Pe 2 iulie 2023 am postat un articol cu titlul „Alo! Administratorul drumului?”.  Iuţeala cu care s-a acţionat pentru rezolvarea problemei pe care am semnalat-o mă face să revin pe aceeași temă, cu un nou articol, continuare firească a celui dintâi.

În primul articol n-am precizat unde-i  indicatorul care nu se (prea) vedea. Azi, 3 iulie ṣi tot 2023, trecând  iar prin zonă, mare-mi  fu mirarea să constat că indicatorul rutier se vede mult mai bine! Cineva a tăiat niște crengi și astfel șoferii pot observa că n-au voie să oprească pe strada respectivă.

Ce bine-ar fi dacă întotdeauna s-ar rezolva așa de eficient sesizările  cetăţenilor… Plec, în construcţia acestui articol, de la premisa că atât autorităţile locale, cât și cetăţenii iubitori  de… cetate doresc un oraș curat, civilizat, mândrie pentru localnici și prilej de invidie pentru vizitatori, plecaţi de aici spre locurile de unde au venit cu admiraţie pentru cele văzute pe la noi și cu inima strânsă că pe la ei nu-i deloc așa.

Până la urmă, tot n-am aflat cine-i Administratorul  drumului sighetean. Important e că citește presa electronică. Apoi, acţionează. Oare cum ar trebui de procedat  mai departe, măcar pentru a face din nou vizibile indicatoarele și marcajele rutiere (dacă e cazul)?

Nu mă pot duce să fac poze cu indicatoare  camuflate de vegetaţia în expansiune (și e bine că-i așa!) ṣi să scriu câte un articol pe tema „indicatoare  din copaci”! Exemplul pe care l-am dat (și care ṣi-a găsit rezolvarea  foarte repede!) are pe la noi prin localitate mulţi „fraţi” care abia așteaptă să scoată  capul dintre crengi și frunze.

Există personal calificat în constatarea ascunzătoarelor pentru indicatoarele  de circulaţie, există personal calificat  care să controleze pantofii sighetenilor, că prea se împiedică bieţii oameni pe trotuare, tot personalul  calificat – și plătit!, am uitat să precizez – poate verifica starea pneurilor autoturismelor care dau mereu în gropi, pe care pare-mi-se că le caută intenţionat pe anumite străzi, cu rea intenţie, gropile astea fiind greu de găsit, stimaţi cetăţeni!

Dacă nu există, ar trebui de format o comisie care să studieze de ce tresaltă  capacele când trec maṣinile peste ele. Sunt mai sperioase, mai sensibile, au aṣa… o gingăṣie, sau traficul e mai uṣor de urmărit  când  se aude câte un „pac”?

Poate sunt comisii și nu știm noi care  se  ocupă cu starea patrimoniului local, poate verifică cineva de ce nu se poate face chiar nimic cu niṣte construcţii absolut  superbe, lăsate doar să se degradeze în voie, natural, în ani…

Poate s-au scris proiecte, ajunse deja câṣtigătoare, care așteaptă poate azi, poate mâine  finanţarea dată de Europa Unită… Poate… dar nu știm noi?

Voi pune la acest articol două poze, spre comparaţie. Înainte și după. Cum era ieri și cum e azi. Dacă asta-i metoda pentru a mai repara câte ceva, promit să scriu iar despre clădirea Cinematografului, cu coloanele sale  învelite  „artistic”  în cearșafuri, cândva,  în vederea primirii unor distinși  vizitatori. Promit că dacă se reface construcţia, pun două poze: ieri și azi. Ieri-rău…, azi – biiine!

Mâine  voi poza aleea de la piaţa de alimente. Mă grăbesc s-o fac. Am fost de faţă la ṣedinţa Consiliului local când  ni s-a promis că anul ăsta nu va mai fi ca anul trecut. Vor fi bani, se va face, se va drege.

Şi iar voi pune două poze. Ieri-rău…, azi – biiine!

Sau… mâine  se arată a fi mai rău decât răul de azi?

Horia Picu

Asociația „Frați Minori Capucini” din Sighet organizează a XIV – a ediție a Sărbătorii Voluntariatului, Duminică, 18 iunie 2023, în Parcul Grădina Morii. În intervalul orar 13:00 – 19:00 vor avea loc interesante momente artistice oferite de copiii și tinerii talentați din Sighet.

De la ora 13:00 vor demara activitățile: Animație, Fotbal de masă, Jocuri – socializare, Facepainting etc.

La ora 18:00 începe Discoteca pentru copii.

Vor fi multe jocuri și multe surprize dar mai ales… TOMBOLĂ cu MULTE PREMII!

Parteneri și sponsori ai evenimentului: Primăria Sighet, Sighet TV, Radio Sighet, Studio – R, Centrul Cultural Sighet, Familia 31, SunRay, Clubul Copiilor, Mini Maxi Dance, Școala Gimnazială cu Program suplimentar de Muzică și Arte Plastice, FitBody Studio, Gladiator Fitness, Hotel – Restaurant Iza, Restaurant Flamingo, Hotel – Restaurant Grădina Morii, Iuga’s Flower, Florăria Lisega, Plimob SA, voluntari și susținători.

Vă așteptăm cu drag!

Frații Capucini Sighetu Marmației
Grupul Speranța

PAS CU PAS… reprezentanții noștri ne-au transformat sau își doresc să ne transforme într-o masă amorfă de analfabeți funcționali sau nefuncționali.

Am scris în diverse articole anterioare despre scăderea dramatică a nivelului de educație al aleșilor noștri, despre impostorii conducători, de fapt vorbim (cu foarte mici excepții) de „doctori” în minciuni care ne conduc fără remușcări și/ sau minimă jenă. S-au creat tot felul de agenții, structuri, instituții ticsite de sinecuri politruce care consumă banii din bugetul nostru, al tuturor, fără să le pese prea-specialilor care ne conduc că la un moment dat poporul se va revolta.

Dar, să vorbim despre educație și greva cadrelor didactice. Era inevitabil să se ajungă aici, „România educată”, un proiect de/ cu vorbe goale, cocoloșit și botezat de un președinte în care am crezut și care trăiește regește la Cotroceni are sânge… artificial. Președintele care în afară de excursii a… tăcut proverbial, profesorul „norocos”, specialistul în meditații și-a permis să uite că a fost ridicat pe „tron” de servicii bine intenționate nu pentru ca să ne prostească… „nemțește”.

Revenind la educație, iată ce spune articolul 8 din Legea Educației Naționale, Legea nr.1/ 2011 (în vigoare de la 09 februarie 2011), care prevedea obligația acordării unui procent de 6% din PIB pentru… EDUCAȚIE. Citez din lege: „Pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv.” Iar la articolul 2, alineatul 7 se „spune”: „În România învățământul constituie prioritate națională.” Hmmm! În România n-a fost niciodată – din păcate! – învățământul prioritate națională. Legea n-a fost respectată iar pentru obstrucționarea legii educației toți politicenii ar trebui condamnați. Pot fi și ar trebui acuzați de trădare națională!

Mă bucur și îi felicit pe profesori că au dat tonul revoltei și în consecință ar fi bine să ne gândim și să analizăm cauzele calității proaste a educației, gestionată de politrucii (indiferent de culoare) trecuți pe la cârma țării.

Avem parte, conform unui studiu național realizat în aprilie 2023 pe segmentul de elevi cu vârste cuprinse între 6 – 14 ani, de 42 % analfabeți funcționali în țara noastră „educată”.

Cum se explică acest dezastru național? Simplu, are legătură cu nemulțumirile pentru care au ieșit în stradă profesorii:
1. Educația este subfinanțată. Iată cât a primit din PIB – cu încălcarea legii! – în ultimii ani „prioritatea națională: 2015 – 3,2 % din PIB, 2019 – 2,92 % din PIB, 2020 – 2,9 % din PIB, 2022 – 2,28 % din PIB, 2023 – 2,1 % din PIB. Anul acesta educația a primit mai puțin decât apărarea! Ce să apărăm? Prostia?!
2. Educația este tratată cu dispreț de către politicieni (un fost prim-ministru spunea că business-urile trebuie să fie prioritate de top) , de fapt ei sunt produsul unei educații (intenționat) subfinanțate. România a avut după Revoluție 24 de miniștri ai Educației iar șapte dintre aceștia au fost acuzați că au plagiat în lucrările lor de licență/ doctorat și… n-au pățit nimic! „Strategiile” lor au fost doar propriul interes și al partidului care-i propulsase în vârf fără nicio calitate.
3. Meseria de educator – prin înțeleptele politici „implementate” – a fost dusă în derizoriu și n-a fost deloc atractivă pentru absolvenții de liceu. În general toți elevii buni și foarte buni s-au îndreptat spre profesii bine remunerate (magistrați, IT-iști, medici etc). Avem mii de suplinitori în sistemul educațional și mulți licențiați sunt acceptați în sistem și titularizați deși sunt foarte slab pregătiți (obțin note jenante la examene de titularizare). Păi… nu prea sunt „oferte”, nu-i așa?!
4. Criteriile de performanță pe care trebuie să le bifeze profesorii buni (în accepțiunea conceptului educațional cantitativ actual) implică și promovabilitatea. Așadar, toți elevii trebuie să treacă, nu poți lăsa corigenți, repetenți, că se supără „sistemul”, părinții… politicienii etc. Uite așa și-au luat – de la bacalaureat până la doctorat – mulți dintre politicieni „gradele” educaționale.
5. Infectarea educației – la toate nivelurile – cu și de către politicieni analfabeți funcționali. Miniștri, secretari de stat (nota bene: sunt peste 500 în guvernul actual!), șefi de instituții, inspectori etc. toți sunt „validați” (cu unele excepții) politic, criteriul de bază fiind… culoarea la modă.
6. Educația este tratată cu dezinteres și – mult mai rău! – cu dispreț de către părinții elevilor viitori analfabeți funcționali în virtutea ideii că furtul, șmecheria, tupeul etc. sunt virtuțile zilelor noastre.
7. Calitatea unui dascăl trebuie respectată și plătită corect (mult mai bine decât a unui șofer de parlamentar) pentru a nu se recurge la alungarea ghinionului cu… meditații.
8. Aroganța politicienilor s-a „pandemizat”, aceștia ar trebui tratați și – de ce nu – mulți chiar „internați!
9. Dacă președintele și-a făcut autocritica și ne-a spus că „Statul a eșuat”, înseamnă că Guvernul, parlamentul, toate instituțiile statului sunt în „derivă” și trebuie… reformate! Se pare că doar protestând se poate face asta! „Eșuații” nu renunță atât de ușor!
10. „Încrederea prostească în autoritate este cel mai mare dușman al adevărului.” (A. Einstein) Structurile statului eșuat NU mai prezintă niciun dram de ÎNCREDERE!

În aceste zile, în perfidia lor, politicinii încearcă să învrăjbească părinții cu profesorii, elevii cu profesorii, chiar profesorii cu… profesorii, dar nu cred că vor reuși. Deși greva se prelungește mai mult decât anticipau politicienii iar consecințele pentru câteva categorii de elevi (absolvenții clasei a VIII – a dar mai ales cei care trebuie să dea bacalaureatul) sunt grave, greva trebuie să continue până când cei care se consideră „speciali” (doar la buzunar) vor ceda și vor lăsa educația să devină… EDUCAȚIE.
Unii vorbesc de distrugerea viitorului unor generații fără a se gândi că viitorul tuturor generațiilor și al unei țări poate fi distrus prin lipsa educației, prin înjosirea educației, prin ridicarea inculturii la nivelul politicii de stat. Degeaba avem armament sofisticat dacă nu avem sau nu vom avea popor educat de apărat.
Multe, mult prea multe minți luminate au părăsit țara și mulți vor să scape din această societate care urăște meritocrația, care plătește cu salarii colosale sinecurismul și pupinkurismul, societate care-și bate joc de cetățeanul „incolor”.
Oare lăsăm în continuare să se generalizeze analfabetismul funcțional sau încercăm să eliminăm – în sfârșit – răul?! Cum? Simplu! Cu mai multă EDUCAȚIE, mai mulți cetățeni educați, mai puțini conducători analfabeți. Pentru asta societatea civilă dar și celelalte categorii sociale, cu adevărat demne și funcționale, trebuie să se solidarizeze cu profesorii. Să nu așteptăm doar din 4 în 4 ani (sau din 5 în 5 ani) să dăm votul pentru… răul cel mai mic.
Acum (sau cel târziu anul viitor?!), prin greve și proteste – avertisment pot fi alungați impostorii din fruntea resurselor țării, inclusiv a resurselor umane educate!

Ion Mariș

Job Trainer Motoc SRL organizează o conferință a Bursei Locurilor de Muncă în cadrul proiectului Job Marmația (cod proiect 157646). Job Trainer Motoc SRL, una dintre cele mai mari companii de formare profesională din Maramureș, organizează Conferința Bursei Locurilor de Muncă, în data de 09.06.2023, ora 11:00, la Restaurant Perla Sigheteană, strada Avram Iancu 65A, Sighetu Marmației, jud. Maramureș.
Conferința va fi dedicată angajatorilor și candidaților care doresc să exploreze oportunitățile de carieră și să se conecteze cu companii din diferite domenii. Participanții vor avea ocazia să afle despre cele mai recente tendințe de recrutare, să discute cu angajatori de top și să se prezinte pentru a primi oferte de angajare.
În cadrul conferinței, participanții vor beneficia de prezentări interactive și ateliere specializate, care le vor oferi o perspectivă mai clară asupra cerințelor pieței de muncă. Vor exista, de asemenea, discuții pe teme de actualitate, cum ar fi dezvoltarea carierei, salariile și avantajele oferite angajaților.
Conferința Bursei Locurilor de Muncă este o oportunitate unică pentru companii de a atrage talente noi și de a-i îmbunătăți brandul de angajator. Participarea la eveniment oferă angajatorilor posibilitatea de a identifica candidați cu aptitudini și calificări relevante și de a discuta cu ei despre poziții vacante. În plus, companiile vor putea să își prezinte brandul și să ofere informații cu privire la cultura lor organizațională.
Pentru candidații care caută oportunități de carieră, conferința Bursei Locurilor de Muncă este o ocazie ideală pentru a-și prezenta CV-urile și a se conecta cu angajatori de top din diferite domenii. Participanții vor avea posibilitatea de a-și face cunoscută prezența și de a-și îmbunătăți șansele de a fi recrutați.
În concluzie, Job Trainer Motoc SRL invită atât angajatorii, cât și candidații să participe la conferința burselor de locuri de muncă. Evenimentul este o oportunitate unică pentru a face conexiuni importante într-un mediu prietenos și profesionist.
Pentru mai multe informații și înscriere, vizitați site-ul nostru web la adresa: www.jobtrainermotoc.ro.

Contact: Motoc Valeria – Manager Proiect
Tel: 0747 088 215

Comunicat de presă

Liceul Tehnologic Forestier din Sighetu Marmației (director, prof. Maria Roman) se apropie de finalul implementării proiectului ”More Art, Less Dump”, finanțat de Lidl România prin programul de granturi „Cu Apele Curate”.

Prin implementarea activităților proiectului se dorește „generalizarea” unui model-pilot pentru scăderea cantității de deșeuri colectate „la comun”, prin focalizarea pe măsuri complementare de prevenție, management sustenabil și o acțiune punctuală de igienizare.
Observând situația actuală în ceea ce privește poluarea ilegală cu deșeuri depozitate pe malurile râurilor Iza și Tisa, din cauza lipsei punctelor de colectare selectivă precum și a nivelului scăzut de conștientizare privind efectele negative ale acestor deșeuri aruncate în ape, „forestierii” au trecut la fapte. Au fost derulate și finalizate marea majoritate a activităților asumate prin proiect, elevii s-au implicat în concursul de creație și atelierul de „trash art”, iar sighetenii pot observa deja… punctele de colectare selectivă amenajate ecologic, adăpostite în măști din lemn („made in LTF”) atât în centrul orașului nostru cât și în câteva localități partenere.
200 de elevi ai Liceului Tehnologic Forestier din Sighetu Marmației – beneficiarii principali – au fost implicați direct în activitățile proiectului, tinerii înțelegând și participând la promovarea principiilor celor 5 R (Refuse, Reduce, Reuse, Repurpose, Recycle).

„Actorii” din proiect au amplasat în total 21 de puncte de colectare selectivă amenajate ecologic: 15 în Sighetu Marmației (Parcul central – 2, Parcul Grădina Morii – 2, Școala generală nr. 9 – 1, Școala generală nr. 10 – 1, Școala generală nr. 2 – 1, Școala generală nr. 3 – 1, Clubul Sportiv Școlar – 1, Liceul George Pop de Băsești – 1, Muzeul Satului – 1, Liceul Tehnologic Forestier – 4) și câte 2 în fiecare din comunele Vadu Izei, Bocicoiu Mare și Sarasău.

La începutul lunii iunie (ultima lună de proiect), Parcul Dendrologic din Sighetu Marmației și malurile râului Iza, pe o suprafață de 5000 mp, vor intra într-un proces de curățare prin acțiuni de igienizare la care vor participa elevii, dar și locuitorii din comunitățile vizate prin proiect. Va fi o amplă mobilizare în preajma unei zile simbolice (5 iunie – Ziua Mondială a Mediului) pentru a demonstra că se poate, că exemplul acestui proiect pilot se poate multiplica pe termen mediu și lung prin participarea pro – activă a elevilor, profesorilor, reprezentanților primăriilor dar și a locuitorilor obișnuiți.

Liceul Tehnologic Forestier (în parteneriat cu Asociația Valea Verde) încearcă să sensibilizeze/ conștientizeze populația din Sighetu Marmației, Vadu Izei, Bocicoiu Mare și Sarasău într-o direcție vitală: protecția mediului. Respectul pentru mediu trebuie învățat și cultivat continuu, iar „actorii” comunitari pot determina schimbarea atitudinii majorității… neimplicate.

Foto & text: Ion Mariș

„NU CEDĂM!” a răsunat pe pietonala orașului nostru în ultima zi a primăverii, dar în niciun caz ultima zi a grevei generale a profesorilor începută în 22 mai 2023.

Scriu din postura unei eleve în clasa a XII – a care ar fi trebuit să aibă festivitatea de absolvire în această zi, dar am ales să-mi susțin profesorii pentru că ghiciți ce: această grevă este perfect NORMALĂ! Da, situația nu e una ușoară nici din perspectiva elevilor, există incertitudini despre examene, despre medii, sau chiar supărări când profesorii au la fel de puțină vină în asta ca și noi…

Acum trebuie să îi susținem cel mai mult, pentru că nu e vorba numai despre bani, minciuni și promisiuni deșarte, ci despre viitorul nostru, despre viitorul copiilor și nepoților noștri (dacă vom fi atât de „lipsiți de noroc” încât să rămânem în țară și să-i trimitem la o școală de stat), e vorba despre cum 6% e de fapt 2,1% pentru că educația e atât de importantă încât e o provocare, un mare challenge numit „jocurile foamei” sau „cu cât de puțin poți să muncești peste măsură?”

Dar hai să lasam PIB-ul la o parte, transportul și cazarea care nu se decontează pentru profesorii care predau la rural (sau pur și simplu la mare distanță de casă) și să vorbim doar despre respect: să subminezi existența unui om nu înseamnă respect, să te joci cu viitorul unei țări nu înseamnă respect, să arunci niște vouchere precum o felie de pâine unui câine subnutrit nu înseamnă absolut deloc respect… Si nu ar trebui să ne prefacem că nu înțelegem asta!

Nimic mai adevărat decât faptul că sistemul educațional nu o să-și rezolve problemele numai crescând niște salarii, și nicidecum aceste rezolvări nu o să vină peste noapte, dar întreb cu umila gândire a unei persoane de 18 ani: în care cotlon întunecat vom găsi soluția când toți poziționăm lumina lanternei către o altă persoană?

Și mai adevărat este faptul că dacă se renunță acum, nimic nu o să se mai rezolve niciodată sau cel puțin mulți mulți ani de acum…

„NU CEDĂM” e mesajul care are în joc întregi generații de elevi! „Nu cedați” e mesajul meu, elevă care susține din suflet acest demers către un sistem educațional mai departe de gura peșterii! Fiți tari, dragi profesori!

Nicoleta Giurgi
redactor revista AxA, CNDV Sighet

Foto: Ion Mariș

Doamna inginer Monica Orlovschi (născută Andreica ) s-a stabilit în Germania de peste trei decenii dar asta nu o face mai puțin româncă. Dimpotrivă, vorbește zilnic românește, își cultivă constant identitatea și vine cu bucurie în țară. Cu rădăcini în Călinești, unde a copilărit până la vârsta de 7 ani dânsa  a refăcut recent o parte din traseul de tinerețe al tatălui ei, fostul deținut politic Iosif Andreica (1933-2008), elev al Liceului „Dragoș – Vodă” din Sighet arestat în 1948.  Împreună cu soțul dânsei  a vizitat Muzeul Memorial (unde în camera 74 dedicată rezistenței în Maramureș se află și fotografia tatălui ei, Iosif Andreica, membru al „lotului Vișovan”), apoi Cimitirul Săracilor de la maginea orașului, unde se află neidentificate osemintele celor morți în închisoarea din Sighet, precum și alte obiective frumoase ale municipiului nostru.

Momentul cel mai impresionant a fost vizita acasă la domnul Petru Codrea, ultimul deținut politic în viață din Sighet (declarat anul trecut Cetățean de Onoare al orașului), coleg de liceu, ideal și suferință cu Iosif Andreica acum mai bine de șapte decenii și cu care a menținut o comunicare constantă chiar și după plecarea acestuia în Germania.  Revederea a fost emoționantă, atât doamna Monica cât și domnul Codrea fiind literalmente copleșiți de bucurie, depănând amintiri. Ultimul punct de pe „traseul memoriei” a fost vizita la Colegiul Național „Dragoș – Vodă” pentru a vedea placa comemorativă amplasată anul trecut de Asociația „Firul Vieții”, în cinstea celor 47 de profesori și elevi ai instituției care au suferit în închisorile comuniste, printre care și tatăl dânsei.

Fiu de învățător din Călinești, Iosif Andreica (Puiu, pentru colegi) a fost cel mai tânăr membru al grupului de rezistență anticomunistă condus de profesorul Aurel Vișovan (format din studenți și elevi ), având doar 15 ani în momentul arestării. Împreună cu ceilalți colegi arestați a fost închis la Sighet, apoi la Cluj iar după condamnare a trecut prin Jilava și a executat detenția la Târgșor lângă Ploiești (închisoarea minorilor, pe vremea aceea). În timpul detenției de la Cluj, în vara lui 1949, a trecut printr-o situație limită fiind foarte bolnav și neprimind nicio îngrijire medicală în primele zile (episod dramatic relatat de celălalt elev Andreica, Gheorghe – nicio legătură de rudenie – în cartea sa „Cu ghiozdanul la închisoare”).  Ulterior  Iosif Andreica s-a stabilit la Oradea iar în 1990 a plecat cu familia în Germania, unde a trecut la cele veșnice în anul 2008.

Urmași ai eroilor neamului românesc sau tineri iubitori de adevăr, oriunde v-ați afla, Sighetul vă așteaptă!

Preot prof. Marius Vișovan

A trecut un an și patru luni de la demararea „acțiunii speciale” a Rusiei în Ucraina, de fapt un război de uzură care distruge vieți, consumă resurse și generează animozități globale. După empatia generalizată și suportul total oferit de cetățenii simpli, ONG-uri, instituții publice și alte entități mai mult sau mai puțin vizibile, prelungirea conflictului aduce și o anumită stare de „conviețuire” și/sau „adaptare” cu tensiunile de la graniță. Nimeni nu poate evalua precis când se va termina acest conflict aberant iar majoritatea populației din vecinătatea Ucrainei pare că s-a „obișnuit” cu prezența refugiaților, cu treceri peste frontieră în ambele sensuri, cu amenințarea/ amenințările de extindere. Și totuși, viața continuă dar mulți, prea mulți oameni simpli, suferă iar Estul Europei rămâne/ trebuie să rămână pe baricadele sprijinului pentru Ucraina.

Un ONG binecunoscut și implicat în totalitate, încă din primele zile, în sprijinul populației ucrainene și care a oferit suportul uman pentru cei care fugeau din fața ororilor războiului a fost Serviciul de Ajutor Maltez în România (SAMR) prin Sucursala Sighetu Marmației (sucursală care a fost de fapt performera anului 2022 în SAMR). Serviciul de Ajutor Maltez este în continuare (alături de alte câteva ONG-uri) în vamă, în Vama Sighet (și nu doar aici). Nu este ușor să mobilizezi zeci, sute de voluntari, care să asigure „permanența” la frontieră, să identifici și să direcționezi resurse pentru un „altfel” de război. De aceea este nevoie de idei, de proiecte.

Un astfel de proiect a fost lansat miercuri, 24 mai 2023, la Sighet: #SprijinPentruUcraina la punctul de trecere a frontierei Sighet. Proiectul își propune să ofere sprijin refugiaților ucraineni care intră în țară pe la punctul de trecere a frontierei din Sighet. Proiectul este derulat de Serviciul de Ajutor Maltez în România (SAMR) cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. De implementarea proiectului se ocupă sucursala sigheteană.

Doamna Anca Simu, locțiitor secretar general și responsabil comunicare la nivel central în organizația SAMR, a participat la această lansare a proiectului.

„SAMR marchează 14 luni de prezență constantă în punctul de trecere a frontierei Sighet. Prin acest proiect se asigură continuarea sprijinirii refugiaților în perioada mai-noiembrie 2023. Ceea ce părea a fi un ajutor acordat pe durată scurtă s-a transformat într-o nevoie permanentă de servicii sociale și ajutor material imediat, astfel că organizația a decis să deschidă aici un punct permanent de asistență. Sprijinul oferit prin proiect presupune în mod deosebit suport psiho-emoțional și distribuire de produse de strictă necesitate (hrană și produse igienico-sanitare).
Echipa Malteză a creat un  mediu sigur, cu o atenție deosebită față de mame și copii. Aceștia au nevoie să comunice, să depășească stresul emoțional creat de  lipsa de perspective și situația familială de acasă (tați, frați, rude pe front). Refugiații care sunt în tranzit primesc pachete de drum: pachete alimentare, produse de igienă și informații cu privire la contacte unde pot apela în cazul în care au nevoie de sprijin pe perioada călătoriei lor.” (Anca Simu)

Înființată în 1991, SAMR are, în prezent, 18 filiale în întreaga țară și peste 1000 de voluntari care derulează programe dedicate tuturor categoriilor sociale vulnerabile, de la persoane cu dizabilități, programe de incluziune, programe pentru persoane fără adăpost la serviciile speciale dedicate vârstnicilor.

La această întâlnire la care au fost prezenți pe lângă voluntari, presă și câteva ONG –uri care-și au „punctul de lucru” la vama Sighet, ne-a mai oferit câteva detalii și d-na prof. Luminița Erika Colopelnic, conducător sucursala locală.

Mult succes în implementarea (și) acestui proiect!

Foto & text: Ion Mariș

Mai rar e să ai parte de o întâmplare – în taxi –  în urma căreia poţi concluziona – pentru gloria speciei umane – într-un singur fel: Iată Omul!

Cluj-Napoca, miecuri, 10 mai 2023. M-am dus pentru un control la ochi. Ştiţi cum se face.  Atropină, dilatarea pupilelor, etc. A fost o zi neaṣteptată, cu soare. Cu o zi înainte, cu două zile, capitala Transilvaniei fusese acoperită de nori. Nici previziunile meteorologice nu anunţau o zi cu mult soare pentru miercuri. Şi totuṣi, a fost.

Dacă-i soare, dilatarea pupilelor se lasă cu o senzaţie foarte neplăcută dacă n-ai ochelari de soare. Eu n-am avut. Mă urc într-un taxi ṣi-i spun clujeanului unde vreau să ajung.  Îl simt mai vorbăreţ ṣi atunci intru in discuţie. Îi spun că mă dor ochii pentru că n-am ochelarii de soare la mine. Îi spun ṣi din ce cauză am senzaţia că trebuie să stau mai tot timpul cu ochii închiṣi, îmi fac autocritica în faţa lui că nu mi-am luat ochelarii de soare cu mine.

El îmi spune că a citit undeva că purtatul ochelarilor de vară reduce mult stressul celui care-i poartă. Stăm la stopuri mai mult decât în miṣcare. Timp suficient pentru taximetrist să-ṣi pună ochelarii de soare. Probabil că i-am atras atenţia și de-aia o fi făcut-o. Scoate a doua pereche de ochelari de soare, îi ṣterge răbdător și meticulos ṣi mi-i dă mie, aflat pe bancheta din spate. „Ia puneţi-i p-ăṣtia!”, îmi zice. Mi-i pun ṣi exclam: „Oooo! Ce bine-i cu ei!”.
Ajungem la destinaţie. Înainte de a-i plăti cursa, îmi zice că dacă vreau, pot să păstrez ochelarii de soare!

Surprins, îi mulţumesc pentru amabilitate ṣi îi dau ochelarii înapoi. I-am plătit pentru cursă ṣi i-am mulţumit din nou, poate în prea puţine cuvinte, pentru intenţia de a-mi da mie ochelarii lui. Pe gratis!!!

Mai mult ca sigur că taximetristul din întâmplarea adevărată pe care am relatat-o aici nu va citi aceste rânduri. Mă mulţumesc să ṣtie alţi oameni că avem printre noi unii care merită a fi numiţi Oameni.

Sunt întâmplări banale, din care putem învăţa să fim mai buni. „Iată Omul!” s-a strigat de mai multe ori în istoria multimilenară a planetei. În zilele noastre, revelaţia că din când în când întâlnim Oameni au avut-o poate mulţi dintre noi. Mă gândesc c-ar fi bine să citim astfel de întâmplări.

Taximetristule din Cluj-Napoca, nu știu cum te cheamă, nu știu din ce firmă de transport faci parte. Ştiu doar că intenţia ta m-a impresionat. Şi am scris puţin despre bunătatea ta.

Oameni buni, cuvintele de mulţumire sunt relativ puţine. În schimb, pe partea negativă a relaţiilor dintre oameni, paleta folosibilă pare interminabilă…

Horia Picu

Arestarea „lotului Vișovan” în august 1948 (se împlinesc, iată, trei sferturi de secol anul acesta… ) a fost „marea lovitură” dată de Securitatea din Sighet rezistenței anticomuniste maramureșene (lovitură venită însă… cam târziu, în celelalte județe din țară arestările grupurilor similare avuseseră loc în luna mai, dar de cei de la Sighet Securitatea a aflat foarte târziu, ceea ce arată o lipsă de „vigilență ”…).

Cei arestați erau 18 tineri (dintr-un total de 26, cât cuprindea organizația, ceilalți 8 nefiind prinși decât după câțiva ani) cu vârste între 15 și 25 ani, originari din Sighet și împrejurimi, după statutul social – 15 elevi, 2 studenți și un funcționar, care după o anchetă dură de câteva săptămâni (însoțită de bătăi crunte, victima principală fiind profesorul Aurel Vișovan dar agresați fizic au fost și Ioan Dunca, Nistor Man, Iuliu Vlad, Grigore Hotico, Găvrilă Coman, etc ) vor fi „cazați” la închisoarea județeană din Sighet (actualul Memorial), care în felul acesta devine închisoare politică (inițial doar etajul doi, dar ulterior toată clădirea a fost ocupată de deținuți politici, cei de drept comun fiind transferați în alte locații), detenția lor aici încheindu-se în mai 1949 când vor fi duși la Cluj pentru proces și apoi în diferite închisori de executare a condamnărilor (între 2 și 10 ani, după cum „justiția” comunistă a avut bunăvoința să acorde, de la caz la caz; jumătate dintre ei vor fi însă condamnați încă o dată în 1959 pe baza unor acuzații complet inventate și vor mai avea parte de câțiva ani de detenție ). Doi din cei arestați vor muri în închisoare: Ioan Virag și Găvrilă Coman.

Cel care a condus arestările și anchetele membrilor „lotului Vișovan” a fost locotenentul Beni Stern (în forma aceasta semnează rapoartele dar după alte surse numele oficial era Adalbert Stern) om de mare cruzime, adevărat torționar, care își va spori faima în anii următori 1949-1950 când va teroriza satele Maramureșului, arestând abuziv sute de persoane, în majoritate bătrâni, femei și copii pentru ca prin chinuirea și intimidarea acestora să determine partizanii ascunși în păduri să se predea. Ulterior va fi promovat la Baia Mare ca șef al arestului la Securitatea Regiunii, ajungând la gradul de colonel, comportamentul barbar al acestuia fiind astfel generos răsplătit.

Ancheta s-a finalizat și concretizat într-un raport redactat de către Stern la data de 25 octombrie 1948 (dosar de anchetă 50179). Un raport dactilografiat de 14 pagini, în care pe lângă datele personale ale celor 26 tineri (18 arestați și 8 în lipsă), cuprinde și o serie de informații și aprecieri ale organului de Securitate asupra activităților considerate ilegale și antistatale ale acestora, folosind din abundență termenul „fascist” (de peste 80 de ori!). Pentru Stern toate sunt „fasciste”:  epoca „fascistă”, program „fascist”, organizații „fasciste”, ritualuri „fasciste”, sentimente „fasciste”, cărți „fasciste”, spirit „fascist”, etc ceea era complet fals dar arată preocuparea obsesivă a Securității de a introduce etichete grave care să impresioneze și să dea legitimitate acuzării, pentru a distruge din fașă orice formă de opoziție, orice manifestare a libertății de gândire și asociere, echivalând-o cu fascismul. Dar când se ajunge la probele care să susțină asemenea acuzații foarte grave, ele sunt : „strângerea de cotizații”, “cumpărarea de alimente pentru cei deja arestați”, „ședințe în locuințe sau în natură”, „rostirea de rugăciuni în comun” , „cântarea de cântece”, etc. Cititorul raportului ar fi probabil dezamăgit că nu găsește nimic despre arme, atentate, discursuri instigatoare la ură, agresiuni fizice sau măcar amenințări asupra unor comuniști din Sighet sau din altă parte. Stern nu menționeaza nimic de genul acesta pentru că efectiv nu au existat. Dar atunci … în ce constă fascismul?… Stilul semidoct al lui Stern atinge chiar cote hilare când afirmă că „ședințele organizației se desfășurau într-o atmosferă solemnă de mare sobrietate” sau când afirmă despre un elev cu activitate mai slabă în organizație că respectivul „era neserios și cu educație fascistă superficială”. S-ar zice că are o admirație ascunsă pentru victimele sale… dar nu, e doar incoerența celui arogant dar lipsit de cultură…

Începutul a fost făcut. De acum înainte Securitatea județului Maramureș (cu serioase întăriri primite din alte părți) își va amplifica și diversifica activitatea      răscolind zona în lung și în lat, în căutarea tuturor adversarilor reali, potențiali sau imaginari ai regimului comunist, rezistența prelungindu-se până în 1953. Mii de maramureșeni vor deveni victime directe ale terorii conduse de Stern și uneltele lui (Laszlo, Șofineți, Toth, Peto, Gherasim, etc ), în proporție de 99 % oameni neînarmați dar care nu înțelegeau să renunțe la credință, identitate, libertate și proprietate, valorile care ne-au definit și ne-au dat legitimitate pe acest pământ, sub toate orânduirile vremelnice care s-au succedat de-a lungul istoriei.

Preot prof. Marius Vișovan

Mergi cu trenul – la cușetă – de la Sighetu Marmaţiei spre Bucureṣti sau invers și ai parte, în prea lungul timp cât trebuie să stai acolo, de clipe de neuitat.

Lumea în vagon e civilizată, șeful de vagon e întotdeauna amabil. Nimic negativ de zis. Nici despre muntele de gunoi care s-a format și a crescut mândru prin grija autorităţilor competente de peste mări și ţări (că doar n-o fi vorba despre niṣte niște autorităţi mai de pe lângă noi…) nu vreau să scriu mai nimic acum.

Nu-mi vine să mai scriu nici că dacă vii de undeva din lumea asta unită sub un steag albastru cu un cerc de stele în mijlocul lui și nu știi unde-ai ajuns, fiind în tren, e suficient să te uiţi pe geam. Vezi mizerie peste tot. Gunoaie, pe malurile râurilor, prin ramurile copacilor, pe drumuri și pe marginile lor, vezi jalea ṣi indiferenţa. Vezi Nesimţirea!!!

Atunci… imposibil să nu știi în ce ţară ai ajuns… Cu ani în urmă, în Braṣov, odată când încă nu terminasem clasele primare, dintr-un autocar au coborât niște turiṣti străini. Prost îmbrăcaţi faţă de cum erau românii. Sărăcuţi, vai de capul lor… Cineva de lângă mine – ţin minte faza de parcă a fost ieri! – a zis: „ăștia-s ***”. Nu vreau să scriu de unde erau. Vreau doar să subliniez că cineva din grupul de străini a auzit și a întors capul spre grupul unde mă aflam și a confirmat că erau din ***.

Cam asta era România odată… Mai mândră și mai curată decât unele dintre suratele ei europene de azi.

Revin la impresii de călătorie de la ultima deplasare dinspre București spre casă. Mă uitam pe geam. Obișnuit cu prea mizerabilele geamuri ale CFR-ului, am observat în partea de jos a sticlei o dungă întinzându-se pe toată lăţimea ferestrei, la vrei 10-15 centimetri de partea de jos. Nimic neobiṣnuit într-o ţară în care mizeria a devenit obișnuitul și curăţenia excepţia. Doar că la frânarea trenului, dunga a început să se miște! Să se onduleze! De la stânga spre dreapta și invers, în timp ce trenul, în goana lui nebună (întelegeţi ironia…), începea să frâneze.

Dunga aia era, de fapt, stratul superficial al apei care era „captivă” între cele două straturi de sticlă ale ferestrei unde stăteam și mă uitam afară, bucuros și mândru ca de fiecare dată când ajunge trenul în Maramureș.

Am făcut niște poze. O să vedeţi dunga despre care am amintit în partea de jos a ferestrei care, oricum, e cam jegoasă, neavând cine s-o spele. … dar cine să spele, mai găsim pe unul, altul.

Se poate și mai rău. Tot la vagonul – cușetă. Te duci în locul unde fiecare intră singur și încerci să te ușurezi în locul special conceput pentru asta. Îţi trece repede cheful, vâzând bazinul plin cu lichidul cel gălbui bălăngănindu-se ameninţător în spaţiul dedicat omeneștilor activităţi. Atunci, te gândesti că Alfred Hitchcock spunea că „Lungimea unui film trebuie direct corelată cu rezistenţa vezicii urinare umane”. (sursa: http://www.citatepedia.ro)

Dar lungimea unei călătorii cu trenul în România?

Asta nu-i nimic, dar când te gândești că „dacă o cetate se dărâmă devine ruină, pe când o movilă de gunoi rămâne tot gunoi″. (Proverb israelian – sursa: https://www.youtube.com/watch?v=IuKgC1aphWw&t=186s), nu poți să nu te gândești: Sighetul ce-o fi? Și mai ales, ce-ar putea să devină dacă o ţine(m) tot așa?

Dar ţara???…

Horia PICU

Strada „Ion Buteanu” (care are când un sens, când celălalt pentru circulaţie, când le are pe amândouă – ca acum), are ṣi ea, ca multe surate ale ei din municipiul din nord-vestul ţării, funcţionalitate dublă.

Pentru orientarea mai uṣoară a acelora care nu prea trec prin zonă, preferând alte hiper-extra-super magazine alimentare din oraṣ, precizez că strada cu pricina face legătura între străzile „Gheorghe Şincai” ṣi „Bogdan Vodă”.

Am trecut pe-acolo. Era după o ploaie mai consistentă. Strada „Ion Buteanu”, modernizată de vreo câţiva ani, e dotată cu un trotuar  lat, mai nou ṣi arătos ṣi pe unde nu se plimbă  mai  nimeni ṣi  cu un trotuar  mai vechi dar în stare bună ṣi mult mai circulat.

Trotuarul circulat avea pe lângă el o băltoacă mare pe aproape cât e strada de lungă. Pe partea  cu trotuarul care are rolul de a scurta bine din lăţimea străzii ṣi pe unde – cum spuneam –  nu se plimbă mai nimeni, maṣinile pot circula aproape fără să-ṣi spele dedesubturile.

Oare  la ce mai e bună o stradă în afară de a se circula pe ea, cu maṣina, cu bicicleta, cu trotineta cu ataṣ ṣi aṣa mai departe?

Pe strada „Ion Buteanu”, pe partea  cu băltoaca cea mare ṣi cu aportul maṣinilor ceva mai… viteze, se poate uda iarba de lângă bordură, ba chiar ṣi pomii care ornamentează locul.

Circuitul apei în natură: ploaie, băltoacă, maṣini grăbite, apa aruncată din băltoacă pe iarbă ṣi pe pomi. Şi pe pantofi. Şi pe pantaloni. Mă opresc aici. Circuitul apei, nu.

Las gluma la o parte ṣi pun acum la modul cât se poate de serios o întrebare. Când se face contract pentru reabilitarea sau modernizarea unei străzi, beneficiarul (cine-o fi ???) nu ṣtie să oblige constructorul să niveleze strada când se lasă mai mult pe o parte?

Văd că prin UAT Sighetu Marmaţiei dacă se modernizează o stradă sau se pun dale pe un trotuar ṣi după un timp apar imperfecţiuni sau chiar gropi periculoase, prestatorul de servicii nu-i tras la răspundere de beneficiar (cine-o fi ???), nu-i chemat înapoi să remedieze lucrarea.

Pesemne că în contractele încheiate nu se trece ṣi obligativitatea executantului  lucrării  de a reface ce se strică. Dac-ar avea această obligaţie, ar fi mai atent la ce face ṣi cum face. Aṣa, e o mare bucurie pentru orice S.A. sau S.C. sau cum se mai numesc să presteze pe-aici. Termină treaba, care ţine până când se strică (adică puţin), iar stricăciunea rămâne stricăciune, n-o mai repară nimeni. Dar nici n-are cine să-i întrebe…

Strada „Ion Buteanu” s-a lăsat mai mult pe o parte ṣi-i acum mai primitoare de apă de ploaie. Se poate întâmpla ṣi altcumva: omul să vină, să sape undeva, mai pune ceva fire sau conducte sub asfalt, astupă repede groapa cu pământul pe care l-a scormonit ṣi aṣa o lasă fiindcă el e responsabil doar cu firele sau cu conductele. Altcineva trebuie să toarne asfaltul decupat în forme geometrice alcătuite numai din linii drepte.

Să tot fie vreo trei săptămâni  de când tot prin zona despre care scriu acum (aproximativ în dreptul fostului bar „Fin”) a apărut un decupaj periculos pentru cauciucuri ṣi văd că nimeni n-are de gând să-l reastupe cu asfalt, aṣa cum a fost înainte. Dacă decupatorul de asfalt a uitat unde trebuie să vină, cred că o poză i-ar prinde bine. De-aia o pun în articol. Poate aṣa i se activează memoria ṣi repară, aṣa cum a fost.

Totuṣi, pentru ce primesc bani unii care în oraṣul ăsta au trecut în fiṣa postului de a merge pe străzi, prin cartiere ṣi apoi să tragă de mânecă pe cine trebuie atunci când e cazul? Sau poate se aṣteaptă venirea verii. Atunci  mâneca va fi scurtă, greu să fie cineva cu reponsabilităţi tras de ea.
Poate n-o fi nimeni?!…

Dar la vară, cald sau nu, noi ne vom încălzi cu ideea că ne apropiem de 2024, când vom pune iar de ceva speranţe…

Horia Picu

Am stat mult și am meditat dacă un asemenea titlu se potrivește în contextul de față, dar eu zic că malpraxisul n-ar trebui să se raporteze strict la persoane vii ci și la orice entitate care are legătură cu viața și conviețuirea noastră de zi cu zi.
,,Bolnavul” meu este un ,,pacient” marginalizat, uitat, prăfuit, murdar, scorojit și mai ales trist.
Este Orașul meu!
Să fie oare și iarna aceasta continuă care ne deprimă și ne face să observăm mai acut cum acest pacient moare încet, lăsat în nepăsare de către cei care ar trebui să se îngrijească de nevoile și suferințele lui.
În afară de luptele interstițiale din pîntecul instituției administrative alte acțiuni mai răsărite nu se prea văd.
Mai ales că avem și o parte feminină în gospodărirea orașului, dar care se plînge pe toate căile că i se tot iau din atribuții. Că i s-a luat Salubritatea. Dar oare am avut vreodată salubritate?
Să nu fiți supărată d-nă vice, că au rămas destule în schimb; clădirile scorojite, pavajele și trotuarele știrbe din care au mai rămas doar bordurile (chiar în centru, în spate la Curtea Veche), etc.
Orașul, eu îl văd ca pe o ființă vie pe care dacă îl lași să zacă, îi cedează organele vitale. Inima și plămînii.
Orice deces are cam aceeasi cauză: stop cardio-respirator.
Inima, presupune o forță care ar trebui să pompeze ,,sînge” în tot corpul, doar că în cazul orașului ea e secătuită de energie.
Industria locală, atît cît era, asigura fluxul vital de susținere al orașului a secat. Puținele inițiative care mai pîlpîie, dau un puls atît de slab încît aproape că se apropie de pragul colapsului.
Plămînii, au nevoie să respire aer curat, să fie conectat la ,,guri” de cultură, săli de teatru, spectacole, cinematografe.
Dimpotrivă! Totul a fost decimat, redus la zero!
Oare la indicațiile cui s-a mutilat și unicul parc din centru, ciuntind copacii, lăsîndu-i goi de crengi de parcă ar fi niște stîlpi impersonali de telegraf! E noua viziune peisagistică a edililor?
Se zice că din cauza păsărilor s-ar fi recurs la o asemenea metodă, deoarece au ajuns să ne deranjeze… Politica drobului de sare.
Dacă e așa, de ce nu se iau măsuri preventive să arestați viitorii hoți, violatori, criminali, de ce nu închideți intrările în piețe pentru a stîrpi comerțul cu țigări de contrabandă!
Doamna vice, apelez la d-voastră ca de la femeie la femeie și vă propun un mic exercițiu de imaginație: V-ar plăcea să locuiți într-o casă precum orașul pe care-l păstoriți?
Ieșiți pe teren, luați centrul la pas, puneți-vă pantofiorii cu toc și vedeți dacă vă puteți plimba prin urbea pentru care vă încrîncenați atît.
Sunteți o femeie elegantă și sunt convinsă că v-ați creat condiții civilizate ca persoană. De ce nu se poate și în cazul bietului nostru oraș?
Nu e nevoie de multă politică în asta, trebuie să ai doar drag de locul tău, pînă la urmă care e și locul de muncă, pentru care retribuția este pe măsură.
În alte țări civilizate această funcție este onorifică. Mulțumirea lucrului bine făcut este singura remunerație, alături de aprecierea celorlalti.
Noi suntem însă săraci și din sărăcia noastră alimentăm bugetul ca să vedem și noi că se mișcă ceva.
Fie și o curățenie sănătoasă, fie și cîțiva copaci și trandafiri plantați în parcul dezolant din centru!
S-a tot ,,toaletat” și nu s-a pus nimic în loc.
Păstrați orașul viu, dacă tot se transformă într-un oraș – muzeu, măcar conservați-i exponatele.
Reparați sala de spectacole Viorel Costin, nu ne siliți să ne înghesuim în singura sală neîncăpătoare de la Școala de Muzică. Reparați și exteriorul cinematografului deoarece i se prăbușesc coloanele și pereții mîncați de igrasie.
A ajuns ca Sighetul să aibă (cine ar fi crezut?), ca singura zonă mai animată să fie străduța din fața „Închisorii”, unde, se înghesuie niște padocuri din care se revarsă mai ales vara un zumzet de muzică, amestecat cu clinchete de pahare și veselie.
……Într-un loc, pe unde ar trebui să călcăm pe vîrfuri și care, în loc de piațetă ar trebui să se numească Pieta!
S-a ,,comercializat” totul în numele sfîntului Cîștig și al interesului obscur.
………………………………….
Iertată să-mi fie această disertație, nu am pretenția unui discurs avocățesc, dar atît am mai citit și eu cum că un medic care nu s-a preocupat îndeajuns de un pacient, poate fi acuzat de malpraxis.
Oare în cazul edililor unui oraș, care în mod sistematic, de peste 30 de ani lasă un oraș în uitare, paragină blazare, pînă la sufocare, nu s-ar putea aplica și în cazul lor verdictul de malpraxis?
Pînă atunci, avem însă o metodă la îndemînă pentru a-i sancționa și anume să folosim fiecare parafa (ștampila de vot), și să ne gîndim bine unde o aplicăm!
Așa să ne ajute Dumnezeu!

Ileana Pisuc

Foto: Ion Mariș