarcam la lagărul „Capul Midia”, răpus de oboseală, de somn, de sete, de foame, după străbaterea în noapte a Bărăganului, fără oprire, în vagoane de marfă, înghesuiți ca sardelele, aproape asfixiați. Abia sosiți, la capăt de linie, am fost repartizați în brigăzi și… „la muncă”!

Nu stiu cum, dar pe măsură ce ne îndepărtam de acele zone de chin cumplit, spre altele și mai cumplite, unde muncile de extermare își făceau mai departe treaba, dar în „aer liber” de arșiță vara și de îngheț iarna, pe mine mă cuprindea o bucurie imensă, care tot creștea cu drumul și spre alte zone de chin. Era așa de mare și parcă îmi umfla pieptul. Mă întrebam, oare de bucurie mare, mare, nu se putea, muri, ca si de supărare mare? Ce le producea?

În primul rând Credința nestrămutată cu care i-am înfruntat cu curaj și „atac”; era apoi sentimentul de solidaritate umană, neștirbit, prin care am salvat de la detenție și chinuri multe persoane, la câțiva chiar viața. Am tăinuit totul: prin cine a venit în Săliste, cine l-a trimis la noi, cine-i aducea mâncare în lunile de toamnă când ai noștri plecau la recoltări, de dimineața până seara, că n-a fost o vizită la părinți de câteva zile, plecând apoi nu știm pe unde. A fost o „vizită” de peste trei ani, cu tăinuire și protecție în casă! Au rămas doar cu acea povestioară simplă și neadevărată, cu totul, a mea: „l-am cunoscut când preda pe la școala, l-am întâlnit întâmplător pe șosea, venind cu profeții de la mănăstirea din Moisei, l-am invitat pe la noi pentru câteva zile, vrând să vadă și bisericile din lemn, fiind inginer constructor. Totul era o invenție, nimic adevărat. Eu am plecat în aceeași săptămână la școală, urmând să plece și el curând. Nereușind să găsească altceva, deși am fost supus unor probe de viață, s-au mulțumit cu acea povestioară a mea, cu ce „le-am dat eu”. De fapt cine mai putea să-l cunoască din casa noastră? Un alt motiv care mă bucură, personal, era faptul că am învins toate gradele securiștilor ce m-au anchetat; ei conduceau ancheta, dar eu am dominat-o de la un cap la altul. Și dacă mă doborau, nu-mi puteau lua această bucurie și o duceam cu mine, în alte lumi.

Dupa 29 de luni de detenție m-am eliberat, având 37 de kg în greutate, adăugându-se alte suferințe si bucurii mari, pe care viața, în realitatea ei nedreaptă, mi le-a tot oferit.

Pentru că detenția grea mi-a dat ocazia, pe de altă parte, să trăiesc mari bucurii, mult peste suferințe, ajung la paradoxul să spun că „iubesc închisoarea făcută”, care mi-a dat ocazia realizării unor așa mari bucurii și mi-a mai dat mult curaj și ocazia să iubesc mult studiul, care mi-a adus multe satisfacții și el, deși cu multe blocaje și „lupte”, terminându-l în 10 ani de la începerea lui: 1954 – 1964, desi eram unul din cei mai buni studenți.
Au urmat celelalte ale vieții, cu suferințele și bucuriile ei, așa cum destinul ni le-a repartizat, unele cu mai multă „dărnicie”, reușind să ne bucurăm și de nunta de aur (1968 – 2018)). În anul acesta (2022), eu am depășit 91 de ani, iar soția împlinește 81 de ani.
Aducem mulțumiri Domnului pentru că ne-a învrednicit cu așa frumoasă viață și vârstă, bucurându-ne și cu doi copii, bine educați și instruiți, la locurile lor, mărindu-ne bucuria și ei cu patru nepoței, trei fetițe și un băiat, cuminți și atât de drăgălași, după atâtea îndurări, bucurii, pe care le vom duce cu noi, în plinătatea lor și „mai departe”.
Doamne ajută!

Gheorghe Bărcan,
Minneapolis, Minnesota, SUA




Dor de țăranul născut, iar nu făcut! (Ileana Pisuc)

    Ileana Pisuc

Mă îndărătnicesc în a scrie despre un subiect perimat pentru unii, actual pentru mine, despre filonul pur al sufletului țărănesc, atît al graiului cît și al comportamentului. Despre a face diferența între țăranul născut și cel făcut.
Nu intru neapărat în rîndul celor foarte bătrîni, dar am avut parte de o „interacțiune” cu această clasă, zic eu, de nobili, numiți Țărani.
Țăranul de la sat, cu regulile lui, cu credințele lui, cu înțelepciunea lui, care toate la un loc izvorau din cu totul alte surse decît cele de azi. Niște surse ancestrale, perpetuate și păstrate cu evlavie din generație în generație.

Portul era port. Avea o simplitate aristocrată, albul și negrul, cele mai pretențioase culori, erau la baza straielor. În această austeritate cromatică totuși femeile iscusite mai înseilau cîte un fir de roșu, de verde, de galben și de albastru, care făceau diferența între straiele bărbatești și cele femeiești. Zadiile cu roșu și negru completau paleta de culori. Ochiul era odihnit și dornic de frumos, dar atît cît să nu devină obositor.
N-am să înțeleg „valul”, „tsunamiul” care în ultimii ani ne bîntuie, moda asta modernă care acaparează, exagerează portul neaoș și îl transformă în „niște costumații” de prost-gust și calitate îndoielnică.
Mă doare să văd cum se bagatelizează adevăratele valori. Gust o glumă bună dar urăsc bășcălia!
Munca adevărată a țărăncii, rîvna și talentul în a scoate adevărate perle din propriile mîini e luată în desuet.
Se fac programări la calculatoarele care „țes” pe bandă rulantă „cămăși țărănești”, pe ce culori vrei; pe roz pudră, pe mov, pe turcoaz etc., Exact culorile țărănești!
Acestea musai trebuie asortate cu zadii „gen” sumne, toate originale!
Pieptănăturile la fel; pe roz pe mov, pe blond, cu șuvițele ostentative la vedere (gen Giani din Las Fierbinți).
Unghiuțele false, buzele țuguiate, toate compun un tablou „original”, despre cum arată o țărăncuță română!
Facebookul abundă și inundă cu imagini cu titlul „Sara bună” sau Haida ha în Maramu”!
E mai mult noaptea minții să-ți închipui că așa sau prin așa ceva ne facem cunoscuți în lume ca țărani tradiționali. Nimeni însă nu protestează și nu comentează!
E o lume de forme fără fond!
Originalul este bagatelizat și este considerat depășit. Exact ca și cum ai da comandă unui pictor să-ți facă o Gioconda pe blond, cu cu buzele siliconate, cu sînii peste rochie sau cu o verigă în nas. Sau un „Car cu boi” tras de un Ferrari.
Ce atîta cramponare în vechi?!…

Am văzut o nuntă de motocicliști, cu cercei și verigi în nas și cu steagul mirilor pe umăr. Păi dacă ți-ai ales deja o ținută, o conduită, presupunîndu-se că deja ai evoluat, de ce să mai vrei să fii țăran? Credeți că-i așa de simplu?
Nici nu vă închipuiți de cîte secole a fost nevoie ca țăranul să fie definitivat!
La țăranul la care mă refer eu, toate lucrurile treceau mai întîi prin „filtrul” bunului-simț înnăscut și a fricii de Dumnezeu!
Curățenia trupească era legată de curățenia gîndirii și a conviețuirii cu ceilalți. Țăranul adevărat, la intrarea în gospodărie, își planta o poartă de lemn încrustată cu simboluri solare, cu colaci, cu flori, pentru ca acel/ acea care-i va trece pragul să se simtă onorat.
Acum în fața caselor se colectează dejecțiile rău mirositoare, în niște șanțuri betonate, infecte, de-ți vine să faci cale întoarsă!
Înainte, fiecare avea în fața casei săpată o fîntînă și o grădinuță cu flori. Acum fiecare și-a otrăvit fîntîna transformînd-o în decantor pentru dejecții, din care se ridică niște miasme care ucid orice boare de parfum și ucid ultima floricică din grădinuță.
Toate aceste anomalii eu le numesc „mutații nefaste”, care ne îngroapă mai rău ca niște bombardamente. Ni se strivesc valorile, filonul de originalitate și, din păcate, suntem percepuți ca un popor ciudat, cu port și obiceiuri bizare, pestrițe, împrumutate de nicăieri, cu construcții roz, mov, turcoaz, care se zgîiesc prin termopanele ieftine la turiștii rătăciți prin satele noastre…

Ileana PISUC

Foto: Ion Mariș




Poftiți să hoinăriți printre tradiții!

Cine ajunge în Breb se îndrăgostește iremediabil de acest sat mic, așezat într-un cadru idilic, la poalele Munților Gutâi.

Străini și români deopotrivă, fermecați de acest loc, au ales să le fie casă pentru o vreme sau pentru totdeauna.
În această micuță așezare, pitită sub Creasta Cocoșului, timpul pare că a stat în loc, iar cei de aici își trăiesc încă viața în ritm cu natura, între răsăritul și apusul soarelui, păstrând cu sfințenie tradițiile, obiceiurile și portul popular moștenite din străbuni.

Într-un astfel de loc magic, vă invităm alături de noi să descoperim împreună poveștile locului: Povestea Lemnului, Povestea Lânii, Povestea Fânului, pentru că toate acestea au permis ca traiul localnicilor să rămână neschimbat vreme de secole, pentru a fi transmis mai departe generațiilor viitoare.
Și ce loc poate fi mai potrivit pentru a depăna astfel de povești decât curtea Bisericii Bătrâne din Breb, mica bisericuță de lemn a satului, martoră tăcută a vremurilor demult apuse.

Ne vom întâlni aici în 31 iulie 2022, la ora 12, imediat după liturghia de duminică ce se va săvârși în Biserica Bătrână.

Programul zilei:
12:00 – 15:00
✅ Vom afla mai multe despre biserica maramureșeană de lemn cu cel mai vechi turn si despre istoria locului, chiar de la preotul paroh, Marian Pop;
✅ Măriuca Verdeș și ale ei destoinice găzdoaie din „Școala Rădăcinilor Străbune” vor fi alături de noi pentru atelierele de tors, țesut, îndrugat lâna și pictură pe sticlă;
✅ Artizani și meșteri populari cu mult har ne vor introduce în lumea magică a cioplitului în lemn și a confecționării vestitelor clopuri, trăistuțe și zgărdane;
✅ Ceterașii din Breb, Coconii din Breb precum și alte ansambluri locale de copii și tineri talentați ne vor încânta cu hori și jocuri maramureșene;
✅ Socăcița satului, Ana lui Avrinte, împreună cu ajutoare destoinice, brebence și ele, ne vor îmbia cu bunătăți de-ale locului: vestitele „brozbuțe”(sarmale) de Breb, tocană în pături, mămăligă cu pomana porcului, pancove dolofane și cozonaci bine crescuți.

15:00 – 17:30
✅ Explorarea ghidată a satului Breb, pe ulițele căruia vom descoperi comori ale arhitecturii locale: porți maramureșene, case din lemn și gospodării tradiționale, vom intra în vorbă cu localnicii, vom descoperi farmecul vieții la țară;
Accesul la eveniment se va face pe bază de bilet!

Prețul biletului este de 70 lei/ adulți și copii peste 14 ani, 35 lei/ copil, pentru copiii între 6 – 14 ani și include:
✔ participarea la atelierele meșterilor locali și la cel de pictură pe sticlă
✔ degustarea de bunătăți pregătite de socăcița satului
✔ accesul la spectacolul oferit de ansamblurile folclorice locale
✔ participarea la explorarea ghidată a satului Breb
Accesul copiilor sub 6 ani este gratuit!

Dați-ne de știre că doriți să participați la eveniment prin ce mijloace vă sunt la îndemână, pentru ca socăcița satului să știe pentru câte persoane să gătească.

Telefon: 0735133195, apel telefonic, mesaj, whatsapp
Mail: contact@ecomaramures.com
Mesaj messenger pe pagina Facebook Eco Maramureș




Prezența Partidului Alianța Pentru Patrie la Sighet s-a… oficializat!

Joi, 07 iulie 2022, într-o locație discretă din Sighet, a avut loc „botezul” cu public al organizației locale a partidului – nu demult înființat – condus la nivel național de Liviu Dragnea: Alianța Pentru Patrie. Deși a fost o după amiază călduroasă, peste o sută de persoane (am observat foarte mulți tineri!) au fost prezente la oficializarea organizației locale a noii… alianțe.

La organizația locală sigheteană a fost numit (până la viitoarele alegeri) președinte dr. Vasile Ștefanca, fost consilier local (în actualul mandat), ales pe listele PSD, dar care, în urmă cu câteva luni, a demisionat atât din partidul pentru care a candidat cât și din CL. Într-un discurs rostit cu sesizabilă emoție dr. Vasile Ștefanca a promis să lucreze pentru sigheteni, să fie un om de echipă și ne-a informat că a recepționat aproape 100 de adeziuni la noua formațiune politică, din partea unor sigheteni încrezători în noua „rețetă” politică.

Validarea președintelui APP numit la Sighet a fost confirmată de dl. Călin Matei (fost consilier județean, fost vicepreședinte și președinte al CJ Maramureș, fost deputat și președinte PSD Baia Mare), actualmente președintele organizației județene APP. De altfel, din discursul d-lui Călin Matei, am reținut creditul special de care se bucură dr. Ștefanca din partea conducătorilor APP, motiv pentru care acesta deține și funcția de președinte executiv la nivel județean.
Au fost invitați să se adreseze publicului prezent la întâlnirea APP d-nii Mihai Podașcu și Emil Kosztelnik.

Alianța Pentru Patrie la Sighet a pornit cu multă căldură (externă mai ales dar și internă), într-o zi luminoasă de vară dar și cu intenții „luminoase” pentru Sighet; să sperăm că nu vor exista – nici măcar „accidental” – umbre care să tulbure liniștea… politică. Și nici „liniștea” noastră!

Succes noii formațiuni politice în activitățile/ proiectele pe care le va iniția/ implementa în folosul… comunității!

 

Foto & text: Ion Mariș

Disclaimer: La evenimentul mai sus menționat am fost invitat, reprezentant al presei. Fără niciun dubiu (nesilit de nimeni): rămân în continuare doar ONG – ist! 🙂




Semn de carte: „Pănura de halube și țesături ornamentale din lână din subzona Mara – Cosău”

„Pănura de halube și țesături ornamentale din lână din subzona Mara – Cosău” (Editura Valea Verde, Grafică & tipar – Aska Grafika, Sighet, 2022), este cel de-al patrulea volum al autoarelor Maria ȘERBA, Ileana ȘANDOR și Măriuca VERDEȘ care apare la Editura Valea Verde din Sighet după precedentele apariții „Cămeșa de sărbători” (2016), „Cămeșa de gheme” (2018), și „Cămeșa din subzona Mara – Cosău” (2021).

Felicitări și… la cât mai multe „revelații” etnofolclorice!

Salut, Sighet!




Tabără de Vară la Sighet: „Vacanţă în tinda bisericii”!

În perioada 18-22 iulie, 2022, Parohia Ortodoxă „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Sighetu Marmaţiei organizează TABĂRA DE VARĂ „Vacanţă în tinda bisericii”, adresată copiilor şi adolescenţilor cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani.
Jocurile creative, activităţile sportive şi de prim ajutor, ateliere de pictură şi abilităţi practice, proiecţiile de film – toate vor fi coordonate şi supravegheate de voluntari, cadre didactice şi persoane calificate pe fiecare domeniu.

Înscrieri şi informaţii suplimentare la Catedrala Ortodoxă Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil Sighetu Marmaţiei.

Comunicat de presă

 

Foto: Ion Mariș