Zilele trecute s-au împlinit 70 de ani de la jertfa unui erou necunoscut al Maramureșului, Mihai Rus din Sighet (foto), trecut la cele veșnice în condiții tragice la 4 octombrie 1953, la doar 50 ani de chinuită viață…

Unul dintre fiii dânsului, domnul Mihai Rus este azi  în vârstă de 84 de ani și locuiește în orașul nostru în zona Podul Ronișorii, împreună cu familia sa. Este fratele cunoscutului partizan Ioan Rus (1926-2001), una dintre figurile majore ale rezistenței anticomuniste din Maramureș, cu 5 ani de participare la lupta armată din munți și 11 ani de închisoare comunistă (membru al grupului studențesc din cadrul organizației anticomuniste maramureșene conduse de profesorul Aurel Vișovan, alături de Vasile Popșa, frații Mihai și Grigore Șofron, Mihai Vlad și Mihai Pop).

Urmărind să afle cu orice preț informații despre cei fugiți în munți, Securitatea a persecutat familiile acestora, terorizând bărbați, femei, copii, bătrâni din familia restrânsă dar și alte rudenii și persoane suspectate. Familia Rus a suferit și ea foarte mult, fiind supusă ani la rând multor percheziții și maltratări din partea Securității din Sighet, tatăl său fiind torturat în mod bestial, decedând în cursul aceluiași an 1953.

Domnul Mihai Rus, atunci copil de 14 ani a fost martorul direct la acele momente de groază pentru familia sa, momente întipărite clar în memorie și redate coerent după 7 decenii.
„Pe tata l-au bătut la Securitate de mai multe ori… prima dată în 1950 când era să-l prindă securiștii pe fratele meu Ion la Rona de Jos, unde era ascuns împreună cu Vasile Tivadar, dar au reușit să scape în pădure… atunci l-au ținut pe tata 2 săptămâni la Securitate, l-au distrus pur și simplu în bătaie… și apoi de mai multe ori în anii următori.
În martie 1953, când  a aflat Securitatea că Ion e ascuns în Vad, la un unchi de-al nostru  și până la urmă l-au înconjurat și s-a predat, atunci ne-au arestat aproape toată familia. În ziua aceea ne-au dus la Securitate pe toți, tata, mama, eu, sora și cumnata și ne-au ținut o zi și o noapte fără mâncare. Pe tata l-au bătut îngrozitor și din bătaia aceea nu și-a mai revenit, după câteva luni a murit… Practic tatăl meu a fost ucis de securiștii din Sighet! Avea 50 ani …”

După arestarea sa în martie 1953, Ioan Rus va trece prin mai multe închisori comuniste – Oradea, Jilava, Gherla, Aiud, Satu Mare, fiind eliberat în 1964, odată cu ultimele loturi de deținuți politici. Multă vreme mama sa și restul familiei nu au avut nicio informație despre el, nici dacă mai trăiește sau nu… dreptul la pachete sau vorbitor fusese demult desființat. Venit acasă cu câteva zile mai repede (în august 1964), Aurel Vișovan va aduce familiei Rus bucuria iminentei sale eliberări și întoarceri acasă.

Ioan Rus se va stabili mai târziu la Baia Mare, unde se va realiza profesional atât cât i se va permite și familial, alături de soție și cei doi copii.  O parte din frații lui mai sunt în viață la Sighet, la vârste înaintate. Împreună cu ei ne rugăm pentru tatăl lor, plecat prematur din această lume, alături de alte multe victime ignorate ale terorii comuniste…
Domnul să le primească suferința! Veșnica odihnă și memoria binecuvântată!

Preot prof. Marius Vișovan

Cam la un an după precedentele alegeri (în 2019 europarlamentarele și prezidențialele, în 2020 localele și parlamentarele) au început analizele, comentariile și speculațiile pe marginea alegerilor din 2024, an în care au loc toate cele patru aflări în treabă (de exemplu, după un singur mandat, devin milionari în lei toți cei 33 de mâncători de… resurse, trimiși de alegătorii români în Parlamentul European!), precum și anul în care chiriașul de la Cotroceni este obligat prin lege să plece și să lase locul altuia, cu nimic mai bun ca toți formalii președinți ai României postdecembriste, atâta timp cât „materialul” moral-spiritual al tuturor catindaților este submediocru, iar țara continuă să rămână o struțo-cămilă (republică semiprezidențială) și cu statutul politico-economic de colonie modernă.
Că așa este pe la noi, îndeosebi în cele peste trei decenii de libertate aparentă, libertinaj consistent și imbecilizare planificată: ne plângem că toate cele-n țara asta sunt politizate și pe urmă (a se citi „inclusiv din această cauză”) temeinic puse pe butuci de impostura și necinstea activiștilor postdecembriști, dar tot cârtitorii (atotneștiutorii jurnaliști și analiști), prin interminabilele lor trăncăneli îi încurajează pe politrucii de la butoanele puterii să aibă în vedere nevoile stringente ale țării și ale cetățenilor numai între acele limite, stabilite de sondajele la plesneală, ce nu afectează în mod ireparabil popularitatea cârmuitorilor și a partidelor din care ei fac parte.

Actuala coaliție pesedisto-penelistă, respectiv stângisto-dreptistă, ne oferă cel puțin două elocvente dovezi în acest sens, deodată ineficiente și grotești: (1) Cei doi tovarăși la secătuirea României (fie din nepricepere, fie – mai ales – din interes personal și de grup), totodată la „eternizarea” cârmuirii lor spre mulțumirea globaliștilor (deja liderii ăstora și-au asigurat stăpânii că la viitoarele alegeri, mai puțin la prezidențiale, vor merge pe liste comune, singura modalitate de surclasare a AUR-iților), cei doi tovarăși, deci, nu numai că se critică și acuză public pentru neîmpliniri și/sau derapaje, dar – atât înainte, cât și după „rotativă” – caută cu disperare ca, independent și deseori chiar în dauna partenerului conjunctural, să pună în practică acele inițiative, care dacă nu le vor spori popularitatea, măcar să nu le-o diminueze; (2) Deși cele două partide, care împreună au majoritatea parlamentară, au promis solemn că vor termina pentru totdeauna cu veniturile nerușinate (bugetari cu lefuri sau pensii de peste 10.000 euro, unii – precum Nicolae Ciucă și Mugur Manole Isărescu – și cu una și cu alta), căci asta cere Uniunea Europeană (UE) de mai multă vreme, însă formula de recalculare, acceptată de stângisto-dreptiști după câțiva ani de analize și discuții, a ajuns în final la Curtea Constituțională, iar cele nouă marionete aulice au decis la unison că procedura avansată de Executiv este neconstituțională (mă rog, doar nu erau nebuni să-și taie solida cracă financiară de sub picioare!), fără să le pese de UE și de următorul paradox: Diminuarea veniturilor este declarată neconstituțională, chiar cu riscul ca România să piardă miliardele condiționate de UE, însă ilogica și ilegala majorare a acestora a fost perfect constituțională!

Ăsta da umanism și patriotism: N-au decât să sufere milioane de români din pricina sancțiunilor impuse de oficialii europeni, că noi (judecători, procurori, securiști, milițieni, generali și alți odioși privilegiați) nu dăm în ruptul capului cioara vopsită din mâinile noastre murdare!

Păi cam tot așa gândea și se comporta hiperegoistul antierou dostoievskian din scrierea Însemnări din subterană, căruia autorul nu-i dă nici nume (a considerat că nu merită) și nici o înfățișare palpabilă (doar că „era scund și pirpiriu”): „Dacă-i de ales: să se dărâme lumea, ori să-mi beau ceaiul, eu spun că mai bine s-ar dărâma lumea, numai să-mi pot bea ceaiul”…

N.B.: În comparație cu Robert Fico (stângistul care de curând a câștigat alegerile din Slovacia și, aidoma premierului maghiar, intenționează să-și împingă conaționalii în siajul kremlinist), măcar alianța pesedisto-penelistă va menține – cu bune și cu foarte multe rele – direcția europenisto-atlantistă. Că doar istoria noastră este plină ochi de secularele „binefaceri” ale muscalilor țariști și apoi ale celor bolșevizați, ca astăzi, cu găunoasele excepții filoruse, românii vrednici și neamnezici să nu se lase păcăliți de subversivele manevre ale putiniștilor, aflați de aproape doi ani în război nimicitor cu „frații” lor ucraineni și într-un interminabil conflict propagandistic cu aproape întreaga lume: din Europa și până în Japonia, din Canada și până în Australia.

Dar cu toate că absolut toți politrucii postdecembriști i-au mințit, furat și trădat pe români, în primul rând pe aceia care i-au votat cu speranța că noii aleși vor fi mai cinstiți și mai pricepuți ca loazele anterioare (iată sumarul catastrofalelor realizări ale ăstora: o datorie externă de circa 150 miliarde euro, un gol populațional de peste cinci milioane, întreaga economie făcută praf, nația așezată temeinic la coada țărilor din UE), și deși celebrul avertisment al lui Mark Twain este mai actual ca oricând („Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm”), iar spusa lui George Orwell („Un popor care alege politicieni corupți, impostori, hoți și trădători, nu este victimă, ci complice!”) se potrivește ca o mănușă pe mâna realității mioritice (principiul „să alegem răul mai mic dintre toate relele propuse de partide pe liste” s-a întors de fiecare dată împotriva naivilor și a tot mărit dezastrul din toate sferele de activitate), totuși, încă mai sunt destui români perseverenți și nemintoși, bașca uriașa masă a trepădușilor și mituiților, care – în pofida neîntreruptei serii de deziluzii – continuă să se autoamăgească, adică să confunde realitatea cu nădejdea și dreptul neesențial de a vota cu obligația prezentării la urne.

Da, căci alde ăștia continuă să creadă și să susțină că „votul este mai tare ca glonțul”. De parcă n-am ști din experiență, n-am auzi mereu și n-am vedea cu ochii noștri cum, după vrerea statului paralel și prin implicarea serviciilor secrete (interne și externe), rezultatul votului este astfel ajustat și pe urmă comunicat cu ifose demo(no)cratice (cică fiecare vot contează!), încât totul să decurgă potrivit aranjamentelor preelectorale, recte după obligatoriile recomandări ale globaliștilor.

Cine a citit Protocoalele înțelepților Sionului, nu va pune nicicât la îndoială afirmațiile mele, deoarece știe că în aceastră stranie și controversată carte scrie apăsat nu numai așa ceva, ci inclusiv ceea ce pe mine m-a determinat să formulez următoarele fraze în articolul Protocoalele înțelepților Sionului – cartea complotului universal evreiesc din 6 martie 2016: „În plus, pentru a avea politrucii lor de paie, ei caută să împingă la președinția statelor «oameni care au pete în trecutul lor». Și reușesc, adaug eu, dacă luăm aminte la ce se întâmplă sub ochii noștri în România postdecembristă”…

Dacă tot am folosit sintagma „dreptul neesențial de a vota”, iată două redutabile argumente în sprijinul acestui punct de vedere:

1. a) În Statele Unite, farul călăuzitor al demo(no)crației și al (in)corectitudinii politice, există necușera suprastructură politico-economică a electorilor (fiecare stat cu numărul său de hiperfătălăi), care – după terminarea numărării voturilor în toate cele 50 de state – se șterg la fund cu ele și, funcție de coterii și aranjamentele de culise, peste capul alegătorilor de rând decid cine va fi viitorul președinte, chiar atunci când între preferatul lor (mai bine spus al globaliștilor) și contracandidatul acestuia există un fleac de câteva milioane voturi (așa a ajuns Donald Trump președinte în 2016 și – zice-se – tot așa a pierdut în fața lui Joe Biden);
2. b) În anul 2009, președintele Traian Petrov Băsescu a organizat un referendum (el, plebiscitul/referendumul, este voința poporului sau esența democrației: demos=popor, kratos=putere) întru transformarea Parlamentului în unul unicameral și pentru reducerea numărului de parlamentari la cel mult 300, opt milioane de români au votat „pentru” (reorganizarea forului legislativ însemna totodată o importantă economie) și cu toate astea el n-a fost transpus în practică nici până în prezent.

Este adevărat, între timp numărul șparlamentarilor (senatori și deputați) a scăzut la 466, căci prin anii nouăzeci, numărul aleșilor de pe plaiurile mioritice depășea pe cel al congresmenilor americani, chit că populația Statelor Unite este de vreo 18 ori mai mare ca cea a României!

Indiscutabil că actuala opoziție (și nu numai) are dreptate când vociferează că 466 de parlamentari sunt mult prea mulți pentru trebuințele și finanțele țării, din nou fiind pusă pe tapet formula unicamerală cu maximum 300 de aleși, asta deoarece bicameralitatea îngreunează  simțitor procesul de elaborare și votare al legilor.

Firește, mi se poate răspunde că democrația din România postdecembristă este de-abia în faza prunciei (în 2009 cu atât mai mult) și că din acest motiv se produc anumite derapaje, precum mineriadele, încălcarea Constituției, nerespectarea voinței poporului sau sfidătoarea și repetata încălcare a unor legi de către înșiși făcătorii lor (bunăoară, legea indexării). Mă rog, să admitem că așa stau lucrurile la noi. Dar cum rămâne cu super(ne)democrația nord-americană?…

Având în vedere toate astea și multe altele (la iuțeală vârâte sub întinsul preș al ticăloșiei politrucianiste), eu am scris/propus în mai multe texte ca – atâta timp cât marii răufăcători ai acestei țări nu plătesc decât în mod nesemnificativ pentru fărădelegile săvârșite (nu mă refer la prostie, ea fiind văzută de alde ăștia ca o calitate), căci ei sunt nimenele (nebbish în idiș) care se situează faptic deasupra tuturor normelor morale și legislative – am propus, deci, două tipuri de revoltă națională: greva electorală (grosul cetățenilor să nu se mai prezinte la urne) și cea fiscală (neplata taxelor și impozitelor, atâta timp cât cetățenii vrednici și onești, adevărata și demna coloană vertebrală a nației, sunt în continuare umiliți, nedreptățiți și sărăciți).

Pentru ca lucrurile de la noi să facă un pas concret înspre normalitate, nu numai Parlamentul ar trebui primenit, ci și legea electorală. Adică, respectând proporția micșorării numărului de parlamentari cu mai bine de o treime, noua lege să reducă cel puțin cu acest procent numărul de consilierii județeni, municipali, orășenești și comunali. În felul acesta nu numai că s-ar face economii serioase în toată țara (bani buni pentru atâtea nevoi sociale), dar ședințele ar dura mai puțin și ar fi mult mai eficiente.

Întrucât toate guvernele postdecembriste au fost, sunt și cine știe cât vor mai fi în criză de bani, de regulă ele inventând noi taxe și mărindu-le pe cele existente pentru a-și spori încasările, în afara acestui mijloc de fluidizare a greoiului proces parlamentaro-consilieresc, eu mai văd două mijloace aducătoare de bani la buget printr-o înțeleaptă lege electorală: comasarea comunelor depopulate (asta ar reduce substanțial numărul bugetofagilor) și desființarea funcției de viceprimar, măcar la nivel de comune, orașe și municipii de buzunar (oricum, așa ca la Sighetu Marmației, ăștia nu fac nimic, ci doar se încaieră cu primarul, se plimbă cu mașinile instituției, fac act de prezență pe la diverse evenimente social-culturale și încasează o consistentă leafă nemeritată).

George PETROVAI

Foto: I. Mariș

Premiul Nobel pentru medicină a fost acordat în 2023 lui Karikó Katalin şi Drew Weissman pentru vaccinurile ARN mesager contra Covid-19. Eu, acum doi ani, scriam articolul: „Karikó Katalin va primi, cândva, un premiu care i se cuvenea din 2021”. Reiau articolul pe care l-am publicat pe www.salursighet.ro pe 22 octombrie 2021:

* * *

Citind despre Karikó  Katalin şi contribuţia ei fundamentală la dezvoltarea vaccinurilor împotriva coronavirusului Sars-Cov-2, cel care ne-a schimbat felul de a privi viaţa dar şi de a ne privi unii pe alţii, am descoperit un planetar om de ştiinţă, cu o mână salvatoare întinsă peste o planetă bolnavă.

Scriu acest articol în speranţa că cei care motivează neîncrederea pe care o au în vaccin prin faptul că nu ştiu cum acţionează acesta şi că a fost descoperit prea repede, vor fi mai bine informaţi şi astfel vor avea o cale mai uşoară de a lua decizia potrivită lor.

Un biochimist, Karikó  Katalin, stabilită în SUA din 1985, „[…] povestește cum s-a născut în Ungaria și până la vârsta de 10 ani nu a avut nici apă curentă, nici TV. Ea mulțumește profesorilor buni pe care i-a avut și care au fost implicați în meseria lor, astfel încât să-i trezească curiozitatea și pasiunea pentru știință″. (sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-meetyourmep-24640851-cine-este-katalin-karik-biochimista-care-dezvoltat-tehnologia-vaccinurilor-mrna.htm )

Are 65 de ani şi în prezent este „vicepreședinte senior al BioNTech, compania germană de biotehnologie care a dezvoltat un vaccin împotriva COVID-19 alături de gigantul farmaceutic american Pfizer″. (sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-meetyourmep-24640851-cine-este-katalin-karik-biochimista-care-dezvoltat-tehnologia-vaccinurilor-mrna.htm )

Karikó Katalin „a dezvoltat tehnologia vaccinurilor mRNA, utilizată de BioNTech și Pfizer. […] Tot munca ei a inspirat și Moderna, compania biotech americană care a dezvoltat un vaccin anti-COVID concurent„. (citat din aceeaşi sursă)

Ceea ce urmează mai departe, e dedicat celor sceptici, care se îngrijorează de prea rapida apariţie a vaccinurilor, de prea scurta perioadă când acestea au putut fi verificate pentru efectele negative posibile. O precizare înainte de a mă folosi din nou din www.hotnews.ro. Nicăieri nu scrie că eficacitatea vaccinurilor ar fi fără cusur, deci de 100%.

„Cu toate astea, drumul până să ajungă aici nu a fost unul ușor și lipsit de piedici. Chiar dacă prezența unui vaccin eficient în prezent pare „mult prea rapidă” pentru unii oameni, cercetători precum Katalin lucrează de ani buni la această tehnologie.

Karikó a descoperit în 2005 o modalitate de a configura mesagerul ARN (mRNA) – o moleculă care demarează producerea de proteine – astfel încât acesta să treacă nedetectat de sistemul natural de apărare al corpului. De atunci și până în prezent, ea și-a perfectat munca astfel încât vaccinul să nu aducă niciun impact negativ asupra corpului.

Aceste noi vaccinuri folosesc o bucată mică de mRNA din genomul coronavirusului pentru a instrui corpul cum să producă proteina-țepușă a virusului – partea care ajută SARS-CoV-2 să se atașeze de celule și să le invadeze și care declanșează răspunsul imunitar.

Atunci când corpul detectează prezența proteinei acesta dezvoltă anticorpi pentru a o neutraliza, rezultând în protecție împotriva virusului. Spre deosebire de alte vaccinuri mai tradiționale, cele mRNA stimulează și producerea de celule T care opresc coronavirusul din a se reproduce″.

Destinul lui Karikó Katalin a fost vizibil influenţat de o carte despre cum trebuie să-ţi trăieşti viaţa fără stres, carte dată de un profesor în timpul liceului. Distinsa doamnă cercetător spune că „Dacă nu aș fi citit această carte nu cred că aș fi reușit, deoarece m-a învățat să fiu focusată pe ceea ce pot să fac, indiferent de ce spuneau cei din jur”.

Biochimista este de părere că dificultățile te fac să te focusezi și să descoperi o forță pe care o ai în tine, așa cum s-a întâmplat în cazul ei. „Dacă stăteam acasă, în Ungaria, poate nu descopeream că pot face atât de multe lucruri”, a mai spus ea.
Karikó  Katalin s-a vaccinat pe 18 decembrie 2020 şi pe 18 ianuarie 2021.

Ea este„biochimistul care și-a dedicat aproape întreaga viață ARNm și ale cărei cercetări au condus la vaccinurile Pfizer-BioNTech și Moderna. De-a lungul carierei sale, omul de știință s-a concentrat pe ARN-ul sau ARNm mesager – scriptul genetic care transportă instrucțiunile ADN către locul producător de proteine ​​al fiecărei celule, ribozomii. Katalin Karakó era convinsă că ARNm ar putea fi folosit pentru a instrui celulele să producă medicamente, inclusiv vaccinuri″. (sursa: https://www.origo.hu/itthon/20210115-karika-katalin-megkapta-a-masodik-oltast.html)

„Tehnologia mRNA a fost utilizată în diagnosticul cancerului, adică o proteină mesager care conține informații, un „mesaj”, este folosită în scopuri medicale. Procedura în sine este folosită de zece ani, dar este prima dată când este folosită pentru a dezvolta un vaccin, iar savantul maghiar a jucat un rol uriaș în asta″, spune acelaşi site maghiar.

New York Times confirmă, de asemenea, că banii nu au fost niciodată scopul pentru omul de știință. Nu a câștigat niciodată mai mult de 60.000 de dolari pe an, ceea ce poate părea foarte mult în Ungaria, dar deloc în Statele Unite. scrie pe site-ul https://propeller.hu/technika/3653760-kiderult-ennyit-keresett-kariko-katalin

Reiau acum, pentru neîncrezători, pentru cei care spun că leacul împotriva Sars-Cov 2 a apărut prea repede, informaţia: „Karikó a descoperit în 2005 o modalitate de a configura mesagerul ARN (mRNA)″. Iar premiul de cea mai mare notorietate pe care i-l doresc acordat nu poate fi altul decât Nobel!

Şi dacă i se va acorda, râvnitul premiu nu va fi cea mai mare bucurie pentru Karikó Katalin. Modestă, „creatorul maghiar al vaccinului împotriva coronavirusului, nu a fost niciodată o persoană materială, pentru ea a fost mai important să poată ajuta oamenii prin știință″, scrie Life.hu.

* * *

Karikó Katalin a primit acum acest râvnit premiu. Cunoscută pentru modestia ei, cred că prea puţin se gândeşte la ceea ce a fost. Pentru oamenii de valoarea distinsei cercetătoare născută în Ungaria şi care trăieşte şi lucrează în SUA, contează ceea ce urmează.

Adică, mai important este drumul decât finalul lui.

Horia Picu

Au trecut aproximativ 14 luni de când o persoană simplă și cu bun simț (zic eu) nu a avut contact cu comunitatea și cu persoanele din societate, a fost o perioadă lungă și obositoare, o perioadă cu foarte multe evenimente. O persoană încarcerată nu doar că este lipsită de libertate ci este îndepărtată și de informațiile din libertate (de cursul societății). Ieșind de acolo și având primul contact cu comunitatea observă multe schimbări și anume că lumea se schimbă și nu în bine ci în rău, majoritatea persoanelor care stau în jurul nostru au așteptări de a primi ceva la schimb, iar dacă nu pot obține ceea ce își doresc fac în așa fel încât să fii nevoit să le oferi ceea ce au nevoie.

Vă prezint o situație similară celor scrise mai sus: „Un bărbat a înființat o grădină zoologică și a stabilit taxa de intrare 250 de lei dar nu a venit nimeni. Apoi, a redus taxa la 10 lei, dar oamenii tot nu au venit. Într-un final, s-a hotărât să facă intrarea GRATUITĂ și în curând grădina zoologică s-a umplut de oameni. Apoi, a încuiat liniștit poarta grădinii zoologice, a eliberat LEII și a făcut taxa de ieșire 500 de lei și toată lumea a plătit.” Încă o lecție de viață învățată de aici este faptul ca în viață să te ferești de lucrurile ieftine sau gratuite, nicio afacere nu este gratis în viața aceasta, inclusiv cu persoanele din jurul nostru.

Încă un amănunt pe care l-am realizat odată cu reîntoarcerea în societate, este viața unui om obișnuit: muncești 8 ore pentru a trăi 4, muncești 6 zile pentru a te bucura de 1, muncești 8 ore ca să mănânci în 15 minute, muncești 8 ore pentru a dormi 5, muncești tot anul ca să îți iei o vacanță de o săptămână sau două, muncești toată viața ca să te pensionezi la bătrânețe si să contempli doar ultimele tale suspine. În cele din urmă, îți dai seama că viața nu este decât o parodie a propriei persoane care își exersează propria uitare. Ne-am obișnuit atât de mult cu sclavia materială, socială, încât nu mai vedem lanțurile, practic, așa zisa pușcărie este de fapt în libertate iar noi, naivi, nu o conștientizăm, ci muncim ca niște deținuți.

Una dintre concluziile pe care le-am extras după o perioadă mai grea din viață este că, o mână care te ajută să te ridici când ai căzut, este mult mai importantă decât mii de strângeri de mână atunci când stai în picioare.

Bogdan GODJA

Ediția a doua (29 septembrie 2023) a „Nopții cercetătorilor europeni” (proiect SCIENCE4FUTURE-II) de la Sighet a avut parte pe lângă o zi de toamnă superbă și de mulți vizitatori. Am avut o discuție „post factum”, cu conf. univ. dr. Gabriela Ilieș – coordonatorul proiectului din orașul nostru, pentru a evalua – indiscutabil – succesul acestei ediții.
Față de prima ediție a evenimentului de la Sighet au avut loc mai multe „completări” care au fost foarte bine receptate de publicul vizitator.
Dar, mai bine să aflăm care este feedback-ul primit de coordonatorul sighetean al proiectului.

Cum a fost ediția din acest an comparativ cu prima ediție?
Prima ediție pentru noi a fost marcată de tatonări în jurul unor concepte din domeniul științelor așa-zis dure aplicate în cercetarea de tip umanist – chimia culorilor și pigmenții vegetali sustenabili, digitizarea patrimoniului cultural, proiectarea experiențelor turistice și științele comportamentale etc. La prima vedere nu prea a arătat a cercetare :)) Anul acesta am vrut să aducem mai apropape de publicul tânăr aceste concepte care stau la baza progresului din viața noastră din ultimii ani cu ajutorul unor tehnologii de ultimă oră dar cu care ei sunt familiarizați: realitatea virtuală (VR) nu numai la jocurile video, imprimanta 3D și modelele digitale ale terenului inspirat din realitate nu doar imaginar, hărțile comorilor dintr-o întreagă suită de modalități de reprezentare pe care ei le știu din filme dar care sunt pe aici de vreo două secole, cerul proiectat și simțit direct prin telescop cu Soarele, Luna și un Saturn superb, un roboțel care ne scapă de grija bunăstării plantelor cât suntem în vacanță, o experiență regizată cu lumină controlată care a generat tuturor reacții catarhice, locuri ascunse de ochii vizitatorului grăbit au ieșit la iveală.

Ce activitate a rezonat cel mai bine cu vizitatorii?
Din reacțiile vizitatorilor cred că toate activitățile au fost interesante, fiecare echipă a derulat într-o manieră interactivă. Elevii și studenții implicați și-au descoperit talente pe care nu știau că le au: au prezentat liber, au organizat activități după un scenariu dar au reușit să și improvizeze la nevoie, s-au adaptat la vârsta publicului cu o ușurință fantastică deși la început au avut foarte multe emoții. Vizitatorii au fost atât de antrenați în jocuri și concursuri non-digitale încât aproape că au uitat de ecrane și viteze de net.

S-au „obișnuit” sighetenii cu „Noaptea cercetătorilor sigheteni”?
Sighetenii au o apetență pentru experiențele educative ale copiilor lor și asta se vede la toate evenimentele de popularizare a științei din oraș, fie că le frecventează cu clasa, familia sau cu prietenii. Anul acesta am avut mai mulți vizitatori în grupuri mici, dar și grupuri mari de la școli.

Care a fost feed-back-ul pe care l-ați primit?
Am colectat feed-back de la participanți și de la vizitatori pe loc – la cald și de pe rețelele de socializare. A fost o seară de vineri plină de divertisment pur-intelectual, cu o atmosferă relaxată. Expresiile de pe chipurile copiilor, plăcerea cu care se manifestau în curtea facultății, ciripeala continuă au fost câteva din reacțiile pe care le așteptam.

Vă gândiți la următoarea ediție sau este prea devreme? Ați schimba ceva la viitoarea ediție?
Sperăm să continuăm seria și la anul dacă va continua programul care ne sprijină logistic. Obiectivul nostru, aici la Sighet, este de a stimula germeni de activități pe care ulterior studenții și masteranzii să le poată dezvolta; în această fază ele nu trebuie să fie impecabile dar ne dorim să iasă cât mai bine. Avem deja câteva idei pe care cu siguranță le vom testa.

Vă invităm să transmiteți un mesaj de final pentru această ediție.
Pe această cale aș vrea să mulțumesc cadrelor didactice coordonatoare ale echipelor de elevi și studenți care s-au implicat în organizarea acestui eveniment, tinerilor pentru seriozitatea de care au dat dovadă pe parcursul etapelor de pregătire și derulare, invitaților de specialitate. Nu în ultimul rând, mulțumim profesorilor care au însoțit din timpul lor liber elevii la acest eveniment și personalului extensiei care s-a implicat intens în etapele premergătoare de amenajare.

Mulțumim și noi pentru această discuție interesantă și… felicitări pentru ceea ce ați realizat (și) la această ediție!

Salut, Sighet!

„Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pe noile taxe – document final”, scria în presa online din 27 septembrie 2023. Ura! Sau: în sfârşit! Un eveniment notabil, mult aşteptat de toţi plătitorii de taxe din România.

Documentul (?) o fi bun, o fi rău, va rezolva dacă se va aplica, nu va rezolva dacă nu se va aplica, nu ştiu şi nici nu mă hazardez în a-l lua la bani mărunţi. Tot mărunţi şi puţini sunt şi banii rezultaţi din duduitoarea economie.

Pot să mă întreb, în schimb, în ce constă „asumarea răspunderii”. Nu e prima dată când un guvern al României zice că-şi asumă răspunderea. Noi, neiniţiaţii în arta guvernării, când auzim/ citim despre asumare, mai-mai să nu cădem pe spate de admiraţie pentru vremelnicii conducători şi vitejeasca lor atitudine.

Daaa… Dacă-şi asumă răspunderea, e clar! E suprem! Putem să stăm linistiţi. Noile taxe se vor încasa, că doar aşa a zis guvernul. E suficient un act de mare curaj din partea celor mai destoinici şi mai bine pregătiţi, că deja de mâine vom fi mai încrezători. Se îndreaptă strâmbăciunea. Gata cu risipa. Gata cu puşculiţa goală. Taxele şi impozitele mai mari vor umple „Punguţa cu doi bani” (sursa: Ion Creangă)

În fapt „asumarea răspunderii” guvernului pentru un proiect de lege înseamnă că actul în cauză e „supus unei dezbateri strict politice, având drept consecinţă menţinerea în continuare sau demiterea Guverului în funcţiune, prin retragerea încrederii acordate de Parlament şi declanşarea, în condiţiile Constituţiei, a proceduri[i] pentru alcătuirea unui nou Guvern”. (sursa: https://www.avocatconstanta.com/index.php/blog/102-ce-inseamna-asumarea-raspunderii)

Urmează şi alte explicaţii, cine atacă proiectul de lege, cine ce poate să facă, dar nu vreau să plictisesc. Destul că o fac alţii, toată ziua, iar reporterii sar să le scoată cuvintele „din puţul gândirii”(aş scrie sursa, dar autorul pare că s-a pierdut în negura istoriei postdecembriste).

Asumarea răspunderii ar trebui să însemne că dacă nu se face ce trebuie să se facă, atunci să plece tot guvernul să facă nani. Lucrul pare imposibil, din moment ce Parlamentul e de stânga-dreapta, oricând de stânga sau oricând de dreapta, iar preşedintele are guvernul lui, format din două jumătăţi ca doi fraţi, unul lipit de sufletul prezidenţial, celălalt frate fiind vitreg.

Horia Picu

P.S: L-am pomenit pe Ion Creangă şi una din poveştile sale. Nu-mi doresc ca efectul asumării răspunderii să mă/ne trimită cu gândul la altă poveste a aceluiaşi autor.

O nouă ediție la Sighet a Nopții Cercetătorilor Europeni – Science4Future-II 2023, va avea loc vineri, 29 septembrie 2023. Stăm de vorbă cu coordonatoarea proiectului la Sighet, doamna conf. univ. dr. Gabriela Ilieș de la UBB Cluj – Napoca, Extensia Sighet, pentru a afla detalii din „culise”.

Spuneți-ne, vă rugăm, care au fost motivațiile asumării continuării acestui proiect?
Cercetarea științifică aplicată nu își are rostul dacă nu poate fi integrată de societate și cel mai receptiv public – elevii și studenții – ne oferă motivația de a merge mai departe cu o nouă ediție. Sunt atât de multe direcții fascinante pe care se pot îmbarca tinerii azi dacă aleg să urmeze o carieră în cercetare sau doar să utilizeze aceste rezultate în activitatea lor profesională, în viața cotidiană.

Există schimbări în formatul ediției 2023?
Turul catacombelor, devenit emblematic pentru echipa de studenți, va fi optimizat cu activități de conștientizare a efectelor cumulate de-a lungul unui tur palpitant cu lumină redusă controlată. Tot pe partea de experiențe turistice vom avea o simulare de târg de turism și prezentare imersivă VR la care Visit Maramureș va prezenta cele mai interesante atracții turistice al județului, cu accent pe locuri mai putin cunoscute. La secțiunea Comorile Maramureșului va fi o mică expoziție de hărți vechi și un atelier de desenat hărți ale comorilor ascunse. Pentru noi geografii ABC-ul geospațial este ca o coloană vertebrală. Prin urmare dorim să prezentăm elevilor câteva dintre aceste secrete: cum iau naștere modelele 3D digitale și reale al reliefului, așa cum le vedem azi în mediul online și în diverse expoziții, cum se printează aceste modele, cum citim caracteristicile reliefului pe hărți și în teren. Tot aici vom avea o prezentare interactivă despe fundamentele orientării în spațiu, ce știu cartografii, astronomii și neuroștiințele depre acest subiect, cu un invitat surpriză. Și dacă am văzut cum stau lucrurile aici pe Pământ, să vedem și cerul Maramureșului cu ajutorul unei proiecții de tip Planetariu, o demonstrație cu telescopul (se va vedea frumos Saturn cu inelele sale) și o expoziție cu simboluri astrale în cultura maramureșenilor. Ca și anul trecut, vor fi concursuri la fiecare stand și on-line precum și o secțiune de prezentări pe site-ul evenimentului.

Ce noutăți sunt în privința partenerilor și în ce fel contribuie aceștia?
Evenimentul de anul acesta la Sighet va avea o serie de parteneri care sunt implicați în activități de cercetare, pe lângă echipa noastră de studenți și cadre didactice: Visit Maramureș, Muzeul Maramureșului, Muzeul Național al hărților și cărții vechi din București, Muzeul de științe astronomice (Planetariul din Baia Mare) și Astroclubul SARM Sighet, Echipa de robotică a CNDV TECH-X, Echipele operative de elevi de la CNDV și LTM.

De ce ar trebui sighetenii să fie prezenți în număr și mai mare anul acesta?
Evenimentul nostru este organizat ca și ediția anterioară cu intrare liberă. Așteptăm elevii însoțiți de profesori, părinți sau prieteni. Activitățile se vor derula în facultate, în interior, cu excepția celor de la telescop. Sperăm că va fi timp frumos și sighetenii vor avea o seară de vineri cu mult divertisment intelectual.

Ce ne puteți spune despre cercetători/ cercetare?
Fiecare secțiune a evenimentului nostru este concepută pe baza unor rezultate importante în cercetarea de profil. Vor fi prezentate într-o fomă accesibilă tendințele, direcțiile și vârfurile de lance în turism și geografie.

Care este mesajul dumneavoastră pentru sigheteni sau dacă aveți alte detalii pe care trebuie să le cunoască publicul?
Față de anul trecut, activitățile se vor derula în paralel la toate standurile începând cu ora 16:00. Pentru o bună organizare a experiențelor turistice, pe siteul nostru va fi disponibilă o platformă de programare unde veți vedea și numărul maxim de vizitatori / tur. Detalii suplimentare sunt disponibile și pe siteul evenimentului, respectiv pe social media:
• site-ul oficial al proiectului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022-2023 – Science4future-II https://noaptea-cercetatorilor.eu/
• site-ul Extensiei Sighetu Marmatiei cu programul detaliat
https://sites.google.com/view/geografieubbsighet/avizier/2023-noaptea-cercetatorilor-europeni
• pagina de Facebook a proiectului
https://www.facebook.com/NoapteaCercetatorilorEuropeniBistrita/
• paginile noastre
https://www.facebook.com/Geografia.Turismului.UBB/
https://www.instagram.com/geografia_turismului_sighet/

Mulțumim pentru detalii și succes!

Salut, Sighet!

Rotary Club Sighet și Rotary Club Sighetu Marmației Voievodal, împreună cu Societatea Română de Cardiologie și Fundația Română a Inimii, organizează în data de 30 septembrie 2023 PROMENADA INIMILOR, activitate desfășurată în cadrul Săptămânii Mondiale a Inimii.

„Promenada” va avea punctul de plecare pe Platoul de la Curtea Veche de la ora 11:00, pe traseul străzii Mihai Eminescu până în Parcul Grădina Morii. Prin această activitate vă invităm la mișcare, pe un traseu accesibil, ne dorim să contribuim la promovarea unui stil de viață sănatos prin intermediul mișcării zilnice și, implicit, la prevenirea bolilor cardiovasculare, prin adoptarea unui mod de viață bazat pe mișcare în aer liber.

La finalul acestei plimbări/ promenade – în Parcul Grădina  Morii – participantii vor fi așteptați de către echipe medicale pentru măsurarea gratuită a tensiunii arteriale și a glicemiei și, în plus, vor primi sfaturi despre prevenirea bolilor cardiovasculare.

În cadrul acestui proiect se organizează și o tombolă cu premii surpriză  pentru participantii care parcurg tot traseul, de la Curtea Veche până la punctul de sosire, Parcul Grădina Morii.

Vă asteptăm cu drag pe toți, copii, tineri, părinți, bunici, sâmbătă, 30 septembrie 2023, ora 11:00 pe  Platoul Curtea Veche să dăm startul… PROMENADEI!

Parteneri: Rotaract Club Sighetu Marmatiei, Interact Club Sighet, Top Market, Hotel Restaurant Gradina Morii, Aska Grafika.

Comunicat de presă

În oraşul în care aglomeraţia maşinilor aflate în trafic e o problemă nerezolvată şi enervantă pentru toată lumea, nu există semafoare care să funcţioneze. Am făcut precizarea că nu funcţionează, dar ele există, pentru că altfel, cine n-a trecut pe-aici, nu ştie, nu cunoaşte nimic altceva decât că avem un cui pe post de cel mai fotografiat monument sighetean, ar putea crede că prin prea plinul nostru oraş cu maşini de toate categoriile, nu se ştie despre semafoare.

Ba se ştie. Ele stau liniştite, se uită cu becurile stinse la trecători, la automobile şi niciun fior electric nu le perturbă contemplarea.

Cine le-a plantat acolo, ce scop a avut acţiunea, rămâne un mister. Ele au funcţionat o perioadă, după care, prea obosite de clipit în două culori, au trecut în altă categorie, cea de mobilier stradal nefuncţinal, neimportant şi probabil, nerentabil, că prea consumau energie electrică şi doar clipeau când verde, când roşu. Nu făceau nimic altceva! Cam puţin, nu?

Mă gândesc că pe când li s-a retras dreptul de a clipi bicolor şi alternativ, eram deja în epoca studiilor de fezabilitate pentru orice (fleac). Pentru ele, nebăgatele în seamă care zac mândre şi ruginite pe la trecerile de pietoni, s-o fi făcut vreun studiu din ăsta de fezabilitate pentru a fi dezgropate şi duse undeva unde ar putea primi, prin topire, o altă înfăţişare? Sau, aşa cum sunt, nu pot fi donate unei localităţi rurale la schimb cu o groapă de gunoi pentru următoarele 6 luni?

Pe vremea când administraţia de atunci a oraşului s-a apucat de modernizare stradală, nu era nicidecum aglomeraţia de maşini care există azi pe prea îngustele străzi ale Sighetului.

Recomand celor care au pixul şi ştampila necesare să meargă cu maşinile lor la anumite ore prin centrul localităţii în care duduie – nu economia ! – proiectele europene elaborate în birouri şi ele cam aglomerate.

Nu pot pricepe cum Comisia specializată a Primăriei, administratorul drumului (pe care – am mai spus-o -, aş dori să-l cunosc) nu văd ce se întâmplă în oraşul ăsta. Europa ne dă voie să facem proiecte pentru orice. Poate că la ora 7 când lucrătorii la proiecte sunt deja în birouri, cu documentaţia în faţă, făcând ultimele calcule şi retuşuri pentru a le trimite Europei care poate da, dar nu oricum, circulaţia rutieră e uşoară. Aplecaţi peste planşete, făcând calcule peste calcule, oamenii despre care am amintit, absorbiţi peste măsură de munca lor, profund autoimpresionaţi de importanţa activităţii din fiecare zi, nici nu-şi dau seama când trec cele 12 ore de lucru şi, cam pe la 19 („trecute fix”) pleacă spre case sau unde vor domniile lor pe drumuri cu maşini puţine în trafic.

De multe ori, de la Carrefour până la Kaufland, pe la orele 16, 17 fac cu maşina 30-40 minute. Probabil că dacă aş merge pe jos, cu spatele, pe aceeaşi distanţă, mi-ar trebui mai puţin timp. Sensurile giratorii sunt bune, dar trebuie şi semafoare, domnule administrator al drumului, stimată Comisie de circulaţie rutieră!

Nimeni nu vede ce se-ntâmplă pe-aici??? Sunt mulţi şoferi care te lasă să intri de pe altă stradă pe strada Bogdan Vodă, sau să ieşi de pe strada principală şi s-o iei la stânga, sau la dreapta, chiar dacă n-ai prioritate. Se aplică, practic, şi la Sighetu Marmaţiei „regula fermoarului”, despre care l-am auzit vorbind pentru prima dată pe Titi Aur.

Despre regula gândirii, regula încercării de a asigura locuitorilor din Sighetu Marmaţiei o viaţă mai relaxată, ştie cineva? Unde pot fi găsite şi repuse în drepturi?

Horia Picu

Peste 200 de elevi, profesori și studenți din Sighetu Marmației și împrejurimi pregătesc un festival de științe în Parcul Central pe data de 17 septembrie 2023!

Elevii și studenții din Sighetu Marmației lucrează de trei săptămâni în mediul online alături de profesorii lor coordonatori și un grup de oameni de știință și profesioniști din diaspora academică și din țară pentru a construi ateliere științifice la care publicul va putea asista și participa pe data de 17 septembrie 2023 începând cu ora 11:00.

Evenimentul va găzdui peste 100 de experimente, prezentări și discuții științifice, dar și un atelier și o expoziție interactivă de știință și artă pentru cei care îndrăznesc să își exprime creativitatea artistică prin intermediul disciplinelor exacte. Scopul său este să promoveze educația științelor prin metode non-formale, și să creeze o punte de legătură între diaspora academică și contextul educațional actual din România.

Pe 17 septembrie 2023 curioșii de toate vârstele sunt așteptați la următoarele evenimente.

Orele 11:00-16:00, Parcul Central Sighetu Marmației
Târg de Științe cu experimente și prezentări interactive din toate domeniilor STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) alături de elevi, profesori și oameni de știință

Orele 11:00-16:00, Cinema Mara, Sighetu Marmației
RSF Talks – prezentări ale oamenilor de știință pe diferite teme științifice din literatura de specialitate explicate pe înțelesul tuturor

Orele 13:00-21:00, Casa din Vale, Breb
Știință și Artă – Expoziție și atelier de creație pe tema științei alături de artistul român, stabilit în Oxford, Marea Britanie – Daniel Bălănescu, urmate de o discuție interactivă alături de mentorii RSF și artistul Daniel Bălănescu – „Dialog între Știință și Artă: când imaginația devine realitate” pe scena din incinta Casa din Vale la care publicul poate asista și participa activ

Lista mentorilor RSF pe care publicul îi va putea întâlni la festival este: Emeric Claudiu ARDELEAN – Masterand în Chimie, Universitatea Oxford, Marea Britanie, Daniel BĂLĂNESCU – Artist Vizual, Oxford, Marea Britanie, Iuliana BLEDEA – Data Scientist și Specialist în Neuroștiințe cu Inteligență Artificială, UCL, Marea Britanie, Matei BUCUR – Specialist în Informatică și Inteligență Artificială, Universitatea Twente și Microsoft Olanda alumnus, Antonia DUMITREAN – Medicină Generală, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, Cristian IGNAT – Data Scientist, Steelcase, Cluj-Napoca și Absolvent în Astrofizică UCL, Marea Britanie, Zsolt KRUK – Student Masterand în Inteligență Artificială, Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca, Oana LANG – Cercetător postdoctoral în Matematică, Imperial College London, Marea Britanie, Bayar MENZAT – Cercetător în Computational Biology, Etcembly și doctor în Neuroștiințe, Universitatea Oxford, Marea Britanie, Emanuel MORARU – Spacecraft Stress Engineer, AKKODIS România, Silviu PONTOȘ – Student la Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică, Universitatea Politehnica București, Adrian REDNIC – student Medicină Generală, Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș, Timișoara, Ana REDNIC – Doctorand în Robotică, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Denisa RIMOCEA – Masterand Biotehnologie Moleculară, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, Vlad ROBU – Masterand în Matematică, Humboldt Universität zu Berlin, Germania, Damian STAN – Specialist în Biochimie, Universitatea Aberdeen, Marea Britanie, Alina VIZIREANU – geospatial manager, Milton Keynes City Council, Marea Britanie, Elena ZAMFIR – Cercetător Postdoctoral în Computational Neuroscience, Champalimaud Centre for the Unknown, Lisabona, Portugalia.

Evenimentele din Sighetu Marmației și Breb sunt coordonate de către o echipă de elevi de la Colegiul Național „Dragoș – Vodă”, formată din Antonia Dumitreanu, Nicoleta Giurgiu, Szekely Mirjam, Blanka Brânzeaniuc, Diana Petrețchi, Bianca Pop și Silviu Pontoș. Cei șapte lucrează alături de organizatorii RSF Maramureș, Iuliana Bledea și Angel Tivodar, pentru a construi acest festival.

Organizatoarea RSF Maramureș, Iuliana Bledea, declară: „Din experiența edițiilor anterioare am văzut cât de mare este nevoia de implementare a unor astfel de activități în țara noastră. Tinerii din România duc lipsă de perspectiva practică a științei, dar așteaptă cu nerăbdare posibilitatea să o descopere. Ei își doresc să învețe, dar, în mod special, prin metode practice și inovatoare care să le stârnească curiozitatea și dorința de explorare. De la un an la altul, numărul voluntarilor experimentatori în cadrul RSF s-a dublat, semn că promovarea acestor practici în rândul copiilor dă roade. Tinerii îndrăznesc să-și facă curaj să se apropie de știință și ajung să se îndrăgostească de ea. Scopul nostru este să le oferim elevilor, în special cei din mediul urban mic și rural, modele de succes și experiențe inedite care să-i determine să-și pună și mai multe întrebări despre lumea care îi înconjoară. Anul acesta suntem, în mod special, bucuroși că am reușit să punem un mai mare accept pe interdisciplinaritatea științei, și să o aducem într-un dialog cu arta în cadrul evenimentului despre Știință și Artă din Breb, dar și prin intermediul mai multor ateliere de creație ale târgurilor de știință din Baia Mare și Sighetu Marmației.”

Intrarea la toate activitățile Romanian Science Festival este liberă.

Despre Romanian Science Festival
Romanian Science Festival, organizat sub egida Asociația Diaspora Locală, este primul festival naţional de ştiinţe din România. Această iniţiativă s-a născut din dorinţa de a implica cercetătorii şi studenţii români din diaspora în sistemul de educaţie din România cu scopul de a atrage elevii spre disciplinele ştiinţifice. Comunitatea mentorilor RSF este formată din peste 150 de mentori care sunt studenţi, cercetători şi profesionişti români din diaspora academică și din țară. Ei se implică în diferite activităţi ale Romanian Science Festival, începând cu târgurile de ştiinţă în aer liber, și până la webinarii, vizite la clasele și concursuri educative. De la lansare în 2019, Romanian Science Festival a adus ştiinţa în peste 150 de şcoli din România şi au ajuns la peste 100.000 de elevi. În 2022, Romanian Science Festival a fost premiat la Berlin de către Fundația Falling Wall în urma unei selecții dintre peste 1300 de inițiative de promovare a științelor din întreaga lume.

Festivalul nu ar fi fost posibil fără implicarea:

Sponsorilor Naționali: Romanian American Foundation, Linde, Fundația Autonom, Fundația Bosch România, Stonesoup Tech
Sponsorilor Locali: Ensemble Software, Ramira, Gytral, Inside Media, Universal Alloy Corporation, Bistro Montana, Granell, Cofetăria Drexana, Cofetăria Savoarea, Filara Biomed, Casa lu’ Dochia Breb
Partenerilor: Primăria Municipiului Sighetu Marmației, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Asociația Culturală Casa din Vale Breb, Colegiul Național „Dragoș – Vodă”, Colegiul Național Pedagogic Regele Ferdinand, Universitatea Babeș Bolyai Extensia Sighetu Marmației, Școala Gimnazială „George Coșbuc” Sighetu Marmației, Liceul Tehnologic Marmația, Centrul Cultural Sighetu Marmației, Liceul Pedagogic Taras Sevcenko, Școala cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice Sighetu Marmației, Școala de Arte „Gheorghe Chivu” Sighetu Marmației, Crucea Roșie, Planetariul din Baia Mare, Muzeul Județean de Mineralogie Victor Gorduza Baia Mare, Echipa de Robotică Alpha-88, Echipa de Robotică Tech-X, Astroclubul SARM Sighet, Gringo Pictures, Sighet FM și Sighet TV.

Comunicat de presă

A apărut pe www.salutsighet.ro, pe 11 septembrie a.c., articolul „Cu un ghiozdan nu se face şcoală…”, semnat de „Un părinte (neafiliat politic) de absolvent”, articol la care vreau să adaug câte ceva sau să lămuresc nişte confuzii.

În primul rând, în spatele anonimatului putem scrie orice. Putem scrie despre orice şi despre oricine, chiar dacă facem sau nu facem parte din viaţa politică a ţării, a urbei. În fond, tot ce s-ar fi  putut întâmpla dacă partidul s-ar fi supărat, ar fi fost ca semnatarul articolului să fie dat afară din partid. Dar, acest lucru nu se poate întâmpla pentru că părintele autor al articolului scrie că nu-i afiliat politic. Rămâne nerezolvată problema anonimatului. E doar „un părinte […] de absolvent”. Nici aici nu-i clar ce nivel de studii are absolventul.

Presupun că e vorba de un absolvent de liceu, care are un părinte revoltat pe starea învăţământului românesc, sau poate doar pe cel sighetean, la  început de an şcolar 2023-2024.

De accord cu părintele neafiliat politic, prea sătul şi el, ca mulţ alţii, că de fiecare dată deschiderea anului şcolar adie sau chiar miroase atât de tare că îţi vine să faci un test de menţinere a respiraţiei ţinând nasul blocat. Când începe anul şcolar, musai să se ducă domnul X, doamna Y, reprezentantul partidului *** sau al partidului ƍ ƍ ƍ la deschidere, să spună ce grijă are statul, cum face, cum drege ca să fie bine tuturor factorilor implicaţi, dornici de noi şi măreţe succese.

Se laudă politichienii (n-am scris gresit!) că s-au renovat școli, au fost dotate cu grupuri sanitare – oare la ce ne așteptăm în secolul XXI? Sau noi suntem tot în epoca medievală…”

Exact. Lucruri normale, scoase în evidenţă în cuvântări stupide.

Părintele neafiliat politic zice că oferta ghiozdanului – cadou pentru clasa zero să nu fie un element de laudă, să fie o normalitate, iar cele necesare studiului să fie gratuite. Reiau aici o observaţie făcută de mai multă lume pe facebook. La Sighet, e deja imposibil să mai înţelegem cine le-a făcut cadou, pentru că cele două persoane care au pus poze cu ghiozdanele celor mai mici şcolari ai Sighetului zic, fiecare pe limba lui, cu partidul lui, că le-a cumpărat. Interesantă e observaţia cititorilor că ghiozdanele par a fi la fel… Cumpărate la fel, şi de ea, şi de el. La fel!

Despre normalitatea evocată de autorul articolului, eu consider că normalitatea acestei ţări va începe când fiecare părinte va putea cumpăra un ghiozdan copilului sau copiilor săi, nu să se ocupe obştea locală de problemă.

Procesul de învăţământ înseamnă mult mai mult decât manualele şcolare. E vorba de tot felul de culegeri de texte, de exerciţii şi probleme de matematică. Toate se găsesc în cărţi pentru care s-au investit nişte bani pentru a fi publicate. Sunt importante auxiliarele astea, dar pentru ele trebuie de dat bani, adică părintele să dea bani, că altcineva nu poate s-o facă. Trebuie un atlas la geografie, un echipament la sport, un dicţionar, cine să dea bani pe ele, dacă nu părintele? Trebuie să se înţeleagă că învăţământul nu va fi niciodată total gratuit!

…„ce înseamnă să faci performanță în laboratorul școlii – unde ai cu greu acces pe vacanță – cu păturile pe tine și caloriferul pe masă ca să nu îngheți?”se întreabă şi ne întreabă mai departe părintele de absolvent.

Nu cred că în Sighet există acum vreo şcoală unde elevii stau cu păturile pe ei.  Le aduc de-acasă? Pleacă înapoi cu ele în fiecare zi? Le ţin la şcoală cât ţine frigul iernii? Unde? Caloriferul, ca să fie pus pe masă, ar trebui să fie doar electric. Cine plăteşte curentul? De pe masa de experimente ştiinţifice, unde se lasă apoi caloriferul? Vine elevul experimentator cu el de-acasă şi pleacă înapoi cu el?

Sigur, e posibil ca unii elevi intraţi acum în clasa zero să nu termine nici măcar învăţământul primar, cum bine zice părintele de absolvent, care nu mai are treabă în mod direct cu învăţământul, dar e îngrijorat de soarta elevilor care nu vor absolvi nici măcar primele patru clase. În caz că se întâmplă, asta ţine de elevii în cauză „şi de capacităţile lor intelectuale”. Când vom învăţa că nu suntem toţi făcuţi pentru a termina patru, opt, zece, douăsprezece clase? Suntem diferiţi şi aşa vom rămâne.

„Ar fi bine de știut cine își asumă acei copii care au un ghiozdan de vise pe care nu-l pot împlini și nu întotdeauna din motive care țin de ei și de capacitățile lor intelectuale”. Vise, sau visuri?… Dormim şi avem vise, aspirăm la ceva bun, interesant în viaţa noastră şi avem visuri! Dacă ghiozdanul cu visuri(!!!) nu se transformă în concret, nu e oare şi pentru că singurul vis al celui care acum intră acum în clasa zero este să scape cât mai repede de şcoală?

Învăţământul dual. O fi mai dezvoltat în Maramureşul celălalt, dar şi pe partea aceasta de Gutin există. Nu vreau să dezvolt subiectul, dar părintele de absolvent se poate interesa la liceele din Sighet.

Vedem, aşadar, că pentru a face şcoală trebuie mult mai mult decât un ghiozdan. Nimeni, niciodată, n-a zis sau n-a lăsat să se-nţeleagă că ar fi suficient un ghiozdan pentru a face şcoală.

Interesant rămâne faptul că ghiozdanele pot fi aceleaşi, la diferite şcoli. Diferiţi rămânând şi donatorii, iar beneficiarii… aceiaşi!

Horia Picu

Orice om cu scaun la cap constată că omenirea (de le cârmuitori și până la boschetari) a luat-o atât de mult razna, încât ceea ce în urmă cu 3-4 decenii ni se părea că este bine și moral (să-ți respecți părinții, bătrânii și pe toți semenii, chiar și atunci când nu simți față de toți prea multă dragoste creștinească, să nu furi, să nu de destrăbălezi, pe scurt, mereu să ai o conduită cuviincioasă), astăzi dacă (încă) nu-i văzut ca fiind eminamente rău și imoral de cei mai mulți semeni, în primul rând de tinerii teribiliști (băuți, drogați, aroganți, semidocți, mitocani, lași), atunci – în cel mai bun caz – acel ceva esențial este tratat ori cu nepăsare, ori cu dispreț. De ce? Pentru că tinerii proveniți din medii sociale extremiste (fie săraci lipiți pământului, adică de mici predispuși la infracțiuni din pricina acestui flagel, fie – dimpotrivă – putrezi de bogați și cu statutul de beizadele, deci cu morbul stricăciunii în sânge, din cauza opulenței și a libertinajului familial), toți acești tineri, prin urmare, sunt privați de cei „șapte ani de acasă” (primii fiindcă sunt abuzați, iar ceilalți prea răsfățați), rampa sigură de lansare a puilor de om spre credința fermă și educația temeinică. La rândul lor, părinții sunt prea ocupați (sic!) ca să nu confunde educația cu dresajul: părinții celor sărmani și deseori abuzați sunt ocupați cu scandalurile și viciile (în principal alcoolul, generatorul absurdității „Eu te-am făcut, eu te omor!”), iar părinții beizadelelor sunt „prinși” cu rostuirea, în țară sau străinătate, de cât mai mulți bani și bunuri materiale, chipurile că astfel ei se achită în mod exemplar (!) de sarcinile parentale, deși în toate cazurile de acest gen, timpul demonstrează că un gram de bogăție lăuntrică (dragoste, grijă, răbdare, sfătuire) face mai mult decât o tonă de bogății exterioare.

Preocupat de atari chestiuni, care privesc viitorul națiunii noastre, prin extrapolare al întregii omeniri, în articolul Trista soartă a unui copil frumos și înzestrat din 5 noiembrie 2022, făceam următoarea afirmație, cu rol de introducere: „În această lume prost cârmuită, nimic n-ar trebui să fie mai important ca dragostea părinților, consistent ajutați de stat, spre folosul nemijlocit și fericirea reală a copiilor de azi, generația de mâine a fiecărei țări de pe micuța noastră planetă. Acest obiectiv fundamental al omenirii se poate atinge doar printr-o educație temeinică și o credință puternică. De aici rezultă rolul esențial al instituțiilor laice (familie, școală, asociații profesionale) și al celor bisericești, dar mai ales al cadrelor didactice (educatori, învățători, profesori) și nu în ultimul rând, al psihologilor și asistenților sociali, în formarea și neîncetata șlefuire a sufletului și mentalității unui popor”. Am încheiat articolul cu detalierea: „ Din păcate, nu numai în România, ci pretutindeni în lume, se comit nenumărate crime împotriva copiilor, inclusiv avorturi, din larga gamă a mutilărilor și distorsiunilor psiho-mentale: lipsa de afecțiune a părinților, brutalitatea și abuzurile (fizice, psihice, sexuale) de care micuții au parte în unele familii (precum insulte, jigniri, ironii, înjurături, desconsiderare, pedepse corporale, durități devenite obișnuințe, pedofilie, violuri etc.), toate acestea provocând celor în cauză enorme suferințe, concretizate cel mai adesea în revoltă tăcută (neîncredere în sine și în cei din jur, interiorizare înverșunată și sfidătoare, neimplicare în activități școlare și de grup, abulie în creștere), alteori în revoltă declarată (încăpățânare, limbaj obscen, accese de furie răutăcioasă și distrugătoare, fuga de acasă pentru a merge în mod intenționat pe căi greșite, abandonul școlar), adică totalitatea formelor de protest ale lui copil împotriva tuturor acelora (familie, școală, comunitate), care sistematic îi rănesc sufletul și/sau fizicul. Evident că aceste stări deplorabile de lucruri nu pot să ducă decât la încordarea relațiilor dintre generații (cică, susțin unii la modul general, «vârstnicii nu mai sunt respectați ca pe vremuri de către tineri»!), conflict care se concretizează în alarmanta creștere a infracționalității juvenile”.

Cât privește anomaliile nerușinate și înverșunata lor mediatizare, ele sunt prezente la tot pasul și aproape că nu mai deranjează pe nimeni, căci lumea zilelor noastre nu aleargă cu limba scoasă doar după bani, triada consum-confort-comoditate și plăceri (circul evidențiat în textul Tinerețea fără bătrânețe a dictonului latin Panem et circenses din 7-8 iulie 2023), ci și după acel divertisment, care-i face să juiseze pe iubitorii de manele, cancanuri și telenovele orientale (turcești, indiene, coreene), iar pentru canaliile difuzatoare se cheamă rating și bani.

Din mulțimea acestor fioroase făcături, ce oglindesc jalnicele gusturi ale pământenilor în general, ale românilor în special, m-am oprit la următoarele două:
1) Fotbalul, supranumit „sportul rege”, de ani și ani nu mai este un simplu joc, practicat din plăcere și spre încântarea spectatorilor/telespectatorilor, ci s-a transformat într-o uriașă și abjectă industrie transnațională, în care – cu știrea, chiar cu directa implicare a autorităților și mai presus de celelalte sporturi (atletism, tenis, gimnastică, înot, volei, handbal etc.) – se învârt/se „spală” anual sume de ordinul miilor de miliarde, deoarece, aidoma gladiatorilor din antichitate,  fiecare  fotbalist și antrenor are cota lui de piață, așa încât cei ajunși la milioane de euro sau dolari, precum atacantul francez Kylian Mbappe, pot să câștige, și unii chiar o fac (Cristiano Ronaldo, Karim Benzema etc.), sute de milioane pe sezon (aproape două milioane pe zi)! Și toate aceste deșănțate sforării se fac la vedere (cică legal) și spre deliciul vulgului imbecilizat, ca și cum pe planetă n-ar exista câteva miliarde de sărăntoci, dintre care vreo 500 mor în fiecare oră de foame… Cum în România postdecembristă toate sferele de activitate sunt practic muribunde, firește că sportul, îndeosebi cel de echipă, nu face excepții (cu adevărat excepții sunt Simona Halep, Sorana Cîrstea, David Popovici, câțiva atleți, caiaciști și gimnaști), iar fotbalul nostru de rahat confirmă din plin această rușinoasă axiomă. Dar iată că, în pofida contraperformanțelor noastre fotbalistice (unde sunt trofeele cluburilor și ale tricolorilor, după ce de atâția ani s-au ratat sistematic calificările la campionatul mondial și european?), fotbaliștii sunt mult mai bine plătiți ca alte categorii profesionale (profesorii, de pildă). Cu toate astea, mulți antrenori și oficiali aruncă vina doar pe fondurile neîndestulătoare ale cluburilor. Dar eu spun că fotbalul nostru n-ar fi mai strălucit chiar dacă ar dispune de fondurile cluburilor și federațiilor occidentale, deoarece mai mulți bani ar genera la iuțeală un spectaculos spor la sforării. Cea mai concludentă dovadă a contraperformanței fotbalului postdecembrist o constituie bătăile luate de tricolori de la naționalele unor țări cu o populație mult mai mică: Islanda (are circa 300.000 de locuitori), Macedonia sau Albania, nemaivorbind de Serbia și Croația.
2) În peste trei decenii de postdecembrism bicisnic, nu numai că hoțul neprins este considerat cinstit și averile tâlharilor cu ștaif n-au fost confiscate (pe cine ajută faptul că unii dintre ăștia ajung într-un târziu după gratii, însă nu se recuperează prejudiciul cauzat de ei?), dar iată că din când în când, parcă la modul sfidător pentru cei mulți și cu scăfârliile proptite în tembelizoare, se fac liste și clasamente ba cu veniturile lunare (de pildă, securistul Manole, poreclit Mugur Isărescu, are venituri lunare de peste 100.000 lei!), ba cu averile necușere ale celor mai mari ticăloși de pe aceste meleaguri.

                                                 George  PETROVAI

Cad resturi dintr-o dronă rusească pe teritoriul României. Ai noştri, iuţi în gândire şi vorbire precum ştiţi dvs. cine, au susţinut că nu s-a întâmplat nimic. Teritoriul ţărişoarei e bine supravegheat, cerul de asemenea, nicio cioară cârâind ruseşte nu poate trece peste teritoriul nostru, şi mai ales nici măcar o cioară rănită în aripă nu va ateriza de urgenţă în stufărişul canalelor deltei dunărene.

Au fost două zile de contre cu ucrainenii, care ziceau că drona ruşilor a căzut pe teritoriul României, iar oficialii noştri, competenţi cum îi ştim, susţineau că ucrainenii n-au văzut bine. Cum bine nu văzuseră nici localnicii din satul Plauru, comuna Ceatalchioi.

Pripeala nu face bine în nicio situaţie. Cade un pahar de sticlă de pe masa din bucătărie, nu te apuci imediat să mături cioburile. Analizezi mai întâi circumstanţele, lasi să treacă două zile în care dezbaţi problema cu forurile competente. Apoi, timp în care poate ai călcat peste cioburi cu consecinţele prea bine simţite şi ştiute, te apuci de strâns urmele erorii umane care a cauzat ireparabila stricăciune.

Pe acelaşi principiu (nu face azi ce poţi lăsa pe…poimâine) au vorbit şi ne-au aburit oficialităţile de la Bucureşti. Ne-au asigurat iar şi iar că Articolul 5 al Tratatului NATO ne face să dormim oricând cu ferestrele deschise. Desigur, se va ţine cont de temperatura mediului exterior şi de votul unanim al ocupanţilor camerei. Suntem aşa de bine păziţi, că niciun şurub dintr-un echipament militar al unei ţări duşmane nu ne va tulbura somnul sau încrederea oarbă că alţii se ocupă de starea noastră de bine.

Unii dintre noi cred că vestitul articol 5 al Tratatului NATO ne scuteşte de orice griji războinice. Acum, a căzut în ograda României o dronă, sau resturi dintr-o dronă rusească. Lovită de ucraineni în moalele capului, drona a mai avut putere doar să zboare câţiva metri pe teritoriul românesc, unde a sucombat şi şi-a ascuns atât de bine rămăşiţele, că au trebuit două zile până să le găsească descurcăreţii noştri.

Nicolae Dolghin, scria că articolul 5 nu garantează că un stat NATO atacat va fi automat apărat de Alianţă. Mai important, autorul spune în „Articolul 5 al Tratatului de la Washington-sursă pentru apărarea colectivă şi apărarea naţională” că „scopul acţiunilor de sprijin nu va fi restabilirea situaţiei dinaintea atacului, ci „restabilirea şi menţinerea securităţii zonei nord-atlantice”, ceea ce înseamnă cu totul altceva.

Deciziile militare ale NATO se supun deciziilor politice ale statelor membre. Pentru ca NATO să contraatace militar, e nevoie de consensul tuturor membrilor Alianţei, care nu se poate obţine de azi pe mâine. Trebuie să decidă guvernele, parlamentele ţărilor membre. Abia apoi se trage cu puşca.

Nici nouă nu ne-ar fi uşor să contribuim cu tancul din dotare la alungarea duşmanului care ar ataca o ţară colegă de Alianţă, pentru că  articolul 118 (1) din Constituţia României zice clar: „Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi unităţii statului, a integrităţii teritoriale şi a democraţiei constituţionale.”

…iar voinţa poporului înseamnă Parlamentul, Guvernul, Preşedinţia. Cum la noi ba unii, ba alţii sunt plecaţi în concedii prelungite, e greu să-mi imaginez că în câteva ore se poate lua o decizie: ori la atac, ori joc de glezne.

Pentru decizia finală – atac armat sau se fac că nu observă –  se ţine cont şi de Consiliul Nord-Atlantic, din care fac parte şefii de stat şi de guvern. Mă întreb cine dracu’ se mai poate uita la părerea românească, dacă tu, la nivel supraatmosferic nu ştii din prima clipă că ţi-a căzut o dronă printre copacii patriei care a speriat toţi peştii din Dunăre pe o suprafaţă de câteva hectare.

Dacă NATO, prin organismele sale de dezbatere despre care am amintit zice că ghiuleaua, săgeata sau cioara vrăjmaşă au căzut accidental pe teritoriul bine apărat al patriei, atunci atacul poate fi considerat un simplu accident şi nu se activează nici mama articolului 5!

România e acum exact ca în 1916, când francezii ne-au scos din ăăă… din… nu-mi aduc aminte. Acum stăm la mila guvernelor şi parlamentelor ţărilor membre ale NATO. Pe noi, nu ne doare capul…

Există totuşi o excepţie. Ne poate durea capul când o dronă, neavând ce face, se gândeşte să-şi  găsească locul de aterizare forţată  oriunde în România.

Horia Picu

Foto: Ion Mariș