Ideea de început a plecat de la principiul comuniunii dintre Om și Dumnezeu, adaptat la condițiile de astăzi, în termeni pragmatici dintre oameni și slujitorii Domnului, preoți, pastori, predicatori, lideri creștini, care cu toții au același țel: menținerea legăturii între divin și pămîntesc.
Credința în cele sfinte este bazată pe o trăire spirituală plină de mister, da, e nevoie și de o astfel de abordare deoarece nu numai ce e palpabil face parte din viața unui om.
Totul trebuie însă gîndit ca acolo, unde la mijloc e vorba de sufletul omului, să fii cu atenție, să fii un bun strateg (orator) să-ți ții „publicul” aproape, asemeni unui păstor, vizavi de turma lui, pe care o păstorește.
În aceste vremuri de incertitudine și nepredictibilitate (vorba politicienilor), refugiul omului se identifică cu ceea ce puterea laică nu este în stare s-o ofere și anume Biserica lui Dumnezeu.
Comunicarea sinceră, pe față, cu toate cu toate adevărurile care trebuiesc spuse, nu cu jumătăți de măsură sau de-a dreptul mincinoase.

Unde să fugă omul înșelat și umilit dacă nu Acasă? În Casa Domnului unde speră să găsească adăpost și cuvinte care să-i schimbe starea de neîncredere, de lehamite, de dezamăgire, deziluzie și preaplin de rău!? Fuge la Biserică! E adevărat, nu fiecare poate să fie un fervent „umblător” la acest lăcaș.
Viața ne-a despărțit și ne-a împrăștiat în toate zările, dar cel puțin românul e de o așa factură mai aparte și face ce face de nu-și uită obîrșia și măcar de sărbătorile împărătești, Paște și Crăciun, se întoarce acasă.

Era o avalanșă de tineri sosiți care alături de părinții lor inundau bisericile, ostoindu-și dorul de casă și de credință, luînd un „paos” (pauză) la alergăturile departe, prin cele străinătăți, după un trai decent …
Era o efuziune și o trăire unică!
Cîntările corului și ale preoților se amestecau cu bucuria și lacrimile celor întorși!
În sfîrșit ACASĂ, unde găseau înțelegere și era cineva care să-i asculte  și să le dea îmbărbătare de la înălțimea unui amvon, cît să-i țină încă un an înstrăinați și însingurați!

N-am crezut că va trebui ca eu să pledez pentru aceștia, (cu toate scuzele de rigoare), dar nu intenționez să aduc vreo ofensă cuiva, ci doar să mă indignez în numele lor și să aștept niște răspunsuri la niște nelămuriri, care de cîțiva ani nu-mi dau pace.
Și anume: de ce (inclusiv în biserica mea) preoții au ales să oficieze Sf. Liturghie cu spatele către credincioși?
Onoarea de a le vedea fețele e prea mare și nu suntem vrednici de ea? Acest ritual sau această dogmă, treptat, treptat, omoară credința celor puși să vadă doar niște dosuri de preoți și nu chipuri! Dacă se numesc păstori de oameni, de ce nu iau exemplu unui păstor de oi!
Care cioban își păstorește turma cu spatele la ea? Vine lupul și o atacă!
Așa și în Biserică. Parcă s-a petrecut o schismă între preot și credincioși! Numărul lor scade de la an la an! De ce nu se găsește o formulă de a atrage oamenii, de a le vorbi față în față, privindu-i în ochi! Lumea din spatele lor de abia înțelege înșiruirea inteligibilă de cuvinte, fără ca la sfîrșit să meargă acasă cu un mesaj, cu o temă de meditație.
Trebuie adaptat și discursul, care trebuie coroborat cu specificul lumii în schimbare. Isus a vrut modernizarea bisericii și a discursurilor. A fost și un vizionar pentru schimbările care vor surveni!
Dar, n-am învățat nimic! Dintr-o expunere spusă cu spatele, nu mulți rămîn cu vreo învățătură!
Nu acesta a fost mesajul lui Isus la Cina Cea De Taină: „faceți aceasta în amintirea mea”! Jertfa lui n-a fost bine înțeleasă nici după 2000 de ani… El a pus pe primul loc oamenii  pentru care a și murit, nu dogmele și ritualurile dictate, menite să adîncească prăpastia dintre Om și Dumnezeu.
Coborîți-vă dragi preoți la turmă, întoarceți-vă fața către ea! Altfel riscați să vă treziți singuri în biserici, iar lupii hulpavi care atît așteaptă, vor jubila de lipsa voastră de vigilență!

Ileana Pisuc

PS: Motivația pentru care am scris această „dizertație” este că în nicio reproducere după viața lui Isus, nu l-am văzut stînd cu spatele în timp ce le vorbea mulțimilor! Dacă El e reperul, de ce facem copii false de adevăr!?

Foto: reproducere după pictura „Cina cea de taină” a lui Tintoretto.

„Salut, Sighet!” dorește colaboratorilor, cititorilor și tuturor celor care sunt conectați la misterul acestor zile:
CRĂCIUN FERICIT!… și… Sărbători minunate!!

Boldog Karácsonyt!
Frohe Weihnachten!
Joyeux Noël!
Merry Christmas!
Buon Natale!
Feliz Navidad!
Καλά Χριστούγεννα!
Vrolijk Kerstfeest!
З Різдвом Христовим!
Veselé Vánoce! God Jul!
Սուրբ Ծնունդ!
Счастливого Рождества! 

Salut, Sighet!

Regalul Vienez este un turneu național de concerte care se derulează în perioada 02 – 30 decembrie 2024 în cadrul căruia, cele două orchestre, Orchestra di Teatro d’Opera Italiana și Orchestra Opera Vox, conduse de către dirijorul român, Bogdan Costache, alături de un ansamblu de balet, un mic cor și invitații speciali, entuziasmează marele public prezent la concertele din orașele incluse în turneu. La Sighet, evenimentul a fost organizat de către Asociația Cultura Gratia Urbis, președinte, Andreea Biro.

Sâmbătă seara, 21 decembrie 2024, de la ora 18:00, Regalul Vienez a „îmbrățișat” sala de cinema arhiplină într-o atmosferă magică prin pulsul viu al muzicii, al valsurilor, al polcilor și al a unor frumoase surprize, care au constat în colinde, marșuri și alte melodii cunoscute sau mai puțin cunoscute.

Entuziasmul spectatorilor s-a făcut simțit încă din fața Cinematografului „Mara”, numerosul public dorindu-și să intre cât mai repede în sala în care oamenii au devenit martorii unui concert care a reușit să atingă perfecțiunea pe tărâmul muzicii. Momentul magic în care artiștii au intrat pe scenă, a fost acompaniat de Marșul lui Radetzky. Au urmat multe piese faimoase, precum Dunărea Albastră, Dans Ungar nr. 5, Gramofon, Noapte de vis etc., dar și lucrări mai puțin cunoscute, cum ar fi Căruța Poștală sau Polca Fierarului.

Prezentarea concertului a introdus și momente pline de umor, un exemplul elocvent fiind participarea unui fierar „adevărat” la Polca Fierarului. Balerinii au reușit să danseze grațios și elegant, în ciuda faptului că locul disponibil de pe scenă a fost relativ redus. Corul a impresionat publicul prin armoniile sale expresive iar cei trei invitați speciali au oferit o surpriză plăcută spectatorilor. Într-o scurtă pauză de doar zece minute s-a servit șampanie, după care concertul a continuat. La final, spectatorii au primit cu entuziasm un binecunoscut colind, împreună cu orchestra răsunând la unison „Moș Crăciun cu plete dalbe”.

Regalul Vienez la Sighet a fost un concert de excepție care a reușit să umple de două ori în aceeași seară sala de cinema și a apropiat oamenii de lumea muzicii clasice și de spiritul sărbătorilor.

Iulia Drăguș
redactor al Revistei AxA (revista CNDV)

De un deceniu MOL România și Fundația Pentru Comunitate oferă în fiecare an „Permis pentru viitor” tinerilor din medii defavorizate

• Programul prin care MOL susține costurile pentru școala de șoferi pentru tinerii din medii defavorizate a ajuns la cea de-a 10-a ediție;
• Solicitările de finanțare pot fi depuse până la data de 27 ianuarie 2025;
• În decursul celor nouă ani de existență a programului, 372 de tineri au primit finanțare pentru a urma cursurile școlii de șoferi pentru diferite categorii de permise de conducere.

18 decembrie 2024, Cluj-Napoca – MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat ediția a 10-a a programului „Permis pentru viitor”, prin care le oferă tinerilor din medii defavorizate șansa de a beneficia de sprijin financiar pentru acoperirea costurilor școlii de șoferi și cheltuielilor adiacente. Programul se adresează tinerilor din medii defavorizate, pentru care deținerea unui permis de conducere poate reprezenta atât o condiție, cât și un avantaj în obținerea unui loc de muncă, dar și un instrument util în extinderea atribuțiilor de serviciu. Selecția este făcută pe bază de concurs de proiecte. Tinerii interesați se pot înscrie online sau pot trimite proiectele prin poștă până la data de 27 ianuarie 2025. Formularul de înscriere și alte informații sunt disponibile pe website-ul Fundației Pentru Comunitate – https://pentrucomunitate.ro/permis.

Sunt eligibili tinerii din toată țara, cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani care provin din medii defavorizate și care își doresc să obțină un permis de conducere pentru categoriile B, C sau D, inclusiv pentru tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie.

„Prin acest program le oferim tinerilor din mediile defavorizate posibilitatea de a obține un instrument simplu, dar important și util pe o piață a muncii tot mai competitivă. Suntem bucuroși că reușim să le dăm tinerilor o mână de ajutor și oferim resursele de care cei aflați la început de drum au nevoie pentru a se califica într-o meserie care poate oferi o nouă perspectivă în viață,” a declarat Gábor Mozga, CEO al MOL România..

Prima ediție a programului „Permis pentru viitor” a fost lansată în anul 2015, fiind al patrulea program de responsabilitate socială, conceput pe termen lung, organizat de Fundația Pentru Comunitate cu finanțarea companiei MOL România. În decursul celor nouă ediții, 181 de tineri au finalizat cu succes cursurile școlii de șoferi: 151 au obținut permise de categoria B, 27 de categoria C și trei atestate, o tânără cu handicap a obținut permis categoria B pentru automobil adaptat, un tânăr a promovat examenul pentru categoria B96 (ce permite suma MMA autoturism + rulotă/remorcă până la limita de 4.250 kg), iar un alt tânăr a obținut permisul pentru tractoare agricole. Alți 71 de beneficiari continuă studiile sau sunt programați pentru examen.

„Perioada înscrierilor este de două luni, și în acest timp organizatorii pun la dispoziția celor interesați toate informațiile necesare pentru întocmirea și depunerea proiectelor. Formularul de înscriere este simplu și poate fi accesat împreună cu lista celor cinci documente obligatorii pe website-ul Fundației Pentru Comunitate https://pentrucomunitate.ro/permis. Suntem deschiși să răspundem prin telefon și mail la toate întrebările primite atât din partea persoanele interesate, cât și de la organizațiile care se ocupă cu tinerii din medii defavorizate. Finanțarea oferită acoperă toate cheltuielile școlii de șoferi”, a precizat András Imre, Director Executiv al Fundației Pentru Comunitate.

Formularul de înscriere și alte detalii despre programul „Permis pentru viitor” sunt disponibile pe site-urile www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro.

***

Despre programul Permis pentru viitor
Programul Permis pentru viitor este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de MOL România. Prin acest program se acordă finanțarea necesară obținerii permisului de conducere – costurile școlii de șoferi și cheltuielile adiacente – pentru categoriile B, C sau D (incluzând tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie), în cazul tinerilor din medii defavorizate, cu vârstele cuprinse între 18 și 25 de ani, pentru care existența permisului este o condiție sau un avantaj în obținerea unui loc de muncă, ori un instrument benefic în îndeplinirea sau extinderea atribuțiilor de serviciu în cazul celor care se află deja în activitate. Programul Permis pentru viitor a fost premiat de două ori pe plan național: la Gala Societății Civile 2018 și la Romanian CSR Awards 2017.

Despre MOL România
MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de 29 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 237 de stații de servicii la nivel național, două depozite de carburanți la Giurgiu și Tileagd și un terminal GPL la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de 259 de angajați proprii. În 2005, MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, urmat, în 2024, de lansarea platformei MOL MOVE, care oferă o experiență digitalizată de ultimă generație și beneficii exclusive. Compania a investit în dezvoltarea infrastructurii de încărcare pentru posesorii de vehicule electrice, instalând puncte în 41 dintre stații, care în prezent pot deservi simultan 96 de vehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităților din care face parte și investește în programe de responsabilitate socială adresate educației, sportului, sănătății și mediului. Primul proiect de responsabilitate socială dezvoltat de MOL Romania pe plan local este programul Spații Verzi, care sărbătorește în 2024 cea de-a 18-a ediție. Datorită acestei inițiative, peste 250.000 de beneficiari au fost implicați în activități dezvoltate cu scopul de a-i ajuta să înțeleagă cum se pot implica, în plan personal, în protejarea naturii. Cea mai tânără inițiativă de responsabilitate socială a fost lansată în 2023, prin platforma de educație rutieră „Tu conduci! Familia are prioritate”, dezvoltată cu scopul de a atrage atenția asupra riscurilor din trafic și de a promova un comportament responsabil.

Despre Grupul MOL
Grupul MOL este o companie internațională integrată de petrol, gaze naturale, petrochimie şi retail, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 30 de țări, o forță de lucru dinamică formată din 25.000 de angajați în întreaga lume şi peste 100 de ani de experiență în industrie. Grupul MOL controlează trei rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de aproape 2.400 de stații de servicii în 10 țări din Europa Centrală și de Sud-Est. Activitățile de explorare și producție ale Grupului MOL sunt susținute de o experiență de peste 85 de ani în domeniul hidrocarburilor și 30 de ani în injecția de CO₂. În prezent, activitățile de producție se desfășoară în 9 țări, iar cele de explorare în 14 țări. MOL se angajează să își transforme operațiunile tradiționale bazate pe combustibili fosili într-un model de afaceri sustenabil, cu emisii scăzute de carbon şi aspiră să devină neutru din punct de vedere la emisiilor nete de carbon până în 2050, contribuind totodată la formarea economiei circulare cu emisii scăzute de carbon în Europa Centrală și de Est.

MOL se angajează să își transforme operațiunile tradiționale bazate pe combustibili fosili într-un model de afaceri sustenabil, cu emisii scăzute de carbon, și aspiră să devină neutră din punctul de vedere la emisiilor de carbon nete până în 2050, contribuind totodată la formarea economiei circulare cu emisii scăzute de carbon în Europa Centrală și de Est.

Despre Fundația Pentru Comunitate
Fundația Pentru Comunitate este o organizație non-profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină, de asemenea, copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea și de reabilitarea lor.

Contacte pentru presă:

András Imre
Director Executiv
Fundația Pentru Comunitate
@: [email protected]

Erzsébet Felméri
CSR & PR Coordonator
MOL Romania
@: [email protected]

Comunicat de presă

A apărut numărul dublu, pe noiembrie-decembrie 2024, al revistei de cultură „Nord Literar”, cu același cuprins bogat și variat ca de fiecare dată.

Irina Petraș abordează un subiect despre care s-a vorbit și s-a scris mult: soarta revistelor literare, afirmând că „în orice vremuri revistele de cultură sunt bune la ce e bună oricând Cultura”.

Ion Papuc aduce în atenție personalitatea lui Adrian Marino, eminentul istoric literar și fost deținut politic.

Gheorghe Glodeanu continuă cu partea a treia a cronicii dedicate romanului lui Octavian Soviany „Casa din Strada Sirenelor”, iar Ovidiu Pecican cu partea a treia a eseului „Scurta cronică în piatră a lui Radu de la Afumați”.

„Unde sunt poezia și rugăciunea în această epocă? Mai sunt ele purtătoare de duh, sens, suflet, așa cum sunt definite dintotdeauna?” – se întreabă Adrian Alui Gheorghe într-un splendid eseu publicat în paginile revistei.

Universitarul sibian Ion Dur scrie  „Despre un alt Eminescu”, pornind de la recentul său volum „M. Eminescu. Gânditor privat și gazetar cu «metod științific»”, apărut la Editura Junimea.

A fost o perioadă bogată în evenimente culturale, în premii obținute de scriitorii maramureșeni la prestigioase concursuri naționale. Toate acestea se regăsesc în paginile de actualitate culturală realizate de Dana Buzura-Gagniuc.

Două cronici semnează Delia Muntean în acest număr dublu: cea dedicată volumului „Proba focului” al academicianului Ion Pop, cel care „duce mai departe valori intelectuale și de caracter autentic”, și o interpretare critică a poeziei lui Vasile Trif, autorul volumului bilingv „Pescuirea minunată/La pêche miraculeuse”.

Gheorghe Pârja oferă cititorilor două pagini de restituiri emoționante. Astfel, continuă seria dedicată scriitorilor din Cernăuți cu portretul cărturarului Ștefan Hoștiuc și conturează atmosfera din anul Unirii, prin readucerea în actualitate a unui interviu cu Gheorghe Pop-Chitru, unul dintre maramureșenii care au fost atunci la Alba Iulia.

Referindu-se la volumul „Prin fereastra timpului”, Daniela Sitar-Tăut îl consideră pe Petru Istrate un „autentic scriitor ce trebuie să intre în atenția lumii literare”.

Universitarul clujean Mircea Popa vine cu „Documente întregitoare la biografia lui Octavian Goga”, iar Horia Bădescu îi dedică un text aniversar lui Adrian Dinu Rachieru la 75 de ani.

„Littera Nova”, o excelentă revistă de cultură românească, prin care sunt promovate valorile românești în lume, grație implicării poetului-preot Vasile Eugen Barz, este prezentată pe larg de Raluca Hășmășan.

Un interesant material, „Inelul cinetic «In Bunten Bildern» și lumea digitală”, propune antropologul Cristina Irian.

Pagina dedicată prozei conține un fragment din romanul „Biserica cireșelor amare” al lui Cristian Meleșteu.

Despre volumul lui Menuț Maximinan „Lecturi. O perspectivă subiectivă”, apărut de curând la Editura Caiete Silvane, scrie Mihai Vintilă, iar Menuț Maximinian reînvie câteva colinde și urări inedite, culese de el de pe Valea Țibleșului.

Poezie multă și în acest număr. Pagina „Orfeu” conține creații din lirica poetului Marcel Mureșeanu, dimpreună cu parodia lui Lucian Perța. Alte versuri poartă semnăturile poeților: Brandy Barasch, Liviu Mircea, Adela Conciu, George Vigdor, Andreea Mara David (elevă din Bistrița) .

Fiind decembrie, luna în care Nichita Stănescu a plecat dintre noi, poemul lunii este ales din creația sa.

În pagina dedicată artei, Dalina Bădescu readuce în atenție fenomenul arhitecturii memoriale românești, exprimate prin operele lui Vida Gheza.

Traducerile sunt asigurate în acest număr de Lucia Ileana Pop, care propune versuri din creația poetei italiene Eugenia Serafini.

Acest număr este ilustrat cu fotografii din Colecția Fotoetnografica a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan”, Maramureș.

Comunicat de presă

Așa arăta pe data de 10 decembrie 2024 podul în lucru Sighetu Marmației (România) – Biserica Albă (Ucraina), în ziua când, în sfârșit, Guvernul ucrainean a ratificat construcția acestuia.
În imagini se văd podul temporar peste râul Tisa, precum și structurile metalice ale podurilor propriu-zise (vopsite în verde), începute pe partea românească a frontierei.
Lucrările, demarate în iunie 2023, sunt executate de asocierea Tehnodomus S.R.L. Arad (lider) și Costin și Vlad Birou de Proiectare S.R.L. Cluj-Napoca și includ 2 poduri paralele alăturate (de ce două?), aflate la distanța de 3 m unul de celălalt, fiecare cu câte 2 benzi de circulație, cu lungimea totală de 268 m, precum și o cale de acces (1,2 km lungime), un sens giratoriu, 5 poduri de desecare, o parcare și construcțiile necesare punctului de frontieră,
Costul total actualizat este de 220 milioane lei (44 milioane euro), bani suportați exclusiv de către partea română (74 milioane lei, adică 14,9 milioane euro, fiind asigurați de către U.E.), ai noștri construind absolut tot, inclusiv jumătatea de lucrare de pe partea ucraineană, durata de execuție fiind de 24 de luni.
În acest moment, structura metalică a podului este montată în procent mai mare de 40%, au fost executate toate cele cinci podețe de descărcare proiectate, terasamentele și zidurile de sprijin ale drumului de acces sunt aproape gata, iar la clădirile punctului de frontieră sunt finalizate structurile de rezistență din beton armat și zidăria și se execută izolațiile.
Pe malul ucrainean, unde, din lipsa aprobărilor, lucrările au demarat cu mare întârziere abia la 1 octombrie a.c., s-au finalizat pilele (picioarele podului) și se lucrează la terasamente și la rampa de acces.
În altă ordine de idei, se lucrează la documentația pentru varianta ocolitoare a Sighetului Marmației, care va lega podul transfrontalier de DN18, în periferia sudică a municipiului (zona Podul Ronișorii), având o lungime de 4,15 km și care va costa 238,8 milioane lei (48 milioane euro).

Foarte scumpe lucrări, dar sperăm să merite!

Teofil Ivanciuc

Sursa foto: pagina FB a guvernatorului Regiunii Transcarpatia (Ucraina), Myroslav Biletskyi

Având memorie, n-am cum să uit cât de „bine” era când am viețuit în autoizolare, (pseudo)suveranism și „autodeterminare”, adică în sinistra „epocă Ceaușescu”…
Azi trăim cea mai favorabilă și prosperă perioadă din istoria României (vorba lui Moș Pupăză: „niciodată în istorie n-am mai fost plătiți doar să ne lucrăm pământul!”) și nu vreau să pășim, după nici măcar o generație, înapoi!

Vreau să-mi păstrez libertatea de exprimare, de credință, de asociere, de a întreprinde și libertatea de circulație (odată cu dreptul de muncă sau de studii în Occident)!
Vreau să rămânem în cel mai select „club” din lume: UE și NATO!
Nu vreau să ajungem ca și cei care sunt în afara acelui „club”: uitați-vă la Serbia, Moldova, Ucraina, Rusia sau Belarus…

Și eu iubesc tradițiile, istoria și glia strămoșească, dar nu mă tem mai tare de gay decât de ruși!

Teofil IVANCIUC

Sursa foto: Internet

Miercuri, 27 noiembrie 2024, a avut loc ședința Consiliului Local în care s-a decis acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al Municipiului Sighetu Marmației” cantautorului Ștefan Hrușcă și profesorului Gheorghe Todinca.
Propunerea pentru acordarea titlului și Laudatio-ul pentru cele două personalități i-au aparținut primarului Sighetului, av. Vasile Moldovan. Propunerile au fost votate în unanimitate de către membrii Consiliului Local Sighet.
În continuare redăm fragmente din Laudatio-ul primarului Vasile Moldovan.

„Domnul Hrușcă Ștefan, este un artist cu o carieră deosebită, iar legătura sa cu municipiul nostru este una cu adevărat specială. Aici, în mijlocul comunității noastre, și-a descoperit dragostea pentru muzică și pentru chitară, în perioada în care era elev al Liceului Pedagogic din Sighetu Marmației, precum și în cadrul cursurilor de muzică la Școala Populară de Artă. Este un exemplu de talent autentic și dăruire, iar contribuția sa la promovarea imaginii Sighetului și a Maramureșului în lume este considerabilă.  
Ștefan Hrușcă s-a mândrit mereu cu Maramureșul său natal, promovând, pe lângă repertoriul său unic, formațiile copiilor, a tinerilor și a artiștilor sigheteni, dar și colindele simbol al spiritualității și a legăturii profunde dintre oameni și natură. Pentru maramureșeni, colindele nu sunt doar simple cântece, ci o formă de păstrare a memoriei strămoșești și o expresie a credinței și a dorului de casă și de tradiție. Ele sunt legătura între generații, un mijloc prin care obiceiurile și valorile acestei regiuni au fost transmise cu sfințenie din tată în fiu, iar frumusețea acestora, resimțită în fiecare colț al Maramureșului a fost și este purtată în țară și peste hotare de „întâiul colindător al Maramureșului”, Ștefan Hrușcă.” (Vasile Moldovan)

* * *

„Domnul Gheorghe Todinca, istoric de profesie, muzeograf cu o carieră de peste patru decenii și fost director al Muzeului Maramureșan, a reușit să contribuie în mod semnificativ la conservarea, cercetarea și promovarea istoriei și culturii acestui loc minunat, Maramureșul. De-a lungul întregii sale cariere, domnia sa a fost un apărător al patrimoniului nostru cultural, un om care a înțeles importanța profundă a tradițiilor, a moștenirii istorice și a legăturii puternice dintre trecut și prezent.
În calitate de director al Muzeului Maramureșan, domnul Todinca nu doar că a pus bazele unor expoziții valoroase și inovative, dar a reușit să transforme instituția într-un centru de referință al cercetării și educației muzeale. Sub conducerea sa, Muzeul Maramureșan a devenit un loc al cunoașterii, al descoperirii și al respectului pentru trecut. Ca urmare a contribuției domniei sale în organizarea și implementarea unor proiecte, expoziții, studii cu referire la Centenarul Marii Uniri, în anul 2020, Muzeul Maramureșan a primit distincția națională, Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”, medalie ce a fost conferită de către Președintele României, în semn de apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării identităţii naţionale şi a răspândirii valorilor culturale româneşti.

Felicitări și mulțumiri pentru tot ce ați făcut pentru Sighet și pentru Maramureș! Suntem mândri să adăugăm numele domniilor voastre în cartea de onoare a municipiului Sighetu Marmației!” (Vasile Moldovan)

Sublinierea și evidențierea performanțelor celor două personalități au fost făcute de către câțiva membri din Consiliul Local și dintre invitații prezenți la ședința solemnă. Din motive obiective, Ștefan Hrușcă nu a putut fi prezent la ceremonia de acordare a titlului de „Cetățean de Onoare al Sighetului” dar a promis că va ajunge în orașul „natal” luna viitoare (20 decembrie).

Felicitări, domnilor Ștefan Hrușcă și Gheorghe Todinca, multă energie și multă implicare – în continuare – pentru creșterea vizibilității Sighetului și Maramureșului!

Salut, Sighet!

Din patru în patru ani pentru alegerile locale și parlamentare și din cinci în cinci ani pentru prezidențiale și europarlamentare, românii din țară și străinătate (diaspora de peste cinci milioane suflete) sunt chemați/ ademeniți/ mituiți de partide și catindați să se prezinte la urne, ca să-i voteze pe cei care se agită cel mai mult (afișe, întruniri, „băi” de de mulțime, nenumărate apariții în presa scrisă și vorbită), care bălăcăresc cel mai mult trecutul, prezentul și viitorul adversarilor ideologici, care promit cel mai mult (chit că majoritatea promisiunilor sunt minciuni sadea) și care – în consecință – cheltuie cei mai mulți bani și cea mai multă energie. Cum altfel, când orice promovare politică (de la consilier comunal la parlamentar, ministru și ambasador) necesită nu numai consistente cotizații bănești (sute de mii de euro pentru un loc eligibil pe listele cu europarlamentarii formațiunilor politice!), ci mai ales succesive compromisuri și cedări de demnitate ?…

Astfel stând lucrurile în peste trei decenii de postdecembrism, plin ochi de demo(no)crație originală, nu trebuie să ne mai mire că (semi)președintele este din start captivul atotputernicilor interni (statul paralel) și externi (globaliști, servicii secrete, trusturi transnaționale), încât – aidoma lui Emil Constantinescu – poate spune la sfârșitul mandatului/ mandatelor că „am fost învins de serviciile secrete”, respectiv că aleșii mari și mici își fac făcutele prin jafuri, trafic de influență și nepotism (clanuri), precum și prin încălcarea legilor în vigoare și elaborarea de legi cu dedicație (numite de marele necușer Băsescu „legi făcute de hoți pentru hoți”).

Păi da, că „patriotul” care bagă atâția bani pentru iluzoriul bine al boborului, va căuta din răsputeri nu doar să-i recupereze prin felurite descurcăreli sau învârteli curat murdare, ci și să-i sporească, pentru ca obrazul de toval mereu să fie pe val…

Dar astfel de treburi reprobabile în politică și societate sunt din totdeauna și (probabil) pentru totdeauna, dacă locul democrației de-acuma („o formă imperfectă de guvernământ” în opinia perfidului democrat Winston Churchill) nu va fi luat de mult mai umana și mai eficienta demofilie sau dragoste de popor. Da, căci înțelepciunea japoneză ne avertizează că „Atunci când puterea are dreptate, dreptatea n-are putere”, iar gânditorul P.P. Negulescu ne face cunoscut în Scrieri inedite, III (Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1972) că „(…) înțelepciunea populară susține, cu scepticismul ei naiv, că nimic nu este absolut bun și nimic nu este absolut rău, pentru că binele și răul se amestecă pururea, cu o inevitabilă și inexplicabilă fatalitate, în tot ce se întâmplă pe lumea aceasta”.

Și cum „adevărul nu este decât aspectul teoretic al binelui, pe când binele nu este decât aspectul practic al adevărului” (P.P. Negulescu în Problema ontologică din volumul mai sus menționat), iar democrația occidentală deseori tangentează cu dictatura orientală (de pildă, Donald Trump și V. Putin sunt prieteni la toartă inclusiv prin faptul că fiecare își are oligarhii săi, cu ai căror bani păcălesc masele, câștigă alegerile și se mențin la putere), e limpede pentru orice pământean cu discernământ că ocârmuirile ar trebui să renunțe pe viitor la toate formele de deținere a puterii absolute în stat (democrație, dictatură, autocrație, tiranie) și să urmeze drumul mult mai corect al iubirii tuturor concetățenilor, ba chiar al tuturor semenilor.

Evident, atunci n-ar mai fi nici actuala polarizare statală (țări bogate – țări sărace), nici furibunda înarmare de-acuma (de exemplu, Coreea de Nord se laudă cu mulțimea soldaților și a armelor de distrugere în masă, deși PIB-ul ei, la o populație mai mare decât a României, nu reprezintă nici măcar o zecime din cel românesc) și nici etern dezumanizanta goană după averi pe pământ, „unde le mănâncă moliile și rugina, și unde la sapă și le fură hoții” (Matei 6/10).

Sună total nefiresc în urechile înfundate ale practicului și hapsânului om modern, îndeosebi în aceste amarnice vremuri ale globalismului, neomarxismului, sodomiei și (in)corectitudinii politice, când tot mai mulți occidentali (și nu numai) se declară atei, adică venerează doar banul/ vițelul de aur, și tot mai multe țări bogate se decreștinează, iar lăcașurile lor de cult (vechi și remarcabile biserici) fie sunt abandonate (neîntreținute de autorități, deci nevizitate de enoriași și/ sau turiști), fie sunt vandalizate sau chiar incendiate, fie mai nou (de când migrația afro-asiatică a devenit un coșmar pentru apuseni) sunt cumpărate de musulmani pentru a fi transformate în impozante moschei?…

Cu toate astea, așa cum eu însumi ilustrez în cartea Confesiuni esențiale (Editura Echim, Sighetu Marmației, 2007), nu trebuie uitate admirabilele realizări practico-demofilice ale primelor comunități creștine, cu sute și mii de ani mai înainte de apariția utopiilor, falansterelor și, desigur, a statelor bolșevice: „După modelul mai mult decât probabil al sectelor eseniene, viața în interiorul comunităților creștine, comparativ cu cea din afara lor, a înregistrat frumoase realizări: punerea în comun a bunurilor și judicioasa lor repartizare după nevoi, iubirea semenilor, îngrijirea bolnavilor, întrajutorarea dintre oameni și dintre comunități etc. Însă cea mai prețioasă realizare a comunităților creștine, prin care, de altminteri, creștinismul s-a impus pretutindeni, a fost ieșirea din cadrul strâmt și nedrept al sclavagismului și statornicirea în interiorul lor a deplinei egalități între membri, indiferent de sex și poziția socială, în felul acesta, pentru prima dată în istorie, femeia devenind efectiv egala bărbatului și sora lui moral-spirituală, căci pe acele timpuri, toți adepții lui Hristos erau frați și surori”.

Tot aici, puțin mai jos, arăt esențiala diferență dintre comunitățile creștine de început și cele comuniste: „În mod eronat s-a pus semnul egalității între comunism și primele comunități creștine. Da, în plan teoretic se pot face speculații, chiar și apropieri. Dar practic? Comunismul s-a dovedit (și, în țări precum Coreea de Nord și China, continuă să se dovedească) criminal, sterilizant și – mai repede sau mai târziu – falimentar, pe când acele celule inițiale ale iubirii faptice, au dovedit nemurirea adevărului promovat, căci ele au transpus în practică principiile divine ale egalității tuturor oamenilor și ale iubirii atotcuprinzătoare, în definitiv forma cea mai evoluată, totodată cea mai eficientă a relațiilor interumane. Conducându-se după o ideologie anticreștină, falimentul comunismului era inevitabil…”

Dezicându-se în fapte de credință, iubire și morala cumpătării, tot falimentară în plan practic (în cel spiritual cam de la rivoluția iacobină) este și actuala lume globalisto-neomarxisto-sodomistă!

Este posibilă demofilia la nivel național, supranațional (conglomerate de felul Uniunii Europene) și planetar? Categoric da, dacă se ia ca model micuțul stat Bhutan de la poalele Himalayei, unde de ani și ani există un… Minister al Fericirii cetățenilor.

Lesne de înțeles pentru orice om cu scaun la cap, mai greu pentru avizii de putere, bogăție, plăcere și slavă deșartă, că rampa sigură de lansare spre autentica și generala fericire o constituie mult necesara înțelepciune a celor cu harul cârmuirii, o înțelepciune din care nu poate să lipsească simplitatea, cumpătarea, credința, cultura, destoinicia, corectitudinea și, mai ales, sincera iubire a semenilor.

                                                           George  PETROVAI

Foto: Ayun Samir

21 noiembrie 2024… Ziua Mondială a Salutului… Iată cum au ales aproape 100 de oameni să se salute.  Au participat la campania mobilă de donare de sânge organizată de Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș și Plimob S.A., în Sighetu Marmației, str. Unirii, 40.

Au fost 99 de doritori să doneze și 81 de donări efective, au fost cei mai frumoși oameni, care au ales să facă bine prin donarea de sânge… Au fost Oameni care astăzi s-au salutat cu ,,Să facem bine, dacă putem”, ,,Să fie de folos! celor ce au nevoie”, și au venit din toate categoriile sociale, din Sighet dar și din zonele rurale și au avut răbdare să le vină rândul să facă bine.

Faptele bune se fac, nu se cuantifică. Faptele bune nu se fac pentru statistică. Ele pur și simplu se fac, de oameni pentru oameni.

Mulțumiri tuturor celor care au făcut posibilă donarea de azi, Echipa Plimob S.A., Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș, dar mai ales Donatorilor care au ales să participle la această campanie  mobilă de recoltare de sânge.

Consider că un punct de donare permanent la Sighet ar fi un fapt de normalitate pentru Maramureșul istoric.

                                                                                                                    Roxana Pontoș

CENTRUL DE TRANSFUZIE SANGUINE MARAMUREȘ organizează CAMPANIE MOBILĂ DE DONARE DE SÂNGE la Plimob S.A Sighetu Marmației, str. Unirii, nr 40, Joi, 21 Noiembrie 2024; între orele 9:00-13:00.

E nevoie de fiecare dintre noi, împreună putem salva!

Doamna Oana Berszan, internată la secția ATI, Spitalul Municipal Sighetu Marmației, are nevoie de ajutorul nostru, are nevoie de sânge!

Implicați-vă, putem să salvăm! Împreună putem da o nouă șansă la viață!

Pentru a putea dona sânge trebuie să îndepliniți următoarele condiții:

• vârsta cuprinsă între 18-60 ani;
• cetățean român sau rezident în România;
• greutatea >/= 50 kg;
• tensiunea arterială între 10 și 18 mmHg;
• să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni;
• să nu fii în evidență cu diverse afecțiuni în tratament (diabet, boli cardio-vasculare, hematologice, renale, infecțioase sau parazitare, reumatologice, neurologice, alergii etc.);
• să nu ai predispoziție la sângerare prelungită în caz de leziuni;
• femeile să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, de alăptare sau în perioada menstruală.

Orosz Krisztofer Levente (consilier local și președintele UDMR Sighet) a fost ales – în ședința extraordinară a Consiliului Local din 05 noiembrie 2024 – viceprimar al Sighetului pentru un mandat de patru ani.

Orosz Krisztofer Levente s-a născut la data de 4 februarie 1986 în Sighetu Marmației. A absolvit şcoala generală și Liceul Leőwey Klára în 2004, în orașul natal, după care s-a înscris la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Teologie Romano-Catolică şi Asistență Socială, unde și-a dat licența (2008), continuând cu studii de masterat în domeniul psihologiei pastorale. În anul 2021 și-a susținut teza de doctorat cu tema „Istoria protopopiatului romano-catolic de Sighet între 1940-1948″.

Noul viceprimar al Sighetului, Orosz Krisztofer  Levente, a ținut să sublinieze că „sunt pasionat de istorie, mai ales de istoria locală. Pe această temă am publicat câteva articole în diferite reviste şi două cărți. Prima carte a fost scrisă împreună cu un prieten din Budapesta, fiind de fapt un volum conținând corespondență și diverse documente.”

Viceprimarul Sighetului m-a informat că pe parcursul timpului a activat în cadrul unei fundații şi în două asociații culturale. Am constatat și eu acest lucru, l-am văzut în plină activitate, participant la diversele evenimente culturale sighetene din ultimii ani. Am mai aflat din discuția cu proaspătul viceprimar că este pasionat de artă, fiind și colecționar de obiecte vechi care au legătură cu Sighetul și Maramureșul.

Tânărul viceprimar a revenit – după finalizarea studiilor de la Cluj – Napoca –  acasă, fiind convins că și aici se pot întâmpla lucruri pozitive. Mi-a mărturisit cu sinceritate: „Fiind un patriot local, în 2016 am revenit acasă în Sighet şi nu-mi pare rău. Sunt convins că există viață şi acasă, nu doar la Cluj de exemplu. Faptul că muncesc acasă pentru oraşul meu natal este mult mai benefic decât dacă aş face asta de altundeva.”

Felicitări tânărului nostru viceprimar, mult succes în adminstrația locală și – nu în ultimul rând – îi dorim o bună și eficientă colaborare cu primarul reales al municipului nostru, colaborare necesară pentru schimbarea în bine a Sighetului!
Să sperăm că vom putea evidenția numeroase proiecte de succes implementate la finalul acestui mandat.
Pentru următorii patru ani soarta și evoluția Sighetului sunt în „mâinile” voastre!

Ion Mariș

Relaţiile internaţionale dintre ţări (evident, cele care – aidoma Rusiei – nu sunt supuse sancțiunilor de către atotputernicul grup al țărilor hiperdezvoltate), nu înseamnă doar legături politico-diplomatice și cultural-turistice, ci mai ales din cele economico-financiare și strategice, ba chiar militare în caz de forță majoră. De exemplu, cu războiul ruso-ucrainean în coasta sa, România intrată cu totul din 2007 în tulburele siaj americano-unionist (membră NATO și UE), are în momentul de față, pe teritoriul ei, cea mai mare bază a acestui bloc militar. Ceea ce, desigur, este și bine (conferă naiscaiva siguranță românilor și flancului NATO sud-estic), dar este și rău (țara e practic sub ocupație și, ca atare, se află necontenit în atentul vizor al puterilor nucleare antiamericane).
N.B.: Apropo de trupele de ocupație, ne informează Petre P. Panaitescu în Istoria românilor (Editura Didactică și Pedagogică, București, 1990), după definitiva înfrângere a dacilor în războiul din 105-106 e.n., la început în Dacia „a fost așezată o singură legiune, legiunea XIII Gemina, cu tabăra (castrum) la Apulum (Alba Iulia”. În paragraful următor, marele istoric adaugă că de-abia în vremea împăratului-filosof Marcus Aurelius (161-180), „crescând amenințarea barbarilor germanici înspre granițele de nord-vest ale Daciei, a fost adusă o a doua legiune, legiunea V Macedonica, așezată până atunci la Troesmis în Dobrogea de azi și mutată acum la Potaissa (Turda)”. Făcând necesara precizare că circa 5000 era numărul soldaților dintr-o legiune romană și că cel al modernilor mercenari din marea bază de la Mihail Kogălniceanu este peste 10.000, avem nu numai material îndestulător pentru o comparație temeinică între cele două situații politico-militare, ci și rampa de lansare spre diverse speculații…
Revenind la chestiunea datoriilor odioase (odious debt în limba engleză), trebuie spus că ea devine concept de drept internațional, după ce Alexander Nahum Sack (jurist rus, fost ministru al țarului Nicolae al II-lea, profesor de drept financiar internațional la Universitatea din Sankt Petersburg, până la lovitura de stat bolșevică din octombrie 1917, apoi la mari universități din Europa și Statele Unite) elaborează în anul 1927 Teoria datoriilor odioase, care înfățișează următoarele caracteristici ale acestora:
1) Guvernul contractează împrumut fără acordul cetățenilor, acord obținut în urma unui referendum;
2) Împrumutul nu este făcut în folosul real al cetățenilor (al tuturor cetățenilor, adaug eu, nicidecum doar în folosul descurcăreților, așa ca în strâmbul nostru postdecembrism, sau al nomenclaturiștilor, activiștilor și trepădușilor bolșevici în sinistrele distopii antedecembriste, respectiv în cele globalisto-neomarxiste din prezent și viitor);
3) Împrumutul se acordă, deși creditorul este conștient (are știre) de existența primelor caracteristici ale acelui împrumut.
Dar iată ce scrie chiar Alexander Nahum Sack despre o asemenea situație: „Dacă o putere despotică contractează o datorie nu pentru nevoile și în interesul statului, ci pentru a întări regimul său despotic, pentru a reprima populația care-l combate, această datorie este odioasă pentru populația din întregul stat. Această datorie nu este obligatorie pentru națiune: este una a regimului, o datorie personală a puterii care a contractat-o, în consecință ea cade odată cu căderea acestei puteri”.
Mă grăbesc să arăt că acest principiu n-a rămas doar la stadiul de spectaculoasă teorie, ci chiar s-a concretizat/ materializat de-a lungul timpului în mai multe țări, care au știut (au avut voința trebuincioasă!) când și cum să-l pună la treabă: Grecia (după criza financiară din 2007, face dovada că doar 8% din banii împrumutați au fost destinați cheltuielilor guvernamentale, restul – sub o formă sau alta – ajungând de îndată la creditori, precum și că acordurile au fost trecute prin Parlamentul elen cu flagrante încălcări ale Constituției), Portugalia, Irlanda, Mexic, Cuba, Nigeria și Ecuador (după seria președinților trădători), dar mai ales Statele Unite în cazul Irakului (fără a menționa caracterul odios al datoriei, obțin de la Clubul parizian o anulare, în trei rânduri, de 80% a datoriei irakiene) și Germania federală, care – potrivit Acordului de la Londra din 1953 și cu sprijinul multor state (SUA, Marea Britanie, Franța, Italia, Spania, Grecia etc.) – obține reducerea cu 62% a datoriilor acumulate „atât în perioada interbelică, cât și după război, până la data încheierii Tratatului”.
Se subînțelege că această consistentă clemență internațională în ceea ce privește „datoriile odioase” (firește, dimpreună și în fecundă legătură cu mentalitatea teutonică și Planul Marshall) a contribuit în mod decisiv la refacerea economiei Republicii Federale a Germaniei, respectiv la lansarea Germaniei reunificate (de după căderea Zidului Berlinului) între cele mai dezvoltate țări ale planetei (PIB-ul pe locuitor o situează după SUA și China).
Datoria externă a României postdecembriste a ajuns la peste 150 miliarde euro. Cum toată această datorie s-a făcut fără consultarea cetățenilor și cum numai o mică parte din acești bani au ajuns la cetățenii de rând sub forma mascată a mitei electorale (firimituri azvârlite angajaților și pensionarilor în interminabilele noastre campanii), căci grosul lor se regăsesc în veniturile nesimțite și în averile necușere ale bugetarilor de lux (politruci, sinecuriști/ descurcăreți, foști și actuali securiști, magistrați, polițiști, ghinărari ș.a.m.d.), e clar că și pe meleagurile noastre ar trebui să fie activată doctrina „datoriilor odioase”, dacă nu pentru toți banii împrumutați în peste trei decenii, atunci cu siguranță pentru majoritatea lor.
Dar voința politică dâmbovițeană în acest sens este la fel ca aceea de-a desființa sinecurile și privilegiile sociale, respectiv ca mult discutata micșorare a enormului decalaj dintre veniturile bugetare sfidătoare („academicianul” Mugur Isărescu-Manole, de pildă, încasează lunar peste 100.000 lei) și cele minime (cică legal nu pot să fie mai mici de 1200 lei).
Că, de, dacă într-adevăr s-ar dori politic acest lucru drept și logic, atunci am asista mai întâi, cu îndreptățită satisfacție, la confiscarea atâtor averi necușere și la exemplara pedepsire a tâlharilor cu ștaif, nicidecum la amețitoarea tărăgănare a proceselor cu greutate și, în final, la prescrierea celor mai ticăloase fapte de corupție.

George PETROVAI