Domnule viceprimar, am scris un articol care a făcut ceva „valuri” pe facebook. Am încercat să (mă) lămuresc dacă nu cumva bordurile din centrul oraşului sunt prea jos puse. Aş fi vrut să pot citi o documentaţie, să văd un plan, un desen, ceva care să alunge orice temere. Pe internet, mai exact pe pagina oficială de internet a Primăriei n-am găsit.

Profit acum de faptul că putem dialoga şi vă pun câteva întrebări. Fiţi sigur că răspunsurile dumneavoastră vor fi citite cu atenţie de sigheteni, care-şi doresc un oraş mai frumos, mai curat, mai renumit, mai căutat, mai apreciat şi dat ca exemplu de eficienţă a conducerii locale.

Să începem.

1. E undeva pe https://www.primaria-sighet.ro/ro o documentaţie pe care sigheteanul s-o poată citi referitoare la noua faţă a centrului localităţii ?

Răspunsul domnului viceprimar:
Acum nu este, dar la momentul potrivit, după demararea și finalizarea procedurilor necesare și legale, se va publica.

2. Dacă informaţiile care ne interesează apar pe alt site, spuneţi-ne care este.

Răspunsul domnului viceprimar:
Nu, nu apar pe alt site.

3. Nu credeţi că acţiunile de amploare pe care le face Primăria ar trebui cunoscute de sigheteni prin comunicate clare, în care să fie aduse la cunoştinţa publicului cheltuielile, firmele care fac lucrarea, termene, sarcinile realizatorului după încheierea lucrării (reparaţii) ?

Răspunsul domnului viceprimar:
Despre aceste acțiuni s-a vorbit deja public și în mass-media locală și însuși domnul primar a ieșit în fața cetățenilor cu comunicate. La rândul meu și eu în unele cazuri. Informațiile necesare și care oricum sunt publice, sunt aduse la cunoștința cetățenilor. Într-adevăr, căile de comunicare, mai ales pe rețelele de socializare, nu fac ca aceste informații să ajungă în timp util la toată lumea.

4. Care este rolul purtătorului de cuvânt ? Ca viceprimar, presupun că aţi avut posibilitatea să vă formaţi o opinie.

Răspunsul domnului viceprimar:
Sarcinile purtătorului de cuvânt sunt trasate de domnul primar.

5. În legătură cu transparenţa decizională (Primăria hotărăşte, dar sighetenii trebuie să ştie ce s-a hotărât, pentru că aici trăiesc, aici vor să le fie bine!), la articolul scris de mine cineva a postat, în comentarii, informaţia pe care o citez: „Din datele publice disponibile pe e-licitatie.ro, contractul de execuție a fost atribuit prin cumpărare directă, nu prin licitație. Valoarea achiziției este de 897.424 lei fără TVA. Pentru lucrări, plafonul legal până la care se poate folosi cumpărarea directă este de 900.400 lei fără TVA. Prin urmare, achiziția este cu 2.976 lei sub plafonul de la care ar fi fost necesară o procedură competitivă. Furnizorul avea bordurile listate în SEAP, iar autoritatea publică le-a cumpărat direct de acolo. Valoarea s-a oprit la 2.976 lei sub plafonul de la care achiziția ar fi trebuit deschisă competiției. O precizie rară. Aproape inginerească”.
Puteţi confirma dacă informaţiile de mai sus sunt corecte ?

Răspunsul domnului viceprimar:
Aceste informații sunt publice. Persoana care se referă la ele, le-a colectat din spațiul public. Da, sunt corecte. Totul s-a făcut conform legislației în vigoare. Dar referitor la o parte din acest comentariu, zic eu că poate fi una tendențioasă.

6. Vă rog, domnule viceprimar, să ne explicaţi cum va arăta centrul oraşului după modernizare. Cum vor arăta trotuarele, de la Lukoil până la… (nu stiu unde… se ajunge până la Biblioteca Municipală, sau… până unde?) Pe trotuar va fi turnat asfalt, sau se vor pune dale? Dacă se vor pune dale, vor fi la fel de „rezistente” ca cele puse cu ani în urmă şi care probabil se macină doar dacă ne uităm la ele (nu neapărat urât!)?

Răspunsul domnului viceprimar:
Procesul de reabilitare a centrului doar acum a început. Având în vedere că porțiunile de drum ce traversează centrul orașului sunt drumuri naționale, acest proces de reabilitare se face în parteneriat cu CNAIR-ul (Compania Naționala de Administrare a Infrastructurii Rutiere). Asta înseamnă că reabilitarea părții carosabile va fi executată de CNAIR. A fost necesar ca Primăria să intervină la schimbarea bordurilor, pentru ca la momentul turnării noului covor asfaltic noile borduri să fie puse deja la locul lor. Se vor ridica gurile de scurgeri și vor fi suplimentate. În afară de asta, toate conductele pluviale ale clădirilor centrale, vor fi legate la rețeaua de canalizare. În prima fază a lucrărilor se va face porțiunea de la benzinăria Lukoil, până la Pompieri. Pe trotuar vor fi puse dale. Este mai estetic, mai elegant, se pretează mai bine în centru decât un trotuar asfaltat. Și din punct de vedere practic e o soluție mai bună, deoarece după o intervenție posibilă și necesară, aceste dale/ plăci, pot fi reașezate. Legat de aspect și formă, rămâne ca arhitectul șef al orașului să se pronunțe. Astea vor fi toate lucrări de reparații. Lucrările de investiții pentru reabilitarea parcului central și a întregului centru necesită a documentație serioasă. După elaborarea acestui proces trebuie să se identifice și sursa necesară de finanțare. 

7. Mulţi sigheteni se întreabă (şi eu mă număr printre ei) de ce nu se transformă Sighetul într-un oraş istoric cu adevărat. Sunt atâtea personaltăţi care s-au născut şi/sau au lucrat aici… Oraşul ar trebui să fie plin cu plăci comemorative pe clădiri, clădirile să fie refăcute. Se are în vedere ceva în acest sens / Ceva proiecte? E complicat? E imposibil?

Răspunsul domnului viceprimar:
Nu e deloc imposibil, dar e mai complicat din punct de vedere legislativ, administrativ și financiar. Slavă Domnului în curând vom avea un nou PUZ (Plan Urbanistic Zonal) pe zona centrală a orașului și nu numai. În acest PUZ sunt stabilite toate regulile referitor la înfățișarea urbanistică a zonei (arhitectură, publicitate, etc). Centrul orașului este un întreg ansamblu de monumente istorice. Procesul de reabilitare a clădirilor istorice trebuie să respecte legislația în vigoare. Asta înseamnă că reabilitarea/ restaurarea unei clădiri poate fi făcută doar în condițiile legii, respectând Legea monumentelor istorice. Asta presupune să ai și mulți bani, deoarece proiectele sunt foarte costisitoare și pe lângă asta trebuie să ai din nou mulți bani pentru lucrările necesare de reabilitare. Toate aceste reguli/ aspecte se referă și la proprietarii privați. Menționez asta, pentru că nu toate clădirile sunt în proprietatea primăriei/ statului. Administrația publică locală are cea mai bună intenție de a rezolva problemele de acest gen, dar din moment ce nu dispune de bugetul necesar, e foarte greu. Ne străduim să identificăm sursele necesare de finanțare, dar nu e ușor deloc. De exemplu clădirea casei coloniale/ casei pălărierului/ casa poloneză se află deja în curs de reabilitare. Banii vin mai greu, dar nu ne dăm bătuți. Având în vedere că ani în șir nu s-a prea făcut nimic din acest punct de vedere, nu e ușor să le faci pe toate. Dar direcția în care am pornit e una destul de bună. Avem nevoie de consecvență și seriozitate. Eu unul mă voi strădui ca lucrurile să se mai îmbunătățească. 

8. Cum arată Sighetul acum, privit cu ochi de viceprimar responsabil (se vede asta, lumea deja vă percepe ca cel care vrea), comparativ cu Sighetul cetăţeanului Orosz Krisztofer, care până mai ieri nu era implicat politic? E greu, e… cu obstacole drumul pe care mergeţi?

Răspunsul domnului viceprimar:
Viceprimarul vede ce vede și cetățeanul Orosz Krisztofer. Vede că Sighetul are nevoie de infrastructură rutieră bună, de spații și zone verzi aspectuoase, îngrijite, de clădiri reabilitate, de civilizație, de programe culturale, de siguranță, etc. Viceprimarul își dorește ce își dorește și cetățeanul. Ca toate astea să nu fie doar un vis, ci să devină realitate. Doar că viceprimarul cunoaște deja situația administrației așa cum e ea, cu bune și cu rele. Vede atitudinea cetățenilor, fie ea bună, sau rea. Vede unde, ce și cum ar trebui făcut. Și aici am ajuns și la obstacole. Da, sunt multe și diferite obstacole, ceea ce îngreunează multe procese. Lista acestor obstacole e una destul de lungă. Întrebarea sună mereu în felul următor: cum depășim, sau ocolim aceste obstacole? Uneori găsești soluții, iar în alte situații nu, pentru că unele lucruri nu depind doar de tine, sau de administrația locală. 

9. Trebuie să remarc aici ceva ce vede toată lumea. Buna colaborare cu domnul primar. Nu ştiu ce discuţii aveţi „între patru ochi”, dar în public mergeţi la evenimente împreună, faceţi poze împreună. Până acum, n-a fost aşa… Ce pregătiţi – împreună – pentru prosperitatea locuitorilor, pentru înfrumuseţarea oraşului? Prosperitatea o văd realizată prin locuri de muncă noi, de pe urma cărora şi banii Primăriei ar fi mai mulţi şi necesari pentru tot felul de schimbări în bine ale Sighetului.

Răspunsul domnului viceprimar:
Și în privat, sau între patru ochi ne înțelegem foarte bine. Asta contează mult. Avem multe planuri, avem multe idei, chiar și comune. În ceea ce privește locurile de muncă, sunt foarte bine venite. În caz de nevoie și în funcție de posibilități, mereu se acordă sprijinul necesar oricărei persoane, oricărui investitor pentru a crea locuri de muncă. Este un aspect ce se leagă mult de factorii macro-economici. Sperăm ca pe viitor să ne bucurăm de firme noi în acest oraș, firme care oferă o bună posibilitate, mai ales generațiilor tinere. Legat de înfrumusețarea orașului, pot să vă spun că avem în plan luarea unor decizii, care vor duce la realizarea lor.    În momentul de față e cam prematur să vin cu amănunte. 

10. De estetica oraşului se ocupă cineva? În alt articol scriam şi despre indicatoarele stradale. Sunt şterse, abia se mai vede ce scrie. Cred că şi pe case, pe blocuri, ar trebui puse nişte plăci ca să ştie omul unde se află, pe ce stradă, cam la ce număr. Nu sunt lucruri greu de înfăptuit, dar trebuie făcute. Când? Gardurile vii cresc în voie… Nimeni nu le tunde. Sau sunt tunse foarte rar. Rămâne aşa estetica, sau se vor lua măsuri?

Răspunsul domnului viceprimar:
Desigur că se vor lua măsurile necesare. Urmează să se clarifice unele aspecte, după care putem acționa. Aici ar fi foarte bine ca să găsim înțelegere și în rândul cetățenilor. Încă ducem lipsă de multe asociații de proprietari. Cele existente, nu funcționează cum trebuie. Ar trebui să punem toți osul la contribuție. Cele șase blocuri reabilitate din cartierul Independenței și Cuza Vodă sunt un exemplu de bună practică datorită bunei colaborări cu asociația de proprietari. În urma acestori reabilitări, s-a îmbunătățit și aspectul urban al unei mici părți din oraș. Sper să nu ne oprim aici.

11. Aveţi cunoştinţă de amenzi date – şi încasate! – pentru cei care fac mizerie prin oraş? Există camere de supraveghere. De ce le aveţi? La ce vă folosesc? Evident că nu dumneavoastră personal, aici mă refer la Primărie, la Poliţie.

Răspunsul domnului viceprimar:
Sincer, nu am informații referitoare la numărul amenzilor date. Dar știu că se practică și această metodă. Camere sunt și sunt foarte de folos. În caz de nevoie se prelucrează informațiile colectate prin acest sistem. Ducem lipsă de multe camere, dar se pare că în viitorul apropiat se vor mai instala și altele, foarte performante. 

12. Are Sighetul o personalitate care la Baia Mare se bucură de tot respectul. Vorbesc aici de pictorul Hollosy Simon, născut în 2 feb. 1857 la Sighetu Marmaţiei. Pe când o stradă (centrală!) din Sighet va purta numele lui ? Pe când se va găsi un loc mai favorabil statuii pictorului?

Răspunsul domnului viceprimar:
Hollósy Simon se bucură și la Sighet de respect. Nu degeaba are o statuie deja, statuie la care an de an este comemorat marele pictor. Această statuie va fi relocată, după ce vom reuși să reabilităm centrul istoric. Se va lua în calcul și denumirea unei străzi.

Desigur că în timpul mandatului dumneavoastră la Primărie vor apărea şi alte probleme despre care sighetenii trebuie să ştie. Dacă veţi avea timp, vă propun să ne mai întâlnim online cu întrebări care cer răspunsuri clare şi sincere, exact aşa cum au fost cele la care aţi răspuns acum.

                                                                        Horia Picu

Sâmbătă, 13 iunie 2026, în ajunul Duminicii tuturor sfinților români/ ucraineni, Vicariatul Ortodox Ucrainean din România, în parteneriat cu Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet, organizează Simpozionul „Urmele sfinților ucraineni în România”.

Sfântul Paisie de la Neamț (Velicikovski) și Sfântul Vasile de la Poiana Mărului sunt cei mai cunoscuți monahi ucraineni care și-au găsit refugiul pe teritoriul României. Activitatea lor a avut ca efect renașterea monahismului ortodox. Sfântul Paisie Velicikovski este ocrotirorul ucrainenilor ortodocși din România.

Sfântul Alexie Kabaliuk, condamnat la închisoare pentru propovăduirea credinței ortodoxe în urma unui celebru proces care a avut loc la Sighet, a avut legături cu localitățile din stânga Tisei, de la Remeți până la Valea Vișeului.

Va fi evocată importanța acestor trei mari sfinți ucraineni prin prezentări susținute, în limba română, de către preoți ai Vicariatului, la biserica ortodoxă ucraineană din Sighet, începând cu ora 13:00. După susținerea acestora va fi vizitat Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, locul în care Sf. Alexie a fost întemnițat.

Vă așteptăm cu drag la acest eveniment, pentru a descoperi sau a ne reaminti impactul pe care acești mari sfinți ucraineni l-au avut asupra lumii ortodoxe.

Vicariatul Ortodox Ucrainean din România

Sub înalta găzduire a Prințului Charles-Louis de Merode și a ilustrei familii de Merode, Castelul Rixensart și-a deschis porțile pentru una dintre cele mai elegante și emoționante celebrări ale identității românești din Belgia. În decorul majestuos al reședinței nobiliare, unde istoria, rafinamentul și tradiția se întâlnesc firesc, IA românească a devenit ambasadorul unei culturi vii, purtând peste granițe frumusețea, autenticitatea și sufletul României.

Într-o atmosferă princiară belgiană, la impresionantul Castel Rixensart, IA românească a înflorit ca o floare delicată, cucerind o lume a modernității fără a-și pierde identitatea. Ea a vorbit despre rădăcini, memorie și apartenență, despre un popor care știe să transforme tradiția în dialog cultural și patrimoniul în diplomație.
Românii sunt inventivi. Știm asta cu toții. Iar atunci când ideile se nasc din povești nemuritoare, ele pot deveni punți între culturi, generații și comunități.
Unul dintre cele mai valoroase simboluri ale identității noastre este fără îndoială IA românească… o expresie vie a creativității, a memoriei colective și a apartenenței.
Din această convingere, Diplomatic Bazar a organizat cea de-a treia ediție a Simpozionului IEI (06-07 iunie 2026), un eveniment care crește de la an la an și care transformă Castelul Rixensart într-un veritabil ambasador al culturii românești în Belgia și în Europa.

În acest cadru de poveste, unde eleganța aristocrației europene s-a împletit armonios cu tradițiile autentice românești, participanții au avut ocazia să descopere o Românie profundă, creativă și vie. Simpozionul a adus împreună oameni de cultură, cercetători, artiști, meșteri populari și reprezentanți ai diasporei, într-un dialog despre patrimoniu, identitate și viitor.

Panelurile tematice au abordat subiecte de actualitate și mare relevanță culturală: IA ca instrument de diplomație culturală și soft power, satul românesc ca spațiu al creației și patrimoniului viu, conexiunile dintre costumul tradițional românesc și porturile populare ale lumii, influența iei asupra marilor creatori de modă, principiile slow fashion și rolul diasporei în renașterea și promovarea costumului tradițional românesc.

Programul a reunit invitați de prestigiu din mediul academic, muzeal și cultural, printre care: Delia Suiogan, Cristina Păiușan, Natalia Lazăr, Camelia Călin, Florentina Buzenschi, Ileana Matus, Elza Ilina, Anda Mănescu și Gogu Neagoe, personalități care contribuie prin activitatea lor la cercetarea, conservarea și promovarea patrimoniului cultural românesc.

Un loc special în cadrul evenimentului l-au ocupat expozițiile, lansările editoriale și proiectele artistice prezentate publicului. Albumul jubiliar „Hyperborean Folklore – Omagiu Brâncuși”, realizat de Iraida Florea, expoziția foto-documentară „RomânIA”, dedicată privirii sensibile a fotografului elvețian Ad. A. Chevallier asupra României, documentarul „Drumul cânepei”, proiectul internațional „Wings Over Mountains” și lansarea volumului „Vitraliu din fragmente de fantomă” au completat un program cultural de excepție.

O emoție aparte a stârnit expoziția fotografică „Chipul zestrei cusute”, semnată de artista fotograf Mariana Scubli din Sighetu Marmației. Prin imagini de o sensibilitate remarcabilă, expoziția a surprins frumusețea costumului tradițional, noblețea oamenilor și expresivitatea identității românești, oferind vizitatorilor o călătorie vizuală în universul patrimoniului viu.

Maramureșul a fost prezent, ca de fiecare dată, cu demnitate și autenticitate. Prin reprezentanții săi, prin meșterii populari și prin proiectele culturale aduse la Bruxelles, acest ținut al tradițiilor a demonstrat încă o dată că valorile sale continuă să inspire și să impresioneze dincolo de granițele României.

Meșterii populari invitați au adus în fața publicului arta ceramicii, a lemnului, a țesutului, a broderiei și a podoabelor tradiționale, transformând castelul într-un adevărat atelier al patrimoniului românesc.

INVITAȚI DE ONOARE:

• Delia Suiogan – conferențiar universitar doctor, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, Centrul universitar Nord din Baia Mare;
• Cristina Păiușan – doctor în istorie, cercetător științific la Muzeul Național de Istorie a României;
• Natalia Lazăr – lector universitar doctor, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Facultatea de Litere Coordonatorul Comitetului de organizare UNESCO pentru monumentele istorice din județul Maramureș;
• Camelia Călin – doctor în istorie, cercetător științific III în cadrul Muzeul Golești;
• Florentina Buzenschi – muzeograf al Muzeului de Etnografie Piatra Neamț din cadrul Complexului Muzeal Național Neamț;
• Ileana Matus – director, Centrul Cultural Sighetu Marmației;
• Elza Ilina – etnolog, designer și fondator „Elza – Bijuterii rupte din ii”;
• Anda Mănescu – designer și curator de creații artizanale românești, fondator ”Ii Breaza”;
• Gogu Neagoe – caricaturist, membru al Asociației Române de Caricatură Profesională, membru al Asociației Internaționale de Arte Frumoase din Germania UNESCO.

MEȘTERI POPULARI:

• Daniel Leș – maestru în arta ceramicii figurative și a olăritului;
• Dana Dobrai – meșter popular în cămăși, țesături și podoabe tradiționale;
• Ioan Hodor – meșter popular în arta lemnului;
• Ioana Hotea – meșter popular în costume și podoabe tradiționale;
• Maria Brete – meșter popular în bijuterii brodate;
• Viorelia Butcure – meșter popular în zgărdane;
• Liliana Ghilvacs – meșter popular în ceramică;
• Andrei Toth – meșter popular în figurine din lemn realizate în sticle;
• Elena Tențis – meșter popular în podoabe tradiționale din mărgele, costume populare și elemente de port popular;
• Claudia Poduț – meșter popular în arta încondeierii ouălor, păstrătoare și promotoare a uneia dintre cele mai rafinate tradiții ale patrimoniului românesc.

Atmosfera a fost întregită de spectacolele susținute de Ansamblul „Tradiții Românești”, Corul feminin „Arpeggio” din Roma, Ileana Matus și Liliana Ghilvacs, Antoniu Nyerjak și Iulian Ambrosie.

Petrecerea câmpenească, salonul artizanal și gastronomic „L’Art de Vivre”, degustările de produse tradiționale și întâlnirile dintre artiști, meșteri și vizitatori au creat acea atmosferă rară în care cultura nu este doar prezentată, ci trăită și împărtășită.

Felicitări organizatorilor de la Diplomatic Bazar pentru viziune și perseverență, familiei de Merode pentru ospitalitatea și generozitatea cu care susține acest proiect cultural de excepție, tuturor colaboratorilor, invitaților și participanților care contribuie la promovarea cu eleganță și profesionalism a valorilor românești în Europa. Astfel de evenimente demonstrează că patrimoniul nu aparține doar trecutului, ci este o resursă vie care unește comunități, inspiră generații și construiește punți între popoare.
Felicitări tuturor participanților la Simpozionul IEI!
Împreună ați adus România mai aproape de inimile Europei, prin frumusețea tradiției, eleganța culturii și forța identității noastre

Evenimentul a fost organizat sub Înaltul Patronaj al Casei de Merode și a distinșilor săi invitați – S.A.S. prințul și prințesa Henri d’Arenberg, prințul și prințesa Aurèle de Merode, marchizul de de Trazegnies, contele și contesa Amaury de Lannoy, baronul și baroana Nicolas Janssen, domnul și doamna Jean-Baptiste Van Ex, domnul și doamna Olivier Cardon de Lichtbuer, doamna Anne de Ligne, domnul și doamna Walid Rizkallah, domnul și doamna Thomas de Bergeyck.

Ambasada României în Regatul Belgiei, Consulatul General al României la Bruxelles și Institutul Cultural Român de la Bruxelles rămân parteneri de nădejde ai proiectelor care pun în lumină frumusețea, identitatea și valorile României.
Prezența și susținerea lor contribuie la consolidarea unei imagini autentice și respectate a țării noastre în Belgia și în Europa.

Doris UGLAR

Printre cei 17 intelectuali maramureșeni, semnatari ai Apelului-manifest din 11 noiembrie 1918 – care a constituit primul mare pas pentru Unirea Maramureșului cu Țara – se afla și numele tânărului învățător sighetean Gheorghe Nemeth. Și însuși faptul acesta ar putea constitui un certificat de calitate umană al purtătorului acestui nume, dacă avem în vedere că el figurează alături de numele câtorva dintre cei mai importanți fruntași români maramureșeni ai vremii precum: notarul comitatului, Ioan Balea, protopopul Simion Balea, inițiatorul Apelului, avocații Dr. Grigore Bota, Dr. Titu Doroș și Dr. Iosif Pop, Ioan și Florentin Bilțiu-Dăncuș și alții. Dar rolul lui Gheorghe Nemeth nu s-a oprit la acel moment, ci abia a început.

Născut în 1890 la Craidorolț, în comitatul vecin al Sătmarului, ca fiu al învățătorului de acolo, Gheorghe Nemeth, din nu știm ce motive, a urmat cursurile Școlii pedagogice maghiare din Sighet, în care s-au pregătit mulți tineri români din Maramureș și comitatatele vecine și în cadrul căreia exista și o catedră de limba română. A absolvit în 1909, ca șef de promoție și, pentru că fusese găzduit în timpul studiilor și la Convictul (internatul) Asociațiunii pentru Cultura Poporului Român din Maramureș și fusese remarcat de vicarul Tit Bud, acesta l-a oprit după absolvire, numindu-l la Școala confesională română (greco – catolică) din curtea Bisericii, înființată de el cu câțiva ani înainte. Aici tânărul învățător, avea asigurată și locuința și hrana și, fiind dotat cu o voce deosebit de frumoasă, putea să îndeplinească și sarcina de cântăreț în biserică și de conducător al corului acesteia. A stat acolo ani buni, chiar și după ce s-a căsătorit și a avut copii.

La școală avea elevi pentru toate cele patru clase primare, dar aplica metodele cele mai avansate ale marilor pedagogi Herbart și Pestalozzi, obținea mereu rezultate foarte bune, iar la biserică era la fel de apreciat și prețuit. Într-una din vizitele sale făcute în anii aceia la Sighet, Nicolae Iorga a asistat și la o liturghie oficiată de Tit Bud și, ascultând vocea cântărețului din strană, a fost atât de impresionat, încât a consemnat acest lucru în volumul „Pagini alese din însemnările de călătorie prin Ardeal și Banat” (vol. II., pg. 71.)

Când avea timp liber, îi pregătea pe preoții mai tineri fără nici o plată și fără deosebire de confesiunea căreia îi aparțineau. Peste ani, preotul ortodox Miron Codrea Nuțu, cu puțină școală teologică, a menționat în însemnările sale că cel care l-a învățat fără nici o plată cântările liturgice, a fost învățătorul Gheorghe Nemeth din Sighet.

În 1923, după moartea tatălui său, delegații ale românilor din Craidorolț au tot venit la Sighet și au insistat pe lângă el să-și ceară transferul în comuna natală, promițându-i tot felul de avantaje. Până la urmă a cedat, și-a luat familia și s-a dus. În cei câțiva ani munciți la școala de acolo, în timpul liber a organizat un cor mixt de 100 de persoane, cu care a câștigat concursul pe județ, o fanfară, formații de dansuri populare și de teatru de amatori, făcând același lucru și pentru maghiarii și evreii din comună. La școală a organizat, din proprie inițiativă, un atelier de mecanică și unul de tâmplărie, datorită cărora o parte dintre elevii săi s-au putut orienta de foarte timpuriu spre o meserie.

Crescându-i proprii copii și punându-se problema școlarizării lor, dar, foarte probabil, și din alte motive, s-a hotărât să se întoarcă la Sighet și a muncit în cadrul Inspectoratului județean al învățământului până la pensionare. Firește, a continuat să activeze și în viața cultural-artistică, pregătind și dirijând corul comunității ucrainiene din oraș și corul meseriașilor.

În 1946 s-a pensionat și cei din Craidorolț au venit iar după el. Era încă în plină putere. S-a dus și a fost profesor de matematică la gimnaziu și același neobosit animator cultural. În 1955 s-a întors definiv la Sighet, unde și-a petrecut ultimii 25 de ani ai vieții. A murit în anul 1981 și cel care i-a scris atunci un necrolog a fost Ion Berinde, un alt dascăl de vocație din cei ani. Din necrologul acela, rămas în manuscris, am preluat și noi o serie de informații.

De la prima soție, româncă, decedată în floarea vârstei, a avut doi băieți, iar de la a doua, de naționalitate maghiară, o fiică pe nume Ghizela, care i-a moștenit întrutotul pasiunea pentru muzică; lângă el cântând la pianul familiei și-a început micuța Ghizi inițierea. A făcut și studii de artă dramatică și canto clasic la Budapesta, fără să le finalizeze însă din pricina războiului. Din 1953 până la pensionare a predat canto la Școala populară de artă din Sighet. I-au fost elevi, printre mulți alții, Viorel Costin și cunoscuții soliști ai Operei maghiare din Cluj: Szeibert Ștefan și Molnar Ioan. Decenii la rând însă, doamna Ghizela, căsătorită Gonțoiu, a fost prezentă în formațiile muzicale și în nenumărate spectacole, cu romanțe și arii dintre cele mai frumoase, muzica fiind principala sa hrană sufletească, dar neavând urmași n-a mai avut cui să lase moștenire marea sa pasiune*.

Urmași ai învățătorului Gheorghe Nemeth există și în prezent: o nepoată, născută și trăitoare în Sighet, profesoara Mara Nemeth**, căsătorită Calfa, are un fiu stabilit peste Ocean, și care, la rândul său, are doi fii născuți acolo. Asta ca să încercăm să înțelegem/ acceptăm mai ușor că noțiunea de patriotism și de naționalitate este/ devine una foarte complexă și complicată în zilele noastre. Pentru unii – chiar o povară.

* Vezi și Ioan Ardeleanu-Pruncu, „140 de ani de învățământ artistic …”, Sighetul Marmației, 2006, p. 70.

** Unele informații și fotografii sunt de la doamna Mara Calfa. Mulțumim!

Ioan Ardeleanu – Pruncu

Publicul este invitat la o proiecție specială a filmului realizat de regizorii Liviu Tofan și Șerban Georgescu, o pelicula care aduce în atenția spectatorilor ancheta desfășurată de fosta Securitate împotriva disidentului Gheorghe Ursu, cunoscut de apropiați sub numele de „Babu”. Filmul prezintă circumstanțele care au precedat moartea acestuia în arestul din Calea Rahovei, în toamna anului 1985.

Documentarul urmărește investigațiile și abuzurile la care a fost supus Gheorghe Ursu în timpul anchetei conduse de foștii ofițeri de Securitate Vasile Hodiș și Marin Pârvulescu.

Evenimentul oferă participanților ocazia de a descoperi detalii despre unul dintre cele mai cunoscute cazuri de represiune politică din perioada regimului comunist și de a dialoga cu Andrei Ursu (fiul dizidentului Gh. Ursu) despre lupta pentru aflarea adevărului și obținerea dreptății în acest dosar.

Proiecția va avea loc miercuri, 10 iunie 2026, ora 12:00, Sala festivă a Colegiul Național „Dragoș-Vodă”.

Evenimentul este organizat de CNDV, Cercul Gemina și TechX.

Salut, Sighet!

12 – 14 IUNIE 2026: TÂRGUL MATECON
Trei zile dedicate construcțiilor, amenajărilor și inovației, la Baia Mare Value Centre

Camera de Comerț și Industrie Maramureș anunță relansarea târgului de construcții, amenajări interioare, exterioare și imobiliare – MATECON. Evenimentul este dedicat profesioniștilor și publicului interesat de soluții moderne pentru construcții, design și dezvoltare imobiliară. Matecon va avea loc în perioada 12–14 iunie 2026, la Baia Mare Value Centre, partener al evenimentului.

Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii vor avea ocazia să descopere cele mai noi tendințe și tehnologii din domeniul construcțiilor, amenajărilor interioare și exterioare, precum și din sectorul imobiliar. Expozanți vor prezenta produse, servicii și soluții inovatoare, oferind în același timp consultanță de specialitate și oferte exclusive pentru participanți. MATECON își propune să creeze un spațiu de întâlnire între companii, specialiști, dezvoltatori, furnizori și beneficiari, facilitând schimbul de idei, dezvoltarea de parteneriate și promovarea celor mai bune practici din industrie. Vizitatorii vor putea explora standuri tematice, demonstrații de produse și servicii, soluții inteligente pentru locuințe și spații comerciale, precum și oferte speciale pregătite de expozanți.

Organizatorii invită publicul larg, antreprenorii, dezvoltatorii imobiliari, arhitecții, proiectanții și toți cei interesați de domeniul construcțiilor și amenajărilor să participe la acest eveniment dedicat inovației, colaborării și dezvoltării durabile în domeniul construcțiilor.

MATECON 2026 readuce în prim-plan un eveniment de referință pentru mediul de afaceri maramureșean, având ambiția de a se consolida ca o platformă regională importantă pentru sectoarele economice reprezentate. Compania Case Călduroase SRL, membră a C.C.I. Maramureș, se numără printre partenerii evenimentului și va fi prezentă cu un stand expozițional amplu, conceput pentru a capta interesul și atenția vizitatorilor.

Pentru informații suplimentare: Direcția Servicii & Evenimente a Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, telefon: 0733674898, e-mail: [email protected].

Comunicat de presă
Camera de Comerț și Industrie Maramureș

Numai la Sighet
*
– …Nu, astăzi nu iau lapte.
– Nu v-am îmbd’iat pe dumneavoastră… Când cumpărați, știu că veniți expres.
*
– Tiszteletem! – salută un tînăr seniorul de vis-a-vis (a szomszéd).
– Egészséget! – răspunde acesta.
*
„Nu ține mâncarea aia în soare, că s-a bozăi!”
*
„Auzi tu: Opera Română! Și o pus-o în mijlocul străzii. Opera! Rușine!”

Media
*
Despre drona căzută în Maramureș: „are circa la 3 m”.
*
RR Actualități însuși promovează de „Noaptea Muzeelor” „Muzeul Memorialul durerii” din Sighet….
*
Radio Budapest, dimineața: „Hello, mindenkinek!”
*
RR Actualități, „Poiana lui Johan”. Un reportaj exceptional despre „Vinarium”. Atât că intervievatul a spus de vreo 6 ori „și inclusiv”, liber.
*
RR Actualități, joi, ora 5 d.m. „Vremea nu se răcește prea mult la acest început de sfârșit de săptămână.”

*
„ …(Jucătorul) cade prea ușor în careu, dar Fluieran îl ignoră.”

*
RG., despre zgură: „…Pe iarbă mingea alunecă mai bine. Te consumă iarba.”

*
„Argentinianca Solana are o lovitură de dreapta extrem de virulentă.”

Despre Berni & comp.

Japonezii au criticat caracterul prea manifest, inconceptibil „și immoral” al gestului fetelor noastre de a urca pe masa de tenis dupa victoria asupra Franței. Le amintesc, pre limba lor: Yin conține mereu și o sămânță de Yang. În cazul fetelor noastre, mai multe…

Neprețuitele

Am văzut filmulețul cu Danaida lui Brâncuși și Nicole Kidman. Acum se vestește că lucrarea a fost vândută la al 2-lea preț din lume pt. o sculptură (107 milioane dolari). Sunt sigur că a contat și filmulețul respectiv. Dar mai ales misteriosul model…

Indesc.

Luna-n negrul cer – / om înălțându-și fruntea / tot mai teșită.

                                                          Marin Slujeru

Foto: I. Mariș

Pentru că Talida Loredana BRAUNER este fiica fostei mele colege de gimnaziu (Lenuța Șafar), îmi „permit” să fiu mai puțin protocolar deși port o discuție cu o doamnă deosebită, membră a corpului diplomatic român, cu o experiență îndelungată tocmai în… Hong Kong și Macao.
Așadar, încercând să respect protocolul în discuția cu un diplomat de carieră, voi avea o abordare mai… prietenească, gândindu-mă la numitorul comun, Sighetul nostru.

Născută la Sighet (1978), Talida a absolvit cursurile Școlii Generale nr. 9 (acum Școala Gimnazială „George Coșbuc” Sighetu Marmației, 1984-1992) și Colegiul Național „Dragoș-Vodă” din Sighetu Marmației (1992-1996). A obținut diploma de licență în Matematică și Informatică la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, urmată de cursuri postuniversitare în Comunicare și Relații Publice la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București și la Universitatea din Hong Kong.
În 2005, Talida a intrat în diplomația economică a României, fiind trimisă în misiune diplomatică permanentă la Beijing, în cadrul Biroului de Promovare Comercial-Economică al Ambasadei României în Republica Populară Chineză.
În 2008, la decizia guvernului României, a înființat și inaugurat Biroul de Promovare Comercial-Economică a României la Hong Kong și Macao, marcând astfel prima dată când România a avut o reprezentare diplomatică economică în aceste două regiuni administrative speciale ale R.P.C.
În 2011, a fost numită director al Camerei de Comerț Europene la Hong Kong, activând ca lider al Programului European de Informații Comerciale pentru Hong Kong și Macao, finanțat de Uniunea Europeană, având ca scop promovarea relațiilor economice dintre UE, Hong Kong și Macao. În această demnitate, a organizat numeroase evenimente și activități de promovare in regiune.
La sfârșitul anului 2012, Talida a fost numită Consul General al României în cadrul Consulatului General al României la Hong Kong și Macao, unde a activat până în 2015.
Din 2015 au urmat alte demnități importante, Vicepreședinte și membru în bordul de administrație al Camerei de Comerț Europene la Hong Kong (2017-2021) și membru în Comitetul Consultativ pentru Dezvoltarea Eticii în Afaceri din Hong Kong (Hong Kong Business Ethics Development Advisory Committee – BEDAC) din cadrul Comisiei Independente împotriva Corupției din Hong Kong (2019-2020).
La ora actuală, Talida Brauner este Președinte de onoare și membru în bordul de administrație al Camerei de Comerț Române la Hong Kong.
Este căsătorită și are doi copii (născuți în Hong Kong), Larisa Ingrid (11 ani) și Wilhelm Amadeus (6 ani).

Concluzionând, Talida Loredana Brauner are peste 20 de ani de experiență în diplomația economică, relații internaționale și relații publice. Rezident permanent în Hong Kong din 2008, și-a dedicat cariera promovării parteneriatelor economice și culturale dintre România și Hong Kong, precum și Republica Populară Chineză.

Ar fi multe întrebări pentru doamna diplomat, este o profesie foarte provocatoare și râvnită dar, în contextual aniversării Sighetului, voi încerca să „identific” și idei/ propuneri pentru „întinerirea”  – prin instrumente (cât mai) diplomatice – orașului nostru.

I.M.: V-ați născut în Sighetu Marmației și astăzi reprezentați interesele economice ale României în Hong Kong. Dacă priviți spre trecut, cât din copilăria, adolescența din Maramureș v-a „marcat” parcursul profesional?
T.L.B.: Extrem de mult. Și cred că, privind în urmă, ceea ce m-a marcat cel mai profund este ceva ce atunci mi se părea firesc, dar care astăzi știu că este, de fapt, specific Sighetului – mă refer la această îmbinare armonioasă a culturilor. Mama provine din comunitatea locală ucraineană, iar tata din cea maghiară, cu toții trăind pe teritoriu românesc. În copilăria mea, asta însemna colinde diferite în aceeași casă, miros de sarmale, de „töltött káposzta” și de „holubți” în aceeași bucătărie, și trei feluri de a spune „acasă” – toate trei adevărate. Și niciodată nu am simțit că trebuie să aleg.
Acum știu că această armonie nu e un accident. Este ADN-ul Sighetului, aș putea spune. Un oraș în care români, ucraineni, maghiari, germani au trăit secole laolaltă – nu doar unul lângă altul, ci unul cu altul.
Această lecție – că diferențele nu despart când sunt așezate în respect și firesc – am purtat-o cu mine peste tot pe unde am umblat, de la Beijing, la Hong Kong, la Macao, în toate întâlnirile diplomatice.

I.M.: Pentru publicul care poate nu cunoaște foarte bine acest domeniu, ce înseamnă concret diplomația economică într-un centru global precum Hong Kong și/ sau Macao?
T.L.B.: Ca să încep cu o definiție mai exactă: Diplomația economică înseamnă să folosești instrumentele economice ale unei națiuni – acorduri comerciale, investiții, mediul de business – pentru a atinge obiective de politică externă și a construi alianțe.
Tradus în viața de zi cu zi, la Hong Kong și Macao, asta înseamnă, în primul rând, să faci cât mai cunoscută România și potențialul ei economic. La mii de kilometri distanță, puțini oameni știu ce înseamnă cu adevărat țara noastră – nu doar ca istorie și cultură, ci și ca partener de afaceri serios. Așadar, o bună parte din muncă este de promovare continuă, intensă, aproape didactică.
În același timp, înseamnă să cunoști și să înțelegi în profunzime interesele economice ale zonei în care activezi. Hong Kong și Macao sunt, ambele, punți – platforme de intrare în R.P. Chineză, datorită facilităților speciale dintre R.P. Chineză și aceste două regiuni administrativ-speciale. Nu sunt doar vitrine strălucitoare; sunt porți strategice. Dacă nu le înțelegi mecanismele, nu poți construi nimic real.
Iar apoi, poate cel mai important: să identifici punți de legătură între România și aceste regiuni – punți care să aducă beneficii ambelor părți. Nu un transfer unilateral, ci un schimb cinstit, câștig-câștig.
Ca să vă dau un mic exemplu: în 2008, Hong Kong a anulat taxele la vinuri. România a reacționat prompt cu standuri naționale la târguri. Rezultatul? Și azi găsim vinuri românești aici.
Și pentru că suntem atât de departe unii de ceilalți – geografic, dar și ca percepție – această muncă nu se termină niciodată. Promovarea trebuie să fie continuă, consecventă, adaptată la nevoile curente care se schimbă de la zi la zi.

I.M.: Într-un oraș precum Hong Kong, unde totul pare să se miște cu o viteză incredibilă, ce parte din Maramureș a rămas constant cu dumneavoastră?
T.L.B.: Am cu mine costumul maramureșenesc, autentic, lucrat de mână. Și îl port cu drag în ocazii oficiale, de Ziua Iei, sau când sărbătorim tradițiile românești aici, la Hong Kong. În agitația asta de zgârie-nori și metrouri care nu dorm niciodată, costumul acela mă face să mă simt acasă.
De asemenea, am o sculptură a maestrului Ion Bledea – renumitul sculptor în lemn din Sighet pe care am transportat-o la Hong Kong cu grijă, direct din atelierul lui din strada Bradului din Sighet. O am în casă și mă mândresc cu ea. Prin ea, le povestesc invitaților despre cultura lemnului din Maramureș.

I.M.: Ce întrebare despre România vi se pune cel mai des de către partenerii asiatici? Și ce le povestiți despre Sighet?
T.L.B.: O să vă spun ceva interesant: partenerii mei asiatici nu plasează imediat România pe hartă – unii chiar îmi spun că aspectul meu nu le sugerează o singură țară. Li se pare că aș putea fi din multe locuri. Așa că am învățat să am mereu la îndemână o poveste și să explic calmă. Pentru mine, asta nu este o problemă – este o oportunitate. Înseamnă că avem mult de povestit.
Apoi, mai e ceva ce mă emoționează întotdeauna. Cei mai în vârstă dintre chinezi au nostalgii cu filmele românești vechi. Și au motive întemeiate: România a fost a treia țară din lume care a recunoscut oficial Republica Populară Chineză, la numai câteva zile după proclamarea ei, pe 5 octombrie 1949. Iar în 1953, un prim film românesc, „Viața învinge”, a rulat în R.P. Chineză. Au urmat zeci de filme – „Mitrea Cocor”, „La moara cu noroc”, „Ciulinii Bărăganului”, „Darclée”, „Setea” – iar în perioada grea a Revoluției Culturale, când aproape niciun film străin nu mai era acceptat, filmele românești de dinainte de 1966 au rămas printre puținele care încă circulau. Până la începutul anilor ’90, aproximativ patruzeci de filme românești au fost distribuite în R.P. Chineză.
Și apoi, desigur, Nadia Comăneci – cu nota 10! Un alt motiv pentru care România este cunoscută și iubită aici.
Vedeți, România și R.P. Chineză au o relație veche și specială. Este o punte pe care nu am construit-o noi acum, dar pe care avem datoria să o explorăm mai departe și să o menținem. Pentru că acolo, în acea istorie comună, există încredere și nostalgie – iar acestea sunt mai greu de câștigat decât orice parteneriat comercial.
Când îmi cer să le povestesc de unde vin, le spun așa: „Există un orășel în nordul României, la poalele munților, chiar pe granița cu Ucraina – un mic paradis unde se agață harta în cui. Se numește Sighet și e orașul meu natal.”

I.M.: După multe aeroporturi, întâlniri, fusuri orare și lumi diferite… ce mai înseamnă oare azi „acasă”?
T.L.B.: În sufletul meu, acasă este clar Sighetul. Niciunde în lume nu dorm mai bine și nu mă odihnesc mai bine decât acasă, la mama. Acolo mă simt din nou copil, mă simt în siguranță, mă simt la locul meu. Este locul unde nu trebuie să fiu diplomat, nu trebuie să fiu reprezentantul nimănui, nu trebuie să explic sau să conving. Pot doar să fiu.
Am păstrat cu drag legătura cu prietenii din copilărie, cu foști colegi de școală și de liceu. De câte ori vin acasă și am timp, îmi place să ies la o poveste cu fiecare. Și de multe ori aud: „Tali, tu nu te-ai schimbat deloc.” Și ăsta este, poate, cel mai frumos compliment pe care îl pot primi. Pentru că înseamnă că, dincolo de toate fusurile orare și de toate lumile prin care am trecut, eu, cea dinăuntru, sunt încă aceeași.
Dar viața mi-a mai dăruit încă ceva. Acum am familia mea – soțul meu, Wilhelm, este din Austria. Ne-am cunoscut în 2010, la Macao. Eu organizam standul României în cadrul pavilionului european la un tradeshow, iar el era prezent în calitate de președinte al Camerei de Comerț Europene la Hong Kong. Așa a început povestea noastră. Azi avem împreună doi copii (Larisa și Amadeus), născuți în Hong Kong. Alături de ei, mi-am făcut un alt „acasă”. Unul diferit, dar la fel de real. Unul în care limba vorbită nu e numai una (vorbim pe lângă română, germană, engleză și chineză), în care sărbătorile arată altfel, în care râsetele copiilor umplu un apartament la etajul 21, între zgârie-nori.
Așa că astăzi am două „acasă”. Unul în care m-am născut și unul pe care l-am construit. Și cred că asta este, de fapt, maturitatea: să nu mai simți că trebuie să alegi între ele.

I.M.: Există industrii sau competențe românești care trezesc vreun interes în Hong Kong și în regiune?
T.L.B.: Cu siguranță. Dar haideți să înțelegem corect cadrul: Hong Kong este o regiune administrativ-specială a R.P. Chineze și, în același timp, un port liber. Aici nu există TVA, nu există taxe vamale pentru majoritatea produselor. Practic, Hong Kong nu este destinația finală – este platforma. Destinația la care trebuie să ne orientăm este piața imensă a R.P. Chineze. Iar Hong Kong, prin statutul său special și facilitățile sale, este cea mai eficientă poartă de intrare pe această piață. Din exportul românesc înregistrat în Hong Kong, aproximativ 80% se retrimite mai departe în China via Hong Kong.

I.M.: Din perspectiva dumneavoastră, ce ar trebui să facă muuuult, muuult mai bine România pentru a deveni mai vizibilă economic în acea parte a lumii?
T.L.B.: Să fie mai prezentă. În toate formele și în toate funcțiile – atât din partea guvernului, cât și a oamenilor de afaceri proeminenți. Prezență guvernamentală constantă, nu doar la evenimente mari, ci prin reprezentanțe active, vizite de lucru, continuitate diplomatică. Și prezență a mediului privat – oameni de afaceri români care vin aici nu o dată, ci vin regulat, care cunosc piața, care construiesc relații.
Pentru că în Asia, încrederea nu se obține printr-un email sau printr-un singur meeting. Se obține arătând că ești acolo și mâine, și peste un an, și peste cinci ani.
Prezență înseamnă să nu mai fim intermitenți. Să nu mai venim doar când avem nevoie. România are povești bune de spus, produse bune de oferit, oameni talentați. Dar dacă nu suntem prezenți, nimeni nu ne va descoperi de unul singur.

I.M.: Presupunem că ați invita mâine un investitor sau un prieten din Hong Kong să descopere Maramureșul, Sighetul, unde l-ați duce mai întâi și de ce?
T.L.B.: L-aș duce direct la o plimbare în centrul istoric al Sighetului. Pentru mine, acolo bate inima orașului, pe străzile acelea, între casele cu istorie, se vede cel mai frumos ce înseamnă de fapt acest loc: oameni de culturi diferite care nu au trăit doar unul lângă altul, ci unul cu altul. Iar un oaspete din Hong Kong, venit dintr-un loc unde diversitatea este acasă, ar înțelege asta mai bine decât i-aș putea spune eu în cuvinte.

I.M.: Anul acesta, după cum bine știți, Sighetu Marmației celebrează 700 de ani de istorie. Ce vă spune acest număr și ce credeți că ar trebui să păstrăm cu grijă din identitatea orașului pentru următorii… 700 de ani?
T.L.B.: Îmi spune un singur lucru: o moștenire veche, de mare valoare. 700 de ani înseamnă rădăcini adânci, înseamnă că orașul acesta a văzut totul – războaie, granițe mutate, culturi care s-au ciocnit și apoi au învățat să trăiască împreună. Și totuși, este încă aici, viu. Este o dovadă că reziliența și armonia pot merge mână în mână. Iar ceea ce ar trebui să păstrăm cu cea mai mare grijă este tocmai această armonie dintre culturi. Faptul că oameni diferiți au trăit împreună, nu doar unul lângă altul. Asta este comoara adevărată a Sighetului.

I.M.: Ce proiect/ eveniment inedit/ special/ atractiv credeți că ar fi benefic și implementabil, în acest an aniversar… Sighet 700?
T.L.B.: Vă mărturisesc că și eu am urmărit online, de la distanță, manifestările din mai, și mi s-au părut foarte reușite.
Eu aș sugera poate o Săptămână a Porților Deschise în Sighet. Și cred că ar fi cu adevărat specială dacă s-ar organiza exact atunci când diaspora este acasă, în august (cu ceva promovare poate ar atrage și turiști). Ar fi un prilej minunat ca ei să redescopere Sighetul, iar cei rămași să le fie gazde.
În fiecare zi, câteva instituții importante și-ar putea deschide ușile pentru public, gratuit, iar la intrare ar fi câte un „povestitor” – un elev, un profesor, un preot, poate chiar un fost elev sau un localnic pasionat de trecutul orașului care să spună pe scurt istoria locului respectiv.
Mă gândesc la muzee (Muzeul Maramureșean, Casa Ioan Mihalyi de Apșa, Muzeul Elie Wiesel, Palatul Cultural Episcopal etc. – ce au trăit aceste clădiri, ce oameni au trecut pe acolo, ce povești „dorm” în pereții lor?), biserici, școli și liceele istorice (cum ar fi Colegiul Național „Dragoș-Vodă” unde am avut norocul să învăț și eu), chiar și instituțiile locale (Primăria – să vezi unde se iau deciziile orașului, cu o scurtă prezentare a istoriei clădirii și a câtorva momente importante legate de ea). Și, de ce nu?… și oamenii – câțiva locuitori care au case vechi în centru sau care păstrează o tradiție (țesut, sculptură în lemn, bucătărie specifică) ar putea, dacă doresc, să își deschidă și ei poarta pentru un sfert de oră de poveste.
Ar fi un Tur al Sighetului văzut din interior, ghidat de oameni care îl iubesc. Simplu, ieftin și profund. Exact ce ar redescoperi cu bucurie cei care vin acasă sau cei care vin în contact pentru prima dată cu Sighetul.

I.M.: Pentru tinerii din Sighet care visează să ajungă departe, dar poate se întreabă dacă un oraș mic le poate oferi un start spectaculos… ce le-ați spune?
T.L.B.: Chiar dacă vii dintr-un oraș mic, poți ajunge oriunde în lume – atâta vreme cât nu uiți de unde vii și rămâi fidel principiilor tale. Rădăcinile nu te țin pe loc, dimpotrivă. Te țin ancorat atunci când lumea din jur se mișcă prea repede.

I.M.: Și-acum, o ultimă întrebare de multe, multe „puncte”. Cât de utilă ar fi o întâlnire oficială – în prima parte a lunii august – cu diaspora sigheteană și dacă… ați participa?
T.L.B.: O întâlnire cu diaspora sigheteană ar fi minunată. Ne leagă, ne amintește de unde venim și ne poate mobiliza în jurul unor proiecte pentru oraș. La începutul lui august voi fi în Hong Kong, dar am planificată o călătorie la Sighet în ultima săptămână a lunii august – pentru întâlnirea de 30 de ani de la terminarea Liceului „Dragoș-Vodă”, promoția Informatică 1992-1996. Așa că, dacă această întâlnire cu diaspora s-ar organiza în aceeași perioadă, zic „prezent” cu mare plăcere.

I.M.: Vă mulțumesc pentru discuție și succes în activitatea diplomatică!
T.L.B.: Eu vă mulțumesc! Și un gând cald pentru tot ce înseamnă Sighet la 700 de ani, cu trecutul său greu, cu prezentul său viu și cu viitorul pe care îl merită!

Ion Mariș

GRACE and GLORY este un proiect inițiat în anul 2022, al cărui scop este să aducă în atenția publicului Arta manuală. Trăind într-o eră numită și era vitezei, o eră prea digitalizată de altfel, am considerat important să ne centrăm din nou atenția spre nevoile cele mai valoroase ale copilului și anume descoperirea acestei lumi prin arta manuală. Atunci când copilul își folosește mânuțele în a crea un lucru, nu numai că îi dezvoltă creativitatea, îi dezvoltă și percepția asupra mediului înconjurător în care se află. Mai mult de atât, motricitatea fină este dezvoltată, iar copilul crește sănătos, eliminând stresul cotidian, prin simplul act de a crea cu mânuțele sale.

Atelierul nostru este situat în Sighet, strada Mihai Eminescu nr. 12 unde se inițiau nenumărate generații de copii în diferite activități manuale și ludo-educative. Binecunoscuta „Casa pionierilor” ne găzduiește astăzi pe noi ca să putem forma noi generații în locul unde minunatele ateliere de creație manuală, sport și dansuri populare se desfășurau în urmă cu mai bine de 30 de ani. Acum, răsună liniștea în această clădire istorică unde noi încă mai auzim râsetele copiilor în pereții acestei clădiri. Atelierele noastre de astăzi readuc zâmbetul pe buzele copiilor și adulților care vin să descopere arta vieții, cum îi spunem noi.

Grace and Glory oferă spațiu sighetenilor care mai doresc și mai caută activități cu relevanță pentru copiii lor. Pe lângă atelierele de broderie manuală desfășurăm și ateliere de artă origami (arta de a crea forme din hârtie prin împăturire), renumita artă japoneză care era accesibila doar nobililor Japoniei, ateliere de creație pe diferite suporturi, unde îmbinăm broderia manuală cu pictura și ateliere de scris recreativ. Aici puteți găsi o mică expozite de tablouri și cadouri brodate manual de inițiatoarea acestui proiect, Mihaela N. Rusalim.

„Creativitatea este la fel de importantă în educație ca și alfabetizarea și ar trebui să o tratăm având același statut.” (Sir Ken Robinson, expert în educație)

Copiii noștri au nevoie astăzi mai mult ca oricând de medii de lucru care le dezvoltă creativitatea și stima de sine. Activitățile noastre manuale îi transpun într-o stare de liniște și îmbunătățesc bunăstarea lor emoțională.
Ne-am instalat activitatea la Sighetu Marmației de aproximativ un an, proiectul fiind inițiat pe meleaguri pariziene, iar feedback-urile participanților noștri sunt mereu pozitive.
„Când vin aici, mă simt atât de bine, parcă uit de orice grijă” Acesta este unul dintre feedback-urile pe care le avem în urma atelierelor nostre de broderie. La atelierele noastre au participat și adulți care s-au bucurat alături de copiii lor de momente de creativitate și bunăstare emoțională. Lucrul manual este o activitate valoroasă care trebuie prioritizată și readusă în cotidianul nostru. Este o terapie individuală am putea spune, pe care strămoșii noștri maramureșeni au accesat-o (neștiind atunci de rezultatul studiilor științifice). Această artă încă este pusă în valoare în zona rurală a Maramureșului chiar dacă mult mai puțin.
Viitorul copiilor se definește în viață reală, iar noi credem că îl putem crea cu mâinile. Când facem lucruri cu mâinile noastre nu doar ne dezvoltăm frumos, ci învățăm să apreciem că viața se trăiește simplu și în ritm ușor. Copilul nu se grăbește să se ridice pe picioare să înceapă să umble. El își pregătește și consolidează forța, ca mai apoi să pășească cu încredere în viață. La fel este și cu Arta manuală. Nu vedem tabloul complet de la început, decât în imaginația noastră, dar îl vedem devenind complet de-a lungul timpului. La final, micul sau marele artist descoperă că… ceea ce e făcut cu mâinile omului e „bine facut” și dăinuie în timp. Vedem cum creăm arta cu mâinile noastre și cum se conturează atât de frumos. Frumosul se regăsește în lucrurile mărunte și e pretutindeni, doar că trebuie să îndrăznim să îl vedem.
Va așteptăm să îl regăsiți în atelierul nostru, dumneavoastră cu cei mici, și să ne întoarcem din nou atenția spre Arta Vieții.

Suntem recunoscători că putem să oferim un spațiu de creativitate copiilor din Sighetu Marmatiei și vă așteptăm și pe dumneavoastră cei care încă nu ne-ați trecut pragul.

Mihaela N. RUSALIM

Foto: I. Mariș

Azi, 4 iunie 2026, se împlinesc 100 de ani de la nașterea profesorului și economistului sighetean Aurel Vișovan (1926-2002), deținut politic 16 ani în închisorile comuniste, liderul primului lot de tineri maramureșeni arestați, compus din elevi și studenți (prezentat în celula 74 a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței din orașul nostru ). Mărturia vieții și jertfei sale este cuprinsă în cartea de memorii intitulată „Dumnezeul Meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit ?” din care am prezentat de-a lungul anilor numeroase fragmente în paginile publicației noastre.
Veșnica odihnă și memoria binecuvântată!

Salut, Sighet!

Familia și copilăria

Aurel Vișovan s-a născut la 4 iunie 1926 în localitatea Sărmășag (jud. Sălaj) din părinți maramureșeni, Alexandru și Paraschiva,  originari din satul Breb. Botezul său a fost oficiat de 6 preoți greco-catolici.

Tatăl său, Alexandru Vișovan, membru al Gărzilor Naționale Române din Maramureș și participant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia la 1 decembrie 1918, va ocupa o perioadă scurtă funcția de primar în Breb  și apoi va funcționa ca șef de post de jandarmi în mai multe localități din nord-vestul țării, activitate pentru care va fi de mai multe ori  decorat.  După pensionarea sa în 1932, familia se va întoarce în Maramureș și se va stabili la Sighet unde Aurel Vișovan va face primii ani de școală.

Cedarea Ardealului de nord Ungariei în august 1940 va determina familia să plece în refugiu și să se stabilească la Timișoara pe toată durata războiului. Va absolvi în 1945 liceul „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara; tot în această perioadă va obține și brevetul de planorist în urma unui curs absolvit la Arad. Anii petrecuți în refugiu vor contura în sufletul tânărului Aurel conștiința de luptător pentru dreptatea neamului românesc.

Lupta anticomunistă și detenția

Întors alături de părinți la Sighet în 1945, Aurel Vișovan se va înscrie la cursurile fără frecvență ale Facultății de Drept din Cluj, fiind simultan și profesor suplinitor la Liceul „Dragoș-Vodă” din Sighet unde a predat fizica, chimia și limba italiană. Din mărturiile ulterioare ale foștilor săi elevi reiese admirația de care se bucura atât datorită ținutei sale morale cât și seriozității în munca de profesor.

Atmosfera în Maramureș era foarte tensionată – de abia ieșiți de sub ocupația maghiară și scăpați cu greu de anexarea la U.R.S.S., românii maramureșeni vedeau cum se instaura agresiv regimul comunist impus de ocupantul sovietic și la Sighet s-a constituit o organizație anticomunistă clandestină formată în principal din elevi și studenți, condusă de Aurel Vișovan.

În august 1948 este arestat alături de alți 17 membri ai grupului și după ancheta de la Securitate (în care el a fost crunt torturat) sunt depuși la închisoarea din Sighet până la procesul din mai 1949. Ceilalți membri ai organizației reușesc să scape de arestare și să se retragă în munți sub conducerea fraților sigheteni Vasile și Ion  Popșa și să formeze în zona Ieud – Dragomirești cea mai puternică structură de rezistență armată  anticomunistă din  Maramureș, sprijiniți masiv de țăranii din satele învecinate. Grupul se va destrăma în mai 1949 în urma unei ciocniri cu Securitatea în care Vasile Popșa  a fost ucis și majoritatea celorlalți arestați. Grupuri de partizani în munții Maramureșului se vor mai semnala însă până în 1953.

La procesul de la Cluj, cei 18 membri ai „lotului Vișovan “ vor primi condamnări între 2 și 10 ani închisoare, cea mai mare fiind a lui Aurel Vișovan care a încercat, fără succes, să ia toată răspunderea asupra sa. După trierea de la Jilava, elevii au plecat la Târgșor (jud. Prahova), iar el fiind student a ajuns la Pitești, unde a fost supus timp de doi ani îngrozitoarei terori a „reeducării prin tortură” din care va ieși distrus fizic și traumatizat psihic dar fără compromisuri. Vor urma alți ani lungi de suferință la Gherla, Baia Sprie, Aiud, Bărăgan – colonia Lătești, lagărul 9 Culme apoi – după o nouă condamnare de 25 de ani redusă la 18 ani – ultima lungă perioadă la Satu Mare  și Aiud, de unde este eliberat în 1964. La acest al doilea proces din 1959  s-a cerut condamnarea sa la moarte, unul din capetele de acuzare fiind poemul incendiar „Rapsodia Maramureșului” (compus în închisoarea Sighet, în noiembrie 1948 și care s-a răspândit ulterior prin alte închisori fiind învățat și cântat de deținuți din toate colțurile țării).

Moștenirea spirituală

Cu sănătatea mult șubrezită se întoarce la Sighet în 1964, reușește cu greu să se realizeze profesional (nu i s-a permis continuarea studiilor de drept iar științele economice doar după 10 ani, în condiții foarte restrictive) urmărit și șicanat constant de Securitate.  Căsătorit în 1966 cu profesoara Aurelia Chindriș (și ea fiica și nepoată a unor deținuți politici) vor avea doi copii – Marius (actualmente preot greco-catolic)  și Flaviu (mort la vârsta de patru ani) și apoi șase nepoți – la creșterea și educarea primilor cinci va contribui direct, cu multă bucurie.

Din 1990 și până la moartea sa în 2002 va fi nelipsit de la comemorările și simpozioanele găzduite la Sighet în închisoarea devenită Muzeu Memorial, va da mai multe interviuri presei române și străine, va rosti discursul de întâmpinare al regelui Mihai la sosirea sa în Sighet în 1997. Cea mai completă mărturie a crezului generației sale o va da însă prin cartea „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit”- o frescă a celor 16 ani de detenție și în special a infernului de la Pitești, la care se adaugă „Dincoace de gratii” (viața de după închisoare) și „Scrisoare în gând” (mic volum de poezii din detenție).

Aurel Vișovan trece la cele veșnice la 7 august 2002 înconjurat de dragostea familiei și a colegilor de suferință, dar roadele jerfei sale pentru credință și pentru afirmarea destinului creștin al neamului românesc continuă să apară – comemorări, articole de presă, comunicări și lucrări științifice, reeditarea și traducerea cărții sale, fiind tot atâtea ocazii ca mesajul său să fie receptat și dus mai departe.

23 martie 2026 a marcat, în întrega Europă, Noaptea Muzeelor – un moment de o energie formidabilă, care luminează, simbolic, minți și suflete; care aduce laolaltă visători și înțelepți, localnici și turiști, toți nerăbdători să vadă cu ce vor impresiona muzeele sau galeriile de artă!

De câțiva ani încoace, Asociația Cultura Gratia Urbis este invitată, cu fiecare asemenea ocazie, să coloreze atmosfera la Turnul Croitorilor, în capitala Transilvaniei. Desigur, proiectele au fost diferite, de fiecare dată. Pentru că nu poți oferi aceeași ciorbă reîncălzită și să ai pretenția ca publicul să continue să te aplaude…

În acest an, adnimistrația clujeană a decis comasarea acestui eveniment european cu Zilele Clujului, fapt care, literalmente, a schimbat noaptea-n zi! A fost un weekend de poveste, cu peste 100 de atracții oferite, în primul rând, localnicilor, dar și celor veniți de departe.

Ideea noastră a fost să desfășurăm, în piațeta de la Turnul Croitorilor, un veritabil bal venețian! Il ballo del Doge (Balul Dogelui), cel mai așteptat eveniment monden din lagună, este un prilej de socializare, dar și de sădire ori cimentare a unor relații de colaborare. La fel am procedat și noi! Cu peste 50 de voluntari, reprezentând 4 entități culturale, din Sighet, dar și din Cluj, cu momente solemne, emoționante, dar și comice, am atras aplauzele mulțimilor, cu toate că oferta acelor zile era extrem de consistentă.

S-au punctat, pe rând, momentele tradițional-ritualice ale celui mai faimos carnaval de pe bătrânul continent, precum coborârea îngerului și dansul dedicat acestuia, intrarea Serenissimilor și a Curții, soliile din patru zări, apariția vrăjitoarelor, bătălia măștilor, binecuvântarea fecioarelor, cântările zânelor (unele foarte tinere, în cazul nostru!), dansul la care nobilimea a invitat pe toată lumea din public să se alăture, iar în final, rugul păcatului și al nenorocului, înălțarea pe zid a steagului cu leul înaripat și retragerea cu torțe.

Cred că lucrul care m-a frapat cel mai mult a fost naturalețea interacțiunii reenactori-public! Copii, tineri, oameni în puterea vârstei, dar și îmbucurător de mulți bunici s-au prins în jocurile de curte propuse de noi, au făcut mii de fotografii, au dansat cu noi, ori au pictat măști și au brodat!

Costumele și măștile au fost realizate cu pasiune și dăruire de artistul vizual Adela Ștefania Pop, primind aplauzele și felicitările vizitatorilor obișnuiți, dar și pe ale specialiștilor – istorici și oameni de artă – care ne-au… trecut pragul. Acuratețea a stat la baza demersului său, iar asta s-a observant cu prisosință!

Coregrafia inspirată din tradiția venețiană și adaptată specificului evenimentului nostru a purtat semnătura maestrului coregraf Cristina Kövy Cincu, care coordonează trupa Menuet, parte a clubului de dans Mini Maxi, care în această primăvară aniversează 30 de ani de existență.

Întruchiparea Serenissimei Curți nu ar fi fost posibilă fără contribuția prietenilor noștri valoroși de la Supreme Dance Company, Cluj-Napoca: experiența și eleganța lor naturală a stabilit standardul pentru întreg grupul și a motivat tinerii voluntari aflați la primele prezențe într-un asemenea context.

Elaborarea decorului (valurile lagunei, gondola, felinarele, îngerul, steagul cu leu înaripat) s-a bazat pe profesionalismul prietenilor noștri de la Oliv Print și Unique Decor by Peghi.

Mulțumiri speciale voluntarilor noștri, tineri și adulți, care au ales să ne dedice timpul lor, știut fiind că, fără o resursă umană de calitate, orice proiect este, mai devreme sau mai târziu, sortit eșecului.

Plecăciuni gazdelor noastre de la Turnul Croitorilor și Primăriei municipiului Cluj-Napoca, alături de felicitări sincere pentru organizarea imprecabilă! Ei ne-au cerut și obținut promisiunea că vom reveni.

Până atunci, însă, aici acasă, vă invităm să rămâneți alături de proiectele Cultura Gratia Urbis! Ne așteaptă o vară de poveste!

Andreea Biro

2. Venalitatea și ipocrizia politicilor actuale

Inițial mă gândeam să dedic politicilor medievale și moderne un capitol distinct. Dar am renunțat la această intenție, amintindu-mi că în articolul Greii lumii stau la pândă în politica bolundă din 21-22 septembrie 2025 m-am referit pe scurt, adică atât cât să-i stârnesc pe cititorii interesați și scormonitori, la dârzenia utopistului englez Thomas Morus, la Principele lui Niccolò Macchiavelli, la Thomas Hobbes și ideea lui în legătură cu contractul social încheiat între cetățeni și stat, nu în ultimul rând la avansatele idei ale iluminiștilor și enciclopediștilor francezi, în principal la cele ale lui Montesquieu (separarea celor trei puteri ale statului), idei „pe baza cărora s-a elaborat Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului, document care a contribuit consistent la edificarea statului modern francez și a constituit o esențială sursă de inspirație pentru alte documente politice, inclusiv pentru cel al Organizației Națiunilor Unite (ONU)”.

Prin urmare, zic eu, există rampa conceptuală de lansare spre haosul politicilor actuale. Însă nu mai înainte de-a reaminti opinia deloc măgulitoare a premierului britanic Winston Churchill despre democrație („Cea mai proastă formă de guvernare, exceptând toate celelalte care au mai fost încercate din când în când; dar dați-mi alta mai bună și voi crede în ea”), respectiv de-a sublinia că politica actuală nu este numai venală și ipocrită, trăsături pe care le voi evidenția în continuare…

Și iată un prim paradox al influenței politicilor ante și postdecembriste asupra locuitorilor mioritici. Deși românii de 50 de ani și peste această vârstă au simțit din plin (biologic și psiho-mental) devastatoarele „binefaceri” ale triadei frică-foame-frig din epoca bolșevico-ceaușistă, îngrijorător de mulți dintre ei declară în sondajele de opinie că regretă vechiul regim (cică tot omul pe-atunci avea asigurat de partidul-stat un loc de muncă, deci era condamnat la nelibertate și la înfricoșătoarea siguranță a zilei de mâine) și că Nicolae Ceaușescu a fost un cârmuitor mai bun ca cei postdecembriști. Acest „mai bun” este extrem de vag și neconcludent, căci găzduiește o droaie de sensuri/ atribute, pe care în taină i le refuzau până și cei mai devotați (a se citi slugarnici și nedemni) colaboratori: mai uman, mai înțelept, mai cult, mai priceput, mai cumpătat, mai patriot, mai drept, mai iubit ș.a.m.d.

Câți dintre nostalgicii de azi credeau în acele vremuri inumane că pelticul și rudimentarul dictator (la început de unul singur, apoi împreună cu nociva lui consoartă) era „un geniu al Carpaților” și „cel mai iubit fiu al poporului”?! Sunt gata să recunosc că era un bun patriot. Dar patriotismul lui avea un un foarte șubred fundament: șiretenie în loc de inteligență, ambiție în loc de cultură, megalomanie în locul modestiei și cumpătării. Și mai surprinzător este faptul că mulți tineri, netrăitori în acele vremuri de coșmar, însă profund distorsionați de părinți necugetați și/ sau de frustrați anacronici, regretă acel trecut infernal, deși ar cam fi timpul să înțeleagă și să prețuiască temerara ieșire din el, nu numai în urma înțelegerii politice de la Malta dintre George Bush senior, președintele Statelor Unite, și Mihail Gorbaciov, liderul Uniunii Sovietice, ci și prin tributul în sânge a mii de români tineri și mai în vârstă.

Înclin să cred că această neghioabă încredere a unor români în regimul ceaușist se explică satisfăcător prin paternalismul de inspirație și influență muscălească. Da, căci dintotdeauna muscalii au avut nevoie de tătucul țar și de mămuca țarină (Ivan cel Groaznic, Petru I, Ecaterina a II-a etc.), pe urmă de atrocele țar roșu (V.I. Lenin, I.V. Stalin, Nikita Hrușciov, Leonid Brejnev ș.a.), iar astăzi de țarul postsovietic și cu dezastruoase ambiții imperialiste (Vladimir Putin).

La rândul lor, înaintașii noștri au cunoscut pilduitorul paternalism voievodal din vremurile de glorie ale principatelor (Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul), care – fără a dispărea cu totul – se repliază în inimile oprimaților din nevolnica perioadă fanariotă, pentru a putea să se afirme din nou și cu tărie în momentele de vârf ale românismului popular și național: răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, mișcarea lui Tudor Vladimirescu, revoluțiile pașoptiste, Unirea din 1859 și rodnica domnie a lui Alexandru Ioan Cuza, regalitatea, Războiul de Independență din 1877-1878, Marea Unire din 1918, cele două războaie mondiale.

Sub amenințările comisarilor staliniști, după al doilea război mondial (mai exact până la retragerea diviziilor muscălești în anul 1958), paternalismul românilor bolșevizați cu incalificabilul consimțământ al anglo-americanilor, devine o catastrofală copie a celui moscovit, prin etatizarea mijloacelor de producție, cooperativizarea forțată a agriculturii, decimarea intelectualității interbelice și transformarea locuitorilor de la sate și orașe într-o docilă turmă înfricoșată și îndoctrinată, cică strâns unită în jurul partidului-stat și al liderului acestuia (Gheorghe Gheorghiu-Dej până în martie 1965, apoi Nicolae Ceaușescu până la asasinarea lui în decembrie 1989).

Astăzi, lichelele „suveraniste” afișează la modul sfidător un foarte periculos paternalism (a se citi obediență antiromânească) față de criminalul Putin, care merge în cazul auriștilor și a altor netrebnici (șoșocii, putiniștii, filorușii imbecili și agresivi) până la fascism, legionarism, xenofobie și trădarea țării.

De pildă, la începutul lunii mai 2026 și la comanda Partidului Social Democrat (PSD), toți acești „suveraniști” și luptători cu vorba împotriva sistemului pesedist, au susținut moțiunea de cenzură (mai exact de centură) împotriva Guvernului Ilie Bolojan, care a fost debarcat cu 281 de voturi. Mă rog, moțiunile de cenzură reprezintă dreptul democratic al opoziției, atunci când motivele invocate de ea sunt îndreptățite și când momentul este judicios ales, astfel încât să nu  aducă prejudicii statului și cetățenilor prin consecințe: instabilitate politică, inflație, scumpiri etc. Adică exact haosul politic creat de coaliția sistem-antisistem, dacă la nefastele urmări economico-financiare (deprecierea leului în raport cu euro, lanțul scumpirilor) se mai adaugă importanța continuării negocierilor cu UE, așa încât să nu pierdem miliardele de euro promise pentru PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență) și pentru Safe (Programul de Înarmare), deoarece guvernele anterioare, îndeosebi prăpăstiosul Guvern Ciolacu, au îndeplinit doar în mică parte jaloanele stabilite.

Dar pesediștii, în frunte cu necalificatul Sorin Grindeanu, doreau atât de aprig să-l mătrășească pe Ilie Bolojan, cel care tocmai se pregătea să le taie din privilegii și să desființeze mafia din Energie, încât nu le-a păsat nici că se înhăitează  (ei proeuropenii de fațadă) cu extremiștii și nici că n-au o strategie de continuare a guvernării, taman în aceste vremuri foarte complicate pe plan internațional (războiul din Ucraina, atacul americano-israelian asupra Iranului și gravele probleme din strâmtoarea Ormuz cu transportul a circa o cincime din petrolul mondial).

De fapt, idioata triadă Sorin Grindeanu-Volguța Vasilescu-Claudiu (Olguțu) Manda miza pe îndepărtarea lui Ilie Bolojan din fruntea Partidului Liberal de către grupul puciștilor pesedizați (Cătălin Predoiu, Nicoleta Pauliuc, Rareș Bogdan ș.a), după care șubreda coaliție PSD-PNL-AUR-UDMR-minorități, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, să continue guvernarea cu un premier de teapa lui C. Predoiu, chipurile agreat de Nicușor Dan și de pesediști.

Atâta doar că puciul a eșuat, I. Bolojan a rămas premier interimar, deci cu atribuții restrânse, până la desemnarea noului premier, pesediștii nici nu concep să guverneze cu auriștii și ceilalți suveraniști de haram (de fapt ei vor să scoată castanele din focul guvernării ipocrito-preferențiale cu mâinile altora), iar coaliția PNL-USR a anunțat că nu va sprijini un guvern PSD minoritar sau condus de un tehnocrat, toate aceste orgolii și tergiversări împingând țara într-un păgubos haos politico-economic.

Cireașa de pe detestabilul tort al „suveraniștilor” (ăla înfățișând Groenlanda râvnită de Trump și tăiat în mod slugarnic-demonstrativ de ultrașul G. Simion în Statele Unite) a fost pusă de Ziua Independenței României, totodată a constituirii Uniunii Europene, zi în care zgomotoasa europarlamentară Diana Șoșoacă a rupt drapelul organizației, de la care încasează lunar (leafă plus cheltuieli) mult peste zece mii de euro!

În ceea ce privește sforăriile și uriașele prostii din politica internațională, lesne se constată că inconsecventul Donald Trump s-a împotmolit în conflictul cu Iranul mai ceva ca predecesorii lui în Vietnam și Afganistan, că oribilul Adolf Putin (așa este „alintat” pe platformele  sociale) urmează să-și frângă gâtul cu nesfârșitul război din Ucraina și că amândoi au ajuns să ciugulească firimituri din palma lui Xi Jinping.

                                                               George  PETROVAI

Foto: reproducere după lucrarea „Inocență sacrificată” (acrilic și colaj pe pânză), autor Ioan Pop Prilog.

1. Concepții politice avansate în Antichitate

Fiind politica o activitate eminamente umană, Aristotel a fost primul gânditor care a botezat omul homo politikon (animal politic). Astfel animalul social a fost ridicat (sic!) la rangul de animal politic, capabil adică să cârmuiască o cetate, un stat și un popor, ulterior un regat sau un imperiu, iar în vremurile noastre nu numai o națiune, ci chiar un conglomerat de națiuni, precum organizațiile suprastatale Uniunea Europeană (UE) și NATO.

Întrucât cârmuitorii tribali și ai uniunilor de triburi aveau drept de viață și de moarte asupra supușilor, lucru care s-a perpetuat până în zilele noastre prin așa numitele amnistii și grațieri (regale, prezidențiale etc.) de pedeapsa rămasă, ba chiar de pedeapsa cu moartea, iată de ce – în urmă cu mii de ani – au fost elaborate coduri de legi, întru reglementarea vieții sociale, limitarea abuzurilor celor puternici și apărarea celor vulnerabili: Codul lui Hammurabi în Babilon (primul de acest gen), Codul lui Manu în India, „Cilindrul” regelui persan Cirus al II-lea (supranumit „cel Mare”) ș.a.m.d.

La rândul lor, cetățile-state din Grecia antică (Atena, Sparta etc.) n-au cunoscut numai tirania sau aristocrația ca forme oligarhice și abuzive de guvernământ, ci – îndeosebi Atena – și democrația, prin reformele lui Solon, Clistene și Pericle, ultimul conducând statul atenian în perioada (de aur) 443-429 î.e.n. Cu tot caracterul ei limitat (se baza pe munca sclavilor, care erau excluși din viața politică), democrația ateniană (drepturi egale pentru toți cetățenii, funcții publice retribuite și ocupate prin tragere la sorți) stă la baza celei moderne, o democrație adaptată vremurilor prin parlamentarism, vot universal și principiul lui Montesquieu de separare a celor trei puteri (legislativă, executivă, judecătorească) din stat.

Însă, cum toate formele de guvernământ își au limitele lor și, mai devreme sau mai târziu, generează derapaje, au ajuns nu doar să nemulțumească tot mai mulți oameni, ci chiar să fie aspru criticate de cele mai înaintate conștiințe ale timpului (ex. filosofii), care cereau înlocuirea lor cu altele, considerate mult mai performante. De pildă, marele gânditor Platon, profesorul lui Aristotel, pleda stăruitor pentru conducerea comunităților de către filosofi, proiect pe care neoplatonicul Plotin n-a izbutit să-l concretizeze pe la mijlocul secolului al III-lea e.n. în mult dorita cetate Platonopolis, unde „locuitorii ei urmau să trăiască după legile lui Platon”, deși – ne înștiințează Porphirios în lucrarea Viața lui Plotin (Editura Polirom, Iași, 1998) – celebrul părinte al henologiei (știința Unului) „se bucura de mare trecere pe lângă împăratul Gallienus și soția acestuia, Salonina, care îl prețuiau nespus”.

La rândul lui, Epictet (sclavul eliberat) afirmă următoarele despre legi în Manualul său (BPT, Editura Minerva, București, 1977): „După cum medicii sunt izbăvitorii celor bolnavi, tot așa sunt legile pentru cei năpăstuiți”; „Cele mai adevărate legi sunt cele mai drepte”; „Omul înțelept să cedeze întotdeauna în fața legii, a conducătorului, a unuia mai înțelept decât el”; „Cele petrecute în afară de legi sunt ca și cum nu s-ar întâmpla”.

Prin uluitorul sincronism cultural al acelor vremuri, din opusculul lui Max Kaltenmark, intitulat Filozofia chineză (Editura Humanitas, București, 1995), aflăm că gânditorul antic chinez Mo Zi (aprox. 479-381 î.e.n.), întemeietorul moismului și marele rival al confucianismului, era adeptul iubirii universale, susținând că până și iubirea față de semeni va fi condiționată de profitul ce-l poate obține de pe urma ei: „Cel ce-și iubește aproapele va fi neaparat iubit, cel ce face servicii aproapelui va fi neaparat răsplătit, iar cel ce urăște va fi urât și cel ce face rău, de rău va avea parte”. Promovând demofilia (dragostea de popor) ca formă de cârmuire statală și de colaborare între state, Mo Zi face două precizări foarte avansate pentru epoca sa, temă de casă pentru „democrații” zilelor noastre:
1) Condamnă cu hotărâre orice război de agresiune (toate conflictele și războaiele, ne asigură el, la fel ca tensiunile și neînțelegerile dintre indivizi, sunt generate de absența iubirii!), arătând că „pagubele sunt de fiecare dată mult mai mari ca avantajele obținute de pe urma unei victorii militare”;
2) Deoarece podoabele și lucrurile somptuoase duc la scăderea nivelului de trai al celor mulți, după mărirea impozitelor și corvezilor de către stat și aristocrați, marele gânditor daoist susține cu tărie că „iubirea universală trebuie completată cu virtuți”, precum cumpătarea, economia și renunțarea la lux. Dar, exagerând în susținerea acestei idei rezonabile, ne atenționează Max Kaltenmark, Mo Zi „ajunge să condamne toate artele frumoase, îndeosebi muzica cea mult apreciată de confucianiști”…

Și iată recomandarea care-l apropie pe Mo Zi surprinzător de mult de concepția platoniciană: Regele să fie ales dintre cei mai virtuoși cetățeni, apoi să fie ajutat de înțelepți!

                                                 George  PETROVAI

Foto: reproducere după lucrarea „Persistența memoriei” de Salvador Dali.