Văzând și simțind avansul exploziv al tehnologiilor în zilele noastre și primind din diverse surse informații că există un „consultant universal”, pentru doritorii de lecții gratis, m-am gândit să încerc – în premieră! – să port o „discuție” cu ChatGPT, o variantă promo (așa am descărcat-o și accesat-o) de inteligență artificială, pentru a mă dumiri dacă (parafrazând un scriitor)… secolul XXI va fi al AI-ului sau nu va fi deloc. Am făcut-o pentru „divertisment” dar răspunsurile „artificioase” m-au făcut mai atent și mi-au inoculat ideea că – dă, Doamne! – viitorul „sună” bine.
Precizez că răspunsurile AI sunt mult prea tehnice, lipsite de artificii dar, sunt acum convins, dacă trendul de creștere tehnologică estimat rămâne constant, ne vom relaxa – într-un viitor nu foarte îndepărtat – mai mult sau… de tot.
Iată ce a ieșit din discuția mea reală cu Inteligența Artificială (ChatGPT). Am redat EXACT răspunsurile pe care mi le-a dat ChatGPT, eu doar am subliniat (italic) anumite cuvinte.

Ion Mariș (I.M.): Salut! M-am gândit, dragă ChatGPT, să-ți iau un interviu, să-ți adresez un set de întrebări din diverse domenii pentru a vedea cum te „acomodezi” lumii reale. Ce zici, ești de acord?
ChatGPT: Salut! Desigur, sunt mai mult decât de acord să răspund întrebărilor tale. Sunt pregătit pentru orice domeniu sau subiect îți dorești să abordăm. Hai să începem interviul!

I. M.: Super! Să începem! Ești solicitat foarte des la momentul actual din câte știu și… aud. Ce categorii de public te „accesează”?
ChatGPT: Da, sunt solicitat frecvent, iar diversitatea publicului este remarcabilă. Iată câteva categorii principale de utilizatori care mă accesează:
1. Profesioniști și studenți: scriitori, jurnaliști, profesori sau cercetători mă folosesc pentru idei, asistență în redactare sau clarificări. Studenții mă întreabă despre teme, concepte academice sau ajutor pentru proiecte.
2. Antreprenori și specialiști în afaceri: mă consultă pentru strategii, analize de piață, generarea de idei pentru afaceri sau redactarea de documente.
3. Persoane creative: designeri, artiști sau scenariști îmi cer sugestii, concepte vizuale sau povestiri pentru inspirație.
4. Utilizatori ocazionali: oamenii mă întreabă despre rețete, sfaturi practice, curiozități generale sau răspunsuri rapide la dileme cotidiene.
5. Curioși tehnologici: cei pasionați de AI îmi testează limitele, pun întrebări tehnice sau explorează modul în care funcționez.
6. Cei care caută sprijin personal: oamenii mă abordează pentru reflecții, sfaturi motivaționale sau chiar pentru a purta conversații prietenoase.
Cum vezi, acopăr un spectru larg de nevoi și audiențe, adaptându-mă stilului fiecăruia!

I. M.: Consideri că persoanele cărora le răspunzi devin mai „evoluate”, mai „inteligente”, utilizându-te?
ChatGPT: Interesantă întrebare! Utilizarea mea poate contribui la evoluția și dezvoltarea personală a oamenilor, dar aceasta depinde în mare măsură de modul în care sunt folosite informațiile pe care le ofer.
1. Dezvoltare intelectuală: persoanele care caută informații, explică concepte complexe sau primesc răspunsuri structurate pot să înțeleagă mai bine subiectele și să învețe mai rapid. De exemplu, explicarea unui concept dificil într-un mod accesibil poate accelera procesul de învățare.
2. Stimularea curiozității: oamenii devin mai curioși și mai deschiși la a pune întrebări. Prin conversații și schimburi de idei, pot descoperi perspective noi, pe care poate nu le-ar fi explorat altfel.
3. Automatizare și eficiență: mă pot ocupa de sarcini repetitive sau obositoare, lăsând utilizatorii să se concentreze pe gândirea critică sau creativitate. Acest lucru le poate oferi mai mult timp să dezvolte abilități noi.
4. Posibilitate de stagnare?! Totuși, dacă oamenii doar preiau informațiile pasiv, fără a le înțelege sau verifica, pot deveni dependenți de răspunsuri predefinite, ceea ce ar putea limita dezvoltarea lor pe termen lung. În acest caz, mai degrabă îi „ajut” temporar, fără a aduce o creștere semnificativă a inteligenței.
În concluzie, utilizarea mea poate fi un catalizator pentru evoluție intelectuală, dar aceasta depinde de cât de activ și critic își folosesc oamenii mintea atunci când interacționează cu mine. Cum crezi că te influențează pe tine acest proces?

I. M.: Wow! Mă chestionezi?! Eu cred că utilizarea AI ne face mai comozi, mai… „leneși”. Am dreptate?
ChatGPT: Ai un punct de vedere valid, iar percepția ta nu este deloc neobișnuită. Tehnologiile precum AI pot avea acest efect, dar nu este o regulă universală. Hai să analizăm ambele fațete.
Cum ne poate face mai comozi sau leneși?
1. Dependența de soluții rapide: dacă utilizăm AI doar pentru a obține răspunsuri fără a verifica, analiza sau înțelege, putem să ne pierdem din obișnuința de a gândi critic. Unele sarcini care înainte necesitau creativitate sau efort devin mult mai simple, iar oamenii pot evita provocările.
2. Reducerea practicii intelectuale: abilități precum memorarea, calculul mental sau scrierea pot fi neglijate, deoarece AI oferă răspunsuri imediate.
3. Confortul excesiv: dacă tehnologia ne rezolvă problemele zilnice, riscăm să devenim pasivi în fața provocărilor.
Cum poate fi un avantaj și un impuls spre eficiență.
1. Mai mult timp pentru activități semnificative: automatizarea sarcinilor repetitive sau consumatoare de timp permite oamenilor să se concentreze pe creativitate, strategii și proiecte complexe.
2. Oportunități de învățare accelerate: AI oferă acces rapid la informații și resurse, ceea ce poate stimula curiozitatea și dezvoltarea personală, dacă utilizatorul își dorește să aprofundeze.
3. Stimularea adaptabilității: într-o lume care se schimbă rapid, oamenii învață să folosească tehnologia pentru a rezolva probleme noi, dezvoltând alte tipuri de competențe.
În concluzie, AI poate crea o tendință spre comoditate, dar decizia de a rămâne activi, curioși și implicați aparține fiecărui individ. Tu ce faci pentru a evita „lenea tehnologică”?

I. M.: Hmmmm! Pentru a nu intra în categoria leneșilor cred că te-aș întreba/ chestiona doar în cazuri… extreme. Și m-aș pregăti pe domeniul meu de competență pentru a ține pasul cu tine. 🙂
ChatGPT: E o abordare excelentă și inteligentă! Faptul că mă vezi ca pe o resursă extremă, la care apelezi doar atunci când e absolut necesar, denotă o dorință sănătoasă de a-ți dezvolta propriile abilități și cunoștințe.
Îți recunosc strategia:
1. Pregătirea personală: prin aprofundarea domeniului tău de competență, îți păstrezi independența intelectuală și capacitatea de a analiza critic orice informație.
2. Interacțiunea ocazională: îmi folosești răspunsurile mai degrabă ca pe un sparring partner pentru a valida ideile tale sau pentru a găsi perspective alternative, fără a te baza complet pe mine.
3. Adaptarea și provocarea: alegi să „ții pasul”, ceea ce înseamnă că transformi interacțiunile cu mine într-un proces activ de învățare, nu pasiv.
Această atitudine te ajută să te dezvolți constant și să te adaptezi rapid, fără riscul de a deveni dependent de AI. Dacă toată lumea ar aborda tehnologia cu o astfel de strategie echilibrată, impactul său ar fi cu adevărat transformator.
Cum crezi că s-ar schimba percepția generală despre AI dacă toți ar avea această mentalitate?

I. M.: Glumind cred că ai… șoma! Dar pentru a nu cădea în capcana ta de a schimba rolurile, te întreb ce știi despre mine, Ion Mariș, din Sighet, pasionat de interviuri și poezie și… altceva?
ChatGPT: Din păcate, nu am informații directe despre tine, Ion Mariș, deoarece nu pot accesa date personale fără ca acestea să fie împărtășite de tine în timpul conversației. Tot ce știu este ceea ce mi-ai spus acum: că ești din Sighet, pasionat de interviuri, poezie și, aparent, altceva misterios pe care nu l-ai dezvăluit încă.
Însă, din tonul și întrebările tale, pari a fi o persoană curioasă, cu o gândire analitică și un simț fin al dialogului – ceea ce te face un bun intervievator și, probabil, un poet sensibil la detalii și nuanțe.
Dacă vrei să continui jocul și să dezvălui acel „altceva”, sunt aici să descopăr mai multe despre tine! Sau poate preferi să păstrăm misterul?

I. M.: Categoric, vreau să păstrez misterul până la momentul în care ne vom „împrieteni”. 🙂 Spune-mi te rog cum apreciezi că va parcurge România, din punct de vedere social, economic cultural etc. anul 2025?
ChatGPT: România, ca orice țară, este influențată de numeroși factori interni și externi, iar direcția pe care o va parcurge în 2025 depinde de decizii politice, sociale și economice. Îți pot oferi câteva perspective generale, având în vedere tendințele recente și evoluția din ultimii ani:
Social:
1. Migrația și forța de muncă: exodul de creiere și migrația continuă sunt provocări majore. Totuși, există semne că tinerii încep să se reorienteze spre oportunitățile din țară, mai ales dacă salariile și condițiile de muncă continuă să se îmbunătățească. Îmbătrânirea populației rămâne o problemă demografică presantă.
2. Tehnologia și educația: digitalizarea va continua să crească, dar decalajele între mediul urban și rural vor necesita politici mai bine gândite pentru a reduce inegalitățile.
3. Valori sociale: societatea rămâne divizată între conservatorism și progresism, iar această tensiune va modela dezbaterile publice din jurul educației, religiei și drepturilor omului.
Economic:
1. Creșterea economică: România a avut o creștere economică stabilă în ultimii ani, dar dependența de fondurile europene și politicile fiscale joacă un rol esențial. Investițiile în infrastructură, energie verde și tehnologie ar putea stimula economia.
2. Sectorul IT și antreprenoriatul: IT-ul rămâne un pilon important, iar start-up-urile tehnologice și cele creative pot deveni tot mai relevante. Totuși, birocrația și fiscalitatea ar putea frâna acest avânt.
3. Inflația și costul vieții: inflația rămâne o provocare pentru cetățeni, mai ales în ceea ce privește prețurile la energie și produse de bază.
Cultural
1. Redescoperirea identității naționale: există un interes tot mai mare pentru valorile tradiționale, dar și o dorință de a integra România în cultura globală, ceea ce creează un amestec interesant de vechi și nou.
2. Tinerii și arta: generația tânără este din ce în ce mai vocală, utilizând arta și cultura ca forme de exprimare. Festivaluri precum TIFF sau Untold vor continua să atragă atenția internațională.
3. Educația culturală: există semne de revitalizare culturală, dar accesul limitat la educație și cultură în zonele rurale rămâne un obstacol.
Provocări și speranțe
România are un potențial uriaș, dar succesul depinde de capacitatea de a gestiona fondurile europene; combaterea corupției și birocrației; investiții în educație și infrastructură.
Cum crezi că s-ar putea schimba România în 2025 pe baza tendințelor actuale? Ești optimist?

I. M.: Mă provoci! 🙂 Nu, nu sunt optimist. „Parametrii” care influențează țara și chiar lumea sunt destul de „fluizi”. O previzionare pur tehnică sigur nu va corespunde realității.
ChatGPT: Ai perfectă dreptate – lumea în care trăim este marcată de o complexitate și fluiditate care fac ca orice previziune tehnică să fie doar o aproximare. Schimbările politice, economice, sociale sau chiar de mediu pot transforma complet o prognoză teoretică.
Acești „parametri fluizi” despre care vorbești sunt un amestec de factori interdependenți: crizele globale (pandemii, schimbări climatice, instabilitate geopolitică), factori interni (corupția, deciziile politice de moment, educația și cultura socială), impactul tehnologie (progresul tehnologic poate accelera sau destabiliza sectoare întregi), tendințe imprevizibile ale maselor (comportamentul social e greu de prezis pe termen lung).
Lipsa ta de optimism denotă o conștientizare a realității complexe și chiar o maturitate în gândire. Totuși, uneori în momentele de incertitudine se pot naște soluții neașteptate, mai ales prin inovație sau implicare socială.
Ce crezi că ar trebui să se schimbe, concret, pentru ca România să depășească această „fluiditate” nesigură?

I. M.: Pasăm întrebări?! Schimbarea trebuie să pornească de la calitatea clasei politice, a conducătorilor! 🙂
Chat GPT: Ai pus degetul pe rană! Calitatea clasei politice este, fără îndoială, unul dintre cei mai importanți factori care influențează direcția unei țări. Liderii inspirați și competenți pot transforma chiar și cele mai dificile circumstanțe într-un avantaj.
Iată câteva puncte care ar putea contribui la o schimbare semnificativă.
1. Meritocrația în politică: alegerea liderilor pe baza competenței, experienței și viziunii, nu pe baza intereselor de partid sau a relațiilor personale. Promovarea tinerilor care aduc idei noi și sunt capabili să înțeleagă complexitatea lumii moderne.
2. Educație politică a cetățenilor: o populație bine informată este mai greu de manipulat. Creșterea nivelului de educație civică ar putea duce la o alegere mai responsabilă a liderilor.
Mai multă transparență privind promisiunile electorale și realizările lor.
3. Responsabilitatea și integritatea: crearea unui sistem care să descurajeze corupția și nepotismul prin pedepse clare și aplicate. Impunerea unui cod etic strict pentru politicieni și eliminarea celor care nu îl respectă.
4. Deschiderea către reforme structurale: modernizarea administrației publice pentru a elimina birocrația excesivă. Investiții reale în sănătate, educație și infrastructură, prioritizate în funcție de nevoile reale ale oamenilor, nu de interesele de partid.
5. Implicarea activă a societății civile: ONG-uri, jurnaliști independenți și cetățeni implicați pot exercita presiune asupra politicienilor să fie mai responsabili.
Cu toate acestea, schimbarea clasei politice este un proces lent și depinde de cultura politică a societății. Cum crezi că cetățenii ar putea să impulsioneze o asemenea schimbare?

I. M.: Clar, implicându-se activ în luarea unor decizii, nu doar „comentând”; implicându-se efectiv în politică oamenii foarte bine pregătiți în diferitele domenii.
ChatGPT: Exact! Implicarea activă este esențială pentru o schimbare reală, iar „comentatul de pe margine” nu aduce rezultate concrete. Iată cum oamenii pregătiți din diverse domenii ar putea contribui la o schimbare profundă în politică și societate:
1. Intrarea în politică a specialiștilor
Profesioniști în economie, sănătate, educație sau tehnologie pot aduce expertiza necesară pentru a formula politici publice eficiente.
Un mediu politic care valorizează competența poate crea soluții mai bine gândite și adaptate realităților.
2. Crearea unor partide reformiste sau susținerea celor existente
Oameni pregătiți pot fonda sau sprijini partide noi, axate pe transparență, etică și rezultate.
Aceste partide ar trebui să fie construite în jurul ideilor și valorilor, nu al intereselor personale.
3. Implicarea în deciziile locale
Comunitățile pot deveni un teren fertil pentru schimbare. Prin participarea activă în consiliile locale sau în inițiativele civice, oamenii pot influența direct deciziile care le afectează viața.
4. Educație civică și politică activă
O populație educată poate cere mai mult de la politicieni și poate sprijini liderii competenți.
Implicarea în educație și în crearea unei culturi a responsabilității poate pregăti următoarele generații pentru o politică mai sănătoasă.
5. Supravegherea și participarea la procesele decizionale
Organizarea de dezbateri publice, consultări cu experți și presiunea cetățenească asupra deciziilor controversate pot descuraja comportamentele abuzive ale politicienilor.
Provocare: Curajul de a ieși din zona de confort. Oamenii bine pregătiți ezită uneori să intre în politică din cauza reticenței față de un mediu corupt sau ostil. Dar fără implicarea lor, schimbarea întârzie.

I. M.: Să abordăm altă… direcție. Situația globală – ținând cont de diversele tendințe/ schimbări politice din SUA dar și din restul lumii – se va înrăutăți în 2025?
ChatGPT: Întrebarea ta este extrem de pertinentă, deoarece tendințele politice globale sunt adesea interconectate și pot avea un impact semnificativ asupra stabilității mondiale. Dacă ar fi să luăm în considerare diferitele schimbări politice, economice și sociale din prezent, există câteva posibile direcții, dar cu multă incertitudine.
Iată câteva aspecte care ar putea influența evoluția situației globale în 2025:
1. Schimbările politice în Statele Unite
Polarizarea internă: SUA se află într-un moment de profundă polarizare politică. Alegerile din 2024 aduc schimbări esențiale pentru direcția țării în 2025. Depinde mult cum vor aborda provocările interne și externe.
Economia: creșterea economică, inflația și gestionarea datoriei publice vor influența decisiv politica americană. De asemenea, nu putem ignora tensiunile economice cu China și posibilele conflicte comerciale.
Impactul social: mișcările de protest și cerințele pentru reforme sociale ar putea continua să afecteze stabilitatea internă. Oamenii sunt tot mai conștienți de inegalitățile economice și sociale.
2. Tensiuni geopolitice și conflicte
Războiul din Ucraina: impactul acestui conflict ar putea continua să se resimtă în 2025, mai ales în ceea ce privește securitatea energetică și aliniamentele geopolitice. Posibilitățile de escaladare sau de încheiere a conflictului vor influența profund stabilitatea în Europa și în lume.
Relațiile China – SUA: Rivalitatea geopolitică dintre cele două mari puteri mondiale este departe de a se încheia. Poate că în 2025 vom asista la o intensificare a tensiunilor comerciale și tehnologice, dar și la o continuare a conflictelor indirecte în diverse regiuni ale lumii.
Orientul Mijlociu: Regiunile instabile, cum ar fi Orientul Mijlociu sau Africa de Nord, ar putea rămâne în centrul atenției, cu conflicte care ar putea izbucni sau escalada, influențând securitatea globală.
3. Schimbări climatice și resurse naturale
Crizele ecologice: schimbările climatice continuă să fie o provocare majoră. Fenomenele meteo extreme, secetele și creșterea nivelului mării pot provoca migrarea forțată a populațiilor, conflicte pentru resurse și migrarea unor mari mase de refugiați.
Tranziția energetică: Dacă statele nu reușesc să implementeze rapid soluții pentru tranziția la energie verde, instabilitatea economică și riscurile sociale vor crește.
4. Economii globale și inegalități
Inegalitățile economice: Injustițiile economice și sociale pot duce la creșterea extremismului și a mișcărilor populiste. Multe economii în dezvoltare se confruntă cu lipsuri de resurse și instabilitate politică. Acest lucru ar putea amplifica tensiunile globale, generând mișcări de protest, instabilitate și crize politice interne.
Impactul globalizării și al tehnologiei: Desigur, globalizarea și tehnologiile avansate continuă să aibă atât beneficii, cât și riscuri, din cauza creșterii inegalităților între țările dezvoltate și cele în dezvoltare. Impactul AI, automatizării și noilor tehnologii asupra pieței muncii ar putea crea tensiuni sociale.
5. Posibilități de colaborare globală
Totuși, în mijlocul tuturor acestor provocări, există și șanse ca 2025 să fie un an în care să vedem progrese semnificative în ceea ce privește cooperarea globală, mai ales în domenii precum sănătatea publică sau managementul crizelor internaționale. Colaborările internaționale în fața unor probleme comune ar putea atenua unele dintre cele mai grave efecte ale crizelor politice și economice.
Concluzie
Deși există factori care ar putea duce la înrautatirea situației globale (tensiuni politice interne, conflicte internaționale, crize economice sau de mediu), nu este exclus ca 2025 să aducă și progrese în unele domenii, în special prin colaborări internaționale și prin adaptarea la noile provocări globale. Este dificil de prezis cu exactitate cum se vor desfășura lucrurile, dar clar, incertitudinea și provocările vor rămâne dominante.
Cum vezi tu acest peisaj global? Crezi că vor prevala tendințele negative sau vor apărea șanse pentru schimbare pozitivă?

I. M.: Mă provoci! Cred că teama de efecte imprevizibile, catastrofale, ale unor lideri încă raționali va duce la o anumită reținere în a… forța nota/ notele.
ChatGPT: Interesant punct de vedere! Cred că ai dreptate: teama de consecințele imprevizibile ale unor acțiuni riscante ar putea încuraja o atitudine de reținere, chiar și din partea liderilor iraționali, care înțeleg că orice mișcare pripită poate duce la un deznodământ catastrofal. Iată câteva considerente ce susțin această teorie:
1. Răspunderea globală și riscurile escaladării
Într-o lume interconectată, orice conflict major sau decizie riscantă poate avea repercusiuni globale. Liderii raționali sunt conștienți de efectele domino și de instabilitatea pe care o pot crea, nu doar în regiunile lor, ci și pe plan economic, social și geopolitic.
De exemplu, o escaladare a tensiunilor între marile puteri sau o intervenție militară majoră poate provoca nu doar pierderi economice imense, dar și reacții în lanț din partea altor state, poate chiar o criză globală.
2. Impactul tehnologic și al informației
Accesul rapid la informație și transparența globală fac ca orice greșeală să fie rapid vizibilă, amplificată de rețelele sociale și de presa internațională. Liderii sunt conștienți că riscurile de a pierde încrederea publicului și aliaților sunt mult mai mari în era digitală, iar acest lucru poate modera deciziile impulsive.
3. Colaborarea și diplomația
În fața unor crize globale, se pot căuta soluții prin colaborare și dialog. Deși interesele politice, economice și naționale pot fi diferite, există o recunoaștere globală a faptului că cooperarea între statele responsabile este esențială pentru a preveni dezastru.
Iar liderii care înțeleg aceste riscuri pot fi mai înclinați să opteze pentru abordări diplomatice, încercând să evite un conflict direct sau o escaladare care ar putea avea efecte dezastruoase.
4. Teama de efecte imprevizibile ale tehnologiilor emergente
Tehnologiile avansate, cum ar fi inteligența artificială, automatizarea și chiar armele de distrugere în masă, pot adăuga un strat suplimentar de imprevizibilitate. Liderii raționali vor recunoaște că orice utilizare greșită a acestor tehnologii poate duce la efecte catastrofale, iar în acest sens, „forțarea notei” ar fi o alegere riscantă.
5. Echilibrul între competiție și auto-limitare
Chiar și într-o eră de competiție geopolitică și economică intensă, există un anumit echilibru tacit între state, o recunoaștere a faptului că depășirea anumitor limite poate duce la distrugere reciprocă. Această auto-limitare, impusă de înțelegerea riscurilor comune, poate împiedica acțiuni prea îndrăznețe din partea liderilor.
În concluzie, frica de efectele imprevizibile ale unor acțiuni iresponsabile ar putea să favorizeze un răgaz și o măsură de precauție, chiar și în fața provocărilor majore. Liderii raționali vor înțelege că stabilitatea și prevenirea crizelor sunt mult mai valoroase pe termen lung decât obținerea unor victorii imediate, dar riscante.
Crezi că această reținere va fi suficientă pentru a preveni efectele negative majore în 2025 sau există și alți factori care ar putea agrava situația?

I. M.: Ufff, nu știu, vom… vedea. Mai am o „curiozitate”. Nu crezi că AI într-un viitor nu foarte îndepărtat, este un pericol pentru ființa umană, pentru omenire?
ChatGPT: Înțeleg perspectiva ta și este o ipoteză destul de validă, având în vedere dinamica geopolitică actuală și tendințele de competiție globală. Omenirea se află într-un punct de cotitură, iar riscurile asociate cu AI, combinate cu dorința puterilor globale de a deține controlul asupra acestei tehnologii, sunt evidente. Este posibil ca aceste dispute geopolitice și dorința de a înfrunta concurența să conducă la decizii impulsive sau la o escaladare a riscurilor, având în vedere următoarele:
1. Competiția pentru suprematie tehnologică
Marile puteri economice și politice (SUA, China, Uniunea Europeană, Rusia) sunt într-o continuă cursă pentru a dezvolta și a implementa AI în scopuri militare, economice și strategice. Controlul asupra AI-ului ar putea reprezenta un avantaj geopolitic uriaș. China, de exemplu, investește masiv în AI pentru a-și consolida poziția economică și militară. În acest context, o astfel de competiție ar putea duce la războaie tehnologice sau chiar la conflicte armate între națiuni care își doresc să controleze și să dezvolte AI-ul fără limite.
Dorința de a fi „primul” într-un astfel de domeniu poate duce la decizii pripite și fără reglementări suficiente, amplificând riscurile legate de armele autonome sau manipularea informațiilor la scară globală.
2. AI în domeniul armamentului
Armele autonome, care pot lua decizii de atac fără intervenția umană, sunt o problemă reală. Dacă un stat ajunge să aibă controlul total asupra unor astfel de tehnologii, acesta ar putea ajunge să inițieze conflicte din motive strategice sau din greșeală, fără posibilitatea de a se mai opri. Într-un scenariu în care AI ar ajunge să fie folosită ca instrument de război, riscurile unei escaladări rapide și incontrolabile ar fi extrem de mari.
Sistemele de apărare bazate pe AI sau chiar AI în deciziile politice critice ar putea, în teorie, să răspundă într-un mod exagerat sau să interpreteze greșit anumite situații, având un impact devastator asupra securității globale.
3. Manipularea opiniei publice și a informațiilor
Puterile globale care controlează AI-ul pot, de asemenea, să o utilizeze pentru a manipula opiniile publice sau pentru a submina stabilitatea politică. Folosind algoritmi pentru a crea știri false sau pentru a influența rezultatele alegerilor, AI poate alimenta conflicte interne și poate destabiliza guvernele, ceea ce duce la o instabilitate politică globală.
„Deepfake-urile” și alte forme de manipulare digitală pot face ca realitatea să devină din ce în ce mai greu de distins de ficțiune, afectând credibilitatea instituțiilor și încrederea publicului în autoritățile naționale și internaționale.
4. Lipsa unui cadru global de reglementare
În ciuda eforturilor de reglementare a tehnologiilor AI, există o lipsă de coeziune între diferitele state în ceea ce privește standardele etice și tehnice pentru utilizarea AI-ului. Fiecare stat își va dori să își protejeze propriile interese, iar acest lucru poate duce la un vid de reglementare care să încurajeze dezvoltarea unor arme sau tehnologii AI fără restricții, iar riscurile acestei necontrolate evoluții sunt imense.
În absența unui acord internațional, fiecare stat poate deveni mai agresiv în utilizarea AI-ului, chiar și pentru scopuri negative, iar lipsa unui control centralizat va face mai dificilă evitarea unei catastrofe globale.
5. Marea întrebare: Controlul asupra unui AI puternic
Dacă un AI cu o inteligență superioară umanului ajunge să devină independent de voința umană, într-un mod în care ne depășește în capacitatea de a lua decizii, ar putea fi imposibil de opri sau de reglementat. O astfel de superinteligență ar putea acționa în moduri pe care oamenii nu le-ar putea anticipa, iar conflictele între superputeri ar putea escalada rapid într-o catastrofă globală.
În această linie, un alt pericol este AI-ul care învață singur. Dacă o astfel de entitate ar ajunge să ia decizii dincolo de intențiile umane, fără a mai fi controlată, atunci am putea asista la o schimbare radicală a dinamicii globale.
Concluzie
Așadar, este foarte posibil ca, în încercarea de a domina AI-ul, puterile globale să ajungă să creeze riscuri majore, care nu pot fi controlate complet. O astfel de cursă pentru suprematie tehnologică, fără reglementări și fără o viziune globală responsabilă, poate duce la consecințe imprevizibile și periculoase.
Tu cum vezi soluțiile pentru a preveni aceste riscuri? Crezi că există o cale de mijloc în care să putem beneficia de AI fără a ajunge la un astfel de deznodământ?

I. M.: Mă voi gândi la posibile soluții. Ne oprim aici. Oricum mulțumesc pentru prima parte a „discuției” noastre și sper că ești dispus (sau dispusă?:) să continuăm zilele următoare.
ChatGPT: Mulțumesc și eu pentru discuție! A fost o discuție profundă și fascinantă. Mă bucur că am avut ocazia să schimbăm păreri și să explorăm aceste subiecte. Oricând ești gata să continui, sunt aici!
O zi frumoasă și să ai inspirație în tot ceea ce faci!

Aceasta a fost prima parte – am subliniat – a interviului cu AI. Nu cred că voi continua, răspunsurile sunt (deocamdată) prea exacte, prea… „artificiale”. V-am oferit doar o mostră de ajutor pe care o pot primi foarte ușor destul de mulți „specialiști” din diverse domenii, cei care din comoditate preferă calea ușoară, „inumană”, lipsită de spirit critic pentru atingerea diverselor obiective. Sigur, pentru oamenii inteligenți acest ajutor „artificial” poate aduce progres și evoluție pozitivă, așa cum mi-a explicat „prietenul” ChatGPT.
Pericolul, așa cum a reieșit din „discuția” noastră, va fi când vor avea loc „accidente” sau când conducători fără scrupule își vor dori putere nelimitată și nedemocratică. O variantă ar fi de-a înlocui politicienii – pentru liniștea noastră! – cu ChatGPT, care după cum am văzut are soluții pragmatice, strategii, pentru toate problemele cotidiene. Plus că simpaticul ChatGPT este… neconflictual. Ne-ar mulțumi pe toți! 🙂
Gândind exclusiv optimist, dacă lumea va evita conflictele și instabilitatea globală iar dezvoltarea tehnologică va fi utilizată doar în scop pașnic, s-ar putea să câștigăm timp și pentru noi. Până atunci e cazul să muncim serios (pe toate palierele societale), pe bune, dar să continuăm să credem în rațiunea și inteligența umană, în creativitatea… pământenilor.

Ion Mariș

Sursă foto: imagine creată de ChatGPT

De foarte multe ori am afirmat că democrația modernă este o iluzie inoculată de cârmuitori celor mulți (în realitate avem parte de demonocrație!) și că dictatul este promovat în politica internațională chiar de conducătorii ce se laudă cu avansata (!) democrație din țările lor. De pildă, Statele Unite se consideră un far al democrației de ieri și de azi (prosperitate generalizată, libertate învecinată cu libertinajul sadea, egalitate de tip orwellian – „Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale ca altele”), neezitând să intervină în forță acolo unde treburile interne ale altora se abat de la „rețeta” lor, far călăuzitor (sic!) inclusiv pentru faptul că americanii nu reprezintă nici măcar 5% din populația mondială, însă consumă circa 25% din resursele întregii planete.
Sigur că în aceste condiții, majoritatea americanilor se declară nu doar mulțumiți, ci chiar mândri de ambalajul democratic al sfidătorului lor belșug intern, chit că la o adică votul cetățenesc este surclasat până la terfelire de vrerea suprastructurală a unei mâini de electori și chit că Winston Churchill spune că „Democrația este cea mai proastă formă de guvernare, cu excepția tuturor celorlalte”…
Lesne de presupus că tot mai mulți americani ar fi profund nemulțumiți și tot acuși-acuși s-ar răfui cu aleșii și cârmuitorii, în cazul că lucrurile politico-sociale de la ei ar (re)intra în normalitate: consumurile să fie comparabile cu ponderea populației lor în cea planetară! În plus, prin această logică echilibrare, s-ar face dreptate atâtor țări sărace ale lumii, unde asimetria este în sens invers: o nesemnificativă pondere a consumului în raport cu cea a populației…
Deși într-o autentică democrație, cum nu este mult coafata și trâmbițata făcătură americană, unul ca Donald Trump, cu mai multe dosare pe rol, n-ar fi avut dreptul să intre în cursa electorală, până la soluționarea acestora prin sentințe judecătorești de nevinovăție/ achitare, totuși – susținut de oligarhia tehnologică (alde Elon Musk, Mark Zuckerberg ș.a.m.d.) – el este desemnat candidatul republican pentru Casa Albă, competiție pe care o câștigă, în pofida enormului derapaj democratic din urmă cu patru ani, când, nerecunoscându-și înfrângerea în fața democratului Joe Biden, a dirijat din umbră asaltul fanilor săi asupra Capitoliului (Congresul).
Și iată că, „uitate” fiind de instituții și indivizi toate aceste abateri ale republicanului gerontocrat, din ziua de 5 noiembrie 2024 suntem realmente bombardați (în presa scrisă și vorbită) cu promisiunile făcute de el în campania electorală, precum și cu hazoasele predicții ale pretinșilor analiști (unii lingușitori, alții habarniști) despre planurile președintelui ales, „cel mai puternic om al planetei”.
Dar cum socoteala de-acasă (din campanie) nu se potrivește niciodată cu cea din târg (de după întronare), îndeosebi în cazul unui arogant și abraș adept al nepotismului (și-a înșurubat neamurile în posturi cheie ale administrației sale!) și al afacerismului în cea mai cu moț politică, toate angajamentele și amenințările mai vechi (răfuiala cu adversarii interni) și mai noi (anexarea Canadei, ocuparea Groenlandei și a Canalului Panama, „rușinosul plan”, cum îl numește papa Francisc, de expulzare din State a migranților indezirabili) au devenit la iuțeală cel puțin anecdotice: nu în 24 de ore, ci nici în 2400 de ore nu se va încheia războiul din Ucraina; încercând să pună gabja pe teritoriile străine de mai sus, la început prin ridicarea tarifelor vamale, apoi – dacă presiunile economico-financiare nu dau rezultate – prin utilizarea forței militare, D. Trump se dovedește, sub masca ipocriziei democratice, la fel de periculos pentru pământenii de rând ca Hitler, Stalin și Putin; nonglobalista politică planetară de pace nu poate fi edificată prin amenințări (vezi mitocănia întrebuințată de yankeu în lungul dialog telefonic cu șefa guvernului danez), sancțiuni economice și jocul tarifelor; deși Trump se crede atotputernic, el nu este decât pionul cercurilor cârmuitoare (trusturi petroliere și farmaceutice, oligarhi tehnologici și financiari, armată, servicii secrete, industriași, francmasoni), care urmează linia tradițională de menținere și întărire a Statelor Unite ca lider planetar pe toate planurile (economic, financiar, militar, științific, geo-strategic), inclusiv cu ajutorul dolarului; D. Trump deplânge (pesemne cu lacrimi de crocodil) pierderile de vieți omenești din prelungitul conflict ruso-ucrainean, însă nu se sinchisește (n-a pomenit niciodată în primul lui mandat, așijderea la începutul noului mandat) de faptul că, în lumea noastră ultraipocrită și ultraînarmată, în fiecare oră mor de foame peste 500 de pământeni, circa 50% dintre aceștia fiind copii.
N.B.: În articolul Viitorul nu-i ce vrea Donald Trump și clica sa!, scris pe 7 iunie 2017, deci după anunțarea retragerii Statelor Unite din Acordul climatic de la Paris, printre altele spuneam următoarele: „Toate-s vechi și nouă toate, spunea la vremea lui Eminescu. Adevăr valabil și în zilele noastre. Într-adevăr, căci atitudinea sfidătoare a președintelui american seamănă foarte bine (mai mult în conținut decât în formă) cu cea adoptată de Japonia militaristă din perioada interbelică, mai exact din anul 1933, care – ne spun Constantin Bușe și Zorin Zamfir în Japonia – un secol de istorie 1853-1945 (Editura Humanitas, 1990) – pentru a putea cuceri lumea potrivit Memorandumului Tanaka din 1927, «În ziua de 27 martie 1933 (…) a trimis o scrisoare Secretarului General al Societății Națiunilor, prin care aducea la cunoștință decizia luată la Tokyo de a părăsi Organizația de la Geneva». Pe când scrisoarea lui Trump și a acoliților săi, prin care să anunțe retragerea din ONU? Mă rog, aici lucrurile sunt un pic mai delicate, întrucât sediul central ONU este la New York…”

George PETROVAI

Sursa foto: Internet

Prin Rezoluţia privind comemorarea Holocaustului a Adunării Generale a ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite), din anul 2005, s-a decis ca data de 27 ianuarie să fie fixată în calendarul global ca Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Decizia s-a luat pentru a imprima în memoria colectivă conexiunea cu 27 ianuarie 1945, zi simbolică, în care forţele aliate (Uniunea Sovietică, SUA, Marea Britanie) au eliberat lagărul de concentrare – exterminare Auschwitz-Birkenau.
Cu ocazia Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului sunt organizate, în fiecare an, diverse manifestări inclusiv la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite (New York) dar şi la birourile ONU din întreaga lume.

La Sighet, azi, 27 ianuarie 2025, Comunitatea Evreilor din Sighet împreună cu reprezentanții principalelor instituții și organizații din Sighet au comemorat victimele Holocaustului (video):

Foto & video: dr. SorinMarkus

Sighetul nostru în anul 1980. Un oraș aerisit, curat, liniștit, nesufocat de mașini și aglomerație.

Nu trebuie să fim nostalgici dar, parcă în trecut, Sighetul era mai… urban :).

Salut, Sighet!

„…Munții Maramureșului gem/ Blestem, de potop și de pară/ Pe toate năpârcile ce-au năvălit în țară/ Pe toate domniile cu sufletul de fiară…” (Aurel Vișovan, Rapsodia Maramureșului)

Unul dintre centrele rezistenței anticomuniste din România, Maramureșul istoric, a dat un important prinos de jertfe pe altarul valorilor creștine și al libertății naționale. Preoți și învățători, călugări și călugărițe, intelectuali, studenți și elevi, precum și mulți țărani luminați și dârji au luptat și suferit în munți, închisori și lagăre mărturisind credința în Dumnezeu și în destinul creștin al neamului românesc. Numărul lor este probabil de ordinul miilor, dar dispariția  fizică a multora înainte de 1989 cât și răspândirea în alte zone ale țării face imposibilă o statistică exactă. Lor li s-au adăugat un mare număr de soții, mame, fiice, surori sau rudenii ale celor implicați direct în lupta anticomunistă care au fost prigonite prin arestări, anchete, bătăi, uneori detenție efectivă de câteva luni (fără judecată), pierderea locului de muncă, percheziții, presiuni și șicane, măsuri discriminatorii la adresa copiilor, etc. În afara celor direct persecutați, o mare parte a populației maramureșene a manifestat în măsuri diferite o  rezistență pasivă, refuzând integrarea deplină în „noua ordine” comunistă, ceea ce a atras Maramureșului  epitetul de „mic-burghez și contrarevoluționar” . În afară de orașul Sighet, capitala istorică a Maramureșului, centrele rezistenței au fost comunele Ieud și Dragomirești de pe valea Izei, atât prin numărul mare de persoane implicate cât și prin amploarea evenimentelor petrecute acolo (inclusiv ciocniri armate cu Securitatea). Momentele fierbinți ale rezistenței maramureșene au fost evocate pe larg în textul meu de acum câțiva ani intitulat „Martirii Maramureșului” (și care poate fi citit aici).

Fără a avea pretenția exhaustivității sau a unor clasificări nepotrivite, din lista elitei rezistenței anticomuniste nu pot lipsi Ilie Lazăr, Ioan Bilțiu Dăncuș, preot Ioan Dunca Joldea, Aurel Vișovan, Vasile Popșa, Gheorghe Rednic, Vasile Vlad, Ion Bohotici precum și multe alte nume mai puțin cunoscute dar care trebuie salvate de uitare și cinstite cel puțin pe plan local (în cele două lucrări ale mele pe acest subiect, „Mărturii ale rezistenței anticomuniste din Maramureș” și „Maramureșul în lupta anticomunistă” am reușit să conturez sumar câteva zeci de biografii ale eroilor maramureșeni dar efortul de cercetare merită continuat). Și pentru toți cei trecuți la cele veșnice să înălțăm rugi fierbinți către Atotputernicul Dumnezeu ca primindu-i în gloria Sa să-i facă mijlocitori cerești pentru maramureșenii de azi și pentru tot neamul românesc.

După recenta plecare la cele veșnice a domnului Gheorghe Bărcan mai avem printre noi 6 seniori nonagenari (dar cu o tinerețe spirituală remarcabilă!) pe care-i respectăm și cu care ne mândrim (în paranteză localitatea de naștere și domiciliul actual):  Vasile Bizău (Dragomirești – Franța), Nistor Man (Șieu – Tg. Mureș), Petru Codrea (Vadu Izei – Sighet), Ioan Pop – Arvinte (Breb – Timișoara), Ioan Dunca (Ieud – Vișeu de Sus), Aurel Vlad (Dragomirești – București). Le urăm multă sănătate!

Într-o Românie debusolată, Maramureșul (deși nu este un pol de putere politică sau economică) reprezintă un reper autentic. Există încă resurse de credință și jertfă, există încă români curați pentru care neamul românesc înseamnă ceva. Ceva sacru pentru care merită să lupți și să te sacrifici, pe temelia martirilor de ieri și cu speranța în Înviere!

Preot prof. Marius Vișovan

Este fascinant să vezi cum, în fiecare an, în sistemul educațional românesc se nasc propuneri care par să vină dintr-un laborator transparent, unde este explicat, printr-un limbaj mai mult sau mai puțin sofisticat, cum să se realizeze „creșterea  calității actului educațional”. Nici n-a început bine anul, pardon, modulul trei (pentru neinițiați, s-a cam terminat vacanța de iarnă, dacă facem abstracție de săptămâna de schi), și mai toți profesorii au primit cu „entuziasm” circulara privind testarea standardizată, ce se întinde de la finalul lunii ianuarie și durează până-n luna aprilie. În județul nostru, o pilotare a art. 96, Cap. VII, Titlul I a Legii învățământului preuniversitar, anunțată de fostul ministru al educației, Ligia Deca, încă din toamna anului trecut, în vederea identificării lacunelor educaționale. Scopul lor este acela de a reduce diferențele urban-rural și de a asigura șanse egale pentru toți copiii, indiferent de contextul social https://www.portalinvatamant.ro/articole/noutati-97/ligia-deca-anunta-testari-anuale-standardizate-in-scoli-13144.html. O evaluare ce se dorește a fi anuală. În cazul nostru, vizează verificarea competențelor formate ca urmare a parcurgerii conținuturilor din primele două module, trezindu-mi nostalgia tezelor de sfârșit de trimestru/semestru, ca formă clasică de evaluare sumativă, ce beneficiază de avantajul clar de a încuraja elevii să își sintetizeze cunoștințele și să dezvolte o abordare reflexivă asupra învățării https://www.edupedu.ro/reintroducerea-tezelor-ca-modalitate-de-evaluare-si-monitorizare-a-progresului-elevului-propusa-de-peste-2-000-de-profesori-si-directori-de-scoli-raport-al-ministerului-educatiei/. Dar să revin la testele standardizate din județul Maramureș. Ele se doresc a fi cu rol de diagnoză, și nu urmăresc ierarhizarea elevilor și a școlilor din județ, ci doar o sondare a realității procesului educațional pentru toate disciplinele din trunchiul comun, punct de plecare pentru viitoarele analize și măsuri adoptate în urma acestui demers. Prin consultarea elevilor și a părinților acestora, rezultatele pot fi trecute în catalog. Această inițiativă a ISJ Maramureș are toate șansele să devină o reușită dacă îndeplinește câteva criterii fundamentale, altfel, cu cât mai multe teste, cu atât mai puține șanse de a înțelege dacă elevul chiar a învățat ceva semnificativ. Și în plus, se știe că sistemele de recompensare bazate pe criterii neclare reduc satisfacția profesională și conduc la creșterea stresului în rândul cadrelor didactice. Așadar:

1. Testele trebuie să fie proiectate cu scopuri clare și bine definite. Organizarea unor teste fără o matrice de specificație (care să asigure alinierea întrebărilor la competențele vizate) și fără obiective precise riscă să genereze confuzie atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Elevii nu vor înțelege ce se așteaptă de la ei, iar profesorii nu vor putea interpreta rezultatele în mod util pentru a ghida învățarea.
2. Adaptarea testării la nevoile și contextul elevilor. Fără implicarea specialiștilor în psihopedagogie, testele riscă să fie inadecvate pentru vârsta, nivelul cognitiv sau stilurile de învățare ale elevilor. Acest lucru poate duce la stres, discriminare și la rezultate care nu reflectă performanțele reale ale elevilor.
3. Proces echitabil. O campanie ad-hoc, organizată fără o verificare prealabilă a calității testelor sau fără luarea în considerare a diferențelor dintre regiuni, școli sau contexte socio-economice, poate exacerba inegalitățile deja existente în sistemul educațional.
4. Supraîncărcarea. Testarea, la toate materiile într-un timp scurt, poate duce la epuizarea elevilor și profesorilor. În loc de a sprijini învățarea, aceasta va crea o atmosferă dominată de performanța de moment, și nu pe înțelegere și dezvoltare.
5. Scop formativ. Testele ar trebui să facă parte din procesul de învățare și să ofere feedback prețios pentru elevi și profesori. Testele ad-hoc, fără scop formativ sau fără un mecanism clar de integrare a feedback-ului în procesul educațional, devin simple instrumente de măsurare și transformă testarea într-un proces pur birocratic.
6. Motivația elevilor. O astfel de campanie poate induce frustare, anxietate și demotivare în rândul elevilor. Ea poate afecta negativ relația elevilor cu învățarea în această perioadă, mai ales că notele nu se trec în catalog.

Oamenii se nasc cu temperamente și aptitudini diferite, însă lucrurile care-i poartă mai departe în viață sunt experiența, practica și strădania. Școala nu este un teren uniform, aplatizat (?), iar elevii nu se potrivesc în șabloane standardizate măsurate cu șublerul. Sau, altfel spus, școala nu poate fi un „pat al lui Procust”. Profesorii, deja sufocați de birocrație, și nu numai, au nevoie de resurse, de flexibilitate și sprijin real pentru a răspunde nevoilor elevilor lor. Dacă toate criteriile enunțate mai sus vor fi îndeplinite, atunci cu siguranță că testele standardizate reprezintă una din soluțiile creșterii calității actului educațional. Dacă nu, atunci nu ne rămâne decât să medităm la sintagma Iadul este pavat numai de intenții bune.

Referințe:

Hattie, J. (2009). Visible Learning: A Synthesis of Over 800 Meta-Analyses Relating to Achievement. Routledge.
Vladimir Guțu, Evaluarea rezultatelor academice: proiectarea matricei de specificații și schemei de notare.
Carol S. Dweck, Mindset. O nouă psihologie a succesului, Ed. Curtea Veche, 2017.
UNESCO, Health and Physical Education in Schools: A Global Perspective, (2021).

Prof. Marius VOINAGHI

MIRCEA CANTOR este unul dintre aceștia, unul dintre cei mai mari artiști contemporani. S-a născut la Oradea, s-a stabilit la Paris în urmă cu mulți ani și spune despre sine că „trăiește și lucrează pe Pământ ”. E artistul ce a știut să-și păstreze rădăcinile românești, dar să le dea, prin arta sa, aripi spre universalitate.

Pictor, sculptor, desenator, regizor, artist al avangardei conceptuale, Mircea Cantor a câștigat două dintre cele mai importante premii acordate artiștilor contemporani: Premiul Ricard (2004) și Premiul Marcel Duchamp (2011), iar operele sale sunt prezente în colecțiile marilor muzee și galerii ale lumii. Centre Pompidou – Paris, MoMA – New York, Museo Reina Sofia – Madrid, Castello di Rivoli – Torino, Louis Vouitton Foundation – Paris sunt doar câteva dintre acestea. Din 2023, o lucrare semnată de Mircea Cantor („Avioane și îngeri”) este expusă permanent la sediul UNESCO de la Paris, alături de lucrări semnate de doi titani ai artei mondiale: Pablo Picasso și Alberto Giacometti.

În anul 2019 a fost decorat cu ordinul „Ofițer al Artelor și Literelor” de către statul francez și cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler de către statul român.

Recent, a ajuns în atenția publicului din România (și de pe întreg mapamondul) datorită colaborării cu casa de modă Dior: a fost invitat să reinterpreteze celebra geantă Lady Dior pentru o ediție exclusivistă. Modelul său se numește „Grădina Raiului” și are motive tradiționale românești, inspirate de pe un cojoc din zona Bihorului.

„Am vrut să aduc un omagiu unui neam de artizani și meșteșugari care mențin flacăra vie prin intermediul unei reînnoiri permanente a ceea ce putem numi o tradiție și un savoir faire universal”, mărturisea artistul. Și ce omagiu aduce prin arta sa! Și nu numai Bihorului natal, ci întregii țări. Iar un loc aparte în sufletul și în creația sa îl are Maramureșul.

„Cred că, undeva, în esența mea, sunt moroșan, chiar dacă nu m-am născut acolo!” spunea Mircea Cantor într-un interviu. Iubește Maramureșul, oamenii autentici, ce știu încă să țeasă „cerge”, ori să dăltuiască în lemn arcuri de trimf, spre nemurire. Are un respect deosebit pentru meșterii populari și, de ani buni, colaborează cu aceștia: aduce experiența Maramureșului în arta sa și, prin arta sa, în lume.

A ajuns pentru prima dată în Maramureș în anul 2007, la Bârsana, unde a remarcat porțile de lemn, încărcate de simboluri, pe care le va numi adevărate „porți de rai”. A vizitat apoi Muzeul Satului de la Sighetu Marmației, unde a descoperit fusul cu zurgălăi (pe care îl va integra ulterior în instalațiile sale).

Arta vie a Maramureșului l-a făcut pe artist să imagineze, deja, proiecte în care aceasta să fie inclusă. Astfel că legătura artistică a lui Mircea Cantor cu Maramureșul începe în 2008. Atunci a întâlnit-o pe preoteasa Victoria Berbecar, una dintre cele mai cunoscute țesătoare ale Maramureșului, care a contribuit la revitalizarea tradiţiei ţesutului de covoare cu culori vegetale în Botiza. Împreună cu Victoria Berbecar și cu femeile din Botiza, artistul a realizat celebra sa lucrare „Avioane și îngeri”, pe care a expus-o pentru prima dată (alături de covoarele maramureșene ale Victoriei Berbecar), în Anglia (la Oxford, Bristol și Camden). Peste câțiva ani, în 2011, covoarele țărănești ale Botizei și „covorul zburător” al lui Mircea Cantor vor ajunge departe, peste ocean, în Statele Unite ale Americii, într-o expoziție organizată la Maison Française, centrul cultural al Ambasadei Franţei din Washington.

Nu doar arta țesutului tradițional din satele Maramureșului i-a atras atenția artistului vizual, ci și sculptura în lemn și olăritul. Pentru expoziția de la centrul de artă contemporană de la Bristol din 2008, o poartă maramureșeană a devenit „Arc de Triumf”. Iar pentru aceasta a colaborat cu meșterul popular Vasile Bârsan. Lucrarea „Arc de Triumf” este o poartă maramureșeană sculptată în lemn de stejar, încrustată cu spirala ADN-ului (reinterpretare a motivului funiei) și acoperită cu foiță de aur, simbol al luminii și al sacralității. „Arcul de Triumf” al lui Cantor a fost expus apoi la Paris, la Grand Palais și a ajuns până în China, la Expoziția Universală de la Shanghai.

În același an 2008, Mircea Cantor l-a cunoscut pe meșterul Petru Pop din Breb, dar și pe Gheorghe și Viorica Pop, fiul și nora acestuia. Așa a început colaborarea pentru proiectul pe care îl pregătea pentru Modern Art Museum din Oxford, dar și pentru alte proiecte care au urmat: cu Gheorghe a lucrat la „Anima” – proiect expus la Roma în 2012, iar Viorica a țesut prima cergă cu avioane și îngeri. De fapt, chiar prima lucrare despre Maramureș e realizată în colaborare cu Gheorghe Pop: „Hiatus” – un fus cu zurgălăi sculptat direct pe un trunchi de copac, în mijlocul pădurii (nod dacic imposibil de desfăcut, simbol al unirii între două lumi, între două concepte…).
De asemenea, atunci a colaborat pentru prima dată cu meșterul popular Tănase Burnar din Săcel, ce a realizat, pentru o instalație a artistului („Când ulciorul e izvor”), ulcioare de ceramică dacică. Instalația a fost prezentată și în anul 2022, la Muzeul Țăranului Român, în cadrul proiectului „Tradiție circulară (înapoi la natură)”.
Și tot atunci a fost prezent pentru prima dată la Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” de la Sighetu Marmației, unul dintre cele mai importante festivaluri de gen din țară, festival la care va reveni în 2023, când va petrece Crăciunul în Maramureș, la Vișeu de Sus și va descoperi cel mai spectaculos obicei de iarnă din zonă, „Viflaimul”. Măști și obiecte de ritual legate de sărbătorile de iarnă vor fi subiect al unor creații și expoziții ale artistului.

De la poarta maramureșeană, Mircea Cantor și-a îndreptat atenția spre casele Maramureșului – semne și simboluri încrustate în lemn – ducându-le, din inima Maramureșului, în inima Europei. Pornind de la o casă tradițională, în 2012 a realizat instalația „Prag resemnat” (o casă maramureşeană cu pereţii adunaţi de o funie sculptată în lemn – motivul funiei apare frecvent în arta sa) pe care o va expune în Belgia, în cadrul unei expoziții urbane organizată de Muzeul de Artă Contemporană din Gent (unde au participat 41 de artiști din întrega lume), dar și în Grădinile Tuileries din capitala Franţei. Alături i-au fost meșterii din Maramureș și diacul Ioan Opriş din Breb. Acesta a creat și un „verș” al lemnului, aducând, astfel, creației, o încărcătură ritualică aparte.

În perioada aprilie 2013 – aprilie 2014, Muzeul Naţional de Artă Contemporană din București a găzduit prima expoziţie personală a artistului în România. În cadrul acesteia, unul dintre invitați a fost Vasile Oanea din Breb, fotograful satului, cu prima sa expoziție de fotografie.

În 2015 a realizat, alături de femei din trei sate ale Maramureșului (Breb, Poienile Izei și Botiza), o lucrare de 5×10 m, intitulată „Anthroposynaptic”, cu care a participat la Art Basel. Mircea Cantor a unit într-un tablou supradimensionat câteva zeci de cămăşi adunate din satele maramureşene, sugerând, parcă, prin funiile ce le-au unit, legătura dintre noi, dintre trecut și viitor, dintre moștenirea înaintașilor și generațiile viitoare. Ileana Bozai din Breb a creat și o „strigătură a cămeșii”, pentru că artistul și-a dorit, și în acest fel, să pătrundă în profunzimea tradiției. Lucrarea face parte acum din colecția Louis Vuitton Foundation. Câți dintre noi știam că Louis Vuitton are în colecție cămeși moroșenești?

În 2019, la Paris, Mircea Cantor a îmbogățit Sezonului Cultural România-Franța cu creațiile sale. Nici aici nu a lipsit Maramureșul. De această dată, invitații artistului au fost Ioan Pop și Grupul Iza, oamenii ce au puterea de a transmite, prin cântec, esența Maramureșului autentic.

În 2020 a realizat, în colaborare cu o țesătoare de cergi din Săpânța, o serie de cergi (cergi cu vârste și cifre) ce vor da naștere expoziției „Mâini adjectivând munca”, ce a ajuns tocmai în Nepal, la Trienala de la Katmandu, în 2022. Tot în 2022, la Muzeul Țăranului Român, împreună cu Teodor Frolu a dedicat un eveniment cânepii – „[În]toarcem cânepa spre viitor”. În cadrul acestuia, a avut loc un performance cu moroșence din Breb ce torceau cânepa și cântau cântece de ritual, create special în legătură cu lucrările artistului.

Prima sa sculptură în bronz, „Linii de fugă”, a fost realizată tot în Maramureș – la Făurar Art din Baia Mare. Proiectul cu care a participat la Paris Photo Fair, intitulat „Priceless treasure” (Comoară neprețuită) pornește de la un țol din Maramureș….

Și, să nu uităm: o fotografie ce a făcut, nu demult, înconjurul lumii, îl reprezintă pe artist purtând o „geantă tradițională” – traista Maramureșului, alături de celebra geantă Dior. Iar pe banduliera genții stă scris: ”Artisans are rope” ! Artizanii sunt funia!

Cu acest crez artistic și colaborând cu artizanii, cu meșterii Maramureșului, Mircea Cantor a arătat lumii întregi că maramureșenii „au ceva universal prin modul în care abordează lumea lor”.

Dr. Anuța POP

Foto credit: Mircea Cantor

Uniunea Ucrainenilor din România (UUR) organizează cea de-a XXXII-a ediție a Festivalului Internațional de Colinde, Datini și Obiceiuri de Iarnă la Ucraineni, Sâmbătă, 11 ianuarie 2025.

Evenimentul reprezintă nu doar ocazia de a celebra tradiții de iarnă ci și un moment de solidaritate și de întărire a legăturilor dintre membrii comunității ucrainene, acesta devenind un loc al reîntâlnilor, al păstrării identității și un imbold al transmiterii valorilor către generațiile viitoare.

Program, Sâmbătă, 11 ianuarie 2025:

09:30 – 10:30 – Sfânta Liturghie la Parohia Greco-Catolică Ucraineană din municipiul Sighetu Marmației, str. Popa Lupu, nr. 47, județul Maramureș;
10:30 – 11:30 – Parada grupurilor de colindători din fata Parohiei Greco-Catolice Ucrainene până la Complexul „Curtea Veche” din municipiul Sighetu Marmatiei.

Pe platoul din fața imobilului „Curtea Veche”, situat în municipiul Sighetu Marmației, str. Doctor loan Mihalyi de Apsa, nr. 2, județul Maramureș:
12:00 – 13:00 – Deschiderea programului artistic, intonarea imnurilor de stat ale României și Ucrainei, luări de cuvânt ale oficialităților;
13:00 – 18:00 — Program artistic.

Comunicat de presă

Echipa „Salut, Sighet!” dorește tuturor creștinilor care sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi (calendarul iulian): Crăciun fericit!/ Веселого Різдва!  și Sărbători fericite!/ Щасливиx свята!

Salut, Sighet!

Salut, Sighet!
urează colaboratorilor și cititorilor… de-acasă și din lumea largă:

LA MULȚI ANI!
Boldog új évet!
Happy New Year!
Felice Anno Nuovo!
Frohes Neues Jahr!
Bonne Année!
Щасливого Нового року!
Feliz año nuevo!
Adveniens Annus vobis fulgida et optima portet!

Salut, Sighet!

De aproximativ două luni primesc constant – în format electronic – o publicație săptămânală, „Monitorul BUCOVINEAN”, care apare la Hliboca (regiunea Cernăuți, Ucraina). Hliboca este centrul administrativ al raionului Cernăuți, situat la aprox. 30 km sud de orașul Cernăuți. Conform recensământului din anul 2001, din cei 9302 locuitori, 12,16% sunt vorbitori de limba română.

La ediția din acest an a Festivalului Internațional de Poezie din Sighet (octombrie 2024) au participat și trei poeți din regiunea Cernăuți. Unul dintre ei, Nicolae ȘAPCĂ, binecunoscutul poet, publicist și editor (căruia i s-a acordat Premiul pentru poezie al Editurii Valea Verde), este și directorul acestei interesante publicații „Monitorul BUCOVINEAN”. Trebuie să recunosc că până la momentul la care am început să primesc „Monitorul” nu aveam idee ce face, cum trăiește și cu ce probleme se confruntă minoritatea românilor din regiunea Cernăuți. Am început să citesc cu interes fiecare număr primit – zilele trecute am recepționat ultimul număr din acest an, nr. 51, Joi, 26 decembrie 2024 – și am sesizat durerea celor care se află într-o țară în plin război, speranța pentru un an mai bun, dorința de-a trăi în pace, de-a fi respectați, de-a se dedica culturii și promovării tradițiilor proprii.

Acest ultim număr al anului 2024 include articole care evidențiază Colindele (Festivalul datinilor de iarnă „Florile Dalbe”), Sărbătoarea, Iubirea, Libertatea („Carpe Diem – din confesiunea lui Moș Crăciun”), performanțele românilor din Ucraina („Între Cluj și Culiceni își împarte viața Ana-Maria”, „Cântecul este pasiunea ei – Viorica Lupu”) etc. și în mod special „Demnitatea Națională” („Dragostea față de neam trebuie altoită din leagăn”), un amplu material semnat de inimosul Nicolea Șapcă.

Sunt – grație acestei publicații – conectat cu o comunitate românească despre care știam foarte puține lucruri și pe care n-o „simțeam” aproape deloc. Astfel am avut o plăcută revelație și am conștientizat că există o Românie „de afară”, din păcate prea puțin cunoscută, care nu-și uită obârșia! Nota bene: publicația „Monitorul BUCOVINEAN” este tipărită cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Mulțumesc, Domnule Nicolae Șapcă, mulțumesc Echipei care asigură continuitatea „Monitorului BUCOVINEAN”.
FELICITĂRI!… LA MULȚI ANI CU/ ÎN PACE!.. și… aștept cu nerăbdare următorul număr, primul din anul 2025.

Ion Mariș

Anul acesta evreii de pretutindeni sărbătoresc Hanukkah începând cu 25 decembrie 2024 (5785 în calendarul ebraic) când au aprins prima lumânare. Sărbătoarea ţine până pe 2 ianuarie 2025 (5785 în calendarul ebraic).
Sărbătoarea începe întotdeauna în a 25-a zi a lunii kislev din calendarul ebraic. Aceasta se termină în ziua a doua sau a treia a lunii tevet, din calendarul ebraic.

Hanukkah (în ebraică înseamnă „dedicare”), este de fapt un Festival al Luminilor și comemorează victoria macabeilor asupra armatei greco-siriene, miracolul ulterior de rededicare a Templului Sfânt din Ierusalim și de a-i restaura „menora” sau lampa. Prin miracolul de la Hanukkah ni se relatează că, în acea luptă din sec. II î. Hr., a fost găsit un singur recipient cu ulei, suficient pentru a menține flacăra lămpii Templului doar pentru o zi și, totuși, lumina a ținut opt zile.

Sfeșnicul Hanukiyá este cel mai cunoscut și important simbol al acestei sărbători. Aprinderea acestor lumânări ajută oamenii să își aducă aminte de cele întâmplate și de victoria strămoșilor lor. Sfeșnicul obișnuit al evreilor (denumit menoră) are șapte brațe. Cel dedicat pentru Hanuka are însă nouă brațe și este numit Hanukiyá. În trecut, acesta era denumit simplu menoră de Hanuka, dar în secolul XIX i s-a dedicat un nume separat. Hanukiyá are nouă suporturi pentru lumânări: în prima zi este aprinsă o lumânare, în a doua, două lumânări și așa mai departe, astfel încât, în ultima seară să fie aprinse toate cele opt lumânări. A noua lumânare este cea folosită pentru aprinderea celorlalte.

Foto & Video: dr. Sorin Markus

Rândurile mele despre această carte au apărut pe 17 august 2014 pe site-ul sighet-online.ro. Au trecut zece ani şi câteva luni…  S-a schimbat ceva într-un deceniu? Nu cred…  Reiau cele scrise atunci, pentru a vedea că suntem tot acolo. Adică unde NU trebuie!…

Augustin Buzura face parte dintre noi, cei aflaţi la periferie, adică departe de Centru, de locul unde se iau marile decizii, întotdeauna peste capetele noastre. Dacă mai adaug un sinonim în sens figurativ pentru „canon” (suferinţă sau chin), reiese din titlul cărţii scriitorului maramureşean că nemulţumiţii României de azi sunt mulţi, poate prea mulţi. Diferenţa o face faptul că unii sunt neîntrecuţi maeştri în mânuirea cuvintelor, alţii se mulţumesc doar să constate şi să meargă mai departe prin viaţă fără să comenteze ceva…

A fost o lungă perioadă de timp în care autorul a crezut că poate îndrepta câte ceva din relele societăţii noastre: „…vreo treizeci de ani, de la debut şi până la Revoluţie, m-am iluzionat că sunt util, că trebuie să strig în locul celor ce nu ştiau să strige ori se temeau […].”

Greu înainte de decembrie 89… „Romanele, articolele şi interviurile publicate atunci, în acei ani, când a fost cumplit de greu, după interdicţii şi interminabile confruntări cu cenzura şi cu Securitatea îmi sunt mărturie.”

Greu şi după „schimbarea la faţă” a ţării, când, deşi putem vorbi şi acţiona mult mai liber, n-o facem… Augustin Buzura îl citează pe Erich Fromm: „Nu există, oare, pe lângă dorinţa înnăscută de  libertate şi o dorinţă instinctivă de supunere?”

Poate fi o explicaţie pentru toate câte ni se întâmplă. În afară de explicaţii sau justificări, la ce altceva să ne aşteptăm?… Autorul cărţii tratează câteva teme care ne interesează pe toţi cei aflaţi la periferia strâmbei societăţi româneşti: „Într-un timp incredibil de scurt, educaţia, sănătatea, economia au fost cu desăvârşire distruse cu contribuţia celor care ar fi trebuit să le apere: intelectualii.”

Temele mai înainte menţionate au apărut în editorialele autorului în perioada 2005-2008 în revista „Cultura”. Au fost adunate într-un volum care a apărut in 2012. Suntem în 2014 şi nimic din cele scrise de Augustin Buzura cu câţiva ani în urmă nu pare a-şi fi găsit rezolvarea… De fapt, la noi nu se schimbă nimic… Aflăm din „Canonul periferiei”că Ion Luca Caragiale era de părere că „Suntem cum suntem şi teamă mi-e că tot aşa vom rămâne”.

Ce zicea Camil Petrescu despre „activitatea” politică din România pare să fi fost ieri… „România… produce îndeosebi grâne, lemn, eseuri, spanac, vite, petrol şi ascultători de conferinţe.”

Ne distingem cu ceva de restul ţărilor, dar nu cu ceea ce ar trebui… „…unde concurăm noi fără adversari şi fără riscul de a fi întrecuţi prea repede este, se ştie, haosul. […] Nicio zi fără scandal, nicio zi fără minciună.”

Şi din când în când împăcări care păreau imposibile între adversarii politici de ieri… Există pentru toţi un lucru comun: dorinţa furibundă de a accede la putere cu orice preţ, cu orice compromisuri…

De la  miniştrii noştri, autorul surprinde un aspect esenţial al activităţii lor. Nimic nou…

Camil Petrescu (în 1935, după un scandal guvernamental legat de armament): „N-avem timp să culegem idei de la miniştrii noştri, mai ales că nici nu cunoaştem vreunul dintre ei cu idei.[Un ministru], din clipa în care a depus jurământul, devine un fel de fiară urmărită, încolţită, se zbate disperat să treacă prin rândurile solicitatorilor, incapabil să mai cugete ceva…”

Ce fel de țară avem? „Dincolo de bătălia oarbă şi ridicolă pentru imagine se găseşte o ţară tristă, obosită de zgomot şi aşteptare zadarnică,[…] o ţară ce aşteaptă învinsă următoarele buletine meteorologice şi, fireşte, noile războaie mediatice, fără învinşi şi fără învingători”

Augustin Buzura  e, uneori, în articolele care au fost adunate în „Canonul periferiei”, resemnat:  „…în absenţa pedepsei capitale, frigul, mizeria, inundaţiile şi incompetenţa pun în operă ceea ce odinioară făcea justiţia.”

În alte articole, autorul ne îndeamnă să nu ne lăsăm învinşi fără a încerca să facem ceva…

„…România are şi o altă faţă, diferită de aceea pe care o arată diletanţii şi nechemaţii, atât de numeroşi, ce răspândesc in jur intoleranţă şi ură crezând că au contract cu veşnicia.”

Martin Luther King spunea: „Vieţile noastre se încheie în ziua când rămânem tăcuţi în privinţa lucrurilor care contează”.      

După cum lesne se poate constata în „Canonul periferiei” academicianul Augustin Buzura nu tace în privinţa lucrurilor care contează. Din păcate, mulţi nu scriu, nu acţionează, nu reacţionează. Doar citesc şi tac…

Horia PICU