Duminică, 05 aprilie 2026, la Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” din Sighetu Marmației vizitatorii prezenți s-au bucurat de o minunată după amiază de… FLORII.

Tradițiile de Florii au fost la ele „acasă” și au fost surprinse în montajul VIDEO următor:

Foto & Video: dr. Sorin Markus

Sighetenilor – de acasă și din diaspora – și tuturor celor care sărbătoresc azi Paștele, echipa noastră de redacție le urează/ Szerkesztőségünk a szigetieknek – itthonról és a nagyvilágból – és mindazoknak, akik ma húsvétot ünnepelnek/ A quelli di Sighet – da casa e dalla diaspora – ma anche a tutti coloro che oggi celebrano la Pasqua, la nostra redazione augura/ Aux habitants de Sighet – de chez eux et de la diaspora – et à tous ceux qui célèbrent Pâques aujourd’hui, notre rédaction leur souhaite/ Den Menschen in Sighet – aus der Heimat und aus der Diaspora – und allen, die heute Ostern feiern, wünscht unsere Redaktion/ To the Sighet citizens – from home and from the diaspora – and to all those who celebrate Easter today, our editorial team wishes/ A la gente de Sighet – de casa y de la diaspora – y a todos los que celebran hoy la Pascua, nuestro equipo editorial les desea/ Aos residentes de Sighet – de casa e da diáspora – e a todos os que hoje celebram a Páscoa, a nossa equipa editorial deseja-lhes/ Mieszkańcom Sighet – z domu iz diaspory – oraz wszystkim obchodzącym dziś Wielkanoc nasza redakcja życzy:
Paște Fericit!
Kellemes Húsvéti Ünnepeket!
Buona Pasqua!
Joyeuses Pâques!
Frohe Ostern!
Happy Easter!
Felices Pascuas!
Feliz Páscoa!
Wesołych Świąt Wielkanocnych!

Salut, Sighet!

Naţiei îi lipseşte consecvenţa, dar are superficialitate.

Zăpăceala e totală. Şi permanentă. De exemplu, cum să spunem oare, maieu sau maiou? Lingviştii (de azi) vor spune imediat că maiou trebuie zis, dar cu ani in urmă nu era aşa… Consecvenţa lipseşte… Superficialitatea, în schimb, „dă pe-afară” şi a fost permanent prezentă în România.

Redau mai departe nişte secvenţe culese de pe adt.arcanum.com.

„Informaţia zilei” din 30 iunie 1999 în articolul „La ocazii se poartă costumaşe”, scria: „Din materialele mai groase se fac costumașe cu taior, care se poartă cu bluză tip maieu, de culoare asortată”.
https://adt.arcanum.com/en/view/InformatiaZilei_1999_06-2/?query=maieu&pg=21
8&layout=s)

În „Evenimentul zilei” din 19 mai 2004, ziaristul Costi Rogozanu în articolul „Viaţa în maieu” scria: „Tony Soprano m-a învățat importanța maieului. E un articol de lenjerie care, pe lîngă faptul că te scoate din monotonia tricourilor, îți dă un aer de retro în relaxarea de acasă, în maieu nu te contrazice nimeni, ești un simpatic dictator”. https://adt.arcanum.com/en/view/EvenimentulZilei_2004_05/?query=maieu&pg=361&layout=s)

Trec acum în epoca socialismului victorios (pe hârtie) şi citez Buletinul Oficial, ianuarie-iunie 1980, Supliment A, cu „Lista  nr. 50, anexă la Ordinul Ministerului Comerțului Interior nr. 7270 din 17 iunie 1980”,unde este descrisă o păpuşă cu „corpul, mîinile și picioarele din polietilenă de joasă presiune, articulații mobile, ochi mobili […], păr implantat […], prevăzută cu dispozitiv de voce, înălțimea 57 cm, îmbrăcată cu […], maieu, […], pantofi din polietilenă, în cutie din carton.” https://adt.arcanum.com/en/view/BuletinulOficial_1980_SuplA_jan-jun/?query=maieu&pg=394&layout=s

În ziarul „Drum nou” din 29 august 1954: Cornel Stănescu scria în articolul „O zi deosebită”: „Un lucrător, în maieu, lovea cu tîrnăcopul zidul de sus.” https://adt.arcanum.com/en/view/DrumNou_1954_08/?query=in+maieu&pg=107&layout=s)

În perioada interbelică, scriitorul Cezar Petrescu în revista „Gândirea” din 12 ianuarie 1929, în schiţa „Foamea”, scria: „Se uită cu ciudă la copila în maieul alb de lână, cu patinele atârnate pe braț și cu obrazul îmbujorat de frig.”. https://adt.arcanum.com/en/view/Gandirea_1929/?query=in+maieu&pg=470&layout=s)

Tot cam pe-atunci se spunea şi maiou. În 14 august 1930, în „Ilustraţiunea română”, în rubrica „Art Cronica” apărea următorul text: „La Cazino, un incident. Comisarul de poliție apostrofează un vilegiaturist care, în maiou, s’a rezimat de un pom şi şade aşa, nostalgic de multă vreme”.
(https://adt.arcanum.com/en/view/IlustratiuneaRomana_1930_2/?query=in+maiou&pg=111&layout=s)

În ziarul „Dimineaţa” din 16 august 1936, în articolul „Pescuitoare de perle la Paris” se putea citi că „…s’a organizat o serbare sportivă neobişnuită: pescuirea de perle într’un bazin”, în care, „12 sportive, 4 în maiouri albastre, 4 în maiouri roşii şi 4 în maiouri albe, au început apoi goana după scoica cu perle”.
https://adt.arcanum.com/en/view/Dimineata_1936_08/?query=in+maiou&pg=202&layout=s

Până la urmă, cum spunem, maiou sau maieu?

Simona Voicu scria în ziarul „Adevărul” din 15 noiembrie 2017: „Articolul de lenjerie, decoltat şi fără mâneci, purtat direct pe piele se numeşte maiou. Este incorectă, deşi uzuală, forma maieu”.
https://adevarul.ro/stiri-locale/vaslui/maiou-sau-maieu-cum-este-corect-top-10-1823679.html

Wikipedia e împăciuitoare şi zice că „Un maiou sau maieu este un articol de lenjerie sau de echipament sportiv (cu sau fără mâneci), care se îmbracă direct pe corp, acoperind partea superioară a acestuia”. https://ro.wikipedia.org/wiki/Maiou

https://www.cumsescrie.eu explică „De ce se spune „maieu”, desi forma corecta este „maiou”?”.

„1. Diftongul „-iou” este mai dificil de pronunțat. Grupul de sunete din maiou (ma-iou) nu apare foarte des în română și poate părea „stângaci” în vorbirea rapida. Din comoditate, vorbitorii simplifică pronunția și ajung la maieu, care curge mai ușor în vorbire.
2. Tendința naturală de simplificare a limbii. Limba vorbită caută mereu soluții mai rapide și mai comode. Așa apar forme populare sau regionale care, desi nu sunt corecte normativ, devin foarte răspândite.
3. Transmiterea prin uz, nu prin reguli. Mulți oameni învață cuvintele „din auz”, din familie sau din mediul apropiat. Dacă părinții, bunicii sau colegii spun maieu, forma se fixează, chiar dacă nu este cea din dicționar.
4. Influența limbajului familiar și colocvial. Maieu sună mai „domestic”, mai relaxat, potrivit pentru conversatii informale. De aceea este preferat în vorbirea de zi cu zi, deși în scris și în contexte oficiale este considerat incorect”.

Se va spune în continuare şi maieu, şi maiou. Ca să nu se supere nimeni. Inconsecvenţa domină societatea noastră şi asta (mă) supără. Superficialitatea e acel impuls care spune multora că nu contează. Scriem oricum, vorbim oricum, crezând că nu contează.

Ba contează! Vineri aşteptam un tren într-o gară. La linia 3 era parcat unul. Aud la megafon anunţul că trenul cutare soseşte în staţie la linia 3!!! Mă gândeam că nou-sositul îl va împinge uşor pe cel demult staţionat şi se va proţăpi mândru în faţa gării. Nu s-a întamplat aşa. La megafon am auzit, peste un minut, că trenul cutare va sosi şi va pleca de la linia 2 (care era liberă).

Naţiei îi lipseşte consecvenţa, dar are superficialitate. Mai bine ar avea consecvenţă şi n-ar avea superficialitate.

Horia Picu

Duminică, 05 aprilie 2026, de la ora 15:00, la Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” din Sighetu Marmației are loc întâlnirea de… FLORII.

Vor participa: coruri bisericești, interpreți de cântece religioase și școlile din Maramureș și… alte surprize.

Salut, Sighet!

Se împlinesc 70 de ani de la aderarea României la UNESCO, iar aniversarea este sărbătorită în 2026 printr-o serie de evenimente, organizate în cadrul Programului UNESCO 70 România – celebrăm trecutul clădind împreună viitorul.

Pe 30 martie 2026, la sediul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO din București, a avut loc evenimentul inaugural al acestui program: vernisajul expoziției Stone Made Objects (Obiecte făcute din piatră). Organizatorii sunt Rețeaua Geoparcurilor din România (RGR) și CNR UNESCO, cu susținerea BRD – Groupe Société générale, iar conceptul și coordonarea sunt semnate de Alexandru Andrășanu (expert UNESCO, Universitatea din București).

Expoziția invită la o călătorie în istoria, geologia, natura, cultura și meșteșugurile din variate Geoparcuri Internaționale UNESCO ale Europei, precum și din Geoparcurile Internaționale UNESCO de pe teritoriul României (recunoscute, aspirante sau în fază de proiect). Prin intermediul exponatelor, se realizează o interpretare artistică a legăturii dintre Om și Pământ, dintre geologie și cultură, dintre roci, minerale și obiecte făurite prin prelucrarea acestora.

Proiectul Geoparcul UNESCO Gutâi-Maramureș a fost prezent în expoziție cu aur, argilă, andezit, cu imagini ilustrative pentru patrimoniul natural și cultural al Munților Gutâi, texte informative și mai ales, cu poveștile locurilor spuse de dr. geolog Marinel Kovacs, care ne-a reprezentat la eveniment.

„Am adus în capitală câteva dintre materialele care definesc identitatea geologică a zonei noastre: aur, argilă și andezit, modelate ca să devină obiecte concrete. Andezitul se regăsește în piatra cubică provenită din cariera Blidari și în placa realizată cu ocazia aniversării a 50 de ani de activitate muzeală a Muzeului Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare. Argila locală prinde formă în piesele de ceramică din colecțiile meșterilor olari Kőszegi István și Vasile Chira, cărora le mulțumim pentru sprijinul oferit acestui demers. Fragmentul de filon aurifer din zăcământul Săsar a fost transformat simbolic într-o imitație de lingou, sugerând drumul de la resursă naturală de prim rang la valoare economică.” (Marinel Kovacs, coordonator proiect)

A fost, iată, încă o ocazie prin care am putut arăta lumii conexiunea dintre oameni, tradiții și geologia din Munții Gutâi, „munții care ne unesc”, acesta fiind, de altfel și sloganul sub care proiectul nostru este prezent în Stone Made Objects.

Expoziția va fi deschisă publicului până pe 30 aprilie 2026.

Echipa Proiectului Geoparcul UNESCO Gutâi-Maramureș
Email: [email protected]
www.facebook.com/geoparcMM
www.instagram.com/geoparcmaramures

Pesah sau Pesach, (în ebraică פֶּסַח, Pesaḥ, Paștile ebraic), este sărbătoarea religioasă a poporului evreu și a iudaismului care simbolizează eliberarea din robia egipteană și ieșirea din Egipt a fiilor lui Israel – conduși de Moise – și cei 40 de ani de peregrinare prin deșert. Este o sărbătoare fixă din calendarul religios ebraic, care se desfășoară anual în perioada 15-21 a lunii nisan, lună ce marca în antichitate începutul anului ecleziastic ebraic. În timpul acestei sărbători nu se consumă pâine și nici produse dospite.

Pastele evreiesc (Pesah) în anul 5786 (2026) a început miercuri seara, 1 aprilie, la asfințit, și se încheie joi seara, 9 aprilie. Sărbătoarea durează opt zile, prima masă de Seder având loc în prima seară.

Urmăriți înregistrarea VIDEO a primei seri de Pesah:

Foto & Video: dr. Sorin Markus

Noul sediu al Partidului Renașterii și Dezvoltării Maramureșului (PRDM) din Sighet, partid înființat în anul 2024, a fost luat cu asalt de către cetățenii dezamăgiți de partidele „tradiționale” și aleg să își ofere sprijinul acest partid proaspăt – grupat în jurul unei echipe credibile – atrași de valorile și proiectele sale. Această creștere a popularității partidului este un indicator clar al dorinței de schimbare și de implicare politică creativă a cetățenilor.

Unul dintre proiectele importante al PRDM-ului – cu șanse mari de reușită dacă Țara ne susține –  este transferul capitalei județului Maramureș de la Baia Mare la Sighet.

Alte câteva proiecte importante susținute de PRDM:
1. Profitul caselor de jocuri de noroc se va vira integral la stat,
2. Interzicerea migrației către partidele „uzate”;
3. Confiscarea „de îndată” a tuturor averilor care depășesc un milion de dolari (o conexiune cu butada „nimeni nu întreabă cum ai făcut primul milion de dolari”, dar te întreabă musai la diferență).

Toate proiectele partidului nostru vor fi supervizate de Comitetul Național al Inteligențelor Naturale (CONIN).
Datorită valului de noi membri care se alătură partidului și pentru a facilita trimiterea adeziunilor în regim de urgență vă invităm să ne contactați la adresa de e-mail: [email protected].

Ras_Publica

A doua arestare

O parte dintre membrii  „lotului Vișovan” (primul lot de deținuți politici maramureșeni, majoritatea elevi ai Liceului „Dragoș-Vodă” din Sighetu Marmaţiei), după executarea  primei condamnări au fost din nou arestaţi în 1958, de această dată pe baza unor acuzaţii complet inventate. În toată ţara aveau loc arestări, sub pretexte care de care mai fanteziste. Toţi opozanţii reali, potenţiali sau imaginari ai regimului comunist trebuiau anihilaţi; Securitatea  încerca să împiedice o evoluţie asemănătoare celei din Ungaria din 1956.

Dintre tinerii maramureşeni, o parte reuşiseră, în cei câţiva ani de libertate, să-şi întemeieze o familie. Arestarea şi condamnarea soţilor a  însemnat  pentru  tinerele soţii şi pentru micuţii copilaşi un calvar greu de imaginat. Pe lânga şocul psihologic şi durerea sufletească, au urmat percheziţiile şi şicanele Securităţii, necazuri la locul de muncă, marginalizarea socială, greutăţile materiale duse la limită, batjocură şi umiliri la tot pasul. Alături de sângele soţilor, lacrimile soţiilor şi copiilor  au curs pe altarul de jertfă al neamului românesc….

În cazul elevilor sigheteni care trecuseră deja printr-o primă detenție, Securitatea a speculat faptul că unii dintre ei lucraseră în Leordina în perioada 1955-1958. Cu siguranță era un început de „reoganizare”, care punea în pericol stabilitatea regimului comunist. Doar ei fuseseră foarte solidari și în închisoare, nu-i așa? și refuzaseră orice formă de reeducare. Unii din ei chiar se întâlniseră și cu Aurel Vișovan în cele două săptămâni în care acesta fusese liber în 1957. Deci, se leagă lucrurile…

Florica Dunca, o credință statornică

Soția lui Vasile Dunca (născut la Ieud, 9 ani de închisoare) relatează pe scurt prigoana pe care a îndurat-o:
„Familia  mea  a avut de suferit mult din cauza comuniştilor încă înainte de a-l cunoaşte pe  viitorul soţ, Vasile Dunca.  Locuiam lângă Carei, în satul Dindeşti şi  autorităţile au considerat că aveam prea mult pământ aşa că în 1949 ne-au deportat cu forţa confiscându-ne tot: casa, terenurile, animalele… Ne-am stabilit cu mari greutăţi la Gherla unde am avut domiciliu obligatoriu. Trebuia să ne prezentăm la Miliţie o dată pe lună. Părinţii mei au suferit foarte mult, dar şi noi copiii  am simţit din plin sărăcia şi umilinţele. Statutul meu politic a făcut să fiu exmatriculată  din liceu şi de-abia mai târziu, cu greu am putut să-mi continui studiile.
În 1957 m-am căsătorit cu Vasile şi am locuit în Maramureş, în comuna Leordina, la circa 50 de km de Sighet, unde am găsit post de contabilă la o cantină. În anul următor ni s-a născut fetiţa, Sanda. În 1958 atmosfera politică s-a înrăutăţit şi mai mult. Cei care mai fuseseră închişi erau din nou persecutaţi. Au început să aresteze și dintre foștii elevi de la Sighet. Faptul că mai mulți dintre ei lucraseră în Leordina după eliberarea din prima detenție era folosit de Securitate ca dovadă de „reorganizare”!? Soţul meu a fost dat afară din serviciu, apoi reangajat la Vişeu şi făcea naveta zilnic. Acolo la Vişeu l-au arestat în octombrie 1958, apoi 2 securişti au venit la noi acasă la miezul nopţii, au percheziţionat, au luat poze, scrisori, cărţi… Nu l-am mai văzut până la proces… Fetiţa noastră  avea 9 luni…
Viaţa mea a devenit foarte grea. După câteva luni fetiţa mi s-a îmbolnăvit  şi am internat-o în spital la Gherla unde putea fi îngrijită de mama mea. Alergam între  Vişeu –  unde aveam serviciul, Gherla – unde era fetiţa bolnavă şi Baia Mare – unde se derula procesul soţului meu. N-am mai făcut faţă şi m-au dat afară din serviciu.Ţin minte cum în zilele procesului umblam prin Baia Mare, ca o umbră, cu fetiţa în braţe. Mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat, numai El ştie prin câte am trecut. Soţul meu s-a întors acasă în 1963 şi astfel familia s-a reîntregit şi am reuşit să depăşim toate greutăţile.” (mărturia doamnei Florica Dunca, în lucrarea Maramureșul în lupta anticomunistă, 2012, coordonată de subsemnatul)

Am cunoscut-o bine pe doamna Florica Dunca și am avut ocazia să o vizitez de multe ori în ultimii ani de viață (pe soțul ei l-am văzut o singură dată în 1990, anul plecării la Domnul, tatăl meu mi l-a prezentat ). Un suflet de mare credință, liturghia și rugăciunea erau viața dânsei – era prezentă zilnic la biserica greco-catolică din Sighet – alături de bucuria adusă de nepoți  și  strănepoți… Iar când ne aminteam de demult, de Crucea celor dragi ai noștri, de fiecare dată îi dădeau lacrimile… În unire cu Domnul!

Preot prof. Marius Vișovan

Profesorii de la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice din Sighet au susținut marți, 24 martie 2026, Sala „Monica Chifor”, un deosebit… CONCERT EXTRAORDINAR.

În continuare înregistrarea VIDEO a concertului:

Foto & Video: dr. Sorin Markus

Încă din luna decembrie a anului trecut, când am avut imensa bucurie de a ne alătura miilor de melomani din întreaga țară care au aplaudat frenetic fiecare piesă cuprinsă în spectacolul fenomen Regal Vienez, poposit pentru al treilea an consecutiv la Sighet, a început numărătoarea inversă pentru ziua de 6 martie 2026.
Atunci, Opera Vox a promis publicului sighetean că va reveni, fixând chiar o dată precisă, dându-ne întâlnire în pre-ajunul Zilei Femeii.
Spectacolul Simfonia iubirii se află în turneu național pe tot parcursul lunii martie, acoperind peste 30 de spectacole în peste 25 de orașe!
Așa cum v-am obişnuit, încercăm să vă desluşim din gândurile şi emoțiile celor aflați pe scenă, realizând câte un interviu după fiecare spectacol propus de Cultura Gratia Urbis; azi a venit rândul îndrăgitului tenor italian Paolo Spagnuolo să dialogheze cu sighetenii, prin intermediul nostru.

Andreea Biro (A.B): Paolo, bine ai revenit la Sighet! Cum ai defini, în câteva cuvinte, spectacolul Simfonia iubirii? Ce îl face unic, de ce este de neratat?
Paolo Spagnuolo (P.S): În primul rând, salut cu afecțiune publicul din Sighet și pe stimata prietenă Andreea Biro, mulțumindu-vă pentru obișnuita voastră primire călduroasă. Este o călătorie în suflet, nu doar un concert. L-aș defini drept limbajul universal al iubirii. Ceea ce îl face unic este intimitatea care unește arta cu spectatorul. Este de neratat pentru că celebrează frumusețea, într-o lume care uneori pare să o uite.

A.B: Reprezinți o marcă în sine, având în palmares roluri de referință, premii prestigioase, apariții pe cele mai importante scene de teatre de operă din lume. Care a fost, din punctul tău de vedere, rolul ce te-a definit iremediabil? Aria ce rezonează cel mai adânc în sufletul tău!
P.S: Fără îndoială, Cavaradossi din Tosca. Există o forță vitală în cântecul său pe care o simt ca fiind a mea. Aria care mă răscolește cel mai profund este E lucevan le stelle: în acele câteva minute se află toată groaza morții și toată frumusețea disperată a vieții. De fiecare dată când o cânt, o parte din mine rămâne pe acea scenă.

A.B: Te-ai mărturisit impresionat de căldura și entuziasmul publicului român în general și al celui sighetean în special. Cum repercutează emoția venită din sală asupra artistului de pe scenă? Ce simți când captezi și reții privirea cuiva din public, sau când zăreşti, eventual, o lacrimă în ochii lor?
P.S: Este cea mai mare recompensă, mai presus de orice aplauze furtunoase. Când zăresc o lacrimă, înțeleg că vibrația vocii mele a întâlnit vibrația poveștii lor personale. În acel moment, eu și publicul devenim una; nu mai sunt un artist pe un piedestal, ci un om care își mărturisește fragilitățile unui prieten.

A.B: Destinul tău artistic a fost, incontestabil, marcat de privilegiul de a-I fi avut ca profesor pe inegalabilul Luciano Pavarotti. Eşti unul dintre foarte puținii elevi pe care i-a avut Maestrul. Cum s-a transpus această colaborare în viziunea ta interpretativă?
P.S: Maestrul m-a învățat că tehnica este doar mijlocul, nu scopul. Îmi spunea să cânt cuvântul, dar cu sufletul dezgolit. De la el am învățat disciplina respirației și importanța acoperirii vocale. Moștenirea lui în cântul meu este căutarea luminozității sunetului, chiar și în momentele cele mai dramatice.

A.B: La ce vârstă ai înteles că viața ta este legată indisolubil de muzică și cine din familia ta a avut rolul de a te îndruma și susține pe acest drum deloc ușor?
P.S: Aveam 18 ani când, pentru prima dată, am ascultat la televizor un celebru cântăreț italian, Claudio Villa, interpretând Un amore così grande. El a fost cel care m-a inspirat în această minunată călătorie. Pe parcursul lungului drum al studiilor, părinții mei m-au susținut mereu în toate. Simplitatea lor dezarmantă și dragostea lor mă vor însoți în fiecare zi a vieții.

A.B: Ai o familie frumoasă! Cât este de uşor – sau de dificil!- să păstrezi echilibrul între menirea ta în muzică si cea de părinte?
P.S: A reuși să menții echilibrul între carieră și familie reprezintă provocarea cea mai dificilă. Muzica mă poartă departe fizic, dar încerc să le transmit copiilor mei pasiunea pentru ceea ce iubim, pentru ce e important. Când sunt cu ei, tenorul rămâne în afara porților, iar eu sunt doar un tată care încearcă să recupereze timpul pierdul. Prin momente de calitate.

A.B: Există, în fiecare arie, în fiecare canzonetă, o amprentă personală uşor de identificat pentru cei care te ascultă. Unde îşi are ea rădăcina? Ce o hrăneste zi după zi?
P.S: Își are rădăcinile în originile mele mediteraneene, în soarele pământului meu și în poveștile oamenilor obișnuiți. Ceea ce îmi hrănește cântul zi de zi este observarea realității: un gest, un parfum sau demnitatea unui meșteșugar la lucru. Artistul trebuie să fie ca un burete care absoarbe viața pentru a o reda sub formă de sunet.

A.B: În ziua concertului te-am văzut admirând cu un zâmbet larg artizanii si florarii care umpluseră esplanada din fața sălii de spectacole. Este captarea energiei societale un… combustibil important pentru tine?
P.S: A-i observa pe meșteșugarii și pe florarii din Sighet m-a umplut de bucurie. Da, energia vieții reale și sociale este combustibilul meu principal. Arta nu trebuie să fie închisă într-un turn de fildeș, ci trebuie să respire aerul pieței și al oamenilor.

A.B: Un mesaj de final pentru publicul sighetean, care aşteaptă cu nerăbdare reîntâlnirea cu tine!
P.S: Dragi prieteni din Sighet, căldura voastră este un dar prețios. A cânta pentru voi este ca și cum m-aș întoarce acasă. Continuați să păstrați frumusețea și cultura, pentru că ele sunt adevărata lumină a lumii. Ne vom revedea curând pe scenă!

A.B: Mulțumim pentru confesiuni! Sperăm să avem ocazia de a te avea printre noi cât mai curând!
În numele meu personal, al colaboratorilor si voluntarilor Cultura Gratia Urbis, pioasă plecăciune în fața artiștilor care ne-au fermecat cu talentul lor și a publicului sighetean, care şi-a demonstrat încă odată afinitatea pentru cultura urbană autentică.
Traducerea discuției noastre a fost asigurată de buna mea prietenă – şi oaspete nelipsit al tuturor evenimentelor noastre! – Beatrice Pesek, căreia îi mulţumesc şi pe această cale!

Andreea Biro
Martie, 2026

Evenimentul emoționant a avut loc miercuri, 18 martie 2026, în Biserica din Budești, numită și „Catedrala Cosăului”, la Sfânta liturghie a Darurilor mai înainte sfințite.

Preasfințitul Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, i-a conferit Înaltul Ordin pentru Laici „Crucea IUSTINIAN ARHIEPISCOPUL” Poetului-țăran IOAN DUNCA „pentru dăruirea și noblețea sufletească ce l-au însoțit în cei 100 ani de viață, timp în care a rămas un reper luminos de moralitate și înțelepciune îmbogățită prin Opera sa de poet țăran, izvorâtă din suflet curat și grai străbun, Patrimoniul spiritual al Maramureșului și păstrând vie frumusețea lumii țărănești.”

Ioan Dunca este autorul a cinci cărți de poezie religioasă, filosofică și patriotică, dintre care amintesc: „Semeția mirării”, „Cununa anului”și o monografie: „O Poveste frumoasă despre Construcția Bisericii din Budești”.

Este prezent în antologii de referință („Starea de dor”), reviste și cotidiene, dar mai ales în rețelele de socializare, adunând zeci de mii de vizualizări.

Între anii 1991-2006, în calitate de curator al Parohiei Budești, a organizat activitățile de construcție a noii biserici și de strângere de fonduri, fapt relatat în Cartea scrisă de el, despre construcția Bisericii „Sfânta Treime”.

Sfințirea a avut loc în a doua zi de Rusalii, în 2006 când P.S. Iustin, i-a conferit în semn de recunoștință „ÎNALTA DISTINCȚIE DE EPITROP”.

Recent i-a fost acordată Diploma de Cetățean de Onoare al localității Budești, de către primarul Simion Pop.

De-a lungul anilor, în semn de prețuire, a mai primit și alte Diplome printre care cele acordate de către Consiliul Județean Maramureș, Diploma de „Ambasador onorific al Maramureșului” și de către Ministerul de Interne „Diploma de recunoștință”, pentru activitatea deosebită la cei 80 ani și pentru poezia patriotică.

În prezent este în pregătire o frumoasă Carte de poezie cu tematică istorică și patriotică ce va purta un titlu semnificativ: „Cămașa de zale”.

Să-i dea Dumnezeu sănătate și viață lungă, Tatălui meu!

Prof. univ. dr. emerit Petru DUNCA

Nota redacției: La mulți ani cu sănătate venerabilului poet centenar Ioan DUNCA!

A doua arestare

O parte dintre membrii „lotului Vișovan” din Sighetu Marmaţiei, după executarea  primei condamnări au fost din nou arestaţi în 1958, de această dată pe baza unor acuzaţii complet inventate. În toată ţara aveau loc arestări, sub pretexte care de care mai fanteziste. Toţi opozanţii reali, potenţiali sau imaginari ai regimului comunist trebuiau anihilaţi; Securitatea  încerca să împiedice o evoluţie asemănătoare celei din Ungaria din 1956.

Dintre tinerii maramureşeni, elevii din 1948, o parte reuşiseră, în cei câţiva ani de libertate, să-şi întemeieze o familie. Arestarea şi condamnarea soţilor a  însemnat  pentru  tinerele soţii un calvar greu de imaginat. Pe lângă şocul psihologic şi durerea sufletească, au urmat percheziţiile şi şicanele Securităţii, necazuri la locul de muncă, marginalizarea socială, greutăţile materiale duse la limită, batjocură şi umiliri la tot pasul.

Situația paradoxală a lui Gheorghe Bulacu

Absurdul anchetelor și proceselor din acest nou val de teroare comunistă îl vedem și din cazul lui Gheorghe Bulacu din Budești (numit Gicu de către prieteni, fiul cunoscutului învățător Bulacu), care a pătimit în total 7 ani în temnițele și lagărele Sighet, Cluj, Jilava, Târgșor, Poarta Albă, Satu Mare, Balta Brăilei. Îl lăsăm pe acesta să relateze la persoana întâi.

„În 1958 am fost arestat din nou, la câteva luni după ce m-am căsătorit. Am fost acuzat că am continuat activitatea dușmănoasă la adresa regimului, că în închisoare am refuzat reeducarea, că am ținut legătura între noi după eliberare, că am ascultat posturi de radio străine, că am încercat să organizăm o mișcare similară celei din Ungaria din 1956, ba chiar că am fi constituit deja o organizație „Familia maramureșeană”…

De data aceasta nu era nimic adevărat, ba mai mult în cazul meu era chiar ridicol, deoarece în perioada incriminată eu fusesem în armată! Îmi amintesc că ni s-a reproșat și infracțiunea deosebit de gravă că la un Crăciun am cântat în casa preotului din Budești o colindă pe versuri de Radu Gyr!

În fine, când anchetatorii securiști au văzut că nicio acuzație nu se susține, mi-au spus așa: Ți-au fost mai dragi ei (ceilalți deținuți) decât noi, așa că stai cu ei  (în închisoare). Și am mai făcut încă 4 ani… (mărturia domnului Gheorghe Bulacu din lucrarea Mărturii ale rezistenței anticomuniste din Maramureș, 2008, coordonată  de subsemnatul)

Calvarul unei familii

Momentul arestării și ce a urmat după aceea sunt relatate de doamna Maria Bulacu: „Eu m-am căsătorit  cu Gheorghe Bulacu la 8 septembrie 1958, şi la mai puţin de o lună, Gicu – cum îi spuneam în familie –  a fost dat afară din serviciu şi s-a anganjat ca muncitor necalificat la un depozit. Locuiam în vremea aceea la Crăciuneşti, în satul meu natal. Ştiam deja de arestarea mai multor  camarazi de-ai lui, aşa că ne așteptam  la ce e mai rău. La 1 noiembrie  l-au arestat şi  pe el şi l-au adus acasă la 2 noaptea. Trei securişti au răscolit toată casa căutând materiale compromiţătoare, au căutat şi prin grajd, ne-au confiscat bicicleta. A apucat să-mi spună doar atât: „Să ştii că nu am absolut nici o vină. Nu ştiu de ce mă arestează”.

N-am ştiut nimic despre el mult după aceea. M-am dus la Securitate de mai multe ori şi cu greu am aflat că e închis la Baia Mare. Nu l-am mai văzut până la proces când am reuşit să stau puţin de vorbă cu el. Unui securist care încerca să mă oprească  şi m-a bruscat i-am răspuns revoltată să mă lase în pace. Am fost luată şi dusă într-o cameră timp de două ore şi păzită de doi militari înarmaţi. Când  a venit  mai târziu acelaşi securist şi mi-a dat drumul de acolo eram atât de nervoasă  şi cu un curaj greu de explicat i-am strigat: „Nu se ştie unde o să ne mai întâlnim noi !” Am aflat mai târziu că era chiar comandatul Securităţii din Baia Mare.

Soţul meu a fost condamnat la 15 ani de închisoare, sentinţa redusă la 4 ani după recursul de la Satu Mare din 1961, unde am putut vorbi mai mult cu el; atmosfera parcă se schimbase oarecum… Eu am fost însă  dată afară din învăţământ şi am dus-o foarte greu, dar am fost ajutată mult de socrii mei şi așa am supravieţuit. După eliberarea soţului, Dumnezeu ne-a învrednicit să avem două fetiţe şi să ne bucurăm de familia noastră până la o vârstă frumoasă. Anul acesta (2008) Dumnezeu l-a chemat la El… Înconjurat de dragostea  camarazilor aflaţi încă în viaţă, el se gândea la Aurel Vişovan şi la ceilalţi fraţi de suferinţă care s-au mutat la cele veşnice şi spunea: „Nu mă duc în loc pustiu… ei mă aşteaptă”  (mărturia doamnei Maria Bulacu, în lucrarea Maramureșul în lupta anticomunistă, 2012, coordonată de subsemnatul)

Domnul Gheorghe Bulacu a fost un om de mare deschidere sufletească, corectitudine exemplară dar și un umor reconfortant. L-a ajutat pe Aurel Vișovan (ieșit din închisoare în 1964 bolnav și traumatizat) să se reintegreze în societatea sigheteană. A rămas mereu un prieten adevărat căruia i-am arătat un sincer și constant respect.

Veșnica odihnă și memoria binecuvântată!

Preot prof. Marius Vișovan

Ne bucurăm să vă anunțăm că, în perioada martie–septembrie 2026, se va desfășura proiectul Școala naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș, o inițiativă care își propune să stimuleze voluntariatul și implicarea comunității în cunoașterea, protejarea și promovarea patrimoniului geologic și natural din viitorul Geoparc UNESCO Gutâi-Maramureș.

Proiectul este finanțat prin „BRAVoluntar” ediția 2026 – program dezvoltat de Fundația OMV Petrom și Asociaţia pentru Relaţii Comunitare (ARC) și va fi implementat de Asociația pentru Promovarea Turismului și Dezvoltare Durabilă Nord-Vest, unul dintre partenerii proiectului Geoparcul UNESCO Gutâi-Maramureș, demarat oficial în 2024 (alături de Consiliul Județean Maramureș, Universitatea București și Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare).

Pentru atingerea obiectivelor proiectului, vor fi organizate ateliere educative, tururi ghidate, colecții tematice și evenimente de conștientizare dedicate elementelor definitorii ale geoparcului: Oameni, Apă, Foc, Lemn și Timp.

Astfel, în următoarele șapte luni, vom descoperi și vom spune o mulțime de povești despre muzica geosferelor, despre martorii unei lumi dispărute, Marea Tethys, care acoperea aceste locuri în era mezozoică, despre formarea Lacului Albastru și elementele sale de unicitate, despre trecutul vulcanic al Munților Gutâi și despre biodiversitatea remarcabilă din Codrii Seculari de la Strâmbu-Băiuț. Aceste povești vor fi ilustrate prin scurte filme documentare realizate în cadrul proiectului.

Activitățile tematice se vor desfășura în patru localități de pe teritoriul viitorului Geoparc UNESCO Gutâi-Maramureș (Baia Mare, Baia Sprie, Șișești și Băiuț) și sunt menite să transforme noțiuni teoretice în experiențe memorabile pentru elevi, profesori, ghizi, comunități locale, ONG-uri și publicul larg.

Pe parcursul derulării proiectului vom reveni cu noutăți despre activități, impresii și rezultate și ne-ar face o deosebită plăcere să urmăriți evoluția acestui demers. Actualizări despre proiect vor fi transmise și pe canalele noastre de social media, menționate mai jos.

APTDD NV & Echipa proiectului Geoparcul UNESCO Gutâi-Maramureș

Email: [email protected]
www.facebook.com/geoparcMM
www.instagram.com/geoparcmaramures

Comunicat de presă