Anul 2021 ne „tratează” cu a IX-a ediție a proiectului-tradiție Moș Nicolae caută ajutoare!, proiect marca Rotaract Sighet.

Ne propunem să pregătim 45 de pachete pentru copiii din casele de tip familial sighetene, astfel încât aceștia să se bucure de venirea Moșului. Ne puteți ajuta donând jucării, rechizite și dulciuri la unul din centrele de colectare: Flamingo – Pensiune & Restaurant și Florăria Artistic by Ana.

Având în vedere experiența anilor trecuți, în această ediție colectăm doar jucării, rechizite și dulciuri. Fructele le vom achiziționa noi din donațiile strânse în cadrul proiectului, pentru a ajunge proaspete la beneficiari.
Astfel, vă invităm să aducem împreună bucurie de sărbători, pentru a IX-a oară, în cadrul proiectului Moș Nicolae caută ajutoare!, în perioada 28 noiembrie – 4 decembrie 2021.

În funcție de centrul de colectare, avem și intervale orare diferite: Flamingo – Pensiune & Restaurant, între orele 08:00 – 21:00, strada George Coşbuc, nr. 36; Florăria Artistic by Ana, între orele 09:00 – 18:00, strada Traian, nr. 7.

Mai multe detalii regăsiți pe pagina noastră de Facebook https://www.facebook.com/rotaract.sighet.
Clubul Rotaract Sighet vă urează sărbători pline de liniște și magie, cu multe fapte bune!

Echipa de gardă Rotaract a lui Moș Nicolae!

După un an de activitate în administrația publică locală a Edilului „Șef”, avem ocazia să intrăm în câteva detalii care ne vor convinge (sau nu?) că Primarul Sighetului și-a făcut datoria și vom putea trage câteva concluzii vizavi de activitatea prestată până în acest moment.
Vă invit, stimați sigheteni, să analizați concretețea răspunsurilor la întrebări și să ne spuneți ce „notă” primește de la dvs. intervievatul meu.

Ion Mariș: În campania electorală v-ați propus proiecte „spectaculoase” și cu repercusiuni pozitive pentru populație. Ce nu ați reușit să „implementați” din ce v-ați propus și… oare veți reuși până la finalul acestui mandat?
Vasile Moldovan: Nu pot spune că mi-am propus proiecte spectaculoase pentru Sighet și sigheteni. Mi-am dorit și îmi doresc normalitate, să avem un oraș civilizat, curat și sigur. În campania electorală, împreună cu echipa de consilieri, am gândit zece direcții de dezvoltare a orașului, cu repercusiuni pozitive pentru populație, așa cum spuneți și dumneavoastră. Chiar dacă nu am reușit în primul an de mandat să implementez tot ce mi-am propus, continui să cred că se poate, cu toate obstacolele ce-mi apar în cale. Îmi doresc și ne dorim o Primărie funcțională. Nu am reușit în primul an de mandat să îndeplinesc acest obiectiv asumat și încă sunt în căutarea unei soluții. Sunt sigur că până la sfârșitul mandatului multe din proiectele propuse vor prinde contur.

Ion Mariș: De ce credeți că nu ați reușit să impuneți/ finalizați multe dintre proiectele pe care vi le-ați propus?
Vasile Moldovan: Sunt mai mulți factori, începând cu instabilitatea din cadrul Consiliului Local, lipsa liniilor de finanțare din fonduri, europene, guvernamentale sau județene, aprobarea târzie a bugetului local (sfârșitul lunii aprilie), situația juridică neclarificată a multora dintre obiectivele cuprinse în proiectele de investiții și lista ar putea continua.

Ion Mariș: Vi se pare normal ca aproximativ 60 % din bugetul orașului să meargă pe salarii? Și, dacă răspundeți „nu”, ce se poate face concret și în timp real pentru a crește partea investițională din buget?
Vasile Moldovan: Nu mi se pare normal dar să nu uităm că salariile au fost majorate substanțial în anul 2018, în timp ce cuantumul taxelor și impozitelor a rămas la nivelul anului 2006, fiind actualizat doar cu rata de inflație. De asemenea, trebuie să avem în vedere faptul că drepturile salariale ale angajaților din cadrul Spitatului Municipal, care nu sunt deloc de neglijat, doar tranzitează bugetul local, dar nu sunt suportate din acest buget.
Pentru a crește partea investițională soluția o reprezintă atragerea de fonduri prin proiecte ambițioase, serioase și viabile. Avem în derulare câteva proiecte pe care le-am enumerat și la prezentarea raportului de activitate după un an de mandat, care însumează câteva zeci de milioane de Euro, am depus cereri de finanțare pentru drumuri și podurile Abator și Pușcapor în cadrul programului „Anghel Saligny” dar sunt conștient că trebuie să muncim mai mult și să pregătim proiecte ce vor putea primi finanțare prin PNRR, POR, CNI și nu trebuie să neglijăm nici proiectele transfron-taliere.

Ion Mariș: Cum se poate „armoniza” relația dvs. cu viceprimarul Sighetului?
Vasile Moldovan: Fiecare trebuie să-și cunoască și să-și asume poziția pe care o ocupă vremelnic. Activitatea noastră în cadrul Primăriei este stabilită de Codul Administrativ, viceprimarul aflându-se în subordinea primarului. Atâta vreme cât singurul scop al viceprimarului este denigrarea, sabotarea și jignirea primarului nu putem vorbi despre o „armonizare” a relațiilor. Pe lângă „primăria paralelă”- Urbana a mai apărut și „primaria perpendiculară”- viceprimarul, după cum spunea un șugubăț.

Ion Mariș: Aveți ceva ce vă reproșați din activitatea dvs în adminstrația publică din anul scurs până acum?
Vasile Moldovan: Nu am timp de reproșuri, mergem mai departe. În administrație fiecare zi e o nouă provocare.

Ion Mariș: Spuneți-mi vă rog un proiect de hotărâre pe care l-ați inițiat și l-ați… trecut/ implementat cu succes!
Vasile Moldovan: Prioritatea pentru mine o constituie infrastructura rutieră. Suntem deficitari, chiar repetenți la acest capitol, dar se poate. Reabilitarea străzilor Avram Iancu și Rodnei pot fi trecute la capitolul succese, urmează str. Mihai Eminescu, Iuliu Maniu, Dobrogeanu Gherea, investiții care au fost bugetate și alte străzi ce vor fi cuprinse în bugetul anului viitor.

Ion Mariș: Dați-mi vă rog un exemplu de proiect pe care l-ați propus și a fost – nejustificat – respins.
Vasile Moldovan: Trecerea Urbana în cadrul aparatului de specialitate al Primarului, ca Direcție de Patrimoniu.

Ion Mariș: Cum ați caracteriza relația dvs cu propriii consilieri? Sunt… „ascultători”?…. „creativi”?…
Vasile Moldovan: Dacă vă referiți la consilierii locali care au candidat pe listele alianței Coaliția pentru Maramureș, nu putem vorbii de proprii mei consilieri. Aceștia sunt membri în Consiliul Local, nu sunt dependenți de Primar, le respect atitudinea și poziționarea în cadrul ședintelor și consider că sunt un exemplu de urmat și pentru ceilalți consilieri locali.

Ion Mariș: Ce veți face, ce măsuri veți lua, pentru a genera venituri mult mai mari la bugetul local?
Vasile Moldovan: Am vorbit despre atragerea de fonduri europene, transfrontaliere, guvernamentale, norvegiene, etc.

Ion Mariș: Pe termen scurt – adică un an – ce proiect/e, în care credeți mult, veți susține pentru adoptare/ asumare în Consiliul Local?
Vasile Moldovan: Reabilitarea pieței agro-alimentare, reabilitarea unor clădiri emblematice, cum ar fi Sala „Viorel Costin”, Casa Ioan Mihali de Apșa, Policlinica Veche, Cinematograful, crearea de noi zone pietonale, digitalizarea primăriei și ar mai fi.

Ion Mariș: Cât s-a „consumat” până acum, ce procent, din bugetul local pentru investiții? De ce nu ați „consumat” integral bugetul alocat pentru investiții?
Vasile Moldovan: Circa 60 % din bugetul pentru investițiile din acest an a fost consumat, motivul pentru care nu a fost consumat întreg bugetul s-a datorat aprobării bugetului la data de 28 aprilie 2021, probleme cu întabularea unor obiective, întocmirea unor documentații cu întârziere, procedurile de licitație.

Ion Mariș: Credeți că veți reuși să „soluționați” reorganizarea URBANA și în ce mod?
Vasile Moldovan: În vreun fel sau altul o reorganizare la Urbana va avea loc, de rezultatul final sunt răspunzători consilierii locali.

Ion Mariș: Personalul din primărie este corect dimensionat? Angajările pe care le-ați propus/ aprobat în anul pe care l-ați „bifat” sunt… justificate?
Vasile Moldovan: Numărul angajaților din primărie este cu mult sub limita maximă admisă pentru o localitate de nivelul municipiului nostru. Consider că posturile pe care le-am propus sunt justificate, acum sunt în procedură de concurs șapte posturi și sper să fie ocupate de oameni profesioniși, onești, care-și iubesc orașul.

Ion Mariș: La nivel național, guvernamental, se pare că s-au fixat bazele înțelegerii între PNL și PSD. Credeți că acest aspect va schimba/ reconfigura colaborarea dintre Primar – Viceprimar și implicit între consilieri?
Vasile Moldovan: Rămâne de văzut, importat este acum să avem o guvernare stabilă.

Ion Mariș: Vă considerați eligibil pentru a candida pentru un nou mandat în administrație? Considerați că ați convins sighetenii să vă voteze pentru un nou mandat?
Vasile Moldovan: Este prea devreme pentru a mă gândi la ce se va întâmpla peste trei ani. Îmi doresc să pot implementa cât mai multe dintre proiectele propuse, faptele să vorbească.

Ion Mariș: Ce le puteți – sincer! – promite sighetenilor pentru următorii trei ani vizavi de bunul mers al administrației sighetene?
Vasile Moldovan: Transparență, seriozitate, muncă. Totul pentru Sighet și sigheteni.

Ion Mariș: Mulțumesc mult pentru timpul alocat acestui interviu și succes în continuare!
Vasile Moldovan: Și eu vă mulțumesc! Multă sănătate tuturor!

Ion Mariș

După mai puțin de un an de activitate în administrația publică locală a Edilului „Șef-adjunct” (vorbim desigur de Viceprimarul Sighetului) avem ocazia să intrăm în câteva detalii care ne vor convinge (sau nu?) că și-a făcut datoria și vom vedea dacă este mulțumită (și noi la fel?) de activitatea prestată până în acest moment.

Vă invit, stimați sigheteni, să analizați concretețea răspunsurilor la întrebările mele și să ne spuneți ce „notă” primește de la Dvs. Doamna Viceprimar.

Ion Mariș (IM): În campania electorală v-ați propus proiecte „spectaculoase”, cu repercusiuni pozitive pentru populație. Ce nu ați reușit să „implementați” din ce v-ați propus și… oare veți reuși în acest mandat?
Daniela Onița – Ivașcu: Consider că nu mi-am propus proiecte „spectaculoase”, ci proiecte necesare pentru comunitatea noastră, cu repercusiuni ce țin de dezvoltarea orașului. Programul electoral prezentat sighetenilor a fost construit luând în considerare câștigarea mandatului de primar al municipiului. Pentru a putea pune în practică un program electoral și a-l transforma într-o realitate concretă pentru oameni este necesară puterea deciziei, viziune și implicare. Această putere decizională nu o dețin în prezent. După cum bine știți, viceprimarului municipiului i se pot delega atribuții de către primar. Așadar, sfera decizională a subsemnatei este limitată la atribuțiile de coordonare ale serviciului comunitar de salubrizare și ofițer de stare civilă.
Câteva proiecte importante pe care le-am propus sighetenilor au fost: Reabilitarea parcurilor și locurilor de joacă pentru copii, Bugetarea participativă, Primul ghiozdan pentru copiii din clasa pregătitoare și Regulamentul privind acordarea ajutoarelor în situații de urgență (calamități, incendii etc). Din păcate, am întâmpinat numeroase obstacole în implementarea lor. Și am să le enumăr pe rând:
În cazul Reabilitării parcului din Piața 1 Decembrie 1918, în urma imposibilității identificării resursei financiare în bugetul local pentru anul în curs, buget votat în luna aprilie a.c, în cursul lunii mai am solicitat sprijin Consiliului Județean Maramureș, depunând în acest sens, documentația completă (proiect, deviz estimativ de lucrări și memoriu justificativ în vederea finanțării); proiectul a fost aprobat la finanțare în urma HCJ9/2021 la începutul lunii iunie a.c., în acest sens a fost alocată suma de 311.000 lei.
Din iunie până în prezent, din motive independente de subsemnata, cu banii alocați, nici până la această dată, lucrările nu au fost demarate de către cei responsabili, cu toate că, am solicitat în scris primarului atribuții în acest sens. Solicitarea mea nu a primit curs, răspunsul nefavorabil din partea primarului primindu-l în scris.
Bugetarea participativă, a stârnit multe „orgolii”! Cu toate că este un concept nou pentru sigheteni, un demers de succes aș spune, după numărul proiectelor depuse spre finanțare, a întâmpinat numeroase piedici în punerea lui în executare de către primar, după cum bine știți. Acest proiect a fost votat în unanimitate de către Consiliul Local Sighetu Marmației, iar comisia desemnată pentru evaluarea proiectelor îndeplinindu-și rolul și declarând câștigătoare prin vot, un număr de trei proiecte. Acestea așteaptă încă implementarea…
Primul ghiozdan pentru copiii din clasa pregătitoare, proiect implementat și în prezent de actuala administrație județeană, a fost propus dezbaterii și aprobării Consiliului Local, însă din nefericire nu a putut fi identificată suma de 20.000 lei în bugetul local. Vom închide anul pe excedent bugetar, deci consider că putea fi implementat cu succes pentru un număr de 103 copii sigheteni de clasă 0. La fel ca și în cazul proiectului cu parcul, copii se pare că nu sunt încă o prioritate.
Regulamentul privind acordarea ajutoarelor în situații de urgență (calamități, incendii etc) este depus din 15 iulie 2021 și zace probabil prin ceva sertare…

Ion Mariș: De ce credeți că nu ați reușit să aplicați/ finalizați multe dintre proiectele pe care vi le-ați propus?
Daniela Onița – Ivașcu: Cu punerea în aplicare a oricărei Hotărâri de Consiliu Local este mandatat primarul și aparatul său de specialitate. Acesta este cadrul legislativ. Probabil că, impactul electoral al acestor proiecte poate fi motivul real pentru care nu s-au dus la îndeplinire hotărârile de consiliu.

Ion Mariș: Vi se pare normal ca aproximativ 60 % din bugetul orașului să meargă pe salarii? Și, dacă răspundeți „nu”, ce se poate face concret și în timp real pentru a crește partea investițională din buget?
Daniela Onița – Ivașcu: Categoric nu. Așa cum am afirmat de nenumărate ori, o posibilă soluție ar fi o nouă organigramă a primăriei și instituțiilor subordonate, eficientă, adaptată nevoilor și cerințelor actuale precum și o cheltuire eficientă, transparentă și chibzuită a banului public.

Ion Mariș: Cum se poate „armoniza” relația dvs. cu Primarul Sighetului?
Daniela Onița – Ivașcu: În acest caz, armonia înseamnă în primul rând respect instituțional și colaborare eficientă. Din nefericire, din februarie și până în prezent, cu toată deschiderea pe care am avut-o, nu am primit niciun semn de bună intenție. Cazul de față este o dovadă a faptului că unele persoane atunci când ajung în funcții decizionale nu pot dezbrăca haina politică considerându-se în continuare în campania electorală, uitând de cele mai multe ori inclusiv faptul că cel mai important lucru este să fii om.

Ion Mariș: Aveți ceva ce vă reproșați în activitatea dvs din anul scurs în administrație?
Daniela Onița – Ivașcu: Întotdeauna dacă îți dorești performanță, îți vei găsi ceva de reproșat. Important este însă, ca în fiecare zi, să devii mai bun decât ai fost ieri.

Ion Mariș: Spuneți-mi vă rog un proiect de hotărâre pe care l-ați inițiat și l-ați… trecut/ implementat cu succes!
Daniela Onița – Ivașcu: Bugetarea participativă a trecut de votul Consiliului Local. Așteptăm implementarea…

Ion Mariș: Dați-mi vă rog un exemplu de proiect pe care l-ați propus și a fost – nejustificat – respins.
Daniela Onița – Ivașcu: Primul ghiozdan pentru copiii din clasa pregătitoare. În acest an, vom închide financiar cu un excedent bugetar, ceea ce mă duce cu gândul… că reaua credință a fost un motiv nejustificat în identificarea resursei financiare necesare adoptării și implementării lui.

Ion Mariș: Cum ați caracteriza relația dvs. cu propriii consilieri? Sunt… „ascultători”?…. „creativi”?…
Daniela Onița – Ivașcu: Noi suntem o echipă! Relația noastră este una de dialog, colaborare, deschidere, încredere și nicidecum una de subordonare cum se tot vehiculează în diverse medii. Hotărârile le luam împreună, analizând fiecare situație în parte, precum și impactul acestora asupra comunității.

Ion Mariș: Ce puteți face, ce măsuri s-ar putea lua, pentru a genera venituri mult mai mari la bugetul local?
Daniela Onița – Ivașcu: Atribuțiile mele, așa cum au fost stabilite de către primar, nu vizează generarea de venituri la bugetul local. Mai mult, după alocarea sumei de 311.000 lei de la Consiliul Județean Maramureș pentru finanțarea parcului din Piața 1 Decembrie 1918, prin adresa nr. 8910/10.06.2021 primarul municipiului înștiințează administrația județeană că „primarul nu a mandatat viceprimarul să solicite în numele municipiului sume de bani”.

Ion Mariș: Pe termen scurt – adică un an – ce proiect/e, în care credeți mult, veți susține pentru adoptare/ asumare în Consiliul Local?
Daniela Onița – Ivașcu: Bugetarea participativă, Primul ghiozdan pentru copiii din clasa pregătitoare și Amnistia fiscală. Pe lângă acestea, toate proiectele ce vizează reabilitarea și modernizarea drumurilor, reabilitarea clădirilor din zona centrală, izolarea termică a blocurilor, modernizarea pieței agro-alimentare precum și orice intervenție necesară în unitățile școlare și activitățile culturale, sportive din municipiu.

Ion Mariș: Cât s-a „consumat” până acum, ce procent, din bugetul local pentru investiții? De ce credeți că nu s-a „consumat” integral bugetul alocat pentru investiții?
Daniela Onița – Ivașcu: La data votării bugetului local, respectiv aprilie a.c., în unanimitate, Consiliul Local a considerat că se impun a fi alocate resurse financiare pentru: reabilitarea străzilor Avram Iancu, Mihai Eminescu, Iuliu Maniu, Dobrogeanu Gherea precum și asigurarea drumului de acces la blocurile sociale și ANL din zona Fucs, amenajarea și asfaltarea parcării din Piața de Cereale și aleile de la Piața Agroalimentară. Dintre toate aceste obiective, care au avut parte de finanțare, singurul obiectiv realizat este reabilitarea străzii Avram Iancu. Pe cale de consecință, vom închide acest an cu un excedent bugetar. Așa cum am mai afirmat, cu ducerea la îndeplinire a hotărârii a Consiliului Local este mandatat primarul și aparatul de specialitate al acestuia.

Ion Mariș: Credeți că veți reuși să „contribuiți” la reorganizarea URBANA și în ce mod?
Daniela Onița – Ivașcu: URBANA trebuie reorganizată. Conform legislației în vigoare, inițiativa în acest sens o are doar primarul municipiului, nu Consiliul Local. Sigur, dacă vom fi consultați de către primar, avem o viziune de reorganizare a societății URBANA.

Ion Mariș: Personalul din primărie este corect dimensionat? Angajările pe care le-ați aprobat în CL în anul pe care l-ați „bifat” sunt… justificate?
Daniela Onița – Ivașcu: Consilierii locali PNL și USR au votat împotriva înființărilor de posturi în aparatul bugetar, din nefericire, proiectele inițiate de primar au trecut cu votul consilierilor locali PSD, UDMR, PMP și PRO România. Ultima hotărâre a fost cea prin care s-a înființat postul de Administrator Public (City-manager) care grevează pe patru ani de mandat, bugetul local cu suma de aproximativ 500.000 lei. Susțin în continuare că sunt nejustificate înființările de posturi într-un aparat incorect dimensionat.

Ion Mariș: La nivel național, guvernamental, se pare că s-au fixat bazele înțelegerii între PNL și PSD. Credeți că acest aspect va schimba/ reconfigura colaborarea dintre Primar – Viceprimar și implicit între consilieri?
Daniela Onița – Ivașcu: Din punctul meu de vedere a existat întotdeauna deschidere pentru o colaborare instituțională. Nici o înțelegere la nivel național, guvernamental, nu poate reconfigura o colaborare, fără voința ambelor părți.

Ion Mariș: Vă considerați eligibilă pentru a candida din nou pentru un mandat în administrație? Considerați că ați convins sighetenii să vă voteze la viitoarele alegeri?
Daniela Onița – Ivașcu: Este prematur un răspuns la această întrebare.

Ion Mariș: Ce le puteți – sincer – promite sighetenilor pentru următorii trei ani vizavi de bunul mers al administrației sighetene?
Daniela Onița – Ivașcu: Le promit că voi face tot ceea ce depinde de mine și stă în puterea mea de decizie și acțiune pentru a asigura bunul mers al administrației sighetene. Se încearcă, constant, implementarea în memoria colectivă a faptului că „blochez” prin atitudine și acțiune, proiectele primarului. Cifrele vorbesc. Din aproximativ 134 de Hotărâri supuse votului în Consiliul Local, doar 10 Hotărâri au fost respinse (înființări de posturi, majorări de tarife la salubrizare etc). În schimb, din 8 obiective ce vizau investiții concrete pe străzi, aprobate și finanțate în aprilie a.c., doar unul s-a realizat (strada Avram Iancu).

Ion Mariș: Mulțumesc mult pentru timpul alocat acestui interviu și succes în continuare!
Daniela Onița – Ivașcu: Și eu vă mulțumesc pentru deschidere și colaborare!

Ion Mariș

Zilele trecute, la 5 noiembrie, doamna Melania RIȚIU, ultima femeie fost deținut politic din Maramureș a împlinit venerabila vârstă de 96 de ani. Fiică și nepoată de preoți greco-catolici – luptători de prim rang pentru Marea Unire din 1918 (bunicul a fost ilustrul protopop Simion Balea), a copilărit la Săpânța, elevă la Sighet (colegă de clasă cu Aurel Vișovan), a cunoscut suferința temnițelor comuniste împreună cu întreaga familie (tatăl, mama, fratele și logodnicul), își împarte anii senectuții între București, Sighet și Săpânța, fiind prezentă la numeroase manifestări spirituale de cinstire a memoriei rezistenței anticomuniste.

Doamna Melania Rițiu și-a amintit acei ani de groază într-un interviu de acum câțiva ani:

„Prima arestare a tatălui meu, preotul Grigore Rițiu din Săpânța, a fost la 27 februarie 1945 (pentru atitudinea de opoziție față de anexarea Maramureșului la Uniunea Sovietică) împreună cu un ţăran fruntaş din sat, Gheorghe Pop, şi ținut 10 zile la închisoare. Câteva săptămâni mai târziu au venit un grup de activişti ucrainieni, noaptea pe la 4, ca să-l aresteze pe tata. A reuşit să sară pe geam şi să fugă. S-a ascuns timp de o lună, până când autoritatea românească a fost restabilită.

În 1947 represiunea comunistă s-a amplificat. S-a cerut preoţilor să condamne în biserici pe Iuliu Maniu, care între timp fusese arestat. Tatăl meu a refuzat şi a fost dus la Securitate şi ținut câteva zile acolo. În 1948 au fost arestaţi fratele meu Ioan Riţiu (care era membru al Mișcării Legionare) şi logodnicul meu Gheorghe Rednic, amândoi implicaţi în grevele studenţeşti de la Cluj din 1946. Fratele meu avea să fie eliberat câţiva ani mai târziu, logodnicul meu însă va muri în închisoare. În noiembrie 1948 regimul comunist a declanşat prigoana totală împotriva Bisericii Greco – Catolice. Toţi episcopii au fost arestaţi împreună cu un număr foarte mare de preoţi. Familia mea a fost lovită direct de prigoană. În urma refuzului tatălui meu de a renunţa la credinţa catolică am fost obligaţi să părăsim casa parohială şi ni s-a confiscat singura vacă pe care o aveam. În decembrie, ştiind că arestarea este iminentă, tata a fugit de acasă şi s-a ascuns undeva la marginea satului, împreună cu doi călugări de la Bixad, Leon Bob şi Gavril Sălăjan, şi ei urmăriţi de Securitate. Ţărani din sat, dar şi oşeni din Bixad, veneau în secret să le aducă de mâncare. După doi ani de căutări Securitatea i-a prins şi au fost duşi la Sighet, apoi la Baia Mare. La 24 ianuarie 1951 am fost arestată şi eu şi mama. La Securitate la Sighet am fost interogate şi, după câteva zile, am fost duse şi noi la Satu Mare.

M-au ţinut la închisoarea din Satu Mare timp de 6 luni fără să mă întrebe nimic. Aşteptarea era chinuitoare mai ales că eram îngrijorată şi pentru soarta celorlalţi membri ai familiei. Apoi au început anchetele. Am fost întrebată de mai multe ori de ce nu l-am denunţat pe tata. În octombrie 1951 am fost eliberată. Tatăl meu a fost judecat la Cluj în 1952 şi a primit 8 ani de închisoare pe care i-a executat la Caransebeş şi Aiud fiind eliberat în 1954. A mai trăit până în 1969. Situaţia mamei mele, preoteasa Laura Rițiu, a fost însă mult mai crudă. Fiind foarte bolnavă, ea n-a mai ajuns la proces şi a murit în închisoarea din Oradea la 5 ianuarie 1954. Multă vreme nu am ştiut nimic despre ea, Securitatea nu ne-a anunţat decesul ei. Mai târziu am aflat cu groază că şeful Securităţii din Oradea, Mezei, a dispus ca mama mea să nu fie îngropată, ci dată la Facultatea de Medicină din Cluj pentru disecţie!

După eliberare am locuit împreună cu tatăl meu la Bucureşti. A încercat să se angajeze în învăţământ, dar a fost respins. Nu i s-a aprobat nici pensionarea. A trebuit să muncească din greu în diferite locuri cu toată sănătatea sa zdruncinată. Eu am fost chemată la Miliţie în 1980 şi acuzată că răspândesc cărţi de rugăciuni catolice. Bunul Dumnezeu m-a învrednicit să ajung să văd libertatea Bisericii noastre, reînfiinţarea parohiei greco-catolice din Săpânţa și noua biserică. Mi-am îndeplinit o datorie de conştiinţă şi am adus osemintele tatălui meu, preot Grigore Riţiu, şi le-am reînhumat solemn în noul cimitir catolic al comunei.”
                                                                                              (Marius Vișovan – Maramureșul în lupta anticomunistă)

Preot prof. Marius Vișovan

Klaus Werner Iohannis era idolul lui Lucian Mândruţă în 2014. I-a dedicat o carte pe care acum suntem sfătuiţi s-o folosim ca hârtie igienică, rupând pagini din ea, mototolindu-le bine ca să le mai treacă din asprime.

Putem face oricând din paginile unei cărţi sau dintr-un ziar o hârtie igienică. Aşa s-a întâmplat cu operele tovarăşului, mai înainte cu operele lui Stalin. De fiecare dată, cu proaspăt „reciclatele″ pagini din cărţile aflate odinioară la loc de cinste în vitrinele librăriilor, oamenii îşi arătau prin mototolire şi utilizare de la normalul „in″ (cap, că de-aia-i carte!) la anormalul „out″ (se ştie pe unde, că de-aia-i carte cu idei proaste!) cumva adevăratele lor sentimente faţă de autorii cărţilor.

Acum, Lucian Mândruţă s-a supărat. A crezut în preşedinte şi a fost dezamăgit. În 2020 atitudinea domnului Iohannis de a refuza o „luptă dreaptă″ cu doamna Dăncilă ar fi trebuit să pună pe gânduri orice ziarist. Adică de ce să nu fie desfiinţată pur şi simplu Viorica de ideile prea înalte ale preşedintelui în funcţie, care timp de cinci anişori demonstrase deja cu vârf şi îndesat că… NU?

Publicul se cam uită la ce spun şi ce scriu ziariştii. Ce să vadă la unii dintre ei, oameni buni??? Că habar n-au, că nu sunt în stare să anticipeze nişte situaţii? Că-i fură valul simpatiei populare fără să stea puţin să se gândească, să discearnă binele de rău, onestitatea de vorbele fără acoperire în concret?

Ce-o fi scriind în cartea aia numită „Share″? Despre guvernul lui, despre România educată, despre o „molimă″ numită „ciuma roşie″ de care doar o minte luminată putea să ne scape? Despre o Românie care „pas cu pas″ se îndreaptă spre (sau este îndreptată spre) nimicul cel mai nimic de la 1918 încoace?

„Ne-aţi livrat hârtie igienică, domnule preşedinte”, a spus Lucian Mândruţă în 4 noiembrie 2021, după ce realitatea i-a deschis (cam târziu, e-adevărat) ochii minţii. Ce pot să spun?… Asta da, viteză de reacţie! A durat din 2014 până acum! Asta da, răbdare a unui ziarist care a tot aşteptat să se întâmple ceva bun în ţara lui.

„Visele noastre, aşteptările noastre, credinţele, în seara asta sunt numai bune să ne ştergem undeva cu ele”, spune acum acelaşi ziarist clarvăzător.
Visele sunt producţia creierelor noastre în timpul somnului. Nu ne putem şterge undeva cu ele, pentru că dacă nu le avem… nu putem trăi! Cu visurile noastre, cu iluziile noastre, e altceva. Ziaristul Mândruţă despre asta a vrut să ne amintească.

Pe https://www.digifm.ro, în 23.10.2021, Lucian Mândruţă scria deja împotriva preşedintelui reales: „ A fost nevoie de un deceniu ca să înțelegem și de ce președintele nu dă interviuri fără script și nu acceptă dezbaterea″.

Nu înţeleg de ce domnul Mândruţă ne ia părtaşi pe toţi la nepriceperea de care a dat dovadă. De ce n-a scris „să înţeleg″ în loc de „să înţelegem″? Poate alţii s-au lămurit mai de mult cum stă treaba.

Furia cu care a mototoloit pagini din propria-i carte, ne arată că Lucian Mândruţă nu-i supărat în primul rând pe preşedinte. E supărat pe propria sa persoană, incapabilă să înţeleagă ceva dincolo de lentoarea unor cuvinte aruncate biciuitor în spaţiul public, împotiva aceleiaşi obsesii: Pee-See-Dee!

Horia Picu

Nume: Daniel-Adrian
Prenume: Badea
Diagnostic: SCLEROZĂ MULTIPLĂ FORMĂ RECURENT REMISIVĂ PARAPAREZĂ SPASTICĂ ATAXICĂ
Suma necesară: 35 000 Euro
Transplantul se va efectua în Thailanda

Povestea lui Daniel :
În Septembrie 2020 un diagnostic grav primit de la medici a fost atât pentru Daniel cât și pentru mama lui un adevărat șoc. MAMA, care l-a crescut singură de la doar 6 luni (tatăl și-a părăsit copilul și nu a arătat niciodată nici un interes față de propriul copil). Având în vedere că bunica lui Daniel, în urma unui atac cerebral a rămas paralizată în scaunul cu rotile, iar după câțiva ani, imobilizată la pat, până în acest an, 2021, când a decedat, gândul că fiul ei poate să ajungă în orice clipă în acel scaun cu rotile sau chiar la o paralizie totală, o îngrozește.
La prima vedere, Daniel, pare să fie o persoană normală, cu preocupări obișnuite, dar adevărul este altul. A învățat meseria de mecanic auto, însă dezechilibrul, oboseala și alte simptome ale acestei boli, nu i-au mai permis să lucreze. Momentan are o pensie de boală de 800 de lei, o pensie de handicap de 60 lei, iar mama este angajată la o fabrică de croitorie-tapițerie cu salar minim pe economie.
Medicii din România nu i-au dat nici o speranță, până când, într-o zi a primit o rază de speranță de la o pacientă din Constanța, diagnosticată cu SL, care i-a recomandat Transplantul de celule stem la o clinică din Thailanda, „VERITA-NEURO”, care, se pare că dă o rază de speranță celor care suferă de această boală gravă. Au luat legătura cu clinica din Thailanda, au trimis toate documentele ce li s-au cerut(diagnostic, RMN…..),chiar a avut loc și interviul.
Netratată, această boală gravă avansează foarte repede.
Pentru a stagna și regresa această boală trebuie să urmeze acest tratament cu celule stem. Acest tratament este costisitor.
Daniel nu are banii necesari pentru acest tratament. Haideți să-l ajutăm! Cu un mic ajutor și susținere îi putem reda sănătatea la o viață normală pe care orice tânăr și-o dorește.

Donațiile se pot face în conturile mamei :
RO24BTRLEURCRT0P25019301(KADAR ILDIKO)
RO39BTRLRONCRT0P25019301(KADAR ILDIKO)
RO64BTRLUSDCRT0P25019301(KADAR ILDIKO)

Sursa: Aripi entru Daniel

Dorința oamenilor de a fi perfecți nu se va realiza niciodată. Noi suntem frumoși prin imperfecțiunile noastre, prin defectele, greșelile si micile noastre scăpări. Nu suntem roboți, să trăim pe pilot automat și să nu ne afecteze nimic din ceea ce este în jur.

Viața în societate ne determină să facem mereu eforturi pentru a fi pe placul celor din jur. Avem grijă cum ne comportăm, cum ne îmbrăcăm, cum socializăm, astfel încât să nu supărăm pe nimeni niciodată. Ne e frică sa fim noi cei care sparg gheața când profesorul întreabă: „Cine ar vrea sa răspundă primul?”. Avem temeri să ne așezăm în primul rând, în sala de clasă. Trăim mereu cu teama de a nu fi criticați de ceilalți și ne dorim să fim remarcați la nivel de grup. Tot acest amalgam de gânduri ne macină mintea și sufletul seara, când punem capul pe pernă și ne face să uităm temporar cine suntem, de unde provenim, ce dorim să se întâmple cu viața noastră.

Ajungem tineri adulți, trecuți prin anii adolescenței și totuși nu simțim că avem controlul asupra vieții noastre. Ne trezim singuri, într-o lume a prejudecăților și facem lucruri care nu ne plac, de dragul de a avea un nume în societate, un statut. Preferăm să ne petrecem jumătate din zi la un job bine plătit, dar superficial, un job care arată bine pe hârtie dar doar noi știm cât de banal e. Ne obișnuim să trăim astfel, o lună, un an și chiar o viață întreagă, doar pentru ca rudele să se mândrească cu noi, realizând comparații între copii, creându-se astfel o falsă competiție în interiorul familiei, cu efecte negative asupra stimei noastre de sine.

Consider că, ceea ce contează cu adevarat în viață, este ceea ce te bucură pe tine, pentru că tu ai fost cu tine însuți/ însăți când aveai emoții în prima zi de școală sau când ai luat prima ta notă mică și, totuși, ai învățat în continuare, știind sigur că, la următorul test, te vei descurca mai bine. Tu ți-ai fost alături atunci când ai urcat pe scenă pentru prima dată și, chiar dacă îți tremura vocea din cauza emoțiilor, ai reușit să îți spui poezia. Tu ai fost acolo, cu tine, când nimeni altcineva nu-ți era prin preajmă.

Avem tendința constantă de a ne face rău, de a-i lăsa pe cei din jur să ne conducă viața, când de fapt ar trebui să trăim conform principiilor, talentelor, dorințelor și ambițiilor noastre.
Cum să învățăm să fim buni și să empatizăm cu ceilalți, când tot ce știm este să fim exagerat de critici, în primul rând cu noi, apoi cu cei din jur?…

Clara Fotache

studentă

Nota redacției: poza reprezentativă „persona_tunnel” este preluată de pe site-ul https://s3.amazonaws.com

Prima etapă a trierii candidaţilor la funcţiile de directori şi de directori adjuncţi în şcolile României s-a încheiat. Văzând rezultatele, unii candidaţi răsuflă uşuraţi că s-au calificat mai departe, alţii, poate mulţi dintre ei buni manageri actuali, buni colegi, harnici, devotaţi şcolii pe care o conduc, s-au văzut excluşi de la proba următoare, pentru că n-au obţinut punctajul minim necesar. Tocmai despre acel punctaj, rezultat al răspunsurilor corecte, am ceva de spus.

Întrebarea 13. „În cadrul orelor de fizică, elevii observă cum, prin progresul rapid al tehnologiei din ziua de azi, podurile sunt din ce în ce mai sofisticate și se întind pe distanțe mult mai mari. Totuși, cutremurele rămân o potențială amenințare pentru aceste structuri imense, deoarece ele pot produce daune ireparabile și costisitoare unor poduri importante. Dat fiind că structura de susținere este una dintre vulnerabilitățile majore ale unui pod în fața mișcărilor tectonice, suspensia auto-ancorată pentru poduri pare a fi o soluție promițătoare. Acest model de pod face ca rezistența cablurilor să compenseze greutatea punții, eliminând astfel nevoia de puncte de ancorare pentru sprijin″.

Podurile moderne au caracteristici structurale diferite de cele construite înaintea dezvoltării tehnologiei de astăzi.
a.Adevărat
b.Fals
c.Nu se poate spune″

Răspuns acceptat: c).
Pe https://ro.lullapedia.com/613032-rachel-carson-bridge-KLDWTZ, am găsit următorul text:
„Podul Rachel Carson, cunoscut și sub numele de Podul Străzii Nouă, se întinde pe râul Allegheny din centrul orașului Pittsburgh, Pennsylvania, în Statele Unite. […] …este unul dintre cele trei poduri paralele numite The Three Sisters, celelalte fiind Podul Roberto Clemente și Podul Andy Warhol. Cele trei surori sunt poduri suspendate auto-ancorate″. Acceaşi sursă spune: „Deschis 26 noiembrie 1926; […] Închis 11 februarie 2019; acum 2 ani″.

Eu cred că se poate spune: răspuns corect: b)! Dacă aproape 100 de ani, din 1926 până în 2021 nu înseamnă suficient de mult timp pentru a observa că podurile moderne NU au „caracteristici structurale diferite de cele construite înaintea dezvoltăriimtehnologiei de astăzi″, atunci rămâne cum s-a stabilit, adică răspuns valabil c). Dacă…

Întrebarea 29. „În fiecare zi când plecați de la muncă, observați că Traian lasă în mod sistematic documente pe biroul lui, expunând astfel informații confidențiale ale școlii. Traian lucrează pe o altă tură, astfel nu vă intersectați niciodată cu el la birou. Care e decizia cea mai adecvată?

a. Îi transmiteți cumva un mesaj cu recomandarea să-și țină documentele într-un loc sigur.
b. Vă asigurați că dvs. nu lăsați documente confidențiale pe biroul dvs. – e treaba lui Traian ce face cu documentele lui.
c. Faceți în așa fel încât să creadă că cineva a furat documentele, ca să-i dați o lecție.
d. Rupeți imediat documentele vizibile care conțin informații confidențiale″.
Răspuns acceptat: a).

Directorul trebuie să fie autoritar atunci când e nevoie. În rest, e doar un coleg într-o echipă care vrea binele şcolii. A transmite „cumva″ un mesaj lui Traian, deci indirect, denotă laşitate, o răspundere incomplet asumată a funcţiei de conducere. Varianta corectă de răspuns nu este printre cele 4!

Întrebarea 33. „În opinia lui J. Hattie, motivul principal pentru care profesorii decid să rămână într-o școală este:
a. aprecierea venită din partea părinților elevilor
b. sprijinul pe care îl primesc de la liderii școlari
c. posibilitatea de a avansa în carieră
d. performanțele obținute de elevii cu care lucrează″.

Aici răspunsul acceptat de organizatorii concursului este b).

Răspuns valabil poate la neozeelandezul J. Hattie acasă, dar în România nu merge gogoaşa asta cu „sprijinul″. În primul rând, profesorii trebuie să se titularizeze, acţiune la care „liderul şcolar″ n-are nicio contribuţie. Apoi profesorii rămân într-o şcoală pentru elevii cu care lucrează şi profesorii colegi, pentru apropierea de casă, pentru amintirile când chiar profesorul era elevul şcolii. Desigur, motivele rămânerii unui profesor într-o şcoală sunt mult mai multe. Aş vrea şi eu să ştiu în ce poate consta „sprijinul pe care îl primesc de la liderii școlari″ profesorii în varainta românească, nu în cea de la Antipozi!

Întrebarea 46. „Conform documentului Repere pentru proiectarea, actualizarea și evaluarea Curriculumului național. Cadrul de referință al Curriculumului național, aprobat prin OME nr. 3.239/2021, sistemul de învățământ românesc este centrat pe formarea de competențe. Ca rezultate ale proceselor de învățare, competențele sunt definite, în Recomandările europene din 22 mai 2018, ca ansamblu structurat de:
a. cunoștințe, abilități, aptitudini
b. cunoștințe, abilități, atitudini
c. cunoștințe, valori, aptitudini
d. cunoștințe, abilități, valori″.

Răspuns acceptat: b).
Aici am putea înlocui expresia „litera şi spiritul legii″ (prea bine cunoscută din domeniul juridic), în „litera şi spiritul răspunsului″. Într-adevăr, răspunsul corect este b). E nevoie ca la sfârşitul ciclului de învăţământ elevul să aibă „cunoştinţe, abilităţi, atitudini″. Dar pe lângă aceste deprinderi, nu trebuie să aibă şi aptitudine? Aptitudine =„Însușire psihică individuală care condiționează îndeplinirea în bune condiții a unei munci, a unei acțiuni; aplicație, înclinație″ (sursa: https://dexonline.ro/definitie/aptitudine). Ori nu pentru viaţă pregătim elevii? E nevoie sau nu să capete aptitudini? La întrebarea 46, răspunsul corect acceptat ar fi trebuit să fie ori a), ori b), ori ambele variante, adică a) şi b). Doar că cine a bifat altceva decât b) a pierdut punctele, poate a pierdut calificarea în următoarea etapă a concursului. Cum stăm cu spiritul concursului? Poate să răspundă cineva? Poate cineva cu aptitudine să aibă atitudine? („A lua atitudine = a-și afirma cu hotărîre, prin vorbe sau fapte, punctul de vedere față de cineva sau de ceva″ sursa: https://dexonline.ro/definitie/atitudine)

Oare a lua atitudine n-ar trebui să fie o aptitudine pentru noi toţi?

Horia Picu

De aproape doi ani viața noastră a luat o întorsătură totală, iar tot ceea ce noi consideram normal a dispărut. După o pauză de două săptămâni, care s-a transformat în una de câteva luni bune, ne-am luat adio de la normalitatea pe care o cunoșteam și am ajuns la ceea ce pentru noi a devenit deja o rutină.
Eu una, dacă pot spune așa, am „adormit” la mijlocul clasei a noua și m-am trezit acum în clasa a XI-a și nu știu cum a reușit să treacă timpul. Din nefericire, cred că vorbesc în numele majorității (dacă nu a tuturor) persoanelor de vârsta mea când spun că ne-a fost furată cea mai frumoasă perioadă a vieții, anii de liceu, dar din fericire, încetul cu încetul, lucrurile revin la normal.

Cu toate acestea, pandemia – începând de la starea de urgență din martie 2020 și până acum, octombrie 2021 – cred că ne-a învățat destul de multe lucruri pe fiecare.  Fără să vrem, atât nouă cât și vouă, adulților, ne-a fost furată viața peste noapte. Cred că toți ne vom aminti mult și bine începutul pandemiei când nu aveam voie să ieșim din casă și când masca medicală a devenit parte din outfit-ul nostru zilnic.
Încă o dată, cred că vorbesc în numele tuturor persoanelor de vârsta mea când spun că în pandemie, Netflix-ul a devenit cel mai bun prieten al nostru. Bingewatching-ul de filme și seriale ne-a salvat pe mulți de „a lua-o razna” pentru că tot ce vedeam erau pereții camerei noastre. Bine… pe lângă Netflix mai erau și alte rețele de socializare, printre care se numără și TikTok-ul care ne mai făcea să râdem și care ne făcea să vrem să recreem anumite trend-uri, fie culinare, fie vestimentare. Pentru mine cel puțin, pandemia a fost și este perioada în care am ocazia să mă descopăr pe mine însumi, să-mi găsesc pasiunile și să mă îndrept spre visul meu; este o perioadă complicată, dar totodată ne oferă ocazia să petrecem mai mult timp cu familia, să ne bucurăm că ÎNCĂ mai avem aproape persoane dragi sufletului nostru.

Din fericire, odată cu vara venea și relativa normalitate, având ocazia să ieșim mai des, să trăim din plin acele momente de libertate și să folosim lecția primită din acea perioadă: „Live life with no regrets” și mai ales, să trăim fiecare zi ca și cum ar fi ultima pentru că nu vom știi niciodată când normalitatea pe care o cunoaștem va deveni o „anormalitate”.

În prezent, viața începe să redevină la normal, cu pași mici, dar măcar revine la ceea ce știam noi normal. Chiar dacă auzim aproape zilnic despre diferitele opinii legate de vaccin, despre covid care deja este un subiect stârnit în fiecare conversație și ne punem încontinuu întrebarea „Oare când se va termina tot acest coșmar”, după toată această furtună, la un moment dat va apărea și soarele. Revenirea la școală, pentru mine cel puțin, a fost puțin ciudată la început, având în vedere că toți am fost obișnuiți cu orele în fața ecranului, dar acum pot spune că reînceperea școlii în mod fizic este… ca un fel de luminiță la capătul tunelului deoarece, sincer vorbind, revederea cu colegii după atât timp a reușit să-mi aducă zâmbetul pe buze. Dar, un lucru pe care l-am observat repede a fost felul în care toți ne-am schimbat. Iar prin „schimbat” nu mă refer obligatoriu la aspectul fizic, ci la felul nostru de a fi, modul de a ne exprima, totul… poate fără să vrem am devenit niște oameni mari, oameni care speră că într-o zi se va termina acest mic coșmar și care avem speranța că totul va fi bine… oameni care au decis să lupte pentru obiectivele lor fără să le pese de părerea celor din jur.

În concluzie, pandemia nu este un moment ușor nici pentru adulți dar nici pentru noi, adolescenții, deoarece anii noștri de aur au fost luați din fața noastră peste noapte și abia acum începe să revină totul la normal și pentru noi.
Peste noapte am devenit adulți și simțim cum timpul zboară pe lângă noi, dar așa cum spun câteva versuri din celebra melodie Ani de liceu „Timp… nu goni grăbit, anii de aur ce ne-ai dăruit”.

Antonia Ștețiu
Clasa a XI-a B
Colegiul Național „Dragoș – Vodă”

Poveștile de pe ViaGastrocarpathia sau experiențele unei rute cu meșteșuguri și gastronomie au început acum doi ani și iată că am ajuns la final care reprezintă, de fapt, un început pentru toți cei care doresc să descopere poveștile locațiilor de pe rută.

Data de 30 septembrie 2021 marchează finalul proiectului KRA’GAS, al cărui lider de parteneriat a fost Camera de Comerț și Industrie Maramureș. Timp de doi ani, șase parteneri din trei țări vecine au lucrat împreună pentru a pune pe harta turismului cultural o zonă transfrontalieră bogată în meșteșuguri și interesantă din punct de vedere al gastronomiei. Acestea au fost domeniile principale urmărite de cercetătorii din proiect, care au scos la iveală atât asemănări, cât și particularități specifice fiecărei regiuni din proiect, Maramureșul din România, Borsod-Abauj-Zemplen din Ungaria și Transcarpatia din Ucraina.

Ideea proiectului KRA’GAS, care este un acronim pentru Promovarea meșteșugurilor și a gastronomiei ca elemente relevante ale moștenirii culturale a euroregiunii carpatice, a pornit de la faptul că în toate aceste regiuni incluse în proiect există o moștenire culturală imensă care, din păcate, este prea puțin cunoscută. Chiar și puținul cunoscut este pe cale de dispariție din cauza lipsei de promovare, implicit a unei punct comun în care producătorii locali să se întâlnească cu turiștii sau să fie găsiți de aceștia. Astfel, în cadrul activităților din proiect s-au identificat meșteri pricepuți, puncte gastronomice, locuri deosebite de cazare și masă, dar și puncte de interes turistic precum apreciatele biserici de lemn din Maramureș sau castele cu povești de iubire din Ucraina, ori peșteri transformate în spații de cazare în Ungaria. Poveștile tuturor acestor locuri se regăsesc pe pagina de Facebook, denumită ViaGastrocarpathia, pagină care a strâns o comunitate de peste 20.000 de persoane. Interesant este și modul în care aceste persoane au interacționat și continuă să o facă prin diverse comentarii și mesaje, multe dintre ele aducând plus valoare proiectului deoarece îmbogățesc fondul informațiilor prin experiențele personale împărtășite.

Având aceste informații prețioase la dispoziție, următorul pas cuprins în proiect a fost să le facem cunoscute și să le includem pe o rută turistică transfrontalieră. Pentru acest lucru s-a lucrat pe mai multe fronturi pentru a reuși să le transmitem cât mai multor oameni interesați de turismul cultural și care apreciază moștenirea valoroasă păstrată din bătrâni și dusă mai departe către generațiile viitoare. Și uite așa, după ce am mapat ruta, s-au format trei echipe de influenceri din cele 3 țări incluse în proiect care au pornit la drum pentru a descoperi locuri minunate și oameni pricepuți de pe ruta turistică ViaGastrocarpathia. Timpul limitat și contextul pandemic au redus posibilitatea de vizitare a tuturor obiectivelor incluse pe rută, fapt care a dus la selectarea a zece locații din fiecare țară. Ce au văzut cei 15 influenceri și cum au fost primiți de către meșterii de pe rută, se poate vedea prin intermediul celor 30 de videoclipuri găzduite în centrul de resurse de pe site-ul viagastrocarpathia.com. De asemenea, pe pagina de Facebook Viagastrocarpathia sunt vizibile și cele două evenimente cu participare internațională care au fost organizate în cadrul proiectului pentru a promova experiențele influencerilor și punctele incluse pe ruta ViaGastrocarpathia.

Așa cum am amintit și la început, această rută a fost creată în cadrul proiectului KRA’GAS, ID: HUSKROUA/1702/3.1/0027, proiect finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului ENI CBC 2014-2020 Ungaria-Slovacia-România-Ucraina (HUSKROUA). Este rezultatul unei colaborări între trei universități și trei organizații de afaceri din România, Ungaria și Ucraina care au propus o abordare inovatoare în promovarea patrimoniului și a potențialului turistic cultural al meșteșugurilor și a gastronomiei în regiunea transfrontalieră Ungaria-România-Ucraina. Camera de Comerț și Industrie Maramureș, România împreună cu cei cinci parteneri, Universitatea Babeș-Bolyai din România, Universitatea din Miskolc și Camera de Comerț și Industrie Borsod-Abaúj-Zemplén din Ungaria, respectiv Universitatea Națională Uzhhorod și Fondul de sprijin pentru întreprinderi din Transcarpathia „TES Fund”, din Ucraina au reușit să scoată în evidență faptul că regiunea proiectului poate fi considerată o destinație turistică comună.

Un aspect care trebuie amintit este acela că partea de cercetare derulată în cadrul proiectului a dat naștere și unui volum care conține zece studii publicate de echipele de cercetărori. În carte sunt abordate subiecte ce țin de gastronomie și meșteșugurile tradiționale din cele trei zone ale proiectului, încercând să surprindă de fiecare dată ce a fost, ce este și ce poate fi transmis mai departe din această prețioasă moștenire culturală. Asemănările și schimburile reciproce care leagă strâns comunitățile din această parte a Europei Centrale sunt bine evidențiate în fiecare studiu, precum și nuanțele particulare care oferă un specific inconfundabil fiecărui sat și oraș, fiecărei mese și fiecărui accesoriu vestimentar tradițional pe care îl găsim în Euroregiunea Carpatică. Volumul se numește „Passing a Triple Frontier”, iar cei care doresc un exemplar tipărit, pot contacta Camera de Comerț și Industrie Maramureș. Pentru cei interesați să parcurgă materialul online, îl pot găsi în centrul de resurse de pe viagastrocarpathia.com.

Un alt aspect foarte important este faptul că acum toți cei care doresc să descopere valoroase obiective turistice culturale, materiale sau imateriale, au la dispoziție și un instrument online, consistent și ușor de folosit, disponibil de oriunde există acces la internet. Este vorba despre site-ul viagastrocarpathia.com. Putem spune că este o formă prin care cererea întâlnește oferta, însă site-ul nu este un magazine online și nici o platformă de rezervare. El oferă informații folositoare tuturor celor care doresc să pornească într-o călătorie și să facă cunoștință cu oamenii locului, să învețe secretele meșteșugurilor sau să guste din savorile gastronomiei locale din cele trei țări. Până acum am avut un impact foarte mare atât prin indermediul paginii de Facebook care are câteva sute de postări cu povești interesante, cât și prin intermediul site-ului care are peste 22.000 de vizualizări a centrului de resurse. Este un lucru îmbucurător și motivant care susține promovarea patrimoniului cultural și oferă turiștilor kitul necesar pentru a porni în călătorie pe ViaGastrocarpathia.

Traseul propus este modular, adică poate fi vizitat integral sau pe porțiuni, fiecare turist alegându-și propriul ritm pentru a descoperi aceste locuri frumoase. Ruta include puncte de vizitat care pun în evidență atât moștenirea din bătrâni, dar și locații cu elemente moderne, foarte atractive, atât în zona de meșteșuguri și artă, cât și în domeniul gastronomiei. Contactele și toate datele necesare pot fi găsite ușor pe website, așa încât nu rămâne decât să urăm celor care vor porni în călătorie “drum bun” și să îi rugăm să împărtășească prin intermediul paginii de Facebook și a site-ului web ViaGastrocarpathia experiența lor pe rută.

Pentru mai multe detalii despre acest proiect, meșterii incluși și gastronomia locală, vă invităm să accesați pagina web www.viagastrocarpathia.com și să urmăriți pagina de Facebook https://www.facebook.com/ViaGastrocarpathia

Persoană de contact: Alexandra Lazăr – Manager de comunicare – Proiect KRA’GAS
[email protected]

Asociația „Gadienii Nordului” a fost înființată în anul 2019 de către câțiva tineri sigheteni pasionați de istorie și legați de o prietenie care, cu timpul, a contribuit la formarea unei… mici familii. Această familie a crescut și au urmat… faptele!

Anul acesta, în cadrul celei de-a X-a ediții a Festivalului Eternul Maramureș, gardienii au animat intrarea pe scena festivalului a actorilor prezenți la Sighet, care au făcut parte din distribuția filmului artistic „The Silversmith” – Argintarul. Producția, nominalizată inclusiv la un festival de la Hollywood, cuprinde scene filmate în mai multe locații din țară – printre care și Sighetul Marmației – și a fost oferită publicului sighetean în cadrul festivalului!

Vestimentația/ „imaginea” gardienilor a fost realizată de către Ștefania Adela Pop, recuzita istorică și „armamentul” au fost pregătite de către Alexandru Trifoi, Vida Radu-Ionuț, Kolcsei Alexandru-Ștefan, Cristina Ionela Gaga și alți voluntari din cadrul asociației, iar coordonarea voluntarilor și-au asumat-o Erika Geiszt si Codrea Bogdan.

Membrii asociației ne-au informat că „venim în fața domniilor voastre în calitate de Gardieni ai coloniștilor saxoni așezați de Regele Andrei al III-lea pe insula de la vărsarea Izei în Tisa, pentru a apăra un oraș imperial întemeiat aici, în Maramureș, la începutul secolului al XIV-lea.”

Dintre activitățile principale ale Asociației Gardienii Nordului reținem: organizarea de evenimente ce cuprind reconstituiri ale unor file de istorie, implicarea în „redarea” unor lecții de istorie în parteneriat cu instituțiile de învățământ, organizarea de manifestări publice, spectacole și alte activități de sensibilizare a comunității pentru cunoașterea istoriei, organizarea de cursuri, seminarii, conferințe, dezbateri, tabere și școli de vara, pe teme istorice, organizare, promovarea, coordonarea și sprijinirea unor activitați ștințifice, artistice, culturale și educaționale din diferite domenii.
Pentru susținerea activităților asociației, „gardienii” vor încerca să dezvolte și unele activități economice în vederea autofinanțării, în concordanță cu scopul și obiectivele asociației.

Succes Gardienilor pentru a reuși să reziste în lumea fascinantă a… reenactorilor!

Salut, Sighet!

Sunt câteva zile de când au revenit elevii în bănci (și toți sperăm să rămână acolo cât mai mult timp). A început școala cu multe emoții, cu pregătiri, rechizite proaspăt cumpărate, buchete de flori peste tot, haine noi, uneori chiar și cu clădiri noi, de-abia renovate (după buget). Într-un astfel de moment, ne-am întrebat cum mergeau copiii la școală la țară, în Maramureșul de acum mulți ani. În ce condiții țineau orele, cu ce se îmbrăcau, ce rechizite aveau, le plăcea să învețe? Așa că am făcut ce facem de obicei, am povestit cu prieteni de-ai noștri de prin sate și i-am îndemnat să depene amintiri de când erau școlari. De acum 50, 60 și chiar 70 de ani. Și-am încălecat pe un fus, să citiți ce ei ne-au spus:

Anii 50: Maria Șerba din Călinești

„Prin anul 1951 am început eu să merg la școală, acuma-s 70 de ani. Școala din sat era pe-atunci într-o casă veche de lemn, cu două săli de clasă, pentru clasele I-IV. Iarna, se încălzea cu o sobă de tuci, în care nu tare ținea focu’, da nici noi nu tare simțeam frigu’. Clasele V-VII se făceau, pe vremea aia, la Budești, cel mai aproape. Da’ puțini mergeau acolo, vreo 5-6 copii din tot Călineștiul. Mai târziu, s-au amenajat și la noi în sat spații pentru clasele a V-a, a VI-a și a VII-a, într-un conac boieresc, Casa Iurcoii i se zice. Cât am fost eu la școală, bibliotecă n-am avut, însă aveam un unchi care mergea la oraș și-mi aducea câte o carte și din acelea citeam.
Pentru noi, era o bucurie să mergem la școală, ne strângeam laolaltă și cu copiii din alte părți ale satului. Și de cum începea școala, așa, toamna, ne înțelegeam cum om mere la colindat de Crăciun. Purtam trăistuțe, făcute din lână sau din cânepă. În alea puneam cărțile, pe care le cumpăram de la cooperativă: manuale, caiete, radiere și creioane. Niciodată nu plecam de acasă fără să ne punem în trăistuță o bucată de pâine unsă cu lictar sau cu untură și un măr. Ne jucam, noi fetele, cu mingea, de-a brozbuțele, de-a caii prin poartă, om sărac-om sărac, nu era pauză să nu fie gălăgie și jocuri în curtea școlii.
Am avut dascăli care și-au pus amprenta pe viața mea: și pe cea viitoare, de profesoară, dar și pe viața mea de om. Gheorghe Ivanciuc, învățătorul meu din clasa a IV-a, vorbea cu noi de parcă am fi fost copiii dumnealui. Avea o voce blândă și ne-o dat tare multe lecții de viață. Învățătoru’ Andreica ne-o arătat cum să plantăm și să altoim pomi. Apoi, mi-l amintesc pe profesorul de biologie, Rădulea Petru, care ne învăța părțile plantelor, ducându-ne să cultivăm legume. Sau geometria, noi n-am făcut-o în clasă, ci afară. Mi-aduc aminte că profesoru de matematică mi-o dat o riglă de un metru și mi-o zis să măsor bradu’ din curtea școlii, făceam lecții practice.
Se aflau greu dascăli pe vremea aia. Aceia care aveau 7 clase erau considerați cu școală multă, cei mai pregătiți erau atunci dascălii cu școală pedagogică, nu aveam profesori cu facultăți.
Când am început eu clasa I, eram vreo 20 de copii, numai dintr-a II-a s-o introdus obligativitatea învățământului primar. Și atunci o venit mai mulți. Până într-a șaptea, am rămas însă doar 13. Renunțau la carte. După ce erau mai mari, pe mulți băieți îi trimiteau părinții la oi și nu se mai puteau ține de școală. Apoi fetele, când creșteau, trebuiau să rămână să aibă grijă de frații mai mici. Exista atunci o mentalitate la sate: „ș-așa nu ti-i face doamnă”, dar o fost și părinți pe care îi interesa școala”. (de la Maria Șerba, 76 ani)

Așa au fost și părinții doamnei Maria Șerba, i-a interesat ca fata lor să facă școală. Și pe ea a interesat-o, că altfel n-ar fi mers mai departe, la liceu, ba chiar și la facultate, pe timpuri în care acest lucru era încă o raritate. Și nici n-ar fi rămas 30 de ani la catedră, ca dascăl, să învețe carte generații și generații de copii. N-ar fi scris articole și cărți și poate, asta nu știm, nu ne-ar fi zis povești de ți-e mai mare dragu’ să le asculți.

CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Text: Rada Pavel
Fotografie: Duccio Pugliese

Marți, 14 septembrie 2021, a avut loc evenimentul de lansare al rutei turistice transfrontaliere ViaGastrocarpathia. Evenimentul, care marchează și finalul proiectului KRA’GAS, a prezentat locuri interesante și meșteșugari pricepuți, dar și aspecte inedite legate de gastronomia locală a celor 3 zone acoperite în proiect – Maramureș din România, Borsod-Abauj-Zemplen din Ungaria și Transcarpatia din Ucraina.

Evenimentul, care a avut loc online pe Facebook și care s-a bucurat de prezența a peste 400 de participanți live, a cuprins prezentări făcute de membri ai echipei de proiect și experiențe trăite și împărtășite de către influenceri pe rută. Dinamica evenimentului a fost dată și de prezentarea filmelor realizate pe această nouă rută. O componentă importantă a acestui eveniment a fost prezentarea paginii web viagastrocarpathia.com, care reprezintă unul dintre cele mai importante rezultate ale acestui proiect și, în același timp, instrumentul principal pe care turiștii îl pot folosi pentru a vizita ruta ViaGastrocarpathia. Cei interesați pot descoperi acum pe această pagină web peste 50 de puncte de interes pe rută, toate beneficiind de informații detaliate. Centrul de resurse găzduit pe site, conține 30 de filme de prezentare a unor locuri speciale de pe rută, materializând experiența unui număr de 15 influenceri care au avut ocazia să fie primii turiști pe acest traseu. Aceste filme spun poveștile lor în aceste locuri minunate. Totodată, cele câteva sute de postări de pe pagina de Facebook ViaGastrocarpathia deschid o poartă către cunoașterea obiceiurilor, a locurilor și a meșteșugarilor de pe acest traseu.

Ruta face parte din proiectul KRA’GAS, ID: HUSKROUA/1702/3.1/0027 – „PROMOVAREA MEȘTEȘUGURILOR ȘI A GASTRONOMIEI CA ELEMENTE RELEVANTE ALE MOȘTENIRII CULTURALE A EUROREGIUNII CARPATICE”, proiect finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului ENI CBC 2014-2020 Ungaria-Slovacia-România-Ucraina (HUSKROUA). KRA‘GAS este rezultatul unei colaborări între trei universități și trei organizații de afaceri din România, Ungaria și Ucraina care s-au asociat pentru a propune o abordare inovatoare în promovarea patrimoniului și a potențialului turistic cultural al meșteșugurilor și a gastronomiei în regiunea transfrontalieră Ungaria-România-Ucraina.

Liderul proiectului este Camera de Comerț și Industrie Maramureș din România și partenerii sunt Universitatea Babeș-Bolyai din România, Universitatea din Miskolc și Camera de Comerț și Industrie Borsod-Abaúj-Zemplén din Ungaria, respectiv Universitatea Națională Uzhhorod și Fondul de sprijin pentru întreprinderi din Transcarpathia „TES Fund”, din Ucraina.

Dacă vă gândiți să începeți o călătorie și să descoperiți ViaGastrocarpathia, informațiile și centrul de resurse de pe viagastrocarpathia.com vă vor fi de mare folos. Traseul poate fi făcut integral sau parțial, în funcție de disponibilitatea și posibilitățile fiecărui turist.

Trebuie de reținut faptul că www.viagastrocarpathia.com nu oferă servicii de rezervare, ci vă pune în contact direct, prin datele furnizate, cu meșterii locali, cu punctele gastronomice sau cu locurile de cazare și masă incluse pe traseu. Această pagină web este un instrument dinamic, așa că până la sfârșitul proiectului vor fi incluse mai multe puncte pe traseu, deoarece această regiune turistică comună inclusă în proiect are încă multe locuri culturale valoroase de descoperit.

Evenimentul „Descoperă ViaGastrocarpathia – pentru turiștii de pretutindeni”, poate fi vizionat integral pe pagina de Facebook ViaGastrocarpathia.

Pentru mai multe detalii despre acest proiect, meșterii incluși și gastronomia locală, vă invităm să accesați pagina web www.viagastrocarpathia.com și să urmăriți pagina de Facebook https://www.facebook.com/ViaGastrocarpathia

Persoană de contact: Alexandra Lazăr – Manager de comunicare – Proiect KRA’GAS
[email protected]