În singura sinagogă rămasă în picioare după Cel de-al Doilea Război Mondial din orașul nostru, Sighetu Marmației, situată pe strada Basarabia nr. 10, sunt expuse numeroase plăci comemorative legate de cei dragi, pierduți în Holocaust, pentru care nu există vreun cimitir sau piatră de mormânt. Expuse de asemenea sunt date exacte legate de cele patru transporturi cu trenurile morții direct către lagărul de la Auschwitz din luna mai 1944, când peste 13.000 de evrei din Sighet și împrejurimi au fost duși pe un drum fără întoarcere. Aici adesea vin aparținătorii celor pierduți pentru a rosti o rugăciune de pomenire și tot aici au loc comemorările noastre în amintirea celor dragi.

Clase întregi de elevi însoțiți de profesorii lor din liceele din oraș, din țară, dar și din străinătate asistă cu diverse ocazii la adevărate lectii și dezbateri pe subiectul lor de studiu Holocaustul. Istoria evreilor. Dar pe una din paginile Cărții de impresii ce să vezi ? Inscripția în limba maghiară: „Hitler jo ember volt.”/„Hitler a fost om bun.” Din aspectul scrisului este vorba despre un autor copil sau adolescent. Acestuia și părinților acestuia le aducem la cunoștință că tot „bunului Hitler” i se datorează în totalitate moartea a aproximativ 70-85 de milioane de oameni, dintre care Ungaria a suferit pierderea unui număr de aproximativ 900.000-1.000.000 de de oameni, personal militar și populație civilă. Această cifră reprezintă una dintre cele mai mari rate de mortalitate raportate la populație dintre statele europene participante la conflict.

Petru Gantz

Vacanța mare este, pentru copii, un timp al bucuriei, al jocului și al… relaxării. Ce fel de bucurie, joc și/ sau relaxare?… depinde de starea materială a fiecărei familii de proveniență a copilului și de… oportunități. Din păcate, nu toți copiii provin din familii fără constrângeri financiare și nu toți copiii beneficiază de nenumărate oportunități.

Dar, la Centrul de Zi ACASĂ, din cadrul Direcției de Asistență Socială Sighetu Marmației, aceste zile de vară sunt aducătoare de bucurie și de activități recreative care îmbină joaca cu învățarea, cu prietenia inocentă și cu emoția unei experiențe frumoase împărtășite în comun.
Una dintre activitățile care îi atrage în mod deosebit pe copii este șahul, în mod sigur „sportul minții”, pe care cei mici îl descoperă alături de profesorul-antrenor Ioan Costiuc. De două ori pe săptămână (marți și joi), 21 de copii (uneori sunt chiar mai mulți) cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani se așează în jurul tablelor de șah, curioși, concentrați și dornici să învețe. Fiecare mutare devine o mică provocare, fiecare partidă – o lecție despre atenție, strategie și perseverență.
M-a impresionat plăcut interesul copiilor pentru șah, dorința lor de-a arăta că sunt pricepuți și că au asimilat jocul de-a… „războiul” între alb și negru. Pentru ei, fiecare întâlnire înseamnă nu doar o ocazie de a învăța, ci și un moment în care își descoperă propriile calități, învață să aibă încredere în istețimea lor și, mai ales, să se bucure de reușitele lor, indiferent cât de mici sunt. I-am văzut succedându-se la mutările de pe tabla de șah, foarte serioși și preocupați de frumusețea jocului.
Programul Centrului de Zi ACASĂ se desfășoară de luni până vineri, între orele 9:00 și 16:00, oferindu-le copiilor un spațiu sigur, plăcut și prietenos, în care vacanța devine mai bogată prin diverse activități educative și recreative.

La Centrul de Zi ACASĂ, șahul nu este doar despre importanța punctuală a unor piese și/ sau despre învinși-învingători. Este despre copii care gândesc, visează, învață și cresc împreună într-un grup plăcut. Iar într-o vară plină de căldura copilăriei, fiecare partidă poate fi începutul unei frumoase povești despre bucuria de a (se) descoperi, de-a simți că li se acordă atenție.
Vacanța lor „altfel” este garantată și de personalul de la Centrul ACASA, personal foarte grijuliu și empatic.

La sfârșitul lunii august urmează un concurs de șah doar pentru ei, o nouă ediție a Cupei Solidaritatea, concurs sponsorizat de Rotary Club Sighet, la care cei mici vor avea ocazia să-și demonstreze abilitățile șahistice și să ne convingă (pe noi, adulții) să-i sprijinim mereu și să-i încurajăm.

Ion Mariș

În perioada 19-23 august 2026, Muzeul Satului Maramureșan „Mihai Dăncuș” din municipiul Sighetu Marmației găzduiește Festivalul Internațional de Film MMIFF2026 – Maramures International Film Festival 2026 – activitate a proiectului implementat de Muzeul Maramureșan „Intercultural Consciousness of Multinational Cities: Tolerance of New Generations – InterCities” și realizat în parteneriat cu Comitetul Executiv al Consiliului Local Ivano-Frankivsk în calitate de lider.

Proiecţiile au loc în aer liber, în Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș”, în intervalul orar 21:30-01:00.
Miercuri, 19 august 2026, a fost prima seară cu proiecții.

O scurtă înregistrare VIDEO de la debutul Festivalului puteți urmări în continuare:

VIDEO: dr. Sorin Markus

Am elogiat de nenumărate ori, în spațiul public, sistemul românesc privind respectarea, protejarea și promovarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale. Comunitatea ucraineană din România este beneficiara directă a acestui sistem, care poate fi apreciat drept un model de bune practici în domeniu la nivel european.
Acest sistem funcționează pe baza principiului complementarității rolurilor de sprijin pentru minorități. Administrația centrală, administrațiile locale, structurile și agențiile guvernamentale, organizațiile reprezentative ale minorităților naționale, deputații care reprezintă comunitățile în Parlamentul României etc. au un rol bine definit în cadrul acestui sistem. Iar rezultatele sunt pe măsură – minoritățile naționale apreciază acest model și se dezvoltă constant grație lui, iar interesele lor sunt foarte bine protejate în România.

În același timp, sistemul românesc privind respectarea, protejarea și promovarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale dispune de numeroase (și suficiente) pârghii, instrumente, resurse și mijloace pentru menținerea și dezvoltarea profilului identitar al minorităților și a drepturilor lor specifice. Principalul nostru obiectiv, al Uniunii Ucrainenilor din România (UUR), ca singură structură reprezentativă a comunității ucrainene din țara noastră, este menținerea acestui sistem și a garanțiilor pe care le oferă, precum și exploatarea maximă a oportunităților pe care le generează, pentru o dezvoltare constantă a comunităților ucrainene locale și a identității lor specifice.

Nu este loc pentru falși profeți în tot acest sistem. Nu este loc pentru „avocați” mistici și populiști. Comunitatea ucraineană din România s-a confruntat, în anii post-comuniști, cu numeroase tentative ale unor persoane, din interiorul și din exteriorul ei, care și-au făcut un proiect de viață din a-i degrada coeziunea, din a o face vulnerabilă la crize, din a-i inventa probleme existențiale, din a o salva din „apocalipse” mincinoase.

„Pompieri de serviciu” ai comunității ucrainene o „salvează” și acum din crize existențiale inventate. O parte dintre aceștia au refuzat constant să se alăture inițiativelor Uniunii Ucrainenilor din România de extindere a instrumentelor de acces la limba maternă ucraineană a comunității (de ex., demersul deschiderii de noi grupe de studiu), au calomniat permanent demersurile și inițiativele UUR de finanțare a proiectelor de dezvoltare ale comunităților ucrainene locale, au sabotat multe dintre acestea, au denigrat UUR, au încercat să creeze structuri organizaționale care să distrugă unitatea și coeziunea comunității ucrainene, au inventat permanent probleme și crize ale comunității, au încercat să se substituie autorităților centrale și locale cu competențe în domeniul asigurării drepturilor specifice ale comunității noastre etc.

Mai mult, unii dintre aceștia își arogă competențe care nu le aparțin privind investigarea și soluționarea temelor relevante pentru comunitatea ucraineană, inițiază demersuri și formate de dialog folosind abuziv și ilegitim presupuse și inventate drepturi de reprezentare a acesteia, încălcând grav legislația națională în domeniu și afectând legăturile perene ale comunității cu partenerii ei instituționali. Ei „incendiază” comunitatea și relațiile ei comunitare, arzând totul în jur.

Comunitatea ucraineană are o imunitate formată în timp și probată îndelung la „falși profeți” și „pompieri de serviciu”, ea și-a creat anticorpi puternici la narațiunile mincinoase interesate care au ca obiectiv prioritar degradarea unității ei.

Uniunea Ucrainenilor din România este singura structură reprezentativă a comunității ucrainene din România. Ea reprezintă cu adevărat interesele comunității la nivel local, național și chiar internațional, iar rezultatele bunei ei reprezentări sunt elocvente și sporesc constant, de la finanțări din bugetul de stat și din fonduri europene pentru proiectele de dezvoltare ale comunităților locale ucrainene, până la măsuri sistemice de protejare a identității acesteia.

Comunitatea ucraineană nu are nevoie de „falși profeți” și de „pompieri de serviciu”, care slujesc mărunte interese obscure. Prietenii ei adevărați vin din interior și au o lungă istorie a proiectelor cu beneficii concrete pentru comunitate, care se bazează pe cunoașterea și exploatarea oportunităților oferite comunității noastre de către sistemul național în domeniu. De aici vin beneficiile pentru comunitatea noastră, de aici vin răspunsurile la preocupări, de aici vin soluțiile la îngrijorări. De aici vin și prietenii…

Consiliul UUR

Patru zile la Festivalul Medieval „Ștefan cel Mare” din Suceava alături de trupa Redivivus au însemnat o adevărată călătorie în timp, plină de magie, culoare și voie bună. De joi până duminică, cetatea și străzile orașului au devenit cadrul perfect pentru o experiență de neuitat.
Festivalul a debutat spectaculos cu parada de deschidere oficială pe străzile Sucevei. Oportunitatea de a purta ținute medievale extraordinare din epoca dinastiei Tudorilor, croite cu măiestrie de doamna Lia Stan – care le-a creat cu multă muncă, dedicare, imaginație și un talent desăvârșit -, a adus un plus de culoare și rafinament întregului eveniment, captivând privirile tuturor celor prezenți.
Zilele au fost pline de energie și viață. Am interacționat cu sute de oameni entuziaști care au admirat costumele, am făcut numeroase fotografii, am cântat și am împărtășit istorii medievale fascinante. Pașii de dans au răsunat neobosit, oferind momente de pură distracție.
Ultima zi a culminat cu ceremonia de închidere a festivalului, însă dimineața de duminică a rămas cea mai dragă sufletului nostru. Sesiunile de dans din acea dimineață au avut o energie aparte datorită celor de la Truverii, trupa de muzică medievală care ne-a învățat dansurile lor minunate și a adus un plus de voie bună prin jovialitatea, profesionalismul și energia lor contagioasă. Tot duminică ne-am bucurat și de vizita trupei medievale din Bulgaria, alături de care am făcut fotografii minunate și am schimbat impresii calde despre festival. De asemenea, am fost onorați de prezența celor din trupa Teocratus, care ne-au bucurat cu vizita lor și ne-au lansat o frumoasă invitație la festivalul pe care îl organizează în Bratislava.
Dincolo de costume și atmosfera de epocă, magia acestor zile s-a datorat oamenilor extraordinari din echipa Redivivus, dar și tuturor celorlalte trupe care ne-au fost alături și au întregit această mare familie medievală. Oameni calzi, veseli și primitori, ne-au primit în grupul lor cu brațele deschise, făcându-ne să ne simțim pe deplin integrați în această poveste. Datorită spiritului lor molipsitor, fiecare clipă petrecută împreună s-a transformat într-o amintire prețioasă.
Suntem profund recunoscători tuturor pentru tot!

Fam. Busuioc
Suceava, 2026

Festivalul Național – Concurs „Floare de colț” – ediția a XIV-a va avea loc sâmbătă și duminică, 15–16 august 2026, la Sighetu Marmației.

Festivalul oferă sighetenilor și turiștilor prezenți în orașul nostru recitaluri extraordinare susținute de bine-cunoscuți artiști: Cătălin Stepa & Aurelian Epuraș, Grupul Folk Classic, Tatiana & Marius Ojog, Florin Săsărman, Cristi Dumitrașcu & Planul B, Narcisa Suciu & Ciprian Mateian & Mihai Neniță, Emeric Imre & Marius Roje & Mickael Vanca, Ducu Bertzi & Constantin Neculae.

La secțiunea concurs se vor supune jurizării Matean Nicoleta Teodora – Bistrița, Lărgian Medeea – Bistrița,  Ionescu Mara Adriana – București, Hampu Andrei Cristian – București, Sava Maria – Cluj-Napoca.

Prezentator: Adrian Păduraru.

Vă așteaptă două zile în care muzica folk va răsuna în… Parcul „Grădina Morii”!

Salut, Sighet!

Luni, 11 august 2026, la Moisei, a avut loc Gala Regională „România ești TU”, ediția Nord Vest. Evenimentul a reunit antreprenori, lideri ai comunităților, profesioniști și reprezentanți ai societății civile din Maramureș, Satu Mare, Cluj, Sălaj, Bistrița Năsăud și Bihor. Organizatorii au premiat oamenii și inițiativele care au contribuit la dezvoltarea regiunii prin implicare, performanță și colaborare.

Lansat în 2022, proiectul „România ești TU” promovează exemple de implicare și rezultate care susțin dezvoltarea comunităților din România. În fiecare an sunt organizate șase gale regionale, dedicate persoanelor și organizațiilor care produc schimbări prin antreprenoriat, educație, cultură, administrație, sănătate, voluntariat și alte inițiative cu impact local.

Maramureșenii au avut echipa cea mai numeroasă de premiați. Felicitări celor care s-au implicat în comunitate și au demonstrat prin  fapte că România sunt… EI!

Salut, Sighet!

Există o „fotografie” pe care o purtăm cu toții în suflet. În ea se află bunicii noștri. O casă simplă, miros de pâine coaptă, o sobă caldă iarna, o bancă în fața porții vara și două brațe care știau să aline orice durere fără să spună prea multe cuvinte.

Eu am fost un copil privilegiat. Am avut nu una, ci trei perechi de bunici. Trei cămine în care m-am simțit iubită, ocrotită și liberă. Fiecare dintre ei m-a învățat ceva despre viață, despre muncă, despre bunătate și despre bucuria lucrurilor simple. Am primit de la ei dragoste, susținere, liniște și încrederea că lumea este un loc frumos.

Și astăzi, după atâția ani, încă mai caut gustul copilăriei. Încerc să refac în bucătăria mea prăjiturile bunicii, coc semințe de dovleac în cuptor și sper, de fiecare dată, să simt aroma de atunci. Dar oricât m-aș strădui, gustul acela nu se mai întoarce. Pentru că ingredientul care lipsește nu este din rețetă. Este iubirea cu care bunica făcea totul.

Vacanțele de vară nu însemnau hoteluri, telefoane sau parcuri de distracții. Însemnau viață. Mergeam cu bunica la fân, scoteam apă din fântână, hrăneam găinile, aveam grijă de cloșcă și de puii ei. Mâinile miroseau a pământ, iar hainele se umpleau de praf. Atunci nu știam că acele zile aveau să devină cele mai frumoase amintiri ale vieții mele. Astăzi înțeleg că, fără să-și dea seama, bunicii mă învățau responsabilitatea, răbdarea, respectul pentru muncă și iubirea pentru natură.

Lumea s-a schimbat. Și odată cu ea s-au schimbat și bunicii.

Copiii de astăzi cresc într-o lume fascinantă, plină de tehnologie. Telefonul mobil, internetul și jocurile video le ocupă o mare parte din timp și din atenție. Pentru bunici este tot mai greu să concureze cu un ecran care oferă mereu ceva nou și captivant.

Nu este vina copiilor. Ei s-au născut în această lume.

Dar uneori mă întreb dacă nu pierdem ceva ce nu vom mai putea recupera niciodată: bucuria unei după-amiezi petrecute împreună, fără grabă, fără notificări și fără telefoane, doar cu povești, râsete și priviri care se întâlnesc.

Poate că în copilăria noastră mergeam singuri până la magazin, alergam pe uliță până se lăsa întunericul și ne întorceam acasă doar când ne striga bunica de la poartă. Astăzi însă lumea este alta.

Trăim vremuri în care auzim zilnic despre războaie, despre violență, despre nesiguranță, despre o lume care pare din ce în ce mai grăbită și mai greu de înțeles. Părinții aleargă de dimineața până seara pentru a asigura familiei un trai decent. Între serviciu, facturi și grijile cotidiene, timpul pare că nu le mai ajunge. Nu pentru că își iubesc mai puțin copiii, ci pentru că viața le cere tot mai mult.

Și tocmai aici cred că rolul bunicilor devine mai important ca niciodată.
Bunicii au răbdarea pe care timpul le-a dăruit-o. Au înțelepciunea de a asculta fără să întrerupă și sensibilitatea de a observa ceea ce, uneori, ochii obosiți ai adulților nu mai reușesc să vadă. Un copil nu spune întotdeauna: „Sufăr.” Dar un bunic simte. Observă o privire tristă, o tăcere neobișnuită sau o îmbrățișare care durează puțin mai mult.
De multe ori, copilul își deschide sufletul mai ușor în fața bunicilor. Pentru că lângă ei nu simte presiunea performanței, a notelor sau a regulilor. Simte doar că este iubit necondiționat.
Poate că aceasta este una dintre cele mai importante misiuni ale bunicilor de astăzi: să fie locul sigur în care un copil își poate odihni sufletul.

Anul acesta am avut bucuria de a petrece aproape trei săptămâni de vacanță cu nepoții mei, un pic în oraș o săptămână la mare. Privindu-i cum alergau pe plajă, cum construiau castele de nisip și cum râdeau din toată inima, am înțeles încă o dată cât de specială este legătura dintre bunici și nepoți.

Se spune că dragostea de mamă este cea mai puternică iubire din lume. Și este adevărat. O mamă își sacrifică somnul, timpul, sănătatea și, uneori, propriile visuri pentru copiii ei.

Dar dragostea de bunică are o frumusețe aparte.
Este o iubire care nu mai poartă povara grijilor zilnice. Nu mai este apăsată de obligațiile serviciului, de întreținerea casei sau de responsabilitatea educației permanente. Ca bunică ai libertatea de a redeveni copil. Poți construi castele de nisip, poți râde fără motiv, poți inventa povești și poți transforma o simplă plimbare într-o aventură. Și poate tocmai această libertate face ca iubirea dintre bunici și nepoți să fie atât de profundă.

Eu locuiesc în Italia, iar nepoții mei cresc în România. O parte din viața lor o văd prin ecranul telefonului. Îi văd crescând, învățând cuvinte noi și schimbându-se de la o lună la alta. De aceea, atunci când îi am lângă mine, încerc să adun în câteva zile iubirea pe care alți bunici o împart în fiecare zi.

Iar dacă mă întrebați ce îmi doresc cel mai mult ca bunică, răspunsul este simplu. Nu îmi doresc să fiu bunica perfectă.
Îmi doresc să fiu bunica la care nepoții mei să vină fără teamă atunci când viața îi va răni. Să găsească în mine un aliat, un sprijin, un confident și un om care îi ascultă înainte de a-i judeca.
Îmi doresc ca, atunci când nu vor avea curajul să vorbească cu nimeni, să știe că ușa mea va fi întotdeauna deschisă. Că brațele mele vor fi mereu pregătite să-i cuprindă și că lângă mine vor găsi liniște, înțelegere, confort și siguranță.

Poate că nu ne vom aminti peste ani ce telefon am avut la zece ani sau ce joc ne ținea ore întregi în fața ecranului. Dar ne vom aminti mirosul prăjiturii scoase din cuptor de bunica, semințele de dovleac coapte în serile de toamnă, apa rece scoasă din fântână, râsetele din curte și mâna aceea caldă care ne cuprindea fără să întrebe nimic. Adevărata moștenire pe care o lasă bunicii nu se măsoară în bani sau în case. Se măsoară în amintiri.

Iar dacă, într-o zi, nepoții mei vor spune „La bunica puteam să fiu eu însumi. Puteam să plâng, să râd, să greșesc și să mă întorc de fiecare dată fără teamă, pentru că brațele ei erau întotdeauna deschise.” atunci voi ști că mi-am împlinit cea mai frumoasă misiune a vieții.
Pentru că, uneori, un copil nu are nevoie de răspunsuri perfecte.
Are nevoie doar de un bunic sau de o bunică care să-i spună, printr-o îmbrățișare: „Sunt aici. Și orice s-ar întâmpla, nu ești singur.”

Adriana Csurka
Corespondență din Italia

Foto: reproducere după o lucrare de Elisabeta Péter Űtö (ulei pe pânză).

Pe 1 august 2026, cândva pe la orele apropiatei înserări, în centrul Sighetului, am prins în plină desfăşurare ediţia a treia a Festivalului Internaţional de Folclor „Mara”. Organizator a fost Centrul Cultural Sighet, care merită menţionat pentru implicare. Nu-i deloc uşoară organizarea unui asemenea eveniment.

Pentru un spectator dedicat muzicii populare, sau pentru unul  – cum am fost eu -, aflat în trecere pe-acolo şi rămas locului pentru frumuseţea spectacolului oferit, era imposibil să nu stai, să nu admiri şi să nu asculţi, să nu te bucuri de frumuseţea şi diversitatea costumelor populare purtate de artişti din Republica Moldova, Ucraina, din Timiş, Braşov, Caraş-Severin, Hunedoara, Sibiu, Olt, Bistriţa-Năsăud şi Maramureşul gazdă.

Mie mi-a atras atenţia ceva ce s-a desfăşurat lângă scenă. O horă făcută de invitaţi, o horă a bunei înţelegeri între oameni pentru care muzica populară, dansul popular înseamnă foarte mult. Cred că pentru mulţi (poate pentru toţi participanţii la festival) este chiar un mod de a trăi şi nu sunt sigur că-şi pot imagina viaţa fără aceste bucurii ale sufletului.

Am văzut lângă scenă o horă ad-hoc „a prieteniei, a costumelor populare şi a valorilor care ne unesc”, aşa cum scrie în afişul cu programul Festivalului.

Hora am imortalizat-o în câteva instantanee fotografice. Costume populare diferite, foarte frumos colorate, feţe zâmbitoare, poate începuturi de prietenii, poate consolidarea altora.

Am încercat să „văd” dincolo de paşii de dans şi mi-au apărut buna-înţelegere, bucuria de a fi în aceeaşi horă, jucată într-un loc frumos, pe care-l ştie – sau de care oricum a auzit – toată România.

Am văzut în hora ad-hoc de lângă mine o unire spirituală care nu putea să mă lase indiferent. Folclorul nostru e de aceeaşi vârstă cu poporul român. E ceva ce ne defineşte şi ne deosebeşte de alţii prin diversitatea jocurilor, cântecelor şi a costumelor populare atât de frumos şi de armonios colorate.

Da, hora văzută pe 1 august mi-a amintit de poezia „Nunta Zamfirei” de George Coşbuc:
„Trei paşi la stânga linişor/ Şi alţi trei paşi la dreapta lor;
Se prind de mâini şi se desprind,/ S-adună-n cerc şi iar se-ntind,
Şi bat pământul tropotind/ În tact uşor.”

O horă jucată liber, la marginea scenei, fără regie şi coregrafie. O învârtită ce m-a făcut să văd armonia socială, egalitatea participanţilor, bucuria de a fi împreună, sprijinul reciproc (niciun participant la horă nu era lăsat pe dinafară datorită dinamicii mişcării).

Am înţeles că putem fi uniţi dacă avem un ţel comun, o „greutate” de care trebuie să scăpăm, ori o bucurie care să fie a tuturor.
Când muzicanţii au tăcut, hora s-a „spart”. S-a dus armonia socială, bucuria jucătorilor de a fi împreună n-am mai simţit-o…

Eram din nou în România reală (şi actuală), aia în care unii vorbesc, alţii nu ascultă, unii fac şi alţii nu fac şi nici n-au de gând să facă.

Horia PICU

Primii evrei au sosit în localitate în secolul al XVIII-lea. Astfel, în anul 1728, în Săpânța trăiau trei familii evreiești, însumând 13 suflete. În anul 1840 numărul evreilor crește considerabil, ajungând la cifre de 291 suflete, reprezentând aproape 30% din totalul populației. Anul 1910 consemnează numărul cel mai mare, 1134 de suflete. La ultimul recensământ înainte de deportare, anul 1941, în Săpânța trăiau 920 de evrei.

Evreii numeau localitatea Spinka. Majoritatea acestora erau agricultori, muncitori forestieri sau mici negustori. Existau și câteva cazuri de evrei înstăriți, proprietari de terenuri și păduri, precum și comercianți de vite, produse agricole și lemn.

Prima sinagogă din localitate a fost construită la începutul anilor 1800. În anul 1870 s-a stabilit aici Iosef Meir Weisz, întemeietorul influentei curți hasidice Spinka și unul dintre cei mai cunoscuți rabini hasizi ai timpului său. Astăzi, centrul mișcării hasidice Spinka se află în orașul Bnei Brak din Israel.

Ultimul rabin al comunității din Săpânța a fost Herman Tzvi Kahan, care a fost ucis în Holocaust.

La sfârșitul lunii aprilie 1944, autoritățile maghiare au adunat membrii comunității evreiești în Sinagoga Mare din localitate, de unde au fost duși ulterior în ghetoul din Teceu Mare. La sfârșitul lunii mai, aceștia au fost deportați în lagărul de exterminare de la Auschwitz-Birkenau.

După război, în Săpânța s-au întors aproximativ 50 de supraviețuitori. La recensământul din 1947, în sat trăiau 130 de evrei, însă majoritatea au părăsit localitatea la scurt timp după aceea.

Osemintele primului rabin de Spinka au fost strămutate ulterior în Israel și înhumate la Petah Tikva. În prezent, în Săpânța nu mai trăiește niciun evreu.

Cotos Robert – președinte Asociația Maramures Heritage
Baia Mare, Maramures, Romania
Web: www.regiomm.ro

    Interviu cu Academician prof. univ. dr MIRCEA DUMITRU, Vicepreședinte al ACADEMIEI ROMÂNE

Logician, epistemolog, profesor universitar, academician. O voce de importantă în filosofia analitică la nivel mondial.
Rector al Universității București, Ministru al Învățământului, arhitect al Reformelor pentru reintroducerea studiului filosofiei în școala românească, academicianul prof. univ. dr MIRCEA DUMITRU este autor al unor cărți de referință recunoscute și citate pe plan internațional. Este de asemenea Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Scoala Doctorală Filosofie și al altor prestigioase Universități din Romania și din străinătate.

Împreună am străbătut Maramureșul. Am fost la  Sighetu Marmației, la Memorialul Durerii, Budești – biserica și camașa de zale a Haiducului Pintea Vitezul, Ieud – Biserica din deal – Codicele de la Ieud, unde  lemnul și cuvântul păstrează memoria neamului.

             În continuare puteți urmări un material Video cu interviul:

Autor interviu: prof. univ. dr. emerit Petru Dunca

Sâmbătă și duminică, 1 și 2 august 2026, la Mogoșa s-a desfășurat ediția a VI-a a competiției de maximă anduranță, Mogoșa Everesting, eveniment la care alergători din țară dar și din străinătate se supun de bunăvoie și cu pasiune unor provocări extraordinare.

„Conceptul de Everesting este unul simplu dar brutal în același timp. E nevoie de o pantă pe care să o urci de atâtea ori până când atingi un total de 8848 de metri, altitudinea vârfului Everest.
Pârtia Șuior/Mogoșa urcată de 18 ori, până pe Vârful Mogoșa, a fost Everestul participanților, adică 76 km cu 8848 metri altitudine urcată și 8848 metri altitudine coborâtă.”

Clasamentul s-a făcut în funcție de numărul de urcări. La același număr de urcări diferențierea se face în funcție de timpul realizat.
Câștigătorii competiției și ai Cupei Mogoșa Everesting au fost toți cei care au reușit performanța de a urca/ coborî Mogoșa de 18 ori, 8848 metri diferență de nivel, înălțimea Everest, într-un termen limită de 24 de ore.

Câștigătorii au fost cei care au reușit cele mai multe ture într-un timp cât mai scurt la categoriile: 18-29 ani; 30-39 ani; 40-49 ani; 50-59 ani; 60+ ani, la feminin respectiv masculin.

JÓNA Bálint, la categoria de vârstā 50-59 ani, 17 urcări, a „cucerit” Everestul (a parcurs 8348 metri) și s-a clasat pe LOCUL III. După ce la edițiile precedente a cucerit un loc II și un loc I, anul acesta, sigheteanul nostru (care a suferit o intervenție chirurgicală destul de dificilă în urmă cu câteva luni), a reușit să urce pe podium.
La competiție au participat aproape 500 de competitori.

Felicitări JÓNA Bálint și la cât mai multe trofee în palmares!

Salut, Sighet!

Pe 8 septembrie 2025 am scris articolul „Supeliga-mămăliga”.  Se poate (re)citi pe https://www.facebook.com/profile/100023508349664/search/?q=superliga

De curând, echipele din super[…] mămăliga şi-au arătat din nou valoarea(???) în faţa Europei fotbalistice. Din câte au participat, doar una a reuşit să treacă de alta din altă ţară. Supărare mare, dar iute trecătoare! Lasă că data viitoare le arătăm noi!

Am „înfrânt” frumos şi ne-am întors la oile noastre, transformate miraculos prin condeiul gazetăresc în lei, în lupi, şi în cine mai ştie câte animale prădătoare.

„Universitatea Craiova – Petrolul 4-0, în etapa a 3-a din Superligă. Leii au uitat de Levski și au mușcat fără milă din lupi!”. Scrie pe https://www.prosport.ro/fotbal-intern/superliga/universitatea-craiova-petrolul-ploiesti-campioana-echipe-probabile-superliga-etapa-3-20495227

Şi celelalte echipe care au „înfrânt” de curând echipe din categoria Europa 2, sau Europa 3 îşi vor reveni şi vor câştiga meciuri cu alte echipe de la noi din ogradă.

„SuperPrieteni, de Gică Popescu! „Mamalicki, go home!”. Gică Popescu nu a uitat declaraţiile făcute de Hristo Stoichkov, în 2006, şi l-a tratat cu mămăligă în Delta Dunării” – scria pe AntenaSport în 13 iulie 2021. (sursa: https://www.facebook.com/watch/?v=2948153355472529)

Se pare că între timp bulgarii (vorba vine, că mulţi de-acolo nu s-au născut în ţara unde este lanţul muntos Rila (Рила, în scriere bulgărească) de la Levski au învăţat cum să mănânce mămăliga, chiar şi la o felie diferenţă între a continua şi a rămâne, dar cu speranţa că la anul va fi mai bine.

„Decizia luată de „U” Cluj, după ce a fost eliminată din Europa + mesajul postat” scrie pe
https://www.digisport.ro/fotbal/conference-league/decizia-luata-de-u-cluj-dupa-ce-a-fost-eliminata-din-europa-mesajul-postat-4406621  e chiar neaşteptată. E ceva nemaiîntâlnit. Mesajul a fost: „Parcursul nostru european se încheie aici. Capul sus, băieți”.

Capul sus, că la anul poate fi mai rău! Anul ăsta au luat băieţii doar trei baloane de la norvegieni, după ce înfrânseseră pe Dinamo Kiev, echipă care se antrenează cu ochii pe cer pentru detectarea din timp a dronelor ruseşti. „Gruparea antrenată de Cristiano Bergodi se va axa acum doar pe competițiile interne.” Ne dă vestea cea mare www.dih=gisport.ro. Un mic amănunt rămâne neclar. Pe ce altceva se putea axa „U” din Cluj decât să joace o horă bătrânească cu alţii ca ei ?  Şi pe care să-i bată tare de tot, aşa, să le treacă supărarea pe norvegieni!

„Mai slabi decât slabii. FCSB a pierdut la scor în fața celor de la Auda și este eliminată din Conference League.” scria https://www.digi24.ro/stiri/sport/fotbal/fcsb-a-pierdut-la-scor-in-fata-celor-de-la-fk-auda-si-este-eliminata-din-conference-league-3886481

Echipa din Letonia a lăsat în poarta FCSB după două meciuri un sac plin cu şapte mingi. Până la urmă, nu-i rău să ai un sac plin cu mingi pentru cei tot 7 jucători din import care au luptat în Letonia cu duşmanii lor care au fost ajutaţi de starea vremii, de oboseala deplasării alor noştri, de iarba prea mică sau prea înaltă, de mingea prea rotundă, de mănuşile portarului prea alunecoase, de arbitru, etc., etc.

Norocul nostru că „CFR Cluj a spălat ruşinea echipelor româneşti în Conference League: a învins Alashkert şi s-a calificat în turul 3 preliminar”, zice
https://www.digi24.ro/stiri/sport/fotbal/cfr-cluj-a-spalat-rusinea-echipelor-romanesti-in-conference-league-a-invins-alashkert-si-s-a-calificat-in-turul-3-preliminar-3886691

Alashkert e o echipă din Armenia. Important de reţinut, pentru că poate pe-acolo mai găsim una-două echipe cărora să le lăsăm şi noi în poartă un sac cu mingi. Să fim şi noi darnici, aşa cum alţii au fost, sunt şi vor fi cu noi!

După o aşa de mare „realizare” fotbalistică, şi pentru că băieţii au bani, prea mulţi bani, pierd sau câştigă, nu contează, banii tot le intră în conturi, mulţi… prea mulţi pentru un aşa fotbal,  concluzia se desprinde uşor, la fel de uşor ca atunci când vrei să faci o mămăligă bună care să se desprindă uşor şi foloseşti un ceaun de fontă:

„Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”. (Ion Luca Caragiale, „O scrisoare pierdută”)

Horia Picu