Anul trecut pe vremea aceasta au apărut în spațiul public propuneri și reacții legate de data Paștilor în Biserica Ortodoxă Română și, un timp, ecourile acestei dezbateri au ținut prim-planul, diferite personalități pronunțându-se public.

Subiectul este însă cel puțin la fel de actual și în Biserica Greco-Catolică, desigur cu unele nuanțe specifice, preocuparea depășind sferele restrânse de teologi și intelectuali și manifestându-se (în proporții diferite) în categorii mai largi de credincioși. Deloc întâmplător, subiectul se aprinde în timpul Postului Mare când oamenii sunt puși anual să constate lipsa de unitate creștină (teoretic dorită de toată lumea!) strident vizibilă în lipsa de unitate a celebrării Pascale, pe lângă alte particularități identitare. Cu atât mai mult anul acesta când decalajul e de 5 săptămâni!

Biserica Greco-Catolică din România a avut și are și în prezent același calendar ca și Biserica Ortodoxă Română, adică pe stil nou Crăciunul și sărbătorile cu dată fixă și pe stil vechi Paștile și sărbătorile cu dată mobilă (formulă care – toată lumea recunoaște – nu e cea ideală, ci rezultatul unui compromis între calendarul gregorian și cel iulian, realizat în anii ‘20 ai secolului trecut). Faptul că greco-catolicii nu aveau Paștile deodată cu romano-catolicii nu deranja în trecut când se trăia în comunități compacte, omogene iar acolo unde cele 2 rituri catolice conviețuiau diferența era atribuită specificului etnic, vorbindu-se de  „Paștile românesc” și „Paștile unguresc“ (formulare evident greșită, fără sens teologic, dar care spunea totuși ceva despre realitatea ardeleană – românii greco-catolici și ortodocși țineau în același timp pe stil vechi iar maghiarii romano-catolici și reformați țineau deodată pe stil nou, deci etnia prevala și nu confesiunea).

Situația s-a schimbat mult după suprimarea Bisericii Greco-Catolice de către regimul comunist în 1948 ce a determinat pe mulți greco-catolici (în special la orașe) să frecventeze toată perioada comunistă bisericile romano-catolice și implicit să celebreze Paștile după stilul nou (în multe familii se sărbătoreau Paștile de 2 ori pentru a împăca diferitele sensibilități). Ascultarea clandestină a postului Radio Vatican sau a unor emisiuni de la Europa Liberă, au pus pe mulți greco-catolici români în legătură directă cu celebrările de la Roma, cu programul Păstorului spiritual suprem – Papa, ceea ce a schimbat treptat mentalitatea,  nemaivorbindu-se despre „Paștile unguresc” ci despre „Paștile catolic”, cel pe stil vechi fiind „Paștile ortodox” (expresii la rândul lor inexacte dar care acopereau destul bine realitatea din teren).

Situația s-a complicat și mai mult după redobândirea libertății de cult în 1989. Greco-catolicii și-au reluat exercitarea legală a cultului în public (cu toate inconvenientele inițiale cauzate de lipsa bisericilor în 99 % dintre parohii ), celebrând oficial Paștile conform propriei tradiții, familiile care au sărbătorit 40 de ani pe stil nou au revenit la calendarul pe stil vechi, comunitățile își reiau treptat viața (aproape) normală, dar… datorită televiziunii (care 40 de ani nu existase sau nu abordase subiecte religioase) acum omniprezente în casele oamenilor, aceștia văd în fiecare an cum la Roma și în restul lumii, Papa și imensa majoritate a catolicilor celebrează Paștile iar noi suntem în… duminica Floriilor sau uneori suntem cu 5 săptămâni decalaj! În fiecare an suntem întrebați de cei din jur și ne întrebăm și noi: „Dacă sunteți cu Papa de ce nu țineți Paștile deodată cu Papa?”

Explicații există, dar sunt complicate și nu conving… și în fiecare an frământarea se reia, aceleași întrebări, aceleași nedumeriri. În anii ‘90 a existat un curent de opinie promovat de un grup de intelectuali greco-catolici numit Mișcarea de Unificare Pascală care a strâns pe o petiție câteva zeci de mii de semnături, petiție care în mod cert s-a blocat pe undeva fiindcă în practică nimic nu s-a schimbat (ceea ce convenea categoric majorității credincioșilor de la țară proaspăt reveniți care nu trecuseră prin experiența romano – catolică dar și unei părți importante a preoților care păstorind acum comunități minoritare aveau unele temeri justificate față de consecințele unor schimbări bruște de acest gen).

Papa Ioan Paul al doilea (1920-2005)  a fost foarte preocupat de apropierea între Biserica Catolică și Bisericile Ortodoxe și a făcut mai multe gesturi simbolice de reconciliere. În cadrul acestui demers, el a inițiat un dialog și în vederea sărbătoririi comune a Paștilor – Învierea Domnului fiind cea mai importantă sărbătoare creștină – ca semn important de unitate, deosebit de benefic mai ales în efortul misionar de vestire a Evangheliei. Pentru a se depăși orice orgoliu identitar, Papa a propus o soluție neutră – prima duminică din luna aprilie a fiecărui an. Dacă ortodocșii ar fi fost de acord, cu siguranță greco-catolicii s-ar fi raliat automat, dar propunerea a fost respinsă din start de Biserica Ortodoxă Rusă și discuțiile au fost abandonate.

În ultimele decenii asistăm la formarea de parohii greco-catolice românești în diaspora, în țări cu majoritate catolică sau protestantă. În unele dintre aceste țări legea civilă prevede zile libere cu ocazia Paștilor pe stil nou (și evident, nicio facilitate la cel pe stil vechi) ceea ce a dus la decizia sărbătoririi Paștilor după calendarul gregorian majoritar în țara respectivă de către românii greco-catolici de acolo (la Paris și în alte părți). E posibil ca această decizie să se generalizeze în diaspora în anii următori. Această logică e confirmată și de practica altor Biserici Greco-Catolice de a sărbători împreună cu romano-catolicii unde aceștia sunt majoritari – Ungaria este un exemplu aproape de noi.

Războiul din Ucraina aflat în derulare sub ochii noștri are consecințe și pe plan  bisericesc, anumite inițiative latente fiind accelerate de radicalizarea unor atitudini identitare. Astfel greco-catolicii ucraineni (circa 5 milioane de suflete, cea mai mare Biserică Greco-Catolică din lume) au mutat Crăciunul pe stil nou la 25 decembrie, iar vecinii noștri de peste Tisa, Episcopia Greco-Catolică de Ujgorod (cu statut special, fiind în dependență directă de Roma)  a decis trecerea la calendarul gregorian și pentru data Paștilor. Dincolo de pod, la Slatina (Solotvino), cele două parohii greco-catolice (română și ucraineană) au sărbătorit duminică Învierea Domnului, deodată cu romano – catolicii.

Considerațiile de mai sus (departe de a fi exhaustive) arată, dacă mai era nevoie, cât de  complexă este problema și că abordarea ei continuă să evolueze în funcție de multe criterii, nu toate obiective. Cu siguranță nicio decizie, prezentă sau viitoare nu va mulțumi pe toată lumea. Și totuși avem dreptul să formulăm opinii, să căutăm soluții și autoritățile ecleziale competente să se pronunțe. Să cerem smeriți lumina Spiritului (Duhului) Sfânt peste noi toți!

Preot prof. Marius Vișovan

Sighetenilor – de acasă și din diaspora – și tuturor celor care sărbătoresc azi Paștele, echipa noastră de redacție le urează/ Szerkesztőségünk a szigetieknek – itthonról és a nagyvilágból – és mindazoknak, akik ma húsvétot ünnepelnek/ A quelli di Sighet – da casa e dalla diaspora – ma anche a tutti coloro che oggi celebrano la Pasqua, la nostra redazione augura/ Aux habitants de Sighet – de chez eux et de la diaspora – et à tous ceux qui célèbrent Pâques aujourd’hui, notre rédaction leur souhaite/ Den Menschen in Sighet – aus der Heimat und aus der Diaspora – und allen, die heute Ostern feiern, wünscht unsere Redaktion/ To the Sighet citizens – from home and from the diaspora – and to all those who celebrate Easter today, our editorial team wishes/ A la gente de Sighet – de casa y de la diaspora – y a todos los que celebran hoy la Pascua, nuestro equipo editorial les desea/ Aos residentes de Sighet – de casa e da diáspora – e a todos os que hoje celebram a Páscoa, a nossa equipa editorial deseja-lhes/ Mieszkańcom Sighet – z domu iz diaspory – oraz wszystkim obchodzącym dziś Wielkanoc nasza redakcja życzy:
Paște Fericit!
Kellemes Húsvéti Ünnepeket!
Buona Pasqua!
Joyeuses Pâques!
Frohe Ostern!
Happy Easter!
Felices Pascuas!
Feliz Páscoa!
Wesołych Świąt Wielkanocnych!

Salut, Sighet!

Foto: I. Mariș

La vară ne alegem localii şi pe cel mai mare dintre toţi. Ne facem visuri, sau avem doar vise frumoase? Visurile ni le fabricăm singuri, închipuindu-ne cum ar fi, dac-ar fi. Visele ne vin când dormim. Le avem şi nu le putem controla. Pot fi frumoase, sau urâte.

La visuri e altceva. Ne facem speranţe şi credem că dacă până acum n-a fost bine, simpla promisiune de altceva a aceloraşi, care-şi schimbă doar trambulina care să-i ducă mai aproape de fotoliul nr 1, visurile noastre (în cazul de faţă năzuinţele noastre de sigheteni sătui de minciuni electorale!) se transformă în realitate.

Deocamdată, constat că cetăţeanul nu contează în ochii a cel puţin 7 (şapte) consilieri locali. Sau… poate n-au fost deranjaţi cu o asemenea bagatelă de cerere făcută de un cetăţean al Uniunii Europene care are drepturi (se zicea asta pe la televiziuni cu obstinaţie, cândva).

Desfăşurarea evenimentelor, în rândurile de mai jos.

Pe 19 septembrie 2023 am trimis pe adresa de poṣtă electronică a Primăriei o cerere oficială în care solicitam (mă citez): „vă rog să-mi trimiteţi la adresa mea de email (–) motivarea scrisă a celor 7 consilieri locali pentru demiterea actualului viceprimar Dana Oniţa Ivaṣcu. Menţionez că am nevoie de acest document pentru a scrie un comentariu în care îmi voi păstra imparţialitatea faţă de cele două părţi aflate în conflict. Sighetenii trebuie să ṣtie. Dacă aprobaţi, documentul prin care se aduc acuzaţii viceprimarului va fi publicat, astfel încât toţi cei interesaţi să-l cunoască″.

Primăria mi-a răspuns:
„Stimate domnule Horia Picu, referitor la e-mail-ul transmis de d-voastră, înregistrat la Primăria Sighetu Marmației în data de 20 septembrie cu nr. –, vă comunicăm faptul că am solicitat și suntem în așteptarea acordului celor șapte consilieri locali pentru a vă pune la dispoziție motivarea la care faceți referire. De îndată ce-l vom obține, vă vom transmite documentul solicitat″.

Nu ṣtiu dacă cei ṣapte consilieri au fost informaţi despre cererea trimisă de mine. Poate n-au fost, poate au fost ṣi nu le-a permis timpul, prea ocupaţi fiind cu adoptarea celor mai bune hotărâri pentru oraṣ (a se vedea apa ṣi gunoiul).

Şi uitaţi aṣa a apărut încă un vis în noianul de visuri pe care-l port în mine zi de zi. M-am gândit că voi primi motivarea cerută. Trecut-au cele 30 de zile în care ar fi trebuit să primesc un răspuns. Au treut peste 6 luni de la trimiterea cererii. Niciun răspuns… Ceva de genul: nu se poate, nu vrem, nu ne permite legea cutare, articolul cutare.

Am publicat în 31 martie 2023 pe www.salutsiget.ro un articol pe această temă, căruia i-am zis

„Visuri pentru sigheteni? Nu… Doar vise!…” şi de-acolo m-am citat pentru prezentarea mersului evenimentelor. Acum a trecut un an, se vede cât de mult contează cetăteanul în ochii celor şapte sau ai responsabililor cu rezolvarea cererilor sighetenilor, care au dreptul de a fi informaţi.

Ce poate declanşa o schimbare de atitudine a acelora care până acum n-au făcut ce aveau de făcut şi dintr-o dată ni se arată harnici şi evlavioşi, apropiaţi de popor, zâmbitori şi compătimitori pentru sighetenii care oftează degeaba după zilele mai bune ale oraşului?

Doar campania electorală poate fi răspunsul…

Se zice că dacă cineva te-a păcălit o dată, să-i fie lui ruşine. Dar dacă te-a păcălit a doua oară, să-ţi fie ţie ruşine.

Din patru în patru ani, tot uităm asta… Şi când vin turiştii şi ne văd clădirile ni se face iar ruşine. Când primăvara sigheteană înseamnă în afară de ghiocei şi gropi pe străzi, când mergi pe trotuarele amărâte şi greu de asfaltat, ni se face iar ruşine şi atunci ne exprimăm vehement nemulţumirea DOAR pe diferite căi electronice.

Ce-ar fi dacă sighetenii ar încerca la vară altceva? Am visuri că se poate mai bine pentru Sighet şi sigheteni. Am visuri şi, încrezător că se vor realiza, semnez aici pentru ele!

Horia Picu

În clasa a V-a curs de zi, el era entuziasmat de cîte cunoșteau profesorii săi, mulți fiind în pragul pensionării prea multă vreme întîrziate, deși ar fi trebuit de mult să se „ejecteze” anticipat, scutindu-se pe ei de penibil și făcîndu-i pe „beneficiarii” serviciilor oferite să răsufle ușurați, văzînd că speranța n-a murit și că mai există o șansă în viitor…

Ajungînd nițeluș mai mărișor și adăugînd ani de școală (profesională!) pregătirii sale, punea la îndoială trăirile imature avute cîndva. Ba chiar „realiză”, (fără a face nimic!), penibilul din puerilitatea lui incipientă. La un moment dat văzuse  cu certitudine găunoșenia celor mai mulți dintre foștii săi profesori, atît de adulați de toți colegii săi. Profi care aveau o cunoaștere parțială și o viziune tulbure asupra esențelor vieții, fiind „limitați” (!) și limitîndu-se doar la domeniul lor de definiție, atît de precar deservit…

Grăbiți să „se salte” din mediocritatea în care băltiseră întreaga lor viață, făcuseră o școală, acoperind lipsa de viziune asupra a orice prin aroganță; sau printr-o infatuare agresivă; uneori prin ambele… Dar ce nu face omul…

Lucrul devenise o certitudine imposibil de contestat la întîlnirea de 50 de ani de la absolvirea liceului de cultură generală, devenit acum „colegiu”, (!) în care se trag toți de brăcinar pe la mesele întinse de părinții sponsorizînd generos proasta creștere a progeniturilor obraznice și agresive.

Colegii de odinioară, acum pensionați, depănau amintiri prăfuite din anii de liceu, fiind extaziați de amintirea profesorilor pe care el îi știa prea bine cît valorează.

Nu poți înțelege ce înseamnă INCOMPETENȚA decît atunci cînd ai vectorul-suport, INCOMPETENTUL, rămas în puerilitatea imatură deși a procreat copios (după unii, „inconștient”!…) și promovînd, în epoca transplanturilor și a nanotehnologiei, jocul dezvoltator de creier mic, atît de îndrăgit de învățătoarele din anii ‘50 ai mileniului trecut dar încă exersat copios prin 2010 după spusele unor elevi în preajma bacalaureatului: „Zboară, zboară!” sau „Aș mînca o portocală…”

Ați remarcat că niciodată nu vine vreunul să ceară: „Transplant de creier, vă rog!” Pentru nimic în lume n-ar dori creierul unui „ratat”, gen NIKOLA TESLA…

Lipsindu-i vectorul-portant, adică  IMATURUL, indiferent de vîrstă, IMATURITATEA devine mai „absconxă” decît posesorii de ștaif prăfuit, adică doctoratul de cumetrie, luat prin universități renumite prin graba acordării nemeritate a acestui titlu. Universități tare precaute atunci cînd vine vorba de lepădarea ca de Satana de progeniturile unor potentați ai prezentului, debitînd la drăcovenii de se luminează la față pînă și ÎNTUNECIMEA SA, LUCIFER…

Nicolae Rădoi

Foto: Ion Mariș

Tare plângăcioși au ajuns românii. Îndeosebi de la Decembriadă încoace, de când toate s-au dus pe sfârlă și de muncitori și țărani nu mai are nimeni trebuință după ce fabricile s-au închis, iar supermarketuri s-au tot deschis unde cu gândul nu gândești, de lumea-ntreagă la români privește și-nvață cum totuși consumul poate fi mărit printr-o justă corelare a trebuințelor celor mulți cu sporul disponibilizărilor și al impozitelor, a activului devenit pasiv cu pasivul ajuns catastrofal, a pozitivului aproape inexistent cu negativul omniprezent și omnipotent.
Firește, o asemenea performanță nu este la îndemâna oricui. Ea este opera descurcăreților, acea pestriță și-ntinsă tagmă, care a luat locul defunctelor clase, marea mândrie și masă de manevră pentru regimul bolșevic, și în care intră cam tot ce mișcă-n țara asta – de la vlădică până la opincă, de la ales până la boschetar.
Caracteristica fundamentală a descurcăreților este eminamente reflexivă, căci unii ca aceștia se dau de ceasul morții să se descurce pe ei și ai lor și nici prin cap nu le trece să descurce ceea ce-i cu putință, ori ceea ce scrie-n fișa postului (am în vedere factorii cu putere legislativă, executivă și judecătorească), ci – dimpotrivă – mai tare să-ncurce lucrurile, întrucât ei știu din instinct, din propria experiență și din cea a înaintașilor că mult mai lesne se pescuiește în apele tulburi.
Privite de pe pozițiile moralei, toate sensurile atribuite verbului a se descurca tind cu insistență înspre zona generoasă a nelegiuirii, deoarece toate au foarte puțin din străduințele oneste și foarte mult din îndeletnicirile care merg mână-n mână cu minciuna, impostura, trădarea și hoția.
Dar, chiar dacă fac parte din aceeași familie, poate fi băgat descurcărețul-găinar, cu măruntul lui scop de-a supraviețui prin nemuncă și ciordeală, în aceeași oală cu descurcărețul-ștab, cel care-i oricând pregătit să strângă de gât mii și mii de semeni, doar pentru ca neam de neamul lui să poată huzuri?
Cu toate astea, adică în pofida distanței ca de la cer la pământ dintre cei doi, în cele mai multe cazuri descurcărețul-găinar va fi mult mai lesne dibuit și mai strașnic pedepsit decât banditul cu pretenții și blazon.
E limpede de ce. Pentru că înșiși legiuitorii (apărătorii și împărțitorii dreptății) caută să se descurce cât mai abil și mai profitabil, adică ferindu-se ca de foc să se pună rău cu potentații zilei. De unde decurge cu necesitate concluzia: Ei nu sunt nici pe departe veghetorii și apărătorii dreptății, ci ai impresiei create (de teamă pentru cei mulți și nevoiași, de satisfacție pentru îmbuibați) prin severitatea pedepselor aplicate găinarilor perseverenți.
Ba și mai și. Surprinși de iuțeala cu care unii s-au îmbogățit (practic la întuneric și peste noapte) și de blândețea cu care acționează legile în cazul lor, românii – funcție de capacitatea lor moral-intelectuală – în formulări alegorice de tipul Hoțul neprins e om cinstit, își exprimă fie admirația față de asemenea lichele, fie dezamăgirea vizavi de ineficiența justiției noastre.
…De precizat că substantivul/ adjectivul descurcăreț și verbul a se descurca au făcut o strălucită carieră pe plaiurile noastre, astfel că mereu în pas cu nevoile și năravurile locuitorilor, aceste cuvinte se constituie într-un veritabil etalon al mentalității românești.
Sigur că da, din totdeauna au existat descurcăreți (istoria colcăie de ei), adică aventurieri și impostori de mare calibru, care, înzestrați de la natură și/sau împinși de la spate de noroc, au căutat să exploateze la maximum șansa ridicării în angrenajul social, pe culoarele create prin lărgirea fisurilor din corpusul social.
Unii dintre ei, precum celebrul aventurier Iacob Basilic Despotul, au reușit să se cațere până la vârful piramidei sociale. Mai exact, grecul de care se face vorbire, a ajuns domnul Moldovei cu numele de Despot Vodă, după alungarea lui Alexandru Lăpușneanu cu ajutorul polonezilor.
Dar iată alte două memorabile exemple de acest gen din istoria noastră, cu consecințe devastatoare pentru țară și popor: bolșevicii (mulți dintre ei nevorbitori de limba română, dar aduși la putere de tancurile rusești) și fripturiștii lui Ion Iliescu, de data asta bolșevici cunoscători ai limbii nostre, dar și ei susținuți de străini.

Revenind la termenul descurcăreț (substantiv sau adjectiv), trebuie puse în evidență cele două însușiri esențiale ale acestui termen:
1) Așa cum spuneam mai sus, prima însușire se raportează la sfera sa și la numeroasele conotații care i-au fost atribuite. Un cuvânt obișnuit, care inițial avea sensul bine precizat de a desluși calea justă, altfel spus de a afla soluția corectă într-o chestiune încâlcită, iată că prin denaturarea sa a dobândit sensuri noi, cu iz voit imprecis și derutant și cu un conținut ce înclină înspre etica (sic!) incorectitudinii.
Toată lumea știe în clipa de față că cele două fețe ale verbului în discuție, redate prin diateza activă și reflexivă (a descurca, respectiv a se descurca), își îndreaptă eforturile lămuritoare pe direcția: a ieși basma curată, a ajuta pe cineva să nu se înece (evident, la figurat), a-l scoate pe cel înhățat din ghearele justiției.
Căci, lucru la fel de bine știut de noi toți, cu cât cineva dovedește mai multă nerușinare și cu cât se bucură de mai multă protecție din partea mai-marilor zilei atunci când nu toate capcanele pot fi ocolite (Ex.: Victor Ponta hoț dovedit și mincinos înrăit și cu toate astea prim-ministru, Relu Fenechiu cu dosar penal și totuși ministru, Adrian Năstase pușcariaș și făcut de ciracii săi martir, poate chiar erou etc.), cu atât are parte de mai multă apreciere în ochii confraților săi și despre el se va spune că s-a descurcat ori că știe de minune să se descurce.
2) Substantivul descurcăreț are un destin foarte asemănător cu englezescul gentleman. Întrucât a fost deturnat de la sensul său consacrat (fie acela de șmecher, abil, viclean, lunecos, isteț, fie acela de hoț, pungaș sau escroc), atunci când într-o discuție oarecare se utilizează cuvântul în cauză, cei care sunt mai puțin familiarizați cu frecventele camuflaje din lumea interlopă, se văd nevoiți să ceară lămuriri suplimentare pentru a ști în care grupă să-l așeze.

Este clar că termenul are o încărcătură preponderent peiorativă și de regulă se încadrează în cea de-a doua grupă. Însă se recurge cu obstinație la acest camuflaj, deoarece în consens cu starea psiho-morală a românilor obijduiți, se caută prin trucuri și artificii ieftine ca atenția lor să fie abătută de la sărăcia care-i aduce la disperare și de la cancerul corupției care le macină societatea.
Cum se prezintă lucrurile cu termenul gentleman? La început prin el era desemnat un membru al societății care poseda un blazon și o anumită proprietate funciară. Avea, adică, un anumit rang social și se bucura de respectul semenilor. Pe atunci, când spuneai despre cineva că este gentleman, nu-i făceai un compliment, ci doar afirmai un fapt. Tot așa, dacă afirmai despre cineva că nu-i gentleman, nu era o insultă, ci o informație. Și, după cum menționează adorabilul C.S.Lewis în cartea sa Creștinismul redus la esențe, „nu era nici o contradicție în a spune că John este mincinos și gentleman”…
Mai târziu, prin gentleman – și nu doar pe teritoriul Marii Britanii! – a fost desemnat omul distins, manierat, curtenitor cu femeile. Dar a numi pe cineva cu acest sens nou și rafinat al cuvântului, nu mai înseamnă a da informații despre el, ci este o modalitate de a-l lăuda. Tot așa, a nega că cineva este gentleman în noua accepțiune a termenului, înseamnă pur și simplu a-l insulta!
Când un cuvânt, opinează cu justețe C.S.Lewis, încetează să mai fie descriptiv și devine unul laudativ, el nu mai comunică un fapt despre obiect, ci transmite doar atitudinea vorbitorului despre acel obiect.
După ce a fost astfel rafinat comparativ cu sensul său brut și concret, cuvântul gentleman nu mai înseamnă decât că persoana vizată prin el este agreată de vorbitor.
Dar, conchide C.S.Lewis, cuvântul gentleman de după rafinare a devenit complet inutil, și asta deoarece în orice limbă există suficiente cuvinte care să exprime admirația noastră față de ținuta și comportamentul cuiva.
Se subînțelege că pentru atâta lucru nu era nevoie de un cuvânt în plus…

George PETROVAI

Cam câte rânduri de campanii electorale și de alegeri demo(no)cratice au avut loc în postdecembrism, mai exact din 20 mai 1990 (Duminica Orbului) până în 2024, an cu de toate (europarlamentarele comasate cu localele, pe urmă prezidențialele și parlamentarele)? Dacă se iau în calcul și referendumurile (pentru trecerea la parlament unicameral cu maximum 300 de membri, pentru demiterea lui Traian Băsescu din funcția de primul om în stat, pentru modificarea neesențială a Constituției), toate având darul să ilustreze că nu voința poporului este supremul argument politico-social în originala noastră făcătură, atunci cu certitudine că mulți dintre îndârjiții noștri concetățeni (cei pentru care prezența la urne este în primul rând o obligație și abia pe urmă un drept raționabil și amendabil) pot să fie mândri că, prin participarea la toate scrutinele, au intrat de zeci de ori în cabina de vot.

Evident, cu rezultatele arhiștiute pentru România și grosul cetățenilor, lucruri care nu-i pun pe gânduri și nu le slăbesc nicicât elanul nătâng:
(1) În pofida imenselor resurse ale solului și subsolului, precum și a redutabilului potențial economico-social din Decembrie 1989 (nu numai fără un cent datorie externă, ci și având de încasat creanțe de ordinul miliardelor de dolari), țara a fost secătuită și statornic așezată de politrucii postdecembriști în coada statelor din Uniunea Europeană (UE), la absolut toți indicatorii care reflectă nivelul general de trai și de educație;
(2) În trei decenii și ceva, România crucificată a ajuns la uriașa datorie externă de peste 150 miliarde euro;
(3)Prin neîntreruptul exod (unii sociologi îi spun dezțărare) din toată perioada postdecembristă (cel mai mare din mult încercata noastră istorie și din orice țară fără conflicte militare), s-a creat un gol populațional de circa șase milioane suflete, proces greu de stopat (cine naiba crede în cacealmaua repatrierii celor stabiliți de ani și ani în străinătate cu întreaga familie?!) după ce însuși președintele Băsescu-Petrov încuraja plecarea incomozilor („Cui nu-i place aici, n-are decât să plece!) și după ce toți cârmuitorii mari și mici n-au realizat mai nimic din ceea ce promiseseră în zecile de campanii (investiții, noi locuri de muncă, trai decent, reducerea birocrației, eliminarea flagrantelor inechități sociale și salariale) întru reținerea în țară a multora dintre cei mai valoroși români: specialiști (cadre medicale, cercetători, profesori, ingineri, economiști, oameni de cultură), meșteri și muncitori harnici, studenți înzestrați;
(4) „Legile făcute de hoți pentru hoți” (T. Băsescu) au impulsionat infracționalitatea de toate vârstele și gradele (de la elevi și până la aleși, de la găinari și până la criminalii în serie), au adâncit până în vecinătatea catastrofalului decalajele dintre îmbuibații fără obraz (politruci, ciocoi, magistrați, ghinărari de doi bani) și imensa masă a sărăntocilor nedescurcăreți (sic!), au devitalizat învățământul și au distorsionat planul moral-spiritual al locuitorilor de pe aceste meleaguri (locul binelui a fost luat de binele discutabil sau chiar de răul sadea, al adevărului de minciună, al respectului de impertinență și mojicie), toate astea contribuind la actuala brambureală politico-socială: cârmuitori necalificați și puși pe căpătuială (de pildă, parlamentari și miniștri certați cu legea, edili de teapa lui Cătălin Cherecheș), indivizi găunoși și cu ifose, relații interumane încordate și nesincere, instituții supraponderale și exasperant de indolente/ineficiente pentru oamenii de rând.

Aceasta fiind detestabila stare de lucruri din România democratizată în stil iliescian, băsescian și globalisto-iohannian, tot ea ne oferă răspunsul (firește, indirect) la sâcâitoarea întrebare: Pe când mult promisa digitalizare generalizată? Mă rog, chestiunea pare a fi rezolvată de cârmuitorii de dreapta și de stânga (mai nou de dreapta-stânga) aidoma atâtor „grandioase” proiecte… pe hârtie: „România lucrului bine făcut”, „România educată”, „România în Schengen”, „Intrarea românilor fără vize în Statele Unite”, votul electronic (promis de Iohannis românilor în campania din 2014), dublarea alocației de stat pentru copii (promisiune făcută în urmă cu trei ani și, desigur, neonorată de primul aflător în treabă din statul nostru aparent și eșuat) etc.

Dar eu spun că treaba asta (mare) cu digitalizarea nu se va rezolva nici curând și nici integral, ci – la fel ca secularul proiect maramureșean cu tunelul pe sub Gutin (în mai puțin de un veac, cam câte megatuneluri s-au construit în Japonia sau Germania, două țări culcate la pământ de al doilea război mondial?) – mulți ani de-acu înainte va fi un inepuizabil subiect de campanii electorale, chit că în momentul de față există total inutilul Minister al Digitalizării (și nu numai), în frunte cu „înzestratul” Bogdan-Gruia Ivan. Din următoarele două motive nu se va face mai nimic concret la acest capitol:
a) Motivul fizic: în România secolului 21 încă mai există câteva sute (poate chiar mii) de cătune și zone mărginașe neelectrificate, situație în care neghiobul proiect, dacă va fi realizat cândva în atari condiții anapoda, ar fi totuna cu așezarea căruței înaintea boilor;
b) Motivul politico-ideologic al tuturor cârmuitorilor din statul la vedere și din cel paralel: ăștia nu doresc ca, printr-o reală digitalizare, tot omul curios sau interesat de pe aceste meleaguri să cunoască harababura din finanțele țării, județelor și primăriilor, cu colosalele cheltuieli ale instituțiilor statului (în mod deosebit ale celor centrale), cu frecventele și sterilele deplasări în străinătate ale ștabilor (președinte, parlamentari, miniștri, alți mulți băgători de seamă) și cu nesimțitele venituri, poreclite „confidențiale”, ale acelora care, indiferent de culoarea cârmuirii, mereu se situează deasupra legilor morale (aleși, magistrați, mulțimea generalilor și chestorilor, sforari nedetronabili ca Isărescu-Manole și Raed Arafat, șefi de felurite comisii, servicii, comitete și comiții).
E clar, scopul acestor ridicoli și păgubitori luptători (cu gura) pe murdarele baricade ale politicii noastre de haram nu este acela de-a veni în ajutorul concetățenilor nevoiași (fac asta fie atunci când primesc ordin de la Bruxelles, fie în anii electorali), ci de-a se înfrupta cu toții (familie, gașcă, partid) din resursele financiare și materiale ale acestei țări, pusă pe butuci de ei și ai lor prin furturi directe (majorarea în regim de urgență a nemeritatelor lor venituri) și/sau indirecte (trafic de influență, privatizări frauduloase).
Prin urmare, la nivel central (președinte, parlament, guvern, agenții, servicii, comisii, autorități etc.) bătălia se dă pentru înșfăcarea sărmanului nostru buget (unul din puținele bunuri naționale neînstrăinate), știut fiind faptul că cei de la butoanele puterii iau partea leului pentru ei și ortacii lor.
„Bine, bine”, vor spune unii, „o fi așa cum spui la nivel central, de unde se face redistribuirea preferențială a banilor publici și a grosului fondurilor europene. Dar la nivel local, ce anume îi îndeamnă pe catindați să se încaiere pentru cele mai cu moț funcții publice (președinte și vicepreședinte de consiliu județean, primar și viceprimar, consilier județean, municipal, orășenesc sau comunal), mai ceva ca hienele flămânde pe un hoit? Că aici toate sunt la scară redusă și la mâna grangurilor centrali: putere, fonduri, lefuri și avantaje materiale. Nu cumva măcar pe ăștia îi mână la lupta politică bunul gând de-a veni, după puterile conferite de lege, în ajutorul comunității din care fac parte?”
Haideți să le luăm pe rând. Sigur că la nivel local, mult mai lesne ca la cel central (aici atitudinile curajoase și discordante nu doar că sunt rău văzute, dar chiar exemplar pedepsite), există aleși care se dovedesc vrednici prin aceea că, pe perioada mandatului, onorează/ concretizează cam toate promisiunile făcute alegătorilor în campania electorală, prin extensie tuturor membrilor comunității. Alde ăștia (precum primarul comunei Ciugud, județul Alba, sau unii din primarii marilor orașe vestice – Oradea, Cluj-Napoca, Arad, Timișoara) sunt rari nu fiindcă fac minuni (mă rog, realizările lor, îndeosebi cu fondurile europene atrase, par minuni în comparație cu crasa nevrednicie a majorității edililor postdecembriști!), ci pentru că s-au devotat trebuințelor localității și cetățenilor ei, promisiunile din campania electorală și problemele locuitorilor constituind fișa postului său de cârmuitor local.

Nota 1: În ce mă privește, eu cred că foarte necesară într-o fragedă și originală democrație, precum cea de la noi, ar fi introducerea/ deschiderea la consilii județene și primării a unor carte, în care să fie înscrise promisiunile președinților, primarilor și consilierilor din campania electorală, ăștia din urmă fie că sunt independenți, fie că sunt membri de partid (se subînțelege, promisiunile formațiunilor politice din teritoriu sunt automat preluate de toți membrii lor cu funcții publice). Pe parcursul mandatului, toate aceste carte să poată fi consultate periodic (să zicem din șase în șase luni) de reprezentanții organizațiilor nonguvernamentale și/ sau de delegații ale comunității, astfel încât toți aleșii să fie verificați, sancționați atunci când se dovedesc ineficienți sau rău intenționați (de pildă, sistematic și fără argumente temeinice boicotează propunerile constructive venite din partea adversarilor politici), iar în ultima instanță chiar să fie demiși fie pentru dezinteres, fie pentru rele practici.
Mai departe. Alegerile locale au avantajele lor, care cu siguranță că-i atrag pe descurcăreții fără scrupule: lefuri consistente, mașină la scară, plimbări în țară și străinătate, relații cu duiumul, trafic de influență, comisioane grase din licitații aranjate. Nu în ultimul rând, funcțiile publice constituie pentru cei mai „destoinici” aleși locali (a se citi „cei mai nedemni și nepricepuți, însă impecabili în raporturile cu șefii politici”) rampa de lansare spre parlament, ministere, diplomație sau parlamentul european.
Nota 2: Nu de puține ori, aleșii locali (în speță consilierii) procedează și votează/ nu votează exact ca șparlamentarii. Cine, mă rog, să-i ia la refec și să-i sancționeze, când însuși liderul județean al partidului le ordonă să nu se prezinte la ședințele care-i dezavantajează? Taman asta s-a întâmplat cu ceva timp în urmă la Sighetu Marmației, unde primarul este pesedist și viceprimărița penelistă, iar relațiile la cuțite dintre ei s-au răsfrâns în mod jalnic asupra urbei și locuitorilor.

George PETROVAI

Asociația Caiac SMile din Satu Mare al cărei președinte este Ionuț Stancovici, un om al sportului, antrenor de schi și de caiac, și-au propus facilitarea și accesibilizarea acestor sporturi de către persoanele cu dizabilități neuromotorii din România.
Prin acest demers, promotorii acestui proiect urmăresc în fapt, sensibilizarea societății civile și a instituțiilor publice locale și naționale, în asigurarea accesului liber al acestor persoane la toate zonele de interes public, inclusiv la bazele sportive.

Animați de această dorință, membri asociației Caiac SMile au inițiat două proiecte temerare adresate persoanelor cu dizabilități neuromotorii, prin accesul la practicarea caiacului și a schiului cu ajutorul unor dispozitive performante, adaptate nevoilor speciale ale acestor persoane. Astfel, în această iarnă, asociația a dotat zece pârtii de schi din România cu dipozitivele necesare practicării schiului dar și cu monitori special pregătiți pentru antrenarea și asistarea acestor persoane cu nevoi speciale. În săptămâna 5-9 martie 2024, a avut loc ultima etapă a acestui proiect, care s-a desfășurat pe pârtia de schi „Icoana” de la Cavnic. Echipa asociației a adus multă bucurie copiilor și tinerilor cu dizabilități neuromotorii din Maramureș, asigurându-le plimbări pe pârtie cu aceste dispozitive speciale.

În ultima zi, 9 martie 2024, au participat și un grup de elevi ai Centrului Școlar de Educație Incluzivă din Sighetu Marmației, însoțiți de părinții sau aparținătorii legali ai acestora, dar și de directorul instituției, Liliana Vîrsta și de două cadre didactice. Elevii au trăit senzații unice, toți fiind pentru prima dată prezenți pe o pârtie de schi.
Cu această ocazie, dl. Ionuț Stancovici și alți membri ai  asociației Caiac SMile însoțiți de dl. Ministru Secretar de stat Rareș Petru Achiriloaie (președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție), au vizitat Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Sighetu Marmației, unde au analizat nevoile de accesibilizare ale instituției și au propus achiziționarea unor dispozitive elevatoare adaptate nevoilor și caracteristicilor constructive ale instituției.
De asemenea, s-au oferit să ajute cu un elevator o elevă a școlii care locuiește la etajul patru, pentru a putea să iasă din apartament spre a duce o viață cât mai normală.
Sperăm să continue și în viitor colaborarea instituției noastre (CSEI Sighetu Marmației) cu Asociația Caiac SMile prin activități comune și colaborări în domeniul accesibilizării.

Pe această cale, ne exprimăm încă o dată deplina gratitudine și bucuria deplină a elevilor noștri care au trăit momente de neuitat.

Bogdan Ardelean
(profesor itinerant/ la domiciliu)

Prin programele și serviciile oferite, Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare depune eforturi pentru amelioarea situației grele a refugiaților ucraineni care locuiesc în Sighetu Marmației, Baia Mare, Satu Mare, respectiv în localitățile din apropierea celor trei municipii.

Cu doi ani în urmă, în data de 7 martie 2022 și-a deschis porțile Centrul de asistență pentru refugiați din Sighetu Marmației, sub egida Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare. Scopul unității a fost asigurarea de sprijin și ajutor pentru cetățenii ucraineni nevoiți să-și părăsească țara din cauza războiului. În dotarea, echiparea și asigurarea cheltuielilor de funcționare ale centrului, proiectul „Apel de Urgență pentru Ucraina” a avut un rol cheie, proiectul fiind implementat de Organizația Caritas, cu sprijinul financiar al rețelei Caritas Internationalis, prin intermediul Confederației Caritas România.

După inaugurare, activitatea de bază a centrului a constat în acordarea de ajutor imediat, dat fiind faptul că beneficiarii săi au fost în primul rând femei în vârstă și mame cu copii care au ajuns în Sighet aducând cu ele doar o geantă sau sacoșă cu lucruri personale. Centrul le-a sprijinit cu alimente și articole de igienă, le-a oferit ajutor în găsirea unui loc de cazare sigur, a creat condițiile pentru spălarea și uscarea rufelor, prin intermediul unor laptopuri a asigurat posibilitatea de a păstra legătura cu cei rămași acasă și a stat la dispoziția beneficiarilor și cu programe destinate copiilor.

Conflictul prelunginduse, tot mai mulți refugiați au decis să se stabilească temporar sau pentru o perioadă mai lungă în Sighet ori într-o localitate din apropiere, astfel la paleta de servicii a unității de asistență socială s-au adăugat servicii noi, adaptate nevoilor beneficiarilor. Dat fiind faptul că numărul refugiaților dornici să se angajeze pentru a se putea întreține, a crescut în continuu, dar ei nevorbind limba română, eforturile lor au fost în mare parte lipsite de succes. Pentru a-i ajuta, centrul a început organizarea orelor de comunicare în limba română.

Spre finalul anului trecut, pe lângă programele destinate copiilor, Centrul de asistență pentru refugiați a lansat atelierele de creație pentru adulți, asigurând astfel un cadru pentru o relaxare activă pentru beneficiari, făcându-le să uite un pic de grijile zilnice.

Pe lângă centrul din Sighet, Organizația Caritas oferă sprijin și programe și pentru persoane și familii sosite din Ucraina, care trăiesc în condiții grele în zona municipiului Baia Mare, respectiv Satu Mare.

În cadrul proiectului „Apel de Urgență pentru Ucraina”, în cursul anului 2023, organizația a asigurat servicii de informare pentru 485 de refugiați, 129 de persoane au beneficiat de tichete valorice pentru achiziționare de alimente, 40 de copii au participat la diferite programe educaționale, 47 de copii și adulți au frecventat orele de comunicare în limba română, 26 de persoane au reușit să se angajeze.

Pe lângă ajutorul asigurat refugiaților pe teritoriul județelor Satu Mare și Maramureș, Organizația Caritas, datorită partenerilor săi din străinătate, trimite regulat ajutor umanitar în Ucraina, pentru a ameliora situația grea în care se află cei rămași în țară.

Directorul general al organizației, dr. Ioan-Laurențiu Roman a afirmat că, în conformitate cu misiunea asumată, Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare va continua să sprijine persoanele aflate în nevoie, deci și pe cetățenii ucraineni care au fugit din calea războiului, readucând speranța în viața lor.

Comunicat de presă

Foto: Caritas 

Au trecut 33 de ani de la momentul când speranţele românilor au reînviat. Unele (poate… ?) s-au stins…  Am aderat, după 1990, la NATO şi la UE. Despre apartenenţa României la NATO n-aş vrea să ştim vreodată dacă e utilă sau nu. Tratatul scrie că vom fi ajutaţi dacă, dacă, dacă. Dar mai bine să nu fie nevoie! Intrarea în UE ne-a adus accesul la călătorii în ţările europene doar cu cartea de identitate, ne-a adus posiblitatea lucrului dincolo de hotare, ne-a adus cartofi şi ceapă din alte ţări, chiar din afara marii înfrăţiri europene.

Uniunea Europeană a însemnat – toată lumea vede, recunoaşte şi apreciază asta – bani pentru localităţi din România, care au acum un alt aspect. S-au refăcut clădiri, s-a asfaltat, s-au făcut, s-au făcut, s-au făcut.

Din 1990, un oraş din România gâfâie de neputinţă… Trăim aici şi suferim că nu-l putem vedea mândru şi prosper. E Sighetul nostru, trecem prin el grăbiţi, cu treabă ce nu suportă amânare sau agale, plimbându-ne, atenţi la fiecare pas să nu cumva să ne împiedicăm, atenţi în acelaşi timp şi la zborul tencuielii din înaltul clădirilor sângerânde.

M-am tot întrebat de ce alţii au putut şi pot, iar noi nu. Sighetul merge înapoi pe scara (probabil) infinită a evoluţiei. Măcar dac-ar fi stagnat, şi tot era mai bine. Să ne gândim cum arăta centrul oraşului – cu tot ce înseamnă asta – acum zece, sau mai bine acum douăzeci de ani.

Să ne gândim cât se poate de responsabil că Sighetul Marmaţiei are şi periferii. Dacă în centru vedem dezastru, ce să spunem despre marginile oraşului? Treci pe-acolo doar cu maşina personală (pentru că taximetriştii refuză să ducă clienţii pe-acolo şi au dreptate!), asumându-ţi riscul de a te alege cu o planificare urgentă la Service.

Nu se face, nu se poate face, n-avem. Sau… nu putem? De ce s-a pierdut timpul până acum? Se merge pe principiul „3+1”? Nu-i vorbă, suntem învăţaţi şi cu alt principiu, mult mai tare: „4+0”. În „3” nu se (prea) face, dar se recuperează în „1” care, deşi e primul, pare a fi ultimul…

George Coşbuc scria în poezia „Nunta Zamfirei” versurile: „Trei pași la stânga linișor / Și alți trei pași la dreapta lor”. La noi a trecut timpul celor trei paşi făcuţi la stânga. Cel de-al patrulea e mai viguros, mai înmiresmat cu promisiuni.
Urmează oare „Și alți trei pași la dreapta lor”? Şi tot „linişor” fi-vor făcuţi? Nu ştim.

Hora se joacă în continuare, în întreaga ţară, aşa cum a scris poetul:
„Se prind de mâini și se desprind,/ S-adună cerc și iar se-ntind,/ Și bat pământul tropotind/ În tact ușor”.

Tropotind în tact uşor… Mai ales la Sighetu Marmaţiei, ca să nu cadă… tencuiala.

Horia Picu

La Liceul Tehnologic Forestier Sighetu Marmației, cu ocazia ZILEI NAȚIONALE A MESERIILOR, sărbătorită în data de 11 martie 2024, au fost organizate acivități practice, în atelierele școlare din incinta Campusului, pentru meseriile ce vor fi școlarizate în anul școlar 2024-2025 la învățământul profesional, și anume: Frizer-Coafor-Manichiurist-Pedichiurist, Operator la mașini cu comandă numerică (CNC), respectiv Tâmplar universal.
Vizionarea spațiilor din incinta Campusului școlar s-a realizat, începând cu ora 9:00, luni, 11 martie 2024, de către elevii claselor gimnaziale (clasele a VIII-a) din municipiu, dar și din localitățile învecinate.
La activitățile derulate la LTF, în cadrul Săptămânii meseriilor, a participat și domnul inspector școlar pentru învăţământ profesional şi tehnic, prof. Bonaţ Ioan-Gheorghe, reprezentant ISJMM.

Oferta educaționlă a liceului nostru pentru viitorii absolvenți de gimnaziu, în anul școlar 2024-2025, cuprinde clase de nivel liceal și nivel profesional, după cum urmează:
Liceu: Vocațional Sportiv (calificările Volei & Baschet); Turism; Silvicultură; Protecția mediului; Electric (calificările Electrician, Electronist auto & Instalații electrice).
Învățământ profesional: Frizer-Coafor-Manichiurist-Pedichiurist, Operator la mașini cu comandă numerică (CNC) respectiv Tâmplar universal.

Îi așteptăm pe elevii de gimnaziu din Sighet și din localitățile Maramureșului Istoric să se înscrie la liceul nostru pentru a-și continua studiile în conformitate cu oferta noastră – considerăm! – atractivă.

Director, prof. Maria Roman

Un eveniment cultural deosebit va avea loc Vineri, 08 martie 2024, ora 12:00, la Centrul Cultural Sighetu Marmației. Ineditul eveniment este de fapt un dialog între cititori, scriitori maramureșeni și Vasile Eugen Barz, poet și director fondator al revistei de cultură „LITTERA NOVA” din Spania.

La evenimentul organizat de Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” în colaborare cu Revista „Nord Literar”, reprezentanța Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România – filiala Cluj și Biblioteca județeană „Petre Dulfu” Baia Mare participă Dana Gagniuc – Buzura, Delia Munteanu, Gheorghe Pârja și Nicolae Scheianu.

Cu această ocazie se va lansa și cel mai recent număr al publicației „Littera Nova”.

Salut, Sighet!

Zbuciumate și comasate timpuri se abat peste noi!
Modificări la schimbări de tot felul ne bombardează pe toate mijloacele de informare, menite să ne bage-n ceață, să ne deruteze și deturneze de la adevărata cale ce-o avem de urmat.
Ni se promit ciolane (era să zic ciolace!), bugete cum n-au mai fost, lapte și miere să dea pe de lături! Ce mai! Cornul abundenței riscă să ne înece la propriu. Noi trebuie doar să luăm cu pîine să nu mîncăm gol!
Riscăm să ni se aplece!
Numai că noi am mai „gustat” din meniul de campanie electorală și ni s-au cam strepezit dinții.
În speranța succesului, fiecare sare cu tot arsenalul din dotare să mai aburească iar electoratul.
Unii se grăbesc să fure startul, ale lor minciuni să fie mai proaspete, mai atractive, să rupă gura tîrgului.
Îți trebuie mare dexteritate să discerni grîul de neghină și îți vine să-i trimiți pe toți care s-au perindat de peste 30 de ani „la butoane” să meargă acasă.
Orice pe lumea asta are și un sfîrșit. Alianțele răului însă se pare că se regenerează din propriile inepții și devin imune la orice antidot! Au un singur dicton: „La timpuri noi, tot noi”!
Au făcut toate matrapazlîcurile posibile pentru a îndepărta sau chiar a anula eventualii posibili adversari prin comasări, artificii de ultimă oră necinstite doar pentru că ei pot!
În timpul acesta „țărișoara” pentru care ei și-ar da viața, suferă…
A fost furată, umilită, batjocorită și toate astea fără frică, că vor deconta într-o zi cele făcute și parafăcute.
Eu știu că atunci cînd preiei ceva ce nu-ți aparține dar ți se încredințează această gestiune, trebuie să faci în așa fel încît la predarea „afacerii” să răspunzi atît de plusuri cît și de minusuri. Cele din urmă trebuie decontate din propriul buzunar, dacă ai fost un gestionar prost. Nu-i de vină cel ce preia după tine de găurile lăsate!
De ce oare această regula nu se aplică și în funcțiile publice?
Pentru că banii sunt publici, adică ai noștri, din care se pot înfrupta cu nerușinare fără frică, nefiind obligați să-i returneze cîndva? Dacă s-ar institui la nivel de Constituție o clauză în care să fie stipulată „legea gestiunii în funcțiile publice” cu „predare-primire” la fiecare 4 ani și publicarea „gestionarilor” cu minusuri în gestiune, de care să ne ferim în a-i mai allege?! Bineînțeles la predare să stingă lipsa și următorul să preia o gestiune curată!
Eu văd gestiunea unei țări, a unui oraș, ca pe o bancă, unde deponenții se interesează cît e de sigură banca, dacă personalul e de încredere, etc. La fel și vistieria țării e constituită din banii contribuabililor (culmea e că nici măcar nu așteptăm dobînzi la dările impuse ci tot ei le tot măresc și cu greu le mai putem plăti!).
Și atunci cum se face că de la an la an ne merge tot mai rău, „gestionarii” sunt tot mai nepricepuți și noi tot le plătim lipsurile din gestiune?
Pentru că nu-i tragem de mînecă, pentru că ne e frică de ei?
Ca cetățeni, avem tot dreptul prin Constituție să le facem „inventarul” măcar o dată la 4 ani și să-i taxăm în funcție de cum au administrat gestiunea încredințată.
Noi suntem „revizorii” lor, ei sunt slujbași puși să ne slujească, doar sunt plătiți pentru asta!
Haideți să ne luăm rolurile în serios și să le amintim celor care tînjesc după OS, că vin alte timpuri și alte partide, mici la început dar cu determinare, care chiar vor să se implice în a face ceva pentru comunitate. Trebuie doar să vă învingeți repulsia cînd auziți de politică și cînd se mai naște timid cîte un partid – plăpînd la început – dar care trebuie întărit prin încrederea a cît mai mulți aderenți dornici de „curățenie” pe toate planurile!

Ileana Pisuc
(membră a Partidului Renașterea și Dezvoltarea Maramureșului)

În curând, în orașul nostru, se va deschide un centru de imagistică sub brandul „Phoenix”. Clinica Phoenix oferă servicii medicale și de diagnostic imagistic începând cu anul 2007, fiind printre primele centre de imagistică modernă private din țara noastră.

Știm că la Sighet, timpul de așteptare pentru o investigație imagistică cu echipamente/ aparatură de ultimă generație este de ordinul lunilor, iar bolnavii se îndreaptă spre clinicile din Baia Mare sau Cluj din dorința de-a scurta așteptarea pentru diagnosticarea rapidă. Prin urmare, intenția de-a apărea și la Sighet o alternativă la singura ofertă existentă la ora actuală (Spitalul Municipal Sighet), ni se pare o soluție binevenită.

Pentru că ne dorim să informăm „de la sursa primară” și cât mai corect locuitorii urbei noastre inclusiv cu noutățile din domeniul medical, am stat de vorbă cu fondatorul si coordonatorul principal al clinicilor Phoenix, dl. dr. Nicolae Bolog.

Ion Mariș (IM): Clinica Phoenix a deschis numeroase centre teritoriale de imagistică în mai multe orașe importante din țară (Alba Iulia, Cluj–Napoca, Piatra Neamț, București etc). Care a fost motivația deschiderii centrului de la Sighet?
dr. Nicolae Bolog (NB): De fapt, există cel puțin două motive care au stat la baza alegerii Sighetului. Primul ar fi faptul că am considerat că populația din Sighet și împrejurimi, din cauza situației geografice, are un acces mai dificil la astfel de servicii. Mă refer la faptul că, deși exista un aparat RMN la spitalul din Sighet, cererea pentru servicii de imagistică este în continuă creștere iar aparatul din Spital nu poate acoperi singur această cerere. Și, să nu uităm de asemenea că, tot din cauza situației geografice, cei care nu pot să aștepte pentru anumite programări sunt nevoiți să facă un drum mai lung spre Baia-Mare, Cluj Napoca sau alte orașe. Al doilea motiv este unul, aș putea spune, sentimental ținând cont de faptul că unul din co-acționari este un prieten și coleg de facultate cu care discutăm de câțiva ani despre acest proiect. Din păcate, cu o ușoară întârziere, dar din fericire, acest proiect s-a materializat acum.

IM: Care sunt atuurile Clinicii Phoenix?
NB: Pentru a răspunde la această întrebare, va trebui să amintesc faptul că această Companie a fost înființată de un nucleu de medici și asistenți care au consituit baza personalului din cadrul secției de RMN de la Spitalul de Urgență Floreasca din București. Datorită acestui fapt, acționarii acestei firme sunt exclusiv persoane de specialitate care au o contribuție majoră în activitatea de zi cu zi. Acest lucru ne deosebește de concurență pentru că nu avem acționari sau investitori care să nu aibă legătură cu domeniul medical în care activăm. Unul din avantajele acestui lucru este reprezentat de faptul că suntem o firmă oarecum „de familie“, cu spirit antreprenorial și care are pe primul plan menținerea și creșterea continuă a calității serviciilor. Acest lucru îl reușim prin faptul că investim permanent în pregătirea angajaților – mă refer aici atât la medici cât și la asistenți. Prin urmare, avem medici și asistenți care au fost specializați și supraspecializați în Franța, Germania, Anglia, Elveția și Austria. De asemenea, am înființat prima firmă din țară cu obiect de activitate exclusiv teleradiologia ceea ce ne-a permis, în timp, și o supraspecializare a medicilor în funcție de tipul de patologii și care sunt capabili să elibereze rezultate pentru orice locație din țară sau străinănatate (de exemplu din Cluj, București, Arad sau din Franța și Elveția). Mai mult, am fost pionieri din punct de vedere al tehnologiei printr-o investiție care să ne permită ca asistenți/ tehnicieni dintr-o locație să poată interveni sau chiar să efectueze examinări în orice altă locație.

IM: Care sunt echipamentele moderne, de ultimă generație probabil, care vor fi aduse/ instalate la Sighet?
NB: Pentru început, vom instala un aparat de Rezonanță Magnetică Nucleară (RMN) de ultima generație, produs în anul 2024. Acest echipament permite efectuarea tuturor tipurilor uzuale de examinări RMN decontate de sistemul public de asigurări de sănătate, inclusiv a unor tipuri speciale de examinări la care pacienții nu au acces pentru că nu se efectuează în Sighet sau Baia-Mare. Într-un cuvânt, serviciile vor fi la nivelul oricărui oraș universitar din România atât din punct de vedere al tipurilor de examinare cât și, mai ales, al calității si profesionalismului.

IM: Serviciul de care vor beneficia locuitorii din această zonă vizează, presupun, doar diagnosticarea imagistică? Sau se va putea apela și la tratamentul minim sau non-invaziv?
NB: Ne putem mândri cu faptul că suntem singurii din România care pot oferi servicii minim invazive efectuate pe RMN. Mă refer la tratamentul durerilor de la nivleul coloanei vertebrale care sunt ghidate prin imaginile RMN.

IM: Dispuneți deja de resursele umane calificate, necesare funcționării centrului local sighetean?
NB: Am făcut deja angajările după mai multe etape de interviuri și am completat deja schema de personal. Și aici vreau să menționez faptul că am preferat, ca în toate locațiile noastre, angajați full-time și nu pe cei care lucrează part-time, în cât mai multe locuri posibile. Considerăm că o astfel de poziție, într-o astfel de companie, necesită o concentrare a muncii și a pregătirii doar pe acest tip de muncă și doar într-un singur loc. Personalul va fi din acest moment trimis la training în centrele noastre din țară, iar din momentul începerii activității în Sighet, vom deplasa medici și asistenți cu experiență până când noii noștri colegi vor fi la nivelul cerințelor și standardelor pe care noi le dorim și le oferim în toate clinicile Phoenix.

IM: Când credeți că va fi operațional, funcțional, centrul din orașul nostru?
NB: Ne-am propus ca la finalul lunii februarie să începem amenajarea spațiului, aparatul fiind programat pentru instalare în prima parte a lunii aprilie. Toate etapele de instalare și punere în funcțiune cât și calibrarea aparatului se vor desfășura în cel mai scurt timp posibil, astfel încât în luna mai să putem investiga deja primii pacienți.

IM: O întrebare esențială pentru majoritatea bolnavilor, ținând cont de costurile destul de ridicate pentru o investigație imagistică. Clinica Poenix va avea contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și mai precis cu CAS Maramureș?
NB:  Dorința noastră este de a încheia contractul de furnizare servicii paraclinice în ambulatoriul de specialitate cu CAS Maramureș imediat după începerea activității și ne exprimăm convingerea că vom găsi deschiderea necesară la nivelul Casei Județene de Asigurări de Sănătate cu care deja am luat legătura și ne-am exprimat această intenție. Trebuie însă să fac precizarea că nu toate tipurile de examinări sunt decontate de către CAS, față de serviciile cuprinse în Contractul Cadru CNAS noi avem mult mai multe examinări speciale, de complexitate și finețe ridicată, de care toți locuitorii zonei, și aici ne referim și la județele învecinate, vor putea beneficia în regim privat. Pe lângă contractul cu CAS Maramureș intenționăm să încheiem contracte de colaborare și cu companiile de asigurări private sau alte companii care doresc să ofere angajaților lor facilități suplimentare în domeniul medical.

IM: Vă dorim succes cu deschiderea Centrului de la Sighet și așteptăm să oferiți servicii de calitate și cu… celeritate!
NB: Mulțumim pentru urări și, la rândul nostru, dorim să asigurăm locuitorii județului Maramureș că în centrul preocupărilor noastre sunt pacienții iar serviciile noastre vor avea același standard de calitate cu cel pe care îl practicăm acum în București, Arad sau Sfântu Gheorghe. Desigur că avem un mesaj și pentru medicii care activează în județul Maramureș,  pentru care vrem să fim un partener de un real ajutor în stabilirea diagosticului corect, dialogul și comunicarea cu medicii clinicieni fiind foarte importante pentru noi.

Ion Mariș