A apărut pe www.salutsighet.ro, pe 11 septembrie a.c., articolul „Cu un ghiozdan nu se face şcoală…”, semnat de „Un părinte (neafiliat politic) de absolvent”, articol la care vreau să adaug câte ceva sau să lămuresc nişte confuzii.

În primul rând, în spatele anonimatului putem scrie orice. Putem scrie despre orice şi despre oricine, chiar dacă facem sau nu facem parte din viaţa politică a ţării, a urbei. În fond, tot ce s-ar fi  putut întâmpla dacă partidul s-ar fi supărat, ar fi fost ca semnatarul articolului să fie dat afară din partid. Dar, acest lucru nu se poate întâmpla pentru că părintele autor al articolului scrie că nu-i afiliat politic. Rămâne nerezolvată problema anonimatului. E doar „un părinte […] de absolvent”. Nici aici nu-i clar ce nivel de studii are absolventul.

Presupun că e vorba de un absolvent de liceu, care are un părinte revoltat pe starea învăţământului românesc, sau poate doar pe cel sighetean, la  început de an şcolar 2023-2024.

De accord cu părintele neafiliat politic, prea sătul şi el, ca mulţ alţii, că de fiecare dată deschiderea anului şcolar adie sau chiar miroase atât de tare că îţi vine să faci un test de menţinere a respiraţiei ţinând nasul blocat. Când începe anul şcolar, musai să se ducă domnul X, doamna Y, reprezentantul partidului *** sau al partidului ƍ ƍ ƍ la deschidere, să spună ce grijă are statul, cum face, cum drege ca să fie bine tuturor factorilor implicaţi, dornici de noi şi măreţe succese.

Se laudă politichienii (n-am scris gresit!) că s-au renovat școli, au fost dotate cu grupuri sanitare – oare la ce ne așteptăm în secolul XXI? Sau noi suntem tot în epoca medievală…”

Exact. Lucruri normale, scoase în evidenţă în cuvântări stupide.

Părintele neafiliat politic zice că oferta ghiozdanului – cadou pentru clasa zero să nu fie un element de laudă, să fie o normalitate, iar cele necesare studiului să fie gratuite. Reiau aici o observaţie făcută de mai multă lume pe facebook. La Sighet, e deja imposibil să mai înţelegem cine le-a făcut cadou, pentru că cele două persoane care au pus poze cu ghiozdanele celor mai mici şcolari ai Sighetului zic, fiecare pe limba lui, cu partidul lui, că le-a cumpărat. Interesantă e observaţia cititorilor că ghiozdanele par a fi la fel… Cumpărate la fel, şi de ea, şi de el. La fel!

Despre normalitatea evocată de autorul articolului, eu consider că normalitatea acestei ţări va începe când fiecare părinte va putea cumpăra un ghiozdan copilului sau copiilor săi, nu să se ocupe obştea locală de problemă.

Procesul de învăţământ înseamnă mult mai mult decât manualele şcolare. E vorba de tot felul de culegeri de texte, de exerciţii şi probleme de matematică. Toate se găsesc în cărţi pentru care s-au investit nişte bani pentru a fi publicate. Sunt importante auxiliarele astea, dar pentru ele trebuie de dat bani, adică părintele să dea bani, că altcineva nu poate s-o facă. Trebuie un atlas la geografie, un echipament la sport, un dicţionar, cine să dea bani pe ele, dacă nu părintele? Trebuie să se înţeleagă că învăţământul nu va fi niciodată total gratuit!

…„ce înseamnă să faci performanță în laboratorul școlii – unde ai cu greu acces pe vacanță – cu păturile pe tine și caloriferul pe masă ca să nu îngheți?”se întreabă şi ne întreabă mai departe părintele de absolvent.

Nu cred că în Sighet există acum vreo şcoală unde elevii stau cu păturile pe ei.  Le aduc de-acasă? Pleacă înapoi cu ele în fiecare zi? Le ţin la şcoală cât ţine frigul iernii? Unde? Caloriferul, ca să fie pus pe masă, ar trebui să fie doar electric. Cine plăteşte curentul? De pe masa de experimente ştiinţifice, unde se lasă apoi caloriferul? Vine elevul experimentator cu el de-acasă şi pleacă înapoi cu el?

Sigur, e posibil ca unii elevi intraţi acum în clasa zero să nu termine nici măcar învăţământul primar, cum bine zice părintele de absolvent, care nu mai are treabă în mod direct cu învăţământul, dar e îngrijorat de soarta elevilor care nu vor absolvi nici măcar primele patru clase. În caz că se întâmplă, asta ţine de elevii în cauză „şi de capacităţile lor intelectuale”. Când vom învăţa că nu suntem toţi făcuţi pentru a termina patru, opt, zece, douăsprezece clase? Suntem diferiţi şi aşa vom rămâne.

„Ar fi bine de știut cine își asumă acei copii care au un ghiozdan de vise pe care nu-l pot împlini și nu întotdeauna din motive care țin de ei și de capacitățile lor intelectuale”. Vise, sau visuri?… Dormim şi avem vise, aspirăm la ceva bun, interesant în viaţa noastră şi avem visuri! Dacă ghiozdanul cu visuri(!!!) nu se transformă în concret, nu e oare şi pentru că singurul vis al celui care acum intră acum în clasa zero este să scape cât mai repede de şcoală?

Învăţământul dual. O fi mai dezvoltat în Maramureşul celălalt, dar şi pe partea aceasta de Gutin există. Nu vreau să dezvolt subiectul, dar părintele de absolvent se poate interesa la liceele din Sighet.

Vedem, aşadar, că pentru a face şcoală trebuie mult mai mult decât un ghiozdan. Nimeni, niciodată, n-a zis sau n-a lăsat să se-nţeleagă că ar fi suficient un ghiozdan pentru a face şcoală.

Interesant rămâne faptul că ghiozdanele pot fi aceleaşi, la diferite şcoli. Diferiţi rămânând şi donatorii, iar beneficiarii… aceiaşi!

Horia Picu

Orice om cu scaun la cap constată că omenirea (de le cârmuitori și până la boschetari) a luat-o atât de mult razna, încât ceea ce în urmă cu 3-4 decenii ni se părea că este bine și moral (să-ți respecți părinții, bătrânii și pe toți semenii, chiar și atunci când nu simți față de toți prea multă dragoste creștinească, să nu furi, să nu de destrăbălezi, pe scurt, mereu să ai o conduită cuviincioasă), astăzi dacă (încă) nu-i văzut ca fiind eminamente rău și imoral de cei mai mulți semeni, în primul rând de tinerii teribiliști (băuți, drogați, aroganți, semidocți, mitocani, lași), atunci – în cel mai bun caz – acel ceva esențial este tratat ori cu nepăsare, ori cu dispreț. De ce? Pentru că tinerii proveniți din medii sociale extremiste (fie săraci lipiți pământului, adică de mici predispuși la infracțiuni din pricina acestui flagel, fie – dimpotrivă – putrezi de bogați și cu statutul de beizadele, deci cu morbul stricăciunii în sânge, din cauza opulenței și a libertinajului familial), toți acești tineri, prin urmare, sunt privați de cei „șapte ani de acasă” (primii fiindcă sunt abuzați, iar ceilalți prea răsfățați), rampa sigură de lansare a puilor de om spre credința fermă și educația temeinică. La rândul lor, părinții sunt prea ocupați (sic!) ca să nu confunde educația cu dresajul: părinții celor sărmani și deseori abuzați sunt ocupați cu scandalurile și viciile (în principal alcoolul, generatorul absurdității „Eu te-am făcut, eu te omor!”), iar părinții beizadelelor sunt „prinși” cu rostuirea, în țară sau străinătate, de cât mai mulți bani și bunuri materiale, chipurile că astfel ei se achită în mod exemplar (!) de sarcinile parentale, deși în toate cazurile de acest gen, timpul demonstrează că un gram de bogăție lăuntrică (dragoste, grijă, răbdare, sfătuire) face mai mult decât o tonă de bogății exterioare.

Preocupat de atari chestiuni, care privesc viitorul națiunii noastre, prin extrapolare al întregii omeniri, în articolul Trista soartă a unui copil frumos și înzestrat din 5 noiembrie 2022, făceam următoarea afirmație, cu rol de introducere: „În această lume prost cârmuită, nimic n-ar trebui să fie mai important ca dragostea părinților, consistent ajutați de stat, spre folosul nemijlocit și fericirea reală a copiilor de azi, generația de mâine a fiecărei țări de pe micuța noastră planetă. Acest obiectiv fundamental al omenirii se poate atinge doar printr-o educație temeinică și o credință puternică. De aici rezultă rolul esențial al instituțiilor laice (familie, școală, asociații profesionale) și al celor bisericești, dar mai ales al cadrelor didactice (educatori, învățători, profesori) și nu în ultimul rând, al psihologilor și asistenților sociali, în formarea și neîncetata șlefuire a sufletului și mentalității unui popor”. Am încheiat articolul cu detalierea: „ Din păcate, nu numai în România, ci pretutindeni în lume, se comit nenumărate crime împotriva copiilor, inclusiv avorturi, din larga gamă a mutilărilor și distorsiunilor psiho-mentale: lipsa de afecțiune a părinților, brutalitatea și abuzurile (fizice, psihice, sexuale) de care micuții au parte în unele familii (precum insulte, jigniri, ironii, înjurături, desconsiderare, pedepse corporale, durități devenite obișnuințe, pedofilie, violuri etc.), toate acestea provocând celor în cauză enorme suferințe, concretizate cel mai adesea în revoltă tăcută (neîncredere în sine și în cei din jur, interiorizare înverșunată și sfidătoare, neimplicare în activități școlare și de grup, abulie în creștere), alteori în revoltă declarată (încăpățânare, limbaj obscen, accese de furie răutăcioasă și distrugătoare, fuga de acasă pentru a merge în mod intenționat pe căi greșite, abandonul școlar), adică totalitatea formelor de protest ale lui copil împotriva tuturor acelora (familie, școală, comunitate), care sistematic îi rănesc sufletul și/sau fizicul. Evident că aceste stări deplorabile de lucruri nu pot să ducă decât la încordarea relațiilor dintre generații (cică, susțin unii la modul general, «vârstnicii nu mai sunt respectați ca pe vremuri de către tineri»!), conflict care se concretizează în alarmanta creștere a infracționalității juvenile”.

Cât privește anomaliile nerușinate și înverșunata lor mediatizare, ele sunt prezente la tot pasul și aproape că nu mai deranjează pe nimeni, căci lumea zilelor noastre nu aleargă cu limba scoasă doar după bani, triada consum-confort-comoditate și plăceri (circul evidențiat în textul Tinerețea fără bătrânețe a dictonului latin Panem et circenses din 7-8 iulie 2023), ci și după acel divertisment, care-i face să juiseze pe iubitorii de manele, cancanuri și telenovele orientale (turcești, indiene, coreene), iar pentru canaliile difuzatoare se cheamă rating și bani.

Din mulțimea acestor fioroase făcături, ce oglindesc jalnicele gusturi ale pământenilor în general, ale românilor în special, m-am oprit la următoarele două:
1) Fotbalul, supranumit „sportul rege”, de ani și ani nu mai este un simplu joc, practicat din plăcere și spre încântarea spectatorilor/telespectatorilor, ci s-a transformat într-o uriașă și abjectă industrie transnațională, în care – cu știrea, chiar cu directa implicare a autorităților și mai presus de celelalte sporturi (atletism, tenis, gimnastică, înot, volei, handbal etc.) – se învârt/se „spală” anual sume de ordinul miilor de miliarde, deoarece, aidoma gladiatorilor din antichitate,  fiecare  fotbalist și antrenor are cota lui de piață, așa încât cei ajunși la milioane de euro sau dolari, precum atacantul francez Kylian Mbappe, pot să câștige, și unii chiar o fac (Cristiano Ronaldo, Karim Benzema etc.), sute de milioane pe sezon (aproape două milioane pe zi)! Și toate aceste deșănțate sforării se fac la vedere (cică legal) și spre deliciul vulgului imbecilizat, ca și cum pe planetă n-ar exista câteva miliarde de sărăntoci, dintre care vreo 500 mor în fiecare oră de foame… Cum în România postdecembristă toate sferele de activitate sunt practic muribunde, firește că sportul, îndeosebi cel de echipă, nu face excepții (cu adevărat excepții sunt Simona Halep, Sorana Cîrstea, David Popovici, câțiva atleți, caiaciști și gimnaști), iar fotbalul nostru de rahat confirmă din plin această rușinoasă axiomă. Dar iată că, în pofida contraperformanțelor noastre fotbalistice (unde sunt trofeele cluburilor și ale tricolorilor, după ce de atâția ani s-au ratat sistematic calificările la campionatul mondial și european?), fotbaliștii sunt mult mai bine plătiți ca alte categorii profesionale (profesorii, de pildă). Cu toate astea, mulți antrenori și oficiali aruncă vina doar pe fondurile neîndestulătoare ale cluburilor. Dar eu spun că fotbalul nostru n-ar fi mai strălucit chiar dacă ar dispune de fondurile cluburilor și federațiilor occidentale, deoarece mai mulți bani ar genera la iuțeală un spectaculos spor la sforării. Cea mai concludentă dovadă a contraperformanței fotbalului postdecembrist o constituie bătăile luate de tricolori de la naționalele unor țări cu o populație mult mai mică: Islanda (are circa 300.000 de locuitori), Macedonia sau Albania, nemaivorbind de Serbia și Croația.
2) În peste trei decenii de postdecembrism bicisnic, nu numai că hoțul neprins este considerat cinstit și averile tâlharilor cu ștaif n-au fost confiscate (pe cine ajută faptul că unii dintre ăștia ajung într-un târziu după gratii, însă nu se recuperează prejudiciul cauzat de ei?), dar iată că din când în când, parcă la modul sfidător pentru cei mulți și cu scăfârliile proptite în tembelizoare, se fac liste și clasamente ba cu veniturile lunare (de pildă, securistul Manole, poreclit Mugur Isărescu, are venituri lunare de peste 100.000 lei!), ba cu averile necușere ale celor mai mari ticăloși de pe aceste meleaguri.

                                                 George  PETROVAI

Cad resturi dintr-o dronă rusească pe teritoriul României. Ai noştri, iuţi în gândire şi vorbire precum ştiţi dvs. cine, au susţinut că nu s-a întâmplat nimic. Teritoriul ţărişoarei e bine supravegheat, cerul de asemenea, nicio cioară cârâind ruseşte nu poate trece peste teritoriul nostru, şi mai ales nici măcar o cioară rănită în aripă nu va ateriza de urgenţă în stufărişul canalelor deltei dunărene.

Au fost două zile de contre cu ucrainenii, care ziceau că drona ruşilor a căzut pe teritoriul României, iar oficialii noştri, competenţi cum îi ştim, susţineau că ucrainenii n-au văzut bine. Cum bine nu văzuseră nici localnicii din satul Plauru, comuna Ceatalchioi.

Pripeala nu face bine în nicio situaţie. Cade un pahar de sticlă de pe masa din bucătărie, nu te apuci imediat să mături cioburile. Analizezi mai întâi circumstanţele, lasi să treacă două zile în care dezbaţi problema cu forurile competente. Apoi, timp în care poate ai călcat peste cioburi cu consecinţele prea bine simţite şi ştiute, te apuci de strâns urmele erorii umane care a cauzat ireparabila stricăciune.

Pe acelaşi principiu (nu face azi ce poţi lăsa pe…poimâine) au vorbit şi ne-au aburit oficialităţile de la Bucureşti. Ne-au asigurat iar şi iar că Articolul 5 al Tratatului NATO ne face să dormim oricând cu ferestrele deschise. Desigur, se va ţine cont de temperatura mediului exterior şi de votul unanim al ocupanţilor camerei. Suntem aşa de bine păziţi, că niciun şurub dintr-un echipament militar al unei ţări duşmane nu ne va tulbura somnul sau încrederea oarbă că alţii se ocupă de starea noastră de bine.

Unii dintre noi cred că vestitul articol 5 al Tratatului NATO ne scuteşte de orice griji războinice. Acum, a căzut în ograda României o dronă, sau resturi dintr-o dronă rusească. Lovită de ucraineni în moalele capului, drona a mai avut putere doar să zboare câţiva metri pe teritoriul românesc, unde a sucombat şi şi-a ascuns atât de bine rămăşiţele, că au trebuit două zile până să le găsească descurcăreţii noştri.

Nicolae Dolghin, scria că articolul 5 nu garantează că un stat NATO atacat va fi automat apărat de Alianţă. Mai important, autorul spune în „Articolul 5 al Tratatului de la Washington-sursă pentru apărarea colectivă şi apărarea naţională” că „scopul acţiunilor de sprijin nu va fi restabilirea situaţiei dinaintea atacului, ci „restabilirea şi menţinerea securităţii zonei nord-atlantice”, ceea ce înseamnă cu totul altceva.

Deciziile militare ale NATO se supun deciziilor politice ale statelor membre. Pentru ca NATO să contraatace militar, e nevoie de consensul tuturor membrilor Alianţei, care nu se poate obţine de azi pe mâine. Trebuie să decidă guvernele, parlamentele ţărilor membre. Abia apoi se trage cu puşca.

Nici nouă nu ne-ar fi uşor să contribuim cu tancul din dotare la alungarea duşmanului care ar ataca o ţară colegă de Alianţă, pentru că  articolul 118 (1) din Constituţia României zice clar: „Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi unităţii statului, a integrităţii teritoriale şi a democraţiei constituţionale.”

…iar voinţa poporului înseamnă Parlamentul, Guvernul, Preşedinţia. Cum la noi ba unii, ba alţii sunt plecaţi în concedii prelungite, e greu să-mi imaginez că în câteva ore se poate lua o decizie: ori la atac, ori joc de glezne.

Pentru decizia finală – atac armat sau se fac că nu observă –  se ţine cont şi de Consiliul Nord-Atlantic, din care fac parte şefii de stat şi de guvern. Mă întreb cine dracu’ se mai poate uita la părerea românească, dacă tu, la nivel supraatmosferic nu ştii din prima clipă că ţi-a căzut o dronă printre copacii patriei care a speriat toţi peştii din Dunăre pe o suprafaţă de câteva hectare.

Dacă NATO, prin organismele sale de dezbatere despre care am amintit zice că ghiuleaua, săgeata sau cioara vrăjmaşă au căzut accidental pe teritoriul bine apărat al patriei, atunci atacul poate fi considerat un simplu accident şi nu se activează nici mama articolului 5!

România e acum exact ca în 1916, când francezii ne-au scos din ăăă… din… nu-mi aduc aminte. Acum stăm la mila guvernelor şi parlamentelor ţărilor membre ale NATO. Pe noi, nu ne doare capul…

Există totuşi o excepţie. Ne poate durea capul când o dronă, neavând ce face, se gândeşte să-şi  găsească locul de aterizare forţată  oriunde în România.

Horia Picu

Foto: Ion Mariș

Trăim niște vremuri ciudate, în care parcă totul s-a spus; negrul este negru și albul este alb! Fiecare își arogă dreptul de a judeca, a cataloga și a da verdicte. Doar că, „de ai minte și ai cuget” ar trebui să întrevezi și partea aceea din penumbră, a faptelor bune făcute în ascuns, fără a aștepta likeuri de apreciere pe față! Suntem încrîncenați mai ales pe rău: că ni s-a făcut o nedreptate, că n-am fost tratați (fie și medical) cum am considerat noi, că toți așteaptă să primească ceva… etc.

Dar, cîți oare dintre noi am avut vreun moment în care să fim recunoscători că ni s-a făcut și un mare bine, sau că am trecut printr-o mare cumpănă a vieții din care, cum zicem noi, numai Dumnezeu ne-a scăpat?! Ne-am gîndit că Dumnezeu are și el aici, printre noi, „slujitorii” lui fără aripi? Îngerii în halate albe! Da, sunt îngeri pe pămînt cu chip de Om, pe care fiecare dintre noi ar trebui sa-i recunoască. Degeaba le veți căuta aripile sau nimbul de deasupra capului. Mulți se deghizează și-și ascund aripile sub halate iar aura e substituită de mințile ,„tocite” pe băncile școlii, antrenate ani la rînd, ca atunci cînd vreunul dintre noi cade, ei să-ți sară în ajutor E ușor de blamat breasla medicală, auzi peste tot: e dreptul meu, plătesc asigurări, să-și facă datoria!

Adevărat , toți avem drepturi și ni le strigăm, dar ar trebui să fim mai moderați în a arunca cu anatema. Sunt și multe excepții și acestea se pot vedea cel mai bine la Serviciul de Urgență al oricărui spital. Acolo e foc continuu! Ori! Ori! Nu poți vorbi mai bine ca un pățit. Eu sunt unul dintre ei… E adevărat, în urmă cu vreo 20 de ani. Un accident în care ești declarat fără șanse, dar, cu aportul unor îngeri în halate albe astăzi pot să scriu și să mulțumesc încă o dată și nu numai în numele meu.

E drept, majoritatea medicilor de atunci s-au dus la Cer, dar generațiile care au venit sunt de toată isprava. Și atunci, ca și acum, dotările sunt cum sunt toate în țara asta însă dacă există empatie, pregătire și dăruire față de suferinzi se fac adevărate minuni. Într-un oraș cum e Sighetul, cu posibilități sub așteptări, ne și mirăm că mai funcționează ceva. Omenia se pare că se îndărătnicește să persiste la acest Serviciu de Urgență, vital și asta ne dă certitudinea că mai există speranță și într-un „firicel” de puls, care, bine gestionat poate reporni inima, atît a unui bolnav cît și a unei comunități. Cu oameni pentru oameni!

Ileana PISUC

P.S. Nu vreau să dau nume de medici sau asistente de la Serviciul de Urgență Sighet. Toți au același grad de implicare și atît cît le stă în putință fac adevărate minuni!

Nu am aer… sunt ultimele cuvinte rostite într-un spital care ar fi trebuit să salveze VIAȚA!
Nu am aer când în unele spitale românești din sec. XXI se așteaptă mită pentru a fi tratat
Nu am aer când văd că se construiesc spitale performante doar pe hârtie
Nu am aer când văd o Românie prost educată
Nu am aer când văd analfabeți care ne dau sfaturi
Nu am aer când văd că borfașii primesc like-uri iar intelectualii eject
Nu am aer când văd că rețelele mafiote „securizează” afaceri cu banii statului
Nu am aer când știm că minorii noștri au fost „învățați” să consume droguri chiar de pe la 12 ani
Nu am aer când văd că drogații care ucid nevinovați pe șosele sunt „pedepsiți” cu… suspendare
Nu am aer când văd că îmbogățiții de azi prin fraudă și furt, penalii prescriși, sunt cei mai curați cetățeni
Nu am aer când aflăm că bătrânii din azile sunt exterminați cu complicitatea instituțiilor statului
Nu am aer când văd femei născând pe trotuare
Nu am aer când asist cum beizadelele zilelor noastre persiflează tinerii talentați, inteligenți dar modești
Nu am aer când unii profesori (chiar de limba română) scriu în limba română precum milițienii
Nu am aer când văd „doctori” plagitori cu premeditare
Nu am aer când asist cum torționarii sunt eliberați de magistrați „speciali” iar dizidenții reali sunt umiliți și batjocoriți
Nu am aer când văd o țară a salariilor și a pensiilor speciale „câștigate prin legi” iar majoritatea locuitorilor sunt săraci de facto
Nu am aer când aud „vom face totul” și „vom cerceta” iar rezultatele sunt zero
Nu am aer când văd școli cu wc-uri în curte iar miniștrii educației sunt penibili
Nu am aer când știu că în țară lipsesc medicamente de bază iar „baronii” se tratează în Occident
Nu am aer când știu că majoritatea tinerilor își doresc să părăsească „grădina Maicii Domnului”
Nu am aer când văd violatorii odihnindu-se în… arest la domiciliu
Nu am aer când văd murindu-se pe șosele precum în război iar pedepsele pentru vinovați sunt simbolice
Nu am aer când văd că Parlamentul nostru supradimensionat (am votat 300!!) se odihnește vara întreagă
Nu am aer când văd clanurile mafiote care instituie guvernare personalizată în țara tuturor nenorocirilor
Nu am aer când văd botoxate și gonflate cu IQ zero conducând sau activând pe banii noștri
Nu am aer când știu că suntem la coada tuturor clasamentelor posibile europene pe toate palierele vieții social – economice și nu se pedepsește dezastrul
Nu am aer când văd aceleași figuri și aceleași minciuni conducându-ne viețile
Nu am aer când văd orașe decăzând, populații îmbătrânite și blazarea generalizată
Nu am aer când știu că sinecurile se repartizează continuu pe criterii politice
Nu am aer când încă domină în țara noastră sintagma „merge și așa”
Nu am aer când știu că lipsește în stradă solidaritatea și empatia
Nu am aer când mă gândesc că putem pierde muuulți ani în continuare fără să implementăm meritocrația în această țară
Nu am aer când simt că minciuna se pregătește pe post de strategie și pentru următoarele alegeri
Nu am aer nu avem aer suntem în aer!

Ion Mariș

Dacă tot se folosește la greu expresia ,,azilele groazei”, îndrăznesc și eu s-o folosesc într-un alt context și anume în transportul CFR, cel puțin la nivelul Sighetului. Problemă veche veți zice mulți, dar prezentă de fiecare dată cînd alegi acest mijloc de locomoție.
O să încep așa!
17 Aug. 2023.
Afară, la umbră, 31 de grade. Gară încinsă, personal rebegit de căldură, dar la posture (cam multe posturi, zic eu). Patru feroviari reprezentativi dintre care o doamnă care chiar mi-a atras atenția, purtînd tocuri înalte, plus doi polițiști feroviari, aliniați în poziție de ,,onor”, salutînd reverențios trenul care se urnea din stație. Totul regulamentar, numai că acest spectacol părea cel puțin penibil. Cu călători aproape egali ca număr, într-o gară murdară, neîngrijită, înecată în bălării.
Cu un tren, (cu indulgență spus) cu o înșiruire de cutii de fier încinse la 40 de grade în interior, cu geamuri etanșe, prevăzute pentru aer condiționat!
Nu ne-a avertizat nimeni, sau să ni se fi dat să comletăm pe proprie răspunderi oarece declarații în care să se specifice că s-ar putea să nu ajungi viu la destinație.
Cum să pui în circulație vagoane ,,modern” cu aer condiționat cînd știi că nu ai locomotiva adecvată?
Să te coci timp de 6 ore, de la orele 16 pînă la orele 20 la Beclean, unde s-a atașat locomotivă electrică?
Să ajungi să faci comparații de tristă și regretată amintire cînd se transportau cu bou-vagoane deportații sub regimul hitlerist! Pînă și bou-vagoanele îți mai dădeau o șansă la aer. Scîndurile din care erau făcute permiteau măcar la o geană de aer printre ele. După 80 de ani tehnica modernă ne vine de hac și culmea, pe banii noștri!
Efectiv nu aveam aer! (vă sună cunoscut mesajul?)
Cine răspunde de batjocura și umilința la care călătorii sunt supuși în fiecare zi?
Drept recompensă că mi-am permis să-l întreb pe ,,domnu șef” de tren care-i explicația pentru supliciul la care am fost supuși, de la Beclean s-a dat drumul la aer rece, de acum fiind si afară mai rece, de ne-au înghețat picioarele. Deci la CFR se lucrează doar la extreme!
O, am uitat un amănunt! Să nu fiu ipocrită! Am mai avut o șansă la aer de respirat ori de cîte ori mergea cineva la fumat în capătul vagonului și deschidea ușa. Năvăleau înăuntru valuri de fum de țigară amestecat cu miros de urină încălzită de la ,,bombele” numite toalete.
Nu le văd rostul acestora, mai bine ar fi dezlegate de vagon și pierdute în cîmp, iar călătorii să beneficieze de mici pauze în decor pentru a se ușura de supliciul unei astfel de călătorii.
Oricum accelerat fiind, pentru a nu se dezminte oprește aproape la fiecare haltă. Să faci 14 ore pînă la București, e o performanță! Atît se face și pînă în Dallas (SUA).
Ne mai și mirăm că suntem deja ocoliți de o anumită categorie de turiști din țări civilizate.
Păi dacă ar intra un japonez într-o toaletă dintr-un tren de la noi, primul lucru pe care l-ar face ar fi să tragă semnalul de alarmă și l-ai vedea țîșnind în mijlocul cîmpului făcîndu-și harakiri. Onoarea lui de om ,,omenesc” n-ar putea suporta suprema ofensă adusă demnității lui ca persoană.
Pe cînd noi, ne facem că nu vedem, că asta e, ce a fost nu mai e, ducă-se!
Ne e frică să luăm atitudine, să protestăm, tremurăm în față oricărui șefuleț, fie el și de gară sau de tren. Poate de aceea nici nu ne putem depăși condiția de veșnici frînari!

PS: O interpelare pentru edilii locali, care și-au dat mina (în sfîrșit) și vor să achiziționeze un sistem performant de supraveghere video în oraș.
Lăudabilă inițiativa dar asta ar presupune automat să se desființeze Poliția Locală deoarece s-ar călca pe picioare cu acest sistem care i-ar fura atribuțiile.
Altfel nu văd utilitatea acestei cheltuieli care ne-ar îngreuna bugetul.
Și o ultimă întrebare!
Domnule primar și doamnă vice!… De cînd nu ați intrat în gara din Sighet să vedeți în ce hal de degradare se află? Paragină e numele ei! Rușine e prea puțin spus! Frică e cuvîntul potrivit. De oprobiul public de la care iar așteptați voturi iar orașul în frunte cu poarta lui principală care ar trebui să fie Gara, mor ireversibil!

A consemnat pentru dumneavoastră,
Ileana Pisuc

Angajatorii locali sunt invitați să participe la Bursa Locurilor de Muncă din cadrul proiectului european Job Marmația (cod proiect 157646), un eveniment important care oferă oportunitatea de a întâlni potențiali candidați pentru pozițiile disponibile în companiile interesate.

Bursa Locurilor de Muncă va avea loc în data de 16 august 2023, ora 10:00, la Restaurant Perla Sigheteana, str. Avram Iancu 65A, mun. Sighetu Marmatiei, jud. Maramureș și va fi găzduită de Job Trainer Motoc SRL. Acest eveniment va fi un prilej excelent pentru a vă promova locurile de muncă, precum și pentru a vă întâlni cu candidați potențiali și a vă face cunoscută compania în comunitatea locală.

Prin participarea la Bursa Locurilor de Muncă, veți avea oportunitatea de a interacționa direct cu candidați talentați și motivați, care caută să își găsească un loc de muncă în zona noastră. Această bursă este un loc în care potențialii candidați pot afla mai multe despre compania dumneavoastră, să adreseze întrebări despre oportunitățile disponibile și să prezinte CV-ul lor direct.

Dacă doriți să participați la Bursa Locurilor de Muncă, puteți confirma prezența prin e-mail la [email protected] sau prin telefon +40747088215, până la data de 15.08.2023. Opțional, sunteți rugați să precizați numărul de reprezentanți ai companiei pe care îi veți trimite, precum și numărul de poziții de muncă disponibile.

Jr. Motoc Valeria
Job Trainer Motoc SRL

Metoda de psihoterapie Generation-Code® a fost dezvoltată de psihoterapeuta germană Sabine Lück (de la Institut für transgenerative Prozesse – Wendeburg) luând în considerare cele mai recente descoperiri din neurobiologie și epigenetică din domeniul psihoterapeutic și educațional. Cu ajutorul acestei metode este posibilă îndreptarea atenției direct asupra traumei transgeneraționale individuale ca formatoare a identității.  În același timp, prin instrumentele metodei (de ex. jocul de terapie si diagnoză Rădăcini Puternice®) se asigură un prim efect terapeutic, de întărire a resurselor. Avantajul extraordinar al metodei este că aceasta se adresează și „prinde la oameni“ din orice tip de context social, deoarece cunoașterea istoriei și originilor este absolut necesară pentru formarea identității ființei umane. 

Putem azi să vorbim despre Proiectul Generation-Code® România, datorită d-nei Timea Müller.

Informații relevante despre promotoarea proiectului, Timea Müller

Originară din Sighetu Marmației, jud. Maramureș,  Timea Müller a emigrat în Germania în 2007 și acum se reîntoarce în România cu acest proiect. Ea este formată la Institutul pentru Procese Transgeneraționale din Wendeburg, pe care autoarea metodei, Sabine Lück îl coordonează, și tot ea este cea care a convins-o pe aceasta că România are mare nevoie de o împăcare cu propriul trecut, de prelucrarea moștenirilor complicate din trecutul istoric, așa încât acestea să‐și găsească propriul loc în inimile oamenilor. Și dacă în Germania, o țară extrem de complicată transgenerațional, metoda Generation-Code® ajută, Timea Müller ne asigură, că și în România este posibilă o reconciliere cu propriul trecut pentru o viziune de viitor democratică și umană.

Mai multe despre Timea Müller aici: https://generationcode.ro/cine-suntem/

CE ESTE Proiectul Generation-Code® România?

Proiectul Generation-Code® România se axează pe psihoeducație și cercetare aplicată prin practicarea și predarea  metodei de terapie a traumei transgeneraționale Generation‐Code® la nivel colectiv și individual în contextul istoric românesc.

Obiectivele proiectului: 

Proiectul Generation‐Code® România abordează integrarea și vindecarea traumelor ancestrale individuale și colective în contextul istoric românesc. Prin colaborarea cu specialiști din domeniul istoriei, etnologiei, antropologiei și a altor științe umane se obține o imagine specifica istoricului românesc și respectiv a traumelor colective și individuale din spațiul numit acum România. Prin metoda Generation‐Code® explorăm aspectele traumei individuale și colective, precum și iluminarea atât a suprapunerilor, cât și a distincțiilor dintre cele două. Metoda Generation-Code® acționează direct asupra traumei transgeneraționale care a creat o fragmentare internă a individului. Aceasta, perpetuată în toate aspectele și straturile sociale a provocat urmări grave pentru individ, societate și cultură. Prin munca terapeutică si pedagogică cu metoda se creează loc pentru noi planuri de viață care corespund adevăratului potențial uman.

Pentru mai multe informații despre proiect accesați aici: www.generationcode.ro

Ce aduce proiectul în România?

1. Proiectul a adus și aduce în România împreună cu Editura ASKA Sighet si cu Editura TREI cele mai noi publicații și instrumente de lucru din domeniul epigeneticii și psihoterapieipentru specialiștii din toate domeniile psihosociale preocupați de aspectele transgeneraționale.
2. Cursuri de formare– Timea Müller organizează periodic în diferite orașe din România prima formare adresată specialiștilor din domenii psihosociale în lucrul cu jocul de terapie și diagnoză Rădăcini Puternice®- instrumentul  metodei de terapie a traumei transgeneraționale Generation‐Code®.

Jocul de terapie Rădăcini Puternice® a fost dezvoltat de psihoterapeuta de familie Sabine Lück pe baza conceptului Generation-Code® luând în considerare cele mai recente descoperiri din neurobiologie și epigenetică pentru domeniul psihoterapeutic și educaţional. La aceste cursuri se oferă doua locuri gratuite pentru persoanele care lucrează voluntar cu grupuri defavorizate sau care nu au posibilități financiare.

Amănunte despre conținutul formării găsiți aici: https://generationcode.ro/radacini-puternice/

Persoanele certificate în această metodă se angajează contractual să practice gratuit cel puțin o data pe an cu oameni din medii defavorizate. Ei sunt organizați intr-un mare grup de lucru numit Cooperativa Rădăcini Puternice®. Până acum au fost formate peste 50 de persoane din diferite zone ale României.

Acestea pot fi accesate aici: https://generationcode.ro/networking/

3. workshop-uri interactive, seminarii, inițiative și proiecte cu impact social, participanții la proiect din toate păturile sociale investighează în mod activ aceste experiențe în interiorul lor, unii cu alții și în cadrul domeniilor lor colective, pentru a ajunge, în cele din urmă, la o mai mare claritate și reziliență față de evenimentele mici și mari care modelează viața, individual și colectiv.

Participarea la aceste evenimente interactive este pe baza de donație către o asociație locală, din orașul sau satul în care se desfășoară seria de evenimente.

Aceste evenimente ilustrează și încurajează abordarea unor modele diverse de conștientizare a traumelor colective și individuale cu caracter istoric și vindecarea acestora prin reconcilierea și integrarea trecutului istoric în viața de zi cu zi. 

Seria de evenimente este parte a unui „turneu“ în orașele și satele din România inițiat de Timea Müller, promotoarea proiectului Generation‐Code® România. Obiectivul acestui turneu care a început în aprilie anul acesta la Brașov este  de aduce în discuție în toate păturile sociale traumele inter-  și transgeneraționale, punând accent pe caracterul istoric și colectiv al acestora, dar și pe consecințele sale psihologice și fiziologice, resimțite individual.

Accesând acest link puteți vedea cum a fost evenimentul din Brașov: https://generationcode.ro/eveniment/curs-de-formare-radacini-puternice-brasov-2/

Continuând seria de evenimente, în cadrul acestui proiect Unicorn Land Events organizează în România împreună Proiect Generation-Code® România,  cu Editura Trei și diferiți colaboratori locali seria de evenimente TRAUMĂ – MEMORIE – ACCEPTARE / Trauma transgenerațională în literatură, artă, știință, educație, joc și psihoterapie. 

Acest subiect este tratat în manieră pluridisciplinară, de la arta la lectură până la comunicare științifică, de la prelucrări ludice ale istoriei familiale până la abordarea psihoterapeutică și pedagogică prin intermediul metodei Generation-Code® și practicarea jocului de terapie Rădăcini puternice®.

Accesând acest link puteți vedea programul evenimentului TMA din Sighet. https://fb.me/e/3CluoWqkt

Evenimentul  TRAUMĂ – MEMORIE – ACCEPTARE va avea loc între 10-19 august 2023 la Sighetu Marmației și Breb. Formarea Rădăcini Puternice va avea loc în cadrul evenimentului, și se va desfășura între  11-13 august 2023.

Vă așteptăm cu drag, să fiți alături de noi!

Timea Müller
____________________
Fondatoare proiect
Generation-Code® România
[email protected]
www.generationcode.ro

Szonja Kadar
____________________
EDITURA ASKA
UNICORN LAND EVENTS
0742 732 338
Sighetu Marmației, Maramureș

Pe www.salutsighet.ro, în 8 aprilie 2023 mi-a fost publicat articolul „Strada „Ion Buteanu” din Sighetu Marmaţiei ṣi dubla ei funcţionalitate”. Reiau aici un fragment din textul din aprilie: „Să tot fie vreo trei săptămâni  de când tot prin zona despre care scriu acum (aproximativ în dreptul fostului bar „Fin”) a apărut un decupaj periculos pentru cauciucuri și văd că nimeni n-are de gând să-l reastupe cu asfalt, așa cum a fost înainte. Dacă decupatorul de asfalt a uitat unde trebuie să vină, cred că o poză i-ar prinde bine. De-aia o pun în articol. Poate așa i se activează memoria și repară, aṣa cum a fost”.

Am intrat în luna august și decupatorul de asfalt tot nu și-a făcut apariţia. Poate nici nu-i rău… Lipsa lui a dat prilejul naturii să se manifeste în toată splendoarea verdelui său. În groapa neastupată cresc acum buruieni, poate și ceva iarbă. Drept să vă spun, eu n-am văzut altceva decât verde prin groapa aia.

Unde omul uită(?) să taie iarba, să scoată buruienile, să dea o formă frumoasă gardului viu, natura își face de cap și se dezvoltă, te și miri pe unde. De ce n-ar face-o și într-o groapă în asfalt tăiată în linii drepte, cu atenţie, înaintea decupării? Ce contează că după scormonirea pământului de sub  asfalt  locul a devenit periculos pentru oameni și mașini? La noi merge orice!

Nu știm cum va arăta locul peste sute, sau poate peste mii de ani. Presupun doar că arheologii acelor vremuri vor descoperi ciudata formă decupată din asfalt. Se vor întreba, probabil, ce mesaj misterios a vrut să le transmită o generaţie Urbană care a trăit pe-aici. Nu vor găsi răspunsul. Nu vor înţelege de ce groapa a fost lăsată să existe, când era foarte simplu să se astupe orice urmă a existenţei ei.

Poate natura invadatoare va acoperi totul pe-aici pentru totdeauna. Dar pe noi, locuitorii care trecem pe lângă groapă cu grijă ca nu cumva să ne „deranjăm” picioarele până acolo încât să fie nevoie de intervenţia ortopedului, ne interesează ACUM de ce nu se astupă!

Există, în Sighetu Marmaţiei, un obicei Urban-istic de a integra asfaltul sau betonul cu natura. Când treceţi pe la Carrefour, ridicaţi-vă ochii deasupra garajelor și al centralei termice nefolosită de mulţi ani. Veţi vedea ce mândru se înalţă un pom pe acoperiṣul ruinei. Sau al centralei, că-i același lucru!

Asta da, iubire de natură!

De data aceasta pun la articol un colaj cu două poze. Una cu groapa din aprilie, tristă ṣi gri ṣi o poză alăturată cu groapa de azi, verde și mai periculoasă. Nu cred să se rezolve ceva. Poate Urban-iștilor le place așa, să fie verde cât mai mult.

Oare cum putem cere unor oameni să asfalteze străzi, dacă pentru un petec de groapă  înverzită stau atâta pe ganduri?

Stau, dacă le au…

Horia Picu

„Caravana oportunităților de formare” – seminar de prezentare rezultate proiect

Asociația Consensual, în calitate de Beneficiar, în parteneriat cu Asociația pentru Integrare și Dezvoltare Comunitară – INDECO și Asociația George Ofrim, anunță organizarea Seminarului de prezentare rezultate ale proiectului  „Caravana oportunităților de formare” cod MySmis 135022, în data de 27.07.2023, ora 10:00. Evenimentul va avea loc la Pensiunea „Popasul din Deal”, loc. Ocna Șugatag, str. Unirii nr.1D, jud. Maramureș.

Obiectivul general al proiectului:  Creșterea participării la învățarea pe tot parcursul vieții, a accesului egal la programe de Formare Profesională Continuă  pentru toate grupurile de vârstă într-un cadru formal, non-formal sau informal, consilierea și orientarea profesională, actualizarea cunoștintelor, aptitudinilor, competențelor forței de muncă, promovându-se căi de învățare flexibile și moderne.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României, din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Cod apel: POCU/726/6/12/Creșterea participării la programele de formare profesională continuă, cu accent pe acei adulți, cu un nivel scăzut de calificare și persoanele cu vârsta de peste 40 ani, din zone rurale defavorizate, inclusiv prin recunoașterea și certificarea rezultatelor învățării dobândite în contexte non-formale și informale.

Organizarea și derularea  programelor de formare profesională continuă, adecvate nevoilor specifice ale  persoanelor angajate în județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Satu Mare, Iași, Suceava sau Botoșani, consilierea și asistența acestora în evoluția carierei profesionale, au contribuit la îmbunătățirea statutului pe piața muncii a persoanelor incluse în proiect.

Valoarea totală a proiectului este de 4.433.754,97 lei, din care 3.768.691,75 lei contribuția Uniunii Europene și 665.063,22  lei contribuție din bugetul național.

Date de contact:

Asociatia George Ofrim, [email protected], 0743 326 089
Asociația CONSENSUAL, [email protected], 0723 981 244
Asociația pentru Integrare și Dezvoltare Comunitară INDECO, [email protected]

Mirela Fotache
Expert coordonare activități

Garden Party-ul organizat pe 28 iulie, 2023, ora 19:00, la Muzeul Satului din Sighetu Marmației de către Asociația de Susținere a Muzeului Maramureșan este un eveniment în premieră pentru comunitatea sigheteană.

Evenimentul este un prilej deosebit pentru susținerea campaniei Muzeului Maramureșan de a prezenta în cadrul celui mai mare conglomerat expozițional de artă din România – Art Safari, colecția de pictură Traian Bilțiu Dăncuș.

Organizată în parteneriat cu muzee din România și colecționari privați, această expoziție retrospectivă își propune recuperarea valorilor de patrimoniu și redarea lor publicului într-un format  curatorial de excepție.

Evenimentul de la Sighet are o componentă atât educațională, artistică, culturală cât și una socială și de divertisment și se dorește a fi în primul rând o experiență muzeală memorabilă.

Alături de noi vor fi: CD Retro Pub, Proseco, Jidvei, Hotel Iza, SC Gytral SRL, Școala de Muzică, Clubul Copiilor.

Sperăm să ne bucurăm de prezența unui număr mare de prieteni care înțeleg importanța acestor inițiative, inițiative care contribuie la consolidarea valorilor noastre identitare.
Intrarea la petrecere se poate face în schimbul sumei de 350 de lei, sumă care va asigura masa, băutura, muzica și dansul, donația, tombolă cu premii și fiecare participant va beneficia de un abonament gratuit la Muzeul satului maramureșean „Mihai Dăncuș”!
Veniți cu pantofi comozi!

Locația: Gospodăria Hodor Pop din Muzeul satului

Muzeul Maramureșan

Festivalul ETERNUL MARAMUREȘ, ediția a XII – a
29-30 iulie 2023 – Sighetu Marmației, Parcul Central

PROGRAMUL EVENIMENTULUI

SÂMBĂTA, 29 iulie 2023

Ora 10:00, Parcul Central: instalarea satului medieval şi a Expoziţiei „Medievalum”.
Expoziția „Medievalum”: arme de foc, tunuri, archebuze, arme cavalerești, halebarde, topoare, sulițe, arcuri, săgeți, buzdugane, bice de luptă, dispozitive de tortură, dispozitive de protecție cavalerească, platoșe, coifuri, camăși și glugi/cagule din zale, instrumente muzicale. Expoziția cuprinde obiecte originale din filmele: „Mihai Viteazul”, „Dacii și romanii” și „Nemuritorii”.
Prezentarea armelor, a costumaţiilor şi a satului medieval. Explicaţii şi poveşti despre exponatele „Medievalum”.

Ora 12:00 – PIETONALA –  PARADA  FESTIVALULUI
Ora  12:30  – Deschiderea oficiala la scenă: parada costumelor medievale; prezentarea costumelor și a personajelor istorice
Ora 13:00 – 14:00 – Atelier de muzică medievală – Lupus Dacus – o călătorie muzicală prin  Evul Mediu european;
Ora 14:00 – 15:00 –  MARAMORUS BARBARORUM
– Scenariu istoric
– Cântece medievale
– Demonstrații cu lupte

Ora 15:00 -18:00  – ANIMAȚIE CU CAVALERI

– CNEJII DE MARAMUREȘ
– Atelier de tir cu arcul tradiţional (longbow şi dacic) pentru copii şi adulţi;
– atelier de confecţionat zale;
– prezentare de echipament militar;
– jonglerii cu poiurile;
– şcoală şi antrenament cu publicul de mânuirea spadei;
– concursuri interactive şi amuzante,
– demonstraţii de lupte cavalereşti cu diferite arme ale Evului Mediu;
– şcoala de dansuri medievale pentru toate domnişoarele şi doamnele;

Ora 18:00 – 19:00  – Dansuri medievale – școala de dansuri medievale pentru toate doamnele si domnișoarele

Concerte:

Ora  19:00 -ANGER CONTROL
Ora  20:00 – LUPUS DACUS
Ora 21:00  – SPIKE
Ora  22:00 – IRIS

DUMINICA, 30 iulie 2023, Parcul  Central 

Ora 10:00 – trezirea la viaţă a satului medieval;
Ora 13:00 – şcoala micilor cavaleri: primele lecţii de mânuire a diferitelor arme de Ev Mediu;
Ora 14:00 – şcoala de dansuri medievale: primele lecţii de dansuri de la curţile domneşti;
– şcoala micilor arcaşi: primele lecţii de tir cu arcul tradiţional;
– Workshop de muzică medievală: “Cum să cunoaştem mai bine muzica medievală”,

Ora 15:00 –  16:00 – Expoziție Medievală la Muzeul  Maramureșan;
Ora 16:00 – concurs de tir cu arcul tradiţional pentru cei iniţiaţi (de la 10 m, 15 m, 20 m);
Ora 17:00 –lupte cavalereşti cu spada (de o mână, de o mână şi jumătate, de două mâini), bici de luptă, buzdugan şi topor;
Ora 18:00 –poveşti despre muzica medievală şi instrumentele muzicale din Evul Mediu;
Ora 18:30 –poveşti despre armele medievale, mânuirea lor şi costumul de luptă al unui cavaler;

Concerte:

Ora 19:00  – MPYER
Ora  20:00 – GAVRILA DUNCA
Ora  21:00 – LUPUS DACUS
Ora  22:00 – COMPACT

În luna mai am fost în Spania, am vizitat Barcelona și printre alte multe obiective frumoase ne-am recules și în fața maiestuosului și impresionantului monument situat pe colina Montjuic, ridicat în cinstea sutelor de victime din oraș masacrate în 1936 de către autoritățile Frontului Popular (comuniști, socialiști, anarhiști, separatiști catalani). Victimele sunt preoți și călugărițe (unii deja canonizați de Biserica Catolică), intelectuali, militanți politici de dreapta, militari de carieră indezirabili, dar și persoane aflate doar la locul nepotrivit și arestate la grămadă… Monumentul este opera arhitecților catalani Manuel Baldrich, Joaquim de Ros i de Ramis, Josep Soteras și Manuel de Sola Morales, în colaborare cu scuptorii Miquel și Llucia Osle, de asemenea catalani (a se observa că nu toți catalanii sunt separatiști, dimpotrivă, curentul separatist este un derapaj relativ recent care a luat amploare după anul 2000 pe fondul unor mari slăbiciuni a autorităților centrale). După 1940  la acest monument se ținea anual o liturghie solemnă în memoria martirilor, până în 2015 când Primăria a interzis liturghia.

Ei bine, citesc pe internet, că pe 14 iunie, monumentul a fost … demolat !! Administrația Barcelonei (diverse combinații de stânga și extrema stângă) a promis solemn și s-a ținut de cuvânt, elementele sculpturale și arhitectonice au fost descompuse și evacuate, motivând că Legea Memoriei Democratice (opera actualului guvern predominant socialist) permite desființarea oricărui monument construit în timpul regimului generalului Francisco Franco (1939-1975). De altfel administrația locală declara cu mândrie că în cei 8 ani de guvernare a desființat 2000 (două mii !) de monumente, plăci memoriale, inscripții care aminteau de trecutul franquist (chiar dacă în unele cazuri persoanele sau evenimentele au fost anterioare regimului respectiv). Lucruri similare s-au întâmplat și se întâmplă în toată Spania, inclusiv morți deshumați și mutați pe motiv că sunt `prea onorați” în locul în care au fost înmormântați și că legea nu ar permite omagierea lor.

Nu vreau să intru aici în detaliile politicii interne din Spania, mai ales că duminică sunt alegeri parlamentare și în cazul probabil a unei înfrângeri a actualului guvern Sanchez (coaliție de socialiști, comuniști și separatiști) unele lucruri s-ar putea schimba, candidatul opoziției de centru-dreapta, Alberto Nunez Feijoo, declarând că va abroga mai multe legi introduse de socialiști inclusiv această Lege a Memoriei Democratice (chiar și denumirea sună ușor a Orwell).

Dar fenomene asemănătoare sunt în multe țări occidentale, așa-numita cancel-culture, inclusiv în țări cu tradiții democratice constante cărora nu li se poate reproșa un „trecut fascist” (real sau asimilat forțat de ideologii de stânga), cum ar fi chiar S.U.A. Întrebarea este simplă: demolăm trecutul cu orice preț ? Fiecare regim trebuie să distrugă simbolurile și realizările celui precedent, mergând pe ideea că orice operă de artă, orice monument sau document public, orice operă literară  și orice informație cu caracter memorial sunt automat contaminate, compromise prin culoarea politică a regimului în timpul căruia au fost construite? Iar morții uciși de strămoșii politici ai celor aflați acum la putere nu mai au dreptul la pomenire ci doar la uitare (dacă nu la demonizare directă, de obicei prin minciună sau brutale scoateri din context). Deci în concluzie, fiecare regim trebuie să facă tabula rasa din cel precedent? Ne vom bate la infinit amplasând și demontând plăci memoriale (noi sighetenii știm despre ce vorbim…), desființând monumente, retrăgând nume de străzi, blamând constant oameni de cultură pe criterii exclusiv ideologice… până unde poate merge această isterie?

Comuniștii din România au avut un mare specialist la acest capitol, sinistrul Roller, care poate să dea lecții pe plan mondial cum se poate falsifica orice în istoria unui popor (inclusiv că nu am fi popor latin ci slav, eliberat de „frații” sovietici…). Un manual de literatura română pentru liceu din anii ’50 afirma categoric: „Rebreanu și Goga au fost fasciști, Eminescu reacționar…”, am citit cu ochii mei și am rămas blocat, probabil dacă întorceam pagina găseam ceva usturător și despre Arghezi și Blaga care erau eliminați din manual fiind prea „mistici” pentru gustul proletcultist (deși nu au făcut politică înainte), iar marile valori culturale din generația mai tânără erau în pușcării (Radu Gyr, Noica, Vulcănescu, V. Voiculescu, Doinaș, Steinhardt…) sau în exil (Eliade, Cioran, Ionesco, Aron Cotruș… ). În fine, se pare că Occidentul a ajuns în perioada proletcultistă, iar noi ne întoarcem la ea (legea 217 /2015 e un pas consistent în această direcție) după ce am respirat un pic de libertate după ’90…

Sau poate trebuie să ne obișnuim cu gândul că doar stânga (rareori moderată) are dreptul la memorie, doar stânga are monopolul suferinței, doar stânga are dreptul să dea lecții de moralitate? Și în ciuda celor 100 de milioane de victime ale comunismului, doctrina de stânga rămâne pe veci nobilă și imaculată? Cred că cititorul înțelege că prin prin „stânga” nu ne referim aici la mărirea salariilor și a pensiilor, la protecția socială pentru a echilibra inegalitățile economice (lucru de multe ori pe deplin justificat) ci  la marea operă de spălare a creierului omenirii (și în primul rând al popoarelor creștine) inițiate de marxism și continuate azi cu mare succes de urmașii ideologici…

A propos, la Barcelona va fi desființată în curând și o statuie a lui Cristofor Columb! Hmmm… săracul de el, o fi făcut politică pe timpul lui Franco…?

Preot prof. Marius Vișovan