Repetiții la PALATUL CULTURII, azi Centrul Cultural Pastoral „Sf. Iosif Mărturisitorul” Sighet.

Impozantul așezământ sighetean a găzduit, ani mulți, diverse activități. Aici s-a făcut cultură, folclor, artă teatrală, muzică, pictură, chiar anumite meserii.
Aici, din 1966 și-a găsit loc și folclorul. Folclorul scenic din Maramureș, și nu numai.
Aici s-a născut și Ansamblul Folclorc MARA, în care, timp de 14 ani am activat și eu.
Călcam sfios pentru prima oară aici în augustul lui 1978, ajuns în Sighetul vegheat de Solovan și mărgint de Tisa, Iza și Ronișoara, cu repartiția în mână după terminarea studiilor.

În prima zi l-am cunoscut pe Kocsor, „gazda” Palatului. O figură impozantă, parcă întotdeauna cu haine peste măsura lui, deși avea în jur de doi metri și palma cât o lopată. Ni se pierdea mâna în mâna lui.
Era mai mult pe partea de teatru, cu afișele făcute de el, cu recuzita, făcea păpuși din ce avea și se întreținea, în timpul repetițiilor la dansuri, cu copiii colegilor care nu aveau cu cine să-i lase acasă. Da, avea grijă și de o sumedenie de porumbei, vorbindu-le domol, precum nouă.

M-a lămurit fratele meu Văsăluc (așa-i ziceam noi, cei din familie), Licoso di Marano, cum îi ziceau colegii de dansuri, să-l însoțesc la repetiții. Nu eram eu un exuberant, un băgăcios. Eram resemnat cu statutul meu de „puțin sociabil”, vorbeam doar provocat. Habar n-am de unde mi se trage!
A fost circumstanța mea norocoasă în acea zi. Lipsind un dansator, marele coregraf Gavril Ghiur m-a țintit cu arătătorul:
„Ia, tu, măi mustață, vino aici!”
„Păi, știți, eu…!”
„Nici un ‘păi știți’, vino aici!”
La finalul repetițiilor mi-a zis: „Să nu te prind că lipsești de la repetiții!”. Și da, n-am lipsit timp de 14 ani.

Toate repetițiile le-am făcut aici, la Palat. În această clădire impozantă care a dus pe umeri ani mulți cultura sigheteană.
N-am realizat atunci că putea fi mai bine. Acela a fost binele de atunci. Era și riscant să zici ceva. Nu conta că în zilele reci resimțeam frigul și în sala de repetiții. N-am ținut seama de starea a tot ce era acolo ca dotări, starea grupurilor sanitare sau faptul că după repetiții ne spălam cu apa rece ca gheața, că…
Ne-am fi dorit o sală de repetiții cu oglinzi, să ne putem autocontrola și îmbunătăți execuțiile.
Cu toate astea, pe unde am umblat și concurat, locul nostru a fost pe podium, chiar primul loc.

Nu țin minte să fi coborât ștacheta.
Totul a culminat cu „Premiul European pentru Artă Populară”, în 1980, acordat de Fundația FVS din Hamburg, cea care a acordat și premiile „Herder” pentru Cultură, pentru țările din Europa Centrală și de Est, începând cu anul 1963, primul român fiind Tudor Arghezi – 1965, și ultimul, filosoful Andrei Marga – 2006.
Ultima oară când am repetat aici, și am și dat spectacol, a fost în 2016 cu ocazia marcării a 40 de ani de la marele succes de la Dijon-Franța, unde Ansamblul MARA a cucerit „Discul de Aur” și „Colierul de Argint”. S-au marcat atunci și 50 de ani de la înființarea primei formații de dansuri, care a devenit celebrul Ansamblu MARA, domnul prof. Ioan Ardeleanu-Pruncu fiind făptuitorul, cel care ulterior a și devenit directorul Casei de Cultură, și implicit, al Ansamblului MARA, perioadă în care s-au obținut cele mai mari performanțe artistice.

Văd poze sau trec foarte rar pe lângă această impozantă clădire și mi se derulează cei 14 ani de repetiții de aici.

Din 2016 n-am mai intrat pe poarta în fața căreia ne aștepta „gazda” Kocsor, cel care ne ascundea mâna în mâna lui.

NU SE MAI FAC REPETIȚII LA PALAT!

Gheorghe Mihăiescu

Asociația Firul Vieții Sighet a organizat la finalul sătămânii trecute, la Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici” din Sighetu Marmației, o întâlnire cu preotul Simion Mesaroș și cărțile domniei sale, publicate în ultimii ani.

A fost prezentat cu această ocazie și volumul „Scrieri și comentarii”, publicat în anul 2026 la Editura Surorilor Lauretane din Baia Mare.

Înregistrarea VIDEO a întâlnirii o puteți urmări în continuare:

Foto & Video: Ion Mariș

Acum, că febra examenelor a trecut și suntem în așteptarea rezultatelor, ne amintim de primul Examen de Bacalaureat organizat la Sighet. Poate că acesta ar fi fost, de altfel, un titlu mai potrivit al prezentării mele. Elevii dragoșiști știu foarte bine că data de 10 octombrie, Ziua Școlii, este data înființării Liceului de băieți „Dragoș-Vodă” (https://www.salutsighet.ro/cand-s-infiintat-liceul-dragos-voda-autor-prof-marius-voinaghi/), însă, la ultima noastră întâlnire de pregătire a examenului, absolvenții promoției 2026 m-au întrebat când au susținut dragoșiștii primul examen de Bacalureat la Sighet. Am considerat că întrebarea lor merită un răspuns și în scris.

În primii ani după Marea Unire de la Alba Iulia, învățământul secundar din Ardeal era organizat pe baza Legii asupra învățământului secundar și superior a lui Spiru Haret din 23 martie 1898, învățământ de 8 clase, împărțit în două cicluri: inferior, cu 4 clase (gimnaziu), și superior, tot cu 4 clase (liceu). Gimnaziul era unitar, iar liceul împărţit în 3 secţii: clasică, reală şi modernă. La sfârștul clasei a VIII-a, conform articolului 18 din Lege, elevii trebuiau să susțină un examen general (Limba română, Limba latină, Limba franceză, Fizică și Matematică), cu scopul de a dovedi „influența studiilor făcute asupra cugetării lor”.

Liceul de băieți „Dragoș-Vodă” Sighet a funcționat în primul an școlar (1919-1920) cu doar șapte clase, astfel încât în vara anului 1920 nu s-a organizat examen de maturitate. Primul examen scris s-a organizat între 16-18 mai (oral, 11 iunie) 1921, sub conducerea comisarului ministerial, Dr. Alexandru Borza, profesor universitar clujean. Din cei 9 absolvenți, 2 nu „s-au supus examenului oral din cauze juste”, 1 declarat matur „cu bine”, 3 maturi și 3 corigenți. Pentru anul 1922, examenul a fost susținut doar de către elevii de la secția maghiară, din totalul de 26 de înscriși, 5 nu au fost admiși. În vara anului 1923, 5 elevi „maturizați” cu bine și suficient, 2 corigenți, iar la secția maghiară, din total de 23 de elevi prezenți, doar 3 au fost declarați corigenți, ceea ce-l determină pe președintele Comisiei de examinare, Francis Hubic, profesor la liceul greco-catolic din Beiuș să afirme: mulțumită muncii stăruitoare a profesorilor, armoniei ce domnește în corpul profesoral și conducerii liceului, acesta s-a ridicat în șirul celor mai bune licee. În anul 1924, toți cei 12 absolvenți ai cursului superior de la secția română au fost promovați – îl remarcăm pe Gheorghe Tite cu nota foarte bine cu laudă – asemeni celor 16 absolvenți de la secția maghiară.

În timpul ministeriatului Dr. Constantin Angelescu, este elaborată o primă măsură legislativă importantă pe calea unificării învățământului secundar. La 7 martie 1925, Ministerul Justiției modifică Legea asupra învățământului secundar și superior, prin care se introduce Examenul de Bacalaureat, al cărui scop era acela de verificare a cunoștințelor dobândite de elevi și de a dovedi, cum aminteam mai sus, „influența studiilor făcute asupra formării cugetării lor”. La 11 aprilie 1925, toate aceste modificări sunt publicate în Monitorul Oficial sub forma unui Regulament. Astfel, se organizau două sesiuni: una de vară (25 iunie-10 iulie) și una de toamnă (15-30 septembrie). Comisia de Bacalaureat era formată din 6 membri și Președintele, un cadru universitar de la facultățile de litere și științe. Examenul consta din probe scrise și orale la materiile de studiu fundamentale: Limba și literatura română, Istoria românilor, Geografia României, Instrucția civică, la care se adaugă o limbă modernă, precum și două materii speciale în funcție de specializarea urmată.  Lucrările de la scris (cu un timp de lucru de 2 ore) erau examinate de profesorul specialist și evaluate cu note de la 1 a 10. La examenul oral, notele se stabileau în seara zilei desfășurării examenului. Elevii care obțineau la o materie o notă mai mică de 4 sau la mai mult de două obiecte nota 4 erau considerați respinși la Examenul de Bacalaureat.

Să parcurgem cronologic locațiile unde au susținut elevii CNDV-iști acest examen, pentru a identifica Sighetul nostru drag: 1925 –  Satu Mare, sesiunea Iulie, 4 elevi reușiți, iar la Oradea Mare, sesiunea Septembrie, 6 elevi reușiți; 1926 – Satu Mare, sesiunea Iulie, 8 elevi reușiți, iar la Oradea, sesiunea Septembrie, 6 elevi reușiți; 1927 – Satu Mare, sesiunea Iulie, 7 reușiți, iar la Oradea, sesiunea Septembrie, 5 reușiți; 1928 – doar la Satu Mare, sesiunea Iulie, 6 reușiți și sesiunea Octombrie, 11 reușiți; 1929 – Satu Mare, sesiunea Iulie, 10 reușiți, iar la cea din Octombrie, 11 reușiți; 1930 – Carei, sesiunea Iulie, 13 reușiți, Satu Mare, sesiunea Septembrie, 5 reușiți; 1931 – sesiunea Octombrie, Satu Mare, 1 reușit, iar la sesiunea din Iulie, 31 de elevi au fost declarați reușiți la Sighet! Absolvenții au susținut proba scrisă la Limba română și o materie la alegere dintre matematică, fizică, chimie sau biologie, iar proba orală din română, istorie, geografie, franceză, drept și o materie la alegere. Comisia de Bacalaureat a fost prezidată de savantul Nicolae Drăgan, rectorul Universității din Cluj. Gazeta Maramurășana consemna în numărul din 16 Iulie 1931: după rezultatul obținut putem să declarăm că s-a menținut cea mai mare obiectivitate și s-a judecat fiecare elev, după criteriile realității, încât nimenea nu se poate plânge de ceva nesocotit. Comisia din Sighet lasă în opinia publică din localitate și Baia Mare, cea mai bună impresie și credem, că putem s-o arătăm de model în această materie. Doresc să-i menționez pe cei care au susținut Examenul de Bacalaureat la Sighet (fără a le trece confesiunea, locul și data nașterii sau media generală): Bosânceanu Victor, Condrat Gheorghe, Datcu Stan, Fuchs Maurițiu, Gorgan Marin, Gross Gheorghe, Hackel Adalbert, Kaczka Nicolae, Katz Maurițiu, Kaveczki Ștefan, Kira Vasile, Marina Ioan, Marina Victor (fratele mai mic al diplomatului Mihai Marina din Apșa), Miclea Alexandru, Miclea Ioan, Moldovan Gheorghe, Munteanu Silviu, Nagy Ludovic, Niczki Vasile, Oros Mihail, Penzeș Vasile, Perl David, Pop Ioan, Pop Grigore, Sasalovits Radu, Stan Gheorghe, Stein Lazar, Tite Ioan (fratele sus menționatului consul Gheorghe Tite), Țiplea Vasile, Wohl Zoltan și Zekany Vasile.

După 95 de ani și o nouă generație de CNDV-iști, mai exact 207 elevi, au susținut examenul maturității. Și istoria continuă…

Bibliografie:
Vasile Anișorac, Liceul „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației. Monografie 1919-1996, Editura Valea Verde, Sighetu Marmației, 2012, pp.39-50.
Constantin Băjenaru, Consiliul Dirigent și problematica școlară din Transilvania (decembrie 1918-aprilie 1920), în Acta Terrae Fogarasiensis, VIII, Editura Negru Vodă, 2019, pp.268-276.
Vasile Popeangă, Mărturii transilvănene despre acte creatoare de pedagogie românească, Arad, 2007, pp. 105 -106.
Anuarul XI și XII  al Liceului „Dragoș-Vodă” din Sighet pe anii școlar 1929-1930 și 1931, Tipografia Wizner și David.

Foto 1. Dragoșiști, 1935.
Foto 2. Clădirea liceului.
Foto 3. Dr. Constantin Angelescu, ministrul Instrucțiunii Publice 1918-1919, 1922-1928 și 1933-1937.

Prof. Marius Voinaghi

În completarea atmosferei Centenarului nașterii lui Aurel Vișovan (împlinit recent, la 4 iunie 2026) oferim cititorilor acest text sugestiv și impresionant, scris de Ioan Dunca (la scurtă vreme după trecerea lui Aurel Vișovan în veșnicie, în anul 2002) și publicat de Fundația Academia Civică în antologia de texte intitulată  „Memoria Închisorii Sighet”, ediția a doua, revizuită și adăugită,  îngrijită de Romulus Rusan.

Se face mare caz astăzi de lipsa de „modele” resimțită de tinerii Patriei noastre, explicându-se astfel dezorientarea și dezordinea morală în care se zbat.
Orizontul se caută, ordinea se formează.

Dacă e vorba de modele, noi am avut unul cum altul nu-mi imaginez.  Nu era singular, au fost și alții în vremea adolescenței noastre, trezită în foc, perioada ocupației maghiare (1940-1944), războiul, lupta inegală pentru salvarea Maramureșului de anexarea la Uniunea Sovietică (1945) urmată de mâzga comunismului zis biruitor. În astfel de vremuri apar modele, dar ce fac ele dacă nu-i cine să le urmeze?

În criza de profesori de după război, aceștia au fost supliniți de tineri absolvenți de liceu, de teologie, studenți „particulari”…  înlocuind aceștia cu real succes lipsa titularilor. Se muncea mult pe vremea aceea și era o extraordinară străduință de a umple golurile lăsate de… istorie.

Așa a apărut la Liceul „Dragoș-Vodă” din Sighet tânărul absolvent al Colegiului „Diaconovici Loga” din Timișoara, Aurel Vișovan. Preda ca suplinitor chimia, fizica și limba italiană și studia la Facultatea de Drept din Cluj ca „particular” (fără frecvență). Părea mai degrabă un elev din anii terminali decât un profesor. Cu toate acestea s-a impus repede prin seriozitate și muncă temeinică. Înalt și vertical, frumusețe bărbătească, aspră până îl cunoșteai, totdeauna pregătit la ore, sever și drept, admirat și – ca profesor – temut.

Ne întrebam, cum poate munci atâta ? Știam că e student strălucit, cu toată situația ingrată de „particular”. A mai refăcut, el știe cum, laboratorul de fizică și chimie ca și ce mai rămăsese din colecțiiile naturale devastate de mutările de colo-colo care nu se mai terminau pentru a face loc spitalelor militare sovietice. Când totuși mutările au încetat, printr-o muncă enormă și cu efortul susținut și de corpul profesoral și de elevi, s-a  reclădit din dezastru ce s-a mai putut, urnindu-se din nou școala.

A urmat instaurarea comunismului și reacția noastră. Mă număr printre aceia care au fost acceptați să-l urmeze pe Aurel Vișovan și m-am simțit întotdeauna onorat de aceasta. Era într-adevăr un model de urmat și a fi acceptat în preajma lui, o onoare.

Prima arestare în 1948. Nu intru în amănunte, au fost scrise de alții. Celula ne-a legat și mai mult, ne-am cunoscut și mai bine, și chiar dacă domn’ profesor (cum continuam să i ne adresăm) regreta că ne-a vârât în belea și și-a asumat întreaga responsabilitate la Tribunal, noi nu am regretat.

Regretul a fost în toamna anului 1949 când ne-am despărțit la Jilava și știam că va trece mult până îl vom revedea, având o condamnare de 10 ani temniță grea. Dar nu știam că la Pitești, unde urma să meargă el, va intra în oroarea dezlănțuită acolo din prima clipă. A parcurs totul de la capăt la capăt. Cum a supraviețuit?

Nu bănuiam atunci că ne vom regăsi după 10 ani tot în fața unui Tribunal Militar, judecați și condamnați, tot cu el acuzat principal, deși în intervalul de 10 ani nu ne revăzusem.

Din feciorul falnic, impunător, rămăsese o umbră. Bolnav, descărnat, abia ținându-se pe picioare, cere din nou instanței să-l considere pe el unicul responsabil. Responsabil? De ce? Grupul nou format era în majoritate din vechiul nostru grup de acum 10 ani, dar mai erau și alții adăugați după criterii doar de Securitate știute pentru a alcătui o falsă organizație antistatală, după nevoile momentului. Iar umbra celui care fusese domn’ profesor Vișovan încerca să atragă toată nenorocirea pe capul lui. El care suportase singur chinuri mai mult decât toți la un loc!

Am schimbat puține cuvinte atunci. Bucuria revederii era umbrită de starea lui, disperată din punctul meu (nu numai al meu ) de vedere. Aveam să stăm următorii ani în temnița din Satu Mare, în prima perioadă Aurel fiind separat de noi, ceilalți maramureșeni.

O iarnă întreagă, deosebit de friguroasă, a fost izolat într-o celulă cu un turnător, având caverna de la plămâni deschisă (avea mai multe, dar asta era cea mai mare) fără niciun medicament. În celula aceea cu regim special se introducea căldura excesiv, alternând cu stoparea căldurii la fel de excesiv. Probabil se presupunea că în felul acesta va muri în mod „natural” fără să le mai dea dureri de cap.

Primăvara i s-a făcut o radiografie cu rezultat stupefiant – caverna era închisă și calcifiată!  Ce să mai înțeleagă sărmanii criminali oficiali? Că banditul e tot bandit, dă planurile peste cap așa, de afurisit ce e! Lasă că-l aranjăm noi altfel!

Așa a apărut în celula noastră supraaglomerată. Zece sau unsprezece într-o celulă calculată în vremea chezarocrăiei (a Imperiului austro-ungar ) la maxim trei inși.  E drept, calculul se referea la hoți, ceea ce era altceva. În fine, eram aici aproape toți din grupul nostru. Pentru Aurel era clar:
–M-au adus aici ca să vă îmbolnăvesc și pe voi. Eu știu că până în prezent nu am fost niciodată „pozitiv”. Dar cine știe… mi-e teamă pentru voi!

Era scandalos! Omul acesta nu se gândește niciodată la sine?

Nu!  Aurel, cum începuserăm cu greu să i ne adresăm la cererea lui, nu se gândea niciodată la sine. Se îngrijea în felul lui, cunoscându-și boala pe de rost, dar cu grija noastră spre a nu fi el cauza – chiar indirectă – unei eventuale contaminări în grup.

Situația nu era roză nici pentru alții. Costică Radu era cu nervii la pământ după tratamentul brutal suportat la Ministerul de Interne, Fănică Deac era chinuit de pietre la rinichi, suportate în stilul lui, fără să crâcnească fără un oftat măcar, exasperându-l pe Nistor Man care afirma cu convingere că tipul (adică Fănică) era pur și simplu inuman! Ceilalți la fel, poate nu bolnavi sau mai puțin grav dar slăbiți și lihniți de foame. Dar toate păreau mărunte față de starea jalnică a lui Aurel.

Ce era de făcut? Medicamente primea, dar nu ce-i era necesar. Nu se știe de ce, exact acestea erau lipsă în farmacia pușcăriei! A profitat o dată de bogatele-i cunoștințe de chimie cerând două soiuri de pastile, care sfărâmate și amestecate într-un banal flaconaș de medicamente au dus la un rezultat absolut incredibil. Pe traiectul între nas și trahee a făcut o ulcerație despre care presupunea Aurel – și bine a presupus – că ar fi de natură TBC. Motiv serios de alarmare, din care a rezultat combinația reușită, alcătuită de Aurel. Am fost pe post de infirmieră și am suferit văzând lacrimile de durere scurse din ochii lui Aurel când, strângând din dinți, turnam combinația pe nările larg deschise spre tortură. De câteva ori pe zi!  Dacă eu sufeream, pur sentimental, ce o fi îndurat Aurel? Nu știu. Știu că treptat durerile au scăzut până la dispariția totală. Posibil că ulcerația s-a închis în urma tratamentului auto-prescris.

Dar a mai fost și un alt fel de tratament și anume buna dispoziție pe care ne-am străduit și am reușit să o creem redevenind niște adolescenți, cam întârziați ce-i drept, și generând o voie bună ca în vremea adevăratei adolescențe. Ne-am ocupat timpul și l-am implicat fără rușine și pe Aurel, apucându-ne pentru început de italiană, alții de matematică și tot ce ne mai dădea prin cap că ar trebui să știm și nu știam. Ori așa ceva găsești mereu și aveam și dascălii la îndemână. Treaba asta și afecțiunea noastră absolut sinceră și fără rezerve l-a  înviorat pe Aurel nesperat de mult. Desigur, resortul principal a fost moralul și morala lui. Dar ne place să credem că am ajutat puțin și noi.

Dar când a trebuit să ne despărțim din nou am fost din nou îngrijorați: oare-l vom revedea cândva ?

L-am revăzut. După ce și-a făcut restul „stagiului” la Aiud, unde a fost instalat direct in Zarcă. Și unde a supraviețuit din nou. Cum? Presupun că rugându- se. Întreaga lui viață a fost rugăciune. În gând și faptă. În dăruire totală pentru ceilalți. Niciodată nimic pentru el.

Peste ani, mulți ani, mi-a împrumutat o carte despre Pitești (Dumitru Bordeianu, Mărturisiri din mlaștina disperării) și grija lui era cum să șteargă de acolo sublinierea „Aurel Vișovan, eroul de la Pitești” … dacă nu știu eu cumva ceva, o soluție… ca să șteargă sublinierea de care se jena. Am râs din toată inima, acesta era Aurel și sub acest aspect era indubitabil fără speranță de schimbare…

Amănunte despre el însuși, în cartea de memorii pe care cu greu a fost determinat să o dicteze. Puține. Nu i-a plăcut să vorbească despre sine. Dar generos peste măsură cu alții, toți mai buni în opinia sa decât el. S-a căsătorit cu o fată pe măsura lui, dar viața nu l-a cruțat. A avut dureri de toate felurile, mai ales pierderea unui copil. A rămas cu unul care i-a dăruit pe cât era în viață încă cinci nepoți, al șaselea pe drum. O casă plină de copii și de hărmălaia lor veselă. În toată viața lui, roasă de închisori, de boli, de chinuri atroce și uneori de calomnii și învinuiri nedrepte, pe care nu se ostenea să le combată, a avut totuși marea bucurie, inegalabilă, a unei familii numeroase și devotate.

Mulțumesc pe această cale soției sale Aurelia, în numele tuturor celor care l-am iubit nelimitat pe Aurel, pentru ceea ce a știut să-i ofere.

====

– Tot mor, de atâția ani…

Cuvintele acestea le-am auzit, mai mult șoptite, ultima oară când l-am văzut în viață. Cumplit de adevărate. Murea mereu și revenea miraculos. De atâtea ori ne-am despărțit fără iluzia revederii și totuși ne revedeam. În ciuda a ceea ce era evident am avut și de data asta vaga iluzie că va depăși din nou pragul, că va păcăli moartea.

Dar de data asta nu a mai fost să fie. Era 7 august 2002…

Nu-mi vine să folosesc cuvântul moarte când e vorba de Aurel.

Lui i se potrivește mai degrabă următorul fragment dintr-o rugăciune alcătuită de Padre Pio:
„Rămâi cu mine Doamne, și ajută-mă ca și eu să rămân mereu cu Tine pentru ca să trăiești doar Tu în mine, iar eu să dispar în Tine și să mă consum, mic bob de tămâie în văpaia iubirii Tale infinite. Amin.”

Ioan Dunca
Memoria Închisorii Sighet, Fundația Academia Civică, 2003.

Descoperă lumea fascinantă a ideilor, dezvoltă-ți gândirea critică, argumentarea logică și abilitățile creative prin programele de studii universitare acreditate de Filosofie oferite de Centrul Universitar Nord din Baia Mare – UTCN, în cadrul Facultății de Litere: licență în Filosofie, masterat în Drepturile Omului (domeniul Filosofie) și doctorat în Filosofie.

De ce să studiezi Filosofia?

• Specializarea Filosofie este atractivă, interdisciplinară, adaptată contextului socio-cultural actual, acoperind discipline precum: istoria filosofiei, logică, teoria cunoașterii, filosofia limbajului, metafizică, filosofia religiei, antropologie, filosofie politică, filosofia istoriei, estetică dar și sociologie, psihologie și științele educației.
• Disciplinele  studiate te vor ajuta să înțelegi mai bine lumea în care trăim, să te raportezi critic la ea și să o influențezi în mod pozitiv.
• Vei dobândi abilitățile intelectuale de a putea lua o atitudine creativă și constructivă care să-ți facă viața ta și a celor din jur mai frumoasă și plină de sens. Respectiv să te descurci în vremuri de restriște.
• Vei învăța că logica, retorica, comunicarea argumentată și cunoștințele solide despre om și societate sunt cu adevărat cheia succesului într-o lume în continuă schimbare, în care comunicarea joacă rolul central.
• Învățarea continuă este calea adaptabilității și rețeta unei societăți sănătoase și civilizate. Nu doar dacă tocmai ați terminat liceul, ci și dacă ați mai studiat la o facultate, aveți deja o profesie sau chiar sunteți la pensie, porțile Filosofiei sunt deschise tuturor celor care doresc să exploreze lumea ideilor. Și nimic nu este mai benefic pentru sănătatea noastră psihică și fizică decât să facem parte dintr-o comunitate vie în care să se discute liber marile întrebări ale vieții.

 De ce la facultate la Filosofie în Baia Mare?

• Comunitatea academică de la Filosofie Baia Mare este una tânără și dinamică, în care au loc nenumărate activități (conferințe, workshop-uri, seri de film, dezbateri și cluburi de lectură, etc.), campusul universitar este modern, iar căminele și cantinele studențești sunt de o înaltă calitate, oferind tinerilor un ambient excelent de dezvoltare.
• Experiența studențească este completată de activitățile Ligii Studenților „Pintea Viteazul” din Baia Mare, care este o organizație studențească foarte implicată în viața universitară, fiind una dintre cele mai importante și active ligi studențești din țară.
• Datorită alianțelor internaționale prestigioase ale universității, ca student la Filosofie la Baia Mare vei avea oportunitatea de accesa mobilități și internshipuri internaționale și de a obține burse Erasmus+ la universități de renume din Europa (Italia, Franța, Germania, Grecia etc).
• În continuarea studiilor de licență vei putea să te înscrii și la Masteratul de Filosofie și Drepturile Omului, iar apoi să aprofundezi tema preferată de cercetare științifică în domeniu printr-un Doctorat în Filosofie.

Domeniul Filosofie, din cadrul Facultății de Litere a Centrului Universitar Nord din Baia Mare (CUNBM), face parte din mare familie academică a Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), în prezent una dintre cele mai mari și bine cotate instituții superioare de învățământ din România (top 5) , având în structura sa 12 facultăți și 219 specializări (de la domenii tehnice la socio-umane) grupate în două centre universitare: Cluj-Napoca și Baia Mare – cele mai mari și dinamice orașe din nord-vestul țării. Mai multe detalii aflați în linkul despre noi.

Programele noastre universitare (licență, masterat, doctorat) sunt acreditate cu „grad de încredere ridicat” (nivel maxim), potrivit evaluării Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior.

Oportunități și perspective de carieră

Programul de studii de Filosofie de la Baia Mare este un reper al educației și culturii din Nord-Vestul României, cu absolvenți care activează deja cu succes în diverse domenii: învățământ, cercetare academică, consiliere filosofică și consiliere școlară, jurnalism, media, instituții culturale și muzeale , industria cărții (scriitori, editori, redactori, librari, traducători), dar și în domeniul resurselor umane, marketing, publicitate/PR, politică, securitate națională, administrație, instituții publice naționale și internaționale. De asemenea, absolvenții de filosofie sunt activi și ca formatori de opinie (influenceri), creatori de conținut și în profesiile din industria creativă, tot mai prezente în societate.

Într-o lume în continuă schimbare, dar bazată pe informație, cunoaștere și comunicare, absolvenții de filosofie au calea deschisă spre orice profesie de viitor în care primează inteligența, abilitățile de comunicare, adaptabilitatea și creativitatea.

Citești câteva dintre mărturiile unor absolvenți ai Filosofiei de la Baia Mare: Mărturii ale absolvenților la împlinirea a 25 de ani de Filosofie universitară la Baia Mare.

• Înscrierile se fac Online în perioada 13-18 iulie 2026
• (și începutul lunii septembrie, în cazul în care mai rămân locuri disponibile)
• Calendarul complet al înscrierilor și confirmărilor poate fi consultat aici.
•  Admiterea se face pe baza mediei de la BAC.
• Pentru înscrierea online urmărește pașii: Accesează https://admitereonline.utcluj.ro/cunbm-facultatea-de-litere-licenta/ → selectează domeniul de studiu Filosofie.
•  Locație: Str. Victoriei nr. 76, Centrul Universitar Nord din Baia Mare.
•  Contact: 0264 202 973 / [email protected]
• Info suplimentare: [email protected]

• Urmărește-ne pe com/FilosofieBaiaMareși instagram.com/FilosofieBaiaMare

Centrul Universitar Nord din Baia Mare – UTCN

Cea de a patra ediție a Zilelor Culturale Maghiare din Sighetu Marmației va avea loc în perioada 6-12 iulie 2026 cu un program de excepție pentru toate vârstele: concerte, expoziții, dansuri de societate, dansuri populare, prezentare de carte, competiții sportive și multe alte programe interesante.

LUNI, 6 IULIE 2026

Ora 19:00 – LITURGHIE DE DESCHIDERE

Locație, Biserica parohială Sfântul Carol Borromeo

O slujbă festivă de deschidere în care se aduce mulțumiri pentru moștenirea de 700 de ani a Sighetului Marmației și ne rugăm pentru prezentul și viitorul comunității maghiare.

Ora 19:45 CATEDRALA UMANĂ – NE APLECĂM ÎN FAȚA VENERABILULUI MÁRTON ÁRON

Locație, Biserica parohială Sfântul Carol Borromeo

Csaba Marosán, actorul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, va susține o prezentare intitulată Catedrala Umană, în care va selecta dintre discursurile importante, atemporale și încă atractive ale Venerabilului Episcop Márton Áron, care a fost și el închis în închisoarea din Sighetu Marmației

MARȚI, 7 IULIE 2026

Ora 17:00 –  HOLLÓSY SIMON I #130 – VERNISAJ EXPOZIȚIE

Locație, Muzeul Etnografic

Cu ocazia aniversării a 130 de ani de la înființarea Școlii de Pictură de la Baia Mare, îi aducem un omagiu lui  Hollósy Simon părintele spiritual al mișcării.

Ora 19:00 SFÂNTA LITURGHIE ȘI BINECUVÂNTAREA PICTURII

Locație, Biserica parohială Sfântul Carol Borromeo

După slujbă, va fi sfințită pictura restaurată de Géza Kádár, născut acum 150 de ani la Sighetu Marmației, care și-a recăpătat starea demnă datorită muncii studentei la restaurare Melissa Pauliuc.

Ora 19:45 HRISTOSUL SINGURTIC AL LUI KÁDÁR GÉZA prezentat de Melissa Pauliuc

Locație: Biserica parohială Sfântul Carol Borromeo

Géza Kádár, pictor născut în Sighetu Marmației, membru activ a Școlii Băimărene de Pictură, a devenit cunoscut în primul rând pentru peisajele sale de iarnă și reprezentările naturii acoperite de zăpadă. Cu toate acestea, o pictură puțin cunoscută, cu un profund simbolism religios, aruncă o nouă lumină asupra operei sale: în timpul restaurării au fost dezvăluite detalii care depășesc prima vedere a picturii.

MIERCURI, 8 IULIE 2026

Ora 17:00 PATRU DIRECȚII, O POVESTE – Vernisajul expoziției de artă fotografică semnate de Kántor Balázs-Raul

Locație, Muzeul Maramureșan, secția de Istorie și arheologie

Tânărul fotograf din Câmpulung la Tisa, documentează de ani de zile evenimentele, chipurile și momentele locale ale comunității maghiare prin intermediul fotografiilor sale. Expoziția este construită în jurul a patru unități tematice: Câmpulung la Tisa, Sighetu Marmației, portretele și peisajele ocupă un loc central.

Ora 19:00 SEARĂ DE QUIZ

Locație: Hotel Grădina Morii

Seara de Quiz este un program nelipsit al Zilelor Maghiare din Sighgetu Marmației, ediția din acest an are ca invitat cel mai mare maestru de quiz din Ardeal, recordmen Guinness, Kovács Zsolt.

JOI, 9 IULIE 2026

Ora 16:00 MEMORIE ȘI OPRESIUNE

Vernisajul expoziției din lucrarea de diplomă al lui Orosz Anna Sighetu Marmației, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței.

Orosz Anna folosește imagini grafice pentru a prelucra memoria uneia dintre cele mai cunoscute închisori românești din timpul dictaturii comuniste.

Expoziția demonstrează puterea artei de a comemora și de a mărturisi despre soarta deținuților politici, intelectualilor și liderilor religioși. După vernisaj, va avea loc un tur ghidat în limba maghiară în muzeu.

Ora 19:00 CONCERT DE ORGĂ susținută de Péter Bernadette

Locație, Biserica Reformată

Orga recent renovată a Bisericii Reformate va fi răsuna din nou în cadrul unui concert festiv susținut de  Péter  Bernadette. Ocazia oferă atât o experiență muzicală specială, cât și o oportunitate pentru comunitate de a redescoperi sunetul bogat al instrumentului renovat al bisericii.

VINERI, 10 IULIE 2026

INFORMAȚII GENERALE

În acest an, petrecerea de vineri seara vine într-o nouă formulă, prin care organizatorii s-au pregătit cu două concerte, astfel ca sfârșitul de săptămână să pornească în forță încă de vineri seara.

Locația este binecunoscuta terasă Curtea Veche, din curtea palatului administrativ a vechiului comitat.

Locurile sunt limitate și merită rezervate din timp, la sediul UDMR Sighetu Marmației de pe str. Libertății nr. 24.

Prețul unui bilet achiziționat din timp, este 25 lei, pentru un bilet cumpărat la fața locului se plătește 50 lei. Biletul cumpărat din timp dă posibilitatea rezervării unui loc la masă. La fața locului biletele se pot cumpăra între orele 17:00 – 21:30, după acestă oră se va putea intra doar cu brășara primită la cumpărarea unui bilet.

Ora 19:00 CONCERTUL ANSAMBLULUI KISKÖDMÖN

Ansamblul KisKödmön este o trupă neobișnuită, cu influențe folk, care interpretează cele mai cunoscute hituri maghiare din ultimele șase decenii într-un aranjament acustic unic. Vioara, flautul, contrabasul, pianul și chitara creează o atmosferă specială prin care melodiile cunoscute capătă o nouă culoare.

Ora 21:00 DJ GEO

După concertul trupei KisKödmön, DJ GEO va prelua controlul pentru a îmbunătăți și mai mult atmosfera serii cu muzica sa energică. Melodiile și ritmurile variate garantează că publicul va rămâne împreună chiar și după concert și va continua festivalul într-o atmosferă relaxată.

SÂMBĂTĂ 11 IULIE 2026

PROGRAME SPORTIVE

Ora 9:00 Competiții de alergare și tenis

Pentru competiția de alergare înscrierile se fac până în 8 iulie 2026 la Mező Attila la numărul de telefion 0743 875 694. Pentru competiția de tenis, înscrierie se fac la Kántor Balázs-Raul la numărul de telefon 0755 972 602.

Și în acest an sunt așteptați cei care vor să se pună în mișcare pentru cursa de alergare, unde se poate participa la categorii diferite în funcție de grupa de vârstă, concurenții pot parcurge o distanță de 7 km sau 700 de metri. Pentru a participa la cursă, fiecare concurent trebuie să completeze o declarație pe propria răspundere la fața locului.  În cazul concurenților minori, este necesară semnătura a cel puțin unui părinte. Sunteți rugați să vă asigurați că fiecare concurent are un act de identitate.  Important: nu va exista posibilitatea de înscriere la fața locului.  Înscrierile se fac până pe 8 iulie.

Ora 11:00 ÎN URMA BISERCILOR NOASTRE

Tur ghidat, cu punctul de întâlnire la Biserica Sfântul Carol Borromeo urmând o plimbare la Biserica reformată și la Camera memorială Prielle Kornélia

Ora 13:00 DE LA SIGHETU MARMAȚIEI MAGHIAR PÂNĂ LA MAGHIARII DIN SIGHETU MARMAȚIEI

Tur ghidat prin oraș la obiectivele patrimoniului cultural al orașului vechi de 700 de ani pornind de la Camera memorială Prielle Kornélia cu istoricul Szabó Zsolt. Turul ghidat atinge obiective și monumente importante din istoria orașului.

Ora 14:00 PREZENTAREA VOLUMULUI DE REPORTAJE DIN SIGHETU MARMAȚIEI A ASOCIAȚIEI JURNALITILOR MAGHIAR DIN ROMÂNIA – MURE

Locație: Cortul amplasat în Centrul orașului

În noiembrie 2025, jurnaliști din cadrul Asociației Jurnaliștilor Maghiari din România au vizitat Sighetu Marmației, unde au realizat reportaje pe teme legate din viața, trecutul și prezentul comunității maghiare locale. Volumul conturează istoria diversă și fața actuală a comunității maghiare din Sighetu Marmației.

Ora 16:00 DIN SIGHETU MARMAȚIEI ÎN SPAȚIU

Interviu cu  Kovács Emese cercetător în robotica spațială, moderatorul evenimentului va fi Motruk Nándor care va sta de vorbă cu tânăra cercetătoare din Sighetu Marmației despre cariera ei științifică, recunoașterea internațională și munca inovatoare legată de explorarea spațiului.

Locație: Cortul amplasat în Centrul orașului

Ora 17:00 MOȘTENIREA LUI MÓZSI ȘI RÉKA – Pe urmele cânilor de vânătoare transilvăneni

Știați că povestea salvării câinelui de vânătoare transilvănean este legată și de Sighetu Marmației? Această rasă specială și străveche de câini de vânătoare maghiari aproape a dispărut la mijlocul secolului al XX-lea, dar creșterea lor a putut fi reluată la sfârșitul anilor șaizeci, datorită exemplarelor găsite în zona din jurul Sighetului, printre altele. La prezentare, cei interesați pot afla informații despre istoria rasei, caracteristicile acesteia, legătura sa cu Transilvania și situația sa actuală. La prezentare vor participa și doi câini de vânătoare transilvăneni, care vor arăta de ce această rasă este atât de specială prin diverse sarcini.

Locație: Cortul amplasat în Centrul orașului

Ora 18:00 CONCERT KALOTAROCK

KalotaRock s-a format în 2023 dintr-o pasiune comună pentru muzica rock clasică. Repertoriul lor este format din piese rock emblematice care evocă atmosfera balurilor de altădată, a concertelor de tineret și a petrecerilor de neuitat la festivalurile și evenimentele de astăzi.

Locație: Scena mare din Centrul orașului

Ora 19:00 ORAȘUL ÎN MIȘCARE – Producții de dans sportiv cu Mini Maxi Dance

Tinerii dansatori de la Mini Maxi Dance Club pregătesc o producție de dans sportiv spectaculos, pregătite de Krisztina Kövy, cetățean de onoare al orașului Sighetu Marmației, și a lui Gábor Kövy. Spectacolul aduce mai aproape de public eleganța mișcării, impulsul ritmului.

Locație: în fața scenei mari din Centru

Ora 19:35 ORAȘUL ÎN MIȘCARE cu dansatorii Misterele Dansului

Locație: în fața scenei mari din Centru

Dansatorii Misterelor Dansului se vor pregăti cu dansuri de societate, sub îndrumarea profesorului Dénes Cosovan. Spectacolul va aduce la viață atmosfera, eleganța și avântul dansurilor în cuplu în fața publicului.

Ora 20:30 VIITORUL ÎN TRECUT cu MANESZES MÁRTON ȘI FORMAȚIA LUI

Locație: scena mare din Centru

Spectacolul susținut de Márton Maneszes și orchestra lui evocă lumea cântecelor de petrecere maghiare, a cântecelor populare, a cântecelor militare și a operetei, cu acompaniament instrumental live. Spectacolul  este atât un eveniment comunitar, cât și de păstrare a tradiției, aducând mai aproape de public melodiile bine-cunoscute ale moștenirii muzicale maghiare din Transilvania.

DUMINICĂ, 12 IULIE 2026

Ora 13:30 SĂTUI DE DRAGOSTE. ÎMPOTRIVA EPUIZĂRII PARENTALE – Prezentare susținută de Frigy Szabolcs

Locație: Cortul de evenimente din Centru

Prezentarea oferă sfaturi pentru recunoașterea și prevenirea epuizării parentale și vă ajută să înțelegeți cum să mențineți echilibrul și puterea iubirii în mijlocul poverilor îngrijirii.

Ora 15:00 JAFURI, BIROURI SÂNGEROASE, ORAȘ RUINAT: AȘA AM VOTAT ÎN 1843 Prezentare susținută de istoricul Zsolt Szabó

Locație: Cortul de evenimente din Centru

Cum a fost să trăiești ca român sau evreu în Regatul Maghiar în secolul al XIX-lea și ce putem învăța astăzi din experiențele minorităților din acea vreme? Prezentarea prin prisma unui conflict politic din Sighetu Marmației din 1843, prezintă lupta  românilor și maghiarilor, precum și situația evreilor prinși la mijloc. Lecțiile acestei ciocniri sângeroase sunt, de asemenea, provocatoare de reflecție în contextul dezbaterilor publice din ce în ce mai tensionate de astăzi.

Ora 16:00 DE UNDE PORNEȘTE O CARIERĂ DE CERCETĂTOR? – Căile vieții a unor sigheteni în cercetare

Locație: Cortul de evenimente din Centru

Pornind din Sighetu Marmației  se poate construi propria carieră profesională în știință, institute de cercetare, universități sau într-un mediu profesional internațional. Discuția din panel va avea ca invitați persoane născute în Sighetu Marmației, care au obținut rezultate de excepție în diverse domenii științifice. Participanții la discuție sunt: ​​Dr. Klára-Zsuzsa Ágoston, medic-șef pediatru, Dr. Attila Róbert Cosovan, artist design și profesor universitar, Dr. Kinga Fetykó, biolog, Dr. József Lingvay, inginer chimist-cercetător, și Dr. Gyula Novodárszki, chimist-cercetător.

Ora 18:00 DIN SĂLAJ PÂNĂ ÎN CĂLATA – dansuri populare în centrul orașului

Ansamblurile de dans popular Szamoshát și Bokréta vor prezenta dansuri din Sălaj, Câmpia Transilvaniei, Bonțida, Satu Mare și Călata, completate de cântece populare interpretate de Vivien Marozsán. Ca urmare a reluării a cursurilor de dansuri populare în Sighetu Marmației după trei ani, elevii Liceului Teoretic Leőwey Klára vor evolua pentru prima dată în fața unui public.

Ora 19:00 DANSURI POPULARE cu participanții la Festival în centrul orașului

După spectacolele de dansuri populare, publicul se poate alătura dansului. Este o bună oportunitate de a face din muzica și dansul popular nu doar o experiență scenică, ci și o acțiune comunitară.

Ora 20:00 SICULUS JAZZ COLLECTIVE – Concert de jazz

Formația de Jazz Siculus Collective din Odorheiu Secuiesc aduce un sunet proaspăt și elegant pe scena Zilelor Maghiare din Sighetu Marmației. Formația, formată din șase muzicieni, interpretează piese de jazz evergreen cu o aromă specială, unică, de la Summertime la Fly Me to the Moon.

Locație: Centrul orașului

Ora 21:30 CONCERT LÁSZLÓ ATTILA

Cântărețul maghiar din Transilvania, cunoscut drept câștigătorul festivalului „S-a născut o stea” și câștigător al premiului Fonogram, va sosi pe scena sigheteană  în format duo pentru a face seara de închidere a festivalului memorabilă, cu melodii familiare într-un stil interpretativ aparte și o atmosferă călduroasă.

UDMR Maramureș

Foto: Imagine preluată de pe pagina de Facebook a UDMR Maramureș

Există orașe pe care le vizitezi și le uiți. Există orașe în care locuiești o vreme și apoi viața te poartă în altă parte. Dar există și acele locuri rare care se așază pentru totdeauna în sufletul tău. Oricât de departe ai ajunge, ele continuă să trăiască în tine. Pentru mine, acel loc este Sighetu Marmației.

Au trecut mulți ani de când viața m-a purtat spre Italia. Au trecut anotimpuri, bucurii, încercări și mii de kilometri între mine și orașul copilăriei mele. Și totuși, de fiecare dată când închid ochii, nu văd zgârie-nori, autostrăzi sau orașe mari. Văd străzile liniștite ale Sighetului, dealurile care îl îmbrățișează, râul Iza curgând liniștit și cerul acela curat care parcă avea o altă lumină.

Sighetu Marmației nu este un oraș mare. Nu impresionează prin clădiri înalte sau prin agitația marilor metropole. Tocmai în această simplitate stă frumusețea lui. Este un oraș care îți oferă liniște înainte să-ți ofere spectacol. Un oraș care te învață că adevărata bogăție nu se măsoară în asfalt și beton, ci în oameni, în amintiri și în rădăcini.

Am copilărit pe malurile râului Iza. Pentru noi, copiii acelor ani, râul era mai mult decât o apă care traversa orașul. Era locul unde alergam fără griji, unde visam, unde ne opream să privim cum curge apa, fără să știm că într-o zi viața ne va purta și pe noi asemenea ei, departe de casă. Și astăzi, când aud murmurul unui râu, parcă îmi răsună în suflet glasul copilăriei.

Un alt loc drag inimii mele rămâne Grădina Morii. Acolo am făcut nenumărate plimbări. Îmi amintesc aleile umbrite, copacii care ofereau răcoare în zilele toride de vară, râsetele copiilor și liniștea pe care numai un parc adevărat o poate dărui. Nu aveam telefoane mobile și nici internet. Aveam timp. Timp să ne bucurăm unii de alții, să observăm natura și să construim amintiri care rezistă o viață întreagă.

În centrul orașului exista odinioară o fântână arteziană. Poate pentru un turist era doar o fântână. Pentru noi era mult mai mult. În zilele fierbinți, stropii ei răcoreau aerul și aduceau zâmbete celor care treceau prin apropiere. Copiii se opreau fascinați, bătrânii se odihneau pe băncile din jur, iar păsările și animalele își găseau și ele o clipă de răgaz. Astăzi, când mă întorc acasă și văd că fântâna nu mai există, simt că lipsește o mică parte din sufletul orașului. Timpul schimbă multe lucruri, însă dorul păstrează totul așa cum a fost.

Sighetul este un oraș de frontieră. La doar câțiva pași se află Ucraina. Pentru mulți, aceasta este doar o poziție pe hartă. Pentru cei care au crescut aici, frontiera a făcut parte din identitatea locului. Am învățat de mici că dincolo de pod începe o altă lume, dar și că oamenii, indiferent de granițe, seamănă între ei prin speranțe, prin muncă și prin dorul de familie.

Maramureșul are un fel aparte de a-și păstra tradițiile vii. În Sighet am învățat respectul pentru portul popular, pentru bisericile de lemn, pentru colindele care răsunau în fiecare iarnă și pentru oamenii care își salutau vecinii cu sinceritate. Nu era nevoie de bogăție pentru a fi fericit. Era suficient să existe familie, sănătate și oameni dragi în jurul mesei.

Au fost ani în care am crezut că plecarea înseamnă despărțire. Astăzi știu că nu este așa. Poți pleca dintr-un oraș, dar orașul nu pleacă niciodată din tine. El rămâne în felul în care vorbești, în gustul mâncărurilor pe care le gătești, în accentul pe care îl porți fără să-ți dai seama și în emoția care te cuprinde atunci când vezi indicatorul pe care scrie „Sighetu Marmației”.

De fiecare dată când mă întorc acasă, încerc să redescopăr orașul cu ochii omului matur și cu inima copilului care am fost odinioară. Unele clădiri s-au schimbat. Unele locuri nu mai există. Au apărut altele noi. Dar ceea ce nu s-a schimbat niciodată este sentimentul că aici aparțin.

Astăzi locuiesc în Italia. Mi-am construit o viață aici, am muncit, am învățat și am crescut ca om. Dar rădăcinile mele au rămas în pământul Maramureșului. Cred că fiecare om poartă în suflet un loc care îl definește. Pentru mine, acel loc va fi întotdeauna Sighetu Marmației.

Poate că nu este cel mai mare oraș din România. Poate că nu apare în toate ghidurile turistice. Dar pentru mine este una dintre cele mai frumoase bijuterii ale acestei țări. Un oraș în care fiecare stradă spune o poveste, fiecare colț păstrează o amintire și fiecare întoarcere acasă îmi amintește cine sunt.

Dorul nu se măsoară în kilometri. Se măsoară în emoția cu care îți bate inima atunci când auzi numele locului unde ai copilărit.
Iar inima mea va răspunde întotdeauna la un singur nume: Sighetu Marmației

Adriana CSURKA
Italia

Foto: Tomi Hoffer

În arhiva Colegiului Național „Dragoș-Vodă” (CNDV) Sighet am descoperit o fotografie a clasei a XI-a A, promoția 1959. Îi mulțumesc domnului profesor Ioan Ardeleanu-Pruncu pentru sprijinul acordat în identificarea persoanelor.

Dintre elevi, am reușit să-i identificăm pe Brener Ștefan, aflat în ultimul rând, al cincilea de la stânga la dreapta, și pe Ceadeiu Liviu, din penultimul rând, fost director al școlii din Bârsana.

Dintre profesorii Liceului „Dragoș-Vodă”, numit la acea vreme „Filimon Sârbu”, îi remarcăm, în primul rând, pe Aurelia Chindriș (matematică), Livia Balea (biologie), Elisabeta Melaniuc (chimie), Dumitru Paraschiv (fizică), Maria Miron (limba germană) și Ștefan Berczi (matematică), iar în rândul al treilea pe domnișoara Eusebia Rebreanu – Negrea (limba și literatura română).

Cei care recunosc și alte persoane din fotografie sau doresc să aducă completări ori să împărtășească amintiri sunt invitați să ne scrie la adresa redacției: [email protected].

Prof. Marius Voinaghi

Asociația Firul Vieții Sighet vă invită joi, 02 iulie 2026, de la ora 17:00, la Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici” din Sighetu Marmației la o întâlnire cu preotul Simion Mesaroș și cărțile domniei sale, publicate în ultimii ani. „
Scrieri și comentarii”, ultimul volum publicat în anul 2026 la Editura Surorilor Lauretane din Baia Mare va fi prezentat și la Sighet.

* * *

Simion Mesaroș s-a născut în anul 1942, la Ferneziu. După studiile gimnaziale și liceale la Baia Mare urmează Politehnica din București fiind, după absolvire, inginer la uzinele băimărene.

În anul 1973 a fost sfințit preot greco-catolic în clandestinitate de episcopul și el clandestin Ioan Dragomir. A fost 17 ani unul dintre cei mai activi ierarhi ai Bisericii Greco-catolice maramureșene și unul dintre promotorii mișcării din 21 ianuarie 1990, când a avut loc, pe treptele Casei de cultură din Baia Mare prima liturghie greco-catolică. De atunci, timp de 15 ani, a celebrat Sfânta Liturghie la monumentul Ostașului Român din Baia Mare, apoi s-a mutat în Biserica Sfântul Anton, la ridicarea căreia a trudit toți acei ani, și a servit-o până în 2017, la ieșirea în pensie.

Între 1990-2000 a fost profesor și rector al Institutului Teologic „Alexandru Rusu” din Baia Mare, la înființarea căruia a contribuit din plin. În 2022 a fost numit paroh la reînființata parohie din Mesteacăn și în 2024 a fost sfințită noua biserică de lemn de acolo, ridicată cu râvna sa.

Preot cu har și om de acțiune, Simion Mesaroș a găsi timp și pentru a scrie câteva cărți despre a căror calitate s-au pronunțat unii dintre cei care le-au citit, printre ei numărându-se cunoscutul eseist și scriitor Ioan Papuc.

Asociația Firul Vieții

O plimbare pe Solovan în anul… 1965.

În fotografie cunoscutul medic sighetean Victor POP (1914 – 1995), cel care a pus bazele Secției de Pediatrie din Spitalul Sighet, în anii ’50. Dr. Victor Pop a fost și un pasionat colecționar de artă populară maramureșeană. A intrat în patrimoniul Muzueului Maramureșean din Sighet bogata lui colecție de pecetare, unică în țară.
În anul 1973 a fost distins cu titlul de „Medic Emerit” iar post-mortem a fost declarat „Cetățean de Onoare al Sighetului”.

În fotografie este însoțit de doi copii sigheteni. Cred că nu-i prea ușor să-i identificați dar… încercați?!

Salut, Sighet!

N.R.: fotografie din arhiva familiei ing. Adrian Coman.

O biografie interesantă precum omul pe care-l îmbracă, croită și cusută cu bună credință și cu bună intenție dar proiectată pe un fundal al unei realități de acum 50 de ani, o realitate pe care, cei care am trăit-o, ne-am prea grăbit să o uităm. Omul s-a numit Stelian Morcovescu, născut în 1934, într-o familie cu mai mulți copii, la Măneciu-Ungureni, comuna Izvoarele, județul Prahova. Studiile primare le-a făcut în comună, iar cele liceale, la un liceu cu profil financiar, la Ploiești. După stagiul militar făcut la M.A.I., a rămas în cadrul armatei, la partea administrativă. Venit la  Baia Mare pentru niște controale și verificări pe linie financiară, a cunoscut-o pe tânăra funcționară Maria Țiplea, originară din Biserica Albă, de peste Tisa și s-a legat de ea și de Maramureș pentru tot restul vieții, dar și-a pierdut locul de muncă. Cei de la armată n-au considerat „corectă” căsătoria sa. Nici familia fetei, aflată în Sighet, n-a prea fost de acord cu căsătoria și cei doi tineri au stat aproape un an pe la Baia Mare. După mutarea la Sighet, a lucrat pentru scurt timp la Secția Financiară Raională, apoi a fost numit un fel de șef la Intreprinderea de industrie locală „Ilie Pintilie”, înființată în primii ani ai regimului comunist și instalată în fostul complex de clădiri al Asociațiunii pentru Cultura Poporului Român, naționalizate în 1948. Avea în subordine în curtea sediului câteva ateliere de mecanică și lăcătușerie, o fabrică de cărămidă la Crăciunești și una de teracotă la ieșirea din oraș, de fapt niște ateliere rudimentare, și mai avea și o secție de împletit coșuri de nuiele la Cuhea, acum Bogdan Vodă. În câțiva ani cele două fabrici au devenit adevărate unități economice iar curtea sediului a devenit neîncăpătoare pentru activitatea în creștere a atelierelor, așa că, o parte a intreprinderii din centrul orașului s-a mutat la Cămara, în clădirile dezafectate, și în bună parte distruse de război, ale fostei Mori de Sare. Până la momentul respectiv Stelian Morcovescu însă a devenit membru al partidului comunist și a urmat la Cluj, la fără frecvență, științele economice.

Așadar, la Cămara s-a născut și în anii următori a crescut sub conducerea lui Uzina „Maramureșana”, profilată treptat pe piese de schimb auto. S-au produs aici bucșe, rotule, capete de bară și o mulțime de alte piese pentru toată gama de mașini din țară, piese și supape pentru noul tip de camioane Roman Diesel. Și, pentru a rezolva problema cu forța de muncă necesară, la Bogdan Vodă, unde până atunci se produceau doar coșuri de nuiele, a luat ființă o secție care a început să producă electro-motoare pentru toată gama de mașini și în mod special pentru cele de mare tonaj de pe șantiere și de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Lucrau la un moment dat la această secție peste 400 de muncitori din Bogdan Vodă și din comunele din jur, care nu mai erau obligați să facă naveta la Baia Borșa, la Sighet, la Baia Sprie sau Baia Mare.
La Cămara, la sediu, se fabricau într-o perioadă și filtre de canal pentru Germania și containere metalice. A luat ființă și o secție de mobilă tapițată cu o gamă largă de produse și a fost creată, prin deviere de la Gara Cămara, și o linie de cale ferată pe care intrau vagoanele la descărcat și la încărcat până în hala cu produse. Au fost construite în fundul curții niște silozuri uriașe și o moară de cereale, în principal pentru grâul necesar aprovizionării cu făină a Fabricii de pâine. Uzina de piese de schimb auto (UPSA) Maramureșana a însemnat în anii aceia peste 1400 de muncitori și, cu toate poticnelile specifice economiei socialiste planificate politic, prin lozinci  de tipul „cincinalelor în patru ani și jumătate!” și a altor asemenea aberații, datorită abilităților conducerii angajații și-au primit mereu salariile fără nici o diminuare. Și asta, în mare măsură datorită faptului că Stelian Morcovescu a fost un luptător tenace și inteligent, și inteligența aceasta a fost, în primul rând, cea care l-a ajutat să ocolească obstacolele sistemului rigid al anilor regimului dogmatic instaurat de Ceaușescu. Și, da! i-a plăcut să conducă oameni și să se simtă responsabil de soarta lor, să ajute tineri, să-i îndrume și să-i formeze. Și a făcut acest lucru mereu, în întreaga sa activitate de conducător. Prin anii 80, la „Maramureșana” erau angajați peste 30 de tineri ingineri și subingineri și a găsit ce să-i dea de lucru fiecăruia, iar când a găsit un specialist cu experiență, de care avea nevoie, nu s-a lăsat până când nu l-a adus la el în fabrică.

Subinginerul Găvrilă Filimon își amintește și acum cu plăcere: „Am lucrat cu directorul Morcovescu din 1980. Ca șef, a fost om sever, dar drept, corect. Deși nu mă cunoștea personal, a venit după mine la Baia Borșa, cu motocicleta, de două ori, ca să mă lămurească, să vin la el. Mi-a promis apartament, când sosesc la Sighet. Eram bine instalat la Baia Borșa cu întreaga familie și aveam și salar bun, dar m-am gândit la copii și la școlile care le au la Sighet, și m-am dus. Am primit un apartament de proastă calitate, făcut de „Prestarea”. La scurt timp după ce m-am instalat, m-a chemat la el și m-a întrebat dacă sunt mulțumit. Știa că am doi copii și că mai ales pentru ei am acceptat să vin. I-am spus ce apartament am primit. A pus chiar atunci mâna pe telefon și l-am auzit spunând: Lui Filimon Gavrilă îi dai un apartament de la T.C.M., cu două sau trei camere, la etajul unu și la soare. Avem nevoie de el. Și l-am primit. Într-o altă zi, în secție, m-a întrebat: Filimoane, ai butelie? Am una de la Borșa. S-a uitat la mine și a zis: nu ai! Știa cât de greu era cu o singură butelie. Când se golea, treceu săptămâni până reușeai să o schimbi, și mi-a mai dat una. Cu două era mai ușor. Buteliile se dădeau pe tabel, cu o serie de condiții și după îndelungi așteptări. Dar și eu am căutat să nu-l dezamăgesc. Am fost mulți ani șeful atelierului S.D.V. Cu oamenii de acolo am realizat o mașină de debitat conducte auto și am făcut atelierul de roți dințate. După 90, după ce a plecat el, încet, încet s-a ales praful”.

Despre felul de a conduce și de a relaționa cu angajații ne-a povestit și Dumitru Turda, născut și crescut lângă Maramureșana: „Mulți dintre angajații de la Maramureșana eram din cartier, din preajma fabricii, foarte mulți tineri, și multora dintre ei domnul Morcovescu le cunoștea familiile și asta îi dădea, oarecum, un plus de autoritate. A fost un om sever, exigent dar corect. Când erau sarcini de plan deosebite venea noaptea în fabrică și trecea pe la secții, în control, mai ales iarna, când cei din schimbul III se trăgeau prin locuri mai călduțe. Desfacerea contractului de muncă nu intra în vederea lui decât după ce epuiza toate celelalte metode, mai… personale, iar când știa sau afla că împricinatul are o familie numeroasă și dependentă de salariul lui, îl chema la el în birou și după ce îi treceau nervii, termina zicând: „Spune-mi de ce ai nevoie, și te ajut, dar nu fura și sări gardul cu ce-ai furat!”. Ținea la muncitori.
Mi-aduc aminte că la foarte scurt timp după revoluție am fost adunați toți câți eram în fabrică în sala mare de ședințe și a intrat în sală dl. Morcovescu împreună cu Vucu (Silviu) Ciplea, care era președintele Feseneului, pe care îl cunoșteam bine, din copilărie, și ne-a spus: „Oameni buni, am venit să vi-l luăm pe domnul director Morcovescu. Va fi primarul orașului nostru. Avem nevoie de el acolo”. În ziua următoare a lăsat în locul lui un inginer tânăr și, cât timp a fost primar, a mai venit pe la fabrică. Apoi a plecat în Parlament și când s-a întors, s-a pensionat. Fabrica s-a descurcat tot mai greu. Eu cred că dacă mai rămânea el, fabrica ar fi existat și acuma. Dacă a rezistat Fabrica de șuruburi, ar fi rezistat și Maramureșana, care era mult mai puternică și cu experiență și cu relații puternice la Brașov, la București, în Germania și în alte părți. Știți… vorba cu omul care sfințește locul nu-i întâmplătoare”.

L-am văzut și eu de nenumărate ori la întâlnirile periodice ale Comitetului municipal de partid cu conducătorii de intreprinderi și instituții numite „Transmiteri de sarcini”. Când lua cuvântul, vorbea scurt și clar: „Asta se poate realiza, asta nu, dar o putem rezolva altfel…” și propunea o altă soluție, adeseori mai simplă. A fost un conducător respectat de șefii lui politici și iubit și stimat de angajați. Au fost ani în care a organizat Revelioanele în fabrică. Venea cu soția și-și petrecea noaptea sărbătorii dintre ani unde își petrecuse și zilele lucrătoare din anii respectivi.

Stelian Morcovescu n-a fost de-al locului, ba am putea spune chiar că a ajuns maramureșan din întâmplare, dar asta nu l-a împiedicat prin ceea ce a „construit”, la propriu și la figurat, în cei peste 60 de ani petrecuți în Sighet, să lase aici urme de neșters în istoria modernă a orașului și a Maramureșului. Și ziceam că nu l-a împiedicat fiindcă, pe lângă calitățile profesionale, Stelian Morcovescu a fost și un om ambițios, dar unul care a pus această ambiție în slujba unor realizări în folosul comunității. Atâta cât a putut, și, pentru el și pentru anii aceia, a putut mult, mai mult decât alții.

Cei care l-au cunoscut personal, dacă le vom spune că bunicii săi Anghel și Atena au fost urmașii unor greci stabiliți în zonă, o să-l înțeleagă și mai bine și o să și-l reamintească, așa cum era la deplină maturitate: nu prea înalt, bine legat, cu un păr des și negru, ten măsliniu și niște ochi negri, pătrunzători. Stelian Morcovescu părea să fi adunat toate trăsăturile specifice ale inaintașilor săi din însorita Grecie și, deși avea o pronunție ușor nazală, era un bun vorbitor și-i plăcea să vorbească și să-și susțină și argumenteze părerea. „La Morcovescu intri cu părerile tale și ieși cu ale lui”, era butada care circula printre cei care lucrau sau lucraseră cu el. Între prieteni însă și la un pahar, două, de vin bun era un excelent conviv. Avea un simț practic bine dezvoltat și găsea repede soluția problemei în discuție. Își făcea cu ușurință relații, se pricepea la oameni și avea o memorie foarte bună în a-i ține minte pe fiecare, pe mulți dintre angajați i-a ajutat sau i-a scăpat din necazuri. Dar pentru recidiviștii mincinoși și hoți nu avea toleranță. Trebuiau să plece. În schimb, pentru cei corecți și capabili gira fără ezitare și-și asuma răspunderea. La Maramureșana au găsit loc de muncă foști deținuți politic, unii dintre ei, precum regretatul Ioan Ilban, ani în șir, până la pensionare, bucurându-se de o discreție aproape totală.

În perioada aceea, când cultul personalității ajunsese la apogeu, un poet de curte al regimului comunist inventase pentru „conducătorul iubit” expresia: „comunist și om de omenie”, preluată apoi de presa de propagandă până la saturație. În ce măsură comunistul Nicolae Ceaușescu a fost și „om de omenie” au simțit-o cu vârf și îndesat cei mai mulți dintre cei care au trăit acele timpuri, dar un om căruia i se potrivea zicerea aceea mult mai bine a fost, fără îndoială, Stelian Morcovescu.

Senatorul Stelian Morocvescu a decedat în anul 2011 și a fost înhumat în Cimitirul central al Sighetului.

Ioan Ardeleanu-Pruncu

N.R: Colajul imaginii reprezentative s-a făcut cu fotografii din arhiva d-lui Florin Morcovescu.

Am ajuns în Italia într-o dimineață rece de ianuarie. După trei zile de drum, cu două valize în care aveam doar strictul necesar și cu sufletul sfâșiat de dorul copilului rămas acasă, m-am oprit în fața casei care urma să devină universul meu pentru următorul an. Eram ruptă de oboseală. Îmi târam valizele prin curte când am văzut întreaga familie care mă aștepta.
Atunci nu am înțeles privirea nurorii bătrânei de care urma să am grijă. Mi-a explicat mai târziu: „Dacă te-aș fi văzut cu unghii lungi, vopsite, machiată și aranjată, te-aș fi trimis imediat înapoi. Dar când te-am văzut trăgând după tine cele două valize și am observat cât de obosită erai, am înțeles că ai venit să muncești.”

Așa a început viața mea de badantă. Bătrâna pe care trebuia să o îngrijesc suferise un accident vascular cerebral. Era aproape oarbă și avea demență senilă. Ziua încerca să coboare singură din pat, iar noaptea striga ore întregi. Dormeam la nici doi metri de ea. Camera noastră nu era, de fapt, o cameră. Era o sufragerie de trecere între apartamentul bătrânilor și casa familiei. Au montat o ușă pliantă și au pus două paturi unul lângă altul. Într-unul dormea bătrâna. În celălalt eu. Sau, mai bine spus, încercam să dorm. Primele patru luni au fost un calvar. Dacă adun toate orele dormite în acea perioadă, probabil că nu depășesc două săptămâni de somn normal. Bătrâna urla noaptea, încerca să se ridice din pat și trebuia supravegheată continuu. Dimineața începea din nou rutina: spălat, schimbat, pregătit micul dejun, curățenie, spălat rufe și călcat. În realitate nu aveam grijă de un singur bătrân. Aveam grijă de doi. Soțul ei încă lucra pe câmp. Creșteau viței pentru lapte și cultivau terenuri agricole. Trebuia să-i pregătesc și lui mâncarea, să-i spăl hainele, să-i fac curățenie și să mă ocup de întreaga gospodărie. Salariul era mic. Mult prea mic pentru munca depusă. Problema cea mai mare era însă hrana. Bătrânii trăiseră toată viața foarte modest. Masa lor însemna de multe ori paste cu sos de roșii, pâine cu lapte și cafea. Atât. După câteva luni ajunsesem să mănânc aproape doar pâine cu ulei de măsline. M-am îngrășat șase kilograme. Într-o zi am rugat-o pe noră să aducă niște brânză topită și puțină carne pentru bătrână, ca să-i fac o supă adevărată.
Când a venit cu cumpărăturile, le-a pus pe masă și a spus: „Vai, dragă, astăzi mi-ai golit contul!” Poate pentru ea a fost o glumă. Pentru mine nu a fost. Mi-a fost atât de rușine, încât din acel moment am început să-mi cumpăr singură mâncarea din banii mei. Dintr-un salariu care era deja insuficient. În ziua liberă mergeam să calc haine într-o altă casă pentru a câștiga câțiva bani în plus. Cu acei bani îmi cumpăram ceea ce aveam nevoie pentru mine. Restul îi trimiteam acasă. Pentru copil. Pentru viitor. Pentru speranța că într-o zi toate sacrificiile vor avea un sens. Cel mai greu nu era însă foamea. Era dorul. După șase luni, încă așteptam ca primarul satului să-mi facă un contract de muncă. Aveam nevoie de el pentru a obține permisul de ședere. Dorul de copil devenise aproape insuportabil și mă gândeam că, fiind primarul satului, poate ar putea grăbi procedura sau m-ar putea ajuta să obțin actele mai repede. Într-o zi mi-am făcut curaj și l-am abordat:
– Te rog frumos, îmi faci contractul de muncă? Aș putea să-mi fac permisul di soggiorno și să merg și eu acasă, măcar în vacanță, să-mi văd băiatul.
M-a privit liniștit și mi-a răspuns:
– Lasă, crește el acolo. E cu tatăl lui. Când va veni timpul, îți fac contractul.
Pentru el poate că era o simplă amânare. Pentru mine era încă o lună, încă o zi, încă o noapte în care îmi vedeam copilul doar în fotografii și în amintiri. Norocul meu a venit dintr-o direcție la care nu m-aș fi așteptat niciodată. Familia la care mergeam să calc în ziua liberă mi-a făcut cadou o mașinuță veche, una dintre acele mașinuțe folosite la transportul răsadurilor de roșii pe câmp. Aveam liber joi după-amiază și duminica. Nu aveam unde să mă odihnesc. În casă nu puteam dormi, iar oboseala acumulată era uriașă. Așa că luam mașinuța și plecam. De multe ori mă opream într-o parcare sau pe marginea unui câmp și dormeam câteva ore în mașină. Era singurul loc în care puteam închide ochii fără să aud strigătele bătrânei și fără să mă gândesc la următoarea sarcină care mă aștepta. Începând să ies mai des din casă, am cunoscut oameni noi. Mergeam la piscină, mă plimbam prin împrejurimi și încercam să-mi reconstruiesc puțin câte puțin viața socială.
Așa am întâlnit câteva persoane italiene care, într-o zi, mi-au spus:
– Noi cunoaștem pe cineva la prefectură. Poate te putem ajuta cu permisul de ședere.
Datorită lor am reușit să obțin permisul di soggiorno mult mai repede decât aș fi reușit așteptând după promisiunile altora. Pentru prima dată după multe luni, am putut să mă întorc acasă și să-mi văd copilul. Nu voi uita niciodată acea călătorie. După atâta dor, după atâtea nopți nedormite și după atâtea lacrimi ascunse, puteam în sfârșit să-l strâng din nou în brațe. Au trecut astfel lunile. Am prins acolo Paștele. Am prins Crăciunul. Am prins Ferragosto, sărbătoarea de 15 august, atât de importantă pentru italieni. În acele zile casa se umplea de viață. Veneau cele două fiice și fiul bătrânilor, veneau nepoții, se pregăteau mese bogate, se vorbea tare, se râdea și pentru câteva ore părea că bătrânețea și boala dispar. Eu priveam totul de la distanță. În toată perioada în care am lucrat acolo, nu am fost invitată niciodată să mă așez la masă împreună cu familia. Niciodată. Nu mă așteptam la gesturi mari. Dar uneori m-ar fi bucurat să aud un simplu:
– Adriana, vino și tu să mănânci cu noi.
Sau măcar:
– Ți-am păstrat și ție o porție. Nu s-a întâmplat niciodată.
În zilele de sărbătoare mi se spunea simplu:
– Astăzi ai liber. Poți să mergi unde vrei.
Și atunci luam mașinuța primită cadou și plecam. Uneori mă plimbam fără țintă pe drumurile dintre câmpuri. Alteori mă opream într-o parcare și dormeam câteva ore. Nu pentru că eram obosită doar fizic. Ci pentru că uneori singurătatea obosește mai mult decât munca. În acele momente mă gândeam la copilul meu, la familia mea și la mesele de sărbătoare de acasă. Și înțelegeam cât de mare este prețul plătit de cei care pleacă să muncească departe de cei dragi. În acea perioadă am cunoscut și asistenta socială care venea zilnic să o spele pe bătrână. Ea mi-a deschis ochii asupra lumii ascunse a badantelor. Am auzit povești care m-au urmărit ani întregi. Femei insultate, umilite, acuzate că fură. Femei care munceau fără odihnă. Femei cărora nu li se permitea nici măcar să mănânce.

O badantă mi-a rămas în minte pentru totdeauna. Gătea pentru bătrână, punea masa și apoi aceasta îi lua farfuria din față spunând: „Tu nu trebuie să mănânci. Și așa ești grasă.” Când am auzit povestea aceea, mi s-a rupt sufletul. Am adunat într-o sacoșă tot ce cumpărasem pentru mine și i-am trimis ei. Nu era mult. Dar era tot ce puteam face. Am cunoscut și o altă româncă. Fusese o femeie educată, responsabilă într-o fabrică din România. Venise în Italia pentru a-și crește fiica și pentru a-i plăti studiile. S-a îmbolnăvit de cancer cerebral. A murit la scurt timp după ce fata ei a luat bacalaureatul și a intrat la facultate.

Printre poveștile pe care le auzeam de la asistenta socială era și cea a unei badante care m-a impresionat profund. Femeia avea trei băieți. Toți erau deja adulți, căsătoriți, aveau locuri de muncă și copii. Cu toate acestea, continua să muncească din greu în Italia și trimitea aproape tot ce câștiga acasă. Nu judec pe nimeni. Fiecare familie are propria poveste și propriile motive. Știu foarte bine că o mamă continuă să-și ajute copiii chiar și atunci când aceștia sunt mari. Dragostea unei mame nu se termină când copilul devine adult. Dar cazul ei m-a făcut să reflectez. O vedeam obosită, epuizată de muncă și de anii petrecuți departe de casă. Și mă întrebam dacă nu cumva, uneori, femeile care pleacă la muncă în străinătate uită să mai aibă grijă și de ele însele. Mă întrebam dacă cineva îi spune vreodată: „Mamă, păstrează și pentru tine. Odihnește-te. Gândește-te și la anii care vin.” Pentru că am întâlnit multe femei care au sacrificat totul pentru familie: sănătatea, tinerețea, liniștea și chiar anii în care ar fi putut să se bucure de viață. Nu faptul că își ajutau copiii m-a întristat. Ci faptul că uneori nu mai rămânea nimic și pentru ele.

Viața de badantă nu este ceea ce cred mulți. Nu este doar curățenie și gătit. Este singurătate. Este dor. Este lipsă de somn. Este umilință. Este teama că orice lucru dispărut din casă va fi pus pe seama ta. Este sentimentul că nimeni nu vede prețul real pe care îl plătești. Dar este și dovada unei forțe extraordinare. Pentru că în spatele fiecărei badante există o femeie care și-a lăsat propria viață în așteptare pentru a avea grijă de viața altcuiva. Iar uneori, când se întoarce acasă, descoperă că anii cei mai frumoși au trecut fără ea. Acesta este adevăratul preț al banilor trimiși acasă.

Adriana CSURKA

Nota autoarei: Povestea pe care ați citit-o reprezintă doar o mică parte din experiențele trăite de mine și de multe alte femei care au plecat să muncească în Italia ca badante. În anii petrecuți departe de casă am cunoscut sute de femei, fiecare purtând în suflet propria luptă, propriile sacrificii și propriile speranțe. Din dorința de a păstra vie memoria acestor femei și de a da glas unor povești care de multe ori rămân nespuse, lucrez la o carte dedicată vieții badantelor românce din Italia. Titlul acestei cărți va fi: FEMEILE DINTRE DOUĂ LUMI. O carte despre curaj, dor, sacrificiu și despre femeile care au învățat să trăiască între două țări, două familii și două vieți.

Nota redacției: fotografia a fost generată de AI.

Miercuri, 24 iunie 2026, la Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș”din Sighet, într-o ambianță rurală, a fost celebrată frumusețea cămășii tradiționale maramureșene și unicitatea obiceiurilor de Sânziene. A fost o zi cu șezătoare, meșteșuguri… patrimoniu material și imaterial.

Urmăriți în continuare un VIDEO – interviu cu Ileana Stan, creatoare populară:

Foto & Video: dr. Sorin Markus