Dacă pe plan intern încă se mai poate vorbi de democrație sau puterea poporului, întru desemnarea aleșilor prin vot universal și menținerea fragilului echilibru dintre puterea legislativă, executivă și judecătorească, cu însemnata contribuție a presei independente (totuși, în Statele Unite, fieful democrației occidentale și planetare, asistăm de câteva luni la răfuiala Administrației Trump cu magistrații incomozi și presa neobedientă!), în politica internațională din totdeauna și – după cum se prezintă astăzi lucrurile – poate pentru totdeauna, nu există decât vrerea marilor puteri, care, prin aranjamente politico-diplomatice scrise sau verbale, fie se concretizează în sfere de influență (interesele germane și sovietice din Pactul Ribbentrop-Molotov, respectiv cele anglo-americane și bolșevico-staliniste de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial), fie degenerează în tensiuni ireconciliabile (lungul război rece dintre Est și Vest), ba chiar în conflicte militare de mari proporții (îndelungatele și îndârjitele lupte dintre muscalii invadatori și ucrainenii patrioți, practic dintre NATO și Rusia cu aliații ei asiatici – China, Coreea de Nord, Iran).
Iată de ce spun că în politicile naționale (britanică, franceză, germană, americană, italiană, japoneză, suedeză etc.) a existat și continuă să existe o democrație mai mult sau mai puțin aparențială (în celelalte state ale lumii de ieri și de azi doar caricaturi „democratice” ale fondului autoritar, ba chiar dictatorial, precum în Rusia și China, nemaivorbind de Coreea comunistă), iar în politica internațională un neîntrerupt dictat militaro-strategic (și nu numai) al marilor puteri, practic al atotputernicilor sforari corporatiști și esoteriști (globaliști, iluminați, sioniști, francmasoni, Grupul Bilderberg ș.a.), dictat care – de la revenirea lui D. Trump la Casa Albă – a dobândit o tot mai agresivă componentă afaceristă (personală, dinastică, statală).
De pildă, îndată după preluarea puterii la începutul anului 2025, Donald Trump a pornit atât atacul la baioneta suveranistă de tip MAGA (Make America Great Again) împotriva globalismului, implicit în dauna clasicelor fundamente ale democrației americane (sfidătoarele răfuieli cu magistrații neprieteni și cu jurnaliștii prea băgăcioși), cât și împotriva ordinei mondiale, stabilită de predecesori și aliați, după cele două conflagrații mondiale și epuizantul război rece: prezența liniștitoare a trupelor americane în cadrul NATO, cel mai redutabil bloc militar al lumii actuale, precum și în bazele lor militare (la noi, cea de la Mihail Kogălniceanu) din toate zonele fierbinți ale planetei.
Atâta doar că D. Trump, demonstrând încă din primul mandat că este un necușer (foști ofițeri KGB susțin că făcuse parte în tinerețe din structurile lor) și un afacerist arogant, cu totul neînzestrat pentru marea politică americană (vezi dezastruosul acord negociat de el cu talibanii, fără participarea aliaților, ulterior decontat de Administrația Biden), în mod normal n-ar fi trebuit, cu mai multe dosare pe rol, nici măcar să devină candidatul republicanilor, necum să câștige alegerile.
Dar cum justiția nu i-a respins candidatura, iar americanii au văzut în el personajul providențial de care uriașa țară avea mare trebuință, n-au mai ținut cont nici de păcatele afaceristului și nici de cele ale politrucului, așa că l-au votat la plesneală și la grămadă.
Și iată-l pe afacerist din nou președintele Statelor Unite (cică cel mai puternic, totodată cel mai inconsecvent pământean cu atribuții politice, chit că în plan moral-spiritual este de regulă detestabil), convins fiind că merge și suta acolo unde a mers mia, că adică, după ce instituțiile statului în declin democratic l-au ajutat să încalce legea și cutumele cetățenești, își poate permite absolut orice vor mușchii lui fleșcăiți de lider suprem: să amenințe Canada, Groenlanda și Panama; să declanșeze războiul tarifar împotriva tuturor (Mexic, Canada, China, India, Japonia, Uniunea Europeană etc.), mai puțin împotriva Federației Ruse (că, de, dictatorul Putin constituie modelul său politic), război din care, prin speculații la bursă, și-a întreit averea; să mintă cu nerușinare Congresul, pe sine prezentându-se cel mai eficient președinte american din seria celor 47; să-i vâneze cu armata pe migranți și apoi să-i deporteze pe unde se nimerește (doar din întâmplare în țara lor de origine); mai înainte de-a înșfăca jumătate din metalele rare ale Ucrainei, cu o valoare de ordinul trilioanelor de dolari, sistematic să învinuiască această țară de declanșarea războiului (cu strâmba lui logică, nu acuză agresorii, ci victimele agresiunii!), iar pe președintele Volodimir Zelenski chiar să-l dea afară din Biroul Oval, declarând cu nesimțire că acesta s-a arătat nerecunoscător pentru ajutorul american de peste 400 miliarde dolari (în realitate un ajutor de 100 miliarde); să devină campionul palavragiilor, ba renegându-și catastrofalele afirmații anterioare, ba susținând în campania electorală, că – dacă era președinte – Putin n-ar fi pornit războiul din respect față de el (sic!), respectiv că-l va încheia în maximum 24 de ore după reinstalarea la Casa Albă; să-și dorească cu ardoare Premiul Nobel pentru Pace, pesemne împreună cu nevrednicul V. Putin, cu toate că în luna iunie a ordonat aviației americane să bombardeze Iranul, inamicul israeliților, adică ceea ce haramul de kremlinist ordonă în fiecare zi hoardelor sale invadatoare și criminale, cică „eroi” în „justele” lupte pentru denazificarea statului condus de… un evreu.

N.B.: Apropo de corectitudinea decernării Premiului Nobel pentru Pace (prin extensie a tuturor nobeliarelor), istoria sireaca ne înștiințează că, în perioada interbelică și imediat postbelică, printre candidați s-au numărat Benito Mussolini (1935), Adolf Hitler (1939) și I.V. Stalin (de două ori: 1945 și 1948)…

George PETROVAI

Foto: lucrare de Annamaria Antal

La sfârșitul săptămânii trecute, împreună cu prof. Ioan Ardeleanu-Pruncu, la invitația bine cunoscutului apșănean Ion M. Botoș, am trecut granița pentru a vizita singurul Muzeu privat al românilor din Ucraina, la a cărui înființare și dezvoltare a contribuit cu maximă implicare și entuziasm gazda noastră.

În regiunea ucraineană Transcarpatia, în localitatea Apșa de Jos, românii trăiesc cu conștiința profundă a rădăcinilor lor și luptă pentru păstrarea limbii, tradițiilor și culturii. Un pilon esențial al acestei lupte identitare este Uniunea Regională din Transcarpatia „Dacia”, președinte Ion M. Botoș, organizație foarte dinamică, prin intermediul căreia s-a înființat Muzeul de Istorie și Etnografie al Românilor din Transcarpatia – instituție privată ce funcționează ca o adevărată bornă a memoriei culturale românești.

Uniunea „Dacia” desfășoară o activitate susținută de promovare a patrimoniului românesc din Ucraina prin organizarea de evenimente culturale, simpozioane și întâlniri interetnice; sprijinirea învățământului în limba română, inclusiv prin donații de carte și materiale educaționale; implicarea în proiecte transfrontaliere cu parteneri din România și Republica Moldova; editarea de publicații despre istoria și cultura românilor din Maramureșul din dreapta Tisei; colaborarea cu instituții/ organizații din România pentru cercetarea comunităților românești din Ucraina etc

Muzeul de Istorie și Etnografie al Românilor din Transcarpatia, aflat sub coordonarea ONG-ului „Dacia”, deține un veritabil tezaur de obiecte, documente și mărturii ale vieții românilor din zonă. Printre exponatele muzeului se regăsesc piese de port popular autentic, unelte tradiționale folosite în agricultură, păstorit, țesut, prelucrarea lemnului, apicultură, mobilier țărănesc vechi, icoane pe sticlă și lemn, precum și obiecte de cult, fotografii vechi de familie, acte oficiale din perioade diferite, documente istorice despre școlile românești din zonă, dinainte și de după alipirea regiunii la URSS, o bibliotecă etnografică și istorică, destinată ercetătorilor și elevilor interesați de istoria locală.
Muzeul nu este doar un loc de vizitare, ci un spațiu viu, care găzduiește activități educative, întâlniri intergeneraționale etc.
Prezența activă a Uniunii „Dacia” și funcționarea acestui muzeu confirmă faptul că românii din Transcarpatia nu sunt o minoritate pasivă, ci o comunitate implicată în societate, legată indestructibil de trecutul său și deschisă spre dialogul european. Emblema organizației – cu bradul, muntele și lupul dacic – este mai mult decât un simbol: este un legământ cu istoria și un semn de continuitate într-o lume în tragică schimbare.

Am fost părtașii unei lecții de istorie a românilor „de pretutindeni” care ne-a demonstrat că acolo unde „omul sfințește locul” neamul nu moare. Mulțumim, stimate Ion M. Botoș.

În continuare o „mostră” video de la întâlnirea românească transfrontalieră:

Text, Foto & Video: Ion Mariș

P. S. : Vizita noastră ne-a oferit prilejul de a face și o mică donație Muzeului de Istorie și Etnografie al Românilor din Transcarpatia (Apșa de Jos).

Se tot vorbește în mass-media, din ce în ce mai mult, despre violența domestică.
Domestic înseamnă îmblînzit, adaptat, potolit, umanizat, civilizat. Ar fi atîtea denumiri pentru acest concept dar, din ceea ce se constată, din păcate, acest cuvînt și-a cam pierdut valoarea și s-a transformat în exact în opusul lui, în violență sălbatică.
Cum altfel să interpretezi cînd, aproape zilnic, suntem bombardați cu știri horror despre cum soțul, iubitul, concubinul și-a ucis soția sau iubita!, de parcă ar fi niște animale la vînătoare de ființe lipsite de apărare, atît prin constituția fragilă a femeii, cît și prin lipsa unor legi care să le apere!
Niciodată n-am să înțeleg de ce femeia ar fi o creatură de rangul doi, care să fie victimă a violului, bătăii, umilinței?! Cu ce a lucrat Dumnezeu mai mult la bărbat decît la femeie?

Încă nu ne-am domesticit în sec. XXI să înțelegem că suntem cu toții egali prin naștere, că suntem oameni!
Unde și cînd s-a produs o așa ruptură în civilizație care, cu cît se pretinde că avansează devine tot mai agresivă, începînd de la familie, societate  state între ele, etc…
Formele incipiente de agresiune, eu zic, apar din primii ani de existență.
Copilul e rezultatul „bulionului” existențial în care s-a născut, a crescut și s-a dezvoltat. E ca o sugativă care absoarbe tot ce vede în jurul lui, n-are discernămînt încă să separe binele de rău.
Părinții sunt proprii lor „croitori” de drumuri în viață, lucrînd cu „materialul” (genetic) propriu!
Școala ajută și ea cu ce poate, iar mai tîrziu, anturajul bun sau prost e cel ce-și pune amprenta însă, din păcate, din ce în ce mai  puțini părinți își asumă rolul de „făuritori” de oameni și destine. Ca să nu supere copilul și să-i îngrădească dezvoltarea. Le dă în mînă, din primele luni de viață, telefonul în loc de suzetă și îi lasă să-și aleagă singuri preferințele..
Orb să fii, să nu vezi, mai ales în aceste zile cînd se întețesc provocările sub formă de manifestații de toate genurile; spectacole, concerte, pe malurile mării, pe proprietățile conacelor, cu muzică drăcească, cu mesaje sataniste, suburbane, pe care nu credeai că le-ai putea auzi pe vreo scenă, cu creiere încinse de alcool și droguri… și să ne mai mirăm că în societate fac exact cum au văzut în partyurile și întrunirile de tot felul, nesupravegheate de adulți cerebrali!

Asta, la nivel de familie și societate, în timp ce vedem efectele nocive duse la extrem, peste granițe!
Popoare nevinovate, decimate și spulberate de cîte un dezaxat, care-și închipuie că are dreptul și că poate să facă tot ce vrea.
Așa că atunci cînd un dezaxat mai mărunt care-și omoară iubita și e căutat de două săptămîni fără rezultat, nu ne mai mirăm, intră în normalitate un asemenea caz…

Oare ce ne-ar trezi și ne-ar face să strigăm toți la unison: GATA! AJUNGE!

….Și în tot acest timp se moare în Ucraina, Gaza, Iran etc… și ne întoarcem iar în sălbăticie, uitînd că  odată am fost și noi domesticiți!

Ileana PISUC

P.S.: Mi-a rămas în minte o frază spusă de cineva: a ajuns diavolul să ia lecții de la noi!

Foto: I. Mariș

Sâmbătă, 26 iulie 2025, în Parcul Central al municipiului Sighetu Marmației se va desfășura a doua ediție a Festivalului Internațional de Folclor MARA. Participă ansambluri folclorice din România și din străinătate.

De la ora 10:00 – va avea loc parada formațiilor participante iar de la ora 12:00 – spectacolul folcloric.

În paralel va avea loc și un Târg al meșterilor populari.

Organizatori: Primăria și Consiliul Local Sighet, Centrul Cultural Sighet.

Salut, Sighet!

Într-o epocă în care tehnologia redefinește constant modul în care ne raportăm la trecut, Asociația Firul Vieții din Sighetul Marmației (președinte – prof. Ioan Ardeleanu-Pruncu)  își asumă un proiect menit să conecteze memoria colectivă a orașului cu instrumentele digitale ale prezentului. La începutul anului viitor (2026), cu ocazia celebrării a 700 de ani de la prima atestare documentară a orașului Sighetul Marmației, vom lansa o aplicație mobilă (online) menită să ofere un acces facil și intuitiv la informațiile despre personalitățile marcante ale orașului, identificate și localizate cu precizie în principalele cimitire sighetene.

Proiectul, inițiat și coordonat de Asociația Firul Vieții, își propune să aducă în prim-plan moștenirea culturală și istorică a orașului Sighet printr-un demers de digitizare a memoriei locale. Într-o primă etapă, aplicația va permite localizarea exactă, prin intermediul coordonatelor GPS incluse, a mormintelor personalităților sighetene înhumate în cele patru cimitire principale ale orașului: cimitirul românesc, cimitirul maghiar – romano-catolic, cimitirul maghiar – protestant și cimitirul ucrainean. În ultimele luni au fost semnate Acorduri de Parteneriat pentru colectarea de informații cu principalele Protopopiate și Parohii din orașul nostru, cele care administrează respectivele cimitire.

Fiecare mormânt inclus în proiect va fi geolocalizat cu acuratețe, iar aplicația va oferi în plus informații esențiale despre viața și contribuția decedatului la dezvoltarea orașului și/ sau a regiunii. Informațiile vor fi disponibile în cel puțin trei limbi: română, engleză și maghiară sau ucraineană, în funcție de contextul biografic al fiecărei personalități.

Aplicația va putea fi utilizată atât de vizitatorii care se află fizic în Sighet și doresc să parcurgă trasee tematice în cimitirele orașului, cât și de cei aflați la distanță — din țară sau din diaspora — care vor putea accesa informațiile de oriunde din lume. Această funcționalitate oferă nu doar un instrument de cercetare și explorare istorică, ci și o modalitate de reconectare emoțională cu orașul natal pentru cei plecați, care își pot regăsi rădăcinile într-un format digital modern.

Este un mod de a cinsti memoria celor care au făcut istorie în Sighet, de a păstra vie contribuția lor și de a o face cunoscută noilor generații. În același timp, ne dorim să oferim o punte între locuitorii de azi ai orașului și cei stabiliți în alte zone, dar care au lăsat în urmă valori și repere esențiale pentru identitatea noastră locală.

Inițiativa se adresează nu doar istoricilor sau pasionaților de genealogie, ci și turiștilor, profesorilor, elevilor sau oricărui cetățean interesat de trecutul orașului. Prin aplicație, utilizatorii vor putea căuta personalitățile decedate în primul rând după nume dar și după domeniul de activitate sau chiar în funcție de contribuțiile lor culturale, științifice, politice sau sociale.

Pe lângă localizarea mormintelor și afișarea coordonatelor GPS, aplicația va integra și fotografii ale monumentelor funerare, descrieri istorice, precum și eventuale link-uri către articole, cărți sau surse digitale relevante. Platforma va fi concepută pentru a fi ușor de folosit și foarte accesibilă.

Pentru realizarea acestui proiect Asociația Firul Vieții va colabora, pe lângă Protopopiatele/ Parohiile locale, cu istorici locali, familiile personalităților vizate și instituții de cultură din Sighet și din regiune. De asemenea, se au în vedere și alte parteneriate cu organizații culturale și academice, din țară și străinătate, pentru validarea informațiilor publicate.

Această componentă multilingvă conferă proiectului o dimensiune internațională și multiculturală, reflectând mozaicul etnic și cultural care definește identitatea Sighetului de-a lungul secolelor.

Lansarea oficială a aplicației este programată pentru începutul anului viitor, în cadrul unui eveniment dedicat aniversării a 700 de ani de la prima atestare documentară a orașului Sighetu Marmației. Momentul va fi marcat printr-o conferință publică, o expoziție documentară și un tur ghidat în cimitirele implicate în proiect, în cadrul căruia participanții vor putea experimenta în premieră aplicația.

De asemenea, în cadrul evenimentului va fi lansată o campanie de promovare a aplicației, inclusiv prin canale online și sociale, astfel încât publicul din diaspora sau din alte regiuni ale țării să poată descoperi această resursă valoroasă chiar dacă nu se află fizic în Sighet.

Prin acest demers, Asociația Firul Vieții nu doar valorifică patrimoniul local, ci și deschide o direcție nouă în ceea ce privește conservarea memoriei urbane. Aplicația se dorește a fi un model replicabil și pentru alte orașe din România sau din regiune, în care inițiativele de mapare digitală a istoriei sunt încă insuficient explorate.

Considerăm că trecutul nu trebuie doar comemorat ci și înțeles și, mai ales, să fie vizibil și accesibil. Prin această aplicație, nu doar marcăm morminte, ci vom încerca să spunem și povești. Și fiecare poveste va contribui la înțelegerea unei identități comune pe care o „purtăm” cu toții, indiferent de limba vorbită sau de locul în care ne aflăm acum.

Într-o lume grăbită, în care istoria riscă să fie uitată în goana după „trenduri” adeseori superficiale, inițiativa Asociației Firul Vieții din Sighetu Marmației este – credem – un exemplu de responsabilitate culturală și comunitară. Prin această aplicație, trecutul devine interactiv, personalitățile uitate sunt readuse în atenția publicului, iar cimitirele orașului capătă o nouă valență: nu doar locuri de „veșnică odihnă” ci și repere vii ale memoriei noastre comune.

Text & foto: Ion Mariș
Asociația Firul Vieții Sighet

După lupte/ conflicte politrucianiste care au durat mai bine de o lună (aprige dispute zilnice între liderii formațiunilor pretins proeuropene, de fapt pronicușorene, ce se sfârșeau după mai multe ore în coadă de pește, ba chiar cu amenințările clonțoșilor că se retrag din alianța guvernamentală), iată că de ceva timp avem pestrițul Guvern Ilie Bolojan, din care fac parte reprezentanții (cică cei mai cu moț) ai celor patru formațiuni parlamentare europeniste (PSD, PNL, USR, UDMR), plus codița bleagă a minorităților.
Crede cineva că acest scremut guvern politic majoritar constituie soluția salvatoare pentru foarte îndatorata Românie (o datorie externă de aproximativ 200 miliarde euro) și cu un deficit bugetar de peste 9%? Nicidecum, atâta timp cât pretinșii salvatori de acuma sunt de fapt fie colegii și urmașii celor care, în decursul timpului, au creat actuala catastrofă economico-socială (și nu numai), fie indispensabilii necalificați (precum Cătălin Predoiu), ce – în virtutea rolului și al jocului său politic – își continuă cu seninătate parcursul ministerial, indiferent de coaliția cârmuitoare și de culoarea ideologico-politrucianistă a premierului!
De altminteri, se mai poate vorbi în ultimii ani despre demnitate, pricepere, culoare politică sau principii ferme (nu din cele clamate, ci cu consecvență urmate), atunci când stânga devine dreptistă de câte ori i-o cer interesele, și viceversa (vezi defuncta Uniune Social-Liberală din iepoca Antonescu-Ponta sau „sora” ei mai tânără, moșită de sinistrul cuplu Ciucă-Ciolacu), când traseismul la centru este în floare și tâlhăria legalizată (de regulă în haite – clanuri, dinastii, partide, consilii, autorități, alianțe) este în continuare pe rod bogat?!…
Poate că au fost perioade în amarnica noastră istorie când politica se făcea (și) din plăcere sau cu elan patriotic (de pildă, Alexandru Vaida-Voevod pretindea că a intrat bogat în politică și a ieșit sărac, generațiile de Brătieni n-au acumulat averi colosale din această activitate eminamente umană etc.), însă negreșit că în bolșevism și postdecembrism totul s-a degradat (sentimente, valori morale, funcții, distincții, cultură, educație ș.a.m.d.), mulți dintre (ne)oamenii acestor perioade (alogeni, turnători, răufăcători descurcăreți, oportuniști, impostori, semidocți) pretându-se la ticăloșii ce mergeau până la dezumanizare prin trădare și înjosire moral-spirituală, căci vedeau (cei de azi văd) în politică doar rampa de lansare înspre belșugul ciocoiesc, indiferent de prețul uman plătit de ei și urmașii lor pentru această detestabilă pervertire.
Asta fiind starea de lucruri în profitabila aflare în treabă, poreclită politică, lesne se poate deduce că toți mâncătorii de rahat de pe aceste meleaguri (inclusiv opozanții auriști, potiști și șoșoci) își doresc să ajungă la guvernare. Da, pentru că numai astfel se pot înfrupta pe rupte din buget, unul din puținele bunuri naționale rămase în întregime la cheremul sforarilor de la butoanele puterii.
Atâta doar că actuala coaliție guvernamentală, împreună cu plecații sau exclușii din tabăra opozanților și la țanc absorbiți de PSD, deține o confortabilă majoritate de peste 60%, așa că nici nu vrea să audă de propunerea extremiștilor cu pretenții suveraniste – formarea unui guvern de uniune națională, chipurile în interesul exclusiv al țării și al tuturor cetățenilor…

În articolul Bani pentru România din 11 iunie 2025 am arătat principalele căi de reducere a deficitului bugetar și de achitare a datoriei externe (căi pe care le detaliez cu această ocazie), fără ca pentru asta să fie sporite taxele și impozitele, ticălos mijloc „democratic” la care recurg toate cârmuirile slabe și neinspirate (am spus „democratic”, deoarece prin declanșarea lanțului scumpirilor, după mărirea prețului la curent și hidrocarburi, se ia de la cei mulți și săraci pentru a se da celor puțini și bogați, deci se aplică principiul de bază al demonocrației noastre originale): (a) Economii la nivelul tuturor instituțiilor, printr-o substanțială reducere a numărului de mașini, a cotei de benzină și a deplasărilor în străinătate pe bani publici; (b) Reducerea numărului de funcționari publici  (parlamentari, miniștri, secretari de stat, directori, consilieri de toate calibrele și culorile, sinecuriști de teapa băgătorilor de seamă și ai membrilor consiliilor de administrație etc.), atât prin mult necesara schimbare a Constituție (România să fie republică parlamentară, parlamentul să devină unicameral și cu maximum 300 de aleși, numărul aleșilor/consilierilor la nivelele inferioare – județe, municipii, orașe și comune, să urmeze același algoritm), cât și prin noua împărțire administrativ-teritorială (cel mult 10 regiuni sau provincii în locul celor 41 de județe, comasarea comunelor care încalcă legea prin depopulare, desființarea sectoarelor din Capitală și a inutilei funcții de viceprimar, în prima fază măcar în localitățile mici); (c)Reducerea inumanului decalaj dintre veniturile bugetare minime și cele maxime (raportul, în tot mai multe cazuri, este de peste 1 la 100!), reglementare cu insistență cerută de oficialii europeni, fiindcă nerezolvarea ei într-un anumit termen, se știe foarte bine că poate să ducă la pierderea a peste 10 miliarde euro, bani alocați de Uniunea Europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență; (d) Impozitarea progresivă, adică așa cum se procedează (nu de azi sau de ieri) în absolut toate țările dezvoltate ale lumii; (e) Scutirea României de datoria externă (dacă nu de toată, măcar de cea mai mare parte), prin demonstrarea faptului că împrumuturile făcute în decursul timpului (desigur, fără acordul cetățenilor) intră în categoria datoriilor odioase.

Numai că Guvernul Bolojan, care ține morțiș să devină un uriaș bolovan pentru cetățenii demni și onești ai acestei țări (cu taman cinci vicepremieri  și mai mulți miniștri fără urmă de vocație, ba chiar de-a binelea necalificați pentru noua funcție, precum Alexandru Nazare la Finanțe, Oana Țoiu la Externe și Ionuț Moșteanu la Apărare, ca să dau doar trei exemple stridente), are toate șansele ca, în foarte scurt timp, să devină extrem de impopular prin ajustarea  burselor și mărirea taxelor, îndeosebi dacă – aidoma altor cârmuiri postdecembriste – nu va îndrăzni să se atingă de sfidătoarele privilegii ale baștanilor.

George  PETROVAI

S-a dat startul înscrierilor la programul de studii de licență în filosofie, care durează până pe 11 iulie 2025. Iar înscrierea la masterat va avea loc între 15-23 iulie 2025. Intră pe admitereonline.utcluj.ro, creează-ți contul și familiarizează-te cu platforma – te poți loga oricând și încarci documentele pe rând, pe măsură ce le ai pregătite.

Descoperă lumea fascinantă a ideilor, dezvoltă-ți gândirea critică, argumentarea logică și abilitățile creative prin programele de studii universitare acreditate de Filosofie, din cadrul Facultății de Litere a Centrului Universitar Nord din Baia Mare – UTCN: licență, masterat, doctorat. Anul acesta universitar, specializarea Filosofie de la Baia Mare va aniversa 25 de ani de existență, fapt care va prilejui mai multe evenimente speciale și activități științifice în domeniu. Vă invităm alături de noi în acest an de sărbătoare a gândirii, a dialogului și a căutării adevărului.

De ce să studiezi Filosofia?

Specializarea Filosofie este atractivă, interdisciplinară, adaptată contextului socio-cultural actual, acoperind discipline precum: istoria filosofiei, logică, teoria cunoașterii, filosofia limbajului, metafizică, filosofia religiei, antropologie, filosofie politică, filosofia istoriei, estetică, consiliere dar și sociologie, psihologie și științele educației.
Disciplinele  studiate te vor ajuta să înțelegi mai bine lumea în care trăim, să te raportezi critic la ea și să o influențezi în mod pozitiv.
Vei dobândi abilitățile intelectuale de a putea lua o atitudine creativă și constructivă care să-ți facă viața ta și a celor din jur mai frumoasă și plină de sens. Respectiv să te descurci în vremuri de restriște.
Vei învăța că logica, retorica, comunicarea argumentată și cunoștințele solide despre om și societate sunt cu adevărat cheia succesului într-o lume în continuă schimbare, în care comunicarea joacă rolul central.
Învățarea continuă este calea adaptabilității și rețeta unei societăți sănătoase și civilizate. Nu doar dacă tocmai ați terminat liceul, ci și dacă ați mai studiat la o facultate, aveți deja o profesie sau chiar sunteți la pensie, porțile Filosofiei sunt deschise tuturor celor care doresc să exploreze lumea ideilor. Și nimic nu este mai benefic pentru sănătatea noastră psihică și fizică decât să facem parte dintr-o comunitate vie în care să se discute liber marile întrebări ale vieții.

 De ce la facultate la Filosofie în Baia Mare?

Comunitatea academică de la Filosofie Baia Mare este una tânără și dinamică, în care au loc nenumărate activități (conferințe, workshop-uri, seri de film, dezbateri și cluburi de lectură, etc.), campusul universitar este modern, iar căminele și cantinele studențești sunt de o înaltă calitate, oferind tinerilor o experiență studențească de neuitat.
Datorită alianțelor internaționale prestigioase ale universității, ca student la Filosofie la Baia Mare vei avea oportunitatea de accesa mobilități și internshipuri internaționale și de a obține burse Erasmus+ la universități de renume din Europa (Italia, Franța, Germania etc).
În continuarea studiilor de licență vei putea să te înscrii și la Masteratul de Filosofie și Drepturile Omului, iar apoi să aprofundezi tema preferată de cercetare științifică în domeniu printr-un Doctorat în Filosofie.
Specializarea Filosofie din cadrul Facultății de Litere a Centrului Universitar Nord din Baia Mare (CUNBM) face parte din marea familie academică a Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), în prezent una dintre cele mai mari și bine cotate instituții superioare de învățământ din România (top 5), având în structura sa 12 facultăți și 219 specializări grupate în două centre universitare: Cluj-Napoca și Baia Mare – cele mai mari și dinamice orașe din nord-vestul țării.
Programele noastre universitare (licență, masterat, doctorat) sunt acreditate cu „grad de încredere ridicat” (nivel maxim), potrivit evaluării Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior.

Oportunități și perspective de carieră

Programul de studii de Filosofie de la Baia Mare este un reper al educației și culturii din Nord-Vestul României, cu absolvenți care activează deja cu succes în diverse domenii: învățământ, cercetare academică, consiliere filosofică și consiliere școlară, jurnalism, media, instituții culturale și muzeale, industria cărții (scriitori, editori, redactori, librari, traducători), dar și în domeniul resurselor umane, marketing, publicitate/PR, politică, securitate națională, administrație, instituții publice naționale și internaționale. De asemenea, absolvenții de filosofie sunt activi și ca formatori de opinie (influenceri), creatori de conținut și în profesiile din industria creativă, tot mai prezente în societate. Într-o lume în continuă schimbare, dar bazată pe informație, cunoaștere și comunicare, absolvenții de filosofie au calea deschisă spre orice profesie de viitor în care primează inteligența, abilitățile de comunicare și creativitatea.

•  Înscrierile pentru licență se fac Online între 2 și 11 iulie 2025
• (și începutul lunii septembrie, în cazul în care mai rămân locuri disponibile)
• Înscrierile pentru masteratul în Drepturile omului (Filosofie): 15-23 iulie 2025
•  Admiterea se face pe baza mediei de la BAC.
•  Pentru înscrierea online urmărește pașii: Accesează https://admitereonline.utcluj.ro/cunbm-facultatea-de-litere-licenta/ → selectează domeniul de studiu Filosofie.
• Locație: Str. Victoriei nr. 76, Centrul Universitar Nord din Baia Mare.
• Contact: 0264 202 973 / [email protected]
• Info suplimentare: [email protected]
• Urmărește-ne pe facebook.com/FilosofieBaiaMare și instagram.com/filosofie.cunbm

Filosofia a fost din totdeauna calea înțelegerii prezentului și cheia viitorului! Scopul vieții este fericirea, iar Filosofia reprezintă calea regală spre fericire.

 Centrul Universitar Nord din Baia Mare – UTCN
Facultatea de Litere – specializarea Filosofie

În satul Remetea Chioarului știm din documente că trăia un comerciant evreu, Mihály Kálmán, și soția lui, Reiza. Aceștia dețineau un magazin, dar se ocupau și cu producția de pălincă, de magiun sau cu exploatarea lemnului din zonă.

Dintre cei 1.198 de locuitori înregistrați în anul 1941, 40 s-au declarat evrei. Toți evreii au fost deportați în anul 1944 de către autoritățile maghiare. Doar doi locuitori au supraviețuit: Margó Kálmán, care a supraviețuit lagărelor naziste, și fratele ei, József, care a reușit să evadeze din detașamentul de muncă forțată.

Câțiva localnici neevrei au încercat să ascundă familia Kálmán în pădure. Mihály Kálmán a refuzat propunerea acestora, dorind să rămână alături de ceilalți evrei din localitate. După război, în Remetea Chioarului nu au mai locuit evrei.

Cotos Robert – president Asociatia Maramures Heritage
Baia Mare, Maramures county, Romania

Privind fotografia, avem impresia că deosebit de interesanta construcție de patrimoniu din centrul Sighetului, cunoscută ca și „Casa Pălărierului”, se… micșorează. Construcție atipică pentru Sighet, cu influență săsească, ridicată în anul 1833, „Casa Pălărierului” (str. Bogdan Vodă,nr. 26) figurează pe Lista clădirilor de patrimoniu cu denumirea „spațiu comercial” dar este de fapt o „Casă cu boltă la poartă”, având codul MM-II-m-B-046923.

În urma semnalelor noastre și a implicării unor „actori” politici se pare că aceasta nu va dispărea și o primă sumă (nu foarte mare) de 375000 lei a fost alocată pentru „Lucrări de intervenție de urgență privind consolidarea construcției existente și construirea frontului din spate a șarpantei și a învelitorii casei monument, str. Bogdan Vodă, nr. 26”. Sunt necesare câteva documente care să completeze dosarul care va fi înaintat pentru aprobare în Consiliul Local al Sighetului. Dacă totul se va derula fără „sincope” – surpriză, lucrările pentru consolidare ar trebui să înceapă – sperăm – în curând. Sigur, acesta este primul pas, sume importante trebuie alocate pentru restaurarea și asigurarea funcționalității clădirii, iar pentru acest scop cei responsabili trebuie să identifice sursele de finanțare.
Vorbim de o clădire unicat din centrul vechi al Sighetului care ar putea fi pusă în valoare cu inteligență și respect pentru arhitectură. Vom vedea când și cum se va rezolva „renașterea” clădirii.

Text & foto: Ion Mariș

Marți, 17 iunie 2025, Memorialul Victimelor Comunismului și al  Rezistenței și-a onorat cu succes titlul de simbol al memoriei și al istoriei, al  dezbaterilor de idei, de purtător de mesaj al valorilor perene. Sala de conferințe a Memorialului a fost gazda, pentru a câta oară?, a unei  sesiuni de comunicări științifice de o largă respirație, o veritabilă istorie a credinței și identității, cu titlul generic de Vicariatul Ortodox Ucrainean – 35 de ani de la reînființare, eveniment moderat magistral de către pr. consilier Marius N. Lauruc.

În deschidere, P.S. Varlaam Ploieșteanul, episcop vicar-patriarhal, a vorbit despre unitatea creștinilor și unitatea de credință, a marcat semnificația anului 2025,  de la Conciliul de la Niceea încoace, autocefalia Bisericii Române sau sfințirea din toamnă a mozaicului Catedralei Neamului. Domnul Ciprian Vasile Olinici, Secretar de Stat pentru Culte, a punctat în discursul său, cum valorile testamentare, precum limba, memoria și credința, pot păstra vie identitatea unui popor, tot atâtea căi și mijloace regăsite în istoria Vicariatului Ortodox Ucrainean din România. Excelența Sa, Domnul Ihor Prokopchuk, Ambasadorul Ucrainei în România, a insistat pe contactele strânse dintre cele două națiuni, română și ucraineană, de-a lungul istoriilor lor cultural-religioase, pe modelul oferit de Biserica Ortodoxă Română în obținerea Autocefaliei Bisericii Ucrainene (2019).

Vasile Moldovan, Primarul municipiului Sighetu Marmației, a transmis un mesaj de felicitare, în acest moment important,  comunității ucrainene, cu rol esențial în mozaicul etnic al orașului, după care au urmat șapte comunicări științifice, respectându-se ordinea cronologică a conținutului tematic. Domnul Teofil Ivanciuc, în Două vechi biserici de lemn ale ucrainenilor maramureșeni, a trecut în revistă istoricul cercetărilor, a inventariat bisericile existente, câte au mai rămas în urma disparițiilor bisericilor de lemn între anii 1950 – 1967, de pe Valea Ruscovei, și a prezentat cele două biserici de lemn demolate și identificate recent de către Domnia Sa: cea de la Rona de Sus (demolată în jurul anului 1890), respectiv cea de la Crăciunești (demolată în anul 1955). În fapt, destinul acestora: cea de la Rona, transformată în șură și o parte la Muzeul Maramureșan (cu lemn de 300 de ani, tăiat la 1699), și cea de la Crăciunești, in situ altarul și fundația, iar lemnăria în casă tradițională, azi tencuită. Oare se mai poate restaura așa cum se păstrează în fotografia din anul 1913? Pr. drd. Gheorghe Cinar a încântat audiența selectă cu prezentarea Cărți de cult cu însemnătate istorică din parohiile ortodoxe ucrainene maramureșene, de la Poienile de sub Munte, Repedea, Crasna Vișeului, Rona de Sus și Sighet.  Din arhivele parohiilor au fost prezentate Trioduri de secole XVII – XVIII, tipărite la Lvov,  sau câte un Octoih, Ceaslov, Apostol, Liturghier mai deosebit, din bogata zestre arhivistică, cu tot cu numele donatorilor și cu poreclele lor. Una dintre cele mai fascinante biserici de zid din Maramureș, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Câmpulung la Tisa, ne-a fost adusă spre cunoaștere la 225 de ani de zidire, de către pr. Gheorghe Chascear. Este suficient să amintesc aici faptul că iconostasul, icoana Nașterii Domnului și cea a Adormirii Maicii Domnului au fost pictate de către Antin Pylykhovskyi. Lucrarea pr. consilier Marius N. Lauruc, Ucrainenii ortodocși din România în perioada comunistă, a fost structurată pe două paliere distincte: perioada 1949 – 1952 când, potrivit Deciziei 34695 a Ministerului Cultelor, Vicariatul avea 31 de parohii (15 în Maramureș, 5 în Bucovina, 7 în Satu Mare și 4 în Banat), respectiv 1952 – 1990, când, odată cu desființarea Vicariatului, au fost „inventariate” bunurile bisericești, iar unii preoți au fost urmăriți de Securitate, interogați, închiși pe motiv c-ar fi uneltit împotriva țării sau considerați naționaliști sau iredentiști. Oarecum firesc, pr. Vicar Nicolae Lauruc a trecut în revistă cele mai importante momente prin care a trecut Vicariatul  Ortodox Ucrainean din România în ultimii 35 de ani de la reînființare, fiind urmat în luările de cuvânt de pr. Protopop Petru Rosoca, care a creionat un scurt istoric al Protopopiatului Ortodox Ucrainean Lugoj.

„Într-o lume tot mai secularizată și dezorientată moral, în care tinerii credincioși au nevoie de repere clare, autentice și veșnice, educația religioasă devine o necesitate pentru formarea unei identități creștine puternice”, am selectat din prezentarea Pr. Protopop Petru Rahovan Importanța educației religioase în viața tinerilor creștini din cadrul Vicariatului Ortodox Ucrainean.

La finalul întâlnirii, Părintele Marius N. Lauruc a avut amabilitatea să răspundă la câteva întrebări pentru cititorii Revistei online „Salut, Sighet!”, și nu numai, pentru a ne putea bucura împreună:

Marius Voinaghi (M.V.): Cum a evoluat identitatea religioasă și culturală a comunității ortodoxe ucrainene din România în ultimii 35 de ani?
Marius N. Lauruc (M.N.L.):  De la Revoluție și până astăzi, au avut loc câteva schimbări în cadrul populației ucrainene din România. Însă acestea oglindesc schimbările pe plan demografic și religios la nivelul întregii țări. În primul rând, observăm o scădere demografică, însă aceasta este proporțională cu scăderea întregii populații a țării. Mai apoi, pe plan religios, conform datelor obținute prin recensămintele realizate, se poate constata o relativă diversificare a opțiunilor confesionale în rândul populației ucrainene, deși cea mai mare parte e reprezentată de către creștinii ortodocși. Pe plan cultural avem de-a face, mai ales în ultimul deceniu și jumătate, cu o creștere a numărului organizațiilor constituite de către etnici ucraineni în vederea conservării identității etnice. Lucrul acesta este îmbucurător, deoarece demonstrează o creștere a ponderii persoanelor care doresc să se implice în viața comunității ucrainene și să devină factori decizionali  în procesul de conservare a identității etnice.

M.V.: Ce provocări majore a întâmpinat Vicariatul Ortodox Ucrainean în menținerea și promovarea tradițiilor religioase și limbii ucrainene în contextul românesc contemporan?
M.N.L.: Până acum câțiva ani, cei care nu aveau contact direct cu membrii comunității ucrainene din România, aveau dificultăți în a diferenția moștenirea culturală ucraineană de cea rusă, respectiv, poporul ucrainean de cel rus. Această confuzie, cu care aveam de-a face des, a dispărut odată cu războiul din Ucraina. Însă, cele mai mari provocări în acest sens au venit odată cu debutul agresiunii ruse în Ucraina. Vedem războiul informațional ca o realitate cotidiană. Dezinformarea diseminată cu scopul de a manipula și dezbina nu avea cum să ocolească Vicariatul Ortodox Ucrainean, cea mai mare instituție a ucrainenilor din România, cea mai mare comunitate a noastră, cu peste 30.000 de membri. Pentru noi este clar că simpla existență a unei comunități ucrainene de o aemenea amploare îi deranjează pe dușmanii istorici ai ucrainenilor, pentru că are cuvântul cel mai greu de spus în efortul de conservare a identității etnolingvistice.  Însă, asemenea fraților noștri din Ucraina, noi luptăm pe „baricade” și nu ne vom da învinși.

M.V.: Există inițiative concrete de colaborare între Vicariatul Ortodox Ucrainean și alte structuri religioase sau culturale din România și Ucraina pentru sprijinirea comunității ucrainene din diaspora?
M.N.L.: În ultimii 35 de ani, Vicariatul a colaborat cu diverse instituții bisericești din Ucraina și Polonia. Mulți din preoții noștri sunt școliți în Ucraina. Din păcate, după începtul războiului din Ucraina, odată cu escaladarea tensiunilor religioase din Ucraina, am fost nevoiți să suspendăm orice legături cu Biserica Ortodoxă Ucraineană, până la limpezirea situației. Sperăm ca acest lucru să se întâmple cât mai curând. În schimb, ne bucurăm de o relație foarte apropiată cu Ambasada Ucrainei în România. Meritul îi revine, în mare parte și Excelenței Sale, Dlui. Ihor Prokopchuk, care manifestă un interes real față de etnicii ucraineni din România; vizitează des comunitățile ucrainene din țară pentru a afla provocările cu care se confruntă și pentru a identifica posibile soluții. În toamna anului trecut, Ambasada Ucrainei, în colaborare cu Vicariatul și câteva organizații ale ucrainenilor din România (Asociația Ruscovan din Cluj Napoca, Asociația pentru Educație și Cultură „Lesia Ukrainca”, din Sighet, Asociația Dobrotoliubie Sighet) a organizat expoziția de fotografii „Cultură versus război”, în centrul Sighetului, pentru a sensibiliza oamenii cu privire la ororile războiului care se duce dincolo de Tisa.

M.V.: În ce măsură a contribuit Vicariatului Ortodox Ucrainean nu doar la păstrarea identității religioase, ci și la reziliența culturală și civică a comunității ucrainene din România în fața presiunilor istorice și contemporane?
M.N.L.: Ca și în cazul oricărei minorități etnice, cel mai mare pericol îl reprezintă, pentru ucraineni, pierderea identității etnice și asimilarea. Cea mai importantă stavilă în acest sens o reprezintă identitatea lingvistică, pe care Vicariatul o cultivă cu sfințenie, folosind limba ucraineană în cult și în predică. De aceea, fără exagerare, Vicariatul este factor determinant în acest sens. Datele recensământului din 2021 relevă faptul că acolo unde Vicariatul are parohii (Maramureș, Timiș, Caraș-Severin), ponderea ucrainenilor care folosesc ucraineana ca limbă maternă este ridicată. În schimb, în zonele țării în care Vicariatul nu are parohii, ponderea este mult mai scăzută. De pildă, în jud. Suceava, din aproape 8000 de etnici ucraineni, doar puțin peste 5000 folosesc limba ucraineană, iar în jud. Tulcea, din 900 de ucraineni declarați, doar 300 folosesc limba ucraineană. Această tragedie evidențiază, odată în plus, rolul de coeziune și de conservare pe care Vicariatul Ortodox Ucrainean îl are în cadrul comunității noastre.

M.V.: În încheiere, ce proiecte de viitor vă așteaptă?
M.N.L.: În viitorul apropiat urmează premierea cîștigătorilor concursului „Istoria văzută prin ochii bunicilor”, desfășurat în premieră, la nivelul Vicariatului. Acest concurs va fi încununat prin publicarea tuturor lucrărilor într-un volum, o veritabilă colecție de istorie orală. Mai apoi –  publicarea unui volum aniversar, despre Vicariat, în limba ucraineană.
Mă bucură enorm faptul că în ultimii patru ani a început să crească exponențial numărul activităților desfășurate în Vicariat, tocmai cu scopul de a oferi o vizibilitate crescută ucrainenilor din România, pentru a întări identitatea etnică, precum și faptul că începe să se coaguleze un grup de preoți și profesori pasionați de cercetarea istoriei noastre.

M.V.: Părinte, vă tare mulțumesc!

Marius Voinaghi

Foto: I. Mariș

Marți, 17 iunie 2025, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet s-a desfășurat Simpozionul „35 РОКІВ ВІДНОВЛЕННЯ УКРАЇНСЬКОГО ПРАВОСЛАВНОГО ВІКАРІАТУ – 35 DE ANI DE LA REÎNFIINȚAREA VICARIATULUI ORTODOX UCRAINEAN”.

Simpozionul a fost moderat de preotul Marius N. Lauruc.

În deschiderea lucrărilor a fost invitat să ia cuvântul P.S. Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar-patriarhal, care s-a referit la importanța simpozionului „Vicariatul Ortodox Ucrainean – 35 de ani de la reînființare”.

Au fost invitați – în continuare – și s-au adresat numerosului public: dl. Ciprian Vasile Olinici, Scretar de Stat pentru Culte; Excelența Sa Dl. Ihor Prokopchuk, Ambasadorul Ucrainei în România și dl. Vasile Moldovan, Primarul Municipiului Sighetu Marmației.

A urmat prezentarea unor teme interesante:  „Două vechi biserici de lemn ale ucrainenilor maramureșeni ” (Teofil Ivanciuc, istoric); „Cărți de cult cu însemnătate istorică din parohiile ortodoxe ucrainene maramureșene” (pr. drd. Gheorghe Cinar); „Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Câmpulung la Tisa – 225 de ani de la zidire” (pr. Gheoghe Chascear); „Ucrainenii ortodocși din România în perioada comunistă” (pr. Consilier Marius N. Lauruc); „Vicariatul Ortodox Ucrainean din România – 35 de ani de la reînființare” (pr. Vicar Nicolae Lauruc); „Protopopiatul Ortodox Ucrainean Lugoj – scurt istoric” (pr. Protopop Petru Roșoca) și „Importanța educației religioase în viața tinerilor credincioși din cadrul Vicariatului Ortodox Ucrainean” (pr. Protopop Petru Rahovan).

Transmitem și noi gânduri bune și „LA MULȚI ANI!” Vicariatului Ortodox Ucrainean!

Salut, Sighet!

Foto: I. Mariș

Le povestea tuturor prietenilor despre acele locuri. Unde cerul e cel mai albastru, oglindit în IEZERUL de sub Vîrful PIETROSUL. Locuri de poveste, unde iarba e mai verde ca oriunde. Și unde, privind munții, poți gusta libertatea SPIRITULUI care animă locurile.

Se mai poate, DEOCAMDATĂ…

Toți îl ascultau, gîndindu-se intens la cele povestite. Ca la o MECCA din România. Unde orice român ar trebui să ajungă măcar o dată-n viață așa cum orice musulman trebuie să ajungă la Mecca…

„Batăr o dată-n viață…”
Doar așa poți înțelege magia care se ascunde în acele locuri.

Dacă putea, îi lua cu el și le arăta ce nu mai văzuseră. După care ei abia așteptau să treacă anul pentru a merge acolo împreună la vreun festival de literatură. Cum să uite cum fuseseră primiți, tratați și respectați de oamenii locului? Apoi povesteau, la rîndul lor, altora. Așa reușise, fără efort, să-i facă discipoli. Ca un misionar!…

Ieșise acum din Mînăstirea BÂRSANA unde-și dusese prietenii. Parcă se îndrepta de spate, plecînd. „Mi-or fi rămas acolo păcatele?”, gîndi el, cu speranță. Se simțea mai ușor acum. Parcă i se luase de pe umeri o greutate purtată prea multă vreme. „Ce păcat că nu conduce altul!… Aș privi stîncile de pe stînga drumului, aplecate deasupra șoselei. Oare de aici mi-o fi adus fetița aia două flori de colț, acum mai bine de 40 de ani? Sau bulbucii? Cînd mergea să pască  oile pe deal. De aceea-i zice STRÂMTURA („Strâmtură”, cum zic oamenii de pe-aici) că vezi cum e strînsă IZA între versanți. Apoi se lărgește valea de cum ieși către Rozavlea”.

Prin minte-i trecu povestea cu „podu’ miresii”, auzită cu vreo 45 de ani înainte în stație, așteptînd „rata”… Acum privea tufele de lîngă rîu. Era plin de „poluare” la vreo doi metri deasupra nivelului apei: tulei de porumb, resturi de folii de plastic și cîte altele. Privindu-l pe omul care se apropiase îl întrebă: „Uncheșù’, de ce aruncă lumea toate gunoaiele în IZA cea atît de frumoasă? Nu-i păcat?…”

„Nu aruncă oamenii, domnùle. Vin cu puhoaiele de pe unde se află. Cînd se umflă valea de ploi, de nu se mai poate, apa urcă pe mal, cărînd cu ea totul. Cînd se mai potolește, rămîn resturile sus, pe crengi, că nu-i cine le mîna la vale. N-ai văzut dumetale, domnùle, că așa-i și-n viață? Cînd se schimbă „vremurile”, cum se schimbă vremea cînd vin ploile, GUNOIUL e primul care iese la suprafață. Așa-i și la noi: au ieșit GUNOAIELE, domnùle, agățîndu-se ca scaiul de ce apucă. N-ai cum scăpa de ele. Numa’ să radem totul, clădind apoi cum se cere. Da’ nu-i cine face asta. Ne-am înglodat pîn’ la gît în gunoaie că ne-am obișnuit cu asta de nici nu mai băgăm de seamă. Vai de biata țară!…”

Și-a luat rămas bun, plecînd în biata sa. Eu am urcat în mașină. Îmi pierise cheful de stînci sau de Iza cea frumos curgătoare. Priveam țintă înainte, negîndindu-mă la nimic. Îmi trecuse pofta de torente. Care să măture din viață ce nu trebuie. De teamă ca nu cumva, după ce trec, să lase în urmă „gunoaiele timpurilor noi”…

Unele de care noi nu știm nimic încă…

Nicolae Rădoi

Titlul, anume ales pentru acest articol, ne duce de îndată cu gândul (mă rog, pe cei ce citesc mult și cu folos!) la povestirea (după unii romanul, mai exact miniromanul) Bani pentru Maria a scriitorului sovietic Valentin Rasputin, născut pe 15 martie 1937 în satul siberian Ust-Uda de pe malul râului Angara.

Da, căci la fel cum Kuzma, soțul Mariei, izbutește în trei zile (atâta durează acțiunea micului roman, parte din neoficiala păsuire de cinci zile pe care o acordă revizorul contabil „eroilor”) să facă rost de o mie de „ruble noi” pentru a acoperi lipsa depistată la inventarierea magazinului sătesc, magazin gestionat de Maria vreme de un an și jumătate (în toată această perioadă fără niciun inventar, chit că gestionara l-a cerut de mai multe ori), tot așa viitorul nostru guvern, negociat cu excesivă rigoare și încetineală de cele patru formațiuni pro-europene (PSD, PNL, USR, UDMR), trebuie ca, până la 1 iulie, să se „nască”, să fie „botezat”/ confirmat de Parlament (firește, după nominalizarea premierului de către președintele Nicușor Dan) și să identifice căile agreate de actualii negociatori (restrângerea cheltuielilor, posibil creșterea unor taxe), respectiv resursele financiare disponibile, întru reducerea imensului deficit bugetar (de aproape două cifre), nemicșorarea unor investiții strategice (autostrăzi, modernizări de drumuri, poduri și transporturi feroviare etc.) și încasarea a încă vreo 12 miliarde euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), o foarte posibilă pierdere națională, provocată ca de-atâtea ori (și niciodată imputată celor vinovați!) de nepriceperea, orgoliile stupide sau chiar de josnica trădare a unor nevrednici, instalați prin jocul politrucianist de culise, precum ăsta de-acuma, în fruntea mesei cu bucatele țării.

Pe scurt, situația să revină cât mai curând în matca normalului: fără alte împrumuturi externe (de altfel, cu o datorie externă de circa 200 miliarde euro, bașca actuala neîncredere a străinilor cu ștaif în dâmbovițeana bătută pe loc, România fie că uneori nu mai poate să se împrumute, fie că alteori se împrumută cu cele mai mari dobânzi), fără nesimțitele decalaje dintre veniturile minime și cele bugetare maxime (sfidătorul raport de 1 la peste 100), fără sporul șomajului și al inflației, în schimb cu recâștigarea încrederii celor mulți în instituțiile statului, prin respectul arătat legilor, inclusiv Legii indexării, de către făcătorii acestora, nu în ultimul rând prin liniștea comunicată faptic de cârmuitori tuturor cetățenilor, cum că grija lor de căpetenie este aceea să-i apere și să le asigure un trai decent (hrană ieftină și sănătoasă, servicii medicale de calitate, educație temeinică, siguranța zilei de mâine ș.a.), în primul rând prin plata la timp și nedijmuirea  drepturilor cuvenite: lefuri, pensii, alocații de stat.

Principala cale ce ar contribui simțitor și de îndată la însănătoșirea finanțelor României, totodată la reducerea decalajului bugetar, o reprezintă impozitarea progresivă, numită taxa de solidaritate (solidaritate cu cine?) de anumiți politruci dâmbovițeni. Nu numai că acest tip de impozit s-a aplicat și continuă să se aplice în toate țările dezvoltate (au fost perioade, ne informează profesorul Nicolae Grigorie-Lăcrița în textul Impozitarea progresivă, una dintre soluțiile esențiale pentru reducerea deficitelor bugetare și înfăptuirea echității fiscale, când se aplica în Statele Unite un impozit de 90%, ba chiar de 94% în timpul celui de-al doilea război mondial), dar este de-a dreptul inuman ca, prin cota unică, să fie la fel impozitat un venit lunar de 3000 lei și unul de 150.000 lei!

Desigur, la această cale lesnicioasă (a se citi „la îndemâna cârmuitorilor hotărâți și bine intenționați”) se adaugă mult mai laborioasa cale de reducere a cheltuielilor bugetare, respectiv de recuperare a prejudiciilor provocate statului.
Reducerea cheltuielilor și echilibrarea acestora cu veniturile se face de regulă prin disponibilizări și/ sau prin ciuntirea drepturilor salariale mai mult, mai puțin sau deloc cuvenite: prin neaplicarea Legii indexării chiar la începutul acestui an, prin corecta diminuare până la desființarea unor bănoase și fanteziste sporuri (precum cel pentru păstrarea confidențialității și pentru condiții grele de muncă la magistrați!), nu în ultimul rând prin lanțul scumpirilor, după majorarea accizelor și a Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) la produsele de bază: energie electrică, benzină, motorină, gaz metan.
Întrucât numărul bugetarilor a tot crescut (la o populație de circa 20 milioane, aparatul nostru bugetar numără peste 1,3 milioane de angajați, din care aproape jumătate sunt în Capitală), se subînțelege că trebuie redus nu doar numărul ministerelor, al secretarilor de stat, consilierilor și direcțiilor din toate instituțiile centrale și locale, nu doar numărul parlamentarilor (o singură Cameră, cu cel mult 300 de aleși, adică așa cum au decis românii la referendumul consultativ din 2009, proporțional al tuturor consilierilor județeni, municipali, orășenești și comunali), ci mai ales cel al sinecuriștilor de pretutindeni: Parlament, Președinție, Guvern, Consilii județene, prefecturi, primării, comitete, comiții, agenții, autorități.
Însă calea cea mai generală de reducere conștientă a cheltuielilor la nivel politico-guvernamental, comunitar (județ, municipiu, oraș, comună), familial și individual, cale experimentată la noi strict ocazional, este aceea a economiilor, pe care cei puțini și bine educați și le autoimpun, pe când celor mulți și năbădioși trebuie impuse prin legi, hotărâri, decizii și sancțiunile prevăzute în ele: de la grobianism și agresivitate, până la făloșenie în societate și deplasările în străinătate. Doar astfel noi toți vom vedea în timp rezonabil enormele avantaje ale cumpătării pentru sănătate și civilitate: unii renunțând de bunăvoie la consumul pe rupte și la perfida comoditate mașinistă, alții urmând înțeleptul exemplu dat de primii, cei mai mulți (am în vedere legiunile de angajați din instituțiile centrale și locale) fiind readuși cu picioarele pe pământul patriei după severa diminuare a cotei de combustibil pentru mașinile de serviciu, precum și a celei cu deplasările în străinătate pe banii obștei.

Tot în categoria economiilor ar intra banii rezultați atât din regionalizare (aparatul bugetar al actualelor 41 de județe și al Bucureștiului s-ar reduce la cel strict necesar pentru opt, maximum zece regiuni) și din comasarea comunelor ce încalcă legea prin neîndeplinirea condiției privind numărul minim de locuitori (de exemplu, pe Valea Izei ar fi de-ajuns trei comune, iar pe Valea Marei doar două), cât și din desființarea funcției de viceprimar (în orașele mari sunt câte doi aflători în treabă), care nu numai că nu-și merită consistentele lefuri, dar – fiind de regulă desemnați de votul majoritar al consilierilor din tabăra potrivnică primarului – pe întreaga perioadă a mandatului ei se vor opune din răsputeri acestuia și inițiativelor sale, căci cei patru ani de huzureală sunt transformați de alde ăștia într-o subtilă și neîntreruptă campanie pentru fotoliul de prim edil.

În ceea ce privește recuperarea prejudiciilor provocate statului, apoi la acest capitol România chiar este de pomină prin miile de miliarde șutite de tâlharii interni și externi (peste 2000 de miliarde euro sau echivalentul a 46.000 tone aur în numai 30 de ani!), avere pierdută de poporul român pentru întreținerea infectului belșug al unora dintre cei mai mari patrihoți și trădători de pe aceste meleaguri: Adrian Năstase, Sorin Oprescu, Viorel Hrebenciuc, Sorin Ovidiu Vântu, Adriean Videanu, Gheorghe Ștefan, Dan Ioan Popescu, Radu Mazăre, Elena Udrea și mulți, mulți alții.

Cea de-a treia cale de revigorare economico-financiară a României, în sensul reducerii sau scutirii de o bună parte din datoria ei externă, o înfățișez în articolul Datoriile odioase ale României postdecembriste din 30 octombrie 2024, în care susțin următoarele: „(…) e clar că și pe meleagurile noastre ar trebui să fie activată doctrina «datoriilor odioase», dacă nu pentru toți banii împrumutați în peste trei decenii, atunci cu siguranță pentru majoritatea lor”.

N.B.: Iată cum explică datoriile odioase Alexander Nahum Sack, părintele doctrinei: „Dacă o putere despotică contractează o datorie nu pentru nevoile și în interesul statului, ci pentru a întări regimul său despotic, pentru a reprima populația care-l combate, această datorie este odioasă pentru populația din întregul stat. Această datorie nu este obligatorie pentru națiune: este una a regimului, o datorie personală a puterii care a contractat-o, în consecință ea cade odată cu căderea acestei puteri”.

                                               George  PETROVAI

Foto: I. Mariș