Dacă fiecare zi ar fi o sărbătoare, viața ar fi suportabilă! îmi spune un fost “angajat” (în urmă cu 15 – 20 de ani), fost proprietar de garsonieră confort II, actualmente fără nimic pe lângă el, trăind de pe o zi pe alta. Oamenii ar consuma în neștire, tomberoanele ar fi pline de resturi… bune.

Clara, Luci, Maria, Sava, nume oarecare, fără nicio legătură cu mine, cu tine, cu noi. Nu ne spun nimic aceste nume banale, trecătoare. Noi suntem fericiți că ieri a fost Crăciunul, mâine-poimâine Boboteaza, Paștele, Sfântul X, Sfântul Y, mulți sfinți ce ne veghează răul și binele, dar cât din sfințenie se răsfrânge peste toată goliciunea suferinței și-a mizeriei umane ce colcăie neștiută de noi în unele cotloane ale burgului nostru?

Seara, pe lângă tomberoanele burdușite de resturi “bune” se adună – cum să le spun, oare? – ratații, renegații, uitații vieții. Care-i vina lor că s-au născut din beții, din incesturi, din violuri sau au fost, pur și simplu, abandonați pe străzi?…

Sunt mulți copii ce tremură de fericire când găsesc ceva de mâncare, fructe semiputrezite, resturi de fripturi semidegradate, neconsumabile de cetățeanul onest, “demn”, locuitor respectabil al urbei noastre.

Mă opresc uneori lângă ei în timp ce le “transfer” sacul menajer burdușit de resturile unei vieți normale, unii dintre ei miros a prenadez, alții a “Mona”, unii sunt pașnici, alții agresivi, unii cerșesc inofensiv, alții – dacă n-ar fi o teamă mai mult lașă – te-ar căsăpi în bătaie, dar nici unul nu înțelege ce vrei să le transmiți când le ceri să nu înjure, să nu urle, să nu-și arate lipsa sentiementelor “umane”.

În toate cartierele “selecte” (P-ța 1 Decembrie, Traian, 9 Mai, etc.) ale Sighetului, seara, când umbrele blocurilor le descoperă foamea, apar “tomberonarii”. Scotocesc cu atenție în toate pungile, verifică toate cutiile, evaluează îmbrăcămintea depozitată de “miloșii” sigheteni pe marginea containerelor metalice și-și extrag cu pricepere tot ceea ce este… bun.

Iarna până și cartoanele sunt utile pentru foc: o bătrână își încarcă în fiecare seară căruciorul de la butelia de gaz cu grămezi de cutii din care-și face un foc “bunuc”. Nu prea e dispusă la povești, e destul de ciudată această femeie, dar, într-o seară cand i-am pregătit o cantitate apreciabilă de cartoane, mulțumindu-mi, mi-a făcut o sacadată mărturisire: Dracu-să-te-ia! Băutura-m-o-făcut-așa!

Pe câțiva dintre ei îi cunosc, pe copii mai ales. Intenționat le mai strecor și altceva printre resturi, o sticlă de ulei, un pachet de biscuiți, o pâine întreagă. Se bucură, uneori se ceartă și se bat pe “deșeurile bune”, înjurăturile nu lipsesc, dar asta face parte din viața lor. Nu-și doresc să lucreze, nu-i intresează o muncă onorabilă, am încercat să-i tentez, dar fără succes, s-au obișnuit să trăiască din… tomberoane și din cerșit, s-au grupat în echipe de recuperatori din deșeurile menajere.

Printre aprigii căutători prin gunoaiele orașului, supraveghetorii tomberoanelor, sunt și mame minore, o fetiță – chiar așa! – îmi spune că are 15 ani și un copilaș de câteva luni. O spune cu mândrie: “sunt mămică!”. Mă cutremur, nu știu ce-ar fi de zis. Ce o poate ajuta? Vrea doar bani și… “orice de mâncare”.

Și, totuși, orașul nostru nu arată “foarte” rău. Sunt zone – prin țară, prin lume – și mai sărace, mai lovite de nedefinita… viață. Prin comparație cu ce-i (mai) rău, stăm bine!

De ce să ne gândim la ceilalți când legile evoluționismului ne spun că așa este… normal? Selecția naturală! Să gândim global, victimele colaterale nu contează și n-au contat niciodată.

Ne putem imagina o comunitate, o societate perfectă aici, pe anonimul pământ? Fără suferință, conflicte inutile și nerelevante, fără ură? Ne dorim asta? Nu cred. Ar fi prea banal totul?!

Autor, Ion Mariş

sursă foto: internet

Sigheteanca Mihaela Pop coordonează în Cluj Napoca un proiect social de succes pornind de la suma de doar 15 lei

„Nu există nimic mai puternic decât inima unui voluntar”, spunea Lt. Col. J. Doolittle. Într-adevăr, nimic nu este mai puternic decât inimile unor oameni care se adună din proprie inițiativă pentru a aduce puțin soare în viețile celor care îi așteaptă.

Putem face minuni și cu resurse puține, nu este nevoie decât de dăruire și dorința de a fi acolo pentru cei pentru care prezența ta este mai mult decât necesară, este o bucurie și o binecuvântare.

We Care își desfășoară activitatea nu doar într-un spațiu fizic, ci, mai ales, în inimile celor care îi primesc. Voluntarii care sunt implicați în acest proiect sunt de fapt colindătorii care merg în fiecare week-end la casele de copii și azilele de bătrâni. Pentru voluntarii și beneficiarii proiectului We Care, Crăciunul este în fiecare săptămână. Ce m-a impreionat de-a dreptul este că tot acest fenomen a pornit doar de la suma de 15 lei și din entuziasmul și bucuria inepuizabilă a doar două persoane: Mihaela Pop și Maria Paveliuc.

Acest lucru ne confirmă încă o dată că lucrurile mărețe nu pornesc decât din multă, multă dăruire.

Cam așa a început fenomenul We Care, din dorința de a ajuta, iar în momentul de față a strâns peste o sută de voluntari, mai mult decât orice organizație din Cluj Napoca. Ce admir cel mai mult la We Care este că se ocupă mai mult de oameni decât de hârtii. Că indiferent de obstacole și de greutăți, lumea din cadrul asociației este mereu senină.

We Care nu are încă un sediu, dar are ceva mai mult decât atât, are o forță de a trece dincolo de barierele indiferenței și de a găsi mereu timp pentru a petrece cu copiii și vârstnicii care sunt internați sau instituționalizați. Iată cum frumusețea din sufletele noastre se poate oglindi și-n sufletele celor din jur!

Am povestit cu una dintre inițiatoarele asociației We Care, este vorba despre Mihaela Pop, absolventă a Colegiului „Dragoș Vodă” și proaspătă absolventă a Facultății de Litere UBB Cluj Napoca, în prezent profesoară de limba engleză.

Antonia Dubovici : Mihaela, ce înseamnă We Care pentru tine?
Mihaela Pop: O modalitate de a mă implica în viața celorlalți, aducând o rază de speranță și bucurie într-o lume și așa cenușie. We care a fost gândit pentru a aduce o alinare copiilor și bătrânilor neajutoriați, de a le oferi un zâmbet, de a-i încuraja și de a le spune un lucru bun cu scopul de la însenina ziua. Ne desfășurăm activitatea numai în week-end în decursul a două ore/zi, sâmbătă mergem la centre de bătrâni și copii iar duminică la spitale și alte centre.

A.D. : Care este începutul poveștii We Care?
M.P: We Care a început de la o prietenie, iar prin această prietenie dintre mine și Maria (ce-a de-a doua coordonatoare a proiectului We Care), s-au legat multe alte prietenii cu oameni frumoși, cu inimi calde. Iar acest lucru ne propunem să găsim și pe mai departe, atât între voluntari cât și între beneficiari: prietenie, colaborare, entuziasm, dar și dorința de a face bine celor care sunt în nevoie. We Care a prins contur într-o zi frumoasă de primăvară însă toate demersurile necesare de la caritate la o asociație în adevăratul sens al cuvântului le-am efectuat abia în toamnă. Porțile ne-au fost deschise de o doamnă asistentă de la spitalul de oncologie care ne-a ajutat să ajungem la secția de onco-pediatrie. Am fost primiți cu brațele larg deschise și zâmbetul pe buze și acest lucru ne-a impresionat. Când am ajuns acolo, ne-am așteptat să vedem niște copilași bolnavi, în schimb am văzut copilași dornici de a se juca cu noi. Așa a început povestea We Care.

A.D.: Ce-și propune We Care și unde își desfășoară activitatea?
M.P: Am avut activități și-n Sighet, de trei ani încoace mergem împreună cu niște prieteni să-i colindăm pe vârstnicii de la Casa de Bătrâni. Pentru anul viitor ne propunem să ne extindem și să ajungem la fiecare centru de plasament, centru de bătrâni și fiecare spital din Cluj-Napoca. Ne propunem să ajungem și la Sighet și Baia Mare, după ce ne îndeplinim obiectivele în Cluj Napoca.

A.D.: Ați întâmpinat obstacole în desfășurarea acestui proiect, dacă da, de ce natură?
M.P: Da, am întâpinat mai multe obstacole în primul rând instituționale, apoi privind aprobările necesare, apoi înscrierea ca asociație, obstacole din partea altor asociații de profil care ne considerau concurență, care chiar ne-au închis accesul înspre anumite centre. Dar toate aceste obstacole le-am primit cu brațele deschise întrucât am înțeles că drumul spre ceva cu adevărat frumos și măreț nu este ușor. Am învățat să ne bucurăm de greutatea lucrurilor frumoase. Atât eu cât și Maria suntem două firi ambițioase, când nu mai credeam eu, credea ea și viceversa, atunci ne încurajam reciproc, atunci ne reaminteam că scopul We Care sunt oamenii, iar datorită a ceea ce credem și în ceea ce investim (în a-i face fericiți pe cei pe care-i vizităm), greutățile nu mai sunt obstacole, ci doar provocări. Proiectul l-am început cu 15 lei, și tot cu 15 lei am făcut fericiți peste 100 de beneficiari: copii și bătrâni.

A.D.: Care este motto-ul asociației We Care?
M.P: Împarte zâmbete.

A.D.: Echipa We Care este în creștere, cine se poate alătura?
M.P: Avem peste 150 de voluntari constanți și ni se poate alătura oricine are o inimă bună și dorește să dăruiască din timpul lui 2 ore/săptămână pentru a face pe cineva fericit. În fiecare weekend avem aproximativ 30 de persoane care se implică indiferent de vârstă, studii, poziție socială etc. Porțile noastre mereu sunt deschise pentru toți doritorii.

A.D.: Dacă și cum putem oferi vreun sprijin pentru asociația We care?
M.P: Avem nevoie de materiale în special: plastelină, creioane colorate, hârtii colorate, foarfece, bani pentru bilete de transport, pentru cadouri, pentru cheltuieli administrative etc., uneori avem donații anonime, alteori primim direct la mână, iar când rămânem fără provizii, punem din propriul buzunar deoarece încă nu avem donații constante, cim în general, ni se oferă doar pentru anumite activități. Iar când nu avem bani, mergem cu ce avem, de fiecare dată cu tot dragul. Avem un cont bancar, unde putem fi ajutați: RO95RNCB0106150102450001.

Mai multe despre comunitatea și activitățile asociației We Care, puteți afla de pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/WeCare22/?fref=ts

Autor, Antonia Dubovici

Ca de fiecare dată în pragul sărbătorilor de iarnă, sub deviza ‘’Un dar din suflet”, Fundația caritabilă “Rozalina’’, în parteneriat cu elevii Școlii Gimnaziale “Dr.Ioan Mihalyi de Apșa,’’ a derulat o serie de activități caritabile. Elevii coordonați de către prof. Mariana Șuștic, prof. Neli Ardelean Șiman, înv. Lia Bârlea au strâns bani din care au fost achiziționate alimente, care au fost distribuite mai multor familii nevoiașe. Elevilor li s-a alăturat și un grup de părinți la initiativa doamnei Carmen Smolenschi, care, la rându-i, a oferit zeci de pachete cu alimente altor familii. ”Păstrând tradiția, și de această dată, am dorit să aducem o cât de mica alinare acestor semeni de-ai noștri mai vitregiți de soartă’’, a spus prof. Mariana Șuștic. “

Autor, Liviu Șiman

Copiii Asociației „Madre Colomba” din Sighet au fost vizitați miercuri, 21 decembrie, de Moș Crăciun. În atmosfera de sărbătoare, au recitat și au cântat cu mult entuziasm, după care au primit cu brațele deschise cele 140 de cadouri. În aceeași zi, copiii Asociației „Frați Minori Capucini” au primit daruri din partea moșului, un Moș Crăciun special, mesager al Clubului Rotary Sighet care, și în acest an, s-a gândit la copiii acestor instituții. De-a lungul timpului, clubul Rotary Sighet s-a implicat în activitatea surorilor si fraților franciscani și a ajutat atât material, cât și financiar cele două asociații.

Autor, Diana Mariana Apopi

15 familii cu situație precară din Sighetu-Marmației se pot bucura acum de bradul de Crăciun datorită proiectului comun (Poveste de Crăciun, ajuns la cea de-a doua ediție) al Clubului Rotaract Sighet și al celor două cluburi Rotary din municipiu. Împreună cu  brăduții, familiile au primit luni, 19 decembrie, și podoabe de pom, pachete cu alimente, haine și jucării.

Autor, Diana Mariana Apopi

Luni, 19 decembrie, Liceul Tehnologic Marmația a găzduit examenul cursului de Confecționer asamblor articole textile organizat de un furnizor de formare profesională din oraș. Cele 11 doamne și domnișoare s-au înscris la acest curs fiindcă, spun dânsele, „croitoria e la modă și e frumoasă„. Cursul de calificare a durat 3 luni de zile, iar cursantele au învățat sa facă tipare pentru piese vestimentare precum: fustă, pantalon, taior, pelerină de ploaie, bluză și rochiță. Orele de formare s-au desfășurat în incinta Liceului Tehnologic Marmația, iar în urma examenului de ieri, Sighetul are cu 11 „croitorese” mai mult.
Furnizorul de formare profesională promite că va mai organiza astfel de cursuri și anul viitor.

Autor, Diana Mariana Apopi

Luni, 19 decembrie 2016, elevii clasei a XI-a A, profil pedagogic, de la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, împreună cu profesorul diriginte Lengyel Angela, coordonator principal, au desfăşurat proiectul „Un colind şi pentru mine” la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă din Sighetu Marmaţiei.

Doamna diriginte Angela Lengyel concluzionează: ”A fost un proiect de suflet, cu un deosebit impact educativ și emoțional asupra acestor copii: am colindat, am întâmpinat mascotele, am confecționat obiecte decorative pentru brăduț, am oferit baloane, fructe și inima noastră. Acest eveniment se înscrie într-o serie de acțiuni menite să transmită acestor copii importanța socializării cu aproapele, dar și rolul terapeutic al actului creativ.”

Scopul activităţii a fost socializarea cu elevii CSEI, însuşirea de noi colinde şi, nu în ultimul rând, confecţionarea de obiecte decorative specifice Crăciunului.

Oana Mariş, al doilea coordonator al proiectului, afirmă că: „M-am simţit extraordinar de fericită alături de micuţi. Nu e prima dată când desfăşor proiecte în această şcoală, întrucât colaborez cu aceasta de mai bine de trei ani. Îi iubesc pe toţi şi le mulţumesc că de fiecare dată îmi oferă cea mai sensibilă stare de bine.”

Doamna profesor Lupşac Olena, stâlpul de sprijin al tuturor activităţilor desfăşurate de clase doamnei profesor Angela Lengyel în Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă, spune că: „ Elevii şcolii au fost foarte încântaţi de activitate. Feedback-ul a fost pozitiv din partea lor, cât şi din partea cadrelor didactice.”

Au oferit culoare acestei activităţi Asociaţia Familia 31, prin facepainting şi prezenţa a trei mascote, Goofy, Mickey şi Minnie Mouse, Regatul Baloanelor, prin prezenţa Albei ca Zăpada, a celor doi clowni şi prin sponsorizarea baloanelor, dar, nu în ultimul rând, Auto Expert Service S.R.L pentru sponsorizarea materialelor necesare desfăşurării activităţii.

Rezultatele obţinute au fost pe măsura aşteptărilor, copilaşii având parte de zâmbete, afecţiune, îmbrăţişări şi obiecte alese confecţionate de ei înşişi, alături de elevii clasei a XI-a A.

„Moșul” a ajuns devreme anul acesta la Liceul Tehnologic Forestier din Sighetu-Marmației (director – prof. Mariana Ștețca, director adjunct – prof. Maria Roman). Le-a adus în această primăvară (în luna mai) o „casă” nouă, după derularea unui proiect generos (4,5 milioane euro), prin implementarea căruia a rezultat un campus ultra modern, reabilitarea liceului aducând o transformare spectaculoasă a imaginii instituției.

Și pentru că este cu gândul și la cei mai puțin favorizați de prea-solicitatul Moș, Liceul Tehnologic Forestier a organizat în data de 16 decembrie 2016, a VI- a ediție a evenimentului caritabil ”Suflet bun, dăruiește de Crăciun”. Elevii liceului, mărinimoși dar și frumoși (mai ales la suflet!), au confecționat atractive ornamente pentru Crăciun organizând o expoziție cu vânzare, fondurile colectate urmând a fi transformate în…daruri.

Programul zilei de 16 decembrie – oferit cu dărnicie unui public foarte numeros – a debutat, (după intervenția concisă a directoarei Liceului, prof. Mariana Ștețca) cu „Grupul de colindători” al Liceului Tehnologic Forestier, care a introdus auditoriul în spiritul sărbătorilor de iarnă prin binecunoscute colinde din repertoriul internațional, interpretate în limbile engleză și franceză.

După „încălzirea” atmosferei, a intrat în scenă ansamblul folcloric ”Flori de Maramureș” (instructor prof. Ștefan Sas), adresându-se sighetenilor – spectatori ca de la suflet la suflet de ”moroșan”, printr-un minunat grupaj de colinde, scos din „traista” obiceiurilor de iarnă specifice zonei noastre.

„Prin bunăvoința și mărinimia celor de la S.C. SIGSTRAT S.A., S.C. PLIMOB S.A., S.C. COMERPAN S.R.L., S.C. ORIZONT S.R.L., PRIMĂRIA SIGHET, Farmacia – IDM CONSULTING (Mariș) și, nu în ultimul rând, a elevilor și a dascălilor Liceului Tehnologic Forestier, a Ansamblului folcloric ”Flori de Maramureș”, (cei care au colindat pe la societățile – instituțiile din oraș), s-a reușit colectarea de fonduri suficiente, cu ajutorul cărora vor fi cumpărate cadouri copiilor de la Casa de tip familial de pe strada Cloșca, Sighetu Marmației” a precizat prof. Maria Roman (director adjunct).

Implicarea celor 42 de elevi din ansamblul „Flori de Maramureș” – care au făcut cunoscut numele liceului la numeroasele competiții la care au participat – la acțiunea ”Suflet bun, dăruiește de Crăciun”, a marcat o contribuție semnificativă și la menținerea vie, cu pasiune și dăruire, a obiceiurilor și tradițiilor maramureșene.

Alături de ceilalți sponsori, mai trebuie menționat aportul companiei Kaufland, care a contribuit cu 15.000 de euro la dotarea cu aparatură, scaune și mese a sălii multimedia din Liceul Tehnologic Forestier.

Darurile Moșului urmează a fi distribuite cu generozitate de către o instituție de învățământ modernă, ce se gândește și la cei mai puțini norocoși din comunitatea de care aparține.

Dăruind din suflet, ne dăruim pe noi înșine, cu sinceritate!

Autor, Ion Mariș

Sărbătoarea religioasă „Sfântul Nicolae” , în folclor denumită „Moş Nicolae”, este o zi în care fiecare copil ar trebui să se simtă fericit, împlinit şi înconjurat de afecţiune. Din păcate însă, nu toţi copiii din lume se bucură de această zi, căci adesea nu au pe cineva care să le aducă o bucurie sau să le dăruiască măcar o mică atenţie.

Am avut în primul rând în vedere copiii instituţionalizaţi, aflaţi în casele de tip familial ale fundaţiei Hope and Homes for Children România. De aceea, scopul nostru a fost de a-i conştientiza pe elevii unităţilor noastre şcolare de faptul că ei, deşi poate provin din familii cu o stare materială nu tocmai bună, au mult mai mult decât alţii şi, din puţinul lor, pot să dăruiască pentru a aduce o bucurie unui alt copil. Conştientizarea elevilor din şcolile implicate despre problemele altor tineri sau copii de vârsta lor, educarea în spiritul muncii pentru comunitate şi dezvoltarea plăcerii de a dărui, de a fi generoşi au fost obiectivele principale ale proiectului.

În perioada 15 noiembrie-15 decembrie 2016 s-a organizat în fiecare şcoală împlicată în acest proiect colectarea de fructe, dulciuri şi jucării care să fie donate copiilor. Suntem foarte fericiţi, deoarece la această a IV-a ediţie participarea a fost foarte numeroasă, fiind implicate 27 de şcoli şi licee din Maramureşul istoric, Sighetu Marmaţiei şi Baia Mare. Cantitatea de fructe, dulciuri şi jucării care s-a colectat a fost impresionantă, astfel că sub bradul de Crăciun vor exista dulciuri, fructe, cadouri pentru copiii din casele de tip familial, centru primire regim de urgență și centru maternal din Sighet.

Multumim tuturor celor care şi-au asumat rolul de Moş Nicolae în cadrul acestui proiect, cadre didactice pline de dăruire şi elevi generoşi şi buni, fără contributia lor n-am fi reuşit să aducem un zâmbet pe buzele copiilor mai puţin norocoşi.

Director prof. Piţura Casian, prof. Emilia Codrea şi prof. Cristina Roatiş de la Liceul Pedagogic “Taras Şevcenko” Sighetu Marmaţiei, iniţiatorii Proiectului educaţional judeţean de caritate/voluntariat „Moş Nicolae vine la toţi copiii!”

Cu o situație dramatică se confruntă sigheteanul Mihai Gheorghe. Imaginea oferită de acest biet bătrân, în vârstă de 73 de ani, este greu de descris în cuvinte. Abia mișcându-se, deplasându-se doar cu ajutorul unui cărucior cu rotile, este nevoit să înfrunte un destin crud. A crescut la casa de copii. A muncit o viață întregă în subteran. Ajuns la vârsta pensionării a avut parte de un tratament inuman din partea fiului care, neavând milă de el, îl bătea regulat. Cu lacrimi în ochi, nea Gheorghe ne povestește : “ La început m-am îmbolnăvit de diabet, iar ulterior am dezvoltat alte boli, nu mai puțin de 14 afecțiuni, care într-un final m-au doborât la pat și mă pot mișca doar cu ajutorul unui scaun cu rotile, fiind încadrat în pensie cu handicap grav. Am rămas să-mi duc traiul cu cel care credeam că-mi va fi un sprijin la bătrânețe. Nu a fost să fie. Soția a rămas cu casa iar eu cu fiul meu ne-am mutat într-un apartament pus la dispoziție de un cetățean. În loc să-mi fie alături propriul meu copil mă bătea rău de tot ca să-i dau banii de pensie. Dumnezeu a făcut ca el să moară înaintea mea. Proprietarul apartamentului mi-a spus că trebuie să-l eliberez. Unde să mă duc? Am încercat să fiu primit la o casă de bătrâni. Am fost refuzat deoarece nu au locuri. Am tot stat prin spital ,dar nici acolo nu mă mai pot ține. Am nevoie mai tot timpul de tratament de specialitate. Mai vin pe la mine reprezentanții unei asociații care se ocupă cu îngrijirea la domiciliu, dar nu este îndeajuns. Nu vreau altceva decât să fiu primit la o casă de bătrâni unde să-mi duc zilele care mi-au mai rămas’’.

Privindu-l pe acest bătrân cu sonda atașată de corp și sistemul împrovizat de frânghii suspendate în tavan, care îl ajută să se ridice în șezut, nu poți să nu te înfiori de ceea ce îi este dat acestui semen de-al nostru să pătimească. Poate acum în pragul sărbătorilor de iarnă i se va găsi și acestui om un loc la o instituție specializată pentru ca, într-un final să poată avea și el parte de ceva mai bun, de o alinare a suferinței. Ne despărțim de nea Gheorghe pe care îl lăsăm printre găleți și uneltele meșterilor care deja au început renovarea apartamentului pe care va fi nevoit să-l părăsească. „Cunoaștem acest caz și vom continua să-l sprijinim pe domnul Mihai Gheorghe în demersurile prin care să i se găsească un loc la o casă de bătrâni”, a spus Cornel Petrovai, asistent social la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Sighetu Marmației.

Autor, Liviu Șiman

Sighet matinal. E forfota oamenilor mergând spre serviciu. O parte. Ceilalți au umplut deja barurile care împânzesc orașul. Mă întreb cu ce reușesc să-și achite consumația din moment ce nu par a avea un serviciu. Poate din alocațiile copiilor. Poate din banii de ajutor social, oferiți, cu suficientă larghețe de statul român. E o constatare. Ar fi corect ca de acești bani să beneficieze cei care într-adevăr se află în nevoie. Oamenii bătrâni care nu mai au pe nimeni , copiilor proveniți din familii nevoiașe pentru a merge mai departe la școală , să le fie virați într-un cont, gestionat de cei din sistemul de asistență socială și nu dați părinților, de multe ori iresponsabili .

Aș condiționa acordarea alocației de frecventarea școlii de către copii și de angajarea părintelui/părinților. În ziua de astăzi nu se poate afirma că nu sunt locuri de muncă. Cel puțin nu în Sighet. Din păcate nu sunt doritori de muncă. Atâta timp cât o persoană se prezintă la angajator direct din bar, răspândind aburi bahici în jur, este clar că nu se dorește munca. Se dorește cel mult o tranziție spre primăvară, spre un alt ajutor social, spre o altă zare unde ni se închid toate ușile. Cred că, în cazul dependenței de alcool, rezolvarea e la îndemâna noastră. Această boală ar trebui să fie tratată pe banii pacientului și nu pe cei ai sistemului de asigurări de sănătate la care contribuim noi, cei care nu suntem dispuși să așteptăm mila statului, noi, cei care susținem bugetul local dar și pe cel național, prin taxe, impozite și alte găselnițe menite să umple buzunarele largi ale finanțelor publice. Noi, angajați și angajatori, care suntem supuși controalelor , declarațiilor și birocrației nesfârșite.

Câți ani ai ? 16. Ești la școală ? Nu. De ce ? Sunt cei mai frumoși ani, e vârsta liceenilor, ești tânăr. Da , știu, dar nu mai merg la școală din clasa a 6-a . De ce ? Ai mei m-au trimis cu vecinul în pădure , să lucrez, și de atunci lucrez orice, să pot să câștig. Dar știi că nu aveai voie. Da, dar aveau nevoie de bani. Ei lucrează ? Nu. De ce ? Iau ajutor social, fumează și beau. Nu ar dori să vină ei să se angajeze? Nu. Nu au lucrat niciodată. Ți-a plăcut la școală ? Da. Dar acum trebuie să lucrez. Știi că ai putea urma cursurile La a doua șansă? Da, am auzit câte ceva, dar sunt prea mare pentru asta. Mi –ar fi rușine. Din păcate acest dialog nu e deloc imaginar. Îmi amintește de o întâmplare tragică, de prin anul 2000. Un proces penal pe rolul unei instanțe din România. Un medic acuzat că nu a depus toate diligențele pentru a salva un copil de 12-13 ani de la moarte, părintele se constituise parte civilă și avea pretenții materiale de la medic. Copilul fusese cu tatăl lui în pădure. Să taie copaci. Și a căzut un lemn peste el, strivindu- l. Mă întrebam oare pe cine ar trebui să tragă justiția întâi la răspundere pe tatăl ce a dus minorul în pădure sau pe medic? Sau de ce medicul are o culpă, iar părintele nu?

De ce nu mai vrei să lucrezi? Doamnă, mai bine stau pe ajutor social și fac niște mături pe care le vând fără să plătesc nicio taxă și fără să am program. Dar peste câțiva ani vei plânge că nu ai pensie. Voi primi un venit. Doar nu m-o lăsa statul să mor și cât o să pot să lucrez oi face mături, o să lucru cu ziua prin sat. Da eu program de la 7 și pe schimburi nu vreau. Nu-s obișnuit. Te obișnuiești. Nu au fost nici ai mei obișnuiți. Mai bine stau acasă.

Oameni plecând de la serviciu și oameni stând în baruri, o zi , două , trei… Mâini întinse după un 50 de bani, mă bate mama dacă nu duc ceva acasă. Mama ta ce face? Lucrează? Nu. Stă.

Vă este cunoscut peisajul? Ne lovim de el la tot pasul. Parcă acum, iarna, iese mai mult în evidență, ne împiedicăm de nemuncă, de lene. Cred că e timpul ca societatea civilă să dea semne că există și că îi pasă de acest oraș, de cei care se duc la muncă pentru a munci, nu pentru a sta 8 ore, ca să justifice un ajutor sau altul. Că-i pasă de cei care au nevoie cu adevărat. Până la urma suntem doar ceea ce vrem să fim, la nivel de individ, dar și de societate. Avem ceea ce merităm tocmai datorită indiferenței și lipsei noastre de reacție, de implicare.

Autor, Roxana Pontoș

sursă foto: internet

Nu trebuie să cauți prea mult în rândul cunoștințelor tale ca să dai peste o poveste…un scenariu trist de viață al unei familii care are cel puțin un membru care a emigrat în lumea ”cea mare” animat de gândul de a oferi celor dragi o viață mai bună.

Da, cunoaștem cu toții acești conaționali ai noștri, cei care sunt de regulă ”faimoși” în perioada alegerilor când îi numim ”diaspora”, în rest sunt ”spanioli”, ”italieni”, ”francezi” ș.a.m.d. Subiectul este unul complex cu implicații pe toate planurile dar aș vrea să arunc o privire asupra aspectelor de natură psiho-emoțională implicate. Mă refer cu precădere la copiii care rămân în țară, (în cazurile fericite) în grija rudelor. Colegii italieni au găsit și o sintagmă interesantă pentru aceste făpturi, obiect al sacrificiului părinților dar care din nefericire ajung ei înșiși să fie sacrificați: ”orfani bianchi” (td. orfani albi). Explicația pentru această descriere nefericită este dată de carențele care se formează la nivel emoțional în ambele cazuri. S-au făcut studii, s-a publicat pe această temă, surprinzându-se în esență idei destul de sumbre privind efectele de lungă durată la nivel de atașament și stimă de sine ale copiilor lăsați acasă.

Oare cum e să fii în pielea unui ”orfan alb”….? Să duci povara sacrificiului imputat și în același timp să fii ca ceilalți copii fără ca tu să te bucuri de permanența prezenței părinților tăi, de iubirea lor exprimată, de grija și siguranța sentimentului de apartenență? Și în cealaltă parte durerea unui părinte, care muncește în niște condiții care sunt deseori mult sub ceea ce omenește se poate îndura, și totul ca să poată să ofere ființei iubite Tot ce are nevoie…

Ne apropiem cu pași repezi de sfintele sărbători și mă întreb dacă acești copii care tot anul s-au ”hrănit” cu afecțiune prin lungi conversații la telefon sau pe skype, telefoane și aparatură și tehnologie media și IT de ultimă oră și toate ca să umple un gol….un gol pe care un orfan îl resimte pentru totdeauna…ce e oare Crăciunul pentru acești copii?Cu siguranță cea mai frumoasă sărbătoare!Bucuria revederii este cea care îi ajută să viseze, să continue să spere….să spere că viața le va fi și lor prielnică la un moment dat și mai ales că: nu vor mai trebui să fie orfani!

Autor, Camelia Pesek

sursă foto: internet

Decembrie este ultima lună din an, însă una din cele mai frumoase. Pe lângă sărbătorile de iarnă care par să se fi îngrămădit în Undrea (denumirea populară a lunii decembrie), acum e momentul retrospectivei. Ce am reușit să facem? Ce am ratat? Ce dorințe ne-au fost împlinite și ce ne propunem pentru anul care bate la ușă?

Turismul a luat amploare în ultimii ani, iar sighetenii îndrăznesc din ce în ce mai mult să plece în vacanțe. Și nu oriunde. Dorințele lor înseamnă o vacanță all inclusive sau ultra all inclusive, de cele mai multe ori la malul mării, dar nu al Mării Negre. De preferat țărmurile Mării Mediteraneene. Pentru a afla mai multe despre dorințele de călătorie ale sighetenilor, am stat de vorbă cu directorul de marketing al unei agenții de turism din oraș, Cuth Hajnalka.
Care au fost destinațiile preferate de sigheteni anul acesta?
Grecia și Turcia au rămas pe primele locuri anul acesta. Cu toate că în mass media au apărut tot felul de știri despre problemele din Turcia, puțini sunt cei care au renunțat la excursiile pe care și le planificaseră. O altă țară pentru care sighetenii au optat a fost Croația, mai ales că prețurile nu au fost prea mari.

Care a fost cea mai scumpă vacanță plătită de un sighetean în acest an?
Surprinzător sau nu, 850 de euro de persoană, în Turcia.

Cum ai descrie oferta de Crăciun pentru turiștii din afara Maramureșului?
Maramureșul este destinația perfectă pentru a petrece sărbătorile de iarnă, alături de oameni frumoși, tradiții bine păstrate, preparate delicioase și multă voie bună. Cea mai scumpă ofertă de Crăciun vine chiar de la un hotel din Sighet și înseamnă 2.375 lei/persoană, apartament matrimonial de lux, 5 nopți, toate mesele incluse și excursii prin împrejurimi.

Unde aleg sighetenii să plece de Crăciun?
Cei care nu rămân acasă, aleg să plece la târgurile de Crăciun din Praga și Viena, dar am avut și solicitări de oferte pentru stațiunile montane, atât din țară, cât și din străinătate.

Ce destinații aveți în plan pentru 2017 pe care să le propuneți orășenilor?
Anul ce vine va aduce cu siguranță o vacanță în Maroc sau Thailanda. Deocamdată ne documentăm și cautăm cele mai bune servicii, la prețuri cât mai accesibile.

Cu toate că până nu demult, o vacanță într-o țară precum Maroc sau Thailanda nu părea accesibilă, iată că se poate! Deși românul e obișnuit să se plângă mai mereu din cauza lipsurilor financiare, când vine vorba de concediu, iată că din adâncul buzunarelor reușește până la urmă să scoată banii necesari.

La cât mai multe destinații!

Autor, Diana Mariana Apopi

sursă foto: internet