Vineri, 02 octombrie 2026, la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul din Sighet a avut loc vernisajul expoziției de pictură și grafică (în care predomină portretele) și lansare de carte purtând semnătura artistului plastic basarabean Leonid POPESCU (membru al Uniunii Artiștilor Plastici și membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova).

Au vorbit despre artistul Leonid Popescu (prezent la eveniment), despre Basarabia, despre legăturile românilor din cele două țări de aceeași limbă, despre suferința basarabenilor (consemnată în cărțile prezentate), despre trecut dar și despre viitorul împreună, Laura Hybris (curatorul expoziției), Andreea-Iulia Someșan (artist plastic – Reghin), Gheorghe Mihai Bârlea (scriitor) și… Leonid Popescu (prezent de mai multe ori pe simezele sighetene).

Artistul vizual și scriitorul Leonid Popescu a făcut ad-hoc un anunț de mare generozitate, a donat în totalitate lucrările din expoziție (54 de lucrări) Centrului Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul din Sighet.

La finalul întâlnirii părintele protopop Dan Ioan Sidău i-a oferit artistului basarabean o Diplomă din partea Centrului Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighet.

După vernisajul oficial Leonid Popescu a continuat dialogul informal cu iubitorii de artă prezenți la eveniment.

Leonid Popescu s-a născut la 22 martie 1953 în satul Sărătenii Vechi, raionul Teleneşti, Republica Moldova. A absolvit Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chişinău (Republica Moldova) şi Facultatea de Design – grafică industrială a Institutului de Arte şi Design din Harkov, Ucraina. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici şi membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.

În 2001 a fost distins cu titlul onorific „Maestru în Arte” și Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova, în 2013 – cu „Ordinul de Onoare”, în 2016 cu titlul onorific „Artist al Poporului”, în 2021 – Premiul şi Diplomă de excelenţă cu trofeu „EuroInvent 2021” (concurs cu participarea a 46 de ţări), pentru cartea de piese teatrale „Ecuaţia nuanţei absolute”, România”, Premiul şi Medalia de Argint „EuroInvent 2021”, România, pentru romanul „Drumuri printre ziduri”, Premiul şi Diplomă de excelență din partea Consiliului Mondial Român, Canada, pentru activitatea de Publicistică de Reunire a Basarabiei cu Patria-mamă.

Cărți publicate: „Sărătenii mei dragi”, monografie, Chișinău, 1996; „Din mărturiile timpului”, publicistică, ed. Presa, Chișinău, 2000;„ La porţile mării”, roman, ed. Ulysse, Chișinău, 2001; „Despre artă și artiști”, publicistică, cronici de artă plastică, Chișinău, 2003; „A venit new”, povestiri nepovestite, Chișinău, 2005; „Drum printre ziduri”, roman, Chișinău, 2006; „Tragedie pozitivă”, proză, Tipografia Centrală, Chișinău, 2021; „Deportări din valea Răutului”, Tipografia Centrală, Chișinău, 2023.

Leonid Popescu are lucrări în colecţii publice şi private din ţară şi de peste hotare.

Foto & text: I. Mariș

Joi, 01 octombrie 2026, poezia și muzica românească s-au întâlnit cu publicul din sudul Franței, într-un spectacol de rafinament și sensibilite susținut de actrița Daniela Nane și pianistul Alexandru Mihai Burcă.

Mari texte ale poeziei românești, puse în valoare prin arta interpretativă a Danielei Nane, au intrat în dialog cu universul pianistic construit de Alexandru Burcă, într-un repertoriu ce a adus în prim-plan creația muzicală românească, alături de mari opere ale muzicii universale.

Evenimentul, realizat în contextul Zilei Limbii Române și al Zilei Europene a Limbilor, a arătat, o dată în plus, că limba este nu doar un element esențial al identității, ci și un purtător de memorie și cultură, care își găsește prin artă cele mai frumoase forme de expresie.

Primăria Aix-en-Provence a devenit pentru câteva ore, grație celor doi artiști, un spațiu al întâlnirii cu limba, arta și cultura română, întâlnire la care au fost prezenți, la invitația doamnei consul general Aurelia Grosu, și reprezentanți ai autorităților franceze, membri ai corpului consular, cadre didactice și oameni de cultură.

La finalul evenimentului (ce se înscrie în proiectul România în povești vii – limbă, tradiție și dialog cultural, realizat de Asociația Vasile Tomoiagă în parteneriat cu Consulatul General al României la Marsilia și finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni), publicul a putut descoperi și volumul Povești adevărate din străbuni, de Elena Nane, o carte dedicată copiilor, în care tradiții și obiceiuri românești sunt transmise prin povești.

A fost, cu adevărat, o seară a poveștilor vii!

Mulțumim, Daniela Nane și Alexandru Burcă!
Mulțumim Consulatului General al României la Marsilia și doamnei consul general Aurelia Grosu pentru tot sprijinul!

Dr. Anuța Pop

Pentru cei mai „noi-născuți”, termenul de „muruială”, sună necunoscut, ca din altă limbă, dar pentru cei mai „vechi”, el semnifică, e drept, un cuvînt din „limba bătrînă”, dispărut, deoarece, a fost înlocuit pe parcurs, cu alte înțelesuri; spoială, văruială etc.
Numai că acestea din urmă, au totuși niște pretenții.
Pentru a vărui, a spoi, trebuie parcurse niște faze de pregătire a obiectivului; îndreptare, refacere a arhitecturii existente, consultare cu beneficiarii, în cazul nostru Primăria, pentru aplicarea stratului final și al culorii, în funcție de mediul ambiant!
În cazul de față este vorba IAR despre „cîrpirea” orașului, a clădirilor istorice de pe centru, după cum îl taie capul pe unul sau altul, care se trezesc proprietari!
Eu am ales să denumesc această cîrpeală , marea „muruială”!
Pe timpuri, era un adevărat ritual, mai ales la țară, ca fiecare gospodină să-și primenească casa, s-o înnoiască, după posibilități. Lutul amestecat cu apă, dădea o tină tocmai bună de uns (muruit) pereții și aria (partea de pămînt bătut) de pe jos. Lucrarea ținea cam de la Paști pînă la Crăciun.
Timpuri vechi, metode arhaice!
Dar acum, în secolul în care ne conduce IA, cum să te întorci în timp și să faci lucrări de mîntuială într-un oraș municipiu? (Vezi clădirea de peste drum de Pompieri, galbenă ca gutuia!).
Ciclic, în oraș are loc cîte o primenire în culorile curcubeului  a clădirilor din centrul orașului, mai ales a celor cu magazine la parter. Nimeni nu vede, nimeni nu sesizează la ceea ce se întîmplă în jur!? Nimeni nu impune niște reguli standard  la nivel european, care trebuie respectate?
Vrem un oraș curcubeu? Se dă cu verde pe uscat!
Un oraș cu o așa arhitectură moștenită de care ar fi mîndră și Viena, să fie banalizat de niște necunoscători? Ce ne-a mai rămas din Sighet?
Industria aproape a dispărut, comerțul (in afară de cel cu sumne, pînzături, țigări și „altele”), e pe chituci, localurile cu tradiție și pretenții se închid pe capete!
Singura sală de spectacole „Viorel Costin” zace în paragină de 30 de ani…
A rămas singur ORAȘUL, care moare sub ochii noștri înecat într-o mare de indiferență și KITSCH!
Ne-am putea salva prin reanimarea lui, să-l transformăm fie și într-un oraș- muzeu (de artă) făcut de niște profesioniști nu din cîrpeli de doi bani, din care să se profite din plin!
Cu un cui și cîteva tonete zgomotoase amplasate în inima Memorialului, nu ne ridicăm!
Nu pot să fiu ipocrită și să nu recunosc marea asfalteală de pe centru.
Uitam, dacă o situație comică care putea fi chiar tragica nu-mi atrăgea atenția recent.
S-a marcat pista pentru biciclete pe partea stîngă!?… care se termină exact la intersecția din sensul giratoriu de la Pompieri.
O doamnă, pe bicicletă, s-a trezit exact la mijloc în fața mașinilor, neștiind încotro s-o ia, disperată a cotit-o la dreapta, unde e o urmă de linie albă care te conduce direct la Smurd!
Așa că problema e rezolvată, în caz de pericol!
Comic, nu?
S-au ridicat bordurile, implicit și trotuarele, indicatoarele rămînînd la aceleași dimensiuni. Cei mai scunzi nu le prind, dar cei mai „răsăriți” le iau din plin, la o mică neatenție.
Se invocă niște sfinți, mulți cunoscuți, alții botezați pe loc, care mai apoi sunt dedicați celor răsunzători cu „trebile” orașului.

Ileana Pisuc

P.S.
Era să uit!
S-a trecut (în sfîrșit) la reabilitarea Casei Pălărierului, o clădire reprezentativă pentru oraș, dar după cum e strangulată de clădirile din jur, de-abia i se vede pălăria!
Hotelul Coroana de cîteva luni a intrat și el în reabilitare și periodic își ridică trena de pe fațada centrală ca să ne arate cîte un pic din spoială.
O ultimă întrebare aș mai avea, ca simplu cetățean: Sighetul are un arhitect care să-l înțeleagă și să-i redea o față pe care o merită atît el cît și cei care-l locuiesc și îl iubesc!?

Sâmbătă, 26 septembrie 2026, a treia zi a Festivalului Internațional de Poezie de la Sighet (cel mai vechi festival din țară – ediția 53) a fost divizată în două etape. Una desfășurată la Muzeul Satului Maramureșean, unde – din păcate – n-am putut participa și a doua, „Serile de la Desești”, locul unde Nichita Stănescu a poposit și a rămas, fiind „adoptat” de sat prin priceperea celor care, pornind de la o idee îndrăzneață, au transformat natura, frumusețea locului în Poezie.

Vremea a fost plăcută, o toamnă „ornamentată” cu roadele pământului și cu laurii premiilor acordate, iar participanți la festival (invitați și premiați) împreună cu grupul de scriitori din PEN Club România și Republica Moldova s-au integrat perfect „ritualului” pe care-l respectă ad literam poetul Gheorghe Pârja: slujba de pomenire la Biserica monument UNESCO din Desești, reculegere și rugăciune la mormântul părinților poetului Gheorghe Pârja și întâlnirea din grădina casei părintești, acolo unde se decernează premii și se povestesc întâmplări cu Nichita și cu cei care s-au bucurat de cele 47 de ediții ale „evadării” din Sighet.

Există locuri sacre în care poezia nu se citește, se respiră și… inspiră. Iar Deseștiul este unul dintre ele, satul maramureșean de pe Valea Marei și-a deschis poarta și poarta familiei Pârja, pentru Cuvânt, pentru acea emoție originară care apare atunci când versul crește de la an la an în locul din care Nichita n-a plecat nicioadată. A rămas al Deseștiului pentru totdeauna!
Asta s-a întâmplat și sâmbătă, 26 septembrie, la cea de-a 47-a ediție a Serilor de Poezie „Nichita Stănescu” de la Desești, martori „de jure” au fost poeții participanți (citiți-i pe rețelele sociale!), atât cei de la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighet (ediția 53) cât și invitații de la PEN Club Moldova și PEN Club România, participanți la Conferința „Istoria ca viitor”.
Cred că noi, poeții și iubitorii de poezie participanți, am format „distribuția” în… Poezia ca viitor. Curtea familiei Gheorghe și Viorica Pârja s-a transformat, încă o dată, într-o scenă verde, fără cortină, fără reflectoare, cu iarba covor și cerul blând-albastru drept acoperiș, cu poezia liant între oameni.
Și-n fiecare an se acordă mult-așteptatul Mare Premiu al Serilor de Poezie „Nichita Stănescu”, o distincție care, de-a lungul timpului, a adunat nume importante ale poeziei românești dar și internaționale. În anul 2026, premiul i-a revenit poetului Nicolae Scheianu, iar momentul a căpătat o semnificație aparte prin prezența Anei Blandiana, (laureată a Marelui Premiu în 2015), cea care i-a înmânat distincția.

De la Sighet, juriul a adus la Desești… Premiul Opera Omnia, care l-a onorat pe cel care-și deschide casa părintească pentru bucuria confraților… neobositul Gheorghe Pârja.
Și pentru că la Desești premiul nu înseamnă niciodată doar o simplă diplomă sau un trofeu, ci o întâlnire între destine poetice, ceremonia a fost urmată de „tradiționalul” recital de poezie. Versurile au continuat astfel să curgă, din glas în glas, peste Valea Marei și liniștea satului, prelungind o după-amiază și o seară în care Poezia s-a contopit cu… peisajul.

Poate acesta este secretul Serilor de Poezie de la Desești… aici, Poezia pășește natural pe ulițele satului.

Text & foto: Ion Mariș

Sâmbătă, 26 septembrie 2026, în Piața Bellecour, Serbările Consulare de la Lyon au reunit zeci de țări în jurul temei „Poveștile și legendele lumii”.

Pentru România, întâlnirea cu publicul s-a construit în jurul conceptului  Les visages des contes roumains (pe care l-am realizat împreunǎ cu Consulatul General al României la Lyon, un univers în care personajele, măștile, cărțile și cuvintele din poveștile noastre au devenit puncte de întâlnire cu publicul.
De la intrarea în stand, vizitatorii erau întâmpinați de formula A fost odată ca niciodată…/ Il était une fois…., iar, odată pătrunși în universul poveștilor, puteau descoperi, printre măști și citate din cărțile prezentate și formule desprinse din tradiția povestirii.
Universul personajelor a fost adus în fața publicului prin măștile realizate de meșterul popular Paul Buța, care au atras curiozitatea și privirile, în timp ce cărțile au deschis alte ferestre către cultura și imaginarul românesc.
Un loc aparte l-au avut poveștile românești din Maramureș, prezentate prin întâlnirea cu Estelle Cantala, scriitoarea și povestitoarea franceză care a aprofundat de-a lungul anilor universul poveștilor și tradițiilor maramureșene.
Publicul a putut descoperi personaje, a răsfoit cărți, a privit măștile și a stat de vorbă cu cei care duc aceste povești mai departe.
Printre miile de vizitatori, ne-am bucurat de vizita primarului orașului Lyon, precum și de prezența numeroșilor membri ai corpului consular.
Prima zi a fost, astfel, despre întâlnire, descoperire și dialog cultural – despre povești care ies din paginile cărților și din memoria tradiției și ajung să fie descoperite.
Participarea Asociației Vasile Tomoiagă la Serbările Consulare se înscrie în proiectul „România în povești vii – limbă, tradiție și dialog cultural”, realizat în parteneriat cu Consulatul General al României la Lyon și finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Iar esența proiectului este tocmai aceasta: să aducem cultura română în spațiul întâlnirii, într-o formă vie, accesibilă și deschisă dialogului.

Poveștile au continuat și duminică, 27 septembrie 2026, la standul României din Piața Bellecour.

Dr. Anuța Pop

Vineri, 25 septembrie 2026, la Biblioteca arondismentului 2 Lyon, în cadrul Săptămânii Consualtelor, împreună cu Consulatul General al României la Lyon am organizat spectacolul de povestire muzicală Fureurs de Zmei, Merveilles de Zâne (Furia Zmeilor, Minunile Zânelor), spectacol ce are la bază povești românești din Maramureș.

Poveștile au parcurs un drum lung… Estelle Cantala le-a descoperit și le-a cules din sate, apoi le-a adaptat și le-a dat viață prin filtrul propriului univers artistic, prin cuvânt și muzică, alături de muzicianul Jean Denux. Așa au devenit spectacol. Într-un spațiu cultural nou, dar fără ca legătura cu limba și tradiția să fie pierdute.

De la plasarea exactă într-un anumit spațiu ori context – de la Breb, până la târgul de la Dragomirești, la baba Floarea cu care Estelle a stat mult de vorbă, la dialoguri, în limba română, între personaje, la elemente de costum tradițional ori gastronomie tradițională, toate acestea au păstrat, dincolo de scenă și de distanța dintre Maramureș și Lyon, legătura cu locul din care au pornit poveștile.

Evenimentul, parte a proiectului România în povești vii – limbă, tradiție și dialog cultural realizat de Asociația Vasile Tomoiagă în parteneriat cu Consulatul General al României la Lyon și finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, a fost nu doar un spectacol de povești în limba franceză; a fost și este o formă de expresie artistică prin care patrimoniul narativ românesc dobândește vizibilitate în spațiul francofon.

Mulțumim, Estelle și Jean!

dr. Anuța POP

Vineri, 25 septembrie 2026, Festivalul Internațional de Poezie de la Sighet s-a axat pe Artă și… Memorie, de la „Obsesii” la Memoria unei teribile închisori. Într-o singură zi, Sighetul s-a „devoalat” printr-un program cultural în care arta și istoria tragică a locului s-au întâlnit într-un dialog inedit și profund.

Ziua a debutat (ora 10:00) la Centrul Cultural – Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, cu… „Artă la Palat”, o întâlnire informală între artele vizuale și poezie. Expoziția „Obsesii”, semnată de sculptorul Ioan Pop Vereta, a fost punctul de plecare al incursiunii într-un univers în care materia (andezit, marmură, lemn etc) s-a transformat – dincolo de ceea ce s-a „văzut” – în poezie. A fost vizitat Palatul, colecțiile de carte rară, expozițiile temporare și… lumea păpușilor (sute de exponate, surprinzătoare, care aminteau de anii copilăriei). Picturile murale (re)descoperite, vitraliile sobre, succesiunea culorilor, au creat, creează o ambianță fascinantă. Sculptura și poezia s-au întâlnit aici nu într-o confruntare, ci într-un schimb de mesaje complementare. A fost o invitație adresată publicului de a privi altfel arta și – în mod sigur – de a descoperi frumusețea nepervertită.

De la artă, drumul zilei a continuat către unul dintre cele mai tulburătoare locuri ale memoriei românești.
La ora 12:00, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet, a avut loc inaugurarea Centrului multifuncțional. Cuvântul de deschidere i-a aparținut poetei Ana Blandiana, președinta Fundației Academia Civică, al cărei nume este strâns legat de existența Memorialului Sighet… „de la idee la faptă”. În prezența unui numeros public și-a unor invitați de marcă a fost lansată cartea „Memorialul Sighet, de la idee la faptă”, de Nicolae Noica – o incursiune în istoria unui proiect care a demonstrat forța atitudinii civice în drumul spre normalitate al unui popor.

La ora 17:00, zidurile Memorialului au lăst loc scenei. „Mărturii din închisori”, spectacolul de teatru-document al Secției de Teatru a Centrului Cultural Sighetu Marmației, care a adus în fața publicului (din nou foarte numeros) povești și destine feminine marcate de inumana experiență din închisorile comuniste.
Pentru cei care privesc istoria de la „distanță”, teatrul poate fi puntea către înțelegerea ei umană. Pentru cei care cunosc deja suferințele unor femei puternice, poate fi o formă de a nu lăsa să se piardă lupta și amintirea lor.

Emoțiile zilei s-au amplificat la ora 20:30, în „Spațiul de reculegere și rugăciune”. Recitalul de poezie susținut de poeții invitați la Festivalul Internațional de Poezie, alături de poeți din Republica Moldova, invitați de PEN Club România și PEN Club Moldova la Conferința „Istoria ca viitor”, organizată de Fundația Academia Civică, a reverberat peste tăcerea și „forța” lumânărilor. Mult mai târziu în noapte, după plecarea noastră, vocile poeților continuau să „ardă” împreună cu lumina lumânărilor Memorialului.

După arta vizuală, după carte și după mărturia dusă pe scenă a rămas, rămâne poezia. Poate că nu există un loc mai potrivit decât Sighetul pentru o asemenea succesiune de întâlniri. Pentru că aici durerosul trecut nu poate fi uitat și nici transformat în simplă statistică, în niște imagini pe pereții celulelor pe unde au trecut unii dintre semenii noștri.
Trecutul trebuie înțeles, respectat… Poezia continuă!

Foto & text: Ion Mariș

US Open 2026. Gălăgia vs liniștea
Gauff a pierdut accesul în semifinale și datorită răcnetelor de bucurie ale  tribunei (cca 14.000 ipochimeni),  de câte ori greșea adversara ei, netulburata  Elena Rybakina.

*

La ceremonia de premiere s-au aprins luminile dinăuntrul Elenei R. și  ochii i se roteau de bucurie. Acum am înțeles de ce impasibiltatea ei este mereu senină.

Din mers
Un băiețaș de vreo 9 ani, șade pe o terasă la Pizza-Rai cu bunica lui. Are o surioară mai mare, Bianca, de vreo 11 ani. Bunica:
– Uite-l pe nenea ăla cu ochelari la cafea! E profesor. A citit foarte, foarte multe cărți…
– Mai multe și ca Bianca?!

*

Tătăl cu băiatul lui ies pe bicicletă din Grădina Morii.
– Îți place poarta asta …Maramureșeană?
– …’Nda… Da’ unde-i ușa, tati?

Bărbați la cafea
„Cocoana era tare nevinovată, așa cum trebuie, dar avea și șmecheritatea aia….!”

Banca de rezerve
„…Era înalt și uscat. Avea peste 90 de ani. Cioban. Când dădea noroc, îți strângea mână ca în menghină. Avea pielea urechilor tăbăcită toată, de la vântul de pă hotar…” (I.B.)

Lele-isme de Seini
*„O fi foastă zîsă că vine, da’ n-o venit.”
* „Ce ai atâtea tuhe, tu?” (hachițe, toane)
*„..Șî ie’ nu-i bună, îi tare dungoasă!”
* „Iar te-apucă dâcu?” (bâha)     (& L.R.)

Sala de așteptare

„Megkaptam a ordinul de prefect… Megfőztem a gulyást… töltött káposzta vagy töltött paprika… Még kel egy expert juridic, nem tudom miféle pasas (ficka) és ez… és  egy jó alma tészta…”

                                                                         Marin Slujeru

Deputatul Nicolae-Miroslav Petreţchi a participat, miercuri, 23 septembrie 2026, la invitaţia preşedintelui Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, la cel de-al şaselea Summit al Platformei Internaţionale Crimeea, desfăşurat la New York, în marja celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, principalul for deliberativ al ONU, în cadrul căruia toate cele 193 de state membre participă la dezbateri şi discută principalele probleme internaţionale privind pacea, securitatea, cooperarea şi dezvoltarea.

Summitul a reunit şefi de stat şi de guvern, miniştri, reprezentanţi ai Uniunii Europene şi ai organizaţiilor internaţionale, precum şi parteneri ai Ucrainei din diferite regiuni ale lumii.

România a fost reprezentată la nivel înalt de preşedintele Nicuşor Dan, cu care deputatul Nicolae-Miroslav Petreţchi a avut ocazia să discute despre importanţa unor astfel de evenimente.

Summitul a fost deschis de preşedintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, care a subliniat importanţa restabilirii ordinii internaţionale şi a respectării dreptului internaţional, inclusiv prin restabilirea controlului Ucrainei asupra Crimeei. Mesajul transmis a evidenţiat faptul că securitatea regională, respectarea suveranităţii statelor şi protejarea drepturilor omului sunt strâns legate de soluţionarea situaţiei din peninsula Crimeea.

Agenda summitului s-a concentrat pe situaţia actuală din peninsula Crimeea, aflată sub ocupaţie temporară, pe respectarea drepturilor omului şi pe consecinţele militarizării regiunii, inclusiv în domeniul educaţiei şi în rândul tinerilor. De asemenea, discuţiile au vizat securitatea regională şi globală, menţinerea atenţiei şi a presiunii internaţionale asupra Rusiei, respectarea integrităţii teritoriale a Ucrainei şi identificarea unor măsuri coordonate pentru deocuparea Crimeei.

Cooperarea internaţională şi iniţiativele menite să consolideze securitatea şi stabilitatea în regiunea Mării Negre au constituit, de asemenea, un alt punct de interes al summitului.

Participarea reprezentantului minorităţii ucrainene în Camera Deputaţilor la acest eveniment are o importanţă deosebită pentru Uniunea Ucrainenilor din România (UUR), reflectând rolul activ al UUR în sprijinirea Ucrainei, în promovarea respectării dreptului internaţional şi în susţinerea intereselor şi valorilor comunităţii ucrainene din România.

https://www.cdep.ro/ords/relatii_publice/site2015.text_presa?pid=31349

Comunicat de presă

Joi, 24 septembrie 2026, Sighetu Marmației a vorbit prin… Poezie. Cuvântul a „călătorit” chiar din alte țări (din Ungaria și Serbia) spre Nordul metamorfozat liric. Timp de patru zile, orașul nostru devine un spațiu al emoției la puterea… 53.

Prima zi a festivalului a devenit locul de întâlnire al laureaților și invitaților festivalului. Poeți, oameni de cultură și personalități ale vieții literare au sosit la Sighet purtând cu ei nu doar volume de poezie, ci și lumi „personalizate”, sensibilități și amintiri mai mult sau mai puțin spectaculoase. Într-un festival de poezie atât de „vechi” întâlnirea este poate cea mai durabilă formă de literatură. Înainte de vers există prietenia, înainte de carte există Omul iar înainte de premii există dorința de a înțelege și de a fi înțeles.

La ora 12:30 a primei zile, atenția s-a îndreptat către una dintre temele care leagă prezentul cultural al orașului de memoria sa istorică: „Sighet 700 – Un topos în geografia literară românească”. Desfășurată în Sala Transist a Primăriei Sighet, în prezența poetei Ana Blandiana și a conducerii administrative a orașului nostru (Vasile Moldovan – primar, care a „propus” o creație poetică proprie și Orosz Krisztofer – viceprimar),  discuția a marcat o incursiune în istoria Festivalului (susținută de prof. dr. Ioan Dorel Todea), un spațiu – topos care nu poate fi privit doar pe harta „înțepenită” într-un cui.
Sighetul este un loc al memoriei (și-al Memorialului), al istoriei și al culturii continue. Un oraș în care trecutul este aniversat pro-activ, nu este muzeificat, ci continuă să vorbească prin oameni, prin cuvânt. Cei 700 de ani de istorie devin astfel nu doar o cifră aniversară, ci un „bagaj” de memorie și o (re)sursă din care literatura își poate lua mereu inspirația.
Un topos literar nu este doar un simplu loc. Este un loc însuflet prin felul în care este privit și (re)povestit. Iar Sighetul, cu istoria, oamenii și atmosfera sa cosmopolită, își caută și își afirmă, prin asemenea întâlniri, locul în geografia sensibilă a literaturii române.

Spre seară, la ora 17:00, Centrul Cultural Sighetu Marmației s-a transformat în scena emoției prin Festivitatea de premiere, „condusă” agreabil de Ileana Matus – managerul Centrului Cultural și Ileana Pop Nemes – referent cultural și poetă. A fost momentul în care poezia a primit chip, glas și… premii. Cuvintele așternute pe hârtie au prins viață prin rostire, iar aplauzele au devenit răspunsul unei săli în care literatura nu a fost doar conjuncturală, anostă.
Premierea a fost, dincolo de recunoașterea valorii unor creații, o „certificare” a poeziei ca formă de libertate și de comuniune. Poezia poate trece peste frontiere, peste „crize” și peste distanțe. Ea poate transforma diferențele dintre oameni într-o punte și poate face dintr-un oraș un punct de întâlnire pentru personalități care, altfel, poate nu s-ar fi întâlnit niciodată.

S-a încheiat prima zi a Poeziei53 cu emoții firești, cu aplauze și cu sentimentul că festivalul abia începe. Au rămas „în aer” vocile poeților, ecoul versurilor și promisiunea ca următoarele zile să amplifice… magia!

Cu laureații acestei ediții voi reveni în următorul articol. Merită să-i cunoaștem, ei sunt mesagerii Cuvântului Magic-Reconfortant!

Ion Mariș

S-a întors iarăși toamna poeziei la Sighet, pentru poete, poeți, critici literari, invitați de onoare și iubitori de poezie.

Ediția din acest an este una specială, nu pentru că această instituție își dovedește cu prisosință rezintența și oportunitatea timp de peste o jumătate de veac, ci și pentru că se desfășoară într-un context aniversar excepțional: 700 de ani de la prima atestare documentară a orașului. De-a lungul acestui an au avut loc evenimente de evocare a trecutului istoric și cultural al actualului municipiu, organizate de administrația locală și instituțiile de profil din Sighet, – urbe percepută în mentalul colectiv maramureșean drept capitală a acestui ținut istoric.

Poezia stă la loc de cinste în acest moment aniversar prin două dimensiuni identitare: impresionantul tezaur de poezie populară creat timp de secole de poeți anonimi, ce impresionează prin frumusețea de rostire poetică, surprinzând experiențe existențiale și ideatice cu profunzimi metafizice. Dovadă colecțiile de folclor ale lui Ion Bârlea și Tache Papahagi, veritabile monumente ale genului, urmate de multe alte culegeri ce întregesc convingerea că folclorul poate fi considerat primul mare profesor de poezie din istoria literaturii române. Nu întâmplător Zoe Dumitrescu – Bușulenga precizează că Mihai Eminescu a identificat în folclor sursa de sensibilitate și inspirație în drumul către capodoperă.

Pentru noi, Festivalul Internațional de la Sighet  a adus și aduce adaosul de valoare necesară la creația cultă în spațiul maramureșean, în viața cotidiană. Istoricii literari nu pot omite faptul că la Sighet mulți poeți de referință din toate generațiile literare a ultimei jumătăți de secol au primit un binemeritat botez literar, îndeosebi după ce regretatul critic literar Laurențiu Ulici, ca președinte al juriului, i-a favorizat afirmarea națională. Motive suficiente să spunem că Maramureșul este un pământ ce se sprijină pe poezie,iar prin acest festival a devenit implicit și un topos în geografia poeziei românești actuale. Suntem, așadar, nu doar moștenitori, ci și creatori de cultură cu care ne inserăm în peisajul culturii românești. Dovadă numărul mare de scriitori ce trăiesc în Maramureș, membri ai Uniunii Scriitorilor, sau activează în cenacluri și asociații culturale. Există o veritabilă efervescență poetică în rândul tinerilor, cu posibilități de afirmare timpurie mai generoase decât pentru generațiile de până în 1990.

Așadar, suntem iarăși la Sighet, cei care credem în poezie, în nevoia socială de poezie, în puterea ei și îndrăznim să sperăm că poezia are resurse să inspire răspunsuri la multe dintre dilemele din lumea în care trăim, aliniindu-ne interogației Anei Blandiana: Poate poezia salva lumea?

Merită să ne luptăm și în numele poeziei, cu aura ei în suflet și în credință pentru a deveni nu neapărat o țară de poeți, ci o țară de iubitori de poezie, de cultură și comuniune spirituală.

Gheorghe Mihai Bârlea

„Marele blond cu un pantof negru” şi „Omul cu un pantof roşu” sunt două filme care ne-au făcut să zâmbim. Pe unii i-au făcut să râdă. Atât de mult, că râsul lor continuă şi azi, amintindu-şi de ele sau uitându-se la ştirile tv.

Într-unul din filme apare un blond mare cu un pantof negru. În celălalt omul nu mai e aşa de mare şi are într-un picior un pantof roşu.

Văzându-le, se poate trage deja concluzia că sunt unii oameni săraci care, din spusele lor la televiziune, trăiesc din ajutorul dat de Dumnezeu. Cu banii, ei îşi cumpără câte un pantof negru şi unul roşu. Uneori marele blond se micşorează şi nu mai e nici blond.  E un blond decolorat (cam tare). Dar se vrea mare şi asta e ceva bun. „Per aspera ad astra” ziceau dacii, strămoşii romanilor, adică „Pe căi anevoioase către stele”.

Căile pot fi atât de anevoioase că visătorul la stele are în posesie (pentru deplasări în afara casei) o pereche de pantaloni roşii. N-am avut posibilitatea să îmi dau seama dacă acea pereche din material ultrarezistent are ceva fermoare pe la genunchi care-i fac purtabili ba toamna-iarna, ba primăvara-vara, după cum e vremea.

Rezumatul dat de https://ro.wikipedia.org/wiki/Marele_blond_cu_un_pantof_negru zice că „ Șeful serviciilor secrete franceze, […], plănuiește un complot pentru a-l discredita pe adjunctul său, […] (care, la rândul său, plănuiește să-l discrediteze pe […] pentru a-i lua locul la conducere).”

Cu alte cuvinte, în film e ilustrată lupta „care pe care”. Şi la noi e lupta asta. Din cinci în cinci ani. Are şi arbitru, care poate opri meciul în orice moment fără să dea socoteală. În schimb, dă amânări.

Dacă nu e pantalon, e pantof. Tot roşu. Şi filmul ăsta e cu agenţi secreţi şi cu ciondăneli cu gândul la discreditarea celuilalt. În prezentarea filmului „Omul cu un pantof roşu”, pe https://www.cinemagia.ro/filme/the-man-with-one-red-shoe-omul-cu-un-pantof-rosu-6478/
scrie: „Deoarece un prieten i-a făcut o glumă, Richard (Tom Hanks) trebuie să poarte la întoarcerea dintr-o călătorie un pantof roșu și unul negru. Un agent CIA trebuie să scape de cei care îl urmăreau și îl indică pe Richard ca fiind un curier important, datorită pantofului său roșu.”

Vedem că şi de data aceasta personajul principal vine de undeva. A stat acolo cu banii daţi (probabil) de Dumnezeu, şi când s-a hotărât să fericească poporul cu înţelepciunea sa traco-geto-dacico-carpato-danubiano-pontică, a ales ca semn distinctiv culoarea roşie. La pantaloni, în prezent. Pantofii încă nu se bucură de aceeaşi atenţie. Rămân amândoi de aceeaşi culoare.

Pentru filmul „Omul cu pantof roşu” inspiraţia a venit de la „Marele blond cu un pantof negru”. Omul poartă un pantof roşu pentru că n-are doi la fel, nici negri, nici maro, nici roşii. Se adaptează la situaţia dată. Are parte de clipe frumoase alături de Maddy. Nu ştim dacă frumoasa domnişoară are obiceiul să se arunce în zăpadă, pe spate, îmbrăcată în costum de baie. Poate nici nu contează asta, cât contează ce se spune în cronica de film de pe  https://procinema.protv.ro/filme/omul-cu-pantof-rosu din care m-am inspirat pentru rândurile pe care tocmai le-aţi citit şi care se încheie aşa: „Richard are de facut faţă unor situaţii incredibile – care-i vor schimba total viaţa.”

Vedem, prin urmare, că purtatul a ceva roşu schimbă viaţa purtătorului.

Dar cu a noastră cum rămâne?

Horia Picu

Fundația TARBUT Sighet în parteneriat cu Fundația ROTARY Sighet organizează duminică, 04 octombrie 2026, ora 19:00, la Școala de Muzică din Sighet, concertul cântăreței și compozitoarei LENKA LICHTENBERG (Canada) – „Songs of Memory and Hope/ Cântece despre Amintire și Speranță”.

În concert vor avea intervenții „locale” Văsâi Rus din Vadu Izei (interpret la vioară de muzică klezmer) și Ansamblul „Flori de Maramureș” de la Liceul Tehnologic Forestier (LTF) din Sighet.

Lenka Lichtenberg susține doar trei concerte în România, la Sighet, Cluj – Napoca și București, printr-un proiect susținut de European Days of Jewish Culture 2026. Zilele Europene ale Culturii Evreiești 2026 au debutat oficial la 6 septembrie 2026 în Varșovia și se desfășoară până în noiembrie 2026 sub tema centrală „Iubirea/ Ahavah”.

LENKA LICHTENBERG este câștigătoarea premiului JUNO (cel mai important premiu din Canada)
S-a născut la Praga, într-o familie de origine evreiască. Cea mai mare parte a familiei mamei sale a fost ucisă în timpul Holocaustului. La vârsta de nouă ani Lenka Lichtenberg era inclusă în distribuția Teatrului Muzical Semafor din Praga. Ulterior s-a mutat în Danemarca, unde a studiat muzica la Universitatea Aarhus și a lucrat ca și cântăreață de club.
În anii 1980, Lenka Lichtenberg s-a mutat în Canada și s-a stabilit la Vancouver, unde și-a continuat studiile la Universitatea din Columbia Britanică (licență în muzică, franceză) și a cântat într-o trupă rock. A obținut o diplomă de master în etnomuzicologie la Universitatea York din Toronto.

„M-am născut la Praga, fosta Cehoslovacie. Familia mamei mele a fost ucisă în timpul Holocaustului și doar mama mea Renée și bunica Hana au supraviețuit, după doi ani și jumătate petrecuți în Theresienstadt. Nu știam că sunt evreică sau ce înseamnă „evreu” până pe la vârsta de zece ani. Am fost muzician, am urcat pe scene profesionale încă din copilărie, dar abia după vizita mea în Israel, ca adult, m-am simțit obligată să devin „muzician evreu” și să lucrez cu idișul și ca solist cantoral și lider de slujbă în congregația mea din Toronto. Este un drum foarte neașteptat pentru cineva care a crescut fără nicio cunoaștere sau legătură cu evreii, iudaismul sau pur și simplu cu tradițiile evreiești de orice fel; am participat la primul meu Paște la vârsta de 32 de ani! A fost o „călătorie” profund semnificativă și satisfăcătoare, încununată de câștigarea în 2023 a premiului JUNO, cel mai important premiu muzical din Canada, unde locuiesc, pentru „Hoții de vise”, proiectul meu bazat pe poezia bunicii mele din Theresienstadt.” (Lenka Lichtenberg)

Lenka Lichtenberg cântă la nivel internațional la festivaluri de cultură evreiască, festivaluri de muzică populară și internațională, precum și la diferite concerte. A lansat șapte albume solo și numeroase proiecte în colaborare.
Lenka Lichtenberg a primit numeroase nominalizări și premii. În 2008 și 2012, a primit Premiul Canadian Folk Music. Cel mai recent proiect al său, „Thieves of Dreams/ Hoții de vise”, s-a clasat pe locul 36 în Top 2022 Albums în World Music Charts Europe și a câștigat un premiu JUNO.
Discografie: Deep Inside (1999), Open the Gate (2003), Pashtes with Brian Katz (2006), Fray (2010), Bridges with Roula Said (2012), Songs for the Breathing Walls (2012), Embrace (2013), Lullabies from Exile with Yair Dalal (2014), Live in America (2016), Yiddish Journey (Arc Music Productions – 2017), Masaryk (Arc Music Productions – 2018), Lenkkodek with Andrew McPherson (2019), Thieves of Dreams (2022).

„Am ales Sighetul pentru acest concert, din seria celor trei localități din România, pentru că acest oraș a avut o comunitate evreiască importantă în perioada interbelică și aniversează o vârstă onorabilă: 700 de ani. De-a lungul istoriei, în Sighet, comunitatea evreiască a avut parte și de prosperitate dar și de suferință teribilă (Holocaustul). Important este ca istoria să nu se uite, să nu se repete greșelile trecutului și IUBIREA, înțelegerea, solidaritatea să ne călăuzească viețile.
Am avut mai multe proiecte aici, la Sighet, și voi continua să colaborez cu organizațiile și instituțiile locale pentru a organiza cât mai multe evenimente interesante.” (Peninah Zilberman – președinta Fundației Tarbut din Sighet, www,)

Intrarea la concert este liberă! 

Ion Mariș
Rotary Club Sighet