În perioada 14-16 februarie 2026 o delegție a Primăriei Sighet, condusă de primarul Vasile Moldovan a fost invitată să participe în Danemarca,  în orașul/ comunitatea Skive la celebrarea celor 700 de ani de la prima atestare documentară a orașului. Deplasarea a avut ca scop consolidarea relațiilor dintre administrațiile celor două orașe, identificarea unor potențiale colaborări viitoare. Numitorul comun al celor două localități este „vârsta” identică: 700 de ani!

„Am avut ocazia să intru în contact cu o comunitate extraordinar de bine organizată, de la care avem multe de învățat. M-a impresionat modul în care funcționează biblioteca publică, un spațiu modern, deschis, adaptat tuturor categoriilor de vârstă, care nu este doar un loc al lecturii, ci un veritabil centru comunitar, unde se desfășoară activități educaționale, culturale și sociale. De asemenea, relația dintre administrația locală și asociațiile civice este una bazată pe încredere, transparență și colaborare constantă, ceea ce contribuie la o viață comunitară activă și bine structurată.
Transmit întreaga mea apreciere domnului primar Alfred Brunsgaard pentru ospitalitatea, deschiderea și profesionalismul de care a dat dovadă. Dialogul nostru a fost unul sincer și constructiv, axat pe schimbul de bune practici în administrația publică și pe identificarea unor direcții comune de cooperare.
Mulțumiri speciale se îndreaptă către domnul Valentin Vorobăț, președintele Asociației Românilor din Skive, cel care a mediat această întâlnire și care contribuie activ la consolidarea legăturilor dintre comunitățile noastre. Implicarea sa este un exemplu de dedicare față de românii din diaspora și față de dialogul intercultural.
Cred cu tărie că schimbul de experiență și deschiderea către modele administrative performante reprezintă pași esențiali în evoluția oricărei comunități. Vizita la Skive este un exemplu clar că, prin colaborare și viziune comună, putem construi administrații mai eficiente și comunități mai unite.” (Vasile Moldovan)

O realizare importantă pentru orașul nostru ar fi potențiala înfrățirea a celor două localități și – se pare – se lucrează și la acest proiect.

În această deplasare în Danemarca un rol important l-a avut și Ansamblul „Mara” al Centrului Cultural Sighet care a susținut un spectacol folcloric – deosebit de apreciat –  la Skive Theater.

La sfârșitul lunii martie danezii din Skive sunt invitați la Sighet, confirmându-se astfel trendul unei colaborări de lungă durată.

Salut, Sighet!

Sunt patru ani de la declanșarea invaziei ruse asupra Ucrainei, la 24 februarie 2022 – o bornă tragică ce a „rearanjat” harta de securitate a Europei și a pus la încercare coeziunea occidentală. Războiul declanșat de „țarul” Putin împotriva unui stat suveran a provocat sute de mii de victime (morți, răniți, dispăruți), distrugeri masive și milioane de refugiați, dar și o reașezare strategică incredibilă în regiune.

Pentru România, conflictul din vecinătate a însemnat, înainte de toate, o presiune umanitară și logistică maximă.
Am fost prezent câteva luni la vama sigheteană, am văzut și simțit frica, suferința, deznădejdea femeilor și copiilor care părăseau zona expusă războiului. Sute de mii de refugiați ucraineni au tranzitat sau s-au stabilit temporar în țara noastră, generând un val impresionant de solidaritate civică. S-a declanșat – de altfel – un efort comun susținut de Uniunea Europeană și partenerii internaționali.
Pe plan economic, România a resimțit efectele inflației accelerate, ale creșterii prețurilor la energie și ale instabilității regionale. Reconfigurarea pieței energetice europene, reducerea dependenței de gazul rusesc și investițiile în securitate au generat costuri bugetare semnificative. În același timp, apartenența la NATO a devenit un pilon esențial al securității naționale, iar prezența aliată pe flancul estic s-a consolidat vizibil.
Războiul a scos însă la iveală și clivaje în interiorul Europei. Deși sprijinul pentru Kiev a fost consistent, consensul nu a fost niciodată deplin. Divergențele privind sancțiunile, ajutorul militar și – mai ales – costurile sociale ale conflictului au alimentat tensiuni între statele membre. Recrudescența curentelor populiste și oboseala față de război – pe fondul problemelor economice globale – au amplificat dezbaterea privind limitele solidarității europene.

După patru ani, conflictul rămâne o rană deschisă la granița României și-a Europei. Suntem conștienți de importanța unității euro-atlantice, dar războiul a demonstrat totodată cât de fragilă poate fi coeziunea politică în fața presiunilor economice și sociale.
Pentru România, lecția acestor ani este indiscutabilă: securitatea, stabilitatea și solidaritatea nu sunt realități garantate, ci angajamente care trebuie susținute constant, cu luciditate și responsabilitate, cu o politică externă flexibilă dar echilibrată.
Războiul a însemnat mutații spectaculoase la nivel global, noi încă bâjbâim, simpli pioni, fără să încercăm să ne ridicăm „vocea” pentru a ne prezenta „doleanțele” mult mai consistent, fără să ne focalizăm pe marile probleme cu care ne confruntăm și se confruntă lumea. Nu trebuie să fim duplicitari dar ar trebui să încercăm mult mai mult, să ne impunem poziția și să avem idei/ propuneri consistente nu… aplauze contextuale.
Niciun război nu justifică nici măcar o singură victimă. Soluția ar fi o pace rapidă, durabilă, pentru a nu se „acomoda” lumea cu ideea unui război extins, global, așa cum se vehiculează în cele mai apocaliptice scenarii.
Din păcate, mai marii făcători de pace ai lumii nu cred în… pace!

Foto & text: Ion Mariș

A doua arestare

O parte dintre membrii  „lotului Vișovan” (primul lot de deținuți politici maramureșeni, majoritatea elevi ai Liceului „Dragoș-Vodă” din Sighetu Marmaţiei), după executarea  primei condamnări au fost din nou arestaţi în 1958, de această dată pe baza unor acuzaţii complet inventate. În toată ţara aveau loc arestări, sub pretexte care de care mai fanteziste. Toţi opozanţii reali, potenţiali sau imaginari ai regimului comunist trebuiau anihilaţi; Securitatea  încerca să împiedice o evoluţie asemănătoare celei din Ungaria din 1956.

Dintre tinerii maramureşeni, o parte reuşiseră, în cei câţiva ani de libertate, să-şi întemeieze o familie. Arestarea şi condamnarea soţilor a  însemnat  pentru  tinerele soţii şi pentru micuţii copilaşi un calvar greu de imaginat. Pe lânga şocul psihologic şi durerea sufletească, au urmat percheziţiile şi şicanele Securităţii, necazuri la locul de muncă, marginalizarea socială, greutăţile materiale duse la limită, batjocură şi umiliri la tot pasul. Alături de sângele soţilor, lacrimile soţiilor şi copiilor  au curs pe altarul de jertfă al neamului românesc… O pagină de eroism ce nu trebuie uitată.

Situația dramatică a familiei Rad

Unul dintre ei avea însă o situație cu totul deosebită – este vorba de Constantin Rad din Călinești (în total 11 ani de închisoare). O lăsăm pe doamna Rad să relateze la persoana I:

„În luna iunie 1958 eram căsătoriţi doar de câteva luni… Soţul meu, Constantin Rad, era funcţionar la Sighet, unde şi locuiam, iar eu eram învăţătoare la Săpânţa, satul meu natal. În luna iulie lui i s-a desfăcut contractul de muncă – am simţit că urmează să se întâmple ceva. Pe 25 august a plecat la Călineşti la părinţi şi acolo l-au arestat în noaptea aceea. Eu nu ştiam nimic, doar m-am trezit la 12 noaptea  cu 2 securişti, Lehoczy şi Manole care  au făcut percheziţie răsturnând toată casa. Şocul şi spaima au fost foarte mari… eu eram însărcinată  şi ştiam că urma să am gemeni…

Necazurile familiei mele s-au ţinut lanţ, în anul următor fiind arestat şi tatăl meu. Despre  soţul meu timp de multă vreme n-am ştiut nimic. De mai multe ori m-am dus şi am întrebat la Baia Mare la procuratură dar de fiecare dată mi s-a spus că nu se ştie nimic. Aveam să-l văd numai în noiembrie 1959 la proces la Baia Mare, când un ofiţer a acceptat să-i arate poza copiilor, Cornel şi Mariana, pe care nu apucase să-i cunoască. Soţul meu – Costică îi spuneam în familie –  a fost condamnat la 20 de ani muncă silnică. La câteva zile mi s-a desfăcut contractul de muncă; nu mi s-a permis să mai lucrez în învăţământ. Cu mari eforturi am reuşit să mă  angajez ca muncitoare la o fabrică de confecţii.”

Am dreptul să-mi văd copiii!

„La recursul din 1961 de la Satu Mare condamnarea a fost redusă la 15 ani. De data asta am fost prezentă împreună cu copiii, în vârstă acum de aproape 3 ani. Sora mea se cunoştea cu un gardian şi astfel ni s-a permis să stăm pe coridorul pe care urmau să treacă acuzaţii şi aşa am reuşit să mă apropii de el şi să-i arăt copiii. Când am ajuns în sala de tribunal, cu copiii în braţe, lumea mi-a făcut loc şi am ajuns în faţă şi atunci fetiţa a strigat: „Tăticule, vino acasă!”… Lumea în sală a început să plângă în hohote… Soţul meu s-a ridicat în picioare şi s-a uitat spre copii. Preşedintele  tribunalului i-a strigat: „Stai  jos!” la care el a răspuns: „Puteţi să mă împuşcaţi, dar dreptul a-mi vedea copiii nu mi-l puteţi lua!” şi s-a întors şi s-a uitat spre copii… După un timp, pe care nu pot să-l precizez – în care şi călăii noştri păreau impresionaţi – preşedintele mi-a cerut să părăsesc sala.

Am trăit foarte greu, dar Dumnezeu ne-a ajutat şi în 1964 soţul meu s-a întors acasă. Am mai fost şi după aceea urmăriţi de Securitate şi la locul de muncă şi acasă, dar eram împreună şi asta era cel  mai important lucru. Vă închipuiţi bucuria copiilor noştri… Îmi amintesc  cu câtă mândrie băieţaşul nostru şi-a prezentat tatăl colegilor de joacă: „Uitaţi-vă, ăsta-i tăticul meu!”  (mărturia doamnei Ileana Rad, în lucrarea Maramureșul în lupta anticomunistă, 2012, coordonată de subsemnatul)

Familia s-a stabilit ulterior la Cluj. Constantin Rad a trecut la Domnul în 1998, iar soția sa în 2018. Veșnică odihnă și memoria binecuvântată!

Preot prof. Marius Vișovan

În cadrul programului bilateral al Anului Cultural România-Italia 2026, elaborat și promovat de Ambasada României în Italia și realizat cu sprijinul Ministerelor Culturii și al Ministerelor Afacerilor Externe din România și Italia sub Înaltul Patronaj al Președinților celor două țări și în prezența Doamnei Ambasador Gabriela Dancău, a directorului Muzeului Național de Artă din București, Erwin Kessler, a lui Federico Mollicone și Claudio Presicce  și cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea marelui nostru sculptor, a avut loc la Roma la Muzeul del Foro Romano-Mercati di Traiano, vernisajul expoziției „Constantin Brâncuși. Originile Infinitului”, deschisă publicului din 20 februarie pînă pe 19 iulie 2026.

În inima Romei Antice, în Foro di Traiano, la doi pași de Columna lui Traian, expoziția „Constantin Brâncuși. Originile Infinitului” propune o relectură inovatoare a operei unuia dintre principalii protagoniști ai sculpturii moderniste din secolul al XX-lea, evidențiindu-i rădăcinile culturale și formale printr-un dublu ax curatorial. Pe de o parte, influența tradiției populare și simbolice din Oltenia, pământul natal al artistului, cu utilizarea tehnicii „taille directe” și a motivelor arhaice ale cioplitului în lemn; pe de altă parte, dialogul cu sculptura romană antică, studiată de Brâncuși în anii de formare ca model de perfecțiune formală și punct de plecare pentru abstracția esenței formelor. Expoziția reconstruiește parcursul care îl conduce pe Brâncuși de la figurația simbolică și realistă către o sinteză modernistă bazată pe simplificarea extremă și pe arhetipul abstract. Interesul pentru mit, arhaicitate și fragmentul clasic se împletesc cu o tensiune progresivă către formele pure, culminând în capodopere precum Domnișoara Pogany, Prometeu și lucrările legate de Ansamblul Monumental de la Târgu-Jiu. Expoziția evidențiază modul în care Brâncuși a fuzionat două tradiții aparent opuse — cea arhaică românească și cea clasică romană — într-o viziune radical nouă a sculpturii, anticipând o concepție modernă a spațiului, timpului și formei ca expresii esențiale ale infinitului.

Din punct de vedere cronologic, originile operei lui Brâncuși se regăsesc, înainte de toate, în formele, tehnicile de prelucrare și motivele decorative ale zonei sale natale, Oltenia. Practica tradițională a cioplitului direct în lemn de către meșterii locali a influențat profund metoda sa de lucru „taille directe”, constând în inventarea, descoperirea și dezvoltarea formei operei direct din blocul de lemn sau piatră, prin propriul efort fizic. Opera finală păstrează încă semnul travaliului performativ al artistului care nu mai este, precum sculptorul tipic al secolului al XIX-lea, doar creatorul conceptual care încredințează execuția unor operatori și artizani pe baza unor desene și proiecte. Dimpotrivă, asemenea meșterilor artizani din Oltenia, Brâncuși este unicul autor și realizator al operei sale în toate fazele procesului, consolidând astfel aura de autenticitate intuitivă specifică avangardei (o metodă și o viziune estetică pe care a transmis-o și lui Amedeo Modigliani, prietenul său apropiat și colaborator italian în anii petrecuți la Montmartre).

Metoda „taille directe” din Romania a fost însoțită de o serie de referințe formale și simbolice, precum coloana de lemn torsadată și modulară, celebra torsade, pe care Brâncuși a dezvoltat-o ulterior în emblematica sa „Coloana Infinitului”. Exemple istorice ale unor astfel de coloane, realizate de cioplitori țărani anonimi din Oltenia și provenind din colecția Muzeului de Artă din Târgu-Jiu, sunt expuse, de asemenea, la „Mercati di Traiano”, mărturisind atât continuitatea unei tradiții, cât și dezvoltarea formală, simbolică și spirituală fără precedent a operei inovatoare a lui Brâncuși.

Sculptura romană antică, studiată de Brâncuși în anii de formare, a lăsat o amprentă la fel de profundă asupra viziunii sale creative, mai ales în nevoia de a porni de la formele realiste ale unei figuri pentru a extrage esența sa eternă, abstractă și perfectă. Expoziția de la Muzeul „Mercati di Traiano” introduce acest aspect al lucrului său prin opere mai puțin cunoscute la nivel internațional, dar fundamentale, precum „Cap de copil” și „Tors”, inspirate direct din galeriile de portrete ale sculpturii romane. Acesta din urmă este o jumătate de coapsă în marmură, concepută intenționat de artist ca un fragment aparent (dar perfect) rupt sau deteriorat al unei presupuse Venus antice și clasice, alăturată capului voit brut sau fals neterminat al unei Danaide.

Alături de relația cu antichitatea în căutarea perfecțiunii formale a figurilor realiste, se situează interesul constant al lui Brâncuși pentru mitologie ca și cadru conceptual de semnificații simbolice și filosofice, precum și jocul său subtil de a-și prezenta propriile opere originale ca și cum ar fi vestigii arheologice, provenind, de exemplu, din săpături contemporane din Roma sau din alte orașe ale Imperiului Roman. În plus, monumentala și puternica Rugăciune, cu credința sa interioară aproape paleocreștină, este prezentată la intrarea în Muzeul Mercati di Traiano din Foro Romano, ca o punte între prima figurație simbolică și abstracția esențială ulterioară, ca o lucrare de legătură între realism și arhaism, între reprezentarea concretă și extrapolarea simbolică.

După introducerea celor două filiere ale originilor lui Brâncuși — cea arhaică românească și cea clasică romană — expoziția urmărește dezvoltarea operei sale către o sinteză modernistă surprinzător de originală, în care perfecțiunea formală a clasicismului se topește cu simbolismul arhaic. Opere fundamentale precum „Domnișoara Pogany”, aproape abstractul „Prometeu” și pur geometricul „Scaun” din seria „Mesei Tăcerii” (parte a Ansamblului Monumental de la Târgu-Jiu), marchează evoluția lui Brâncuși către contribuția sa decisivă și originală la universul vizual contemporan, propunând forme pure pentru a concepe continuitatea vizuală a figurilor în timpul și spațiul eterne.

Expoziția va fi deschisă până pe 19 iulie 2026 și va fi cu intrare gratuită tuturor cetățenilor români aflați în Italia în vizită sau rezidenți.

Julia-Sandra Virsta
Roma, 19 februarie 2026

Niciodată, în toată istoria sa, Sighetul nu a fost mai aglomerat ca în anii 1945-1947.

Orașul, sufocat şi înfometat, deși mai avea doar 13.000 locuitori (după exterminarea evreilor la Auschwitz), adăpostea uneori peste 100.000 de oameni simultan: deportați din vest, trupe ce se repatriau, 40-50.000 prizonieri de război, 30-40.000 de bolnavi (găzduiți în 600 de case și 9 spitale amenajate în principalele clădiri publice), 15.000 de ucraineni veniți cu trupele sovietice etc.

În Sighet existau 7 lagăre militare de triere, iar trenurile soseau și plecau unul după altul.
În luna mai 1946, doar în lagărul de tranzit nr. 36 Sighet, administrat de armata sovietică, erau deținuți 15.692 prizonieri de război: maghiari, austrieci, germani, francezi, luxemburghezi, alsacieni, cehi și slovaci, precum și câțiva spanioli, greci, olandezi și un irlandez.

Fragment din cartea în lucru: „Sighetul Marmaţiei 700 (1326-2026). Pagini de istorie„

Teofil Ivanciuc

Vineri, 20 februarie 2026, în prima parte a zilei, în Sala Transist a Primăriei, a fost o atmosferă frumoasă, sportivă, încărcată de fair-play. S-a marcat „oficializarea” debutului Final Four-ului Cupei României la baschet feminin, ediția 2025/2026, eveniment găzduit de venerabilul nostru oraș (#Sighet700) care ne plasează în lumea bună a competițiilor naționale de maximă vizibilitate.

Evenimentul găzduit de Primăria Sighet și de primarul Vasile Moldovan a fost onorat de prezența  doamnei Carmen Tocală – președinta Federației Române de Baschet, a domnului Tibi Dumitrescu – Secretar General al FRB, a domnului Șerban Sere – director CSM Oradea, a domnului George Opriș, președinte CSM Sighetu Marmației, a reprezentanților celor patru echipe finaliste, dar și a elevilor voluntari CNDV-iști implicați în organizarea activităților conexe și – nu în ultimul rând – a reprezentanților mass-media și a altor invitați.

„Pentru Sighetu Marmației, găzduirea unui asemenea turneu reprezintă o confirmare a faptului că suntem un oraș care susține performanța, spiritul de echipă și valorile sportului. Le mulțumesc tuturor celor implicați în organizare, în special tinerilor voluntari, care demonstrează că implicarea și responsabilitatea civică sunt parte din identitatea comunității noastre.” (Vasile Moldovan – primar)

După discursurile concise, la obiect (baschet), și oferirea unor lucrări realizate de elevii de la Clubul Copiilor din Sighet personalităților sportive participante, a urmat ședința foto de rigoare (cu trofeul competiției în prim plan) pentru imortalizarea acestui eveniment care face parte implicit și din calendarul activităților dedicate aniversării celor 700 de ani ai Sighetului (conform „certificatului” existent până la această dată).

În după amaiza zilei de vineri, 20.02.2026, s-au disputat semifinalele: Rapid București – Sepsi SIC Sfântu Gheorghe: 94 – 69 și CSM CSU Târgoviște – FCC Baschet UAV Arad: 53  – 65.
În FINALA care se va disputa azi, 21 februarie 2026, de la ora 14:30 se vor întâlni așadar Rapid București și FCC Baschet UAV Arad.

Felicitări participanțior, succes finaliștilor!

Concluzia (nu doar mediatică)… să nu se neglijeze la niciun nivel: Mens sana in corpore sano!

Foto & text: Ion Mariș

Timp de patru ani războiul a lăsat urme adânci în vieți, în copilării și în suflete.
La împlinirea a 1460 de zile de la începutul conflictului din Ucraina, vă invităm să fim împreună pentru a transforma durerea în speranță și tăcerea în mesaj de pace.
Prin culoare, desen și imaginație, copiii își exprimă trăirile și credința într-un viitor fără violență. Evenimentul „Culori pentru Pace” este un spațiu al empatiei, al ascultării și al solidarității, în care fiecare gest contează și fiecare voce este importantă.
Această întâlnire este dedicată copiilor și puterii lor de a vorbi despre pace într-o lume care are nevoie, mai mult ca oricând, de ea.
Proiectul este inclus în Calendarul Activităților Educative Regionale, poziția 1177, și se desfășoară cu participare directă.

Momentele evenimentului:

1. Reculegere și reflecție
2. Mesaje și alocuțiuni
3. Ora 12:00 – Expoziția „Rugă pentru pace” pe Podul dintre România și Ucraina

Vă aşteptăm în data de 20 februarie 2026, la ora 12:00, pe Podul Istoric din Sighetu Marmației, loc simbolic de legătură între oameni, țări și speranțe, pentru a ne aminti de cei pierduți și pentru a reafirma dorința comună de pace.

Evenimentul este organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă Sighetu Marmației.
Vă aşteptăm!

Comunicat de presă

Bine cunoscutul Festival Internațional de Poezie de la Sighet, va atinge în anul 2026 ediția… 53 (LIII)!
Am primit zilele trecute o broșură care a fost publicată la evenimentul inițiat în urmă cu peste jumătate de secol în urmă de dl. Ion Ardeleanu-Pruncu și care purta numele… „Laude-să Omul și Țara”.

Veți vedea – în continuare – Programul ediției a VI-a, din anul 1979 și alte câteva informații din acea broșură care sunt – credem – interesante și pentru iubitorii de azi ai Poeziei.

Festivalul de Poezie „Laude-să Omul și Țara”
Ediția a VI-a (16-20 octombrie 1979)

PROGRAM

16 Octombrie 1979 (Marți)
ora 10 – Întîlnirea invitaților cu secretariatul Comitetului municipal al Partidului Comunist Român.
ora 14 – Recital de poezie la Întreprinderea de Șuruburi din Sighet.
ora 17 – Întilnire cu poetul Nichita Stănescu. Casa de cultură.

17 Octombrie 1979 (Miercuri)
ora 10 – Muzeul arhitecturii populare „Unitatea de concepție a artei populare din Maramureș” – dezbatere.
ora 17 – Lansarea cărții „Terase de apă” de Augustin Iza la Muzeul maramureşean.

18 Octombrie 1979 (Joi)
ora 10 – Călătorie pe Valea Izei.
ora 17 – Recital de poezie. Fabrica de confecții din Sighet.
ora 19 – Întîlnire cu poezia și muzica folk (concurs folk). Casa de cultură.

19 Octombrie 1979 (Vineri)
ora 10 – Vizită la Săpînța.
ora 15 – Recital de poezie. Întreprinderea de piese de schimb auto „Maramureşeana” Sighet.
ora 17 – Seară literară. Căminul cultural Deseşti.

20 Octombrie 1979 (Sâmbătă)
ora 10 – Simpozion „Alexandru Ivasiuc”. Casa de cultură.
ora 17 – Festivitatea de premiere. Spectacol de gală. Sala „STUDIO”.

Juriul anului 1979 (a se vedea foto): Ion Ardeleanu-Pruncu, George Bălăiță, Ion Bogdan, Gheorghe Chivu, Augustin Cozmuța, Vasile Igna, Ion Pop, Nichita Stănescu, Laurențiu Ulici (președintele juriului), Luminița Vartolomei, Horia Zilieru.

Broșura, având 20 de pagini, este ilustrată de Mihai Olos și conține poezii semnate de Cleopatra Lorințiu, Horia Bădescu, Grigore Georgiu, Gheorghe Chivu, V. R. Ghenceanu, Ion Bogdan, Mihai Olos, Rândunica Petrulescu Șteț, Ion Zubașcu, GH. M. Bârlea, Marin Slujeru, Echim Vancea, Gheorghe Pârja, Ion Ardeleanu-Pruncu.

Salut, Sighet!

Un grup de membri ai Asociației Vânătorilor din Sighet după o partidă de vânătoare  în anul… 1934! Foto din arhiva dr. Radu Nistor.
Haideți să vedem pe cine recunoașteți din imaginea – document!

Fotografia ne-a fost furnizată de dl. Petru Sângeorzan.

Salut, Sighet!

Joi, 19 februarie 2026, de la ora 19:00, sighetenii sunt invitați la Balul Caritabil organizat de primarul municipiului Sighet, av. Vasile Moldovan, în colaborare cu Federația Română de Baschet pentru a-l susține pe tânărul elev sighetean Casian Fabian (15 ani) pentru depășirea problemelor financiare dar și de sănătate.

Link-ul la discuția lui Casian cu jurnalistul Lucian Mândruță îl aveți în VIDEO.

Biletele se pot procura de la Cabinetul Primarului.

Salut, Sighet!

Joi, 12 februarie 2026, începând cu ora 12:00, la Sighet s-a desfășurat o adunare publică (protest) aprobată, inițiată de d-na Adriana Curmei (consilier local AUR). Aproximativ 130 – 150 persoane s-au adunat în jurul „cuiului” de pe Aleea pietonală (str. Corneliu Coposu) și și-au manifestat nemulțumirile vizavi de taxele și impozitele crescute, de scăderea nivelului de trai și de contextul critic în care îți duc viața o parte din cetățenii orașului dar și ai țării.

S-a scandat împotriva actualului guvern și a premierului Bolojan dar și împotriva CCR-ului care a anulat alegerile prezidențiale din anul 2024. Am văzut și purtători de mesaje (format A3) care aveau solicitări precise dar și ai drapelului național, pentru a ne reaminti că patriotismul încă mai are rezonanță în comunitate.

A vorbit organizatoarea mitingului, Adriana Curmei (vezi VIDEO) care a subliniat problemele societății, lipsurile și constrângerile locale dar și la nivel național. Protestul s-a desfășurat într-o atmosferă civilizată, comentariile punctuale pe care le-am auzit fiind – unele – chiar picante (unul dintre participanți a invocat „colorat” coincidența dintre  „pohta ce-am pohtit” și… cui).

Foto, Video, text: Ion Mariș

Scriam, în prima parte a articolului, că, de la prima atestare documentară, orașul nostru împlinește anul acesta o frumoasă vârstă. Mulți colegi ne întreabă de ce insistăm pe anul 1326, când este mai mult decât evident că locuirea aici este mult mai veche. Reiterăm ideea potrivit căreia istoria, deși explorează trecutul, vizează mai ales prezentul și înțelegerea acestuia. Așadar, până la identificarea în arhive a unui nou document datat mai devreme de 1326, ne continuăm periplul prin Sighet (cititorilor „Salut, Sighet!” le mai pregătim câteva povești citadine), mai bine zis pe străzile virtuale ale acestuia. Și, astăzi, ne vom opri asupra a doi istorici care au marcat istoria urbei noastre și care și-au lăsat amprenta asupra mai multor generații de maramureșeni: Szilágyi István și Ioan Mihalyi de Apșa. Nu este un demers simplu să rezumi cariera științifică a doi academicieni în câteva fraze, pentru o revistă electronică, dar tinerii noștri cititori trebuie să cunoască despre ei cel puțin următoarele date.

Szilágyi István (1819–1897) a fost profesor, filolog și istoric, membru corespondent al Academiei Maghiare de Științe. S-a născut la Nagykálló și a studiat la Colegiul Reformat din Debrețin, unde și-a început și cariera didactică. A predat pentru scurtă vreme la Salonta, iar în 1845 a fost numit profesor la Liceul Reformat din Sighet, instituție pe care a condus-o între 1850 și 1894. Pe lângă strălucita activitate didactică, Szilágyi István a fost unul dintre promotorii cunoașterii istoriei Comitatului Maramureș, alături de Ioan Mihalyi de Apșa și Várady Gábor. A fost primul care a semnalat importanța documentului din 1326. În 1876, cu ocazia Adunării medicilor și naturaliștilor de la Sighet, a publicat lucrarea Máramaros vármegye leírása (Descrierea Comitatului Maramureș). În 1883, a fost membru fondator și președinte al Societății pentru Muzeu, iar în 1889, cu prilejul Adunării Societății Istorice Maghiare desfășurate la Sighet, a publicat studiul Máramaros megye általános történetéből (Din istoria generală a Comitatului Maramureș). De asemenea, în 1865, a fost unul dintre întemeietorii periodicului Maramaros, al cărui redactor responsabil a fost, dar și sufletul publicației timp de aproximativ două decenii. La doi ani după moartea sa, i-a fost ridicat un bust de bronz, realizat de sculptorul Tóth András din Debrecen, monumentul (Foto 1) fiind amplasat în grădina dintre Biserica Reformată și Liceul Reformat. După 1918, a fost îndepărtat din fața Bisericii Reformate, azi aflându-se în spațiul expozițional al Muzeului Prielle Kornélia.

Ioan Mihalyi de Apșa (1844-1914) a fost jurist și istoric, membru corespondent al Academiei Române. S-a născut la Ieud și a studiat la gimnaziile piariste din Sighet, Ungvár, Košice și Pesta. Între anii 1862-1866, a urmat studiile de drept la Pesta, unde a fost inițiat în cercetarea documentelor medievale de profesorul Gustáv Wenzel, iar în domeniile arheologiei și numismaticii, de profesorul Rómer Flóris. Revenit la Sighet, a ocupat funcția de prim-subnotar al comitatului între 1867 și 1871. În 1869 și-a obținut doctoratul în drept, iar din 1871 a fost numit prim-procuror al comitatului, funcție pe care a deținut-o până la moartea sa, survenită în 1914. Pe lângă cariera profesională, asemenea lui Szilágyi István, Ioan Mihalyi de Apșa a studiat cu pasiune istoria comitatului natal. În jurul celebrului tezaur de la Sarasău, aflat parțial în posesia sa, a pus bazele unei valoroase colecții de arheologie și numismatică. La Expoziția Universală de la Paris din 1867, două obiecte, alături de colecția sa, au fost expuse în cadrul standului Ungariei. De asemenea, în 1876, cu ocazia Adunării medicilor și naturaliștilor desfășurate la Sighet, a fost curatorul primei expoziții de istorie și arheologie organizate vreodată în Maramureș. Alături de Szilágyi István și Várady Gábor, a pus bazele Societății pentru Muzeu, în cadrul căreia a susținut, în noiembrie 1883, conferința intitulată Preistoria Maramureșului. În 1889, cu ocazia Adunării Societății Istorice Maghiare, Mihalyi a prezentat lucrarea Studii asupra documentelor maramureșene, care anunța apariția, în 1900, a celei mai importante opere a sale: Diplome maramureșene din secolul al XIV-lea și al XV-lea (Foto 2). În perioada interbelică, eforturile conjugate ale Asociațiunii, ale profesorului dragoșist Ion Modreanu și sprijinul financiar colectat prin subscripție publică au făcut posibilă ridicarea unui bust realizat de sculptorul E. Mățăianu (Foto 3), amplasat în fața clădirii Prefecturii, azi Curtea Veche. Bustul de bronz a fost dezvelit la 30 august 1925, în prezența Ministrului Instrucțiunii și Culturii Publice, istoricul Alexandru Lapedatu, care, în discursul său, preciza: monumentul ce ne stă în față reprezintă chipul unuia dintre cei mai buni și mai merituoși fii ai acestui ținut; chipul pe care mulți dintre cei prezenți l-au cunoscut aievea și pe care cei viitori rămân să și-l imagineze după această înfățișare. AERE PERENNIUS, chipul lui Ioan Mihalyi de Apșa. Monumentul a fost înlăturat după Dictatul din 30 august 1940, iar regimul comunist, odată cu naționalizarea bunurilor familiei Mihalyi, a trimis bustul la un depozit de fier vechi din Satu Mare pentru a fi topit. În urma unor nenumărate memorii adresate autorităților comuniste județene de către familie și intelectuali maramureșeni de la București (spre exemplu, Memoriul din 2 decembrie 1974 al lui Alexandru Ivasiuc, Mihai Marina și N.I. Vancea), la 1 decembrie 1988, în piațeta din fața casei a fost dezvelit, într-un cadru restrâns, bustul academicianului, de astă dată din marmură, opera sculptorului Mihai Borodi.

Colaborarea dintre cei doi academicieni  nu s-a limitat doar la domeniul istoriei. Spre exemplu, în anul școlar 1870-1871, Szilágyi István i-a pus la dispoziție lui Ioan Mihalyi de Apșa o sală în cadrul Liceului Calvin din Sighet, unde acesta, împreună cu Simion Botizan, au susținut în fiecare duminică prelegeri gratuite de istorie și literatură română, destinate elevilor români ai liceului.

După Revoluția anticomunistă din decembrie 1989, prin Hotărârea Consiliului Local Sighetu Marmației, fosta stradă Mihalyi și-a recăpătat denumirea anterioară. Fosta stradă Szilágyi, însă, nu a beneficiat de aceeași măsură, probabil ca o formă de compensare, numele lui Szilágyi István fiind atribuit doar  unui tronson din fosta stradă Karl Marx.

Totodată, bustul Dr. Ioan Mihalyi de Apșa este amplasat acum lângă zidul de răsărit al Bisericii Reformate, în timp ce bustul academicianului Szilágyi István este expus în Muzeul Prielle Kornélia din Sighet (Foto 4). Oare acum, la 700 de ani de la prima atestare documentară a Sighetului, își va relua bustul lui Szilágyi István locul pe un soclu, la intrarea principală a lăcașului, potrivit proiectului Bisericii Reformate? Căci, în definitiv, menirea istoriei este de a separa zgomotul vremurilor de actul necesar al reparației morale.

Bibliografie selectivă:

Antal Vékony, Szilágyi István emlékezete, în Anuarul Liceului Reformat, 1898
Valeriu Achim, Dr. Ioan Mihalyi de Apșa susținând vechimea și continuitatea românilor maramureșeni,în Marmația, IV, Baia Mare, 1978.
Alexandru Filipașcu, Istoria Maramureșului, Editura Gutinul, Baia Mare, 1997.
Mihai Marina, Maramureșeni – portrete și medalioane, Editura Dragoș Vodă, Cluj – Napoca, 1998.
Mihai Dăncuș, Academicianul maghiar Szilágyi István – spirit enciclopedic și mare umanist, Acta Musei Maramorosiensis, II, 2004.
Ioan Ardeleanu-Pruncu, Victor Mihalyi de Apșa și lumea în care a trăit, Editura Valea Verde, 2024.

Foto 1: monumentul cu bustul lui Szilágyi István.
Foto 2: coperta lucrării Diplome maramureșene din secolul XIV și XV”, Sighet, 1900.
Foto 3: monumentul cu bustul de bronz a Dr. Ioan Mihalyi de Apșa.
Foto 4: bustul original Szilágyi István, expus la Muzeul Prielle Kornélia.

Marius Voinaghi & Alin Pralea

Nemulțumit de ceea ce se întâmplă în Statele Unite (cel mai mare exportator de capital și investitor din lume după al doilea război mondial, astăzi a ajuns la mâna japonezilor și chinezilor, care realmente zburdă în economia nord-americană), Donald Trump a promis în campania pentru Casa Albă, cursă câștigată cu discutabilul ajutor venit din partea electorilor (Apropo, cum e posibil ca într-un stat cu pretenții ultrademocratice, câteva sute de voturi ale „celor” porecliți electori să aibă mai multă greutate decât voturile a peste un milion și jumătate de cetățeni?!), a promis, deci, că odată ajuns președinte, va face tot posibilul ca țara mare cât un continent și cu ambiții planetare să redevină ceea ce a fost cândva, adică „tartorul” lumii nu doar în plan politico-militar, ci și economico-financiar.
Numai că una este să vrei și cu totul altceva să poți, chiar și atunci când ești considerat miliardarul cel mai forțos din lume. Așa că, fără a ține cont de lecțiile istoriei, cum că perioada de maximă înflorire a unei civilizații (traco-dacă, sumeriană, egipteană, asiro-babiloniană, greacă, romană, chineză, indiană etc.) este fatalmente urmată de declinul acesteia și cum nu există nicio rațiune ca Statele Unite ale Americii să constituie o excepție de la regulă, Donald Trump caută să dreagă busuiocul prin mijloace care frizează absurdul: ba anunțând cu ridicolul tam-tam ce-i stă în fire că va ridica un gard fără egal de-a lungul întregii granițe cu Mexicul (pesemne replica modernă la Marele Zid chinezesc) și că va curăța țara de mulțimea imigranților fără forme legale de ședere, deși (lucru pe care managerii marilor companii au ținut să i-l readucă aminte chiriașului de la Casa Albă) mulți dintre aceștia contribuie din plin prin munca lor la menținerea faimoasei prosperități americane, ba negând cu înverșunare că poluarea ar cauza primejdioase distorsiuni în clima planetară, iar prin aceasta aducând un grav afront tuturor oamenilor de știință și organizațiilor de profil din întreaga lume.
Drept urmare, pentru a-și putea duce în voie războiul împotriva planetei, el a anunțat recent că Statele Unite se vor retrage în curând din Acordul Global de la Paris privind schimbările climatice.
„Toate-s vechi și nouă toate”, spunea la vremea lui Eminescu. Adevăr valabil și în zilele noastre. Într-adevăr, căci atitudinea sfidătoare a președintelui american seamănă foarte bine (mai mult în conținut decât în formă) cu cea adoptată de Japonia militaristă din perioada interbelică, mai exact din anul 1933, care – ne spun Constantin Bușe și Zorin Zamfir în Japonia – un secol de istorie 1853-1945 (Editura Humanitas, 1990) – pentru a putea cuceri lumea potrivit Memorandumului Tanaka din 1927, „În ziua de 27 martie 1933 (…) a trimis o scrisoare Secretarului General al Societății Națiunilor, prin care aducea la cunoștință decizia luată la Tokyo de a părăsi Organizația de la Geneva”. Pe când scrisoarea lui Trump și a acoliților săi, prin care să anunțe retragerea din ONU? Mă rog, aici lucrurile sunt un pic mai delicate, întrucât sediul central ONU este la New York…

Norocul nostru este că nu toți oamenii planetei tac și rabdă așa ca românii: Bazându-se pe dreptul constituțional la o climă care nu pune viața în pericol, 21 de tineri americani au decis să cheme în judecată guvernul și președintele Statelor Unite! Având în vedere precedentul creat în urmă cu doi ani de către olandezi, șansele de câștig sunt de partea reclamanților, cu toate că în momentul de față bătălia aduce cu aceea dintre David și Goliat…

                                                                 George  PETROVAI